Cristian Păltineanu, Vizitiu Olga, Chițu Emil, Dumitru Sorina

Regimul de irigare în plantațiile pomicole și de

arbuști fructiferi în funcție de condițiile climatice
actuale și de indicii hidrofizici ai solurilor

Editura Terra Nostra

Iaşi, 2018

1
Autori:
Cristian Păltineanu1, Vizitiu Olga1, Chițu Emil2, Dumitru Sorina1

1
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția
Mediului – I.N.C.D.P.A.P.M. – I.C.P.A. București
2
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Regimul de irigare în plantaţiile pomicole şi de arbuşti fructiferi în
funcţie de condiţiile climatice actuale şi de indicii hidrofizici ai
solurilor / Cristian Păltineanu, Olga Vizitiu, Emil Chiţu, Sorina Dumitru. -
Iaşi : Terra Nostra, 2018
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-623-093-3
I. Păltineanu, Cristian
II. Vizitiu, Olga
III. Chiţu, Emil
IV. Dumitru, Sorina
631

© Editura Terra Nostra, cu acordul autorilor

2
 Prefață
Suprafețele ocupate de speciile pomicole și arbuștii fructiferi reprezentativi pentru România sunt în
extindere la nivelul întregii țări, datorită eficienței economice ridicate a plantațiilor și cerințelor crescânde
ale fructelor pe piață, dar și pentru a înlocui vechile livezi aflate astăzi într-un vădit stadiu de îmbătrânire
sau degradare. Această tendință se va menține, probabil, încă o bună perioadă.
Fiind culturi horticole care necesită investiții importante, plantațiile pomicole și de arbuști
fructiferi, denumite pe scurt plantații pomicole, pe lângă cerințele de mediu specifice fiecărei specii, au
nevoie de apă suficientă în toată perioada de vegetație. Apa din precipitații însă nu ajunge la plante în mod
constant, existând atât perioade de exces cât și de defcit, în principal vara fiind necesară apă suplimentară,
din irigații. Necesarul apei de irigație depinde de gradul de ariditate al fiecărei regiuni, dar și de existența
sau inexistența perioadelor de secetă, iar acestea depind de evoluția climatică a țării, iar într-un cadru mai
extins, de schimbările climatice care se produc la nivel continental și mondial.
Lucrarea de față este structurată pe mai multe capitole și are caracter interdisciplinar, la realizarea
căreia au participat specialiști de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie,
Agrochimie și Protecția Mediului – INCDPAPM - ICPA București și de la Institutul de Cercetare-
Dezvoltare pentru Pomicultură - ICDP Pitești-Mărăcineni. Contribuția acestora este specificată în cuprinsul
lucrării. Structura cărții este în general asemănătoare unei lucrări științifice, conținând capitole de
prezentare a cercetărilor anterioare, precum și capitole de material și metodă și de rezultate obținute.
Este analizată evoluția climatică din regiunea în care s-au desfășurat cercetările, Mărăcineni, lângă
Pitești, ca studiu de caz, pe două perioade: 50, respectiv 30 de ani, evidențiindu-se tendința de încălzire,
asociată cu creșterea evapotranspirației, fiind prezentate condițiile climatice generale, temperatura,
precipitațiile și evapotranspirația de referință (potențială) și la nivel de țară, prin hărți cu izolinii întocmite
în Programul SURFER Golden Software, cu caracter orientativ. De asemenea, indicii hidrofizici ai solurilor
dominante sunt redați tot la nivel de țară, cu ajutorul Programului ArcGIS, pentru a orienta asupra
potențialului pedo-hidro-climatic în alegerea terenurilor pentru înființarea de plantații pomicole. În același
timp au fost examinate și resursele locale de apă la nivel de țară, resurse care pot fi utile în construcția unor
sisteme locale de irigație, care să corespundă nevoilor actuale din fermele pomicole.
Au fost studiate 16 specii: 12 specii pomicole și 4 specii de arbuști fructiferi, din punct de vedere al
consumului de apă în regim optim de irigare (evapotranspirația culturii, ETc), dar și în regim natural de
precipitații (ETc-ajustat), atât în sistemul de întreținere ogor cât și înierbat, între rândurile de pomi, solul
reprezentativ din parcelele de cercetare având textură mijlocie, fiind pretabil și recomandabil pentru livezi.
Mai întâi au fost calculate valorile coeficienților de cultură, Kc, obținuți cu ajutorul metodologiei
publicate de FAO (Allen ș.a., 1998), verificată anterior de Păltineanu ș.a. (2007) la nivelul țării noastre,
folosind rezultatele anterioare obținute de diferiți autori în România (de ex. Grumeza ș.a., 1989, Iancu,
1996, ș.a.). Pentru fiecare cultură pomicolă, coeficienții de cultură au fost calculați pentru condițiile
climatice medii actuale, atât pentru pomii fructiferi și iarba sau ogorul dintre rândurile de pomi (Kc), cât și
numai pentru pomi (Kcb), sau pentru evaporația la nivel de ogor (Ke) dintre rândurile de pomi. Folosind
precipitațiile efective au fost apoi calculate valorile necesarului apei de irigație în regim optim de irigare.
De asemenea, aplicarea udărilor a fost tratată și în ipoteza adoptării regimului de irigație sub stres hidric
(defficit irrigation), care se abate de la regimul optim, în esență prin nerespectarea unei valori constante,
optime, a plafonului minim al umidității solului (conținutului de apă din sol), respectiv a apei ușor
accesibile, în anumite faze de vegetație. Indicele de stres hidric (Ks), calculat pedologic, este prezentat
pentru toate speciile pomicole cercetate și condițiile climatice actuale din regiune. Datele obținute au fost
redate atât grafic, cât și tabelar. Metoda FAO dezvoltată în lucrare este recomandată în producție, simultan
cu controlul umidității solului (potențialului matricial al apei în sol) prin senzori instalați permanent în sol,
constituind un model de lucru nu numai pentru regiunea studiată, ci pentru suprafața întregii țări.
Sunt prezentate și rezultatele cercetărilor, numai pentru primele două specii ca nivel de răspândire
în România: prunul și mărul, care au avut ca obiectiv utilizarea indicatorilor de plantă: contracția maximă
diurnă a trunchiului pomilor (MDS) și coeficientul de stres hidric (CWSI) obținut pe baza determinării
simultane a temperaturii frunzișului și a aerului înconjurător, pentru determinarea stării hidrice a plantelor
în vederea stabilirii momentului optim al aplicării udărilor.
Pe baza rezultatelor obținute în condițiile climatice medii, ultimul capitol tratează aspecte practice
privind recomandarea în fermele pomicole, specificând necesitatea obținerii de date actuale pentru
avertizarea aplicării udărilor. Lucrarea se adresează îndeosebi specialiștilor din pomicultură, irigații,
științele solului, precum și tuturor persoanelor care doresc să-și îmbogățească cunoștințele privind
necesarul de apă al plantațiilor pomicole.
Autorii

3
4
 Cuprins
Capitolul 1. Prezentare generală a speciilor pomicole și de arbuști fructiferi în relație cu
cerințele de mediu (Emil Chițu) ......................................................................................... 7
Capitolul 2. Evoluția climatică pentru Mărăcineni, lângă Pitești, locul în care s-au efectuat
cercetările; date climatice estimative privind evapotranspirația în România (Emil Chițu)
............................................................................................................................................ 20
2.1. Elementele climatice din regiunea de studiu, Mărăcineni, Pitești, în ultimii 50 de ani
(1969-2018) și în ultimii 30 de ani (1989-2018) ................................................................ 20
2.2. Schimbările climatice manifestate la Mărăcineni în ultimii 30 de ani (1989-2018)
comparativ cu ultimii 50 de ani (1969-2018) ..................................................................... 23
2.2.1. Temperatura medie a aerului .................................................................................... 24
2.2.2. Temperatura maximă diurnă .....................................................................................27
2.2.3. Temperatura minimă diurnă ..................................................................................... 29
2.2.4. Amplitudinea termică diurnă .................................................................................... 31
2.2.5. Durata medie zilnică de strălucire a soarelui ............................................................ 33
2.2.6. Viteza vântului .......................................................................................................... 35
2.2.7. Precipitațiile atmosferice .......................................................................................... 37
2.2.8. Umiditatea relativă a aerului (%) ............................................................................. 39
2.2.9. Evapotranspirația de referință (potențială) Penman-Monteith ................................. 41
2.2.10. Deficitul / excedentul pluviometric (de apă climatic) ............................................ 43
2.3. Indicatori climatici necesari în studiul regimului hidrologic în livezi în România ..... 48
2.3.1. Evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (ETo) - Repartiția teritorială a valorilor
lunare la nivelul României ................................................................................................ 48
2.3.2. Precipitațiile atmosferice - Repartiția teritorială a valorilor lunare în România ........ 54
2.3.3. Indicele de ariditate - Repartiția teritorială a valorilor lunare în România ...............55
2.3.4. Comparația indicilor climatici ETo, P și Iar specifice secolului al XX-lea cu datele
actuale ale acestora la Mărăcineni, județul Argeș .............................................................. 58
Capitolul 3. Cadrul general al condițiilor pedologice din România pentru caracterizarea
necesarului apei de irigație: indicii hidrofizici ai solurilor (Cristian Păltineanu și Sorina
Dumitru) ............................................................................................................................ 59
3.1. Indicii hidrofizici ai solurilor României ...................................................................... 59
3.1.1. Caracterizarea hidrofizică a solurilor României cartografiate la scara 1:200000 .... 59
3.1.2. Unitățile hidrofizice pe județe ale marilor provincii istorice ....................................69
Capitolul 4. Surse potențiale de apă de irigație (Olga Vizitiu) ………………………….. 117
4.1. Răspândirea surselor de apă ……………………………………………………….... 117
4.1.1. Resurse de apă subterană ………………………………………………………….. 117
4.1.2. Resurse de apă de irigație din lacuri colinare ...........................................................119
4.2. Calitatea apei de irigație …………………………………………………………….. 122
4.2.1. Calitatea apelor freatice subterane ............................................................................128
4.2.2. Calitatea apei pentru irigații din lacuri colinare …………………………………... 136
Capitolul 5. Istoricul cercetărilor, realizări anterioare, metodele și materialul folosite (Cristian
Păltineanu și Emil Chițu) ................................................................................................... 139
5.1. Metoda FAO ................................................................................................................ 140
5.1.1. Materialul și metoda de studiu pentru metoda FAO ................................................ 141
5.1.1.1. Coeficienții de cultură ........................................................................................... 141
5.1.1.2. Evapotranspirația culturii irigată în regim de stres hidric ..................................... 152
5.1.1.3. Precipitațiile efective ............................................................................................. 159
5.2. Abordarea alternativă, bazată pe indicatori de plantă, de avertizare a aplicării udărilor în
plantațiile pomicole și de arbuști fructiferi ......................................................................... 160

5
5.2.1. Utilizarea oscilațiilor contracției maxime diurne a trunchiului pomilor (MDS) în
avertizarea aplicării udărilor - Corelația dintre MDS, potențialul matricial al apei din sol și
unele elemente climatice la prun și măr, în soluri cu textură medie și ușoară în vederea
utilizării pentru avertizarea aplicării udărilor ..................................................................... 160
5.2.1.1. Material și metodă pentru contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor ......... 162
5.2.2. Utilizarea indicelui de stres hidric al culturii determinat cu temperatura frunzelor (crop
water stress index – CWSI) în avertizarea aplicării irigației și corelarea acestuia cu conținutul
de apă al solului .................................................................................................................. 165
5.2.2.1. Material și metodă pentru indicele de stres hidric al culturii (CWSI) ................... 167
Capitolul 6. Rezultatele obținute privind indicii folosiți pentru regimul optim de irigare în
pomicultură aplicând metoda FAO: coeficienții culturii, evapotranspirația optimă a culturilor,
necesarul de apă de irigație; indici ai regimului de irigare în regim de stres hidric: coeficientul
pedologic de stres hidric, evapotranspirația ajustată (Cristian Păltineanu și Emil Chițu)
............................................................................................................................................. 169
6.1. Metoda FAO ................................................................................................................ 169
6.1.1. Coeficienții de cultură pentru regimul optim de irigare: Kc și Kcb ......................... 169
6.1.2. Evapotranspirația de referință (ETo), evapotranspirația culturilor irigate (ETc-ogor,
ETc-iarbă) și transpirația culturii de bază (Tcb) în regim optim de irigare ........................176
6.1.3. Precipitațiile atmosferice și precipitațiile efective ................................................... 183
6.1.4. Necesarul apei de irigație pentru speciile pomicole studiate ....................................183
6.1.5. Evapotranspirația culturilor în regim natural de precipitații (ETc-ajustat), calculată cu
ajutorul coeficientului de stres hidric determinat pedologic (Ks) ...................................... 193
6.1.6. Aplicarea irigației în regim optim în plantațiile pomicole și de arbuști fructiferi .... 202
6.1.7. Aplicarea irigației în regim de stres hidric în plantațiile pomicole și de arbuști ..... 205
Capitolul 7. Rezultatele obținute privind metodele alternative, bazate pe fiziologia plantelor,
pentru avertizarea aplicării udărilor: contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor și
indicele de stres hidric al culturii (CWSI) (Cristian Păltineanu și Emil Chițu) ................. 207
7.1. Contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor – MDS ........................................... 207
7.1.1. Dinamica valorilor MDS .......................................................................................... 207
7.1.2. Dinamica valorilor SMP .......................................................................................... 209
7.1.3. Corelațiile dintre MDS și elementele meteorologice ............................................... 209
7.1.4. Corelațiile dintre MDS și SMP ................................................................................ 212
7.1.5. Corelațiile multiple dintre MDS, elementele climatice și SMP ............................... 215
7.1.6. Corelația dintre MDS și elementele climatice în soluri umede ................................ 217
7.1.7. Discuții privind utilitatea MDS ................................................................................ 217
7.1.8. Concluzii privind corelația dintre MDS, elementele meteorologice și SMP ........... 220
7.2. Utilizarea indicelui de stres hidric al culturii determinat cu temperatura frunzelor (crop
water stress index – CWSI) în avertizarea aplicării irigației și corelarea acestuia cu conținutul
de apă al solului .................................................................................................................. 221
7.2.1. Liniile bazale inferioare (lower base lines, LBL) și superioare (upper base lines, UBL)
pentru măr și prun, indicele de stres hidric (crop water stress index, CWSI) .................... 221
7.2.2. Liniile bazale inferioare (LBL) și superioare (UBL) pentru piersic și cais ............. 223
7.2.3. Corelația dintre indicele de stres hidric (CWSI) și conținutul de apă din sol (CAS) la
măr, piersic și cais .............................................................................................................. 225
7.2.4. Concluzii privind utilitatea CWSI în avertizarea aplicării udărilor ......................... 226
Capitolul 8. Concluzii și recomandări (Cristian Păltineanu)............................................... 228
Summary: Irrigation regime in fruit tree and berry plantations depending on the present-day
climate conditions and soil physical properties (Cristian Păltineanu)................................ 237
Bibliografie ......................................................................................................................... 245

6
 Capitolul 1. Prezentare generală a speciilor pomicole și de arbuști fructiferi în
relație cu cerințele de mediu
MĂRUL
Cerințele față de temperatură. Mărul crește și fructifică bine în zonele cu temperatura
medie anuală cuprinsă între 8 și 11°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între
14 și 27°C, iar cele absolute minime sunt de 8°C și maxime de 33°C (în afara intervalului
temperaturilor absolute creșterea încetează). Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între
70 și 170 de zile, dar un sezon mai lung favorizează obținerea unor producții de fructe mai
ridicate.
Limita de rezistență la ger în perioada de repaus, în condiții optime de călire a pomilor,
este considerată a fi -40°C, dar după o perioadă de decălire a pomilor de 3-7 zile la 14°C,
limita de rezistență scade până la -28°C (Leena ș.a., 1996). Dintre portaltoi, MM106, M4 și
M7 au o rezistență bună la ger, M27 prezintă o rezistență medie, iar M9, M26 și T337 sunt
mai sensibili la ger (Cimpoieș, 2012).
Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus oscilează în funcție de
soi, între 400 și 1.000 (Gala 500-600 ore, Mutsu, Fuji, Goldrush 600 ore, Golden Delicious,
Braeburn 700, Jonagold cu clone 700-800, Pinova, Idared 800, Elstar 800-1000), dar există și
soiuri cu cerințe mult mai reduse (100-400 ore), pretabile climatului tropical (soiurile Anna și
Dorsett Golden, Păltineanu ș.a., 2017). La umflarea mugurilor micști rezistă până la -9,4°, iar
la dezmugurire până la -7,7°C. Începând cu faza de boboc cu petale roz și până la înflorirea
deplină, florile sunt foarte sensibile, rezistând doar până la temperaturi de -2,2°C (tabelul
1.1.), iar fructele abia formate, suportă scăderea temperaturii numai până la -1,1°C. Procentul
de germinare a polenului pe stigmatul florilor, după 3 - 6 ore de menținere la diferite
temperaturi, este de: 15 % între 8 - 10°C, 39 % la 14 -16°C, 51 % la 19 - 21°C, 64 % la 24 -
26°C și de 75 % la 28 - 30°C (Păltineanu ș.a., 2017).
Cerințele față de apă sunt mai mari, necesitând 700-900 mm precipitații anual, pentru
soiurile de iarnă și minimum 550 mm pentru cele de toamnă și vară, dar acestea trebuie să fie
distribuite în cursul sezonului de vegetație proporțional cu evapotranspirația de referință
(potențială), în caz contrar se impune aplicarea irigației. Nu suportă excesul de umiditate din
sol (majoritatea portaltoilor fiind sensibili, doar MM106 fiind mai tolerant la exces), nici
seceta, atât în sol cât și în atmosferă.
Cerințele față de lumină sunt mai mici comparativ cu alte specii pomicole. În
perioadele cu temperaturi ridicate (peste 33-34°C în aer) și radiație solară directă intensă, pe
fructele expuse de la baza coroanei pot să apară arsuri solare de diferite intensități, frecvența
fenomenului fiind în creștere odată cu încălzirea lunilor de vară în România.
Cerințele față de sol. În funcție de portaltoi, mărul crește bine pe diferite tipuri de sol,
însă recolte mari și susținute se obțin când este plantat pe soluri fertile, profunde, bine
structurate, lutoase, suficient de umede. Se recomandă și efectuarea unei analize a volumului
edafic util, care permite stabilirea combinației soi-portaltoi. Pânza de apă freatică trebuie să se
afle la sub 2,5 m adâncime și în nici o situație pentru portaltoii vegetativi, în perioadele
ploioase să nu se ridice la peste 1,2 – 1,5 m față de suprafața solului.
Suportă bine calcarul activ până la 10 – 12%, totuși acesta devine inhibitor al creșterii
la peste 10% la adâncimea de sub 50 cm. Necesită o reacție moderat spre slab acidă (pH 6,0 -
7,0), cu mari oscilații între diferitele texturi ale solului (Voiculescu, 1999; Păltineanu ș.a.,
2017): pe solurile cu textură grosieră domeniul optim se situează între pH de 5,1-5,8, pe
solurile lutoase între 5,9-7,8, iar pe cele argiloase între 5,9-6,8. Tolerant la conținutul de Al
schimbabil din sol, pragul limită fiind de 35-40 ppm (Voiculescu, 1999), dar sistemul
radicular evită orizonturile cu aluminiu schimbabil chiar la conținuturi mai mici.
Pentru mai multe detalii privind favorabilitatea teritoriului României pentru specia
măr, ca și pentru celelalte specii tratate în prezentul capitol, se poate consulta lucrarea lui

7
Coman ș.a. (2014): Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-
economice ale României. Editura Invel Multimedia, ISBN: 978-973-1886-93-0, 288 p.p.

PĂRUL
Cerințele față de temperatură. Părul are cerințe față de căldură mai mari decât mărul,
prunul și vișinul, reușind bine în zone cu temperaturi medii anuale de 9,5 - 11°C, cu condiția
ca în perioada de vegetație temperatura medie să fie de 16-18°C. Temperaturile orare optime
ale speciei se situează între 20 și 35°C, iar cele absolute minime sunt de 10°C și maxime de
37°C (în afara intervalului temperaturilor absolute creșterea țesuturilor încetează). În zonele
cu veri mai răcoroase părul rodește slab. Suportă arșițele din timpul verii mult mai bine decât
mărul. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între 180 și 270 de zile.
Și rezistența la ger este mai mică decât a mărului, limita temperaturii minime fiind
considerată a fi -28°C, iar necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus
oscilează în funcție de soi între 500 și 900 (Bartlett, Bosc 500-600 ore, Comice 600 ore).
Mugurii de rod degeră la temperaturi sub -26 ... -23°C, iar ramurile anuale la sub -26 ... -
28°C. Florile părului, în fenofaza de boboc înainte de înflorire, suportă temperaturi până la -
3,3°C .. -5,5°C (10% și respectiv 90% dăunare), dar la înflorirea deplină degeră la -2,8° (10%)
până la -5,0°C (90% dăunări). Fructele tinere încep să fie distruse de la -1,5°C.
Cerințele față de apă se situează după măr și prun, soiurile de toamnă și de iarnă
reușind bine în zonele cu 650-900 mm precipitații anuale, iar cele de vară în localitățile cu
550-600 mm, cu condiția ca acestea să fie distribuite în cursul sezonului de vegetație
proporțional cu dinamica evapotranspirației potențiale, în caz contrar se impune aplicarea
irigației.
Cerințele față de lumină. Față de lumină părul are cerințe mai mari comparativ cu
mărul, trebuind să i se ofere expoziții însorite.
Cerințele față de sol ale părului sunt mari. Altoit pe franc necesită soluri profunde,
calde, cu textură mijlocie (nisipo-lutoasă până la lutoasă), suficient de afânate și revene. Nu
suportă solurile grele și reci. Altoit pe gutui, părul reușește și în soluri mai subțiri, dar
suficient de fertile, revene și mai calde. Pânza de apă freatică trebuie să fie la minim 1-1,5m
adâncime în cazul portaltoiului gutui și la 2-2,5 m în cazul părului franc (Teaci ș.a., 1985).
Gutuiul ca portaltoi suportă și inundarea terenului până la 6-7 zile în cursul perioadei de
vegetație și până la 3 luni în perioada de repaus.
Altoit pe franc, părul s-a dovedit a fi o specie mai tolerantă la prezența carbonaților în
sol, totuși pe solurile carbonatice fructele devin mai pietroase (Teaci ș.a., 1985). Suportă până
la 10% calciu activ în sol, în timp ce pe gutui apare cloroza pe frunze la peste 8% calciu activ.
Gutuiul se poate cultiva pe terenuri cu un grad de sărăturare pe care nu-1 suportă alte specii
pomicole (până la 15% sodiu absorbit, Teaci ș.a., 1985). În ceea ce privește reacția solurilor
părul necesită un pH în jur de 7 (6,5 – 7,2), indiferent de textura solului. Este o specie puțin
tolerantă la conținutul solului în Al schimbabil, fenomene de toxicitate apărând de la 8-10
ppm (Voiculescu, 1999). Apariția simptomelor de toxicitate este grăbită de excesul de
umiditate din sol, de un pH în afara intervalului de favorabilitate al speciei și de un regim
aerohidric defectuos.

GUTUIUL
Cerințele față de temperatură. Specie mai puțin tolerantă la stresul factorilor de mediu
decât părul, solicitând un sezon de vegetație lung. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă
între 140 și 165 de zile (Bowen și Hollinger, 2004). Este cea mai exigentă specie față de
căldură din grupa semințoaselor, fiind mai sensibilă la ger decât părul și preferând zone cu
veri călduroase și ierni mai blânde, precum și locuri adăpostite, fără mari oscilații de
temperatură. Suportă temperaturi până la -25..-26°C (Bowen și Hollinger, 2004). Totuși,

8
pomii tineri pot fi vătămați și la -20°C. Trebuie evitate zonele cu înghețuri târzii frecvente.
Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este mai redus, oscilând în
funcție de soi, între 200 și 500 de ore.
Cerințele față de apă. Deși are cerințe mari față de apă datorită sistemului radicular
superficial, reușește destul de bine și în regiuni mai secetoase (500-600 mm pe an, dar
distribuite în cursul sezonului de vegetație proporțional cu evapotranspirația potențială).
Cerințele față de lumină. Față de lumină, gutuiul este foarte exigent. În condiții de
umbrire se dezvoltă slab, fructifică puțin și are o viață scurtă.
Este, de asemenea, vătămat ușor de vânturile puternice datorită fructelor mari și se
recomandă instalarea perdelelor de protecție.
Cerințele față de sol. Gutuiul preferă soluri adânci, fertile, bine structurate, calde,
suficient de revene, cu textură ceva mai argiloasă. Este specia pomicolă cu cea mai mare
rezistență la excesul de apă din sol atunci când este folosită ca portaltoi. Suportă un grad
relativ mare de sărăturare, comportându-se satisfăcător până la 0,7-1% săruri în sol (Popescu
ș.a., 1974), dar clorozează la peste 8% calciu activ în sol, fiind foarte susceptibil la deficiența
de fier.

PRUNUL
Cerințele față de temperatură. Prunul este mai exigent decât mărul față de căldură,
comportându-se mai bine în zona de câmpie și a dealurilor mici. În zona dealurilor înalte, cu
excepția soiului Grase românești, prunul dă recolte instabile și de slabă calitate (Chițu ș.a.,
2016). Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 18 și 33°C, iar cele absolute
minime sunt de 6°C și maxime de 36°C (în afara intervalului temperaturilor absolute creșterea
țesuturilor încetează). Față de ger, prunul are o rezistență mai bună decât părul, dar inferioară
mărului (până la -35°C), iar necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus
oscilează în funcție de soi, între 700 și 900 ore (Stanley 800 ore). Durata sezonului de
vegetație este cuprinsă între 180 și 210 zile.
Mugurii florali, în perioada de repaus și când sunt bine căliți rezistă până la -31 ... -
33°C, dar pot degera complet la oscilații mari de temperatură de 40°C în numai 6 zile la
sfârșitul sezonului de repaus (caz concret, luna februarie, de la +18° la -22°C, Mărăcineni,
2004). Florile prunului sunt sensibile la ploile reci, ceață persistentă, brume și în ultimul timp
și la deshidratarea stigmatelor; în faza de boboc (buton alb) rezistă până la -3,3 .. -5,5°C
(tabelul 1.1.), când sunt deschise degeră începând de la -2,2°C, iar la -5,0°C distrugerea
florilor se produce în masă (90%). Fructele de curând formate sunt distruse la -0,5 ... -1,1°C
(Popescu ș.a., 1974).
Cerințele față de apă sunt relativ mari (600-1000 mm), fiind satisfăcute în zonele
deluroase cu peste 600 mm precipitații anual, din care 300-350 mm în intervalul mai-iulie. În
silvostepă multe soiuri (Agen, Anna Späth, Renclod D’Althan, Tuleu gras, Stanley, ș.a.) cu o
mai bună rezistență la secetă, reușesc să producă, dar fructele sunt de calitate inferioară. În
stepa uscată se impune întotdeauna irigarea plantațiilor.
Cerințele față de lumină deși nu sunt relativ mari, situându-se după nuc, cireș, cais,
piersic și păr, prunul cultivat pe versanții mai puțin însoriți produce fructe de slabă calitate.
Cerințele față de sol. Prunul se numără printre speciile pomicole care valorifică bine
aproape toate tipurile de sol și textură din țara noastră. Totuși, când volumul edafic util este
mai mic de 51-75%, favorabilitatea este slabă. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu
textură lutoasă pe calcare și cu o reacție slab acidă spre neutră (pH de 6,5 – 7,5). Nu suportă
solurile sărăturoase și nici excesul de calciu (peste 9-10% CaCO3 activ). Carbonatul de calciu
din sol devine un inhibitor asupra creșterii la peste 12 % la adâncimea solului de sub 50 cm,
sau la peste 15% la adâncimea de sub 70 cm.

9
 Prunul este slab tolerant la Al din sol, nivelul conținutului maxim de aluminiu
schimbabil din coloana de sol de 100 cm, de la care încep să apară primele manifestări
vizibile negative, fiind de 25-30 ppm (Voiculescu, 1999). Apariția simptomelor de toxicitate
este grăbită de excesul de umiditate din sol, de un pH în afara intervalului de favorabilitate al
speciei și de un regim aerohidric defectuos.

CIREȘUL
Cerințele față de temperatură. Cireșuil crește și rodește bine în zonele cu temperatura
medie anuală de 9,0 - 10,5°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 18 și
28°C, iar cele absolute minime sunt de 6°C și maxime de 40°C (în afara intervalului
temperaturilor absolute creșterea încetează, Bowen și Hollinger, 2004). Deși specie iubitoare
de căldură, suportă greu căldurile înăbușitoare din vară, mai ales când acestea sunt însoțite și
de insuficiența apei în sol, în stepă și silvostepă, necesitând irigații.
Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este mediu și oscilează
în funcție de soi între 400 și 900 ore (Stella 400, Lapins 500 ore). Se pretează pentru cultivare
și în zone cu perioada de vegetație mai scurtă, chiar de 150 de zile (Amzăr, comunicare
personală), perioada normală fiind de 180 – 240 zile.
Față de ger, cireșul se comportă mai bine decât piersicul și caisul, dar mai slab decât
vișinul, prunul, părul și mărul, temperatura critică fiind -30°C. Mugurii florali pier în masă
iarna la temperaturi de sub -24°C, uneori chiar la -20°C. Florile, încă nedeschise (buton alb),
rezistă până la -2,8°C (-4,4°C, 90% butoni afectați, tabelul 1.1.), iar când sunt complet
deschise, numai la -2,2°C (-3,9°C, 90% flori înghețate). Prin utilizarea, în ultimul timp, a
portaltoilor vegetativi de vigoare redusă (Gisela), care imprimă o înflorire mai timpurie și
plasează organele florale mai aproape de solul rece al livezii, crește probabilitatea și
intensitatea dăunărilor provocate de către înghețurile târzii.
Cerințele față de apă ale cireșului sunt moderate, convenindu-i zonele cu precipitații
medii anuale cuprinse între 600-800 mm, dar distribuite în cursul sezonului proporțional cu
evapotranspirația potențială, în caz contrar fiind necesară aplicarea irigației.
Cerințele față de lumină. Cireșul se numără printre speciile pomicole cele mai
iubitoare de lumină, preferând pe pante versanții cei mai însoriți. Necesitatea asigurării unei
aprovizionări ritmice cu apă ușor accesibilă rădăcinilor pomilor este mult mai stringentă în
noile plantații superintensive, datorită sistemului radicular puțin extins și supraexpunerii
frunzișului relativ rar la radiația solară directă. Pomii altoiți pe portaltoi viguroși, cu coroana
deasă și mai intens umbrită, valorifică mai eficient radiația fotosintetic activă (Steiner ș.a.,
2015).
Cerințele față de sol sunt mari. Condiții optime se realizează în solurile în care
adâncimea de apariție a carbonaților este de peste 60 cm, conținutul de CaCO3 mai mic de
12%, iar conținutul de argilă de maximum 30% (Voiculescu, 1999). Preferă solurile cu texturi
mijlocii și ușoare, permeabile, potrivit de umede, care se încălzesc ușor, cu un conținut de
calciu de maximum 6% în zona radiculară. La peste 9-10% CaCO3 în sol, favorabilitatea este
slabă. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reacție slab acidă spre neutră (pH de 5,8 –
7,4). Pânza freatică trebuie să fie sub 1,5-2,0 m de la suprafață pentru a nu crea exces de apă
în zona rădăcinilor. În soluri argiloase grele și reci cireșul vegetează slab, suferă de ger și
trăiește puțin. Are o toleranță redusă față de conținutul de săruri din sol. Se numără printre
speciile cele mai sensibile la asfixia radiculară: nu suportă apa stagnantă chiar și pentru
perioade scurte de timp. Pe terenurile cu exces de umiditate cireșul piere înaintea altor specii.
De asemenea, tolerează greu și insuficiența apei în sol.
Are o toleranță mai bună la prezența aluminiului schimbabil în sol la nivele mai
ridicate (Voiculescu, 1999). Încep să apară manifestările de toxicitate de la 50-55 ppm Al
schimbabil.

10
 VIȘINUL
Cerințele față de temperatură. Vișinul are cerințe mai mici față de căldură comparativ
cu cireșul, fiind totodată și mai rezistent la ger, pragul de dăunare situându-se la -29°C.
Reușește bine în zonele cu temperatura medie anuală de 8-11°C. Temperaturile orare optime
ale speciei sunt mai reduse și se situează între 15 și 25°C, iar cele absolute minime sunt de
4°C și maxime de 30°C (în afara intervalului delimitat de temperaturile absolute creșterea
țesuturilor încetează). Durata perioadei de vegetație variază, ca și la cireș, între 180 și 240 de
zile. Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus, este mediu și oscilează în
funcție de soi între 700 și 1000.
Mugurii florari bine căliți rezistă iarna pană la -29°C. La dezmugurire rezistă până la -
3,3°, pentru ca la -5,5°C 90% din muguri să înghețe. Florile încă nedeschise (buton alb), ca și
florile complet deschise, rezistă până la -2,4°C, iar la -4,4°C, se poate ajunge ca 90% dintre
butoni sau flori să fie afectate (tabelul 1.1.).
Cerințele față de apă. Având un adaptabilitate mai mare față de cerințele de umiditate,
vișinul reușește bine atât în zonele mai secetoase, cu 400-500 mm precipitații medii anuale,
cât și în cele umede cu 700-900 mm, dar distribuite în cursul sezonului de vegetație
proporțional cu evapotranspirația potențială, în caz contrar fiind nevoie de irigație.
Cerințele față de lumină. Vișinul este ceva mai puțin exigent decât cireșul; se poate
cultiva și pe expoziții mai puțin însorite, nord-vestice sau nord-estice, cu deosebire în zonele
secetoase.
Cerințele față de sol. Vișinul valorifică bine și soluri mai puțin fertile și subțiri, parțial
erodate, apropiindu-se din acest punct de vedere de prun. Cele mai favorabile terenuri sunt
cele cu o reacție slab acidă spre neutră (pH de 5,8 – 7,4). La peste 9-10% CaCO3 în sol,
favorabilitatea este slabă. Valorifică bine și solurile nisipoase și nisipurile dar numai în
condiții de irigare.

PIERSICUL
Cerințele față de temperatură. Față de necesarul de căldură, piersicul nu este depășit
decât de migdal și eventual de cais. Reușește bine în zonele cu temperatura medie anuală de
10,0-11,5°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 20 și 33°C, iar cele
absolute minime sunt de 7°C și maxime de 35°C (în afara intervalului temperaturilor absolute
creșterea încetează). Și rezistența la ger este mică, limita fiind de -25°C, iar necesarul de ore
de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este relativ redus și oscilează în funcție de soi
între 600 și 800 ore (Redhaven 800 ore). Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între 160
și 180 de zile.
În perioada repausului obligatoriu mugurii florali rezistă pană la -24° ... -25°C (tabelul
1.1.). În iernile în care temperaturile minime scad treptat până la atingerea valorilor de -24 .. -
25°C, urmate apoi de o creștere progresivă și lentă în primăvară, s-au obținut producții de
fructe apropiate de normal. Dacă însă, în asemenea perioade își fac apariția amplitudini mari
de temperatură, mugurii de rod pot fi vătămați și la -20°C. Dacă toamna, temperatura scade
treptat și călirea se realizează normal, dacă pomii sunt sănătoși și au avut o recoltă normală de
fructe, piersicul rezistă la -25°C. Este recomandat ca la înființarea plantațiilor, terenurile plane
aflate în bătaia vânturilor reci, dominante (ex. Crivățul în Moldova) să fie evitate (Voiculescu,
1999). Terenuri potrivite pentru cultura piersicului sunt în regiunile mai calde (Dobrogea,
Bărăgan, Câmpia de Vest) (Păltineanu ș.a., 2015).
Pragul biologic pentru umflarea mugurilor florali este de 7°C. Optimul termic pentru
desfășurarea înfloritului este de 13-16°C. După pornirea în vegetație, rezistența la înghețuri
scade mult, diferitele organe putând fi distruse după cum urmează: la -3,9°C în faza de buton
roz, la -2,7°C ..-3,3°C, florile deschise, și -2,2°C ovarele abia fecundate (tabelul 1.1.).

11
Înghețurile de revenire din martie-aprilie, după o perioadă relativ călduroasă, sunt mai
periculoase decât gerurile din perioada repausului obligatoriu (noiembrie-ianuarie).
Cerințele față de apă. Piersicul prezintă o rezistență relativ mare la secetă (nu pierde
frunzișul), mai ales când este altoit pe migdal sau pe franc, dar în zonele secetoase, o bună
rezistență la geruri și producții normale, cu fructe de calitate, se obțin numai în condiții de
irigare.
Cerințele față de lumină ale piersicului sunt mari, pe versanți preferând expozițiile
însorite sudice, sud-vestice sau sud-estice.
Cerințele față de sol. Necesită soluri profunde și bine drenate, nesuportând inundarea
terenului. Altoit pe franc, începând de la 6-7% calcar activ în sol apar simptomele clorozei.
Există însă, mari diferențe între portaltoi: piersicul franc solicită mai puțin de 3% carbonat de
calciu în sol pentru o favorabilitate maximă, corcodușul sub 5%, iar migdalul sub 8%. În
general la peste 7-12% favorabilitatea este slabă. Un aspect important este și adâncimea la
care apar carbonații în cantitățile menționate, principala masă de rîdăcini fiind conținută în
general până la 50-60 cm adâncime; astfel, cu cât aceștia apar mai jos, cu atât pomii suportă
mai ușor condițiile de alcalinitate. Cloroza apare la un pH peste 7,5. Cele mai favorabile
terenuri sunt cele cu o reacție slab acidă până la neutră (pH de 6,4 – 7,4). În regim de irigare
piersicul valorifică bine și solurile nisipoase. Pânza freatică trebuie să se găsească în general
sub 2,5 m adâncime.

CAISUL
Cerințele față de temperatură. Caisul are cerințe mari față de căldură, mai ales în lunile
de vară, reușind bine în zonele cu temperaturi medii anuale de 9,6-12°C și cu cele ale lunilor
iulie și august de peste 19°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 14 și
35°C, iar cele absolute minime sunt de 7°C și maxime de 40°C (în afara intervalului
temperaturilor absolute creșterea încetează). Și rezistența la ger este relativ mică, limita fiind
fixată la -24°C, iar necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este redus și
oscilează în funcție de soi între 500 și 600 ore. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă
între 180 și 240 de zile.
Iarna, mugurii florali încep să degere la -20° ... -22°C, fiind mai sensibili chiar decât
cei ai piersicului. Florile în fenofaza de buton alb suportă scăderea temperaturii până la -4,4°C
(10% pierderi), sau la -10°C (90% pierderi), iar când sunt deschise rezistă la temperaturi de -
2,7°C până la -5,5°C, în timp ce ovarele de curând fecundate sunt distruse la 0° până la -
2,8°C. Dintre toate speciile pomicole florile caisului sunt printre cele mai rezistente la brume.
Este recomandat ca la înființarea plantațiilor, terenurile plane aflate în bătaia vânturilor reci,
dominante (ex. Crivățul în Moldova) să fie evitate (Voiculescu, 1999). Similar piersicului,
regiuni cu favorabilitate maximă pentru cais șunt cele din partea de sud-est a țării (Dobrogea,
Bărăgan) și de vest (Câmpia de Vest) (Păltineanu ș.a., 2015).
Cerințele față de apă variază mult, între 700 și 1100 mm/an, în funcție de originea
soiurilor: cele din Asia Centrală au o rezistență mai mare la secetă, nefiind depășite în acest
sens decât de migdal, dar soiurile europene au cerințe mai mari, secetele prelungite din vară
constituind una din cauzele pieirii premature. În regiunile de favorabilitate maximă
menționate mai sus este necesară aplicarea irigației. Caisul nu suportă excesul de umiditate
din sol nici chiar temporar.
Cerințele față de lumină. Fiind o specie iubitoare de lumină, caisul preferă expozițiile
însorite, similar piersicului, migdalului și viței de vie.
Cerințele față de sol ale caisului sunt foarte apropiate de acelea ale piersicului, fiind
mai exigent față de aerația solului. Preferă soluri profunde, bine structurate, de tipul
cernoziomului, calde și cu apa freatică mai jos de 2,0-2,5 m adâncime. Cele mai favorabile
terenuri sunt cele cu o reacție slab acidă până la slab alcalină (pH de 6,4 – 8,0). Spre deosebire

12
de piersic, prezintă o toleranță foarte redusă la variația pH-ului solurilor, domeniul său optim
fiind îngust, între pH 7 și 8 (Voiculescu, 1999).
În solurile argiloase, grele, compacte, vegetează slab și trăiește puțin. Pe solurile cu
pietriș pe pante, caisul dă rezultate bune când este altoit pe zarzăr sau pe migdal. La peste 9-
10% CaCO3 în sol în zona radiculară, favorabilitatea este slabă. Totuși, portaltoiul zarzăr este
puțin mai tolerant la conținutul de CaCO3. Solurile cu conținut de argilă de 25-45% și CaCO3,
maximum 11%, reprezintă condiții optime, această specie având nevoie de o anumită cantitate
de carbonați de calciu în sol (Voiculescu, 1999).

MIGDALUL
Cerințele față de temperatură. Migdalul este exigent față de căldură, reușind în țara
noastră numai în zonele cu temperatura medie anuală de 10,5-12,5°C, dar chiar mai mult în
regiunile mediteraneene. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 12 și 35°C,
iar cele absolute minime sunt de 10°C și maxime de 40°C (în afara intervalului temperaturilor
absolute creșterea țesuturilor încetează). Rezistența la ger este foarte redusă, printre cele mai
mici, limita pomilor bine căliți din perioada de repaus fiind de -22°C. Necesarul de ore de frig
(între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este, de asemenea, foarte redus și oscilează în funcție de
soi între 500 și 600 ore. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între 150 și 240 de zile.
În perioada repausului obligatoriu, mugurii florali rezistă pană la -20°C. În fenofaza de
boboci vătămările apar la temperaturi sub -6°C, iar florile deschise degeră la -3°C,
conferindu-i o bună rezistență la înghețurile târzii.
Cerințele față de lumină sunt mari, preferând versanții sudici sau sud-vestici, precum
și locurile adăpostite de vânturi reci și de ceață.
Cerințele față de apă. Dintre speciile pomicole cultivate în țara noastră migdalul este
cel mai rezistent la ariditate; supraviețuiește chiar în zone cu 300-500 mm precipitații anual,
dar pentru obținerea unor producții ridicate și de calitate necesită irigare.
Cerințele față de sol. Necesitățile față de sol sunt asemănătoare cu cele ale
portaltoiului piersicului, având cele mai mari cerințe față de aerația solului.

NUCUL
Cerințele față de temperatură. Specie foarte iubitoare de căldură, nucul reușește cel
mai bine în regiuni cu temperatura medie anuală de 9,0-10,5°C, dar dă rezultate destul de
bune și în zone cu temperatura anuală de 8-9°C. Temperaturile orare optime ale speciei se
situează între 15 și 28°C, iar cele absolute minime sunt de 7°C și maxime de 35°C (în afara
intervalului temperaturilor absolute creșterea țesuturilor încetează). Necesarul de ore de frig
(între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este relativ scăzut și oscilează în funcție de soi, între
600 și 700 ore. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între 150 și 190 de zile.
În perioada repausului obligatoriu, nucii din soiurile românești, se comportă bine la
geruri de până la -24 .. -26°C. Între -24 și -26°C, degeră amenții și o parte din mugurii
vegetativi, iar la -25°C … -27°C, degeră și ramurile anuale. Pagube mari pot apărea și datorită
înghețurilor târzii. Temperaturi sub -1°C distrug fructele, frunzele și lăstarii tineri.
Cerințele față de lumină. Necesitățile față de lumină sunt mari, preferând în zona
deluroasă, mai umedă, expozițiile sudice, sud-vestice și sud-estice; în regiunile secetoase sunt
indicate expozițiile nord-vestice, nord-estice și chiar nordice, unde umiditatea în sol se
conservă mai bine.
Cerințele față de apă. Cerințele nucului față de apă sunt în general mari, dar crește și
fructifică satisfăcător în zone cu precipitații situate între 600-800 mm, dar distribuite
proporțional cu dinamica evapotranspirația potențială. Nucii au un consum de apă ridicat și
necesită soluri revene, dar bine drenate. Se vor evita locurile care sunt inundate permanent sau
cele în care apa din precipitații stagnează temporar la suprafața solului. Drenajul este legat de

13
textura solului; solurile nisipoase tind să fie prea uscate, în timp ce solurile argiloase au un
drenaj intern deficitar. Nucii pot rezista la scurte perioade de secetă, dar se obțin recolte
scăzute în aceste condiții, în optim fiind nevoie de irigație.
Cerințele față de sol. Nucul reușește pe o gamă relativ largă de soluri, însă rodește bine
în soluri profunde, suficient de fertile, cu capacitate bună de reținere a apei, reacție neutră,
ușor acidă sau slab alcalină, subsol permeabil, bine aprovizionate cu calciu și cu pânza
freatică sub 3 m. Solurile aluvionare, de pe terasele râurilor, îi sunt și ele favorabile. În soluri
subțiri, sărace în substanțe nutritive pomii trăiesc puțin și dau recolte mici, ca de altfel, și în
solurile compacte, umede și reci, precum și în cele cu substrat pietros. Are o toleranță scăzută
la conținutul de săruri din sol.
Nucul poate crește într-o gamă largă de condiții, dar solul fertil este esențial pentru o
bună comportare a culturii (http://homeguides.sfgate.com/good-dirt-walnut-trees-45251.html).
Adâncimea edafic utilă a solului este foarte importantă pentru plantațiile de nuc.
Acești pomi au o rădăcină extinsă și ar trebui să fie plantați într-un sol profund cu un profil de
cel puțin 2 metri. A se evita plantarea acestora deasupra unor structuri subterane, cum ar fi
fose septice sau conducte de apă. Solurile fertile, lutoase, cu textură medie sunt ideale.
Trebuie evitate solurile cu texturi extreme, fie prea nisipoase, fie prea argiloase.

ALUNUL
Cerințele față de temperatură. Se comportă bine în regiuni cu temperaturi moderate
vara, fiind mai puțin pretențios față de climă decât nucul. Temperaturile orare optime ale
speciei se situează între 10 și 24°C, iar cele absolute minime sunt de 5°C și maxime de 35°C
(în afara intervalului temperaturilor absolute creșterea încetează). Necesarul de ore de frig
(între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este foarte scăzut și oscilează în funcție de soi, între 100
și 900 ore pentru amenți (soiul TGDL 350-600), iar pentru florile femele între 600-800 ore.
Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între 150 și 210 de zile.
Rezistă în perioada de repaus pană la - 28°C, însă gerurile ușoare de -10° ... -15°C din
perioada umflării mugurilor pot provoca pagube. Florile sunt distruse la -5°C. Suportă greu
oscilațiile mari de temperatură din timpul iernii.
Organele de reproducere sunt sensibile la temperaturile scăzute, cu atât mai mult cu
cât înfloritul se produce în perioada ianuarie-martie. Amenții în stare de repaus rezistă la
temperaturi de sub -16°; -18°C, dar pe măsura evoluției lor pot fi afectați la -7°C; -8°C. După
înflorire, florile femeiești rezistă la -13°C; -18°C, apoi rezistența se diminuează până la -8°C.
Florile femele la alun sunt grupate într-un mugure florifer câte 6–8, iar înfloritul se
produce eșalonat pe o perioadă de 40 – 60 zile. De aceea gerul nu afectează toate florile
concomitent iar producția de alune se menține an de an la un nivel satisfăcător. Unele soiuri,
cu origine din zona călduroasă a Europei, sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute din
zonele mai nordice ale țării (Tonda Romana, Fertilă de Coutard, Negret etc.) și nu este
indicată cultura lor în condițiile României (Coman ș.a., 2014).
Cerințele față de lumină. Alunul preferă expozițiile cu insolație mijlocie. Expozițiile
cele mai indicate în zona dealurilor sunt sud-vestice sau sud-estice, iar în silvostepă cele nord-
estice și chiar nordice. Expozițiile sudice nu sunt indicate pentru alun, grăbind înfloritul și
expunând florile la îngheț. Reușește pe locurile deschise și aerate. Pe fundul văilor reci,
umbrite, pe culmile bântuite de vânturi reci, fructifică nesatisfăcător.
Cerințele față de apă. Umiditatea din sol este un factor indispensabil în reușita culturii
alunului. Față de umiditate alunul are cerințe relativ mari, suportă chiar un ușor exces de
umiditate în sol. Îi convin zonele cu peste 600-650 mm precipitații anual, dar distribuite
proporțional cu evapotranspirația potențială. În zonele mai aride are nevoie de irigații.
Excesul de apă favorizează atacul bolilor criptogamice (Botrytis cinerea și Monilinia
fructigena).

14
 Mișcările aerului sunt de foarte mare importanță în perioada de înflorire a alunului.
Alunul este planta cu polenizare anemofilă (cu ajutorul vântului), iar lipsa vânturilor, ca și
vânturile foarte puternice, pot influența negativ polenizarea florilor.
Cerințele față de sol. Alunul nu este pretențios în privința solurilor, exceptându-le pe
cele compacte și ușoare, prea umede și reci. Suportă pană la 10% calciu activ în sol. Apa
freatică nu trebuie să fie sub 1 m de la suprafața solului. Un pH ≤ 5 este nefavorabil.

COACĂZUL
Cerințele față de temperatură. Coacăzul este o specie de climat umed și răcoros,
reușește bine în zonele colinare, deluroase și premontane cu temperaturi medii anuale de 8,0-
8,5°C și cu peste 600 mm precipitații anual, dar distribuite proporțional cu deficitul
pluviometric lunar. Temperaturile orare optime ale coacăzului negru se situează între 17 și
25°C, iar cele absolute minime sunt de 5°C și maxime de 30°C (în afara intervalului
temperaturilor absolute creșterea țesuturilor încetează). Temperaturile orare optime ale
coacăzului roșu se situează între 10 și 22°C, iar cele absolute minime sunt de 5°C și maxime
de 25°C. Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este foarte ridicat și
oscilează în funcție de soi, între 800 și 1.100. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă, atât
pentru coacăzul negru cât și pentru cel roșu, între 150 și 180 de zile.
Coacăzul negru rezistă bine la ger, până la -28°C .. -32°C, iar cel roșu până la -34°, dar
în unii ani florile sunt afectate de înghețurile târzii. Florile deschise rezistă pană la -3 și -5°C.
Temperaturile de 18–22°C din perioada înfloririi favorizează legarea fructelor, iar cele mai
ridicate, de peste 25°C, însoțite și de secetă atmosferică induc fenomenul de “meiere”, adică o
slabă legare a fructelor și scăderea drastică a producției (Sumedrea ș.a., 2014).
Coacăzul roșu este mai adaptat la condiții de temperaturi mai ridicate, având o
plasticitate ecologică mai mare, putându-se cultiva din regiunea de câmpie până în zona
dealurilor înalte. De asemenea, este relativ rezistent la ger.
Cerințele față de lumină. Deși este iubitor de lumină, coacăzul reușește mulțumitor și
în condiții de semi-umbră, în special în zonele cu insolație puternică. Crește și fructifică și în
condiții de lumină mai redusă, suportând astfel bine semiumbra, ceea ce permite cultivarea lui
în plantații intercalate cu pomi fructiferi, însă, producțiile cele mai mari și fructele de calitate
superioară se obțin în plantațiile cu expunere bună la lumină. Coacăzul roșu și alb au cerințe
mai mari față de lumină, comparativ cu coacăzul negru.
Cerințele față de apă. Coacăzul negru are cerințe mari la umiditatea din sol. În
perioadele secetoase suferă prin uscarea frunzelor, apoi a lăstarilor și, în final, a întregii tufe.
Zonele cele mai indicate sunt cele cu precipitații anuale de 700-1000 mm, uniform distribuite
în perioada de vegetație. Coacăzul roșu și alb are cerințe relativ moderate față de apă, fiind
mai rezistent la secetă comparativ cu coacăzul negru. Necesită irigație în lunile de vară.
Cerințele față de sol. Preferă solurile fertile mijlocii spre grele (luto - argiloase),
permeabile, revene și cu reacția acidă (pH 5,0-6,5). În solurile sărace crește și produce slab.
Panza de apă freatică trebuie să se afle sub 1,2 m adâncime. Solurile grele, cu exces temporar
de umiditate sunt contraindicate, favorizând apariția clorozei și a putregaiului rădăcinilor. Are
o toleranță scăzută la conținutul de săruri din sol. Pentru coacăzul roșu și alb cele mai propice
sunt solurile luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, profunde.

ZMEURUL
Cerințele față de temperatură. Zmeurul are cerințe moderate față de căldură, având în
vedere originea soiurilor din speciile sălbatice ce cresc în mod natural în zonele muntoase, cu
climat mai răcoros și umed. Fructifică bine în zona dealurilor mici și mijlocii și chiar în
câmpie, cu temperaturi medii anuale cuprinse între 8-10°C și unde iarna temperatura nu
coboară prea des sub -25°C. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 17 și

15
23°C, iar cele absolute minime sunt de 5°C și maxime de 28°C (în afara intervalului
temperaturilor absolute creșterea țesuturilor încetează). Rezistența la ger în perioada de repaus
este relativ mijlocie, limita critică fiind de -25°C, dar cu oscilații mari între soiuri. Necesarul
de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este mediu (700 – 800), dar oscilează mult
în funcție de soi între 100 și 1800 ore. Durata sezonului de vegetație este mai scurtă și
cuprinsă între 120 și 180 de zile.
Cerințele față de lumină. Deși dă rezultate mulțumitoare și în condiții de semiumbră,
zmeurul produce fructe de calitate superioară, mai aromate si mai ferme, iar lemnul tulpinilor
se maturează mai bine când primește lumina solară direct pe o perioadă cât mai mare din zi.
Cerințele față de apă. Cerințele față de umiditatea solului sunt mari (600-1200 mm
precipitații), comportându-se, totuși, mulțumitor în zonele cu peste 700 mm precipitații anual,
dar distribuite proporțional cu evapotranspirația potențială. Necesită cantități mari de apă în
sol în perioada de creștere intensă a noilor tulpini, perioadă care se suprapune cu maturarea
fructelor de pe tulpinile fructifere (iunie-iulie) pentru soiurile cu fructificare de vară și
continuând și cu lunile august și septembrie, pentru soiurile remontante. Nu suportă însă apa
stagnantă în sol. În perioada maturării fructelor are cerințe mari și față de umiditatea
atmosferică care influențează calitatea fructelor și producția.
Cerințele față de sol. Necesită soluri mijlocii (nisipo-lutoase sau lutoase), fertile, bine
structurate, permeabile cu reacția slab acidă – neutră (pH 5,5 - 7,5). Volumul edafic util ar
trebui să fie de cel puțin 50%. Total improprii zmeurului sunt solurile foarte grele, reci și
sărace în elemente nutritive și fără drenaj, solurile calcaroase uscate, pietroase sau nisipoase
cu drenaj excesiv. Are cerințe mari față de elementele nutritive din sol, azot și potasiu. Apa
freatică trebuie să fie sub 1,0-1,5 m adâncime.

MURUL FĂRĂ GHIMPI

Cerințele față de temperatură. Murul fără ghimpi este o specie cu pretenții mai mari
față de condițiile climatice. Soiurile fără ghimpi preferă versanții sudici sau sud-vestici, unde
temperaturile minime iarna nu coboară în mod frecvent sub -18°C, fiind una dintre cele mai
sensibile specii temperate la ger. În zone cu ierni mai aspre murul fără ghimpi necesită a fi
protejat peste iarnă. Soiurile cu ghimpi rezistă până la temperaturi -25°C. Murul nu suportă
arșițele din timpul verii. Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între 120 și 150 de zile.
Cerințele față de lumină sunt destul de mari, preferând locurile bine însorite.
Cerințele față de apă. Deși, față de zmeur este mai rezistent la secetă, producții mari de
fructe se obțin în solurile revene din zonele cu peste 700 mm precipitații anuale, distribuite
proporțional cu evapotranspirația potențială. Soiurile de mur au cerințe mari față de apă mai
ales în perioada creșterii și maturării fructelor, când necesită irigare. În condiții de secetă
fructele rămân mici și nu se mai coc. De asemenea, nu suportă excesul de umiditate din sol
(Sumedrea ș.a., 2014).
Cerințele față de sol. Preferă solurile mijlocii spre grele, bine drenate, fertile, slab
acide, cu apa freatică sub 1,5 m adâncime. Are o toleranță mică la conținutul de săruri din sol.

AFINUL
Cerințele față de temperatură. Afinul cu tufa înaltă este o specie de climă temperată,
având cerințe moderate - mari pentru temperatură. Temperaturile orare optime ale speciei se
situează între 18 și 30°C, iar cele absolute minime sunt de 7°C și maxime de 42°C (în afara
intervalului temperaturilor absolute creșterea țesuturilor încetează). Temperatura reprezintă un
factor major de producție, cerințele față de căldură fiind mari pentru obținerea unor recolte
ridicate. Rezistența la ger în perioada de repaus este relativ mare, limita critică fiind de -36°C.
Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus este, de asemenea mare, între

16
900 și 1000 (600 – 1200 în funcție de soi). Durata sezonului de vegetație este cuprinsă între
100 și 200 de zile.
Cerințele față de lumină. Deși suportă semiumbră, cele mai bune rezultate se obțin
când primește lumina solară directă pe o durată cât mai mare a zilei. Are cerințe maxime în
perioada înfloririi și legării fructelor. La semiumbră tulpinile cresc mai scurte și subțiri,
rodesc mai slab, iar fructele rămân mai mici și mai slab colorate.
Cerințele față de apă sunt mari, convenindu-i zonele cu cel puțin 800-900 mm
precipitații anuale, dar distribuite proporțional cu evapotranspirația potențială. Consumul
maxim de apă este localizat în perioada creșterii și maturării fructelor. Necesită o umiditate
constantă în sol, nesuportând uscăciunea și excesul îndelungat de apă în sol. Din aceste
considerente cultura afinului nu poate fi concepută fără asigurarea unei surse de irigare
(Sumedrea ș.a., 2014).
Cerințele față de sol. Arealul de cultură al afinului este limitat în primul rând de sol
care trebuie să aibă o reacție acidă (pH 4,3-5,5, fiind specia fructiferă foarte sensibilă la
aciditate), o bună permeabilitate pentru apă, bogat în materie organică și o textură ușoară spre
mijlocie. Deoarece înrădăcinarea este superficială și absorbția bazată pe o endomicoriză, se
recomandă mulcirea solului în jurul plantei. Nu suportă stagnarea apei în sol mai multe zile.

CĂPȘUNUL
Cerințele față de temperatură. Căpșunul preferă temperaturi moderate în cursul verii.
Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 11 și 24°C, iar cele absolute minime
sunt de 6°C și maxime de 28°C (în afara intervalului temperaturilor absolute creșterea
țesuturilor încetează). Rezistența la ger în perioada de repaus este mare, limita critică fiind de
-26°C, dar cu oscilații mari între soiuri. Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul
de repaus este însă foarte redus și oscilează în funcție de soi între 200 și 700 ore. Durata
sezonului de vegetație este cuprinsă între 180 și 270 de zile. Înghețurile târzii de primăvară,
sub -3°C, produc unele pagube la căpșun, dar nu totale.
Cerințele față de lumină. Necesitățile față de lumină sunt moderate, suportând destul
de bine și o umbrire slabă, însă calitatea fructelor este superioară în plantațiile care primesc
radiație solară în mod direct tot timpul zilei.
Cerințele față de apă ale căpșunului sunt relativ mari, în regiunile secetoase necesitând
irigarea plantațiilor. Excesul de umiditate în sol dăunează plantelor. Fără irigație cultura
căpșunului nu este posibilă chiar în zone cu peste 600 mm precipitații anual, datorită
repartizării neuniforme a acestora în cursul sezonului de vegetație. În climatul României, mai
ales în lunile iulie și august deficitul pluviometric este însemnat.
Cerințele față de sol. Fața de sol căpșunul are cerințe mari. Cele mai bune sunt solurile
mijlocii fertile, permeabile și suficient de umede, cu apa freatică sub 0,5-1,0 m de la
suprafață. Nu suportă texturile extreme, solurile nisipoase și nici pe cele argiloase. Reacția
solului poate să fie ușor acidă, neutră sau slab alcalină (pH 5,5 - 7,2).
Alte specii pomicole și de arbuști, necuprinse în prezentul studiu, din punct de vedere
al cerințelor față de factorii climatici și pedologici pot fi asimilate cu speciile de mai sus
astfel: castanul comestibil cu migdalul, cătina cu coacăzul, agrișul cu coacăzul, măceșul cu
zmeurul, lonicera cu coacăzul, cornul cu zmeurul, scorușul negru (aronia) cu coacăzul, socul
cu coacăzul și trandafirul pentru petale cu zmeurul.
Toate speciile pomicole și de arbuști fructiferi menționate necesită însă apă de irigare
vara, în cea mai mare parte a teritoriului României. După cum rezultă din prezentarea de mai
sus, deși există diferențe notabile între soiuri, toate aceste specii acoperă practic toată
perioada de vegetație, din aprilie până în octombrie.

17
18
19
 Capitolul 2. Evoluția climatică pentru Mărăcineni, lângă Pitești, locul în care s-au
efectuat cercetările; date climatice estimative privind evapotranspirația în România

În contextul încălzirii globale actuale, pentru regiunea pentru care autorii au avut acces
la setul complet de date climatice, Mărăcineni, Pitești, a fost analizată tendința climei pentru
ultimii 50 de ani, respectiv ultimii 30 de ani.
2.1. Elementele climatice din regiunea de studiu, Mărăcineni, Pitești, în ultimii 50 de
ani (1969-2018) și în ultimii 30 de ani (1989-2018)
În ultimele decenii au existat observații privind tendința de încălzire a zonei, având
repercusiuni asupra necesarului și consumului de apă al pomilor, concretizate prin unele
lucrări publicate anterior (Păltineanu ș.a., 1999, 2011, 2012). De aceea, s-a făcut o analiză a
tendinței elementelor climatice din acest areal, pe două perioade distincte: 1969 – 2017,
respectiv 1989 – 2017.
Mediile diurne ale elementelor climatice necesare studiului de față: temperatura (T),
umiditatea relativă a atmosferei (RH), durata de strălucire a soarelui sau radiația solară
globală (Rs), viteza vântului la înălțimea de 2 m (u2), inclusiv evapotranspirația de referință
(ETo) au fost calculate pentru cele două perioade distincte: 1969-2017 și 1987-2017.
Datele climatice prelucrate pentru această analiză fac parte din bazele de date
climatologice zilnice colectate de pe platforma meteorologică a Institutului de Cercetare –
Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești, Mărăcineni (ICDP), începând cu anul 1969,
reprezentând 50 de ani de observații neîntrerupte pe același amplasament. Platforma
meteorologică climatologică (25 m x 25 m), împrejmuită, este localizată în incinta ICDP
Pitești, având următoarele coordonate geografice: 44º53’53,42’’ Nord și 24º52’03,55’’ Est și
altitudinea de 287 m. Începând cu anul 2006, a intrat în serviciu și o stație meteorologică
automată WatchDog 900ET, Spectrum Technologies Inc. USA, din 2008 o stație iMetos ag,
Pessl Instruments GmbH, Austria, iar din 2015 stația WatchDog 2900ET, Spectrum
Technologies Inc. USA, ultimele două cu posibilitatea de a transmite datele colectate prin
telefonia mobilă (GPRS). În încercări, la ICDP Mărăcineni, Pitești, în baza unor contracte de
cooperare științifică, mai există două stații meteorologice automate ale firmelor ENTEN
SYSTEMS S.R.L. cu sediul în Ploiești și SITERA Smart Tech Solutions SRL cu sediul în
București.
Din datele meteorologice zilnice ale ICDP Mărăcineni s-au calculat mediile anuale și
lunare calendaristice ale următoarelor variabile meteorologice: temperatura medie,
temperatura minimă și maximă a aerului (colectată la 2 m de la nivelul solului), amplitudinea
termică a aerului (temperatura maximă minus temperatura minimă), numărul orelor de
strălucire a soarelui, umiditatea (umezeala) relativă a aerului, viteza vântului la înălțimea de 2
m de la sol și cantitatea de precipitații atmosferice. Evapotranspirația de referință (sau
potențială ETo, pentru iarbă), s-a calculat cu ajutorul ecuațiilor Penman - Monteith din
programul specializat de analiză climatologică Instat+ v3.37 al Statistical Services Centre al
University of Reading, United Kingdom, iar deficitul pluviometric (deficitul de apă climatic)
a reprezentat diferența dintre ETo și cantitatea de precipitații căzută.
După cum se observă, s-au evidențiat mai ales variabilele climatice necesare pentru
calculul evapotranspirației de referință. De asemenea, s-au utilizat probabilitățile (acolo unde
s-a acceptat distribuția normală a datelor) din cauza sporului informațional pe care acestea îl
conțin prin raportarea continuă la totalitatea evenimentelor înregistrate în ultimii 50 de ani,
intervalul fiind considerat reprezentativ pentru condițiile climatice specifice zonei
Mărăcineni, chiar dacă, așa cum se va constata din lucrarea de față, unii parametrii climatici
prezintă o tendință de schimbare bine asigurată statistic.
Sub aspect climatic, după interpretări mai vechi (Florea ș.a., 1987) teritoriul ICDP
Mărăcineni era considerat ca aparținând zonei a II-a moderat călduroasă - semiumedă care

20
cuprinde arealul caracterizat prin temperaturi medii anuale între 8 -10,5ºC, radiație solară de
114 -128 Kcal/cm2, o sumă a temperaturilor mai mari de 0ºC între 3.400 – 4.100ºC. Zona mai
era caracterizată prin precipitații medii anuale cuprinse între 450 -700 mm, iar în intervalul
aprilie-octombrie 325 - 475 mm, deficitul evapotranspirației reale în aceeași perioadă fiind
220 - 391 mm. In cadrul acestei zone teritoriul ocupă subzona a IV-a şi subclasa de bilanț
hidroclimatic slab excedentar, cu un excedent de precipitații mediu anual cuprins între -45 şi
50 mm, cu un indice hidroclimatic de 91-105 şi indice de ariditate De Martonne de 28 - 38.
Considerând numai valorile medii anuale ale temperaturii aerului şi suma
precipitațiilor, zona studiată se situează în arealul caracterizat de gradul 2 de favorabilitate
pentru cultura mărului (precipitații insuficiente) şi gradului 1 pentru cultura prunului (zona
climatică cea mai favorabilă, Amzăr, 1981).
După prelucrarea datelor noastre, valorile principalelor variabile meteorologice medii
ai ultimilor 50 de ani (1969-2018) sunt prezentate în fig. 2.1, împreună cu coordonatele şi
altitudinea stației agrometeorologice. Fig. 2.1.-2.4 reprezintă climadiagrame întocmite după
modelul prezentat de Walter (1974). În partea stângă a acestor diagrame au fost înscrise,
începând de sus în jos, următoarele variabile meteorologice: temperatura maximă absolută a
aerului, temperatura medie a maximelor din luna cea mai caldă - sus, amplitudinea termică
medie zilnică - la mijloc, temperatura medie a minimelor din luna cea mai rece şi temperatura
minimă absolută - jos, toate exprimate în grade Celsius.
În ultimii 50 de ani, la Mărăcineni, județul Argeș, temperatura medie anuală a aerului
a fost de 9,9ºC, dar în ultimii 30 de ani aceasta a crescut cu 0,4ºC (fig. 2). Temperatura medie
a maximelor lunii celei mai calde (iulie) a crescut în ultimii 30 de ani cu 0,7ºC, de la 27,8ºC la
28,5ºC. Amplitudinea termică medie zilnică, ca și temperatura medie a minimelor lunii celei
mai reci (ianuarie), au crescut cu numai o zecime de grad Celsius (11,7ºC față de 11,6ºC ca
amplitudine și respectiv -5,0ºC față de -5,1ºC). În ceea ce privește valorile termice extreme,
maxima absolută s-a menținut neschimbată (38,8ºC), dar minima absolută a crescut cu 1ºC (-
23,4ºC, față de -24,4ºC).

Fig. 2.1. Climadiagrama ultimilor 50 de ani (1969-2018), Mărăcineni

21
 Fig. 2.2. Climadiagrama ultimilor 30 de ani (1989-2018), Mărăcineni

Fig. 2.3. Meteograma primului deceniu din ultimii 50 de ani (1969-1978) , Mărăcineni

Fig. 2.4. Meteograma ultimului deceniu (2009-2018), Mărăcineni

22
 În același timp, cantitatea anuală de precipitații a scăzut cu 12,1 mm în ultimii 30 de
ani, de la 681,3 mm între 1969-2018, la 669,2 mm între 1989-2018. Datorită, mai ales
creșterii temperaturii aerului și implicit creșterii ETo, excedentul pluviometric din perioada
octombrie – februarie a scăzut cu 7 mm, de la 130 mm la 123 mm, iar deficitul pluviometric
din lunile martie – septembrie a crescut cu 19 mm, de la 146 mm la 165 mm în ultimii 30 de
ani.
Pentru a caracteriza schimbările parametrilor meteorologici din ultimele cinci decenii,
în fig. 3 și 4 s-a comparat, în cadrul unor meteograme pe 10 ani, primul deceniu din intervalul
de 50 de ani (1969-2018) cu ultimul deceniu 2009-2018. Temperatura medie a aerului în
ultimul deceniu a crescut cu 1,4ºC față de primul deceniu, în timp ce precipitațiile s-au
majorat cu numai 36,4 mm. Regimul pluviometric a suferit, însă, modificări semnificative:
dacă excedentul pluviometric din perioada rece s-a majorat cu numai 26 mm, deficitul de
precipitații din restul anului s-a dublat, crescând de la 89 mm în deceniul 1969-1978, la 178
mm în ultimul deceniu.
2.2. Schimbările climatice manifestate la Mărăcineni în ultimii 30 de ani (1989-2018)
comparativ cu ultimii 50 de ani (1969-2018)
Chițu (2017, în lucrarea publicată de Păltineanu ș.a., 2017) a descris pentru 29 de
localități din România, tendința de creștere medie în 10 ani a temperaturilor minime ale
aerului din luna februarie, care a fost de 0,69ºC, și mai ales a temperaturilor maxime ale lunii
martie cu 0,94ºC, ritmuri mai ridicate decât cele puternic asigurate statistic ale lunilor de vară
(0,52ºC – 0,61ºC), precum și efectele imediate ale acestor schimbări climatice: pornirea în
vegetație a majorității soiurilor de măr, păr, prun, cireș și vișin, cu până la două săptămâni în
ultimii 49 de ani, la Mărăcineni. Totuși, tendințele climatice prezentate în lucrarea de mai sus
se bazau pe datele Administrației Naționale de Meteorologie București, înregistrate în
intervalul 1985-2014.
Îngrijorați fiind, ca și majoritatea pomicultorilor din zona colinară și de podiș de la
sudul Carpaților Meridionali, de efectele dezastroase ale înghețurilor târzii de la sfârșitul lunii
aprilie 2017 asupra recoltei de fructe, s-a prelucrat o bază de date climatologică din ultimii 50
de ani (1969-2018) formată din 10 variabile meteorologice, înregistrată la Mărăcineni, județul
Argeș pe platforma meteorologică a ICDP Mărăcineni, Pitești. S-a considerat că această bază
de date este reprezentativă pentru evoluția climatului în zona prezentată mai sus, în care
înghețurile târzii au generat pagube însemnate speciilor pomicole, ajungându-se până la
pierderea completă a recoltei de fructe.
Pentru evidențierea tendințelor climatice s-a utilizat programul de prelucrare statistică a
datelor experimentale SPSS 14.0.0, realizat de LEAD Technologies, Inc. S-au utilizat
regresiile liniare care au exprimat panta ecuațiilor de regresie și intensitatea corelațiilor dintre
fiecare variabilă meteorologică în parte (Y) și anii de studiu (x), în cadrul unor ecuații de
formă liniară: Y = a + bx. În aceste ecuații „b” reprezintă coeficientul de regresie, sau panta,
care exprimă creșterea/scăderea variabilei dependentă (Y) la trecerea unui an.
Pentru cuantificarea intensității corelațiilor s-a utilizat coeficientul de determinare (R2)
exprimat procentual, a cărui valoare poate fi interpretată astfel: procentul R2 exprimă măsura
în care variația elementului meteorologic a fost determinată de oscilația timpului, adică a
anilor de studiu, compuși în cazul nostru din 50 (49) sau 30 de ani. Semnificația corelației și a
coeficientului de corelație sau de determinare a fost evidențiată în toate tabelele prin
probabilitatea erorii aproximării (Sig.), sau a estimării valorilor parametrului meteorologic cu
ajutorul ecuației de regresie în funcție de timp, exprimat prin anii și lunile din perioadele de
observație.
Pentru aprecierea intensității tendinței de creștere/scădere a valorilor parametrilor
climatici în funcție de timp s-a utilizat valoarea coeficientului de regresie, care a fost
multiplicat cu 10 ani, pentru a exprima tendința medie pe deceniu. Semnificația statistică a

23
fost evidențiată în tabelele care urmează prin colorarea distinctă numai a valorilor
semnificative, indicii statistici discutați având culori diferite în coloanele acestora.
Pentru a putea compara tendințele de evoluție ale diverselor variabile climatologice
între ele, a fost aleasă o exprimare unitară prin probabilități dar, în același timp, se fac referiri
și la valorile reale ale fiecărei variabile meteorologice în parte. Pentru a putea folosi în
calculul probabilităților distribuția normală, anterior s-a analizat normalitatea repartiției
datelor în cadrul șirurilor de variabile meteorologice (30 și 50 valori lunare și 30 și 49 anuale,
2017 fiind ultimul an complet din baza de date climatologică a ICDP Pitești), cu ajutorul celor
mai puternice teste statistice specializate: Shapiro-Wilk și Kolmogorov-Smirnov, ale
programului SPSS 14.0.0. În toate cazurile în care ipoteza de normalitate a fost acceptată, a
fost calculată probabilitatea cu funcția NORMDIST din pachetul software Microsoft Office
Excel, de asemenea ilustrată în tabele care urmează. Fiecare valoare anuală sau lunară a
probabilităților s-a calculat cu:

în care:

x - este valoarea medie anuală sau lunară a elementului meteorologic pentru care s-a calculat
repartiția;
µ - este media aritmetică a eșantionului format din cele 49 de valori anuale, sau 50 lunare ale
aceluiași element meteorologic;
ϭ – este abaterea standard a aceluiași eșantion.
În ecuația Excel cumulativ a fost TRUE, iar funcția NORMDIST a calculat funcția de
repartiție cumulativă.
S-au analizat mediile anuale și lunare ale următoarelor variabile meteorologice:
temperaturile medii, maxime și minime zilnice ale aerului (ºC) înregistrate în adăpostul
meteorologic, sau în scuturi de radiație amplasate pe platforma meteorologică la înălțimea de
2 m de la nivelul solului, amplitudinea termică medie zilnică (ºC), numărul zilnic de ore de
strălucire a soarelui (h/zi), viteza vântului măsurată cu girueta cu placă ușoară (1969-2006)
sau cu anemometrul cu cupe la aceeași înălțime de 2 m de la nivelul solului (m/s),
precipitațiile atmosferice (mm) și umiditatea relativă a aerului (%).
S-au calculat, de asemenea, cu ajutorul programului specializat Instat+ v3.37 al
Statistical Services Centre, din cadrul University of Reading, valorile zilnice ale
evapotranspirației de referință Penman-Monteith (ETo, mm) pentru suprafața de iarbă,
precum și deficitul pluviometric prin diferența dintre valorile ETo și precipitațiile atmosferice.
Pentru fiecare dintre cele 10 variabile meteorologice s-a prezentat o suită de două
grafice perechi (fig. 2.5-2.28), care reprezintă corelațiile dintre valorile medii anuale ale
variabilelor climatice menționate mai sus și anii scurși de la începutul perioadelor de studiu
(liniile de regresie de culoare verde), respectiv dintre probabilitățile acestora și factorul timp
(liniile roșii din fiecare grafic), pentru cele două intervale, de 49 (1969-2017, stânga, 2017
fiind ultimul an complet din baza de date climatologică a ICDP Pitești) și 30 de ani (1988-
2017, dreapta). De asemenea, au fost prezentate și interpretate 10 tabele sintetice (tabelele
2.1-2.10), atât cu valorile lunare reale ale variabilelor climatologice (stânga), cât și cu
probabilități ale evoluției acestora (dreapta), în care alături de tendințele de variație medii pe
deceniu, în timp pe cele două perioade, de 50 și 30 de ani, a fost reprezentată și diferența
dintre tendințele celor două intervale de timp.
2.2.1. Temperatura medie a aerului
Temperatura medie anuală a aerului a crescut liniar, foarte semnificativ, atât în
intervalul 1969-2017 (R2=0,5393***, fig. 2.5.), cât și în ultimii 30 de ani (R2=0,4003***, fig.
2.6.). În condițiile în care eroarea estimării prin dreapta de regresie a fost mai mică de 1‰,

24
aproximativ 53,9% din oscilațiile anuale ale temperaturilor medii ale aerului de la această
tendință au fost determinate de factorul timp, în sensul indicării unei încălziri evidente. Dacă
în primul interval, de 49 de ani, ritmul de creștere al temperaturilor medii anuale a fost de
0,38ºC pe deceniu (de la 9,0ºC în 1969 la 11,0ºC în 2017), în ultimii 30 de ani acesta s-a
accentuat, ajungând la 0,46ºC pe deceniu (de la 9,6ºC în 1988, la 11,0ºC în 2017).
De asemenea, creșterea valorilor probabilităților temperaturilor medii anuale ale aerului
a fost constantă pe ambele intervale de timp analizate, fiind fidel estimată prin dreapta de
regresie (R2=0,5615***, fig. 2.5., respectiv R2=0,406***, fig. 2.6.). Panta creșterii
probabilităților a fost, ca și mai sus, mai accentuată pentru ultimii 30 de ani față de ultimii 49
de ani (22,03% pe deceniu în primul caz, față de 15,96% în al doilea).
Așa cum se poate observa din tabelul 2.1., tendințele de creștere ale temperaturilor
medii ale aerului, dar și intensitatea determinării lor temporale pe parcursul lunilor anului, nu
sunt constante. Astfel, în ultimii 50 de ani, modificări ale climatului aproximate bine prin
regresii liniare asigurate statistic (probabilitatea erorii R2 mai mică decât 0,05, celulele
tabelelor fiind marcate cu verde deschis) s-au înregistrat în primăvară – lunile martie și
aprilie, printr-o creștere medie a valorilor termice cu 0,48ºC, respectiv 0,44ºC pe deceniu, în
toamnă în lunile septembrie cu 0,42ºC și în octombrie cu 0,35ºC pe deceniu, dar mai ales în
lunile de vară (sig. <0,001), cu 0,42ºC în iunie, 0,58ºC în iulie și cel mai mult, cu 0,67ºC în
luna august (tabelul 2.1., coloana 5 – tendința medie). În această lună 48,1% din oscilațiile
temperaturilor medii din ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul timp (R2=0,481***),
fiind cea mai strânsă corelație dintre un parametru meteorologic și parcurgerea celor 5 decenii
(1969-2018). Aceasta înseamnă că, în acest interval de timp, pe lângă creșterea foarte
accentuată a temperaturii din această lună în 50 de ani, de peste 3ºC, oscilațiile anuale de la
dreapta de regresie au fost foarte reduse.
Impactul creșterii vertiginoase și continue a temperaturilor din lunile de vară asupra
favorabilității climatice pentru speciile pomicole va avea implicații majore în pomicultură și
va determina schimbări majore în tehnologiile promovate în sectorul plantelor de cultură
perene în general. Acest aspect va avea consecințe și asupra regimului de irigare a pomilor și
arbuștilor fructiferi.
De asemenea, creșterea temperaturii aerului din lunile martie și aprilie a determinat
deja o pornire mai timpurie în vegetație a pomilor și expunerea organelor florale aflate în
diferite faze de evoluție, la efectele negative ale înghețurilor târzii.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile temperaturilor medii ale aerului, lunile de
vară având cel mai accentuat ritm de creștere și cea mai bună asigurarea statistică a
tendințelor liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de regresie fiind mai mică de 1‰.
În ultimii 30 de ani se menține asigurarea statistică, arătând tendința certă de încălzire
semnalată de creșterea liniară a temperaturilor, doar în luna aprilie, în lunile de vară și în
septembrie. Datorită perioadei de timp mai scurte, valorile coeficientului de determinare (R2)
sunt, în general, mai reduse, numai în aprilie fiind cu puțin mai mari față de intervalul
anterior. Se accentuează, însă, panta ecuațiilor de regresie, deci tendința de creștere a
temperaturilor în toate lunile enumerate mai sus. Cea mai substanțială mărire a ritmului de
creștere a temperaturilor medii s-a înregistrat în luna septembrie (0,94ºC pe deceniu), dar și în
luna aprilie (0,75ºC pe deceniu).

25
 Fig. 2.5. Dinamica temperaturilor medii Fig. 2.6. Dinamica temperaturilor medii
anuale ale aerului și a probabilității acestora anuale ale aerului și a probabilității acestora
în intervalul 1969 - 2017, la Mărăcineni- în intervalul 1988 - 2017, la Mărăcineni-
Argeş Argeş
Tabelul 2.1. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica în
ultimii 50 și 30 de ani, a mediilor lunare ale temperaturii aerului și a probabilității acestora
Perioada Luna Temperatura medie a aerului (⁰C) Probabilitatea temperaturii medii a aerului (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (⁰C) (⁰C) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 2,8 0,247 0,24 2,3 0,291 3,05
(1969- Februarie 4,5 0,140 0,37 5,9 0,089 4,68
2018) Martie 10,4 0,022 0,48 10,4 0,022 6,31
Aprilie 15,7 0,004 0,44 14,1 0,007 7,45
Mai 7,1 0,061 0,25 6,1 0,083 4,96
Iunie 28,6 0,000 0,42 26,3 0,000 10,72
Iulie 40,4 0,000 0,58 44,8 0,000 13,41
August 48,1 0,000 0,67 50,3 0,000 14,79
Septembrie 14,4 0,007 0,42 13,6 0,009 7,36
Octombrie 16,4 0,004 0,35 17,9 0,002 8,81
Noiembrie 7,8 0,052 0,40 8,0 0,049 5,82
Decembrie 0,5 0,621 0,08 0,9 0,511 1,98
30 ani Ianuarie 0,6 0,689 -0,17 -0,41 0,3 0,766 -1,83 -4,88
(1989- Februarie 0,1 0,861 0,10 -0,27 0,2 0,834 1,29 -3,39
2018) Martie 0,9 0,618 0,22 -0,26 0,5 0,714 2,31 -4,00
Aprilie 16,4 0,027 0,75 0,31 12,7 0,053 11,15 3,70
Mai 11,9 0,062 0,54 0,29 12,2 0,058 11,60 6,64
Iunie 18,8 0,017 0,53 0,11 15,6 0,031 13,39 2,67
Iulie 26,2 0,005 0,67 0,09 26,9 0,004 16,75 3,34
August 31,2 0,002 0,74 0,07 33,0 0,001 20,87 6,08
Septembrie 23,5 0,008 0,94 0,52 31,9 0,001 19,14 11,78
Octombrie 0,4 0,759 0,08 -0,27 0,4 0,741 2,08 -6,73
Noiembrie 13,2 0,053 0,89 0,49 12,1 0,065 11,93 6,11
Decembrie 6,1 0,195 0,52 0,44 5,4 0,223 8,14 6,16

Prin urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, s-a accelerat

încălzirea aerului, mai ales în lunile septembrie, cu 0,52ºC pe deceniu, dar și în luna aprilie cu
0,31ºC pe deceniu (coloana ce reprezintă diferența din tabele). În restul anului, în ultimii 30
de ani, lunile ianuarie, februarie, martie, dar și octombrie tind să-și diminueze ritmul de

26
creștere a temperaturii față de ultimii 50 de ani. Toate celelalte luni au un ritm de încălzire
doar cu puțin mai accentuat în ultima perioadă față de cei 50 de ani analizați.

2.2.2. Temperatura maximă diurnă

Media anuală a temperaturilor maxime zilnice ale aerului a crescut în mod constant,
liniar, în intervalul 1969-2017, fiind foarte precis estimată prin ecuația de regresie din fig. 2.7.
(R2=0,361***, foarte semnificativă). Cu toate acestea, atât valorile R2, cât și tendințele de
creștere, sunt mult mai reduse decât cele ale temperaturilor medii ale aerului. În ultimii 30 de
ani, maximele, deși aflate în creștere continuă, au înregistrat oscilații mai mari de la un an la
altul, aproximarea prin dreapta de regresie fiind doar semnificativă (R2=0,123*, fig. 2.8.).
Dacă în primul interval, ritmul de creștere al temperaturilor medii anuale ale maximelor a fost
de 0,37ºC pe deceniu (de la 15,5ºC la 17,3ºC), în ultimii 30 de ani acesta s-a diminuat
nesemnificativ, la 0,32ºC pe deceniu (de la 16,3ºC, la 17,3ºC).
De asemenea, tendința de creștere a probabilităților temperaturilor medii anuale ale
maximelor aerului în intervalul 1967-2017 a fost bine estimată prin dreapta de regresie
(R2=0,368***), fig. 2.7. și slab aproximată (nesemnificativ) în ultimii 30 de ani (R2=0,1154,
fig. 2.8.), de către aceasta. Panta creșterii probabilităților a fost, ca și mai sus, mai puțin
accentuată pentru ultimii 30 de ani față de ultimii 49 de ani (11,97% în primul caz, față de
13,03% în al doilea).
Tabelul 2.2. prezintă tendințele lunare variabile ale temperaturilor maxime ale aerului,
dar și intensitatea determinării lor temporale, pe parcursul anului. Astfel, în ultimii 50 de ani,
modificări ale maximelor, aproximate bine prin regresii liniare asigurate statistic
(probabilitatea erorii R2 mai mică decât 0,05), s-au înregistrat în primăvară – doar în luna
aprilie, printr-o creștere medie a valorilor cu 0,46ºC pe deceniu, dar și în lunile de vară (sig.
<0,001), cu 0,46ºC în iunie, 0,68ºC în iulie și cel mai mult, cu 0,79ºC în luna august. În luna
iulie 36,7% și în august 28,6% (R2) din oscilațiile temperaturilor maxime din ultimii 50 de ani
au fost determinate de factorul timp, interpretat ca încîlzire globală, în cele două luni fiind
cele mai strânse corelații din an, dintre maxime și parcurgerea celor 5 decenii (1969-2018).
Aceasta înseamnă că, pe lângă creșterea foarte accentuată în 50 de ani a temperaturii maxime
din aceste luni (iulie de 3,4ºC, iar august de 3,95ºC), oscilațiile anuale de la dreapta de
regresie au fost foarte reduse. Impactul creșterii vertiginoase și continue a temperaturilor
maxime din lunile de vară asupra speciile pomicole are deja implicații majore în pomicultură
(modificarea arealelor de favorabilitate a speciilor, diminuarea proceselor de asimilație pe
perioadele cu valuri de căldură, arsuri pe fructe provocate de acțiunea combinată a radiației
solare directe și a arșiței, grăbirea maturării fructelor, scăderea acidității acestora și creșterea
conținutului în glucide etc.).
De asemenea, creșterea temperaturilor maxime ale aerului în luna aprilie cu 2,3ºC
(valoare obținută prin înmulțirea tendinței medii pe 10 ani, prezentată în tabelul 2.2., coloana
a V-a, cu cele 5 decenii) în ultimii 50 de ani, a început să influențeze negativ procesul de
polenizare prin deshidratarea stigmatelor florilor, mai ales la specia prun.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile temperaturilor maxime ale aerului (nu
numai valorile reale), luna aprilie și lunile de vară având cel mai accentuat ritm de creștere și
cea mai bună asigurare statistică a tendințelor liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de
regresie fiind mai mică de 1‰ în lunile de vară.
În ultimii 30 de ani se menține asigurarea statistică a R2, deci tendința certă (fără mari
oscilații de la un an la altul) de creștere liniară a temperaturilor maxime doar în luna iulie, dar
apare o creștere și în luna decembrie. Datorită perioadei de timp mai scurte, valorile
coeficientului de determinare (R2) sunt, în general, mai reduse, numai în aprilie, septembrie și
decembrie fiind mai mari față de intervalul anterior. Se accentuează, însă, panta ecuațiilor de

27
regresie (tendința medie), deci tendința de creștere a temperaturilor maxime în toate lunile
enumerate mai sus.

