1.

Introducere

Primele informaţii referitoare la modul de realizare a unei sonde, forată prin metoda
rotativă şi folosind fluid de foraj pentru circulaţie (la început, apa), datează din anii 1910…1920,
când începe de fapt şi istoria modernă a fluidelor de foraj. Acestea încep să fie măsurate, testate şi
tratate cu diferiţi aditivi pentru obţinerea unor proprietăţi corespunzătoare, iar în anul 1938,
Institutul American de Petrol (API) elaborează şi recomandă primele norme de testare a fluidelor
de foraj.
De-a lungul timpului, în afara utilizării argilei, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor fluidelor
de foraj s-au diversificat materialele şi aditivii folosiţi, ceea ce a condus la apariţia unor fluide de
foraj cu o compoziţie cât mai simplă (număr cât mai mic de componenţi) şi o comportare reologică
cât mai bună.
Cercetările efectuate pentru a utiliza şi alte metode de foraj (cu aer, fluide aerate, spume,
jeturi de înaltă presiune etc.) au constituit doar încercări de laborator şi cu aplicaţii practice
limitate, forajul rotativ-hidraulic rămânând totuşi sistemul de foraj cel mai răspândit.
Sonda este o construcţie în scoarţa terestră, de formă cilindrică, cu lungimea (adâncimea)
foarte mare în raport cu diametrul, realizată şi eventual exploatată cu mijloace de la suprafaţă.
Serveşte multor scopuri, dar cercetarea geologică şi exploatarea hidrocarburilor, în ultimii
150 de ani, au determinat tehnicile şi tehnologiile folosite în prezent pentru realizare şi exploatare.
În scopul amintit, sondele sunt realizate (forate, săpate) pe uscat şi pe mare, de pe
platforme fixe sau plutitoare, obişnuit pornesc vertical, dar pot continua cu traiecte înclinate şi
chiar multiple în zona de interes geologic, cele mai multe au diametre în domeniul 100....800 mm,
curent se forează în domeniul 1 500...2 500 m, adesea la 6 000 m, iar cu programe speciale s-au
depăşit 10 000 m.
Realizarea sondei necesită la suprafaţă o instalaţie acoperitoare ca putere şi cu o structură
funcţională complexă, o gamă extrem de largă ca rol şi complexitate de dispozitive şi echipamente
ce se introduc, se folosesc şi se extrag din sondă, o mare diversitate de instalaţii, scule, echipamente
şi servicii ce intervin periodic în proces cu rol specific, asistenţa tehnică a unor laboratoare şi
colective de proiectare, echipe instruite conduse de maiştri şi ingineri ce asigură activitatea
continuă, echipe aflate în permanentă legătură cu nivelele decizionale ale companiei.

1
 Pentru realizarea unei sonde se disting două categorii de lucrări ce se repetă până la
atingerea obiectivelor constructive finale: etapa dislocării rocii şi adâncirii sondei pe un interval
de adâncime programat şi cu obiective geologice proprii, urmată de etapa consolidării şi izolării
formaţiunilor geologice traversate cu o coloană de burlane din oţel şi cimentarea spaţiului inelar
dintre aceasta şi peretele sondei; cu reducerea diametrelor de lucru, etapele se repetă până când se
atinge adâncimea finală propusă. Conform proiectului, sau ori de câte ori este necesar, la sondă se
execută şi alte lucrări: măsurători geofizice, recoltarea de probe de rocă (carotaj mecanic), probarea
stratelor privind prezenţa hidrocarburilor (tester), combaterea dificultăţilor ce îngreuiază forajul
(instabilitatea pereţilor sondei, manifestările eruptive, pierderea circulaţiei etc.), rezolvarea
eventualelor accidente tehnice (distrugerea sapei, ruperea sau prinderea garniturii etc).
Cea mai folosită tehnologie de realizare a sondelor, forajul rotativ-hidraulic, presupune că
roca este dislocată şi sonda este adâncită de sapa de foraj ce se roteşte pe talpă (suprafaţa de rocă
vie), apăsată cu o anumită forţă, în prezenţa circulaţiei fluidului (noroiului) de foraj. Circulaţia
fuidului de foraj, apăsarea pe sapă, recuperarea şi schimbarea ei în momentul uzurii dar şi rotirea
acesteia (foraj rotativ-hidraulic cu masa) sau transmiterea puterii necesare motorului hidraulic ce
o roteşte, plasat deasupra ei (foraj hidraulic rotativ cu motor submersat), se realizează prin
intermediul garniturii (succesiune) de prăjini (tuburi din oţel). Instalaţia de la suprafaţă este
concepută să realizeze aceste principale trei funcţiuni: extragerea şi introducerea (manevra)
garniturii de prăjini pentru schimbarea sapei (sau altor echipamente), rotirea garniturii şi deci a
sapei pentru dislocare/ corectare, sau cu alte scule şi pentru alte operaţii, circulaţia fluidului de
foraj.

