Paltineanu CR Chitu E Septar L Gavat C Oprita Al VL 2015 Piersicul Si Caisul in Sistemul Sol Planta Atmosfera in Dobrogea Peach and Apricot in The Soil Plant Atmosphere System in Dobrogea Edit

Cristian PĂLTINEANU,
Emil CHIŢU, Leinar SEPTAR,

Corina GAVĂT, Alexandru Vl. OPRIŢĂ
PIERSICUL ŞI CAISUL ÎN SISTEMUL

SOL – PLANTĂ – ATMOSFERĂ, ÎN
DOBROGEA
Editura Estfalia, Bucureşti
2015
Piersicul şi caisul în sistemul sol-plantă-atmosferă, în Dobrogea
Cristian PĂLTINEANU,
Emil CHIŢU, Leinar SEPTAR,
Corina GAVĂT, Alexandru Vl. OPRIŢĂ
***
Editura Estfalia este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul
Superior din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru editare de carte ştiinţifică.
- Editura este acreditată CNCSIS începând cu ianuarie 2007.
- Acreditarea este actualizată;
Cod C.N.C.S.I.S. 294. nr. crt. 130/35
http://cncsis.gov.ro/Public/cat/435/Evaluare-edituri.html
http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-sectiuni/15/edituri_recunoscute.pdf
***
Editura Estfalia este acreditată de Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si
Certificatelor Universitare – CNATDCU.
-Editura face parte din Lista B - Edituri clasificate de CNCS in categoria B si nu fac parte din lista
A2 începând cu anul 2012.
http://www.cnatdcu.ro/metodologie/abilitare/
***
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Piersicul şi caisul în sistemul sol-plantă-atmosferă, în Dobrogea /
Cristian Păltineanu, Emil Chiţu, Leinar Septar, .... - Bucureşti : Estfalia, 2015
ISBN 978-606-8284-95-8
I. Păltineanu, Cristian
II. Chiţu, Emil
III. Septar, Leinar
634.25
634.21
© 2015 Editura Estfalia Bucureşti

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Orice reproducere, totală sau parţială a
conţinutului acestei lucrări fără acordul scris al editorului sau al autorului este ilicită şi se
pedepsește conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-8284-95-8
Editura Estfalia
www.editura–estfalia.ro
Prefaţă
Lucrarea reprezintă o sinteză a activităţii de cercetare interdisciplinară

desfăşurată în ultimii ani de specialiştii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru
Pomicultură Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie,
Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare
pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, referitoare la relaţiile dintre speciile pomicole
piersic şi cais şi componentele sistemului sol-plantă-atmosferă, în contextul dezvoltării
actuale a pomiculturii (subprogramul tematic pomicol, submăsura 4.1.a din cadrul
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale), schimbărilor climatice şi al condiţiilor de
mediu din Dobrogea.
Sistemul sol–plantă–atmosferă (soil–plant–atmosphere continuum, SPAC), după
cum a fost definit de cercetătorul australian Philip, 1966 (http://en.wikipedia.org/wiki/
Soil_plant_atmosphere_continuum), reprezintă calea apei care circulă prin plante, dinspre
sol prin rădăcinile, tulpina şi frunzele acestora, la suprafaţa cărora se evaporă în
atmosferă. Potrivit lui Philip (1966), concepul de SPAC reprezintă un sistem dinamic care
integrează componentele amintite şi în care diferitele procese de transport care implică
materia şi energia se produc simultan şi independent, precum legăturile verigilor dintr-un
lanţ. Astfel este caracterizată starea apei în diferitele componente ale SPAC, începând de
la sistemul radicular şi terminând cu interfaţa sistem foliar – atmosferă, ca expresii ale
nivelului de energie sau ale potenţialului apei în fiecare dintre ele.
Cele două specii pomicole – piersicul şi caisul – au găsit condiţii optime de
creştere şi fructificare în cadrul cernoziomurilor şi climatului din Dobrogea. Noutatea
acestei lucrări constă în tratarea celor două specii în sistemul SPAC. În acest context s-au
evidenţiat cercetările recente privind relaţiile sol – plantă, sub aspectul sol – sistem
radicular şi relaţiile plantă (sistem foliar) – atmosferă, având drept numitor comun apa,
care în cea mai aridă (caracterizată ca fiind semi-aridă) regiune a României capătă o
importanţă capitală. Implicit a fost studiat şi regimul de irigare, recomandându-se cele
mai potrivite metode de udare, precum şi frecvenţa aplicării irigării în vederea obţinerii
unor producţii maxime cu cheltuieli minime. Experienţele s-au desfăşurat în cadrul
Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, în localităţile Valu lui
Traian şi Agigea, din partea de est a judeţului Constanţa. Sunt prezentate pe capitole și
secțiuni bine delimitate, sub forma unor lucrări științifice, mai întâi aspecte generale
privind cele două specii pomicole (origine, denumire, răspândire în lume şi în ţară,
producţii ş.a.), apoi condiţiile ecologice ale Dobrogei, cu descrierea generală a solurilor şi
climatului regiunii, precum şi a preferinţelor ecologice ale piersicului şi caisului, urmate
de un capitol despre soiurile şi portaltoii testaţi în ţară sau din străinătate, împreună cu
scheme de plantare şi sisteme de întreţinere recomandate. Aşa cum arată şi titlul, cartea
pune un accent deosebit pe condiţiile de semi-ariditate din Dobrogea (precipitaţiile
comparativ cu evapotranspiraţia potenţială), pe metode şi regimuri de irigare, pe
consumul de apă în optim bazat pe distribuţia verticală şi orizontală a rădăcinilor în sol,
dar şi pe aspecte de fiziologie a plantelor sub stres hidric ca măsură a acestuia, descriind
producţiile obţinute în funcţie de regimul de irigare.
Lucrarea se adresează îndeosebi specialiştilor din pomicultură, ştiinţele solului,
irigaţii, dar şi tuturor persoanelor care doresc să-şi îmbogăţească cunoştinţele referitoare
la comportamentul piersicului şi caisului în condiţiile de sol şi climă din Dobrogea, în
3
vederea înfiinţării/exploatării livezilor. De fapt, lucrarea este o pledoarie pentru
înfiinţarea de livezi de piersic şi cais şi pentru dezvoltarea pomiculturii în această regiune.
Contribuţia autorilor la elaborarea materialului a fost următoarea: primul autor a
conceput structura cărţii, a scris capitolele privind solurile, clima, sistemul radicular,
indicele de stres hidric, aplicarea irigaţiilor şi a supervizat întreaga lucrare, cel de-al
doilea autor a detaliat condiţiile climatice şi de zonare a speciilor pomicole studiate, al
treilea autor a contribuit la capitolele referitoare la relaţiile sol – apă – plantă – atmosferă
şi a scris capitolul despre irigarea caisului, cel de-al patrulea şi cel de-al cincilea autor au
întocmit, respectiv, capitolele privind descrierea soiurilor speciilor cercetate şi a
condiţiilor tehnologice specifice. Nu în ultimul rând apreciem sugestiile valoroase
provenite de la specialişti, în primul rând de la Dr. Mihai Iancu şi Dr. Nicolae Tănăsescu.
Autorii
4
Cuprins
CAPITOLUL I. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA SPECIILOR POMICOLE STUDIATE ............................... 7

CAPITOLUL II – CONDIŢIILE NATURALE DIN DOBROGEA ........................................................... 16
II – A. SOLURILE ............................................................................................................................ 17
Cerinţele piersicului şi caisului faţă de însuşirile solului ....................................................... 36
II – B. CONDIŢIILE CLIMATICE GENERALE DIN DOBROGEA ....................................................................... 40
Durata de strălucire a soarelui şi radiaţia globală .............................................................. 40
Temperatura aerului ............................................................................................................ 43
Umiditatea relativă a aerului............................................................................................... 46
Precipitaţiile atmosferice ..................................................................................................... 49
Evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (ETo) ..................................................... 52
Ariditatea şi seceta în Dobrogea ......................................................................................... 57
Cerinţele de consum optim de apă (ETc) pentru speciile piersic şi cais, cu ogor negru ....... 58
Necesarul de apã de irigaţie pentru piersic şi cais în condiţiile climatice specifice
Dobrogei .............................................................................................................................. 63
Tendinţe climatice în Dobrogea ........................................................................................... 66
CAPITOLUL III - CERINŢELE PIERSICULUI ŞI CAISULUI FAŢĂ DE FACTORII CLIMATICI ȘI
CARACTERISTICILE CLIMATICE NECESARE PENTRU ZONAREA LIVEZILOR ÎN
DOBROGEA (CHIȚU E.) ...................................................................................... 71
Cerinţele piersicului şi caisului faţă de factorii climatici ...................................................... 71
Cerinţele faţă de lumină ...................................................................................................... 72
Cerinţele faţă de căldură ..................................................................................................... 72
Caracteristici climatice necesare pentru zonarea livezilor ................................................... 95
Zonarea piersicului şi caisului în România ........................................................................... 97
CAPITOLUL IV – SOIURI DE PIERSIC ŞI CAIS CULTIVATE ÎN ROMÂNIA ...................................... 104
A - PIERSICUL ........................................................................................................................... 104
Importanţa culturii piersicului ........................................................................................... 104
Sortimentul de soiuri de piersic.......................................................................................... 104
Portaltoii utilizaţi la altoirea piersicului ............................................................................. 109
Specificul înfiinţării plantaţiilor de piersic şi nectarin ........................................................ 110
Lucrările de întreţinere ale piersicului până la intrarea pe rod .......................................... 114
Lucrările de întreţinere ale piersicului după intrarea pe rod ............................................. 114
Forme de coroană recomandate pentru piersic................................................................. 115
Tăierea pomilor ................................................................................................................. 116
Combaterea bolilor şi dăunătorilor .................................................................................... 118
Alte verigi tehnologice necesare ........................................................................................ 121
Reguli practice pentru culesul fructelor ............................................................................. 123
Păstrarea piersicilor ........................................................................................................... 123
B – CAISUL................................................................................................................................ 125
Introducere ........................................................................................................................ 125
Importanţa culturii ............................................................................................................ 125
Sortimentul de cais pentru zona de Sud-Est a României ................................................... 126
Descrierea soiurilor de cais: ............................................................................................... 128
Principalii portaltoi ai caisului ........................................................................................... 131
Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor de cais .................................................................... 132
5
Tăierile de formare a coroanei .......................................................................................... 133
Lucrările solului .................................................................................................................. 135
Fertilizarea ......................................................................................................................... 136
Pieirea prematură a caisului .............................................................................................. 137
Principalele boli şi dăunători ai caisului:............................................................................ 138
Tratamente fitosanitare recomandate: ............................................................................. 140
Recoltarea fructelor ........................................................................................................... 141
CAPITOLUL V. REPARTIŢIA SPAŢIALĂ A DENSITĂŢII RĂDĂCINILOR DE PIERSIC ŞI CAIS ÎN
CERNOZIOMURILE DIN DOBROGEA ................................................................ 144
1. Introducere .................................................................................................................... 144
2. Material şi metodă ........................................................................................................ 146
3. Rezultate şi discuţii ........................................................................................................ 149
4. Concluzii ......................................................................................................................... 161
5. Bibliografie ..................................................................................................................... 162
CAPITOLUL VI. ACTIVITATEA RADICULARĂ ÎN LIVEZILE DE PIERSIC ......................................... 165
A – DINAMICA CONŢINUTULUI DE APĂ DIN SOL (CAS) ÎN CICLURILE DE USCARE-UMECTARE ÎN LIVEZI MATURE ÎN
TIMPUL ZILEI ŞI AL NOPŢII, LA IRIGAREA PRIN ASPERSIUNE ................................................................ 165
1. Introducere .................................................................................................................... 165
4. Discuţii ........................................................................................................................... 172
5. Concluzii ......................................................................................................................... 173
6. Bibiografie ..................................................................................................................... 173
B. ESTIMAREA ACTIVITĂŢII RADICULARE ÎNTR-O LIVADĂ TÂNĂRĂ DE PIERSIC IRIGATĂ PRIN PICURARE .............. 174
1. Introducere .................................................................................................................... 174
4.Concluzii .......................................................................................................................... 180
5. Bibliografie ..................................................................................................................... 181
CAPITOLUL VII. DETERMINAREA INDICELUI DE STRES HIDRIC ÎN LIVEZILE DE PIERSIC ŞI CAIS ÎN
CERNOZIOMURILE DIN DOBROGEA ................................................................ 182
1. Introducere .................................................................................................................... 182
4. Concluzii şi recomandări ................................................................................................ 196
5. Bibligrafie ....................................................................................................................... 197
CAPITOLUL VIII. RĂSPUNSUL POMILOR LA IRIGARE ................................................................ 200
A. PIERSICUL – IRIGAREA ÎN REGIM DE STRES HIDRIC SUSŢINUT ........................................................... 200
1.Introducere ..................................................................................................................... 200
2.Material şi metodă ......................................................................................................... 201
3.Rezultate şi discuţii ......................................................................................................... 201
4. Concluzii ......................................................................................................................... 207
5. Bibliografie ..................................................................................................................... 208
B. CAISUL - INFLUENŢA IRIGĂRII LOCALIZATE ASUPRA CREŞTERII ŞI FRUCTIFICĂRII CAISULUI ÎN CONDIŢIILE
DIN DOBROGEA ...................................................................................................................... 210
1. Introducere .................................................................................................................... 210
2.Material şi metodă ......................................................................................................... 211
3.Rezultate şi discuţii ......................................................................................................... 212
CONCLUZII GENERALE ............................................................................................................. 220
6
CAPITOLUL I. Privire generală asupra speciilor pomicole studiate
Piersicul şi caisul sunt două specii pomicole termofile, foarte apreciate în ţara
noastră, dar aria lor de maximă favorabilitate climatică este relativ restrânsă, găsind
condiţii dintre cele mai bune în Dobrogea, în primul rând condiţii climatice (temperaturi
de iarnă nu prea mici), mai favorabile decât în alte regiuni din România, dar şi de sol – în
principal cernoziomuri, iar deficitul de apă se poate rezolva prin aplicarea irigaţiei.
Pentru a putea înţelege mai bine ponderea producţiilor de cais şi piersic din
Dobrogea, să aruncăm mai întâi o scurtă privire asupra principalelor 10 ţări producătoare
de fructe din lume, atât fructe din zona temperată, cât şi fructe tropicale, chiar dacă datele
nu sunt foarte actuale, dar ordinul de mărime nu s-a modificat substanţial. Primele locuri
sunt ocupate de China, India, Brazilia şi SUA (tabelul 1) având suprafeţe foarte mari, de
ordinul de mărime al continentelor sau subcontinentelor (India). Dintre ţările cu suprafaţă
mijlocie se remarcă în primul rând Italia, cu o producţie de 18.274.570 tone şi Spania, cu
14.920.852 t de fructe, aceste două ţări având şi randamente mari la hectar. Ţările
menţionate sunt urmate de ţări cu suprafaţă mare, ca Mexic şi Iran, sau mijlocie: Filipine
şi Franţa.
Tabelul 1. Principalele 10 ţări producătoare de fructe la nivel mondial, anul 2001 (după:
http://www.mapsofworld.com/world-top-ten/countries-with-most-fruits-production.html)
Ţara Producţia de fructe (tone)
China 68.738.224
India 48.570.920
Brazilia 31.795.266
SUA 30.100.045
Italia 18.274.570
Spania 14.920.852
Mexic 14.217.004
Iran 11.768.628
Filipine 11.122.028
Franţa 11.037.748
Dintre fructele produse la nivel global, exprimate în milioane tone, în anul 2012
bananele ocupau locul 1 cu cca. 102, urmate de mere cu 76,4, struguri de masă cu 67,0,
portocale cu 62,2 (citricile împreună sunt pe locul 2), mango cu 42,1, banane de gătit
(cooking plantain, subspecia Musa × paradisiaca) cu 37,2, mandarine cu 27,1, pere cu
23,6, ananas cu 23,3, piersici şi nectarine cu 21,1, lămâi cu 15,1, papaia cu 12,4, prune
cu 10,7, grapefruit cu 8,0, curmale cu 7,5, căpşun cu 4,5, curmal japonez (genul
Diospyros) cu 4,5, avocado cu 4,4, caise cu 4,0, cireşe cu 2,3, celelalte fructe cu 75,4
(http://www.statista.com/statistics/264001/worldwide-production-of-fruit-by-variety/).
Prin urmare, în clasamentul mondial al fructelor luate individual, piersicul ocupă locul 10
în lume, iar caisul locul 19.
7
Piersicul (Prunus persica) aparţine genului Prunus, subgenului Amygdalus
(împreună cu migdalul) şi familiei Rosaceae. Piersicul şi nectarinul formează aceeaşi
specie, iar aşa-numita peacherine, comercializată îndeosebi în Australia şi Noua
Zeelandă, este un hibrid între piersic şi nectarin. Piersicile, cireşele, prunele şi caisele sunt
specii sâmburoase (fructul este o drupă). Piersicile pot avea pulpa albă sau galbenă, care
se poate desprinde uşor de pe sâmbure (freestones, fructele de consum), sau cu dificultate
(clingstones), pot avea aciditate ridicată, fiind răspândite în special în Europa şi America
de Nord, sau pot avea aciditate redusă, fiind întâlnite mai ales în China, Japonia şi în alte
ţări din Orientul Îndepărtat.
Piersicul îşi are originea în partea de nord-vest a Chinei, între Depresiunea Tarim
şi Masivul Kunlun-Shan (http://en.wikipedia.org/wiki/Peach), fiind datat cu cca.