Fig. 2.7. Dinamica mediilor anuale ale Fig. 2.8. Dinamica mediilor anuale ale
temperaturilor maxime ale aerului și a temperaturilor maxime ale aerului și a
probabilității acestora în intervalul 1969 - probabilității acestora în intervalul 1988 -
2017, la Mărăcineni-Argeş 2017, la Mărăcineni-Argeş

Tabelul 2.2. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica în
ultimii 50 și 30 de ani, a mediilor lunare ale temperaturilor maxime și a probabilității acestora
Perioada Luna Temperatura maximă a aerului (⁰C) Probabilitatea temperaturii maxime a aerului (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (⁰C) (⁰C) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 4,0 0,163 0,33 2,9 0,239 3,41
(1969- Februarie 5,0 0,120 0,47 5,5 0,102 4,62
2018) Martie 7,1 0,061 0,53 6,9 0,066 5,13
Aprilie 10,3 0,023 0,46 9,4 0,030 6,10
Mai 4,4 0,142 0,25 3,1 0,220 3,53
Iunie 21,1 0,001 0,46 20,4 0,001 9,44
Iulie 36,7 0,000 0,68 40,1 0,000 12,30
August 28,6 0,000 0,79 33,6 0,000 11,75
Septembrie 4,5 0,142 0,33 3,4 0,207 3,67
Octombrie 0,0 0,981 0,00 0,1 0,849 0,57
Noiembrie 0,6 0,593 0,14 0,9 0,528 1,81
Decembrie 1,1 0,480 0,14 1,6 0,394 2,52
30 ani Ianuarie 2,6 0,395 -0,43 -0,76 4,2 0,277 -6,71 -10,12
(1989- Februarie 3,2 0,343 -0,63 -1,10 4,2 0,279 -6,75 -11,37
2018) Martie 0,1 0,854 -0,10 -0,63 0,3 0,785 -1,67 -6,80
Aprilie 11,0 0,074 0,77 0,31 7,2 0,151 8,25 2,15
Mai 6,5 0,175 0,50 0,25 6,3 0,180 8,35 4,82
Iunie 9,4 0,099 0,50 0,04 9,3 0,101 10,43 0,99
Iulie 15,9 0,032 0,63 -0,05 18,6 0,020 13,19 0,89
August 7,9 0,139 0,59 -0,20 10,3 0,090 11,26 -0,49
Septembrie 12,9 0,056 0,93 0,60 16,0 0,032 12,88 9,21
Octombrie 4,1 0,295 -0,40 -0,40 3,5 0,333 -6,28 -6,85
Noiembrie 3,9 0,306 0,59 0,45 2,0 0,467 4,78 2,97
Decembrie 13,8 0,047 0,96 0,82 12,9 0,056 12,50 9,98

28
 Cea mai substanțială mărire a ritmului de creștere a temperaturilor maxime s-a
înregistrat în lunile septembrie (0,93ºC pe deceniu) și decembrie (0,96ºC pe deceniu), dar și în
luna aprilie (0,77ºC pe deceniu).
Prin urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, se accelerează
încălzirea aerului, mai ales în lunile septembrie, cu 0,60ºC pe deceniu, în decembrie, cu
0,82ºC pe deceniu dar și în luna aprilie cu 0,31ºC pe deceniu. În restul anului, în ultimii 30 de
ani, lunile ianuarie, februarie, martie, dar și octombrie, tind să-și diminueze ritmul de creștere
a temperaturii maxime față de ultimii 50 de ani. Toate celelalte luni au un ritm de încălzire
aproximativ egal în ultima perioadă, față de cei 50 de ani analizați.

2.2.3. Temperatura minimă diurnă

Media anuală a temperaturilor minime zilnice ale aerului a crescut în mod constant,
liniar în intervalul 1969-2017, fiind corespunzător estimată prin ecuația de regresie din fig.
2.9. (R2=0,2345***). Ca și în cazul maximelor, atât valorile R2 cât și tendințele de creștere
sunt mult mai reduse decât cele ale temperaturilor medii ale aerului. În ultimii 30 de ani,
minimele, deși aflate în creștere continuă, au înregistrat oscilații mai mari de la un an la altul,
aproximarea prin dreapta de regresie fiind distinct semnificativă (R2=0,273**, fig. 2.10.).
Dacă în primul interval de 49 de ani, ritmul de creștere al temperaturilor medii anuale ale
minimelor a fost de 0,21ºC pe deceniu (de la 4,3ºC la 5,3ºC), în ultimii 30 de ani acesta a
crescut la 0,31ºC pe deceniu (de la 4,6ºC, la 5,5ºC).
De asemenea, tendința de creștere a probabilităților temperaturilor medii anuale ale
minimelor aerului în intervalul 1967-2017 a fost estimată prin dreapta de regresie
(R2=0,259***), fig. 2.9. și la fel aproximată (distinct semnificativ) în ultimii 30 de ani
(R2=0,2917**, fig. 2.10.) de către aceasta. Panta creșterii probabilităților a fost, ca și mai sus,
mai accentuată pentru ultimii 30 de ani față de ultimii 49 de ani (18,19% în primul caz, față de
10,41% în al doilea).
Tabelul 2.3. prezintă tendințele lunare variabile ale temperaturilor minime ale aerului,
dar și intensitatea determinării lor temporale, pe parcursul anului. Astfel, în ultimii 50 de ani,
modificări ale minimelor, aproximate prin regresii liniare asigurate statistic (probabilitatea
erorii R2 mai mică decât 0,05), s-au înregistrat în toate lunile de vară, printr-o creștere medie a
valorilor cu 0,37ºC pe deceniu în iunie, cu 0,41ºC în iulie și cu 0,47ºC în august, dar și în
primele două luni de toamnă, cu 0,27ºC în septembrie și cu 0,31ºC pe deceniu în luna
octombrie. În luna iunie 24,4%, în iulie 23,8% și în august 35,6% (R2) din oscilațiile
temperaturilor minime din ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul timp, în cele trei
luni fiind cele mai strânse corelații din an, dintre minime și anii (parcurgerea) celor 5 decenii
(1969-2018). Aceasta înseamnă că, pe lângă creșterea accentuată în ultimii 50 de ani a
temperaturii minime din aceste luni (iunie de 1,85ºC, iulie de 2,05ºC, iar august de 2,35ºC în
50 de ani - valori obținute prin înmulțirea tendinței medii pe 10 ani, prezentată în tabelul 2.3,
coloana a V-a, cu cele 5 decenii), oscilațiile anuale de la dreapta de regresie au fost foarte
reduse. Și impactul creșterii vertiginoase și continue a temperaturilor minime din lunile de
vară asupra speciile pomicole are, deja, implicații majore în pomicultură (modificarea
arealelor de favorabilitate a speciilor, accentuarea proceselor de respirație pe perioadele cu
valuri de căldură, grăbirea maturării fructelor, scăderea acidității acestora și creșterea
conținutului în glucide etc.).
Pe de altă parte, creșterea temperaturilor minime ale aerului în lunile septembrie și
octombrie ar putea să determine prelungirea perioadei de vegetație și să influențeze pozitiv
pregătirea pomilor pentru sezonul de repaus, prin acumularea unor cantități suplimentare de
hidrați de carbon.

29
 Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile temperaturilor minime ale aerului, lunile
de vară având cel mai accentuat ritm de creștere și cea mai bună asigurare statistică a
tendințelor liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de regresie fiind mai mică de 1‰.

Fig. 2.9. Dinamica mediilor anuale ale Fig. 2.10. Dinamica mediilor anuale ale
temperaturilor minime ale aerului și a temperaturilor minime ale aerului și a
probabilității acestora în intervalul 1969 - probabilității acestora în intervalul 1988 -
2017, la Mărăcineni-Argeş 2017, la Mărăcineni-Argeş

Tabelul 2.3. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica în
ultimii 50 și 30 de ani, a mediilor lunare ale temperaturilor minime și a probabilității acestora
Perioada Luna Temperatura minimă a aerului (⁰C) Probabilitatea temperaturii minime a aerului (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (⁰C) (⁰C) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 0,1 0,875 0,04 0,1 0,842 0,58
(1969- Februarie 0,3 0,707 0,10 0,6 0,601 1,41
2018) Martie 3,0 0,232 0,19 2,5 0,278 3,14
Aprilie 4,1 0,156 0,20 3,3 0,206 3,80
Mai 4,8 0,127 0,16 5,4 0,105 4,58
Iunie 24,4 0,000 0,37 23,1 0,000 9,77
Iulie 23,8 0,000 0,41 24,7 0,000 10,41
August 35,6 0,000 0,47 37,6 0,000 12,44
Septembrie 8,1 0,048 0,27 6,6 0,075 5,12
Octombrie 11,3 0,018 0,31 13,0 0,011 7,46
Noiembrie 5,3 0,111 0,31 5,8 0,096 4,95
Decembrie 0,8 0,536 -0,12 0,4 0,656 -1,34
30 ani Ianuarie 1,1 0,580 -0,26 -0,30 0,2 0,796 -1,62 -2,20
(1989- Februarie 1,4 0,540 0,34 0,24 2,2 0,439 4,71 3,30
2018) Martie 0,5 0,722 0,12 -0,07 0,1 0,860 1,18 -1,96
Aprilie 3,1 0,350 0,28 0,08 2,7 0,386 5,66 1,86
Mai 15,3 0,032 0,52 0,36 17,4 0,022 13,82 9,24
Iunie 26,1 0,004 0,57 0,20 21,5 0,010 15,27 5,50
Iulie 19,8 0,016 0,54 0,13 18,4 0,020 14,38 3,97
August 35,2 0,001 0,60 0,13 34,1 0,001 19,66 7,22
Septembrie 15,8 0,033 0,66 0,39 16,9 0,027 14,04 8,92
Octombrie 0,1 0,859 -0,05 -0,36 0,0 0,994 0,05 -7,41
Noiembrie 13,4 0,051 0,79 0,48 14,6 0,041 13,20 8,25
Decembrie 0,1 0,887 0,06 0,18 0,2 0,817 1,57 2,91

30
 În ultimii 30 de ani se menține asigurarea statistică a R2, deci tendința certă (fără mari
oscilații de la un an la altul) de creștere liniară a temperaturilor minime, din toate lunile de
vară și din prima lună de toamnă și apare și o creștere în luna mai. Datorită perioadei de timp
mai scurte, valorile coeficientului de determinare (R2) sunt, în general, mai reduse, numai în
mai, iunie și septembrie fiind mai mari față de intervalul anterior. Se accentuează, însă, panta
ecuațiilor de regresie, deci tendința de creștere a temperaturilor în toate lunile enumerate mai
sus. Cea mai substanțială mărire a ritmului de creștere a temperaturilor medii ale minimelor
(tendința medie) s-a înregistrat în luna septembrie (0,66ºC pe deceniu), august (0,60ºC pe
deceniu), dar și în luna iunie (0,57ºC pe deceniu). Prin urmare, în ultimii 30 de ani,
comparativ cu ultimii 50 de ani, se accelerează încălzirea aerului, mai ales în lunile
septembrie, cu 0,39ºC pe deceniu, în noiembrie, cu 0,48ºC pe deceniu dar și în luna mai cu
0,36ºC pe deceniu, precum și în toate lunile de vară. În restul anului, în ultimii 30 de ani,
lunile ianuarie, martie, dar și octombrie tind să-și diminueze ritmul de creștere a temperaturii
față de ultimii 50 de ani.

2.2.4. Amplitudinea termică diurnă

Media anuală a amplitudinilor termice zilnice ale aerului a crescut în mod constant,
liniar, în intervalul 1969-2017, fiind relativ precis estimată prin ecuația de regresie din fig.
2.11. (R2=0,0893*). Ca și în cazul maximelor și minimelor, atât valorile R2 cât și tendințele de
creștere sunt mult mai reduse decât cele ale temperaturilor medii ale aerului. În ultimii 30 de
ani, amplitudinile termice au stagnat, au înregistrat oscilații mari de la un an la altul,
aproximarea prin dreapta de regresie fiind nesemnificativă (R2=0,0003, fig. 2.12.). Dacă în
primul interval de 49 de ani, ritmul de creștere al mediilor anuale ale amplitudinilor termice
zilnice a fost de 0,16ºC pe deceniu (de la 11,2ºC la 12,0ºC), în ultimii 30 de ani acesta a
stagnat la 11,7ºC.
De asemenea, tendința de creștere a probabilităților mediilor anuale ale amplitudinilor
zilnice ale temperaturii aerului în intervalul 1967-2017 a fost estimată prin dreapta de regresie
(R2=0,1115*), fig. 2.11, dar a fost stagnantă în ultimii 30 de ani (R2=0,0019, fig. 2.12). Panta
creșterii probabilităților a fost foarte redusă în ultimii 30 de ani (nesemnificativă), față de
ultimii 49 de ani (1,55% în primul caz, față de 7,13% în al doilea).
Tabelul 2.4. prezintă variația lunară a tendințelor amplitudinilor termice zilnice ale
aerului, dar și intensitatea determinării lor temporale, pe parcursul anului. Astfel, în ultimii 50
de ani, modificări ale amplitudinilor termice medii zilnice (tendința medie pe deceniu),
aproximate prin regresii liniare asigurate statistic (probabilitatea erorii R2 mai mică decât
0,05), s-au înregistrat doar în aprilie, printr-o creștere medie a valorilor cu 0,26ºC pe deceniu
și în iulie cu o creștere de 0,27ºC pe deceniu.
În luna aprilie 8,4% și în luna iulie 12,4% din oscilațiile amplitudinilor termice din
ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul timp, în cele două luni fiind cele mai strânse
corelații din an, dintre amplitudini și parcurgerea celor 5 decenii (1969-2018). Aceasta
înseamnă că, pe lângă creșterea amplitudinilor termice din aceste luni în ultimii 50 de ani
(aprilie de 1,30ºC și iulie de 1,35ºC în 50 de ani), oscilațiile anuale de la dreapta de regresie
au fost reduse. Creșterea amplitudinilor termice zilnice ale aerului în luna aprilie poate crea pe
viitor condiții nefavorabile în plantațiile pomicole, prin semnalarea creșterii frecvenței
înghețurilor târzii, cu toate consecințele negative ale acestora asupra organelor florale.
Deși tendințele liniare de creștere a amplitudinilor termice medii zilnice din lunile de
iarnă și din luna martie nu au asigurare statistică, datorită oscilațiilor însemnate de la un an la
altul, se constată o amplificare a acestora, mai ales în luna februarie cu 0,36ºC pe deceniu.
Creșterea amplitudinilor termice din lunile în care pomii se află în perioada repausului
facultativ a creat în ultimii ani pagube mari prin decălirea pomilor și afectarea mugurilor de

31
rod la speciile cais, piersic și cireș. Astfel în iernile anilor 2014-2015 și 2015-2016 au apărut
oscilații de temperatură de peste 35ºC în 4-7 zile.
Decălirea accentuată a pomilor de la mijlocul lunii decembrie 2014 s-a putut produce
ca urmare a realizării unei sume a orelor de frig necesare parcurgerii perioadei de repaus
profund, de aproximativ 700 de ore, între 0 și 7°C.

Fig. 2.11. Dinamica mediilor amplitudinilor Fig. 2.12. Dinamica mediilor amplitudinilor
termice zilnice ale aerului și a probabilității termice zilnice ale aerului și a probabilității
acestora în intervalul 1969 – 2017, la acestora în intervalul 1988 – 2017, la
Mărăcineni-Argeş Mărăcineni-Argeş
Tabelul 2.4. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica în
ultimii 50 și 30 de ani, a mediilor lunare ale amplitudinilor termice medii zilnice și a
probabilității acestora
Perioada Luna Amplitudinea termică medie zilnică a aerului (⁰C) Probabilitatea amplitudinii termice a aerului (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (⁰C) (⁰C) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 5,3 0,107 0,28 6,4 0,076 5,12
(1969- Februarie 6,6 0,073 0,36 7,4 0,056 5,44
2018) Martie 6,1 0,085 0,32 6,2 0,081 4,99
Aprilie 8,4 0,041 0,26 8,9 0,036 5,88
Mai 1,3 0,429 0,10 0,7 0,578 1,63
Iunie 1,2 0,443 0,08 0,7 0,556 1,74
Iulie 12,4 0,013 0,27 11,0 0,020 6,55
August 6,6 0,075 0,32 8,9 0,037 5,71
Septembrie 0,2 0,780 0,06 0,0 0,896 0,39
Octombrie 5,6 0,102 -0,30 4,9 0,127 -4,62
Noiembrie 1,8 0,356 -0,17 1,3 0,427 -2,37
Decembrie 4,3 0,152 0,25 3,1 0,225 3,54
30 ani Ianuarie 0,6 0,679 -0,17 -0,45 1,3 0,556 -3,68 -8,80
(1989- Februarie 20,9 0,011 -0,97 -1,33 18,4 0,018 -14,08 -19,52
2018) Martie 1,9 0,471 -0,26 -0,58 2,9 0,367 -5,51 -10,50
Aprilie 10,2 0,085 0,50 0,24 11,1 0,072 10,76 4,88
Mai 0,0 0,938 -0,02 -0,12 0,1 0,862 -1,11 -2,74
Iunie 0,4 0,735 -0,09 -0,17 0,1 0,859 -1,16 -2,90
Iulie 0,6 0,697 0,10 -0,17 0,5 0,729 2,27 -4,28
August 0,0 0,977 0,01 -0,31 0,0 0,934 0,55 -5,16
Septembrie 1,5 0,531 0,27 0,21 0,9 0,627 3,26 2,87
Octombrie 3,7 0,316 -0,37 -0,07 2,4 0,426 -5,49 -0,87
Noiembrie 1,0 0,614 -0,18 -0,01 0,7 0,660 -2,87 -0,50
Decembrie 17,7 0,023 0,90 0,65 15,2 0,036 13,24 9,70

32
 În condițiile realizării la Mărăcineni, Argeș, a acestui contrast termic uriaș de
aproximativ 40°C în numai 6-7 zile, mugurii de rod ai soiurilor de cais au fost afectați în
procent de peste 95% (94-98,5% la soiurile Valeria, Carmela, Viorica, Rareș și Dacia).
Pe de altă parte, scăderea amplitudinilor termice zilnice ale aerului din luna octombrie,
în medie cu 0,3ºC pe deceniu, ar putea să determine prelungirea perioadei de vegetație și să
influențeze pozitiv pregătirea pomilor pentru sezonul de repaus prin acumularea unor cantități
suplimentare de hidrați de carbon.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile amplitudinilor termice medii zilnice ale
aerului din lunile aprilie, iulie și august, având cel mai accentuat ritm de creștere și cea mai
bună asigurare statistică a tendințelor liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de regresie
fiind mai mică de 0,05.
În ultimii 30 de ani asigurare statistică a R2, deci tendință certă (fără mari oscilații de
la un an la altul) de creștere liniară a amplitudinilor termice medii zilnice s-a înregistrat doar
în lunile februarie și decembrie. Se accentuează panta ecuațiilor de regresie, deci tendința de
creștere a amplitudinilor termice zilnice, mai ales în luna decembrie și aprilie, precum și
tendința de scădere din luna februarie. Cea mai substanțială mărire a ritmului de creștere a
amplitudinilor termice zilnice s-a înregistrat în luna decembrie (0,90ºC pe deceniu), dar și în
luna aprilie (0,50ºC pe deceniu) (tendința medie), iar cea mai mare scădere în luna februarie
cu 0,97ºC pe deceniu. Prin urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, au
crescut amplitudinile termice medii zilnice, mai ales în lunile decembrie, cu 0,65ºC pe
deceniu, în aprilie cu 0,24ºC pe deceniu, dar și în luna septembrie cu 0,21ºC pe deceniu. În
restul anului, în ultimii 30 de ani, lunile ianuarie, martie, dar mai ales în februarie (-1,33ºC)
tind să-și diminueze amplitudinile termice zilnice față de ultimii 50 de ani.

2.2.5. Durata medie zilnică de strălucire a soarelui

Durata medie zilnică de strălucire a soarelui a crescut în mod constant, liniar, în
intervalul 1969-2017, fiind foarte precis estimată prin ecuația de regresie din fig. 2.13.
(R2=0,2018***). Ca și în cazul temperaturilor maxime, minime și al amplitudinilor zilnice,
atât valorile R2, cât și tendințele de creștere, sunt mult mai reduse decât cele ale temperaturilor
medii ale aerului. În ultimii 30 de ani, durata medie zilnică de strălucire a soarelui a crescut în
ritm mai accentuat, dar pentru că a înregistrat oscilații mari de la un an la altul, aproximarea
prin dreapta de regresie a fost nesemnificativă (R2=0,0837, fig. 2.14.). Dacă în primul interval
de 49 de ani, ritmul de creștere al duratei medii zilnice de strălucire a soarelui a fost de 0,146
ore/zi pe deceniu (de la 5,8 ore/zi la 6,5 ore/zi), în ultimii 30 de ani acesta a crescut la 0,155
ore/zi pe deceniu (de la 6,1 ore/zi la 6,56 ore/zi).
De asemenea, tendința de creștere a probabilităților duratei medii zilnice de strălucire a
soarelui în intervalul 1967-2017 a fost estimată prin dreapta de regresie (R2=0,1891**), fig.
2.13., fiind slab aproximată (nesemnificativ) în ultimii 30 de ani (R2=0,0963, fig. 2.14.). Panta
creșterii probabilităților a fost mai accentuată în ultimii 30 de ani (10,17% pe deceniu), față de
ultimii 49 de ani (8,78% în medie pe deceniu).
Tabelul 2.5. prezintă oscilațiile valorilor lunare ale tendințelor duratei medii zilnice de
strălucire a soarelui, dar și intensitatea determinării lor temporale, pe parcursul anului. Se
poate observa că în ultimii 50 de ani, modificări ale duratei zilnice de strălucire a soarelui,
aproximate corespunzător prin regresii liniare asigurate statistic (probabilitatea erorii R 2 mai
mică decât 0,05), s-au înregistrat în lunile de primăvară, printr-o creștere medie a valorilor cu
0,21 ore/zi pe deceniu în martie, și cu 0,30 ore/zi în aprilie, dar și în vară în luna iulie, cu 0,24
ore/zi.
În luna martie 7,8%, în aprilie 14,8% și în iulie 8,6% din oscilațiile duratei zilnice de
strălucire a soarelui din ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul timp, în cele trei luni

33
fiind cele mai strânse corelații din an, dintre această variabilă meteorologică și parcurgerea
celor 5 decenii (1969-2018).

Fig. 2.13. Dinamica mediilor anuale ale Fig. 2.14. Dinamica mediilor anuale ale
duratei zilnice de strălucire a soarelui și a duratei zilnice de strălucire a soarelui și a
probabilității acestora în ultimii 49 de ani probabilității acestora în ultimii 30 de ani
(1969 – 2017), la Mărăcineni-Argeş (1988 – 2017), la Mărăcineni-Argeş

Tabelul 2.5. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica în
ultimii 50 și 30 de ani, a mediilor lunare ale duratei zilnice de strălucire a soarelui și a
probabilității acestora
Perioada Luna Durata medie de strălucire a soarelui (ore/zi) Probabilitatea duratei de strălucire a soarelui (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (ore) (ore) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 4,1 0,158 0,15 5,8 0,091 5,02
(1969- Februarie 5,1 0,115 0,21 5,7 0,096 4,70
2018) Martie 7,8 0,049 0,21 8,2 0,044 5,51
Aprilie 14,8 0,006 0,30 15,1 0,005 7,65
Mai 4,2 0,156 0,17 3,0 0,232 3,34
Iunie 3,1 0,224 0,14 2,4 0,280 3,22
Iulie 8,6 0,041 0,24 8,3 0,045 6,04
August 4,0 0,167 0,16 3,6 0,192 4,06
Septembrie 0,6 0,587 -0,08 1,3 0,441 -2,35
Octombrie 1,2 0,446 -0,09 1,4 0,423 -2,48
Noiembrie 0,7 0,584 -0,06 1,0 0,510 -2,03
Decembrie 4,0 0,171 0,14 2,3 0,306 2,87
30 ani Ianuarie 3,5 0,323 -0,25 -0,40 4,0 0,289 -6,75 -11,77
(1989- Februarie 19,8 0,014 -0,62 -0,83 19,8 0,014 -14,66 -19,36
2018) Martie 0,0 0,927 0,02 -0,19 0,0 0,912 0,68 -4,83
Aprilie 29,7 0,002 0,75 0,45 34,8 0,001 19,25 11,60
Mai 0,8 0,642 0,13 -0,04 0,8 0,641 2,94 -0,40
Iunie 0,0 0,983 -0,01 -0,15 0,4 0,750 -2,07 -5,29
Iulie 3,3 0,349 0,26 0,02 3,2 0,353 6,23 0,19
August 3,5 0,328 0,26 0,10 3,1 0,359 6,40 2,34
Septembrie 3,5 0,332 0,32 0,40 2,5 0,412 5,59 7,94
Octombrie 0,1 0,861 0,05 0,14 0,1 0,853 1,30 3,78
Noiembrie 0,1 0,912 -0,02 0,04 0,0 0,929 -0,63 1,40
Decembrie 13,2 0,058 0,46 0,32 6,5 0,181 8,42 5,55

34
 Aceasta înseamnă că, pe lângă creșterea accentuată a duratei zilnice de strălucire a
soarelui din aceste luni în ultimii 50 de ani, de 1,05 ore/zi în luna martie, de 1,5 ore/zi în
aprilie și de 1,2 ore/zi în luna iulie, oscilațiile anuale de la dreapta de regresie au fost foarte
reduse. Impactul creșterii rapide și continue a duratei medii zilnice de strălucire a soarelui din
lunile martie și aprilie, dar și din iulie, asupra speciilor pomicole, are deja implicații majore în
pomicultură (pornirea mai timpurie în vegetație a pomilor cu până la 14 zile în ultimii 50 de
ani – umflarea mugurilor și dezmugurirea, modificarea arealelor de favorabilitate a speciilor,
grăbirea maturării fructelor și apariția arsurilor solare pe fructe vara etc.).
Pe de altă parte, creșterea duratei medii zilnice de strălucire a soarelui din luna
decembrie, cu 0,14 ore/zi într-un deceniu, deși tendința liniară nu are asigurare statistică
datorită amplitudinii mari a oscilațiilor anuale, a determinat în ultimii ani ieșirea mai rapidă a
pomilor din repausul profund și sensibilizarea acestora la gerurile din timpul iernii (anii 2014
și 2015).
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile duratei de strălucire a soarelui, lunile
martie, aprilie și iulie având cel mai accentuat ritm de creștere și cea mai bună asigurare
statistică a tendințelor liniare, probabilitatea unor abateri semnificative de la dreapta de
regresie fiind mai mică de 5%.
În ultimii 30 de ani se menține asigurarea statistică a R2, deci tendința certă (fără mari
oscilații de la un an la altul) de creștere liniară a duratei medii zilnice de strălucire a soarelui,
din luna aprilie, dar apare și o diminuare în luna februarie. Se accentuează, însă, panta
ecuațiilor de regresie, deci tendința de creștere a duratei de strălucire a soarelui în lunile
aprilie, septembrie și decembrie și se micșorează în februarie. Cea mai substanțială diminuare
a valorilor lunare ale duratei de strălucire a soarelui s-a înregistrat în luna februarie, de 0,62
ore/zi pe deceniu, iar ce mai mare creștere în luna aprilie de 0,75 ore/zi pe deceniu. Prin
urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, se diminuează durata de
strălucire a soarelui cu 0,83 ore/zi în luna februarie și crește în aprilie cu 0,45 ore/zi. În restul
lunilor anului, în ultimii 30 de ani, se păstrează tendințele de ultimii 50 de ani.

2.2.6. Viteza vântului

Media anuală a vitezei vântului măsurată la înălțimea de 2 m deasupra nivelului
solului a crescut în mod constant, liniar în intervalul 1969-2017, fiind foarte semnificativ
estimată prin ecuația de regresie din fig. 2.15. (R2=0,2904***). În ultimii 30 de ani, viteza
vântului aflată în creștere continuă a înregistrat oscilații mai mici de la un an la altul,
aproximarea prin dreapta de regresie fiind foarte semnificativă (R2=0,3316***, fig. 2.16.).
Dacă în primul interval, ritmul de creștere al vitezei vântului a fost de 0,056 m/s pe deceniu
(de la 0,33 m/s la 0,60 m/s), în ultimii 30 de ani acesta a crescut semnificativ la 0,103 m/s pe
deceniu (de la 0,36 m/s, la 0,67 m/s).
De asemenea, tendința de creștere a probabilităților vitezei vântului a fost estimată prin
dreapta de regresie în intervalul 1967-2017 (R2=0,2709***, fig. 2.15.), ca și în ultimii 30 de
ani (R2=0,3627***, fig. 2.16.). Panta creșterii probabilităților a fost mai accentuată pentru
ultimii 30 de ani față de ultimii 49 de ani (17,84% în primul caz, față de 9,096% în al doilea).
În tabelul 2.6 se prezintă tendințele lunare aproape constante ale vitezei vântului, dar și
intensitatea determinării lor temporale, pe parcursul anului. Astfel, în ultimii 50 de ani,
modificări ale vitezei vântului au fost aproximate corespunzător prin regresii liniare asigurate
statistic (probabilitatea erorii R2 mai mică decât 0,05). Cele mai mari ritmuri de creștere pe
deceniu (tendința medie) s-au semnalat în lunile de primăvară – între 0,06 și 0,1 m/s, în cele
de vară – între 0,05 și 0,07 m/s și mai reduse în toamnă și iarnă (între 0,03 și 0,06 m/s).
În luna aprilie 31,0%, în iulie 24,1%, august 22,2% și martie 22,1% (valori ale R2) din
oscilațiile vitezei vântului din ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul timp, în cele
patru luni fiind cele mai puternice corelații din an dintre viteaza vântului și anii din

35
parcurgerea celor 5 decenii (1969-2018). Pe lângă creșterea accentuată în 50 de ani a vitezei
vântului din aceste luni, oscilațiile anuale de la dreapta de regresie au fost foarte reduse.

Fig. 2.15. Dinamica mediilor anuale ale Fig. 2.16. Dinamica mediilor anuale ale
vitezei vântului la 2 m de la sol și a vitezei vântului la 2 m de la sol și a
probabilității acestora (1969 – 2017), la probabilității acestora (1988 – 2017), la
Mărăcineni-Argeş Mărăcineni-Argeş

Tabelul 2.6. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica în
ultimii 50 și 30 de ani, a mediilor lunare ale vitezei vântului la 2 m de la sol și a probabilității
acestora
Perioada Luna Viteza vântului la 2 m de la sol (m/s) Probabilitatea vitezei vântului la 2 m (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (m/s) (m/s) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 7,4 0,059 0,03 5,3 0,111 4,10
(1969- Februarie 13,1 0,011 0,05 12,5 0,013 6,54
2018) Martie 22,1 0,001 0,08 16,6 0,004 7,07
Aprilie 31,0 0,000 0,10 34,3 0,000 9,83
Mai 18,0 0,002 0,06 17,9 0,002 7,16
Iunie 15,9 0,004 0,05 12,1 0,013 6,01
Iulie 24,1 0,000 0,07 18,2 0,002 7,79
August 22,2 0,001 0,05 23,0 0,000 8,00
Septembrie 20,3 0,001 0,06 18,6 0,002 7,10
Octombrie 10,7 0,022 0,03 8,8 0,039 6,30
Noiembrie 7,4 0,059 0,03 3,5 0,198 3,55
Decembrie 10,5 0,023 0,04 6,4 0,080 4,19
30 ani Ianuarie 7,9 0,139 0,07 0,04 3,3 0,335 5,67 1,57
(1989- Februarie 12,2 0,063 0,08 0,03 13,2 0,048 11,61 5,07
2018) Martie 17,1 0,026 0,11 0,03 11,6 0,065 9,62 2,55
Aprilie 23,7 0,006 0,15 0,05 25,2 0,005 14,64 4,81
Mai 21,3 0,010 0,12 0,06 24,4 0,006 14,30 7,14
Iunie 20,6 0,012 0,11 0,06 18,7 0,017 13,06 7,05
Iulie 32,4 0,001 0,15 0,08 26,8 0,004 17,22 9,43
August 23,5 0,008 0,10 0,05 25,5 0,005 14,85 6,85
Septembrie 19,1 0,018 0,10 0,04 21,7 0,011 12,50 5,40
Octombrie 11,4 0,073 0,05 0,02 9,1 0,111 10,67 4,37
Noiembrie 6,2 0,193 0,06 0,03 3,8 0,314 6,06 2,51
Decembrie 12,5 0,060 0,08 0,04 12,6 0,059 9,65 5,46

36
 Impactul creșterii vitezei vântului din lunile de vară asupra speciile pomicole poate fi
semnificativ, datorită accentuării deficitului pluviometric odată cu creșterea valorilor
evapotranspirației potențiale, a frecvenței mai mari a vijeliilor, precum și odată cu creșterea
valorilor transpirației plantelor etc. De asemenea, vitezele mari ale vântului din perioada
înfloririi pomilor pot influența negativ procesul de polenizare prin împiedicarea zborului
albinelor și deshidratarea stigmatelor florilor.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile vitezei vântului, luna aprilie și lunile de
vară având cel mai accentuat ritm de creștere și cea mai bună asigurare statistică a tendințelor
liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de regresie fiind mai mică de 1%.
În ultimii 30 de ani se menține asigurarea statistică a R2, deci tendința certă (fără mari
oscilații de la un an la altul) de creștere liniară a vitezei vântului din lunile de primăvară, vară
și din luna septembrie. Se accentuează panta ecuațiilor de regresie, deci tendința de creștere a
vitezei vântului în toate lunile enumerate mai sus. Cea mai substanțială mărire a ritmului de
creștere a vitezei vântului s-a înregistrat în lunile aprilie și iulie (0,15 m/s pe deceniu), în mai
(0,12 m/s pe deceniu), dar și în luna iunie (0,11 m/s pe deceniu). Prin urmare, în ultimii 30 de
ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, se accelerează creșterea vitezei vântului mai ales în lunile
iulie, cu 0,08 m/s pe deceniu, în mai și iunie cu 0,06 m/s pe deceniu, dar și în lunile aprilie și
august cu 0,05 m/s pe deceniu, iar această constatare are efect asupra evapotranspirației de
referință. În restul anului, nici o lună nu tinde să-și diminueze ritmul de creștere a vitezei
vântului față de ultimii 50 de ani. Dimpotrivă, au un ritm de creștere a vitezei vântului mai
mare în ultima perioadă față de cei 50 de ani analizați, cu peste 0,03 m/s.

2.2.7. Precipitațiile atmosferice

Suma anuală a precipitațiilor atmosferice, indicator foarte important de stabilire a
favorabilității unui areal pentru speciile pomicole și pentru calculul cantității de apă de
irigație, a rămas constantă în intervalul 1969-2017 (fig. 2.17.), dar a crescut liniar, distinct
semnificativ în ultimii 30 de ani (R2=0,2089**, fig. 2.18.). În acest interval, condițiile în care
eroarea estimării prin dreapta de regresie a fost mai mică de 1%, aproximativ 20,89% din
oscilațiile anuale ale precipitațiilor atmosferice au fost determinate de factorul timp. Dacă în
primul interval, de 49 de ani, ritmul de creștere al precipitațiilor a fost inexistent, suma anuală
rămânând constantă la 675,78 mm, în ultimii 30 de ani tendința de creștere s-a accentuat,
ajungând la 81,75 mm pe deceniu (de la 535,65 mm în 1988, la 780,89 mm în 2017, conform
estimării dreptei de regresie, probabilitatea erorii fiind de sub 1%).
De asemenea, tendința valorilor probabilităților precipitațiilor atmosferice a fost
inexistentă pe cei 49 de ani și în creștere pe ultimii 30, fiind fidel estimată prin dreapta de
regresie (R2=0,0, fig. 2.17. și respectiv R2=0,2216**, fig. 2.18.). Panta creșterii
probabilităților a fost, ca și mai sus, accentuată pentru ultimii 30 de ani față de ultimii 49 de
ani (14,329% pe deceniu în primul caz, față de 0,159% în al doilea).
Așa cum se poate observa din tabelul 2.7., tendințele de creștere ale sumei anuale a
precipitațiilor atmosferice, dar și intensitatea determinării lor temporale pe parcursul lunilor
anului, nu sunt constante. Astfel, în ultimii 50 de ani, modificări ale climatului aproximate
prin regresii liniare asigurate statistic (probabilitatea erorii R2 mai mică decât 0,05, celulele
tabelelor fiind marcate cu verde deschis) nu s-au înregistrat în nici o lună din an. S-a
manifestat o slabă tendință de creștere a precipitațiilor atmosferice (neasigurată statistic) în
lunile martie (3,17 mm pe deceniu), septembrie (5,14 mm pe deceniu) și în octombrie (3,63
mm pe deceniu).
În ultimii 30 de ani apare asigurarea statistică, deci tendința certă de creștere liniară a
precipitațiilor atmosferice în lunile ianuarie, martie, iunie și octombrie. Se accentuează, panta
ecuațiilor de regresie, deci tendința de creștere a precipitațiilor în toate lunile enumerate mai
sus. Cea mai substanțială mărire a ritmului de creștere a sumei anuale a precipitațiilor s-a

37
înregistrat în luna iunie (18,78 mm pe deceniu), dar și în lunile septembrie (18,43 mm pe
deceniu), octombrie (15,78 mm pe deceniu), martie (13,32 mm pe deceniu) și ianuarie cu 8,66
mm pe deceniu).

Fig. 2.17. Dinamica valorilor anuale ale Fig. 2.18. Dinamica mediilor anuale ale
precipitațiilor atmosferice și a probabilității precipitațiilor atmosferice și a probabilității
acestora (1969 – 2017), la Mărăcineni-Argeş acestora (1988 – 2017), la Mărăcineni-Argeş
â
Tabelul 2.7. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica lunară
în ultimii 50 și 30 de ani, a precipitațiilor atmosferice și a probabilității acestora (1969 - 2018)
Perioada Luna Precipitații atmosferice (mm/lună) Probabilitatea precipitațiilor atmosferice (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - 50 de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu ani (mm/ determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (mm/lună) lună) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 0,2 0,733 0,73 1,1 0,473 2,05
(1969- Februarie 1,4 0,418 -1,74 0,5 0,616 -1,45
2018) Martie 6,6 0,072 4,17 5,5 0,102 4,80
Aprilie 0,2 0,789 -0,83 1,4 0,416 -2,16
Mai 0,0 0,896 0,56 0,5 0,635 1,38
Iunie 0,8 0,548 -3,01 0,2 0,750 -0,93
Iulie 0,3 0,704 -1,50 0,2 0,751 -0,96
August 0,2 0,762 -1,40 0,7 0,579 -1,59
Septembrie 2,2 0,307 5,14 2,1 0,325 2,59
Octombrie 1,2 0,460 3,63 8,5 0,042 4,73
Noiembrie 0,0 0,926 -0,25 0,0 0,950 0,18
Decembrie 0,1 0,818 -0,77 0,0 0,888 0,41
30 ani Ianuarie 15,2 0,033 8,66 7,93 16,4 0,026 13,95 11,90
(1989- Februarie 1,5 0,515 2,45 4,19 1,8 0,483 4,49 5,94
2018) Martie 20,8 0,011 13,32 9,15 20,0 0,013 15,47 10,67
Aprilie 0,9 0,613 3,97 4,80 1,1 0,577 3,09 5,25
Mai 3,9 0,297 8,67 8,11 3,4 0,328 6,57 5,19
Iunie 16,0 0,028 18,78 21,79 16,0 0,028 13,00 13,93
Iulie 0,2 0,802 2,19 3,69 0,2 0,817 1,53 2,49
August 0,0 0,931 -0,97 0,43 0,0 0,941 0,46 2,05
Septembrie 8,8 0,118 18,43 13,29 10,3 0,090 9,41 6,82
Octombrie 15,0 0,038 15,78 12,15 16,4 0,029 12,79 8,06
Noiembrie 1,5 0,527 3,86 4,11 2,5 0,410 5,40 5,22
Decembrie 0,3 0,796 -1,82 -1,05 0,7 0,672 -2,86 -3,27

Prin urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani (coloana

diferențelor), a crescut cantitatea de precipitații atmosferice înregistrată mai ales în lunile

38
iunie, cu 21,79 mm pe deceniu, dar și în lunile septembrie cu 13,29 mm pe deceniu, octombrie
cu 12,15 mm pe deceniu, martie cu 9,15 mm și chiar în ianuarie cu 7,93 mm pe deceniu. În
restul anului, în ultimii 30 de ani, toate celelalte luni tind să-și mărească ritmul de creștere al
precipitațiilor față de ultimii 50 de ani, exceptând lunile august și decembrie în care rămân
constante.
Impactul creșterii cantităților de precipitații atmosferice din luna iunie asupra
favorabilității climatice pentru speciile pomicole, poate fi unul favorabil prin stimularea
creșterii intensive a lăstarilor și deci a suprafeței foliare a pomilor, dar precipitațiile majorate
din septembrie și octombrie ar putea frâna procesele de coacere a lemnului și de pregătire a
pomilor pentru repausul obligatoriu. De asemenea, aceste tendințe, împreună cu celelalte
analizate în această lucrare, produc efecte și asupra cantității de apă aplicată prin irigație.

2.2.8. Umiditatea relativă a aerului (%)

Umiditatea relativă a aerului, indicator important în estimarea evapotranspirației de
referință, exprimată prin valori anuale, a rămas relativ constantă în intervalul 1969-2017 (fig.
2.19.), ca și în ultimii 30 de ani (R2=0,0214, fig. 2.20.). În ultimul interval, eroarea estimării
prin dreapta de regresie a fost mai mare de 5%, doar 2,14% din oscilațiile anuale ale
umidității relative fiind determinate de factorul timp.
Tendința valorilor probabilităților umidității relative a fost redusă atât pe cei 49 de ani
cât și pe ultimii 30, fiind slab estimată prin dreapta de regresie (R2=0,0108, fig. 2.19.,
respectiv R2=0,0065**, fig. 2.20.). Panta variației probabilităților a fost în creștere pentru
ultimii 30 de ani, față de scăderea din ultimii 49 de ani (2,45% pe deceniu în primul caz, față
de -1,98% în al doilea).
Tabelul 2.8. prezintă tendințele lunare de variație ale umidității relative a aerului, dar
și intensitatea determinării lor temporale, pe parcursul anului. Astfel, în ultimii 50 de ani,
modificări ale acestui indicator meteorologic, aproximate prin regresii liniare asigurate
statistic (probabilitatea erorii R2 mai mică decât 0,05), s-au înregistrat doar în luna august,
printr-o scădere medie a valorilor cu doar 1,17% pe deceniu. În această lună doar 8,7% din
oscilațiile umidității relative a aerului din ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul
timp, fiind cea mai strânsă corelație din an, dintre umiditatea relativă a aerului și parcurgerea
celor 5 decenii (1969-2018). Aceasta înseamnă că, pe lângă scăderea umidității relative din
această lună, cu 5,73% în cei 50 de ani analizați, oscilațiile anuale de la dreapta de regresie au
fost foarte reduse.
Scăderea valorilor umidității relative a aerului în această lună nu face altceva decât să
accentueze seceta atmosferică și așa destul de mare a acestei luni și să crească
evapotranspirația de referință și implicit, stresul hidric al plantelor.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile umidității relative a aerului, luna august
având cel mai accentuat ritm de scădere, cu 5,68% pe deceniu și cea mai bună asigurare
statistică a tendințelor liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de regresie fiind cu puțin
peste 5%.
În ultimii 30 de ani se pierde asigurarea statistică exprimată prin valorile lui R2, deci
tendința certă (fără mari oscilații de la un an la altul) de scădere liniară a umidității relative a
aerului, din luna august și apare și o creștere în luna februarie. În această lună se înregistrează
o mărire a ritmului de creștere a umidității relative a aerului, cu 2,79% pe deceniu. Prin
urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, crește umiditatea relativă a
aerului în luna februarie cu 3,47% pe deceniu. În restul anului, în ultimii 30 de ani, umiditatea
relativă a aerului rămâne neschimbată.

39
 Fig. 2.19. Dinamica valorilor anuale ale Fig. 2.20. Dinamica mediilor anuale ale
umidității atmosferice și a probabilității umidității atmosferice și a probabilității
acestora (1969 – 2017), la Mărăcineni-Argeş acestora (1988 – 2017), la Mărăcineni-Argeş

Tabelul 2.8. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica lunară,
în ultimii 50 și 30 de ani, a umidității relative a aerului și a probabilității acesteia (1969 -
2018)
Perioada Luna Umiditatea relativă a aerului (%) Probabilitatea umidității relative a aerului (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu 50 ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (%) (%) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 0,0 0,964 -0,03 0,0 0,933 0,24
(1969- Februarie 2,4 0,285 -0,68 2,6 0,259 -3,19
2018) Martie 1,9 0,334 -0,69 1,3 0,428 -2,26
Aprilie 3,4 0,200 -0,61 4,2 0,155 -4,01
Mai 1,8 0,357 0,47 1,1 0,468 2,04
Iunie 3,3 0,206 0,61 2,6 0,262 3,13
Iulie 1,5 0,398 -0,50 1,8 0,355 -2,75
August 8,7 0,040 -1,17 7,0 0,067 -5,68
Septembrie 2,2 0,308 -0,53 1,3 0,429 -2,46
Octombrie 7,5 0,056 0,85 5,2 0,114 4,48
Noiembrie 6,9 0,067 0,93 3,8 0,177 3,70
Decembrie 0,9 0,526 0,32 3,5 0,198 3,57
30 ani Ianuarie 0,7 0,671 0,57 0,60 1,6 0,511 3,97 3,73
(1989- Februarie 17,8 0,020 2,79 3,47 18,3 0,018 13,67 16,86
2018) Martie 4,4 0,266 1,49 2,18 5,1 0,230 7,56 9,82
Aprilie 3,7 0,310 -1,13 -0,52 4,5 0,259 -6,81 -2,80
Mai 6,9 0,160 1,63 1,16 4,8 0,247 6,92 4,88
Iunie 1,5 0,516 0,71 0,10 0,4 0,731 2,10 -1,03
Iulie 1,0 0,613 -0,72 -0,22 1,8 0,493 -4,46 -1,71
August 4,1 0,291 -1,23 -0,06 3,0 0,366 -6,26 -0,58
Septembrie 3,8 0,312 -1,15 -0,62 3,1 0,364 -6,07 -3,61
Octombrie 2,5 0,409 0,69 -0,16 3,0 0,366 6,06 1,58
Noiembrie 8,1 0,134 1,66 0,73 3,3 0,344 5,53 1,83
Decembrie 0,0 0,975 -0,04 -0,36 1,1 0,583 3,33 -0,24

40
 2.2.9. Evapotranspirația de referință (potențială) Penman-Monteith
Evapotranspirația de referință (ETo), cunoscută în trecut sub denumirea de
evapotranspiraţie potenţială, este un indicator important utilizat în studii climatologice şi
hidrologice ce caracterizează bilanţul apei în sol şi cerinţele de apă ale culturilor agricole
pentru amenajările de irigație.
Studii privind ETo pe scară largă sunt relativ puţine în România (Clima R.S.R., 1966,
Donciu şi Gogorici, 1973) şi prezintă metoda Thornthwaite de calcul a ETo (Thornthwaite,
1948) care a avut în ţara noastră o largă răspândire.
Evapotranspirația de referință Penman-Monteith este considerată astăzi metoda
standard în studii de irigație, fiind recomandată de FAO (Jensen ş.a., 1990; Hargreaves, 1989;
1994; Hargreaves ş.a., 1985; Hattfield şi Allen, 1996; Allen, 1986; Allen ş.a., 1989; 1997;
1998; Păltineanu ş.a., 1999).
Ecuaţia combinată, de calcul a ETo (Monteith, 1965) este:

ETo (mm/zi)=[0,408 (Rn-G)+900 U2(es-ea)/(Tm +273)]/[+(1+0,34U2)]

unde Rn este radiaţia netă la suprafaţa vegetaţiei (MJ/m2/zi), G este fluxul caloric al solului
(MJ/m2/zi);  este panta curbei presiunii vaporilor de apă din atmosferă (kPa/°C);  este
constanta psihrometrică (kPa/°C), U2 (m/s) este viteza vântului la înălţimea de 2 m, es=
presiunea vaporilor saturaţi (kPa), ea = presiunea reală a vaporilor (kPa), es-ea = deficitul de
presiune al vaporilor (kPa), Tm (C) este temperatura medie a aerului.
Suma anuală a evapotranspirației potențiale Penman-Monteith (calculată cu ajutorul
programului specializat de analiză climatologică Instat+ v3.37 al Statistical Services Centre al
University of Reading, United Kingdom), indicator foarte important de stabilire a
favorabilității climatice unui areal pentru speciile pomicole, a avut o creștere liniară foarte
semnificativă și rapidă în intervalul 1969-2017 (R2=0,4296***, fig. 2.21.), creștere care s-a
accentuat în ultimii 30 de ani (R2=0,3663***, fig. 2.22.), chiar dacă nu a mai fost atât de
constantă. În acest din urmă interval, în condițiile în care eroarea estimării prin dreapta de
regresie a fost mai mică de 1‰, aproximativ 36,63% din oscilațiile anuale ale ETo au fost
determinate de factorul timp, iar în intervalul 1969-2017, chiar 42,96% din variația ETo au
fost provocate de timp (schimbări globale). Dacă în primul interval, de 49 de ani, ritmul de
creștere al ETo a fost de 16,34 mm pe deceniu, suma anuală crescând de la 656,04 mm în
1969 la 736,11 mm în 2017, în ultimii 30 de ani tendința s-a accentuat, ajungând la 25,30 mm
pe deceniu (de la 671,48 mm în 1988, la 747,39 mm în 2017, conform dreptei de regresie).
De asemenea, tendința valorilor probabilităților ETo a fost mare în ultimii 49 de ani și
în creștere pe ultimii 30, fiind fidel și foarte semnificativ estimată prin dreapta de regresie
(R2=4652***, fig. 2.21. și respectiv R2=0,3899***, fig. 2.22.). Panta creșterii probabilităților
a fost, ca și mai sus, mai accentuată pentru ultimii 30 de ani față de ultimii 49 de ani (20,73%
pe deceniu în primul caz, față de 13,256% în al doilea).
Tabelul 2.9. prezintă tendințele lunare variabile ale ETo, precum și intensitatea
determinării lor temporale, pe parcursul întregului an. Astfel, în ultimii 50 de ani, modificări
ale ETo, aproximate prin regresii liniare asigurate statistic (probabilitatea erorii R 2 mai mică
decât 0,05), s-au înregistrat în februarie (creștere medie de 0,67 mm într-un deceniu), în
primăvară în lunile martie și aprilie, printr-o creștere medie a valorilor cu 1,52 mm și
respectiv 2,57 mm pe deceniu, dar și în toate lunile de vară (sig. <0,01), cu 2,15 mm în iunie,
3,56 mm în iulie și cu 2,86 mm în luna august, în medie pe un deceniu. În luna aprilie 27,5%,
în iulie 24,4% și în august 20,1% din oscilațiile evapotranspirației potențiale din ultimii 50 de
ani, au fost determinate de factorul timp (consecință a încălzirii globale), în cele trei luni fiind
cele mai strânse corelații din an, dintre ETo și anii din parcurgerea celor 5 decenii (1969-
2018). Aceasta înseamnă că, pe lângă creșterea foarte accentuată în 50 de ani a ETo din aceste

41
luni (aprilie de 12,85 mm, iulie de 17,8 mm, iar august de 14,30 mm), oscilațiile anuale de la
dreapta de regresie au avut o amplitudine foarte redusă reduse.

Fig. 2.21. Dinamica valorilor anuale ale Fig. 2.22. Dinamica mediilor anuale ale
evapotranspirației potențiale Penman- evapotranspirației potențiale Penman-
Monteith și a probabilității acestora (1969- Monteith și a probabilității acestora (1988 –
2017), Mărăcineni 2017), Mărăcineni

Tabelul 2.9. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica lunară
în ultimii 50 și 30 de ani, a evapotranspirației de referință (potențială) Penman-Monteith și a
probabilității acesteia
Perioada Luna Evapotranspirația potențială P.M. (mm/lună) Probabilitatea evapotranspirației potențiale PM
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea (%) Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - 50 de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
2
- R (%) (mm/lună) (mm/lună) 2
- R (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 2,7 0,254 0,17 2,0 0,322 2,44
(1969- Februarie 9,7 0,028 0,67 9,6 0,028 5,68
2018) Martie 11,2 0,017 1,52 10,2 0,024 6,18
Aprilie 27,5 0,000 2,57 26,3 0,000 9,98
Mai 6,4 0,075 1,59 5,0 0,118 4,42
Iunie 12,1 0,013 2,15 11,0 0,019 6,68
Iulie 24,4 0,000 3,56 24,3 0,000 9,77
August 20,1 0,001 2,86 19,4 0,002 9,28
Septembrie 2,8 0,249 0,83 1,6 0,388 2,56
Octombrie 1,0 0,501 0,19 0,4 0,661 1,32
Noiembrie 3,1 0,225 0,17 2,5 0,280 3,29
Decembrie 1,1 0,469 0,11 0,0 0,992 0,03
30 ani Ianuarie 14,5 0,038 0,72 0,55 17,9 0,020 12,04 9,60
(1989- Februarie 0,0 0,955 -0,04 -0,71 0,3 0,781 -1,56 -7,24
2018) Martie 2,3 0,428 1,14 -0,38 2,0 0,458 4,54 -1,64
Aprilie 39,1 0,000 5,46 2,89 39,9 0,000 20,43 10,45
Mai 4,4 0,267 2,34 0,75 3,9 0,294 6,90 2,48
Iunie 3,4 0,327 1,94 -0,21 1,8 0,484 4,38 -2,30
Iulie 16,0 0,032 4,88 1,32 15,1 0,037 12,82 3,05
August 18,1 0,021 4,45 1,59 18,0 0,022 15,10 5,82
Septembrie 23,5 0,008 4,21 3,38 28,5 0,003 17,47 14,91
Octombrie 2,8 0,382 0,57 0,38 2,5 0,412 5,48 4,16
Noiembrie 21,9 0,010 0,72 0,55 20,7 0,013 16,25 12,96
Decembrie 11,8 0,068 0,70 0,59 11,2 0,076 9,50 9,47

42
 Impactul creșterii rapide și continue a ETo din lunile primăvară și de vară asupra
speciile pomicole are deja implicații majore în pomicultură (modificarea arealelor de
favorabilitate climatică a speciilor, diminuarea proceselor de asimilație în perioadele cu valuri
de căldură, prelungirea și acutizarea perioadelor cu secetă atmosferică și pedologică, creșterea
necesarului de apă de irigare și a frecvenței aplicării udărilor, grăbirea maturării fructelor,
scăderea acidității acestora și creșterea conținutului în glucide etc.).
De asemenea, creșterea ETo în lunile de primăvară, mai cu seamă în luna aprilie cu
12,85 mm în ultimele 5 decenii, a început să influențeze negativ procesul de polenizare prin
deshidratarea stigmatelor florilor, mai ales la specia prun.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile ETo din lunile februarie, martie și aprilie,
precum și din lunile de vară, având cel mai accentuat ritm de creștere și cea mai bună
asigurare statistică a tendințelor liniare, probabilitatea abaterilor de la dreapta de regresie fiind
mai mică de 2% în lunile de vară.
În ultimii 30 de ani se menține asigurarea statistică a R2 și chiar se intensifică tendința
certă (fără mari oscilații de la un an la altul) de creștere liniară a ETo în lunile aprilie, iulie și
august și apar creșteri și în lunile ianuarie, septembrie și noiembrie. Cea mai substanțială
mărire a ritmului de creștere a ETo s-a înregistrat în luna aprilie (5,46 mm /10 ani), iulie (4,88
mm pe deceniu), august (4,45 mm /10 ani), dar și în luna septembrie (4,21 mm /10 ani).
Prin urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, se accelerează
creșterea ETo mai ales în lunile septembrie, cu 3,38 mm pe deceniu, în aprilie, cu 2,89 mm pe
deceniu dar și în lunile august și iulie cu 1,59 mm și respectiv 1,32 mm pe deceniu. În rest,
toate celelalte luni au un ritm de creștere a ETo aproximativ egal în ultima perioadă față de cei
50 de ani analizați.

2.2.10. Deficitul / excedentul pluviometric (de apă climatic)

Suma anuală a deficitului /excedentului pluviometric (Def), calculat prin diferența
dintre evapotranspirația de referință Penman-Monteith (ETo) și precipitațiile atmosferice, este
un indicator foarte important de stabilire a favorabilității climatice și a necesarului de apă
pentru irigarea speciile pomicole, dar modul de calcul al sumei anuale din cumularea valorilor
lunare determină dispariția oscilațiilor pe termen scurt (de exemplu lunar) a acestui indicator.
Diferența acestei abordări poate fi observată cu ușurință din climadiagramele din fig. 2.1 și
fig. 2.2, în care, într-o serie de 7 luni din an (din martie până în septembrie) există deficit
pluviometric (ETo lunară mai mare decât precipitațiile) de 146 mm în medie pe an în ultimii
50 de ani și de 165 mm în medie pe an în ultimii 30 de ani, iar într-un număr de 5 luni din an
(octombrie – februarie) se înregistrează excedent pluviometric (precipitațiile lunare mai mari
decât ETo) de 130 mm în medie pe 50 de ani și 123 mm în ultimii 30 de ani.
Considerat ca suma anuală în care deficitele lunare din perioada caldă a anului sunt
estompate de excedentele lunare din perioada rece, Def a avut o creștere liniară
nesemnificativă în intervalul 1969-2017 (R2=0,0178, fig. 2.23.), pentru ca în ultimii 30 de ani,
datorită creșterii cantității de precipitații din lunile mai, iunie și septembrie, să se diminueze
tot nesemnificativ (R2=0,0866, fig. 2.24.), chiar dacă tendința nu a fost constantă de la un an
la altul. În acest din urmă interval, în condițiile în care eroarea estimării dreptei de regresie a
fost mare, de peste 5%, doar aproximativ 8,86% din oscilațiile anuale ale Def au fost
determinate de factorul timp, iar în intervalul 1969-2017, numai 1,78% din oscilații au fost
provocate de timp. Dacă în primul interval, de 49 de ani, ritmul de creștere al Def a fost de
15,30 mm pe deceniu, suma anuală crescând de la -19,74 mm în 1969 la 55,23 mm în 2017,
conform poziției dreptei de regresie, în ultimii 30 de ani tendința s-a schimbat, Def scăzând
într-un ritm de 56,44 mm pe deceniu, de la 135,82 mm în 1988 la -33,5 mm, conform dreptei
de regresie. De asemenea, tendința valorilor probabilităților Def a fost în urcare pe cei 49 de
ani și în scădere pe ultimii 30, fiind slab estimată prin dreptele de regresie.

43
 Astfel, în ultimii 50 de ani, modificări ale Def, aproximate prin regresii liniare asigurate
statistic (probabilitatea erorii R2 ≤ 0,05), nu s-au înregistrat în nici o lună din an, datorită
marilor oscilații induse de variația anuală a precipitațiilor.
Tabelul 2.10. prezintă tendințele lunare variabile ale Def, precum și intensitatea
determinării lor temporale, pe parcursul întregului an.

Fig. 2.23. Dinamica valorilor anuale ale Fig. 2.24. Dinamica mediilor anuale ale
deficitului/excedentului pluviometric și ale deficitului/excedentului pluviometric și a
probabilității acestuia între 1969-2017 la probabilității acestuia între 1988 – 2017, la
Mărăcineni Mărăcineni
Tabelul 2.10. Indicatorii statistici ai ecuațiilor de regresie liniară care exprimă dinamica
lunară în ultimii 50 și 30 de ani a deficitului / excedentului pluviometric și a probabilității
acestuia (1969-2018)
Perioada Luna Deficit pluviometric (Eto-PM-precipitații, mm/lună) Probabilitatea deficitului pluviometric (%)
Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența Coeficientul Probabilitatea Tendința Diferența
de erorii R2 medie pe 30 ani - 50 de erorii R2 medie pe 30 ani -
determinare (Sig.) deceniu ani determinare (Sig.) deceniu 50 ani
- R2 (%) (mm/lună) (mm/lună) - R2 (%) (%) (%)
50 ani Ianuarie 0,1 0,793 -0,56 0,9 0,517 -1,85
(1969- Februarie 2,3 0,295 2,41 1,2 0,458 2,12
2018) Martie 2,0 0,324 -2,65 1,9 0,334 -2,82
Aprilie 2,0 0,326 3,40 4,8 0,125 3,98
Mai 0,1 0,832 1,03 0,0 0,928 -0,27
Iunie 1,9 0,340 5,16 0,9 0,508 1,93
Iulie 2,6 0,271 5,07 2,1 0,316 2,98
August 1,5 0,406 4,26 2,5 0,280 3,15
Septembrie 1,4 0,420 -4,31 1,6 0,387 -2,32
Octombrie 1,0 0,493 -3,44 7,8 0,052 -4,52
Noiembrie 0,1 0,877 0,42 0,0 0,988 -0,04
Decembrie 0,2 0,791 0,88 0,0 0,941 -0,21
30 ani Ianuarie 13,0 0,050 -7,94 -7,38 14,6 0,037 -13,19 -11,34
(1989- Februarie 1,3 0,553 -2,49 -4,90 1,6 0,506 -4,22 -6,34
2018) Martie 13,2 0,048 -12,18 -9,53 13,2 0,048 -12,36 -9,54
Aprilie 0,1 0,865 1,49 -1,91 0,2 0,813 1,29 -2,69
Mai 1,5 0,518 -6,32 -7,35 1,4 0,533 -4,19 -3,92
Iunie 10,8 0,077 -16,84 -22,00 11,0 0,074 -10,75 -12,68
Iulie 0,3 0,794 2,69 -2,38 0,1 0,849 1,25 -1,73
August 0,7 0,662 5,41 1,15 0,5 0,726 2,22 -0,93
Septembrie 4,9 0,250 -14,22 -9,91 5,4 0,225 -6,99 -4,67
Octombrie 13,6 0,049 -15,21 -11,77 14,6 0,041 -12,09 -7,57
Noiembrie 1,0 0,608 -3,14 -3,56 2,0 0,464 -4,81 -4,77
Decembrie 0,5 0,719 2,52 1,64 1,2 0,579 3,74 3,95

44
 Totuși, cele mai mari valori ale tendințelor de creștere ale Def s-au semnalat în toate
lunile de vară, cu 5,16 mm pe deceniu în iunie, 5,07 mm în iulie și cu 4,26 mm în luna august,
în medie pe un deceniu. În luna iunie 1,9%, în iulie 2,6% și în august 1,5% din oscilațiile Def
din ultimii 50 de ani au fost determinate de factorul timp. De asemenea în lunile septembrie și
octombrie Def s-a micșorat în medie cu 4,31 mm și respectiv 3,44 mm.
Impactul creșterii deficitului pluviometric din lunile de vară asupra speciile pomicole a
avut, în ultimul timp, implicații majore în pomicultură (modificarea arealelor de favorabilitate
climatică a speciilor, diminuarea proceselor de asimilație în perioadele cu valuri de căldură,
prelungirea și acutizarea perioadelor cu secetă atmosferică și pedologică, creșterea necesarului
de apă de irigare și a frecvenței aplicării udărilor, grăbirea maturării fructelor, scăderea
acidității acestora și creșterea conținutului în glucide etc.).
De asemenea, creșterea deficitului pluviometric din luna aprilie cu 17 mm în ultimele
5 decenii a început să influențeze negativ procesul de polenizare prin deshidratarea
stigmatelor florilor, mai ales la specia prun.
Aceeași tendință o prezintă și probabilitățile deficitului pluviometric, luna aprilie,
precum și lunile de vară având cel mai accentuat ritm de creștere și lunile octombrie,
septembrie și martie de scădere.
În ultimii 30 de ani apare asigurarea statistică a R2 și chiar se intensifică tendința certă
(fără mari oscilații de la un an la altul) de scădere liniară a deficitului pluviometric, în lunile
martie (-12,18 mm în medie pe deceniu) și octombrie (-15,21 mm pe deceniu). Se amplifică
de asemenea, fără asigurare statistică scăderile de deficit din lunile septembrie (-14,22 mm pe
10 ani) și ianuarie (-7,94 mm pe 10 ani), iar creșterile din lunile de vară dispar și apare cea
mai accentuată scădere în luna iunie (-16,84 mm pe deceniu) și mai redusă în luna mai (-6,32
mm pe deceniu). Prin urmare, în ultimii 30 de ani, comparativ cu ultimii 50 de ani, apare o
scădere a deficitului pluviometric (creștere a excedentului), mai ales în luna iunie de 22 mm
pe deceniu, cu repercusiuni asupra regimului de irigare a pomilor, și se amplifică tendința de
scădere din lunile octombrie cu 15,21 mm, în septembrie cu 9,91 mm și în martie cu 9,53 mm,
toate valorile fiind tendințe medii pe deceniu. În rest, aproape toate celelalte luni, au un ritm
de scădere a deficitului pluviometric (creștere a excedentului) amplificat în ultima perioadă
față de cei 50 de ani analizați.
Pentru a separa componentele deficit/excedent amintite mai sus, generate de
estomparea valorilor lunare ale deficitului (cu semnul +) și excedentului pluviometric (cu
semnul -), atunci când acestea se însumează pentru a calcula valoarea anuală, în figurile
prezentate în continuare, de la 2.25. la 2.28., s-au separat lunile din an cu deficit (ETo mai
mare decât precipitațiile) de cele cu excedent (precipitațiile mai mari decât ETo) și apoi au
fost însumate separat. Au rezultat 4 grafice, dintre care primele două (2.25.-2.26.)
caracterizează numai deficitul pluviometric anual (suma valorilor ETo-precipitații, din lunile
cu deficit) și ultimele două (2.27.-2.28.) numai excedentul pluviometric anual (suma valorilor
precipitații – ETo, din lunile cu excedent).
Deficitul pluviometric anual a avut o creștere liniară nesemnificativă în intervalul
1969-2017 (R2=0,0331, fig. 2.25.), pentru ca în ultimii 30 de ani, datorită creșterii cantității de
precipitații din lunile mai, iunie și septembrie, să se diminueze tot nesemnificativ (R2=0,0264,
fig. 2.26.), chiar dacă tendința a fost foarte fluctuantă de la un an la altul. În acest din urmă
interval, în condițiile în care eroarea estimării dreptei de regresie a fost mare, de peste 5%,
numai aproximativ 2,64% din oscilațiile anuale au fost determinate de factorul timp, iar în
intervalul 1969-2017, numai 3,31%. Dacă în primul interval, de 49 de ani, ritmul de creștere
al deficitului pluviometric a fost de 10,87 mm pe deceniu, suma anuală crescând de la 203,88
mm în 1969 la 257,14 mm în 2017, conform poziției dreptei de regresie, în ultimii 30 de ani
tendința s-a schimbat, deficitul pluviometric scăzând într-un ritm de 15,58 mm pe deceniu, de
la 270,4 mm în 1988 la 223,67 mm, conform dreptei de regresie. De asemenea, tendința

45
valorilor probabilităților deficitului pluviometric anual a fost în urcare pe cei 49 de ani cu
4,379% pe 10 ani și în scădere pe ultimii 30 cu 3,879%, fiind slab estimată prin dreptele de
regresie.

Fig. 2.25. Dinamica deficitului pluviometric Fig. 2.26. Dinamica deficitului pluviometric
anual calculat din însumarea valorilor lunare anual calculat din însumarea valorilor lunare
(Eto-precipitații)>0 și a probabilității acestuia (Eto-precipitații)>0 și a probabilității acestuia
în intervalul 1969 - 2017, la Mărăcineni în intervalul 1988 - 2017, la Mărăcineni
Excedentul pluviometric anual a stagnat practic în intervalul 1969-2017 (R2=0,0039,
fig. 2.27.), pentru ca în ultimii 30 de ani, datorită ploilor mai abundente din lunile mai, iunie și
septembrie și nu numai, să crească semnificativ (R2=0,1273*, fig. 2.28.), tendința fiind totuși
oscilantă de la un an la altul datorită variațiilor mari ale precipitațiilor. În acest din urmă
interval, în condițiile în care eroarea estimării dreptei de regresie a fost mică, de sub 5%
(asigurată statistic), aproximativ 12,73% din oscilațiile anuale au fost determinate de factorul
timp, iar în intervalul 1969-2017, numai 0,39%. Dacă în primul interval, de 49 de ani,
excedentul pluviometric a fost practic neschimbat, oscilând doar între 223,62 mm și 201,9
mm, în ultimii 30 de ani tendința s-a schimbat, excedentul pluviometric crescând într-un ritm
de 40,87 mm pe deceniu, de la 134,57 mm în 1988 la 257,18 mm, conform dreptei de
regresie. De asemenea, tendința valorilor probabilităților excedentului pluviometric anual a
fost în scădere pe cei 49 de ani cu 1,31% pe 10 ani și în creștere pe ultimii 30 cu 11,398% în
medie pe deceniu, fiind doar în ultimul caz bine estimată prin dreapta de regresie
(R2=0,1299*, fig. 2.28).

Fig. 2.27. Dinamica excedentului Fig. 2.28. Dinamica excedentului

pluviometric anual calculat din însumarea pluviometric anual calculat din însumarea
valorilor lunare (precipitații-ETo)>0 și a valorilor lunare (precipitații-ETo)>0 și a
probabilității acestuia în intervalul 1969 - probabilității acestuia în intervalul 1988 -
2017, la Mărăcineni 2017, la Mărăcineni

46
 Concluzii privind tendințele climatice de la Mărăcineni, Argeș
Datele climatice prelucrate fac parte din bazele de date climatologice zilnice colectate
de pe platforma meteorologică a Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură
Pitești, Mărăcineni (ICDP), începând cu anul 1969, reprezentând 50 de ani de observații
neîntrerupte pe același amplasament. Platforma meteorologică climatologică este localizată în
incinta ICDP Pitești, având următoarele coordonate geografice: 44º53’53,42’’ Nord și
24º52’03,55’’ Est și altitudinea de 287 m.
În ultimii 50 de ani, la Mărăcineni, județul Argeș, temperatura medie anuală a aerului a
fost de 9,9ºC, dar în ultimii 30 de ani aceasta a crescut cu 0,4ºC până la 10,3ºC. Temperatura
medie a maximelor lunii celei mai calde (iulie) a crescut în ultimii 30 de ani cu 0,7ºC, de la
27,8ºC la 28,5ºC. Amplitudinea termică medie zilnică, ca și temperatura medie a minimelor
lunii celei mai reci (ianuarie), au crescut cu numai o zecime de grad Celsius (11,7ºC față de
11,6ºC ca amplitudine și respectiv -5,0ºC față de -5,1ºC). În ceea ce privește valorile termice
extreme, maxima absolută s-a menținut neschimbată (38,8ºC), dar minima absolută a crescut
cu 1ºC (-23,4ºC, față de -24,4ºC).
Pentru a putea compara și concluziona, care dintre cele 10 elemente climatologice au
suferit cele mai mari schimbări în ultimii 50 și 30 de ani, s-au comparat tendințele medii pe 10
ani ale probabilităților acestor elemente, formate din 12 valori lunare x 10 elemente
climatologice separat pe 50 de ani și pe 30 de ani.
Media tendințelor probabilităților pe 30 de ani a fost de 5,11% pe deceniu, față de
numai 3,61% pe ultimii 50 de ani, sugerându că ritmul schimbărilor este în creștere în ultimii
30 de ani.
În ultimii 50 de ani, cel mai mare ritm de creștere al probabilităților (valori medii pe
toate lunile anului), implicit și al valorilor reale, l-a avut temperatura medie a aerului (7,44%
în medie pe deceniu), urmată de viteza vântului (6,47% în medie pe deceniu), temperatura
maximă a aerului (5,40%), temperatura minimă a aerului (5,19%) și evapotranspirația de
referință (ETo, de 5,14%). La polul opus, cu cele mai mici valori ale tendințelor
probabilităților s-a situat deficitul pluviometric cu 0,18% pe deceniu și umiditatea relativă a
aerului, cu -0,27% în medie pe deceniu.
În ultimii 30 de ani, cel mai mare ritm de creștere al probabilităților, și implicit și al
valorilor reale, l-a avut viteza vântului (11,65% în medie pe deceniu), urmată de
evapotranspirația de referință (ETo) cu 10,28% în medie pe deceniu, temperatura medie
(9,73%), temperatura minimă (8,49%) și precipitațiile atmosferice cu 6,94% în medie pe
deceniu. La polul opus cu ritmuri în scădere s-au situat amplitudinea termică medie zilnică, cu
-0,32%, și mai ales deficitul pluviometric cu -5,01% în medie pe 10 ani (creștere a
excedentului pluviometric).
Caracterizând diferențele de ritm de oscilație al probabilităților între cele două
perioade analizate – 30 ani minus 50 ani, prin urmare cele mai mari schimbări ale tendințelor
între cele două perioade de 30 și 50 de ani, cu valorile cele mai mari se situează precipitațiile
(6,19% creștere de tendință de probabilitate medie pe deceniu în favoarea ultimilor 30 de ani),
viteza vântului cu 5,18%, ETo cu 5,14% și temperatura minimă a aerului cu 3,3% plus de
tendință medie pe deceniu, în ultimii 30 de ani. Cu cele mai mari descreșteri ale tendințelor
medii ale probabilităților pe deceniu în ultimii 30 de ani față de 50 ani s-a aflat amplitudinea
termică medie zilnică (-3,15%) și deficitul pluviometric cu -5,18% diferență de tendință
medie pe deceniu față de 50 ani.
În ceea ce privește localizarea sezonală a oscilațiilor ritmului mediu pe deceniu al
probabilităților în ultimii 50 de ani (valori medii pentru toate elementele climatice), lunile cu
cele mai mari valori au fost iulie cu 6,55% (mai ales datorită creșterii temperaturilor medii și
extreme și a ETo), august cu 6,19% (temperatura aerului și ETo), iunie cu 5,17% (temperatura
aerului și ETo) și aprilie cu 4,85% (creștere ETo, viteză vânt și durată de strălucire a soarelui

47
și temperatură medie a aerului), iar cele mai stabile luni au fost septembrie (2,17%, creștere
doar a temperaturii medii a aerului), noiembrie (1,89%) și decembrie cu 1,76% ritm mediu de
schimbare pe 10 ani.
Aceleași calcule pentru ultimii 30 de ani au evidențiat luna aprilie ca având cele mai
mari ritmuri medii pe deceniu de creștere al probabilităților (8,77%, mai ales datorită creșterii
probabilităților ETo cu 20,43%, a duratei de strălucire a soarelui cu 19,25% și a vitezei
vântului cu 14,64% în medie pe 10 ani), urmată de august (8,51%, prin creșterea mai ales a
temperaturilor, a ETo și a vitezei vântului), septembrie (8,12%, temperaturi aer și ETo) și
iulie (8,12%, temperaturi aer, ETo și viteză vânt). La polul opus, cu cele mai reduse
schimbări, lunile ianuarie (0,185%, creștere a precipitațiilor și scădere Def) și februarie cu -
0,55% (scădere durată de strălucire a soarelui și amplitudine termică).
Impactul creșterii rapide și continue, accentuată în ultimii 30 de ani a ETo, a duratei de
strălucire a soarelui și mai ales a temperaturilor din lunile primăvară și de vară asupra speciile
pomicole are deja implicații majore în pomicultură (modificarea arealelor de favorabilitate
climatică a speciilor, diminuarea proceselor de asimilație în perioadele cu valuri de căldură,
prelungirea și acutizarea perioadelor cu secetă atmosferică și pedologică, creșterea necesarului
de apă de irigare și a frecvenței aplicării udărilor, grăbirea maturării fructelor, scăderea
acidității acestora și creșterea conținutului în glucide etc.).
De asemenea, creșterea ETo în lunile de primăvară și mai cu seamă în luna aprilie cu
16,38 mm în ultimele 3 decenii (cu 20,43% probabilitate medie pe deceniu) a început să
influențeze negativ procesul de polenizare prin deshidratarea stigmatelor florilor, mai ales la
specia prun.
Caracterizând diferențele de ritm de oscilație al probabilităților între cele două
perioade analizate – 30 ani minus 50 ani, deci cele mai mari schimbări ale tendințelor între
cele două perioade de 30 și 50 de ani, cu valorile cele mai mari se situează luna septembrie
(5,96% creștere de tendință de probabilitate medie pe deceniu în favoarea ultimilor 30 de ani,
mai ales datorită creșterii ETo și temperaturilor medii și extreme), decembrie cu 4,97% (ETo,
temperatura maximă a aerului și amplitudine termică medie zilnică) și aprilie cu 3,92% ( mai
ales datorită creșterii ETo și a duratei de strălucire a soarelui), iar cu cele mai reduse valori
(deci cu o încetinire a ritmului schimbărilor în ultimii 30 de ani, față de ultimii 50), lunile
ianuarie (2,23% schimbare de ritm mediu pe 10 ani prin diminuarea Def, temperaturii maxime
și duratei de strălucire a soarelui) și mai ales luna februarie (-3,60%, prin scăderea
amplitudinilor termice a duratei de strălucire a soarelui și temperaturii maxime).
Toate aceste tendințe analizate mai sus influențează consumul de apă al plantelor și
necesarul de apă de irigație, valorile acestora pentru speciile studiate fiind prezentate în
capitole ulterioare.

2.3. Indicatori climatici necesari în studiul regimului hidrologic în livezi în România

2.3.1. Evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (ETo) - Repartiția teritorială a
valorilor lunare la nivelul României
În această secțiune este redată mai întâi repartiţia teritorială a valorilor lunare ale
evapotranspiraţiei de referinţă Penman-Monteith (ETo) în România în perioada aprilie-
octombrie, precum şi suma anuală a acestui indicator, calculate pentru un interval lung de
date, de cca. un secol, această prezentare având caracter orientativ (Păltineanu ș.a., 2007)
datorită datelor neactualizate. De asemenea, sunt prezentate și alte variabile referitoare la
gradul de ariditate la nivel de țară necesare în stasbilirea cerințelor de apă de irigație.
Considerente privind evoluția climatică în localitatea în care s-au desfășurat experiențele de
irigație în pomicultură, Mărăcineni – Pitești, au fost redate într-o secțiunea anterioară a
lucrării. Fiecare regiune a țării a arătat până în prezent o modificare specifică a climatului, de

48
aceea numai studiile actualizate privind tendințele climatice ilustrează situația concretă a
fiecărei regiuni.
Făcând aceste precizări se poate arăta, că pentru luna aprilie, în regiunile de câmpie
din partea vestică a României, în partea de est a Podişului Moldovei şi în Podişul
Transilvaniei, ETo este cuprinsă între 1,75 şi 2,0 mm zi-1, iar în partea de sud predomină
aceleaşi valori, dar spre sud-vest, sud şi sud-est ETo depăşeşte valoarea de 2 mm zi-1, fig.
2.28. În regiunile colinare şi muntoase joase ETo se înscrie în intervalul 1,0-1,75 mm zi-1, iar
în regiunile muntoase înalte valorile ETo oscilează între 0,5 – 1,0 mm zi-1.
În luna mai, izolinia ETo de 3 mm zi-1 desparte regiunile de câmpie din partea de sud
şi vest, precum şi partea estică a Podişului Moldovei de regiunile colinare mai înalte. Podişul
Transilvaniei este încadrat, în general, de izoliniile de 2,75 şi 3,0 mm zi-1, fig. 2.29. În Câmpia
Română şi în partea centrală şi sudică a Dobrogei se ating valori >3,25 mm zi-1. Regiunile
colinare înalte şi regiunile muntoase se încadrează între izoliniile ETo de 2,0-2,75 mm zi-1, cu
valori mai mici de 2 mm zi-1 pe culmile înalte ale munţilor Carpaţi.

Darabani
Avrameni
Sighetul Marmatiei Dorohoi
48 Radauti
Satu Mare Ocna Sugatag Stanca
Carei Baia Mare Botosani
Suceava
Iezer Rauseni
Campulung
Tg.Lapus Rarau Falticeni
Sacueni Vatra Dornei Cotnari
Zalau Tg. Neamt Podu Iloaiei
Dej Bistrita Calimani Iasi
Oradea
47 Toplita Piatra Neamt
Roman
Salonta Huedin
Holod Cluj-Napoca
Joseni VasluiHusi
Chisineu-Cris Stei Turda Tg. Mures Bacau
Ineu
Campeni Miercurea Ciuc
Gurahont
Siria Tg. Ocna
Arad Tebea Blaj Dumbraveni Barlad
Sinicolau Mare Alba Iulia Adjud
Varadia Agnita Hoghiz
46 Sebes Tulnici
Jimbolia Deva FagarasSf.Gheorghe Cv. Tecuci
Timisoara Hunedoara Sibiu Odobesti
Lugoj Paltinis Balea Lac Brasov Focsani
Piclisa Penteleu
Predeal MaicanestiGalati Chilia
Caransebes Petrosani Cumpana Cheia
Banloc Parang Ramnicu Sarat
Resita Cuntu Campulung-MuscelCampina Braila
PolovragiCurtea de Arges Tulcea Sulina
Semenic Ramnicu Vilcea Buzau
Oravita Tg. Jiu Faurei Horia
Viziru Sf.Gheorghe
45 Bozovici TargovistePloiesti
Baile Herculane Pitesti
Moldova Veche Dragasani Urziceni Grivita Hirsova CorugeaGura Portitei
Dr.Tr. Severin Stolnici Titu
Filiasi Slobozia
Vinju Mare Slatina Popesti Fundulea
Bucuresti DalgaMarculesti
Cernavoda
Videle
Plenita Craiova Calarasi Constanta
Caracal Rosiori Adamclisi
Bailesti Oltenita
Calafat Alexandria
44 Giurgiu Mangalia
Tr. Magurele
Zimnicea

21 22 23 24 25 26 27 28 29

Fig. 2.28. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în luna aprilie în România (după Păltineanu
ș.a., 2007)

49
Fig. 2.29. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în luna mai în România (după Păltineanu ș.a.,
2007)

Iunie, prima luna de vară este și cea în care durata zilnică de strălucire a soarelui este
maximă. Repartiţia geografică a ETo pentru luna iunie este redată în fig. 2.30. Valori mai mici
de 3 mm zi-1 se întâlnesc numai în regiunile montane înalte unde precipitaţiile sunt bogate și
nebulozitatea ridicată. Izoliniile de 3,5 mm zi-1 înconjoară munţii şi dealurile înalte. O altă
izolinie ETo care arată limitele regiunilor în care agricultura joacă un rol important este şi cea
de 3,8 mm zi-1, în timp ce izolinia de 4 mm zi-1 separă Câmpia Română în două părţi de la
nord la sud şi mărgineşte regiunile cu altitudine mai coborâtă din Moldova, spre nord.
Câmpiile şi dealurile cu pantă redusă prezintă izolinii ETo rare, caracterizând areale largi cu
valori similare privind ETo. Aceste valori ridicate arată un efect favorabil al climatului atât
pentru vegetaţia spontană cât şi pentru culturile agricole din aceste regiuni.
Fig. 2.31. prezintă repartiţia teritorială a izoliniilor ETo în luna iulie. Valorile ETo mai
mici de 3,25 mm zi-1 apar numai pe vârfurile munţilor Carpaţi, iar izolinia de 4 mm zi-1
separă, câmpiile joase de regiunile mai înalte. Izolinia de 4,25 mm zi-1 înconjoară regiunile
înalte înspre vest, sud şi est, în timp ce izolinia de 4,5 mm zi-1 se desfăşoară numai înspre
regiunile sudice, care sunt mai aride. În consecinţă, iulie este luna cu valorile maxime ale ETo
în timp, când vegetaţia spontană şi culturile agricole prezintă în general consumul maxim de
apă din sol, şi când au nevoie de irigaţie pentru suplimentarea apei din precipitaţii, îndeosebi
în regiunile cu ETo mai mari de 4,25 mm zi-1.
Similar lunii iunie, repartiţia teritorială a ETo în august arată regiuni care cuprind
valori mai mici de 3 mm zi-1 numai în arealele montane înalte, fig. 2.32. Izoliniile de 3,5 mm
zi-1 delimitează, arealele joase de cele înalte. Câmpia Tisei, partea nordică a Câmpiei Române
şi Podişul Moldovei au, în general, valori ETo cuprinse între 3,5 şi 4 mm zi-1. Din nou, cele
mai ridicate valori ale ETo, de peste 4 mm zi-1, se găsesc în partea extrem sudică a României,
în Bărăgan şi Dobrogea. August este, în general, o altă lună secetoasă, când culturile agricole
necesită irigaţie care să suplimenteze apa provenită din precipitaţii, în special în regiunile cu
valori ETo mai mari de 3,75 mm zi-1.

50
 În luna septembrie izoliniile ETo de 2,5 mm zi-1 separă regiunile colinare şi muntoase
de regiunile de câmpie sau podiş cu altitudini joase, fig. 2.33. În Câmpia de Vest şi în Câmpia
Română valorile ETo variază între 2,5-2,75 mm zi-1.
În luna octombrie în regiunile de interes agricol major, situate în Câmpia de Vest,
Câmpia Română, Dobrogea, Podişul Moldovei şi Podişul Transilvaniei ETo este cuprinsă, în
general, în jurul valorilor de 1,5 – 1,75 mm zi-1, în timp ce în regiunile muntoase înalte ETo
scade sub 1 mm zi-1, fig. 2.34. Variaţia teritorială a ETo este redusă în această lună.
Valorile anuale ale ETo sunt prezentate în fig. 2.35. Cele mai mici valori, sub 500 mm,
sunt localizate pe vârfurile înalte ale Munţilor Carpaţi. Izoliniile de 700 mm reprezintă
limitele inferioare ale regiunilor colinare înalte, respective limitele cele mai înalte ale
câmpiilor şi podişurilor joase. Anual, valori ETo mai mici de 750 mm se întâlnesc, în general,
în Podişul Moldovei şi în partea nordică a Câmpiei Române, în timp ce valori mai mici de 775
mm există, respectiv, în Câmpia de Vest. Partea sudică a Câmpiei Române prezintă, din nou,
valori maxime, de cca 800 mm anual. Printre acestea se numără Dobrogea şi Bărăganul, care
sunt cele mai aride regiuni ale ţării şi sunt considerate priorităţi în aplicarea irigaţiei, care nu
este numai un important factor economic ci şi un factor de modificare a peisajului.

Darabani
Avrameni
Sighetul Marmatiei Dorohoi
48 Radauti
Satu Mare Ocna Sugatag Stanca
Carei Baia Mare Botosani
Suceava
Iezer Rauseni
Campulung
Tg.Lapus Rarau Falticeni
Sacueni Vatra Dornei Cotnari
Zalau Tg. Neamt Podu Iloaiei
Dej Bistrita Calimani Iasi
Oradea
47 Toplita Piatra Neamt
Roman
Salonta Huedin
Holod Cluj-Napoca
Joseni VasluiHusi
Chisineu-Cris Stei Turda Tg. Mures Bacau
Ineu
Campeni Miercurea Ciuc
Gurahont
Siria Dumbraveni Tg. Ocna Barlad
Arad Tebea Blaj
Sinicolau Mare Alba Iulia Adjud
Varadia Agnita Hoghiz
46 Sebes Tulnici
Jimbolia Deva FagarasSf.Gheorghe Cv. Tecuci
Timisoara Hunedoara Sibiu Odobesti
Lugoj Paltinis Balea Lac Brasov Focsani
Piclisa Penteleu
Predeal MaicanestiGalati Chilia
Caransebes Petrosani Cumpana Cheia
Banloc Parang Ramnicu Sarat
Resita Cuntu Campulung-MuscelCampina Braila
PolovragiCurtea de Arges Tulcea Sulina
Semenic Ramnicu Vilcea Buzau
Oravita Tg. Jiu Faurei Horia
Viziru Sf.Gheorghe
45 Bozovici TargovistePloiesti
Baile Herculane Pitesti
Moldova Veche Dragasani Urziceni Grivita Hirsova CorugeaGura Portitei
Dr.Tr. Severin Stolnici Titu
Filiasi Slobozia
Vinju Mare Slatina Popesti Fundulea
Bucuresti DalgaMarculesti
Cernavoda
Videle
Plenita Craiova Calarasi Constanta
Caracal Rosiori Adamclisi
Bailesti Oltenita
Calafat Alexandria
44 Giurgiu Mangalia
Tr. Magurele
Zimnicea

21 22 23 24 25 26 27 28 29

Fig. 2.30. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în iunie în România (după Păltineanu ș.a.,
2007)

51
Fig. 2.31. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în iulie în România (după Păltineanu ș.a., 2007)

Fig. 2.32. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în august în România (după Păltineanu ș.a.,
2007)

52
Fig. 2.33. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în septembrie în România (după Păltineanu ș.a.,
2007)

Fig. 2.34. Repartiţia teritorială a ETo (mm/zi) în octombrie în România (după Păltineanu ș.a.,
2007)

53
Fig. 2.35. Repartiţia teritorială a sumei anuale a ETo (mm) în România (după Păltineanu ș.a.,
2007)

2.3.2. Precipitațiile atmosferice - Repartiția teritorială a valorilor lunare la nivelul

României
Spre deosebire de temperatură care are o răspândire spaţială relativ uniformă pe areale
largi, precipitaţiile atmosferice (P) prezintă variaţii teritoriale importante pe suprafeţe
restrânse, ce depind de o serie de factori: poziţie geografică faţă de circulaţia dominantă a
aerului, relief, altitudine, expoziţie etc.
Precipitaţiile anuale minime (< 400 mm) se înregistrează în Delta Dunării și de-a
lungul litoralului Mării Negre, de unde încep să crească aproape concentric spre vest,
Dobrogea şi partea de est a Câmpiei Bărăganului beneficiind de cca. 450 mm, apoi partea
vestică a Bărăganului şi partea de sud-est a Podişului Moldovei care primesc cca. 500 mm,
fig. 2.36. Urmează spre vest izohieta de 550 mm care acoperă partea centrală a Podişului
Moldovei şi partea sudică a Câmpiei Române, restul acesteia încadrându-se între 550 şi 600
mm. Câmpia de Vest primeşte aproximativ 550–650 mm anual, iar Podişul Transilvaniei între
550 şi cca. 700 mm, partea vestică fiind mai secetoasă. Regiunile deluroase din nordul
Câmpiei Române şi cele aferente Subcarpaţilor Moldovei sunt străbătute de izohietele
cuprinse între 600 şi 800 mm. Culmile muntoase înalte prezintă valori ridicate, de 1100 –
1200 mm anual.

