2 - Prospectare - Alcatuire Clasificare Pamanturi

GEOTEHNICA – CCIA IIIA
PROSPECTAREA GEOTEHNICA
ALCATUIREA SI CLASIFICAREA PAMANTURILOR
Prof. dr. ing. Horatiu POPA
www.utcb.ro
PROSPECTARE GEOTEHNICA
Scop:
• cunoașterea succesiunii stratelor geologice si ale caracteristicilor fizice si mecanice;
• determinarea influentei apei subterane asupra terenului de fundare, a construcției si a
tehnologiilor de execuție;
• semnalarea condițiilor speciale de teren (terenuri colapsibile, cu umflări si contracții mari,
pământuri foarte compresibile, terenuri organice, alunecări de teren etc.).
In fazele preliminare – pe baza documentelor de arhiva si prin recunoașterea geologica a terenului

(identificarea reliefului, a regimului de ape subterane si de suprafață etc.).
In fazele finale ale proiectului – prospectarea pe teren si încercări de laborator in scopul alegerii
soluțiilor de fundare si a dimensionării corecte a lucrărilor care se vor executa.
Prospectările pe teren sunt realizate prin:
• sondaje deschise;
• foraje;
• încercări pe teren (penetrare, încercări cu placa etc.);
• măsurători geofizice.
In timpul prospectărilor este obligatorie prelevarea probelor de pământ (tulburate si netulburate)

care vor fi apoi supuse încercărilor de laborator.
Lucrările de prospectare se extind in plan si adâncime pe întreaga zona de influenta a construcției.

Recomandări privind minimul prospectărilor in funcție de particularitățile lucrărilor si ale
amplasamentului sunt indicate in NP 074:2014 Normativ privind documentațiile geotehnice pentru
construcții.
Sondaje deschise
• excavații deschise realizate in vederea permiterii accesului si recunoașterii terenului (tip,
stratificație), prelevării probelor si realizării încercărilor in situ;
Principalele tipuri de sondaje deschise:

▪ groapa – realizata de regula manual; dimensiuni in plan de cca 1x1 m si adâncimi de pana la 2 m
– explorarea de suprafață a terenului;
▪ șanțul – simplu sau in trepte – adâncimi de max 5 - 6 m – examen vizual al stratificației si
prelevare de probe;
min 0.50 m
0.50 m
0.50 m
0.50 m
H=5-6m
șanț in trepte
Sondaje deschise
Principalele tipuri de sondaje deschise:
▪ tranșeea – lungimi de cca 5 – 6 m si lățimi de 1 – 1,5 m. Realizata de regula in terenuri in panta
in scopul stabilirii stratificației si a inclinării stratelor;
▪ puțul – excavații adânci sprijinite (sprijiniri din lemn);
▪ galeria – orizontala sau inclinata – pentru recunoașterea stratificației versanților. Poate fi
realizata plecând de la un put.
Galerie
Put
Rau
Roca de baza
galerie si puț
Foraje
• săpături cu secțiune circulara, realizate manual sau mecanizat;
Metode de forare:
- rotație;
- percuție;
- vibrare.
Forajul manual poate atinge, in general, adâncimi de pana
la 50 m (depinde de duritatea rocilor întâlnite).
1 – trepied din lemn sau metal

2 – troliu manual
3 – scripete
4 – cablu de oţel
5 – flaşter cu vârtej pentru prăjina de antrenare
6 – prăjină de antrenare
7 – prăjini de foraj
8 – unealtă de forare
Schema de principiu al unui foraj manual, 9 – căluş pentru manevrarea prăjinilor
Marchidanu, 1987 10 – tubaj
Foraje
Forajul rotativ este realizat cu ajutorul unor unelte de forare acționate de la suprafața terenului.
Diametrul variază în mod obișnuit între 50 şi 300 mm, iar adâncimea maximă este de circa 200 m
pentru instalațiile mecanizate.
Uneltele de forare se aleg în funcție de tipul pământului:

- linguri de foraj – pentru pământuri coezive,
- burghie de diferite forme – pentru pietrișuri și pământuri cu incluziuni macrogranulare,
- pompă cu clapetă – pentru nisipuri sub nivelul apei și pământuri în stare curgătoare.
Foraje
• Pentru terenuri cimentate sau foarte compacte poate fi utilizat un trepan care este ridicat și lăsat
să cadă pe fundul forajului.
• Pentru rocile compacte, forajul rotativ este realizat de regulă prin carotare: un tub carotier
decupează prin rotire o carotă care este extrasă odată cu ridicarea tubului carotier.
• Forajul prin percuție este utilizat pentru terenuri foarte compacte sau cimentate. El utilizează, de
asemenea, un trepan. Materialul săpat (detritusul) este eliminat cu ajutorul unui noroi de foraj
acționat de o pompă cu clapetă. Forajul percutant provoacă o deranjare puternică a structurii
pământului.
• Forajul prin vibrare este realizat cu ajutorul unui tub, prevăzut la partea frontală cu un cuțit
tăietor, care este introdus în teren prin greutate proprie sub acțiunea vibrațiilor.
• Când terenul este necoeziv sau forarea este realizată sub nivelul apei subterane, este necesară
susținerea pereților forajului prin intermediul unor tuburi sau cu ajutorul noroiului de foraj
(suspensie de bentonită în apă).
Foraje
crncompanylimited.com
Unelte de forare (exemple)

(a) – trepan,
(b) – lingură tubulară,
(c) – burghiu,
(d) – pompă cu clapetă, berettaalfredo.it
(e) – dispozitiv de prelevare a ştuţurilor cu geală Instalații de forare (exemple)
Prelevarea probelor de pământ
SR EN ISO 22475-1:2007 Investigații și încercări geotehnice. Metode de prelevare si măsurători
piezometrice. Partea 1: Principii tehnice pentru execuție
▪ Probele de pământ sunt prelevate în scopul realizării încercărilor de laborator. În funcție de