1000-2000 de ani î.Hr., dar a fost foarte mult răspândit în Persia. Etimologia cuvântului
derivă tocmai din faptul că europenii credeau că această specie provine din Persia,
romanii numind-o iniţial măr persan.
Piersicul a ajuns în Grecia după incursiunea lui Alexandru cel Mare în Orient
(cca. 300 î.Hr.), apoi în Imperiul Roman (mai întâi în regiunea Emilia-Romagna din jurul
oraşului Bologna, din Italia), în secolul I d.Hr., existând dovezi despre piersici în picturile
murale de la Herculaneum, una dintre localităţile acoperite de lava vulcanului Vezuviu
după erupţia din anul 79 d.Hr., ca şi Pompeii şi alte câteva localităţi romane. Ulterior,
spaniolii au introdus piersicul în coloniile lor din America în secolul al XVI-lea, apoi
acesta a ajuns în Anglia şi Franţa în secolul al XVII-lea. Din Anglia, piersicul a ajuns în
coloniile engleze din America (statul Virginia) tot în acelaşi secol, de unde s-a răspândit
mai departe în Maryland, Delaware, Georgia, ultimul numit şi Peach State etc.
(http://en.wikipedia.org/wiki/Peach).
În ultimii ani (2010) cercetătorii din câteva ţări mari cultivatoare (SUA, Italia,
Chile, Spania şi Franţa) au descoperit secvenţa genomului piersicului (doubled haploid
Lovell), compus din 227 milioane de nucleotide aranjate în 8 pseudo-molecule ce
reprezintă cei 8 cromozomi de piersic, punându-se baza pe analiza diversităţii genetice şi
a influenţelor activităţii umane de domesticire, produsă probabil acum cca. 4000-5000 de
ani în China, respectiv de ameliorare genetică ulterioară. Aşa numitele gâturi de sticlă
(bottlenecks) din evoluţia piersicului au arătat reducerea puternică a diversităţii genetice
datorată activităţii de domesticire şi ameliorare.
Cultura piersicului presupune existenţa unui climat continental uscat sau
temperat, plantele având nevoie de răcire (cca. 600-1000 h, după soi), cu temperatura
aerului de 0-10°C, când se petrec reacţii chimice importante, plantele părând că dorm. Nu
pot, de aceea, trăi în climate calde (tropicale). După îndeplinirea perioadei de frig (chill
requirements), pomii intră într-o a doua perioadă de repaus (eco-dormancy), o perioadă
latentă (quiescence), când, dacă este destul de cald, mugurii se umflă, dezmuguresc şi
cresc. Organele multianuale ale piersicului sunt tolerante iarna la geruri de până la
-26°C, după alții chiar -30°C, dar mugurii în stare de repaus sunt afectaţi şi chiar distruşi
la temperaturi mult mai mari, de la -15 la -25°C, în funcţie de soi şi de perioada
îngheţului. O altă perioadă critică este primăvara, când se produc îngheţuri târzii şi
brume, începând de la cca. -4°C, pomii fiind foarte sensibili dacă mugurii sunt deschişi.
Nici climatele cu ierni ploioase şi reci nu sunt foarte favorabile culturii piersicului,
deoarece favorizează apariţia bolii Taphrina deformans, cea mai frecventă şi păgubitoare
boală produsă de ciuperci în cazul piersicului. Piersicul necesită fertilizare cu azot, mai
mult decât alte specii pomicole. Mai multe detalii despre cerințele de mediu se găsesc în
capitolele următoare.
8
Producţia mondială de piersici
Cea mai mare producătoare de piersici (inclusiv de nectarine) este China, cu peste
55% din producţia mondială, urmată de Italia şi Spania, ambele cu peste 6%; urmează
SUA cu 4,5%, Grecia şi Turcia cu cca. 3% (tabelul 2). Referitor la producţia totală de
piersici, România ocupă locul 47 în lume, cu 19.130 t la nivelul anului 2013
(http://en.wikipedia.org/wiki/Peach) şi, ca procent din producţia mondială, 0,088. În
schimb, Austria, o ţară cu suprafaţa redusă, are o producţie foarte ridicată de fructe la
hectar (56,8 tone /ha, 2010).
Tabelul 2. Principalele ţări producătoare de piersici şi nectarine în anul 2013

(http://www.factfish.com/statistic/peaches%20and%20nectarines,%20production%20qua
ntity)
Ţara Locul în lume Producţia de fructe – piersici (t) Procentul
Producţia mondială - 21.638.953 100,000
China 1 11.954.085 55,243
Italia 2 1.401.795 6,478
Spania 3 1.329.800 6,145
Statele Unite 4 964.890 4,459
Grecia 5 666.200 3,079
Turcia 6 637.543 2,946
Iran 7 514.986 2,380
Chile 8 369.786 1,709
Argentina 9 291.804 1,349
Egipt 10 281.814 1,302
India 11 250.000 1,155
Franţa 12 233.752 1,080
Brazilia 13 217.706 1,006
Corea de Sud 14 193.243 0,893
Algeria 15 192.203 0,888
Africa de Sud 16 174.230 0,805
Mexic 17 161.268 0,745
Tunisia 18 127.000 0,587
Japonia 19 124.700 0,576
Uzbekistan 20 122.000 0,564
Coreea de Nord 21 118.000 0,545
Australia 22 92.283 0,426
Serbia 23 78.610 0,363
Maroc 24 77.611 0,359
Israel 25 65.788 0,304
Pakistan 26 60.880 0,281
Armenia 27 55.809 0,258
Siria 28 54.753 0,253
Peru 29 50.197 0,232
Venezuela 30 43.923 0,203
Ungaria 31 43.300 0,200
Iordania 32 42.041 0,194
Uraina 33 37.400 0,173
Bulgaria 34 37.294 0,172
9
Ţara Locul în lume Producţia de fructe – piersici (t) Procentul
Liban 35 36.632 0,169
Bolivia 36 35.389 0,164
Rusia 37 33.000 0,153
Guatemala 38 30.641 0,142
Tadjikistan 39-40 30.000 0,139
Turkmenistan 39-40 30.000 0,139
Azerbaidjan 41 26.607 0,123
Portugalia 42 26.068 0,120
Canada 43 25.288 0,117
Uruguay 44 24.963 0,115
Columbia 45 24.821 0,115
Georgia 46 23.700 0,110
România 47 19.130 0,088
Kyrgyzstan 48 18.500 0,085
Afghanistan 49 18.122 0,084
Moldova 50 16.899 0,078
Yemen 51 15.000 0,069
Albania 52 14.211 0,066
Nepal 53 13.444 0,062
Libia 54 13.021 0,060
Macedonia 55 11.034 0,051
Polonia 56 10.443 0,048
Madagascar 57 10.200 0,047
Bosnia-Herţegovina 58 8.327 0,038
Noua Zeelandă 59 8.126 0,038
Slovenia 60 6.998 0,032
Ecuador 61 6.884 0,032
Croația 62 5.944 0,027
Muntenegru 63 3.800 0,018
Cipru 64 3.610 0,017
Austria 65 2.857 0,013
Iraq 66 2.451 0,011
Slovacia 67 2.367 0,011
Republica Cehă 68 2.290 0,011
Kazakhstan 69 1.670 0,008
Paraguay 70 1.291 0,006
Kenya 71 1.200 0,006
Zimbabwe 72 1.000 0,005
Camerun 73 980 0,005
Germania 74 883 0,004
Bhutan 75 854 0,004
Malta 76 606 0,003
Elveția 77 226 0,001
Etiopia 78 145 0,001
Olanda 79 22 0,000
Conform aceluiaşi document, componentele fructelor de piersic raportate la 100 g

fruct sunt: energie – 165 kJ (39 kcal), carbohidraţi – 9,54 g, zaharuri – 8,39 g, fibre –
10
1,5 g, grăsimi – 0,25 g, proteine – 0,91 g, vitamine – 2 (vitamina A – 16 µg, beta-caroten
– 162 µg, Thiamine (B1) – 0,024 µg, Riboflavin (B2) – 0,031 µg, Niacin (B3) –
0,806 mg, acid Pantothenic (B5) – 0,153 mg, B6 – 0,025 mg, folat (B9) – 4 µg ), Choline
– 6,1 mg, Vitamina C – 6,6 mg, Vitamina E – 0,73 mg, Vitamina K – 2,6 µg). Piersicile
mai conţin elemente minerale: Ca – 6 mg, Fe - 0,25 mg, Mg - 9 mg, P – 20 mg,
K – 190 mg, Mn - 0,061 mg, Zn – 0,17 mg, Na – 0 mg.
Nectarinele au un conţinut similar de elemente minerale. Studiile mai
menţionează că sâmburii de piersici consumaţi în cantitate mare sunt periculoşi pentru
sănătatea oamenilor şi animalelor. Unele persoane pot avea reacţii adverse chiar la
consumul fructelor proaspete, prezentând diferite forme de alergie (urticarie, simptome
gastro-intestinale sau respiratorii). Unele substanţe componente, cum ar fi cca. 110:
alcooluri, cetone, aldehide, esteri, poli-fenoli, terpenoide contribuie la formarea aromei
fructelor.
Caisul (Prunus armeniaca), face parte din familia Rosaceae, subfamilia
Prunoideae, genul Prunus. Provine probabil din Armenia, originea lui fiind încă obiect de
dispută internaţională. A fost iniţial răspândit în ţinuturile vecine din Asia Mică
(Anatolia) şi Europa (http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot). Totuşi, speciile pomicole
Prunus brigantina, Prunus mandshurica, Prunus mume şi Prunus sibirica sunt rude
apropiate şi se numesc tot caise. Dar, după botanistul rus Vavilov Nikolai, domesticirea
caisului s-ar fi făcut în China, după alţii într-un spaţiu larg din Armenia, zona Caucazului,
ţinutul munţilor Himalaia, China de Nord, Coreea, sau chiar Japonia, iar după alţii ar fi
apărut în India, cu cca. 5000 de ani înainte (http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot). Oricare
ar fi adevărul, caisele uscate erau comercializate în Persia, Iran, Egipt etc. Şi astăzi, în
Iran, caisele reprezintă un produs important cunoscut sub numele de zard-
ālū (Persană: ‫)زردآل و‬. Această denumire seamănă mult cu denumirea românească de
zarzăr şi are probabil o rădăcină indo-europeană comună. În greaca actuală (dar şi în
turcă, probabil împrumutată), denumirea este tot zerdalu
(http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot, http://dexonline.ro/definitie/zarzar).
Ca şi în cazul piersicului, caisul a fost introdus în Grecia pe vremea lui
Alexandru cel Mare (secolul al IV-lea î.Hr.), ulterior generalul roman Lucullus
(anii 106–57 Î.Hr.) a importat unele specii pomicole: cireşi şi caişi din Armenia la Roma
(http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot). S-a răspândit ulterior în ţinuturile ecologice
favorabile.
O regiune tradiţională pentru cultivarea caisului în Europa este Câmpia Ungară.
Cultura caisului a fost extinsă aici în perioada ocupaţiei otomane, locuitorii fiind chiar
obligaţi să cultive planta. Caisul fiind adecvat pentru regiuni calde cu climă uscată,
cultivarea lui în regiunile uscate ca Spania şi Italia a început în secolul al XIX-lea, fiind
cultivat, de asemenea, în Tirolul de Sud și Wachau (Austria), cantonul Wallis (Elveţia).
Dar cele mai reprezentative culturi de cais se află în regiunea Malatya (Turcia) din
Anatolia de sud-est, de pe cursul superior al Eufratului
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Cais), care are condiţii de sol şi climă asemănătoare cu
Dobrogea, fiind o regiune ceva mai caldă şi care furnizează cca. 50% din producţia de
caise proaspete şi peste 95% din caisele uscate din Turcia. Pe plan internaţional însă,
Malatya furnizează 10-15% din producţia mondială de caise proaspete şi 65-80% de caise
uscate (http://en.wikipedia.org/wiki/Malatya).
Ajuns şi în Europa de Vest, misionarii spanioli şi coloniştii englezi au răspândit
cultura caisului în America (mai ales în partea de vest, mai uscată: California, Utah),
respectiv în alte continente (Australia de sud, Tasmania) şi în diferite regiuni.
Caisul era numit în antichitatea romană drept mala armeniaca (măr armenesc),
iar Pliniu cel Bătrân l-a numit precocia, care arată o coacere prematură. În secolul
11
al XII-lea, agronomul andaluz Ibn al-'Awwam numea, de asemenea, caisul drept mărul
din Armenia. Denumirea engleză, apricot derivă din cea franceza veche, abricot, în
catalană fiind denumit abercoc, iar în spaniolă (castiliană), albaricoque, ultimele două
fiind adaptări din limba arabă. În ţările de limbă spaniolă din America Latină cu climă
favorabilă (Chile, Argentina, Peru), dar şi în portugheză (Portugalia şi Brazilia), caisul se
numeşte însă damasco, care poate avea o descendenţă din Damasc (Siria), dar în
Portugalia se mai numeşte şi alperce (http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot). În româneşte,
denumirea de cais provine din greaca nouă, preluată ulterior de turci, care au răspândit-o
în cadrul Imperiului Otoman, pomul având această denumire sau una derivată din ea în
limbile albaneză, bulgară, maghiară etc..
Caisul înfloreşte primăvara timpuriu. Fructele prezintă culoarea galbenă-
portocalie, chiar roşie pe partea însorită. Pulpa este în mod obişnuit fermă şi nu foarte
suculentă.
Conform (http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot), componentele fructelor
proaspete de cais raportate la 100 g fruct sunt: energie – 201 kJ (48 kcal), carbohidraţi –
11 g, zaharuri – 9 g, fibre – 2 g, grăsimi – 0,4 g, proteine – 1,4 g, vitamine – 12
(vitamina A – 96 µg, beta-caroten – 1094 µg, Thiamine (B1) – 0,03 mg, Riboflavin (B2)
– 0,04 mg, Niacin (B3) – 0,6 mg, acid Pantothenic (B5) – 0,24 mg, B6 – 0,054 mg, folat
(B9) – 9 µg, Vitamina C – 10 mg, Vitamina E – 0.89 mg, Vitamina K – 3,3 µg). Caisele
mai conţin urme de metale raportate la 100 g fruct: Ca – 13 mg, Fe - 0,4 mg, Mg - 10 mg,
P – 23 mg, K – 259 mg, Mn - 0,077 mg, Zn – 0,2 mg, Na – 1 mg.
Fructele uscate de cais sunt mult mai consistente decât cele proaspete, dar mai
sărace în vitamina C. Uneori sunt folosite şi în unele afecţiuni, cum ar fi constipaţia.
Componentele fructelor uscate de cais, raportate la 100 g, fruct sunt următoarele
(http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot): Energie – 1009 kJ (241 kcal, de cinci ori mai
consistente ca cele proaspete), carbohidraţi – 63 g, zaharuri – 53 g (de cca. 6 ori mai dulci
ca cele proaspete), fibre – 7 g, grăsimi – 0,5 g, proteine – 3,4 g, vitamine: (vitamina A –
180 µg, beta-caroten – 2163 µg, Thiamine (B1) – 0,015 mg, Riboflavin (B2) – 0,074 mg,
Niacin (B3) – 2,59 mg, acid Pantothenic (B5) – 0,516 mg, B6 – 0,143 mg, folat (B9) – 10
µg, Vitamina C – 1 mg, Vitamina E – 4,33 mg, Vitamina K – 3,1 µg). Caisele uscate mai
conţin urme de metale: Ca – 55 mg, Fe – 2,66 mg, Mg - 32 mg, P – 71 mg, K – 1162 mg,
Mn - 0,235 mg, Zn – 0,29 mg, Na – 10 mg.
Pentru comparaţie, 100 g de stafide conţin 1252 kJ (299 kcal), 79 g carbohidraţi,
respectiv 59 g zaharuri, iar curmalele conţin 1178 kJ (282 kcal), cca. 75 g carbohidraţi şi
63 g zaharuri (Wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Raisin,
http://en.wikipedia.org/wiki/Date_palm), acestea fiind, cel mai probabil, cele mai dulci
fructe uscate de pe glob.
Sâmburii de caişi cultivaţi în Asia Centrală sau în regiunile mediteraneene sunt
dulci-amărui, putând înlocui migdalele (de exemplu, în unele lichioruri italiene, ca
amaretto, amaretti biscotti). Unele băuturi sunt preparate cu extracte sau uleiuri din
sâmburi de caise şi migdale. Sâmburii conţin unele substanţe otrăvitoare (de exemplu,
acid prusic – HCH, hydrogen cyanide, apoi Cyanogenic glycosides), dar nu sunt suficient
de dăunătoare la un consum moderat (http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot). Sâmburii mai
conţin şi alte substanţe, unele folosite în tratamentul cancerului (laetrile), tumorilor,
ulceraţiilor, sau ca afrodiziace, dar cu riscuri.
Deşi provine din ţinuturi cu climat continental cu ierni relativ reci, caisul a găsit
condiţii favorabile de mediu în climatul mediteranean, care oferă o perioadă suficientă de
frig care permite repausul (dormancy), dar şi o perioadă de relativă uscăciune care
favorizează maturarea fructelor. Astfel, caisul suportă condiţii ceva mai severe de frig
(temperaturi chiar de -30 °C). Cerinţa de frig pentru cais este de 300-900 unităţi de frig
12
(chilling units), ore cu temperatura aerului peste 0°C dar sub un anumit prag, de exemplu
7°C. Din literatura consultată, caisul necesită mai multe unităţi de frig decât piersicul, iar
această cerinţă este pe deplin satisfăcută în Dobrogea, dar nu şi în alte regiuni din jurul
Mării Negre (de exemplu, la Samsun, în nordul Turciei, unde se cultivă masiv piersicul,
dar nu şi caisul). Totuși, cerința de frig pentru cais și piersic este încă obiect de dezbatere
internațională. Brumele şi îngheţurile târzii constituie un serios factor limitativ pentru
recoltă, deoarece caisul înfloreşte timpuriu (în general, în martie în emisfera nordică). De
asemenea, ca şi piersicul, caisul nu suportă variaţiile abrupte de temperatură iarna (de
exemplu, îngheţuri severe după perioade calde şi lungi). Ameliorarea genetică poate însă
să atenueze această sensibilitate, de exemplu prin hibridarea cu caisul siberian (specia
Prunus sibirica), care poate rezista chiar şi la temperaturi de -50°C, dar cu riscul de a
deveni mai puţin productiv.