54
 Darabani
Avrameni
Sighetul Marmatiei Dorohoi
48 Radauti Stanca
Satu Mare Ocna Sugatag
Carei Baia Mare Botosani
Suceava
Iezer Rauseni
Campulung
Tg.Lapus Rarau Falticeni
Sacueni Vatra Dornei Cotnari
Zalau Tg. Neamt Podu Iloaiei
Dej Bistrita Calimani Iasi
Oradea
47 Toplita Piatra Neamt
Roman
Salonta Huedin
Holod Cluj-Napoca
Joseni VasluiHusi
Chisineu-Cris Stei Turda Tg. Mures Bacau
Ineu
Campeni Miercurea Ciuc
Siria Gurahont Tg. Ocna
Arad Tebea Blaj Dumbraveni Barlad
Sinicolau Mare Alba Iulia Adjud
Varadia Agnita Hoghiz
46 Sebes Tulnici
Jimbolia Deva Fagaras Sf.Gheorghe Cv. Tecuci
Timisoara Hunedoara Sibiu Odobesti
Lugoj Paltinis Balea Lac Brasov Focsani
Piclisa Penteleu
Predeal MaicanestiGalati Chilia
Caransebes Petrosani Cumpana Cheia
Banloc Parang Ramnicu Sarat
Resita Cuntu Campulung-MuscelCampina Braila
Polovragi Curtea de Arges Tulcea Sulina
Semenic Ramnicu Vilcea Buzau
Oravita Tg. Jiu Faurei Horia
Viziru Sf.Gheorghe
45 Bozovici TargovistePloiesti
Baile Herculane Pitesti
Moldova Veche Dragasani Urziceni Grivita Corugea
Hirsova Gura Portitei
Dr.Tr. Severin Stolnici Titu
Filiasi Slobozia
Vinju Mare Slatina Popesti Fundulea
Bucuresti DalgaMarculesti
Cernavoda
Plenita Craiova Videle
Calarasi Constanta
Caracal Rosiori Adamclisi
Bailesti Oltenita
Calafat Alexandria
44 Giurgiu Mangalia
Tr. Magurele
Zimnicea

21 22 23 24 25 26 27 28 29

Fig. 2.36. Repartiţia teritorială a valorilor medii anuale ale precipitaţiilor din România (după
Păltineanu ș.a., 2007)

2.3.3. Indicele de ariditate - Repartiția teritorială a valorilor lunare la nivelul

României
Indicele de ariditate UNESCO (Iar) este raportul dintre valoarea precipitațiilor (P)
însumate dintr-o perioadă de timp și evapotranspirația de referință (ETo) însumată dintr-un
teritoriu, din aceeași perioadă, care în cazul de față este după metoda Penman-Monteith, iar
diferența dintre aceleași variabile, P – ETo, este numită deficit de apă climatic sau deficit
pluviometric (Def), cu specificarea primului termen, diferită în funcție de autori, pentru a
interpreta corect semnul acestei noțiuni. Provenind din aceleași variabile, acești doi termeni
caracterizează ariditatea unei regiuni în aceeași manieră, cu diferența că Def arată valoarea
numerică a precipitațiilor care lipsesc din echilibrul cu ETo. În plus, repartiția teritorială a Def
în Romania a fost întocmită și cu ETo calculată prin formula Thornthwaite (1948).
Deoarece arealul studiat și rezultatele cercetărilor se referă la condițiile climatice de la
Mărăcineni, lângă Pitești, toți indicatorii bazați pe date climatice sunt valabili numai pentru
regiunea menționată, precum și pentru orice alte regiuni sau areale cu climat asemănător. Atât
lungimea perioadei de irigare cât și cantitățile de apă de irigare depind însă, ca valori medii,
de gradul de ariditate al regiunii respective, obținut ca raport între precipitații și ETo. De ex.,
regiunile având gradul de ariditate cel mai pronunțat (indicele de ariditate, Iar cel mai mic):
Dobrogea de est, Dobrogea de vest, apoi Bărăganul și sud-estul Moldovei ș.a. au nevoie de o
durată mai mare privind aplicarea irigației, dar și de cantități superioare de apă de irigație.
Pentru orientarea și încadrarea oricărui teritoriu într-un cadru adecvat aplicării irigației
se pot folosi datele privind indicele de ariditate la nivel de țară, din fig. 2.37., respectiv Def
din fig. 2.38 și 2.39. (Păltineanu ș.a., 2007).

55
 Darabani
Avrameni
Sighetul Marmatiei Dorohoi
48 Radauti Stanca
Satu Mare Ocna Sugatag
Carei Baia Mare Botosani
Suceava
Iezer Rauseni
Campulung
Tg.Lapus Rarau Falticeni
Sacueni Vatra Dornei Cotnari
Zalau Tg. Neamt Podu Iloaiei
Dej Bistrita Calimani Iasi
Oradea
47 Toplita Piatra Neamt
Roman
Salonta Huedin
Holod Cluj-Napoca
Joseni VasluiHusi
Chisineu-Cris Stei Turda Tg. Mures Bacau
Ineu
Campeni Miercurea Ciuc
Gurahont
Siria Tg. Ocna
Arad Tebea Blaj Dumbraveni Barlad
Sinicolau Mare Alba Iulia Adjud
Varadia Agnita Hoghiz
Sebes
46 Jimbolia Deva FagarasSf.Gheorghe Cv.
Tulnici
Tecuci
Timisoara Hunedoara Sibiu Odobesti
Lugoj Paltinis Balea Lac Brasov Focsani
Piclisa Penteleu
Predeal MaicanestiGalati Chilia
Caransebes Petrosani Cumpana Cheia
Banloc Parang Ramnicu Sarat
Resita Cuntu Campulung-MuscelCampina Braila
PolovragiCurtea de Arges Tulcea Sulina
Semenic Ramnicu Vilcea Buzau
Oravita Tg. Jiu Faurei Horia
Viziru Sf.Gheorghe
45 Bozovici TargovistePloiesti
Baile Herculane Pitesti
Moldova Veche Dragasani Urziceni Grivita Hirsova CorugeaGura Portitei
Dr.Tr. Severin Stolnici Titu
Filiasi Slobozia
Vinju Mare Slatina Popesti Fundulea
Bucuresti DalgaMarculesti
Cernavoda
Videle
Plenita Craiova Calarasi Constanta
Caracal Rosiori Adamclisi
Bailesti Oltenita
Calafat Alexandria
44 Giurgiu Mangalia
Tr. Magurele
Zimnicea

21 22 23 24 25 26 27 28 29
Fig. 2.37. Valorile anuale ale indicelui de ariditate Iar calculat (P/ETo, mm/mm) în România
(după Păltineanu ș.a., 2007)

Fig. 2.38. Deficitul anual de apă climatic (Def, mm) faţă de ETo determinată prin metoda
Penman-Monteith (1965), în România (după Păltineanu ș.a., 2007)

În general, aplicarea apei de irigare se produce începând cu mijlocul lunii mai pentru
regiunile cele mai aride (Dobrogea de est), continuând cu sfârșitul lunii mai în restul Dobrogei
și în Bărăgan, apoi cu luna iunie în cea mai mare parte din zona irigabilă a țării (Păltineanu
ș.a., 2007).

56
 După valorile Def, cea mai aridă regiune a ţării este litoralul Mării Negre, unde se
înregistrează cca. -400 mm, Partea vestică a Podişului Dobrogei şi partea estică a Câmpiei
Bărăganului sunt caracterizate de un Def anual cuprins între -300 şi -400 mm, aceste regiuni
clasându-se pe locul al doilea în ceea ce priveşte intensitatea aridităţii, fig. 2.38.
Partea de sud a Câmpiei Române este străbătută de izolinia Def anual de -200 mm,
care se îndreaptă apoi spre nord, caracterizând partea estică a acesteia printr-un deficit de -200
până la -300 mm. Valori anuale similare ale Def acoperă partea sudică şi centrală a Podişului
Moldovei, care descresc apoi spre nord la valori cuprinse între -200 şi -100 mm. În Câmpia de
Vest, izolinia Def de -200 mm taie această formă de relief pe la vest de Timişoara, cea mai
mare parte a acestei Câmpii fiind acoperită de un Def cuprins între -200 şi -100 mm. Izolinia
DEF cu valoarea de -100 mm străbate partea centrală a Câmpiei Române şi delimitează apoi
regiunile subcarpatice de Podişul Moldovei. În Transilvania, aceeaşi izolinie separă
aproximativ părţile mai joase ale Podişului Transilvaniei de regiunile deluroase mai înalte sau
montane, înconjurătoare. O izolinie a Def anual, cu valoare deosebită în practica agricolă, de
altfel şi în regimul hidric al solurilor şi în tipul predominant al vegetaţiei spontane, este
izolinia de 0 mm, care străbate partea sudică de platformă, urmând apoi îndeaproape regiunile
subcarpatice din Moldova până la graniţa nordică a ţării. În Transilvania această izolinie
marchează limitele geografice dintre Podişul Transilnaniei şi Carpaţii Orientali, Meridionali şi
Occidentali. La altitudini superioare izoliniei de 0 mm a Def anual se înregistrează numai
valori excedentare (cu semn pozitiv), unde precipitaţiile întrec ETo, iar scurgerile au valori
ridicate, infiltraţia apei în soluri prevalând asupra evapotranspiraţiei. Pe culmile Munţilor
Carpaţi valorile excedentului de precipitaţii cresc până la cca. 650-750 mm, determinând
scurgeri de apă însemnate.
Fig. 2.39 prezintă, pentru comparaţie, repartiţia geografică a Def calculat faţă de ETo-
Thornthwaite. Se constată că valorile Def sunt mai reduse faţă de cele calculate faţă de ETo-
Penman-Monteith, datorită aceloraşi considerente expuse anterior.
Darabani
Avrameni
Sighetul Marmatiei
48 Radauti
Dorohoi
Satu Mare Stanca
Ocna Sugatag
Carei Baia Mare Botosani
Suceava
Iezer
Campulung Rauseni
Tg.Lapus Rarau Falticeni
Sacueni Vatra Dornei Cotnari
Tg. Neamt Podu Iloaiei
Zalau Dej Calimani Iasi
Bistrita
Oradea
47 Huedin
Toplita Piatra Neamt
Roman
Salonta
Holod Cluj-Napoca
Joseni
VasluiHusi
Turda Bacau
Chisineu-Cris Stei Tg. Mures
Ineu
Campeni Miercurea Ciuc
Siria Gurahont Tg. Ocna
Arad Dumbraveni Barlad
Tebea Blaj
Sinicolau Mare Alba Iulia Adjud
Varadia
Sebes Agnita Hoghiz
46 Deva Fagaras Sf.Gheorghe Cv.
Tulnici
Tecuci
Jimbolia Sibiu
Timisoara Hunedoara Odobesti
Lugoj Brasov Focsani
Paltinis
Piclisa Balea Lac Penteleu
Predeal Maicanesti Galati Chilia
Caransebes Petrosani Cumpana Cheia
Banloc Parang Ramnicu Sarat
Resita Cuntu Campulung-Muscel Campina Braila
Polovragi Curtea de Arges Tulcea Sulina
Semenic Buzau
Ramnicu Vilcea Faurei Horia
Oravita Tg. Jiu Viziru Sf.Gheorghe
45 Bozovici Targoviste Ploiesti
Baile Herculane Pitesti
Moldova Veche Dragasani Urziceni Grivita Corugea Gura Portitei
Hirsova
Dr.Tr. Severin Titu
Stolnici
Filiasi Slobozia
Popesti Fundulea
Vinju Mare Slatina Bucuresti DalgaMarculesti
Cernavoda
Videle
Plenita Craiova Calarasi Constanta
Caracal Rosiori Adamclisi
Oltenita
CalafatBailesti Alexandria
44 Giurgiu Mangalia
Tr. Magurele
Zimnicea

21 22 23 24 25 26 27 28 29

Fig. 2.39. Deficitul anual de apă climatic (Def, mm) faţă de ETo determinată prin metoda
Thornthwaite (1948), în România (după Păltineanu ș.a., 2007)

57
 2.3.4. Comparația indicilor climatici ETo, P și Iar specifice secolului al XX-lea cu
datele actuale ale acestora la Mărăcineni, județul Argeș
Spre deosebire de datele orientative privind valoarea ETo, calculate prin metoda
Penman-Monteith la nivel de țară, prezentate mai sus prin harți cu izolinii, datele de ETo
calculate pentru Mărăcineni, Pitești, actualizate, ca medii pe ultimii 30 de ani, diferă puțin față
de precedentele, îndeosebi lunile de vară când, cu precădere, este necesară irigarea. Astfel,
tabelul 2.11. arată comparația dintre aceste valori. După cum se constată, diferențele ETo
dintre cele două perioade sunt reduse, iar pentru perioada de aplicare a udărilor, mai-august,
diferențele sunt de câțiva mm/lună.
De asemenea, diferențele dintre precipitațiile celor două perioade sunt foarte reduse,
de ordinul a câtorva mm/lună; în consecință, indicele de ariditate lunar, Iar, diferă la a doua
zecimală în cursul lunilor de vară.
Chiar dacă evoluția climatică pentru diferitele regiuni ale țării noastre nu este chiar
similară, se poate conchide că valorile orientative prezentate mai sus pot fi folosite în calculul
evapotranspirației culturilor, al precipitațiilor anuale, precum și al indicelui de ariditate, dacă
nu există date actualizate din regiunile de interes pentru plantațiile de pomi și arbuști fructiferi
(coacăz, zmeur, mur și afin).

Tabelul 2.11. Valorile medii lunare ale ETo (Penman-Monteith, mm), ale precipitațiilor P
(mm) și ale indicelui de ariditate (Iar = P/ETo, mm/mm), pentru perioada de vegetație
prezentate comparativ pentru două perioade, secolul XX (Păltineanu ș.a., 2007) și perioada
1989-2018 la Mărăcineni, Pitești
Indicele / Elementul Luna
ETo actuală (1989-2018) ETo-Secolul XX Diferența
climatic
IV 69,2 55,6 13,5
V 101,0 92,3 8,7
VI 120,7 114,0 6,7
ETo VII 130,3 127,1 3,2
VIII 108,8 115,1 -6,2
IX 63,1 79,8 -16,7
X 31,4 49,5 -18,1

IV 54,7 54,2 0,4

V 82,5 78,0 4,5
VI 87,9 92,9 -5,0
P VII 80,4 78,9 1,5
VIII 63,4 57,7 5,7
IX 61,0 43,7 17,3
X 54,1 45,1 9,0

IV 0,8 0,75 0,04

V 0,8 0,83 -0,01
VI 0,7 0,8 -0,07
Iar VII 0,6 0,67 -0,05
VIII 0,6 0,52 0,06
IX 1,0 0,6 0,37
X 1,7 1 0,72

58
 Capitolul 3. Cadrul general al condițiilor pedologice din România pentru
caracterizarea necesarului apei de irigație: indicii hidrofizici ai solurilor

3.1. Indicii hidrofizici ai solurilor României

Coeficienții de cultură (Kc) necesari pentru calculul evapotranspirației optime (ETc) ai
culturilor agricole depind, indiferent de regiune, de condițiile climatice: evapotranspirația de
referință (ETo) și mai ales de umiditatea relativă minimă a aerului (RHmin) și de viteza
vântului la înălțimea de 2 m (u2). Prin urmare, condițiile climatice determină consumul optim
de apă al culturilor (ETc), iar proprietățile fizice ale solurile determină capacitatea de reținere
a apei, precum și capacitatea și rata de cedare a apei către plante, prin capacitatea de câmp
pentru apă (CC), coeficientul de ofilire (CO), intervalul umidității active (accesibile plantelor,
IUA), porozitatea de aerație (PA), cantitatea de apă aplicată prin irigare (în regim optim =
norma de udare, NU) etc. Aceste proprietăți sunt tratate în continuare pe grupe mari de soluri,
nu numai la nivelul perimetrelor de cercetare menționate din studiul de caz de la Mărăcineni,
Pitești, ci la nivelul întregii țări.
O problemă importantă a regimului hidrologic al solurilor este reprezentată de
conductivitatea hidraulică a solurilor irigabile, şi anume dacă aceasta permite solurilor să
cedeze apa către plante, precum și cu ce rată. În acelaşi sens, majoritatea solurilor irigabile,
evoluate îndeosebi pe depozite cu porozitate stabilă: loess, luturi etc., nu prezintă probleme de
acest gen. Problemele se pun pentru solurile cu texturi extreme, nisipoase şi argiloase,
ultimele fiind mai extinse ca suprafaţă şi fiind afectate şi de alte fenomene negative, ca
stagno(pseudo)gleizarea şi gonflarea-contracţia, iar alte soluri fiind afectate de sărăturare
şi/sau soloneţizare. Necesitatea aplicării irigaţiei este acută şi în aceste condiţii, aici
intervenind însă, de ex. în cazul solurilor argiloase, pe lângă aspecte de conductivitate
hidraulică foarte redusă şi drenaj intern defectuos când solurile sunt deja umede, drept
consecinţă şi stagnarea temporară a apei, existând probleme privind tipul de metodă de udare
adecvată (Păltineanu, 1998; Păltineanu ş.a., 2003).
Totuşi, consumul de apă optim precum şi necesarul de apă de irigaţie depind, așa cum
s-a menționat, în primul rând de climă, deoarece evaporaţia sau transpiraţia apei din sol în
regim irigat în optim se desfăşoară îndeosebi în fazele I sau II de evaporare, când umiditatea
solurilor este, în general, ridicată, iar conductivitatea hidraulică a solurilor este, de asemenea,
relativ favorabilă. Esenţial în acest sens este şi faptul, că majoritatea solurile irigabile din
România pot, în general, să înmagazineze o cantitate importantă de apă pentru a fi redată
ulterior în procesul de evaporaţie şi transpiraţie a plantelor, exceptând solurile cu profil scurt,
scheletice, nisipoase, pietroase, sau cele afectate de sărăturare/soloneţizare etc., care prezintă
un volum edafic redus, respectiv o vegetaţie specifică, dar care ocupă, în general, alte moduri
de folosinţă a terenului decât cele agricole sau horticole.

3.1.1. Caracterizarea hidrofizică a solurilor României cartografiate la scara

1:200000
Prezentarea la nivel de țară a unităților hidrofizice de sol necesită informații cu
concentrație mare pe unitate de suprafață, de aceea în acest sens au fost folosite hărți de sol la
scară mică. Astfel, datele de sol prelucrate au fost preluate din arhiva INCDPAPM - ICPA
București. Gruparea solurilor reprezentate în Harta solurilor României scara 1:200.000
conform valorilor medii ale indicilor hidrofizici estimați în sistem expert pentru adâncimea de
0,8 m și după pretabilitatea la irigație este prezentată în tabelul 3.1.a și 3.1.b, iar răspândirea
lor pe teritoriul țării noastre este ilustrată în fig. 3.1. Harta a fost întocmită folosind baza de
date a ICPA București, completată cu datele publicate anterior privitoare la indicii hidrofizici
de Canarache (1990) și reduse pentru adâncimea de umectare de 0,8 m, care reprezintă

59
adâncimea esențială de dezvoltare a sistemului radicular pentru majoritatea plantelor de
cultură: cereale, plante tehnice, pomi, vie etc..
Datorită diversității apreciabile a acestor soluri și scării foarte mici de reprezentare,
indicii hidrofizici sunt redați aici ca intervale de valori. Principala însușire care determină
valoarea indicilor hidrofizici: coeficientul de ofilire (CO), capacitatea de câmp pentru apă
(CC), intervalul umidității active (IUA), norma de udare (NU) și plafonul minim considerat în
cele mai multe cazuri la mijlocul IUA, (Pm) este textua solurilor. Caracterizarea hidrofizică
succintă a acestor unități de teren este redată mai jos.

Tabelul 3.1.a. Solurile României cartografiate la scara 1:200 000, grupate în unități
hidrofizice după mărimea principalilor indicilor hidrofizici, ca intervale de valori medii pe
adâncimea de 0,8 m: coeficient de ofilire (CO), capacitatea de câmp pentru apă (CC),
intervalul umidității active (IUA), norma de udare (NU), plafonul minim considerat în
majoritatea cazurilor la mijlocul IUA, (Pm)
CO- CC- IUA- NU- Pm-
Unitatea
interval interval interval interval interval Suprafața % din
hidrofiz. (ha) total
(mm) (mm) (mm) (mm) (% g/g)
0 - - - - - 1.563.299,88 6,56
1 10-30 80-130 70-100 35-50 5-9 148.153,90 0,62
2 30-60 100-160 70-100 35-50 9-11 62.799,85 0,26
3 50-100 160-220 110-120 55-60 14-20 2.189.461,27 9,18
4 60-130 160-250 100-120 50-60 13-17 2.536.075,45 10,64
5 90-150 180-280 90-130 50-60 14-19 88.830,00 0,37
6 50-100 200-270 150-170 75-85 13-17 294.423,12 1,24
7 60-200 160-320 100-120 50-60 9-24 1852143,54 7,77
8 130-200 200-280 70-80 35-40 13-20 690715,77 2,90
9 80-130 210-280 130-150 65-75 15-19 7.832,54 0,03
10 110-180 190-300 80-120 40-60 18-22 598.195,52 2,51
11 90-190 180-310 90-120 45-60 15-21 240.308,09 1,01
12 80-130 220-290 140-160 70-80 14-18 2.809.109,84 11,78
13 110-160 220-290 110-130 55-65 17-21 4.429.568,14 18,58
14 110-160 220-300 110-140 55-70 17-21 753.553,57 3,16
15 110-170 230-300 120-130 60-65 17-21 8.497,00 0,04
16 130-180 230-300 100-120 50-60 18-22 2.645.991,53 11,10
17 100-150 230-310 130-160 65-80 16-20 1.788.598,94 7,50
18 120-210 220-320 100-110 50-55 17-21 146.404,04 0,61
19 120-180 240-310 120-130 60-65 17-21 250.355,50 1,05
20 140-200 240-310 100-110 50-55 18-22 118.776,15 0,50
21 160-210 280-340 120-130 60-65 23-27 616.058,49 2,58
Total 23.839.152,11 100,00

Suprafața totală oficială a României este de 238.397 km2 (https://ro.wikipedia.org/wiki/

Rom%C3%A2nia), iar diferența de 547,89 ha se datorează erorii de calcul a metodei GIS, ceea
ce înseamnă 0,0023%, fiind acceptabilă pentru acest nivel de prezentare.

60
Tabelul 3.1.b. Solurile componente din cadrul unităților hidrofizice grupate la nivel de țară la
scara 1:200.000 și descrise în Tabelul 3.1.a.
Grupa solurilor subțiri sau slab dezvoltate, neutilizabile în agricultură:
0 Rendzine RZ, Litosoluri LS, Prepodzoluri tipice (EP ti), Podzoluri PD, roci compacte
la zi, Humusiosoluri HS, Limnisoluri LM, stancărie, mlaștini
Grupa solurilor evoluate pe depozite cu textură grosieră și nisipuri: Psamosoluri
1
districe (PS di), calcarice (PS ka), eutrice (PS eu)
Grupa solurilor evoluate pe loess pe depozite cu textură moderat grosieră:
2 Cernoziomuri calcarice (CZ ka), cernoziomuri tipice (CZ ti), cernoziomuri cambice
(CZ cb)
Grupa solurilor de munte și/sau dealuri înalte, pe depozite cu textura mijlociu-
grosieră: Eutricambosoluri tipice (EC ti, brune eumezobazice), Eutricambosoluri
3 rodice (EC ro, terra rossa), Districambosoluri, tipice (DC ti) brune acide), Rendzine
(RZ), Litosoluri (LS), Antrosoluri erodice / decopertice (AT er / AT dc, foste
erodisoluri) și / sau Regosoluri geoerodice (RS ge), Prepodzoluri tipice (EP ti)
Grupa solurilor predominant montane pe depozite cu textură mijlociu-grosieră:
Rendzine (RZ), Antrosoluri erodice / decopertice (AT er / AT dc, erodisoluri),
Preluvosol roscat (EL rs, brune roșcate), Luvosol tipic LV ti, soluri brune luvice),
4 Eutricambosoluri tipice (ECti, brune eumezobazice), Litosoluri (LS),
Districambosoluri tipice, DC ti, brune acide), Nigrosoluri tipice și cambice (NS ti,
NS cb, soluri negre acide), Prepodzoluri tipice (EP ti, soluri brune feriiluviale),
Andosoluri (AN)
Grupa solurilor predominant montane și de deal și podiș, pe depozite cu textură
5
mijlocie: Districambosoluri (DC ti, brune acide), regosoluri (RS)
Grupa solurilor evolaue pe loess, dobrogene cu predominanța
Kastanoziomurilor, pe depozite cu textură mijlocie: Kastanoziomuri tipice și
vermice (KZ ti, KZ vrm, fostele soluri bălane tipice și vermice), Cernoziomuri tipice,
6 tipice (vermice) și greice (CZ ti, CZ ti vrm, CZ gr), Faeoziomuri greice cernice (FZ
gr ce, foste soluri cenușii), Antrosoluri erodice / decopertice (AT er / AT dc,
erodisoluri), unele Aluviosoluri districe / eutrice / calcarice (AS di / eu / ka, fostele
soluri aluviale) și Aluviosoluri entice (AS en, fostele aluviuni)
Grupa solurilor evoluate pe văi, pe depozite cu textură mijlocie: Aluviosoluri
districe / eutrice / calcarice (AS di / eu / ka, fostele soluri aluviale) de diferite
7
subtipuri și Aluviosoluri entice (AS en, fostele aluviuni), Eutricambosoluri tipice
(ECti, foste brune eumezobazice tipice și de alte subtipuri)
Grupa solurilor afectate de hidromorfie, pe depozite cu textură mijlocie și
moderat fină: Cernoziomuri gleice CZ gc, Faeoziomuri gleice cernice FZ gc ce,
8 Gleiosoluri molice cernice GS mo ce (fostele lăcoviști și soluri gleice), Faeoziomuri
clinogleice FZ cl (fostele soluri negre de fâneață) și pararendzinice FZ pa (fostele
pseudorendzine)
Grupa solurilor asimilate în general cernoziomurilor argice, pe depozite cu
textură mijlocie și moderat fină: Cernoziomuri argice CZ ar, Cernoziomuri greice
9
CZ gr, Faeoziomuri argice cernice FZ ar ce, faeoziomuri greice cernice (foste
cernoziomuri argilo-iluviale și soluri cenușii)
Grupa solurilor de tipul aluviunilor, pe depozite cu textură mijlocie:
10
Aluviosoluri entice (AS en, fostele aluviuni)

61
 Grupa solurilor aluviale sau aluviunilor, pe depozite cu textură variată:
11 Aluviosoluri districe / eutrice / calcarice ( AS di / eu / ka, fostele soluri aluviale) de
diferite subtipuri și Aluviosoluri entice (AS en, fostele aluviuni)
Grupa solurilor cernoziomice predominante în Bărăgan, Dobrogea și regiunile
de câmpie, pe depozite cu textură mijlocie: Cernoziomuri tipice CZ ti, tipice
12 (vermice) CZ ti vrm și de alte subtipuri, Cernoziomuri cambice CZ ca, Cernoziomuri
argice CZ ar, Faeoziomuri de diferite subtipuri (FZ), Eutricambosoluri (EC), unele
Preluvosoluri (EL) și Luvosoluri (LV) și alte soluri
Grupa solurilor de câmpie înaltă sau dealuri, pe depozite cu textură moderat
fină: Faeoziomuri cernoziomoide FZ cm și pararendzinice FZ pa, Cernoziomuri
13
cambice CZ cb, Eutricambosoluri EC, Districambosoluri DC, Preluvosoluri EL,
Luvosoluri LV
Grupa solurilor aparținând predominant cernoziomurilor cambice, pe depozite
14 cu textura moderat fină și fină: Cernoziomuri cambice CZ cb, Cernoziomuri
vertice CZ vs, dar și Faeoziomuri FZ, Preluvosoluri EL, Luvosoluri LV
Grupa solurilor evoluate pe câmpiile înalte și dealuri, dezvoltate pe depozite cu
15
textură moderat fină: Preluvosoluri EL și Luvosoluri LV
Grupa solurilor pe depozite cu textură predominant fină sau moderat fină:
16 Preluvosoluri EL, Luvosoluri LV, Eutricambosoluri vertice EC vs, pe depozite cu
textură predominant fină sau moderat fină
Grupa solurilor predominant de tipul cernoziomurilor și faeziomurilor
17
dezvoltate pe depozite cu textura moderat fină
Grupa solurilor de câmpie înaltă sau colinare dezvoltate pe depozite cu textura
18
mijlocie si moderat fină: Luvosoluri LV, Stagnosoluri SG
Grupa solurilor luvice și/sau stagnogleizate din regiuni colinare dezvoltate pe
19
depozite cu textura mijlocie si moderat fina: Luvosoluri LV, stagnosoluri SG ș.a.
Grupa solurilor afectate de sărăturare, solonețizare sau gleizare intensă pe
20
depozite cu textura mijlocie: Solonețuri SN, Solonceacuri SC, Gleiosoluri GS,
Grupa solurilor argiloase dezvoltate pe depozite cu textura fină sau moderat
fină, predominant vertice: Vertosoluri VS, Preluvosoluri EL, Luvosoluri LV,
21
Eutricambosoluri EC, Antrosoluri erodice și/sau decopertice AT er, AT dc,
Cernoziomuri gleice CZ gc

62
Fig. 3.1. Raionarea hidrofizică a teritoriului României după Harta de soluri întocmită la scara
1: 200.000

63
 Unitatea hidrofizică 0 desemnează soluri subțiri sau slab dezvoltate, practic
neutilizabile în agricultură și neirigabile: Rendzine RZ, Litosoluri LS, Prepodzoluri EP ti,
Podzoluri PD, roci compacte la zi, Humusiosoluri HS, Limnisoluri LM, stâncarie, mlaștini,
construcții. În consecință, rubricile indicilor hidrofizici nu au fost completate. Se întâlnește
îndeosebi pe crestele sau pe versanții cu pante mari ale Munților Carpați, precum și în arealele
mlăștinoase sau lacuri din România. Suprafața totală atinge 1.563.299,88 ha reprezentând
6,56% din totalul suprafeței țării noastre.
Unitatea hidrofizică 1 conține soluri evoluate pe depozite cu textură grosieră și
nisipuri: Psamosoluri districe (PS di), calcarice (PS ka), eutrice (PS eu). Caracteristica
principală a acestei grupe de soluri este existența unui orizont A dezvoltat direct din material
parental grosier remaniat eolian, având textură grosieră (argilă < 12%) în 0 – 50 cm, care
determină proprietățile fizice. Terenurile acestei grupări nu prezintă, în general, restricții în
aplicarea irigației, cu excepția suprafețelor existente în cadrul unor versanți cu pante de peste
5%, unde există pericolul de eroziune. Prin aplicarea irigației în mod rațional este favorizată
fixarea vegetației și diminuarea deflației nisipurilor (eoliene). Astfel, principalii indici
hidrofizici prezintă valori minime, CO = 10-30 mm, CC = 80-130 mm, CU = 70-100 mm, Pm
= 5-9 % g/g, iar NU = 35-50 mm. Această grupare de soluri se întâlnește în câteva regiuni în
care roca de solificare este reprezentată de depozite nisipoase, situate în partea de sud a
Olteniei, în nord-vestul țării (județul Bihor), precum și local în Delta Dunării și în văile unor
râuri, cum este Călmățuiul Bărăganului. Suprafața totală nu este mare la nivelul României, ci
numai la nivel local, dar trebuie să i se acorde toată atenția și să se aplice irigația cu prioritate;
suprafața se cifrează la 148.153,90 ha (sau 0,62% din total).
Unitatea hidrofizică 2 cuprinde soluri evoluate pe loess pe depozite cu textură moderat
grosieră: Cernoziomuri calcarice (CZ ka), Cernoziomuri tipice (CZ ti), Cernoziomuri cambice
(CZ cb) și se întâlnește pe suprafețe reduse, localizate îndeosebi de-a lungul unor râuri,
precum Călmățuiul Bărăganului, partea de sud și sud-vest a Olteniei, dar și areale restrânse
din Banat și Moldova. Cernoziomurile prezintă un orizont Am sau Ame având crome ≤ 2
(umed)î şi orizont intermediar AC sau Bv sau Bt având valori şi crome < 3,5 (umed) cel puţin
în partea superioară şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale, dar şi orizont Cca sau orizont
km (carbonaţi secundari sub forme friabile > 5%) grefat pe orizont AC, B sau C, în stratul de
sol de 0 – 125 cm (Florea și Munteanu, 2012). Totuși, cernoziomurile pot avea texturi diferite,
iar prezenta grupare se deosebește de alte grupări ulterior prezentate, prin textura moderat
grosieră. Nici această grupare nu prezintă practic restricții în aplicarea irigației, excepție
terenurile cu pantă de peste 5%. Prin urmare, comparativ cu gruparea anterioară (1), în
prezenta grupare (2) indicii hidrofizici au valori ușor superioare: CO = 30-60 mm, CC = 100-
160 mm, iar IUA = 70-100 mm; NU prezintă valori reduse, de 35-50 mm, iar Pm = 9-11%g/g.
Suprafața totală este redusă la nivelul României, 62.799,85 ha (0,26% din total).
Unitatea hidrofizică 3 are în componență soluri de munte și/sau dealuri înalte,
dezvoltate pe depozite cu textura mijlociu-grosieră: Eutricambosoluri tipice (EC ti, brune
eumezobazice), Eutricambosoluri rodice (EC ro, terra rossa), Districambosoluri tipice (DC ti,
brune acide), rendzine (RZ), Litosoluri (LS), Antrosoluri erodice / decopertice (AT er / AT
dc, foste erodisoluri) și / sau Regosoluri geoerodice (RS ge), Prepodzoluri tipice (EP ti).
După cum se observă, unitatea hidrofizică 3 este foarte diversă din punct de vedere al
tipurilor genetice de sol, dar datorită climatului umed care caracterizează aceste regiuni,
aplicarea irigației nu este practic oportună, dar pot exista ani secetoși în care vegetația
spontană dar și livezile, dacă există, suferă de lipsă de apă, iar fermierii care dețin terenuri în
apropierea unor surse de apă accesibile pot iriga. Există însă restricții de la moderate la mari
datorită pericolului de eroziune, numai irigația localizată fiind recomandată. Valorile indicilor
hidrofizici sunt următoarele: CO = 50-100 mm, CC = 160-220 mm, IUA = 110-120 mm, Pm

64
= 14-20%g/g, iar NU = 55-60 mm. Suprafața totală este însemnată, 2.189.461,27 ha, (9,18%
din total) a cincea cea mai extinsă unitate hidrofizică.
Unitatea hidrofizică 4 ocupă tot regiunile de munte și dealuri înalte, cuprinzând soluri
dezvoltate pe depozite cu textură mijlociu-grosieră: Rendzine (RZ), Antrosoluri erodice /
decopertice (AT er / AT dc, erodisoluri), Preluvosol roșcat (EL rs, brune roșcate), Luvosol
tipic, LV ti, soluri brune luvice), Eutricambosoluri tipice (ECti, brune eumezobazice),
Litosoluri (LS), Districambosoluri tipice (DC ti, brune acide), Nigrosoluri tipice și cambice
(NS ti, NS cb, soluri negre acide), Prepodzoluri tipice (EP ti, soluri brune feriiluviale),
Andosoluri (AN). Similar unității 3, unitatea hidrofizică 4 este situată tot în climat general
umed și necesită irigație numai în anii secetoși, dacă se justifică economic și numai dacă nu
există pericol de eroziune. Indicii hidrofizici sunt apropiați ca valoare de cei ai grupării
precedente. Astfel, CO = 60-130 mm, CC = 160-250 mm, IUA = 100-120 mm, Pm = 13-
17%g/g, iar NU = 50-60 mm. Suprafața totală este, de asemenea, importantă, atingând
2.536.075,45 ha, (10,64% din total), a patra cea mai extinsă grupare.
Unitatea hidrofizică 5 cuprinde tot soluri predominant montane sau de dealuri înalte,
similar ultimelor două, evoluate însă pe depozite cu textură mijlocie: Districambosoluri (DC
ti, brune acide) și Regosoluri (RS). Ca și unitățile 3 și 4, solurile acestei grupări se află în
marea lor majoritate tot în regiuni umede sau subumede, unde irigația nu este necesară, decât
eventual în anii secetoși și unde nu există pante mari. Valorile indicilor hidrofizici sunt în
medie astfel: CO = 90-150 mm, CC = 180-280 mm, IUA = 90-130 mm, Pm = 14-19%g/g, iar
NU = 50-60 mm. Suprafața totală nu este, la nivelul țării, importantă, de numai 88.830,0 ha
(0,37%).
Unitatea hidrofizică 6 este localizată îndeosebi în Dobrogea, mai ales în partea de vest
dar și în cea de est, și are în componența sa soluri evoluate pe loess, sau pe alte depozite
similare cu textură mijlocie, predominând Kastanoziomurile: Kastanoziomuri tipice și
vermice (KZ ti, KZ vrm, fostele soluri bălane tipice și vermice), Cernoziomuri tipice, tipice
(vermice) și greice (CZ ti, CZ ti vrm, CZ gr), Faeoziomuri greice cernice (FZ gr ce, foste
soluri cenușii), Antrosoluri erodice / decopertice (AT er / AT dc, erodisoluri), Aluviosoluri
districe / eutrice / calcarice (AS di / eu / ka, fostele soluri aluviale) și Aluviosoluri entice (AS
en, fostele aluviuni).
Prin definiție, solurile aparținând tipului dominant, KZ, prezintă orizont Am având
crome > 2 (umed) şi orizont intermediar AC având va: şi cr: < 3,5 (umed) cel puţin în partea
superioară şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale şi orizont Cca începând în stratul de
asol de 0 – 125 cm, sau orizont km (carbonaţi secundari sub forme friabile > 5% v/v) grefat
pe orizont AC, B sau C, începând în 0 – 100 cm (Florea și Munteanu, 2012). Din punct de
vedere agricol, unitatea hidrofizică 6 este o zonă importantă, datorită în primul rând fertilității
solurilor și climei calde, dar irigația este practic obligatorie pentru obținerea de producții mari.
Restricțiile irigației au în vedere în primul rând pericolul eroziunii în suprafață și adâncime pe
versanții cu pante de peste 5%, irigația localizată (picurare, micro-aspersiune) fiind metoda
recomandată aici, dar pe pante mai mici se poate aplica orice metodă de irigare. Solurile din
această unitate au textură predominant mijlocie, iar indicii hidrofizici prezintă în medie
următoarele valori: CO = 50-100 mm, CC = 200-270 mm, IUA = 150-170 mm, Pm = 13-
17%g/g și NU=75-85 mm. Se observă că valorile NU sunt ridicate, udările prin aspersiune în
regim optim cu cca. 800 m3/ha fiind aplicabile practic fără restricții mari dacă pantele
versanților nu depășesc 3-5%. Suprafața totală, 294.423,12 ha (1,24% din total).
Unitatea hidrofizică 7 se compune din soluri evoluate pe văi, pe depozite cu textură
mijlocie, uneori cu textură contrastantă și sunt mai puțin evoluate față de solurile așa-zis
zonale; se întâlnesc Aluviosoluri districe / eutrice / calcarice (AS di / eu / ka, fostele soluri
aluviale) de diferite subtipuri și Aluviosoluri entice (AS en, fostele aluviuni),
Eutricambosoluri tipice (ECti, foste brune eumezobazice tipice și de alte subtipuri). Aceste

65
soluri sunt în general mai puțin evoluate față de solurile așa-zis zonale din vecinătate. Fiind
situate în areale joase, adesea inundabile, aplicarea irigației trebuie să se facă numai cu
respectarea recomandărilor specifice acestor soluri: îndepărtarea pericolului de inundare prin
îndiguire, prevenirea, controlul și combaterea excesului temporar sau permanent de umiditate
acolo unde este prezent, prin măsuri de desecare sau drenaj. Dacă se stabilește oportuinitatea
irigației, indicii hidrofizici folosiți prezintă variabilitate spațială ridicată, variind între
următoarele limite generale foarte largi în funcție de sol: CO = 60-200 mm, CC = 160-320
mm, IUA = 100-120 mm, Pm = 9-24% g/g, iar NU = 50-60 mm. Suprafața totală se ridică la
1.852.143,54 ha (7,77% din total).
Unitatea hidrofizică 8 ocupă suprafețe reduse, cu precădere în vecinătatea surselor de
apă, fiind compusă din soluri afectate de procesul de hidromorfie, evoluate pe depozite cu
textură mijlocie și moderat fină: Cernoziomuri gleice CZ gc, Faeoziomuri gleice cernice FZ
gc ce, Gleiosoluri molice cernice GS mo ce (fostele lăcoviști și soluri gleice), Faeoziomuri
clinogleice FZ cl (fostele soluri negre de fâneață) și pararendzinice FZ pa (fostele
pseudorendzine).
Aceste soluri suferă în general de exces de apă, permanent sau temporar, și nu necesită
irigație, ci adesea drenaj sau desecare. Dacă totuși, în perioada de vară, unele soluri suferă de
deficit temporar de apă, irigația se poate aplica numai asociate cu măsuri severe de control al
apei în sol. Valorile indicilor hidrofizici sunt: CO = 130-200 mm, CC = 200-280 mm, IUA =
70-80 mm, Pm = 13-20% g/g și NU = 35-40 mm. Suprafața totală este 690.715,77 ha (2,9%
din total).
Unitatea hidrofizică 9 are, de asemenea, suprafețe mici și cuprinde soluri asimilate în
general cernoziomurilor argice, pe depozite cu textură mijlocie și moderat fină: Cernoziomuri
argice CZ ar, Cernoziomuri greice CZ gr, Faeoziomuri argice cernice FZ ar ce, faeoziomuri
greice cernice (foste cernoziomuri argilo-iluviale și soluri cenușii). Aceste terenuri sunt în
general pretabile la irigație, dar pe terenurile afectate de eroziune trebuie luate măsuri de
prevenire și combatere a acesteia, iar pe pante mai mari de 5% numai irigația localizată este
recomandabilă. CO = 80-130 mm, CC = 210-280 mm, IUA = 130-150 mm, Pm = 15-19% g/g
și NU = 65-75 mm. Prin urmare, udări cu cca. 700 m3/ha pot fi suportate fără probleme de
această grupare de soluri dacă nu există alte considerente, de ex. pante mari sau alte restricții.
Prezintă una dintre cele mai mici suprafețe totale, de 7.832,54 ha (0,03%), cea mai mică
unitate hidrofizică.
Unitatea hidrofizică 10 cuprinde aluviuni pe depozite cu textură mijlocie: Aluviosoluri
entice (AS en, fostele aluviuni) se găsesc tot de-a lungul arterelor hidrografice, în vecinătatea
solurilor din gruparea 7, unde sunt valabile aceleași restricții privind aplicarea irigației. Sunt
soluri puțin evoluate. Aria acestei grupări este, de asemenea, redusă. Ca formă de relief aceste
terenuri sunt asemănătoare celor din grupările anterioare 7 și 8, iar restricțiile aplicării irigației
sunt aceleași. Valorile indicilor hidrofizici sunt: CO = 110-180 mm, CC = 190-300 mm, IUA
= 80-120 mm, Pm = 18-22% g/g, iar NU = 40-60 mm. Suprafața totală este însemnată,
ridicându-se la 598.195,52 ha (2,51%).
Unitatea hidrofizică 11 cuprinde tot soluri de vale, de tipul celor aluviale sau
aluviunilor, pe depozite cu textură variată: Aluviosoluri districe / eutrice / calcarice ( AS di /
eu / ka, fostele soluri aluviale) de diferite subtipuri și Aluviosoluri entice (AS en, fostele
aluviuni). Singura deosebire marcantă față de gruparea anterioară constă în textura variată a
depozitelor litologice pe care s-au format astfel de soluri. Rămân valabile aceleași restricții ca
la grupările anterioare 7, 8 și 10. De asemenea, valorile intervalelor unor indici hidrofizici
sunt ceva mai largi: CO = 90-190 mm, CC = 180-310 mm, IUA = 90-120 mm, Pm = 15-21%
g/g, iar NU = 45-60 mm. Suprafața totală, 240.308,09 ha (1,01%).
Unitatea hidrofizică 12 este răspândită îndeosebi în Bărăgan, Dobrogea și în alte
regiuni de câmpie, fiind compusă din soluri cernoziomice evoluate pe depozite cu textură

66
mijlocie: Cernoziomuri tipice CZ ti, tipice (vermice) CZ ti vm și de alte subtipuri,
Cernoziomuri cambice CZ ca, Cernoziomuri argice CZ ar, Faeoziomuri de diferite subtipuri
(FZ); tot din această grupare mai fac parte și alte tipuri de sol, având proprietăți hidrofizice
asemănătoare: Eutricambosoluri (EC), Preluvosoluri (EL), unele Luvosoluri (LV) și alte
soluri cu textură mijlocie. Spre deosebire de cernoziomurile care aparțin altor grupări, solurile
grupării 12 au textura echilibrată, această grupare fiind foarte importantă pentru agricultură,
una dintre cele mai extinse din țara noastră, solurile fiind fertile și pretându-se practic la
aplicarea irigației, în general, fără restricții, fiind recomandabile toate metodele de irigare.
Indicii hidrofizici au următoarele valori: CO = 80-130 mm, CC = 220-290 mm, IUA = 140-
160 mm, Pm = 14-18% g/g, iar NU = 70-80 mm. Suprafața totală se ridică la 2.809.109,84 ha
(11,78% din total), a doua cea mai extinsă grupare hidrofizică.
Unitatea hidrofizică 13 este eterogenă din punct de vedere al tipului de sol, având în
comun textura moderat fină a depozitelor de solificare. Ocupă regiuni de câmpie înaltă sau
dealuri, adesea pe versanți, având o foarte largă răspândire și dispersie la nivelul țării noastre,
iar cele mai frecvente tipuri de sol întâlnite sunt: Faeoziomuri cernoziomoide FZ cm și
pararendzinice FZ pa, Cernoziomuri cambice CZ cb, Eutricambosoluri EC, Districambosoluri
DC, Preluvosoluri EL și unele Luvosoluri LV. Acolo unde există deficit de apă, aceste soluri
pot fi irigate, ținându-se cont însă de restricțiile regiunii (de pantă, eroziune, alunecări unde
există etc.). În funcție de modul de folosință, cele mai recomandate metode de irigare sunt
irigarea localizată (picurare și micro-aspersiune), dar și aspersiunea cu intensitate medie orară
inferioară vitezei de infiltrație relativ stabilizate. CO = 110-160 mm, CC = 220-290 mm, IUA
= 110-130 mm, Pm = 17-21% g/g, iar NU = 55-65 mm. Suprafața totală atinge valori foarte
ridicate, de 4.429.568,14 ha (18,58% din total), fiind cea mai mare dintre toate unitățile
hidrofizice.
Unitatea hidrofizică 14 este situată mai ales în partea central-sudică a Câmpiei
Române, ocupând însă suprafețe însemnate cantitativ și în Podișul Transilvaniei. Solurile
componente aparțin predominant cernoziomurilor cambice, pe depozite cu textura moderat
fină și fină: Cernoziomuri cambice CZ cb, vertice CZ vs, dar și Faeoziomuri FZ și
Preluvosoluri EL, iar uneori și Luvosoluri LV. Datorită texturii asemănătoare, aceste soluri
prezintă valori ale indicilor hidrofizici aproape similare cu cele ale grupării 13: CO = 110-160
mm, CC = 220-300 mm, IUA = 110-140 mm, Pm = 17-21% g/g și NU = 55-70 mm, dar și
restricții reduse în aplicarea diferitelor metode de irigație, cele mai recomandate fiind irigația
localizată dar și aspersiunea. Ocupă o suprafață totală însemnată, de 753.553,57 ha (3,16%).
Unitatea hidrofizică 15 cuprinde soluri în unele câmpii înalte și dealuri, mai ales în
partea centrală a Munteniei, fiind evoluate dezvoltate pe depozite cu textură moderat fină,
îndeosebi Preluvosoluri EL și Luvosoluri LV. Aplicarea irigației este recomandată, dar trebuie
să se țină cont de natura restricțiilor (permeabilitate relativ redusă asociată pe alocuri cu
stagno-gleizare), metodele de irigare permise fiind cea localizată și aspersiunea. Indicii
hidrofizici variază în limite relativ largi, având valorile de: 110-170 mm pentru CO, 230-300
mm pentru CC, 120-130 mm pentru IUA, 17-21% g/g pentru Pm și 60-65 mm pentru NU. În
cadrul acestei grupări există restricții la aplicarea irigației generate îndeosebi de textură
moderat fină, asociată frecvent cu stagnogleizare. Ocupă numai cca. 8.497,0 ha (0,04%), a
doua cea mai redusă unitate hidrofizică.
Unitatea hidrofizică 16 include soluri dezvoltate pe depozite cu textură predominant
fină sau moderat fină: Preluvosoluri EL, Luvosoluri LV, Eutricambosoluri vertice EC vs.
Ocupă suprafețe importante cu răspândire practic în toate regiunile țării noastre. Restricțiile la
aplicarea irigației sunt asemănătoare cu cele de la unitatea anterioară. Indicii hidrofizici se
cifrează la: CO = 130-180 mm, CC = 230-300 mm, IUA = 100-120 mm, Pm = 18-22% g/g și
NU = 50-60 mm. Suprafața totală este importantă, atingând 2.645.991,53 ha (11,1% din total),
a treia cea mai extinsă unitate hidrofizică.

67
 Unitatea hidrofizică 17 este răspândită atât în Câmpia Română, la vest de gruparea 12
a cernoziomurilor, precum și în Moldova și Câmpia de Vest, și conține soluri predominant de
tipul cernoziomurilor și faeziomurilor, dar dezvoltate pe depozite cu textura moderat fină.
Pretabilitatea la irigare este în general cu restricții reduse sau moderate, trebuind corelată
intensitatea aplicării apei cu viteza de infiltrație relativ stabilizată a acestor soluri, iar dacă
panta terenurilor depășește 5%, atunci trebuie luate și măsuri de prevenire a eroziunii
solurilor, printr-un management adecvat al terenurilor (în livezi, folosirea sistemului de
întreținere cu benzi înierbate între rândurile de pomi). CO = 100-150 mm, CC = 230-310 mm,
IUA = 130-160 mm, Pm = 16-20% g/g, iar NU = 65-80 mm. Suprafața totală este relativ
mare, de 1.788.598,94 ha (7,50% din total).
Unitatea hidrofizică 18 este localizată în diferite regiuni ale României, îndeosebi în
areale cu relief plan sau slab înclinat, având o pondere însemnată în Câmpia Piteștilor și în
areale de platformă, precum și în partea de vest a țării. Solurile caracteristice, dezvoltate pe
depozite cu textura mijlocie și moderat fină, sunt reprezentate preponderent de Luvosoluri
LV, Stagnosoluri SG. Astfel de soluri au un orizonturi caracteristice de tip B, orizonturi Ao
sau Au urmate direct sau după un orizont eluvial (Elv sau Ea) de orizonturi intermediare de
tip Bt având proprietăţi alice (capacitate de schimb cationic a argilei > 24 me/100g-sol şi V ≤
53%) cel puţin în prima parte a orizontului Bt, până la 100 cm adâncime sau până la
adâncimea la care apare orizontul R, sau C, dacă acestea apar în stratul de sol de 0 – 100 cm
(Florea și Munteanu, 2012). Aceste soluri pun probleme deosebite la aplicarea irigației,
prezentând adesea și stagnogleizare, necesitând prevenirea și combaterea excesului temporar
de apă. Chiar dacă sunt recomandate metodele de irigație prin picurare și aspersiune,
intensitatea aplicării apei trebuie imperios corelată cu viteză de infiltrație de infiltrație relativ
stabilizată. Indicii hidrofizici au următoarele intervale de valori: CO = 120-210 mm, CC =
220-320 mm, IUA = 100-110 mm, Pm = 17-21% g/g, iar NU = 50-55 mm. Suprafața totală se
cifrează la 146.404,04 ha (0,61%).
Unitatea hidrofizică 19 este asemănătoare cu gruparea 18, fiind compusă din soluri
luvice și/sau stagnogleizate din regiuni colinare dezvoltate pe depozite cu textură mijlocie și
moderat fină: Luvosoluri LV, stagnosoluri SG ș.a. Ocupă suprafețe situate în aceleași regiuni
ca precedenta. Sunt aceleași restricții privind aplicarea irigației ca la gruparea precedentă.
Indicii hidrofizici au următoarele valori: CO = 120-180 mm, CC = 240-310 mm, IUA = 120-
130 mm, Pm = 17-21% g/g și NU = 60-65 mm. Suprafața totală, 250.355,50 ha (1,05%).
Unitatea hidrofizică 20 cuprinde suprafețe foarte restrânse din regiunile afectate de
sărăturare, solonețizare și gleizare intensă, localizate îndeosebi în vecinătatea Văii
Călmățuiului din partea de est a Câmpiei Române, precum și din unele areale din Banat și din
unele lunci. Depozitele de solificare au textură predominant mijlocie. Tipurile de sol cele mai
întâlnite sunt: Solonețuri SN, Solonceacuri SC și Gleiosoluri GS. Solonceacurile prezintă
orizont Ao sau Am şi orizont intermediar AC, AG sau BG şi orizont salic (sa) pe stratul de sol
cu adâncimea de 0 – 50 cm, dar fără orizont na. Solonețurile prezintă orizont Ao sau Am,
urmate direct sau după un orizont Elv sau Ea, de un orizont Btna la orice adâncime, sau
orizont Ao sau Am urmate de un alt orizont intermediar natric (na) în stratul de sol de 0 – 50
cm, care poate fi salic (cu orizont sa în 0 – 50 cm) (Florea și Munteanu, 2012). Acestea sunt
soluri puțin fertile și greu de ameliorat, aplicarea irigației întâlnind probleme deosebit de
serioase, apa freatică fiind în general mineralizată. În general, nu se recomandă culturi cu
investiții importante (livezi, vii) pe astfel de soluri. Indicii hidrofizici sunt: CO = 140-200
mm, CC = 240-310 mm, IUA = 100-110 mm, Pm = 18-22% g/g, NU = 50-55 mm. Suprafața
totală, 118.776,15 ha (0,5%).
Unitatea hidrofizică 21 este compusă din soluri argiloase dezvoltate pe depozite cu
textură fină sau moderat fină, predominant vertice: Vertosoluri VS, Preluvosoluri EL,
Luvosoluri LV, Eutricambosoluri EC, Antrosoluri erodice si/sau decopertice AT er, AT dc,

68
Cernoziomuri gleice CZ gc. Răspândirea acestor soluri este în concordanță cu depozitele
argiloase pe care s-au dezvoltat; arealele cu suprafețele cele mai extinse se găsesc în partea
centrală a Câmpiei Române (Găvanu-Burdea, Câmpia Piteștilor, partea centrală a județului
Olt, apoi în Teleorman), dar și în Banat, precum și în alte părți din țară, dar cu extindere mai
mică (jutețul Satu Mare). Aceste soluri, datorită conținutului ridicat de argilă, predominant de
tip montmorilonit, care generează intense fenomene de gonflare-contracție, prezintă cele mai
mari valori ale CO și CC, de 160-210 mm, respectiv 280-340 mm; IUA este cuprins în
intervalul 120-130 mm, Pm între 23 și 27% g/g, iar NU între 60-65 mm. Și aceste soluri
prezintă probleme specifice la aplicarea irigației, îndeosebi datorită permeabilității reduse a
acestora, iar intensitatea de aplicare a apei de irigație trebuie să cel mult egală cu viteza de
infiltrație relativ stabilizată. Metodele recomandate sunt irigația localizată și aspersiunea cu
intensitate redusă. Suprafața totală atinge valoarea de 616.058,49 ha (2,58% din total).
Prezenta grupare care tratează caracterizarea hidrofizică a solurilor grupate în unități
hidrofizice are ca scop diferențierea solurilor din punct de vedere al pretabilității la irigație și
al mărimii însușirilor CO, CC, IUA, Pm și NU la nivel de țară, dar nu este aceeași cu zonarea
terenurilor sau cu caracterizarea solurilor după fertilitate.
În total, unitățile hidrofozice menționate acoperă o suprafață de 23.839.152,11 ha.

3.1.2. Unitățile hidrofizice pe județe ale marilor provincii istorice

Caracterizarea hidrofizică a solurilor pe județe și provincii istorice este prezentată în
tabelele 3.2.a, 3.2.b, 3.2.c, 3.2.d și în figurile prezentate mai jos. Ordinea prezentării este
începând de la județele aflate în extremitatea sud-estică a României, din Dobrogea, către
direcția vestică și nordică, terminând astfel cu județele din extremitatea nord-vestică a țării.
Provincia Dobrogea (2 județe)
Județul Constanța
Unitatea hidrofizică 12, generic numită a cernoziomurilor, cuprinde suprafața maximă
din acest județ, cu 371.477,3 ha (52,3% din total județ, tabelul 3.2.a, fig. 3.1.), răspândită în
special în partea sa estică și în cea sudică, iar gruparea 6, cea predominant a
kastanoziomurilor, cu o suprafață de 120.665,7 ha (17,0%), ocupă preponderent partea vestică
a județului. Urmează apoi ca suprafață unitatea hidrofizică 0 cu soluri subțiri, roci și/sau
mlaștini și bălți (59.496,6 ha, 8,4% din total județ) care nu interesează din punct de vedere
agricol, apoi unitățile 4 și 17, cu 44.533,2 ha (6,3%), respectiv 31.928,5 ha (4,5%). Aceste
grupări de soluri, mai puțin gruparea 0, reprezintă cca. 80,0% din totalul suprafeței județului
Constanța, fiind constituie din terenuri fertile, profunde, având mici restricții datorate pantei și
pericolului de eroziune.
Practic, orice metodă de irigație: aspersiune, micro-aspersiune, picurare, irigare
subterană ș.a. poate fi implementată în parcelele aparținând acestor grupări, dar ținând cont de
pericolul de eroziune de pe versanții cu pante mai mari de 5%. Celelalte unități hidrofizice
existente în județ, și anume cele notate cu: 7, respectiv 14, 1, 10, 13, 8, 18, 3, 21, 20, 13 și 2
reprezintă numai 11,6% din suprafața județului.
Județul Tulcea
Unitatea hidrofizică 0 prezintă cea mai mare suprafață (324.274,7 ha, sau 38,2% din
total) din cadrul județului Tulcea, formată în primul rând din suprafețe de apă din Delta și
Valea Dunării, precum și din lacurile Complexului Razelm-Sinoe, apoi din solurile subțiri sau
rocile la zi din Munții Dobrogei, fig. 3.2. Dintre solurile agricole fertile, unitățile 12 și 6
ocupă și aici cea mai mare parte din suprafața județului, cu 122.430,1 ha (14,4%), respectiv
108.469,1 ha (12,8%). Urmează în ordinea mărimii, unitățile cu numărul 7 (56.703,4 ha,
6,7%), 8 (49.977,4 ha, 5,9%), 1 (39.993,0 ha, 4,7%) și 17 (39.940,0 ha, 4,7%). Celelalte
unități hidrofizice reprezintă suprafețe reduse în cadrul acestui județ (tabelul 3.2a).

69
Tabelul 3.2.a. Repartiția pe județe și regiuni istorice a suprafețelor unităților hidrofizice, în ha
și procentual din totalul pe județ – Dobrogea
% din % din
Unitatea Suprafața Unitatea Suprafața
Județul suprafața Județul suprafața
hidrofizică (ha) hidrofizică (ha)
județeană județeană
Dobrogea
12 371.477,3 52,3 0 324.274,7 38,2
6 120.665,7 17,0 12 122.430,1 14,4
0 59.496,6 8,4 6 108.469,1 12,8
4 44.533,2 6,3 7 56.703,4 6,7
17 31.928,5 4,5 8 49.977,4 5,9
7 30.197,6 4,2 1 39.993,0 4,7
14 18.809,5 2,6 17 39.940,0 4,7
Constanța
1 10.405,9 1,5 4 27.979,7 3,3
10 7.128,6 1,0 Tulcea 21 25.397,2 3,0
8 6.277,5 0,9 13 23.567,4 2,8
18 5.315,8 0,7 10 14.506,6 1,7
3 2.163,4 0,3 14 8.320,6 1,0
21 1.222,0 0,2 18 4.706,4 0,6
20 396,7 0,1 2 1.240,0 0,1
13 254,3 0,0 3 323,1 0,04
2 31,3 0,0 16 255,5 0,03
20 170,4 0,02

Fig. 3.1. Raionarea hidrofizică a județului Constanța, după Harta de soluri întocmită la scara
1: 200.000

70
Fig. 3.2. Raionarea hidrofizică a județului Tulcea, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Provincia Muntenia (15 județe)

Județul Călărași
Județul Călărași face parte din Câmpia Bărăganului și este dominat de prezența
unităților hidrofizice 12, cu o suprafață de 179.639,2 ha (35,3% din totalul județului), ocupând
partea estică și centrală a județului, și 17, cu suprafața de 161.609,7 ha (31,8%), ocupând
partea de vest a acestuia, fig. 3.3, tabelul 3.2.b); textura predominantă a solurilor de tip
cernoziom, faeoziom sau similare acestora este mijlocie, respectiv moderat fină. Alte unități
importante sunt: 7 (48.310,4 ha, 8,7%) și 14 (35.905,3 ha, 7,1%). Se constată, astfel, marea
răspândire a solurilor deosebit de fertile și cu indici hidrofizici cu valori mari, foarte favorabili
aplicării irigației prin practic orice metodă, în funcție de consumul de apă specific fiecărei luni
sau perioade. Alte câteva unități completează, cu răspândire mică, suprafața județului
Călărași.
Județul Ialomița
În acest județ, unitatea hidrofizică 12 domină cu cca. 50%, 222.267,15 ha, urmată de
unitatea 17 cu 21,7%, sau 96.730,4 ha, fig. 3.4. După cum se cunoaște, acest județ ca și cel
anterior și cel ulterior descris (Brăila), este acoperit în bună măsură de Câmpia Bârăganului.
Unitățile menționate au aceeași repartiție teritorială ca a județului precedent, având însușiri
foarte favorabile și totalizează cca. 70% din suprafața județului, unde orice metodă de irigație
se poate aplica. Alte două unități importante sunt cea cu numărul 7, cu 48.857,9 ha (11,0%) și
cu numărul 10, cu 24.134,6 ha (5,4%). Urmează câteva unități de mică răspândire în județ.
Județul Brăila
Deoarece Câmpia Bărăganului acoperă în bună măsură și în județul Brăila, predomină
și aici unitățile hidrofizice 12, cu 222.994,8 ha, (46,8%), unde sunt valabile aceleași
considerații pozitive și recomandări ca la județele anterioare, respectiv 7, cu 95.026,2 ha
(19,9%), dar există suprafețe importante acoperite cu bălți, lacuri ș.a. (unitatea 0, cu 49.596,3
ha, reprezentând 10,4%), fig. 3.5. Mai există și alte unități cu suprafețe importante, anume 21,

71
cu 18.337,5 ha (3,8%) și 10, cu 22.403,1 ha (4,7%), ultima pe văile afluente principalelor
râuri, precum și unități hidrofizice ce caracterizează soluri cu textură grosieră sau mijlociu
grosieră, anume 2 și 8, cu 16.954,3 ha (3,6%)‚ respectiv 8.433,0 ha (1,8%), precum și unități
alcătuite din soluri afectate de fenomene de sărăturare (20), cu 7347,2 ha (1,5%).

Tabelul 3.2.b. Repartiția pe județe și regiuni istorice a suprafețelor unităților hidrofizice, în ha

și procentual din totalul pe județ – Muntenia

% din % din
Unitatea Suprafața Unitatea Suprafața
Județul suprafața Județul suprafața
hidrofizică (ha) hidrofizică (ha)
județeană județeană
Muntenia
12 179.639,2 35,3
17 161.609,7 31,8 12 222.267,15 49,9
7 48.310,4 9,5 17 96.730,368 21,7
14 35.905,3 7,1 7 48.857,937 11,0
21 28.887,5 5,7 10 24.134,615 5,4
0 18.976,2 3,7 21 14.292,491 3,2
10 17.477,3 3,4 0 13.096,748 2,9
8 10.488,1 2,1 14 8.318,965 1,9
16 4.522,5 0,9 8 6.125,596 1,4
Călărași 11 1.125,5 0,2 6 3.311,133 0,7
4 901,0 0,2 18 2.431,506 0,5
18 574,4 0,1 Ialomița 20 2.138,516 0,5
20 243,8 0,0 2 1.810,34 0,4
4 1.032,61 0,2
12 222.994,8 46,8 16 532,26 0,1
7 95.026,2 19,9 1 428,06 0,1
0 49.596,3 10,4 11 34,61 0,0
10 22.403,2 4,7
21 18.337,5 3,8 12 118.258,3 19,4
2 16.954,3 3,6 17 106.455,1 17,5
18 11.948,3 2,5 13 88.551,6 14,5
Brăila
17 9.823,7 2,1 4 86.343,0 14,2
8 8.433,1 1,8 3 59.855,2 9,8
1 7.407,1 1,6 14 21.018,3 3,4
20 7.347,2 1,5 Buzău 10 20.338,4 3,3
14 5.058,8 1,1 20 19.759,2 3,2
4 941,5 0,2 7 19.173,9 3,1
6 300,6 0,1 0 15.853,8 2,6
16 105.324,2 29,7 8 14.215,9 2,3
14 62.252,0 17,6 18 12.762,7 2,1
Giurgiu 12 47.545,1 13,4 16 9.748,6 1,6
7 27.372,1 7,7 2 7.169,1 1,2
17 26.052,9 7,3 11 5.048,3 0,8
8 19.122,7 5,4 1 2.787,7 0,5

72
 10 17.137,4 4,8 6 1.746,5 0,3
13 15.380,5 4,3 21 967,9 0,2
4 11.018,0 3,1
21 10.368,0 2,9 0 11.098,8 46,2
0 10.335,1 2,9 16 9.892,3 41,2
20 1.470,0 0,4 7 1.511,1 6,3
18 1.096,0 0,3
București
14 944,7 3,9
1 11,6 0,0 8 382,0 1,6
18 205,0 0,9
13 128.941,8 27,3
16 58.597,0 37,5 4 73.745,4 15,6
14 41.329,0 26,4 3 51.661,3 11,0
17 19.031,2 12,2 17 41.321,8 8,8
7 12.037,8 7,7 16 35.889,3 7,6
10 9.143,5 5,8 7 31.152,8 6,6
13 9.004,4 5,8 10 30.616,0 6,5
Ilfov
0 2.819,5 1,8 14 19.207,5 4,1
18 2.108,7 1,3 0 15.947,8 3,4
8 1.667,3 1,1 8 15.657,5 3,3
12 450,6 0,3 12 10.376,0 2,2
4 146,4 0,1 Prahova 21 6.732,1 1,4
21 40,8 0,0 11 3.673,1 0,8
12 141.566,6 24,4 6 3.422,3 0,7
16 118.869,8 20,5 20 3.005,5 0,6
14 96.790,7 16,7 19 75,9 0,0
17 70.920,8 12,2 5 58,3 0,0
21 39.080,4 6,7 13 177.838,2 43,96
7 26.429,7 4,6 16 50.489,8 12,48
8 22.430,4 3,9 7 42.142,6 10,42
10 22.342,1 3,9 3 33.428,1 8,26
4 17.745,5 3,1 19 22.761,9 5,63
Teleorman
13 11.056,3 1,9 10 19.002,0 4,70
0 7.547,5 1,3 4 14.702,1 3,63
11 1.988,9 0,3 Dâmbovița 14 11.327,8 2,80
6 1.564,3 0,3 8 8.685,4 2,15
20 1.060,7 0,2 0 7.899,8 1,95
1 239,3 0,04 18 7.198,1 1,78
18 120,3 0,02 17 4.853,4 1,20
2 99,3 0,02 21 3.592,8 0,89
19 39,0 0,01 12 380,7 0,09
13 164.192,0 24,1 6 199,3 0,05
3 103.311,5 15,1
Argeș 16 99.585,0 14,6 21 98.652,8 17,93
0 75.535,7 11,1 Olt 16 91.625,6 16,66
4 67.194,3 9,9 14 63.539,7 11,55

73
 7 47.453,2 7,0 17 59.435,9 10,80
21 44.202,2 6,5 7 57.799,6 10,50
19 36.060,3 5,3 12 54.717,5 9,94
8 14.661,9 2,1 4 35.197.8 6,41
18 7.697,6 1,1 13 31.224.5 5,68
12 7.668,8 1,1 10 15.187,4 2,76
10 6.341,3 0,9 19 14.880,3 2,70
14 5.309,9 0,8 0 7.144.0 1.3
17 2.950,9 0,4 1 8.891.5 1.6
4 135.119,6 23,4 8 6.963,5 1,27
13 123.088,5 21,4 18 2.158,6 0,39
3 94.983,3 16,5 11 1.973.7 0.4
16 72.537,8 12,6 2 706,4 0,13
0 60.028,0 10,4 3 54,6 0,01
7 57.363,6 10,0 6 10,6 0,00
10 8.081,0 1,4 12 204.895.7 27.6
21 6.633,6 1,2 16 108.030.7 14.5
19 5.639,7 1,0 4 100.221.1 13.5

Vâlcea 17 4.789,0 0,8 14 50.383.1 6.8

8 2.969,2 0,5 1 42.996.4 5.8
14 2.767,6 0,5 7 41.813.6 5.6
12 2.194,8 0,4 13 38.102.2 5.1
18 150,7 0,0 21 27.692.3 3.7
11 33,1 0,0 17 26.382.0 3.6
13 154.904,2 27,80 10 22.530.1 3.0
Dolj
4 124.266,0 22,30 0 22.025.7 3.0
16 88.885,7 15,95 8 16.193.4 2.2
3 49.512,5 8,89 2 15.253.6 2.1
7 43.108,6 7,74 6 12.813.9 1.7
0 40.519,4 7,27 20 9.023.5 1.2
11 15.941,4 2,86 11 3.151.4 0.4
21 14.063,7 2,52 18 1.031.5 0.1
Gorj
10 12.287,4 2,21 19 93.6 0.0
12 10.450,2 1,88 4 119.246,6 24,13
8 15.80,7 0,28 16 96.952,2 19,62
14 959,5 0,17 13 83.681,3 16,93
17 473,4 0,08 3 49.322,5 9,98
19 141,5 0,03 12 37.236,9 7,53
18 105,6 0,02 7 16.595,8 3,36
20 7,1 0,00 0 15.834,3 3,21
Mehedinți 8 15.649,5 3,17
14 14.560,2 2,95
2 12.852,5 2,60
1 9.621,1 1,95
21 8.205,6 1,66

74
 17 4.600,3 0,93
11 4.221,2 0,85
6 3.024,2 0,61
10 2.596,6 0,53
18 13,4 0,00

Fig. 3.3. Raionarea hidrofizică a județului Călărași, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000
Județul Buzău
Județul Buzău este mult mai divers din punct de vedere geomorfologic și al solurilor
decât cele anterior menționate, determinând o variație importantă în ponderea unităților
hidrofizice, unde se constată un echilibru. Astfel, unitatea 12 întâlnită mai ales în partea de est
și în cea de sud a județului încă predomină, dar suprafața acesteia este de numai 118.258,3 ha
(19,4% din teritoriu), fiind urmată de unitățile: 17, în partea centrală, cu 106.455,1 ha
(17,5%), 13 în partea central-vestică cu 88.551,6 ha (14,5%) și 4 în regiunile colinare și
montane cu 86.343,0 ha (14,2%), iar ultima unitate mai consistentă, notată cu 3, ocupă
59.855,2 ha (9,8%), fig. 3.6. Ca și în celelalte județe menționate mai sus, mai există și alte
unități, dar suprafața acestora este redusă.

Județul Prahova
Ca și județul Buzău, județul Prahova prezintă un relief variat, care determină o variație
însemnată a învelișului de soluri, respectiv a unităților hidrofizice. Cea mai răspândită unitate
este cea cu numărul 13, cu 128.941,8 ha (27,3%), unde textura predominantă este moderat
fină, urmată de unitățile cu nr. 4 cu 73.745,4 ha (15,6%), apoi 3 cu 51.661,3 ha (11,0%), 17 cu
41.321,8 ha (8,8%), fig. 3.7. Alte unități hidrofizice a căror suprafață depășește 5% din totalul
județului sunt: 16, cu 35.889,3 ha (7,6%), 7 cu 31.152,8 ha (6,6%) și 10 cu 30.616,0 ha
(6,5%).

75
 Județul Giurgiu
În cadrul acestui județ, cea mai mare suprafață aparține unității 16, cu 105.324,2 ha
(29,7%), în care predomină solurile de tip preluvosol și/sau altele asemănătoare, având în
comun textura moderat fină (mai ales luto-argiloasă); acestea ocupă partea de nord-vest și
centrală a județului, fig. 3.8. Unitatea hidrofizică 14, dominată de cernoziomuri cambice și
faeoziomuri, având textura moderat fină, ocupă îndeosebi partea central-sudică a județului, cu
62.252,0 ha (17,6%), iar unitatea 12, cu 47.545,1 ha (13,4%) se găsește numai în partea de
sud a județului. Unitățile 17 (26.052,9 ha, 7,3%), 7 (27.372,1 ha, 7,7%), 8 (19.122,7 ha 5,4%),
10 (17.137,4 ha, 4,8%) și 13 (15.380,5 ha, 4,3%) completează peisajul hidrofizic al județului
Giurgiu.

Județul Ilfov
Județul Ilfov este dominat de unități hidrofizice alcătuite din soluri cu textură moderat
fină, unde pe primul loc se situează unitatea 16, cu 58.596,9 ha (37,5% din totalul județului),
urmată de unitatea 14, cu 41.329,0 ha (26,4%) și unitatea 17, cu 19.031,2 ha (12,2%), fig. 3.9.
Alte unități cu pondere semnificativă sunt: 7 cu 12.037,8 ha (7,7%), 10 cu 9.143,5 ha (5,8%)
și 13 cu 9.004,4 ha (5,8%).

Fig. 3.4. Raionarea hidrofizică a județului Ialomița, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Dâmbovița
Unitatea hidrofizică 13, evoluată pe depozite cu textură moderat fină, este dominantă
în cadrul reliefului de câmpii înalte și dealuri din județul Dâmbovița, cu 177.838,2 ha (cca.
44,0%), fiind urmată la mare distanță de unitățile 16 (50.489,8 ha, 12,5%), unde textura este
predominant fină sau moderat fină, 7 (42.142,6 ha, 10,4%), cu soluri aluviale și 3 (33.428,1
ha, 8,3%), la care textura solurilor de dealuri înalte sau munte devine mijlociu grosieră, fig.
3.10; alte unități hidrofizice (3, cu 33428,1 ha, 8,3%, urmate de 19, 10, 4 și 14) dețin ponderi
neînsemnate în acest județ.

76
 Județul Argeș
În partea centrală și cea de sud a județului Argeș predomină unitățile hidrofizice cu
textură predominant fină sau fină: 13 (164.192,0 ha, 24,1%, care se găsește și în partea
central-nordică a județului), 16 (99.585,0 ha, 14,6%), 21 (44.202,2 ha, 6,5%), 19 (36.060,3 ha,
5,3%), 18 (7.697,6 ha, 1,1%), totalizând cca. 51% din totalul județului. În arealele montane
predomină unitatea 3, care nu are importanță din punct de vedere al aplicării irigației, având
103.311,5 ha (15,1%), iar în unele areale deluroase este prezentă și unitatea 4, cu 67.194,3 ha
(9,9%), fig. 3.11. Alte unități hidrofizice cu suprafață redusă completează tabelul județului.

Fig. 3.5. Raionarea hidrofizică a județului Brăila, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Teleorman
Județul Teleroman cuprinde unități hidrofizice și soluri cu textură foarte diversă, care
variază de la textura predominant mijlocie în partea sudică (unitatea 12, cu o suprafață de
141.566,6 ha, 24,4%) spre textură fină în partea nordică a județului (unitatea 16, cu 118.869,8
ha, reprezentând 20,5% din total județ, apoi unitatea 14 cu 96.790,7 ha, 16,7%, unitățile 17 cu

77
70.920,8 ha, 12,2% și 21 cu 39.080,4 ha, 6,7%), fig. 3.12. Alte unități hidrofizice cu suprafețe
importante sunt cele cu nr. 7, cu 26.429,7 ha (4,6%), respectiv 8, cu 22.430,4 ha (3,9%).

Fig. 3.6. Raionarea hidrofizică a județului Buzău, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

78
Fig. 3.7. Raionarea hidrofizică a județului Prahova, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Vâlcea
Suprafața județului Vâlcea, în partea de nord este dominată de unități hidrofizice ce
cuprind soluri montane, care nu prezintă importanță pentru aplicarea irigației, de ex. unitatea
nr. 4 cu 135.119,6 ha (23,4% din total județ) și nr. 3, cu 94.983,3 ha (16,5%), sau roci la zi,
lacuri și bălți – unitatea 0, cu 60.028,0 ha (10,4%), fig. 3.13; toate aceste unități depășesc
împreună 50,0% din teritoriul județului.
În partea centrală și sudică se întâlnesc unitățile hidrofizice nr. 13 și 16, care au în
componența lor soluri cu textură moderat fină sau chiar fină, evoluate mai ales pe versanți
predispuși la eroziune intensă și/sau alunecări de teren, având 123.088,5 ha (21,4%), respectiv

79
72.537,8 ha (12,6%), iar în cadrul acestor unități aplicarea irigației, dacă se produce, trebuie
să țină cont de riscurile menționate. O altă unitate cu o pondere relativ însemnată este 7, ce
cuprinde soluri aluviale, (57.363,6 ha, 10,0%).

Fig. 3.8. Raionarea hidrofizică a județului Giurgiu, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

80
Fig. 3.9. Raionarea hidrofizică a județului Ilfov, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

81
Fig. 3.10. Raionarea hidrofizică a județului Dâmbovița, după Harta de soluri întocmită la
scara 1: 200.000

82
Fig. 3.11. Raionarea hidrofizică a județului Argeș, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

83
Fig. 3.12. Raionarea hidrofizică a județului Teleorman, după Harta de soluri întocmită la scara
1: 200.000

Județul Olt
Acest județ este asemănător cu județul învecinat, Teleorman, în privința distribuției
spațiale a unităților hidrofizice. Astfel, în partea sudică sunt răspândite solurile ce aparțin de
unitatea hidrofizică 12, cu textură predominant mijlocie, având 54.717,5 ha (9,9%), urmând
înspre nord unitățile 17 (59.435,9 ha, 10,8%) și 14 (63.539,7 ha, 11,6%), fig. 3.14. În aceeași
direcție, în partea nordică a județului se întâlnesc unitățile 16 (91.625,6 ha, 16,7%) și 21
(98.652,8 ha, 17,9%), cu soluri având textura fină sau moderat fină, care pun unele probleme
în extinderea sistemelor de irigație și a combaterii excesului temporar de apă din sol, care în
trecut au constituit un areal de mari investiții în acest domeniu. Pe văile râurilor principale se
găsesc soluri ce aparțin unității 7 (57799,6 ha, 10,5%). Județul Olt mai cuprinde și alte unități
hidrofizice cu pondere redusă.

84
Fig. 3.13. Raionarea hidrofizică a județului Vâlcea, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Gorj
În județul Gorj unitatea hidrofizică cu extinderea maximă este cea cu nr. 13,
cuprinzând soluri cu textură moderat fină, cu 154.904,2 ha (27,8%), fiind secondată în zona
agricolă de unitatea 16 (88.885,7 ha, 16,0%), fig. 3.15. În partea de nord a județului însă,
unitățile predominante sunt cele cu nr. 4 cu 124.266,0 ha (22,3%), 3 cu 49.512,5 ha (8,9%) și
0 cu 40519,4 ha (7,3%), toate acestea din urmă nefiind luate în considerație pentru aplicarea
irigației. În județ mai există și alte unități hidrofizice, dar ponderea acestora este neînsemnată.

85
Fig. 3.14. Raionarea hidrofizică a județului Olt, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Dolj
Județul Dolj prezintă, de asemenea, o mare varietate de soluri grupate în mai multe
unități hidrofizice, începând tot de la sud spre nord, cu unitatea nr. 1, a solurilor nisipoase de
la Dăbuleni (42.996,4 ha, 5,8%), continuând cu unitățile de cernoziomuri și/sau soluri

86
asemănătoare din unitățile nr. 12 (204.895,7 ha, 27,6%), 16 (108.030,7 ha, 14,5%), 14
(50.383,1 ha, 6,8%) și 13 (38.102,2 ha, 5,1%), apoi continuând cu unitatea 17 (26.382,0 ha,
3,6%), fig. 3.16; o pondere însemnată o dețin și unitățile cu nr. 4 (100.222,1 ha, 13,5%) și 7
(41.813,7 ha, 5,6%). Alte unități hidrofizice cu pondere redusă completează inventarul
județului Dolj.

Fig. 3.15. Raionarea hidrofizică a județului Gorj, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Mehedinți
Județul Mehedinți este caracterizat din punct de vedere hidrofizic printr-o diversitate
accentuată, de la sud la nord succedându-se soluri de tip cernoziom grupate în unitatea 12, din
vecinătatea Dunării, cu 37.237,2 ha (7,5%) și continuând cu alte unități cu suprafață
importantă: 16 (96.952,2 ha, 19,6%) și 13 (83.681,3 ha, 16,9%), fig. 3.17. În regiunile
montane și de dealuri înalte se găsesc unitățile specifice 4 (119.246,6 ha, 24,1%), 3 (49.322,5
ha, 10,0%) și 0 (15894,3 ha, 3,2%). Ca și în celelalte județe, județul Mehedinți cuprinde și alte
unități hidrofizice de mărime redusă.

87
Fig. 3.16. Raionarea hidrofizică a județului Dolj, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

88
Fig. 3.17. Raionarea hidrofizică a județului Mehedinți, după Harta de soluri întocmită la scara
1: 200.000

Provincia Moldova (8 județe)

Județul Galați
Unitatea hidrofizică predominantă din județul Galați este cea a cernoziomurilor (12),
cu o suprafață de 192.193,2 9 ha, ceea ce reprezintă peste 43% din suprafața totală a județului
(tabelul 3.2.c., fig. 3.18); această unitate este răspândită în jumătatea estică a județului și este
urmată de unitatea 17, care se întâlnește îndeosebi în partea centrală și vestică, având o
suprafață de 111.159,5 ha (24,9%). Alte unități mai importante sunt cele cu numărul 7 și 10,
îndeosebi în luncile râurilor, cu o suprafață de 35.183,4 ha (7,9%), respectiv 33.554,7 ha
(7,5%). Urmează apoi ca pondere unitățile 8, cu 19.171,5 ha (4,3%), 14 (11.218,7 ha, 2,5%) și

89
 4 (10.390,0 ha, 2,3%), precum și alte unități hidrofizice a căror pondere este de cca. 1-2% din
totalul suprafeței acestui județ.

Tabelul 3.2.c. Repartiția pe județe și regiuni istorice a suprafețelor unităților hidrofizice, în ha

și procentual din totalul pe județ – Moldova
% din % din
Unitatea Unitatea Suprafața
Județul Suprafața (ha) suprafața Județul suprafața
hidrofizică hidrofizică (ha)
județeană județeană
Moldova
12 192.193,2 43,05 13 137.037,4 28,23
17 111.159,5 24,90 10 55.620,2 11,46
7 35.183,4 7,88 3 47.346,0 9,75
10 33.554,7 7,52 12 44.995,9 9,27
8 19.171,5 4,29 7 42.383,2 8,73
14 11.218,7 2,51 16 37.146,3 7,65
4 10.390,0 2,33 4 36.533,2 7,53
6 9.685,2 2,17 17 28.168,0 5,80
0 7.582,7 1,71 0 16.128,1 3,32
Vrancea
Galați 13 5.784,2 1,30 14 14.408,7 2,97
21 3.836,9 0,86 11 8.769,8 1,81
9 2.455,2 0,55 6 5.206,6 1,07
11 2.127,6 0,48 8 5.082,3 1,05
1 1.596,1 0,36 21 3.687,5 0,76
20 306,1 0,07 20 1.485,4 0,31
18 107,2 0,02 9 1.116,6 0,23
2 87,7 0,02 18 250,7 0,05
2 30,0 0,01
13 199.146,6 30,07
12 226.418,5 42,58 16 133.368,4 20,14
17 73.540,9 13,83 3 74.553,7 11,26
13 47.946,6 9,02 17 51.276,1 7,74
7 45.075,2 8,48 4 44.809,8 6,77
16 35.032,5 6,59 11 36.906,0 5,57
10 33.519,0 6,30 10 33.902,2 5,12
4 23.357,0 4,39 12 33.377,5 5,04
14 20.842,9 3,92 Bacău 7 27.299,8 4,12
Vaslui
11 13.076,0 2,46 0 17.528,8 2,65
0 5.254,3 1,00 8 4.733,2 0,71
8 3.597,6 0,68 14 1.402,3 0,21
9 1.602,3 0,30 19 1.401,0 0,21
21 1.133,5 0,21 6 1.124,5 0,17
6 1.041,6 0,20 9 1.106,1 0,17
1 143,4 0,03 21 264,2 0,04
20 55,2 0,01 13 237.867,2 40,34
Neamț
Iași 12 144.137,7 26,31 3 105.907,7 17,96
17 120.977,5 22,09 17 48.295,4 8,19

90
 13 95.699,1 17,47 10 35.841,3 6,08
7 32.824,4 5,99 12 32.926,8 5,58
4 29.531,2 5,39 4 31.253,2 5,30
10 29.111,6 5,31 0 21.668,1 3,67
8 23.592,7 4,31 7 21.580,7 3,66
14 17.684,9 3,23 16 19.493,9 3,31
16 11.990,2 2,19 11 11.658,2 1,98
11 10.907,6 1,99 8 10.183,3 1,73
21 10.863,0 1,98 14 6.599,1 1,12
0 9.540,3 1,76 6 5.314,9 0,90
20 6.303,1 1,15 18 525,8 0,09
18 2.561,8 0,47 21 293,8 0,05
6 1.570,5 0,29 19 177,6 0,03
9 370,1 0,07 20 131,2 0,02
13 240.097,2 28,07
17 150.455,0 30,17 3 151.336,6 17,69
12 130.822,0 26,23 0 108.679,8 12,71
13 62.688,7 12,57 4 105.315,2 12,31
14 38.175,7 7,66 17 90.936,1 10,63
10 25.862,6 5,19 10 44.371,4 5,19
7 25.794,9 5,17 16 30.554,1 3,57
8 21.811,0 4,37 7 26.933,3 3,15
4 21.298,5 4,27 8 15.447,9 1,81
Botoșani Suceava
16 9.691,4 1,94 19 10.195,3 1,19
6 4.632,8 0,93 18 10.103,1 1,18
20 3.248,9 0,65 11 7.075,9 0,83
0 1.950,4 0,41 14 6.726,4 0,79
21 1.242,0 0,25 12 5.927,6 0,69
18 690,0 0,14 9 1.040,1 0,12
9 142,2 0,03 21 489,0 0,06
1 69,1 0,01 1 42,3 0,00

Județul Vaslui
Județul Vaslui are un aspect preponderent colinar, iar unitățile hidrofizice aferente sunt
specifice îndeosebi solurilor de tip cernoziom și faeoziom. Astfel, cea mai mare extindere o
prezintă unitatea 12, care are o suprafață de 226.418,5 ha, reprezentând 42,6% din total
teritoriu, localizată mai ales în partea estică a teritoriului, fig. 3.19. Urmează unitatea 17, cu
73.540,9 ha (13,8%), unitatea 13 cu 47.946,6 ha (9,0%) și 7 cu 45.076,8 ha (8,5%). Unitățile
cu nr. 16 și 14 au suprafețe de 35.032,5 ha (6,6%), respectiv 20.842,9 ha (3,9%), de-a lungul
principalelor văi întâlnindu-se și unitatea 10 (33.519,0 ha, 6,3%). Unitatea hidrofizică de tip
montan, cu nr. 4, se întâlnește pe o suprafață de 23.357,0 ha (4,4%).