caracteristicile geotehnice care trebuie determinate, este necesară prelevarea de probe
netulburate (care păstrează structura și caracteristicile fizice și mecanice ale pământului din
amplasament) sau de probe tulburate (care nu mai conservă anumite proprietăți ale pământului
din amplasament).
▪ Trebuie subliniat faptul că, în practică, este imposibilă obținerea de probe perfect intacte din
cauza operațiilor de realizare a sondajului deschis sau forajului, precum și a operațiilor de
prelevare a probei, care vor introduce perturbații în structura acesteia.
▪ În cazul sondajelor deschise, probele netulburate sunt prelevate sub formă de monoliți, în cutii
cubice sau în forme metalice (ștanțe, inele, cilindri etc.).
Monoliții (eșantioane tip bloc) au formă cubică sau paralelipipedică cu latura de circa 20 cm și sunt
obținuți prin fasonare manuală. Aceștia sunt apoi parafinați și introduși în cutii rigide din lemn, iar
spațiile libere sunt umplute cu cârpe. Cutia este apoi etichetată cu datele referitoare la locul și
momentul prelevării.
Pentru pământurile moi, decuparea este realizată în același timp cu parafinarea și cu punerea într-o
cutie cubică.
De asemenea, pot fi prelevate probe netulburate direct în inelele metalice corespunzătoare

diferitelor aparate de laborator: triaxial, edometru etc. În acest caz, inelele respective sunt
prelungite cu un cuțit la partea inferioară și un guler la partea superioară. Prelevarea este efectuată
prin înfigere în pământ, iar înainte de realizarea încercărilor de laborator gulerul și cuțitul sunt
îndepărtate și materialul în exces este eliminat.
Prelevarea de monoliţi
Prelevarea în ştanţe metalice

1 – piston, 2 – placă, 3 – cilindru de ghidaj, 4 – cuțit, 5 – placă de oțel
În cazul forajelor, probele netulburate sunt prelevate cu ajutorul prelevatoarelor, numite si ștuțuri.
Acestea sunt cilindri metalici care sunt introduși în terenul de la baza forajului în scopul umplerii lor
cu pământ, înfigerea putând fi realizată prin batere sau presiune statică.
În funcție de echipamentul ștuțului se pot distinge: prelevator cu piston staționar sau liber, fără
piston (ștuț deschis), cu aer comprimat, cu folie etc.
În terenuri tari (roci) înfigerea poate fi realizată prin

percuție: un tub exterior ștuțului îndeplinește rolul unui
trepan, între cele două existând o circulație de apă și noroi.
În argile poate fi utilizat un ștuț cu pereți subțiri și un piston
staționar, care dau cele mai bune rezultate în ceea ce
privește conservarea structurii pământului.
Prelevator (ștuț) cu pereți subțiri și piston staționar

Grosimea pereților unui astfel de ștuț este de 1.5 – 3 mm, iar diametrul exterior de 80 - 100 mm.
În interiorul cilindrului care constituie ștuțul culisează un piston la capătul unei tije metalice. Ștuțul
este coborât în foraj având pistonul la nivelul inferior (în dreptul cuțitului), după care acesta este
introdus în teren continuu până la umplerea cu pământ, pistonul fiind menținut fix.
Este, de asemenea, posibilă utilizarea în argile a ștuțurilor
Dispositiv de blocare
cu pereți subțiri cu piston liber sau fără piston (deschise).
Ștuțul cu pereți subțiri și piston liber are un piston
interior (echipat cu o tijă scurtă) care culisează liber. După
coborârea ștuțului la baza forajului, acesta este presat în
pământ, în timp ce pistonul culisează liber și rămâne la
nivelul bazei forajului.
Ștuțurile deschise nu sunt echipate cu piston. Principala
problemă în utilizarea unor astfel de ștuțuri este dată de
antrenarea pământului din pereții forajului în operația de Prelevator (ștuț) cu pereți
Ştuţ deschis
prelevare a probelor. subțiri și piston liber
Probele tulburate sunt prelevate în borcane sau în saci de plastic etichetați.
După prelevare toate eșantioanele trebuie numerotate, documentate și etichetate.
Eticheta trebuie să conțină următoarele informații:
a) identificarea proiectului;
b) identificarea tranşeei de investigare, forajului, etc.
c) data prelevării;
d) identificarea eșantionului;
e) categoria de prelevare;
f) adâncimea eșantionului față de un nivel de referință.
FORMAREA PAMANTURILOR
Pământurile = roci sedimentare detritice necimentate
Procesul de formare a pământurilor cuprinde 3 etape:
1. Eroziunea rocilor
2. Transportul
3. Sedimentarea
1. Eroziunea
- produsa de atmosfera (vânt, temperatura, electricitate atmosferica)
- produsa de hidrosfera (ape curgătoare, mari, oceane, ghețari, ape meteorice etc.)
- produsa de biosfera (acțiunea florei si faunei)
a) eroziune fizica sau dezagregare - fărâmițarea rocilor - fără transformări chimice, doar
modificări de ordin cantitativ;
b) eroziune chimica sau alterare – modificări cantitative dar si calitative – modificări ale
compoziției chimico – mineralogice a particulelor.
1. Eroziunea
- eroziunea fizica este urmata sau se poate produce simultan cu eroziunea chimica;
- prin alterare, mineralele primare (unele dintre ele) se transforma in minerale secundare
sau argiloase, având o alta compoziție chimica si alte proprietăți;
- factorul cel mai activ in transformările de natura chimica – apa, prin procese precum
hidratarea (absorbția de apa in minerale), hidroliza (disocierea moleculelor si asocierea cu
atomi de hidrogen si oxigen din apa), dizolvarea (acțiunea asupra mineralelor a sărurilor
din apa) etc.;
- cu cat particulele sunt mai fine, cu atât intensitatea fenomenului de alterare este mai
mare. Pentru exprimarea cantitativa a acestei dependente se utilizează noțiunea de
suprafață specifica – raportul intre suprafața laterala a particulei minerale si volumul
acesteia.
2. Transportul
In faza de transport este continuat si procesul de eroziune. Principalii factori de transport
sunt:
- Apa – provoacă micșorarea particulelor si alterarea acestora; granulele de dimensiuni
mari – nisip si pietriș – sunt rotunjite si vor avea fete lucioase si șlefuite de apa; va apărea
si un efect de sortare, particulele mari fiind depuse primele;
- Ghețari - efect de mărunțire puternic, fără prezenta sortării; particulele/granulele vor
avea muchii ascuțite, colțuroase si fete zgâriate;
- Gravitația – transportul este determinat de panta terenului; micșorarea particulelor
depinde de impactul acestora – granule cu muchii colțuroase si fete zgâriate; sortarea nu
este foarte pronunțată;
- Vântul – transporta particule de dimensiuni mici (nisipuri fine si praf); atât micșorarea
particulelor cat si sortarea sunt importante; particule cu muchii rotunjite si fete zgâriate.
3. Sedimentarea
Se poate produce in aer (sedimentare subaeriana) sau in apa (sedimentare subacvatica).
Rezultatul sedimentarii – depozite de material.
• Sedimentarea subaeriana:
- depozite reziduale (eluviale) – sedimentarea se produce chiar pe locul eroziunii sau
in apropiere; exemplu: solul – caracterizat de conținutul de materie organica
(humus) – studiat de Pedologie;
- depozite deluviale si coluviale – acumulate in lungul si respectiv la baza versanților;
exemplu – grohotiș;
- depozite eoliene – exemplu: dunele de nisip si pământurile leossoide (praf);
3. Sedimentarea
Se poate produce in aer (sedimentare subaeriana) sau in apa (sedimentare subacvatica).
Rezultatul sedimentarii – depozite de material.
• Sedimentarea subacvatica:
- depozite fluviale sau aluvionare – in albia si pe malurile cursurilor de apa; exemplu:
mâlul sau nămolul;
- depozite glaciare sau morene – realizate de ghețari; caracterizate de prezenta unor
bucăți de roca tare înglobate într-o matrice de argila nisipoasa;
- depozite lacustre – materiale aduse de apele curgătoare si depuse in lacuri;
exemplu: argile, nisipuri sau pietrișuri;
- depozite marine – acumulare de materiale provenite din fragmente de roci, din
resturi de organisme și din substanțe dizolvate în apa marii și depuse pe fundul
bazinelor marine; exemplu: conglomerate, gresii, calcare etc.
IDENTIFICAREA SI CLASIFICAREA PAMANTURILOR
SR EN ISO 14688-1:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor.
Partea 1: Identificare și descriere
Partea 2: Principii pentru o clasificare
• Pământurile se clasifică în pământuri naturale și antropice. Pământurile naturale sunt fie