Specialiştii în ameliorarea genetică au creat chiar diferiţi hibrizi între cais şi prun,
cum este caisul negru (black apricot), sau caisul purpuriu (purple apricot), ultimul din
hibridarea cu Prunus cerasifera. Alţi hibrizi cais-prun se numesc în engleză: plumcots,
apriplums, pluots, ori apriums, (http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot).
Caisul preferă solurile bine drenate, cu pH slab acid – neutru (6-7). Cerințele de
mediu ale caisului sunt, de asemenea, detaliate în capitolele următoare.
Caisul este sensibil la multe boli care sunt specifice regiunilor de cultură, boli
cauzate de bacterii, ciuperci, boli cu transmitere prin altoire etc.
Producţia mondială de caise
Conform datelor furnizate de organizaţia FAOSTAT (http://upload.
wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5b/2012apricot.png), producţia mondială de caise
se cifra în anul 2012 la peste 3.945.300 tone, fiind de cca. 5,5 ori mai mică decât
producţia de piersici. Figura 1 arată principalele ţări producătoare de caise, iar tabelul 2
redă producţia de caise la nivel global.
Figura 1. Principalele ţări şi regiuni producătoare de cais la nivelul anului 2012 (după:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5b/2012apricot.png)
Turcia excelează în cultura caisului, fiind primul producător mondial de caise, cu

o producţie de aproape 800.000 de tone de fructe, adică peste 20% din producţia
modială, urmată de Iran (cu 11,7%) şi Uzbekistan (9,3%). De altfel, în Turcia caisul
este unul dintre cei mai apreciaţi pomi fructiferi. Astfel, în limba turcă există chiar o
expresie „bundan iyisi Şam'da kayısı", care în româneşte s-ar traduce astfel: singurul
13
lucru care poate merge mai bine este un cais din Damasc, adică lucrul aflat în discuţie
funcţionează cel mai bine posibil, precum o caisă delicioasă din Damasc. În general, ţările
cu climă uscată şi caldă din Asia centrală şi bazinul mediteranean domină producţia de
caise. În Europa, în afară de Turcia, primele ţări producătoare sunt: Italia, Franţa, Spania
şi Grecia. Primele 10 ţări din tabel furnizează 72,5% din producţia mondială. România se
clasează pe locul 23, cu o producţie de cca. 28.000 tone, reprezentând 0,74% din totalul
mondial.
Tabelul 2. Principalele ţări producătoare de caise la nivelul anului 2012

Producţia de fructe
Locul în lume Ţara Procentul
Caise (tone)
Turcia 1 795.768 20,17
Iran 2 460.000 11,66
Uzbekistan 3 365.000 9,25
Algeria 4 269.000 6,82
Italia 5 247.146 6,26
Pakistan 6 192.500 4,88
Franţa 7 189.711 4,81
Maroc 8 122.405 3,10
Spania 9 119.400 3,03
Egipt 10 98.772 2,50
Grecia 11 90.200 2,29
Japonia 12 90.000 2,28
Afghanistan 13 83.500 2,12
China 14 81.880 2,08
Siria 15 72.000 1,82
Ucraina 16 62.900 1,59
Rusia 17 57.000 1,44
Statele Unite 18 55.157 1,40
Africa de Sud 19 52.504 1,33
Turkmenistan 20 36.091 0,91
Tunisia 21 33.500 0,85
Tadjikistan 22 30.000 0,76
România 23 29.089 0,74
Libia 24 25.500 0,65
Azerbaidjan 25 23.952 0,61
Liban 26 23.500 0,60
Iraq 27 22.500 0,57
Kyrgyzstan 28 22.000 0,56
Argentina 29 20.000 0,51
India 30 18.000 0,46
Serbia 31 16.599 0,42
Chile 32 16.000 0,41
Kazakhstan 33 15.000 0,38
Israel 34 13.379 0,34
Australia 35 13.000 0,33
Ungaria 36 10.779 0,27
Bulgaria 37 10.196 0,26
Elveția 38 8.768 0,22
Austria 39 8.550 0,22
14
Producţia de fructe
Locul în lume Ţara Procentul
Caise (tone)
Iordania 40 7.992 0,20
Armenia 41 7.618 0,19
Moldova 42 5.162 0,13
Macedonia 43 4.503 0,11
Albania 44 4.300 0,11
Polonia 45 3.428 0,09
Portugalia 46 3.200 0,08
Noua Zeelandă 47 3.000 0,08
Yemen 48 2.150 0,05
Nepal 49 1.484 0,04
Madagascar 50 1.400 0,04
Total 3.945.305 100
Privitor la producţia ambelor specii pomicole, dintre ţările din Europa se mai
remarcă ţările vecine: Serbia, Ungaria, Ucraina şi Bulgaria, cu producţii superioare
României la piersic, iar la cais, Ucraina. Ţările vecine menţionate mai sus, dar şi celelalte
ţări care aparţin Uniunii Europene, sunt principalele concurente ale ţării noastre privitor la
producţia de caise şi piersici.
Din cele prezentate a rezultat faptul că pe plan mondial există ţări care au
producţii mari atât la piersic cât şi la cais, de exemplu Italia, Turcia, Iran, Spania, China,
Grecia, Franţa, Algeria, Egipt, din zona Europei, a Orientului Apropiat, Mijlociu şi
Îndepărtat, dar şi ţări din zona Americilor: S.U.A, Argentina, Chile.
Referitor la suprafaţa ocupată cu livezi de piersic plus nectarin, respectiv de cais,
în România, în anul 2014, aceasta a fost de 2690 ha pentru piersic, respectiv 2877 ha
pentru cais (Coman şi Chiţu, 2014: Zonarea speciilor pomicole în funcţie de condiţiile
pedoclimatice şi socio-economice ale României), iar cele două judeţe dobrogene,
Constanţa şi Tulcea, totalizează 750 ha, respectiv 903 ha, ceea ce revine la 27,9% din
suprafaţa cultivată cu piersic şi 31,4% din suprafaţa cultivată cu cais. Judeţul Constanţa
singur ocupă 26,1% din suprafaţa plantaţiilor de piersic şi nectarin, respectiv 24,1% din
suprafaţa livezilor de cais ale ţării.
15
CAPITOLUL II – Condiţiile naturale din Dobrogea
Dobrogea este localizată în partea sud-estică a României, aproximativ între

27°16’ și 29°41’ longitudine estică şi respectiv 43°43’ şi 45°27’ latitudine nordică.
Suprafaţa Dobrogei (judeţele Constanţa şi Tulcea) este de 15.500 km², iar populaţia de
cca. un milion de locuitori (https://en.wikipedia.org/wiki/Dobruja).
Principalele unităţi de relief ale Dobrogei, de la nord la sud, sunt: Delta Dunării
în nord-est, Complexul lagunar Razim (Razelm) în partea de sud a Deltei, Podişul
Dobrogei de Nord cu Munţii Dobrogei (Măcinului) în partea de nord-vest, Podişul
Dobrogei Centrale şi Podişul Dobrogei de Sud. Altitudinea este relativ uniformă, de cca.
200-300 m, cu excepţia Munţilor Măcinului (467 m), se menţine aşadar sub 500 m, panta
generală fiind orientată către Marea Neagră şi exprimată de direcţia reţelei hidrografice,
(figura 1).
Figura 1. Dobrogea – Harta fizică (http://www.e-scoala.ro/geografie/hartalow.jpg)
Bazinele hidrografice din Dobrogea ocupă suprafeţe reduse şi sunt tributare atât
Dunării, cât şi Mării Negre. Braţele Dunării: Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe, precum şi
Canalul Dunăre-Marea Neagră sunt cursurile de apă principale, iar ceilalţi emisari
naturali au importanţă mică privind debitul de apă sau lungimea. Delta Dunării împreună
cu grindurile şi lacurile, precum şi complexul Razim-Goloviţa-Zmeica-Sinoe reprezintă
suprafeţe acvatice unice în Europa.
Acest capitol prezintă cadrul natural general al Dobrogei, urmând ca în
următoarele capitole solurile şi climatul să fie prezentate în detaliu, în cadrul locurilor
desfăşurării experienţelor.
16
II – A. Solurile
Solurile Dobrogei sunt reprezentate, în principal, prin: cernisoluri (denumire

veche – molisoluri), în mică măsură luvisoluri (argiluvisoluri), cambisoluri, hidrisoluri
(soluri hidromorfe), salsodisoluri (soluri halomorfe) şi protisoluri (soluri neevoluate), a
căror răspândire se poate urmări în figura 2. Capitolul privind solurile a fost realizat pe
seama prelucrării datelor din Harta solurilor la scara 1:1.000.000 şi Harta solurilor la
scara 1:200.000, precum şi prin utilizarea instrucţiunilor din metodologia elaborării
studiilor pedologice (Florea ş.a., 1987).
Figura 2. Principalele clase de soluri şi răspândirea lor în Dobrogea (după Păltineanu ş.a.,
2000); denumirile actualizate conform lui Florea şi Munteanu (2012), Vlad ş.a. (2015)
sunt: 1 – kastanoziomuri, 2 – cernoziomuri greice şi argice; 3, 4 şi 5 – cernoziomuri
cambice, 6 – cernoziomuri greice, 7 – cernoziomuri greice şi cernoziomuri argice,
8 – rendzine, 9 – luvosoluri, 10 – cernoziomuri gleice şi gleiosoluri, 11 – solonceacuri,
12 – litosoluri, 13 – regosoluri şi alte tipuri de sol erodate, 14 – psamosoluri,
15 – aluviosoluri entice negleice
17
Cernisolurile reprezintă principala clasă de soluri specifice Podişului Dobrogei
şi ocupă aproape în totalitate Podişul Dobrogei Centrale şi de Sud şi suprafeţe întinse din
Podişul Dobrogei de Nord, cu excepţia zonelor celor mai înalte din cadrul Munţilor
Măcin, din Podişul Babadagului şi din Delta Dunării. Materialul parental este format în
principal din loess şi mai rar din depozite deluvio-coluviale, argile şi depozite aluviale, iar
condiţiile climatice în care s-au format au un caracter continental pronunţat (zona
climatică călduroasă-semi-aridă) cu o cantitate relativ scăzută de precipitaţii, în general
de 300-500 mm şi temperaturi medii anuale relativ ridicate (10,5-11,5°C). În cadrul
acestei clase, la nivel de tip se întâlnesc în principal următoarele soluri: kastanoziomuri,
cernoziomuri, cernoziomuri cambice, cernoziomuri argice, cernoziomuri greice şi
rendzine.
Kastanoziomurile (fostele soluri bălane) sunt specifice Podişului Dobrogei şi se
caracterizează printr-un orizont Am (molic) având crome > 2 în stare umedă, un orizont
A/C, cu valori şi crome < 3,5 şi prezenţa carbonaţilor de calciu de la suprafaţa solului, a
căror acumulare maximă se realizează în orizontul Cca. Aceste soluri se întâlnesc pe
suprafeţe întinse în Podişul Dobrogei, în zonele de câmpie şi în arealele depresionare de
la marginea regiunilor mai înalte, din vecinătatea cursului Dunării şi a ţărmului Mării
Negre.
În cadrul Podişului Dobrogei de Nord kastanoziomurile se găsesc la nord de
dealurile Niculiţelului şi Tulcei, pe depozite de loess, cu textură lutoasă şi local luto-
nisipoasă. Pe pante ele pot fi erodate şi se găsesc în asociaţie cu regosoluri, antrosoluri
erodice, rendzine şi litosoluri. La extremitatea estică, pe Culmea Murighiol,
kastanoziomurile apar pe depozite cu textură nisipo-lutoasă. În partea vestică a podişului,
la contactul cu Lunca Dunării, kastanoziomurile se întâlnesc pe Glacisul Măcinului care
înconjoară Culmea Pricopanului, dar şi în depresiunile Dorobanţului şi Nălbant, la nord
de râul Taiţa, precum şi pe câmpiile Nucarilor şi Ciamurlia, care înconjoară pe la vest
Complexul Razelm.
În cadrul Podişului Dobrogei Centrale, kastanoziomurile se întâlnesc pe suprafeţe
mai reduse în partea estică a acestuia, la contactul cu Lunca Dunării, în Podişul
Gârliciului în perimetrul Gârliciu-Hârşova şi în faţa Lacului Sinoe, precum şi în Podişul
Istriei. Suprafeţe relativ întinse se găsesc şi în cadrul Podişului Dobrogei de Sud, în
podişurile Casimcea şi Carasu, şi mai restrânse în partea estică a Podişului Oltinei, pe
loessuri cu textură lutoasă.
Kastanoziomuri freatic umede, salinizate şi soloneţizate se găsesc pe malul
Complexului Razelm, în cadrul câmpiilor Nucarilor şi Ciamurliei. Kastanoziomuri
erodate se găsesc pe flancul unor văi şi la contactul cu zonele mai înalte. La nivel de
subtip se întâlnesc kastanoziomuri: tipice, vermice, freatic umede, salinizate şi alcalizate.
Pe pante, acestea pot fi erodate, găsindu-se şi în asociaţie cu regosoluri, erodisoluri şi
litosoluri.
Vegetaţia naturală este de stepă cu specii de Poa bulbosa, Artemisia austriaca,
Euforbia stiposa Festuca valesiaca. Apa freatică nu afectează în general profilul de sol,
fiind la adâncimi de peste 5 m. În zonele mai joase, de vale sau cu caracter depresionar,
pânza freatică se găseşte la adâncimi de 1,5-2,5 m şi produce fenomene de gleizare,
salinizare sau alcalizare.
Textura este lutoasă (medie) pe tot profilul de sol. Kastanoziomurile sunt soluri
saturate în baze, cantitatea de carbonaţi variază pe profil de la mijlociu (2,9-9,6 %) în Ap,
la mijlociu-mare în Am (6,4-14,3 %), la mare în A/C şi Cca (15,1-17,0 %). Aceasta face
ca solul să aibă o reacţie slab alcalină în Ap și Am (pH = 8,0-8,3) până la moderat
alcalină în A/C şi Cca (8,4-8,6). Au un conţinut mic-moderat de humus în Ap (2,1-2,9 %)
şi Am (2,4-2,6 %) şi foarte mic în Cca (1,3-0,9 %). Rezerva de humus variază de la
18
mijlociu la mare (120-160 t/ha). Orizontul Ap prezintă un conţinut mic-mijlociu de azot
(N total) (0,116-0,160%), foarte mare de fosfor (P mobil) (73-137 mg/ kg) şi mare –
foarte mare de potasiu mobil (K mobil) (200-351 mg/kg).
Însuşirile fizice sunt favorabile, densitatea aparentă (DA) este foarte mică – mică
în Ap şi Am (1,20-1,30 g/cm3), mică în Am (1,20-1,35 g/cm3), medie în A/C (1,45 g/cm3)
şi foarte mică – mică în Cca (1,20-1,35 g/cm3) (Păltineanu ş.a., 2000). Porozitatea totală
(PT) este mare – foarte mare (50-55%) în Ap1, mijlocie în Ap2h, mare la foarte mare în
Am (54-58%), mijlocie în A/C (45-50%) şi mare – foarte mare în Cca (50-58%).
Porozitatea de aeraţie (PA) este mijlocie – mare pe întregul profil de sol (17-28%).
Coeficientul de ofilire (CO) este mic – mijlociu în primii 50 cm (9-10% g/g) şi mic în rest
(7-8% g/g), iar capacitatea de câmp (CC) este mijlocie pe tot profilul (22-25% g/g).
Capacitatea de apă utilă (CU) este mare – foarte mare pe întregul profilul de sol
(14-18 g/g). Conductivitatea hidraulică saturată (Ksat) este mică – mijlocie în Am
(8-20 mm/h), mijlocie în A/C (20-35 mm/h) şi Cca (15-30 mm/h) la Mihail
Kogălniceanu, jud. Tulcea (Seceleanu şi Munteanu, 1988). În cazul texturii luto-
nisipoase, însuşirile fizice sunt şi mai favorabile sub raportul circulaţiei apei în profil, dar
mai puţin favorabile sub raportul fertilităţii.
Solurile cu exces de umiditate, salinizate şi alcalizate au însuşiri fizice
asemănătoare, dar cele chimice sunt mai puţin favorabile, datorită conţinutului mare de
săruri, care formează un mediu nociv pentru plante (Păltineanu ş.a., 2000).
Ca o caracteristică generală, în condiţii de lucru mai puţin favorabile, se observă
tendinţa acestor soluri de a forma hardpan (talpa plugului) şi crustă, datorită unui conţinut
relativ ridicat de praf (23-29% g/g). Pentru o exploatare agricolă cât mai favorabilă, în
cazul în care se formează hardpan, la o perioadă de 3-4 ani, solul trebuie arat la adâncimi
variabile. Ca metode de irigaţie se pot folosi atât aspersiunea cât şi irigarea localizată, în
funcţie de condiţiile de relief şi cele tehnologice, aplicată cu norme mici şi dese pentru a
preîntâmpina eroziunea, ridicarea nivelului freatic şi salinizarea sau alcalizarea solului.
