Cursul nr 10

Bazele Stiintei Nursingului

Prof. Nursing
Asist. Med. Pr. MDN Cristina Chiriac

DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE

Formularea diagnosticului/diagnosticelor de îngrijire reprezintă finalizarea

actului de evaluare a pacientului, fiind realizată prin organizarea, analiza, sinteza şi
rezumarea informaţiilor obţinute despre pacientul îngrijit.
Problemele actuale (prezente, existente) sau potenţiale de sănătate ale pacientului evaluat,
care pot fi rezolvate specific prin intervenţii de nursing sunt identificate şi definite drept
diagnostice de îngrijire.
Diagnosticele de îngrijire nu sunt diagnostice medicale!
Diagnosticul de îngrijire reprezintă un enunţ simplificat şi clar formulat care descrie
modul individual de răspuns al persoanei sau grupului evaluat faţă de o problemă de
sănătate.
Diagnosticul de îngrijire presupune identificarea de către asistenta medicală a unei
probleme de sănătate (a persoanei sau colectivităţii), în rezolvarea căreia aceasta este
competentă şi abilitată să intervină, printr-o acţiune autonomă.
Ideea diagnosticului de îngrijire nu este un concept nou, premisele teoretice ale acestuia
regăsindu-se încă din expunerile Florencei Nightingale, din a doua jumătate a secolului
XIX.
Pe măsura dezvoltării conceptuale şi practice a modelelor şi tehnicilor de îngrijire a
bolnavului, decurgând din practica activităţilor zilnice de asistenţă, s-a demonstrat
necesitatea formulării unui diagnostic de îngrijire. Acesta trebuie să reflecte evaluarea
pacientului, direcţionată pe problemele de îngrijire. Totodată, diagnosticul de nursing
trebuie să faciliteze elaborarea unor măsuri specializate şi individualizate de îngrijire,
oferind un cadru unitar activităţii practice autonome a asistentei medicale.
În 1973 în SUA se constituie Asociaţia Nord Americană de Nursing (NANA), care
elaborează pentru prima dată conceptul teoretic al diagnosticului de îngrijire şi
formulează primele exemple de diagnostice de îngrijire.
Ulterior, pe măsura dezvoltării conceptuale şi a evoluţiei modelelor teoretice de nursing,
în anii 1990 ia naştere un nou organism profesional, numit Asociaţia Nord Americană
pentru Diagnosticul de Nursing (NANDA), a cărui principal obiectiv îl reprezintă
formularea unui cadru conceptual unic pentru diagnosticul de îngrijire.
Din 1992 diagnosticele de îngrijire descrise anterior ca diagnostice potenţiale au fost
reformulate şi reunite în categoria de “risc crescut pentru”.
Formularea diagnosticului de îngrijire trebuie să includă următoarele aspecte obligatorii:
Definirea problemei de îngrijire;
Definirea manifestărilor caracteristice sau a factorilor de risc. Manifestările caracteristice
unui diagnostic actual de îngrijire includ un cumul de manifestări subiective (simptome)
şi obiective (semne), unele majore (prezente în peste 80% cazuri), altele minore (prezente
la 50-79% din pacienţi). Diagnosticele potenţiale de nursing includ obligatoriu factorii de
risc prezenţi.
Factorii asociaţi (factori fiziopatologici, legaţi de tratamentele medicale admnistrate,
factori situaţionali sau de altă natură) ce pot contribui la apariţia sau modificarea stării de
sănătate sau la schimbarea acesteia.

Categorii de diagnostice de îngrijire:

În prezent, prin consens internaţional, sunt acceptate patru categorii de diagnostice de

îngrijire:
Diagnosticul actual;
Diagnosticul de risc înalt pentru apariţia unei probleme de îngrijire;
Diagnosticul posibil;
Diagnosticul stării de bine.

1. Diagnosticul actual de îngrijire

Acest tip de diagnostic descrie o judecată clinică aplicabilă stării prezente de sănătate a
pacientului, fiind susţinut prin prezenţa semnelor şi simptomelor majore/minore
caracteristice.

2. Diagnosticul de risc înalt:

Diagnosticul de nursing de “risc crescut” presupune o judecată clinică asupra unui
pacient sau a unei colectivităţii susceptibile să dezvolte o anumită problemă de îngrijire
cu o probabilitate mai mare decât a altora în aceeaşi situaţie dată.

3. Diagnosticul posibil de îngrijire:

Acest tip de diagnostic de îngrijire descrie o problemă de sănătate a cărei existenţă este
suspectată clinic, dar pentru a cărei susţinere ca diagnostic actual nu sunt încă întrunite
criteriile diagnostice şi pentru a cărei formulare este necesară obţinerea de date
suplimentare, care vor confirma sau infirma ipoteza clinică.

4. Diagnosticul stării de bine:

Diagnosticul de nursing al stării de bine reprezintă o judecată clinică asupra unui individ,
familii sau comunităţi privind tranziţia de la un anumit nivel de sănătate la unul superior.

Formularea diagnosticului de îngrijire

Modul de formulare a diagnosticului de îngrijire trebuie să conţină un enunţ cât mai clar
formulat care să cuprindă, într-o terminologie specifică şi unanim acceptată, starea
actuală de sănătate a individului sau comunităţii îngrijite şi factorii care contribuie la
aceasta.
În funcţie de tipul diagnosticului de îngrijire formulat (încadrat în una dintre cele patru
categorii posible, descrise anterior) enunţul diagnosticului de îngrijire poate cuprinde un
enunţ compus dintr-un singur element, din două sau din trei elemente.