2
 Sistemul de circu-laţie a fluidului de foraj
(fig.1.1) are ca principală componentă pompa
(pompe-le) de noroi. Sunt pompe cu pistoane,
duplex (două pis-toane) sau triplex (trei pistoane),
cu puteri hidrau-lice de 700…1 600 CP fun-cţie
de performanţele maxime aşteptate de la instalaţie,
cel mai des câte două de acelaşi fel, mai rar una
sau mai mult de două în aceeaşi instalaţie.
Pompa (pompele) trage fluidul de foraj din
habele (rezervoare paralelipipedice de 50
…70m3) de depozi-tare şi-l pompează prin
manifold (sistem de ventile pentru control),
colector (conductă orizontală până la baza turlei),
încărcător (conductă verticală de 15… 20m pe
o latură a turlei instalaţiei), furtun de foraj (element
Fig. 1.1. Sistemul de circulaţie a fluidului flexibil rezistent la presiune), cap hidraulic
de foraj în sondă.
1-Sapă; 2-Derivaţie; 3-Cap hidraulic; 4-Furtun; 5- (echipament agăţat în macara, ce susţine garnitura
Prăjini de foraj; 6-Echipamente pentru preparare;
7-Echipamente pentru curăţire; şi îi permite rotirea, dar şi circulaţia fluidului din
8-Tija de antrenare; 9-Instalaţie de prevenire a
erupţilor; 10-Pompe de noroi; 11-Colector şi furtun în interiorul acesteia). De aici, circuitul
încărcător; 12-Habe; 13-Prăjini grele. fluidului de foraj urmează interiorul prăjinii de
antrenare (prima prăjină din garnitură), interiorul
garniturii de prăjini de foraj şi de prăjini grele (situate deasupra sapei şi mai groase la perete pentru
a realiza apăsarea), va trece prin duzele sapei, va spăla talpa de detritus (fragmentele de rocă
dislocată) şi-l va transporta la suprafaţă prin spaţiul inelar format între garnitura de foraj şi peretele
sondei. De la gura sondei, prin derivaţie şi jgheaburi, ajunge în habele de depozitare, şi circuitul
se închide, dar nu înainte de a trece printr-un sistem de echipamente ce asigură curăţirea fluidului
de foraj de detritusul transportat, de gazele eventual pătrunse (site, denisipatoare, demâluitoare,
centrifuge, degazoare etc). Pe habe şi lângă habe există echipamentele necesare (pompe auxiliare,
pâlnii, agitatoare, habe de tratament, magazie cu chimicale, macara pentru manevrarea
containerelor, aparatură de laborator etc.) preparării şi reglării proprietăţilor fluidului de foraj.

3
 La atingerea obiectivului geologic stabilit, pentru intervalul curent, se trece la faza de
consolidare. Se extrage garnitura şi se tubează (se introduce coloana cu profilul calculat ), în sonda
permanent plină cu fluid de foraj, prin înfiletare burlan cu burlan până la adâncimea realizată, o
coloană care va preveni dărâmarea pereţilor (coloană de tubare). Desăvârşirea consolidării sondei,
dar şi împiedicarea circulaţiei fluidelor în spatele coloanei, se realizează plasând în această zonă o
pastă de ciment ce se va întări şi va forma o piatră de ciment, de dorit cât mai rezistentă, cât mai
impermeabilă şi care să umple cât mai bine şi mai uniform spaţiul inelar programat.
Volumul necesar de pastă de ciment se prepară de la suprafaţă din apă şi ciment, ambele
componente aditivate conform condiţiilor concrete ale sondei şi analizelor de laborator efectuate
în prealabil, se pompează în coloană direct sau între pachete fluide de separare, preparate după
anumite reţete, şi este condusă în zona de plasare pompând după ea cantitatea necesară de fluid de
refulare (de regulă chiar fluidul de foraj folosit la sondă). După prizare, de regulă 4...48 ore -uneori
chiar mai puţin, activitatea la sondă se reia.
Cursul Fluide de circulaţie şi izolare are două părţi. Prima parte, Fluide de foraj se ocupă
de fluidele folosite la realizarea sondelor rotativ-hidraulic, cu circulaţie de lichide, ce asigură o
presiune în sondă mai mare decât cea a fluidelor din strat. Definiţii, rol şi funcţiuni, clasificări,
proprietăţi şi tehnici de măsurare a acestora, chimicale, reţete, preparare şi condiţionare sunt
principalele aspecte ce vor fi tratate.
Partea a doua, Cimenturi de sondă, tratează, într-o structură asemănătoare, pastele de
ciment folosite la cimentarea coloanelor pentru consolidare şi izolare.