Kastanoziomurile sunt soluri favorabile cultivării unei game largi de plante,
limitările principale fiind legate de cantitatea mică de precipitaţii pe perioada de vară. În
cazul kastanoziomurilor salinizate sau alcalizate, favorabilitatea scade foarte mult, fiind
slabă şi foarte slabă pentru toate folosinţele şi culturile. Prin folosirea judicioasă a
irigaţiilor şi prin realizarea tuturor măsurilor agro-pedoameliorative preconizate,
favorabilitatea poate creşte simţitor.
Cernoziomurile (CZ), sunt tipul principal de soluri specifice Podişului
Dobrogean şi se caracterizează printr-un orizont Am (molic), având crome < 2 în stare
umedă, un orizont A/C cu valori şi crome < 3,5 şi prezenţa carbonaţilor de calciu la
suprafaţa solului la cernoziomurile calcarice şi a căror acumulare maximă se realizează în
cadrul orizontul Cca. CZ au în general textură medie, se întâlnesc pe suprafeţe întinse în
cadrul Podişului Dobrogei şi sunt localizate în continuarea kastanoziomurilor (Seceleanu
şi Munteanu, 1988; Păltineanu ş.a., 2000).
În Podişul Dobrogei de Nord, cele mai extinse suprafeţe se găsesc în cuprinsul
Depresiunii Nălbant şi a câmpiilor Nucarilor şi Ciamurliei. În Podişului Dobrogei
Centrale se găsesc suprafeţe întinse în cadrul sectoarelor Podişului Cernavodei, al
Medgidiei şi în vecinătatea Văii Carasu, iar în Podişului Dobrogei de Sud, în perimetrul
podişurilor Oltinei, Cobadin şi Mangaliei.
Din punct de vedere textural, loessuri cu textură luto-argiloasă se găsesc în partea
estică a Podişului Dobrogean, de-a lungul ţărmului Mării Negre, în cadrul podişurilor
Istriei, Medgidiei şi Mangaliei, şi se ajunge la textură luto-nisiposă pe malul Dunării, pe
linia localităţilor Dăeni-Gârliciu-Hârşova în asociaţie cu kastanoziomurile. CZ formate pe
depozite argiloase, în mare parte cu caracter vertic, se găsesc în partea sudică a Dobrogei,
19
în Podişul Mangaliei în zona lacului Techirghiol şi în Podişul Cobadin (Păltineanu ş.a.,
2000). CZ freatic umede se întâlnesc în apropierea Complexului lacustru Razelm-Sinoe,
Lacului Taşaul, Lacului Bugeac, în Podişul Oltinei, de cele mai multe ori în asociaţie cu
CZ salinizate şi alcalizate. CZ s-au format pe platouri şi poduri largi cu energie de relief
sub 200 m.
Vegetaţia naturală face parte din subzona de vegetaţie de stepă, cu asociaţii de
Agropyron cristatum, Stipa lessingiana, Stipa pulcherima. Apa freatică se găseşte la
adâncimi de peste 10 m şi nu afectează profilul de sol. În zonele mai joase, depresionare,
nivelul freatic se află la adâncimi mai mici de 1,5-2 m şi apar fenomene de gleizare,
adesea asociate cu salinizare sau alcalizare. Datorită unui spor de umiditate, faţă de
solurile bălane, se realizează o acumulare mai mare de materie organică sub forma unui
humus calcic, o levigare mai intensă (slab-moderată) a carbonaţiilor şi se formează un
orizont Cca mai bine exprimat.
La nivel de subtip se întâlnesc CZ: tipice, vermice, vertice (carasulucuri),
rendzinice, litice, gleizate, salinizate şi alcalizate. CZ tipic şi vermic de la Valu lui Traian
(Seceleanu, 1996; Seceleanu ş.a., 1999) prezintă un orizont Am de 45-50 cm, de culoare
neagră (10 YR 2/1 până la 10 YR 2,5/1,5) la umed şi brun-cenuşiu foarte închis, brun
cenuşiu închis (10 YR 3.5/2.5) la uscat, textură luto-argiloasă, structură glomerulară cu
activitatea micro-organismelor foarte bogată, fiind moderat plastic, moderat aderent,
friabil, foarte poros. Activitatea vermică este foarte bogată, în special la subtipul vermic.
La partea superioară a orizontului Am se găseşte un suborizont antropizat arat Ap, gros de
25-28 cm, cu structură grăunţoasă, care, spre bază, prezintă un strat de hardpan, Aph, gros
de 3-4 cm, mai dur. Carbonaţii de calciu apar sub stratul arat, având formă de
pseudomicelii şi pete. Prezintă o tranziţie A/C groasă de 20 cm, cu aceeaşi textură,
culoare brun-cenuşie foarte închisă (10YR3/2) la umed şi brun cenuşie (10YR5/2) la
uscat, structură glomerulară – poliedric mic subangulară, moderat plastic, moderat
aderent, friabil, cu crotovine, având o activitate vermică foarte bogată şi concreţiuni de
carbonat de calciu. Urmează un orizont Cca sub 70 cm adâncime, mai închis la culoare la
partea superioară, brun închis – brun gălbui închis (10YR 4,5/3,5) la umed şi cenuşiu-
brun deschis, brun-pal (10YR6/2,5) la uscat, deschizându-se la culoare cu adâncimea, sub
100 cm adâncime textura devenind lutoasă. Reacţia solului este slab alcalină pe tot
profilul de sol (PH=7,4-8,4).
CZ sunt soluri mai fertile decât kastanoziomurile, care au un conţinut mai mic de
humus în primii 70 cm. În cadrul CZ, conţinutul de humus atinge 3,5% g/g în Ap şi
descreşte sub această adâncime, până la adâncimea de 1,5 m, dar are o rezervă mare de
humus în primii 50 cm (200 t/ha). Gradul de saturaţie în baze (V) este de 92-95% în
primii 30 cm şi 100 % sub această adâncime (soluri saturate în baze).
CZ sunt bine aprovizionate cu azot total în orizonturile Am şi A/C şi slab în
adâncime. Sunt foarte bine aprovizionate cu P mobil în Ap, mijlociu în orizonturile
următoare, slab-mijlociu până la 70 cm adâncime (12-25 ppm) şi slab sub această
adâncime (1-2 ppm). Sunt mijlociu aprovizionate cu K mobil în Ap şi Am şi bine
aprovizionate în orizonturile A/C şi Cca (207-287 ppm). Valorile N, P, K sunt variabile
de la o parcelă la alta, în funcţie de modul de fertilizare a solului respectiv (Vasu ş.a.,
1995, 1996, 1999).
Referitor la microelemente, s-a constatat că CZ conţin cantităţi mici de Zn, au un
conţinut mijlociu de Cu în primii 50 cm şi mare în rest, cantităţi mijlocii de Mn activ în
Ap şi în orizonturile Am şi A/C, cantităţi mari de B în primii 70 cm şi cantităţi mici –
mijlocii în restul profilului.
În privinţa însuşirilor fizice, CZ vermic de la Valu lui Traian are o textură lutoasă
spre luto-argiloasă până la 100 cm şi lutoasă sub această adâncime. DA este mijlocie în
20
orizontul Ap (1,25-1,35 g/cm3), mică în Am (1,20-1,30 g/cm3), foarte mică în A/C
(1,10-1,20 g/cm3) şi mică în Cca (1,20-1,30 g/cm3). Ksat prezintă valori mari în Ap
(15-20 mm/h) şi foarte mari în Am, A/C şi Cca (30-80 mm/h). CO este mare în primii
45-50 cm (13-14 % g/g) şi mediu sub această adâncime (10-11% g/g). CC este mare în
primii 48 cm (25-28% g/g) şi mijlocie în rest (22-25 % g/g). CU este mare pe tot profilul
de sol. În cazul CZ cu textură lutoasă şi luto-nisipoasă însuşirile fizice sunt mai
favorabile, în timp ce în cazul CZ vertice cu textură argiloasă şi al CZ salinizate sau
alcalizate, acestea sunt mai puţin favorabile.
CZ predomină ca suprafaţă în Dobrogea, nu pun probleme deosebite în practica
agricolă, fiind practic printre cele mai fertile soluri din ţara noastră. Se recomandă
folosirea irigaţiilor cu norme de udare mici şi dese, pentru a preîntâmpina infiltrarea
rapidă în sol în cazul solurilor cu texturi mai grosiere, cu pericol de ridicare a nivelului
apei freatice în arealele depresionare şi al apariţiei fenomenului de salinizare sau
alcalizare, sau pentru a împiedica stagnarea apei la suprafaţa solului, în cazul CZ cu
textură mai fină.
Trebuie combătută formarea hardpanului şi a crustei, prin arături cu adâncimi
variabile. În cazul CZ lutoase cu mult carbonat, situate în areale cu deficit şi mai mare de
umiditate, precum şi al CZ vertice (carasulucuri), favorabilitatea scade apreciabil. În
condiţiile folosirii irigaţiilor şi a luării tuturor măsurilor ameliorative recomandate,
favorabilitatea acestor soluri creşte simţitor.
Cernoziomurile cambice (CZca) se întâlnesc pe suprafeţe mai reduse
comparativ cu CZ, în continuarea sau în asociaţie cu acestea şi se caracterizează prin
prezenţa unui orizont Am cu crome < 2, un orizont Bv (cambic) cu valori şi crome < 3,5
la umed şi < 5,5 în stare uscată şi un orizont Cca de acumulare a carbonaţilor. CZca
ocupă suprafeţe relativ importante în cadrul Podişului Dobrogei de Nord, pe platourile şi
câmpurile situate de jur-împrejurul Culmei Pricopanului, Niculiţelului, Dealurilor Tulcei
şi Podişului Babadagului, pe loessuri lutoase şi luto-nisipoase, adeseori având schelet pe
profilul de sol (Păltineanu ş.a., 2000). Pe suprafeţe reduse apar CZca, pe depozite
nisipoase în extremitatea nordică a Glacisului Nord Dobrogean, la nord de localitatea
Măcin. În cadrul Podişului Dobrogei Centrale, CZca se găsesc în partea centrală a
Podişului Casimcei, pe teritoriul comunelor Topolog şi Sarichioi, pe loessuri cu textură
lutoasă şi luto-argiloasă. Suprafeţele cele mai întinse se găsesc în cadrul Podişului
Dobrogei de Sud, în compartimentul de est al Podişurilor Cobadinului şi Mangaliei, pe
loessuri luto-argiloase în primii 70-80 cm şi lutoase pe profil (Păltineanu ş.a., 2000).
Învelişul de loess prezintă uneori în adâncime mai multe orizonturi de soluri
fosile (Conea, 1970) şi stă pe un mozaic de roci, în general dure, formate din gresii,
calcare, şisturi verzi, şisturi cristaline şi chiar roci vulcanice, care pot apărea pe profilul
de sol în special la solurile erodate şi la subtipurile rendzinice şi litice. CZca se întâlnesc
pe zone de platou şi câmpuri plane sau slab înclinate şi vălurate, cu altitudini care
depăşesc 200-250 m. S-au format în condiţii climatice similare cu CZ.
Vegetaţia naturală se încadrează în zona de Stepă danubiană, în prezent puternic
antropizată, cu specii de Festuca valesiaca, Stipa lessingiana, Stipa capilata, Artemisia
austriaca şi tufărişuri cu Prunus spinosa, Crataegus monogina şi Amygdalus nana.
Apa freatică nu influenţează, în general, profilul de sol, fiind la peste 10 m
ad\ncime, drenajul global caracterizându-se drept bun; pe alocuri, pe unele văi şi areale cu
caracter depresionar, apa freatică se află la mai puţin de 1,5-2,0 m ad\ncime, determinând
apariţia cernoziomurilor gleizate şi uneori salinizate sau soloneţizate.
CZca beneficiază de un surplus de umiditate din precipitaţii sau datorită poziţiei
în cadrul reliefului faţă de CZ. Din această cauză procesul de bioacumulare este mai
intens şi duce la formarea unei cantităţi mai mari de humus cu mull calcic saturat.
21
Procesul de alterare mai accentuată a părţii minerale a solului duce la argilizare in situ şi
la formarea unui orizont Bv, diferenţiat sub aspect coloristic şi al structurii faţă de
celelalte orizonturi din cadrul profilului de sol. Carbonaţii sunt levigaţi sub adâncimea de
70-80 cm, fiind acumulaţi sub forma unui orizont Cca bine exprimat.
Reacţia solului este slab alcalină în primii 100 cm, 7,4 în Ap şi 8,0 în Bv,
moderat alcalină în Cca (pH = 8,4-8,5); solul este saturat în baze (V fiind 95-98% în Ap,
98-99% în Bv şi 100% în Cca. Conţinutul de humus este mare în Ap (3,5-3,8% g/g) şi
mijlociu în Bv (2,0-2,2% g/g), scăzând uniform pe profil, sub 1,0 m adâncime. Rezerva
de humus este foarte mare (220-250 t/ha). Este mediu-bine aprovizionat cu N total şi cu P
mobil şi mijlociu aprovizionat cu K mobil.
Însuşirile fizice ale CZca arată o textură în general mijlocie pe profil, cu
diferenţieri reduse. Se aseamănă mult cu CZ în privinţa proprietăţilor fizice şi chimice.
CZca având textură lutoasă şi luto-nisipoasă au însuşiri fizice mai favorabile comparativ
cu cele mai argiloase, vertice.
CZca sunt, de asemenea, soluri fertile, nepunând probleme deosebite, dar în cazul
realizării lucrărilor agricole în condiţii de umiditate necorespunzătoare, poate apărea un
strat gros de hardpan, care poate fi distrus prin arături cu adâncimi variabile (Păltineanu
ş.a., 2000). CZca sunt favorabile cultivării unei game largi de culturi, dar cu limitări
destul de severe legate de lipsa precipitaţiilor în perioada de consum maxim al plantelor
de cultură. În cazul folosirii irigaţiilor se recomandă norme de udare mici – medii şi dese
pentru a preîntâmpina infiltrarea rapidă a apei pe profil la solurile cu textură lutoasă sau
luto-nisipoasă, sau stagnarea apei la suprafaţa solului în cazul texturilor mai argiloase,
când trebuie, de asemenea, combătută formarea crustei. Pe solurile situate pe pante,
eroziunea poate fi preîntâmpinată prin arături pe curba de nivel, prin alegerea
sortimentului adecvat de culturi şi prin benzi înierbate.
Cernoziomurile argice, CZ argic (foste argiloiluviale) se întâlnesc pe suprafeţe
relativ reduse şi se caracterizează prin prezenţa unui orizont Am cu crome < 2, un orizont
Bt (argic) cu valori şi crome < 3,5 la umed şi < 5,5 în stare uscată şi un orizont Cca de
acumulare a carbonaţilor. CZ argice se găsesc în Podişul Dobrogei de Nord, în jurul
culmilor Munţilor Măcinului, Podişului Niculiţelului, Dealurilor Tulcei şi în Podişul
Babadag, pe platouri plane sau slab-moderat înclinate, pe loessuri cu textură lutoasă, pe
alocuri având şi schelet silicios (Păltineanu ş.a., 2000). Aceste soluri se mai găsesc în
partea centrală a Podişului Casimcei (Podişul Dobrogei Centrale) şi în Podişul Oltinei
(Podişul Dobrogei de Sud), în asociaţie cu cernoziomuri greice, pe loess cu textură
lutoasă cu schelet, pe pante în asociaţie cu litosoluri, erodosoluri şi regosoluri.
CZargic s-au format pe suprafeţe relativ reduse în zonele mai înalte de 200 m,
sub influenţa unui climat local mai umed decât în cazul cernoziomurilor cambice,
frecvent datorită poziţiei în cadrul reliefului.
Vegetaţia naturală este de silvostepă cu păduri mezofile de Quercus petraea,
Carpinus betulus, Corylus avelana, Fraxinus excelsior şi vegetaţie ierboasă din zona de
Stepă danubiană, în prezent puternic antropizată, cu specii de Festuca valesiaca, Stipa
lessingiana, Stipa capilata, Atremisia austriaca şi tufărişuri cu Prunus spinosa,
Crataegus monogina şi Amygdalus nana.
Materialul parental este format din loessuri cu textură lutoasă şi luto-argiloasă,
argile în general cu caracter vertic, cu textură argilo-lutoasă. Apa freatică nu influenţează
profilul de sol, depăşind adâncimea de 10 m, drenajul global fiind bun la CZ argice
formate pe loess, respectiv moderat la subtipul vertic format pe argile, unde poate să
apară fenomenul de pseudogleizare. Sub pătura de loess, în special pe arealele în pantă, se
găseşte un mozaic de roci, în general dure, formate din calcare, gresii, şisturi verzi, şisturi
22
cristaline şi roci vulcanice, care pot apărea în profilul de sol, în special la solurile erodate
şi la subtipurile rendzinice şi litice.
CZ argice beneficiază de un surplus de umiditate din precipitaţii şi de temperaturi
relativ mai scăzute faţă de CZca. Procesul de bioacumulare este astfel mai puţin intens şi
duce la formarea unei cantităţi mai mici de humus şi de calitate mai slabă, cu un procent
mai ridicat de acizi fulvici, dar încă saturat în ioni de calciu.
Caracteristica cea mai importantă este procesul mai avansat de debazificare a
complexului coloidal al solului, care duce la formarea unei cantităţi mai mari de argilă şi
la depunerea acesteia în orizontul Bt (argic), cu pelicule de argilă la suprafaţa agregatelor
structurale şi diferenţiat sub aspect coloristic şi al structurii, comparativ cu celelalte
orizonturi din cadrul profilului de sol. Carbonaţii de calciu sunt levigaţi sub adâncimea de
1,2 m, fiind acumulaţi sub forma unui orizont Cca bine exprimat.