Diagnosticele de îngrijire formulate ca un enunţ cu un singur element

În acest tip de formulare se încadrează numai diagnosticele de nursing care se referă la
starea de bine.
Acceptate de NANDA din 1992, diagnosticele de nursing ale stării de bine sunt formulate
ca un enunţ cu un singur element, de tipul “potenţial crescut pentru”.

Exemplu de enunţ al diagnosticului stării de bine:

“Potenţial crescut pentru o mai bună educaţie”.
Acest tip de enunţ, al diagnosticului de îngrijire al stării de bine, nu include niciodată
afirmaţii asupra factorilor asociaţi.

Diagnosticele de îngrijire formulate ca un enunţ cu două elemente

Formularea diagnosticelor posibile de nursing şi a diagnosticelor de risc crescut este

redactată sub forma unui enunţ cu două elemente.
Diagnosticul posibil de nursing cuprinde în prima parte a enunţului diagnosticul de
îngrijire suspectat (“posibil + diagnostic”), urmat de elementul de conjucţie “cauzat
de/favorizat de”, iar în a doua parte a enunţului elementele clinice care atrag atenţia în
acest sens.
Acest tip de diagnostic este un diagnostic de etapă, care urmează a fi definitivat prin
culegerea de date suplimentare, transformându-se ulterior fie într-un nou diagnostic
actual de îngrijire, fie dispărând de pe lista de probleme de îngrijire ale pacientului dacă
nu obţinem dovezi în acest sens, fie devenind un diagnostic de risc crescut în condiţiile în
care factorii de risc potenţial se definesc cu precizie.

Un exemplu de diagnostic potenţial de nursing este următorul:

“Posibil deficit de autoîngrijire cauzat de incapacitatea utilizării mâinii stângi imobilizate
prin perfuzia intravenoasă continuă”

Diagnosticul de risc crescut cuprinde în prima parte a enunţului sintagma “risc crescut
pentru” urmată de diagnosticul de nursing pentru care pacientul prezintă elemente de risc,
elementul de conjuncţie “favorizat de/ cauzat de“ iar în a doua parte a enunţului
enumerarea factorilor de risc prezenţi pentru dezvoltarea acestuia.

Iată câteva asemenea exemple de formulări ale diagnosticelor de risc crescut:

“Risc crescut pentru alterarea integrităţii cutanate favorizat de imobilizarea prelungită la
pat secundară fracturii de coapsă”
“Risc crescut pentru apariţia ulceraţiilor corneene favorizate de dispariţia ocluziei
palpebrale în cadrul comei neurologice”

Diagnosticele de îngrijire formulate ca un enunţ cu trei elemente

Diagnosticele actuale (prezente) de nursing sunt singurele diagnostice de îngrijire

redactate sub forma unui enunţ compus din trei elemente distincte.
Primul elemente este reprezentat de diagnosticul de îngrijire, al doilea este reprezentat de
factorii cauzali (etiologici), introduşi prin formula de legătură “determinat/cauzat de”, iar
al treilea element este reprezentat de manifestările clinice majore sau minore, subiective
sau obiective care susţin diagnosticul formulat, fiind introduse prin elementul de legătură
“manifestat prin”, urmat de enunţul acestor manifestări (fie în termenii unor argumente
clinice, fie sub forma direct exprimată de către pacient).

Exemple de formulări ale enunţului diagnosticului actual de îngrijire compus din trei părţi
sunt următoarele:
“Anxietate determinată de evoluţia impredictibilă a episoadelor de astm bronşic
manifestată prin afirmaţii de tipul “mă tem că nu voi mai putea respira de loc”, “mă tem
că am să mor”;
“Incontinenţă urinară cauzată de diminuarea volumului vezical manifestată prin urinare
frecventă şi pierderea controlului sfincterian”
“Scăderea capacităţii de efort cauzată de insuficienţa de pompă a inimii manifestată prin
dispnee la eforturi fizice mici, fatigabilitate şi astenie musculară”
“Absenţa complianţei la regimul alimentar hipoglucidic cauzată de neînţelegerea raţiunii
acestuia în diabetul zaharat manifestată prin consumul de dulceaţă, ciocolată şi prăjituri”
“Absenţa complianţei la tratamentul medicamentos antihipertensiv prescris cauzată de
lipsa mijloacelor financiare manifestată prin întreruperea tratamentului”
“Absenţa complianţei la tratamentul antihipertensiv cu betablocante cauzată de apariţia
unor efecte secundare medicamentoase manifestate prin impotenţă sexuală”
“Depresie psihică cauzată de modificarea imaginii de sine după intervenţia chirurgicală
de histerectomie totală manifestată prin afirmaţia “nu mai sunt femeie” “

Formularea cât mai precisă, mai detaliată şi mai specifică a problemelor actuale de
îngrijire constatate la pacient asigură o transmitere corectă a informaţiilor între asistentele
medicale şi oferă premisele elaborării unui plan de îngrijire cât mai adecvat şi
individualizat pacientului.

