2.

De ce în societăţile musulmane scrierile ulemalelor sunt fundamentale pentru aplicarea şi

interpretarea dreptului?

Ulmalele sunt clericii mulsulmani

Islamul nu recunoaște un alt suveran în afară de Dumnezeu, și în consecință nu poate exista un alt
legiuitor în afară de El. Legea în dreptul musulman este de origine divina. .

Toată opera de dezvoltare „legislativă” a dreptului musulman aparține acestei categorii sociale a spațiului
islamic de teologi-juriști experți.

Corpul ulemalelor formează instituția juridică și religioasă musulmană.

Epoca legislativă a islamului este cea în care Mohamed se afla la conducerea societății musulmane.
Întreaga dezvoltare ulterioară a dreptului musulman este bazată pe intepretarea și extrapolarea surselor
juridice revelate (Coranul și Sunnah), operațiune care devine treptat atributul exclusiv al juriștilor,
concomitent cu izolarea califilor în registrul afacerilor politice

3. Explicaţi ierarhia surselor dreptului într-o societate musulmană prin comparaţie cu o societate
occidentală democratică

Procesul de formare a dreptului musulman este completat de desemnarea unor judecători

specializaț

Teoria surselor dreptului în islam implică distincția dintre Șaria și fiqh i în aplicare dreptului
musulman

, Șaria (charî’a) are ca sursă voința divină și desemnează totalitatea normelor de comportament
obținute de Profet prin revelație

Termenul fiqh desemnează pe de altă parte știinţa dreptului musulman și presupune o activitate
umană prin care este descrisă, studiată și explorată șaria, activitate ce nu poate fi atribuită lui
Dumnezeu.

Raportul dintre voința divină și rațiunea umană instituie în cadrul surselor dreptului musulman
distincția între surse originale: Coranul și Sunnah, care formează împreună Șaria și surse
derivate: idjima și qiyas, care formează fiqh. Se înțelege că ierarhia surselor dreptului musulman
nu este este justificată de obligația conformării normelor cu voința constituantă a poporului
exprimată în Constituție, așa cum este cazul statelor democratice, ci de conformitatea lor cu
voința divină. Elementul justificativ al acestora nu este deci rațiunea umană, ci credința.

Coranul ca cea mai importantă sursă a dreptului musulman, are 114 sure/capitole
Dreptul islamic urmărește aplicarea aceluiași principiu al religiei islamice de supunere a omului
faţă de Dumnezeu, Coranul reprezentând pentru ordinea juridică și politică ceea ce reprezintă în
statele occidentale Constitutia.
Sunnah, se instituie astfel ca a doua sursă a dreptului musulman sub forma tradiţiei sacre, adică
a acţiunilor, cazurilor concrete rezolvate de Profet sau a opiniilor exprimate de acesta care ar
putea să contribuie în mod autentic la completarea Coranului.

Sunnah ia forma unui hadith1, adică a unui cânt în care este consemnată o decizie atribuită lui
Mohamed, adică ce a zis, ce a făcut sau ce a permis să aibă loc în prezenţa sa

A treia sursă a dreptului musulman este idjima sau consensul comunității credincioșilor
musulmani

In islam regula impusă prim consensul general nu poate deroga de la voința divină exprimată în
Șaria. Toate deciziile adoptate au o sursă în Coran sau Sunnah, sunt deduse din acestea.

A patra sursă a dreptului musulman, este qiyas sau deducerea, interpretarea prin analogie. .
Qiyas presupune deci extinderea regulilor juridice stabilite de sursele anterioare asupra unor
cazuri neprevăzute de acestea

1
În sec.IX apar colecțiile de haidith-uri, 6 dintre ele având caracter canonic, fiind recunoscute ca valabile și
obligatorii în întreaga lume musulmană.