CZ argice sunt soluri fertile, moderat aprovizionate cu humus în orizontul
superior (3,4-3,6%), cu o rezervă mare de humus în primii 50 cm (200-230 t/ha), mijlociu
aprovizionate cu N total, bine aprovizionat cu P mobil, bine şi foarte bine aprovizionate
cu K mobil. Reacţia solului în orizontul superior este slab acidă (pH = 6,3-6,8), neutră în
Am (7,0-7,2) şi slab alcalină în Cca (8,2-8,4).
Însuşirile fizice ale CZ argice sunt mai puţin favorabile comparativ cu CZca şi
CZ, în sensul unei compactări mai pronunţate, dar se menţin în domeniul solurilor care
pun puţine probleme în practica agricolă. CZ argice cu textură lutoasă şi luto-nisipoasă au
însuşiri fizice mai favorabile, fiind mai permeabile decât cele cu textură mai fină.
CZ argice sunt soluri fertile, favorabile cultivării unei game largi de folosinţe şi culturi,
dar cu limitări legate de lipsa precipitaţiilor în perioada de consum maxim al plantelor de
cultură. În cazul folosirii irigaţiilor se recomandă norme de udare mici – moderate şi dese,
pentru a preîntâmpina stagnarea apei la suprafaţa solului sau pe profilul de sol, trebuind,
de asemenea, combătută formarea crustei. Prin folosirea irigaţiilor şi prin realizarea
tuturor măsurilor agro-pedo-ameliorative, favorabilitatea acestor soluri creşte sensibil. Pe
solurile situate pe pante, eroziunea poate fi evitată sau micşorată prin realizarea arăturilor
pe curba de nivel, prin amenajarea de benzi înierbate şi prin alegerea sortimentului de
culturi adecvate.
Cernoziomurile greice (CZ greice), fostele soluri cenuşii, nu sunt specifice
Podişului Dobrogei. Se întâlnesc pe suprafeţe relativ reduse în cadrul Podişului Dobrogei
de Nord, în jurul culmilor Munţilor Măcinului, Podişului Niculiţelului, Dealurilor Tulcei
şi Podişul Babadagului, pe poduri plane sau slab-moderat înclinate, pe loessuri cu textură
lutoasă, pe alocuri având şi schelet silicios (Păltineanu ş.a., 2000). Aceste soluri se mai
găsesc în cadrul părţii centrale a Podişului Casimcei (Podişul Dobrogei Centrale) şi în
cadrul Podişului Oltinei (Podişul Dobrogei de Sud), în asociaţie cu CZ argice, iar pe
pante în asociaţie cu litosoluri, erodosoluri şi regosoluri.
CZ greice se caracterizează prin prezenţa unui orizont Am cu crome < 2 în stare
umedă, urmat de un orizont Ame pudrat cu silice cu crome > 2, apoi de un orizont Bt
(argic), sau de Bv (cambic) cu valori şi crome < 3,5 la umed şi < 5,5 în stare uscată şi un
orizont Cca de acumulare a carbonaţilor. CZ greice s-au format pe suprafeţe reduse, în
zonele mai înalte de 200 m, sub influenţa unui climat local mai umed decât în cazul CZ şi
CAca.
Vegetaţia naturală este de silvostepă cu păduri mezofile de Quercus petraea,
Carpinus betulus, Corylus avelana, Fraxinus excelsior şi vegetaţie ierboasă din zona de
Stepă danubiană, în prezent puternic antropizată, cu specii de Festuca valesiaca, Stipa
lessingiana, Stipa capilata, Atremisia austriaca şi tufărişuri cu Prunus spinosa,
Crataegus monogina şi Amygdalus nana.
23
Materialul parental este format din loessuri cu textură lutoasă şi luto-argiloasă
şi/sau argile în general cu caracter vertic, cu textură argilo-lutoasă. Apa freatică nu
influenţează profilul de sol, găsindu-se la adâncimi de peste 10 m, drenajul global fiind
bun la CZ greice formate pe loess, respectiv moderat la subtipul vertic format pe argile,
unde poate să apară, de altfel rar, fenomenul de pseudogleizare. CZ greice beneficiază de
un surplus local de umiditate din precipitaţii, respectiv de temperaturi relativ mai scăzute
faţă de CZca.
Procesul specific de bioacumulare a dus la formarea unei cantităţi mai mici de
humus şi de calitate mai slabă, cu un procent mai ridicat de acizi fulvici, dar încă saturat
de ioni de calciu, comparativ cu tipurile de sol anterioare. Caracteristica cea mai
importantă este procesul mai avansat de debazificare a complexului coloidal al solului,
care duce la formarea unei cantităţi superioare de argilă şi la depunerea acesteia în
orizontul Bt (argic, fost argiloiluvial), cu pelicule de argilă la suprafaţa agregatelor
structurale şi diferenţiat, sub aspect coloristic şi al structurii, de celelalte orizonturi din
cadrul profilului de sol. Carbonaţii de calciu sunt levigaţi sub adâncimea de 1,2 m, fiind
acumulaţi sub forma unui orizont Cca bine exprimat.
Textura solurilor este în majoritate mijlocie, cu diferenţieri pe profil. Reacţia
solului este slab acidă în orizonturile Am, Ame şi Bt (pH = 6,2-6,8) şi slab alcalină în Cca
(8,2-8,4). CZ greice sunt soluri fertile, cu un conţinut mijlociu-mare de humus în Am
(până la 3,0-5,0% g/g) şi mediu în Ame (2,5-2,8% g/g), scăzând treptat în profunzime (în
A/B 1,6-1,8% g/g) şi Bt1 (1,2-1,5% g/g). Prin transformarea în teren arabil a fostelor
păduri, cantitatea de humus a devenit moderată, cu valori de cca. 3,2-3,8% g/g în Ap.
Rezerva de humus este mare. CZ greice sunt moderat-bine aprovizionate cu N total în
Am şi Ame şi slab pe profil.
Însuşirile fizice ale CZ greice sunt mai puţin favorabile decât ale celorlalte soluri
menţionate anterior, dar nu pun probleme deosebite în practica agricolă. În cazul realizării
lucrărilor curente, în condiţii de umiditate necorespunzătoare poate apărea un strat gros de
hardpan care, similar celorlalte soluri, poate fi distrus prin arături cu adâncimi variabile.
CZ greice sunt soluri fertile, favorabile cultivării unei game largi de folosinţe şi culturi,
dar cu limitări legate de lipsa precipitaţiilor în perioada de consum maxim al plantelor de
cultură. În cazul folosirii irigaţiilor se recomandă norme de udare mici – medii, relativ
dese, pentru a preîntâmpina stagnarea apei la suprafaţa solului sau în profilul de sol. Pe
pante, eroziunea poate fi combătută prin arături pe curba de nivel şi prin alegerea
sortimentului adecvat de culturi, benzi înierbate etc.
Prin folosirea irigaţiilor, amendare calcică şi realizarea ameliorării solurilor cu
exces de umiditate sau erodate, acolo unde este cazul pentru fiecare dintre aceste situaţii,
favorabilitatea acestor soluri creşte, dar mai puţin comparativ cu cernoziomurile.
Rendzinele (RZ) se găsesc pe suprafeţe relativ reduse în Dobrogea şi se
caracterizează prin prezenţa unui orizont Am, cu crome < 3, un orizont Arz (rendzinic) şi
Bv (cambic), cu culori având cel puţin la partea superioară valori şi crome de < 3,5 la
umed şi < 5,5 în stare uscată şi, definitoriu pentru aceste soluri, un orizont calcaros, Rrz,
în primii 150 cm. RZ se întâlnesc (Păltineanu ş.a., 2000) în cadrul Podişului Dobrogei de
Nord, în Podişul Niculiţelului, Dealurile Tulcei şi Podişului Babadagului, în zonele mai
înalte pe calcare şi gresii calcaroase acoperite cu loess cu textură lutoasă. În Podişului
Dobrogei Centrale, RZ se găsesc pe suprafeţe relativ importante datorită apariţiei spre
suprafaţă a plăcii calcaroase din Podişul Casimcei, la nord de lacul Taşaul şi în Podişul
Isaccei, la sud de râul Casimcea şi la est de localitatea Târguşor, fiind de culoare brună. În
Podişului Dobrogei de Sud, RZ apar îndeosebi pe versanţii văilor Carasu, în localităţile
Medgidia, Basarabi, Valu lui Traian, precum şi pe malurile lacurilor Techirghiol şi
Mangalia, pe majoritatea văilor mai adânci, fiind de culoare roşie şi brună. RZ se
24
întâlnesc pe forme de relief variate, pe podişuri cu versanţi slab-moderat înclinaţi, dar şi
pe culmi înguste şi versanţii înclinaţi în zona Munţilor Măcinului.
Materialul parental este constituit din calcare şi gresii calcaroase, pe care stau
loessuri cu textură lutoasă şi luto-argiloasă, iar apa freatică se situează la adâncimi de
peste 10 m, drenajul global fiind bun. RZ se formează prin alterarea rocilor bogate în
elemente bazice, îndeosebi calcare, când sărurile sunt îndepărtate, iar mineralele argiloase
şi oxizii care rezultă din alterarea calcarelor se acumulează formând materialul pământos
al solului. Materia organică de la suprafaţa solului este transformată, acizii rezultaţi sunt
neutralizaţi de calcarul din rocă, formându-se compuşi insolubili în apă şi realizându-se o
acumulare intensă de humus calcic. Pe arealele mai înalte, care au un plus de umiditate şi
un surplus de material loessoid, carbonaţii de calciu sunt levigaţi treptat de la suprafaţa
solului, acizii organici sunt neutralizaţi incomplet, iar reacţia solului devine acidă şi apare
un orizont Bv cambic (Grigoraş, 1999).
Vegetaţia naturală se încadrează tot în zona de Stepă danubiană, în prezent
puternic antropizată, cu specii de Festuca valesiaca, Stipa lessingiana, Stipa capilata,
Artemisia austriaca şi tufărişuri cu Prunus spinosa, Crataegus monogina şi Amygdalus
nana. În zonele mai înalte se găseşte pădure mezofilă cu Quercus petraea, Carpinus
betulus, Ulmus foliacea, Fraxinus excelsior, Tillia argetea şi pajişti cu specii de Festuca
valesiaca, Stipa lessingiana, Stipa capilata, Poa angustifolia.
Textura este variată, de la lutoasă la luto-argiloasă. Reacţia solului este de la slab
acidă în orizontul superior la slab alcalină în profunzime. RZ au un conţinut mijlociu –
mare de humus în orizonturile Am (6,0% g/g) şi A/R (3,5-4,0% g/g). Este bine
aprovizionat cu N total în Am, slab aprovizionat cu P mobil în Am şi mijlociu
aprovizionate cu K mobil în Am.
Fertilitatea RZ nu este ridicată din cauza profilului scurt de sol şi cantităţii mari
de schelet calcaros pe profil. Deşi are un conţinut mare de N, cantitatea totală asimilabilă
este relativ redusă, iar în cazul pajiştilor şi arabilului trebuie aplicate cantităţi însemnate
de îngrăşăminte complexe şi gunoi de grajd. RZ au o structură bună, cu o permeabilitate
ridicată pentru apă, dar prezintă un profil scurt, cu volum edafic redus, proprietăţiile
fizice depinzând de adîncimea rocii dure şi conţinutul de schelet (Blaga ş.a., 1996).
RZ pun probleme deosebite în cazul luării lor în cultură. Pentru creşterea
favorabilităţii acestor soluri se recomandă înlăturarea treptată a materialului scheletic,
combaterea eroziunii solului, fertilizarea organică şi minerală. În cazul folosirii irigaţiilor,
se recomandă numai irigarea prin picurare, cu norme de udare mici şi dese, pentru a
preîntâmpina infiltrarea rapidă a apei pe profil şi scurgerea pe versant. Pe solurile situate
pe pante, eroziunea poate fi combătută prin arături pe curba de nivel, alegerea
sortimentului adecvat de culturi, benzi înierbate, ş.a.
Cernisolurile descrise mai sus reprezintă cele mai răspândite tipuri şi subtipuri de
sol din Dobrogea, fiind favorabile înfiinţării plantaţiilor de piersic şi cais.
Luvisolurile (fostele argiluvisoluri) reprezintă una dintre clasele de soluri mai
puţin reprezentative pentru Podişul Dobrogei. Caracteristica dominantă este prezenţa:
1) orizontului diagnostic argic (Bt, de acumulare a argilei) şi 2) unui grad înalt de
debazificare a complexului argilo-humic. Prin intensificarea procesului de eluviere se
formează, în prima parte a profilului de sol, un orizont eluvial E. Materialul parental este
format din loess şi mai rar din depozite deluviale şi eluviale.
Preluvosolurile (fostele solurile brune argiloiluviale), simbol EL, se
caracterizează prin prezenţa unui orizont Ao slab humifer şi a unui orizont Bt (argic).
Specific acestor soluri este coloritul brun gălbui (10YR 4-5/4), cu nuanţe roşcate în
orizontul iluvial. EL ocupă suprafeţe reduse şi se întâlnesc în cadrul Podişului Dobrogei
de Nord în jurul culmilor Munţilor Măcinului, Podişului Niculiţelului şi a Dealurilor
25
Tulcei. Pe versanţii nordici şi pe văile umede ele apar şi în Podişul Babadagului. EL s-au
format pe suprafeţe reduse în zonele mai înalte de 250 m, sub influenţa unui climat local
puţin mai umed decât al solurilor anterioare.
Materialul parental este format din depozite de loess cu textură lutoasă şi luto-
argiloasă, dar şi din depozite deluviale şi eluviale, iar apa freatică nu influenţează profilul
de sol, depăşind 10 m adâncime. Drenajul global este moderat – bun, putând să apară
chiar fenomene de pseudogleizare slabă. Din punct de vedere pedogenetic, EL
beneficiază de un surplus de umiditate din precipitaţii şi/sau scurgeri de pe versanţi, dar şi
de temperaturi relativ mai scăzute faţă de CZ argice, procesul de bioacumulare este
puternic, datorită faptului că s-a format predominant pe seama litierei şi a vegetaţiei
lemnoase de pădure. Calitatea humusului este mai slabă, acesta fiind alcătuit din procente
relativ egale de acizi huminici şi fulvici. Datorită substratului calcaros bogat în ioni de
calciu, humusul este saturat, de tipul mull forestier. Caracteristica cea mai importantă este
procesul mai avansat de debazificare a complexului coloidal al solului, formarea unei
cantităţi mai mari de argilă şi depunerea acesteia în orizontul Bt (argic). Carbonaţii de
calciu sunt levigaţi sub adâncimea de 120 cm, fiind acumulaţi sub forma unui orizont Cca
mai slab exprimat decât la CZ.
Vegetaţia naturală este formată din pădure mezofilă cu asociaţii de Quercus
petraea, Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus mahaleb şi specii ierboase de
Brachypodium silvaticum, Viola reichenbachiana, Carex spicata, Anthriscus silvestris şi
Hedera helix.
Reacţia solului este slab acidă în orizonturile superioare (Ao), putând fi chiar
moderat acidă în Bt, devenind alcalină în orizontul Cca. EL prezintă un conţinut moderat
de humus în Ao, descrescând treptat în profunzime. Rezerva de humus este mijlocie
(120-140 t/ha). Solurile sunt moderat aprovizionate în N total în Ao şi foarte slab
aprovizionate în Bt.
EL prezintă textură lutoasă pe tot profilul de sol, cu tendinţa de creştere a
conţinutului în argilă în orizontul Bt. CO este mijlociu pe tot profilul de sol, iar CC este
relativ mare în Ao (28%) şi mijlocie în Bt (21-24%). CU este mare în Ao (16-18%), mare
în A/B (15-16%) şi mijlocie în rest (12-13%). Ksat este foarte mare în Ao (40-50 mm/h),
mare în A/B şi Bt1 (20-25 mm/h), mijlocie în Bt (5-10 mm/h).
Solurile de tip EL nu pun probleme deosebite în situaţia luării lor în cultură. În
condiţii normale de cultură, EL sunt moderat favorabile pentru majoritatea culturilor
agricole. În cazul folosirii irigaţiilor, se recomandă norme de udare mici şi dese, pentru a
preîntâmpina eventuala stagnare a apei pe profil. La solurile situate pe pante eroziunea
poate fi combătută prin arături pe curba de nivel, prin alegerea sortimentului adecvat de
culturi, benzi înierbate ş.a. Sunt soluri relativ favorabile unei game largi de folosinţe şi
culturi, dar cu limitări legate de poziţia pe versant, fertilitatea mai slabă, lipsa
precipitaţiilor atmosferice în perioada de vară.
Luvosoluri, LV (fostele soluri brune luvice) se caracterizează prin prezenţa unui
orizont Elv eluvial de acumulare a silicei, mai albicios decât celelalte, situat sub orizontul
Ao, fiind şi mai slab humifer şi deasupra unui orizont Bt (argic), de acumulare a argilei.
Aceste soluri sunt brune gălbui (10YR 4-5/4), cu nuanţe roşcate în orizontul iluvial.
Solurile de tip LV se întâlnesc pe areale reduse în cadrul Podişului Dobrogei de Nord, în
partea centrală a Munţilor Măcinului, pe rama estică a podişurilor Niculiţelului şi Isaccei
şi în partea centrală a Podişului Babadagului, în asociaţie cu regosoluri, litosoluri şi
rendzine. LV ocupă suprafeţe mici în arealele mai înalte de 250 m (Păltineanu ş.a., 2000).
