FACULTATEA DE DREPT

PROIECT - DREPT PUBLIC COMPARAT

Raportul dintre religie și putere politică
în cadrul unei societăți musulmane

Lector Univ Dr Sonia Drăghici

MASTER: ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE, ANUL 1

MASTERAND: PERCIU DRAGOȘ MIHAI

1
 Dreptul comparat este adesea descris ca o disciplină, sau ca o metodă de
studiu, a materiei numite Drept, disciplină care se bazează pe comparația dintre
diferitele modalități de rezolvare oferite de diversele sisteme juridice, asupra
acelorași probleme de rezolvat (asta într-o perspectivă funcționalistă).
Pentru acest motiv esențial, rămâne de discutat dacă din asta rezulta la
modul propriu o ramură a conceptului Drept, sau o metodologie de analiză
juridică.
Dreptul comparat, ca metodă, poate fi aplicat în orice domeniu al
conceptului Drept, realizand studii unor specifice instituții. Acest tip de analiză
se numește microcomparatie. Pe de alta parte, dacă se studiază diferențele
structurale între două sisteme juridice ceea ce avem in fata se denumește analiză
macrocomparativă.
În continuare, voi prezenta pe larg raportul dintre religie și putere
politică în cadrul unei societăți musulmane.
Dreptul musulman este o parte a religiei islamului și al treilea mare
sistem juridic mondial alături de common law și sistemul romano-germanic.
Islamul1 este religia înființată în 612 de Profetul Mohamed, care primește prin
revelație textul Coranului de la Arhanghelul Gabriel (Jibril). Specificitatea
islamului constă în aspectul social pe care și-l arogă: mântuirea credinciosului
are loc în comunitate și cu ajutorul acesteia. Mohamed stabilește astfel că toți
credincioșii formează o comunitate, Umma, organizată pe principii teocratice.
Strânsa legătură dintre religie și organizarea politică face ca „dreptul
musulman să fie, la fel ca dreptul canonic, dreptul unei comunităţi de
credincioşi.
Relația dintre religie și putere este evidențiată de faptul că principala
diviziune religioasă din sânul comunității islamice este determinată de opinii
diferite referitoare la felul în care trebuie să fie exercitată puterea politică:
sunniții sunt de părere că aceasta nu poate fi decât rezultatul acordului unanim al
comunității, iar șiiții cred în caracterul personal, ereditar al puterii politice.
1
Cuvântul musulman (muslim) provine de la islam care semnifică supunerea în faţa divinităţii.
2
 Regula juridică capătă în acest sistem un rol extrem de important din
moment ce vizează îndrumarea și conformarea individului spre un
comportament moral, religios. Dreptul nu poate fi în aceste condiții decât un
drept revelat
Astfel, raportul dintre religie și putere politică în cadrul unei societăți
musulmane este unul aparte.
De-a lungul istoriei, islamismul a fost marcat de schisme și dispute
teologice care au avut ca efect apariția unor ramuri distincte. Principalele ramuri
ale islamului sunt reprezentate de Islamul Sunnit și Islamul Șiit2.
Inițial, islamul s-a răspândit în Arabia , apoi în întregul Orientul Mijlociu
și în Nordul Africii . După numărul de adepți, este a doua religie în lume după
creștinism.
Astfel, cu toate că se remarcă existența unui raport special între religie și
putere politică în cadrul unei societăți musulmane, consolidarea religiei rămâne
în continuare prioritatea societății musulmane3.
Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă ‫ )اﷲ‬a revelat în mod direct
cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570-632) și alți profeți,
printre care Adam, Avraam, Moise și Isus.
Baza credinței islamice se găsește în shahādatān ("două mărturii"): lā
ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — "Nu există (dumne)zeu în afară de
Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu". Pentru a deveni
musulman, o persoană trebuie să recite și să creadă aceste cuvinte. Sunniții
privesc această formulă ca pe unul din cei Cinci stâlpi ai Islamului.
Legat de importanța politicii în societatea musulmană, se cunoaște faptul
că politica joacă un rol esențial în această societate. În acest sens, Islamismul nu
reprezintă o mișcare naționalistă și, cu atât mai puțin, încercarea de a institui un
nou tip de stat secular.

2
Manuel Guţan, Sisteme de drept comparate. Introducere în teoria generală a dreptului comparat,
Hamangiu, 2014, p. 23.
3
Victor D. Zlătescu, Curs de drept comparat, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1997, p. 69.
3
 El respinge statul modern și justiția lui seculară în numele unei „frății”
care atinge, în taină, toate sufletele musulmane, unindu-le împotriva
necredincioșilor. Și, întrucât scopul său este mai degrabă religios decât politic,
obiectivul nu poate fi realizat.
Frăția Musulmană n-a reușit nici măcar să schimbe ordinea politică a
Egiptului, fără a mai vorbi de instituirea sa ca model de guvernare coranică de-a
lungul și de-a latul lumii islamice4.
Astfel că, acolo unde islamiștii reușesc să cucerească puterea — ca în
Iran, Sudan și Afganistan — rezultatul nu este domnia păcii și evlaviei făgăduită
de Profet, ci crimă și persecuție la o scară egalată în timpurile noastre doar de
naziști și comuniști.
Pot concluziona că - musulmanii consideră că principala înregistrare
scrisă a revelației către omenire este Coranul, pe care îl consideră perfect,
reprezentând revelația finală a lui Dumnezeu.
Ca atare, musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost
pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această
perspectivă, Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice
și creștine.

4
Manuel Guţan, op.cit., p. 24.
4
 BIBLIOGRAFIE
1.Léontin-Jean Constantinesco, Tratat de drept comparat, Editura All,
București, 1997.
2.Manuel Guţan, Sisteme de drept comparate. Introducere în teoria
generală a dreptului comparat, Editura Hamangiu, București, 2014.
3. Victor D. Zlătescu, Curs de drept comparat, Ed. Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 1997.