91
Fig. 3.18. Raionarea hidrofizică a județului Galați, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

92
Fig. 3.19. Raionarea hidrofizică a județului Vaslui, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Iași
Un alt județ din partea de est a României, județul Iași, prezintă unități hidrofizice care
cuprind diferite subtipuri de cernoziom, cum este unitatea 12, cu o suprafață de 144.137,1 ha,
reprezentând 26,3% din teritoriu și având răspândire mai ales în partea de est și centrală a
județului, apoi unitatea 17, având în componența sa soluri de tip cernoziom și faeoziom cu

93
textură moderat fină, cu o suprafață de 120.977,5 ha (22,1%) și care ocupă cu precădere
partea sudică și cea nord-vestică a județului, după care urmează unitatea 13, cu 95.699,1 ha
(17,5%), aceste prime trei unități însumând cca. 2/3 din suprafața județului Iași, fig. 3.20.
Fiind un județ predominant deluros, există o gamă largă de unități hidrofizice ce au ponderi
relativ mici, dintre care se amintesc unitățile: 7 cu 32.824,4 ha (6,0%), 10 cu 29.111,6 ha
(5,3%) și 8 cu 23.592,7 ha (4,3%) de-a lungul văilor mai mari.
Județul Botoșani
Județul Botoșani închide ramura estică a Moldovei actuale. Prezintă unități hidrofizice
asemănătoare cu celelalte județe din această parte a Moldovei, remarcându-se ponderea
acelorași tipuri de sol, cernoziomuri cu textură mijlocie (unitatea 12, cu 130822,0 ha, 26,2%
din teritoriu), cernoziomuri, faeoziomuri și alte soluri asemănătoare având textură moderat
fină (unitățile: 17 cu 150.455,0 ha, 30,2% din teritoriu, 13 cu 62.688,7 ha (12,6%) și 14 cu
38175,7 ha (7,7%), fig. 3.21. În total, unitățile hidrofizice amintite acoperă cca. 3/4 din
suprafața județului, restul de cca. un sfert fiind ocupat de alte unități cu ponderi reduse.

Fig. 3.20. Raionarea hidrofizică a județului Iași, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Vrancea
Acest județ prezintă multe unități hidrofizice, fiind asemănător județelor cu relief
variat. Unitatea 13 are cea mai mare extindere, îndeosebi în partea centrală, având o suprafață
de 137.037,4 ha (28,2%), fiind urmată la distanță mare de unitatea 10, cu 55.620,2 ha
(11,5%), apoi de unitățile ce caracterizează relieful montan, 3 și 4, din partea de vest a
județului, cu suprafețe de 47.346,0 ha (9,8%), respectiv 36.533,2 ha (7,5%), fig. 3.22; alte 5
unități cu suprafețe relativ apropiate dețin ponderi apreciabile în județ: 12, având o suprafață
de 44.995,9 ha (9,3%), 7 cu 42.383,2 ha (8,7%), 16 cu 37.146,3 ha (7,6%), 4 (36.533,2 ha,

94
7,5%) și 17 cu 28.168,0 ha (5,8%). Celelalte unități hidrofizice nu depășesc fiecare 3% din
suprafața județului Vrancea.

Fig. 3.21. Raionarea hidrofizică a județului Botoșani, după Harta de soluri întocmită la scara
1: 200.000

Județul Bacău
Similar județului vecin Vrancea, județul Bacău are în componența sa unități
hidrofizice foarte diverse, predominând unitatea 13, specifică reliefului deluros, cu 199.146,6
ha (30,1%), urmată de unitățile ce grupează soluri cu textura moderat fină, cu nr. 16, cu
133.368,4 ha (20,1%) și 17, cu 51.276,1 ha (7,7%), răspândite mai ales în partea de est și
centrală a județului Bacău, fig. 3.23. Unitățile hidrofizice specific montane, cu nr. 3 și 4,
ocupă partea de vest a județului, având suprafața de 74.553,7 ha (11,3%), respectiv 44.809,8
ha (6,8%). În luncile principalelor râuri se găsesc unitățile hidrofizice 11 (36.906,0 ha, 5,6%)
și 10 (33.902,2 ha, 5,1%), cuprinzând soluri aluviale sau aluviuni. Pondere redusă au și alte
unități hidrofizice: 12 (33.377,5 ha, 5,0%), 7 (27.299,8 ha, 4,1%) și 0 (17.528,8 ha, 2,6%).

95
Fig. 3.22. Raionarea hidrofizică a județului Vrancea, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Județul Neamț
Județul Neamț continuă spre nord succesiunea de unități hidrofizice caracteristice
județelor cu relief variat, predominant deluros; astfel, unitatea 13, răspândită practic în tot
județul, deține peste 40,3% din suprafața acestuia, cu 237.867,2 ha, fig. 3.24. Totuși, unitățile
specifice regiunilor montane, 3 și 4 ocupă, de asemenea, suprafețe importante: 105.907,7 ha
(18%), respectiv 31.253,2 ha (5,3%). Unitățile hidrofizice formate din soluri de tip cernoziom
și faeoziom cu textură moderat fină (17, cu 48.295,4 ha, 8,2%) sau mijlocie (12, cu 32.926,8
ha, 5,6%), dar și alte soluri asemănătoare (de ex. 10, cu 35841,3 ha, 6,1%) completează
arealele estice și centrale ale județului, având însă ponderi reduse.

96
Fig. 3.23. Raionarea hidrofizică a județului Bacău, după Harta de soluri întocmită la scara 1:
200.000

Fig. 3.24. Raionarea hidrofizică a județului Neamț, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

97
 Județul Suceava
Județul Suceava încheie partea occidentală a Moldovei în partea sa nordică. Unitatea
hidrofizică 13 ocupă cea mai mare suprafață, cu 240.097,2 ha (28,1% din teritoriul județului),
fig. 3.25. Unitățile hidrofizice montane, 3 și 4 urmează cu o pondere aproximativ egală, cu
151.336,6 ha (17,7%), respectiv 105.315,2 ha (12,3%), întinzându-se în partea de vest a
județului. Unitatea 17 ocupă cca. 90.936,1 ha (10,6%), iar 10 cca. 44.371,4 ha (5,2%), în timp
ce arealele excluse de la aplicarea irigației (unitatea 0) se întind pe cca. 12,7% (108.679,8 ha)
din suprafața județului.

Fig. 3.25. Raionarea hidrofizică a județului Suceava, după Harta de soluri la scara 1: 200.000
Transilvania (inclusiv Maramureș, Crișana și Banat, 16 județe)
Județul Covasna
Județul Covasna, având relief predominant muntos cu înălțimi variate, prezintă unități
hidrofizice specifice solurilor de tip Eutricambosol, Districambosol, Preluvosol, Luvosol etc.,
având textura mijlocie-fină (unitatea 13, cu suprafața de 108.205,2 ha, 29,2% din teritoriu,
unitatea 16 cu 55.956,2 ha, 15,1%), precum și uniățile cu nr. 3 (97.385,0 ha, 26,3%) și 4
(24.495,9 ha, 6,6%) cu textura mijlociu-grosieră, mai ales în partea estică a județului (tabelul
3.2.d., fig. 3.26. Pe văile principale se întâlnesc și soluri aluviale sau aluviuni aparținând
unității 7, având 40.307,6 ha (10,9%), precum și unități hidrofizice care conțin soluri afectate
de procese de hidromorfie (gleizare – stagnogleizare), unitatea 8, cu suprafața de 15.485,6 ha,
4,2%. Pe suprafețe restrânse se găsesc și alte unități a căror suprafață nu depășește, în general,
3%.
Tabelul 3.2.d. Repartiția pe județe și regiuni istorice a suprafețelor unităților hidrofizice, în ha
și procentual din totalul pe județ - Transilvania
% din % din
Unitatea Suprafața Unitatea Suprafața
Județul suprafața Județul suprafața
hidrofizică (ha) hidrofizică (ha)
județeană județeană
Transilvania
13 126.443,9 23,59 13 108.205,2 29,19
Brașov Covasna
3 124.930,8 23,30 3 97.385,0 26,27

98
 7 77.663,1 14,49 16 55.956,2 15,09
16 68.915,5 12,86 7 40.307,6 10,87
4 46.361,4 8,65 4 24.495,9 6,61
0 43.938,5 8,20 8 15.485,6 4,18
8 15.627,0 2,91 0 11.230,6 3,03
19 10.020,6 1,87 17 5.583,0 1,51
21 9.073,2 1,69 21 3.507,5 0,95
17 6.532,3 1,22 19 3.158,3 0,85
12 4.040,7 0,75 11 1.792,6 0,48
14 1.818,6 0,34 12 1.411,0 0,38
6 449,0 0,08 6 1.282,0 0,35
10 189,7 0,04 18 831,7 0,22
11 86,1 0,02 14 66,9 0,02
1 9,6 0,00
13 127.015,3 23,4 4 152.089,5 22,9
16 79.740,1 14,7 13 138.196,6 20,8
4 79.483,8 14,6 16 115.987,3 17,5
7 73.679,5 13,6 3 90.679,7 13,7
0 67.723,9 12,5 0 65.930,6 9,9
3 49.382,6 9,1 7 37.985,7 5,7
Sibiu 8 31.322,7 5,8 19 21.675,6 3,3
19 15.895,9 2,9 11 18.390,9 2,8
Harghita
17 12.484,1 2,3 8 13.985,7 2,1
14 3.137,3 0,6 17 3.613,5 0,5
12 1.674,9 0,3 5 2.277,7 0,3
21 1.295,6 0,2 21 1.530,2 0,2
18 379,7 0,1 18 959,3 0,1
13 178.356,5 26,6 6 381,9 0,1
4 169.129,9 25,2
7 91.398,6 13,6
16 76.992,0 11,5 13 134.812,5 25,16
8 64.104,7 9,6 4 128.098,3 23,91
0 27.500,4 4,1 3 87.446,3 16,32
14 14.818,4 2,2 16 58.982,1 11,01
Mureș 17 13.711,8 2,0 0 52.957,7 9,88
21 9.101,5 1,4 7 36.017,2 6,72
12 8.929,4 1,3 21 15.798,5 2,95
Bistrița-
19 4.885,4 0,7 Năsăud 8 10.794,0 2,01
3 4.360,7 0,7 19 3.134,1 0,58
5 3.661,6 0,5 11 2.667,1 0,50
11 3.049,8 0,5 18 1.571,4 0,29
18 544,1 0,1 17 1.154,0 0,22
16 130.176,8 20,7 12 812,7 0,15
Maramureș 13 125.713,1 19,9 14 761,2 0,14
4 119.478,2 19,0 10 593,2 0,11

99
 3 89.152,6 14,1 5 248,6 0,05
0 64.901,2 10,3 3 197.639,0 27,9
5 54.291,2 8,6 13 157.800,0 22,3
7 25.230,0 4,0 4 105.209,3 14,9
21 13.219,6 2,1 0 78.674,5 11,1
19 3.899,7 0,6 16 62.312,2 8,8
18 2.194,8 0,3 7 53.880,9 7,6
11 1.574,1 0,2 19 15.448,7 2,2
8 402,2 0,1 8 13.181,1 1,9
Hunedoara
11 7.629,9 1,1
3 176.659,8 28,3 10 5.050,3 0,7
4 137.719,4 22,0 21 4.590,3 0,6
13 107.471,7 17,2 5 1.705,5 0,2
7 63.911,8 10,2 17 1.504,3 0,2
0 51.595,4 8,3 14 1.219,0 0,2
16 34.796,6 5,6 12 804,3 0,1
17 22.366,3 3,6 18 642,0 0,1
8 15.741,6 2,5 13 161.069,7 24,1
14 7.480,2 1,2 4 100.561,5 15,1
Alba 5 2.665,1 0,4 3 75.920,4 11,4
21 2.507,2 0,4 16 70.766,9 10,6
6 885,9 0,1 14 59.889,4 9,0
12 834,8 0,1 0 44.228,8 6,6
10 281,5 0,05 7 36.836,4 5,5
16 139.311,5 36,0 21 30.651,9 4,6
13 137.637,5 35,6 Cluj 17 29.514,3 4,4
4 39.168,2 10,1 12 28.724,7 4,3
7 37.758,9 9,8 8 24.700,5 3,7
3 17.386,1 4,5 10 2.531,0 0,4
21 5.418,7 1,4 18 682,9 0,1
Sălaj 17 4.344,8 1,1 5 673,0 0,1
10 3.498,6 0,9 19 372,1 0,1
14 648,6 0,2 11 44,6 0,01
0 640,7 0,2
8 546,8 0,1
12 364,6 0,1
19 30,0 0,01
Banat-Crișana
13 201.136,4 23,6 17 139.336,9 16,0
3 185.429,1 21,7 16 129.027,1 14,8
4 148.473,7 17,4 7 101.671,6 11,7
Caraș-
16 121.643,6 14,3 Timiș 13 98.684,4 11,4
Severin
0 91.700,7 10,7 12 93.045,1 10,7
11 39.503,9 4,6 21 78.382,2 9,0
21 22.247,9 2,6 8 72.837,4 8,4

100
 7 21.131,0 2,5 14 34.845,5 4,0
5 5.875,9 0,7 3 33.814,2 3,9
18 3.894,4 0,5 20 26449,0 3,0
19 3.645,7 0,4 11 20.610,8 2,4
10 3.386,7 0,4 4 17.301,3 2,0
12 2.469,3 0,3 18 10.291,9 1,2
8 2.442,6 0,3 6 6.272,3 0,7
14 212,2 0,0 5 2.791,6 0,3
13 173.508,7 22,4 0 1.985,2 0,2
7 99.079,7 12,8 19 1.098,6 0,1
17 96.214,4 12,4 10 683,4 0,1
16 72.013,5 9,3 13 232.151,0 30,8
12 61.128,1 7,9 3 97.849,3 13,0
4 42.424,5 5,5 16 97.188,8 12,9
3 37.664,2 4,9 7 81.670,9 10,8
8 30.242,1 3,9 4 56.046,2 7,4
19 26.039,7 3,4 17 34.733,8 4,6
14 24.983,3 3,2 8 33.629,1 4,5
Arad 20 23.248,8 3,0 18 26.704,9 3,5
21 22.735,2 2,9 12 17.727,7 2,4
18 22.003,3 2,8 14 16.164,5 2,1
11 16.920,0 2,2 19 14.287,9 1,9
Bihor
10 8.186,6 1,1 10 10.696,3 1,4
15 7.728,3 1,0 1 10.204,8 1,4
2 6.422,8 0,8 20 9.031,0 1,2
0 2.778,8 0,4 0 7.519,2 1,0
6 741,5 0,1 21 6.679,4 0,9
1 492,5 0,1 15 768,7 0,1
13 145.291,9 32,9 11 325,1 0,04
16 103.193,7 23,3 6 304,9 0,04
17 35.394,8 8,0 2 142,5 0,02
19 35.297,0 8,0
12 21.779,8 4,9
8 20.570,6 4,7
21 19.125,3 4,3
5 14.581,0 3,3
Satu-Mare
7 13.781,2 3,1
1 12.808,4 2,9
4 7.210,0 1,6
20 3.894,7 0,9
14 3.645,7 0,8
0 3.479,1 0,8
18 1.841,8 0,4
10 39,8 0,01

101
 Județul Brașov
Un alt județ cu relief montan și depresiuni importante este județul Brașov, unde se
întâlnește o succesiune de unități hidrofizice asemănătoare județului Covasna. Astfel, unitatea
13 are cea mai mare suprafață, 126.443,9 ha (23,6% din suprafața județului) iar unitatea 16
întregește gama de soluri asemănătoare, având o suprafață de 68.915,5 ha (12,9%); solurile
montane cu textură mijlociu-grosieră ce aparțin unităților 3 și 4 participă cu 124.930,8 ha
(23,3%), respectiv 46.361,4 ha (8,7%), fiind răspândite mai ales în estul județului, iar unitatea
7 participă cu 77.663,1 ha (14,5%), fig. 3.27. O extindere deosebită are unitatea 0, îndeosebi
în zona montană înaltă din partea de sud și sud-vest a județului, cu o suprafață de 43.938,5 ha
(8,2%), unde nu se pune problema aplcării irigației. În județ se mai întâlnesc și alte unități
hidrofizice cu suprafață restrânsă, nedepășind practic 3%.

Fig. 3.26. Raionarea hidrofizică a județului Covasna, după Harta de soluri la scara 1: 200.000
Județul Harghita
Partea sud-estică a Transilvaniei este completată de județul Harghita, un județ muntos
prin excelență, în cadrul căruia numai depresiunile oferă spațiu de dezvoltate a agriculturii
pentru culturile adaptate la condiții de climă mai rece. Dacă tendința de încălzire a vremii
continuă, nu este exclus ca în viitor mai multe specii pomicole decât astăzi să se poată cultiva
în regiune. Unitățile hidrofizice 4 și 3 domină ca suprafață acest județ, cu 152.089,5 ha
(22,9%), respectiv 90.679,7 ha (13,7%), alături de care se situează unitatea 0 cu 65.930,6 ha

102
(9,9%), toate aceste unități menționate mai sus, întâlnindu-se în regiunile montane înalte,
nefiind practic irigabile, fig. 3.28. Județul Harghita mai conține și alte unități hidrofizice, de
ex. 13 și 16, cu suprafețe de 138.196,6 ha (20,8%) și 115.987,3 ha (17,5%), precum și 19, cu
21.675,6 ha (3,3%), unde irigația se poate aplica în principiu în lunile de vară, îndeosebi acolo
unde se găsesc și turbe. De-a lungul văilor râurilor se găsesc unitățile 7 și 8, cu 37.985,7 ha
(5,7%), respectiv 13.985,7 ha (2,1%), precum și alte unități hidrofizice având suprafețe mici.
Județul Sibiu
Partea centrală și cea nordică a județului Sibiu este ocupată de unitățile hidrofizice 13,
16, 19 și 17, reprezentate prin solurile de tip Eutricambosol, Districambosol, Preluvosol,
Luvosol ș.a., având o textură mijlocie sau moderat fină, dominând zona agricolă a județului.
Suprafețele acestor unități au valorile următoare: 127.015,3 ha (unitatea 13, având o pondere
de 23,4% din județ), 79.740,1 ha (unitatea 16, reprezentând 14,7%), 15.895,9 ha (unitatea 19,
cu 2,9%), respectiv 12.484,1 ha (unitatea 17, cu 2,3%), fig. 3.29. O răspândire importantă în
cadrul acestui județ o au unitățile hidrofizice montane, în partea de sud a județului, unde nu se
pune problema aplicării irigației, unitățile cu nr. 4, 0 și 3, având suprafețe de 79.483,8 ha
(14,6%), respectiv 67.723,9 ha (12,5%) și 49.382,6 ha (9,1%). Similar altor județe, unitățile 7
(cu 73.679,5 ha, 13,6%) și 8 (cu 31.322,7 ha, 5,8%) se întind de-a lungul diverselor artere
hidrografice.

Fig. 3.27. Raionarea hidrofizică a județului Brașov, după Harta de soluri la scara 1: 200.000
Județul Mureș
Unul dintre județele din centrul Transilvaniei, județul Mureș cuprinde unități
hidrofizice specifice acestei provincii istorice românești, fiind dominat de unitățile 13 și 16, ce
cuprind suprafețe de 178.356,5 ha (26,6% din teritoriul județului), respectiv 76.992,0 ha
(11,5%), fig. 3.30. Unitatea hidrofizică 4, caracterizată ca făcând parte din regiunea cu relief
montan, împreună cu unitatea 0, domină partea de est și pe cea de nord-est a județului, având

103
o suprafață de 169.129,9 ha (25,2%), respectiv 27.500,4 ha (4,1%). Pe văile principale se
întâlnesc unitățile 7 și 8, cu suprafețe importante (91.398,6 ha, 13,6%), respectiv 64.104,7 ha
(9,6%). Celelalte unități (14, 17) existente în județ nu depășesc, de regulă, 2%.
Județul Bistrița-Năsăud
Unitățile hidrofizice 13 și 16 sunt prezente și în județul Bistrița-Năsăud, fiind
localizate în partea de sud-vest și în partea centrală a județului, în continuarea celor din
județul Mureș; suprafața acestora atingând 134.812,5 ha (25,2% din suprafața județului),
respectiv 58.982,1 ha (11,0%), fig. 3.31. Unitățile hidrofizice specific montane, cele cu
numerele 4 și 3, reprezintă o suprafață de același ordin de mărime ca precedentele: 128.098,3
ha (23,9%), respectiv 87.446,3 ha (16,3%), iar împreună cu unitatea 0 (52.957,7 ha, 9,9%),
domină peisajul acestui județ, ocupând în principal partea sa de nord-est. Văile principale sunt
ocupate de unitatea 7 (36.017,2 ha, 6,7%), celelalte unități având ponderi reduse.

Fig. 3.28. Raionarea hidrofizică a județului Harghita, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

104
Fig. 3.29. Raionarea hidrofizică a județului Sibiu, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

Județul Maramureș
Județul Maramureș, ca multe alte județe cu relief specific de podiș din Transilvania,
are în componența sa unități hidrofizice care cuprind soluri de tip Eutricambosol,
Districambosol, Preluvosol, Luvosol ș.a. asemănătoare, anume unitățile 16 și 13, situate în
partea de vest a județului și având suprafața de 130.176,8 ha (20,7% din suprafața județului),
respectiv 125.713,1 ha (19,9%), fig. 3.32; în partea de est a județului se întind unitățile
hidrofizice cu nr. 4, 3 și 0, având o suprafață importantă: 119.478,2 ha (19,0%), respectiv
89.152,6 ha (14,1%) și 64.901,2 ha (10,3%). O altă unitate montană este cea cu nr. 5, ce
cuprinde predominant Eutricambosoluri, Districambosoluri, Regosoluri și alte soluri similare
având textura mijlocie, suprafața acesteia atingând 54.291,2 ha (8,6%), dar în cadrul
peisajului județului mai sunt incluse și alte unități cu suprafețe reduse.
Județul Cluj
În continuarea județului Alba spre nord, județul Cluj deține importante suprafețe cu
aceleași unități hidrofizice specifice podișurilor și zonelor colinare din țara noastră, anume
unitățile 13, 16, și 14, cu 161.069,7 ha (24,1%), respectiv 70.766,9 ha (10,6%) și 59.889,4 ha
(9,0%), cu un total de peste cca. 45%, fig. 3.33. De asemenea, există și unități hidrofizice
montane, specifice și ele acestor forme de relief – munții, anume unitatea 4 cu 100.561,5 ha
(15,1%), 3 cu 75.920,4 ha (11,4%) și 0 cu 44.228,8 ha (6,6%). Văile principale cuprinde în
special unitatea 7, cu 36.836,4 ha (5,5%), în cadrul județului regăsindu-se și alte unități
hidrofozice, dar cu suprafață neînsemnată.

105
Fig. 3.30. Raionarea hidrofizică a județului Mureș, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

Județul Hunedoara
Județele Hunedoara și Alba închid la sud-vest Podișul Transilvaniei, făcând legătura
cu Banatul. Unitățile hidrofizice de munte, 3, 4 și 0 ocupă cele mai mari suprafețe în județul
Hunedoara, atât în partea de est, cât și în cea de vest și în cea de sud, ponderea lor depășind
împreună 50%: 197.639,0 ha (27,9%), 105.209,3 ha (14,9%) și 78.674,5 ha (11,1%), fig. 3.34.
În alte unități hidrofizice însă aplicarea irigației este oportună, suprafețe mai importante fiind
ocupate de unitățile 13 (157.800,0 ha, 22,3%), 16 (62.312,2 ha, 8,8%) și 7 (53.880,9 ha,
7,6%), acestea fiind răspândite mai ales în partea de vest și în cea centrală a județului.

106
Fig. 3.31. Raionarea hidrofizică a județului Bistrița-Năsăud, după Harta de soluri la scara 1:
200.000

Județul Alba
În județul Alba predomină unitățile hidrofizice montane, având suprafețe cu mult peste
50%, distingându-se unitățile 3 (de 176.659,8 ha, 28,3%), 4 (137.719,4 ha, 22,0%) și 0
(51.595,4 ha, 8,3%). Unitățile hidrofizice specifice de podiș (13, 16 și 17) dețin, de asemenea,
suprafețe extinse: 107.471,7 ha (17,2%), 34.796,6 ha (5,6%) și 22.366,3 ha (3,6%), iar pe
văile principale se mai întâlnesc unitățile 7 și 8, cu suprafețele de 63.911,8 ha (10,2%),
respectiv 15.741,6 ha (2,5%), fig. 3.35.

107
Fig. 3.32. Raionarea hidrofizică a județului Maramureș, după Harta de soluri la scara 1:
200.000

Județul Sălaj
Județul Sălaj este ultimul județ transilvan cu aspect peisagistic deluros din partea de
nord-vest a țării și face legătura la vest cu regiunea de câmpie a Crișanei și a județului Satu-
Mare. Principalele unități hidrofizice ale județului sunt aceleași pe care le-am întâlnit și la alte
județe din Transilvania. Astfel, cea mai mare răspândire o au unitățile 16 și 13, care au
împreună peste 70% din suprafața județului: 139.311,5 ha (36,0%), respectiv 137.637,5 ha
(35,6%), repartizate spațial aproape uniform în județ, fig. 3.36. Unitățile hidrofizice de munte
(4 și 3) ocupă numai cca. 39.168,2 ha (10,1%), respectiv 17.386,1 ha (4,5%) din suprafața
județului, în special în partea de sud a acestuia, iar cele răspândite pe văile râurilor și înspre
regiunile de câmpie, unitatea 7 cu 37.758,9 ha (9,8%) și 21 cu 5.418,7 ha (1,4%) completează
gama largă a unităților hidrofizice din acest județ.
Județul Satu-Mare
În județul cu localizarea în partea extrem nord-vestică a țării, Satu-Mare, unitatea
hidrofizică 13 prezintă ponderea maximă, cu 32,9% din suprafața județului, ceea ce
corespunde unei suprafețe de 145.291,9 ha, după care urmează unitatea 16, cu 103.193,7 ha
(23,3%); suprafața acestor două unități depășește clar jumătate din suprafața județului Satu-
Mare. Caracteristic acestui județ sunt însușirile hidrofizice specifice solurilor cu textură
moderat fină, ca cele menționate mai sus (13 și 16), precum și a unităților 17 și 19, a căror
suprafață se cifrează la 35.394,8 ha (8,0%), respectiv 35.297,0 ha (8,0%), sau a solurilor cu
textura fină, cum este unitatea hidrofizică 21, cu cca. 19.125,3 ha (4,3%), unde există
probleme majore de exces temporar de apă, fig. 3.35. Județul mai cuprinde și alte unități, cum
este unitatea 12, cu 21.779,8 ha 4,9%) sau 8, cu 20.570,6 ha (4,7%), precum și alte unități cu
pondere foarte mică.

108
Fig. 3.33. Raionarea hidrofizică a județului Cluj, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

Județul Caraș-Severin
Unitățile hidrofizice montane 3 și 4 dețin o pondere însemnată în suprafața județului
Caraș-Severin, acestea având o suprafață de 185.429,8 ha (21,7%), respectiv 148.473,6 ha
(17,4%), iar împreună au cca. 40% din suprafața județului. Fiind dominat de forme de relief
colinar, o pondere mare o au unitățile hidrofizice 13 și 16, având 201.136,4 ha, ceea ce
reprezintă 23,6% din județ, respectiv 121.643,6 ha, cu 14,3%, fig. 3.36. Unitatea 0 se remarcă
printr-o pondere de 10,7% (91.700,7 ha), iar dintre celelalte unități se menționează unitatea
hidrofizică 11, cu 39.503,9 ha (4,6%), precum și unitățile 21 (22.247,9 ha, 2,6%) și 7
(21.131,0 ha, 2,5%).

109
Fig. 3.34. Raionarea hidrofizică a județului Hunedoara, după Harta de soluri la scara 1:
200.000

110
Fig. 3.35. Raionarea hidrofizică a județului Alba, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

Județul Timiș
Județul Timiș, principalul component al Banatului Românesc, deține o suprafața
importantă pentru agricultura României având, de asemenea, un relief variat care determină și
unități hidrofizice variate, neexistând o unitate dominantă. Astfel, în zonele de vale și/sau
depresionare există unitățile hidrofizice specifice, cum sunt cele cu nr. 7, 8 și 11, totalizând
împreună cca. 22% din teritoriul județului (101.671,6 ha, 11,7%, respectiv 72.837,4 ha, 8,4%
și 20.610,8 ha, 2,4%). Unitățile caracteristice câmpiilor înalte și regiunilor deluroase: 17, 16,
13, precum și unitatea 12, participă cu 139.336,9 ha (16,0%), respectiv cu 129.027,1 ha
(14,8%), 98.684,4 ha (11,4%) și cu 93.045,1 (10,7%), totalizând împreună peste 50% din

111
teritoriul județului, fig. 3.37. Unitatea hidrofizică specifică solurilor argiloase, soluri care pun
probleme de exces temporar sau permanent de apă prin permeabilitatea lor scăzută, unitatea
21, are 78.382,2 ha (9,0%), iar unitățile hidrofizice care conțin cernoziom, sau cernoziom
cambic și argic sau faeziom (14), dețin 34.845,5 ha (4,0%). Pe cele mai înalte culmi muntoase
ale județului se întâlnesc unitățile hidrofizice 3 și 4, cea mai mare dintre acestea, 3, având
33.814,2 ha, adică 3,9% din suprafața județului Timiș.

Fig. 3.36. Raionarea hidrofizică a județului Sălaj, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

Județul Arad
Județul Arad aparține atât Banatului Românesc, prin partea sa sudică până la Mureș,
cât și Regiunii Crișana, prin partea centrală și de nord. Unitatea hidrofizică 13 deține
ponderea maximă în cadrul județului, cu 173.508,7 ha (22,4%), iar unitățile situate de-a
lungul văilor importante: 7 și 8, prezintă, de asemenea, o pondere însemnată, cu 99.079,7 ha
(12,8%), respectiv 30.242,1 ha (3,9%), fig. 3.38. Unitățile 17 și 16 au suprafațe care se ridică
la 96.214,4 ha (12,4%) și 72.013,5 ha (9,3%). Unitatea cernoziomurilor, 12, deține 61.128,1
ha (7,9%), în timp ce suprafața unităților hidrofizice montane (4 și 3) au 42.424,5 ha (5,5%),
respectiv 37.664,2 ha (4,9%). Datorită complexității ridicate a reliefului arădean, alte unități
hidrofizice (19, 14, 20 și 21) completează tabloul județului, dar ponderea acestora nu
depășește cca. 13,0%.
Județul Bihor
Județul Bihor face parte din Regiunea Crișana și prezintă un relief variat, asemănător
cu cel al județului Timiș. Unitățile hidrofizice 13 și 16, specifice regiunilor colinare, dețin
peste 43% din suprafața județului (232.151,0 ha, 30,8%, respectiv 97.188,8 ha (12,9%), iar
alte unități cu ponderi moderate (17, 18 și 14, cu 34.733,8 ha, 4,6%; 26.704,9 ha, 3,5% și

112
16.164,5 ha, 2,1%) completează gama de unități hidrofizice colinare sau de câmpie înaltă, fig.
3.39. Unitățile specifice de vale și/sau areale depresionare (7 și 8) dețin împreună cca. 15%
din suprafața teritoriului județului, cu 81.670,9 ha (10,8%), respectiv 33.629,1 ha (4,5%), dar
și unitățile hidrofizice montane (3 și 4) acoperă cca. 20% din teritoriu (97.849,3 ha = 13,0%
plus 56.046,2 ha = 7,4%). Restul unităților hidrofizice dețin suprafețe neînsemnate.

Fig. 3.37 Raionarea hidrofizică a județului Satu-Mare, după Harta de soluri la scara 1:
200.000

Prezenta caracterizare hidrofizică a României realizată pentru solurile la scara

1:200.000 poate fi detaliată prin studii ulterioare la scara 1:50.000 sau chiar 1:25.000, în care
indicii hidrofizici ar putea fi cuantificați mai precis spațial, dar și structural, mergând până la
precizia de 5 mm coloană de apă pentru intervalele menționate, dacă cerințele amenajărilor de
irigație în livezi o cer.

113
Fig. 3.38 Raionarea hidrofizică a județului Caraș-Severin, după Harta de soluri la scara 1:
200.000

114
Fig. 3.39. Raionarea hidrofizică a județului Timiș, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

Fig. 3.40. Raionarea hidrofizică a județului Arad, după Harta de soluri la scara 1: 200.000

115
Fig. 3.41. Raionarea hidrofizică a județului Bihor, după Harta de soluri la scara 1: 200 000

116
 Capitolul 4. Surse potențiale de apă de irigație
4.1. Răspândirea surselor de apă
4.1.1. Resurse de apă subterană
Apele subterane constituie o resursă mai puțin văzută, iar evaluarea ei este mai dificilă.
Ea se realizează pe baza observațiilor sistematice efectuate la posturile Rețelei Hidrogeologice
Naționale ce aparține Agenției Naționale „Apele Române” (ANAR).
Apele subterane se constituie într-o resursă importantă, în special datorită calității lor
fizico – chimice și biologice.
Posibilitatea de înmagazinare și circulație a apelor subterane se află în strânsă legătură
cu alcătuirea litologică, dispoziția spațială și condițiile de alimentare, elemente care determină
de fapt condițiile hidraulice ale acviferelor, în funcție de care apele subterane sunt denumite
freatice și/sau de adâncime.
Apele freatice se află cantonate în primele orizonturi permeabile, până la circa 50 m
adâncime, fiind sub influența directă a factorilor atmosferici și alimentate direct din
precipitații, prin infiltrarea în sol și curgerea sub stratul radicular al plantelor până în acvifer.
Apele subterane de adâncime sunt cantonate la adâncimi mai mari de 50 m, fiind
închise prin orizonturi impermeabile și alimentate din precipitații numai prin locurile aflate
sub influența atmosferei, adesea situate mai în amonte.
Resursele exploatabile de ape subterane pe întreg teritoriul țării noastre au un debit de
393.909 m3/s (12.234 km3/an) (Mlenajek ș.a., 2009), din care:
 ape freatice: 149.412 m3/s (4.715 km3/an);
 ape de adâncime: 244.497 m3/s (7.519 km3/an).
Repartiția strictă a resurselor de apă subterană pe bazine și spații hidrografice
convenționale ale cursurilor de apă după care se face administrarea apelor este practic
imposibil de realizat, deoarece bazinele apelor subterane nu coincid cu cele ale apelor de
suprafață. Cu toate acestea, Agenția Națională „Apele Române” (ANAR) a realizat împărțirea
resurselor de apă subterană pe districte de bazine hidrografice, aceasta fiind prezentată în
tabelul 4.1.

Tabelul 4.1. Resurse (debite) de apă subterană pe bazine hidrografice (după Mlenajek ș.a.,
2009)
Acvifere Acvifere de
Direcția apelor freatice (<50 mad) adâncime (>50 mad)
(l/s) (l/s)
Someș-Tisa 7.873,9 4.364,0
Crișuri 8.944,96 11.389,9
Mureș 9.433,0 5.265,9
Banat 7.560,0 5.151,98
Jiu 13.550,0 7.898,7
Olt 11.718,8 15.580,6
Argeș-Vedea 27.707,0 84.652,2
Buzău-Ialomița 28.180,0 13.649,0
Siret 14.637,0 2.555,0
Prut 3.917,9 9.156,3
Dobrogea-Litoral 15.889,3 84.833,4
Total 149.411,86 244.496,98

Resursele exploatabile totale de ape subterane din România (exclusiv apele minerale și
geotermale) sunt estimate la 11,5 mld. m3/an (Pișota și Zaharia, 2003). Dintre acestea,

117
utilizabile (resurse de bilanț) sunt 9,6 mld. m3/an, din care 4,7 mld. m3/an aparțin domeniului
freatic și 4,9 mld. m3/an celui al apelor de adâncime.
Apele subterane sunt inegal răspândite pe suprafața țării noastre (fig. 4.1.). Astfel,
conform autorilor Pișota și Zaharia (2003), Câmpia Română deține 45% din resursele
utilizabile, iar Câmpia de Vest 21%, în timp ce regiuni precum Dobrogea și Podișul
Transilvaniei dețin ponderi mai mici de 10% (4,7% și respectiv 8,2%). Situația actuală a
volumului de apă captată din apele subterane pentru diverse utilizări sunt prezentate în tabelul
4.2., conform ultimelor date furnizate de ANAR în „Sinteza Planurilor de management la
nivel de bazine/spații hidrografice”.

Tabelul 4.2. Volumul de apă captată, pe bazine hidrografice, din apele subterane (sursa:
proiect ADER 12.4.3)
Apa captată (mil. m3)
Nr. Agricultură
Crt. Direcția apelor Populație Industrie (inclusiv Irigații Total
acvacultură și
agrozootehnie)
1 Someș-Tisa 12,3 10,1 1,2 3,7 27,4
2 Crișuri 25,0 8,8 0,6 0,0 34,4
3 Mureș 14,6 13,6 1,8 3,1 33,0
4 Banat 17,6 22,1 2,8 1,2 43,6
5 Jiu 16,9 4,2 0,8 0,5 22,4
6 Olt 20,7 18,6 2,1 5,1 46,5
7 Argeș-Vedea 63,6 42,3 2,5 3,0 111,4
8 Buzău-Ialomița 8,5 12,0 2,3 0,0 22,8
9 Siret 57,0 4,9 1,8 0,1 63,8
10 Prut 4,9 1,5 0,9 0,0 7,3
11 Dobrogea-Litoral 40,1 18,9 0,6 1,5 61,1
Total 281,0 157,1 17,4 17,9 473,5

Cele mai bogate resurse de ape freatice sunt cantonate în formațiunile aluvionare ale
luncii și teraselor Dunării, ale luncilor, teraselor și conurilor de dejecție ale principalelor râuri
ale României (Someș, Mureș, Timiș, Olt, Prahova, Buzău, Putna, Moldova, Siret etc.). În ceea
ce privește apele de adâncime, rezerve importante sunt deținute în straturile de Frătești și de
Cândești, în calcarele jurasice și cretacice din Dobrogea de Sud, în depozitele pleistocene și
panoniene din Câmpia de Vest, în nisipurile daciene din Oltenia.
Pentru România, se consideră că teritoriul cu aport freatic depășește 4 mil. ha, cu un
aport mediu de 1.800 m3/ha/an (Blidaru ș.a., 2009). În ceea ce privește apele subterane de
adâncime, în prezent acestea se folosesc pe suprafețe relativ restrânse pentru irigarea
culturilor agricole. Suprafața estimată că este amenajată pentru irigare cu ape subterane nu
depășește 26.000 ha (Blidaru ș.a., 2009). Acest lucru se datorează în principal strategiei de
proiectare a marilor amenajări de irigații având ca sursă apele de suprafață și în special
Dunărea.
Deși se cunoaște că este bine ca aceste ape să fie rezervate folosirii ca apă de băut,
există situații favorabile folosirii în irigații sau chiar cazuri când necesitatea drenării unor
teritorii furnizează în mod implicit volume mari de apă ce nu se pot folosi decât la irigarea
culturilor agricole. În această situație sunt regiunile din conurile de dejecție ale râurilor și din
Lunca Dunării. În acest mod s-ar putea amenaja pentru irigație o suprafață de circa 170.000 ha
pentru folosirea apelor subterane (mai ales a celor freatice) (Blidaru ș.a., 2009).

118
 Fig. 4.1. – Răspândirea apelor subterane în România

4.1.2. Resurse de apă de irigație din lacuri colinare

Stadiul actual al amenajărilor de irigații din România cu alimentare din lacuri
În prezent, în România există o serie de amenajări de irigații la care sursa de apă o
reprezintă lacurile. Din suprafața totală brută amenajată, se poate iriga cu apă provenită din
lacuri o suprafață de 611.847 ha (sursa: proiect ADER 12.4.3). Cele mai mari suprafețe
amenajate cu sisteme care folosesc apa din lacuri pentru irigații sunt în județele Olt (122.385
ha), Tulcea (76.653 ha) și Călărași (64.184 ha). Pe de altă parte, cele mai mici suprafețe cu
sisteme care folosesc apa din lacuri pentru irigații sunt în județele Covasna (1.300 ha), Neamț
(1.054 ha) și Brașov (980 ha).
În fig. 4.2. este ilustrată răspândirea lacurilor în bazinele hidrografice din România.
După cum se poate observa, cea mai mare răspândire a acestor lacuri se întâlnește sudul țării
în Câmpia Română, urmată de Podișul Moldovei din estul țării și de Câmpia Banatului din
vestul țării.
Prin „lac colinar” se înțelege un bazin de acumulare a apei de precipitații, scursă de pe
suprafețele agricole, format printr-un baraj de pământ care închide o vale secundară sau o
vâlcea, cu înălțimea de retenție maximă de la 8-10 m la 15-20 m, cu scop agricol: irigare,
creșterea peștilor, creșterea păsărilor de apă, alimentarea cu apă a animalelor, regularizarea
scurgerilor pe terenurile agricole, sport, turism în domeniul rural etc. (Evanghelisti, 1959).

119
 Fig. 4.2. – Răspândirea lacurilor în bazinele hidrografice din România

Potrivit unei caracterizări sintetice a climatelor, România se înscrie prin poziția sa

geografică, în zona temperată a emisferei nordice, cu climat microtermal și semiarid în partea
de sud-est (în Bărăgan și Dobrogea) și microtermal și subumed în restul țării. Caracterul
semiarid este accentuat și de repartiția neuniformă a precipitațiilor din sezonul de vegetație,
dar și de frecvența anilor secetoși în care recoltele sunt mult diminuate. Astfel, frecvența
anilor cu recolte slabe și foarte slabe în regim neirigat este de 52% în Dobrogea, 43% în
Bărăgan și 36-39% în Câmpia Olteniei și nord-estul Moldovei (Apetroaie și Lup, 2006).
Repartizarea neuniformă a precipitațiilor în România și necesarul de apă în cursul
anului conduc la perioade frecvente și lungi de secetă, mai ales în timpul verii, când debitele
majorității râurilor se reduc, unele ajungând aproape de zero. Pe de altă parte, în perioada
toamnă – primăvară, când consumurile sunt minime, cantități semnificative de apă se scurg și
se pierd nefolosite. În prezent, majoritatea cursurilor de apă au devenit deficitare în perioadele
de secetă și, prin urmare, extinderea folosințelor de apă, mai ales pentru irigații, pentru care
sunt necesare cantități însemnate de apă, nu mai este posibilă din aceste surse.
Condițiile naturale de teren din bazinele hidrografice și regimul hidrologic al
cursurilor de apă, oferă alternative avantajoase pentru crearea unor surse de apă prin lucrări de
acumulare. În cadrul irigațiilor, asigurarea apei pentru irigare constituie o problemă care apote
fi rezolvată doar dacă se folosește rațional și potențialul hidrologic natural prin acumularea
scurgerilor periodice de pe suprafața bazinelor de recepție mici în lacuri colinare.

120
 Existența lacurilor colinare permite dezvoltarea, pe lângă irigarea culturilor, și a altor
sectoare din domeniul economiei agricole, cum ar fi crescătoriile piscicole. Problema
folosințelor de apă va putea fi rezolvată în viitor și la noi în țară, prin crearea unor mari
rezerve de apă, acumulate în perioadele cu exces. În ceea ce privește extinderea irigațiilor în
sisteme mici, sursa de apă din acumulări va avea în viitor un rol esențial, în principal în zona
de câmpie și dealuri, unde în timpul secetelor cursurile de apă sunt deficitare.
Totodată, o rezolvare economică, uneori fiind chiar singura soluție, o constituie
folosirea apei din lacuri colinare la prepararea soluțiilor pentru stropiri în vederea combaterii
dăunătorilor și bolilor în zonele de dealuri cu vii și livezi, care sunt sărace în izvoare sau ape
curgătoare permanente.

Fig. 4.3. – Zone potențiale pentru amenajări de lacuri colinare cu folosință pentru irigații

În cadrul exploatațiilor agricole, existența unui luciu de apă oferă posibilitatea

obținerii de venituri suplimentare prin creșterea păsărilor de apă (gâște, rațe).
Trebuie menționat, de asemenea, că existența acestor tipuri de acumulări sunt parțial
sau total utile în protecția împotriva inundării suprafețelor agricole, prin reducerea vârfului
undelor de viitură produse de ploile însemnate cantitativ.
Nu în ultimul rând, existența unui lac colinar poate constitui o sursă de apă pentru
combaterea înghețurilor în livezile apropiate, o sursă de apă pentru combaterea incendiilor în
mediul rural, dar și un loc de odihnă și agrement.
În condițiile modificării regimurilor de temperatură și precipitații datorită efectelor
schimbărilor climatice este necesar ca într-un viitor apropiat, exploatațiile agricole din zona

121
de irigații, care nu intră în perimetrul sistemelor mari de irigații, să aibă amenajată pentru
irigații o suprafață de teren din surse locale de apă, de pe care să-și asigure cel puțin nevoile
proprii de legume, zarzavaturi și furaje pentru animale.
Acolo unde există condiții, este indicat a se realiza prin cooperare între fermieri sau
între fermieri și autoritățile locale, acumulări cu volume mai mari de apă, din care să se irige
suprafețe în sisteme mai mari de irigații, folosindu-se în comun, pe lângă sursa de apă, și
lucrările de captare, de pompare și de aducțiune a apei pe terenurile irigate.
În urma analizării geomorfologiei teritoriului țării noastre și a favorabilității terenurilor
agricole pentru diferitele culturi agricole a fost elaborată o hartă cu zonele potențiale pentru
amenajări de lacuri colinare în țara noastră (fig. 4.3.). Pentru aceasta, s-a utilizat software-ul
ArcGIS cu ajutorul căruia s-au suprapus stratele cu informații conținând apele de suprafață
(lacuri), notele de bonitare pentru terenul arabil pe microzonele pedo-geoclimatice și blocurile
fizice în care sunt aplicate irigații.
Din datele prezentate în tabelul 4.3. de mai jos, se poate observa faptul că suprafața
totală potențială care se poate iriga cu apă provenită din lacuri colinare este de 160.608,5 ha
(sursa: proiect ADER 12.4.3). Cele mai mari suprafețe de teren arabil care se pot iriga cu apa
din lacuri colinare sunt în județele Arad (27.777,22 ha), Dolj (12.076,86 ha) și Timiș
(23.356,05 ha).

Tabelul 4.3. Suprafața de teren arabil potențială a se iriga cu apă provenită din lacuri colinare
(sursa: proiect ADER 12.4.3)
Nr. Județul Suprafața Nr. Județul Suprafața
crt. (ha) Crt. (ha)
1 Alba 218,41 20 Hunedoara 359,76
2 Arad 27.777,22 21 Ialomita 599,02
3 Arges 7.725,22 22 Iasi 5.149,02
4 Bacau 1.534,72 23 Ilfov 113,39
5 Bihor 9.287,91 24 Mehedinti 3.522,67
6 Bistrita-Nasaud 240,33 25 Mures 546,26
7 Botosani 6.270,75 26 Neamt 880,74
8 Braila 797,60 27 Olt 7.633,70
9 Brasov 165,76 28 Prahova 9.138,64
10 Buzau 7.867,57 29 Salaj 249,40
11 Calarasi 300,41 30 Satu Mare 89,84
12 Caras-Severin 31,42 31 Sibiu 89,52
13 Cluj 414,37 32 Teleorman 5.628,90
14 Constanta 61,22 33 Timis 23.356,05
15 Dambovita 4.235,21 34 Tulcea 375,35
16 Dolj 12.076,86 35 Valcea 5.033,70
17 Galati 799,19 36 Vaslui 7.504,85
18 Giurgiu 894,82 37 Vrancea 4.074,27
19 Gorj 5.235,19
TOTAL 160.608,50

4.2. Calitatea apei de irigație

Calitatea apei de irigație este importantă în agricultură, apa fiind un factor de vegetație
semnificativ în viața plantelor dar, totodată, poate să contribuie și la modificarea proprietăților
fizice ale solului (Grumeza și Klepș, 2009).
Pentru aprecierea calității apei de irigație trebuie respectați anumiți indicatori chimici
descriși într-un act normativ (STAS 9450/1988), care trebuie avuți în vedere împreună cu

122
limitele lor respective. Acești indicatori sunt: reacția apei (pH-ul), indicatori salini, indicatori
toxici și indicatori infecto-contagioși. În paragrafele ce urmează vor fi descriși indicatorii
pentru aprecierea calității apei după cum sunt caracterizați de către Grumeza și Klepș (2009)
în Ghidul practic de irigare a culturilor agricole și horti-viticole.
În ceea ce privește reacția solului, s-au stabilit următoarele limite:
- apă tolerabilă: pH = 5,0 – 6,4
- apă corespunzătoare: pH = 6,5 – 7,2
- apă tolerabilă: pH = 7,3 – 8,6.
Nu se admite folosirea pentru irigație a apei care are valori ale pH-ului în afara acestor
limite, atât în domeniul acid, cât și în cel alcalin.
În privința indicatorilor salini, aceștia se referă atât la cei de salinizare, cât și la cei de
alcalizare a solului. Calitatea apei pentru irigație se împarte în cinci clase de salinizare și patru
clase de alcalizare în funcție de reziduul salin și de indicele CSR (carbonatul de sodiu
rezidual) pentru clasele de salinizare și de indicele SAR, sau raportul de adsorbție a sodiului
(sodium adsorbtion ratio) pentru clasele de alcalizare.
Raportul dintre suma ionilor de sodiu și potasiu și suma cationilor de calciu,
magneziu, sodiu și potasiu reprezintă indicele denumit „procentul de sodiu solubil” (Soluble
Sodium Percentage, SSP), care exprimă procentul dăunător de sodiu din totalul cationilor din
apă, este un alt indicator al alcalinității apei, astfel:

SSP (%) = 100 × (Na+ + K+) / (Ca ++ + Mg++ + Na+ + K+)

Indicele CSR se exprimă în miliechivalenți / dm3, în funcție de conținutul de carbonați

și bicarbonați care facilitează precipitarea Ca+2 și Mg+2 și îmbogățirea apei în Na+, precum și
de conținutul de calciu și magneziu din sol, cu ajutorul formulei:

CSR = (HCO3 + CO3) – (Ca + Mg)

sau CSR = HCO3/61 + CO3/30 – Ca/20 – Mg/12

în cazul în care concentrația ionică se exprimă în mg/l ca săruri.

Indicele SAR se calculează cu ajutorul următoarei formule bazate pe ecuația
schimbului cationic:
𝑁𝑎+
𝑆𝐴𝑅 =
++ ++
√𝐶𝑎 + 𝑀𝑔
2
Calitatea apei de irigație se clasifică în cinci clase de salinitate, în funcție de indicatorii
salini (după STAS 9450-88), după cum urmează:
- clasa C1 (CSRmax. = 0,63 miliechivalenți / dm3): apă cu reziduu salin redus,
utilizabilă în cazul majorității solurilor și plantelor de cultură;
- clasa C2 (CSRmax. = 1,25 miliechivalenți / dm3): apă cu reziduu salin
moderat, utilizabilă la irigat cu norme de irigație care să asigure spălarea pe
soluri permeabile;
- clasa C3 (CSRmax. = 1,90 miliechivalenți / dm3): apă cu reziduu salin ridicat,
utilizabilă cu amenajări speciale pentru spălare și drenaj, pe soluri permeabile
și la plante tolerante la salinitate;
- clasa C4 (CSRmax. = 2,50 miliechivalenți / dm3): apă cu reziduu salin foarte
ridicat, utilizabilă cu amenajări speciale pentru drenaj, pe soluri permeabile și
la plante foarte tolerante la salinitate;
- clasa C5 (CSRmax. > 2,50 miliechivalenți / dm3): apă cu reziduu salin extrem
de ridicat, în general neutilizabilă în condițiile țării noastre.

123
 Calitatea apei de irigație se clasifică în patru clase de alcalizare, în funcție de indicii de
alcalizare (după STAS 9450-88), după cum urmează:
- clasa S1 (SAR < 8): apă cu potențial de alcalizare moderat, utilizabilă în cazul
majorității solurilor;
- clasa S2 (SAR = 8 - 15): apă cu potențial de alcalizare moderat, utilizabilă pe
soluri permeabile, fără amenajări speciale pentru spălare și drenaj;
- clasa S3 (SAR = 15 - 22): apă cu potențial ridicat de alcalizare, utilizabilă pe
soluri permeabile, cu amenajări speciale pentru spălare și drenaj și cu aplicare
de îngrășăminte organice și minerale;
- clasa S4 (SAR > 22): apă cu potențial de alcalizare excesiv de ridicat,
neutilizabilă la irigații în toate cazurile.
În general, cu cât solurile sunt mai argiloase, cu atât pericolul sărăturării și alcalizării
secundare, artificiale, este mai mare.
În ceea ce privește indicatorii toxici, aceștia au în vedere conținutul apei în metale
grele, pentru care legislația din România impune limite severe.
În privința indicatorilor infecto-contagioși, apa se clasifică în trei clase de calitate
(după STAS 9450-88) în funcție de numărul de germeni coliformi, după cum urmează:
- apă potabilă (număr maxim de germeni coliformi – până la 102/dm3):
utilizabilă pentru toate solurile și plantele aplicabilă prin orice metode de
irigare;
- apă moderat poluată (număr de germeni coliformi – peste 102/dm3 până la
105/dm3): utilizabilă pentru toate solurile și plantele, cu excepția plantelor cu
destinație alimentară și furajeră în stare proaspătă sau conservare prin
congelare, murare, fără prelucrare termică;
- apă intens poluată (număr de germeni coliformi – peste 105/dm3): utilizabilă
numai pe solurile cu apa freatică la peste 4 m adâncime și pentru culturile ale
căror produse sunt prelucrate termic și pentru produse vegetale nealimentare.

4.2.1. Calitatea apelor freatice subterane

Regimul natural al apelor subterane a suferit, în timp, o serie de modificări cantitative
şi calitative. Evidenţa resurselor de ape subterane, la nivelul celor 11 Administraţii Bazinale
de Apă care se află în subordinea Administrației Naționale „Apele Române”, a fost impusă de
necesitatea realizării gestiunii acestora, de gospodărirea lor integrată cu a celor de suprafaţă,
precum şi de adoptarea unei politici unitare de protecţie şi prevenire a introducerii directe sau
indirecte a poluanţilor prioritari în apele subterane şi stoparea sau limitarea introducerii în
acvifere a altor poluanţi ce vor afecta calitatea apei.
Directiva Cadru în domeniul Apelor 2000/60/CEE, privind stabilirea cadrului pentru
o politică europeană în domeniul apelor, a integrat prevederile directivei apelor subterane
într-un ansamblu general menit să asigure protecţia calitativă şi cantitativă a tuturor resurselor
de apă de pe teritoriul Uniunii Europene. Ca urmare a implementării Directivei Cadru a Apei
2000/60/CEE în România, s-a realizat zonarea sistemelor acvifere cu nivel liber şi a celor cu
nivel sub presiune, fiind delimitate, descrise şi caracterizate 142 corpuri de apă subterană,
această grupare realizându-se şi în scopuri manageriale.
Reţeaua de monitoring a corpurilor de apă subterană a devenit operațională din anul
2006 și a fost astfel proiectată cu scopul de a oferi o imagine generală coerentă şi
cuprinzătoare a stării calitative şi cantitative a corpurilor de apă subterană, în cadrul fiecărui
bazin hidrografic, şi de a detecta prezenţa tendinţelor de creştere, pe termen lung, a
concentraţiilor poluanţilor din cauza activităţilor antropogene, conform „Planului national de
protecţie a apelor subterane împotriva poluării si deteriorării” aprobat prin H.G. nr. 53/2009,
act normativ ce a transpus Directiva Parlamentului European şi a Consiliului European

124
118/2006/CE privind protecţia apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării (Directiva
Apelor Subterane - DAS). Monitorizarea stării apelor din România, având la bază programele
de monitorizare stabilite conform Art. 8 (1, 2) din Directiva Cadru pentru Apă, se realizează
de către Administrația Națională „Apele Române” prin unitățile sale teritoriale.
În accepţiunea Directivei Cadru pentru Apă, „corpul de apă subterană” este un volum
distinct de ape subterane dintr-un acvifer sau mai multe acvifere semnificative, ca importanţă
pentru alimentări cu apă, cu debite exploatabile mai mari de 10 m3/zi.
În regimul natural al apelor subterane au intervenit o serie de modificări cantitative şi
calitative, datorită executării unor lucrări hidroameliorative şi hidrotehnice, inclusiv captări,
precum şi din cauza poluării, cu precădere în cazul apelor freatice.
Din punct de vedere cantitativ, conform anexei V din Directiva Cadru Apă, starea
bună a corpului de apă subterană este atinsă atunci când nivelul apei subterane în corpul de
apă subterană este astfel încât resursele de apă subterană disponibile nu sunt depăşite de rata
de captare medie anuală pe termen lung. Pentru evaluarea stării cantitative a corpurilor de apă
subterană ANAR a utilizat recomandările ghidului european în domeniu, elaborat în cadrul
Strategiei Comune de implementare a Directivei Cadru, utilizându-se următoarele criterii:
- bilanţul hidric;
- conexiunea cu apele de suprafaţă;
- influenţa asupra ecosistemelor terestre dependente de apă subterană;
- intruziunea apei saline sau alte intruziuni.
În acest sens, Administraţia Naţională „Apele Romane“ s-a implicat în realizarea
programului de reabilitare a Sistemului Naţional de Observaţii şi Măsurători a resurselor de
apă subterană. Astfel, începând din anul 2004, Administraţia Naţională „Apele Romane“ a
iniţiat un Proiect PILOT de monitorizare zilnică a nivelului şi temperaturii apei în forajele
hidrogeologice, folosind un indicator de nivel cu colectarea automată a datelor, traductor de
temperatură şi înregistrator electronic (datalogger).
Prin aplicarea acestor criterii, în evaluarea stării cantitative a corpurilor de apă
subterană, a rezultat faptul că toate cele 142 de corpurile de apă subterană delimitate pe
teritoriul României, prezintă o stare cantitativ bună.
Ca o observaţie asupra stării cantitative a apelor subterane, al rezervelor de apă, se
menţionează că în unele zone ale ţării s-au produs creşteri semnificative ale nivelurilor
piezometrice, potenţate în anii bogaţi în precipitaţii, (de ex.: câmpiile Băileşti, Romanaţi şi
Bărăgan creșteri de 2 - 15 m, în zonele de luncă a principalelor râuri, iar în Dobrogea de Sud
creşterea poate fi de 3 - 10 m). În perioadele secetoase se produc scăderi naturale puternice ale
nivelurilor piezometrice (de peste 3 - 5 m). Efectul este amplificat de prelevările excesive de
apă din subteran, prin captări (de ex.: Bucureşti, în cazul „Stratelor de Frăteşti” - scăderi ale
nivelurilor de 20 - 50 m, sau Rovinari, Baia de Aramă unde, ca urmare a secărilor din zonele
miniere, nivelul piezometric a scăzut la peste 80 m). Pericolul cel mai mare în acest caz îl
reprezintă scăderea drastică a debitelor exploatabile ale captărilor din zonele afectate, precum
şi atragerea accelerată de ape poluate spre zonele depresionare.
Metodologia de evaluare a stării calitative (chimice) a corpurilor de apă subterană a
urmat, în general, recomandările documentului: „Îndrumar asupra stării apelor subterane şi
evaluării tendinţelor” realizat de Grupul de lucru C - Apele Subterane al Comisiei Europene.
Evaluarea stării calitative a corpurilor de apă subterană s-a realizat pe baza comparării
analizelor chimice efectuate în anul 2009, cu valorile de prag, valori ce au fost determinate
pentru un număr de 125 de corpuri de apă subterană, din cele 142 de corpuri delimitate în
România şi care au fost publicate în Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 137/2009.
În cazul apelor subterane, starea bună implică o serie de condiţii definite în Anexa V din
Directiva Cadru Apă (Directiva 2000/60/CE). Condiţiile suplimentare pentru starea chimică şi
procedurile de evaluare sunt dezvoltate în Directiva Apelor Subterane (Directiva

125
2006/118/CE), transpusă în legislaţia naţională prin H.G. nr. 53/2009, pentru aprobarea
Planului national de protecţie al apelor subterane împotriva poluării si deteriorării.
Corpurile de apă subterană se clasifică în două clase: bună şi slabă, atât pentru starea
cantitativă, cât şi pentru cea calitativă (chimică). Pentru evaluarea stării chimice a apelor
subterane, concentraţiile determinate în punctele de monitorizare stabilite conform Directivei
Cadru a Apei se compară cu valorile de prag care sunt considerate astfel obiectivele vizate
pentru o stare bună a corpului de apă subterană.
Pentru nitraţi (50 mg/l) şi pesticide (0,1 μg/l individual şi 0,5 μg/l total) sunt valori de
prag stabilite în standardele europene, după care fiecare ţară membră şi-a stabilit valorile de
prag pentru celelalte substanţe poluante, având la bază valorile fondului natural. În cadrul
Proiectului MATRA PPA06/RM/7/5 ”Stabilirea măsurilor de reabilitare a apelor subterane
poluate datorită depozitelor de deşeuri, în vederea atingerii obiectivelor de mediu cerute de
Directiva Cadru Apă şi Directiva Apelor Subterane”, parteneri fiind Administraţia Naţională
„Apele Române”, Administraţia de Apă Bazinală BANAT, Ministerul Mediului şi Institutul
Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, a fost elaborată metodologia determinării
fondului natural şi a valorilor de prag, pentru 125 de corpuri de apă din cele 142, aceste valori
de prag a corpurilor de apă din Romania fiind aprobate prin Ordinul Ministerului Mediului nr.
137/2009.
Riscul neatingerii obiectivelor de mediu are la bază criterii calitative şi cantitative.
Pentru evaluarea riscului calitativ se analizează, mai întâi, numărul şi distribuţia forajelor
monitorizate.
La determinarea riscului din punct de vedere calitativ se au în vedere următoarele:
- corpul este considerat la risc, în stare slabă, dacă este poluat în cel puţin 20% din
numărul total al punctelor monitorizate;
- corpul se află în stare bună, dacă este total nepoluat, sau dacă din numărul punctelor
monitorizate, numărul celor poluate este mai mic de 20%.
Valorile medii ale indicatorilor de calitate ai apelor şi a altor parametri de poluare sunt
interpretaţi având ca reper valorile de prag determinate, pentru indicatorii: NO2, NH4, cloruri,
sulfuri, plumb, cadmiu, mercur, arsen etc., după caz, pentru fiecare corp de apă în parte.
Forajele monitorizate în cadrul Rețelei Naționale de Hidrogeologie au fost urmărite
conform cu noul Sistem de monitoring pentru ape subterane, implementat în anul 2006, care
urmăreşte o supraveghere mai atentă şi mai concretă în ceea ce priveşte calitatea apei.
La nivelul țării au fost monitorizate 1.977 puncte de monitorizare (foraje, izvoare,
drenuri, fântâni). Dintre acestea, 1.538 aparţin Reţelei Naţionale de Hidrogeologie (dintre care
76 sunt izvoare, 5 sunt drenuri şi 145 sunt foraje de exploatare a apei potabile) şi 294 sunt
foraje de urmărire a poluării, amplasate în jurul marilor platforme industriale.
Au mai fost monitorizate, prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene,
fântâni (exemplu: 184 de fântâni publice şi private, precum şi 30 de izvoare de captare apă
potabilă din bazinul hidrografic Someş – Tisa şi 35 de fântâni în bazinul hidrografic Jiu), a
căror apă este, în general, nepotabilă, din cauza depăşirilor înregistrate la amoniu, azotaţi şi
indicatorii bacteriologici, fântâni care sunt în mare parte infestate prin înfiltraţiile provenite de
la grupurile sanitare nehidroizolate, şi de la gunoiul menajer şi de origine animală, provenit
din gospodăriile private.
Prin aplicarea metodologiei şi criteriilor de evaluare a corpurilor de apă subterană,
situaţia calitativă a celor 142 de corpuri de apă subterană se prezintă astfel:
- 109 corpuri se află în stare calitativ bună;
- 22 de corpuri de apă subterană se află în stare calitativ slabă;
- 11 corpuri de apă subterană se află în stare calitativ local slabă.
Identificarea și delimitarea corpurilor de apă subterană a fost realizată la nivelul
fiecărui bazin hidrografic și s-a efectuat pe baza următoarelor criterii: geologic; hidrodinamic;

126
starea corpului de apă – calitativă și cantitativă. La nivelul țării noastre au fost delimitate un
total de 142 corpuri de apă subterană, împărțite pe bazine hidrografice (Administrații Bazinale
de Apă) astfel (tabelul 4.4., fig. 4.4.):

Tabelul 4.4. Starea corpurilor de apă subterană din România (după Marchidan, 2010)
Denumire Cod Nr. corpuri Starea calitativă Starea cantitativă Local
bazin corpuri de de apă slabă
hidrografic apă subterană Bună Slabă Bună Slabă
subterană
Someș - ROSO 15 14 1 15 - 4
Tisa
Crișuri ROCR 9 9 - 9 - 1
Mureș ROMU 24 22 2 24 - 1
Banat ROBA 20 18 2 20 -
Jiu ROJI 8 6 2 8* - 2*
Olt ROOT 14 11 3 14 - -
Argeș - ROAG 11 8 3 11 - 2
Vedea
Ialomița – ROIL 18 15 3 18 - 2
Buzău
Siret ROSI 6 6 - 6 - -
Prut ROPR 7 5 2 7 - 1
Dobrogea RODL 10 9 1 10 - 1
- Litoral
Total 142 123 19 142 - 14
* local stare cantitativă slabă

Caracteristici calitative ale apelor subterane

În general, calitatea apei este definită ca un ansamblu convențional de caracteristici
fizice, chimice, biologice și bacteriologice, exprimate valoric, care-i permit încadrarea într-o
anumită categorie și îi conferă însușirea de a servi unui anumit scop (Nicolescu, 2008).
Apele subterane prezintă parametri relativ constanți, caracterizându-se printr-o
mineralizare ridicată (aprox. 400 mg/l), un conținut bogat în dioxid de carbon, o concentrație
scăzută a oxigenului și un pH neutru (6,5 – 7). Conținutul în săruri minerale dizolvate este
format, în principal, din dicarbonați, cloruri și sulfați de sodiu, potasiu, calciu și magneziu. În
funcție de mineralogia straturilor străbătute, sursele de apă subterană conțin cantități
însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat și sulfuri, compuși ai azotului, care uneori pot
depăși normele admise pentru utilizarea în scop potabil, industrial sau agricol.
Din punct de vedere calitativ, apele subterane sunt considerate curate și se înscriu în
normele de potabilitate sau pentru alte utilizări în industrie și agricultură. Condițiile de calitate
pentru diferite categorii de apă, în general, și pentru apa subterană, în special, sunt
reglementate prin Legea apelor (nr. 107/1996 actualizată în anul 2007) și prin standardele
naționale privind calitatea apei aflate în vigoare. Nicolescu (2008) a sintetizat indicatorii de
calitate pentru diferite categorii de apă întâlnite în mod curent și care sunt prezentați în tabelul
4.5. de mai jos.

127
Fig. 4.4. – Corpuri de apă subterană aflate la risc calitativ în România (sursa: ANAR, Sinteza
Planurilor de management actualizate la nivel de bazine/spații hidrografice, 2015)

Activitatea de cunoaștere a calității apelor subterane freatice se desfășoară la nivelul

marilor bazine hidrografice, pe unități morfologice, iar în cadrul acestora, pe structuri acvifere
(subterane), prin intermediul stațiilor hidrogeologice, cuprinzând unul sau mai multe foraje de
observație. Monitorizarea acviferelor freatice se realizează prin intermediul Rețelei
Hidrogeologice Naționale.
Forajele de adâncime din cadrul Rețelei Hidrogeologice Naționale investighează zone
necunoscute ale acviferelor de adâncime, ținând seama de cunoașterea realizată prin alte
foraje hidrogeologice de cercetare sau exploatare executate anterior. Acestea urmăresc
comportarea acviferelor în regim natural. O altă categorie de foraje sunt amplasate în zonele
de captare a apelor subterane de adâncime, scopul lor fiind de urmărire a efectului exploatării
asupra regimului acestor ape.
Programul de măsuratori în forajele Rețelei Hidrogeologice Naționale constă din
măsurători ale nivelului apei la 3 zile, 6 zile sau 15 zile, în funcție de amplitudinea de variație
a nivelului, din măsurători de temperatură la 6 zile în foraje caracteristice, precum și din
pompări experimentale pentru determinarea caracteristicilor hidrogeologice ale stratelor și din
recoltări periodice de probe pentru determinarea proprietăților fizico-chimice ale apei.
În prezent, supravegherea calității apelor freatice se face prin intermediul Sistemului
Național de Monitoring Integrat al Apelor, sub organizarea Administrației Naționale “Apele
Române”, pe baza programelor de monitorizare stabilite în acord cu Art. 8 (1, 2) al Directivei
Cadru Apă. În cazul apelor subterane, programele de monitorizare includ atât monitorizarea
cantitativă, cât și monitorizarea chimică (de supraveghere și operațională).

128
 Tabelul 4.5. Indicatori de calitate pentru diferite categorii de apă (după Nicolescu, 2008)
Metoda de Apă Apă Apă din Apă Apă Apă
Indicator
determinare distilată de râu lacuri subterană potabilă minerală
Temperatură (°C) STAS 6324/61 20 18 13,8 14 19 15
Turbiditate (grade SiO2) STAS 6323/61 0 190 3,5 0,7 0 4
Culoare (mg Pt/l) STAS 7576/66 0 17 35 0 0 0
pH STAS 6325/61 5,6 785 6,95 7,7 7,7 5,8
Reziduu fix (mg/l) STAS 3638/53 15 325 124 429 235 2030
Suspensii (mg/l) STAS 3638/53 15 325 124 429 235 2030
Conductivitate (μS) 20 488 231 593 348 3700
Alcalinitate (mval/l) STAS 6363/61 0,15 3,25 1,55 8,15 206 28,70
Alcalinitate (mval/l) STAS 6363/61 0 0,12 0 0 0 0
Duritate totală (mval/l) STAS 3026/62 0 11,35 4,70 11,93 8,40 54,10
Duritate temporară (mval/l) STAS 3026/62 0 9,18 4,34 11,93 5,77 54,10
Duritate permanentă
STAS 3026/62 0 2,47 0,36 0 2,63 0
(mval/l)
O2 dizolvat (mg/l) STAS 6536/62 1,80 8,69 9,66 1,26 7,20 -
Oxidabilitate (mg KmbO4/l) STAS 3002/61 1,58 48,33 28,77 15,24 5,69 8,80
CCO-Cr (mhO2/l) STAS 6954/61 1,30 26,80 9,06 4,04 2,40 9,70
CBO5 (mhO2/l) STAS 6560/62 8,96 4,96 3,83 0,90 1,20 -
CO2 (mg/l) STAS 3253/61 0 0 7,37 8,80 6,60 2970
Ca (mg/l) STAS 3662/62 0 56 21 39 48 242
Mg2+ (mg/l) calcul 0 17 8 28 7 88
Na++K+ (mg/l) calcul 6 44 12 99 30 455
Fe2+ (mg/l) STAS 8634/70 0 0 0 0,720 0 0,010
Fe total (mg/l) STAS 8634/70 0 0,50 0,600 0,835 0,031 0,021
Mn (mg/l) STAS 3264/62 0 0,025 0,025 0,100 0 0
Cl- (mg/l) STAS 2049/52 4 46 8 11 37 365
SO42- (mg/l) STAS 3069/68 0 60 19 6 50 5
CO32 (mg/l) calcul 0 7 0 0 0 0
NH4- (mg/l) STAS 6328/61 0,019 0,296 0,469 6,000 0,051 0,116
NO2- (mg/l) STAS 3048/61 0,003 0,030 0,010 0,004 0 0,016
NO3- (mg/l) STAS 8900/71 0 4,761 0,332 0,455 2,082 0,044
N total mineral (mg/l) STAS 7312/65 0,016 1,314 0,443 5,125 0,510 0,105
PO43- (mg/l) STAS 3265/61 0,090 4,468 0,010 0,250 0,034 0
P total (mg/l) STAS 1006/85 0,037 0,660 0,023 0,360 0,013 0
SiO2 (mg/l) STAS 3225/61 0,14 0,9 0,60 1,56 1,50 2,10
H2S (mg/l) STAS 7510/66 0 0 0 3,20 0 0
Fenoli (mg/l) STAS 7167/65 0,0017 0,007 0 0 0,0086 0

Surse de poluare
Pentru urmărirea gradului de poluare a rezervelor subterane freatice datorită
activităților antropice și pentru determinarea impactului care-l pot avea diverse surse de
poluare asupra freaticului se fac măsurători și observații periodice și în forajele de poluare
amplasate în jurul marilor surse de poluare, în fiecare bazin hidrografic.
Analiza presiunilor antropice semnificative, exercitate asupra corpurilor de apă
subterană din fiecare bazin hidrografic, se realizează în acord cu prevederile Anexei II – 2.1. a
DCA și a Ghidului Document privind analiza presiunilor și impactului elaborat în cadrul
Strategiei Comune de Implementare a DCA. Presiunile semnificative sunt considerate acelea
care au ca rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de apă analizat, și s-au
avut în vedere următoarele aspecte:
- sursele de poluare punctiforme;
- sursele de poluare difuze;
- prelevări de apă din subteran;
- reîncărcarea artificială a corpurilor de apă subterană;

129
 - surse istorice de poluare.
La nivelul României au fost considerate surse cu impact semnificativ asupra stării
chimice a corpurilor de apă subterană sursele de poluare difuze și punctiforme datorate
așezărilor urbane, sursele din agricultură și cele industriale. Analiza tipurilor de presiuni s-a
realizat pentru fiecare corp de apă subterană, ținându-se cont doar de presiunile semnificative
care au impact asupra stării chimice și cantitative. Analiza presiunilor antropice exercitate
asupra stării apelor subterane a avut în vedere toate datele și informațiile disponibile
privitoare la:
 sursele de poluare datorate aglomerărilor umane fără sisteme de colectare şi epurare a
apele uzate (menajere, industriale, agricole etc.) sau fără sisteme corespunzătoare de
colectare a deşeurilor;
 surse de poluare difuză determinate de activităţile agricole (ferme agrozootehnice care
nu au sisteme corespunzătoare de stocare a gunoiului de grajd etc.) şi activităţile
industriale prin depozitele de deşeuri neconforme (deşeuri industriale, menajere, din
construcţii etc.);
 surse de poluare punctiformă determinate de activităţile industriale, prin evacuarea de
poluanţi specifici tipului de activitate desfăşurată, depozite de deşeuri etc.;
 alte activităţi antropice potenţial poluatoare.
Din punct de vedere al impactului asupra stării cantitative a corpurilor de apă
subterane, presiunile cantitative sunt considerate captările semnificative de apă, care pot
depăşi rata naturală de reîncarcare a acviferului.
Starea corpurilor de apă subterană
La evaluarea riscului neatingerii obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă
subterană s-a ţinut cont de presiunile semnificative identificate, precum şi de evaluarea
impactului acestora diferenţiat pe categorii: risc chimic şi risc cantitativ.
Evaluarea stării corpurilor de apă subterană s-a realizat pe baza comparării analizelor
chimice efectuate, în anul 2015, cu valorile de prag, valori ce au fost determinate pentru un
număr de 139 de corpuri de apă subterană, din cele 143 de corpuri delimitate în România în
cel de-al doilea Plan Național de Management (fiind delimitat un nou corp de apă subterană
pentru spațiul hidrografic Mureș). În cazul apelor subterane, starea bună implică o serie de
condiţii definite în Anexa V din Directiva Cadru Apă (Directiva 2000/60/CE). Condiţiile
suplimentare pentru starea chimică şi procedurile de evaluare sunt dezvoltate în Directiva
Apelor Subterane (Directiva 2006/118/CE), transpusă în legislaţia naţională prin H.G. nr.
53/2009, pentru aprobarea Planului national de protecţie al apelor subterane împotriva
poluării si deteriorării.
În fig. 4.5. sunt prezentate straturile de ape subterane la nivelul țării noastre. Repartiția
geografică a primului strat de ape freatice se suprapune cu regiunile de sud, sud-est din țara
noastră unde se înregistrează cele mai scăzute valori medii ale rezervei inițiale a apei din sol,
de 3400 – 3600 m3/ha în condiții naturale fără irigații (Grumeza și Klepș, 2005). În general,
stratul freatic 1 predomină în regiunile cu grad ridicat de ariditate, cum sunt Dobrogea,
Bărăganul, sudul Olteniei, excepție făcând unele areale din Dobrogea (Valu lui Traian), unde
numai apa din acviferele de adâncime poate fi utilizată pentru irigație, acviferul freatic
neavând debit suficient.
Apa freatică din primul strat este situată deasupra primului strat impermeabil, nivelul
ei găsindu-se la adâncimi variabile, de la mai puțin de 1 m până la câțiva zeci de metri, în
funcție de litologie și de relief. Condițiile meteo influențează regimul apelor freatice: în
perioade de secetă predomină circulația ascendentă, iar în perioade ploioase circulația este
descendentă, iar aportul apelor de suprafață este determinant.
Dacă în partea vestică a Câmpiei Române apa freatică se află la mari adancimi (peste
100 m pe interfluvii), în partea estică a Câmpiei Române, în Bărăganul de Nord și Central,

130
apele freatice se află la adâncimi de numai 5 – 6 m. În cadrul Podișului Moldovenesc se
disting apele freatice din podișurile Sucevei și Bârladului, pe interfluvii ele aflându-se la
adâncimi de 10 – 30 m, unde ele apar adesea ca izvoare cu apă dulce.

Fig. 4.5. – Corpurile de apă subterană la nivel de spații hidrografice în România

Podișul Dobrogei este o regiune săracă în apă. În Dobrogea de Sud, apele freatice se
află cantonate în calcarele sarmațiene care în zona central – estică alcătuiesc un acvifer cu
importanță pentru alimentările cu apă. În Dobrogea de Nord, ape freatice se acumulează la
contactul formațiunilor mai vechi cu loessurile (Bazinul Babadag, Măcin, Tulcea). În toate
cele trei zone ale Dobrogei acumulările de ape freatice sunt reduse și pot fi folosite pentru
alimentări cu apă doar local.
Pentru a-și desfășura ciclul biologic, plantele au nevoie de o anumită cantitate de apă
pe care o captează din sol, cu alte cuvinte. Consumul de apă poate fi considerat ca o rezultantă
a celorlalte elemente ale bilanțului apei în sol.
În cazul normelor de irigație, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu celelalte
elemente ale bilanțului apei in sol, aici contribuția omului este hotărâtoare, care trebuie de
fapt să intervină cu administrarea unor volume mai mici sau mai mari de apă, în funcție de
evoluția factorilor naturali în raport cu cerințele plantelor.
În ceea ce privește sursele de acoperire a consumului de apă al culturilor irigate,
acestea sunt precipitațiile, udările aplicate prin irigare și rezerva de apă din sol. În linii mari,

131
sursele de acoperire a consumului de apă indică anumite diferențe în funcție de diferitele
condiții pedoclimatice, ca și în funcție de culturi.
Acoperirea cerințelor de apă ale diferitelor folosințe agricole se poate realiza potențial
pe două căi: pe calea acțiunii asupra disponibilului la sursă, sau prin antrenarea a noi resurse
de apă alternative. O astfel de resursă poate fi apa freatică. Conform situației prezentate de
Administrația Națională “Apele Române” (ANAR) la nivelul fiecărui spațiu hidrografic,
numărul de captări din apa subterană în România este de 4.104 captări formate din 3.538
foraje (fronturi de captare sau foraje individuale) și 566 izvoare (fig. 4.6). În general, cele mai
ridicate valori ale volumelor de apă subterană captată și utilizată pentru irigații se
înregistrează în arealele geografice cu grad ridicat de ariditate, cum sunt Dobrogea,
Bărăganul, sudul Olteniei.
Utilizarea apelor subterane pentru irigații constituie o alternativă eficientă pentru
eliminarea riscurilor de pierdere a producțiilor agricole ca urmare a secetei. Utilizarea apei
subterane pentru irigații prezintă unele avantaje, cum ar fi: costuri reduse pentru pomparea
apei, dacă adâncimea apei freatice este redusă; puțurile sunt forate în apropierea suprafețelor
agricole pe care urmează a se iriga; costuri relativ reduse cu energia electrică pentru pomparea
apei; costuri scăzute de întreținere.
Volumul de apă captat din apa subterană este în general folosit pentru alimentarea cu
apă potabilă a populației, iar pentru aceste tipuri de captări sunt instituite zone de protecție
sanitară, stabilite conform H.G. nr. 930/2005 şi Ord. M.M.P. nr. 1.278/2011.

Fig. 4.6. – Situația captărilor de apă subterană la nivel de spații hidrografice în România

132
 Pentru utilizarea în irigații a apei captate din apa subterană, volumele de apă captate au
variat pe o perioadă de 5 ani, după cum se poate observa și din valorile prezentate în tabelul
4.6.
În tabelul 4.6. se observă că cele mai mari cerințe privind utilizarea apei subterane
pentru irigații sunt în bazinele hidrografice din regiunile agricole reprezentative, care prezintă
un grad de ariditate relativ ridicat: Buzău-Ialomița, Argeș-Vedea, Mureș, Dobrogea-Litoral,
Jiu și Prut-Bârlad. Deși cerințe sunt și în alte regiuni geografice, resursele apelor de suprafață
pot acoperi respectivul necesar.
Per total țară, datele accesibile nouă arată că până în 2015, numai cca. 78% din
necesarul de apă subterană erau folosite pentru irigație.

133
134
 Surse de poluare a corpurilor de apă subterană
Corpurile de apă prezentate mai sus sunt delimitate în acviferul freatic (care uneori
este lipsit de o bună protecţie sau are strat acoperitor redus ca grosime) și sunt supuse unei
posibile poluări de la suprafaţă (în principal, cu compuşi ai azotului), provenite fie din
aplicarea de îngrășăminte chimice, fie din depozitarea necorespunzătoare a dejecţiilor
animaliere de la fermele din zonă (fig. 4.7.).
Cauzele contaminării acviferului freatic cu azotaţi sunt multiple şi au un caracter
cumulativ. Două surse au pondere importantă în contaminarea cu azotaţi. Acestea sunt
reprezentate de spălarea permanentă a solului impregnat cu oxizi de azot, de precipitaţiile
atmosferice şi de apa de la irigaţii şi apa de suprafaţă (râuri, lacuri), în care s-au evacuat ape
uzate încărcate cu azotaţi. La aceste două surse, ce au un caracter cvasipermanent, se adaugă
sursele cu caracter aleator, generate de aplicarea îngrăşămintelor chimice în exces, pe unele
categorii de terenuri arabile, unde concentraţiile azotaţilor în apă se situează frecvent în jurul
valorii de 100 mg/l, atingând rareori şi valori de peste 1.000 mg/l. O altă cauză a calităţii
nesatisfăcătoare a apelor subterane o reprezintă contaminarea intensă a acviferelor, cu cloruri,
sulfaţi, amoniu, plumb şi substanţe organice.
Factorii poluatori majori, care afectează calitatea apei subterane, se pot grupa în
următoarele categorii: produse petroliere, produse rezultate din procesele industriale, produse
chimice (îngrăşăminte, pesticide) utilizate în agricultură, ce provoacă o poluare difuză greu de
depistat şi prevenit, produse menajere şi produse rezultate din zootehnie, metale grele,
radioactivitatea, necorelarea creşterii capacităţilor de producţie şi a dezvoltării urbane cu
modernizarea lucrărilor de canalizare şi realizarea staţiilor de epurare, exploatarea
necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente, lipsa unui sistem organizat de colectare,
depozitare şi gestionare a deşeurilor şi a nămolurilor de la epurarea apelor industriale uzate.

Fig. 4.7. – Poluarea apelor subterane în România

135
 4.2.2. Calitatea apei pentru irigații din lacuri colinare
Principalele elemente care determină calitatea apei folosită la irigații sunt sărurile
minerale conținute și aluviunile transportate. Atât sărurile minerale, cât și aluviunile din apa
de irigații, pot fi, în funcție de natura și cantitatea lor, dăunătoare sau folositoare pentru
plantele irigate.
Referitor la sărurile minerale, se consideră că apa folosită la irigații poate conține în
mod obișnuit maxim 3 g/l de reziduu fix mineral sau 0,3 g/l de clorură sau carbonat de sodiu.
Folosirea la irigat a unei ape cu conținut mai mare de săruri impune efectuarea analizelor
chimice ale acesteia, deoarece acțiunea dăunătoare a diferitelor săruri nu este aceeași, ea
depinzând de natura solurilor, condițiile climatice și felul culturilor agricole irigate.
Așa cum s-a menționat anterior, se recomandă ca reacția chimică a apei de irigație, pe
cât posibil, să fie neutră deoarece majoritatea plantelor preferă în sol un pH neutru, cu valori
de 6,5 – 7,5 (Câlțea, 1971).
În ceea ce privește conținutul de aluviuni al apei de irigație, acestea sunt folositoare pe
solurile nisipoase din lunci deoarece au un efect de fertilizare și colmatare în cazul metodei de
irigare prin aspersiune. Cele mai bogate în substanțe fertilizante sunt aluviunile fine (diametru
sub 0,005 mm), dar se recomandă să fie însoțite și de particule mai mari (diametru de până la
0,2 mm), pentru ca depozitul să aibă o textură mijlocie, spre a nu conduce la
impermeabilizarea și compactarea terenului pe care se depun. Pentru irigarea localizată însă,
care este practic metoda viitorului, se recomandă ca apa de irigație să fie cât mai limpede, fără
aluviuni sau săruri, pentru a nu obtura picurătoarele și conductele cu diametru mic.
Pentru obținerea unor rezultate pozitive în procesul de fertilizare și colmatare cu
aluviuni la aspersiune, trebuie să se țină seama de textura terenului irigat. Astfel, pe terenurile
nisipoase, mâlurile sunt cele mai indicate, iar pe fundurile de baltă cu textură grea, lăcoviștite,
au o acțiune pozitivă aluviunile mai grosiere (diametru de până la 0,2 mm). În general, apele
din râurile țării noastre conțin, în procente foarte reduse, substanțe fertilizante ca humusul,
azotul și fosforul.
În ceea ce privește temperatura apei din lacurile colinare folosită pentru irigații, se
consideră că este corespunzătoare.
Deoarece la stabilirea terenurilor ce urmează a se iriga cu apă provenită din lacuri
colinare nu există întotdeauna posibilitatea efectuării analizelor chimice în laboratoare
specializate pentru determinarea calității apei, se dau mai jos câteva recomandări practice,
pentru a se putea stabili dacă apa este bună pentru irigații (Câlțea, 1971).
Se consideră că o apă este bună pentru irigații atunci când:
˗ trăiesc în ea pești și broaște;
˗ pietrele și pietrișul peste care trece rămân curate;
˗ malurile și albia apei sunt lipsite de materii vâscoase și verzi;
˗ cresc în ea plante, cum sunt: năsturelul (Nasturtium officinale), broscărița
(Potamogelon porfoliatus), bobolnicul (Veronica beccabunga), piciorul cocoșului
(Ranunculus aquatilis), mana de apă (Glyceria aquatica) și crinul de baltă (Butomus
umbeliatus).
Se consideră că o apă este mediocră, dar poate fi totuși folosită la irigații prin
aspersiune, atunci când cresc în ea următoarele plante: ștevia de baltă (Rumex poluster),
trestia (Arunda donax), cucuta de apă (Cicuta virosa), răchitanul (Lythrum sp.), izma broaștei
(Mentha aquatica), pipirigul (Scirpus lacustris) și rugina (Juncus glaucus).
Se consideră că o apă nu este bună, neputând fi folosită la irigații decât cu mari
precauții și numai după încercări, deoarece conține multe substanțe dăunătoare plantelor
agricole, atunci când:
˗ cresc în ea următoarele plante: rogozul (Carex sp.), pirul roșu (Carex hirtia) și nufărul
alb (Nymphaea alba);

136
 ˗ pe fundul albiei se depune un sediment gălbui, de forma unor fulgi de zăpadă;
˗ conține resturi petroliere sau alte produse nocive deversate de industrii sau centre
poluate.