pământuri minerale (inclusiv pământuri carbonatice, vulcanice, loess și glaciare) sau pământuri
organice.
• Caracteristicile pământurilor se identifică pe baza distribuției granulometrice a particulelor
grosiere și foarte grosiere, pe plasticitatea particulelor fine, pe conținutul de materii organice
(pentru pământurile organice) și pe conținutul de carbonați (pentru pământurile carbonatice),
toate acestea având un rol major în determinarea proprietăților inginerești ale pământurilor.
Partea 1: Identificare și descriere
Partea 2: Principii pentru o clasificare
• Procedura de identificare a pământurilor minerale urmează următorii pași (SR EN ISO 14688-
1:2018):
a) încadrarea pământurilor în subcategorii: foarte grosier, grosier sau fin;
b) identificarea fracțiunilor primare, secundare și terțiare;
c) denumirea pământului, în conformitate cu SR EN ISO 14688-1:2018;
d) identificarea originii depozitului, a mediului de sedimentare și a vârstei geologice.
• Pământurile minerale pot conține materii organice în proporții care nu influențează predominant
proprietățile inginerești ale acestora. Astfel de pământuri se încadrează în categoria pământuri
minerale cu constituenți organici secundari.
Identificarea pământurilor minerale foarte grosiere și grosiere trebuie să se facă pe baza fracțiunilor
granulometrice. Identificarea pământurilor fine trebuie să se facă pe baza plasticității, chiar dacă a
fost definită distribuția granulometrică și pentru aceste pământuri.
• fracțiune granulometrică - parte a unui pământ definită de un interval al dimensiunilor particulelor

• distribuție granulometrică - măsurarea dimensiunilor particulelor pământului și a distribuției
acestora
Fracțiunile granulometrice principale sunt următoarele:
Pământ Fracțiune granulometrica Interval de dimensiuni, mm Observații
Blocuri (Bo) - boulders >200
Foarte grosier
Bolovăniș (Co) - cobble >63 pana la ≤200
Pământ necoeziv
Pietriș (Gr) - gravel >2.0 pana la ≤63
Grosier
Nisip (Sa) - sand >0,063 pana la ≤2,0
Praf (Si) - silt >0,002 pana la ≤0,063
Fin Pământ coeziv
Argila (Cl) - clay ≤0,002
Fracțiunile granulometrice principale se subdivid in fracțiuni granulometrice secundare, de

exemplu: nisip mare >0,63…≤2,0mm; nisip mediu >0,20…≤0,63mm; nisip fin >0,063…≤0,2mm.
Blocuri / Anrocamente Bolovăniș Pietriș Grohotiș Nisip
Praf / Loess Argila

Pământuri grosiere sau pământuri necoezive
• pământuri la care intre particule/granule nu exista forte de legătură (in mod natural). Singura
forță de interacțiune intre particule este frecarea;
• cele mai întâlnite in lucrările de construcții sunt pietrișurile si nisipurile;
• pietrișurile in stare îndesată sau mediu îndesată constituie terenuri bune de fundare, puțin
compresibile. Datorita permeabilității mari, pot conține apa (acvifere) ceea ce presupune
realizarea unor lucrări de epuizment;
• nisipurile îndesate sau mediu îndesate constituie teren bun de fundare; nisipurile afânate pot
avea tasări mari sub încărcări (atât statice, dar mai ales dinamice – vibrații). Nisipurile fine aflate
sub nivelul apei subterane (acvifere) pot intra in stare de lichefiere (plutire) in cazul unor acțiuni
seismice, ceea ce ar conduce la pierderea capacitații portante.
Pământuri fine sau pământuri coezive
• pământuri la care intre particule/granule exista forte de legătură numite coeziune. Pe lângă
coeziune, intre particule se dezvolta si frecarea;
• o caracteristica a pământurilor coezive este plasticitatea – proprietatea de a se comporta, intre
anumite limite de umiditate, ca niște corpuri plastice;
• pământurile prăfoase (praf argilos, praf, praf nisipos, praf argilos-nisipos) sunt pământuri cu
coeziune si plasticitate medie sau redusa.
• in aceasta categorie se regăsesc si pământurile loessoide (depozite eoliene) care sunt
caracterizate de sensibilitate la umezire, intrând in categoria terenurilor dificile de fundare si
fiind clasificate ca pământuri sensibile la umezire - PSU. Sensibilitatea la umezire este
manifestata prin tasări suplimentare la umezirea acestora, fără o modificare a încărcărilor (in
anumite cazuri, chiar numai sub greutate proprie).
• din cauza răspândirii pământurilor leossoide (>17% in Romania) si a sensibilității acestora la
umezire, exista un normativ specific pentru fundarea pe astfel de terenuri (NP 125:2010 -
Normativ privind fundarea construcțiilor pe pământuri sensibile la umezire).
Pământuri fine sau pământuri coezive
• pământurile argiloase (argile, argile prăfoase, argile nisipoase) au coeziune si plasticitate mari
sau foarte mari (cu cat sunt mai fine particulele, cu atât aceste proprietăți sunt mai ample).
Comportarea sub solicitări depinde de starea fizica care, la rândul ei, este influențată de
conținutul de apa.
• pământurile argiloase in stare tare sau vârtoasă au coeziune ridicata si compresibilitate redusa.
Un pământ argilos cu conținut ridicat de apa are o stare de consistenta redusa, posibil moale si
reprezintă un teren dificil de fundare.
• particularități ale compoziției mineralogice si ale structurii interne a pământurilor argiloase pot
determina proprietăți specifice caracterizate prin variații importante de volum la variații de
umiditate (pământuri cu umflări si contracții mari – PUCM). PUCM reprezintă terenuri dificile de
fundare si exista un normativ specific pentru fundarea pe aceste terenuri (NP 126:2010 -
Normativ privind fundarea construcțiilor pe pământuri cu umflări și contracții mari);
• In general, caracterul complex al pământurilor argiloase si sensibilitatea lor la variațiile mediului,
impun un studiu mai atent al proprietăților fizice si mecanice.
GRANULOZITATEA PAMANTURILOR
• Granulozitate - măsurarea dimensiunilor particulelor pământului și a distribuției acestora
- Granulozitatea pământurilor se determina prin analiza granulometrica.
- Analiza granulometrica poate fi efectuata:

- prin cernere, pentru particule >0,063 mm (nisipuri si pietrișuri).
- prin sedimentare, pentru particule ≤ 0,063 mm (praf si argila).
▪ Nota: Pentru bolovăniș si blocuri se utilizează măsurătoarea directa (>63 mm).

Analiza granulometrica prin cernere (STAS 1913/5-85)
- Prin cernerea pământului necoeziv într-o baterie de site sau ciururi așezate in
ordine descrescătoare a dimensiunii ochiurilor, de sus in jos.
- Cernerea se executa manual (15 min) sau cu un echipament vibrant (10 min).
- Cantitatea de pământ aleasă a fi supusă analizei granulometrice este introdusă
în etuvă și uscată timp de 24 de ore la 105o C.
- Dacă pământul este puțin coeziv, acesta se înmoaie în prealabil în apă (24 de
ore) în care este introdus carbonat de litiu. După aceasta, pământul este
cernut prin sita cu ochiurile de 0.063 mm. Cantitatea care rămâne pe sită este
uscată în etuvă și supusă analizei granulometrice prin cernere. Dacă cantitatea
care trece prin sită reprezintă mai mult de 10% din cantitatea totală care se
analizează, aceasta trebuie să fie analizată prin sedimentare.
Cantitate de analizat (reprezentativa): - pietriș: minim 2 kg

- pietriș și nisip: minim 1 kg
- nisip grosier și mediu: 0.4 - 0.5 kg
- nisip fin: 0.1 - 0.2 kg
- nisip argilos: 0.07 - 0.1 kg
- argilă nisipoasă: 0.07 kg.
md – masa uscata a probei (reprezentativa), g

di – diametrul ochiurilor sitei i, mm
mi – masa materialului rămas pe sita i după cernere, g
ai[%] – fracțiunea granulometrica de pe sita i

ai[%] = (mi / md) x 100
Dacă suma maselor fracțiunilor granulometrice (inclusiv restul din cutie)

diferă cu mai mult de 1% față de masa totală inițială a probei analizate,
determinarea se repetă.
Datele obținute sunt înregistrate într-o fișă de încercare (tabel) de tipul:
mi [g] d [mm] ai [%] mp [%]
Procentul de material Masa procentuala
20
rămas pe sita
10
8
6.3
5
4
2
1.4
1
0.85
0.63
0.5
0.315
0.25
0.18
0.125
0.09
cutie: (0.063)
Total: -
Analiza granulometrica prin sedimentare (STAS 1913/5-85)
Metoda se bazează pe faptul că, în timpul sedimentării particulelor de pământ în apă, există o
relație între viteza de sedimentare (și deci timpul necesar sedimentării) și diametrul particulei.
Această relație este exprimată prin legea lui Stokes:
v = Ad 2 v – este viteza sedimentării, cm/s;

d – diametrul particulei considerată sferică, cm;
1 s − w A – constanta lui Stokes;
A= 
18  s – greutatea volumică specifica (a particulelor minerale), cN/cm3;
w – greutatea volumică a apei, cN/m3;
η – coeficient de vâscozitate al lichidului, cNs/cm2.
În timpul sedimentării apare o diminuare a densității suspensiei datorată sedimentării

particulelor.
Principiul metodei constă în a măsura densitatea suspensiei la diferite momente de timp și în a
determina diametrul și cantitatea particulelor sedimentate în acel moment.
Echipament specific necesar:

- areometru (densimetru) constituit dintr-un bulb de sticlă prelungit printr-o tijă gradată,
având centrul de greutate în preajma centrului bulbului;
- cilindrii de sticlă gradați, cu capacitatea de 1000 cm3;
- sită cu diametrul ochiurilor de 0.063 mm;
- termometru;
- cronometru;
- agitator;
- carbonat de litiu;
- soluție de silicat de sodiu 4.4%;
- soluție de hexametafosfat de sodiu, 40 g dizolvat în 1000 cm3 de apă.
Prepararea probei de pământ:

▪ Cantitatea de pământ necesară analizei este de: 75 - 100 g. Această cantitate de pământ este pusă în etuvă
la 105o C până la uscarea completă, după care se cântărește - md.
▪ În cazul pământurilor cu plasticitate mică, Ip  10%, dispersia pământului este realizată cu carbonat de litiu
anhidru (0.5 g) și, ca agent defloculant, soluție diluată de silicat de sodiu.
▪ Pentru pământurile cu Ip > 10% se utilizează ca defloculant o soluţie de hexametafosfat de sodiu (100 cm3).
▪ Proba de pământ este pusă să se îmbibe cu aceste soluții în apă timp de 8  24 de ore.
▪ Suspensia este apoi cernută sub apă prin sita cu ochiurile de 0.063 mm. Volumul total de apă utilizat pentru
cernere nu trebuie să depăşească 700 – 800 cm 3. Materialul rămas pe sită este pus într-un vas de porţelan şi
uscat în etuvă. Dacă masa în stare uscată este mai mare decât 10% din cantitatea iniţială, md, acest material
va fi supus unei analize granulometrice prin cernere.
▪ Cantitatea care a trecut prin sita de 0.063 mm este pusă împreună cu apa utilizată la cernere într-un cilindru
de 1000 cm3.
▪ Dacă s-a utilizat carbonat de litiu ca dispersant, se adaugă în cilindru 5 cm3 de soluție diluată de silicat de
sodiu. Se completează apoi cu apă până la 1000 cm3.
Metodologia încercării:
▪ Suspensia este omogenizată cu un agitator manual timp de 15 ... 30 secunde, după care se introduce
areometrul în suspensie și se pornește cronometrul.
▪ Citirile pe areometru sunt făcute la tangenta la menisc, la momente de timp precise: ½ min., 1 min., 2 min., 4
min., 8 min., 15 min., 30 min., 1 h, 2 h, 4 h, 12 h, 16 h.
▪ Primele trei citiri sunt realizate fără a se retrage areometrul din suspensie. Începând cu a patra citire
areometrul este scos, curățat și pus într-un cilindru plin cu apă curată.
▪ După fiecare citire se măsoară temperatura suspensiei.
▪ Datele obținute sunt înregistrate într-o fișă de încercare.
Metodologia încercării:
Citirile pe areometru sunt înregistrate sub formă redusă (în miimi).
De exemplu: citirea:  = 1.0187 este înregistrată sub formă de citire redusă:
R = ( − 1)  103 = (1.0187 − 1)  103 = 18.7
Valoarea R este apoi corectată cu R care reprezintă corecția de menisc a
areometrului:
R =   103
unde  este diferența între nivelul superior al meniscului şi gradația 1.0 pe
tija areometrului, obținută în operația de etalonare a acestuia.
Citirea corectată: R'= R + R
Se aplică, de asemenea, lui R o corecție de temperatură, Ct.
Citirea finală: R'+Ct
Areometru
Procentul elementelor inferioare sau egale cu d (diametrul) conținute în suspensie la timpul t este egal cu:
 s 100
mp =  (R' +Ct ) mp – procentul (în raport cu cantitatea inițială) de particule cu diametrul mai mic sau egal
 s − 1 md cu d,
s – densitatea scheletului (particulelor),
md – masa inițială a probei uscate,
R' – citirea corectată cu corecția de menisc,
Ct – corecția de temperatură.
Diametrul echivalent, d, al celor mai mari particule care nu sunt încă sedimentate la timpul t, este egal cu:
1 18 H 0.00179
d=   t  - vâscozitatea dinamică a soluției la momentul t, =
g s − w t 1 +  +  2
 - temperatura (°C) în momentul t,  = 0.03368,  = 0.00022.
(în unități de s - densitatea scheletului (particulelor),
măsură S.I.) w – densitatea apei la temperatura ,
g – accelerația gravitațională,
Ht – adâncimea efectivă a centrului de greutate al areometrului în momentul t,
t – timpul scurs de la începutul încercării.
Adâncimea Ht poate fi calculată cu formula:
H t = H − 100  H1  (R + R) − H c (în unități S.I.)
H – distanța între mijlocul bulbului areometrului și gradația 1000 (vezi figura anterioara) H = H 0 + 0.5h1
H0 – distanța între gradația 1.000 și începutul bulbului,
H1 - distanța între gradația 1.000 și gradația 1.010,
R – citirea redusă pe areometru în momentul t,
R – corecția de menisc,
Hc – deplasarea nivelului suspensiei datorată introducerii areometrului:
Vd
H c = 0.5 Vd – volumul areometrului;
A
A – aria secțiunii orizontale a cilindrului.
Pentru primele trei citiri: Hc = 0.
Reprezentări granulometrice – curba granulometrică si histograma
- reprezentarea grafica a distribuției procentuale pe fracțiuni granulometrice sub forma unei
diagrame semilogaritmice, fie printr-o curbă granulometrică (curbă statistică integrală de tip
Galton), fie printr-o histogramă (de tip Gauss).
Curba granulometrica si histograma rezultate in urma unei analize prin cernere

- reprezentarea grafica a distribuției procentuale pe fracțiuni granulometrice sub forma unei
diagrame semilogaritmice, fie printr-o curbă granulometrică (curbă statistică integrală de tip
Galton), fie printr-o histogramă (de tip Gauss).
Curba granulometrica si histograma rezultate in urma unei analize prin sedimentare

▪ Curba granulometrica este cea mai răspândită forma de reprezentare a compoziției
granulometrice. Un punct al curbei granulometrice indica procentul de material care are
diametrul mai mic sau egal cu diametrul corespunzător punctului. Curba se construiește prin
punctele a căror număr corespund cu numărul sitelor (la analiza prin cernere) sau numărul
citirilor pe areometru (la analiza prin sedimentare).
▪ Histograma sau diagrama in trepte indică fracțiunile granulometrice ale pământului analizat.
Înălțimea unei trepte indica procentul fracțiunii respective, iar limitele verticale ale treptei
diametrele intre care se situează fracțiunea.
Reprezentări granulometrice – curba frecvențelor
▪ Curba frecvențelor se obține prin unirea mijloacelor treptelor histogramei. Un punct de pe curba
frecventelor indica procentul materialului cu diametrul egal cu cel corespunzător punctului
respectiv.
Histograma si curba frecventelor corespunzătoare

Pe baza curbei granulometrice se determina coeficientul de uniformitate CU:
CU = d60 / d10 unde d60 și d10 sunt dimensiunile particulelor astfel încât 60%, respectiv 10% din
masa particulelor sunt mai mici decât acele dimensiuni
De asemenea, se determina coeficientul de curbura CC:
CC = (d30)2/ (d10 x d60) unde d60, d30 și d10 sunt diametrele particulelor corespunzătoare procentelor de
60%, 30%, respectiv 10% de pe curba granulometrică
La desemnarea fracțiunilor grosiere poate fi realizată o distincție între distribuții granulometrice
uniforme, neuniforme, cu uniformitate medie sau cu fracțiuni lipsă. În acest scop, coeficientul de
curbură (CC) și coeficientul de uniformitate (CU) oferă mijloace pentru definirea formei curbei
granulometrice. Dacă anumite fracțiuni lipsesc, se utilizează termenul granulozitate discontinuă.
Termen CU CC
Foarte uniform <3 <1
Uniform 3 până la 6 <1
Uniformitate medie 6 până la 15 <1
Neuniform >15 1 până la 3