Taxonomia diagnosticelor de nursing

Scopul NANDA a fost de a dezvolta un limbaj diagnostic standardizat în nursing, prin

dezvoltarea unei taxonomii specifice. La prima conferinţă NANDA, în 1973, cele 86 de
diagnostice iniţiale de nursing au fost ordonate alfabetic, fără alegerea unui sistem logic
de clasificare a acestora.
Primele 6 conferinţe NANDA au menţnut listarea alfabetică a diagnosticelor de nursing
dezvoltate şi aprobate ulterior, teoreticienii începând să acorde atenţie unui sistem de
clasificare a acestora. În 2004 NANDA acceptase 173 de diagnostice de nursing pentru
uzul clinic. Nursingul psihiatric a solicitat includerea în această listă la a XI-a Conefrinţă
bienală NANDA, în 2005.
NANDA se preocupă de validarea şi revizuirea anuală a diagnosticelor de nursing
(http://www.nanda.org).

Experţii comitetului NANDA evaluează diagnosticul propus după următoarele etape şi

criterii:

Etapa 1: Trimiterea şi propunerea unui nou diagnostic de îngrijire comisiei de experţi

NANDA;
Etapa 2: Acceptarea pentru dezvoltarea clinică (autentificarea/demonstrarea) a
diagnosticului propus:
Etapa 2.1: Eticheta, definiţia, caracteristicile definitorii sau factorii de risc, bibliografia şi
revizuirea literaturii de specialitate.
În stadiul acesta eticheta diagnostică este propusă Comitetului pentru Taxonomie pentru
clasificare. Este necesară documentarea teoretică, prin explorarea literaturii de
specialitate, care să demonstreze şi să fundamenteze susţinerea justificată a etichetei
diagnostice nou propuse. Revizuirea teoretică trebuie să susţină eticheta şi definiţia
acesteia. Datele teoretice trebuie să discute şi să susţină caracteristicile definitorii sau
factorii de risc (pentru diagnosticele de risc) şi respectiv factorii determinanţi (pentru
diagnosticele actuale).
Etapa 2.2 Studiile de caz
Odată ce a fost parcursă etapa anterioară, este solicitat un raport narativ care descrie un
caz real care susţine diagnosticul de nursing şi include caracteristicile definitorii sau
factorii de risc. Factorii cauzali, intervenţiile şi evoluţia aşteptată sunt opţionale.
Etapa 2.3 Studiile cazurilor clinice
Dacă sunt întrunite criteriile 2.1 şi 2.2, urmează descrierea narativă a unei serii de minim
10 cazuri care demonstrează diagnosticul propus şi include caracteristicile definitorii sau
factorii de risc, factorii etiologici, intervenţiile şi evoluţia aşteptată.
Etapa 2.4 Consensul experţilor în nursing referitor la studiul diagnosticului
Dacă sunt întrunite criteriile anterioare, sunt solicitate opiniile experţilor în nursing
asupra componentelor diagnosticului (validităţii acestora).
Etapa 3.0 Validarea şi testarea clinică a diagnosticului
Etapa 3.1. Studii clinice asupra utilizării diagnosticului, fără generalizare populaţională
Etapa 3.2 Studiu clinic asupra unui eşantion de mici dimensiuni
Etapa 3.3 Studiu clinic asupra unui eşantion de dimensiuni suficient de mari pentru a
permite generalizarea populaţională a diagnosticului propus.

În 2000 NANDA a aprobat 7 diagnostice noi de nursing, incluzându-le în taxonomia

clinică şi testarea validităţii. Au fost modificate etichetele multor diagnostice anterior
aprobate; s-a adoptat listarea diagnosticelor în funcţie de conceptul etichetei acestora.
În 2005 a fost aprobată de către NANDA Taxonomia II a diagnosticelor de nursing, a
cărei structură utilizează 7 axe, într-un format conceput să faciliteze adăugarea unor noi
diagnostice şi modificarea celor existente.
Cele 7 axe utilizate în acesată taxonomie sunt următoarele:

Axa 1: Conceptul diagnostic;

Axa 2: Timpul (acut sau cronic; termen scurt sau termen lung);
Axa 3: Unitatea de îngrijit (individual, familial, comunitate, grup ţintă);
Axa 4: Vârsta (de la fetus până la vârstnic);
Axa 5: Statusul de sănătate (actual, risc pentru, oportunitate sau potenţial de
dezvoltare/ameliorare);
Axa 6: descriptorul (limitează sau specifică înţelesul conceptului diagnostic);
Axa 7: Topografie (parte/regiune a corpului).

Pe lângă modificările axiale introduse de taxonomia II, a fost introdusă şi codificarea

diagnosticelor, care permite utilizarea computerizată a datelor. Aceste modificări permit
clinicienilor să sesizeze omisiunile sau posibilitatea implementării unor noi diagnostice
de îngrijire.

Proiectul clasificării şi extinderii diagnosticelor de nursing

Proiectul clasificării şi extinderii diagnosticelor de nursing (NDEC = “Nursing Diagnosis

Extension and Classification) a început în 1993, ca o colaborare între NANDA şi o
echipă de cercetători ai Colegiului de Nursing al Universităţii Iowa. Scopul principal al
NDEC a fost să evalueze şi să revizuiască diagnosticele de nursing NANDA, să dezvolte
noi diagnostice de nursing şi o nouă terminologie şi să organizeze diagnosticele NANDA
într-o clasificare structurată. Rezultatul acestor cercetări este concretizat în Taxonomia II.
Taxonomia II ordonează diagnosticele de nursing în 11 domenii, fiecare dintre acestea
incluzând clase de diagnostice, cu unul sau mai multe diagnostice de nursing.