Avantaje ale utilizării apei subterane pentru irigații

Anomaliile climatice manifestate cu intensitate crescândă la nivelul întregii țări pot
cauza prelungiri ale perioadelor aride, manifestate prin scăderi ale precipitațiilor, creșteri ale
temperaturii și intensității vântului. În acest context utilizarea apelor subterane pentru irigații
constituie o alternativă eficientă pentru eliminarea riscurilor de pierdere a producțiilor
agricole ca urmare a secetei. Avantajele utilizării apei subterane pentru irigații sunt
următoarele:
 costuri reduse pentru pomparea apei, dacă adâncimea apei freatice este redusă.
Puțurile sunt forate în apropierea suprafețelor agricole pe care urmează a se iriga;
 costuri reduse cu energia electrică pentru pomparea apei;
 posibilitatea funcționării pe generator diesel;
 automatizare și control al debitului și a presiunii de pompare;
 costuri scăzute de întreținere.
Efecte pozitive asupra mediului social și economic al zonei în care se află o amenajare
de irigații cu alimentare din pânza freatică:
- obţinerea unor producţii agricole superioare din punct de vedere cantitativ şi
calitativ, corelată cu tehnologiile aplicate;
- bunăstarea populaţiei din zonă;
- mai bună desfacere a produselor în zonă;
- creşterea profitului şi a rentabilităţii culturilor într-o exploatație agricolă;
- eliminarea riscurilor de pierdere a producţiilor agricole ca urmare a secetei.
Ameliorarea şi valorificarea potenţialului productiv al solurilor se poate realiza în
condiţiile abordării integrate a măsurilor hidroameliorative cu cele agropedoameliorative şi
culturale curente care vor viza asigurarea unui regim aerohidric în sol în parametrii optimi de
funcţionalitate.
Prin irigația cu apă din pânza freatică se va aplica o cantitate de apă suficientă pentru
dezvoltarea normală a plantelor şi întreaga cantitate de îngrăşăminte aplicată va putea fi
folosită, neexistând riscul acumulării în sol şi poluării apei freatice.
Recomandări pentru utilizarea apei subterane pentru irigații
˗ Pentru garantarea perspectivelor reale de utilizare a apelor subterane pentru irigare,
stabilirea potențialului economic precum și a măsurilor necesare de prevenire în cel mai
eficient mod sau cel puțin atenuarea oricăror schimbări dăunătoare sau semnificative din
punct de vedere al calității și cantității apelor subterane, al calității solurilor este necesar
efectuarea unui studiu de fezabilitate, bazat pe rezultatele cercetărilor hidrogeologice, de
monitoring a apelor subterane și a caracteristicilor fizico-chimice și fizice ale solurilor.
˗ De aceea, înaintea forării, fermierul trebuie să consulte un specialist hidrogeolog care
constată la ce adâncime există debitul necesar al pânzei freatice.
˗ De asemenea, fermierul trebuie să consulte un specialist pedolog care realizează
studiul pedologic pentru a caracteriza tipurile de sol și însușirile acestora, în special indicii
hidrofizici.
˗ Fermierul mai trebuie să consulte un specialist în îmbunătățiri funciare care realizează
amenajarea sistemului pentru irigații pentru a stabili metoda cea mai avantajoasă pentru udare,
norma de udare etc.
˗ Pentru a avea un sistem de irigare performant și potrivit, fermierul trebuie să aleagă
sistemul adecvat pentru situația dată din teren, trebuie să aibe în vedere cheltuielile pentru

137
achiziționarea și instalarea sistemului, precum și costurile de pompare, funcționare și activități
de mentenanță și revizii periodice.
˗ În general, când se alege sistemul de irigaţie se ţine seama de: tipul de cultură,
necesarul de apă, tipul solului, sursa de energie, localizarea sursei de apă şi disponibilităţile
financiare (atât pentru achiziţionare, cât şi pentru funcţionare şi întreţinere). Sistemele de
irigaţii folosite în domeniul agricol sunt cele mai complexe datorită suprafeţelor mari pe care
funcţionează și a faptului că trebuie administrat corect şi îngrăşământul, odată cu apa.
˗ Sistemele de irigații individuale, de dimensiuni mici, alimentate din pânza freatică,
sunt mai eficiente din punct de vedere al consumului pentru că sunt adaptate nevoilor fiecărui
fermier, principalele avantaje fiind economiile de curent și apă, dar și utilizarea lui după nevoi
individuale. Astfel, aceste sisteme de irigații cu alimentare din pânza freatică sunt mai
rentabile pentru fermele legumicole (culturi legumicole în solarii, dar și în câmp), fermele
viti-pomicole și fermele vegetale de dimensiuni mici.

Avantaje ale utilizării apei din lacuri colinare pentru irigații

Condițiille pentru amenajarea și folosirea lacurilor colinare pentru irigații prezintă
următoarele avantaje tehnico-economice:
-costul mediu al unei investiții în realizarea unui lac colinar este redus, întrucât barajul
este realizat din pământ;
-volumul barajului de pământ necesar nu este mare (în medie, circa 15.000 m3 sunt
suficienți pentru realizarea unui baraj);
-se pot realiza lacuri într-o gamă largă de volume, în funcție de configurația terenului
pe care se amenajează (de ex., de la 100.000 m3 până la 1.000.000 m3);
-investiția specifică pe m3 de elevație baraj și pe m3 de volum cuvetă este redusă, iar
amortizarea valorii de construcție a unui lac colinar se poate recupera într-o perioadă mai
scurtă de timp;
-recuperarea investiției într-un timp scurt depinde de diversificarea modurilor de
folosință a apei din lacuri colinare.

Recomandări pentru utilizarea apei din lacuri colinare pentru irigații

Amenajările de lacuri colinare poate necesita rezolvarea următoarelor probleme:
- hidrologia scurgerilor în bazine hidrografice mici;
- construcția barajelor de pământ, inclusiv geotehnica și execuția lucrărilor de
construire a barajelor;
- managementul apei într-un complex de lacuri;
- folosirea rațională a apei acumulate.
Dezvoltarea folosințelor de apă trebuie efectuată pe baza unor planuri care să asigure
fiecărei folosințe cantitatea necesară de apă. Potențialul natural al unei zone depășește cu mult
cererile de apă. Cercetările trebuie să stabilească parametri locali privind utilizarea rațională a
apei.

138
 Capitolul 5. Istoricul cercetărilor, realizări anterioare, metodele și materialul
folosite
Tendința generală a climatului este spre încălzirea globală şi spre accentuarea
fenomenelor extreme, prin înmulțirea uraganelor din regiunile tropicale și a furtunilor în
zonele temperate, acestea generând inundaţii care alternează cu perioade de secetă severă și
valuri de căldură (World Meteorological Organization Report, 2017,
http://www.un.org/sustainabledevelopment /blog/2017/11/wmo-statement-on-state-of-climate-in-2017). În
general, clima țării noastre evoluează spre încălzire și o aridizare mai pronunţată, îndeosebi în
partea de sud, de sud-est și extrem vestică a țării, cum sunt: Dobrogea, Bărăganul, sudul
Olteniei, Câmpia de Vest, care beneficiază și de solurile cele mai fertile (Păltineanu ș.a.,
2007a; 2007b; 2007c, 2009; Cheval et al., 2017). Cunoaşterea răspândirii geografice a
aridităţii şi secetei în România este importantă în vederea adoptării celor mai potrivite măsuri
pentru combaterea acestora.
Prin urmare, în prezent suntem martorii unei competiții din ce în ce mai acerbe pentru
resursele de apă, iar aceasta reclamă creșterea eficienței apei de irigație, inclusiv în
pomicultură, plantațiile pomicole necesitând importante cantități de apă, fiind, de altfel,
investiții majore în agricultura unei țări și unde irigațiile ar trebui să fie prioritare. Deoarece
pomicultura se poate dezvolta practic pe tot teritoriul țării, este necesară cunoașterea
elementelor climatice și a indicilor hidrofizici ai solurilor pentru calculul consumului de apă
al culturilor agricole și pentru avertizarea și aplicarea udărilor în orice regiune a României.
Preocupări privind cunoașterea indicilor climatici și hidrofizici din țară în vederea
aplicării irigaţiei au existat de mai multe decenii, cu ajutorul cărora s-au stabilit elementele
tehnice de udare privind cele mai bune soluţii în managementul relaţiilor sol-apă-plantă și în
exploatarea sistemelor de irigaţie, pentru toate culturile de interes agricol. Printre pionierii
acestor preocupări de irigație s-au numărat, printre alţii: Botzan (1953; 1972), care a efectuat
cercetări ample, evidențiind în special valoarea plafonului minim al umidității solului în
funcție de textura acestuia, coroborat cu mărimea normei de udare, a normei de irigație în
regim optim, precum și cu alte alte elemente tehnice, apoi Grumeza ş.a. (1970; 1979; 1989,
2005), care au continuat studiile anterioare menționate și au publicat coeficienți de cultură
lunari utilizabili în avertizarea udărilor, Nicolaescu (1981), care a cercetat modul de aplicare a
irigației prin metode de scurgere la suprafață evidențiind elementele tehnice necesare, iar
Păltineanu ș.a. (1980) au propus soluții pentru reducerea pierderilor de apă și elemente
nutritive din sistemele de irigație.
În domeniul aplicării irigației în pomicultură, Ionescu (1976), Iancu (1975, 1996),
Iancu și Ionescu (1981), Drăgănescu și Grumeza (1980), Păltineanu ş.a. (1991, 1998, 1999;
2000, 2007a, b, c, 2011a și b, 2013a, 2013b, 2015, 2017a) și Tănăsescu și Păltineanu (2005),
printre alții, au cercetat diferite aspecte cu specii pomicole cu răspândire largă în regiunile de
sud și sud-est ale țării, referitoare atât la elemente tehnice de udare în regim optim, producția
de fructe și creșterea pomilor pentru mai multe specii pomicole în diferite variante de irigare,
cât și la aspecte de stres hidric, cum este indicele de stres hidric (CWSI, crop water stress
index) (Păltineanu ș.a., 2011a pentru măr, Păltineanu ș.a., 2016a pentru cais, Păltineanu ș.a.,
2013a și b pentru piersic).
Aspecte privind extinderea sistemului radicular al pomilor și activitatea acestuia
pentru stabilirea adâncimii de calcul pentru indicii hidrofizici au fost publicate recent, printre
alții, de Tănăsescu și Păltineanu (2004) la măr, Păltineanu ș.a. (2016d, 2016e) la cais,
respectiv la piersic, precum și în livezi cu pomi altoiți pe portaltoi cu vigoare redusă:
Păltineanu ș.a., 2016c la prun și măr, și 2017b la cireș), dar și la unii arbuști fructiferi, de ex.
la afin (Păltineanu ș.a., 2017c).
Punctul slab privind cercetările care aveau ca obiectiv determinarea consumului de apă
și al coeficienților de cultură (Kc), publicate îndeosebi de laboratorul de profil al ICITID

139
Băneasa-Giurgiu (Grumeza ș.a., 1970; 1979; 1989, 2005) și care țineau în bună măsură de
gradul de dotare al infrastructurii de cercetare din acea perioadă, era imposibilitatea
cuantificării exacte a scurgerilor de apă de la suprafața solului petrecute în special în timpul
ploilor torențiale, precum și a pierderilor de apă de sub adâncimea sistemului radicular al
plantelor, sistem aflat într-o dinamică accentuată pe parcursul perioadei de vegetație. Drept
rezultat, consumul de apă și implicit coeficienții de cultură Kc au fost, astfel, supraestimați,
incluzând, pe lângă evapotranspirația culturii, și pierderile de apă menționate mai sus
(Păltineanu ș.a., 2007). De asemenea, mărimile de referință privind evapotranspirația
potențială erau calculate prin metoda Thornthwaite, care lua în considerație numai
temperatura medie lunară, precum și metoda evaporimetrului clasa A sau Piche, cu măsurători
zilnice, dar care nu oferea condiții robuste de standarizare privind determinările de evaporație.
Pentru îndepărtarea acestor neajunsuri, în cadrul ICITID Băneasa-Giurgiu s-a construit
un lizimetru cu cântărire la sfârșitul deceniului al IX-lea al secolului al XX-lea, care era
destinat obținerii de rezultate cât mai apropiate de realitate privind valoarea coeficienților Kc
și a tuturor componentelor ecuației bilanțului apei în sol, implicit a consumului de apă al
plantelor pentru diferite culturi agricole, de pe solurile de tip cernoziom, cu largă răspândire,
din partea de sud a României. Din păcate, fondurile de cercetare insuficiente din perioada
următoare și degringolada produsă în sectorul de cercetare din anii ʼ90 ai secolului trecut nu
au mai permis îndeplinirea acestui deziderat, pierzându-se astfel și ceea ce s-a realizat
anterior.
Metodologia determinării indicilor hidrofizici, pe care se bazează calculul normelor de
udare și al plafonului minim al umidității solului folosite în irigație, a fost abordată și
fundamentată mai ales de Canarache (1986, 1987a, 1987b, 1990), iar pe solurile argiloase, cu
caracter vertic de Păltineanu (1998), sau în livezi cu proprietăți fizice neuniform distribuite
spațial de Păltineanu ș.a. (2016b). Aceștia, dar și alți cercetători (printre alții Obrejanu, 1964,
Simota și Mayr, 1996; Dexter ș.a., 2005 etc.), au fundamentat și descris modul specific de
circulație a apei în sol și proprietățile fizice care guvernează reținerea și pierderea apei din sol.

5.1. Metoda FAO

Pe plan internațional, în ultimele decenii ale secolului trecut s-au făcut progrese
notabile privind indicatorii utilizați în aplicarea irigației, menționându-se aici lucrările lui
Doorenbos și Pruit (1977), Fereres ș.a. (1981), Jensen ș.a. (1990), Allen ș.a. (1998), ultima
lucrare sintetizând informațiile anterioare și standardizând utilizarea evapotranspirației de
referință Penman-Monteith (ETo) și a coeficienților de cultură Kc obținuți pentru utilizarea
ETo, această metodă fiind cea recomandată de FAO (Allen ș.a., 1998). Aceste cercetări s-au
desfășurat, în general, în lizimetre cu cântărire răspândite în multe țări dezvoltate, care
beneficiau de suficiente resurse financiare pentru dotări moderne; în acest fel, toate
componentele bilanțului apei în sol au putut fi cuantificate cât mai exact, iar rezultatele
cercetărilor au avut un caracter înalt de încredere. Prin această realizare, Allen ș.a. (1998) au
făcut posibilă aplicarea metodologiei FAO după verificarea sa în practică, la nivel global,
permițând transferul valorilor Kc în orice regiune de pe Terra și adaptarea acestora în funcție
de loc.
Obiectivul prezentei secțiuni este, utilizând cunoștințele și datele existente în baza de
date ale institutelor de cercetare (ICPA București și ICDP Mărăcineni - Pitești) angrenate în
elaborarea acestei secțiuni și metodologia publicată de Allen ș.a. (1998) și recomandată de
FAO, de a prezenta și de a actualiza coeficienții de cultură folosiți în regimul de irigare în
optim (Kc), în cele două sisteme de întreținere a solului în livezi: ogor negru și înierbat între
rândurile de pomi, precum și sub stres hidric (Ks), pentru principalele specii pomicole și de
arbuști fructiferi, continuând apoi cu evapotranspirația culturilor în regim optim (ETc) și cu

140
cea în condiții naturale de precipitații sau sub stres hidric (ETc-ajustat), și terminând cu
necesarul apei de irigare pe diferite perioade, atât în regim optim, cât și sub stres hidric.
Indicatorii de mai sus sunt analizați pe baza evoluției climatice a regiunii unde au fost
concentrate experiențele din livezi, de la Mărăcineni, lângă Pitești, a indicilor hidrofizici:
capacitatea de câmp pentru apă, coeficientul de ofilire și plafonul minin de irigare în optim,
precum și pe baza unor variabile climatice și pedologice necesare (ETo, indicele de ariditate
pedologic), toate acestea pentru a pune la dispoziția celor interesați datele necesare la
proiectarea și exploatarea sistemelor de irigație și la aplicarea udărilor în plantațiile de pomi și
arbuști fructiferi.

5.1.1. Materialul și metoda de studiu pentru metoda FAO

După cum s-a mai menționat anterior, teritoriul Mărăcineni, de lângă Pitești, reprezintă
localitatea unde s-au desfășurat cercetările privind regimul de irigare al pomilor și arbuștilor
fructiferi, folosind atât metoda FAO, cât și metode alternative, bazate pe fiziologia plantelor.
Prezentul studiu a fost întocmit pe baza cunoașterii dobândite în ultimele decenii în
România și a metodologiei lui Doorenbos și Pruit (1977) și a lui Allen ș.a. (1998), adaptate la
condițiile de mediu ale țării noastre. Din lucrări anterioare (Păltineanu, 2005; Păltineanu ș.a.,
2007a), care au constat în verificarea acestei metodologii cu ajutorul datelor obținute din
cercetări menționate mai sus, concluziile obținute au relevat consistența metodologiei lui
Allen ș.a. (1998) și în condițiile României.
Pasul următor a constat în selectarea formulelor și tabelelor adecvate din lucrarea lui
Allen ș.a. (1998), precum și în utilizarea cunoștințelor dobândite din cercetările proprii, care
au fost apoi folosite în cuantificarea indicilor necesari pentru determinarea valorilor mărimilor
de interes din acest studiu, detaliate mai jos.
Fiind județul cu cea mai mare suprafață pomicolă din România, suprafața ICDP
Mărăcineni-Pitești a constituit referința spațială a acestor cercetări. Astfel, datele fenologice
ale speciilor pomicole și arbuștilor fructiferi precum și datele climatice ce caracterizează
parcelele de cercetare au fost furnizate de ICDP Mărăcineni- Pitești.
Datele climatice, fenologice și pedologice experimentale au fost prelucrate prin mai
multe programe de soft, printre care Microsoft Excel, atât pentru calcule folosind funcțiile
programului, cât și pentru construcția multor grafice, apoi prin programele SPSS 14, SURFER
Golden Software, ArcGIS ș.a.
Regimul de irigare în condiții optime înseamnă respectarea unui plafon minim (Pm)
stabil al umidității solului (conținutului de apă din sol) de regulă 0,5 (jumătate din intervalul
umidității active = IUA în cazul majorității culturilor agricole), indiferent de faza de
dezvoltare a plantelor. Unele culturi au valori diferite ale Pm, chiar pe soluri cu textură medie,
de ex., migdalul (0,6 din IUA), căpșunul (0,8 din IUA) etc., după cum recomandă Allen ș.a.
(1998). Aceste aspecte sunt detaliate într-o secțiune ulterioară. Prin umiditatea solului (θ,
exprimată volumetric sau în mm strat de apă) se înțelege conținutul de apă din sol, pe tot
parcursul prezentei lucrări.
5.1.1.1. Coeficienții de cultură
Durata medie a celor patru faze de creștere a plantelor pentru diferite locuri și climate
la nivel global, listată în tabel de Allen ș.a. (1998) și preluată din lucrarea publicată de
Doorenbos și Pruitt (1977) și actualizată, prezintă fenofazele fiecărei specii ca date
calendaristice medii: început al perioadei de vegetație, dezmugurire, înflorire, acoperire
foliară maximă, recoltare, repaos, precum și date despre dinamica aparatului foliar și de
înălțime medie a plantelor. Durata fazelor pomilor cu frunze căzătoare, specifici climatului
țării noastre, începând practic din luna aprilie, sunt: 20, 70, 90, 30, 210 zile, respectiv pentru
arbuști: 30, 60, 40, 80, 210 zile, iar pentru nucifere, începând din aprilie: 20, 10, 130, 30, 190

141
zile (Allen ș.a., 1998). În același timp, aceste date depind de regiunea geografică, precum și
de specie și de soi în cadrul fiecărei specii. Pentru prezenta lucrare aceste date au fost
orientative, deoarece au existat date proprii pentru cele mai multe specii pomicole provenind
de la ICDP Mărăcineni, Pitești, care acoperă toată perioada de vegetație (lunile IV-X).
Coeficientul de cultură agricolă – abordarea singulară: transpirație + evaporație (Kc)
Pentru regimul de irigare in optim, datele coeficienților de cultură, Kc, bazate pe
cultura de referință iarbă (pentru care este calculat ETo) și față de care se raportează toate
celelalte culturi agricole, provin tot din lucrarea lui Allen ș.a. (1998), iar pentru construirea
curbei dinamicii Kc pe întregul sezon de vegetație sunt necesare numai trei valori: Kc-ini, Kc-
mid și Kc-end, dar în dinamica desfășurată în perioada de vegetație există cinci valori: Kc-ini
(valoarea inițială a Kc), Kc intermediar crescător obținut prin interpolare liniară între Kc-ini și
Kc-mid, apoi valoarea de plafon din perioada maximă de dezvoltare a plantelor (Kc-mid),
urmată de altă valoare intermediară descrescătoare (Kc intermediar) obținută tot prin
interpolare liniară, terminând ciclul vegetativ cu valoarea finală (Kc-end; dacă Kc-end este ≤
0,45 atunci autorii recomandă să se considere această valoare fără alt adaos). În cele ce
urmează s-a căutat, pe cât posibil, să se păstreze numele și simbolurile internaționale ale
termenilor specifici utilizați, dar în unele cazuri, cu deosebire în cele referitoare la fizica
solului, s-au folosit și termenii românești consacrați.
Astfel de curbe, ca cele menționate, sunt necesare atât pentru situația de sol înierbat,
unde nu trebuie decât coeficientul Kc simplu, cât și pentru ogor negru, unde Kc = Kcb + Ke,
unde Kc este coeficientul culturii care include atât transpirația plantelor pomicole respective
(coeficientul de bază al culturii, Kcb), cât și evaporația de la nivelul solului liber de vegetație
(Ke).
Aceste valori tabelate sunt valabile pentru umiditatea atmosferică relativă RHmin =
45% și viteza vântului la înălțimea de 2 m, u2, de 2 m/s; deoerece, în general, condițiile
climatice au fost diferite de cele menționate mai sus, valorile tabelate s-au completat prin
adaos algebric cu ajutorul relației de mai jos pentru alte situații climatice (în care RHmin și u2
au fost diferite de valorile menționate), dar și cu date de înălțime maximă a pomilor, h.
Valorile respective au fost calculate pentru fazele de vegetație specifice și pe luni ale
perioadei de vegetație. Astfel, formula generală cu ajutorul căreia s-au calculat coeficienții de
cultură Kc (Kc-ini, Kc-mid, Kc-end) pentru regimul de irigare în optim este următoarea
(Allen ș.a., 1998):

Kc = Kc (valori din tabel 5.1.) + 0,04*(u2-2) – 0,004*(RHmin-45)*(h/3)^0,3

valabilă numai până la înălțimea pomilor h de 10 m (variabilele de mai sus sunt exprimate în
unități specifice: RH în %, u2 în m/s, iar h în m), iar în situația în care nu au existat date de
RHmin, acestea au fost calculate folosind relația de mai jos:

RH min = 100 * eo(Tmin) / eo(Tmax)

iar
e°(T) = 0,6108 × exp (17,27 × T / (T + 237,3))

unde e°(Tmax) și e°(Tmin) sunt presiunea vaporilor saturați la temperatura minimă

(Tmin), respectiv maximă (Tmax), valori diurne.
Dacă valoarea Kc-end rezultată din calcul a fost mai mică de 0,45, atunci, conform
metodologiei adoptate, nu s-a mai aplicat nicio altă reducere a acesteia.

142
Tabelul 5.1. Cele trei valori ale Kc valabile pentru umiditatea atmosferică relativă, RHmin =
45% și u2 = 2 m/s (cu u2 = viteza vântului la înălțimea de 2 m pentru pomi și arbuști fructiferi
irigați în regim optim prin aspersiune (după Allen ș.a., 1998)
Pomi / valori Kc Kc ini Kc mid Kc end Înălțimea maximă a pomilor (h, m)
Migdal, ogor negru 0,40 0,90 0,65 5,0
Măr, cireș-vișin, păr
- ogor negru 0,45 0,95 0,70 4,0
- înierbat 0,50 1,20 0,95 4,0
Cais, piersic, alte specii sâmburoase
- ogor negru 0,45 0,90 0,65 3,0
- înierbat 0,50 1,15 0,90 3,0
Căpșun 0,40 0,85 0,75 0,2
Arbuști fructiferi 0,30 1,05 0,50 1,5
Kiwi 0,40 1,05 1,05 1,5
Nuc 0,50 1,10 0,65 10,0

Cu datele teoretice recomandate de Allen ș.a. (1998) s-a construit graficul tip model
(fig. 5.1.), unde primul segment orizontal corespunde valorilor Kc-ini din perioada de inițiere
a ciclului vegetativ anual, segmentul oblic ascendent corespunde perioadei de dezvoltare
rapidă a aparatului foliar al pomilor din lunile mai și iunie (excepție nucul, la care creșterea
frunzelor se realizează mai rapid), cel de-al doilea segment orizontal corespunde valorilor Kc-
mid în care activitatea de transpirație a frunzelor este maximă și care corespunde în general
lunilor iulie, august și spetembrie (excepție arbuștii fructiferi și căpșunul), iar ultimul segment
oblic, de această dată descendent, corespunde stadiului terminal al ciclului vegetativ, K-end;
după calculul mediilor pe luni, valorile Kc sunt redate în fig. 5.2.
1.3
1.2
1.1
1.0
0.9
0.8
0.7
Kc

0.6 IV VI VII VIII IX

0.5 Mar-Ogor X
Mar-Înierbat
0.4 V
Cais-Ogor
0.3 Cais-Înierbat
Migdal-Ogor
0.2
Nuc
0.1 Arbusti-ogor
Căpșun
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220
Zile dupa 1 aprilie
Fig. 5.1. Dinamica valorilor teoretice – model de construcție al Kc pe faze de dezvoltare a
plantelor (specii pomicole studiate) în lunile (cu cifre romane) perioadei de vegetație (după
metodologia lui Allen ș.a., 1998)

143
 1.30
1.20
1.10
1.00

Mediile lunare ale Kc

0.90
0.80
0.70
0.60
0.50
0.40
0.30
0.20
0.10
0.00

Căpșun
Mar-Ogor

Mar-Înierbat

Migdal-Ogor

Arbusti-ogor
Nuc
Cais-Ogor

Cais-Înierbat
Cultura pomicola
IV V VI VII VIII IX X

Fig. 5.2. Valorile teoretice medii – model de construcție al Kc pe luni pentru speciile
pomicole studiate, în lunile (cu cifre romane) perioadei de vegetație (după metodologia lui
Allen ș.a., 1998)

Coeficientul dual al culturii (de bază, basal, Kcb) și coeficientul de evaporație (Ke)
Plantațiile pomicole sunt înființate, în general, într-unul dintre cele două sisteme de
întreținere a solului între rândurile de pomi:
-sistemul înierbat (SI), cu pomi pe rând și iarbă între rânduri,
-sistemul ogor (SO), cu pomi pe rând și ogor între rânduri, ultimul realizat prin lucrări
mecanice de mobilizare a solului: arături, discuiri ș.a..
Pe o lățime variabilă de o parte și de alta a rândurilor de pomi solul se menține adesea
ca ogor, realizat prin mobilizare prin lucrări mecanice de discuire, frezare, dar și prin
erbicidare, sau se menține mulcit.
În situația în care sistemul de întreținere a solului din livadă între rândurile de pomi
este SI, atunci plantele (pomii și iarba) consumă apa numai prin transpirație, atât transpirația
pomilor cât și a ierbii, iar coeficientul este notat Kc-iarbă, evaporația fiind neglijabilă,
deoarece chiar evaporația de la suprafața rândurilor de pomi, adesea neacoperită de iarbă sau
având mulci, este practic inclusă în transpirația pomilor.
În cealaltă situație, când sistemul de întreținere este SO, pierderea apei din solul din
plantațiile pomicole se datorează atât transpirației pomilor, cât și evaporației dintre rândurile
de pomi. Prin urmare, vor exista două componente, dar și doi coeficienți: Kcb pentru pomi,
respectiv Ke pentru evaporația apei dintre rândurile de pomi, iar Kc-ogor = Kcb + Ke.
Deoarece evaporația apei din solul neacoperit (Ke) este în general și pe termen lung mai mic
decât transpirația ierbii, rezultă că:

Kc-iarbă ≥ Kc-ogor

144
 Calculele aferente acestei secțiuni sunt parte a procedurii complexe utilizate atât în
avertizarea udărilor în cadrul regimului de irigare în optim, cât și sub stres hidric.
Kcb
Separarea coeficienților culturii, Kc, în componentele sale, cu Kc = Kcb + Ke, unde
Kcb este coeficientul de bază al culturii pomicole (în cazul nostru) iar Ke este coeficientul
evaporației, presupune cuantificarea acestor două componente de-a lungul perioadei de
vegetație și calculul lor diurn.
Pentru estimarea coeficienților Kcb și Ke s-a procedat la fel, datele de Kcb preluându-
se din lucrarea lui Allen ș.a. (1998), tabelul 5.2., pentru toate cele trei valori din cursul
perioadei de vegetație: inițial (ini), mijlocie (mid) și terminal (end), în condiții similare
(RHmin = 45%, cu valori cuprinse între 20 și 80%, iar u2 = 2 m/s, cu valori între 1 și 6 m/s),
iar atunci când condițiile meteorologice au fost diferite de valorile menționate mai sus, care
este cazul general, Kcb a rezultat din formula următoare (Allen ș.a., 1998):

Kcb = Kcb (din tabelul 5.2.) + 0,04*(u2-2) – 0,004*(RHmin-45)*(h/3)^0,3

Pentru toată perioada de vegetație:

Ke = Kc – Kcb

Atunci când solul este umed, Ke prezintă valori maxime, iar când solul se usucă Ke devine
din ce în ce mai mic, practic până la anulare.

Pasul următor este de a calcula valoarea consumului optim de apă (ETc) prin multiplicarea
valorilor Kc cu cele ale ETo.

ETc = Kc × ETo, sau ETc = (Kcb + Ke) × ETo

Tabelul 5.2. Cele trei valori ale componentei de transpirație, Kcb, valabile pentru umiditatea
atmosferică relativă, RHmin = 45% și u2 = 2 m/s, cu u2 = viteza vântului la înălțimea de 2 m,
pentru pomi și arbuști fructiferi irigați în regim optim (după Allen ș.a., 1998)

Pomi / valori Kc Kcb ini Kcb mid Kcb end Înălțimea max. a pomilor (h, m)
Migdal, ogor negru 0,20 0,85 0,60 5,0
Măr, cireș-vișin, păr
- ogor negru 0,35 0,90 0,65 4,0
Cais, piersic, alte specii sâmburoase
- ogor negru 0,35 0,85 0,60 3,0
Căpșun 0,30 0,80 0,70 0,2
Arbuști fructiferi 0,20 1,00 0,40 1,5
Kiwi 0,20 1,00 1,00 1,5
Nuc 0,40 1,05 0,60 10,0

Pe lângă valorile coeficienților de cultură (Kc și Kcb), întocmite cu datele

recomandate de Allen ș.a. (1998) pentru înălțimea recomandată a pomilor sau a arbuștilor
fructiferi, au fost calculate valorile acelorași coeficienți, dar cu datele reale, observate în
livezile din România referitoare la înălțimea medie a acestora, atât pentru portaltoii clasici, cât

145
și pentru cei de vigoare redusă. Astfel, tabelul 5.3. prezintă înălțimea medie a plantațiilor
mature din țara noastră; cu aceste valori s-au calculat, astfel, valorile reale ale Kc și Kcb
pentru perioada studiată, 1989 - 2018, iar valorile acestor coeficienți sunt ilustrate în capitolul
privind rezultatele obținute. Pomii foarte tineri prezintă o dinamică accentuată a înălțimii și
din această cauză nu au fost calculați coeficienții de cultură până la intrarea pe rod a acestora.

Tabelul 5.3. Înălțimea medie (m) a pomilor, arbuștilor fructiferi (coacăz, zmeur, mur și afin)
sau a plantelor de căpșun în plantațiile mature din România
Înălțime pomi CS PS CIR VIȘ PRN PĂR MĂR GUT NUC MIG ALN CPȘ ARB

-portaltoi clasic 3,5 3,5 4,5 3,0 3,5 3,5 3,5 3,5 10 4,0 3,5 0,3 1,5
-portaltoi de vigoare
- 2,5 3,5 - 3,0 3.0 3,0 3,0 6,0 - - 0,3 -
redusă

Simboluri utilizate în tabel: CS = cais, PS = piersic, CIR = cireș, VIȘ = vișin, PRN = prun, GUT =
gutui, ALN = alun, CPȘ = căpșun, ARB = arbuști fructiferi (coacăz, zmeur, mur și afin)

Coeficientul de evaporație - Ke
Coeficientul de evaporație, așa cum a fost descris de aproape un secol și cuantificat de
diferiți autori, în special din SUA (Fisher, 1923; Hillel, 1980), sau mult mai recent în soluri
argiloase, chiar în România (Păltineanu, 1998), prezintă trei stadii ale evaporației din solul
saturat cu apă și fără vegetație: stadiul 1 care depinde numai de condițiile climatice, în care
evaporația este maximă și apa solului din abundență, stadiul 2 în care atât condițiile climatice,
cât și proprietățile conductive ale solului determină intensitatea evaporației, aceasta scăzând
progresiv în timp, și stadiul 3 în care evaporația este foarte scăzută, depinzând în măsură
decisivă de conductivitatea hidraulică nesaturată a solului, în condiții de temperaturi pozitive.
Deoarece evaporația apei din solurile irigate se produce cu precădere în stadiile 1 și 2,
precum și din motive practice, Allen ș.a. (1998) descriu algoritmul de calcul și modul în care
evaporația se reduce față de situația imediat următoare de după irigare sau după precipitații
bogate, această reducere fiind notată cu Kr, acesta fiind un coeficient de reducere a
evaporației și care are valoarea 1 când solul este umed între saturație și capacitatea de câmp
(stadiul 1), respectiv valoarea 0 atunci când toată cantitatea de apă accesibilă plantelor din
orizontul superior s-a evaporat teoretic din sol.
Cantitatea maximă de apă care poate fi evaporată din sol variază, într-o procedură
simplificată, între umiditatea echivalentă cu capacitatea de câmp pentru apă, CC, (CC, m3/m3)
și mijlocul intervalului dintre uscarea în etuvă (umiditate 0) și umiditatea la coeficientul de
ofilire, CO, (CO, m3/m3), adică 0,5 × CO., deoarece evaporarea la suprafața solului se poate
produce mult sub valoarea CO, desfășurându-se peste capacitatea plantelor de a extrage apa.
Atunci, cantitatea totală de apă din sol care se poate evapora, TEW (total evaporable water,
exprimată în mm) din orizontul superior de sol (Ze, exprimată în m), gros de cca. 0,10 – 0,15
m, se calculează cu formula (Allen ș.a., 1998):

TEW = 1000 × (CC - 0,5 × CO) × Ze

unde termenii ecuației și unitățile de măsură au fost indicate mai sus, iar 1000 este un factor
de transformare.

146
 Grosimea stratului de apă evaporată (De) la sfârșitul stadiului 1 de uscare din orizontul
superior, expus evaporației fără restricție, este notată cu REW (readily evaporable water = apă
ușor evaporabilă) și variază în mod normal între 5 și 12 mm, valorile superioare aparținând
solurilor cu textură fină (Allen ș.a., 1998).
Stadiul 2 al evaporației apei din sol începe atunci când cantitatea de apă evaporată
(mărimea De) depășește apa ușor evaporabilă (valoarea REW) din orizontul superior, iar
aspectul solului este vizibil uscat. De acum înainte, solul se usucă din ce în ce mai greu, iar
cantitatea de apă evaporată descrește proporțional cu conținutul de apă rămas în orizontul
superior de sol (Allen ș.a., 1998):

Kr = (TEW - De, i-1) / (TEW - REW) pentru valorile De,i-1 > REW

unde Kr este coeficientul de reducere a evaporației, adimensional, explicat mai sus, și care
depinde de gradul de uscare a solului, ca grosime cumulată a stratului de apă evaporată, De,i-
1, din orizontul superior de sol, (Kr = 1 atunci când De,i-1 ≤ REW), De,i-1 este grosime
cumulată a stratului de apă evaporată (mm) la sfârșitul zilei anterioare notate cu i-1, TEW este
cantitatea totală de apă din sol care se poate evapora, sau golită din orizontul superior de sol
atunci când Kr = 0, exprimată în mm, iar REW este apa ușor evaporabilă cumulată la sfârșitul
stadiului 1, exprimată tot în mm.
Pentru a exemplifica modul de calcul al dinamicii apei evaporate din sol în ciclurile de
uscare-udare se prezintă mai jos ca model, algoritmul de calcul defalcat pe zile, pentru situația
unui sol cu textură medie (lut) umectat prin precipitații abundente, urmată de o perioadă de 10
zile de uscare prin evaporare, în care ETo a fost considerată constantă, având valoarea de 4,5
mm/zi. Celelalte date de sol au fost: TEW = 20 mm, iar REW = 9 mm, Kc maxim = 1,2
(Allen ș.a., 1998). Datele se dau tabelar (tabelul 5.4.), iar operațiile sunt explicate mai jos.

Tabelul 5.4. Model de calcul al cantității de apă evaporate dintr-un sol neacoperit cu vegetație
(după Allen ș.a., 1998, modificat)
4) Coef. de 5) Coef. de 8) ETc
2) De 3) Stadiul 6) Ke * ETo
1) Ziua reducere evap. 7) De end
start evaporării (mm/zi) (mm/zi)
Kr Ke
1 0 1 1 1,05 4,725 4,73 5,40
2 4,73 1 1 1,05 4,725 9,45 5,40
3 9,45 2 0,96 1,01 4,53 13,98 5,21
4 13,98 2 0,55 0,57 2,59 16,57 3,26
5 16,57 2 0,31 0,33 1,47 18,04 2,15
6 18,04 2 0,18 0,19 0,84 18,88 1,52
7 18,88 2 0,10 0,11 0,48 19,36 1,15
8 19,36 2 0,06 0,06 0,27 19,64 0,95
9 19,64 2 0,03 0,03 0,16 19,79 0,83
10 19,79 3 0,02 0,02 0,09 19,88 0,76

Explicarea simbolurilor și relațiile de calcul utilizate:

1) Numărul zilei
2) De = evaporația la începutul zilei (sau golirea de apă – depletion, evaporația la
sfârșitul zilei anterioare)
3) Stadiul evaporației apei din sol (stadiul 2 începe dacă De > REW = 9 mm)

147
 4) Valoarea coeficientului Kr = 1 pentru stadiul 1 al evaporării; pentru stadiul 2 se
aplică ecuația următoare: Kr = (TEW - De, i-1) / (TEW - REW) pentru pentru valorile De,i-1
> REW
De ex., TEW – REW = 20 – 9 = 11 mm, iar pentru prima zi cantitatea de apă
evaporată la sfârșitul zilei (De, end), citită în coloana 7, adică 4,73 mm este mai mică de 9 mm,
acum existând stadiul 1 de evaporare, iar după cea de-a doua zi se atinge practic valoarea de 9
mm (de fapt, ușor depășită), urmând astfel, stadiul 2 de evaporare.
5) Ke = Kr × (Kc max – Kcb) = Kr × (1,20 – 0,15) = 1,05 × Kr ≤ 1,20
6) Componenta evaporației: Ke × ETo = Ke × 4,5 mm/zi
7) Evaporația de la sfârșitul zilei = coloana 2 + coloana 6
8) ETc = (Kcb + Ke) × ETo = (0,15 + Ke) × ETo = (0,15 + Ke) × 4,5 mm/zi,
unde produsul Kcb × ETo = 0,15 × ETo ≈ 0,7 mm/zi este „basală”, ca evaporație difuză din
sol, posibil a se produce în adâncimea Ze de cca. 0,10 - 0,15 m. Deoarece în această situație
solul este fără vegetație, se poate pune condiția ca Kcb să fie egală cu 0, astfel încât valoarea
maximă a coeficientului Ke să fie egală cu Kc max = 1,20. Atunci toată evaporația se preia
din orizontul superior de sol.
Exemplul demonstrează că estimarea coeficientului Kr necesită calcule diurne privind
bilanțul apei în sol; astfel de calcule sunt necesare mai ales în cazul sistemului de întreținere
ogor, dar și al aplicării regimului de irigare sub stres hidric. În calculul privind dinamica
coeficienților Kc, Kcb și Ke prin algoritmul de mai sus se stabilesc mărimile acestora.
Fracțiunea udată a solului expusă la evaporație (exposed and wetted soil fraction =
few)
În plantațiile pomicole sau de arbuști fructiferi, intervalele dintre rândurile de pomi
sunt menținute ori ca ogor (aplicându-se arătură, discuire etc., sunt păstrate fără vegetație),
sau sunt plantate cu ierburi (sistemul cu benzi înierbate). Datorită insolației și ventilației
diferite a aerului într-o plantație, evaporația apei din sol este neuniformă, fiind mai mare în
arealele însorite și udate. De aceea este utilă tratarea acestor suprafețe în mod diferit în
calculul evaporației apei din sol.
Fracțiunea de suprafață ocupată de cultura agricolă sau de vegetație (fraction covered),
în general, este notată fc, iar diferența dintre suprafața totală și fc, notată 1- fc, definită pentru
valorile de la 0,01 la 1, reprezintă tocmai suprafața fără vegetație și expusă evaporației, few,
iar suprafața udată se notează cu fw (fraction wetted, definită tot pe intervalul 0,01 – 1).
În plantațiile udate numai pe anumite areale, cum este de ex. udarea localizată,
fracțiunea de suprafață expusă evaporației este fw; prin urmare, în cazul general, few este
minimul dintre acestea două:

few = min (1-fc, fw)

În cazul metodei de irigație prin aspersiune, ca și în cazul precipitațiilor, few = 1 - fc și

fw = 0,8-1, în cazul microaspersiunii few = 0,5, iar în cazul picurării few este variabilă (în jur
de 0,3), în timp ce fw = 0,2 la 0,4, dar aceste valori sunt în dinamică deoarece plantele cresc
pe parcursul perioadei de vegetație. Fracțiunea udată este utilă și pentru calculul apei aplicate
prin irigare, de ex. cantitatea de apă de 20 mm considerată pe toată suprafața livezii, pentru
suprafața acoperită de cultură va fi echivalentă cu: 20 mm/0,4 = 50 mm.

Calculul diurn al coeficientului Ke

Ecuația bilanțului apei în sol utilizată pentru calculul elementelor care participă la
transpirație și evaporație este (Allen ș.a., 1998):

148
 De,i = De, i-1 - (Pi – ROi) – Ii/fw + Ei/few + Tew, i + DPe, i

unde:
De,i este cantitatea de apă evaporată cumulată din fracțiunea udată și expusă
evaporației, la sfârșitul zilei i după umectarea completă, cu variația între 0 ≤ De, i ≤ TEW,
deoarece 0 este valoarea De care există chiar în ziua umectării, iar TEW atunci când toată apa
disponibilă a fost evaporată (De, i-1 = TEW = 1 000 (CC – 0,5 CO) Ze),
De,i-1 este aceeași mărime ca mai sus, dar la sfârșitul zilei anterioare, i-1,
P reprezintă precipitațiile din ziua i (mm), care atunci când sunt sub valoarea de
0,2×ETo, sunt neglijabile (de ex., într-o zi de vară cu ETo = 6 mm, P = 1,2 mm este
neglijabilă, dar în general se recomandă să se ia în considerație P ≥ 3 mm).
ROi sunt scurgerile de la suprafața solului din precipitațiile din ziua i (mm), care într-o
irigare rațională sunt nule, dar care pot fi consistente la ploi bogate,
Ii este cantitatea de apă de irigație aplicată în ziua i care se infiltrează în sol (mm), iar
la irigarea prin picurare sau micro-aspersiune, trebuie împărțite la suprafața udată,
Ei este cantitatea de apă evaporată din orizontul superior de sol în ziua i (Ei = Ke ×
ETo) în mm, iar evaporația din zona acoperită de vegatație este inclusă în Kcb; și aici trebuie
ținut cont de fracțiunea udată și expusă evaporației,
Tew,i reprezintă cantitatea de apă transpirată în ziua i, în mm, din fracțiunea de la
suprafața solului expusă evaporației și care a fost udată, iar această valoare este frecvent
neglijabilă; Tew, nu trebuie confundată cu TEW (total evaporable water), descris anterior,
DPe, i este pierderea de apă prin percolare din orizontul superior de sol, în mm, din
ziua i, dacă umiditatea solului depășește capacitatea de câmp pentru apă,
fw este fracțiunea de la suprafața solului udată prin irigare (0,01 – 1)
few este fracțiunea de la suprafața solului udată și expusă evaporației (0,01 – 1).
În tabelul 5.5. este redat un astfel de exemplu virtual de calcul privind evaporația apei
din orizontul superior de sol cu grosimea Ze de 0,1 m, dintr-o cultură pomicolă, de la
Mărăcineni, pentru o perioadă de timp de 25 zile; Alte date:
-textura solului este mijlocie,
-conținutul de apă din sol (umiditatea) la capacitatea de câmp este 0,27 m3/m3, la
coeficientul de ofilire este 0,15 m3/m3; REW=8 mm, iar TEW=1000 × (0,27 –
0,5×(0,15))×0,1 = 19,5 mm
-vegetația (arbuști) are înălțimea de 0,3 m, iar viteza vântului este constantă, de 1,6 m
s-1, iar umiditatea atmosferică minimă a aerului, 30%; ETo = 5 mm/zi,
-Kcb are valoarea de 0,30 în ziua de start, ajungând la valoarea 1 după 25 de zile,
iar Kc max = 1,2 + [0,04×(1,6-2) – 0,004×(35-45)]×(0,3/3)0.3 = 1,21
-fracțiunea expusă evaporației (1-fc) descrește de la 0,92 în ziua 1 până la 0,25 în ziua
25,
-toată apa evaporabilă a fost îndepărtată prin evaporare din orizontul superior la
începutul determinărilor (De, i-1 = TEW),
-aplicarea irigației începe la începutul zilei 1 (I = 40 mm), iar fracțiunea de sol udată,
fw = 0,8, iar I/fw = 40 mm /0,8 = 50 mm,
-în ziua 11 de la începutul determinărilor s-a înregistrat o ploaie de 45 mm,

149
 Tabelul 5.5. Model de calcul al evaporației (evapotranspirației) folosind abordarea de tip
„dual-crop coefficient” într-un sol cu textură mijlocie de la Mărăcineni
2) 3) 4) 9) De, i 12) 13) 14) De, 15) 17)
1) ETo P-RO I/fw 5) 6) 7) 8) start 10) 11) E/few DPe i end E 16) ETc
Ziua (mm 1-fc fw fwe Kcb Kr Ke Kc
/day) (mm) (mm) (mm) (mm) (mm) (mm) (mm) (mm)
Start 19,5
1 5 0 50 0,92 0,8 0,80 0,30 0,00 1,00 0,91 5,69 30,5 5,7 4.55 1,21 6,1
2 5 0 0 0,87 0,8 0,80 0,36 5,69 1,00 0,85 5,34 0 11,0 4.27 1,21 6,1
3 5 0 0 0,84 0,8 0,80 0,38 11,03 0,74 0,61 3,80 0 14,8 3.04 0,99 5,0
4 5 0 0 0,81 0,8 0,80 0,41 14,83 0,41 0,32 2,03 0 16,9 1.62 0,74 3,7
5 5 0 0 0,79 0,8 0,79 0,44 16,86 0,23 0,18 1,13 0 18,0 0.89 0,62 3,1
6 5 0 0 0,76 0,8 0,76 0,47 17,98 0,13 0,10 0,65 0 18,6 0.49 0,57 2,8
7 5 0 0 0,73 0,8 0,73 0,50 18,63 0,08 0,05 0,37 0 19,0 0.27 0,55 2,8
8 5 0 0 0,71 0,8 0,71 0,52 19,00 0,04 0,03 0,21 0 19,2 0.15 0,55 2,8
9 5 0 0 0,68 0,8 0,68 0,55 19,21 0,03 0,02 0,12 0 19,3 0.08 0,57 2,8
10 5 0 0 0,65 0,8 0,65 0,58 19,33 0,01 0,01 0,07 0 19,4 0.05 0,59 2,9
11 5 45 0 0,63 1 0,63 0,61 0,00 1,00 0,60 4,81 25,5 4,7 3.01 1,21 6,1
12 5 0 0 0,60 1 0,60 0,64 4,72 1,00 0,57 4,80 0 9,5 2.87 1,21 6,1
13 5 0 0 0,57 1 0,57 0,66 9,51 0,87 0,47 4,15 0 13,7 2.37 1,14 5,7
14 5 0 0 0,54 1 0,54 0,69 13,66 0,51 0,26 2,41 0 16,1 1.32 0,96 4,8
15 5 0 0 0,52 1 0,52 0,72 16,07 0,30 0,15 1,41 0 17,5 0.73 0,87 4,3
16 5 0 0 0,49 1 0,49 0,75 17,48 0,18 0,08 0,82 0 18,3 0.41 0,83 4,1
17 5 0 0 0,46 1 0,46 0,78 18,31 0,10 0,04 0,48 0 18,8 0.22 0,82 4,1
18 5 0 0 0,44 1 0,44 0,80 18,79 0,06 0,02 0,29 0 19,1 0.12 0,83 4,1
19 5 0 0 0,41 1 0,41 0,83 19,08 0,04 0,01 0,17 0 19,2 0.07 0,85 4,2
20 5 0 0 0,38 1 0,38 0,86 19,25 0,02 0,01 0,10 0 19,3 0.04 0,87 4,3
21 5 0 0 0,36 1 0,36 0,89 19,35 0,01 0,004 0,06 0 19,4 0.02 0,89 4,5
22 5 0 0 0,33 1 0,33 0,92 19,41 0,01 0,002 0,04 0 19,4 0.01 0,92 4,6
23 5 0 0 0,30 1 0,30 0,94 19,44 0,00 0,001 0,02 0 19,5 0.01 0,95 4,7
24 5 0 0 0,28 1 0,28 0,97 19,46 0,00 0,001 0,01 0 19,5 0.00 0,97 4,9
25 5 0 0 0,25 1 0,25 1 19,48 0,00 0,000 0,01 0 19,5 0.00 1,00 5,0
Explicarea simbolurilor și relațiilor de calcul:
1) Coloana 1 reprezintă zilele pentru care au loc determinările,
2) În această coloană sunt trecute valorile zilnice ale ETo care provin din prognoza meteo, dar
în prezentul exemplu a fost considerată constantă, de 5 mm/zi,
3) Termenul P-RO, precipitații fără scurgerea superficială, devine cunoscut la sfârșitul zilei de
determinare,
4) Cantitatea netă de apă aplicată prin irigare pentru zona udată,
5) Fracțiunea expusă evaporației (1-fc) descrește de la 0,92 în ziua 1 până la 0,25 în ziua 25,
calcul prin interpolare,
6) fw = 0,8 în cazul irigării de față, iar după precipitații reprezentative, fw = 1 (după ziua 10),
7) few = min (1-fc, fw), reprezintă suprafața solului din care are loc evaporația apei,
8) Kcb variază între 0,30 în ziua 1 și 1 în ziua 25, calcul prin interpolare,
9) Golirea de apă de la începutul determinărilor (De, i start) este concepută astfel:
-dacă precipitațiile (P) și irigarea (I) se produc devreme în ziua curentă, atunci se
actualizează starea golirii apei (uscării solului) din orizontul superior, iar data producerii
acestora se fixează la începutul zilei, iar formula este:
Max(De,i-1 - In,i/fwi - (P-RO)i , sau 0),
unde De,i-1 se ia din coloana 14 a zilei precedente;

150
 -dacă P și I se produc târziu în ziua curentă, atunci datele din coloana 6 trebuie setate a
fi egale cu datele De, i-1 din coloana 14 ale zilei precedente.
10) Dacă De,i ≤ REW, atunci Kr = 1; dacă De,i > REW,
atunci Kr = (TEW - De, i-1) / (TEW - REW)
11) Se aplică relația: Ke = min(Kr (Kc max - Kcb), few × Kc max)
12) Se aplică relația evaporării apei din solul de suprafață, umed, E = (Ke ETo)/few
13) DPe este percolarea profundă din orizontul superior supus evaporării, fenomen prevăzut a
se produce imediat după umectarea solului, deoarece circulația apei se produce în acest caz
prin macroporii cei mai mari; în prezentul exemplu, chiar dacă P și I se produc la începutul
zilei, DPe și De,i sunt calculate pentru sfârșitul zilei curente, iar De, i-1 este percolarea
profundă din ziua anterioară.
14) De, i-1, golirea (evaporarea) de apă de la sfârșitul zilei curente, se obține din relația
bilanțului apei în sol:
De,i = De, i-1 - (Pi – ROi) – Ii/fw + Ei/few + Tew, i + DPe, i,
unde De, i-1 este golirea din ziua precedentă
15) Evaporația medie se exprimă aici ca fiind distribuită spațial pe întreaga suprafață a
câmpului de culturi agricole, cu E = Ke × ETo.
16) Coloana 16 prezintă valorile însumate ale coeficienților duali ai culturii: Kc = Kcb + Ke
17) În coloana 17 sunt redate valorile consumului de apă (ETc) al livezii, cu ETc = (Kcb+Ke)
× ETo.
În fig. 5.3.a, se observă că suprafața udată (fw) a fost constantă (0,8) după aplicarea
irigării prin aspersiune din prima zi, apoi din ziua 11 aceasta a crescut până la 1 (întreaga
suprafață udată) după căderea precipitațiilor, dar datorită dezvoltării culturii, Kcb a crescut în
mod continuu, reducând astfel suprafața udată și expusă evaporării directe a apei din sol,
suprafața neacoperită de cultură, few.
6.5
fractiunea de sol umectat (fw) si umectata si

1.2
6.0
Coeficientii de cultura (Kcb, Kr, Ke, Kc) si

evaporatia (E) și evapotranspiratia reala a

1.1
5.5
Evapotranspiratia de referinta (ETo),

1.0
5.0
supusa evaporatiei (fwe)

0.9
4.5
0.8
4.0
0.7
culturii (ETc)

3.5
0.6 3.0
0.5 2.5
0.4 2.0
0.3 1.5
0.2 1.0
0.1 0.5
0.0 0.0
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26
Perioada de calcul (zile) Perioada de calcul (zile)
fw fwe Kcb Kr Ke Kc ETo E ETc

a) b)
Fig. 5.3. Dinamica coeficiențiilor: de cultură (Kcb și Kc), de evaporație (Ke), de reducere a
evaporației din sol (Kr), a suprafeței udate (fw), a celei udate expusă evaporației directe (few),
precum și a evaporației apei de la suprafața solului (E) și a evapotranspirației reale a culturii
(ETc) în funcție de evapotranspirația de referință constantă Penman-Monteith (ETo), în
condiții virtuale; săgețile albastre arată zilele în care suprafața solului a fost umectată prin
irigare (ziua 1) și precipitații (ziua 11)

151
 Cei doi coeficienți: Kr (coeficientul de reducere a evaporației în funcție de stadiile de
evaporare a apei din sol) și Ke (coeficientul de evaporație) urmează traiectorii descendente
abrupte de la momentele de umectare, iar ca rezultat și Kc, care este suma a doi coeficienți
(Kcb și Ke), are o formă asemănătoare. În fig. 5.3.b se observă că deși ETo este constantă pe
toată perioada, evaporația (E) și evapotranspirația reală a culturii prezintă aceeași formă ca
cea a coeficienților Ke și Kc, de care depinde. ETc descrește continuu până la anumite valori
între cele două evenimente de umectare a solului, după care se remarcă o creștere ușoară,
datorită faptului că și valorile Kc cresc până la atingerea maximului.
Coeficienții prezentați mai sus sunt utili în calculele privind dinamica evaporației apei
din sol și cuantificarea ulterioară a coeficienților de cultură, Kc, explicând valorile acestora
ăpe parcursul perioadei de vegetație.

5.1.1.2. Evapotranspirația culturii irigată în regim de stres hidric

În ultimele decenii pe plan internațional s-au facut studii privind comportamentul
culturilor agricole la aplicarea regimului de irigare sub stres hidric (Behboudian și Mills,
1997, Fereres și Soriano, 2007, Ben-Gal ș.a., 2009, Dichio ș.a., 2009). În România, astfel de
cercetări au fost realizate pentru culturi de câmp, printre alții de Păltineanu ș.a. (1980),
Păltineanu ș.a. (1991), iar în pomicultură la speciile măr, piersic și cais de Păltineanu ș.a.
(2011a, 2013a, 2013b, 2016a).
Odată cu descreșterea conținutului de apă din sol sub plafonul minim (Pm) al
umidității, considerat în general pe plan internațional la mijlocul intervalului umidității active
(IUA), existând încercări de a cuantifica acest prag în funcție de textura solului și de cultura
irigată, accesibilitatea apei pentru plante scade, deoarece sucțiunea apei crește (potențialul
matricial scade) și plantele respective sunt stresate hidric.
În țara noastră, cercetările efectuate în urmă cu câteva decenii au stabilit valori ale Pm
în funcție de textura solurilor. Astfel, Botzan (1972), Canarache (1990), Păltineanu (1998) au
arătat că în solurile cu textură argiloasă, Pm prezintă valori superioare față de mijlocul IUA,
anume de cca. 2/3 din IUA. Totuși, solurile argiloase sunt localizate frecvent în regiuni cu
precipitații relativ bogate sau echilibrate față de ETo, apărând astfel și fenomene de stagno-
gleizare (Canarache, 1990; Păltineanu, 1998), iar Pm de 0,5 din IUA pare a fi potrivit pentru
majoritatea culturilor agricole, deoarece permit și valorificarea precipitațiilor (Nicolaescu,
1989, comunicare personală).
După Allen ș.a. (1998), valorile Pm din tabelul de mai jos pot fi crescute cu cca. 5-
10% în cazul solurilor argiloase, iar în cazul solurilor cu textură grosieră (nisipoase) valorile
Pm pot fi micșorate, simetric, tot cu 5-10%. În general, Pm prezintă valori diferite și în funcție
de adâncimea de dezvoltare maximă a sistemului radicular, de ex. valori mai ridicate de 0,5,
anume 0,7 pentru plantele cu înrădăcinare superficială și la valori ridicate ale ETo, respectiv
valori mai scăzute, de ex. 0,3 pentru plantele cu înrădăcinare profundă și la valori scăzute ale
ETo. Cum s-a precizat deja, puterea evaporativă a atmosferei influențează valoarea Pm (Allen
ș.a., 1998). De ex., în tabelul 5.6. la valori reduse ale ETo, valorile Pm recomandate sunt
inferioare celor din tabel cu 20%, prin urmare în fazele în care consumul este redus,
primăvara și toamna, valorile Pm listate sunt mai mici decât vara; când consumul este mai
intens, atunci și Pm este cu 10-25% mai mare decât cele din tabel; o aproximare cantitativă
este dată de relația lui Allen ș.a. (1998) modificată:

Pm = 1 - Pmtabel - 0,04 × (5 - ETc)

152
 Allen ș.a. (1998) recomandă valori ale Pm de 0,5 pentru pomii fructiferi (cu excepția
migdalului la care Pm = 0,6 și al speciei de arbust kiwi unde Pm = 0,65), dar în cazul
căpșunului autorii recomandă Pm = 0,8, tabelul 5.6.
Adâncimile listate în același tabel au fost luate în considerație și în cazul speciilor
pomicole studiate în prezenta lucrare. Astfel, adâncimea recomandată de autorii menționați
pentru aplicarea udărilor, care la pomi este de 1,0-2,0 m, este considerată exagerată, nefiind
confirmată de cercetările din țara noastră (vezi comentarii mai jos); de aceea adâncimea de 0,8
m, pe care se dezvoltă masa principală de rădăcini, a fost luată în considerație în calculul
indicilor hidrofizici prezentați în această lucrare.
În situația regimului de irigare sub stres hidric, consumul de apă al culturii
(evapotranspirația reală a culturii), notat ETc adj (sau ETc-ajustat) se reduce, fiind calculat după
o formulă modificată, în care apare termenul de coeficient de cultură sub stres hidric, Ks, care
caracterizează efectul stresului hidric asupra transpirației culturii atunci când se folosește
coeficientul dual. Astfel (Allen ș.a., 1998):

ETc adj = (Ks × Kcb + Ke) × ETo

Când regimul de irigare este în optim, atunci Ks = 1.

În cazul în care componentul Ke este însă înclus în Kcb sub forma Kc, atunci relația de
mai sus devine:

ETc adj = Ks × Kc × ETo

Tabelul 5.6. Adâncimea maximă de înrădăcinare efectivă (Zr) și plafonul minim al umidității
solului (Pm, ca fracție din IUA) pentru regimul de irigare fără stres hidric, cu ETo = 5 mm/zi,
pentru unele specii pomicole și de arbuști (după Allen ș.a., 1998)

Cultura pomicolă Zr (m) Pm

Căpșun 0,2-0,3 0,80
Migdal 1,0-2,0 0,60
Măr, cireș, păr 1,0-2,0 0,50
Cais, piersic, alte specii sâmburoase 1,0-2,0 0,50
Arbuști 0,6-1,2 0,50
Kiwi 0,7-1,3 0,65
Nuc în livadă 1,7-2,4 0,50

La aplicarea regimului de irigare sub stres hidric este important de precizat cât de mult
poate scădea umiditatea solului pe adâncimea pe care sistemul radicular al plantelor are
dezvoltare maximă. În urma efectuării cercetărilor în țara noastră, la pomii fructiferi
adâncimea de dezvoltare maximă a sistemului radicular este de cca. 0,8 m, inclusiv în cazul
portaltoilor de vigoare redusă, iar la arbuști cca. 0,7-0,8 m adâncime, pentru ca acestea să nu
sufere ireversibil (Tănăsescu și Păltineanu, 2004; Păltineanu ș.a., 2016c, 2016d, 2016e,
2017b, 2017c). Nu numai faza de vegetație a plantelor, dar și condițiile meteorologice,
conform lui Allen ș.a. (1998), influențează valoarea plafonului minim de stres (Pm-s).
Conținutul de apă din sol poate fi exprimat și ca golire de apă (depletion), notată Dr,
față de capacitatea de câmp pentru apă (CC), mărime la care Dr este 0; pe măsură ce apa este
extrasă din sol de către rădăcinile plantelor, pornind de la umiditatea solului echivalentă cu

153
CC, Dr crește, iar stresul hidric al plantelor apare în momentul în care θ egalează Pm,
cantitatea de apă consumată de plante din sol fiind apă ușor accesibilă (RAW, readily
available water). Când rădăcinile plantelor extrag apa după ce θ egalează Pm pe adâncimea de
înrădăcinare, atunci se produce stresul hidric, acesta crescând pe măsură ce solul se usucă
(golește de apă), până ce θ atinge valoarea coeficientului de ofilire (CO), iar întreaga cantitate
de apă din sol consumată este echivalentă intervalului umidității active (IUA, în enleză total
available water, TAW). Prin urmare, sub valoarea Pm plantele nu mai transpiră apa la nivelul
optim cerut de ETo, adică conform mărimii ETc, ci se reduce din ce în ce mai mult, liniar, și
se notează acum ETc-adj (sau ETc-ajustat) circulația apei în sol depinzând acum de
proprietățile conductive ale acestuia.

Efectul stresului hidric asupra evapotranspirației reale a culturii (ETc-ajustat);

Coeficientul de stres hidric determinat pedologic (Ks)
Pentru a arăta pașii necesari obținerii unui program de calcul al consumului real de apă
din sol (evapotranspirația reală a culturii, ETc-justat) se prezintă următoarea aplicație de la
ICDP Mărăcineni, Pitești, într-o parcelă de măr, unde adâncimea de înrădăcinare maximă Zr =
0,8 m, Pm = 0,5 × IUA, textura luto-nisipoasă, umiditatea solului la capacitatea de câmp θCC
= 0,27 m3 m-3 și cea echivalentă coeficientului de ofilire θCO = 0,15 m3 m-3, perioada virtuală
de condiții de uscăciune extremă de 2,5 luni fără precipitații sau irigare, golirea inițială a
solului = 0 mm (sol aflat inițial la umiditatea echivalentă CC), ETo = 5 mm zi-1 constantă pe
durata observațiilor, Kc = 1,2 (tabelul 5.7).
Aplicând relația IUA = 1000 × (0,27 – 0,15) × 0,8 = 96 mm, iar deoarece în acest caz
Pm = 0,5, adâncimea medie de înrădăcinare considerată suficientă pentru aprovizionarea
pomilor cu apă este 0,8 m, iar capacitatea de apă ușor accesibilă, notată IUA – Pm, sau în
termeni internaționali: RAW = 0,5 × 96 = 48 mm.
Pentru calculul coeficientului de stres hidric determinat pedologic, Ks, se aplică relația
(Allen ș.a., 1998, transformată în termeni uzuali românești):

Ks = (IUA – Dr) / (IUA – (Pm – CO))

unde Dr este golirea de apă a solului începând de la umiditatea echivalentă capacității de

câmp (sau consumul de apă prin orice formă: transpirație sau evaporație, exprimat în mm, ca
și IUA și ca toți ceilalți indicatori din formulă), la numărător fiind așadar cantitatea de apă
accesibilă care a rămas neconsumată din IUA în momentul respectiv, iar la numitor se află
partea din IUA ce conține apă greu accesibilă.
Astfel, Ks va avea valori:
a) supraunitare atât timp cât variația θ (conținutului de apă din sol, ca medie pe toată
adâncimea sistemului radicular, în majoritatea cazurilor pe adâncimea de 0,8 m) se produce în
interiorul intervalului apei ușor accesibile (CC – Pm), fără stres hidric,
b) unitare (Ks = 1) atunci când θ se găsește la Pm,
c) subunitare, atunci când θ se află în intervalul din IUA care conține apă greu
accesibilă (Pm – CO), sau sub stres hidric.
Acest coeficient, Ks, se bazează pe potențialul apei în sol care reține apa din ce în ce
mai puternic în zona uscată și din ce în ce mai slab în zona umedă, spre CC.
Explicația termenilor și relațiilor de calcul din tabel:
1) ziua,
2) valorile diurne ale evapotranspirației de referință Penman-Monteith (ETo),
3) valorile cunoscute ale coeficientului culturii de măr (Kc),
4) valorile evapotranspirației optime a culturii de măr (ETc), cu ETc = Kc × ETo,

154
 5) Dr i start este golirea de apă a solului la începutul determinării și este egală cu golirea
de apă de la sfârșitul zilei precedente, calculată în coloana 8,
Urmează o coloană cu valorile intermediare, calculate, ale coeficientului Ks, cu relația
Ks = (IUA – Dr) / (Pm × IUA), apoi
6) valorile diurne ale coeficientului de stres hidric determinat pedologic Ks, calculate
în Programul Excel cu relația Ks = IF(Dr I start < RAW,1, Ks intermediar); aici 1 arată
condiții de umiditate optimă a solului, iar dacă cantitatea de apă golită din sol este mai mică
decât cantitatea de apă ușor accesibilă din sol, valoarea indicelui Ks intermediar este > 1, dar
relația de calcul de mai sus va scrie valoarea de 1, în caz contrar, când Ks intermediar este <
1, atunci se va scrie chiar valoarea intermediară a lui Ks, subunitară, din coloana anterioară,
7) evapotranspirația reală a culturii ETc adj, cu ETc adj = ETc × Ks, iar
8) cantitatea de apă golită la sfârșitul zilei curente DR i end = Dr i start + ETc adj
Valorile calculate ale ETo, ETc, ETc adj, Kc și Ks sunt prezentate în fig. 5.4. După cum
se observă, după primele 9 zile Ks este egal cu 1, iar extragerea apei (golirea) de către
radăcini se desfășoară fără stres hidric și ETc = ETc adj, deoarece acum există situația în care
variația umidității solului se produce în domeniul apei ușor accesibile, până la Pm, dar odată
cu uscarea mai accentuată a solului dincolo de Pm, Ks devine subunitar iar ETc adj descrește
abrupt în următoarele cca. 30 de zile, până ce ETc adj tinde asimtotic către 0. În astfel de situații
de secetă, când nu se înregistrează nici precipitații, nici irigare, deși umiditatea solului scade
către valoarea CO, totuși rădăcinile situate la adâncimi mai mari de 0,8 m salvează planta de
la uscare.

Tabelul 5.7. Efectul stresului hidric asupra evapotranspirației culturii într-o parcelă de măr cu
un sol având textura luto-nisipoasă; model de calcul al coeficientului de stres hidric
determinat pedologic, Ks, și al evapotranspirației reale, ajustate (ETc adj)

5) Dr i Ks - valori 7) ETc 8) Dr i
2) ETo 4) ETc start intermediare 6) Ks adj end
1) Ziua 3) Kc necesare în diurn
(mm/zi) (mm/zi) (mm) calcul (mm/zi) (mm)
Ziua
anterioară 0
1 5 1,2 6 0 2,0000 1,0000 6,0000 6
2 5 1,2 6 6 1,8750 1,0000 6,0000 12
3 5 1,2 6 12,00 1,7500 1,0000 6,0000 18,00
4 5 1,2 6 18,00 1,6250 1,0000 6,0000 24,00
5 5 1,2 6 24,00 1,5000 1,0000 6,0000 30,00
6 5 1,2 6 30,00 1,3750 1,0000 6,0000 36,00
7 5 1,2 6 36,00 1,2500 1,0000 6,0000 42,00
8 5 1,2 6 42,00 1,1250 1,0000 6,0000 48,00
9 5 1,2 6 48,00 1,0000 1,0000 6,0000 54,00
10 5 1,2 6 54,00 0,8750 0,8750 5,2500 59,25
11 5 1,2 6 59,25 0,7656 0,7656 4,5938 63,84
12 5 1,2 6 63,84 0,6699 0,6699 4,0195 67,86
13 5 1,2 6 67,86 0,5862 0,5862 3,5171 71,38
14 5 1,2 6 71,38 0,5129 0,5129 3,0775 74,46
15 5 1,2 6 74,46 0,4488 0,4488 2,6928 77,15
16 5 1,2 6 77,15 0,3927 0,3927 2,3562 79,51
17 5 1,2 6 79,51 0,3436 0,3436 2,0617 81,57

155
18 5 1,2 6 81,57 0,3007 0,3007 1,8039 83,37
19 5 1,2 6 83,37 0,2631 0,2631 1,5785 84,95
20 5 1,2 6 84,95 0,2302 0,2302 1,3811 86,33
21 5 1,2 6 86,33 0,2014 0,2014 1,2085 87,54
22 5 1,2 6 87,54 0,1762 0,1762 1,0574 88,60
23 5 1,2 6 88,60 0,1542 0,1542 0,9253 89,52
24 5 1,2 6 89,52 0,1349 0,1349 0,8096 90,33
25 5 1,2 6 90,33 0,1181 0,1181 0,7084 91,04
26 5 1,2 6 91,04 0,1033 0,1033 0,6199 91,66
27 5 1,2 6 91,66 0,0904 0,0904 0,5424 92,20
28 5 1,2 6 92,20 0,0791 0,0791 0,4746 92,68
29 5 1,2 6 92,68 0,0692 0,0692 0,4153 93,09
30 5 1,2 6 93,09 0,0606 0,0606 0,3633 93,46
31 5 1,2 6 93,46 0,0530 0,0530 0,3179 93,77
32 5 1,2 6 93,77 0,0464 0,0464 0,2782 94,05
33 5 1,2 6 94,05 0,0406 0,0406 0,2434 94,30
34 5 1,2 6 94,30 0,0355 0,0355 0,2130 94,51
35 5 1,2 6 94,51 0,0311 0,0311 0,1864 94,70
36 5 1,2 6 94,70 0,0272 0,0272 0,1631 94,86
37 5 1,2 6 94,86 0,0238 0,0238 0,1427 95,00
38 5 1,2 6 95,00 0,0208 0,0208 0,1248 95,13
39 5 1,2 6 95,13 0,0182 0,0182 0,1092 95,24
40 5 1,2 6 95,24 0,0159 0,0159 0,0956 95,33
41 5 1,2 6 95,33 0,0139 0,0139 0,0836 95,41
42 5 1,2 6 95,41 0,0122 0,0122 0,0732 95,49
43 5 1,2 6 95,49 0,0107 0,0107 0,0640 95,55
44 5 1,2 6 95,55 0,0093 0,0093 0,0560 95,61
45 5 1,2 6 95,61 0,0082 0,0082 0,0490 95,66
46 5 1,2 6 95,66 0,0071 0,0071 0,0429 95,70
47 5 1,2 6 95,70 0,0063 0,0063 0,0375 95,74
48 5 1,2 6 95,74 0,0055 0,0055 0,0328 95,77
49 5 1,2 6 95,77 0,0048 0,0048 0,0287 95,80
50 5 1,2 6 95,80 0,0042 0,0042 0,0251 95,82
51 5 1,2 6 95,82 0,0037 0,0037 0,0220 95,85
52 5 1,2 6 95,85 0,0032 0,0032 0,0193 95,87
53 5 1,2 6 95,87 0,0028 0,0028 0,0168 95,88
54 5 1,2 6 95,88 0,0025 0,0025 0,0147 95,90
55 5 1,2 6 95,90 0,0021 0,0021 0,0129 95,91
56 5 1,2 6 95,91 0,0019 0,0019 0,0113 95,92
57 5 1,2 6 95,92 0,0016 0,0016 0,0099 95,93
58 5 1,2 6 95,93 0,0014 0,0014 0,0086 95,94
59 5 1,2 6 95,94 0,0013 0,0013 0,0076 95,95
60 5 1,2 6 95,95 0,0011 0,0011 0,0066 95,95
61 5 1,2 6 95,95 0,0010 0,0010 0,0058 95,96
62 5 1,2 6 95,96 0,0008 0,0008 0,0051 95,96

156
 63 5 1,2 6 95,96 0,0007 0,0007 0,0044 95,97
64 5 1,2 6 95,97 0,0006 0,0006 0,0039 95,97
65 5 1,2 6 95,97 0,0006 0,0006 0,0034 95,98
66 5 1,2 6 95,98 0,0005 0,0005 0,0030 95,98
67 5 1,2 6 95,98 0,0004 0,0004 0,0026 95,98
68 5 1,2 6 95,98 0,0004 0,0004 0,0023 95,98
69 5 1,2 6 95,98 0,0003 0,0003 0,0020 95,99
70 5 1,2 6 95,99 0,0003 0,0003 0,0017 95,99
71 5 1,2 6 95,99 0,0003 0,0003 0,0015 95,99
72 5 1,2 6 95,99 0,0002 0,0002 0,0013 95,99
73 5 1,2 6 95,99 0,0002 0,0002 0,0012 95,99
74 5 1,2 6 95,99 0,0002 0,0002 0,0010 95,99
75 5 1,2 6 95,99 0,0001 0,0001 0,0009 95,99
76 5 1,2 6 95,99 0,0001 0,0001 0,0008 95,99
77 5 1,2 6 95,99 0,0001 0,0001 0,0007 96,00

5
ETo, ETc, ETc ajustat (mm/zi), Kc, Ks

4 ETo
Kc
3 ETc
Ks
ETc ajustat
2

0
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Zile dupa irigare sau precipitatii abundente

Fig. 5.4. Dinamica valorilor ETc, ETc adj, Kc și Ks pentru perioada de calcul de 77 de zile, la
cultura de măr, în condițiile virtuale ale unei evapotranspirații de referință ETo constantă de 5
mm/zi, începând de la capacitatea de câmp (CC) din ziua 1, până la atingerea coeficientul de
ofilire (CO) în ziua 78

În fig. 5.5. este redată dinamica cantității de apă golită (pierdută) din sol (Dr i end) în
perioada de calcul al evapotranspirației reale a culturii influențată de stresul hidric (ETc adj) în
condițiile virtuale ale unei evapotranspirații de referință ETo constantă de 5 mm/zi.

157
 110
F
100 a Coeficient de ofilire (0 mm, -1585 kPa)
90 r
a
80 Stres hidric
70 s
Plafonul minim = (1/3) IUA, 64 mm (-200 kPa)
IUA (mm)
t
60
r Plafonul minim = (1/2) IUA,48 mm (-166 kPa)
50 e
40 s
Plafonul minim = (2/3) IUA, 32 mm (-45 kPa)
30
20
ETc ajustat cumulat (mm)
10
Capacitatea de camp pentru apa (96 mm, -33 kPa)
0
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Zile dupa irigare sau precipitatii abundente

Fig. 5.5. Dinamica cantității de apă golită (pierdută) din sol (Dr i end) cumulat în perioada de
calcul al evapotranspirației reale a culturii influențată de stresul hidric (ETc adj) în condițiile
virtuale ale unei evapotranspirații de referință ETo constantă de 5 mm/zi, începând de la
capacitatea de câmp (CC) până la atingerea coeficientul de ofilire (CO) într-o parcelă de măr

Se observă că în primele 9 zile de după umectarea care s-a produs în ziua 1, ETc adj
cumulat (sau Dr i end) a crescut liniar, solul găsindu-se umed în situația conținutului de apă
ușor accesibil, până la Pm situat la mijlocul IUA, Pm = 0,5 × IUA, dar după această perioadă
creșterea cumulată a acestor variabile s-a produs curbiliniu, sub stres hidric, ajungând practic
aproape de capacitatea totală de apă accesibilă (IUA, sau TAW), egală cu 96 mm.
În solul cu textură luto-nisipoasă pentru care s-a simulat această situație, determinările
efectuate anterior (Păltineanu ș.a., 2015a) au indicat valorile corespunzătoare ale mai multor
praguri ale plafoanelor minime recomandate în anumite circumstanțe, anume Pm = (3/4) ×
IUA, pentru care potențialul matricial (ψ) al apei în sol a fost de cca. -45 kPa, Pm = (1/2) ×
IUA, unde ψ = -166 kPa iar norma de udare 48 mm, respectiv Pm = (1/3) × IUA unde ψ = -
200 kPa cu norma de udare de 64 mm.
Toate aceste valori ale ψ, determinate la Mărăcineni prin senzori de potențial instalați
la diferite adâncimi și înregistrate cu frecvență orară în fiecare zi în dataloggere și extrase prin
laptop-uri sau trimise direct prin radio în computere, pot fi folosite pentru avertizarea aplicării
udărilor în plantațiile pomicole.
Pentru același sol cu textură luto-nisipoasă prezentat mai sus, în fig. 5.6. sunt ilustrate
valorile conținutului de apă din sol (m3/m3) echivalente diferitelor praguri ale Pm precum și
altor indici hidrofizici, pe adâncimea sistemului radicular al pomilor, între starea de saturație
cu apă (echivalentă cu ψ = 0) și coeficientul de ofilire (ψ = -1585 kPa), această valoare
neputând fi determinată în câmp, deoarece senzorii de potențial au domeniul de măsurare
numai până la -200 kPa, ci numai în laborator. În acest exemplu, capacității de câmp pentru
apă îi corespunde valoarea ψ = -33 kPa, pragului Pm de (2/3)×IUA valoarea ψ = -68 kPa,
pragului Pm de (1/2)×IUA valoarea ψ de -166 kPa, iar pragului Pm de (1/4)×IUA valoarea ψ
de -476 kPa, nici această ultimă valoare nu se poate măsura în teren prin senzorii de potențial.

158
 Continutul de apa al solului (m3 m-3)
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45
0

-0.1 -1585 kPa -33 kPa

-1 kPa 0 kPa
-0.2

-0.3 -68 kPa

TC
Adancimea solului (m)
-0.4 AEV
FC -166 kPa
-0.5 (3/4) ASWC
(1/2) ASWC
-0.6
(1/4) ASWC -476 kPa

-0.7 WP

-0.8

-0.9

-1

Fig. 5.6. Distribuția spațială pe adâncimea sistemului radicular al pomilor (1 m) a indicilor

hidrofizici exprimați în m3 m-3 și în unități de potențial matricial al apei din sol (ψ, kPa); TC =
capacitatea totală pentru apă, AEV = valoarea de intrare a aerului, FC = capacitatea de câmp
pentru apă, ASWC = prescurtare din limba engleză a apei accesibile sau IUA, WP =
coeficientul de ofilire (wilting point) (după Păltineanu ș.a., 2015)

În grafic se remarcă porozitatea de aerație ridicată, ca diferență între capacitatea totală

pentru apă (0 kPa) și capacitatea de câmp (-33 kPa), fapt ce face ca fluxurile de apă din sol
sub formă de apă de infiltrație, drenaj intern, apă evaporată etc. să se producă cu aerisire,
regimul hidric al solurilor cu astfel de textură fiind optim.

5.1.1.3. Precipitațiile efective

Cerinţele de apă de irigaţie reprezintă practic deficitul de apă net al culturilor agricole
față de consumul optim, acesta rezultănd din diferenţa valorilor medii lunare sau calculate pe
o perioadă mai restrânsă, dintre consumul optim de apă estimat (ETc, mm) şi precipitaţiile
efective (Pef, mm). Pef în cursul anului sau al lunilor de vegetaţie au fost calculate folosind
metoda USBR recomandată de programul CROPWAT (Smith, 1992, 1993):

Pef = P × (125 – 0,2 × P) / 125 pentru P < 250 mm, respectiv

Pef = P × (125 + 0,1 × P) / 125 pentru P > 250 mm

unde P sunt precipitaţiile lunare (medii pe perioada considerată) totale.

Însă, pentru utilizarea valorilor cerinţelelor de apă de irigaţie în practica trebuie luat în
considerare şi randamentul udării în câmp din sistemele de irigaţie, dependente de metoda și
de regimul de irigație, în aplicarea normelor nete de udare şi a normelor de irigaţie. În calculul
acestora trebuie, de asemenea, inclus şi aportul umiditătii solului, care atinge frecvent 10-12
% din consumul de apă al plantelor (Grumeza ş.a., 1979; 1989), dar acesta este variabil de la
an la an şi de la loc la loc, nefiind inclus în acest studiu.
Astfel, în absenţa aportului freatic care reprezintă cazul general în majoritatea
sistemelor de irigaţie, normele de udare lunare pentru regimul optim de irigare nu diferă mult
faţă de valorile cerinţelelor de apă de irigaţie calculate pedologic, întrucât pentru a avea

159
randamentele optime de udare valorile cerinţelelor de apă de irigaţie ar trebui majorate cu cca.
10% datorită pierderilor de apă în aplicarea udărilor, iar pentru anii normali aproximativ
aceeaşi cantitate ar trebui scăzută pentru a compensa aportul umidităţii solului, dintre data
intrării plantelor în vegetaţie şi sfârşitul perioadei de vegetaţie.
Rezultatele privind mărimea coeficienților de cultură (Kc), evapotranspirației
culturilor de pomi (ETc) în ambele sisteme de întreținere a solului: ogor și înierbat, precum și
normele de udare, respectiv de irigație lunară și decadală pentru toate cele 16 specii pomicole,
conform metodologiei FAO prezentate în această secțiune, sunt prezentate într-un capitol
ulterior.

5.2. Abordarea alternativă, bazată pe indicatori de plantă, de avertizare a aplicării

udărilor în plantațiile pomicole și de arbuști fructiferi
5.2.1. Utilizarea oscilațiilor contracției maxime diurne a trunchiului pomilor (MDS)
în avertizarea aplicării udărilor - Corelația dintre MDS, potențialul matricial al apei din sol
și unele elemente climatice la prun și măr, în soluri cu textură medie și ușoară în vederea
utilizării pentru avertizarea aplicării udărilor (după Păltineanu ș.a., 2018 și Chițu și
Păltineanu, 2018)
Așa cum s-a mai menționat deja, competiția din ce în ce mai acerbă pentru resursele de
apă, din prezent și din viitor, reclamă creșterea eficienței apei de irigație, inclusiv în
pomicultură. Aceasta înseamnă detectarea la timp a declanșării stresului hidric în livezi prin
utilizarea unor metode și/sau aparate diferite, monitorizând zilnic conținutul de apă din sol
(soil water content, SWC) sau potențialul matricial al acesteia (soil matric potential, SMP),
dar și starea hidrică a plantelor și elementele meteorologice ca: temperatura aerului (T) și a
frunzișului plantelor (Tc), deficitul de saturație al vaporilor de apă din atmosferă (vapor
pressure deficit, VPD), evapotranspirația de referință (ETo) (Goldhamer et al., 1999; Conejero
et al., 2007; De Swaef, 2009; Liu et al., 2011, Abdelfatah et al., 2013; Miras-Avalos et al.,
2016).
În programarea udărilor, SWC și SMP pot fi determinate cu ajutorul unor dispozitive
de tip sondă și al unor senzori care stochează datele de umiditate în dataloggere (Starr și
Paltineanu, 1998; Hanson ș.a., 2000a și 2000b; Malazian ș.a., 2011; Whalley ș.a., 2013);
totuși, indicatori de plantă, ca indicele de stress hidric (crop water stress index, CWSI),
potențialul apei din tulpina plantei (Y-stem), potențialul apei din frunză, măsurat înainte de
ivirea zorilor (Y-pd), presiunea de turgescență a frunzelor (Y-tg), fotosinteza netă (Pn),
conductanța stomatală (gs) etc. sunt variabile studiate din ce în ce mai mult astăzi, pentru a fi
utilizate cu mai multă precizie în programarea și declanșarea udărilor.
În ultima perioadă, traductorii de diametru cu variabilitate liniară (LVDT) pentru
măsurarea oscilațiilor zilnice ale diametrului pomilor se folosesc din ce în ce mai mult în
experiențe care oferă date privind starea momentană a apei din trunchiul pomilor, în vederea
utilizării acestor oscilații pentru programarea udărilor în sistemele de irigație. Oscilațiile și
contracțiile maxime ale diametrului trunchiului pomilor (maximum trunk daily shrinkage,
MDS) prezintă avantajul de a fi ușor de înregistrat, oferind date de timp instantanee (in real-
time) despre starea hidrică a pomilor. Majoritatea MDS se produc în țesuturile floem-ului
(vaselor liberiene) (Irvine and Grace, 1997), iar spre mijlocul zilei, odată cu încălzirea vremii,
se produce difuzia radială a apei din scoarță spre xylem, producându-se contracția trunchiului
(Parlange ș.a., 1975). În ultimele două decenii, diferiți cercetători (Goldhamer ș.a. 1999;
Bonany ș.a., 2000; Fereres și Goldhamer, 2003; Goldhamer și Fereres, 2004; Intrigliolo și
Castel, 2004; Fernández și Cuevas, 2010, Cuevas ș.a., 2010) au relevat faptul că metoda MDS

160
prezintă un potențial ridicat pentru detectarea stresului hidric și avertizarea udărilor în cazul
pomilor fructiferi.
Diferiți alți cercetători au arătat că datele de MDS pot fi folosite pentru a detecta
stresul hidric al plantațiilor de pomi, de ex. Bonany ș.a. (2000), Fereres și Goldhamer (2003),
Goldhamer și Fereres (2004), Intrigliolo și Castel (2004 și 2005), Fernández și Cuevas (2010),
Cuevas ș.a. (2010) etc. Astfel, Bonany ș.a. (2000), Doltra ș.a. (2007), De Swaef ș.a. (2009) și
Fernández și Cuevas (2010) au publicat rezultate privind specia măr, Fereres și Goldhamer
(2003) și Egea ș.a. (2009) date pentru migdal, Conejero ș.a. (2007, 2011) pentru piersic, de la
Rosa ș.a. (2013) pentru nectarin, Intrigliolo și Castel (2008) pentru prun, toți subliniind
posibilitatea utilizării relațiilor dintre MDS și diferite elemente climatice în avertizarea
aplicării udărilor. Intrigliolo și Castel (2004) au studiat corelațiile dintre MDS, unele elemente
meteorologice și SMP monitorizat numai în orizonturile superioare ale solului (0,3 m
adâncime). Corelații privind MDS și SWC au fost stabilite și de Abdelfatah ș.a. (2013) pentru
cireș, dar și de Liu ș.a (2011) pentru măr, iar Abdelfatah ș.a. (2013) au cercetat corelațiile
dintre MDS și SMP pentru același scop.
Starea apei în plantă depinde nu numai de SMP, ci și de cerința evaporativă a
atmosferei (evapotranspirația de referință – ETo, metoda Penman-Monteith, deficitul de apă al
vaporilor din atmosferă – VPD). De aceea, Goldhamer și Fereres (2004) și Intrigliolo și Castel
(2006) au constatat că trebuie luată în considerație cerința evaporativă a atmosferei în vederea
alegerii unui indicator ce caracterizează stresul apei în plantă. Cercetând această direcție,
Conejero ș.a. (2007, 2011), Egea ș.a. (2009), de la Rosa ș.a. (2013) au obținut corelații între
MDS și unele elemente meteorologice, ca temperatura medie și cea maximă a aerului (T),
VPD și ETo. De asemenea, și alte caracteristici ale culturii, cum ar fi gradul de încărcare al
pomilor cu fructe (Conejero ș.a., 2010), mărimea pomilor și încărcătura cu fructe (Intrigliolo
și Castel, 2008) afectează corelațiile dintre MDS și elementele climatice diurne (meteorogice).
Programarea și avertizarea udărilor necesită cunoașterea și utilizarea plafoanelor MDS
peste a căror valoare ar trebui aplicată irigația (Bonany ș.a. 2000, Doltra ș.a., 2007, De Swaef
ș.a. 2009). S-a constatat în experiențe privind aplicarea irigației în regim optim în livezi, că
dinamica MDS depinde în mod esențial de valorile VPD, iar Fereres și Goldhamer (2003) au
propus astfel de relații pentru dezvoltarea „semnalului MDS”, sau MDS-SI (MDS-signal, egal
cu raportul dintre valorile MDS și valorile MDS de referință) care reflectă accesibilitatea apei
din sol și/sau nivelul stresului hidric, pentru care valoarea 1 arată situația fără stres, în timp ce
valori superioare arată în mod crescător stres hidric din ce în ce mai intens; mai recent Miras-
Avalos ș.a. (2017) au aplicat acest indice în avertizarea udărilor în cazul piersicului.
În România, Păltineanu ș.a. (2013a, 2013b, 2016a) au cercetat dinamica SMP și/sau
stresul hidric (CWSI) la pomi, piersic, respectiv la cais. Totuși, corelațiile dintre MDS și
unele elemente climatice (Chițu ș.a., 2012) au abordat mai ales aspecte privind
comportamentul unor soiuri de măr și condițiile de mediu pentru partea de sud a țării noastre,
accentuând corelațiile dintre MDS, T maximă și VPD, din punct de vedere fiziologic, însă
corelațiile dintre MDS și SMP au fost puțin studiate până acum în Europa centrală și de sud-
est, precum și în întreaga lume.
Obiectivul acestei secțiuni este de a testa ipoteza existenței și tăria corelației dintre
MDS și unele variabile de mediu, ca potențialul matricial al apei solului (SMP), monitorizat
pe mai multe adâncimi care acoperă întreg sistemul radicular în livezile de prun și măr altoite
pe portaltoi vegetativi de vigoare redusă, în condițiile solurilor cu textură medie și ușoară,
foarte favorabile înființării de plantații pomicole, precum și al climatului temperat-continental
care caracterizează o mare parte a teritoriului țării noastre, toate acestea în vederea estimării
utilizării lor în avertizarea udărilor. În același timp, un alt obiectiv este stabilirea corelațiilor
dintre MDS și principalele elemente sau indicatori climatici în cadrul acelorași livezi de prun
și măr, localizate la Mărăcineni, Pitești.