Granulozitate discontinuă >15 <0,5
Reprezentări granulometrice – diagrama ternară
▪ Diagrama ternară utilizează un triunghi echilateral pentru reprezentarea grafica. Fiecare latura a
triunghiului reprezintă o fracțiune granulometrica principala. Un pământ alcătuit din cele 3
fracțiuni corespunzătoare laturilor triunghiului va fi reprezentat printr-un punct in interiorul
triunghiului.
Diagrama ternara
Pentru a reprezenta pământul, din procentele corespunzătoare

de pe fiecare latură se duc paralele la latura anterioară.
Intersecția acestora indică poziția punctului.
Diagrama ternara permite clasificarea pământului pe baza

poziției punctului care reprezintă pământul respectiv.
O alta utilitate a diagramei ternare este amestecul intre

pământuri.
COMPOZITIA MINERALOGICA
Depinde de modul lor de formare:
▪ Când pământurile s-au format printr-un proces de dezagregare pe cale fizică a rocilor existente,
caracterizat prin modificarea dimensiunilor fragmentelor de rocă şi menținerea compoziției
chimice, în produsul dezagregării se regăsesc aceleași minerale ca şi în roca de bază. Acestea
sunt mineralele primare. Pământurile la care predomină fracțiunile granulometrice nisip și praf
sunt alcătuite din minerale primare.
▪ O altă cale de formare a pământurilor o constituie procesul de alterare al rocilor, care are ca
rezultat nu numai fărâmițarea fragmentelor de rocă până la dimensiuni coloidale, ci și
modificarea compoziției lor chimice ducând la formarea mineralelor secundare (mineralele
argiloase).
Minerale primare principale (exemple)
▪ Cuarț - SiO2 – circa 60% din scoarța terestra. Rezistente mecanice mari. Densitate ridicata. Inert
din punct de vedere chimic (nu se alterează).
▪ Feldspații – silicați dubli de aluminiu si un metal alcalin. Spre deosebire de cuarț sunt instabili
chimic (se pot transform in minerale argiloase). Solubili in apa (mai ales daca aceasta conține
CO2).
▪ Mica – silicat hidratat complex de Na, Al, Mg si Fe. Se caracterizează prin clivaj aproape perfect.
Muscovitul (mica alba) este stabil chimic, prin eroziune mecanica produce foite mici, ușor de
recunoscut in nisipuri. Biotitul (mica neagra) este alterat lent de apa care conține CO2 părțile
insolubile formând anumite minerale argiloase, in timp ce oxizii de Fe si K sunt dizolvați si
îndepărtați.
▪ Carbonații – cei mai întâlniți: calcit (CaCO3, mineral predominant al calcarelor), dolomit,
magnezit, siderit.
▪ Oxizii de fier – principalii factori de colorare ai pământului.
Mineralele secundare sau argiloase reprezintă constituenții de baza ai pământurilor coezive.
Prezenta acestor minerale conferă proprietăți specifice cum sunt coeziunea, plasticitatea,
contracția – umflarea. Particulele formate de aceste minerale sunt foarte mici, având dimensiuni
coloidale (<0,002mm) si au forme de foite (plăcuțe) cu o suprafață specifica foarte mare (raportul
intre suprafața laterala si masa).
Din punct de vedere chimic – silicați complecși hidratați de aluminiu, magneziu si fier.
Mineralele argiloase sunt caracterizate prin structuri stratificate și compuse din două unități
structurale de baza:
▪ tetraedrul de siliciu. Asocierea de tetraedre formează un orizont (strat) care este simbolizat
printr-un trapez;
▪ octaedrul de aluminiu sau magneziu. Asocierea de octaedre formează un orizont (strat) care se
reprezintă printr-un dreptunghi.
Proprietățile acestor minerale sunt

strat tetraedric
influențate de modul de așezare
relativă în rețeaua cristalină a atomilor
care le compun.
Diferitele grupe de minerale argiloase
se diferențiază prin aranjarea
strat octaedric
straturilor tetraedrice și octaedrice.
Structura mineralelor argiloase

Asocierea de orizonturi (straturi) formează lamelele structurale, iar asocierea de lamele formează
mineralul argilos.
Lamela structurala bistrat – asocierea unui strat tetraedric cu unul octaedric. Intre atomii de
oxigen si gruparea hidroxil (OH) se realizează o legătură puternica de natura hidrogenica.
Lamela bistrat, Manoli et al. 2017

Asocierea de orizonturi (straturi) formează lamelele structurale, iar asocierea de lamele formează
mineralul argilos.
Lamela structurala tristrat – asocierea a doua straturi tetraedrice intre care se afla unul octaedric.
Lamela tristrat, Manoli et al. 2017

Minerale argiloase reprezentative
Caolinitul este alcătuit dintr-o succesiune de lamele bistrat. Particula este formata din cca 100
lamele.
Legăturile dintre straturi sunt pe bază de hidrogen, fiind astfel puternice și împiedicând hidratarea. Caolinitul
este principalul component al porțelanului, fiind de asemenea utilizat în industria hârtiei și farmaceutică,
precum și în pictură.
Structura caolinitului
Montmorillonitul este un mineral argilos compus din lamele tristrat.
Forţele Van der Waals care asigură legăturile între straturi sunt slabe, ceea ce permite penetrarea de ioni de
schimb. Montmorillonitul are o puternică afinitate pentru apă, ceea ce determină o mare capacitate de
umflare. Montmorillonitul este utilizat în noroiul de foraj, pentru produse de etanşare, pentru produse
industriale şi în industria farmaceutică.
Structura montmorillonitului
Illitul are aceeași alcătuire ca montmorillonitul,
dar legăturile dintre straturi sunt realizate prin
atomi de potasiu, ceea ce conferă o legătură
mai puternica intre lamele. Din punct de
vedere al proprietăților in raport cu apa illitul
se situează intre caolinit si montmorillonit.
Structura illitului
Caracteristicile principalelor minerale argiloase
Tip Grosime (nm) Diametru (nm) Suprafaţă
specifică (km2/kg)
Montmorillonit 3 100 - 1 000 0.8
Illit 30 10 000 0.08
Caolinit 50 - 2 000 300 - 4 000 0.015
▪ În cazul pământurilor argiloase, din cauza alterării chimice, o parte din ionii rețelei cristaline sunt
hidratați și trec în apa interstițială, suprafața particulei rămânând cu un exces de sarcini negative.
Numai capetele particulei de argilă sunt încărcate pozitiv.
▪ O altă manifestare a procesului de alterare, având drept consecință apariția unei sarcini
electrice, o constituie substituția izomorfă, prin care se înțelege înlocuirea unui ion din rețeaua
cristalină cu un altul având aproximativ aceeași mărime, dar valența diferită. De exemplu,
înlocuirea ionului de Si4+ cu Al3+ determină un deficit de sarcină electrică pozitivă.
▪ Pe de altă parte, chiar atunci când particula în ansamblu poate fi considerată neutră din punct
de vedere electric, centrele sarcinilor (+) și (-) nu coincid. La suprafața particulelor se află atomii
încărcați negativ, de O şi OH, în timp ce în interior se găsesc cei încărcați pozitiv, de Si, Al etc.
Toate acestea duc la apariția unei sarcini electrice negative la suprafața particulelor argiloase.
Această sarcină negativă este neutralizată prin atragerea de cationi hidratați provenind din disocierea
electrolitică a sărurilor conținute în apa interstițială.
La suprafața particulelor tind să se fixeze molecule de apă orientate și cationi hidratați. Rezultatul
este un nor de ioni care înconjoară particula.
Pelicula de apă adsorbită (apă legată) și stratul de cationi care se găsesc în jurul particulei formează
complexul de adsorbție.
Moleculele de apă care nu sunt reținute în