TAXONOMIA II: Domenii, clase şi diagnostice de nursing (NANDA 2005)

Domeniul 1: Promovarea sănătăţii: Conştientizarea stării de bine sau normalitatea

funcţiilor şi strategiile utilizate pentru menţinerea şi întărirea stării de bine sau a
normalităţii funcţionale.

Clasa 1: Conştientizarea sănătăţii: recunoaşterea funcţiilor corporale normale şi starea de

bine.

Clasa 2: Managementul sănătăţii: Identificarea, controlul, realizarea şi integrarea

activităţilor de menţinere a stării de sănătate şi a stării de bine.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00082 Management individual eficient al recomandărilor terapeutice
00078 Management individual ineficient al recomandărilor terapeutice
00080 Management familial ineficient al recomandărilor terapeutice
00081 Management comunitar ineficient al recomandărilor terapeutice
00084 Comportament pro-sanogen (specificat)
00099 Menţinere ineficientă a sănătăţii
00098 Întreţinere inadecvată a locuinţei
00162 Interes pentru ameliorarea recomandărilor terapeutice
00163 Interes pentru ameliorarea nutriţiei

Domeniul 2: Nutriţia: Activităţile de ingerare, asimilare şi utilizare a nutrienţilor cu

scopul menţinerii funcţiilor tisulare, reparării ţesuturilor şi producerii energiei.

Clasa 1: Ingestia: Introducerea alimentelor sau nutrienţilor în organism.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00107: Model de alimentaţie inadecvată a sugarului
00103: Deteriorare a înghiţirii
00002: Deteriorare a nutriţiei: mai puţin decât necesarul organismului
00001: Deteriorare a nutriţiei: mai mult decât necesarul organismului
00003: Risc de deteriorare a nutriţiei: mai mult decât necesarul organismului

Clasa 2: Digestia: Activităţile fizice şi chimice care convertesc alimentele în substanţe

potrivite spre a fi absobite şi asimilate.

Clasa 3: Absorbţia: Actul de preluare a nutrienţilor catre ţesuturile organismului.

Clasa 4: Metabolismul: procesele fizice şi chimice ce survin în organismul viu, ţesuturile

şi celulele corpului pentru dezvoltarea şi funcţiile protoplasmei, producerea deşeurilor şi
energiei, cu eliberare de energie pentru toate procesele vitale.

Clasa 5: Hidratarea: Ingestia şi absorbţia fluidelor şi electroliţilor.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00027: Deficit al volumului fluidic
00028: Risc pentru deficit al volumului fluidic
00026: Exces al volumului fluidic
00025: Risc pentru dezechilibru al volumului fluidic
00160: Interes pentru ameliorarea balanţei fluidice

Domeniul 3: Eliminări şi schimburi: Secreţia şi excreţia reziduurilor din organism.

Clasa 1: Funcţia urinară: Procesul de secreţie, reabsorbţie şi excreţie a urinei.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00016: Deteriorare a eliminării urinare
00023: Retenţie urinară
00021: Incontinenţă urinară totală
00020: Incontinenţă urinară funcţională
00017: Incontinenţă urinară de stres
00019: Incontinenţă urinară imperioasă
00018: Incontinenţă urinară reflexă
00022: Risc pentru incontinenţă urinară imperioasă
00166: Interes pentru ameliorarea eliminării urinare

Clasa 2: Funcţia gastrointestinală: Procesul de absorbţie şi excreţie a produşilor rezultaţi

din digestie.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00014: Incontinenţă intestinală
00013: Diaree
00011: Constipaţie
00015: Risc pentru constipaţie
00012: Constipaţie percepută

Clasa 3: Funcţia cutanată: Procesele de secreţie şi excreţie ce au loc prin piele.

Clasa 4: Funcţia respiratorie: Procesele de schimburi gazoase şi eliminare a reziduurilor

metabolice care au loc prin pulmoni.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00030: Deteriorare a schimburilor gazoase

Domeniul 4: Activitate/repaus: producerea, conservarea, utilizarea sau echilibrarea

resurselor energetice.

Clasa 1: Somn/odihnă: somn, repaus,odihnă, relaxare sau inactivitate.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00095: Deteriorare a tiparului somnului
00096: Deprivare de somn
00165: Interes pentru ameliorarea somnului

Clasa 2: Activitate/exerciţiu: Mişcarea părţilor componente ale corpului (mobilitate), a

face treabă sau a executa acţiuni, deseori (dar nu totdeauna) împotriva unei rezistenţe.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00040: Risc pentru sindrom de disutilizare
00085: Deteriorare a mobilităţii fizice
00091: Imobilizare la pat
00089: Imobilizare în cărucior
00090: Deteriorare a abilităţii transferului
00097: Deficienţa a activităţii diversionale
00100: Întârziere a recuperării chirurgicale
00168: Stil de viaţă sedentar

Clasa 3: Balanţa energetică: Statusul de echilibru dinamic dintre aportul şi cheltuiala

resurselor.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00050 Tulburarea câmpului energetic
00093 Oboseala

Clasa 4: Răspunsul cardiovascular/respirator: Mecanismele cardio-respiratorii care susţin

activitatea şi repausul.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00029 Scăderea debitului cardiac
00033 Alterarea ventilaţiei spontane
00032 Respiraţie ineficientă
00092 Alterarea toleranţei la efort
00094 Risc pentru alterarea toleranţei la efort
00034 Răspuns ventilator disfuncţional
00024 Perfuzie tisulară ineficientă (specificarea tipului: renală, cerebrală,
cardiopulmonară, gastrointestinală, perferică).