161
 5.2.1.1. Material și metodă pentru contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor
Relieful regiunii unde sunt amplasate localitățile învecinate Pitești și Mărăcineni este
reprezentat prin dealuri de platformă, versanți, terase și lunci.
Livada de prun este amplasată pe un versant slab înclinat care face legătura dintre
lunca comună a Argeșului și Râului Doamnei, din incinta Institutului de Cercetare-Dezvoltare
pentru Pomicultură (ICDP) Pitești-Mărăcineni, județul Argeș, și formele de relief de
platformă, superioare ca altitidine. Coordonatele geografice ale parcelei de prun sunt
următoarele: 44° 53' latitudine nordică și 24° 51' longitudine estică, 295 m altitudine.
Livada de măr aparținând tot ICDP Pitești-Mărăcineni este localizată în aceeași luncă,
la distanță relativ mică de versantul menționat mai sus; coordonatele livezii sunt 44° 53'
latitudine nordică și 24° 51' longitudine estică, 290 m altitudine absolută.
Regiunea este caracterizată printr-un regim climatic continental umed, categoria Cfbx
după clasificarea Köppen-Geiger.
Solurile sunt reprezentate prin antrosoluri arice (Florea și Munteanu, 2012)
transformate prin lucrări de înființare a plantațiilor de pomi (desfundare la adâncimea de cca.
0,5 m), din eutricambosoluri pe versant, cazul plantației de prun, respectiv din aluviosoluri în
luncă, cazul plantației de măr. Astfel de soluri sunt specifice regiunii studiate, fiind
reprezentative pentru arealele colinare din multe regiuni ale României. Ambele soluri sunt
afectate de fenomene de gleizare generată de pânze de apă freatică temporară suspendată, a
căror adâncime oscilează între aproximativ 1 m și 2,5 – 3,0 m, fiind mai superficiale în
perioadele ploiase îndelungate din primăvară, suprapunându-se adesea cu topirea zăpezilor.
Textura antrosolului aric de pe versant este luto-nisipoasă, conținutul de argilă variind între 14
și 16% pe profil, capacitatea de câmp pentru apă (CC) între 22 și 30 % cm 3/cm3, iar
coeficientul de ofilire (CO) între 13 și 18% cm3/cm3; textura antrosolului aric din luncă este
nisipo-lutoasă, având un conținut de argilă între 7 și 12% g/g, CC între 21 și 27% cm 3/cm3,
CO între 12 și 16% cm3/cm3. Porozitatea de aerație (PA), de cca 17 – 20%, este suficientă
pentru realizarea unor condiții de drenaj suficient atunci când solul prezintă umiditatea
echivalentă a CC. Reacția chimică a solurilor prezintă o amplitudine ridicată de-a lungul
profilului de sol, variind între valori ale pH de 4,8 în orizonturile superioare și 5,3 în cele
inferioare pe versant, respectiv 6,1 în luncă; gradul de saturație în baze (V) încadrează solurile
în general în categoria eumezobazice, fiind debazificate la suprafață și eubazice în profunzime
(cca 50 – 85%). Conținutul de humus, cel de fosfor și potasiu, formele mobile, descresc
treptat din orizonturile superioare spre cele profunde. Detalii privind alte proprietăți fizice și
chimice de sol pot fi urmărite în lucrări anterior publicate (Păltineanu ș.a., 2016b, 2016c)
Schema experimentală și analiza datelor determinate
Parcela de prun cercetată (Prunus sp.) este plantată cu pomi din soiul Stanley altoit pe
portaltoiul semi-pitic Saint Julien A, într-o schemă specifică, având 4 m între rândurile de
pomi și 2,2 m între pomi pe rând (1136 pomi/ha). Vârsta plantației a fost de 7 ani la începutul
experienței și de 9 ani la finele acesteia.
Parcela de măr (Malus domestica L.) este plantată cu pomi din soiul Topaz altoiți pe
portaltoiul de vigoare redusă M9, având distanța de 3,5 m între rânduri și 1,2 m pe rând (2380
de pomi/ha).
Cele două specii pomicole au cea mai mare răspândire în România (Păltineanu ș.a.,
2017) și în partea central-sud-estică a Europei.
Sistemul de întreținere a livezilor este similar în ambele parcele, de tipul benzi
înierbate între rândurile de pomi și ogor negru pe rând menținut prin discuire și erbicidare
repetată. Tratamentele fito-sanitare se aplică anual în număr de cca. 10 ori la prun și de 15-18
ori la măr, iar fertilizarea se realizează similar unei parcele comerciale din regiune.

162
 În livezile de prun și măr descrise mai sus s-au cercetat câte trei pomi consecutivi pe
același rând (I, II și III), prunul în perioada 2015, 2016 și 2017, respectiv mărul în 2016 și
2017. Determinările s-au făcut în toată perioada de vegetație, dar interesul privind corelațiile
dintre MDS și SMP a fost pentru perioada cuprinsă între lunile iunie și septembrie și s-au
materializat numai în 2016 și 2017. Suprafața foliară a pomilor a evoluat rapid în lunile de
primăvară, aprilie-mai, atingând vârful în perioada de vară. Diametrul trunchiului pomilor a
fost măsurat la înălțimea de 0,5 m de la suprafața solului. În cazul prunului, în primul an de
experimentare pentru cei trei pomi diametrele au avut valoarea de 81,5; 86,2 și 90,3 mm, în
timp ce în cazul mărului acestea au fost de 64,5; 75, 4 și 74, 7 mm. Înălțimea pomilor a variat
în general între 3,0 și 3,2 m, iar lățimea acestora la bază, între 1,9 și 2,2 m la prun, respectiv
între 1,2 și 1,3 m la măr.
Producția de fructe a fost diferită de la an la an și de la pom la pom, de asemenea și
numărul de fructe pe pom. Producția de prune în cazul celor trei pomi a fost de 16,41 kg
(pomul I), 19,75 kg (pomul II) și 21,82 kg (pomul III) în 2015, de 18,63 kg (I), 15,20 (II) și
19,03 kg (III) în 2016, fiind însă nulă în 2017, datorită unui episod de îngheț sever târziu care
a avut loc în 21-22 aprilie.
Fluctuațiile diametrului trunchiului pomilor în cazul prunului (pomii – tree I, II și III)
au fost măsurate cu ajutorul unui set de senzori LVDT (dendrometru DE-1z pentru micro-
variațiile razei trunchiului, având domeniul de la 0 la 10 mm și rezoluția de 0,005 mm), parte
a Fitomonitorului BF Agritech PM-11z, Wireless Phyto-Sensor System. Aparatele electronice
menționate au fost calibrate în condiții de laborator cu ajutorul kit-ului Calibration Kit DEX-
CC micrometer head IMS-50 de la Mitutoyo Corporation, apoi au fost instalate pe partea
nordică a trunchiului pomilor, în prima jumătate a acestora (0,5 m înălțime), folosind un
suport de oțel inoxidabil pentru a evita expunerea senzorului la influența radiației solare
directe. Variațiile orare ale diametrului trunchiului au fost înregistrate de logger-ul
Fitomonitorului BF Agritech PM-11z.
Fluctuațiile diametrului trunchiului pomilor în cazul mărului, al celor trei pomi
(pomul I și II în 2016, respectiv pomii I și III în 2017)), au fost măsurate în mod automat
folosind un set de senzori LVDT de tipul DEX 100 Dynamax, Inc. Dendrometers.
Dendrometrele electronice utilizate au fost inițial calibrate în laborator cu ajutorul kit-ului
DEX Calibration Kit (Model # DEXCC), fiind apoi amplasate pe partea nordică a trunchiului
pomilor, după care au fost fixate cu benzi elastice pentru evitarea expunerii senzorilor la
influența directă a luminii solare. Valorile orare ale variațiilor diametrului au fost înregistrate
cu dataloggere de tipul GP1 (Delta T Devices) și cu doi adaptori de precizie de tip punte
(GP1-PBA-x50) pentru creșterea preciziei măsurătorilor la nivelul de 0,001 mm.
MDS (maximum trunk daily shrinkage, mm) a fost calculată la ambele specii pomicole
ca diferență între valorile diurne ale diametrului maxim, respectiv minim ale trunchiului.
Datele meteorologice înregistrate pe durata experienței: radiația solară globală (Rs, MJ
m-2 zi-1), temperatura aerului (T, ºC), umiditatea relativă (RH, %), viteza vântului la înălțimea
de 2 m (m s-1), precipitațiile atmosferice (P, mm) și evapotranspirația de referință Penman-
Monteith (mm zi-1) au fost determinate la interval de 10 minute și mediate orar cu ajutorul
unei stații de tipul WatchDog Weather Station 2900ET, Spectrum Technologies, Aurora,
Illinois, USA, localizate la distanța de 250 – 300 m de parcelele cercetate.
Pentru anii de studiu: 2015, 2016 și 2017, valorile medii ale ETo și P sunt redate în
fig. 5.7. ETo au depășit valoarea P în toate cele trei luni de vară, iunie-august; în septembrie,
P a depășit ETo în 2015 și 2016.

163
Fig. 5.7. Repartiția în timp a valorilor lunare ale ETo și P (mm/lună) în perioada iunie-
septembrie 2015 – 2017 pentru parcelele pomicole de prun, soiul Stanley, și măr, soiul Topaz,
la Mărăcineni, lângă Pitești

Potențialul matricial al apei din sol (SMP) a fost monitorizat în mod continuu, folosind
blocuri rezistive (6450 Watermark Soil Moisture Sensor, Spectrum Technologies, Inc.)
instalate în câte trei profile verticale de senzori pe rândurile de pomi, ambele specii pomicole,
la 0,6 m distanță orizontală față de trunchiul pomilor cercetați, la patru adâncimi diferite: 0,2;
0,4; 0,6 și 0,8 m. Senzorii din fiecare profil au fost inserați oblic în sol, intrând forțat în
orificii cu diametrul egal cu cel al senzorilor pentru a facilita contactul strâns cu solul și
funcționarea îndelungată a acestora, la unghiuri de 45º față de orizontală, unul sub altul,
conform metodei folosite de Păltineanu și Howse (1999). Datele de SMP, provenind de la cele
trei profile-repetiții pentru fiecare specie pomicolă, au fost înregistrate de dataloggere de tip
WatchDog (WatchDog 1400 Micro Station - w/4 External Ports, Spectrum Technologies,
Inc.), fiind periodic transferate în laptop. Valorile SMP au fost determinate în mod continuu
cu pasul de 1 h, în domeniul măsurabil de la 0 la -200 kPa, fiind utilizate începând cu luna
iunie a fiecărei perioade de vegetație până în octombrie, în anii 2016 și 2017. Acolo unde
solul s-a uscat dincolo de valoarea de -200 kPa, această ultimă valoare a fost luată în
considerație în prelucrare numai când a fost prima dintr-un set de date din ciclul de uscare-
umectare a solului, restul datelor de SMP care au fost sub această valoare au fost ignorate,
neputând fi măsurate dincolo de domeniul menționat.
Deficitul de apă climatic WD din perioada studiată a fost parțial anulat prin aplicarea
irigației, numărul de udări fiind de două până la patru pe vară, numai în 2015 și 2016 în cazul
prunului, aplicate cu deosebire în iulie și august, conform regimului folosit în livezile
comerciale din regiune. Livada de măr a fost irigată în toți anii de studiu, în lunile iulie și
august în 2016, respectiv iunie și august în 2017. Micro-aspersiunea a fost metoda de irigare
utilizată, în general atunci când SMP s-a situat în domeniul -50 până la -80 kPa pe adâncimea
de 0,5 m, micro-aspersoarele având un debit de 27 l/h, iar cantitatea de apă aplicată la o udare
(norma de udare) s-a cifrat la cca. 350-400 m3/ha, pentru a înlocui parțial extracția apei din sol
de către rădăcinile pomilor din perioada ciclurilor de umectare-uscare. Raza de umectare a
micro-aspersoarelor la suprafața solului a fost de cca. 1,2-1,5 m. Au existat mai multe cicluri
de umectare-uscare în fiecare perioadă de vegetație, cicluri generate de consumul de apă al
pomilor pe de o parte, precum și de precipitații - care au reprezentat principalul contributor al
umectării solului - dar și de irigație, pe de altă parte. Domeniul îngust al SMP din cazul
mărului a fost generat pentru a depista condițiile declanșării timpurii a stresului hidric al
pomilor.

164
 Datele de observație au fost prelucrate cu ajutorul Programului Excel (Microsoft
Office Excel) și al Programului SPSS 14 Software (IBM SPSS Statistics) pentru a obține
corelații între variabilele experimentale cercetate. Semnificația statistică a coeficientului de
corelație (R2) a fost testat folosind testul-t comparând valorile tabelate ale nivelului dorit de
semnificație, prin utilizarea testului-t cu două laturi și n-2 grade de libertate (Aïvazian 1970).
Ecuații de regresie simple și multiple au fost calculate între valorile MDS, SMP și unele
elemente meteorologice, iar acele corelații cu valorile maxime ale R2 au fost prezentate în
acest studiu. Numărul de date utilizat pentru a determina parametrii ecuațiilor de regresie a
fost diferit pentru cele patru adâncimi ale solului, depinzând de domeniul SMP măsurabil.

5.2.2. Utilizarea indicelui de stres hidric al culturii determinat cu temperatura

frunzelor (crop water stress index – CWSI) în avertizarea aplicării irigației și corelarea
acestuia cu conținutul de apă al solului
Cum s-a subliniat mai sus, apa este un factor limitativ în multe țări din lume și din ce
în ce mai dificil de utilizat datorită descreșterii calității și cantității pe de o parte, precum și
datorită tendinței generale de aridizare din țara noastră. Din această cauză, irigarea în regim
optim este din ce în ce mai greu de realizat, costurile de utilizare și pompare crescând
considerabil. Astfel, irigarea în regim de stres hidric este o alternativă viabilă nu numai în
Europa sudică, mediteraneană, dar și în regiunile centrale ale continentului, în Statele Unite
ale Americii, Australia, Israel, Turcia etc.
Procesul de transpirație al frunzișului pomilor reprezintă componenta cea mai
importantă a sistemului sol-plantă-atmosferă (soil-plant-atmosphere continuum, SPAC,
Philip, 1966). Plantele transpiră în optim atunci când solul este permanent aprovizionat cu apă
la nivelul capacității de câmp (CC) sau aproape de CC, având simultan condiții bune de
aerație, așa cum prezintă în general solurile cu textură medie sau mijlociu-grosieră, dar pierd
apa prin frunze și când sunt sub stres hidric, atunci când conținutul de apă din sol (CAS) este
mult sub nivelul CC.
Aplicarea irigației este o măsură obligatorie pentru agricultura modernă nu numai în
regiunile aride sau semi-aride, ci și în zona climatică temperată, în special pentru culturile
care necesită investiții mari (livezi), dar aplicarea irigației în optim necesită importante
cantități de apă, resursă aflată, cum s-a amintit mai sus, sub presiune mare acum, dar mai ales
în viitorul apropiat, în contextul încălzirii globale. De aceea, economisirea apei este un
deziderat major pentru fermieri și pentru specialiștii în managementul apei.
Irigarea sub stres hidric exprimat prin diferiți termeni (deficit de irigație, deficit
irrigation, DI, sau water stress irrigation) sau irigarea sub deficit hidric regulat (regulated
deficit irrigation, RDI), sau irigația cu regim de uscare parțială a zonei radiculare (partial root-
zone drying irrigation - PRD) presupun o reducere moderată a cantității de apă de irigare în
timpul unor faze necritice ale dezvoltării plantelor, păstrând în același timp cantitatea și
calitatea acceptabile ale producției agricole (Behboudian and Mills, 1997). În livezi, astfel de
studii folosind irigația sub stres hidric au fost efectuate atât înainte de recoltare (in pre-harvest
stages) cât și după recoltarea fructelor (in post-harvest stages). Irigația trebuie să contribuie la
creșterea eficienței folosirii apei, dar și la descreșterea impactului asupra mediului, păstrând
calitatea apei și solului (Dichio ș.a., 2009).
După alți autori (Naor, 2006; Fereres și Soriano, 2007), irigația sub stres hidric are
avantajul economisirii resurselor de apă fără pierdere de recoltă pe termen scurt, în timp ce
producția de fructe poate fi redusă datorită efectului cumulat al acestui regim de irigare asupra
pomilor pe termen lung (Intrigliolo și Castel, 2005). Chiar din primii ani de aplicare a irigației
sub stres hidric s-a observat că eficiența irigației crește odată cu scăderea apei aplicate
(English și Raja, 1996).

165
 Diferite metode de prognoză a irigației în livezi au fost considerate benefice pentru
optimizarea aplicării apei, iar ca indici de lucru s-a folosit potențialul apei în sol, conținutul de
apă din sol (CAS, sau umiditatea solului), diferența dintre temperatura aerului (Ta) și cea a
frunzelor (Tc), potențialul apei în tulpină, conductanța stomatală ș.a.. După Idso ș.a. (1981),
indicele de stres hidric al culturii (crop water stress index, CWSI), calculat pe baza
temperaturii aerului (Ta) și a frunzelor (Tc), reprezintă un indicator important pentru
programarea udărilor și pentru estimarea recoltei (Jackson ș.a., 1981).
CWSI este in indicator al ratei transpirației relative a unei plante, care depinde de
diferența dintre temperatura frunzei și a aerului, dar și de deficitul de presiune al vaporilor de
apă din atmosferă (sau de umiditatea relativă a aerului). Atunci când nivelul apei din plantă
scade, stomatele se închid, iar intensitatea transpirației scade, în timp ce temperatura
aparatului foliar expus radiației solare directe crește. Când o plantă este bine aprovizionată cu
apă, ea transpiră cu mare intensitate, nivelul temperaturii frunzei fiind cu atât mai coborât față
de temperatura mediului, cu cât deficitul de saturație al vaporilor de apă din atmosferă este
mai mare (între 1 și 12°C), în acest caz valoarea CWSI apropiindu-se de 0. Atunci când
intensitatea transpirației se reduce, temperatura frunzelor expuse radiației solare directe crește
și poate depăși cu 4-6°C temperatura aerului. Când planta își reduce transpirația, CWSI tinde
spre valoarea 1. Transpirația este amplificată de deficitul de saturație cu vapori de apă al
atmosferei.
În ultimele decenii, mai mulți autori au cercetat importanța CWSI pentru diferite
plante. Testi ș.a. (2008) au studiat CWSI în livezi de fistic, Ben-Gal ș.a. (2009) la măslin, iar
Gaus și Greene (1990) la piersic. Ben-Asher ș.a. (1989) și Ben-Asher și Phene (1992) au
determinat transpirația plantelor din măsurători de rezistență a coroanei pomilor și de
termometrie în infraroșu în regiuni aride, cum sunt California și Israelul.
Totuși, metodele de investigație privind determinarea CWSI nu sunt uniforme pentru
toți autorii, dar nici echipamentele și instrumentele de lucru nu sunt standardizate, folosindu-
se atât termometre în infraroșu, cât și tehnica imageriei termale. De exemplu, CWSI calculat
atât din datele obținute prin măsurători către frunzele orientate spre nord cât și spre sud au
produs rezultate diferite în cazul viței de vie, cu excepția situației când deficitul de presiune a
vaporilor de apă (vapour pressure deficit, VPD) a prezentat valori ridicate (5,8 kPa) (Wheaton
ș.a., 2009). În acest caz, la valori mari ale VPD conductanța stomatală scade atât la variantele
irigate cât și neirigate. Autorii au arătat că abaterea standard a frunzelor însorite a fost
superioară celei privind frunzele umbrite și au sugerat și că utilizarea Tc referitoare la frunze
parțial umbrite nu este reprezentativă în detectarea stresului hidric. Pe de altă parte, Jones ș.a.
(2002) au constatat că CWSI prezintă valori mai omogene în cazul frunzelor umbrite, datorită
faptului că orientarea frunzelor a avut un impact mai mic asupra bilanțului energetic.
Variabilitatea temperaturii dintre plante crește cu stresul hidric, probabil și ca rezultat al
variației proprietăților solului și adâncimii de înrădăcinare (Gardner ș.a., 1981).
Unii dintre inițiatorii metodei CWSI, Jackson ș.a. (1988), au arătat că, în ciuda
obținerii unor rezultate robuste, abordarea CWSI a fost problematică, datorită sensibilității
mari a instrumentelor la unii factori climatici, cum ar fi radiația solară, viteza vântului,
umiditatea relativă, dar și datorită necesității stabilirii liniilor culturii nestresate (liniilor bazale
inferioare, lower base lines, LBL) pentru diferite zone agro-climatice, iar Idso (1982) a arătat
că LBL se schimbă odată cu faza de vegetație în cazul unor culturi, de la faza vegetativă la
cea generativă, în timp ce Tubailesh ș.a. (1986) au constatat existența unei rezistențe mărite a
difuziei foliare în fazele de vegetație mai târzii comparativ cu cele mai timpurii, având drept
rezultat o temperatură mai mică a frunzișului. În plus, Payero și Irmak (2006) au arătat
importanța considerării unor caracteristici de creștere, ca talia plantelor, care afectează
reflectanța frunzișului și alte componente de bilanț energetic, la determinarea liniilor bazale
superioare (upper base lines, UBL) și a liniilor bazale inferioare (lower base lines, LBL).

166
 În ultimul timp, utilizarea tehnicii de imagerie termală a căpătat o importanță
crescândă, deoarece folosește o suprafață mai mare din coroana pomilor pentru măsurarea Tc,
comparativ cu termometrele clasice cu infraroșu, care efectuează măsurători punctuale (Cohen
et al. 2005, Costa et al. 2013). Grant ș.a (2007) au constatat că unul dintre avantajele utilizării
imageriei termale este operativitatea colectării datelor, integrând părți considerabile din
coroana pomilor. Ballester ș.a. (2013) au constatat că determinările de temperatură a
frunzișului cu ajutorul imageriei termale au fost mai exacte decât prin utilizarea senzorilor în
infraroșu și au fost considerate drept cel mai bun indicator de predicție pentru stresul hidric,
urmate de potențialul apei în tulpină și de conductanța stomatală.
Metoda imageriei termale a fost, de asemenea, folosită de Cohen ș.a. (2012) și
Wheaton ș.a. (2009), care au studiat detectarea stresului hidric în plantațiile de vie. Imageria
termală are potențialul de a înlocui măsurătorile directe pe frunzele individuale și de a oferi un
procedeu robust de detectare a stării apei culturilor și a structurii acesteia prin cartarea
suprafețelor extinse ale culturilor (Cohen ș.a., 2005).
În cazul altor specii, în livezi de citrice, Stagno ș.a. (2009) au obținut corelații liniare
între potențialul apei din tulpină determinat la mijlocul zilei și Tc, iar Wheaton ș.a. (2009) au
găsit o corelație între CWSI și potențialul apei în sol la vie. În țara noastră, Păltineanu ș.a.
(2011, 2013, 2015) au arătat că între CWSI și conținutul de apă din sol (CAS) la măr,
respectiv la piersic și cais există, de asemenea, corelații, atât pentru situația frunzelor însorite
cât și a celor umbrite.
Scopul prezentei secțiuni este de a: 1) determina linia bazală superioară (upper base
line, UBL) și liniile bazale inferioare (lower base lines, LBL) în livezile mature de măr și
prun, 2) corela valorile CWSI cu umiditatea solului (CAS) și 3) alege cea mai potrivită cale de
a calcula CWSI pentru a putea fi utilizat în programarea udărilor în cadrul condițiilor de sol și
climă din regiunile deluroase din partea central-sudică a țării noastre pentru aceste specii
pomicole, care ocupă cele mai multe suprafețe.
Prezenta secțiune se bazează în principal pe datele din lucrarea lui Păltineanu ș.a.
(2011), completată cu date nepublicate ale lui Chițu.

5.2.2.1. Material și metodă pentru indicele de stres hidric al culturii (CWSI)

Solul din parcelele experimentale de măr unde s-au efectuat experiențele privind
determinarea liniilor bazale superioare și inferioare la măr are textura lutoasă într-o parcelă,
respectiv luto-nisipoasă în cea de-a doua. Panta terenului se încadrează în intervalul 0-0,02,
iar apa freatică se găsește la adâncimi de 2,5-3,0 m.
Experimentul s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani (2006, 2007, 2009). Speciile
studiate au fost mărul, cu soiurile Idared (două parcele de vârstă diferită: 12 ani în 2006 și
2007, respectiv 5 ani în 2009) și Golden Spur (vârsta 5 ani), ambele soiuri altoite pe
portaltoiul M9, respectiv specia prun, cu soiul Stanley altoit pe corcoduș, investigați ca
parcele subdivizate.
Schema experimentală pentru soiul Idared / M9 în vârsta de 12 ani a fost 3,6 m × 1,5
m (1852 pomi / ha), cu rândurile orientate nord-sud, menținute ca ogor negru, respectiv cu
benzi înierbate între rânduri, pomii având înălțimea de 2,5-3,0 m; pentru pomii în vârstă de 5
ani, soiul Idared / M9, respectiv Golden spur / M9.
Parcelele cercetate au avut în componență 20 de pomi pe rând, numărul de rânduri
fiind trei. Apa de irigație a fost aplicată îndeosebi în lunile iulie și august, prin micro-
aspersiune, prin emițători de 27 l/h, distanțați la 2 m pe rândul de pomi, având raza de stropire
de 1,5 - 1,8 m, existând atât variante irigate în optim, în funcție de cerințele evapotranspirației
de referință multiplicate prin indicele de cultură - pentru calculul liniilor bazale inferioare, dar
și parcele irigate sub stres hidric și parcele neirigate – pentru a avea diferite valori ale CAS.

167
 Temperatura frunzelor (Tc) pomilor a fost măsurată cu psihrometre electronice cu
termometru în infraroșu (Mannix EM8857PI, Extech RK401, X2955L-Crop Trak Infrared
Thermometer, Spectrum Technologies, Inc.,), precum și cu camera de termografie FLIR i3, în
zile senine la ora prânzului (13:00-14:00). Aparatele, în momentul determinărilor au fost
orientate astfel încât soarele să fie în spatele operatorului iar direcția de măsurare să fie cât
mai aproape de direcția sub care cad razele de soare pe zonele măsurate (coroanele pomilor).
Simultan s-a măsurat și temperatura aerului (Ta) folosind atât psihrometere Assmann cât și
psihrometerele electronice menționate. Deficitul de saturație al vaporilor de apă din atmosferă
a fost calculat apoi folosind ecuațiile date de http://weather.nmsu.edu/Teaching_Material
/soil698/CWSI.html.
Pentru a se putea calcula CWSI, au fost determinate mai întâi linia bazală inferioară
(LBL) pe pomi bine aprovizionați cu apă, precum și linia bazală superioară (UBL) pe pomi
aduși în incapacitate de a transpira datorită îndepărtării contactului cu solul, după metodologia
pusă la punct de Idso et al., 1981 și Jackson et al., 1981.
CWSI a fost calculat ca raport între: 1) distanța dintre mărimea Tc-Ta corespunzătoare
valorii deficitului de presiune al vaporilor de apă (VPD) din atmosferă din momentul
determinării față de LBL și 2) distanța dintre UBL și LBL pentru aceeași valoare a VPD:

CWSI = [(Tc – Ta) - LBL] / (UBL – LBL)

Determinările de CAS pe adâncimea de 1 m au fost efectuate folosind dispozitive de

tipul Delta – T Devices ThetaProbe PR1, respectiv Watermark resistance blocks (6450
Watermark Soil Moisture Sensor, Spectrum Technologies, Inc.). Valorile CAS din livada de
măr în vârstă de 12 ani au fost corelate cu datele de CWSI obținute în diferitele variante
cercetate.
Rezultatele privind utilizarea în irigație a indicatorilor fiziologici de plantă: contracția
maximă diurnă a trunchiului pomilor (MDS) și liniile bazale inferioare (LBL) și superioare
ale unor specii pomicole, împreună cu indicii de stres hidric (CWSI) sunt prezentate in
secțiuni ulterioare.

168
 Capitolul 6. Rezultatele obținute privind indicii folosiți pentru regimul optim de
irigare în pomicultură aplicând metoda FAO: coeficienții culturii, evapotranspirația
optimă a culturilor, necesarul de apă de irigație; indici ai regimului de irigare în regim
de stres hidric: coeficientul pedologic de stres hidric, evapotranspirația ajustată
În cele ce urmează sunt prezentate succesiv rezultatele obținute referitoare la metoda
recomandată de FAO (Allen ș.a., 1998) și răspândită pe scară largă în lume. Mai întâi sunt
redate valorile coeficienților de cultură (Kc), apoi cele ale coeficienților culturii pomicole de
bază (Kcb), urmate de valorile evapotranspirației în regim optim de irigare (ETc) și în regim
natural de precipitații (ETc-ajustat), precum și coeficientul pedologic de stres hidric, de la
Mărăcineni, toate în cele două sisteme de întreținere a solului dintre rândurile de pomi: ogor și
înierbat.
6.1. Metoda FAO
6.1.1. Coeficienții de cultură pentru regimul optim de irigare: Kc și Kcb
Cu datele climatice diurne de la Mărăcineni, Pitești, și cu înălțimea medie a pomilor
practicată în livezile din România s-au construit graficele ce arată dinamica coeficienților
diurni ai culturii Kc și Kcb, apoi s-au calculat valorile medii lunare ale acestora în cele două
sisteme de întreținere a solului: înierbat și ogor, acolo unde se practică ambele sisteme,
ilustrate în graficele corespunzătoare de mai jos.
Au fost studiate cele două perioade menționate: 1969 – 2018 și 1989 – 2018. Valorile
coeficienților de cultură sunt redate și comentate mai jos, atât față de valorile teoretice
recomandate de Allen ș.a. (1998), prezentate anterior, cât și pentru perioadele de mai sus.
Astfel, se constată o diferență apreciabilă între condițiile climatice și cele privind
înălțimea plantelor pentru care au fost recomandate valorile Kc și Kcb de către Allen ș.a.
(1998) și condițiile climatice și de vegetație de la Mărăcineni, Pitești, unde s-au desfășurat
experiențele.
Pentru regimul de irigare în optim, față de datele recomandate de Allen ș.a. (1998) și
redate în tabelele din secțiunea precedentă, la care se aplică relațiile de calcul discutate mai
sus, valorile coeficienților de cultură Kc și Kcb diferă apreciabil; astfel, se constată o scădere
generală a acestora față de valorile din tabele, datorită în primul rând mărimii inferioare a
vitezei medii diurne a vântului măsurată (sau calculată prin ecuații de regresie în funcție de
viteza de la înălțimea de 10 m care este înălțime standard în meteorologie) la înălțimea de 2
m, u2, care în relațiile autorilor menționați este de 2 m/s. În baza noastră de date viteza medie
diurnă a vântului a fost inferioară vitezei standard de 2 m/s, variind între cca. 0,3 și 0,9 m/s,
scăzând abrupt în primele două luni ale perioadei de vegetație: aprilie și mai, apoi scăderea u2
devenind lină, octombrie fiind luna cu valorile minime (fig. 6.1.).
Descreșterea valorilor Kc și Kcb se datorează și mărimii superioare a variabilei
RHmin față de valorile de referință din relațiile amintite, care este de 45% în ecuațiile lui
Allen ș.a. (1998), dar ponderea acesteia este mult mai redusă decât a vântului, deoarece în
propria bază de date RHmin a prezentat valori superioare acestui prag în toate lunile perioadei
de vegetație, cu excepția lunilor iulie și august, unde acestea s-au menținut în juriul valorilor
de 45%, fig. 6.2. Între perioadele luate în studiu însă, 1969 – 2018 și 1989 – 2018, nu s-au
constat diferențe notabile în mărimea coeficienților de cultură, fapt ce a justificat prezentarea
grafică a acestora numai pentru perioada 1989 – 2018.
Înălțimea plantelor participă foarte puțin ca pondere în calculul coeficienților de
cultură, de aceea nu s-au constatat diferențe decât la nivel de sutime în cadrul valorilor Kc și
Kcb, evidențiate prin mediile lunare ale acestor coeficienți. Dar indiferent de înălțimea

169
culturii, plantele trebuie să atingă indicele suprafeței foliare specifice fiecărei specii care,
alături de variabilele climatice menționate, determină consumul de apă al plantelor.
De altfel, din relațiile lui Allen ș.a. (1998) se remarcă ordinul de mărime cu care
participă fiecare dintre aceste variabile climatice amintite mai sus, prin coeficienții lor.
0.9
IV

Viteza medie diurnă a vântului la 2 m, u2 (m/s)

V VI VII VIII IX X
0.8

0.7

0.6

0.5

0.4

0.3 u2 1969-2018
u2 1989-2018
0.2
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie
Fig. 6.1. Dinamica valorilor medii diurne ale vitezei vântului la înălțimea de 2 m pe perioada
de vegetație în ultimii 50 de ani, 1968 - 2018 (media este 0,47 m/s), respectiv 30 de ani, 1989
- 2018 (media este 0,52 m/s), Mărăcineni, Pitești
62
60 IV V VI VII VIII IX X

58
RHminim - medii diurne (%)

56 RHmin 1969-2018
54 RHmin 1989-2018
52
50
48
46
44
42
40
38
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.2. Dinamica valorilor medii diurne ale umidității minime relative (RHmin) a aerului pe
perioada de vegetație în ultimii 50 de ani, 1968 - 2018 (media este 47,27%), respectiv 30 de
ani, 1989 - 2018 (media este 47,71%), Mărăcineni, Pitești; Notă – aici și în următoarele figuri,
cifrele romane indică lunile din perioada de vegetație

La măr, păr, și gutui

Dinamica valorilor medii diurne (a) și medii lunare (b) ale coeficienților de cultură (Kc
și Kcb) în regim optim de irigare, la măr, păr și gutui, altoiți pe portaltoi clasic și pe portaloi

170
de vigoare redusă, pe perioada de vegetație în 30 de ani, 1989 – 2018, în două variante ale
sistemului de întreținere între rândurile de pomi: înierbat (iarbă) și ogor, la Mărăcineni,
Pitești, este redată în fig. 6.3.a. și b.
Între sistemele înierbat și ogor între rândurile de pomi există diferențe apreciabile
datorate evaporației apei de la suprafața liberă a solului, ogor, refăcut periodic prin măsurile
de mobilizare a solului, precum și datorită consumului de apă al ierbii. Diferențele maxime
între valorile Kc din cele două sisteme, Kc-iarbă și Kc-ogor, de cca. 0,20-0,25 se înregistrează
vara, în plin sezon de aplicare a udărilor, sistemul înierbat prezentând în permanență valori
superioare. Sunt prezentate în text numai valorile Kc din lunile în care se aplică în mod
regulat irigarea în regiune: iunie, iulie și august, lunile mai și septembrie fiind luni în care
irigarea se aplică foarte rar aici, dar în regiunile mai aride din România: Dobrogea, Bărăgan,
partea de sud-est a Moldovei și local în sudul țării, aplicarea udărilor are loc și în aceste luni.
Aceste aspecte fiind precizate, se poate observa că valorile Kc-iarbă în lunile de vară variază
între 1,12 și 1,14 pentru sistemul înierbat, respectiv între 0,87 și 0,89 pentru Kc-ogor din
sistemul ogor.
1.3 1.3
Măr, păr, gutui 1.2
Măr, păr, gutui 1.14 1.14
Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb
1.2 1.12
1.1 1.1
0.98 0.96
1.0 1.0
0.89 0.89 0.87
0.9 0.9 0.84 0.84 0.82
Coeficienții de cultură

0.8 0.77
0.8 0.69 0.71 0.71
0.7 0.66
0.7
0.6 0.56
0.6 0.46 0.48
Kc Ogor 0.5
0.41
0.5
Kc Iarba 0.4
0.4
0.31
Kcb 0.3
0.3 0.2
0.2 0.1
0.1 V 0.0
IV VI VII VIII IX X
0.0 IV V VI VII VIII IX X
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Lunile perioadei de vegetație
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kc Iarbă Kcb

a) b)
Fig. 6.3. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, la măr, păr și gutui altoiți pe portaltoi clasic și pe
portaloi de vigoare redusă, pe perioada de vegetație în 30 de ani, 1989 – 2018, în două
variante ale sistemului de întreținere între rândurile de pomi: înierbat (iarbă) și ogor,
Mărăcineni, Pitești

Componenta transpirației culturii este evidențiată de mărimea coeficientului dual Kcb,

atât ca valori medii diurne, cât și ca medii lunare, prezentate în aceleași grafice. Diferența
dintre Kc-iarbă și Kc-ogor reprezintă tocmai diferența dintre consumul apei (transpirația) în
cazul ierbii și evaporația solului nud (ogor), sau dintre ponderea ierbii dintre rândurile de
pomi și ponderea suprafaței de tip ogor, iar diferența dintre Kc-ogor și Kcb reprezintă tocmai
ponderea evaporației de la suprafața solului de tip ogor (Ke). În fine, diferența dintre Kc-iarbă
și Kcb reprezintă contribuția culturii de acoperire a solului referitoare la evaporație
(transpirația ierbii).
În ambele figuri se observă ponderea redusă a valorilor Ke, cu Ke = Kc-ogor – Kcb,
singura perioadă în care această componentă are valori apreciabile fiind în lunile aprilie și
mai, înainte de dezvoltarea rapidă a sistemului foliar al culturilor pomicole.

171
 Cireșul și vișinul
Fig. 6.4.a și b. prezintă coeficienții de cultură Kc-iarbă, Kc-ogor și Kcb pentru specia
cireș. Aliura curbelor din aceste grafice este asemănătoare cu cea de la speciile pomicole
anterioare. Mici diferențe se constată între valorile acestora, valorile coeficienților culturii la
cireș fiind aproximativ aceleași, dar puțin inferioare mărului și speciilor asemănătoare
acestuia din punct de vedere al consumului de apă.
1.3 1.3
Cireș

Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.2 1.2
Cireș
1.13 1.13 1.12
1.1 1.1
0.98 0.95
1.0 1.0
0.88 0.88
Coeficienții de cultură

0.9 0.83 0.87

0.9 0.83 0.82
0.8 0.77
0.8 0.68 0.71 0.70
0.7 0.65
0.7
0.6 0.56
0.6 0.46 0.48
0.5
0.5 Kc Ogor 0.40
0.4
0.4 Kc Iarbă 0.31
0.3
Kcb
0.3 0.2
0.2 0.1
0.1 0.0
IV V VI VII VIII IX X IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Lunile perioadei de vegetație
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kc Iarbă Kcb
a) b)
Fig. 6.4. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, la cireș altoit atât pe portaltoi clasic cât și pe portaloi de
vigoare redusă, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, în două variante ale
sistemului de întreținere între rândurile de pomi: înierbat (iarbă) și ogor, Mărăcineni, Pitești

Vișinul prezintă, de asemenea, valori foarte apropiate ale coeficienților culturii comparativ cu
speciile pomicole discutate anterior (fig. 6.5.a și b).
1.3 1.3
Vișin
Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.2 1.2 Vișin 1.14 1.14 1.12

1.1 1.1
0.99 0.97
1.0 1.0
0.89 0.89 0.87
Coeficienții de cultură

0.9 0.9 0.84 0.84 0.82

0.78
0.8 0.8 0.72 0.72
0.69 0.67
0.7
0.7
0.6 0.57
0.6 Kc Ogor 0.48
0.5 0.47
0.5 Kc Iarbă 0.41
0.4 0.31
0.4 Kcb
0.3
0.3 0.2
0.2 0.1
0.1 0.0
IV V VI VII VIII IX X
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Lunile perioadei de vegetație
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kc Iarbă Kcb

a) b)
Fig. 6.5. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, la vișin, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani,
1989 – 2018, în două variante ale sistemului de întreținere între rândurile de pomi: înierbat
(iarbă) și ogor, Mărăcineni, Pitești

172
 Prunul, caisul, piersicul și alunul
Ca și la speciile pomicole anterior redate, prunul, caisul, piersicul și alunul prezintă o
aliură asemănătoare ca structură, cu deosebirea că valorile coeficienților culturii sunt ușor
inferiori primilor pentru aceeași dată din calendar. Astfel, în lunile de vară când se aplică
irigarea pe scară largă, Kc-iarbă variază între 1,07 și 1,09, în timp ce Kc-ogor oscilează între
0,82 și 0,84, iar Kcb între 0,77 și 0,79, fig. 6.6.a și b.
1.3 1.3
Prun, cais, piersic, alun Prun, cais, piersic, alun
1.2 1.2

Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.09 1.09 1.07
1.1 1.1

1.0 1.0 0.94

0.91
0.9
Coeficienții de cultură

0.9 0.84 0.84 0.82

0.79 0.79 0.77
0.8 0.73
0.8
0.7 0.67 0.67 0.66
0.7 0.61
0.6 0.55
0.6 0.46 0.46
0.5
0.5 Kc Ogor 0.41
0.4
0.4 Kc Iarbă 0.31
0.3
Kcb
0.3 0.2
0.2 0.1
0.1 IV V VI VII VIII IX X 0.0
0.0 IV V VI VII VIII IX X
Lunile perioadei de vegetație
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kc Iarbă Kcb

a) b)
Fig. 6.6. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, pentru prun, cais, piersic și alun, altoiți pe portaltoi
clasici sau vegetativi de vigoare redusă, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 –
2018, în două variante ale sistemului de întreținere între rândurile de pomi: înierbat (iarbă) și
ogor, Mărăcineni, Pitești

Diferențele dintre Kc-iarbă și Kc-ogor (diferența dintre contribuția ierbii la consumul de apă
și cea a evaporației din solul ogor) ating în lunile de vară cca. 0,25, crescând din aprilie când
ating 0,05 și apoi din mai când ating 0,12, iar diferențele dintre dintre Kc-iarbă și Kcb
(contribuția ierbii la consum) sunt de 0,30. Diferențele dintre Kc-ogor și Kcb (contribuția
evaporației libere de la suprafața solului nud) sunt de 0,10 în aprilie și scad la 0,05 în lunile de
vară-toamnă.

Migdalul
Valorile coeficienților culturii în cazul migdalului sunt foarte asemănătoare cu cele ale
speciilor pomicole anterioare: caisul, piersicul, prunul și alunul, fig. 6.7.a și b, deosebirile
existând îndeosebi în cazul lunilor de primăvară. În general, migdalul se cultivă în regiuni mai
calde din România, cum este de ex., Dobrogea, sau în partea de sud-vest sau vest a țării, iar pe
plan internațional, îndeosebi în țările cu climat mediteranean. Din acest motiv, sistemul de
întreținere a solului între rândurile de pomi recomandat este ogorul, concurența ierbii nefiind
dorită. Prin urmare, Kc-ogor în lunile de vară prezintă valori cuprinse între 0,82 și 0,84, iar
Kcb între 0,77 și 0,79.

173
 1.3 1.3
1.2 Migdal 1.2
Migdal

Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.1 1.1
Coeficienții de cultură

1.0 1.0
0.9 0.9 0.84 0.83 0.82
0.79 0.78 0.77
0.8 0.72
0.8
0.7 0.64 0.66
0.7 0.61
0.6 0.51
0.6
0.5
0.5 0.4 0.36 0.37
Kc Ogor
0.4 0.3
Kcb
0.3 0.2 0.16
0.2 0.1
0.1 0.0
IV V VI VII VIII IX X IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Lunile perioadei de vegetație
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kcb

a) b)
Fig. 6.7. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, pentru migdal, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de
ani, 1989 – 2018, ogor, Mărăcineni, Pitești

Nucul
Perioada de atingere a activității maxime în cazul nucului este mai scurtă decât la
speciile pomicole tratate mai sus, crescând însă durata acesteia (Allen ș.a., 1998). Plantat
astfel încât la maturitate nucul să umbrească spațiul dintre pomi cu talia sa mare, fie în sistem
clasic fie în sistem intensiv, sistemul de întreținere recomandat este tot ogorul, existând totuși
cazuri în care plantațiile de nuc au iarbă între rândurile de pomi ca sistem de întreținere (de
ex. la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași). Kc-ogor arată un palier larg
al valorilor mari, de 0,99 – 1,02, din luna mai până în septembrie, fig. 6.8.a și b. Diferențele
dintre Kc-ogor și Kcb sunt foarte mici, de numai 0,05, cu excepția lunii aprilie când acestea
ating cca. 0,09.
1.3 1.3
Nuc Nuc
1.2 1.2
Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.1 1.1
1.00 1.00 1.02 1.01 0.99
1.0 0.95 0.95 0.97 0.96 0.94
1.0
0.9 0.9
Coeficienții de cultură

0.8 0.72
0.8
0.7 0.67
0.7
0.6 0.52
0.6
Kc Ogor 0.5 0.43
0.5 Kcb
0.4
0.4
0.3
0.3
0.2
0.2 0.1
0.1 0.0
IV V VI VII VIII IX X
0.0 IV V VI VII VIII IX X
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Lunile perioadei de vegetație
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kcb

a) b)
Fig. 6.8. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, pentru nuc, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de
ani, 1989 – 2018, ogor, Mărăcineni, Pitești

174
 Arbuști
Arbuștii fructiferi prezentați în lucrare sunt: coacăzul, zmeurul, murul și afinul. Toate
aceste specii au înălțimea medie de cca. 1,5-1,8 m, având în comun și modul de dezvoltare
vegetativă și de fructificare. Spre deosebire de speciile pomicole arboricole ca: mărul, prunul,
caisul ș.a., perioada de dezvoltare a sistemului foliar și al activității specifice este cea mai
lungă în cazul arbuștilor fructiferi, aproximativ din aprilie până în iunie, iar perioada de
maximă activitate durează în general în luna iulie și în prima decadă din august. Desigur că
există soiuri ale acestor specii care nu respectă tiparul zugrăvit aici, soiurile mai timpurii sau
mai tardive indicând o structură diferită.
Valorile Kc-ogor și Kcb sunt minime în aprilie, 0,26 respectiv 0,16, crescând la 0,45 și
0,36 în luna mai, fig. 6.9. a și b. În lunile de vară, iunie, iulie și august, coeficienții menționați
variază de la 0,83 și 0,77 în prima dintre aceste luni, la 1,0 respectiv 0,95 în iulie, coborând
apoi la 0,95 și 0,89 în august.

Căpșunul
Ultima cultură horticolă tratată în lucrarea de față este căpșunul, care are o tehnologie
diferită de a celorlalte specii pomicole, inclusiv în ceea ce privește spațiul intervalelor dintre
rândurile de plante.
Aliura curbelor Kc-ogor și Kcb este ușor asimetrică, având partea dinspre primăvară
mult mai joasă decât cea de toamnă, vârful fiind atins în luna iulie, fig. 6.10.a și b. Dintre
toate speciile pomicole sau arbuști fructiferi discutate mai sus, căpșunul prezintă cele mai
mici valori ale coeficienților de cultură în perioada de vară, Kc-ogor cifrându-se la 0,72 în
luna iunie, la 0,82 în iulie și la 0,81 în august, iar Kcb între 0,66 în iunie, 0,77 în iulie și 0,76
în august. Se observă, prin urmare, o diferență mică între acești coeficienți, datorată
evaporației de la suprafața solului, care este ceva mai mare în aprilie, însă tehnologia
căpșunului oferă protecție contra evaporației prin mulcirea cu paie sau cu alte materiale
(plastice).
1.3 1.3
Arbuști Arbuști
1.2 1.2
Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.1 1.1
1.00
1.0 1.0 0.95 0.95
0.89
0.9
Coeficienții de cultură

0.9 0.83
0.8 0.77
0.8 0.74
0.7 0.67
0.7
0.6
0.6 0.51
Kc Ogor 0.5 0.45 0.42
0.5
Kcb 0.4 0.36
0.4 0.26
0.3
0.3 0.2 0.16
0.2 0.1
0.1 0.0
IV V VI VII VIII IX X
0.0 IV V VI VII VIII IX X
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 Lunile perioadei de vegetație
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kcb

a) b)
Fig. 6.9. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de cultură
(Kc și Kcb) în regim optim de irigare, pentru arbuști (coacăz, zmeur, mur și afin), pe perioada
de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, ogor, Mărăcineni, Pitești

175
 1.3 1.3
Căpșun

Coeficienții medii lunari de cultură Kc și Kcb

1.2
Căpșun 1.2
1.1 1.1
1.0 1.0
0.9
Coeficienții de cultură

0.9 0.82 0.81

0.8 0.77 0.76 0.77
0.8 0.72 0.72 0.72
0.7 0.66 0.67
0.7
0.6
0.6 0.49
Kc Ogor 0.5
0.5 0.37 0.40
Kcb 0.4
0.4 0.3 0.27

0.3 0.2
0.2 0.1
0.1 0.0
IV V VI VII VIII IX X IV V VI VII VIII IX X
0.0
Lunile perioadei de vegetație
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie Kc Ogor Kcb

a) b)
Fig. 6.10. Dinamica valorilor medii diurne (a) și mediile lunare (b) ale coeficienților de
cultură (Kc și Kcb) în regim optim de irigare, pentru căpșun, pe perioada de vegetație în
ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

După lecturarea celor de mai sus se constată o asemănare evidentă a dinamicii Kc și

Kcb la pomii fructiferi cu largă răspândire (măr, cireș, prun, cais, piersic etc.), iar deosebiri
mai accentuate apar între aceștia și arbuștii fructiferi sau nuc.
Încercări mai vechi privind generalizarea coeficienților de cultură Kc bazați pe
evapotranspirația de referință Penman-Monteith, respectiv pe abordarea lui Allen ș.a. (1998)
sau Doorenbos și Pruitt (1977), s-au făcut anterior în România (Paltineanu ș.a. 2007), dar cu
date medii lunare, nu zilnice, pe perioade diferite; rezultatele actuale ale Kc, bazate pe datele
climatice din ultimii 30 de ani, sunt ușor diferite față de precedentele, datele de față fiind mai
exacte și actualizate.

6.1.2. Evapotranspirația de referință (ETo), evapotranspirația culturilor irigate (ETc-

ogor, ETc-iarbă) și transpirația culturii de bază (Tcb) în regim optim de irigare
Pentru speciile pomicole cercetate, inclusiv pentru arbuștii fructiferi și căpșun,
evapotranspirația de referință (ETo), evapotranspirația culturilor (ETc-ogor, ETc-iarbă) și
transpirația culturii (Tcb) în regim optim de irigare sunt prezentate grupat, în funcție de
asemănările dintre specii. Din multiplicarea valorilor coeficienților culturii (Kc-ogor, Kc-iarbă
și Kcb) cu ETo au rezultat valorile consumurilor de apă în optim: ETc-ogor, ETc-iarbă și Tcb,
ultima fiind numai datorită transpirației culturii pomicole. Astfel, fig. 6.11. evidențiază
dinamica acestor indicatori pentru măr, păr și gutui, fig. 6.12. pentru cireș, fig. 6.13. pentru
vișin, iar fig. 6.14. pentru prun, cais, piersic și alun, altoit pe portaltoi clasici sau vegetativi de
vigoare redusă.

176
 5.5
Măr, păr, gutui
5.0

4.5

4.0

ETo, ETc, Tcb (mm/zi)

3.5

3.0

2.5

2.0
ETo
1.5 ETc-ogor
1.0 ETc-iarba
Tcb
0.5
IV V VI VII VIII IX
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie
Fig. 6.11. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor, ETc-iarbă) și transpirației culturii (Tcb) în regim
optim de irigare pentru măr, păr și gutui, altoiți pe portaltoi clasici sau vegetativi de vigoare
redusă, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

Aliura curbelor este relativ simetrică pentru ETc-iarbă, ETc-ogor și Tcb, iar aliura ETo
este relativ asimetrică pe parcursul perioadei de vegetație, existând valori superioare
primăvara, când încep procesele vegetative, comparativ cu toamna, când acestea se sfârșesc.
Pentru cele mai multe dintre speciile pomicole enumerate mai sus, în primele două luni:
aprilie și mai, ETo depășește net toți ceilalți indicatori: ETc-ogor, ETc-iarbă și Tcb, culturile
horticole nereușind încă să utilizeze tot potențialul evaporativ al atmosferei.
5.5
Cireș
5.0

4.5

4.0
ETo, ETc, Tcb (mm/zi)

3.5

3.0

2.5

2.0 ETo
ETc-ogor
1.5
ETc-iarba
1.0 Tcb
0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.12. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor, ETc-iarbă) și transpirației culturii (Tcb) în regim
optim de irigare pentru cireș, altoit pe portaltoi clasici sau vegetativi de vigoare redusă, pe
perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

177
 Din luna iunie, ETo este egalată de ETc-iarbă, dar se menține peste ETc-ogor și Tcb.
În lunile iulie și august ETc-iarbă depășește apreciabil pe ceilalți indicatori, dar ETo se
menține ușor superioară numai variabilelor ETc-ogor și Tcb. În septembrie și octombrie se
produce o apropiere a valorilor tuturor indicatorilor discutați mai sus, în următoarea ordine a
mărimii: ETc-iarbă, ETo, ETc-ogor și Tcb.
5.5
5.0
Vișin

4.5
4.0
ETo, ETc, Tcb (mm/zi)

3.5
3.0
2.5
ETo
2.0
ETc-ogor
1.5 ETc-iarba
1.0 Tcb
0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.13. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor, ETc-iarbă) și transpirației culturii (Tcb) în regim
optim de irigare pentru vișin, altoit pe portaltoi clasici sau vegetativi de vigoare redusă, pe
perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

5.5
Prun, cais, piersic, alun
5.0

4.5

4.0
ETo, ETc, Tcb (mm/zi)

3.5

3.0

2.5
ETo
2.0
ETc-ogor
1.5 ETc-iarba
Tcb
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.14. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor, ETc-iarbă) și transpirației culturii (Tcb) în regim
optim de irigare pentru prun, cais, piersic și alun, altoit pe portaltoi clasici sau vegetativi de
vigoare redusă, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

178
 Migdalul, specie pomicolă termofilă, prezintă forme asemănătoare cu cele ale speciilor
anterioare, fără componenta ETc-iarbă. Atât ETc-ogor cât și Tcb se mențin mereu sub
valoarea ETo pe tot parcursul perioadei de vegetație, fig. 6.15.
5.0
Migdal
4.5

4.0
ETo, ETc, Tcb (mm/zi)
3.5

3.0

2.5

2.0 ETo
ETc-ogor
1.5 Tcb
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie
Fig. 6.15. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor) și transpirației culturii (Tcb) în regim optim de irigare
pentru migdal, altoit pe portaltoi clasici sau vegetativi de vigoare redusă, pe perioada de
vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

Nucul prezintă o dinamică proprie a indicatorilor ETc-ogor și Tcb, fig. 6.16. Astfel,
ETo depășește celelalte două componente numai în aprilie și octombrie, în celelalte luni ale
perioadei de vegetație acestea rămânând practic identice, valorile ETc-ogor și Tcb fiind totuși
ușor inferioare. La această specie pomicolă se remarcă o perioadă de consum maxim în cca. 4-
5 luni din perioada de vegetație, cea mai lungă dintre speciile pomicole studiate.
5.5
Nuc
5.0
4.5
4.0
ETo, ETc, Tcb (mm/zi)

3.5
3.0
2.5 ETo
2.0 ETc-ogor
Tcb
1.5
1.0
0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.16. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor) și transpirației culturii (Tcb) în regim optim de irigare
pentru nuc, altoit pe portaltoi clasici sau vegetativi de vigoare redusă, pe perioada de vegetație
în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

179
 Dinamica ETo, ETc-ogor și Tcb pentru arbuștii studiați aici: coacăz, zmeur, mur și
afin este redată în fig. 6.17. Luna cu consum maxim este iulie, iar în iunie și august ETc-ogor
și Tcb sunt crescătoare, respectiv descrescătoare. În iulie, cei trei indicatori sunt practic egali,
Tcb fiind ușor inferioară. Se constată o diferență apreciabilă în aprilie și mai între ETo pe de o
parte și ETc-ogor și Tcb pe de altă parte, datorită evaporației neproductive a apei de la
suprafața solului fără vegetație.
5.5
Arbuști
5.0
ETo, ETc, Tcb (mm/zi) 4.5
4.0
3.5
3.0
2.5
2.0 ETo
ETc-ogor
1.5
Tcb
1.0
0.5
V VI VII VIII IX X
IV
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.17. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor) și transpirației culturii (Tcb) în regim optim de irigare
pentru arbuști (coacăz, zmeur, mur și afin), pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989
– 2018, Mărăcineni, Pitești

Căpșunul prezintă unul dintre cele mai reduse valori ale consumului de apă dintre
speciile cercetate, datorită suprafeței foliare moderate și sistemului radicular superficial.
Totuși, nu există diferențe foarte mari față de speciile pomicole. Diferențele dintre ETc-ogor
și Tcb sunt mici, fig. 6.18. din cauza tehnologiei de cultură specifice căpșunului, care
protejează solul împotriva evaporației.
5.5
Căpșun
5.0
4.5
ETo, ETc, Tcb (mm/zi)

4.0
3.5
3.0
2.5
ETo
2.0
ETc-ogor
1.5 Tcb
1.0
0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.18. Dinamica valorilor medii diurne ale evapotranspirației de referință (ETo),
evapotranspirației culturilor (ETc-ogor) și transpirației culturii (Tcb) în regim optim de irigare
pentru căpșun, pe perioada de vegetație în ultimii 30 de ani, 1989 – 2018, Mărăcineni, Pitești

180
 Valorile medii lunare ale ETc pentru speciile pomicole studiate, în cele două sisteme
de întreținere a solului și ale Tcb, pentru condițiile medii climatice, perioada 1989-2018,
precum și abaterile lor standard (cu caractere normale), pentru Mărăcineni, Pitești, sunt
prezentate în tabelul 6.1. Se observă creșterea continuă a valorilor ETo, ETc-ogor, ETc-iarbă
și Tcb începând cu luna aprilie, până în iulie, dar și descreșterea treptată spre perioada de
toamnă. Cum s-a precizat mai sus, acolo unde se practică ambele sisteme de întreținere, ETc-
iarbă este întotdeauna superior, iar Tcb este întotdeauna inferior valorilor ETc-ogor.
Concret, pentru cele trei luni de vară, când se aplică în general irigarea,valorile medii
lunare ale ETc, în mm/lună, prelucrate din tabelul 6.1. sunt următoarele:
-iunie: iulie august
- măr, păr și gutui:
-ogor: 93,7 115,8 96,4
-iarbă: 119,1 148,4 123,6
-Tcb: 86,5 109,3 91,0
-cireș:
-ogor: 93,0 115,1 95,8
-iarbă: 118,4 147,7 123,1
-Tcb: 85,8 108,6 90,4
-vișin:
-ogor: 94,1 116,1 96,7
-iarbă: 119,5 148,7 123,9
-Tcb: 86,9 109,6 91,3
-prun, piersic, cais, alun:
-ogor: 88,9 109,3 91,0
-iarbă: 114,3 141,8 118,2
-Tcb: 81,7 102,7 85,5
-migdal:
-ogor: 87,3 108,9 90,7
-Tcb: 77,7 102,4 85,2
-nuc:
-ogor: 120,5 132,4 110,1
-Tcb: 114,5 125,8 104,7
-arbuști:
-ogor: 101,1 130,6 103,4
-Tcb: 93,8 124,1 97,5
-căpșun:
-ogor: 87,1 106,9 88,2
-Tcb: 79,8 100,4 82,7

Astfel, luna cu consum maxim, iulie, prezintă cele mai mari valori ale ETc în sistemul
înierbat, între 142 și 148 mm / lună, iar în sistemul ogor între 107 ș i 132 mm / lună, în timp
ce Tcb variază între cca. 100 și 126 mm / lună.

181
182
 6.1.3. Precipitațiile atmosferice și precipitațiile efective
Precipitațiile atmosferice sunt echilibrate față de ETo numai în lunile de primăvară și
toamnă. În ultimele decenii, luna iunie s-a menținut cea mai ploioasă, urmată apoi de iulie.
Din puncte de vedere agricol, ceea ce intersează în mod deosebit sunt precipitațiile rămase în
sol, deoarece o parte dintre acestea se scurg la suprafața solului, cu atât mai mult cu cât panta
terenului este mai mare iar suprafața de recepție a ploii este mai greu permeabilă. Deoarece
atât componenta de scurgere de la suprafața solului cât și percolarea sub sistemul radicular al
plantelor nu se pot cuantifica decât prin lizimetre cu cântărire, foarte costisitoare și laborioase,
precipitațiile efective (Pef), cele folositoare plantelor s-au calculat cu ajutorul relațiilor date în
capitolul de Material și metodă.
Fig. 6.19. arată distribuția precipitațiilor efective comparativ cu precipitațiile
atmosferice reale și cu ETo pe lunile perioadei de vegetație. Astfel, precipitațiile efective
(Pef) sunt ușor inferioare celor atmosferice, dar sunt apreciabil inferioare față de valorile
lunare ale ETo.
140
evapotranspirația de referință (ETo), mm

Precipitații
Precipitațiile, precipitațiile efective și

120 Precipitații efective

ETo
100

80

60

40

20

0
aprilie

iulie

august

octombrie
septembrie
iunie
mai

Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.19. Mediile lunare ale precipitațiilor atmosferice reale (P), precipitațiilor efective (Pef)
și ale evapotranspirației de referință Penman-Monteith (ETo) în perioada de vegetație,
Mărăcineni, Pitești

6.1.4. Necesarul apei de irigație pentru speciile pomicole studiate

Diferențele dintre ETc-ogor, ETc-iarbă și Tcb pe de o parte și precipitațiile efective
(Pef) pe de altă parte sunt neacoperite de apă atmosferică și trebuie compensate cu apă de
irigație. Neluând aici în considerație randamentul sistemelor de irigație care, pe lângă
specificul constructiv al sistemelor, sunt în funcție și de metoda de irigare, aceste diferențe
constituie necesarul net de apă de irigație (NAI, exprimat în mm strat continuu de apă, cum
este cazul în prezenta lucrare, sau în m3/ha). Valorile NAI medii obținute pentru perioada
ultimilor 30 de ani sunt redate atât ca mărimi lunare cât și decadale, în cadrul lunilor de vară.
Evident, pentru caracteristicile climatice individuale ale fiecărui an, sau perioadă de vegetație,
inclusiv ale celor curente, valorile NAI pot fi mult diferite, fiind superioare în cazul anilor
secetoși, respectiv inferioare în cazul celor ploioși.

183
 Astfel, pentru regiunea studiată, Mărăcineni, Pitești, pentru speciile pomicole măr, păr
și gutui, valorile NAI medii pentru sistemul de întreținere ogor (NAI-ogor), pentru cel cu
iarbă (NAI-iarbă) și numai pentru transpirația pomilor în cadrul sistemului ogor (NAI-Tcb)
sunt ilustrate în fig. 6.20. Numai lunile de vară prezintă practic valori pozitive ale NAI, lunile
de primăvară (aprilie și mai) și cele de toamnă (septembrie și octombrie) arătând valori
negative, sau, altfel formulat, exces de apă de natură climatică (excepție septmebrie, pentru
NAI-iarbă). Luna iunie, din cauza precipitațiilor abundente prezintă valori reduse ale NAI-
ogor și Tcb, de cca. 20 mm, respectiv 10 mm, numai ETo-iarbă indicând valori compatibile cu
o normă de udare uzuală, 45 mm. În luna cu consum maxim de apă, iulie, NAI-iarbă atinge
cca. 80 mm, urmată de NAI-ogor, cu 47 mm și Tcb cu 40 mm. De asemenea, luna august
prezintă valori relativ ridicate pentru regiunea studiată, păstrându-se aceeași ordine, cu cca.
68-70 mm pentru NAI-iarbă, 40 mm pentru NAI-ogor și 35 mm pentru Tcb. Luna septembrie
nu este recomandată pentru aplicarea udărilor, deoarece se așteaptă atât maturarea fructelor,
cât și coacerea lemnului pomilor pentru iernare, excepție situația unei veri secetoase.

90
Măr, păr, gutui
80
Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

70
NAI-ogor
60
NAI-iarbă
50 NAI Tcb
40
30
20
10
0
septembrie
aprilie

iulie

august

octombrie
iunie
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.20. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru măr,
păr și gutui, în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești; aici și în graficele
următoare simbolurile semnifică următoarele: NAI-ogor = sistemul de întreținere ogor și
NAI-iarbă = sistemul de întreținere cu iarbă, iar Tcb = necesarul apei de irgație datorat numai
transpirației pomilor (Tcb)

Pentru a vizualiza mai în detaliu situația din cadrul fiecărei luni de vară, se prezintă în
continuare valorile medii ale NAI pe fiecare decadă a acestor luni, în cazul de față pentru
speciile măr, păr și gutui, fig. 6.21. Dacă la nivel lunar se pot administra cantități de apă de
irigare prin orice metodă de irigare (aspersiune, micro-aspersiune, picurare), la nivel decadal
cantitățile sunt relativ mici și acestea pot fi aplicate îndeosebi prin metoda de irigare prin
picurare.

184
 50
Măr, păr, gutui

Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

45
40
NAI-ogor
35 NAI-iarbă
30 NAI Tcb
25
20
15
10
5
0
iulie III
iulie I
iunie II

august I

august III
iulie II
iunie I

iunie III

august II
Lunile de vară

Fig. 6.21. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
măr, păr și gutui în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

În primele două decade ale lunii iunie, în situația climatică medie a ultimilor 30 de ani,
nu este practic nevoie de aplicarea irigării, deoarece numai în cadrul sistemului de întreținere
înierbat se constată valori NAI pozitive, foarte mici de altfel, dar acestea nu sunt practic
posibil de administrat, fig. 6.21. În decada a III-a a lunii iunie se pot administra cca. 15-20
mm strat continuu de apă în cazul NAI-ogor, respectiv cca. 27-30 mm în cazul NAI-iarbă, sau
numai 15 mm în cazul Tcb. În luna iulie, prima și cea de-a treia decadă sunt aproape similare
cu ultima decadă a lunii precedente, decada a II-a având valori ușor inferioare. În luna august,
datorită unor ploi înregistrate în medie în prima decadă, valorile NAI sunt reduse (NAI-ogor,
cca. 10 mm, NAI-iarbă, cca. 17-20 mm, iar NAI-Tcb de cca. 6-7 mm), dar în cea de-a doua
decadă acestea cresc substanțial, fiind de cca. 20 mm pentru NAI-ogor, 25-30 mm pentru
NAI-iarbă, și cca. 17-20 mm pentru Tcb. Cea de-a treia decadă a lunii august prezintă valori
NAI similare decadei a doua a lunii iulie.
Pentru speciile cireș și vișin valorile NAI sunt evidențiate în fig. 6.22. și 6.24. pentru
mediile lunare, respectiv în fig. 6.23. și 6.25. pentru mediile decadale. După cum se observă,
mărimea NAI este foarte apropiată ca valori de cele ale speciilor măr, păr și gutui arătate mai
sus, atât ca medii lunare cât și ca medii decadale. Comparând aceste două specii pomicole
între ele, se observă că valorile NAI sunt aproape similare, în ciuda taliei mai mari a cireșului
față de vișin. Detalii privind aceste valori NAI pentru diferite perioade de timp se pot observa
în figurile menționate.

185
 90
Cireș
80

Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

70
60
NAI-ogor
50
NAI-iarbă
40 NAI Tcb
30
20
10
0

octombrie
septembrie
iunie
aprilie

iulie

august
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.22. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru cireș
în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești

50
Cireș
Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

45

40 NAI-ogor
35 NAI-iarbă
NAI Tcb
30

25

20

15

10

0
iulie III
iulie I
iunie II

august III
august I
iulie II
iunie I

iunie III

august II

Lunile de vară
Fig. 6.23. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
cireș în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

186
 90
Vișin

Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

80
70
NAI-ogor
60
NAI-iarbă
50 NAI Tcb
40
30
20
10
0

octombrie
septembrie
iunie
aprilie

iulie

august
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.24. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru vișin
în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești

50
Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

Vișin
45
40
NAI-ogor
35
NAI-iarbă
30 NAI Tcb
25
20
15
10
5
0
iulie III
iulie I
iunie II

august III
august I
iulie II
iunie III
iunie I

august II

Lunile de vară
Fig. 6.25. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
vișin în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

187
 Speciile pomicole prun, cais, piersic și alun (6.26 și 6.27) prezintă aceeași structură a
indicatorilor NAI ca cele arătate mai sus. Se observă, totuși, că prezentele specii au valori
ușor inferioare pentru aceleași perioade sau decade comparativ cu specii analizate mai sus.
90
Prun, cais, piersic, alun

Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

80
70
NAI-ogor
60
NAI-iarbă
50
NAI Tcb
40
30
20
10
0

octombrie
septembrie
iunie
aprilie

iulie

august
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.26. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru prun,
cais, piersic și alun, în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești
50
Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

Prun, cais, piersic, alun

45
40
NAI-ogor
35
NAI-iarbă
30 NAI Tcb
25
20
15
10
5
0
iulie III
iulie I
iunie II

august III
august I
iulie II
iunie III
iunie I

august II

Lunile de vară

Fig. 6.27. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
prun, cais, piersic și alun, în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

Migdalul arată valori medii lunare pozitive practic numai în lunile iulie (40 mm) și
august (35 mm) pentru regiunea studiată, dar și în iunie (12 mm), fig. 6.28. Fig. 6.29., care

188
prezintă situația pe decade, indicând valori decadale cuprinse aproximativ între 10 și 15 mm,
din ultima decadă a lunii iunie până în ultima decadă a lunii august. Valorile Tcb sunt ușor
inferioare primelor.

90
Migdal

Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

80
70
60
50
NAI-ogor
40
NAI Tcb
30
20
10
0

septembrie
aprilie

iulie

august

octombrie
iunie
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.28. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
migdal, în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești

50
Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

Migdal
45

40

35

30
NAI-ogor
25
NAI Tcb
20

15

10

0
iulie III
iulie I
iunie II

august III
august I
iulie II
iunie III
iunie I

august II

Lunile de vară

Fig. 6.29. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
migdal, în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

Chiar aflată într-o zonă echilibrată din punct de vedere al precipitațiilor și

evapotranspirației de referință, plantațiile de nuc din regiunea studiată prezintă valori lunare

189
pozitive ale NAI încă din luna mai (25-30 mm), fig. 6.30. În luna iunie NAI-ogor atinge 45
mm iar Tcb 40 mm, pentru ca în luna iulie valorile NAI să crească la cca 65 mm pentru ogor,
respectiv la 55 mm pentru Tcb. Luna august arată valori intermediare ale NAI, între cele ale
lunii iunie și iulie, iar în septembrie sunt neglijabile.

90
Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)
80
Nuc
70
60
NAI-ogor
50
NAI Tcb
40
30
20
10
0

octombrie
septembrie
iunie
aprilie

iulie

august
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.30. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru nuc,
în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești

50
Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

Nuc
45

40
NAI-ogor
35
NAI-Tcb
30

25

20

15

10

0
mai III

iunie I

iunie II

iunie III

iulie I

iulie II

iulie III

august I

august II

august III

Lunile de vară

Fig. 6.31. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
nuc, în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

190
 Nucul este specia care necesită apă de irigație în optim chiar și în luna mai pentru
condițiile climatice actuale ale regiunii. Valorile decadale ale NAI-ogor sunt cuprinse între
cca. 25-30 mm strat de apă în mai, apoi 10-15 mm în primele două decade ale lunii iunie,
crescând la cca. 25 mm în cea de-a treia decadă, fig. 6.31. În toate decadele lunii iulie și
august, excepție prima decadă din august, valorile NAI-ogor sunt cuprinse între aproximativ
20 și 25 mm. Valorile Tcb sunt ușor inferioare NAI-ogor.
Pentru arbuști, indicele NAI-ogor este pozitiv tot numai pentru lunile de vară, atingând
valori de 25 mm în iunie, respectiv 60 mm în iulie și cca. 50 mm în august, fig. 6.32. Valorile
Tcb sunt ușor inferioare: cca. 20 mm în iunie, 55 mm în iulie și 40 mm în august.
90
Arbuști
80
Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

70
60
NAI-ogor
50
NAI Tcb
40
30
20
10
0

septembrie
aprilie

iulie

august

octombrie
iunie
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.32. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
arbuști (coacăz, zmeur, mur și afin), în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești
50
Arbuști
Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

45

40
NAI-ogor
35
NAI-Tcb
30

25

20

15

10

0
iulie I

iulie III
iunie II

august III
august I
iulie II
iunie III
iunie I

august II

Lunile de vară

Fig. 6.33. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
arbuști (coacăz, zmeur, mur și afin), în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

191
 Valorile decadale ale aceluiași indice NAI-ogor pentru arbuști se cifrează la
aproximativ 20-22 mm începând din ultima decadă a lunii iunie până în decada a II-a a lunii
august, excepție făcând îndeosebi decada I a lunii agust (cu 12-13 mm) din cauza
precipitațiilor mai bogate înregistrate atunci ca medie, dar și decada a III-a din luna august,
fig. 6.33. Valoarea Tcb este ușor inferioară valorilor NAI-ogor.

Căpșunul prezintă valori pozitive ale NAI-ogor, de asemenea, în lunile iunie (foarte
reduse, de 11-12 mm), iulie (cca. 38-40 mm) și august (cca. 32 mm), precum și valori ușor
inferioare ale Tcb, fig. 6.34.
Decadal, valorile NAI-ogor variază între cca. 10 și 17 mm în toate aceste luni,
începând cu decada a III-a a lunii iunie și terminând cu decada a III-a a lunii august, cu
excepția primei decade a lunii august unde NAI scade până la 5 mm, fig. 6.35. Ca la
precedentele culturi, Tcb are valori ușor inferioare, dar apropiate de NAI-ogor.

90
Căpșun
80
Necesarul lunar de apă de irigație (NAI, mm)

70
60
50
NAI-ogor
40
NAI Tcb
30
20
10
0
octombrie
septembrie
iunie
aprilie

iulie

august
mai

-10
-20
-30
-40
Lunile perioadei de vegetație

Fig. 6.34. Valorile medii lunare ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
căpșun, în lunile din perioada de vegetație, Mărăcineni, Pitești

192
 50
Căpșun

Necesarul decadal de apă de irigație (NAI, mm)

45

40

35

30

25 NAI-ogor
NAI-Tcb
20

15

10

0
iulie III
iulie I
iunie II

august III
august I
iulie II
iunie III
iunie I

august II
Lunile de vară

Fig. 6.35. Valorile medii decadale ale necesarului net al apei de irigație (NAI, mm) pentru
căpșun, în lunile de vară, Mărăcineni, Pitești

6.1.5. Evapotranspirația culturilor în regim natural de precipitații (ETc-ajustat),

calculată cu ajutorul coeficientului de stres hidric determinat pedologic (Ks)
Evapotranspirația culturilor, inclusiv a celor pomicole, depinde esențial de condițiile
climatice care determină atât evapotranspirația de referință (ETo), anume depinde de:
temperatură, umiditate relativă, radiație solară Rs (sau durata de strălucire a soarelui, care
influențează puternic Rs) și viteza vântului, dar și de condițiile care determină mărimea
coeficienților culturii: umiditatea relativă minimă diurnă și viteza vântului la înălțimea de 2
m. Totuși, pe lângă datele climatice enunțate și însușirile de plantă (suprafața foliară,
înălțimea trunchiului și volumul coroanei pomilor, caracteristicile stomatelor etc.), solul, prin
proprietățile sale fizice: textură, porozitate, conductivitate hidraulică, capacitatea de reținere a
apei (capacitatea de câmp și coeficientul de ofilire) etc. influențează în bună măsură livrarea
apei către plante, chiar dacă potențialul evaporativ al atmosferei este același. Astfel, un sol cu
o capacitate mică de reținere a apei, cu textură grosieră (nisipoasă, nisipo-lutoasă), va pierde
mai repede apa ușor accesibilă și va produce stres hidric mai devreme decât un sol cu o
capacitate ridicată de reținere a apei, de tipul cernoziomului. În același timp însă, utilajele pot
pătrunde mai rapid pe un sol cu textură grosieră comparativ cu unul cu textură fină.
De asemenea, un alt indicator de sol care influențează apariția stresului hidric,
exprimat prin mărimea Ks, este plafonul minim al umidității solului (Pm), determinat atât de
proprietățile fizice de sol, cât și de preferințele culturii pentru apă și de adâncimea de
înrădăcinare a plantelor. De aceea, în aceleași condiții climatice și de evapotranspirație de
referință similare, pentru aceeași specie, stresul hidric apare și în funcție de proprietățile fizice
ale solului, amintite mai sus, precum și de mărimea Pm.

193
 Pentru un sol cu textură mijlocie de la Mărăcineni, Pitești, se prezintă mai departe
dinamica indicatorilor ce caracterizează consumul de apă al solului în condiții naturale (ETc-
ajustat), ca valori medii din perioada 1989 – 2018, fără aport de apă din irigații, comparativ cu
consumul de apă în regim optim de irigare (ETc-ogor, ETc-iarbă).
Fig. 6.36.a. și b prezintă dinamica coeficientului culturii, Kc, a coeficientului de stres
hidric determinat pedologic, Ks, definit în secțiunea Material și metodă, a evapotranspirației
culturii în regim de irigare în optim, ETc-ogor și ETc-iarbă, dar și a evapotranspirației ajustate
a culturii pentru stresul hidric, ETc-ajustat, precum și ETo pentru comparație, pentru o livadă
de măr, păr sau gutui, în cele două sisteme de întreținere a solului.
5.5
Măr, păr, gutui - Ogor
5.0

4.5
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.0

3.5

3.0

2.5
ETo
2.0 Kc-ogor
ETc-ogor
1.5 Ks
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

a)
5.5
Măr, păr, gutui - iarbă
5.0
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.5

4.0

3.5

3.0
ETo
2.5 Kc iarba
2.0 ETc-iarba
Ks
1.5
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

b)
Fig. 6.36. Dinamica coeficientului culturii (Kc-ogor, Kc-iarbă), a coeficientului de stres hidric
determinat pedologic (Ks) pentru un plafon minim (Pm) de 0,5×IUA, dinamica
evapotranspirației culturii în regim de irigare în optim (ETc-ogor și ETc-iarbă), precum și a
evapotranspirației ajustate a culturii pentru stresul hidric pentru ambele sisteme de întreținere
a solului (ETc-ajustat) în regim natural de precipitații, precum și ETo pentru comparație,
pentru livezi de măr, păr sau gutui, Mărăcineni, Pitești

194
 Precipitațiile efective decadale luate în considerație în toată această secțiune se
consideră că apar la începutul fiecărei decade ale lunilor din perioada de vegetație, fiind astfel
însumate, fapt ce artificializează într-o anumită măsură acest demers, mărindu-le oarecum
eficiența. Pe de altă parte, în absența lizimetrelor cu cântărire care permit cuantificarea exactă,
o abordare cu precipitațiile efective medii diurne setate în program nu este posibilă, din cauza
dificultății de transformare a precipitațiilor diurne reale în precipitații diurne efective.
Pentru livezile de măr, păr sau gutui având sistem de întreținere ogor, fig. 6.36.a. se
constată că începând din prima jumătate a lunii iulie, Ks nu se mai menține la valoarea 1,
valoare care arată o cultură netresată hidric, ci scade la valori subunitare, de stres hidric,
revenind însă la valori superioare la sfârșitul fiecărui ciclu decadal de umectare datorită
căderii precipitațiilor, rareori ajungând însă la valoarea 1, în special după ce-a de-a doua
jumătate a lunii septembrie.
Cu alte cuvinte, în stres hidric solul nu se mai reumectează la nivelul capacității de
câmp (CC) după căderea precipitațiilor decadale, iar umiditatea solului la sfârșitul decadei
scade sub valoarea plafonului minim (Pm). În mod similar coeficientului Ks, ETc-ogor-ajustat
nu mai coincide cu ETc, ci descrește, prezentând cicluri de umectare-uscare conform căderii
precipitațiilor decadale efective din regiune.
Referitor la cultura de măr, păr sau gutui având sistem de întreținere iarba, fig. 6.36.b.
se remarcă faptul că crește perioada în care cei doi indicatori de stres: Ks și ETc-iarbă-ajustat
scad sub valorile omoloagelor lor ce caracterizează un consum optim de apă, adică Kc și ETc,
începând cu ultima decadă din iunie și terminând practic cu sfârșitul lunii septembrie. Prin
urmare, influența sistemului de întreținere cu iarbă în regim natural de precipitații amplifică
atât durata stresului hidric pentru pomi, cât și intensitatea acestuia, indicată de depărtarea mai
mare pe verticală a liniilor graficelor Ks față de Kc și ETc-iarbă-ajustat față de ETc-iarbă.
Chiar dacă dinamica reală a variabilelor discutate este ușor diferită de cea prezentată mai sus,
atât pentru speciile pomicole măr, păr și gutui, ca și pentru orice altă specie studiată din
prezenta lucrare, din cauza considerării momentului căderii precipitațiilor la începutul fiecărei
decade, totuși valorile medii ale ETc-ajustat sunt în cadrul intervalelor de variație din grafic.
Comparând apoi perioada în care apare stresul hidric în cele două situații discutate mai
sus cu graficele din figurile anterioare referitoare la valorile necesarului apei de irigație în
regim optim, se constată că în situația de față perioadele de stres hidric, respectiv de aplicare a
udărilor, se decalează puțin înspre luna iulie, probabil atât din cauza eficienței mai ridicate a
precipitațiilor efective, artificial setate la începutul fiecărei decade și însumate, precum și din
cauza proprietăților fizice ale solului studiat, dar și a valorilor Pm. Oricum, perioadele de stres
hidric pronunțat în condițiile climatice medii ale regiunii se întind în lunile cu consum de apă
maxim, iulie și august, precum și în prima parte a lui septembrie, până când precipitațiile
echilibrează valorile descrescătoare la ETo.
Forma acestor grafice este asemănătoare la multe dintre speciile pomicole studiate,
deoarece este determinată de valorile elementelor climatice și de oscilațiile acestora, care sunt
comune tuturor, existând, totuși, diferențe mici între ele, generate de specificul extragerii apei
din sol de către pomi. De ex., graficele reprezentând cireșul (fig. 6.37.) seamănă foarte mult
cu cele care descriu mărul.

195
 5.5
Cireș - ogor
5.0

Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.5

4.0

3.5

3.0
ETo
2.5
Kc-ogor
2.0 ETc-ogor
Ks
1.5
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

a)

5.5
Cireș iarbă
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

5.0

4.5

4.0

3.5

3.0

2.5 ETo
Kc iarba
2.0 ETc-iarba
Ks
1.5
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

b)
Fig. 6.37. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Kc-iarbă, Ks pentru un Pm de 0,5×IUA, ETc-
ogor, ETc-iarbă, ETc-ajustat pentru ambele sisteme de întreținere a solului, în regim natural
de precipitații, precum și a ETo, pentru livezi de cireș, Mărăcineni, Pitești

Vișinul, prezentat în fig. 6.38.a. și b. în cele două sisteme de întreținere a solului, nu

diferă decât puțin privitor la mărimea variabilelor investigate comparativ cu cireșul, datorită
taliei sale în general mai reduse, forma curbelor fiind practic aceeași.

196
 5.5

5.0
Vișin - ogor

Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.5

4.0

3.5

3.0
ETo
2.5
Kc Ogor
2.0 ETc-ogor
Ks
1.5
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

a)

5.5
Vișin - iarbă
5.0
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.5

4.0

3.5

3.0

2.5 ETo
Kc Iarbă
2.0
ETc-iarba
1.5 Ks
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

b)
Fig. 6.38. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Kc-iarbă, Ks pentru un Pm de 0,5×IUA, ETc-
ogor, ETc-iarbă, ETc-ajustat pentru ambele sisteme de întreținere a solului, în regim natural
de precipitații, precum și a ETo, pentru livezi de vișin, Mărăcineni, Pitești

Speciile pomicole: prun, cais, piersic și alun, în cele două sisteme de întreținere, sunt
redate din punct de vedere al variabilelor de consum de apă în fig. 6.39.a. și b.

197
 5.5
Prun, cais, piersic și alun - ogor

Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

5.0

4.5

4.0

3.5

3.0

2.5 ETo
Kc Ogor
2.0
ETc-ogor
Ks
1.5
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

a)
5.5
Prun, cais, piersic și alun - iarbă
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

5.0

4.5

4.0

3.5

3.0

2.5 ETo
Kc Iarbă
2.0 ETc-iarbă
1.5 Ks
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VII IX X
0.0
I
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

b)
Fig. 6.39. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Kc-iarbă, Ks pentru un Pm de 0,5×IUA, ETc-
ogor, ETc-iarbă, ETc-ajustat pentru ambele sisteme de întreținere a solului, în regim natural
de precipitații, precum și a ETo, pentru livezi de prun, cais, piersic și alun, Mărăcineni, Pitești

198
 Deoarece mărimea coeficienților Kc este puțin inferioară celor ai speciilor prezentate
anterior, stresul hidric exprimat prin valorile acestei variabile apare puțin mai târziu, pe la
mijlocul lunii iulie la ogor, respectiv la începutul acesteia la iarbă.
Migdalul, specific regiunilor mai calde (Dobrogea, partea sud-vestică a țării ș.a.), dar
pentru care FAO recomandă un Pm de 0,6 din IUA, prezintă o dinamică asemănătoare cu cea
speciilor prun, cais, piersic, alun, în sistemul de întreținere ogor, la Mărăcineni, fig. 6.40.
Totuși, spre deosebire de aceste specii, migdalul manifestă amplitudini mai mici în cadrul
ciclurilor de umectare – uscare, generate de precipitatiile efective decadale din regiune,
datorită în primul rând valorii ușor superioare a Pm, de 0,6 din IUA.

5.5
Migdal
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

5.0
4.5
4.0

3.5
3.0
2.5
ETo
2.0 Kc Ogor
ETc-ogor
1.5 Ks
ETc ajustat
1.0
0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.40. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Ks pentru un Pm de 0,6×IUA, ETc-ogor, ETc-

ajustat pentru ogor, în regim natural de precipitații, precum și a ETo, pentru o livadă de
migdal, Mărăcineni, Pitești

Pentru nuc, variabilele Ks, ETc-ajustat și celelalte prezentate pentru comparație (Kc,
ETo și ETc) sunt redate în dinamică în fig. 6.41. Spre deosebire de celelalte specii tratate
anetrior, nucul ajunge foarte devreme la potențialul maxim de extragere a apei din sol, mai
exact la începutul lunii mai, când atât Kc cât și ETc prezintă valorile cele mai mari față de
ETo. Dar din cea de-a doua jumătate a lunii iunie, nucul cultivat în sistem de întreținere ogor
manifestă stres hidric, evidențiat de valorile subunitate ale Ks, precum și de abaterile ETc-
ajustat față de ETc. În condițiile climatice actuale, perioada de stres hidric a nucului se
termină la sfârșitul lunii septembrie, odată cu reducerea valorilor ETo.