-
-
+
+
+
+
+ +
-
+ + +
+
-
complexul de adsorbție formează apa liberă -
+
+
- - -
-
+
-
+
-
+
-
+
- - -
-
+
-
+
+
-
(care circula liber, sub efectul gravitației prin + +
+
-
+
-
-
-
+ + + + +
+
porii pământului).
+
- - - - -
+
-
-
+
+
-
+
-
+
Complexul de adsorbție al unei particule de argilă

Grosimea stratului de apă adsorbită depinde de temperatură, presiune, natura și valența ionilor. Cu
cât sarcina electrică a acestora este mai importantă, cu atât mai putini ioni sunt necesari pentru a
compensa deficitul, iar complexul de adsorbție va fi mai subțire.
+ +
+ - + + - - 2+ + 3+
- +-------------+ +-------------+ +-------------+
+ + 2+ 3+
+
+
Na+
Ca2+
Al3+
Grosimea complexului de adsorbție în funcție de natura și valența ionilor

Atracția moleculelor de apa de către particula argiloasa este foarte puternica in apropiere de
suprafață si se diminuează cu distanta. Moleculele de apa direct legate de suprafața particulei sunt
supuse unor presiuni foarte mari (osmotice), iar stratul acesta de apa (apa strâns legata) nu poate fi
îndepărtat decât la temperaturi de peste 200oC.
Datorita presiunilor la care este supusa, proprietățile apei strâns legate sunt diferite de ale apei
obișnuite: vâscozitate de pana la 100 ori mai mare, densitate de pana la 1,4 g/cm3, temperatura de
îngheț de cca -40…-50oC etc.
Apa adsorbita înconjoară permanent particulele de argila si acestea nu intra in contact direct intre
ele, ci interacționează doar prin intermediul forțelor de atracție si respingere de natura fizica -
chimica.
Apa adsorbita generează proprietăți precum coeziunea, plasticitate, umflare – contracție.
Coeziunea
▪ Coeziunea reprezintă principala caracteristica structurala a pământurilor fine. Atracția simultana a
moleculelor de apa din complexul de adsorbție de către particulele învecinate generează
coeziunea primara specifica tuturor pământurilor coezive.
▪ Unele pământuri pot sa manifeste si coeziune structurala datorata legăturilor de cimentare sau
cristalizare care se formează prin depunerea treptata a unor săruri sau altor compuși din soluțiile
concentrate de carbonați sau sulfați. Coeziunea structurala este reprezentata prin legături rigide
care nu se mai refac daca sunt distruse. Astfel de legături pot caracteriza si alte tipuri de
pământuri, ca de exemplu gresiile formate prin cimentarea nisipurilor.
Coeziune primara si coeziune structurala, Manoli et al., 2017

STRUCTURA PAMANTURILOR
Structura pământurilor se referă la aranjarea particulelor, dar nu ține seama numai de geometrie, ci
și de forțele care acționează între particule, mai ales în cazul particulelor fine.
Aceste forte includ forțele gravitaționale, cele exercitate de acțiunea apei si aerului, tensiunea
superficiala, precum si forțele electromagnetice de atracție si respingere dintre particule.
Structura pământurilor grosiere (necoezive)

In cazul pământurilor necoezive forțele predominante care acționează asupra unei particule sunt
propria greutate si forțele transmise de particulele alăturate. Urmează tensiunile superficiale care
devin importante pentru particule foarte mici.
In cursul sedimentarii particulele se vor depune individual peste particulele depuse anterior sub
efectul gravitației. Rezulta o structură granulară sau grăunțoasă.
In funcție de condițiile de sedimentare densitatea acestor structuri
poate fi foarte diferita, rezultând structuri afânate sau îndesate.
Pământurile afânate pot suferi tasări importante sub încărcări (mai
ales in prezenta vibrațiilor sau alte acțiuni dinamice).
Structura granulară sau grăunțoasă
Structura pământurilor fine (coezive)
In cazul pământurilor coezive forțele predominante care acționează asupra unei particule sunt
forțele de atracție A si forțele de respingere R, la care se adaugă greutatea proprie (nesemnificativa)
si forțele de tensiune superficiala (de asemenea neglijabile).
R - de natura electrostatica (Coulomb) pentru ca particulele au sarcini electrice negative;
- descrește exponențial odată cu distanta fata de particula;
- este variabila fiind influențată de factorii care afectează complexul de adsorbție (temperatura,
valenta cationilor, concentrația ionilor etc.);
- depinde, in concluzie, de mediul de sedimentare.
A - forță de natura electromoleculara, de tip Van der Waals;
- este independentă de mediu;
- depinde de rețeaua cristalina a particulelor.
In concluzie, pentru același pământ (tip de particule) pot exista o infinitate de forte de respingere R
in funcție de mediu, dar o sigura forță de atracție A.
Astfel, rezultanta intre forțele R si A poate fi:

• forță de respingere (curba 1`) – corespunde unei concentrații
minime de ioni, caracteristica apelor dulci. Rezulta o depunere
individuală a particulelor cu așezare față pe față. Se formează
astfel o structura dispersă.
• forță de atracție (curba 2`) – corespunde unei concentrații
ridicate de ioni, caracteristica apelor sărate. In procesul de
sedimentare particulele se aduna in floculi, rezultând in final o
structură floculară. Din cauza poziționării particulelor se mai
Curbele R si A in funcție de distanta
numește si structura muchie pe față. d fata de particula
structura dispersa structura floculară
Structura influențează comportarea pământurilor. De exemplu, pentru un volum egal de pori,

pământul cu structura dispersa dezvolta un plan preferențial de forfecare pe direcție paralela cu
direcția de orientare a particulelor.
Structura compozita
Majoritatea pământurilor sunt amestecuri de granule mari (pietriș, nisip) si fracțiuni formate din
particule fine (praf, argila) formând astfel structuri compozite (sau pământuri compozite).
Daca procentul de particule grosiere este redus, pământul păstrează cele mai multe din proprietățile
pământurilor fine (coeziune, plasticitate etc.), deși la un grad mai redus.
Daca procentul de particule grosiere este ridicat (in general de peste 70%), astfel încât acestea se afla
in contact direct, comportarea devine preponderenta de pământ necoeziv. Pământurile cu aceasta
componenta au o granulozitate neuniforma, ceea ce le conduce la o structura îndesată (particulele
fine umplu porii dintre particulele mari).
Structuri compozite
pământ coeziv pământ necoeziv
Bibliografie
CARTI
Manea S., Batali L., Popa H. (2003) Mecanica pământurilor. Elemente de teorie. Încercări de laborator. Exerciții, Ed.
Conspress, 201 pag.
Manoli D.M., Rădulescu N., Manoliu I. (2017) Geotehnica I, ediția 2, Ed. Conspress București.
Manoliu, I., Rădulescu, N. (2010) – Geotehnica I, Ed. Conspress , 103 pag.
Manoliu I. (1983) Fundații și procedee de fundare, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Marchidanu E. (1987) Practica geologică inginerească în construcţii, Ed. Tehnică, 1987, 444 p.
Stanciu A., Lungu I. (2006) Fundații, vol 1, Ed. Tehnica, 1620 pag.
Stanciu A., Lungu I., Aniculaesi M., Teodoru I.B., Bejan F. (2016) Fundații, vol 2, Ed. Tehnica, 965 pag.
Smoltczyk, U. (2002) Geotechnical Engineering Handbook, Vol.1 Fundamentals, Ernst & Sohn, 787p.
Bibliografie
NORMATIVE SI STANDARDE
GP 129-2014 Ghid privind proiectarea geotehnică.
NP 074:2022 Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții.
SR EN ISO 14688-1:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea 1:
Identificare și descriere.
SR EN ISO 14688-2:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea 2: Principii
pentru o clasificare.
SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7 - Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale.
SR EN 1997-1:2004/NB:2007 Eurocod 7 - Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale Anexa națională.
SR EN 1997-2:2007: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea și încercarea terenului.
SR EN 1997-2:2007/NB:2009: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea și încercarea terenului. Anexa națională.
SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur. Partea 5: Fundații, structuri de
susținere și aspecte geotehnice.
SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur. Partea 5: Fundații, structuri
de susținere și aspecte geotehnice. Anexa națională.
SR EN ISO 22475-1:2007 Investigații și încercări geotehnice. Metode de prelevare si măsurători piezometrice. Partea 1:
Principii tehnice pentru execuție.

2 - Prospectare - Alcatuire Clasificare Pamanturi

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2 - Prospectare - Alcatuire Clasificare Pamanturi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEOTEHNICA – CCIA IIIA

In fazele preliminare – pe baza documentelor de arhiva si prin recunoașterea geologica a terenului

In timpul prospectărilor este obligatorie prelevarea probelor de pământ (tulburate si netulburate)

Lucrările de prospectare se extind in plan si adâncime pe întreaga zona de influenta a construcției.

Principalele tipuri de sondaje deschise:

1 – trepied din lemn sau metal

Uneltele de forare se aleg în funcție de tipul pământului:

Unelte de forare (exemple)

▪ Probele de pământ sunt prelevate în scopul realizării încercărilor de laborator. În funcție de

De asemenea, pot fi prelevate probe netulburate direct în inelele metalice corespunzătoare

Prelevarea în ştanţe metalice

În terenuri tari (roci) înfigerea poate fi realizată prin

Prelevator (ștuț) cu pereți subțiri și piston staționar

• Pământurile se clasifică în pământuri naturale și antropice. Pământurile naturale sunt fie

• fracțiune granulometrică - parte a unui pământ definită de un interval al dimensiunilor particulelor

Fracțiunile granulometrice principale se subdivid in fracțiuni granulometrice secundare, de

Blocuri / Anrocamente Bolovăniș Pietriș Grohotiș Nisip

Praf / Loess Argila

- Granulozitatea pământurilor se determina prin analiza granulometrica.

- Analiza granulometrica poate fi efectuata:

▪ Nota: Pentru bolovăniș si blocuri se utilizează măsurătoarea directa (>63 mm).

Cantitate de analizat (reprezentativa): - pietriș: minim 2 kg

md – masa uscata a probei (reprezentativa), g

ai[%] – fracțiunea granulometrica de pe sita i

Dacă suma maselor fracțiunilor granulometrice (inclusiv restul din cutie)

v = Ad 2 v – este viteza sedimentării, cm/s;

În timpul sedimentării apare o diminuare a densității suspensiei datorată sedimentării

Echipament specific necesar:

Prepararea probei de pământ:

Se aplică, de asemenea, lui R o corecție de temperatură, Ct.

Citirea finală: R'+Ct

Curba granulometrica si histograma rezultate in urma unei analize prin cernere

Curba granulometrica si histograma rezultate in urma unei analize prin sedimentare

Histograma si curba frecventelor corespunzătoare

De asemenea, se determina coeficientul de curbura CC:

Uniform 3 până la 6 <1

Uniformitate medie 6 până la 15 <1

Neuniform >15 1 până la 3

Pentru a reprezenta pământul, din procentele corespunzătoare

Diagrama ternara permite clasificarea pământului pe baza

O alta utilitate a diagramei ternare este amestecul intre

Proprietățile acestor minerale sunt

Structura mineralelor argiloase

Lamela bistrat, Manoli et al. 2017

Lamela tristrat, Manoli et al. 2017

Moleculele de apă care nu sunt reținute în

(care circula liber, sub efectul gravitației prin + +

Complexul de adsorbție al unei particule de argilă

Grosimea complexului de adsorbție în funcție de natura și valența ionilor

Coeziune primara si coeziune structurala, Manoli et al., 2017

Structura pământurilor grosiere (necoezive)

Astfel, rezultanta intre forțele R si A poate fi:

structura dispersa structura floculară

Structura influențează comportarea pământurilor. De exemplu, pentru un volum egal de pori,

S-ar putea să vă placă și