Clasa 5: Autoîngrijire: Capacitatea de a desfăşura activităţile de autoîngrijire corporală şi

funcţiile fiziologice ale organismului.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00109 Deficit de autoîngrijire privind îmbrăcarea/ţinuta
00108 Deficit de spălare/igienă personală
00102 Deficit de hrănire
00110 Deficit de toaletă individuală

Domeniul 5: Percepţie/Cunoaştere: Sistemele umane de prelucrare a informaţiei cuprind

atenţia, orientarea, senzaţiile, percepţiile, cunoaşterea şi comunicarea.

Clasa 1: Atenţia: Interesul mental de a percepe, a observa.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00123 Neglijare unilaterală

Clasa 2: Orientarea: Cunoaşterea timpului, locului, persoanelor.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00127 Sindrom de interpretare alterată a mediului
00154 Rătăcire
Clasa 3: Senzaţie/percepţie: Recepţionarea informaţiilor cu ajutorul simţurilor (tactil,
gustativ, miros, auz, văz şi kinestezic) şi înţelegerea datelor conducând la numirea,
asocierea şi/sau recunoaşterea tiparelor/modelelor.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00122 Alterarea percepţiei senzoriale (specificarea tipului: vizuale, auditive, kinestezice,
gustative, tactile).

Clasa 4: Cunoaşterea: Utilizarea memoriei, învăţării, gândirii, rezolvării problemelor,

abstractizării, judecăţii, reflecţiei, capacităţilor intelectuale, calculului şi limbajului.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00126 Deficit de cunoaştere (cu specificarea deficitului)
00161 Potenţial pentru ameliorarea cunoaşterii (cu specificarea domeniului)
00128 Confuzie acută
00129 Confuzie cronică
00131 Alterarea memoriei
00130 Tulburarea proceselor gândirii

Clasa 5: Comunicarea: Primirea şi trimiterea de informaţii verbale şi non-verbale.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00051 Alterarea comunicării verbale
00157 Potenţial pentru o mai bună comunicare

Domeniul 6: Percepţia sinelui: Cunoaşterea de sine.

Clasa 1: Conceptul de sine: Percepţiile asupra propriei persoane.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00121 Tulburarea identităţii personale
00125 Neajutorare
00152 Risc pentru neajutorare
00124 Descurajare
00167 Potenţial pentru ameliorarea imaginii de sine.

Clasa 2: Respectul de sine: Evaluarea propriei valori, capacităţi, importanţe, a succesului

personal.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00119 Scădere cronică a respectului de sine
00120 Scădere situaţională a respectului de sine
00153 Risc pentru scăderea situaţională a respectului de sine.

Clasa 3: Imaginea corporală: reprezentarea mentală a propriului corp.

Diagnostice de îngrijire aprobate:
00118 Alterarea imaginii corporale.

Domeniul 7: Roluri şi relaţii: Conexiunile pozitive şi negative şi asocierile dintre

persoane sau grupuri şi mijloacele prin care se realizează acele conexiuni.

Clasa 1: Rolul de îngrijire: Model comportamental social aşteptat de la persoanele care

acordă îngrijiri, fără a fi profesionişti din domeniul sănătăţii.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00061 Suprasolicitare a rolului de îngrijire
00062 Risc pentru suprasolicitare a rolului de îngrijire
00056 Alterarea relaţiei parentale
00057 Risc pentru alterarea relaţiei parentale
00064 Potenţial pentru ameliorarea relaţiei parentale.

Clasa 2: Relaţiile familiale: Asocierea unor persoane înrudite biologic sau prin liberă
alegere.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00060 Întreruperea proceselor familiale
00159 Potenţial pentru ameliorarea proceselor familiale
00063 Procese familiale disfuncţionale – alcoolism
00058 Risc pentru alterarea ataşamentului parental/filial

Clasa 3: Îndeplinirea rolurilor: Calitatea şi funcţionalitatea unui comportament social

aşteptat.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00106 Alăptare eficientă
00104 Alăptare ineficientă
00105 Întreruperea alăptării
00055 Performanţă ineficientă a rolului
00064 Conflict al rolului parental
00052 Alterarea interacţiunii sociale

Domeniul 8: Sexualitate: Identitatea sexuală, funcţia sexuală şi reproducerea.

Clasa 1: Identitatea sexuală: Recunoaşterea apartenenţei persoanei la un anumit sex/gen.

Clasa 2: Funcţia sexuală: Capacitatea sau abilitatea de a participa la un act sexual.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00059 Disfuncţie sexuală
00065 Model sexual ineficient

Clasa 3: Reproducerea: Orice proces soldat cu producerea unei fiinţe umane.

Domeniul 9: Adaptarea/Toleranţa la stres: Mulţumirea faţă de evenimentele şi procesele
vieţii.

Clasa 1: Răspunsul post-traumatic: Reacţiile ce survin după trăirea unui stres psihic sau
psiho-social.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00114 Sindromul stresului de relocaţie
00149 Risc pentru sindromul stresului de relocaţie
00142 Sindromul postraumatic după viol
00144: Sindromul postraumatic după viol: reacţia tăcută
00143: Sindromul postraumatic după viol: reacţia complexă
00141: Sindrom postrtraumatic
00145: Risc pehntru sindrom postrtraumatic.