Roca de solificare este formată din loess cu textură medie. Apa freatică este
situată la peste 10 m adâncime, iar drenajul global este bun. Din punct de vedere
pedogenetic, datorită faptului că LV beneficiază de un surplus local de umiditate din
26
precipitaţii şi temperaturi relativ mai scăzute comparativ cu CZgreice, procesul de
bioacumulare este relativ intens, dar, din cauză că provine din litieră şi vegetaţia
lemnoasă, humusul este mai slab calitativ, alcătuit din cantităţi echilibrate de acizi
huminici şi fulvici. Datorită substratului calcaros, bogat în ioni de calciu, humusul este tot
saturat în Ca, de tipul mull forestier.
Caracteristica principală este debazificarea mai avansată a complexului coloidal
al solului, formarea unei cantităţi mai mari de argilă şi depunerea acesteia în orizontul Bt.
Aceste soluri au, ca trăsătură specifică, o diferenţiere texturală accentuată pe profil între
suprafaţa solului şi secţiunea de control, respectiv de la textura luto-nisipoasă, la textura
lutoasă, în orizonturile Ap, Ao şi Elv, la textură luto-argiloasă în secţiunea de control, în
orizonturile Bt sau Btw. LV se definesc prin existenţa orizonturilor Elv, mai grosiere, şi a
unui orizont Bt îmbogăţit în argilă, mai puţin permeabil, combinat cu acidifierea şi
scăderea fertilităţii solurilor. Gradul de eluviere este pus în evidenţă de valorile mai mari
ale indicelui de diferenţiere texturală pe profil, datorită faptului că cea mai mare partea a
argilei din orizontul Ao migrează către orizontul Bt. Carbonaţii de calciu sunt levigaţi sub
adâncimea de 50-120 cm.
Vegetaţia naturală este constituită din pădure mezofilă cu asociaţii de Quercus
petraea, Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus mahaleb şi pajişti cu Brachypodium
silvaticum, Viola reichenbachiana, Carex spicata, Anthriscus silvestris.
Reacţia solului este slab acidă în Ao, Elv, E/B (pH = 6,5-6,8), moderat acidă în
Bt (5,3-5,5), moderat alcalină în orizontul C cu carbonaţi reziduali - Ck (8,4-8,6). Rezerva
de humus este mijlocie (120 t/ha). Textura este medie pe profilul de sol, cu tendinţa de
creştere a conţinutului în argilă în orizontul Bt, unde textura devine luto-argiloasă.
Luvosolurile nu pun probleme deosebite în cultură. Sunt soluri relativ favorabile
unei game largi de folosinţe şi culturi, dar cu limitări legate de poziţia pe versant,
fertilitatea mai slabă, gradul mai mare de acidifiere şi lipsa precipitaţiilor în perioada de
vară. În cazul folosirii irigaţiilor, se recomandă norme de udare mici şi dese, pentru a
preîntâmpina eventuala stagnare a apei pe profil. Pe solurile situate pe pante, eroziunea
poate fi combătută prin arături pe curba de nivel, alegerea sortimentului adecvat de
culturi, benzi înierbate etc.
Cambisolurile sunt situate pe suprafeţe restrânse în cadrul Podişului Dobrogei şi
au drept caracteristică prezenţa orizontului diagnostic cambic Bv. La nivel de tip, în
regiunea analizată au fost deosebite solurile de tip Eutricambosol nerodic negleic (EC,
SRTS 2012, foste soluri brune eu-mezobazice, SRCS 1980). Acestea ocupă suprafeţe
reduse în cadrul teritoriului studiat şi se găsesc în două situaţii relativ diferite (Păltineanu
ş.a., 2000). Eutricambosolurile sunt situate:
1) pe luncile şi terasele Dunării şi a majorităţii râurilor importante din zonă:
Carasu, Teliţa, Taiţa, Slava, Topolog şi Casimcea; sunt formate pe depozite fluviatile cu
textură foarte diversă, în general uniformă pe profil, dacă nu apar stratificaţii; apa freatică
este situată la adâncimi diferite şi poate ajunge până la 1 m adâncime, influenţând profilul
de sol, prin apariţia fenomenului de gleizare, salinizare şi alcalizare, şi
2) în perimetrul Munţilor Măcin şi în podişurile înalte ale Niculiţelului şi
Babadagului din partea de nord a Dobrogei, situate în general pe versanţi; acestea sunt
formate pe loessuri în general remaniate, luturi şi argile.
Apa freatică nu influenţează în general profilul de sol, deoarece este situată la
adâncimi de peste 5 m, drenajul fiind bun. Ambele categorii de BM au profilul de sol de
tipul Ao-Bv-Cca. Textura este în general lutoasă, fără diferenţiere pe profil, dar se găsesc
soluri şi cu textură de la mijlociu-grosieră până la fină, fără diferenţiere texturală pe
profil. Proprietăţile fizice sunt relativ bune, condiţionate de textură şi de adâncimea apei
freatice. Conţinutul de humus este relativ redus, situându-se în jurul valorii de 2-3% g/g,
27
iar rezerva de humus este mică (60-120 t/ha). Reacţia solului este slab acidă – neutră în
orizontul Ao şi Bv, respectiv slab alcalină în orizontul Cca. Sunt soluri relativ bine
aprovizionate cu substanţe nutritive.
Favorabilitatea EC este foarte variată şi depinde de zonele geografice în care se
găsesc. În cazul solurilor situate pe relieful de luncă şi de terasă din arealele de câmpie,
favorabilitatea lor pentru culturi agricole este de la bună la foarte bună, dar dependentă de
textură, gradul de gleizare şi sărăturare, frecvenţa inundaţiilor. În zonele de podişuri mai
înalte şi munţi cu altitudine redusă aceste soluri au o favorabilitate diversă, care depinde
de adâncimea rocii dure, de poziţia pe versant şi de intensitatea eroziunii. Astfel, un
eutricambosol format pe loess, lutos, slab erodat are în condiţii naturale o favorabilitate
slabă pentru piersic şi cais. În condiţii potenţate, prin folosirea irigaţiilor şi realizarea
lucrărilor ameliorative favorabilitatea solurilor creşte uşor.
Hidrisolurile (fostele solurile hidromorfe) reprezintă o clasă de soluri puţin
întinsă în cadrul Podişului Dobrogei, ocupând suprafeţe semnificative în apropierea
surselor de apă: Lunca şi Delta Dunării şi în preajma lacurilor care bordează ţărmul Mării
Negre, precum şi în vecinătatea principalelor râuri din Dobrogea (Păltineanu ş.a., 2000).
Se caracterizează prin apariţia orizontului Gr (gleic), datorat nivelului ridicat al apei
freatice (0-2 m adâncime). Excesul de umiditate produce, datorită condiţiilor de
anaerobioză, procese de reducere care au ca efect apariţia în sol a compuşilor reduşi de Fe
şi Mn şi a unor culori caracteristice vineţii, cenuşii şi negricioase. Materialul parental este
format din depozite aluviale de origine fluvială, fluvio-lacustră şi lacustră cu textură
diversă. La nivel de tip fac parte gleiosolurile (GS, fostele soluri gleice), dar şi
cernoziomurile gleice (LC, fostele lăcovişti), care sunt încadrate acum la clasa
cernisoluri, dar au fost tratate aici din cauza caracterului hidric pronunţat.
Cernoziomurile gleice (CZgleic) se caracterizează prin prezenţa unui orizont Gr
în primii 125 cm adâncime şi a unui orizont A molic, având crome < 2 în stare umedă şi
un orizont de tranziţie A/G, care are în partea superioară culori de orizont molic. Aceste
soluri se întâlnesc pe suprafeţe reduse în Lunca Dunării la sud şi la nord de oraşul Măcin,
la est de localitatea Smârdan, la est de oraşul Tulcea, în Delta Dunării în incinta Pardina,
pe depozite aluviale argiloase cu textură argiloasă şi mai rar luto-argiloasă (Păltineanu
ş.a., 2000). CZ gleice se mai găsesc pe văile unor râuri din cadrul Podişului Dobrogei:
Teliţa, Taiţa, Slava, Casimcea, Carasu şi afluenţi ai acestora în raza localităţilor Sinoe,
Săcele, Sibioara, Cernavodă şi Siliştea, pe depozite aluviale diverse, de la nisip la argilă.
CZ gleice s-au format în condiţiile unui relief plan, cu caracter depresionar de lunci, delte
şi văi joase, pe depozite aluviale de origine fluvială şi lacustră cu textură diversă, dar în
general mai argiloasă, în condiţiile unui climat cu caracter continental pronunţat.
Vegetaţia naturală este formată din asociaţii iubitoare de apă, de Agrostis stolonifera,
Agropyron repens, Typha augustifolia, Phragmites communis, Cirsium arvense şi Carex
colchica.
Apa freatică afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi de 1,0-1,5 m.
Procesul de formare se caracterizează prin acumularea bogată în humus datorită atât
vegetaţiei de fâneaţă, cât şi excesului de apă, care produce condiţii de anaerobioză şi care
determină o mai slabă mineralizare a materiei organice. Humusul este de tipul mul calcic,
datorită substratului şi apei freatice bogate în calciu, care dă o culoare închisă în partea
superioară a profilului de sol. Excesul de umiditate produce fenomene de reducere şi
apariţia orizontului de glei (Gr) în primii 125 cm, bogat în minerale secundare de tipul
fero-silicaţilor cu Fe feros, colorat în verzui sau albăstrui. La suprafaţa solului, unde
excesul de umiditate este periodic, se formează hidroxizi ferici şi manganici, care se
depun sub formă de bobovine şi pete colorate în brun gălbui sau brun roşcat. Textura este
uniformă pe profilul de sol.
28
CZ gleice sunt soluri saturate în baze, iar cantitatea de CaCO3 total variază pe
profil de la mică – mijlocie în Am (1-10%), la mare în Cca/Gr (13-22%). Aceasta face ca
solul să aibă o reacţie de la slab alcalină în Am (pH = 7,4-7,8) la moderat alcalină în
A/Go-Gr sau Cca/Gr (8,4). CZ gleice au un conţinut foarte mare în humus în Am
(10-16%), mare în A/Go (10-12%) şi mijlociu sau mic în Gr sau Cca/Gr (1,5-1,0%). În
cazul luării în cultură a CZ gleice, humusul scade la un conţinut mijlociu în Ap (6-7%
g/g). Rezerva de humus este foarte mare, ca şi conţinutul de N total. Prin luarea în cultură
a CZ gleice, aprovizionarea cu azot devine moderată pe profil.
LC au un potenţial de fertilitate ridicat, dar care nu poate fi valorificat decât prin
lucrări de îmbunătăţiri funciare, care să elimine excesul de umiditate prin canale deschise
sau drenuri îngropate şi să îmbunătăţească însuşirile fizice şi fizico-chimice ale acestora.
În condiţii naturale, neameliorate, cultura pomilor şi a viţei de vie este exclusă.
Gleiosolurile, GS (fostele soluri gleice) se caracterizează prin prezenţa unui
orizont Gr în primii 125 cm adâncime şi un orizont Ao având valori şi crome egale sau
mai mari de 3,5 în stare umedă. Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe relativ întinse în
Lunca şi Delta Dunării şi pe văile unor râuri din cadrul Podişului Dobrogean: Teliţa,
Taiţa, Slava, Casimcea, Carasu şi afluenţi ai acestora. GS s-au format în condiţiile unui
relief cu caracter depresionar de lunci, delte şi văi joase, pe depozite aluviale de origine
fluvială şi fluvio-lacustră cu textură diversă dar în general spre grosieră, în condiţiile unui
climat cu caracter continental pronunţat.
GS este asemănător cu cel al lăcoviştilor, fiind determinat de prezenţa apei
freatice la adâncime mică, dar apa este mai săracă în carbonat de calciu. Acumularea mai
slabă de humus calcic, cât şi excesul de apă care produce condiţii de anaerobioză
determină o mai slabă mineralizare a materiei organice şi o culoare mai deschisă a
orizontului Ao.
Apa freatică afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi de 1-2 m. Excesul
de umiditate produce fenomene de reducere şi apariţia orizontului de glei (Gr) în primii
125 cm, bogat în minerale secundare de tipul fero-silicaţilor, cu Fe feros colorat în verzui
sau albăstrui. La suprafaţa solului, unde excesul de umiditate este periodic, se formează
hidroxizi ferici şi manganici, care se depun sub formă de bobovine şi pete colorate în
brun gălbui sau brun roşcat. În general, textura este uniformă pe profilul de sol.
Vegetaţia naturală este formată din asociaţii de Agrostis tenuis, Agropyron
repens, Poa pratensis, Alopecurus pratensis, Phragmites communis, Cirsium arvense,
Carex colchica.
Textura variază în funcţie de loc, de la nisipoasă, la argiloasă. GS cernice sunt
mai des întâlnite în perimetrul studiat şi au un orizont Am închis la culoare. GS salinizate
şi alcalizate sunt asemănătoare cu GS tipice şi molice cu deosebirea că au un orizont
salinizat sau alcalizat în primii 100 cm sau un orizont salic sau alcalic între 20 și 100 cm.
GS mlăştinoase au orizontul de reducere Gr în primii 50 cm, fiind situate în zonele cele
mai joase din Dobrogea, iar solurile gleice turboase prezintă un orizont de turbă la
suprafaţă, deasupra orizontului A. Ele evoluează într-un regim aproape permanent
submers, pe areale foarte întinse, în special în Delta Dunării.
GS pun probleme deosebite în cazul luării lor în cultură, în incinte desecate şi
îndiguite, datorită poziţiei lor în areale microdepresionare, cu pericole permanente de
ridicare a nivelului freatic, de salinizare şi alcalizare şi mai accentuată, lipsa portanţei
datorate gradului slab de maturare a solului. În condiţii naturale, GS tipice şi molice sunt
ocupate de păşuni, cu favorabilitate foarte slabă pentru păşuni şi slabă pentru fâneţe. Prin
realizarea tuturor măsurilor hidro-ameliorative în cazul incintelor îndiguite din Delta
Dunării, favorabilitatea acestor soluri creşte. Se exclud total de la cultura pomilor şi a
viţei de vie.
29
Salsodisolurile (fostele soluri halomorfe) ocupă suprafeţe reduse în cadrul
Podişului Dobrogei, pe arii mai extinse găsindu-se în Lunca şi Delta Dunării (Păltineanu
ş.a., 2000). Salsodisolurile se caracterizează prin apariţia orizontului salic sau natric în
primii 20 cm, bogat în săruri solubile (clorurile şi sulfaţii de Na, Mg şi Ca, uneori
bicarbonaţi şi carbonaţi de Na şi K), datorat nivelului ridicat al apei freatice (0-2 m
adâncime), bogate în săruri şi asociate cu o evapotranspiraţie intensă. Materialul parental
este format din loess cu textură lutoasă – luto-nisipoasă şi depozite aluviale de origine
fluvială, fluvio-lacustră şi lacustră, cu textură diversă. La nivel de tip, din clasa
salsodisolurilor fac parte solonceacurile (SC) şi soloneţurile (SN).
Solonceacurile se caracterizează prin prezenţa unui orizont salic (sa), situat în
primii 20 cm adâncime. Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe reduse în Delta Dunării, pe
grindurile Chilia, Letea şi Caraorman, la sud de lacurile Puiu şi Roşu, în grindul Sf.
Gheorghe, malul complexului Razelm – Sinoe, în localitatea Sarinasuf, pe loessuri cu
textură lutoasă – luto nisipoasă şi pe depozite aluviale cu textură diversă, în special
nisipoasă. SC s-au format în condiţiile unui relief plan, depresionar, pe depozite aluviale
de origine fluvială şi lacustră cu textură diversă, în general mai nisipoasă.
Apa freatică influenţează profilul de sol, fiind situată la adâncimi reduse (1-2 m).
Procesul de formare a SC se caracterizează prin acumularea bogată de săruri solubile,
evapotranspiraţia intensă, în condiţiile existenţei apei freatice în general mineralizate
(mineralizarea critică, 1,5-3,0 g/l) sub adâncimea critică. Aceste săruri se depun sub
formă de crustă şi pete la suprafaţa solului şi pe profilul de sol. Astfel, în primii 20 cm,
respectiv în orizontul Ao, se depun peste 1% cloruri în cazul salinizării clorurice şi peste
1,5% sulfaţi în cazul unei salinizări sulfatice, pe solurile cu textură medie. Din cauza
vegetaţiei de fâneaţă foarte sărace şi procesului slab de humificare, orizontul Ao este
puţin humifer şi are culoare relativ deschisă.
Vegetaţia naturală este formată din asociaţii de Puccinela distans, Spergularia
media, Salicornia europaea, Artemisia maritima şi Petrosimonia triandra.
Însuşirile fizice ale SC sunt defectuoase. SC pun probleme deosebite în
agricultură, din cauza conţinutului ridicat de săruri, care le fac improprii culturilor
agricole, fiind ocupate în general de păşuni şi fâneţe, de foarte slabă calitate. Prin
ameliorare, care se realizează cu o serie de măsuri hidro-pedoameliorative foarte
costisitoare, pot fi cultivate, dar cu plante mai rezistente la salinitate. Cultivarea pomilor
fructiferi şi viilor este exclusă.
Soloneţurile se caracterizează prin prezenţa unui orizont natric (na) situat în
primii 20 cm, sau a unui orizont Btna în adâncime, care conţine peste 15% Na + în
complexul coloidal, fiind denumite şi soluri alcalice. Aceste soluri se întâlnesc pe
suprafeţe reduse în Lunca Dunării, în localitatea Smârdan şi în jurul lacurilor Mârleanu şi
Oltina, în Delta Dunării pe grindul Chilia, la nord de localitatea Sibioara, în aproprierea
lacului Taşaul, pe loessuri cu textură lutoasă – luto nisipoasă şi pe depozite aluviale cu
textură diversă, în special nisipoasă. SN s-au format în condiţiile unui relief plan,
depresionar, de luncă, deltă şi văi joase, pe depozite aluviale de origine fluvială şi
lacustră, cu textură diversă.