199
 5.5

5.0
Nuc

Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.5

4.0

3.5

3.0

2.5 ETo
Kc Ogor
2.0 ETc-ogor
Ks
1.5
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.41. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Kc-iarbă, Ks pentru un Pm de 0,5×IUA, ETc-

ogor, ETc-ajustat pentru ogor, în regim natural de precipitații, precum și a ETo, pentru o
livadă de nuc, Mărăcineni, Pitești

Pentru arbuști, dinamica variabilelor de consum al apei din sol în condiții naturale de
precipitații este ilustrată în fig. 6.42. Din această grupare fac parte mai multe specii cu
caracteristici asemănătoare din punct de vedere al consumului de apă: coacăz, zmeur mur și
afin. Stresul hidric se manifestă, ca la cele mai multe specii începând cu luna iulie, când atât
Ks cât și ETc-ajustat se reduc față de Kc, respectiv ETc, continuând până către mijlocul lunii
spetembrie.
Pentru căpșun, având înrădăcinare superficială, se recomandă un Pm ridicat, de 0,8 din
IUA. De aceea, Ks ia valori de stres hidric redus încă începând de la mijlocul lunii iunie, dar
acesta se accentuează în iulie și august, dispărând spre sfârșitul lunii septembrie, fig. 6.43.
Cât de mult se reduc valorile mărimii ETc-ajustat, realizate de speciile pomicole
studiate, în condiții naturale de precipitații din regiune în perioada de vegetație, față de cele
ale ETc, realizate de aceleași specii în condiții de irigare în optim și în aceeași perioadă, în
cele două sisteme de întreținere a solului se poate observa din fig. 6.44.
Cele mai mari valori cumulate ale ETc din toată perioada de vegetație se regăsesc în
cazul speciilor măr (și speciillor cu care se grupează: părul și gutuiul), cireș și vișin, toate în
sistemul cu iarbă, între 592 și 597 mm de apă, urmate de nuc, cu 588 mm, dar acesta în sistem
ogor. Prunul, caisul, piersicul și alunul în sistem înierbat consumă în regim optim de irigare
(ETc) puțin peste 570 mm. Niciuna dintre speciile studiate nu atinge valoarea echivalentă a
ETo pe durata perioadei de vegetație, 625 mm în regiune.
Speciile amintite, în sistem ogor prezintă valori ale ETc sensibil mai reduse, cca. 465-
472 mm în cazul cireșului, mărului (părului și gutuiului) și vișinului; ETc pentru arbuști, tot în
ogor, atinge puțin peste 463 mm, în timp ce prunul (caisul, piersicul și alunul) și migdalul,

200
cca. 437 – 445 mm, valorile mai mici fiind înregistrate în cazul migdalului. Căpșunul prezintă
cele mai mici valori ale ETc (cca 430 mm).
5.5
Arbuști
5.0
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat 4.5

4.0

3.5

3.0

2.5
ETo
2.0 Kc Ogor
ETc-ogor
1.5 Ks
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie

Fig. 6.42. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Kc-iarbă, Ks pentru un Pm de 0,5×IUA, ETc-

ogor, ETc-ajustat pentru ogor, în regim natural de precipitații, precum și a ETo, pentru
arbuști, Mărăcineni, Pitești

5.5
Căpșun
5.0
Kc-ogor, Ks, ETo, ETc-ogor, ETc-ogor-ajustat

4.5

4.0

3.5

3.0

2.5
ETo
2.0 Kc Ogor
ETc-ogor
1.5 Ks
ETc ajustat
1.0

0.5
IV V VI VII VIII IX X
0.0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Zile după 1 aprilie
Fig. 6.43. Dinamica indicatorilor: Kc-ogor, Kc-iarbă, Ks pentru un Pm de 0,8×IUA, ETc-
ogor, ETc-ajustat pentru ogor, în regim natural de precipitații, precum și a ETo, pentru
căpșun, Mărăcineni, Pitești

201
 650
630 625
610 595 592 597
588
590 572
ETo, ETc, ETc-ajustat (mm) 570
550
530
510
490 472
470 466 464 463
470 453 452 453
446 448
450 437
429
430 417 415 418
410
410 394
390 384
375
370
350

ETo ETc ETc-ajustat

Fig. 6.44. Valorile cumulate pe toată perioada de vegetație (aprilie – octombrie) ale ETo, ETc
și ETc-ajustat ale culturilor pomicole studiate, pentru cele două sisteme de întreținere a
solului: ogor și iarbă

În aceeași figură se observă și valorile ETc-ajustat pentru aceleași specii și sisteme de

întreținere, precum și diferențele dintre acestea și ETo. Astfel, în cazul mărului, cireșului și
vișinului în sistem înierbat diferențele dintre valorile ETc și ETc-ajustat sunt de cca. 140-144
mm pe perioada de vegatație, ceea ce reprezintă 24%, iar în sistem ogor de cca. 50-54 mm
(11%). Pentru prun (cais, piersic, alun), diferențele sunt de cca. 123 mm (22%) pentru înierbat
și 36 mm (8%) pentru ogor, iar pentru migdal (ogor) diferența este de 43 mm (10%). În cazul
nucului (ogor) se observă o diferență de 124 mm (21%), în cazul arbuștilor, 79 mm (17%), iar
în cazul căpșunului, 54 mm (12%).
Ca noutate, s-au folosite datele climatice diurne de la Mărăcineni, Pitești, pentru
construcția curbelor Kc, implicit pentru toți coeficienți și indicatorii ce caracterizează
evapotranspirația culturilor pomicole: ETc, Ks, ETc-ajustat, iar unii indicatori, cum este Ks, s-
au folosit pentru prima dată în România împreună cu Kc și Kcb pentru culturile pomicole
reprezentative țării noastre.

6.1.6. Aplicarea irigației în regim optim în plantațiile pomicole și de arbuști fructiferi

Aplicarea irigației se poate face atât prin aspersiune, cât mai ales prin metode
localizate (picurare, micro-aspersiune) care au avantajul că aplică apa aproape de rădăcinile
plantelor și nu udă frunzele pomilor, protejând într-o anumită măsură plantele și permițând și
economisirea apei și a energiei de pompare.
În funcție de tipul, textura, porozitatea solului, precum și de conductivitatea hidraulică
dar și de alte proprietăți fizice, indiferent de metoda utilizată însă, intensitatea aplicării apei
prin aspersiune trebuie să fie inferioară vitezei de infiltrație relativ stabilizate a solurilor.
Practic, aceasta înseamnă că intensitatea aplicării apei nu trebuie să depășească în general 6-7

202
mm/h pentru a nu crea băltiri și/sau scurgeri superficiale. Chiar dacă textura argiloasă nu este
foarte recomandată pentru înființarea de plantații pomicole, totuși dacă există livezi amplasate
pe astfel de terenuri, atunci trebuie respectate măsurile specifice recomandate. Prin urmare, cu
cât textura solului este mai argiloasă, cu atât norma de udare și/sau cantitatea de apă aplicată,
precum și intensitatea de aplicare a apei, trebuie să fie mai reduse decât pe solurile mijlocii.
Referitor la norma de udare, care se distribuie între umiditatea solului ce reprezintă
capacitatea de câmp pentru apă și plafonul minim - considerat frecvent la mijlocul intervalului
umidității accesibile plantelor, dar pentru unele specii la 0,6 IUA (migdal), sau 0,8 IUA
(căpșun), după cum s-a subliniat anterior, atunci când metoda de irigare este localizată
(picurare, micro-aspersiune, care permit aplicarea precisă a apei la pomi și în cantitate exactă)
se poate vorbi de cantitate de apă aplicată, care poate fi administrată începând de la diferite
valori convenabile ale umidității solului, depinzând de regimul de irigație aplicat. Pentru
aspersiune, norma de udare va compensa consumul plantelor exprimat prin ETc-ogor
(transpirația pomilor plus evaporația de la suprafața solului dintre rândurile de pomi) și/sau
ETc-iarbă (transpirația pomilor și a ierbii dintre rânduri), conform valorilor prezentate în
secțiunea despre necesarul apei de irigație.
La irigarea localizată, dacă sistemul de irigație permite, pentru irigarea în optim apa se
poate aplica atât prin udări cu anumiți timpi de revenire, similar aspersiunii, sau prin aplicare
cu rate zilnice echivalente cu consumul optim diurn, reduse cu raportul suprafeței udate față
de suprafața totală a livezii – aproximativ cu valori cuprinse între 1/2 și 1/4, aplicarea apei
sistându-se în perioadele ploioase sau prognozate cu precipitații. Conform datelor prezentate
în secțiunea anterioară, aplicarea apei de irigație prin picurare se poate face conform valorilor
evapotranspirației culturii generată numai de transpirația culturii, Tcb, fără a lua în
considerație ETc-ogor sau ETc-iarbă. Astfel, pentru fiecare specie pomicolă și sistem de
întreținere, valorile lunare și decadale fiind cele descrise în secțiunea privind necesarul apei
de irigație pentru Tcb, cantitatea de apă de irigație atingând o eficiență crescută.
Avertizarea aplicării udărilor se poate face atât prin monitorizarea evapotranspirației
de referință (ETo) și utilizarea coeficienților culturii (Kc sau Kcb), așa cum s-a arătat anterior
în lucrarea, dar și prin monitorizarea conținutului de apă din sol (sau a potențialului matricial)
cu ajutorul senzorilor specializați care trebuie să fie, însă, permanentă, pe toată durata
sezonului de vegetație, cât și prin utilizarea de indicatori de plantă: contracția maximă diurnă
a trunchiului pomilor (sau a fructului), indicele de stres hidric (CWSI), fluxul sevei,
potențialul apei în frunză, potențialul apei în tulpină etc. Utilizarea asociată a acestor metode
de avertizare este recomandabilă, de ex. monitorizarea evapotranspirației culturii pomicole
(ETc-ogor, ETc-iarbă, Tcb) și verificarea potențialului matricial (sucțiunii) al apei în sol
pentru confirmarea algoritmilor de calcul.
Monitorizarea conținutului de apă din sol și implicit a avertizării aplicării apei de
irigație se poate realiza prin echiparea parcelelor cu tensiometre, senzori de umiditate sau de
potențial al apei în sol, precum și dataloggere pentru înregistrarea datelor potențialului sau
conținutului apei din sol pe diferite adâncimi (Fig. 6.45.a, b, și c), sau prin transmiterea
semnalelor direct către computerul de control.
Pentru a exista reprezentativitate în determinările de potențial al apei în sol, implicit
pentru conținutul de apă din sol (umiditatea), se recomandă instalarea de profile verticale cu
astfel de senzori, pe principala adâncime a sistemului radicular (0 – 0,8 m) în fiecare parcelă
de sol din cuprinsul plantației pomicole, în repetiție de minimum două profile.
Privitor la proprietățile fizice ale solului, pentru texturi medii cum sunt cele din zona
de luncă a râurilor Argeș și Doamnei de la Mărăcineni, Pitești, numai cca. un sfert din
capacitatea totală (CT) pentru apă a solului studiat poate fi utilizată de către pomi pentru
extracția radiculară. Cea mai mare parte a CT conține ori apă imobilă (echivalentă a CO), ori
apă ușor drenabilă (între CT și CC). Din intervalul umidității accesibile plantelor (IUA),

203
numai jumătate atunci când Pm este de 0,5 IUA (în cazul de față 12,5% din CT) este ușor
accesibilă, cealaltă jumătate fiind mai greu accesibilă plantelor.

a) b) c)
Fig. 6.45. Tensiometre (a), senzori de umiditate sau potențial al apei în sol (b) și dataloggere
(c) pentru înregistrarea datelor potențialului sau conținutului apei din sol (această prezentare
nu constituie o reclamă a acestor dispozitive)

Potențialul matricial al apei solului descrește (sucțiunea crește) pe măsura scăderii

umidității solului. În acest fel, accesibilitatea apei descrește abrupt de la valoarea CC către
CO, pentru descreșteri uniforme ale umidității solului, iar aplicarea irigației sub stres hidric
reduce substanțial accesibilitatea apei pentru plante comparativ cu irigarea în regim optim.
Pentru solul cu textură mijlocie descris într-o secțiune anterioară a prezentei lucrări,
capacității de câmp pentru apă îi corespunde valoarea potențialului matricial ψ = -33 kPa,
plafonului minim Pm de (2/3)×IUA îi corespunde valoarea ψ = -68 kPa, pragului Pm de
(1/2)×IUA valoarea ψ de -166 kPa, iar pragului Pm de (1/4)×IUA valoarea ψ de -476 kPa, dar
această ultimă valoare nu se poate determina în teren prin senzorii de potențial, negăsindu-se
în domeniul măsurabil. Pe astfel de soluri cu textură mijlocie, porozitatea de aerație este
ridicată, ca diferență între capacitatea totală pentru apă (0 kPa) și capacitatea de câmp (-33
kPa), fapt ce face ca fluxurile de apă din sol sub formă de apă de infiltrație, drenaj intern, apă
evaporată etc. să se producă cu aerisire normală, regimul hidric al solurilor cu astfel de textură
fiind optim.
Deși curbele caracteristice „sucțiune – conținut de apă în sol” sunt practic unice pentru
un sol dat, conform tipului, subtipului, dar mai ales conform proprietăților sale fizice:
granulometrie (textură), porozitate totală, macroporozitate etc., totuși, pe solurile cu textură
mijlocie se pot utiliza, cu erori acceptabile, valorile menționate mai sus ale sucțiunii măsurată
în câmp pe adâncimea sistemului radicular de 0,8 m, cu senzori de tip WatchDog, descriși mai
sus, și anume: ψ = -40 la -50 kPa pentru un plafon minim Pm ridicat, de cca. (2/3) din IUA
sau mai umed, ψ = -150 la -170 kPa pentru Pm de (1/2) din IUA, respectiv ψ = -180 la -200
kPa pentru un Pm scăzut, ((1/3) din IUA) utilizabil îndeosebi în regimul de irigare sub stres
hidric.
Toate aceste valori ale ψ, determinate prin senzori de potențial instalați la diferite
adâncimi și înregistrate cu frecvență orară în fiecare zi în dataloggere și extrase prin laptop-uri
sau trimise direct prin radio în computere, pot fi folosite pentru avertizarea aplicării udărilor
în plantațiile pomicole.
La utilizarea regimului de irigare în optim prin picurare cu două tuburi pe rândul de
pomi, numai o parte a suprafeței livezii este udată (în general între cca. 1/4 până la 1/3 din

204
suprafață), iar cantitatea de apă aplicată trebuie redusă proporțional. Norma de udare poate fi
aplicată atât zilnic, anume o cantitate de apă care este echivalentă cu rata optimă diurnă așa
cum rezultă din datele de mai sus, sau după anumiți timpi de revenire calculați folosind
consumul mediu din perioada respectivă. Conform datelor prezentate în secțiunea anterioară,
cum s-a menționat deja, aplicarea apei de irigație se poate face foarte precis prin picurare,
conform valorilor Tcb, deoarece nu se irigă decât rândul de pomi. Astfel, pentru fiecare specie
pomicolă și sistem de întreținere, valorile lunare și decadale sunt cele descrise în secțiunea
privind necesarul apei de irigație.
Irigarea prin micro-aspersiune este, de asemenea, recomandată în livezi, îndeosebi cu
debite reduse ale emițătoarelor (12 l /h) pentru a uda numai rândul de pomi cu lățimea de cca.
1-1,2 m, având avantaje atât în ceea ce privește volumul de apă aplicată, cât și pentru că nu
udă frunzișul și nu facilitează apariția bolilor, cum se întâmplă în cazul aspersiunii. Ca
dezavantaj, este faptul că necesită volume de apă mai mari decât cele necesare la picurare.
Spre deosebire de picurare, microaspersiunea udă o suprafață de sol mai mare (cca. 50-60%
din suprafața livezii), realizând însă o uniformitate de udare mai bună, pe un volum de sol mai
extins, pentru un volum mai mare al sistemului radicular al pomului, fără să ude însă în
întregime intervalele dintre rânduri, permițând astfel traficul tehnologic pe sol neudat și
administrând o normă de udare în timp mai scurt decât picurarea. La micro-aspersiune cu
debit relativ mare (cca. 25-30 l/h), trebuie considerat consumul de apă al plantelor exprimat
prin ETc-ogor sau ETc-iarbă, conform valorilor acestora prezentate anterior, deoarece se udă
în bună măsură și intervalul dintre rândurile de pomi.
În contextul schimbărilor climatice actuale, care se manifestă mai ales prin încălzirea
verilor și creșterea valorilor ETo în țara noastră, economia de apă se poate face inclusiv prin
mulcirea aplicată pe rândurile de pomi pentru reducerea evaporației. Tuburile instalației de
irigare prin picurare, simple sau duble pe rândurile de pomi, se recomandă a fi amplasate chiar
sub stratul (folia) de mulci.
Obținerea unor producții satisfăcătoare de fructe nu este posibilă fără respectarea
tuturor verigilor tehnologice, cum ar fi: intensivizarea plantațiilor pomicole prin utilizarea de
portaltoi vegetativi. Celelalte verigi tehnologice specifice pomiculturii moderne trebuie, de
asemenea, aplicate. De ex., se recomandă aplicarea îngrășămintelor în doze corespunzătoare
stabilite conform cartărilor agrochimice periodice și producțiilor scontate, dar și a celor
foliare, precum și folosirea unei sisteme de mașini adecvate pentru lucrările solului,
combaterea buruienilor, aplicarea tratamentelor fito-sanitare, efectuarea tăierilor anuale,
normarea fructelor, protecția anti-grindină ș.a.
De asemenea, în plantațiile pomicole de pe terenurile cu probleme de stagnare a apei
trebuie să se ia toate măsurile pentru evacuarea excesului de apă din perioadele foarte
ploioase, prin executarea de rigole între rândurile de pomi care vor trebui plantați pe biloane,
dar punctul de altoire trebuie să fie deasupra nivelului biloanelor.

6.1.7. Aplicarea irigației în regim de stres hidric în plantațiile pomicole și de arbuști

În cazul regimului de irigare cu deficit de apă față de necesarul culturii (deficit
irrigation) sau sub stres hidric, atunci cantitatea de apă aplicată prin irigare va fi inferioară
celei administrată în regim optim, având ca obiectiv economisirea apei de irigație și scăderea
costurilor de producție. Astfel, așa cum s-a constatat deja, dacă tendințele de încălzire a climei
se vor accentua, regimul de irigație sub stres hidric va fi probabil mult mai frecvent utilizat.
Stresul hidric poate fi de tip „susținut”, prin aplicarea de norme reduse de udare în
mod permanent, astfel încât solul să nu ajungă obligatoriu după udări la capacitatea de câmp
pentru apă decât prin precipitații, dar nici să nu scadă foarte mult sub plafonul minim și să
ajungă aproape de coeficientul de ofilire pe adâncimea cu dezvoltare maximă a rădăcinilor, de
0-0,8 m, pentru ca stresul hidric să nu fie sever, situație în care producția de fructe, mai ales în

205
anii deosebit de secetoși, extremi, și chiar existența livezilor, să nu fie amenințată. Un alt tip
de regim de irigare sub stres hidric constă în irigarea îndeosebi în perioada feno-fazelor critice
ale plantelor din perioada de vegetație, îndeosebi în fazele de întărire a semințelor fructelor,
dar cu un risc asumat de reducere a producției.
În regim de stres hidric, deoarece pomii nu mai sunt irigați în mod regulat după un
plafon minim (Pm) constant, există perioade în care solul se usucă mai mult decât acesta, și cu
cât solul devine mai uscat iar sucțiunea mai mare, cu atât crește efortul pomilor de a extrage
apa din sol, mai ales dacă rădăcinile extrag apa din orizonturile mai profunde. Astfel,
adâncimea de la care se extrage apa este foarte importantă, iar pomii, inclusiv cei altoiți pe
portaltoi vegetativi, dezvoltă rădăcini chiar și la adâncimea de 1 m, sau chiar mai jos
(Paltineanu et al., 2015b, 2016b). Pomii fiind stresați în această situație, se pune problema de
a ști cât de mult ar trebui lăsat solul să se usuce.
Datorită stresului hidric acceptat de fermier, producția de fructe scade, iar fermierii
trebuie să ia în considerație pierderile de recoltă față de cantitatea de apă de irigație
economisită, iar în funcție de profitul posibil vor lua cea mai potrivită soluție.
Consumul de apă din sol al plantațiilor pomicole, în regim natural de precipitații, are
loc sub stres hidric pentru cele mai multe regiuni din România. Acest tip de regim reprezintă
stresul hidric maxim pentru o cultură în regiunea respectivă. Din fericire, regiunea prezentată,
de la Mărăcineni, Pitești, nu se află într-o zonă aridă sau semi-aridă, iar viața plantațiilor nu
este practic periclitată în anii climatici normali, doar producțiile de fructe sunt mai reduse.
Regiunile din partea de sud-est a României se găsesc, însă, în zone mai uscate, iar stresul
hidric este mult mai pronunțat, existența plantațiilor pomicole în anii secetoși, în care
precipitațiile sunt mult mai reduse decât în anii normali, în care oricum acestea sunt
insuficiente, este amenințată, producțiile de fructe fiind mult mai reduse.
Aplicarea udărilor în regim de stres hidric poate utiliza plafoane minime mai coborâte
decât (1/2) din IUA, de ex. (1/3) din IUA pe adâncimea de 0,8 m, încadrându-se ca nivel de
umectare a solului între regimul de irigare în optim, unde plantele consumă apa conform ETc-
ogor sau ETc-iarbă, sau chiar Tcb, și regimul natural de precipitații, unde consumul apei se
face după ETc-ajustat, în ambele sisteme de întreținere a solului: ogor și iarbă.
Referitor la influența sistemului radicular asupra aplicării irigației, atunci când se
folosește regimul de irigare în optim în livezile intensive cu portaltoi de slabă vigoare sau
pitici, se recomandă o adâncime de umectare teoretică, pentru calculul cantităţii de apă
aplicată (norma de udare), de 0,8 m, iar pentru irigarea sub stres hidric, 0,4-0,6 m; apa şi
îngrăşămintele chimice trebuie aplicate pe suprafaţa care acoperă cele mai multe rădăcini.
Atunci când se doreşte un control strict asupra activităţii radiculare privitor la prognoza şi
aplicarea irigaţiei şi a îngrăşămintelor, rădăcinile pomilor pot fi tăiate vertical, paralel cu
rândul de pomi, la o distanţă de cca. 0,5-0,8 m faţă de acesta, așa cum recomandă pomicultorii
olandezi, dar numai după verificarea experimentală a acestei metode în condițiile țării noastre.
Obţinerea unor producţii satisfăcătoare de fructe nu este posibilă fără respectarea
tuturor verigilor tehnologice, cum ar fi: intensivizarea plantaţiilor pomicole prin utilizarea de
portaltoi vegetativi. Se mai recomandă aplicarea îngrăşămintelor în doze corespunzătoare
stabilite conform cartărilor agrochimice periodice și producțiilor scontate, cât şi a celor
foliare, folosirea unei sisteme de mașini adecvate pentru lucrările solului, combaterea
buruienilor, aplicarea tratamentelor fito-sanitare, efectuarea tăierilor anuale, normarea
fructelor, protecţia anti-grindină ş.a., care au fost doar amintite în prezenta lucrare, neavând
drept obiectiv tratarea acestor aspecte.
De asemenea, pe terenurile cu probleme de stagnare a apei trebuie să se ia toate
măsurile pentru evacuarea excesului de apă din perioadele foarte ploioase, prin executarea de
rigole între rândurile de pomi care vor trebui plantați pe biloane, dar punctul de altoire trebuie
să fie deasupra nivelului biloanelor.

206
 Capitolul 7. Rezultatele obținute privind metodele alternative, bazate pe
fiziologia plantelor, pentru avertizarea aplicării udărilor: contracția maximă diurnă a
trunchiului pomilor și indicele de stres hidric al culturii (CWSI) (după Păltineanu ș.a.,
2018, Chițu și Păltineanu, 2018)
Dintre metodele alternative de avertizare a aplicării udărilor se prezintă în continuare
două metode bazate pe fiziologia plantelor: 1) contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor
(MDS) și 2) coeficientul de stres hidric (CWSI), bazat pe diferența de temperatură dintre
frunzele pomilor și aerul înconjurător
7.1. Contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor - MDS
7.1.1. Dinamica valorilor MDS
7.1.1.1. Dinamica valorilor MDS la prun
Fig. 7.1.a, b și c arată dinamica valorilor MDS pentru prun, în cazul celor trei pomi
studiați (I, II și III) în perioadele de vegetație ale celor trei ani de cercetare (2015, 2016 și
2017). MDS a variat apreciabil în cei trei ani de investigație, existând diferențe între pomi.
Lunile în care s-au înregistrat valorile maxime ale VPD și ETo au prezentat cele mai mari
valori ale MDS. În consecință, mediile lunare ale MDS pentru cei trei pomi luați împreună au
variat între 0,035 și 0,040 mm (± 0,016-0,017 mm) în octombrie, respectiv în aprilie, crescând
la 0,073 (± 0,018) în mai și 0,097-0,103 mm (± 0,028-0,041 mm) în iunie și septembrie, și
prezentând un vârf de 0,120 ± 0,039 mm în iulie și vârful maxim de 0,136 ± 0,058 mm în
august. Totuși, valorile MDS pentru cei trei pruni studiați s-au corelat strâns unul cu altul,
valorile R2 pentru MDS din anii 2015 – 2017 luați împreună cifrându-se la 0,716 între pomii I
și II, 0,796 între pomii II și III, și 0,774 între pomii I și III; în ciuda diferențelor de mai sus,
aceste valori arată un comportament similar al pomilor privitor la MDS în condițiile de la
Mărăcineni, Pitești. Pentru toată perioada de cercetare, media MDS s-a ridicat la 0,0856 mm
pentru pomul I, 0,0794 mm pentru pomul II și 0,0985 mm pentru pomul III.
7.1.1.2. Dinamica valorilor MDS la măr
Fig. 7.1.d și e descriu dinamica valorilor MDS pentru măr, pomii I, II și III în perioada
lunilor iunie-septembrie, 2016 și 2017.
În 2016, lunile iunie și iulie au prezentat cele mai mari valori ale MDS, cu o medie de
0,365 ± 0,116 mm pentru pomul I, în timp ce MDS pentru pomul II a avut o medie de 0,205 ±
0,060 mm în prima lună; mediile MDS în luna iulie au fost de 0,378 ± 0,059 mm pentru
pomul I și 0,262 ± 0,063 mm pentru pomul II; în august mediile MDS s-au cifrat la 0,283 ±
0,092 mm pentru pomul I și 0,206 ± 0,054 mm pentru pomul II, iar pentru septembrie mediile
au fost de 0,209 ± 0,070 mm pentru pomul I și 0,181 ± 0,038 mm pentru pomul II.
În 2017, mediile MDS au prezentat valorile următoare: în iunie, 0,411 ± 0,139 mm
pentru pomul I și 0,295 ± 0,091 mm pentru pomul III, iar în următoarele luni valorile MDS au
fost apropiate una de cealaltă, adică 0,255 ± 0,0114 mm în iulie pentru pomul I și 0,245 ±
0,080 mm pentru pomul III; în aceeași ordine a celor doi pomi, valorile MDS pentru august au
fost 0,254 ± 0,095 mm și 0,274 ± 0,087 mm, în timp ce în septembrie s-au înregistrat 0,183 ±
0,077 mm, respectiv 0,222 ±0,043 mm. După cum s-a constatat, luna iunie a prezentat valorile
maxime ale MDS în acest an.
În ciuda unor valori similare ale VPD, ETo și aproape similare ale SMP, în perioada
aferentă anului 2016 valorile MDS pentru măr au fost destul de diferite între ele pentru fiecare
dintre cei doi pomi analizați în acest an, existând o diferență de cca 0,3 mm care s-a menținut
relativ constantă în timp. În general, pomii II și III au prezentat valori foarte reduse ale MDS
comparativ cu pomul I. În anul următor (2017), valorile MDS au fost mai apropiate pentru
ambii pomi studiați în acest an (I și III), deși ambii pomi au arătat o variabilitate ridicată în
diferite zile. Astfel, valorile MDS ale fiecărei perechi de pomi studiați în 2016 și 2017 s-au
corelat strâns unele cu altele: R2 a fost 0,292*** între pomii I și II în 2016, respectiv 0,420***
între pomii I și III în 2017; în ambii ani analizați, cu datele luate împreună R 2 a fost 0,282

207
pentru perechile de pomi studiați; comparativ cu prunul, se observă că datele de MDS s-au
corelat mai slab la măr.

a) b)

c)
0.7
June 2017 September
0.6
July August
0.5 Tree I
Tree III
0.4
MDS (mm)

0.3

0.2

0.1

0.0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100110 120
Days from June 1
d) e)
Fig. 7.1. Dinamica valorilor contracției maxime diurne a trunchiului pomilor (MDS) în cazul
celor trei pruni (2015 - a, 2016 - b și 2017 - c) față de 01 aprilie (days from April 1) și doi
meri (2016 - d și 2017 - e) față de 01 iunie (days from June 1), în perioada cercetată,
Mărăcineni, Pitești (după Păltineanu ș.a., 2018, Chițu și Păltineanu, 2018)

208
 7.1.2. Dinamica valorilor SMP
7.1.2.1. Dinamica valorilor SMP la prun
Deoarece extragerea apei solului de către pomi depinde atât de ETo cât și de
proprietățile hidraulice ale solului, SMP în cazul prunului a variat între situația „foarte umed”,
de cca. 0 kPa până la situația „uscat” de sub -200 kPa, în funcție de cantitatea de apă
provenită din precipitații și din irigație, fig. 7.2.a și b. Cea mai mare variație a SMP a fost
observată în cazul senzorului plasat la adâncimea de 0,2 m, în toate lunile de observație, în
timp ce cea mai redusă variație a fost înregistrată în cazul senzorului de la 0,8 m adâncime. În
2016, iulie și septembrie au fost lunile cu cele mai mici valori ale SMP (cu solurile cele mai
uscate) în cadrul ciclurilor de umectare-uscare separate de căderi de precipitații sau de
aplicarea udărilor, în timp ce august și septembrie au prezentat o dinamică asemănătoare în
2017; tot în acest ultim an au apărut probleme la sistemul de irigație ce au avut drept rezultat
imposibilitatea aplicării udărilor la timp, iar valorile SMP au depășit domeniul măsurabil în
septembrie, practic aproape la toți sozorii instalați de adâncimea sistemului radicular. A
existat, totuși, o variabilitate spațială ridicată a datelor de SMP între cele trei profile
monitorizate.

7.1.2.2. Dinamica valorilor SMP la măr

Și în cazul mărului, cea mai mare amplitudine a variației SMP a fost înregistrată tot la
senzorul de la adâncimea de 0,2 m, iar cea mai mică la 0,8 m (fig. 7.2.c și d). În 2016, iulie și
august au fost lunile în care s-au înregsitrat cele mai reduse valori ale SMP în cadrul ciclurilor
de umectare-uscare, iar în 2017 iunie și septembrie au prezentat o dinamică similară.
Variabilitatea spațială considerabilă observată la prun s-a manifestat și la măr.

7.1.3. Corelațiile dintre MDS și elementele meteorologice

7.1.3.1. Corelațiile dintre MDS și elementele meteorologice la prun
Pentru toți anii de studiu, MDS în cazul prunului s-a corelat direct și semnificativ cu
următoarele elemente meteorologice: temperatura medie (T-mean), deficitul de saturație al
vaporilor de apă, ca valori medii zilnice (VPD-mean), maxime zilnice (VPD-max) și medii
zilnice între orele 10:00 și 15:00, precum și cu ETo și Rs, tot ca valori medii diurne (Tabelul
7.1). Coeficienții de determinație (R2) au fost diferiți de la an la an pentru fiecare ecuație de
regresie, dar a existat și o diferență de la un pom la altul în cadrul aceluiași an. Totuși,
deoarece R2 a rămas foarte semnificativ (cu probabilitatea de 0,001) pentru fiecare element
meteorologic în corelația cu MDS, atunci s-au calculat ecuațiile de regresie și R2 inclusiv
pentru datele luate în ansamblu pentru toată perioada de vegetație din anii 2015 – 2017. Și
aceste corelații sunt directe și foarte semnificative, curbilinii pentru pomii I și II, ori liniare
pentru pomul III (Tabelul 7.2). Cele mai mici valori ale R2 au fost pentru corelațiile dintre
MDS și ETo și Rs, în timp ce cele mai mari au fost pentru cele dintre MDS, T și VPD, ca
valori medii ori maxime.

7.1.3.2. Corelațiile dintre MDS și elementele meteorologice la măr

Similar prunului, MDS s-a corelat direct, liniar sau curbiliniu și foarte semnificativ cu
unele elemente climatice, atât în 2016 cât și în 2017 (Tabelul 7.2). Totuși, aceste corelații
evidențiate de ecuațiile de regresie și de valorile R2 au fost mai puternice în cazul pomului I,
chiar dacă acest pom a avut un număr de fructe mai mic (117 față de 149 pentru pomul II) în
2016, respectiv unul mai mare (165 față de 113 pentru pomul III) în 2017; diametrul pomului
I a fost mai mic.
Spre deosebire de prun, valorile maxime ale lui R2 au fost obținute pentru corelațiile
dintre MDS și T, respectiv dintre MDS și VPD, îndeosebi pentru valorile maxime ale T și

209
VPD (R2 dintre MDS și VPD-max pentru pomul I a fost 0,573 în 2016 și 0,511 în 2017, iar
pentru pomul II a fost 0,209 în 2016 și 0,474 pentru pomul III în 2017), dar mai ales în cazul
corelațiilor dintre MDS și ETo (R2 a atins 0,823 și 0,613 în cazul pomului I în 2016, respectiv
în 2017, iar pentru pomul II, R2 a fost de 0,366 în 2016, respectiv pentru pomul III 0,402 în
2017).

a) b)

c) d)

Fig. 7.2. Dinamica potențialului matricial al apei solului (SMP) la prun (a și b) și la măr (c și
d) în cadrul senzorilor amplasați la adâncimile de 0,2; 0,4; 0,6 și 0,8 m (valori medii pentru
patru adâncimi – means for four depths), în timpul ciclurilor de umectare-uscare, în perioada
iunie-septembrie (days from June 1) 2016 și 2017, la Mărăcineni, Pitești (R=precipitații, mm;
I = apă de irigație, mm) (după Păltineanu ș.a., 2018, Chițu și Păltineanu, 2018)

210
Tabelul 7.1. Coeficienții de determinație pentru ecuațiile de regresie liniară dintre valorile
MDS și valorile elementelor climatice monitorizate în perioada de vegetație (aprilie-
octombrie) din 2015-2017 în cazul celor trei pruni studiați; toate valorile R2 sunt foarte
semnificative, numărul de perechi de date fiind 117 în 2015, respectiv 214 în 2016 și 2017,
Mărăcineni, Pitești; simbolurile sunt descrise la secțiunea de material și metodă, mean=mediu,
max=maxim
VPD-mean
Anii Pomii T-mean T-max VPD-max VPD-mean 10-15:00 ETo Rs
2015 I 0,593 0,559 0,564 0,598 0,558 0,576 0,442
II 0,634 0,617 0,637 0,650 0,620 0,616 0,486
III 0,723 0,698 0,699 0,758 0,717 0,741 0,605
2016 I 0,413 0,385 0,262 0,229 0,115 0,436 0,345
II 0,268 0,311 0,272 0,194 0,181 0,242 0,214
III 0,569 0,559 0,451 0,465 0,282 0,601 0,504
2017 I 0,270 0,346 0,379 0,255 0,335 0,084 0,054
II 0,573 0,585 0,597 0,525 0,549 0,295 0,175
III 0,601 0,616 0,607 0,554 0,565 0,354 0,232
I 0,280 0,327 0,316 0,234 0,235 0,170 0,131
2016-
2017 II 0,278 0,312 0,343 0,287 0,313 0,174 0,124
III 0,523 0,541 0,515 0,489 0,426 0,407 0,309

Tabelul 7.2. Ecuațiile de regresie dintre MDS (mm) și elementele climatice monitorizate
pentru cei trei pomi studiați (I, II și III), speciile prun și măr, în perioada de vegetație din anii
2015 – 2017 pentru prun, respectiv din 2016 și 2017 pentru măr, Mărăcineni, Pitești; numărul
de perechi de date este 545 pentru prun, respectiv 122 pentru măr în fiecare an; aceleași
simboluri mean=mediu, max=maxim (după Păltineanu ș.a., 2018, Chițu și Păltineanu, 2018)

Pom Elementul climatic Ecuația de regresie R2 Semnific.

Prun
T – mean (º C) y = 0,0173 exp(0,0801 x) 0,455 ***
T – maxim (º C) y = 0,0132 exp(0,0678 x) 0,496 ***
I VPD – mean (kPa) y = 0,0332 exp(1,1048 x) 0,397 ***
VPD –maxim (kPa) y = 0,0299 exp(0,391 x) 0,439 ***
Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,0290 exp(0,0038 x) 0,304 ***
ETo (m zi-1) y = 0,0379 x0,5866 0,398 ***
T – mean (º C) y = 0,0090 exp(0,1063 x) 0,436 ***
T – maxim (º C) y = 0,0062 exp(0,0905 x) 0,480 ***
II VPD – mean (kPa) y = 0,1011 x + 0,0127 0,386 ***
VPD –maxim (kPa) y = 0,0185 exp(0,5221 x) 0,425 ***
Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,0013 x0,782 0,280 ***
ETo (m zi-1) y = 0,0255 x0,7734 0,377 ***
T – mean (º C) y = 0,0083 x - 0,0449 0,565 ***
T – maxim (º C) y = 0,0068 x - 0,0665 0,568 ***
III VPD – mean (kPa) y = 0,1242 x + 0,0164 0,570 ***
VPD –maxim (kPa) y = 0,0415 x + 0,0103 0,563 ***
Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,0004 x + 0,0099 0,364 ***
ETo (m zi-1) y = 0,0269 x + 0,0082 0,500 ***

211
 Măr
T – mean (º C) y = 0,0212 x - 0,1268 0,458 ***
T – maxim (º C) y = 0,0311 exp(0,0786 x) 0,503 ***
I VPD-mean pentru h:10-15 (kPa) y = 0,1858 exp(0,2505 x) 0,182 ***
2016 VPD –maxim (kPa) y = 0,1477 x0,7606 0,573 ***
Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,0112 x + 0,0738 0,389 ***
ETo (m zi-1) y = 0,0672 x1,0876 0,823 ***
T – mean (º C) y = 0,0359 exp(0,0925 x) 0,389 ***
T – maxim (º C) y = 0,0254 exp(0,0791 x) 0,465 ***
I VPD-mean pentru h:10-15 (kPa) y = 0,097 exp(0,4678x) 0,453 ***
2017 VPD –maxim (kPa) y = 0,1074 x0,8748 0,511 ***
Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,0653 exp(0,0594x) 0,520 ***
ETo (m zi-1) y = 0,0595x1,0446 0,613 ***
T – mean (º C) y = 0,0035 x + 0,1421 0,040 *
T – maxim (º C) y = 0,0177 x0,7369 0,154 ***
VPD-mean pentru h:10-15 (kPa) y = 0,1584 exp(0,1516x) 0,147 ***
II VPD –maxim (kPa) y = 0,1568 x0,3097 0,209 ***
2016 Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,004 x + 0,1296 0,160 ***
ETo (m zi-1) y = 0,0305 x + 0,092 0,366 ***
T – mean (º C) y = 0,010 x + 0,0531 0,208 ***
T – maxim (º C) y = 0,010 x - 0,0255 0,339 ***
III VPD-mean pentru h:10-15 (kPa) y = 0,1379 exp(0,2983x) 0,510 ***
2017 VPD –maxim (kPa) y = 0,0550 x + 0,1085 0,474 ***
Radiația solară (MJ m-2 zi-1) y = 0,1297 exp(0,0292x) 0,347 ***
ETo (m zi-1) y = 0,1296 exp(0,1571x) 0,403 ***

7.1.4. Corelațiile dintre MDS și SMP

7.1.4.1. Corelațiile dintre MDS și SMP la prun
Coeficienții de determinație R2 rezultați din corelațiile liniare simple dintre MDS și
SMP pentru cei trei pruni studiați sunt semnificativi pentru diferite probabilități (0,05; 0,01 și
0,001) numai pentru unii pomi și adâncimi de sol în 2016 (0,2 m adâncime în cazul pomului I,
0,2 – 0,6 m pentru pomul III), dar sunt foarte semnificativi pentru toții pomii și toate
adâncimile în 2017, precum și pentru toată perioada 2016-2017 cu datele luate împreună
(Tabelul 7.3.).
Domeniul de măsurare al SMP a fost restrâns în 2016, fiind mai larg numai în
orizontul superior de sol (0,2 m adâncime), dar a fost întreg în 2017 (între 0 și sub -200 kPa)
datorită secetei din ultima parte a verii și imposibilității aplicării irigației din cauza
problemelor tehnice amintite; acest domeniu larg al SMP a facilitat obținerea unor valori
superioare ale R2 pentru ecuațiile de regresie dintre MDS și SMP. De asemenea, valorile
maxime ale R2 pentru perioada 2016-2017 se datorează acestui aspect.
Atunci când datele experimentale sunt luate în considerație împreună pentru toți pomii
în toată perioada de studiu, corelațiile foarte semnificative dintre MDS și SMP pentru prun
prezintă coeficienți de determinație R2 cuprinși între cca. 0,23 și 0,36 (Fig. 7.3.a, b, c și d).
Așadar, valorile R2 nu sunt ridicate, ca de altfel, nici pantele ecuațiilor de regresie, cuprinse
între 0,0004 și 0,0007.

212
Tabelul 7.3. Coeficienții de determinație (R2) din corelațiile liniare simple și inverse dintre
MDS și SMP la adâncimile de 0,2; 0,4; 0,6 și 0,8 m, pentru pomii studiați, prun, pomii I, II și
III; (după Păltineanu ș.a., 2018)
Pomul I Pomul II Pomul III
Anul
0,2 m 0,4 m 0,6 m 0,8 m 0,2 m 0,4 m 0,6 m 0,8 m 0,2 m 0,4 m 0,6 m 0,8 m
0,078 0,009 0,001 0,005 0,026 0,001 0,001 0,001 0,277 0,097 0,036 0,022
2016
** ns ns ns ns ns ns ns *** *** * ns
0,277 0,165 0,197 0,267 0,268 0,106 0,298 0,271 0,295 0,116 0,314 0,317
2017
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
2016- 0,237 0,211 0,199 0,242 0,264 0,316 0,484 0,371 0,366 0,247 0,358 0,560
2017 *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

a) b)

c) d)
Fig. 7.3. Corelațiile sintetice dintre MDS și SMP pentru toți pomii, prun, luați împreună, la
cele patru adâncimi (0,2 m = 0.2 m depth, 0,4 m = 0.4 m depth, 0,6 m = 0.6 m depth și 0,8 m
= 0.8 depth), 2016-2017, Mărăcineni, Pitești (după Păltineanu ș.a., 2018)

7.1.4.2. Corelațiile dintre MDS și SMP la măr

Și pentru măr, corelațiile dintre MDS și SMP pentru cele patru adâncimi monitorizate
sunt în general semnificative (Fig. 7.4.), pomul I prezentând cele mai mari valori ale lui R2.
Totuși valorile R2 sunt în general reduse; comparând aceste valori cu cele din ecuațiile de
regresie dintre MDS și elementele climatice prezentate mai sus, se constată că tăria
corelațiilor dintre MDS și SMP este redusă. Pentru cei doi ani de observații, corelațiile dintre
MDS și SMP sunt semnificative la toate adâncimile în 2016, ambii pomi investigați, dar
numai pentru pomul I în 2017. De ex., valori ale SMP apropiate de 0 corespund unui domeniu

213
larg al MDS, deoarece solul a beneficiat de o umiditate ridicată datorită precipitațiilor și
aplicării udărilor.
0.7
2017
y I = -0.0025x + 0.2273 0.6
R² = 0.0851**
0.5

MDS (mm)
0.4

Tree I 0.3
Tree III 0.2

y III = -0.0001x + 0.2569 0.1

R² = 0.0005
0.0
-100 -80 -60 -40 -20 0
SMP at 0.2 m depth (kPa)

a) b)
0.7
2017 y I = -0.0031x + 0.2289
R² = 0.1476*** 0.6

0.5

0.4

MDS (mm)
Tree I
Tree III 0.3

0.2

y III = -0.0003x + 0.2548 0.1

R² = 0.0035
0.0
-100 -80 -60 -40 -20 0
SMP at 0.4 m depth (kPa
c) d)
0.7
2017 y I = -0.0031x + 0.2267
R² = 0.1516*** 0.6

0.5
MDS (mm)

Tree I 0.4
Tree III 0.3

0.2

y III = -0.0003x + 0.2544 0.1

R² = 0.004
0.0
-100 -80 -60 -40 -20 0
SMP at 0.6 m depth (kPa)

e) f)
Fig. 7.4. Corelațiile dintre MDS și SMP pentru cele patru adâncimi (0,2 m – a și b; 0,4 m – c
și d; 0,6 m – e și f; și 0.8 m – g și h) pentru toții pomii studiați, măr (trees I, II și III) în 2016
și 2017 Mărăcineni, Pitesti; în grafice pomul I cu linie continuă, pomii II și III cu linie
întreruptă (după Chițu și Păltineanu, 2018)

214
 0.7
2017 y I = -0.0047x + 0.2312
R² = 0.1429*** 0.6

0.5

MDS (mm)
0.4
Tree I
Tree III 0.3

0.2

y III = -0.0005x + 0.2542 0.1

R² = 0.0049
0.0
-100 -80 -60 -40 -20 0
SMP at 0.8 depth (kPa)

g) h)
Fig. 7.4. (continuare) Corelațiile dintre MDS și SMP pentru adâncimea de 0.8 m (g și h)
pentru toții pomii studiați, măr (trees I, II și III) în 2016 și 2017 Mărăcineni, Pitesti; în grafice
pomul I cu linie continuă, pomii II și III cu linie întreruptă (după Chițu și Păltineanu, 2018)

7.1.5. Corelațiile multiple dintre MDS, elementele climatice și SMP

Corelațiile dintre MDS și elementele climatice diurne ce caracterizează cerința
evaporativă a atmosferei, precum și cele dintre MDS și SMP, au sugerat obținerea de ecuații
de regresie multiplă dintre toate aceste variabile.
7.1.5.1. Corelațiile multiple dintre MDS, elementele climatice și SMP la prun
Prin calculul ecuațiilor de regresie multiplă, cu cinci variabile independente, din care
patru pentru SMP de sol pentru adâncimile monitorizate precum și un element climatic,
valorile R2 au crescut în general (Tabelul 4), față de valorile R2 din ecuațiile de regresie
simplă (Tabelul 3). Singurele excepții s-au înregistrat pentru pomii I și II în 2016, atunci când
domeniul SMP a fost redus, adică două din nouă valori R2 atunci când T-max a fost luat în
considerație în regresia multiplă (0,362 < 0,385 pentru pomul I, și 0,224 < 0,311 pentru pomul
II), precum și una din nouă corelații în cazul în care VPD-max a fost luat în considerație în
regresia multiplă (0,228 < 0,272). Restul valorilor R2 sunt superioare în Tabelul 7.4
comparativ cu tabelul 7.3. Această creștere substanțială a lui R2 poate fi atribuită contribuției
SMP, chiar dacă numărul total de date analizate nu a fost identic, fiind mai mare (n = 214) în
cazul corelațiilor simple dintre MDS și elementele climatice diurne, față de corelațiile dintre
MDS, SMP și elementele climatice respective (n = 122 pentru un set complet de date).
7.1.5.2. Corelațiile multiple dintre MDS, elementele climatice și SMP la măr
Asemănător corelațiilor multiple de la prun, și în cazul mărului, valorile R2 au crescut
(Tabelul 7.4) în comparație cu valorile R2 calculate pentru ecuațiile de regresie simplă. Spre
deosebire de prun, corelațiile multiple pentru măr au luat în considerație ETo în loc de T-max,
restul variabilelor rămânând aceleași, inclusiv VPD-max.
Comparând valorile R2 din Tabelul 7.4. cu cele din Tabelul 7.2., din partea a doua a
acestora (pentru specia măr) pentru același element climatic, de ex. pentru VPD-max, se poate
observa că valorile R2 din Tabelul 4 au crescut ușor față de cele din Tabelul 2, de la 0,573 la
0,584 în 2016, respectiv de la 0,511 la 0,571 în 2017 pentru pomul I, dar și de la 0,200 la
0,333 pentru pomul II în 2016 și de la 0,474 la 0,494 pentru pomul III în 2017. Atunci când s-
a luat în considerație ETo în regresia multiplă, valorile R2 au scăzut însă de la 0,823 la 0,801
și au crescut de la 0,613 la 0,671 pentru pomul I în cei doi ani, crescând de la 0,366 la 0,402
pentru pomul II și rămânând practic neschimbat pentru pomul III în 2017 (0,403 față de
0,402). Creșterea valorilor R2 poate fi explicată, similar prunului, prin contribuția comună a

215
SMP și a elementelor climatice considerate atunci când ecuațiile de regresie au fost liniare sau
curbilinii dar cu o curbură redusă, în timp ce R2 a scăzut sau a rămas constant pentru regresiile
liniare multiple atunci când tipul de regresie simplă a fost diferit, adică curbiliniu.

Tabelul 7.4. Coeficienții de regresie liniară multiplă dintre MDS și cinci variabile
independente: SMP-0.2 m, SMP-0.4 m, SMP-0.6 m, SMP-0.8 m, precum și VPD-max ori T-
max la prun pentru 2016, 2017 și împreună 2016-2017, precum și pentru măr unde în loc de
T-max este ETo, restul variabilelor fiind aceleași; Simbolurile folosite: MDS I = MDS pentru
pomul I, MDS II = MDS pentru pomul II, MDS III = MDS pentru pomul III, R2 = coeficientul
de determinație, sign. = semnificația, n = 122/an pentru un set complet de date (după
Păltineanu ș.a., 2018, Chițu și Păltineanu, 2018)
Variabile independente
Variabila
Anul SMP- SMP- SMP- SMP- VPD- T- R2 Sign.
dependentă Constanta
0.2 m 0.4 m 0.6 m 0.8 m max max

Prun
MDS I 0,063 -0,001 0,001 -0,001 0,002 0,004 - 0,353 ***
MDS I 0,042 -0,001 0,001 -0,001 0,002 - 0,001 0,362 ***
MDS II 0,027 0,0001 0,001 -0,001 0,001 0,008 - 0,228 ***
2016 MDS II 0,001 0,0001 0,001 -0,001 0,001 - 0,002 0,224 ***
MDS III 0,057 -0,001 0,001 -0,001 0,003 0,012 - 0,576 ***
MDS III 0,006 -0,001 0,001 -0,001 0,003 - 0,003 0,590 ***
MDS I -0,002 -0,001 0,001 0,0001 -0,001 0,020 - 0,627 ***
MDS I -0,086 -0,001 0,001 0,0001 -0,001 - 0,005 0,616 ***
MDS II -0,009 0,000 0,0001 0,0001 0,000 0,037 - 0,812 ***
2017 MDS II -0,161 -0,001 0,001 0,000 -0,0001 - 0,009 0,792 ***
MDS III 0,019 -0,001 0,000 -0,0001 -0,0001 0,029 - 0,771 ***
MDS III -0,097 -0,001 0,001 0,0001 0,0001 - 0,007 0,751 ***
MDS I 0,028 0,000 0,000 0,000 -0,001 0,013 - 0,464 ***
MDS I -0,019 0,000 0,000 0,000 -0,001 - 0,003 0,467 ***
2016- MDS II -0,017 -0,0001 0,001 0,000 -0,001 0,025 - 0,711 ***
2017
MDS II -0,104 0,000 0,001 -0,001 -0,001 - 0,005 0,706 ***
MDS III 0,026 0,0001 0,000 0,0001 0,000 0,022 - 0,660 ***
MDS III -0,061 -0,001 0,000 -0,0001 0,000 - 0,005 0,679 ***
Măr
Variabile independente
Variabila
Anul dependentă SMP-0,2 SMP-0,4 SMP-0,6 SMP-0,8
Constanta
m m m m
VPD-max ETo R2 Sign.

MDS I 0,080 -0,003 0,001 -0,011 0,023 0,072 - 0,584 ***

MDS II 0,127 -0,001 -0,001 -0,005 0,011 0,027 - 0,333 ***
2016
MDS I -0,007 -0,002 0,002 -0,003 0,004 - 0,075 0,801 ***
MDS II 0,100 -0,001 0,0001 -0,002 0,005 - 0,026 0,402 ***
MDS I 0,002 0,003 0,003 -0,015 0,011 0,085 - 0,571 ***
MDS III 0,102 0,001 0,002 -0,003 -0,0001 0,056 - 0,494 ***
2017
MDS I -0,076 0,0001 0,009 -0,018 0,010 - 0,074 0,671 ***
MDS III 0,092 -0,001 0,005 -0,004 -0,001 - 0,040 0,402 ***

216
 7.1.6. Corelația dintre MDS și elementele climatice în soluri umede
Corelația dintre MDS și VPD-max în perioada când solurile erau umede, când acestea
se aflau la capacitatea de câmp (CC) sau chiar mai umede, adică în situația în care SMP a fost
cuprins între valorile de -10 și 0 kPa, pentru a evidenția influența cererii evaporative a
atmosferei (VPD-max) asupra MDS, a fost obținută numai pentru măr (Fig. 7.5.). Astfel, cu
datele din cei doi ani de experiențe au fost obținute corelații liniare directe foarte
semnificative între valorile MDS și VPD-max pentru toți cei trei pomi studiați. Valorile R2
obținute privind corelațiile menționate au fost apropiate de valorile R2 obținute pentru aceleași
corelații atunci când au fost luate în considerație datele de pe întreg domeniul SMP (Tabelul
7.2.). Acest fapt subliniază din nou influența decisivă a elementelor climatice asupra variației
MDS.
0.7
2016-2017 y I = 0.072x + 0.0491
R² = 0.5226***
0.6 y II = 0.0418x + 0.0839
R² = 0.3488***
0.5
Tree I
Tree II
0.4
MDS (mm)

Tree III

0.3

0.2

0.1 y III = 0.0498x + 0.1119

R² = 0.469***
0
0 1 2 3 4 5 6
VPDmax (kPa)
Fig. 7.5. Corelația dintre MDS și VPD-max pentru cei trei pomi (trees I, II și III) în perioada
când solurile au fost umede (la capacitatea de câmp, CC, sau mai umede, când SMP a fost
cuprins între valorile de -10 și 0 kPa), pentru cei trei pomi cercetați, măr, în 2016-2017,
Mărăcineni, Pitești (după Chițu și Păltineanu, 2018)

7.1.7. Discuții privind utilitatea MDS

7.1.7.1. Corelațiile dintre MDS și elementele climatice
Valorile maxime ale MDS la prun s-au înregistrat vara, existând diferențe reduse
privind mărimea valorilor MDS, care ar putea fi explicate în mai multe feluri. La măr, MDS a
prezentat valorile maxime în iunie și iulie, scăzând în lunile următoare, similar cu rezultatele
obținute de Liu ș.a. (2011).
Conejero ș.a. (2010) au găsit o creștere liniară a MDS în funcție de gradul de încărcare
cu fructe al pomilor la speciile sâmburoase, de ex. la piersic, iar Fernandez și Cuevas (2010)
au arătat că MDS a fost afectat, pe lângă stresul hidric, și de felul creșterii sezoniere, de
încărcătura pomilor, de vârsta și mărimea acestora, dar și de alți factori.
În cazul nostru, prunul a arătat un comportament relativ similar față de factorii de
mediu și valorile MDS s-au corelat foarte semnificativ unele cu altele, cu valori ale R2 de
peste 0,70. De asemenea, efectul gradului de încărcare nu a fost studiat în experimentul de
față, fiind studiați pomi maturi, la care diferențele dintre producțiile anuale de fructe nu au
fost considerabile, excepție făcând anul 2017, cu accidente climatice, care a diferit total de

217
ceilalți doi ani, 2015 și 2016. În plus, coroanele pomilor au avut o dezvoltare similară,
numărul de fructe pe pom nu a diferit considerabil, astfel încât suprafața foliară a pomilor a
fost suficientă pentru a putea hrăni și coace fructele. Experimentând pe pruni cu diametre
similare cu ale celor din prezentul studiu, variind între 8 și 13 cm, Intrigliolo și Castel (2005)
au găsit creșteri ale MDS de 13% pentru fiecare cm de creștere a diametrului, arătând și o
creștere liniară a MDS în funcție de gradul de încărcare cu fructe (Intrigliolo și Castel, 2007).
Spre deosebire de datele acestora, date noastre de MDS măsurate pe pomi maturi par să nu fie
substanțial influențate de diametrul trunchiului sau de numărul de fructe pe pom. Această
constatare ne-a permis să prelucrăm datele atât pentru pomi individuali, cât și împreună.
Au fost obținute ecuații de regresie semnificative între MDS la prun și elementele
climatice studiate; astfel, MDS s-a corelat mai puternic cu T și VPD, așa cum au găsit și
Intrigliolo și Castel (2005) pentru aceeași specie, chiar dacă valorile R2 au fost superioare
(0,70) în cazul lor. Totuși, în experimentul de față MDS s-a corelat foarte semnificativ și cu
ETo și cu Rs.
În ceea ce privește mărul, dintre pomii cercetați, pomul I a prezentat cele mai mari
valori ale R2 privind corelațiile dintre MDS și elementele climatice în cei doi ani de studiu
care au implicat SMP, fiind evidențiate îndeosebi corelațiile dintre MDS și VPD, similar
prunului, precum și dintre MDS și ETo, spre deosebire de cele obținute în cazul prunului.
Consecințele corelațiilor directe dintre MDS și elementele climatice menționate ar
putea fi mai serioase în viitor, dacă încălzirea globală continuă în regiune (Păltineanu ș.a.,
2011). În condiții de mediu diferite, au fost publicate corelații dintre MDS și unele elemente
climatice pentru diferite specii pomicole sâmburoase, ca de ex. Conejero ș.a. (2007) cu MDS
în funcție de T măsurată la amiază, precum și ETo, iar Conejero ș.a. (2011) cu MDS în funcție
de VPD mediu la piersic, iar de la Rosa ș.a. (2013) cu MDS în funcție de T medie și VPD
mediu între orele 11:00 și 15:00 la nectarin. Ca și în studiul de față referitor la prun, datele
MDS ale lui de la Rosa ș.a. (2013) s-au corelat slab cu ETo, dar datele MDS de la măr s-au
corelat mai intens cu ETo. Pe de altă parte, Egea ș.a. (2009) au găsit corelații semnificative
puternice între MDS și VPD mediu măsurat între orele 10:00 și 15:00 pentru migdal, așa cum
a fost evidențiat și în prezenta lucrare pentru prun, dar și pentru măr, pomul III, anul 2017.
Referitor la speciile sămânțoase, Doltra ș.a. (2007) au găsit că MDS s-a corelat cu
ETo, similar datelor noastre, precizând astfel că MDS reprezintă un indicator promițător
pentru managementul irigației livezilor de măr.
Atunci când valorile MDS la măr au fost considerate pentru perioadele în care
umiditatea solului a fost ridicată, de natură să nu limiteze extragerea apei de către rădăcinile
plantelor, anume când SMP a variat între -10 și 0 kPa, corelațiile dintre MDS și VPD-max au
rămas puternice. Aceasta implică faptul că în toate condițiile de mediu care influențează
MDS, umiditatea solului și implicit SMP nu au participat practic la contracția trunchiului
pomilor (măr), neexistând condiții limitative pentru accesibilitatea apei din sol pentru
rădăcinile plantelor. Această constatare, precum și valorile mari ale R2 în ecuațiile de regresie
obținute între MDS și elementele climatice, demonstrează influența puternică pe care o au
elementele climatice asupra MDS.
7.1.7.2. Corelațiile dintre MDS și SMP
Așa cum s-a constatat din secțiunea anterioară, corelațiile dintre MDS și SMP au fost,
în general, mai slabe comparativ cu cele dintre MDS și elementele climatice, atât în cazul
prunului cât și al mărului. Senzorii de la adâncimile mici de la ambele specii pomicole, din
orizonturile superioare, au prezentat o amplitudine mai mare a SMP datorită activității
radiculare mai intense și densității radiculare mai mari (Păltineanu ș.a., 2016c) din aceste
orizonturi. Intrigliolo și Castel (2004, 2005) au constatat că valorile MDS la prun din
variantele stresate hidric au fost sensibil mai mari față de MDS din variantele irigate în optim,

218
iar acest fapt este în concordanță cu rezultatele din experiența de față care, aduc și o precizare
suplimentară referitoare la adâncimea întregului sistem radicular al pomilor.
Corelațiile dintre MDS și conținutul de apă din sol (SWC, sau umiditatea solului) din
livezile de măr au fost studiate de Liu ș.a. (2011) în regiunea de nord-vest a Chinei, aceștia
găsind corelații semnificative între MDS și SWC și sugerând că se pot folosi corelații multiple
dintre MDS, elemente climatice și SWC pe adâncimea de 0-1,2 m pentru estimarea MDS în
regim optim de irigare în livezile de măr. În cazul nostru, au fost obținute ecuații de regresie
multiplă dintre MDS, SMP măsurate pe toată grosimea sistemului radicular la măr, la patru
adâncimi, precum și VPD-max ori T-max, care au prezentat valori superioare ale
coeficienților de determinație R2 comparativ cu ecuațiile de regresie simplă. În cazul prunului
s-au obținut aceleași tipuri de corelație multiplă, cu deosebirea că în loc de T-max a fost
utilizată ETo.
7.1.7.3. Pragul valorilor MDS și utilizarea corelațiilor MDS – SMP în programarea și
avertizarea aplicării irigației
Pentru diferite specii pomicole s-au făcut încercări pentru a găsi praguri utile ale MDS
în avertizarea aplicării udărilor. Astfel, Abdelfatah ș.a. (2013) au propus pentru cireș valoarea
MDS de 0,3 mm, valoare nevalidată încă de practică, iar pentru măr au existat mai multe
propuneri de prag, de ex. Bonany ș.a. (2000) au propus 0,2 mm, iar De Swaef ș.a. (2009) a
propus două valori, una de 0,17 mm, iar cea de-a doua 0,28 mm; totuși, Doltra ș.a. (2007) a
argumentat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a găsi valori rezonabile de prag ale
MDS, iar Goldhamer și Fereres (2004) au explicat că cercetările pentru stabilirea de praguri
cu valoare practică în aplicarea udărilor este deosebit de complexă, deoarece starea apei în
plantă este afectată nu numai de conținutul de apă din sol, implict de SMP, ci și de cererea
evaporativă a atmosferei. Și alți autori au afirmat că există dificultăți reale în obținerea de
valori de referință ale MDS pentru a fi folosite ca prag în avertizarea udărilor, de ex, la prun
(Intrigliolo și Castel, 2004, 2005, 2007). În mod similar, Fernandez și Cuevas (2010) au arătat
că pentru pomi (prun și măr), alți indici (de ex. Y-stem) sunt mai sensibili decât MDS pentru
avertizarea udărilor. O idee asemănătoare au exprimat Naor și Cohen (2003), argumentând că
MDS prezintă variații mai mari decât Y-stem, iar Doltra ș.a. (2007), privind mărul, au găsit că
MDS a prezentat sensibilitate inferioară la stresul hidric dar și o variabilitate superioară
comparativ cu Y-stem și cu potențialul apei în plantă măsurat înaintea ivirii zorilor (Y-pd).
În cazul cercetării de față, valoarea de 0,3 mm pentru MDS la măr ar corespunde unei
valori SMP din domeniul umed (> -30 kPa), iar valorile de 0,17-0,20 mm ar corespunde
domeniului foarte umed (0 to -10 kPa), unde nu există stres hidric, iar aplicarea udărilor la
astfel de valori SMP nu este nici economică și nici recomandabilă, mai ales în cazul solurilor
argiloase cu porozitate redusă, unde raportul aer/apă ar prejudicia starea plantelor. Dacă
privim lucrurile în zona clasică a capacității de apă accesibilă plantelor, valorile MDS
menționate ar corespunde unor valori ale umidității solului superioare plafonului minim
folosit în irigație (Păltineanu ș.a., 2015), dar conform rezultatelor obținute, îndeosebi
provenind de la pomul I, măr, valoarea MDS de 0,4 mm ar corespunde unor valori SMP de
cca -60 până la -40 kPa, iar acestea par rezonabile dacă ar fi folosite drept prag pentru
declanșarea udărilor. Totuși, utilizarea acestui prag depinde și de strategia de irigare, putând fi
aplicat pe scară largă numai după verificarea lui în practică, conform producțiilor obținute.
Pe de altă parte, conform corelațiilor noastre obținute la prun, determinate cu aparatura
”DE-1z dendrometer part of BF Agritech PM-11z Phytomonitor, Wireless Phyto-Sensor
System devices” valorile MDS sunt considerabil mai mici decât cele obținute la măr cu
aparatura de tip „DEX 100 Dynamax, Inc. dendrometers”, iar valori ale MDS de 0,28 – 0,30
mm sau chiar de 0,17 – 0,20 mm ar corespunde domeniului foarte uscat al solului, având SMP
sub -200 kPa (Fig. 4). Conform acelorași corelații, în cazul de față, la prun, valori ale MDS de

219
0,08 – 0,12 mm ar corespunde unor valori SMP de cca -60 până la -40 kPa, utilizabile ca prag
în declanșarea udărilor.
Față de datele prezentate de autorii menționați mai sus, rezultatele noastre confirmă pe
de o parte importanța cererii evaporative a atmosferei asupra variației MDS la pomii fructiferi
cercetați, prun și măr, pe de altă parte stabilesc contribuția SMP asupra variației generale a
MDS, atât prin corelații cu o singură variabilă, cât și cu mai multe variabile, atât de climă cât
și de sol.
Datorită variabilității temporale ale valorilor MDS, precum și diferențelor valorilor
diferite obținute de la pomii cercetați, ambele specii, dar și datorită ponderii considerabile a
elementelor climatice în corelațiile multiple obținute în lucrare și ponderii reduse a SMP la
toate adâncimile solului, se recomandă multă prudență în utilizarea pragurilor MDS în
avertizarea și aplicarea udărilor, și numai corelate cu strategia de irigare și verificarea
multianuală în practică.

7.1.8. Concluzii privind corelația dintre MDS, elementele meteorologice și SMP

Pentru condițiile de mediu ale experimentelor desfășurate în livezile de prun și măr de
la Mărăcinei, Pitești, cu soluri cu textură mijlocie și/sau grosieră din lunca înaltă a Argeșului
și Râului Doamnei, cele mai puternice corelații dintre contracția maximă diurnă a trunchiului
pomilor (MDS) și elementele climatice analizate în cazul prunului s-au găsit a fi cu deficitul
de presiune al vaporilor de apă (VPD) și temperatura aerului (T), îndeosebi cu valorile
maxime, respectiv cu evapotranspirația de referință Penman-Monteith (ETo) și VPD în cazul
mărului. Corelațiile au fost foarte semnificative și directe. Totuși, pomii fructiferi studiați au
prezentat comportament individual diferit, în funcție și de lună și an.
Pentru ambele specii pomicole, prun și măr, s-au găsit corelații semnificative, inverse
dar slabe, între potențialul matricial al apei solului (SMP) la toate adâncimile monitorizate pe
dimensiunea sistemului radicular (0 – 0,8 m adâjncime) și MDS, dar și în aceste cazuri au
existat diferențe majore între pomii cercetați.
S-au găsit corelații foarte semnificative, liniare multiple, între MDS ca variabilă
dependentă și elementele climatice care caracterizează cererea evaporativă a atmosferei (ETo,
VPD, T) și SMP pentru cele patru adâncimi ale solului monitorizate: 0,2; 0,4; 0,6 și 0,8 m, ca
variabile independente. La ambele specii, tăria acestor corelații multiple este superioară tăriei
corelațiilor simple care implică aceleași variabile climatice diurne datorită contribuției SMP.
Conform rezultatelor obținute, la prun valori ale MDS de 0,08 – 0,12 mm pentru toate
adâncimile solului corespund unor valori ale SMP de cca. -60 la -40 kPa, utilizate în mod
obișnuit ca plafon minim al umidității solului în declanșarea irigației în regim optim; la măr,
valoarea de prag a MDS de 0,4 mm corespunde aceluiași plafon minim. Totuși, datorită
variabilității individuale a MDS în timp și spațiu, ponderii mari a elementelor climatice care
caracterizează evaporativitatea atmosferică (VPD, ETo), precum și ponderii reduse a SMP la
toate adâncimile de sol în variația MDS, utilitatea corelațiilor multiple și a celor simple ale
MDS în funcție de SMP este limitată, depinzând și de strategia de irigare, în regim optim sau
sub stres hidric.

220
 7.2. Utilizarea indicelui de stres hidric al culturii determinat cu temperatura frunzelor
(crop water stress index – CWSI) în avertizarea aplicării irigației și corelarea acestuia cu
conținutul de apă al solului
7.2.1. Liniile bazale inferioare (lower base lines, LBL) și superioare (upper base lines,
UBL) pentru măr și prun, indicele de stres hidric (crop water stress index, CWSI)
Pentru cele două soiuri de măr și trei vârste diferite s-au obținut datele prezentate în
fig. 7.7. – 7.9. Se obserrvă faptul că pantele dreptelor LBL sunt relativ apropiate, deși ușor
diferite. Cea mai mare pantă a LBL se remarcă în cazul livezii celei mai tinere de măr Idared,
care transpiră mai intens la deficite ale vaporilor de apă din atmosferă mari (4,5 -5,0), aparatul
foliar al acestui soi fiind mai rece cu peste 1°C față de cel al soiului Golden spur și Idared de
12 ani. Dar cea mai mare pantă în valoare absolută (-2,3) s-a înregistrat în cazul speciei prun,
soiul Stanley (Fig. 7.10 – 7.11). Toate ecuațiile de regresie obținute sunt foarte semnificative
din punct de vedere statistic.

Deficitul de presiune al valorilor de apa (kPa)

0.0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5 4.0 4.5
5.0

4.0 Linia bazala superioara

3.0 Tc-Ta-August
Diferenta de temperatura dintre frunze si aer Tc-Ta (C)

2.0 Tc-Ta-Iulie

1.0

0.0

-1.0

-2.0

-3.0

-4.0

-5.0
Linia bazala inferioara
-6.0 y = -1.3152x + 0.1336
R2 = 0.701***
-7.0

-8.0

-9.0

a) b)
Fig. 7.7. Liniile bazale inferioare (LBL) și superioare (UBL) necesare calculării indicelui de
stres hidric (CWSI) al soiului de măr Idared altoit pe portaltoiul M.9; vârsta livezii: 12 ani (a),
5 ani (b), Mărăcineni (după Păltineanu ș.a., 2017)

221
Fig. 7.8. Linia bazală inferioară și superioară necesare calculării indicelui de stres hidric al
soiului de măr Golden spur altoit pe M.9, vârsta 5 ani, Mărăcineni (după Păltineanu ș.a.,
2017)

LBL si UBL pentru calculul CWSI la mar

5
Diferenta de temperatura dintre frunze si aer

4 UBL
3
2
1
Deficitul de presiune al valorilor de apa (kPa)
0
Tc-Ta (C)

0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5 5

-1
-2
-3
-4
LBL pentru:
-5
Idared/M9-12 ani
-6
Idared/M9-5 ani
-7
Golden spur/M9-5 ani
-8

Fig. 7.9. Liniile bazale inferioare (LBL) și superioare (UBL) necesare calculării indicelui de
stres hidric (CWSI) al soiurilor de măr Idared și Golden spur altoite pe portaltoiul M.9,
Mărăcineni (după Păltineanu ș.a., 2017)

222
Fig. 7.10. Linia bazală inferioară și superioară necesare calculării indicelui de stres hidric al
soiului de prun Stanley altoit pe corcoduș, Mărăcineni (după Păltineanu ș.a., 2017)
LBL si UBL pentru calculul CWSI la prun
4
3 UBL
Diferenta de temperatura dintre frunze si aer

2
1 Deficitul de presiune al valorilor de apa (kPa)
0
-1 0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5
-2
-3
Tc-Ta (C)

-4
-5
-6
-7
-8 LBL pentru:
Stanley/Corcodus-Chitu
-9
-10 Prunus cerasifera-Sammis si
Jernigan (1992)
-11
-12

Fig. 7.11. Liniile bazale inferioare (LBL) și superioară (UBL) necesare calculării indicelui de
stres hidric (CWSI) al soiurilor de prun Stanley altoit pe corcoduș, Mărăcineni (după
Păltineanu ș.a., 2017)

7.2.2. Liniile bazale inferioare (LBL) și superioare (UBL) pentru piersic și cais
Pe lângă datele pentru prun și măr obținute la Mărăcineni, Pitești, rezultate
asemănătoare s-au obținut și pentru cais și piersic, în alte condiții pedo-climatice, mai aride
(Dobrogea). Astfel, fig. 7.12. redă liniile bazale inferioare și superioare pentru piersic, în
vederea calculului CWSI, iar fig. 7.13. indică aceleași mărimi pentru cais, pentru câteva soiuri
diferite.

223
 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8 3.0 3.2 3.4 3.6 3.8
6
5 Linia bazala superioara (UBL = 5.72 C) C)
4
3 y insorit = -1.8087x + 0.4767
2 R2 = 0.6375***
1 VPD (kPa)
0
-1 y medie = -1.5922x - 1.0685
Tc-Ta (ºC)
R2 = 0.6308***
-2
-3
-4
-5
y umbrit = -1.3757x - 2.6137
-6 R2 = 0.5509***
-7
-8 Liniile bazale inferioare (LBL)
-9
-10

Fig. 7.12. Liniile bazale inferioare: însorită, umbrită şi medie şi linia bazală superioară,
necesare în determinarea coeficientului de stres hidric (CWSI) în livada de piersic, varianta
irigată în optim (T1) (după Păltineanu ş.a., 2013)

Soiul Orizont VPD (kPa) Soiul Tudor VPD (kPa)

0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8
5 5
Tc-Ta Sunlit 4 UBL = 4.86 ºC Tc-Ta Sunlit
4 UBL = 4.86 ºC
3 Tc-Ta Shaded 3 y = -1.3078x - 0.3163 Tc-Ta Shaded
2 ysunlit = -1.4157x - 0.2082 2 R² = 0.5029***; n=43
R² = 0.4798***; n=43
1 1
Tc-Ta (ºC)
Tc-Ta (ºC)

0 0
-1 -1
-2 -2
-3 -3
-4 -4
-5 yshaded = -1.6984x - 0.1611 -5 y = -1.6155x - 0.1622
-6 R² = 0.5726***; n=43 -6 R² = 0.5292***; n=43
-7 -7

a) b)

Soiul Goldrich VPD (kPa)

0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2 2.2 2.4 2.6 2.8
5
4 UBL = 4.86 ºC Tc-Ta Sunlit
3 Tc-Ta Shaded
2
y = -1.1863x - 0.1408
1
Tc-Ta (ºC)

R² = 0.3856***; n=43
0
-1
-2
-3
-4
y = -1.6166x + 0.3435
-5 R² = 0.5348***, n=43
-6
-7

c)
Figura 7.13. a, b, c. Liniile bazale inferioare calculate pentru cele trei soiuri de cais separat şi
pentru cele trei înălţimi ale coroanei împreună, pentru ambele expoziţii (după Păltineanu ş.a.,
2015)

224
 7.2.3. Corelația dintre indicele de stres hidric (CWSI) și conținutul de apă din sol
(CAS) la măr, piersic și cais
Corelațiile inverse, liniare și foarte semnificative (R2=0.392***), dintre valorile CWSI
și valorile CAS înregistrate în livada de 12 ani sunt vizualizate în fig. 7.14. a și b. Totuși, R2
nu prezintă o valoare ridicată datorită unor factori precum: variabilitatea condițiilor de sol și a
unor factori tehnologici. Rezultatele sunt în concordanță cu datele publicate anterior de
Păltineanu ș.a. (2013, 2015) pentru piersic și cais cultivat în condițiile din Dobrogea (fig.
7.15. și 7.16.), dar și cu Das (1991) pentru alte specii (grâu) pentru condițiile de semi-ariditate
din zona Delhi, India.
Corelațiile obținute pot folosi la avertizarea aplicării udărilor în livezi, în funcție de
regimul de irigare dorit: în optim, sau sub stres hidric, în acest ultim caz și conform gradului
de stres asumat de fermieri.
44 1.2
40 Capacitatea de camp 1.1

Fractiune din intervalul umiditatii active

Capacitatea de camp
Continutul de apa din sol (%cm 3 cm-3)

36 1.0

32 y = -18.769x + 36.41 0.9

R2 = 0.3921***
28 0.8
y = -0.7987x + 0.9451
24 0.7 R2 = 0.3921***

20 0.6

0.5
16 Coeficientul de ofilire
0.4
12
0.3
8
0.2
4
0.1
0 Coeficientul de ofilire
0.0
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1.0
CWSI CWSI

a) b)
Fig. 7.14. Corelațiile dintre valorile CWSI determinate în cazul livezii de măr de 12 ani
(Idared/M.9) și valorile medii ale CAS pe stratul de sol de 1 m adâncime: a – valori absolute
(IUA) dintre capacitatea de câmp pentru apă și coeficientul de ofilire, b – valori fracționare
ale IUA, Mărăcineni, Pitești (după Păltineanu ș.a., 2011)
Frunzele insorite Frunzele umbrite

30 30
Capacitatea de camp Capacitatea de camp
CAS pe adancimea de 0-80 cm

28 28
CAS pe adancimea de 0-80 cm

26 y = -11.06x + 23.524 26
y = -12.289x + 21.425
R2 = 0.4246*** R2 = 0.2097*
(% cm3 cm-3)

24 24
(% cm3 cm-3)

22 22
Plafonul minim Plafonul minim
20 20

18 18

16 16

14 14
Coeficientul de ofilire
Coeficientul de ofilire
12 12
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45 0.50 0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45 0.50

CWSI CWSI

a) b)
Fig. 7.15. Corelaţiile dintre CWSI la piersic şi conţinutul de apă al solului (CAS) ca medie pe
adâncimea de 0-0,8 m pentru situaţia însorită (a), umbrită (b) şi medie (c) în cele trei variante
de irigare, între capacitatea de câmp (CC) pentru apă a solului şi coeficientul de ofilire (CO)
(după Păltineanu ş.a., 2013)

225
 Situatia medie (insorita si umbrita) a frunzisului

30
Capacitatea de camp

CAS pe adancimea de 0-80 cm

28

26
y = -11.788x + 22.371

(% cm3 cm-3)
24 R2 = 0.3466**

22
Plafonul minim
20

18

16

14 Coeficientul de ofilire
12
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45 0.50
CWSI

c)
Fig. 7.15 (continuare). Corelaţiile dintre CWSI la piersic şi conţinutul de apă al solului (CAS)
ca medie pe adâncimea de 0-0,8 m pentru situaţia medie din cele trei variante de irigare, între
capacitatea de câmp (CC) pentru apă a solului şi coeficientul de ofilire (CO) (după Păltineanu
ş.a., 2013)

Ambele expozitii VPD (kPa) Toate datele VPD (kPa)

0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8
5 5
4 UBL = 4.86 ºC Tc-Ta Sunlit 4 UBL = 4.86 ºC
3 Tc-Ta Shaded 3
2 yinsorit = -1.3079x - 0.2137 2
Tc-Ta (ºC)

1 R² = 0.4416***; n = 130 1
Tc-Ta (ºC)

0 0
-1 -1
-2 -2
-3 -3
-4 -4
-5 yumbrit = -1.6513x + 0.0215 -5 y = -1.4797x - 0.0961
R² = 0.5284***; n = 131 R² = 0.4738***; n = 261
-6 -6
-7 -7

a) b)
Fig. 7.16. Liniile bazale inferioare la cais calculate pentru toate date grupate după expoziţie
(a), respectiv toate datele împreună (b) (după Păltineanu ş.a., 2015)

7.2.4. Concluzii privind utilitatea CWSI în avertizarea aplicării udărilor

În cazul celor două specii studiate: măr și prun, s-au obținut corelații foarte
semnificative între deficitul de presiune al valoprilor de apă din atmosferă (VPD) și diferența
de temperatură dintre frunze și aer din același moment (Tc-Ta) în condițiile de mediu de la
Mărăcineni-Pitești, numite linii bazale inferioare (LBL). În mod similar, au fost obținute
corelații foarte semnificative și pentru cais și piersic în condițiile climatice mai aride din

226
partea de est a Dobrogei (Valu lui Traian), dar aceste LBL-uri au fost diferite în situaţia în care
frunzele au fost însorite, comparativ cu cele umbrite.
Pentru livada de măr cu soiul Idared, în vârstă de 12 ani, valorile indicelui de stres
hidric (CWSI) au variat între 0,10 și 0,80, ultima valoare înregistrându-se pentru situațiile de
stres hidric puternic. Pentru irigare în regim optim se recomandă utilizarea valorile CWSI de
0,20 când se dorește un plafon minim ridicat al CAS și maximum 0,50, când se administrează
regimul de irigare sub stres hidric. În cazul piersicului din Dobrogea, valorile CWSI au variat
practic între 0, reprezentând situaţiile fără stres hidric existente imediat după udări şi 0,50, când pomii
erau deja stresaţi hidric. Pentru piersic și cais, în condiţiile solurilor de tip cernoziom şi de climat
semi-arid din Dobrogea, irigaţia prin aspersiune în regim optim poate fi aplicată când livada atinge
valori ale CWSI de 0,18-0,20 (corespunzând unui plafon minim Pm de 50 din IUA), în cazul frunzelor
însorite, recomandate în practică. Pentru situaţii de regim de irigare în condiţii de stres hidric, valorile
CWSI pot fi folosite în funcţie de strategia aplicată (Păltineanu ș.a., 2015b).
S-au obținut corelații inverse semnificative între valorile CWSI la măr și conținutul de
apă din sol (CAS), care pot fi folosite în adoptarea regimului de irigare. De asemenea,
corelații similare au fost obținute și pentru speciile piersic și cais din Dobrogea. Totuși,
coeficientul de determinație al ecuațiilor de regresie nu prezintă valori ridicate, datorită
variabilității spațiale a solului și probabil unor factori climatici și tehnologici. De aceea, se
recomandă ca utilizarea CWSI să se facă în asociere cu alte metode de avertizare a udărilor,
de ex, cu monitorizarea potențialului apei în sol prin senzori amplasați în cadrul unui profil
vertical cu mai multe adâncimi, începând cu orizonturile de sol de la suprafață și până la 0,8
m.

