INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA

OLIMPIADA DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNĂ

Etapa locală, 28 IANUARIE 2023
Clasa a X-a

VARIANTA 1
Subiect elaborat în cadrul Grupului de lucru al ISJ Prahova

• Toate subiectele sunt obligatorii.

• Eseul sau răspunsurile nu vor fi precedate de titlu și/ sau motto.
• Timp de lucru: 3 ore.
• Total: 100 de puncte.
Citeşte cu atenţie textele de mai jos:
A.
„Întunerecul sugruma satul foarte împrăștiat în care azi trăiau mai mulți soldați dușmani decât
civili. Casele negre străjuiau sperioase ulița largă, neprunduită, răvășită de gropi, desfundată de miile
de căruțe ce treceau necontenit spre front, încărcate cu merinde pentru oameni, întorcându-se înapoi
veșnic pline cu rămășițe de-ale luptelor... Ici-colo sclipea câte-un ochi de lumină galbenă, plăpândă,
însemnând comandamente, spitale, cârciumi-popote... Prin băltoacele uliții se împleteceau, înjurând
și blestemând, cei ce reveneau de la execuție.
Apostol Bologa mergea tăcut alături de căpitanul străin. Vrea mereu să-și grăbească pașii, să
se despartă de omul acesta bănuitor, care parcă și tăcând îi făcea mustrări. Dar în aceeași vreme
aștepta să mai afle de la dânsul ceva nespus de important și-i era atât de necaz că nu mai deschide
gura, încât îi venea să țipe... Și întunericul umed, înecăcios îi strângea în clește inima, din ce în ce
mai fără milă. Apoi, în fața unei case cu ferestrele luminate, se auzi glasul generalului, iar Klapka
tresări și zise:
— Eu mă opresc aici... să...
Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a
scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia
sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea
locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece
tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gândindu-se: „E cântec de la noi...”. Vru să strige pe Petre,
dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: „El
cântă în loc să...”. În odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își
așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul
cu grinzi negre și crăpate. Se simțea frânt, ca după o muncă istovitoare.
„Până la masă am să mă odihnesc puțin, să-mi alung gândurile”, își zise dânsul, căscând și
închizând ochii.
Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări
hrăpărețe, și în urechi îi răsună cântecul ordonanței atât de limpede, parcă ar fi cântat sub fereastră.
Atunci, spăimântat, deschise iar ochii. Îi trecu prin minte că ar trebui totuși să cheme pe Petre, să-i
spuie că mâine în zori de zi vor pleca înapoi pe front și deci să nu uite ceva pe-aici... În același timp,
însă, își dădu seama că i-e frică să rămâie singur cu gândurile-i proprii și-și răspunse: „Conștiința
mea e împăcată”... Și numaidecât, ca la poruncă, îi răsăriră în minte argumentele, cu zecile,

1
îmbulzindu-se să-l încredințeze că Svoboda a fost vinovat, a încercat să dezerteze și să trădeze, și că,
prin urmare, el, care din întâmplare l-a judecat și l-a osândit, n-are să-și impute nimic, nimic... Totuși,
pe când asculta în suflet dovezile liniștitoare, în tavanul cu grinzi negre se iviră, întâi ca niște sclipiri
fără rost, apoi tot mai lămurit, ochii omului de sub ștreang, cu privirea mândră, tulburătoare ca o
chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase.
„Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?” se gândi atunci, închizând iar pleoapele și
lăsându-se obosit, în voia soartei.
Singură doina soldatului îi mai tremura în creieri, lină și blândă ca o mângâiere catifelată,
trezindu-i din somn șiraguri de amintiri și strămutându-i sufletul, pe aripi de vis, acasă, în târgușorul
Parva de pe valea Someșului.
Acolo era casa lui părintească, bătrână, solidă, chiar peste drum de biserica nouă,
strălucitoare. Din cerdacul cu stâlpi înfloriți, printre crengile nucilor sădiți în ziua nașterii lui, se
vedea mormântul tatălui său, împodobit cu o cruce sură de piatră, pe care numele, săpat cu slove
aurite, se deosebea din depărtare: Iosif Bologa”.
(Liviu Rebreanu – Pădurea spânzuraților)