Clasa 2: Răspunsul de adaptare: Procesul de a face faţă stresului exercitat de mediu.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00148 Teamă
00146 Anxietate
00147 Frica de moarte
00137 Tristeţea cronică
00072 Negarea ineficientă
00136 Anticiparea doliului
00135 Doliu disfuncţional
00070 Alterare a adaptării
00069 Adaptare ineficientă
00074 Compromiterea adaptării familiale
00071 Adaptare defensivă
00077 Adaptare comunitară ineficientă
00158 Potenţial pentru o mai bună adaptare (individuală)
00075 Potenţial pentru o mai bună adaptare familiala
00076 Potenţial pentru o mai bună adaptare a comunităţii
00172 Risc pentru doliu disfuncţional

Clasa 3: Stresul neuro-comportamental: Răspunsuri comportamentale care reflectă

activitatea nervoasă periferică şi centrală.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00009 Disreflexie autonomă
00010 Risc pentru disreflexie autonomă
00116 Comportament infantil dezorganizat
00115 Risc pentru comportament infantil dezorganizat
00117 Potenţial pentru o mai bună organizare a comportamentului infantil
00049 Scăderea capacităţii adaptative intracraniene
Domeniul 10: Principii de viaţă: Principiile care fundamentează atitudinea, gândirea,
comportamentul exprimate prin acte, obiceiuri, ori instituţii percepute ca adevărate sau cu
valoare intrinsecă.

Clasa 1: Valori: Identificarea şi ierarhizarea modelelor preferate de conduită sau

atitudinea vizând stările terminale.

Clasa 2: Convingeri: Opţiuni, aşteptări sau judecăţi asupra unor acte, obiceiuri sau
instituţii percepute ca adevărate sau cu valoare intrinsecă.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00068 Potenţial pentru o mai bună stare de bine spiritual

Clasa 3: Valori/Credinţe/Acţiuni congruente: Corespondenţa sau echilibrul dintre valorile

dobândite, credinţe şi acţiuni.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00066 Distres spiritual
00067 Risc pentru distres spiritual
00083 Conflict decizional (specificarea conflictului)
00079 Noncomplianţă (specificarea noncomplianţei)
00170 Risc pentru alterarea religiozităţii
00169 Alterarea religiozităţii
00171 Potenţial pentru ameliorarea religiozităţii

Domeniul 11: Siguranţă/Protecţie: Lipsa pericolului, injuriilor fizice sau afectării

sistemului imun, prevenirea unei pierderi, protecţia siguranţei şi securităţii.

Clasa 1: Infecţii: Răspunsul organismului gazdă faţă de invazia patogenă.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00004 Risc pentru infecţie

Clasa 2: Injurii fizice: Leziuni corporale.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00045 Alterarea integrităţii mucoasei orale
00035 Risc pentru lezare
00087 Risc pentru leziuni poziţionale perioperatorii
00155 Risc pentru căderi
00038 Risc pentru traumatisme
00046 Alterarea integrităţii cutanate
00047 Risc pentru alterarea integrităţii cutanate
00044 Alterarea inetgrităţii tisulare
00048 Alterarea dentiţiei
00036 Risc pentru sufocare
00039 Risc pentru aspiraţie
00031 Ineficienţa clearence-ului respirator
00086 Risc pentru disfuncţie neuro-vasculară periferică
00043 Protecţie ineficientă
00156 Risc pentru sindromul morţii subite infantile

Clasa 3: Violenţă: exercitarea unei forţe sau constrângeri excesive, generatoare de leziuni
sau abuzuri.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00139 Risc de auto-mutilare
00151 Auto-mutilare
00138 Risc pentru hetero-violenţă
00140 Risc pentru auto-violenţă
00150 Risc suicidar

Clasa 4: Hazarduri de mediu: Surse de pericol aflate în împrejurimi.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00037 Risc de otrăvire

Clasa 5: Procesul de apărare: Procesele prin care individul se apară de sine şi de alţii.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00041 Răspuns alergic la latex
00042 Risc pentru răspuns alergic la latex

Clasa 6: Termoreglarea: Procesele fiziologice de reglare a căldurii şi energiei din

organism, cu scopul protejării acestuia.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00005 Risc pentru alterarea temperaturii corporale
00008 Alterare a termoreglării
00006 Hipotermie
00007 Hipertermie.

Domeniul 12: Confortul: Sentimentul stării de bine fizice, mentale sau/şi sociale.

Clasa 1: Confortul fizic: Stare de bine fizic şi absenţa durerii.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00132 Durere acută
00133 Durere cronică
00134 Greaţă.
Clasa 2: Confort de mediu: Stare de bine raportată la mediul înconjurător.

Clasa 3: Confort social: Stare de bine în mediul social.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00053 Izolare socială.

Domeniul 13: Creştere/Dezvoltare: Creştere a dimensiunilor fizice , maturare a organelor

şi sistemelor şi progresie a dezvoltării corespunzătoare vârstei.

Clasa 1: Creşterea: Creşterea dimensiunilor fizice şi maturarea sistemelor viscerale.

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00111 Întârziere a creşterii şi dezvoltării
00113 Risc pentru creştere disproporţionată
00101 Lipsă de prosperitate a adultului

Clasa 2: Dezvoltarea: Progresia/regresia într-o succesiune recunoscută .

Diagnostice de îngrijire aprobate:

00111 Întârziere a creşterii şi dezvoltării
00112 Risc pentru întârziere a creşterii şi dezvoltării.

Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale!

Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite prin caracterul lor liberal şi
implicarea comună în realizarea asistenţei de sănătate a populaţiei. Nu trebuie să uităm
însă nici un moment că ele rămân profesii distincte, autonome, independente, între ele
neexistând automat relaţii de subordonare, ci de colaborare. Reprezentanţii celor două
profesii sunt parteneri cu roluri diferite ai echipei multidisciplinare complexe implicate în
realizarea asistenţei de sănătate.
Diagnosticele de îngrijire şi diagnosticele medicale sunt categorii diferite de diagnostice,
având caractere conceptuale, calitative şi pragmatice distincte.
Diagnosticele de îngrijire se referă la modul individual, particular de reacţie al
pacientului/comunităţii faţă de o anumită situaţie de sănătate/boală. Modelul conceptual
utilizat de asistenta medicală în formularea diagnosticului de îngrijire este focalizat
asupra pacientului, axat pe modalitatea în care boala modifică calitatea vieţii acestuia şi
gradul de satisfacere al necesităţilor fundamentale ca fiinţă umană. Din acest punct de
vedere, rolul asistentei medicale faţă de pacient ar putea fi descris drept “avocat al
pacientului şi necesităţilor sale”.
Diagnosticul de îngrijire este în permanenţă susceptibil de schimbare în funcţie de modul
de răspuns al individului/comunităţii la măsurile de îngrijire elaborate şi aplicate. Din
acest motiv diagnosticul de îngrijire trebuie periodic reevaluat.
În formularea diagnosticului de îngrijire există în prezent o terminologie fixă,
recomandată de NANDA asupra modului de redactare a enunţului acestui diagnostic.
În elaborarea diagnosticului de îngrijire asistentei medicale îi revine o atribuţie exclusivă
şi autonomă. Diagnosticul de nursing determină tipul intervenţiilor de îngrijire acordate
în mod autonom de către asistenta medicală şi permite identificarea problemelor conexe,
de colaborare cu medicul pentru realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii
medicale a pacientului.
Diagnosticele medicale sunt formulate în exclusivitate de către medic şi reprezintă
descrierea procesului patologic prezent la pacientul asistat medical. Modelul conceptual
utilizat de doctor în elaborarea diagnosticului medical este focalizat asupra bolii, medicul
regăsind la pacient manifestăriloe acesteia. Din acest punct de vedere, rolul medicului
faţă de pacient ar putea fi descris drept “aliat al pacientului în lupta împotriva bolii”.
Diagnosticul medical are o formulare unitară, bine standardizată şi unanim acceptată pe
baza criteriilor medicale de diagnostic, fundamentate ştiinţific, având la bază caracterele
generale de manifestare a bolilor la specia umană.
De regulă diagnosticul medical nu se modifică, eventual la diagnosticul iniţial
adăugându-se alte diagnostice medicale, în cazul apariţiei unor complicaţii ale bolii de
bază sau noi îmbolnăviri asociate.
În formulare diagnosticului medical nu sunt de regulă incluşi factorii cauzali ai bolii
(exceptând infecţiile sau alte situaţii etiologice particulare).
Diagnosticul medical este utilizat pentru stabilirea tratamentului medical al pacientului.

Gruparea diagnosticelorşi modelul clinic bifocal de abordare a pacientului

O grupare de diagnostice presupune îmbinarea pe o listă comună a diagnosticelor de

îngrijire şi a problemelor medicale de colaborare, prin asocierea elementelor clinice
validate pentru un anumit pacient asistat medical.
Astfel, enumerarea diagnosticelor de nursing formulate, alături de diagnosticele medicale
sau chirurgicale ale pacientului îngrijit facilitează evaluarea, identificarea, realizarea şi
evaluarea actului de îngrijire.
O asemenea alăturare de diagnostice oferă o completare a diagnosticului medical şi nu o
înlocuire a acestuia.
Astfel, alături de fiecare diagnostic medical al pacientului se pot formula diagnosticele de
îngrijire şi lista problemelor de colaborare între asistenta medicală şi medic, precum şi
potenţialele probleme care pot surveni, legate de starea de sănătate, investigaţiile
diagnostice aplicate şi intervenţiile terapeutice realizate.
Acest mod de abordare a problemelor pacientului (atât din punct de vedere medical, cât
şi al îngrijirilor acordate) reprezintă un model bifocal de practică clinică.
Un asemenea model clinic bifocal generează avantaje pentru calitatea actului de asistenţă
medicală, în beneficiul pacientului şi al serviciilor de sănătate.

Intervenţiile de îngrijire:

Intervenţiile de îngrijire reprezintă acţiunile practice întreprinse de asistenta medical1

(sau personalul auxiliar) în beneficiul stării de sănătate a pacientului.
După conţinutul lor decizional (din care derivă responsabilitatea) şi modul de îndeplinire,
intervenţiile de îngrijire pot fi împărţite în două categorii distincte:
Intervenţii autonome, prescrise şi realizate de asistentele medicale, în cazul în care
responsabilitatea le revine integral;
Intervenţii delegate, prescrise de medic şi realizate autonom, dar şi delegat de către
asistentele medicale, în cazul cărora responsabilitatea revine în principal celui care
delegă. În cazul intervenţiilor delegate, responsabilitatea poate fi delegată de către medic
asistentei sau de către asistentă personalului auxiliar de îngrijire.
În cadrul intervenţiilor autonome se înscriu toate măsurile de îngrijire, prevenirea
anumitor diagnostice de nursing, formularea acestora, dar şi urmărirea şi monitorizarea
stării de sănătate a pacientului şi observarea evoluţiei acestuia, pentru a sesiza la timp
orice schimbare semnificativă survenită, precum şi educaţia pentru sănătate a pacientului.
Urmărirea evoluţiei bolnavului are ca scop identificarea şi monitorizarea evoluţiei
problemelor de colaborare cu medicul în acordarea asistenţei pacientului îngrijit.

Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

Problemele de colaborare cu medicul se referă la schimbările survenite în evoluţia stării

de sănătate a pacientului îngrijit, sesizate de asistenta medicală. Ele trebuie semnalate cu
promptitudine doctorului, deoarece implică reevaluarea şi deseori modificarea atitudinii
terapeutice.
Problemele de colaborare nu se referă în nici un caz la eventuale relaţii interumane
tensionate în cadrul echipei de profesionişti implicaţi în acordarea asistenţei medicale şi
îngrijirea pacientului
Intervenţiile prescrise de medic în cadrul actului de îngrijire medicală sunt reprezentate
de explorările diagnostice şi tratamentele medicale.
Tratamentele medicale sunt prescripţii complexe (igieno-dietetice şi farmacologice)
recomandate de doctor pentru soluţionarea problemelor de sănătate ale pacientului.
În cazul apariţiei unei probleme de colaborare sesizate de asistentă, medicul intervine
prin acte diagnostice şi terapeutice, iar tratamentele medicale sunt de obicei executate şi
urmărite de asistenta medicală.
Asistenta medicală ia decizii independente atât în identificarea problemelor de colaborare
medicală, cât şi în ceea ce priveşte diagnosticele de îngrijire.
Formularea enunţului pentru problemele de colaborare sesizate de către asistentă într-o
anumită situaţie clinică concretă este desemnată sub titlul generic de complicaţie
potenţială, ca în exemplele următoare:

Tratament anticoagulant
Complicaţie potenţială: hemoragii;

Pneumonie
Complicaţie potenţială: insuficienţă renală;

Tratament cu digoxin
Complicaţie potenţială: aritmii ventriculare

Explorare angiografică
Complicaţie potenţială: hemoragie la locul puncţiei arteriale
 Insuficienţă cardiacă
Complicaţie posibilă: tromboză venoasă profundă a membrelor inferioare

Gripă
Complicaţie posibilă: miocardită cu tulburări de ritm cardiac

Interveţie chirurgicală cezariană

Complicaţie posibilă: tromboză venoasă profundă a membrelor inferioare

Problemele de colaborare definesc deci complicaţii ale stării de sănătate a pacientului. În

detectarea apariţiei acestora şi în monitorizarea evoluţiei lor un roli indispensabil revine
asistentei medicale. Asistentele medicale abordează soluţionarea acestor probleme de
colaborare prin aplicarea prescripţiilor recomandate de medic, cât şi prin aplicarea unor
intervenţii autonome (prescripţii recomandate de asistentă). Rolul ambelor tipuri de
intervenţii este cel de a minimaliza şansa apariţiei sau amploarea complicaţiilor medicale
respective.
Diferitele tipuri de relaţii dintre intervenţiile prescrise de medic şi cele prescrise de
asistentă în acordarea îngrijirilor medicale sunt ilustrate în Tabelele 1 şi 2.

Intervenţii prescrise de Diagnostic de îngrijire Intervenţii

asistentă prescrise
de medic
Schimbarea poziţiei la Risc crescut pentru
fiecare 2 ore alterarea integrităţii
Masajul uşor al zonelor cutanate cauzat de Nici una
vulnerabile imobilizarea prelungită
Reducerea presiunii în la pat prin fractura de
zonele de sprijin şold
 Tabel 1 – Intervenţii autonome ale asistentei medicale derivate din diagnosticul de
îngrijire formulat

Intervenţii prescrise de Problemă de Intervenţii prescrise

asistentă colaborare de medic

Asigurarea unei hidratări Perfuzie intravenoasă (tipul

orale adecvate soluţiilor, cantitatea, debitul
perfuziei)
Monitorizarea stării de
hidratare
Monitorizarea semnelor Complicaţie
vitale potenţială:
Monitorizarea incretei şi Alterarea echilibrului
excretei hidro-electrolitic Examene de laborator
Monitorizarea greutăţii
Monitorizarea electroliţilor
Menţinerea perfuziei la
debitului recomandat
Asigurarea/încurajarea
igienei orale corecte

Tabel 2 – Intervenţii autonome şi delegate ale asistentei medicale derivate din apariţia
unei probleme de colaborare

Înregistrarea diagnosticelor de îngrijire şi lista problemelor de îngrijire:

Diagnosticele de îngrijire formulate, împreună cu complicaţiile potenţiale vor fi

înregistrate atât în planul de îngrijire al pacientului, cât şi pe lista de probleme de îngrijire
ale acestuia. Această listă de probleme reprezintă un veritabil index sau cuprins al
dosarului de îngrijire.
Definim drept problemă de îngrijire orice situaţie care ameninţă sau ar putea ameninţa
starea de sănătate a pacientului, implicând o intervenţie de îngrijire din partea unui
membru al echipei de îngrijire.
Pe această listă problemele de îngrijire sunt ierarhizate şi numerotate, fiind utilizate atât
în elaborarea planului de îngrijire, cât şi în consemnarea notelor asupra evoluţiei
pacientului, folosite pentru evaluarea eficacităţii îngrijirii.