227
 Capitolul 8. Concluzii și recomandări
Speciile pomicole și de arbuști fructiferi studiate în prezenta lucrare sunt: mărul,
părul, gutuiul, prunul, cireșul, vișinul, piersicul, caisul, migdalul, nucul, alunul, coacăzul,
zmeurul, afinul, murul și căpșunul. Sunt descrise succint cerințele ecologice ale speciilor
studiate, atât din punct de vedere climatic cât și pedologic.
Aceste culturi se dezvoltă în general bine în climatul zonei temperate din țara noastră,
din punct de vedere al temperaturii, luminii, precipitațiilor ș.a., piersicul, caisul și migdalul
găsind cele mai bune condiții de temperatură în regiunile cele mai calde din România. Din
punct de vedere al solului, textura mijlocie este cea mai favorabilă pentru oricare dintre aceste
specii pomicole, iar recomandările noastre sunt în primul rând pentru astfel de soluri.
Totuși, pentru a obține producții ridicate constante, în cea mai mare parte a regiunilor
României este nevoie de irigație. Practic, orice plantație nou înființată necesită sistem de
irigație, cel mai frecvent cu caracter local.
Condițiile climatice și tendința variabilelor climatice referitoare la consumul de apă al
plantațiilor pomicole și de arbuști fructiferi
În ultimii 50 de ani, în localitatea în care s-au desfășurat experiențele, Mărăcineni,
județul Argeș, temperatura medie anuală a aerului a fost de 9,9ºC, dar în ultimii 30 de ani
aceasta a crescut cu 0,4ºC, atingând 10,3 ºC. Temperatura medie a maximelor lunii celei mai
calde (iulie) a crescut în ultimii 30 de ani cu 0,7ºC, de la 27,8ºC la 28,5ºC. Amplitudinea
termică medie zilnică, ca și temperatura medie a minimelor lunii celei mai reci (ianuarie), au
crescut cu numai o zecime de grad Celsius (11,7ºC față de 11,6ºC ca amplitudine și respectiv -
5,0ºC față de -5,1ºC).
În ultimii 50 de ani, cel mai mare ritm de creștere al probabilităților (valori medii pe
toate lunile anului), implicit și al valorilor reale, l-a avut temperatura medie a aerului (7,44%
în medie pe deceniu), urmată de viteza vântului (6,47% în medie pe deceniu), temperatura
maximă a aerului (5,40%), temperatura minimă a aerului (5,19%) și evapotranspirația de
referință (ETo, de 5,14%). La polul opus, cu cele mai mici valori ale tendințelor
probabilităților s-a situat deficitul pluviometric cu 0,18% pe deceniu și umiditatea relativă a
aerului cu -0,27% în medie pe deceniu.
În ultimii 30 de ani, cel mai mare ritm de creștere al probabilităților, și implicit și al
valorilor reale, l-a avut viteza vântului (11,65% în medie pe deceniu), urmată de
evapotranspirația de referință (ETo) cu 10,28% în medie pe deceniu, temperatura medie
(9,73%), temperatura minimă (8,49%) și precipitațiile atmosferice cu 6,94% în medie pe
deceniu. La polul opus cu ritmuri în scădere s-au situat amplitudinea termică medie zilnică, cu
-0,32%, și mai ales deficitul pluviometric cu -5,01% în medie pe 10 ani (creștere a
excedentului pluviometric).
În ceea ce privește localizarea sezonală a oscilațiilor ritmului mediu pe deceniu al
probabilităților în ultimii 50 de ani (valori medii pentru toate elementele climatice), lunile cu
cele mai mari valori au fost iulie cu 6,55% (mai ales datorită creșterii temperaturilor medii și
extreme și a ETo), august cu 6,19% (creșterea temperaturii aerului și ETo), iunie cu 5,17%
(temperatura aerului și ETo) și aprilie cu 4,85% (creștere ETo, viteză vânt și durată de
strălucire a soarelui și temperatură medie a aerului), iar cele mai stabile luni au fost
septembrie (2,17%, creștere doar a temperaturii medii a aerului), noiembrie (1,89%) și
decembrie cu 1,76% ritm mediu de schimbare pe 10 ani.
Aceleași calcule pentru ultimii 30 de ani au evidențiat luna aprilie ca având cele mai
mari ritmuri medii pe deceniu de creștere al probabilităților (8,77%, mai ales datorită creșterii
probabilităților ETo cu 20,43%, a duratei de strălucire a soarelui cu 19,25% și a vitezei
vântului cu 14,64% în medie pe 10 ani), urmată de august (8,51%, prin creșterea mai ales a
temperaturilor, a ETo și a vitezei vântului), septembrie (8,12%, temperaturi aer și ETo) și
iulie (8,12%, temperaturi aer, ETo și viteză vânt). La polul opus, cu cele mai reduse

228
schimbări, lunile ianuarie (0,185%, creștere a precipitațiilor și scădere Def) și februarie cu -
0,55% (scădere durată de strălucire a soarelui și amplitudine termică).
Impactul creșterii rapide și continue, accentuată în ultimii 30 de ani a ETo, a duratei de
strălucire a soarelui și mai ales a temperaturilor din lunile primăvară și de vară asupra speciile
pomicole are deja implicații majore în pomicultură (modificarea arealelor de favorabilitate
climatică a speciilor, diminuarea proceselor de asimilație în perioadele cu valuri de căldură,
prelungirea și acutizarea perioadelor cu secetă atmosferică și pedologică, creșterea
consumului de apă și al necesarului de apă de irigare și a frecvenței aplicării udărilor, grăbirea
maturării fructelor, scăderea acidității acestora și creșterea conținutului în glucide etc.).
De asemenea, creșterea ETo în lunile de primăvară și mai cu seamă în luna aprilie cu
16,38 mm în ultimele 3 decenii (cu 20,43% probabilitate medie pe deceniu), a început să
influențeze negativ procesul de polenizare prin deshidratarea stigmatelor florilor, mai ales la
specia prun.
Caracterizarea aridității la nivel de țară
Pentru caracterizarea stării de ariditate la nivel de țară au fost utilizate date din lucrări
mai vechi (Păltineanu ș.a., 2007), cu medii calculate pentru secolul al XX-lea. Spre deosebire
de datele orientative privind valoarea ETo din perioada mai veche, calculate prin metoda
Penman-Monteith, datele de ETo calculate pentru Mărăcineni, Pitești, actualizate, ca medii pe
ultimii 30 de ani, diferă relativ puțin față de precedentele, îndeosebi în lunile de vară când, cu
precădere, este necesară irigarea. Diferențele de ETo dintre cele două perioade menționate
sunt reduse, iar pentru perioada de aplicare a udărilor, mai-august, diferențele sunt de
asemenea, reduse. Similar, diferențele dintre precipitațiile celor două perioade sunt reduse; în
consecință, indicele de ariditate lunar, Iar, diferă la a doua zecimală în cursul lunilor de vară.
Chiar dacă evoluția climatică pentru diferitele regiuni ale țării noastre nu este chiar
similară, se poate conchide că valorile orientative prezentate mai sus pot fi folosite în calculul
evapotranspirației culturilor, al precipitațiilor anuale, precum și al indicelui de ariditate, dacă
nu există date actualizate din regiunile de interes pentru plantațiile de pomi și arbuști fructiferi
(coacăz, zmeur, mur și afin).
Raionarea hidrofizică a României
Majoritatea solurile irigabile din România pot reține o cantitate importantă de apă
pentru a fi redată ulterior în procesul de evaporaţie şi transpiraţie a plantelor, exceptând
solurile pietroase, cele cu conținut foarte mare de nisip grosier, sau cele afectate de
sărăturare/soloneţizare, precum și cele care prezintă un volum edafic redus, respectiv o
vegetaţie specifică, dar care ocupă, în general, alte moduri de folosinţă a terenului decât cele
agricole sau horticole.
Unitățile hidrofizice existente la nivel național prezintă o variabilitate ridicată, în
funcție de textura solurilor. Astfel, această gamă largă de unități hidrofizice conțin soluri
nisipoase, cum sunt de ex. solurile de pe partea stângă a râului Jiu de la Dăbuleni și din partea
de nord a județului Bihor, caracterizate de valori reduse ale indicilor hidrofizici: coeficient de
ofilire – CO, capacitate de câmp – CC, plafon minim – Pm, interval al umidității active –
IUA, domeniu ușor accesibil al IUA, adică CC – Pm, până la unități formate în mare măsură
de soluri cu textură fină, de tipul vertosolurilor din Câmpia Boianului sau Câmpia Găvanu –
Burdea, unde CO, Pm și IUA au valorile cele mai ridicate, dar nu și intervalul apei ușor
accesibile CC – Pm, care este maxim în solurile textural echilibrate; o mare răspândire au
unitățile hidrofizice formate din solurile cele mai fertile: cernoziomuri și faeoziomuri, cum
sunt cele din partea de sud-est a României (Dobrogea, Bărăgan, sud-estul Moldovei), sau
parțial cele din Câmpia de Vest, care prezintă cele mai favorabile proprietăți hidrofizice.
Cele mai bogate surse potențiale de apă de irigație provenită din strate freatice sunt
cantonate în formațiunile aluvionare ale luncii și teraselor Dunării, ale luncilor, teraselor și
conurilor de dejecție ale principalelor râuri ale României: Someș, Mureș, Timiș, Olt, Argeș,

229
Prahova, Buzău, Putna, Moldova, Siret etc.. În ceea ce privește apele de adâncime, rezerve
importante sunt deținute în straturile de Frătești și de Cândești, în calcarele jurasice și
cretacice din Dobrogea de Sud, în depozitele pleistocene și panoniene din Câmpia de Vest, în
nisipurile daciene din Oltenia.
Pentru România, teritoriul cu aport freatic depășește 4 mil. ha, cu un aport mediu de
1.800 m3/ha/an. În ceea ce privește apele subterane de adâncime, în prezent acestea se
folosesc pe suprafețe relativ restrânse pentru irigarea culturilor agricole. Suprafața estimată că
este amenajată pentru irigare cu ape subterane nu depășește 26.000 ha.
În prezent, în România există o serie de amenajări de irigații la care sursa de apă o
reprezintă lacurile. Din suprafața totală brută amenajată, se poate iriga cu apă provenită din
lacuri o suprafață de 611.847 ha. Suprafața totală potențială care se poate iriga cu apă
provenită din lacuri colinare este de 160.608,5 ha.
Metoda FAO de determinare a mărimilor specifice regimului hidrologic a culturilor
agricole în vederea stabilirii necesarului apei de irigație și avertizării udărilor (Allen ș.a.,
1998), bazată în bună măsură pe structura lucrării mai vechi a lui Doorenbos și Pruitt (1977),
„Guidelines for predicting crop water requirements”, și-a dovedit utilitatea practic pe toate
meridianele lumii, inclusiv în România.
Pentru condițiile climatice specifice regiunii studiate, de la Mărăcineni, Pitești,
variabilele definite de autorii menționați au fost calculate pentru cele 16 specii pomicole și de
arbuști fructiferi; mai întâi au fost calculați coeficienții de cultură, notați generic cu simbolul
Kc, atât în livezile cu sistem de întreținere a solului de tip ogor (Kc-ogor), cât și în cel înierbat
(Kc-iarbă), precum și coeficientul culturii de bază, care cuantifică numai consumul plantelor
pomicole (Kcb); Kc prezintă o dinamică asemănătoare între speciile pomicole studiate,
depinzând esențial de umiditatea relativă minimă diurnă, precum și de viteza vântului la
înălțimea de 2 m.
La începutul perioadei de vegetație, valorile Kc sunt minime și prezintă variații
determinate de dinamica vremii, însă după cca. 2 – 3 săptămâni Kc crește intens, dar diferit în
funcție de specie, ajungând la un palier maxim în perioada cea mai caldă a sezonului de
vegetație, de asemenea diferit printre speciile studiate. Valori similare ale acestor coeficienți
au arătat însă speciile măr, păr, gutui, care formează o grupare, apoi cireșul și vișinul, altă
grupare, prunul, piersicul, caisul și alunul – altă grupare, iar migdalul – altă grupare; nucul
arată o distribuție temporală mai deosebită față de cea a speciilor menționate anterior, prin
atingerea mai devreme a coeficienților de cultură care arată o stare de evapotranspirație
maximă. Și arbuștii prezintă curbe specifice ale dinamicii Kc, arătând o perioadă mai scurtă a
palierului de valori maxime, în timp ce căpșunul are cele mai mici valori ale Kc și un palier
relativ lung de descreștere treptată ale Kc.
Evapotranspirația de referință (ETo), evapotranspirația culturilor irigate (ETc-ogor,
ETc-iarbă) și transpirația culturii de bază (Tcb) în regim optim de irigare reprezintă alte
variabile importante definite de metoda FAO. Acestea depind, de asemenea, de elementele
climatice: temperatura aerului, umiditatea relativă medie, durata de strălucire a solarelui
(implicit radiația solară), precum și viteza vântului. Cu excepția ETo, toate celelalte variabile
menționate depind și de caracteristicile culturii pomicole: indicele suprafeței foliare, volumul
coroanei pomilor, densitatea pomilor la hectar, sistemul de înteținere a solului, precum și de
fazele de vegetație a pomilor. Forma acestor curbe, care reprezintă dinamica variabilelor
menționate, este oarecum asemănătoare unor parabole de gradul al doilea în zig-zag, cu punct
sau palier de maxim în luna cea mai caldă (iulie), dar cu variații diurne importante.
Pentru toate speciile pomicole studiate, curba care reprezintă dinamica ETo are o
poziție superioară tuturor celorlalte curbe în primele două luni și jumătate din perioada de
vegetație, după care este depășită numai de curba ETc-iarbă (în livezile cu iarbă între

230
rândurile de pomi) până în sfârșitul lunii spetembrie; cea mai mare diferență dintre ETo și
celelalte curbe se constată în primele două luni: aprilie și mai. ETc-ogor (în livezile cu ogor
între rândurile de pomi) și Tcb diferă puțin în prima parte a perioadei de vegetație, fiind
aproape egale în rest, Tcb prezentând cele mai mici valori.
Necesarul net al apei de irigație pentru condițiile climatice medii de la Mărăcineni,
Pitești, calculat ca diferență între valorile ETc ale speciilor studiate și precipitațiile efective
medii, prezintă valori notabile numai în lunile de vară: iunie, iulie și august, iar referitor la
iunie, îndeosebi în ultima decadă. Numai nucul necesită apă de irigare și în ultima decadă a
lunii mai.
La nivelul României, durata anuală a aplicării irigației și norma de irigație pentru toate
speciile pomicole studiate depind de indicele de ariditate al regiunii; astfel, regiunile sud-
estice ale țării: Dobrogea, Bărăganul, sud-estul Moldovei și extremitatea sudică a Munteniei și
Olteniei, dar și arealele cu soluri nisipoase, fiind cele mai aride, prezintă durata maximă a
perioadei de irigare, precum și cele mai mari valori ale cantității de apă pentru irigație (norma
de irigație). Aceste variabile pot fi calculate pentru fiecare loc cu condiția existenței unui set
de date climatice măsurate pe o durată care să ofere un grad suficient de încredere (cca. 30 de
ani).
Pentru Mărăcineni, Pitești, aceste mărimi, în ordinea ETc-ogor / ETc-iarbă / Tcb,
exprimate în mm/lună, sunt distribuite astfel în lunile de vară, în care se aplică în mod curent
irigarea, în iunie îndeosebi în ultima decadă:
-pentru speciile măr, păr, gutui:
-iunie: 44 / 20 / 12
-iulie: 80 / 45 / 40
-august 68 / 40 / 35
-pentru specia cireș:
-iunie: 44 / 18 / 10
-iulie: 80 / 45 / 40
-august 67 / 40 / 35
-pentru specia vișin:
-iunie: 45 / 20 / 12
-iulie: 80 / 47 / 40
-august 68 / 40 / 35
-pentru speciile prun, piersic, cais și alun:
-iunie: 40 / 15 / 7
-iulie: 72 / 40 / 35
-august 62 / 35 / 30
-pentru migdal (de aici mai departe numai ETc-ogor / Tcb):
-iunie: 12 / 2
-iulie: 40 / 35
-august 35 / 30
-pentru nuc:
-mai: 30 / 25
-iunie: 45 / 40
-iulie: 65 / 55
-august 55 / 50
-pentru arbuști:
-iunie: 30 / 20

231
 -iulie: 60 / 55
-august 50 / 40
-pentru căpșun:
-iunie: 10 / 5
-iulie: 40 / 30
-august 30 / 25
Desigur, aceste valori trebuie rotunjite prin adaos și mai trebuie adăugate și pierderile
de apă din sistem, care sunt variabile de la un sistem de irigație la altul. Trebuie subliniat că
valorile menționate mai sus sunt valabile pentru condițiile climatice medii ale perioadei de
vegetație și ajută la proiectarea sistemelor de irigație, dar acestea se schimbă în funcție de
condițiile de vreme din fiecare an.
Deși valorile de mai sus sunt date pentru cele 3 tipuri de ETc, totuși dacă se folosește
numai picurarea ca metodă de irigare, care are și cele mai bune randamente de udare în câmp,
recomandabil cu două tuburi de distribuție a apei la pomi, de o parte și de alta a rândului de
pomi, astfel încât să se umecteze rândul de pomi pe o lățime de cca. 0,8 – 1,0 m, atunci numai
variabila Tcb este recomandabilă a fi luată în considerație, deoarece nu se va uda nici iarba
dintre rândurile de pomi și nici ogorul negru dintre aceleași rânduri, oricare dintre acestea
fiind sistemul de întreținere al solului din plantațiile pomicole. Există însă riscul ca în anii
secetoși iarba dintre rânduri să se usuce, dar aceasta se poate reface ulterior prin aportul
ploilor. Acolo unde gradul de ariditate crește, mărimea ETc-iarbă, ETc-ogor sau Tcb de
asemenea crește, iar unde sistemul de întreținere este ogorul, de ex. în Dobrogea, valorile
ETc-ogor sau Tcb vor fi în mod sigur mult superioare.
În condițiile climatice medii de la Mărăcineni, fără aplicarea irigației, pentru un sol cu
textură mijlocie, începând din prima jumătate a lunii iulie, coeficientul pedologic de stres
hidric (Ks) nu se mai menține la valoarea 1, valoare care arată o cultură netresată hidric, ci
scade la valori subunitare, specifică stresului hidric, revenind însă la valori superioare la
sfârșitul fiecărui ciclu decadal de umectare datorită căderii precipitațiilor, rareori ajungând
însă la valoarea 1, în special după ce-a de-a doua jumătate a lunii septembrie, când redevine 1.
În perioadele cu stres hidric, solul nu se mai reumectează la nivelul capacității de câmp
(CC) după căderea precipitațiilor decadale, iar umiditatea solului la sfârșitul decadei scade sub
valoarea plafonului minim (Pm). În mod similar coeficientului Ks, evapotranspirația culturii
în regim natural de precipitații (ETc-ajustat) nu mai coincide cu evapotranspirația optimă a
plantației (ETc), ci descrește, prezentând cicluri de umectare-uscare conform căderii
precipitațiilor decadale efective din regiune. În funcție de specie, perioadele de stres hidric
apar la date diferite. Perioadele de stres hidric pronunțat în condițiile climatice medii ale
regiunii se întind în lunile cu consum de apă maxim, iulie și august, precum și în prima parte a
lui septembrie, până când precipitațiile echilibrează valorile descrescătoare la ETo.
Forma graficelor este asemănătoare la multe dintre speciile pomicole studiate,
deoarece este determinată de valorile elementelor climatice și de oscilațiile acestora, care sunt
comune tuturor, existând, totuși, diferențe mici între ele, generate de specificul extragerii apei
din sol de către pomi. De ex., nucul și arbuștii fructiferi diferă apreciabil de ceilalți pomi
fructiferi.
Deoarece mărimea coeficienților Kc-ogor este inferioară coeficienților Kc-iarbă,
stresul hidric în condiții naturale de precipitații apare mai târziu, pe la mijlocul lunii iulie la
ogor, respectiv la începutul acesteia la iarbă. Pentru căpșun, având înrădăcinare superficială și
un plafon minim (Pm) ridicat, de 0,8 din IUA, Ks ia valori de stres hidric redus încă începând
de la mijlocul lunii iunie, dar acesta se accentuează în iulie și august, dispărând spre sfârșitul

232
lunii septembrie. Cum s-a amintit mai sus, toate variabilele discutate sunt mult mai severe în
regiunile mai aride din Dobrogea, Bărăgan sau alt loc din partea extrem sudică a țării, dar
metoda FAO poate fi utilizată oriunde cu grad maxim de încredere.
Metodele alternative pentru stabilirea momentului optim de aplicare a udărilor constau
în monitorizarea unor însușiri ale plantelor de a sesiza stresul hidric, de ex. utilizarea
contracției maxime diurne a trunchiului pomilor (MDS) și/sau a indicelui de stres hidric bazat
pe temperatură (CWSI).
Utilizarea contracției maxime diurne a trunchiului pomilor
Pentru condițiile de mediu ale experimentelor desfășurate în livezile de prun și măr de
la Mărăcinei, Pitești, cu soluri cu textură mijlocie și/sau mijlociu grosieră, cele mai puternice
corelații dintre contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor (MDS) și elementele climatice
analizate în cazul prunului s-au găsit a fi cu deficitul de presiune al vaporilor de apă (VPD) și
temperatura aerului (T), îndeosebi cu valorile maxime, respectiv cu evapotranspirația de
referință Penman-Monteith (ETo) și deficitul de presiune al vaporilor de apă (VPD) în cazul
mărului. Corelațiile au fost foarte semnificative și directe.
Pentru ambele specii pomicole, prun și măr, s-au găsit corelații semnificative, inverse
dar slabe, între potențialul matricial al apei solului (SMP) la toate adâncimile monitorizate pe
dimensiunea sistemului radicular (0 – 0,8 m adâjncime) și MDS, dar au existat diferențe
majore între pomii cercetați.
S-au găsit corelații foarte semnificative, liniare multiple, între MDS ca variabilă
dependentă și elementele climatice care caracterizează cererea evaporativă a atmosferei (ETo,
VPD, T) și SMP pentru cele patru adâncimi ale solului monitorizate: 0,2; 0,4; 0,6 și 0,8 m, ca
variabile independente.
Conform rezultatelor obținute, la prun, valori ale MDS de 0,08 – 0,12 mm pentru toate
adâncimile solului corespund unor valori ale SMP de cca. -60 la -40 kPa, utilizate în mod
obișnuit ca plafon minim al umidității solului în declanșarea irigației în regim optim; la măr,
valoarea de prag a MDS de 0,4 mm corespunde aceluiași plafon minim. Totuși, datorită
variabilității individuale a MDS în timp și spațiu, ponderii mari a elementelor climatice care
caracterizează evaporativitatea atmosferică (VPD, ETo), precum și ponderii reduse a SMP la
toate adâncimile de sol în variația MDS, utilitatea corelațiilor multiple și a celor simple ale
MDS în funcție de SMP este limitată, depinzând și de strategia de irigare, în regim optim sau
sub stres hidric.
Utilizarea CWSI
În cazul celor două specii studiate: măr și prun, s-au obținut corelații foarte
semnificative între deficitul de presiune al valoprilor de apă din atmosferă (VPD) și diferența
de temperatură dintre frunze și aer din același moment (Tc-Ta) în condițiile de mediu de la
Mărăcineni-Pitești, numite linii bazale inferioare (LBL). Au fost obținute corelații foarte
semnificative și pentru alte specii (cais și piersic în condițiile climatice mai aride din partea de
est a Dobrogei), dar aceste LBL-uri au fost diferite în situaţia în care frunzele au fost însorite,
comparativ cu cele umbrite.
Pentru irigare în regim optim se recomandă utilizarea valorile CWSI de 0,20 când se
dorește un plafon minim ridicat al umidității solului și maximum 0,50, când se administrează
regimul de irigare sub stres hidric. Pentru piersic și cais, în condiţiile solurilor de tip
cernoziom şi de climat semi-arid din Dobrogea, irigaţia prin aspersiune în regim optim poate
fi aplicată când livada atinge valori ale CWSI de 0,18-0,20 (corespunzând unui plafon minim
Pm de 50% din IUA), în cazul frunzelor însorite, recomandate în practică. Pentru situaţii de
regim de irigare în condiţii de stres hidric, valorile CWSI pot fi folosite în funcţie de strategia
aplicată.
S-au obținut corelații inverse semnificative între valorile CWSI la măr și conținutul de
apă din sol (CAS), care pot fi folosite în adoptarea regimului de irigare. De asemenea,

233
corelații similare au fost obținute și pentru speciile piersic și cais din Dobrogea. Totuși,
coeficientul de determinație al ecuațiilor de regresie nu prezintă valori ridicate, datorită
variabilității spațiale a solului și probabil unor factori climatici și tehnologici. De aceea, se
recomandă ca utilizarea CWSI să se facă în asociere cu alte metode de avertizare a udărilor,
de ex, cu monitorizarea potențialului apei în sol prin senzori amplasați în cadrul unui profil
vertical cu mai multe adâncimi, începând cu orizonturile de sol de la suprafață și până la 0,8
m.
În cazul aplicării irigației în regim optim de udare, indiferent de metodele de
avertizare folosite, norma de udare se distribuie între umiditatea solului ce reprezintă
capacitatea de câmp pentru apă și plafonul minim - considerat frecvent la mijlocul intervalului
umidității accesibile plantelor, dar pentru unele specii, cum s-a menționat anterior în mai
multe rânduri, la 0,6 IUA (migdal), sau 0,8 IUA (căpșun); atunci când metoda de irigare este
localizată (picurare, micro-aspersiune, care permit aplicarea precisă a apei la pomi și în
cantitate exactă) se poate vorbi de cantitate de apă aplicată, care poate fi administrată
începând de la diferite valori convenabile ale umidității solului, depinzând de regimul de
irigație aplicat. Pentru aspersiune, norma de udare va compensa consumul plantelor exprimat
prin ETc-ogor (transpirația pomilor plus evaporația de la suprafața solului dintre rândurile de
pomi) și/sau ETc-iarbă (transpirația pomilor și a ierbii dintre rânduri), conform valorilor
prezentate în secțiunea despre necesarul apei de irigație.
Avertizarea aplicării udărilor se poate face atât prin monitorizarea evapotranspirației
de referință (ETo) și utilizarea coeficienților culturii (Kc sau Kcb), așa cum s-a arătat anterior
în lucrare (metoda FAO), dar și prin monitorizarea conținutului de apă din sol cu ajutorul
senzorilor specializați care trebuie să fie, însă, permanentă, pe toată durata sezonului de
vegetație, cât și prin metode alternative, bazate pe fiziologia plantelor (utilizarea de indicatori
de plantă): contracția maximă diurnă a trunchiului pomilor, indicele de stres hidric (CWSI),
fluxul sevei, potențialul apei în frunză, potențialul apei în tulpină, contracția trunchiului (sau a
fructului) etc. Utilizarea asociată a acestor metode de avertizare este recomandabilă, de ex.
monitorizarea evapotranspirației culturii pomicole (ETc-ogor, ETc-iarbă, Tcb) și verificarea
potențialului matricial (sucțiunii) apei în sol pentru confirmarea algoritmilor de calcul, sau
utilizarea metodelor de plantă asociate cu controlul potențialului matricial al apei în sol.
Deoarece monitorizarea potențialului matricial (sucțiunii) al apei solului pe adâncimea
de distribuție a sistemului radicular (0,8 m) este practic obligatorie, indiferent de utilizarea
metodei de avertizare (FAO, sau metodele de plantă), se dau mai jos valorile orientative
pentru solurile cu textură preponderent mijlocie. Astfel, pentru aceste soluri se pot utiliza, cu
erori acceptabile, valorile sucțiunii ψ măsurată în câmp cu senzori de tip WatchDog, descriși
mai sus (sau cu alte dispozitive similare), și anume: ψ = -40 la -50 kPa pentru un plafon
minim Pm ridicat, de cca. (2/3) din IUA, ψ = -150 la -170 kPa pentru Pm de (1/2) din IUA,
respectiv ψ = -180 la -200 kPa pentru un Pm scăzut, ((1/3) din IUA) utilizabil îndeosebi în
regimul de irigare sub stres hidric.
La utilizarea regimului de irigare în optim prin picurare cu două tuburi pe rândul de
pomi, numai o parte a suprafeței livezii este udată (în general între cca. 1/4 până la 1/2 din
suprafață), iar cantitatea de apă aplicată trebuie redusă proporțional. Norma de udare poate fi
aplicată atât zilnic, anume o cantitate de apă care este echivalentă cu rata optimă diurnă așa
cum rezultă din datele de mai sus, sau după anumiți timpi de revenire calculați folosind
consumul mediu din perioada respectivă. Desigur, se poate utiliza și aplicarea continuă a apei,
cu doze zilnice echivalente cu consumul mediu de apă din luna respectivă și aplicând un
plafon minim ridicat (la CC sau -30 la -35 kPa), dar există riscul deficienței de aerație, al
levigării îngrășămintelor și al accelerării evoluției solurilor spre pierderea fertilității; desigur,
nu recomandăm această metodologie.

234
 Conform datelor prezentate în secțiunea anterioară, cum s-a menționat deja, aplicarea
apei de irigație se poate face foarte precis prin picurare, conform valorilor Tcb, deoarece nu se
irigă decât rândul de pomi. Astfel, pentru fiecare specie pomicolă și sistem de întreținere,
valorile lunare și decadale sunt cele descrise în secțiunea privind necesarul apei de irigație.
Irigarea prin micro-aspersiune este, de asemenea, recomandată în livezi, îndeosebi cu
debite reduse ale emițătoarelor (12 l /h) pentru a uda numai rândul de pomi cu lățimea de cca.
1-1,2 m, având avantaje atât în ceea ce privește volumul de apă aplicată, cât și pentru că nu
udă frunzișul și nu facilitează apariția bolilor, cum se întâmplă în cazul aspersiunii. Ca
dezavantaj, este faptul că necesită volume de apă mai mari decât cele necesare la picurare.
Spre deosebire de picurare, microaspersiunea udă o suprafață de sol mai mare (50-60% din
suprafața livezii), realizând însă o uniformitate de udare mai bună, pe un volum de sol mai
extins, pentru un volum mai mare al sistemului radicular al pomului, fără să ude însă în
întregime intervalele dintre rânduri, permițând astfel traficul tehnologic pe sol neudat și
administrează o normă de udare în timp mai scurt decât picurarea. La micro-aspersiune cu
debit relativ mare (cca. 25-30 l/h), trebuie considerat consumul de apă al plantelor exprimat
prin ETc-ogor sau ETc-iarbă, conform valorilor acestora prezentate anterior, deoarece se udă
în bună măsură și intervalul dintre rândurile de pomi.
În cazul regimului de irigare cu deficit de apă față de necesarul culturii (deficit
irrigation) sau sub stres hidric, atunci cantitatea de apă aplicată prin irigare va fi inferioară
celei administrată în regim optim, având ca obiectiv economisirea apei de irigație și scăderea
costurilor de producție. Dacă tendințele de încălzire a climei se vor accentua, regimul de
irigație sub stres hidric va fi, probabil, mult mai frecvent utilizat decât este astăzi.
În regim de stres hidric, deoarece pomii nu mai sunt irigați în mod regulat după un
plafon minim (Pm) constant, există perioade în care solul se usucă mai mult decât acesta, și cu
cât solul devine mai uscat iar sucțiunea mai mare, cu atât crește efortul pomilor de a extrage
apa din sol, mai ales dacă rădăcinile extrag apa din orizonturile mai profunde. Astfel,
adâncimea de la care se extrage apa este foarte importantă, iar pomii, inclusiv cei altoiți pe
portaltoi vegetativi, dezvoltă rădăcini chiar și la adâncimea de 1 m, sau chiar mai jos. Datorită
stresului hidric acceptat de fermier, producția de fructe scade, iar fermierii trebuie să ia în
considerație pierderile de recoltă față de cantitatea de apă de irigație economisită, iar în
funcție de profitul posibil vor lua cea mai potrivită soluție.
Consumul de apă din sol al plantațiilor pomicole, în regim natural de precipitații, are
loc sub stres hidric pentru cele mai multe regiuni din România. Regiunile din partea de sud-
est a României se găsesc, însă, în zone mai uscate, iar stresul hidric este mult mai pronunțat,
existența plantațiilor pomicole în anii secetoși, în care precipitațiile sunt mult mai reduse
decât în anii normali, în care oricum acestea sunt insuficiente, este amenințată, producțiile de
fructe fiind mult mai reduse.
Aplicarea udărilor în regim de stres hidric poate utiliza plafoane minime mai coborâte
decât (1/2) din IUA, de ex. (1/3) din IUA pe adâncimea de 0,8 m, încadrându-se ca nivel de
umectare a solului între regimul de irigare în optim, unde plantele consumă apa conform ETc-
ogor sau ETc-iarbă, sau chiar Tcb, și regimul natural de precipitații, unde consumul apei se
face după ETc-ajustat, în ambele sisteme de întreținere a solului: ogor și iarbă.
Cum s-a văzut pe parcursul întregii lucrări, există mai multe metode de determinare a
momentului aplicării udărilor și a cantității de apă aplicate: metoda FAO și metode bazate pe
comportamentul plantelor, ca MDS și CWSI. Prin cercetări moderne se caută să se găsească
cele mai adecvate metode de management al irigației în livezi. Totuși, metoda FAO este astăzi
cea mai utilizată și are cel mai mare grad de încredere dintre toate metodele de calcul al
necesarului apei de irigație, iar coroborată cu controlul potențialului matricial al apei din sol
pe adâncimea sistemului radicular al pomilor, este și cea mai precisă dintre metode.

235
 În concluzie, toate valorile indicilor și variabilelor prezentate în această lucrare sunt
valabile pentru condițiile climatice medii actuale și pot folosi la dimensionarea sistemelor de
irigație din livezi. Totuși, pentru fiecare an în parte însă, valorile indicilor discutați depind de
mărimea momentană, zilnică, trebuind calculate pe baza șirului de valori din perioada
respectivă și utilizate pentru avertizarea aplicării udărilor.
Obţinerea unor producţii satisfăcătoare de fructe nu este posibilă fără respectarea
tuturor verigilor tehnologice, cum ar fi: intensivizarea plantaţiilor pomicole prin utilizarea de
portaltoi vegetativi. Se mai recomandă aplicarea îngrăşămintelor în doze corespunzătoare
stabilite conform cartărilor agrochimice periodice și producțiilor scontate, cât şi a celor
foliare, folosirea unei sisteme de mașini adecvate pentru lucrările solului, revenirea și
combaterea excesului temporar de umiditate, combaterea buruienilor, aplicarea tratamentelor
fito-sanitare, efectuarea tăierilor anuale, normarea fructelor, protecţia anti-grindină ş.a., care
au fost doar amintite în prezenta lucrare, neavând drept obiectiv tratarea acestor aspecte.

236
 Summary: Irrigation regime in fruit tree and berry plantations depending on the
present-day climate conditions and soil physical properties
The fruit trees and berries studied in the present paper are: apple, pear, quince, plum,
cherry, sour cherry, peach, apricot, almond, walnut, hazelnut, red and black currant, rasberry,
blueberry, blackberry and strawberry. The ecological requirements of these species are briefly
described in the book from both the climate and soil view point.
These crops generally develop well in the temperate climate of Romania, regarding air
temperature, sunlight, precipitation etc., while the peach, apricot and almond trees find the
best temperature conditions in the warmest regions of this country. From the view point of the
soil condditions, medium-textured soils are the most favorable for any of these species, and
our recommendations are mainly for such lands.
However, to obtain annually high and constant fruit yield, irrigation is needed for the
major part of Romania. Practically, any newly established plantation should be endowed with
an irrigation system, most of the time having a local character.
Climate condițions and the trend of the climate variables concerning the water uptake
of fruit trees and berries plantations
În the last 50 years, in the Mărăcineni location where the field research was carried
out, Argeș county, Romania, the mean annual temperature was 9.9 ºC and in the last 30 year it
increased by 0.4 ºC to reach as much as 10.3ºC; in the same period the mean values of the
maximum temperature of the warmest month, July, increased by 0.7 ºC, from 27.8 to 28.5 ºC.
The mean daily temperature amplitude as well as the mean of the minimum temperature of the
coldest month, January, only increased by one tenth of a degree (11.7 ºC versus 11.6 ºC and -
5.0 ºC versus -5.1 ºC).
În the last 50 years, the highest rate of increasing in probabilities as mean values over
the whole months of the year, including their real values, was noticed for the mean air
temperature (7.44% as an average / decade), followed by wind speed (6.47% over the same
period), maximum temperature (5.40%), minimum temperature (5.19%) and reference
evapotranspiration (ETo 5.14%). On the contrary, the lowest values of the trend of
probabilities were for the climate water deficit Def by 0.18% / decade and for relative air
humidity by -0.27% / decade.
În the last 30 years, the greatest rate of increasing in probabilities as mean values over
the whole months of the year, including their real values, was noticed for the wind speed
(11.65% / decade), followed by ETo by 10.28% / decade, mean temperateure (9.73%),
minimum temperature (8.49%) and precipitation (6.94%). The lowest rate was for the mean
daily temperature range by -0.32% and specifically for Def by -5.01% / decade.
The impact of the fast and continuu increase in sunshine hours and air temperature
from spring and summer months, specifically in the past 30 years, over fruit trees has already
major implications for fruit growing such as: modification of the climate favorability areas of
species, decreasing in the asimilation processes during the hot wave periods, prolonging of the
drought periods, increasing in the water uptake by plants and water amounts needed for
irrigation, fruit maturation hastiness, decreasing in the fruit acidification and glucide content
and so on. The increase in ETo during spring months, mainly in April by 16.38 mm for the
last decades as real values and by 20.43% as mean probability per decade, started to influence
negatively the pollination by dewatering of flower stigmata, especially in plum trees.
At the level country, data from an older paper (Paltineanu et al., 2007) were used for
the characterization of aridity. Unlike these data which have an orientative character for ETo,
the updated results from Maracineni as means for the last 30 years differ very slightly versus
the previous, especially for the summer months, when irrigation is mainly applied. The
differences for ETo between the two periods are low. The precipitation differences between

237
the two periods are also low; consequently, the month aridity index slightly differs for
summer months.
Even if the climate evolution for various regions of the country is not quite similar,
one can conclude that the orientative values presented in this paper can be used in calculation
of crop evapotranspiration, precipitation, as well as of the aridity index, and also irrigation
amount, if there is no actual data in the regions of interes for fruit growing.
Land classification of Romania according to soil physical properties used in irrigation
application
Most of the irrigable soil of Romania can store an important water amount in order to
subsequently release it for evaporation and plant transpiration, except for the stony, coarse-
sandy or shalow soils; these soils generally present a specific vegetation type and occupy
other land uses than horticultural or agricultural ones. A land area where soil water properties
are relatively uniform is called soil water unit in this paper.
At country scale, the existing soil water units present a high variability, depending on
soil texture. Thus, this large range of soil water units contains various soils, from sandy soils
as the ones situated on the left bank of river Jiu from Dabuleni, which are characterized by
low values of the soil water properties: wilting point (WP), field capacity (FC), manageable
allowable depletion (MAD), total available soil water (TAW), readily available soil water
(RAW = FC – WP), to clayey soils like the vertisols located in the Boianului Plain or in
Găvanu – Burdea Plain of southern Romania, where WP, MAD, TAW are high, except RAW
(FC – MAD) that is maximum in the balanced-textured soils like chernozems and faeozioms
from the south-eastern part of Romania (Dobrogea, Bărăgan, south-eastern Moldova), or
partly in some soils from the Western Plain, all these latter soils showing the most favorable
soil physical properties.
The richest potential sources of irrigation water from watertables are in the alluvial
deposits of the flood plains and terraces of Danube River and in the colluvial deposits of the
main Romanian rivers: Someș, Mureș, Timiș, Olt, Argeș, Prahova, Buzău, Putna, Moldova,
Siret etc. Concering the deep groundwater, important reserves are stored in the Frătești and
Cândești geological deposits, as well as in the jurassic and cretacic deposits from southern
Dobrogea and in the pleisocene and pannonian deposits of the Romanian Western Plain, and
in the dacian sand deposits of Oltenia.
For Romania, the territory possessing a water table potential for irrigation exceeds 4
million ha, with an average contribution of 1.800 m3/ha/year. With regard to the deep
groundwater, for the time being these are only used for relativelly small areas in crop
irrigation. The area possessing irrigation systems using deep groundwater does not exceed
26,000 ha.
There are some irrigation systems using lakesʼ water now in this country for about
611,847 ha. The total potential area that can be irrigated with water from hill man-made lakes
is about 160,608,5 ha.
The FAO method to determine crop water requirements, specific indices for the soil
water regim and irrigation scheduling (Allen et al., 1998), based on the structure of a former
paper of Doorenbos and Pruitt (1977) „Guidelines for predicting crop water requirements”
proved its utility all over the world, including in Romania.
For the climate conditions that are specific for the studied region from Mărăcineni,
Pitești, the variables defined by the above authors were calculated for 16 fruit tree and berry
species; first the crop coefficients Kc were calculated in both groundcover management
system: clean cultivation strips (Kc-ogor) and mowed sod strips (Kc-iarba) between tree rows,
as well as the basal crop (trees) Kcb that allows calculation of the plant transpiration only. As
seen, Kc presents a similar dynamics among the studied fruit tree species and essentially
depends on the minimum diurnal air humidity and wind speed at 2 m height.

238
 At the beginning of the growing season, Kc values are minimum and present
variations determined by the weather dynamics; nevertheless, after about 2 – 3 weeks Kc
increases fastly, yet differed as a function of species, reaching a maximum level during the
hottest period of the season, and is divers among the species studied. Similar Kc values were
shown by apple tree, pear tree and quince tree, these groupped in a cluster, then cherry tree
and sour cherry tree that form another cluster, followed by plum tree, peach tree, apricot tree
and hazelnut tree, all in another cluster, and almond tree – another cluster. Wallnut tree forms
another cluster that shows a different time distribution compared to those of the species
already above, consisting of an earlier reach of the maximum Kc level. The berries present
graph curves of Kc dynamics showing a shorter period of the maximum level, while
strawberry has the lowest Kc values and a long and transient decrease in Kc.
Reference evapotranspiration (ETo), crop evapotranspiration for both groundcover
management systems (ETc-ogor for clean clutivation strips, ETc-iarba for mowed sod strips)
and basal crop transpiration (Tcb), all under the optimum irrigation regime, represent other
important variables defined by FAO method. These variables also depend on the climate and
weather elements: air temperature, relative humidity, sunshine hours (solar radiation) as well
as wind speed. Except ETo, all the other variables also depend on crop characteristics like leaf
area index, tree canopy volume, tree density, groundcover management systems, stomata and
tree vegetation phase. The shape of these curves representing their dynamics is somehow
similar to a degree II zig-zag parabolas showing a maximum or level point in the warmest
month, July, yet with important diurnal variations.
For all the studied fruit tree and berry species, the curve representing ETo dynamics
has a higher position in the graph versus all the other curves for the first two and a half
months of the growing season; then ETo is only exceeded by ETc-iarba till the end of
September. The biggest difference between ETo and the other curves occurrs in the first two
months: April and May. ETc-ogor and Tcb differ slowly during the first part of the growing
season, and are almost equal in the rest, while Tcb shows the lowest values.
The net crop water requirements for irrigation purposes and the climate conditions of
Mărăcineni, Pitești, calculated as difference between ETc values of the species studied and the
average effective precipitation present notable values only in the summer months: June (only
in the last 10-day period), July and August. It is only the wallnut that needs irrigation water in
the last 10-day period of May.
For the whole country, the annual duration of the irrigation period and crop water
requirements for all the studied species are a function of aridity index of the regions; thus, the
south-eastern regions of the country: Dobrogea, Bărăgan, south-eastern Moldova and the
suthern extremity of Wallachia and Oltenia, along with sandy soil areas from anywhere, being
the most arid, present the maximum value of the irrigation period and the largest amounts of
irrigation water (irrigation depth). These variables can be calculated for every place providing
that there is a set of climate data measured over a period long enough to insure a sufficient
degree of reliablity (about or more than 30 years).
For Mărăcineni, the following variables ETc-ogor / ETc-iarba / Tcb, in this order, all
expressed in mm / month as net values, are for June, July and August as follows:
-for apple, pear and quince trees:
June: 44 / 20 / 12
July: 80 / 45 / 40
August 68 / 40 / 35
-for cherry trees:
June: 44 / 18 / 10
July: 80 / 45 / 40
August 67 / 40 / 35

239
 -for sour cherry trees:
June: 45 / 20 / 12
July: 80 / 47 / 40
August 68 / 40 / 35
-for plum, peach, apricot and hazel nut trees:
June: 40 / 15 / 7
July: 72 / 40 / 35
August 62 / 35 / 30
-for almond (from here on only for ETc-ogor / Tcb):
June: 12 / 2
July: 40 / 35
August 35 / 30
-for wallnut:
May: 30 / 25
June: 45 / 40
July: 65 / 55
August: 55 / 50
-for berries:
June: 30 / 20
July: 60 / 55
August 50 / 40
-for strawberry
June: 10 / 5
July: 40 / 30
August : 30 / 25
These values should obviously be rounded up, and the possible water losses from the
irrigation systems, usually variable, should be considered when irrigating. Although the above
values are for the three types of ETc, if only the most efficient method of irrigation, i.e. drip
irrigation, is used by distributing water through two tubes pe tree row, with one tube on each
side, so that about 0,8 – 1,0 m wide tree row to be wetted, then only Tcb is recommended,
because neither the sod and nor the cultivated strips are wetted, irrespective of the
groundcover management system used. There is, however, the risk for sod to dry out in
droughty years, but it can be refreshed after rainfalls. Where aridity is higher, all these
variables: ETc-ogor, ETc-iarba and Tcb also rise, and where the groundcover management
system is a cultivated soil, for instance in Dobrogea, ETc-ogor and Tcb are much higher.
Under the mean climate conditions of Mărăcineni, for a medium-textured soil without
irrigation, starting with the first half of July the soil water stress coefficient (Ks) no longer
keeps the value of 1, meaning no water stress for a crop, but decreases to sub-unit values that
are specific for water stress, and then goes back to higher values at the end of each 10-day
period of effective precipitation, yet rarely reaching 1, specifically in the second part of
September when Ks equals 1. During water stress periods, the soil does not get wet at field
capacity (FC) after each 10-day period precipitation falling, and the soil water content
decreases below MAD level. Similarly to Ks, ETc-adjusted no longer coincides with ETc and
drops, presenting wetting-drying cycles according to the decrease in the 10-day period
effective precipitation. The severe soil water stress periods occurring under the mean climate
conditions of the region usually exist during the maximum soil water uptake by plants, e.g. in

240
July and August, as well as in the first part of September, until the precipitation equalize the
decreasing ETo.
The shape of graphs are similar for many of the studied fruit tree and berry species,
because is determined by climate elements and their oscillations, which are common to all of
species; nevertheless, there are small differences generated by the specific soil water uptake
by trees among species. For example, the wallnut and berries difer substantially from the
other species.
Because the magnitude of Kc-ogor is lower than that of Kc-iarba, the water stress
occurred under the natural precipitation conditions appears later in the first situation (clean
cultivation) usually by mid-July and at the beggining of July for the latter (sod). For
strawberry, having a shallow rooting and a high MAD (0,8 of TAW), Ks has soil water stress
values starting with mid-June and worsens in July and August, going up toward the end of
September. As already mentioned, all the indices discussed above are much more severe in
the most arid regions of the country, like Dobrogea and Bărăgan, or in any other place from
the extreme southern part of Romania. Notwithstanding, the FAO method can be used
everywhere with maximum reliability.
Alternative methods to determine the optimum moment to apply irrigation consist in
minitoring some plant features in order to notice the appearence of soil water stress, for
instance using the maximum daily shrinkage of the tree trunks (MDS) and / or the crop water
stress index (CWSI) based on temperature.
Using maximum daily shrinkage - MDS - in irrigation application
For the environmental conditions of the experiments carried out in the plum and apple
tree orchards from Mărăcineni, Pitești, with medium-textured soils, the strongest, significant
and direct correlations between MDS and the climate elements were found for MDS with
vapor pressure defficit (VPD) and air temperature (T) for plum, especially when maximum
temperatures were involved, and for MDS with ETo and VPD in the case of apple tree.
For both fruit tree species, plum and apple trees, significant, inverse but weak
correlations have been found between the soil matric potential (SMP) at all investigated soil
layers over the first 0 – 0.8 m depth, where the essential rooting system develops, and MDS,
yeat with important differences between the investigated trees.
Linear, multiple and highly significant relationships have also been found between
MDS as a dependent variable and some weather variables characterizing the evaporative
requirement of the atmosphere (ETo, VPD, T) and SMP for all the four monitored soil depths:
0.2, 0.4, 0.6 and 0.8 m, all as independent variables.
According to the results obtained in plum tree, MDS values of 0.08 to 0.12 mm
corespond to some SMP values of about -60 to -40 kPa for all soil depths; these SMP values
are usually used as MAD values in irrigation scheduling. In apple trees, the MDS of 0.4 mm
correspond to the same MAD value. However, due to the MDS high variability in space and
time, as well as due to the important weight of the weather characteristics describing the
atmosphere evaporativity (VPD, ETo), and due also to the reduced weight of SMP at all soil
depths in MDS variation, the utility of the simple as well as multiple relationships between
MDS and SMP is limited, also depending on the irrigation strategy, either under optimum
regime or water stress.
Using the crop water stress index - CWSI - in irrigation application
In the case of the two studied fruit tree species: apple and plum trees, highly
significant correlations between the vapor pressure defficit (VPD) and the simultaneous
temperature difference between the tree leaves and air (Tc – Ta) under the environmental
conditions of Mărăcineni, Pitești, and the graphs of these relationships are the so-called lower

241
base lines (LBL). Significant correlations have also been obtained for other tree species:
apricot and peach trees under more arid environmental conditions from the south-eastern part
of Dobrogea, yet these LBLs have been different when the canopy leaves were sunlit versus
shaded.
When irrigation application is carried out under the optimum regime, then using a
CWSI values of 0.20 would be appropriate to keep a high MAD, and a CWSI value of 0.50
for a water stress irrigation regime. For peach and apricot trees under the chernozem soil
conditions of the semi-arid environment of Dobrogea, CWSI values of 0.18 to 0.20 for the
sunlit leaves corresponding to a 0.5 MAD value under the optimum irrigation regime would
be appropriate. Under water stress conditions, lower CWSI values are recommended as a
function of irrigation strategy.
Inverse and significant correlations have also been found between CWSI in apple tree
and soil water content to use in irrigation application. Similar correlations have also been
obtained in the case of peach and apricot from the most arid region of Romania, Dobrogea.
Nevertheless, the coefficients of determination of the regression equations present relatively
low values, due to the soil spatial variability, wind speed gusts and some other weather and
technological factors. That is why the CWSI approach should be used combined with other
irrigation scheduling methods, for example with monitoring soil matric potential through
sensors installed in vertical profiles for more than one depth down to 0.8 m.
When irrigation application is performed under an optimum regime by keeping an
appropriate MAD value, regardless the used scheduling procedure, the irrigation water is
applied between the field capacity (FC) and MAD – considered at 0.5 TAW for most crops,
except for instance some species like almond tree with 0.6 TAW or strawberry with 0.8 TAW;
when the irrigation is applied by a localized method like: drip irrigation and micro-sprinkling
that allow water distritution more precisely at the trees, there is a better water control in the
orchard, and the water application can be done even starting from various soil water contents
(or matric potentials), depending on the irrigation regime used. For sprinkling irrigation, the
water application covers plant water uptake expressed by crop evapotranspiration as ETc-ogor
or ETc-iarba, according to the values shown in the irrigation water requirements (IWR)
section.
Irrigation aplication can be performed by both ETo monitorization and the use of crop
coefficients Kc or Kcb as resulted from the above sections (FAO method), and also by soil
water content (or potential) monitorization by help of some sensors specific for this purpose
over the entire growing season, as well as by some alternative methods based on plant
behavior and physiology: MDS, CWSI, sap flow, leaf water potential, stem water potential,
fruit shrinkage etc. The combined use of these irrigation scheduling methods is highly
recommended, e.g. by monitoring ETc-ogor, ETc-iarba, Tcb as well as soil matric potential
control to check the variables and the calculation algorithms, or by the use of plant-based
approaches combined with the control of soil matric potential.
Because the monitorization of SMP or suction (ψ) over the rooting depths (0.8 m) is
practically mandatory irrespective of the scheduling procedure used (FAO or a plant-based
approach), here are below some ψ values for the medium-textured soils, and these figures
have an orientative character. When measured by WatchDog devices (or other similar
sensors), there is a correspondence between ψ and MAD values, such as: ψ = -40 to -50 kPa
for a relatively high MAD of ((2/3) × TAW), ψ = -150 to -170 kPa for a meadium MAD of
((1/2) × TAW), ψ = -180 to -200 kPa for a low MAD of ((1/3) × TAW), with the last value for
a deficit irrigation regim.
When the optimum regime is applied by drip irrigation using two tubes on the tree
rows, only one side of the orchard gets wetted (generally between about 25 to 50% of the
area), and the irrigation depth should be proportionally reduced. The water might be applied

242
either on a daily basis with an equivalent of the daily optimum amount as resulted from the
data discussed in the above sections, or after some come-back periods as calculated by using
the average crop evapotranspiration from that specific period. According to the above data, as
already mentioned, because only the trees on the rows are irrigated, water application can be
carried out precisely by drip irrigation, using Tcb values as equivalent to the irrigation depth.
Thus, for each fruit tree species and groundcover management system used, the monthly
values as well as the 10-day period values are those described in the section dealing with
irrigation water requirements.
Micro-sprinkling irrigation is also recommended in orchards, specifically using low
discharge values of the emitters (around 12 l/h) in order to only wet the tree rows as wide as
about 1.0 – 1.2 m, with the advantage of a low irrigation water volume and not wetting the
canopy leaves, thus not facilitating the diseases as sprinkling irrigation does. The main
drawback of micro-sprinkler irrigation is the use of larger amounts of water versus drip
irrigation. Unlike drip irrigation, micro-sprinkler irrigation also wets a larger area (50 to 60%
of the orchard area) in a shorter time and shows a better wetting uniformity over a greater soil
volume, for a greater volume of tree roots, and without wetting entirely the interrows and
allowing the technological traffic over a relatively drier soil. When using a bigger discharge
(cca. 25 to 30 l/h), micro-sprinkler irrigation should also take into consideration the ETc-ogor
and ETc-iarba values according to the data presented in the sections above, because the
interrows are also wetted at a wider scale.
When deficit irrigation (or stress irrigation) is applied, the water amount is lower than
the one applied under the optimum regime, and the objective is to save irrigation water and
lower the costs. If the global warming trend continues, the deficit irrigation will probably be
much more used than is today.
Under the deficit irrigation regime, because the fruit trees are no longer regularly
irrigated using a constant manageable allowable depletion (MAD), there are periods when the
soil dries more than MAD; the drier the soil and higher the suction the greater the trees` effort
to uptake the soil water from deeper layers. Thus, the depth from where soil water is uptaken
is very important, and the trees, including those grafted on vegetative rootstocks, develop
roots even below 1 m depth, or even deeper. Due to the water stress accepted by farmers, the
fruit yield decreases, and the farmers should take into consideration the fruit yield losses
compared to the saved irrigation water, and depending on the posibil profit will choose the
best solution.
The water uptake by the fruit tree and berry plantations under natural conditions of
precipitations occurs as water stress for the majority of the regions of Romania, and the
regions from the south-eastern part of the country are situated in the more arid area with much
more severe water stress; the existance of the fruit trees are at risk specifically in more
droughty years, and consequently, fruit yield are lower in those years.
Irrigation application as deficit irrigation may therefore use lower MAD values than
(1/2)×TAW, e.g. (1/3)×TAW on the 0.8 m depth, and the soil wetting process develops thus
between the optimum regime when the plants uptakes water according to ETc-ogor or ETc-
iarba, or even Tcb, and the natural precipitation regime, when water uptake occurs after ETc-
adjusted, in both groundcover management systems: clean cultivation and mowed sod strips.
As seen from the whole content of the present paper there are more methods to
determine when to apply irrigation and how much water should be applied: the FAO method
and other methods based on plant behavior like MDS and CWSI. However, the FAO
approach is the most used method that possesses the highest reliable degree to calculate crop
water requirements and irrigation depth, and is also the most precise from all methods in
combination with the monitoring of soil water matric potential over the rooting depth.

243
 În conclusion, all the values of indices and variables presented in this paper are only
valid for the mean actual climate conditions and may be used in establishing the size and
magnitude of the irrigations systems for the orchards. However, for each particular year, the
values of the discussed indices are a function of their instant or daily magnitude and should
therefore be calculated based on the data set from that specific period in scheduling of
irrigation application.
To obtain high fruit yield is not possible without obeying all technological sequences
such as orchards` intensifying by using vegetative, low-vigor rootstocks. Other
recommendations refer to fertilizer application in doses according to periodic agro-chemical
mapping and expected fruit yield. Foliar fertilization is also a recommended measure as well
as others such as: the use of adequate machinery to work the soil, application of pesticides and
herbicides, annual pruning, a proper number of fruit per tree and installing of anti-hail nets.
Where the case, prevention and control of water excess in the field should be carried out.
These measures have just been mentioned here without being an objective of the present
paper.

244
Bibliografie
Abdelfatah A, Aranda X, Save R, de Herralde F, Biel C (2013) Evaluation of the response of maximum daily
shrinkage in young cherry trees submitted to water stress cycles in a greenhouse. Agricultural Water
Management, Volume: 118, Pages: 150-158, DOI: 10.1016/j.agwat.2012.10.027
Aïvazian, S. 1970. Étude statistique des dépendances. Edition Mir, Moscou, 236 pp.
Allen R. G. (1986). A Penman for all seasons. J. Irrig. and Drain. Engng., ASCE, 112(4): 348-368.
Allen R. G., Jensen M. E., Wright J. L., and Burman R. D. (1989). Operational estimates of evapotranspiration.
Agron. J., 81: 650-662.
Allen R. G., M. Smith, L. S. Pereira, and W. O. Pruitt (1997). Proposed revision of the FAO procedure for
estimating crop water requirements. Proc. 2nd Internat. Symposium on Irrigation of Horticultural Crops,
Acta Horticulturae 449 (1), ISHS:17-33.
Allen, R.G, Pereira, L., Raes, D. and Smith, M. 1998. Crop evapotranspiration. Guidelines for computing crop
water requirements. FAO Irrigation and Drain. Paper 56, Rome, 301.
Amzăr Gh., 1981. Stabilirea unor indici ecologici pentru alegerea terenurilor și zonarea culturii mărului, părului
și prunului. Teză de Doctorat. Academia de Științe Agricole și Silvice București: 148 p.p.;
Apetroaie C., Lup A. (2006). Irigațiile în agricultura României – Performanțe tehnice și economice. În Lucrările
celui de-al treilea Congres „Apa – un miracol”. Editura Europa Nova, București.
Ballester C, Castel J, Jiménez-Bello MA, Castel JR, Intrigliolo DS (2013) Thermographic measurement of
canopy temperature is a useful tool for predicting water deficit effects on fruit weight in citrus trees.
Agricultural Water Management, Volume 122:1–6
Behboudian, M. H. and T. M. Mills. 1997. Deficit irrigation in deciduous orchards. Hort. Rev. 21:105-131.
Ben-Asher J., D.W. Meek, R.B. Hutmacher, and C.J. Phene. 1989. A Computational Approach to Assess
Transpiration from Aerodynamic and Canopy Resistance, Agron. J.: 776-781.
Ben-Asher J., Phene C.J. 1992. User's guide for estimating crop evapotranspiration (ET c). Using The Infrared
Thermometry (IRT) Method. California Agricultural Technology Institute–CATI, Ben Gurion University
of the Negev, Israel.
Ben-Gal A., Agam N., Alchanatis V., Cohen Y., Yermiyahu U., Zipori I., Presnov E., Sprintsin M., Dag A.
(2009). Evaluating water stress in irrigated olives: correlation of soil water status, tree water status, and
thermal imagery. Irrigation Science, DOI 10.1007/s00271-009-0150-7.
Blidaru V., State I., Blidaru T.V. (2009). Dezvoltare rurală/ modernizari in amenajarile de irigatii si drenaje in
Romania, Ed. Performantica, Iasi, 1682 pp.
Boissard P, Guyot G, Jackson RD (1990) Factors affecting the radiative surface temperature of vegetative
canopy. In: Steven MD, Clark JA, eds. Application of remote sensing in agriculture. London: Butterworths,
45-72
Bonany J, Camps F, Salvia J, Cohen M (2000) Relationship between trunk diameter fluctuations, stem water
potential and fruit growth rate in potted adult apple trees. Acta Horticulturae. Issue: 511, Pages: 43-49.
Botzan M. (1953). Com. Academiei R.P.R., 3, nr. 9-10.
Botzan M. (1972). Bilanţul apei în solurile irigate. Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti.
Bowen C.R., S.E. Hollinger (2004). Geographic screening of potential alternative crops. RenewableAgriculture
and Food Systems, 19, pp 141-151. doi:10.1079/RAFS200473;
Bowen C.R., S.E. Hollinger, 2004. Model to Determine Suitability of a Region for a Large Number of Crops.
Canarache A. (1986). Procedeu îmbunătățit de estimare a capacității de câmp. Stiinta Solului nr.1, 43-48.
Canarache A. (1987a).Procedeu îmbunătățit pentru estimarea permeabilității. Stiinta Solului nr.1, 14-23.
Canarache A. (1987b).Procedeu îmbunătățit de estimare a coeficientului de ofilire și a echivalentului umidității.
Stiinta Solului nr.1, 24-28.
Canarache A. (1990). Fizica solurilor agricole. Editura Ceres, 268 p.
Câlțea Gh. (1971). Crearea surselor de apă pentru irigații locale. Redacția Revistelor Agricole, București, 63
pp.
Cheval S., Dumitrescu A., Birsan M.V. 2017. Variability of the aridity in the South-Eastern Europe over 1961–
2050. Catena, vol. 151: 74-86. https://doi.org/10.1016/j.catena.2016.11.029.
Chitu E., Păltineanu C. (2018). Relationships between maximum trunk daily shrinkage and some soil and
weather variables for Topaz apple tree cultivar in coarse-textured soils. Journal of Irrigation and Drainage
Engineering. DOI: 10.1061/(ASCE)IR.1943-4774.0001365.
Chițu E., Călinescu M., Isac I., Iancu M., Dumitru Sorina Justina, Ignat P., 2016. Zonarea speciilor pomicole în
bazinele județului Argeș în funcție de condițiile pedoclimatice. Editura Invel Multimedia, București. ISBN
978-606-764-013-7; Tipografia color Universal Pitești: 140 pp.
Cimpoieş, Gh. (2012). Cultura mărului. Chişinau. 380 p. ISBN 978-9975-80-547-6.
Cohen Y, Alchanatis V, Meron M, Saranga Y and Tsipris T (2005) Estimation of leaf water potential by thermal
imagery and spatial analysis.Journal of Experimental Botany, Vol. 56, No. 417:1843–1852

245
Cohen Y, Alchanatis V, Prigojin A, Levi A, Soroker V, Cohen Y (2012) Use of aerial thermal imaging to
estimate water status of palm trees. Vol. 13 (1):123-140.
Coman M., Chițu E., Toti M., Dumitru S., Mateescu E., Zagrai I., Septar L., Sîrbu S., Preda S.A., Petre Gh.,
Răţoi I., Hârșan E., Petrișor C., Călinoiu I., Sumedrea D., Budan S., Butac M., Militaru M., Duţu I., Mazilu
C., Ancu S., Ancu I., Sturzeanu M., Isac V., Budan C., Iancu M., Ignat P., Ştefănescu S., Alexandru D.,
Oprea O., Nertan A., Jakab-Ilyefalvi Z., Zagrai L., Feștilă A., Platon I., Păltineanu C., Gavăţ C., Moale C.,
Opriță V., Corneanu G., Corneanu M., Iurea E., Botu I., Botu M., Achim Gh., Alecu A., Giura S., Petre V.,
Durău A.. 2014. Zonarea speciilor pomicole în funcție de condițiile pedoclimatice și socio-economice ale
României. Editura Invel Multimedia, ISBN: 978-973-1886-93-0, 288 p.p.;
Conejero W, Alarcon JJ, Garcia-Orellana Y, Abrisqueta JM, Torrecillas A (2007) Daily sap flow and maximum
daily trunk shrinkage measurements for diagnosing water stress in early maturing peach trees during the
post-harvest period. Tree Physiology, Volume: 27, Issue: 1, Pages: 81-88.
Conejero W, Ortuno MF, Mellisho CD, Torrecillas A (2010) Influence of crop load on maximum daily trunk
shrinkage reference equations for irrigation scheduling of early maturing peach trees. Agricultural Water
Management, Volume: 97, Issue: 2, Pages: 333-338, DOI: 10.1016/j.agwat.2009.10.003
Conejero W, Mellisho CD, Ortuno MF, Galindo A, Perez-Sarmiento F, Torrecillas A (2011) Establishing
maximum daily trunk shrinkage and midday stem water potential reference equations for irrigation
scheduling of early maturing peach trees. Irrigation Science, Volume: 29, Issue: 4, Pages: 299-309 DOI:
10.1007/s00271-010-0238-0
Costa JM, Olga M. Grant and M. Manuela Chaves (2013) Thermography to explore plant–environment
interactions. J. Exp. Bot. (2013) 64 (13): 3937-3949 first published online April 18, 2013
doi:10.1093/jxb/ert029
Cuevas MV, Torres-Ruiz JM, Alvarez R, Jimenez MD, Cuerva J, Fernandez JE (2010) Assessment of trunk
diameter variation derived indices as water stress indicators in mature olive trees. Agricultural Water
Management, Volume: 97, Issue: 9, Pages: 1293-1302, DOI: 10.1016/j.agwat.2010.03.011
Das D.K. 1991. Use of remote sensing technique in scheduling irrigation.
http://www.gisdevelopment.net/aars/acrs/1991/agris/agris008.asp.
de la Rosa JM, Conesa MR, Domingo R, Torres R, Perez-Pastor A (2013) Feasibility of using trunk diameter
fluctuation and stem water potential reference lines for irrigation scheduling of early nectarine trees.
Agricultural Water Management, Volume: 126 Pages: 133-141, DOI: 10.1016/j.agwat.2013.05.009
De Swaef T, Steppe K, Lemeur R (2009) Determining reference values for stem water potential and maximum
daily trunk shrinkage in young apple trees based on plant responses to water deficit. Agricultural Water
Management. Volume: 96, Issue: 4, Pages: 541-550, DOI: 10.1016/j.agwat.2008.09.013.
Dexter, A.R., Czyz, E.A., Birkás, M., Diaz-Pereira E., Dumitru E., Enache R., Fleige H., Horn R., Rajkaj K., De
La Rosa, D., Simota, C. 2005. SIDASS project: Part 3. The optimum and the range of water content for
tillage-Further developments. Soil and Tillage Research. Volume 82, Issue 1, Pages 29-37.
https://doi.org/10.1016/j.still.2005.01.005
Dichio B., Montanaro G., Xiloyannis C. (2009). Integration of the regulated deficit irrigation strategy in a
sustainable orchard management system. Acta Hort. 889: 221-226.
Doltra J, Oncins JA, Bonany J, Cohen M (2007) Evaluation of plant-based water status indicators in mature
apple trees under field conditions. Irrigation Science, Volume: 25, Issue: 4, Pages: 351-359, DOI:
10.1007/s00271-006-0051-y
Domingo X., Arbones A., Rufat J., Villar J.M., Pascual M. (2009). Four years of RDI during stage II versus
stage III in peaches for processing yield and quality. Acta Hort. 889: 213-220.
Donciu C., Gogorici E. (1973). Regimul termic al solurilor din zonele agricole ale Romaniei. IMH Bucharest,
146 pp.
Doorenbos, J. and Pruitt, W.O. (1977). Guidelines for predicting crop water requirements. FAO Irrigation and
Drainage Paper No 24, FAO Rome, Italy, 156 pp.
Drăgănescu O, Grumeza N. 1980. Irigarea prin picurare. Editura Ceres, Bucuresti.
Egea G, Pagan E, Baille A, Domingo R, Nortes PA, Perez-Pastor A (2009) Usefulness of establishing trunk
diameter based reference lines for irrigation scheduling in almond trees. Irrigation Science, Volume: 27,
Issue: 6, Pages: 431-441, DOI: 10.1007/s00271-009-0157-0
English M., Raja S.N. (1996). Perspectives on deficit irrigation. Agric. Water Management 32: 1-14.
Evanghelisti, G., (1959). Il calcolo delle dighe in terra. Genio Rurale, Vol. XXII, nr. 7/8, iulie-august, Bologna.
Fereres E, Goldhamer DA (2003) Suitability of stem diameter variations and water potential as indicators for
irrigation scheduling of almond trees. J Hortic Sci Biotechnol 78:139–144
Fereres E. and Soriano M.A. (2007). Deficit irrigation for reducing agricultural water use. Journal of
Experimental Botany 58: 147-159.
Fereres, E., D.W. Henderson, W.O. Pruitt, W.F. Richardson and R.S.Ayres. 1981. Basic irrigation scheduling.
Leaflet 21199. Div. of Agric. Sci., Univ. Calif.

246
Fernandez JE, Cuevas MV (2010) Irrigation scheduling from stem diameter variations: A review. Agricultural
and forest meteorology. Volume: 150, Issue: 2, Pages: 135-151, DOI: 10.1016/j.agrformet.2009.11.006
Fisher E.A. 1923. Some factors affecting the evaporation of water from soil,” The Journal of Agricultural
Science, vol. 13, no. 2, pp. 121–143.
Florea, N., Bălăceanu, V., Răuță, C., Canarache, A., 1987. Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice. Vol. I,
II, III, ICPA, Ed. Redacţia de Propagandă şi Tehnică Agricolă, Bucureşti.
Florea N, Munteanu I (2012) Romanian Soil Taxonomy System–SRTS. Editura Sitech, Craiova, 206 pp.
Gardner BF, Blad BL, Watts DG (1981) Plant and air temperatures in differentially irrigated corn. Agricultural
Meteorology, 25:207-217
Gaus A.G. and Greene G.M. II (1990). Relationships between crop water stress indexes and photosynthesis,
conductance, or cold hardiness of peaches. HortScience, September 1990 25:1091.
Goldhamer DA, Fereres E (2004) Irrigation scheduling of almond trees with trunk diameter sensors. Irrigation
Science, Volume 23, Issue 1, pp 11–19. DOI: 10.1007/s00271-003-0088-0
Goldhamer D.A., Fereres E., Mata M., Girona J., Cohen M. 1999. Sensitivity of continuous and discrete plant
and soil water status monitoring in peach trees subjected to deficit irrigation. Journal of the American
Society for Horticultural Science. American Society for Horticultural Science 124(4):437-444.
Grant OM, Tronina Ł, Jones HG and Chaves MM (2007) Exploring thermal imaging variables for the detection
of stress responses in grapevine under different irrigation regimes. J. Exp. Bot. (2007) 58 (4):815-825. doi:
10.1093/jxb/erl153, http://jxb.oxfordjournals.org/content/ 58/4/815.full.
Grumeza N., Kleps C. (2005). Amenajările de irigaţii din România. Editura Ceres, Bucureşti, 424 p.
Grumeza N. și Klepș C. (2009). Ghid practic de irigare a culturilor agricole și horti-viticole. Ed. Printech,
București, 119 pp.
Grumeza N., Alexandrescu I., Mihalache L. (1970). Cercetări privind regimul de irigaţii la viţa-de-vie în
podgoriile din sud-estul ţării. Analele ICIFP, Seria Îmbunătăţiri Funciare, vol. III(VII), Bucureşti: 59-71.
Grumeza N., Alexandrescu I., Ionescu Pr. (1979). Tehnica irigării culturilor hortiviticole. Editura Ceres,
Bucureşti, 338 p.
Grumeza N., Merculiev O., Kleps Cr. (1989). Prognoza şi progamarea aplicării udărilor în sistemele de irigaţie.
Ed. Ceres, 367 p.
Guofu Yuan, Yi Luo, Xiaomin Sun, Dengyin Tang. 2004. Evaluation of a crop water stress index for detecting
water stress in winter wheat in the North China Plain. Agricultural Water Management 64: 29–40.
Hanson RB, Orloff S, Peters D (2000a) Monitoring soil moisture helps refine irrigation management. Calif Agric
54:38–42.
Hanson RB, Orloff S, Peters D (2000b) Effectiveness of tensiometers and electrical resistance sensors varies
with soil condition. Calif Agric 54:47–50.
Hargreaves G. H. (1989).Accuracy of estimated reference crop evapotranspiration. J. Irrig. and Drain. Engng.,
ASCE, 115(6): 1000-1007.
Hargreaves G. H. (1994). Defining and using reference evapotranspiration. J. Irrig. and Drain. Engng., ASCE,
120(6):1132-1139.
Hargreaves G. H. and Samani Z. A. (1985). Reference crop evapotranspiration from temperature. Applied
Engng. in Agric., 1(2): 96-99.
Hattfield J. L. & Allen R. G. (1996). Evapotranspiration estimates under deficient water supplies. J. Irrig. and
Drain. Engng., ASCE, 122(5): 301-308.
Hillel D. 1980. Applications of soil physics. Academic Press.
Iancu M. (1975). Cercetări privind consumul de apă din sol în livezile de măr. Lucrările ştiinţifice ale ICPP
Piteşti, vol. IV, Bucuresti: 159-172.
Iancu M. (1996). Plum tree water consumption determined in lysimeters as compared to other methods. Second
International Symposium on Irrigation of Horticultural Crops, Chania, Crete, Greece.
Iancu M., Ionescu Pr. (1981). Unele rezultate şi tendinţe privind aplicarea irigării în pomicultură R.S.R. Bul.
Inf. ASAS, Bucureşti: 93-106.
Idso SB (1982) Non-water stressed baselines: a key to measuring and interpreting plant water stress. Agricultural
Meteorology; 27:59-70
Idso, S. B., Jackson, R.D., Pinter, P.J.Jr., Reginato, R. J. and Hatfield, J. L. 1981 Normalizing the stress-degree-
day parameter for environmental variability. Agric. Metorol., 24:45-55.
Intrigliolo DS, Castel JR (2004) Continuous measurement of plant and soil water status for irrigation scheduling
in plum. Irrigation Science, Volume: 23, Issue: 2, Pages: 93-102, DOI: 10.1007/s00271-004-0097-7
Intrigliolo D. S. and Castel J. R. (2005) Effects of regulated deficit irrigation on growth and yield of young
Japanese plum trees. The Journal of Horticultural Science & Biotechnology, Vol. 80, No 2: 177-182.
Intrigliolo DS, Castel JR (2005) Usefulness of diurnal trunk shrinkage as a water stress indicator in plum trees.
Tree Physiology 26, 303–311.

247
Intrigliolo DS, Castel JR (2006) Performance of various water stress indicators for prediction of fruit size
response to deficit irrigation in plum. Agricultural Water Management, Volume: 83 Issue: 1-2 Pages: 173-
180 DOI: 10.1016/j.agwat.2005.12.005.
Intrigliolo DS, Castel JR (2007) Crop load affects maximum daily trunk shrinkage of plum trees. Tree
Physiology. Volume: 27, Issue: 1, Pages: 89-96
Intrigliolo DS, Castel JR (2008) Trunk diameter variations as water stress indicator in plum and grapevine. Acta
Horticulturae, Volume: 792 Pages: 363-369.
Intrigliolo D.S., Castel J.R., Perez D. (2005). Water relation of field grown drip irrigated Tempranillo
grapevines. Acta Hort. 689: 317-324.
Irvine J. and Grace J. (1997) Continuous measurement of water tensions in the xylem of trees based on the
elastic properties of wood. Planta 202:455–461.
Ionescu Pr. (1976). Studiu privind efectul irigării piersicului în condiţiile din Dobrogea. Teză de doctorat –
ASAS Bucureşti.
Jackson, R. D., S. B. Idso, R. J. Reginato, P. J. Printer. 1981. Canopy temperature as a crop water stress
indicatior. Water Res 17:1133-1138.
Jackson RD, Kustas WP, Choudhury, BJ (1988) A re-examination of the crop water stress index. Irrigation
Science 9: 309–317.
Jensen, M.E., Burman, R.D. and Allen, R.G. (1990) Evapotranspiration and Irrigation Water Requirements.
ASCE Manuals and Reports on Engineering Practice, 332, American Society of Civil Engineers, New
York, 360.
Jones H.G., Stoll M., Santos T., de Sousa C., Chaves M.M., Grant O.M. (2002). Use of infrared thermography
for monitoring stomatal closure in the field: application to grapevine. Journal of Experimental Botany 53:
2249-2260.
Leinonen I. and Jones HG (2004).Combining thermal and visible imagery for estimating canopy temperature and
identifying plant stress. Journal of Experimental Botany, 55 (401):1423-1431. Doi: 10.1093/jxb/erh146.
Lindén L., Hannu R. and Suojala T., 1996. Logit Models for Estimating Lethal Temperatures in Apple.
HortScience February 1996 vol. 31 no. 1. Print ISSN: 0018-5345, online ISSN: 2327-9834: 91-93;
Liu CW, Kang SZ, Li FS, Li SE, Du TS, Tong L (2011) Relationship between environmental factor and
maximum daily stem shrinkage in apple tree in arid region of northwest China. Scientia Horticulturae,
Volume: 130, Issue: 1, Pages: 118-125, DOI: 10.1016/j.scienta.2011.06.022
Malazian A, Hartsough P, Kamai I, Campbell GS, Cobos DR, Hopmans JW (2011) Evaluation of the MPS-1 soil
water potential sensor. Journal of Hydrology. 402, 126 –134.
Marchidan E. (2010). Monitorizarea corpurilor de apă subterană în conformitate cu cerințele Directivei Cadru
Apă și evaluarea stării chimice. Lucrările științifice ale Conferinței ”Resursele de apă din România.
Vulnerabilitate la activitățile antropice”, 11-13 iunie 2010, Târgoviște, pp. 102-109.
Meron M, Tsipris J, Orlov V, Alchanatis V, Cohen Y (2010) Crop water stress mapping for site-specific
irrigation by thermal imagery and artificial reference surfaces. Precision Agriculture, April 2010, Volume
11, Issue 2, pp 148-162, http://link.springer.com/article/10.1007% 2Fs11119-009-9153-x?LI=true
Miras-Avalos JM, Perez-Sarmiento F, Alcobendas R, Alarcon JJ, Mounzer O, Nicolas E (2016) Reference
values of maximum daily trunk shrinkage for irrigation scheduling in mid-late maturing peach trees.
Agricultural Water Management, Volume: 171, Pages: 31-39, DOI: 10.1016/j.agwat.2016.03.017.
Miras-Avalos JM, Perez-Sarmiento F, Alcobendas R, Alarcon JJ, Mounzer O, Nicolas E (2017) Maximum daily
trunk shrinkage for estimating water needs and scheduling regulated deficit irrigation in peach trees.
Irrigation Science, Volume: 35 Issue: 1 Pages: 69-82 DOI: 10.1007/s00271-016-0523-7.
Mlenajek L., Marchidan E., Moldovan C. (2009). Aspecte privind gestionarea apelor subterane din România.
Lucrările științfice ale Seminarului ”Probleme actuale ale gestionării și exploatării resurselor de apă
subterană” al UTC București, Facultatea de Hidrotehnică, 29 oct. 2009,
(hidrotehnica.utcb.ro/seminar/aspecte.pdf).
Monteith J.L. (1965). Evaporation and the environment. In: The state and movement of water in living
organisms, XIXth Symposium Soc. for Exp. Biol., Swansea, Cambridge University Press: 205-234.
Murray M., 2011. Critical Temperatures for Frost Damage on Fruit Trees. IPM-012-11, February 2011. Utah
State University Extension and Utah Plant Pest Diagnostic Laboratory.
Naor A. (2006). Irrigation scheduling and evaluation of tree water status in deciduous orchards. Hort. Rev. 32:
111-165.
Nicolaescu I. (1981). Irigaţii prin scurgere la suprafaţă. Ed. Ceres, Bucuresti.
Nicolescu C. (2008). Valorificarea complexă a apei în agricultură. Editura AGIR, Bucuresti, 234 pp.
Obrejanu G. Metode de cercetare a solului. 1964. Editura Academiei RPR. 670 p.
Parlange, J.Y., Turner N.C. and Waggoner P.E. (1975). Water uptake, diameter change and non-linear diffusion
in tree stems. Plant Physiol. 55:247–250.

248
Payero JO, Irmak S (2006) Variable upper and lower crop water stress index baselines for corn and soybean.
Irrigation Science; 25:21-32.
Păltineanu C., 1998. Mişcarea apei şi soluţiilor în soluri vertice, cu aplicaţie în irigaţii, drenaje, prevenirea şi
combaterea poluării mediului (Water and solute movement in swell-shrink soils with application in
irrigation, drainage, preventing and controlling environmental polution). Editura Agris-Redacţia revistelor
agricole, Bucureşti, 178 p.
Păltineanu C., 2005. Comparison between experimental and estimated crop evapotranspiration in Romania.
International Agrophysics, vol. 19, No. 2, Lublin, Poland: 159-164.
Păltineanu Cr., Howse R.K., 1999. Installing Suction Samplers to Collect Nitrate-Leaching and Monitoring Soil
Moisture and Hydraulic Potential during an Infiltration Experiment within Swell-Shrink Soils. Stiinta sol.
nr. 2, vol. XXXIII, Bucuresti: 9-22.
Păltineanu C., Păltineanu I.C., 1991. Irigarea porumbului la diferite niveluri de stres hidric pe solurile din
Câmpia Pitestiului. Analele ICITID, vol. VI (XVII), Bucureşti: 477-492.
Păltineanu Cr., Chitu E, Mateescu Emilia. 2011b. Changes in crop evapotranspiration and irrigation water
requirements. Int. Agrophysics, vol. 25, nr. 4: 369-373.http://www.old.international-
agrophysics.org/artykuly/international_agrophysics/IntAgr_2011_25_4_ 369.pdf
Păltineanu Cr., Chitu E, Mateescu Emilia. 2012. New trends for reference evapotranspiration and climatic water
deficit. International Agrophysics, 26: 159-165, Doi: 10.2478/v10247-012-0023-9.
Păltineanu C., Chitu E., Tanasescu N., 2011a. Correlation Between The Crop Water Stress Index And Soil
Moisture Content For Apple In A Loamy Soil: A Case Study In Southern Romania. Vi International
Symposium On Irrigation Of Horticultural Crops, Talca, Chile. Acta Horticulturae 889: 257-264.
Păltineanu C., Mihăilescu I.F., Seceleanu I., 2000. Dobrogea, condiţiile pedoclimatice, consumul şi necesarul
apei de irigaţie ale principalelor culturi agricole. Editura EX PONTO, Constanta, 258p.
Păltineanu Cr., Seceleanu I., Crăciun C. (2003). Vertisolurile şi solurile vertice din România. Editura Estfalia,
Bucuresti, 206 p.
Păltineanu, C., Septar, L., Chitu E. 2016a. Temperature Profile in Apricot Tree Canopies under the Soil and
Climate Conditions of the Romanian Black Sea Coast. International Journal of Biometeorology,
March, Volume 60, Issue 3, pp 401-410. DOI: 10.1007/s00484-015-1037-
Păltineanu, C., Septar, L., Moale, C. 2013a. Crop Water Stress in Peach Orchards and Relationships with Soil
Moisture Content in a Chernozem of Dobrogea. J. Irrig. Drain Eng., Publisher: American Society of Civil
Engineers: vol. 139 (no. 1), 20–25. doi: 10.1061/(ASCE)IR.1943-4774.0000492.
Păltineanu C, Septar L, Moale C (2013b) Dynamics of soil water content during depletion cycles in peach
orchards in a semiarid region. Chilean Journal of Agricultural Research. Vol. 73(4): 399-405; Doi:
10.4067/S0718-58392013000400011
Păltineanu C., Tănăsescu N., Chitu E. 2016b. Pattern of soil physical properties in intensive plum and apple
orchards on medium and course textured soils. Soil & Tillage Research. 163(C): 80-88. DOI:
10.1016/j.still.2016.05.013.
Paltineanu C., Chitu E., Sumedrea D., Florea A. 2018. Correlation between maximum trunk daily shrinkage, soil
matric potential and weather variables for mature plum trees in medium-textured soils and temperate
climate. Erwerbs-Obstbau (in press).
Păltineanu C., Tanasescu N., Chiţu E., Mihailescu I.F., (2007c). Relationships between the De Martonne aridity
index and water requirements of some representative crops: A case study from Romania. International
Agrophysics, No 1, Vol. 21, Lublin, Poland: 81-93.
Păltineanu C., Calciu I., Vizitiu O., Chitu E., Tanasescu N. 2015a. Investigating spatial distribution of the soil–
water characteristic curves and consequences in irrigation application within a sandy-loam soil in an
intensive plum tree orchard. Fruit Growing Research. Vol. XXXI: 65-70.
http://publications.icdp.ro/?target=content.
Păltineanu C., Chitu E., Septar L., Gavat C., Oprita Al.-Vl. 2015b. Piersicul si caisul in sistemul sol – planta –
atmosfera in Dobrogea. Editura Estfalia, Bucuresti, 221 pp.
Păltineanu Cr., Chitu E., Tanasescu N., Apostol G. and Pufu M.N. (2000). Irrigation water requirements for
some fruit trees specific to the Arges-Vedea river basin, Romania. Proceedings of the third International
Symposium on Irrigation of Horticultural Crops, Lisboa, Portugal, Acta Horticulturae 537, vol. 1: 113-119.
Păltineanu C., I.F. Mihailescu, I. Seceleanu, Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, 2007a. Ariditatea, seceta,
evapotranspiratia si cerintele de apa ale culturilor agricole în Romania. Editura Ovidius University Press,
Constanţa, 319 p.
Păltineanu Cr., I.F. Mihailescu, I. Seceleanu, Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, 2007b. Using aridity indexes
to describe some climate and soil features in Eastern Europe: a case study in Romania. Theoretical and
applied climatology, Springer Velag Vienna (in press).
Păltineanu C., Nicolae S., Tanasescu N., Chitu E., Ancu S. 2016c. Investigating Root Density of Plum and Apple
Trees Grafted on Low-Vigor Rootstocks to Improve Orchard Management. Erwerbs-Obstbau. DOI

249
 10.1007/s10341-016-0293-7, Volume 59: 29–37.
Păltineanu C, Septar L, Moale C, Oprita A and Lamureanu G (2011b) Peach Irrigation under Soil Water Stress in
the South-Eastern Part of Romania. Proc. of the International Congress of Horticulturae, Lisbon, Portugal,
2010. Acta Hort. 922:195-202, http://www.actahort.org/books/922/922_25.htm
Păltineanu, C., Septar, L., Moale, C., Nicolae S., Nicola C. 2013b. Peach response to water deficit in a semi-arid
region. International Agrophysics, Versita, vol. 27, nr. 3: 305-311. DOI: 10.2478/v10247-012-0099-2;
Păltineanu Cr., I.F. Mihailescu, Zoia Prefac, Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, Claudia Nicola, 2009.
Combining the standardized precipitation index and climatic water deficit in characterizing droughts: a
case study in Romania. Theoretical and applied climatology, volume 97, no. 3-4, Springer Velag
ViennaNewYork (DOI 10.1007/s00704-008-0061-1).
Păltineanu C., Chiţu E., Seceleanu I., Tănăsescu N., Apostol G., Pufu M., Păltineanu R., 1999.
Evapotranspiraţia de referinţă, consumul şi necesarul apei de irigaţie al principalelor culturi agricole în
solurile bazinului Argeş-Vedea, Ed. Paralela 45, Piteşti, 114p.
Păltineanu C., Dumitru S. Chitu E., Tanasescu N., Butac M., Militaru M., Ignat P., Mocanu V. 2017a. Prunul şi
mărul în sistemul sol-plantă-atmosferă în soluri cu textură medie şi uşoară. Editura Terra Nostra, Iași,
259p.
Păltineanu C., Nicolae S., Militaru M., Butac M., Chitu E., Tanasescu N., Calinescu M., Coman R. 2017b.
Spatial distribution of roots in medium-textured soils in the case of cherry trees grafted on Gi Sel A5
rootstock. Scientia Horticulturae. Volume 217, 15 March 2017: 48–54, DOI:10.1016/j.scienta.2017.01.033.
Păltineanu C., Coman M., Nicolae S., Ancu I., Calinescu M.,, Sturzeanu M., Chitu E.,, Ciucu M., Nicola C.
2017c. Root system distribution of highbush blueberry crops of various ages in medium-textured soils.
Erwerbs-Obstbau.© Springer-Verlag GmbH Deutschland.
Păltineanu C., Septar L., Gavat C., Chitu E.,, Oprita A., Moale, C., Calciu I., Vizitiu O., Lamureanu G. 2016e.
Characterizing Root Density of Peach Trees in a Semi-arid Chernozem to Increase Plant Density.
International Agrophysics, Volume 30, Issue 1: 67–74, DOI: 10.1515/intag-2015-0079.
Păltineanu, C., Septar, L., Gavat C., Chitu E., Iancu M., Oprita A., Moale C., Lamureanu G., Calciu I., Stroe
V.M. 2016d. Spatial distribution of apricot roots in a semi-arid environment. Agroforestry Systems.
Volume 90, Issue 3, pp 469-478. DOI: 10.1007/s10457-015-9869-8.
Păltineanu I.C., Hera C., Păltineanu R. 1980. Irrigation water and N fertilizer application efficiencies for
reduction of water and N losses and for water pollution control. International Atomic Energy Agency.
Philip J.R. (1966). Plant water relations: some physical aspects. Annu. Rev. Plant Physiol. 17, 245–268.
Pișota I., Zaharia L. (2003). Hidrologia uscatului (curs). Universitatea din București, Facultatea de Geografie,
Dep. de învățământ la distanță CREDIS, 132 pp.
Popescu M., Milițiu I., Ghena N., Mitu M., 1974. Pomicultură specială. Ed. Didactică și Pedagogică București:
341 p.p.;
Sammis, T.W. and D. Jernigan.1992. Crop water stress index of ornamental plants. American Soc. of Agric.
Eng., Vol. 8, No. 2
Sammis, T.W. W.R. Riley, and D.G. Lugg. 1988. Crop water stress index of pecans. Applied Eng. in Agric.
4(1):39-45.
Sdoodee, S. and Kaewkong, P. 2006. Use of an infrared thermometer for assessment of plant water stress in neck
orange (Citrus reticulata Blanco). Songklanakarin J. Sci. Technol., 28(6): 1161-1167.
Simota C., Mayr T. 1996. Predicting the soil water retention curve from readily-available data obtained during
soil surveys. International Agrophysics.
Smith, M. (1992). CROPWAT-A computer program for irrigation planning and management. FAO Irrigation
and Drainage Paper 46, Rome, 126 pp.
Smith M. (1993). CLIMWAT for CROPWAT. FAO Irrig. and Drain. Paper 49, Rome, 115 pp.
Stagno F., Guffrida A., Intrigliolo F. (2009). Canopy temperature as an indicator of water stress in citrus trees.
Acta Hort. 889: 347-353.
Starr JL, Paltineanu IC (1998) Real-time soil water dynamics over large areas using multisensor capacitance
probes and monitoring system. Soil and Tillage Research. Volume 47, Issues 1–2: 43-49.
Steiner M., Magyar L., Gyeviki M., Hrotkó K., 2015. Optimization of light interception in intensive sweet cherry
orchard. Scientific Papers. Series B, Horticulture. Vol. LIX. Print ISSN 2285-5653, CD-ROM ISSN 2285-
5661, Online ISSN 2286-1580, ISSN-L 2285-5653: 105-108;
Sumedrea D., Ilarie Isac, Mihail Iancu, Aurelian Olteanu, Mihail Coman, Ion Duțu, Ancu Irina, Botu Ion, Budan
Sergiu, Butac Mădălina, Călinescu Mirela, Chițu Emil, Creangă Ion, Isac Valentina, Mladin Paulina,
Mladin Gheorghe, Militaru Mădălina, Mazilu Crăișor, Marin Florin Cristian, Nicola Claudia, Preda Silvia,
Plopa Catița, Stanciu Cosmina, Stanciu Gheorghe, Sturzeanu Monica, Sumedrea Mihaela, Tănăsescu
Nicolae, Turek Adrian, 2014. Pomi, arbuști fructiferi, căpșun. Ghid tehnic și economic. Editura Invel
Multimedia. ISBN: 978-973-1886-82-4: 286 pp.;

250
Tănăsescu N., Păltineanu C. (2005). Influence of various irrigation methods on tree growth and fruit yield
parameters in apple under the conditions of southern Romania. International Commission on Irrigation
and Drainage, 21st European Regional Conference–Integrated land and water resources management:
towards sustainable rural development. CD Rom, ERC2005PDF, Frankfurt (Oder), Germany and Slubice
(Poland), Topic 4–Drought and drought management: 7p.
www.zalf.de/icid/ICID_ERC2005/HTML/ERC2005PDF/Topic_4/ExtAbstr/Tanasescu.pdf
Tănăsescu N., Păltineanu C., 2004. Root distribution of apple tree (‘Golden Delicious’) under various irrigation
systems within in the hilly region of Romania. International Agrophysics, Lublin, Poland, vol. 18. No
2:175-180.
Teaci, D., Puiu, Şt., Amzăr, Gh., Voiculescu, N. și Popescu, I. (1985). Influenţa condiţiilor de mediu asupra
creşterii pomilor în România. (Ecometrie pomicolă). Editura Ceres, Bucureşti: 258 p.p.;
Testi L., Goldhamer D.A., Iniesta F. and Salinas M. (2008). Crop water stress index is a sensitive water stress
indicator in pistachio trees. Springer-Verlag, Irrigation Science, Vol. 26, No. 5: 395-405, DOI:
10.1007/s00271-008-0104-5.
Thornthwaite C. W. (1948). An approach toward a rational classification of climate. The Geographical Rev.,
38(1): 55-94.
Torica V. (2004). Conditiile climatice si influenta lor asupra cadrului geografic din Dobrogea de sud. Ph.D.
Thesis, Bucharest University, 376 pp.
Thompson RB, Gallardo M, Valdez LC, Fernandez MD (2007) Using plant water status to define threshold
values for irrigation management of vegetable crops using soil moisture sensors. Agricultural Water
Management. 147-158
Tubailesh AS, Sammis TW, Lugg DG (1986) Utilization of thermal infrared thermometry for detection of water
stress in spring barley. Agriculture Water Management, 12:75-85.
Voiculescu N., 1999. Ecopedologia speciilor pomicole. Editura Academiei Române, București 1999. ISBN: 973-
27-0625-2: 326 p.p.;
Whalley WR, Ober ES, Jenkins M (2013) Measurement of the matric potential of soil water in the rhizosphere.
Journal of Experimental Botany, Volume 64, Issue 13: 3951–3963.
Walter, H., 1974. Vegetaţia pământului în perspectivă ecologică: 272 p.p.
Wheaton A.D., Cooley N.C., Dunn G.M., Wang X., Moran B., Goodwin I. and Yang W. (2009). Use of thermal
imagery to detect water stress during berry ripening in Vitis vinifera L. “Cabernet Sauvignon”. Acta Hort.
889: 123-127.
World Meteorological Organization Report. 2017.
http://www.un.org/sustainabledevelopment/blog/2017/11/wmo-statement-on-state-of-climate-in-2017)
Zia S, Wenyong D, Spreer,W, Spohrer K, Xiongkui H, Müller J (2012) Assessing crop water stress of winter
wheat by thermography under different irrigation regimes in North China Plain. International Journal of
Agricultural and Biological Engineering, vol. 5, no. 3,
http://www.ijabe.org/index.php/ijabe/article/view/573/463.
Clima R.S.R., vol. II, Date climatologice. (1966). Comitetul de Stat al Apelor de pe lânga Consiliul de Ministri,
Institutul Meteorologic, Bucuresti.
Guide to Meteorological Instruments and Methods of Observation (2012) World Meteorological Organization.
WMO-No.8. http://library.wmo.int/pmb_ged/wmo_8_en-2012.pdf (checked on March, 2014).
GRAPHER 6 Software Program (Golden Software, Colorado 80401-1866, USA).
Harta solurilor României scara 1:200 000 (Arhiva ICPA București)
Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 137/2009.
Raport de cercetare faza 3/2017, proiect ADER 12.4.3. Irigații din resurse alternative. Alimentare din pânza
freatică și lacuri, finanțat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Programul Sectorial ADER
2020, derulat în perioada 2015-2018.
STAS 9450/1988. NORMATIV din 28 februarie 2002 privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a
apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, NTPA-001/2002. MONITORUL
OFICIAL nr. 187 din 20-03-2002.
Suprafața României: https://ro.wikipedia.org/wiki/ Rom%C3%A2nia)
World Meteorological Organization Report, 2017, http://www.un.org/sustainabledevelopment
/blog/2017/11/wmo-statement-on-state-of-climate-in-2017).
www.mmediu.ro: Directiva Apelor Subterane (Directiva 2006/118/CE), transpusă în legislaţia naţională prin
H.G. nr. 53/2009, pentru aprobarea Planului national de protecţie al apelor subterane împotriva poluării si
deteriorării.
www.rowater.ro: Directiva Cadru pentru Apă (Directiva 2000/60/CE).
www.rowater.ro: „Îndrumar asupra stării apelor subterane şi evaluării tendinţelor” realizat de Grupul de lucru
C - Apele Subterane al Comisiei Europene.
www.rowater.ro: Legea apelor nr. 107 /1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

251
www.rowater.ro: „Sinteza Planurilor de management actualizate la nivel de bazine/spații hidrografice” în:
Planul național de management aferent porțiunii naționale a bazinului hidrografic internațional al fluviului
Dunărea, 2015.

252
253
Consilier editorial: Valentin-Mihai BOHATEREŢ
Secretar tehnic de redacţie: Delia Margareta GOGU
Operator tipografie: Carmen SEVASTRU

Bun de tipar: 30.09.2018

Apărut: 15.10.2018
Format: B5
Tiraj: 350 ex.

Editura „Terra Nostra” Iaşi

CP 1344, OP 6, Iaşi, 700503
Tel./fax 0232 235910
Editură acreditată CNCSIS 029/2006, reacreditată 2010

ISBN 978-606-623-093-3

254