B. „Fortăreața Bastiani nu era câtuși de puțin impunătoare, cu zidurile acelea scunde, nici
frumoasă în vreun fel, nici pitorească prin turnurile și bastioanele sale, în sfârșit, nu exista absolut
nimic care să îndulcească ariditatea aceea, care să amintească oricât de vag și de părțile plăcute ale
vieții. Și totuși, ca și cu o seară înainte, când o privise îndelung din adâncul defileului, Drogo se uită
la ea ca hipnotizat, și o emoție inexplicabilă îi pătrunse în suflet.
Dar dincolo de Fortăreață, ce se afla oare? Dincolo de construcția aceea rece, dincolo de
creneluri, de cazemate, de pulberării, care împiedicau vederea, ce fel de lume se deschidea? Cum
arăta acest Regat al Nordului, pietrosul deșert pe care nu-l străbătuse nimeni nicicând? Pe hartă – își
amintea Drogo vag – nu se vedea, dincolo de graniță, decât o zonă foarte întinsă, cu extrem de puține
denumiri, dar din înaltul Fortăreței se putea oare zări măcar un sat, vreo pajiște, o casă, sau numai
dezolarea unei întinderi pustii?
Dintr-odată avu sentimentul că este foarte singur, și îndrăzneala proprie soldatului, încrederea
în sine de care se bucurase până în clipa aceea – cât timp nu fusese vorba decât de experiențe
obișnuite de garnizoană, cât avusese o casă confortabilă, prieteni veseli în jur, scurte aventuri noaptea
prin parcuri – îl părăsiră brusc. Fortăreața îi părea una dintre acele lumi necunoscute căreia nu se
gândise niciodată că i-ar putea aparține, nu pentru că i s-ar fi părut respingătoare, ci pentru că era
neverosimil de departe de viața sa obișnuită. O lume alcătuită numai din îndatoriri, fără nicio măreție
în afara celei a legilor ei geometrice.
Oh, să plece chiar acum de acolo! Nici măcar să nu pășească pragul Fortăreței, să coboare din
nou în șes, să se întoarcă în orașul său, la vechile lui obiceiuri! Acesta fu primul gând al lui Drogo și
nu-i păsa că o asemenea slăbiciune nu e demnă de un soldat, la nevoie era chiar gata s-o
mărturisească, numai să fie lăsat să plece imediat. Dar o umbră densă se înălță, albă, dinspre
orizontul invizibil de la nord, deasupra zidurilor fortificației și, imperturbabile, sub razele
perpendiculare ale soarelui aflat la zenit, santinelele se mișcau ca niște automate. Calul lui Drogo
necheză. Apoi se lăsă din nou o tăcere imensă.
Într-un târziu, Giovanni își desprinse privirile de Fortăreață și se uită la căpitan, care se afla
alături de el, nădăjduind că va auzi un cuvânt prietenesc. Dar și Ortiz rămase neclintit și fixa cu
uimire zidurile galbene. Da, chiar și el, care trăia acolo de optsprezece ani, le contempla aproape
fascinat, ca și cum ar fi revăzut ceva miraculos. Părea că nu se mai satură să le tot privească și un
surâs vag, de bucurie și tristețe totodată, îi ilumina treptat chipul”.
(Dino Buzatti – Deșertul tătarilor)

2
 Subiectul I (30 de puncte)
Răspunde, pe foaia de concurs, la fiecare din următoarele cerințe:
1. Ilustrează două funcții ale limbajului prezente în textul A, prin referire la câte o secvență relevantă.
(6 puncte)
2. Prezintă perspectiva narativă din cele două texte. (6 puncte)
3. Comentează semnificația stilistică a timpurilor verbale predominante utilizate în textul B.
(6 puncte)
4. Interpretează semnificația interogației din textul A: „Nu mai încetează Petre...De ce nu
încetează?”
(6 puncte)
5. Susține-ți opinia despre modul în care lipsa de încredere în sine se reflectă în cele două texte
citate. (6 puncte)

Notă. Răspunsurile vor fi formulate în enunțuri. Niciun răspuns nu va depăși 100 de cuvinte.

Subiectul al II-lea (35 de puncte)

Redactează un text de 150 – 300 de cuvinte în care prezinți o întâmplare care să-l aibă ca
protagonist pe Drogo, personajul din al doilea fragment citat. Vei include o secvență descriptivă și
o secvență argumentativă.
Notă: Pentru conținut, vei primi 30 de puncte, iar pentru redactare, vei primi 5 puncte (utilizarea
limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația – 1
punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct).

Subiectul al III-lea (35 de puncte)

Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte despre modul în care complexitatea lumii interioare se
reflectă în artă, pornind de la cele două texte citate și valorificând experiențele tale culturale
(literatură, arte plastice, muzică, cinematografie, istorie etc).
Notă!
În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în
formularea tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentația (cu 3 argumente/raționamente
logice/exemple concrete etc.) și concluzia/sinteza.
Pentru conținutul eseului vei avea 25 de puncte, iar pentru redactarea acestuia 10 puncte.
Punctajul de redactare se acordă doar dacă eseul tău are minimum 600 de cuvinte și tratează tema
propusă.