Apa freatică afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi de 1,5-2,0 m,
având un grad variat de mineralizare. Procesul de formare a soloneţurilor se
caracterizează prin pătrunderea sodiului schimbabil în complexul adsorbtiv, realizată prin
alternanţa procesului de salinizare, cu cel de desalinizare. Cu această ocazie sunt eliberaţi
ionii de Ca2+ şi Mg2+, care reacţionează cu ionii de HCO− 2−
3 şi CO3 , trecând în bicarbonaţi
şi carbonaţi de calciu şi magneziu, care, fiind mai greu solubili, precipită. În permanenţă,
în soluţia solului vor fi ioni de sodiu în exces, proveniţi din sărurile de sodiu aduse de apa
30
freatică. Din cauza vegetaţiei de fâneaţă foarte săracă şi a procesului slab de humificare,
orizontul Ao este puţin humifer şi are culoare deschisă.
Vegetaţia naturală este formată din asociaţii de Statice gmelini, Puccinellia
distans, Spergularia media, Artemisia maritima, Matricaria chamomilla .
Însuşirile fizice ale SN sunt nesatisfăcătoare. SN pun probleme deosebite în
practica agricolă din cauza conţinutului ridicat de Na şi însuşirilor fizice nefavorabile,
care le fac improprii cultivării, fiind ocupate în general de păşuni şi fâneţe foarte slabe.
Sunt total excluse pentru plantaţiile de pomi şi viţă de vie.
Protisolurile (în general fostele solurile neevoluate, trunchiate sau desfundate)
reprezintă o clasă de soluri care ocupă suprafeţe întinse atât în cadrul Podişului Dobrogei,
cât şi în Lunca şi Delta Dunării (Păltineanu ş.a., 2000). În această clasă sunt cuprinse
soluri foarte diverse sub raportul genezei, însuşirilor, fertilităţii şi răspândirii, tratate aici
împreună. La nivel de tip, din această clasă de soluri fac parte: litosolurile, regosolurile,
psamosolurile, aluviosolurile entice negleice (fostele protosolurile aluviale, sau
aluviunile), aluviosolurile (fostele solurile aluviale), antrisoluri erodice (fostele
erodosolurile, aparţinând acum clasei antrisoluri), aluviosoluri coluvice negleice (fostele
coluvisoluri), antrosoluri arice (foste solurile desfundate) şi tehnosoluri mixice şi/sau
copertice (fostele protosoluri antropice).
Litosolurile (LS) sunt soluri subţiri, sărace, cu favorabilitate scăzută şi sunt
situate îndeosebi pe versanţi cu pantă mare, fiind afectate puternic de eroziune. Se
caracterizează prin prezenţa unui orizont A în primii 5-20 cm adâncime, situat peste roca
dură, care este formată din şisturi cristaline, şisturi verzi, roci vulcanice, gresii şi calcare.
Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe reduse, în principal în Podişul Dobrogei de Nord,
în Munţii Măcinului – Culmea Pricopanului, Podişul Niculiţelului, Depresiunea Nălbant,
în partea de est a Podişului Babadagului, acolo unde rocile dure apar mai aproape de
suprafaţă (Păltineanu ş.a., 2000). Aceste soluri mai apar şi în cadrul Dobrogei Centrale şi
de sud, în partea centrală şi nordică a podişurilor Casimcei şi Istriei şi în asociaţie cu
rendzinele, în Podişul Mangaliei. În primii 20 cm textura solului este foarte diversă,
predominând cea lutoasă. Litosolurile s-au format în condiţiile unui relief înclinat, de
munţi joşi şi culmi deluroase, dar pot apărea şi în zonele cu caracter depresionar de lunci
şi văi joase, prin apariţia rocilor dure mai aproape de suprafaţă. În zonele mai înalte,
situate în Munţii Măcinului, LS s-a format prin alterarea in situ a rocii dure, dar şi
printr-un aport eolian, pe care s-a aşezat vegetaţie ierboasă şi lemnoasă, prin
descompunerea cărora s-a acumulat materia organică într-un orizont Ao subţire.
Vegetaţia naturală este formată din vegetaţie lemnoasă şi ierboasă, respectiv de
pădure mezofilă cu Quercus petraea, Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus mahaleb,
în zonele mai înalte şi vegetaţie de stepă cu specii de Poa bulbosa, Artemisia austriaca,
Euforbia stiposa şi Festuca valesiaca în zonele mai joase.
Apa freatică nu afectează profilul de sol, fiind situată la adâncimi mai mari de
10 m. LS nu pot fi valorificate în cultura pomilor, din cauza cantităţii mari de schelet, a
rocii dure situate la mică adâncime şi, uneori, a pantei mari şi sunt folosite ca păşuni
foarte slabe.
Regosolurile (RS) sunt soluri situate pe versanţi, caracterizate printr-un echilibru
între eroziune şi acumulare de material provenit din procesele de dezagregare – alterare şi
solificare. Au un orizont A, urmat de materialul parental, format din roci neconsolidate,
menţinute aproape de suprafaţa solului prin eroziunea geologică. Aceste soluri se
întâlnesc pe suprafeţe reduse, asociate, în principal, cu erodisolurile în Podişul Dobrogei
de Nord, în Munţii Măcinului – Culmea Pricopanului, Podişul Niculiţelului, Depresiunea
Nălbant, Dealurile Tulcei, în partea de nord a Podişului Babadagului, pe Glacisul
Babadagului (Păltineanu ş.a., 2000). În cadrul Dobrogei Centrale, aceste soluri se
31
întâlnesc în partea estică a Podişului Casimcei pe Valea Casimcea, iar în cadrul Podişului
Dobrogei de Sud, pe toate văile care se varsă în Dunăre din cuprinsul podişurilor
Cernavodei, Carasu şi Medgidiei, precum şi în Podişul Cobadin şi Oltina. Textura solului
este diversă, predominând cea lutoasă, iar materialul parental este format în principal din
loess.
pădure mezofilă cu Quercus petraea, Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus mahaleb,
în zonele mai înalte, şi vegetaţie de stepă cu specii de Poa bulbosa, Artemisia austriaca,
Euphorbia stiposa şi Festuca valesiaca în zonele mai joase.
15 m. RS sunt soluri puţin fertile din cauza pantei, cantităţii reduse a humusului şi a
substanţelor fertilizante, îndepărtării lor permanente prin eroziune. În regim natural au o
favorabilitate foarte slabă pentru piersic şi cais. Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri
sunt necesare măsuri de combatere şi prevenire a eroziunii solului, realizarea de
agroterase şi cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice. În general, nu sunt
propice pentru culturile pomicole.
Antrisolurile erodice, ATer (fostele erodosoluri) reprezintă acele tipuri de sol
care s-au format pe versant, în principal acolo unde procesul de eroziune este activ şi ca
urmare a activităţii umane, prin cultivarea terenurilor ocupate de păduri şi pajişti, care au
dus la schimbarea echilibrului versantului. Eroziunea declanşată de folosirea neraţională a
terenurilor depreciază solurile, până când acestea nu mai păstrează orizonturile sau
caracterele diagnostice. Profilul de sol se caracterizează prin prezenţa unui orizont Ap,
grefat pe un vechi orizont AC, B sau C. Aceste soluri se întâlnesc pe suprafeţe reduse,
asociate în principal cu regosolurile în Podişul Dobrogei de Nord (Munţii Măcinului –
Culmea Pricopanului, Podişul Niculiţelului, Depresiunea Nălbant, Dealurile Tulcei,
Podişul şi Glacisul Babadagului) (Păltineanu ş.a., 2000). În cuprinsul Dobrogei Centrale
sunt întâlnite, în special în partea estică a Podişului Casimcei, iar în cadrul Podişului
Dobrogei de Sud, pe toate văile care se varsă în Dunăre şi în Podişul Cobadin şi Oltina.
Textura solului este diversă, predominând cea lutoasă, iar materialul parental este format
în principal din loess. ATer s-au format în condiţiile unui relief înclinat de munţi cu
altitudine redusă şi culmi deluroase mai înalte, dar pot apărea şi în arealele mai joase, pe
versanţii unor văi.
Vegetaţia naturală este formată din specii lemnoase şi ierboase, respectiv din
pădure mezofilă cu Quercus petraea, Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus mahaleb
în zonele mai înalte, şi vegetaţie de stepă, cu specii de Poa bulbosa, Artemisia austriaca,
Euforbia stiposa şi Festuca valesiaca în zonele mai joase.
5 m. ATer sunt soluri puţin fertile din cauza pantei, cantităţii mici de humus şi
substanţelor fertilizante şi îndepărtării lor permanente prin eroziune. În regim natural au o
favorabilitate foarte slabă. Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri
de combatere şi prevenire a eroziunii solului. Ca măsuri agrotehnice, se recomandă
lucrări pe curba de nivel, asolamente corespunzătoare de protecţie, culturi în fâşii sau în
benzi înierbate, interzicerea păşunatului în zonele de risc şi cantităţi sporite de
îngrăşăminte minerale şi organice. Alte măsuri recomandate sunt: realizarea de
agroterase, canale de coastă de diferite tipuri şi chiar schimbarea modului de folosinţă
prin împăduriri. Nu se recomandă însă pentru cultura pomilor fructiferi.
Psamosolurile (PS) sunt soluri cu caracter litomorf şi se caracterizează prin
prezenţa unui orizont A, urmat de roca mamă, formată din depozite nisipoase eoliene, cu
grosimi de minimum 50 cm. PS au microrelief de dune şi interdune şi sunt întâlnite pe
suprafeţe relativ întinse, în principal în Delta Dunării şi Complexul Razim, Lunca
32
Dunării, ţărmul Mării Negre. Astfel, în cadrul Deltei fluvio-maritime, PS ocupă suprafeţe
semnificative pe grindurile Letea, Caraorman şi Sărăturile (Păltineanu ş.a., 2000).
Suprafeţe importante se mai găsesc la Murighiol – Dunavăţ, Chituc şi Hârşova-Ciobanu,
(Parichi şi Rîşnoveanu, Ghidul excursiilor, 1994). Apa freatică are adâncimi variabile,
fluctuând, de la suprafaţa solului, unde se produc fenomene de gleizare şi sărăturare, până
la adâncimi de peste 5 m, unde nu afectează profilul de sol. Procesul de solificare se
dezvoltă strâns legat de frecvenţa şi intensitatea vântului, care depune continuu noi
materiale şi nu permite existenţa unui înveliş vegetal mai dezvoltat şi conturarea unui
orizont Ao, bine exprimat (Seceleanu ş.a., 1995).
Vegetaţia naturală are caracter arenicol şi este formată din Tamarix ramosissima,
Selymus sabulosus, Astragalus varius, Centaurea arenaria, Cakile maritima, Cynodon
dactylon, Artemisia austriaca, Festuca palens etc.
PS pun probleme deosebite în cazul luării lor în cultură în incinte desecate şi
îndiguite, cu pericole permanente de ridicare a nivelului freatic, de salinizare şi alcalizare
şi mai accentuată, lipsa portanţei, datorate gradului slab de maturare a solului,
permeabilităţii foarte mari, care nu permite menţinerea umidităţii şi a substanţelor
nutritive în sol, existând şi pericolul eroziunii prin vânt. În cazul folosirii irigaţiilor, se
recomandă norme de udare mici şi dese, pentru a preîntâmpina scurgerea rapidă prin
profilul de sol, dar şi pentru a menţine cât mai mult suprafaţa udă, mai rezistentă la
deflaţie. PS sunt soluri puţin fertile şi în regim natural, au o favorabilitate foarte slabă
pentru cultura piersicului şi caisului.
Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi
prevenire a eroziunii prin vânt, prin plantarea de perdele de protecţie şi menţinerea solului
înierbat tot timpul anului, coborârea nivelului freatic pentru combaterea gleizării şi
sărăturării, cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice şi obligatoriu irigaţii
(Păltineanu ş.a., 2000).
Aluviosolurile entice negleice (protosolurile aluviale, AS en-gc) sunt
cunoscute şi sub denumirea de aluviuni şi se caracterizează prin prezenţa unui orizont Ao,
cu o grosime mai mică de 20 cm, urmat de roca mamă formată din depozite recente de
origine fluviatilă, fluvio-lacustră sau lacustră, cu textură diversă, inclusiv pietrişuri, cu
grosimi de minimum 50 cm. AS en-gc ocupă arealele cele mai joase din luncile râurilor,
sunt afectate des de inundaţii şi sunt în asociaţie cu solurile aluviale. Procesul de
solificare se dezvoltă strâns legat de frecvenţa inundaţiilor, depunerea permanentă de noi
materiale, existenţa unui înveliş vegetal slab dezvoltat, care nu permite conturarea unui
orizont Ao, cu humus, la suprafaţa solului. Se întâlnesc pe suprafeţe relativ întinse, în
principal în Lunca Dunării şi în luncile principalelor râuri din zonă, în Delta Dunării şi în
Complexul Razim (Păltineanu ş.a., 2000).
Vegetaţia naturală este diversă şi depinde de poziţia aluviunilor în cadrul
reliefului de luncă, fiind formată din pajişti mezofile cu Poa pratensis, Lolium perene,
Agrostis alba, Phleum pratense, Trifolium arvense sau de exces de umiditate şi săruri, cu
Hordeum vulgare, Salicornia herbacea, Puccinellia distans, Phragmites communis.
Apa freatică are adâncimi variabile, fluctuând, de la suprafaţa solului, unde se
produc fenomene de gleizare şi sărăturare, până la adâncimi > 5 m, unde nu afectează
profilul de sol. AS cele mai răspândite în Dobrogea sunt cele gleizate şi salinizate.
AS en-gc prezintă carbonaţi de calciu pe tot profilul de sol, reacţia solului fiind
slab-moderat alcalină, pe tot profilul. Conţinutul de humus este foarte slab în Ao, iar
conţinuturile de N, P, K variază în limite foarte largi, în funcţie de vechimea aluviunilor
şi natura depozitului.
AS en-gc pun probleme deosebite în agricultură, chiar în incinte desecate şi
îndiguite, cu pericole permanente de revărsare a apelor, ridicare a nivelului freatic, de
33
salinizare şi alcalizare şi mai accentuată, de lipsa portanţei datorate gradului slab de
maturare a solului, cantităţii mici de humus şi substanţe fertilizante. Sunt soluri cu
fertilitate variată în regim natural, dar cultura pomilor fructiferi nu este recomandată.
Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi prevenire a
inundaţiilor, coborârea nivelului freatic pentru combaterea gleizării şi sărăturării, cantităţi
sporite de îngrăşăminte minerale şi organice şi irigaţii.
Aluviosolurile (fostele solurile aluviale, AS) se întâlnesc pe suprafeţe relativ
întinse, în asociaţie cu AS en-gc, în primul rând în Lunca Dunării şi în vecinătatea
principalelor râuri din zonă, în Delta Dunării şi în Complexul Razelm (Păltineanu ş.a.,
2000). AS s-au format pe depozite de origine fluviatilă, fluvio-lacustră sau lacustră, cu
textură diversă, ocupând arealele mai înalte de pe văile râurilor, mai puţin afectate de
inundaţii şi cu un înveliş vegetal mai stabil. AS se caracterizează prin prezenţa unui
orizont A, cu o grosime mai mare de 20 cm, urmat de roca mamă, formată din depozite
recente de origine fluviatilă, fluvio-lacustră sau lacustră, cu textură diversă, inclusiv
pietrişuri, cu grosimi de minimum 50 cm.
Vegetaţia naturală este diversă şi depinde de poziţia solurilor aluviale în cadrul
microreliefului de luncă, dacă sunt afectate sau nu, de procesele de gleizare sau de
salinizare. Poate fi formată din pajişti mezofile cu Poa pratensis, Lolium perene, Agrostis
alba, Phleum pratense, Trifolium arvense, sau de exces de umiditate şi săruri, Hordeum
vulgare, Salicornia herbacea, Puccinellia distans, Phragmites communis.
Apa freatică are adâncimi variabile, fluctuând de la suprafaţa solului, unde se
produc fenomene de gleizare şi sărăturare, până la adâncimi de peste 5 m, unde nu
afectează profilul de sol. Procesul de solificare este asemănător cu al AS en-gc, cu
deosebirea că AS sunt mai rar expuse inundaţiilor de lungă durată şi de aici existenţa unui
înveliş vegetal mai bine dezvoltat, care permite conturarea unui orizont A de acumulare a
humusului, mai bine exprimat.
Textura este variabilă, frecvent stratificată. AS au o fertilitate naturală variată,
legată de textură, volum edafic util, stadiu de evoluţie a solului, pericol de revărsare a
apelor, nivel freatic, grad de salinizare şi alcalizare, cantitate de humus şi substanţe
fertilizante. În regim natural, AS au o favorabilitate moderată pentru multe culturi
agricole. Pentru creşterea fertilităţii acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi
prevenire a inundaţiilor, coborârea nivelului freatic pentru combaterea gleizării şi
sărăturării, cantităţi sporite de îngrăşăminte minerale şi organice şi irigaţii (după caz). În
urma realizării acestor lucrări, favorabilitatea AS creşte apreciabil. Numai după
executarea măsurilor menţionate aceste soluri pot fi cultivate cu pomi.
Aluviosoluri coluvice negleice, AS co–gc (fostele coluvisoluri) sunt materiale
coluviale situate la baza versanţilor, au grosimi mai mari de 50 cm, pot avea şi un orizont
A. Procesul de solificare se dezvoltă legat de frecvenţa depunerii de noi materiale, care
condiţionează existenţa unui înveliş vegetal mai slab dezvoltat, care nu permite
conturarea unui orizont Ao cu humus, bine exprimat, la suprafaţa solului. AS co–gc, în
asociaţie cu AS, sunt întâlnite pe suprafeţe relativ întinse, în principal în cadrul Podişului
Dobrogei, pe Lunca Dunării şi pe văile principalelor râuri din regiune, sub forma unor
conuri de dejecţie şi glacisuri situate la baza versanţilor (Păltineanu ş.a., 2000). AS co–gc
s-au format pe depozite recente de origine aluvio-coluvială, cu textură diversă.
Vegetaţia naturală este variată şi depinde de poziţia coluviilor în cadrul reliefului
de luncă, fiind formate din pajişti mezofile cu Poa pratensis, Lolium perene, Agrostis
alba, Phleum pratense, Trifolium arvense sau din specii de plante adaptate la exces de
umiditate şi săruri, Hordeum vulgare, Salicornia herbacea, Puccinellia distans,
Phragmites communis.
34
Apa freatică are adâncimi variabile, fluctuând de la suprafaţa solului, unde se
produc fenomene de gleizare şi sărăturare, până la adâncimi mai mari de 5 m, unde nu
afectează profilul de sol.
AS co–gc pun probleme deosebite în agricultură, din cauza pericolului permanent
de revărsare a apelor, din cauza poziţiei acestora la baza unor organisme torenţiale, a
ridicării nivelului freatic, de salinizare şi alcalizare, în cazul în care coluviile sunt situate
pe lunci, a cantităţii mici de humus şi substanţe fertilizante. Sunt soluri cu fertilitate
variată, în regim natural au o favorabilitate slabă-moderată. Pentru creşterea fertilităţii
acestor soluri sunt necesare măsuri de combatere şi prevenire a inundaţiilor, coborârea
nivelului freatic pentru combaterea gleizării şi sărăturării (după caz), cantităţi sporite de
îngrăşăminte minerale şi organice, precum şi aplicarea irigaţiilor. După efectuarea
măsurilor ameliorative aceste soluri pot fi cultivate cu piersic şi cais.
Antrosoluri arice, AT ad (fostele soluri desfundate) reprezintă acele tipuri de
sol care s-au format în urma acţiunii de desfundare, pe cel puţin 50 cm adâncime, în
vederea amenajării de plantaţii pomicole şi viticole. Prin desfundare, orizonturile genetice
au fost deranjate, iar caracterele diagnostice ale solului iniţial sunt dificil de identificat.
Apar numai sub forma de fragmente, pe suprafeţe reduse şi corespund, în linii mari, cu
arealele ocupate de folosinţele pomicole şi viticole (Niculiţel, Tulcea, Babadag,
Cernavodă, Medgidia, Valu lui Traian, Murtfatlar, Mangalia) (Păltineanu ş.a., 2000). Sub
adâncimea supusă desfundării, în vederea îmbunătăţirii regimului aero-hidric al solului,
se găseşte succesiunea specifică de orizonturi, pentru solul afectat de desfundare. Profilul
de sol se caracterizează prin prezenţa unui orizont superior desfundat, rezultat prin
amestecarea orizonturilor situate până la adâncimea de minimum 50 cm, urmat de
orizonturile situate sub această adâncime, care pot fi AC, Bv, Bt sau Cca. Textura solului
este diversă, predominând cea lutoasă, iar materialul parental este format în principal din
loess. Textura, culoarea orizonturilor, celelalte însuşiri morfologice, fizice şi chimice,
depind de caracteristicile solurilor din care au provenit, cu deosebirea că au sau au
beneficiat în trecut de un regim aerohidric mai bun, fiind şi mai active din punct de
vedere biologic.
pădure mezofilă cu Quercus petraea, Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus mahaleb
în zonele mai înalte, precum şi vegetaţie de stepă cu specii de Poa bulbosa, Artemisia
austriaca, Euforbia stiposa şi Festuca valesiaca în zonele mai joase.
10 m. Din punct de vedere al gradului de fertilitate, aceste soluri sunt sau au fost mai
fertile decât solurile din care au provenit, în urma îmbunătăţirii regimului aero-hidric şi
sunt folosite cu producţii foarte bune pentru vii şi livezi. În anumite cazuri, însă, a avut
loc procesul de compactare din cauza traficului tehnologic din livezi şi podgorii. Se
pretează bine culturii pomilor fructiferi.
Tehnosoluri mixice, TT mi (fostele protosoluri antropice) reprezintă acele tipuri
de sol care sunt formate din materiale acumulate în urma activităţii antropice, fără
orizonturi diagnostice sau fragmente din acestea, având cel puţin 50 cm grosime. Aceste
soluri se întâlnesc pe suprafeţe foarte reduse, în arealele unde sunt depozitate materiale
rezultate în urma activităţii antropice (zone miniere, cariere, marginea oraşelor şi a
zonelor industriale).
Textura solului, în special a materialelor care acoperă haldele de steril, este
diversă, predominând cea lutoasă, provenită în principal din loess. TT mi sunt situate în
diverse condiţii de relief, determinate de activităţile umane. Vegetaţia naturală este în
prezent distrusă, iar terenurile sunt ocupate cu specii de plante proprii parcurilor şi
zonelor verzi şi de buruieni din zonele neecologizate încă (Seceleanu ş.a., 1999).
35
Fertilitatea acestor soluri variază de la soluri complet nefertile până la soluri
fertile, fiind determinante grosimea materialului care acoperă sterilul, precum şi timpul de
solificare şi natura materialului provenit din activitatea industrială. Prezintă importanţă
minoră pentru pomicultură.
Histosolurile, TB (fostele soluri organice) reprezintă o clasă de soluri care ocupă
suprafeţe întinse în Delta Dunării şi în Complexul Razim – Sinoe (Munteanu, 1996,
1997) şi suprafeţe reduse în Podişul Dobrogei şi în Lunca Dunării. În acestă clasă este
cuprins numai un tip de sol, respectiv histosolul (fostul sol turbos). Deoarece suprafeţele
respective nu sunt propice culturii pomilor fructiferi, aceste soluri au fost excluse de la
prezentare.
Cerinţele piersicului şi caisului faţă de însuşirile solului
Relaţiile sol – pomi au fost abordate anterior de numeroşi cercetători, printre care
Voiculescu (1999), Teaci (1980) ş.a.. Conform instrucţiunilor de bonitare a terenurilor
(Metodologia elaborarii studiilor pedologice, vol, I, II, III, ediţia 1987, ICPA), realizate
după o experienţă de câteva decenii, însuşirile solului determină nota de bonitare,
respectiv potenţialul de producţie al terenului (solului, teritoriului ecologic omogen –
TEO).
Însuşirile fizico-chimice ale solurilor determină un comportament foarte
diferenţiat al pomilor fructiferi faţă de condiţiile de sol. Sunt menţionate aici numai cele
mai reprezentative însuşiri de sol şi teren. Astfel:
a) Textura solului are o importanţă deosebită, atât prin efectul său direct, cât și,
mai ales, prin influenţa sa asupra altor însuşiri de sol de pe toată adâncimea profilului,
cum ar fi indicii hidrofizici, permeabilitatea pentru apă şi aer, gradul de stagnogleizare
etc. Textura mijlocie (luto-nisipoasă, lutoasă, luto-prăfoasă) este cea mai potrivită pentru
cultura pomilor. De exemplu, dintre speciile pomicole larg răspândite în România mărul
şi prunul suportă mai bine textura moderat fină sau fină, în timp ce piersicul şi caisul
suportă textura puţin mai grosieră: nisipo-lutoasă şi lutoasă. Penalizarea pentru textură
din orizontul superior poate fi de cca 30-40% în cazul texturilor extreme (nisipoasă –
argiloasă), dar volumul edafic redus din cauza rocilor sau prezenţa carbonaţilor în
cantitate mare (peste 40% g/g) poate reduce mult potenţialul productiv al solurilor, cu
aproximativ 70-90%. Cu toate acestea, se poate vedea că în unele ţări cu soluri mai puţin
favorabile culturilor horticole, îndeosebi din zona mediteraneeană (Grecia, Italia, Spania,
Portugalia), există livezi şi pe soluri subţiri, stâncoase, calcaroase, pe care însă tehnologia
de vârf suplineşte lipsa de elemente nutritive, transformând aceste livezi practic în culturi
aproape hidroponice, iar fructele respective au un gust îndoielnic.
b) Gleizarea solului reduce potenţialul de producţie al terenului pentru piersic şi
cais cu procente de la 0, fără efect – în lipsa gleizării sau când aceasta este slabă, până la
80% din potenţial când gleizarea este foarte intensă, în condiţii naturale, sau până la 50%,
în condiţii de control al apei freatice din incintele desecate.
c) Stagnogleizarea, producându-se chiar din orizonturile de la suprafaţa solului,
unde se găsesc cele mai multe rădăcini fine, active, ale pomilor fructiferi (piersic şi cais),
este şi mai severă, putând reduce potenţialul productiv al terenului cu până la 90-100%, în
situaţia în care stagnogleizarea este foarte intensă.
Gleizarea cât şi stagnogleizarea înfluenţează negativ dezvoltarea pomilor
fructiferi, îndeosebi când sunt intense sau foarte intense, în timp ce:
d) Salinizarea şi/sau alcalizarea solului arată o influenţă negativă severă încă de
la stadii incipiente-medii ale fenomenului. Prezenţa salinizării-alcalizării medii produce o
36
reducere a notei de bonitare cu 50-80% din potenţialul natural al terenului pentru piersic
şi cais, în timp ce atunci când este intensă reducerea este de 90%.
e) Poluarea puternică până la excesivă diminuează, de asemenea, puternic
potenţialul productiv al terenurilor pentru speciile pomicole studiate, cu cca. 50-90%, mai
sensibil fiind piersicul comparativ cu celelalte specii pomicole menţionate, inclusiv
comparativ cu caisul.
f) Alunecările afectează nota de bonitare, fie că sunt în brazde, în valuri, în trepte
sau mobile, fie că sunt stabilizate, semistabilizate sau active, cele active cu cca. 50-70%.
Este interesant faptul că piersicul este penalizat cel mai mult, deşi plantaţii experimentale
de piersic nu se recomandă din alte puncte de vedere în zona deluroasă şi mai rece a ţării
şi este puţin probabil să fi existat astfel de livezi acolo.
g) Adâncimea apei freatice, atunci când este aproape de suprafaţa solului (sub
1 m adâncime), diminuează potenţialul de producţie al terenului din cauza lipsei de
oxigen pe care o generează, cu atât mai mult cu cât arealul se găseşte într-o regiune cu
precipitaţii mai bogate (nu este cazul în Dobrogea), sau cu cât textura pe profil este mai
fină, datorită înălţimii capilare ridicate. Când precipitaţiile medii anuale nu depăşesc
600 mm (în Dobrogea), adâncimea optimă a apei freatice nemineralizate şi stabilizate este
de cca. 1,5-2,0 m, în timp ce pentru areale mai umede adâncimea optimă creşte la
3,0-4,0 m. Penalizarea poate include tot domeniul notelor, practic de la 0 (cazul
favorabil), până la 90% (cazul cel mai defavorabil). Persistenţa apei freatice în zona
radiculară poate conduce la pieirea pomilor, iar astfel de areale trebuie excluse de la
înfiinţarea de livezi. Dintre speciile pomicole piersicul pare să aibă o sensibilitate mai
redusă comparativ cu celelalte specii,
h) Inundabilitatea este determinantă în alegerea unei parcele pentru înfinţarea de
livezi. Ar trebui ca astăzi să se stipuleze interdicţia de a înfiinţa livezi în areale
inundabile. O investiţie în astfel de zone este sortită eşecului.
i) Porozitatea totală afectează nota de bonitare în funcţie de textură. Cu cât
aceasta este mai fină, cu atât porozitatea totală a orizonturilor de sol trebuie să fie mai
mare, la aceeaşi categorie de apreciere; oricum, penalizarea atribuită porozităţii totale
reduse (în general sub 43%) este mică (10-20%).
j) Conţinutul solului în carbonat de calciu din zona unde este prezent sistemul
radicular al pomilor penalizează speciile pomicole dacă valoarea acestora depăşeşte
9% g/g în cazul piersicului, 12% g/g în cazul mărului şi prunului, respectiv 16% g/g în
cazul caisului şi cireşului, caisul fiind printre cele mai rezistente din acest punct de
vedere. Piersicul dispare la peste 40% g/g, în timp ce alte specii (caisul, prunul şi cireşul)
pot exista şi pe soluri marnoase sau calcaroase, dar cu penalizare foarte severă (60% la
cais, 70% la prun, 90% la cireş); așadar, alegerea portaltoiului are importanță pe aceste
soluri, deoarece în cazul utilizării ca portaltoi a piersicului franc conţinutul de calcar activ
nu se recomandă să depăşească 7%, altfel putând apărea cloroza, iar dacă se utilizează
migdalul ca portaltoi, mai rezistent, atunci conţinutul de calcar activ trebuie să fie sensibil
sub 15%; privitor la cais, se poate spune că portaltoiul zarzăr este puţin mai tolerant la
conţinutul de CaCO3 decât migdalul.
k) Reacţia solului din orizontul superior influenţează potenţialul de producţie al
solului, îndeosebi în cazul solurilor oligomezobazice (care au valori reduse, sub 53%; nu
este cazul în Dobrogea) ale gradului de saturaţie în baze; pH-ul slab acid până la neutru
(6.0-7,4) este cel mai favorabil multor specii pomicole. Cu cât acesta scade spre domeniul
acid, sau creşte până la domeniul bazic, cu atât descresc notele de bonitare. Pentru
comparație, mărul este cel mai sensibil dintre speciile pomicole la creşterea pH-ului,
favorabilitatea acestuia diminuându-se apreciabil de la valori pH de peste 8,5; caisul este
mai rezistent decât piersicul la creşterea reacţiei chimice a solului spre domeniul alcalin,
37
potenţialul de producţie nefiind diminuat până la valori de 8,5, dar la piersic reducerea
potenţialului productiv se produce începând de la valori pH de 7,5-7,8, când poate apărea
cloroza ferică; în general, reacţia chimică a solurilor Dobrogei în orizontul superior Am
nu depăşeşte decât rareori valoarea 8,0.
l) Volumul edafic util este o altă însuşire care determină potenţialul de producţie.
În regiuni cu precipitaţii medii anuale corectate de sub 600 mm, cum este cazul Dobrogei,
penalizarea este uşor mai severă faţă de cele cu precipitaţii de peste 600 mm. Volumul
edafic mic până la extrem de mic (solurile subţiri de pe versanţii puternic înclinaţi, cu
rocă dură aproape de suprafaţa solului) reduce substanţial nota de bonitare la toate
speciile pomicole studiate, cu cca. 70-90%. Solurile profunde, de peste 1,25 m adâncime
şi fără sau cu schelet puţin, sunt cele mai favorabile înfiinţării tuturor plantaţiilor
pomicole; caisul este mai pretenţios decât piersicul în ceea ce priveşte volumul edafic
util, având nevoie de soluri profunde, fără schelet sau cu schelet neglijabil, cu adâncimi
de peste 1,0 m, în timp ce pentru piersic este suficientă şi o adâncime de 0,75 m.
m) Solurile cu o rezervă insuficientă de humus, cuprinsă între 30 şi 120 t/ha pe
adâncimea de 0-50 cm, sunt penalizate cu cca. 10-30%, în timp ce solurile cu exces de
humus sunt uşor penalizate (10%), mai ales dacă au textură grosieră; piersicul și caisul
necesită soluri fertile și bine drenate, iar valorile optime ale rezervei de humus sunt, în
general, între 120 şi 400 t/ha, aşa cum sunt majoritatea solurilor Dobrogei, acestea
nepunând probleme la înfiinţarea plantaţiilor pomicole.
n) Speciile pomicole studiate necesită soluri bine drenate; excesul de apă în sol
este extrem de dăunător, provocând asfixierea sistemului radicular chiar şi când se
înregistrează pe perioade scurte, piersicul fiind una din speciile pomicole cele mai
sensibile la acest fenomen. Clasele de exces de umiditate de suprafaţă au o pondere
importantă în nota de bonitare, mai ales începând cu categoria moderat, unde penalizarea
este de 20-30%. În cazul unui exces apreciat ca foarte puternic până la excesiv,
penalizarea este severă, de 50-90; în general, solurile Dobrogei ocupă versanţi slab
înclinaţi care nu pun probleme de exces de apă, dar arealele depresionare unde excesul de
apă poate depăşi 5 zile consecutive trebuie excluse de la plantarea de livezi.
o) Panta terenului reduce potenţialul de producţie pentru piersic şi cais începând
de la valoarea de 10% m/m, reducerea fiind de 10%, dar diminuarea creşte la 80% la
valoarea pantei de 35% m/m, terasarea fiind o măsură de potenţare.
p) Potenţarea prin lucrări speciale de îmbunătăţiri funciare măreşte potenţialul
productiv al terenului.
Piersicul este relativ rezistent la secetă, chiar şi de durată lungă, dar pentru
producţii mari şi de calitate superioară trebuie aplicată irigarea, la care acesta
reacţionează pozitiv. Toleranţa la lipsa apei depinde şi de portaltoi, migdalul fiind
considerat cel mai rezistent, iar corcoduşul cel mai sensibil. La cais, cerinţele faţă de apă
variază mult în funcţie de originea soiurilor: cele din Asia Centrală au o rezistenţă mai
mare la secetă, nefiind depăşite decât de migdal, iar soiurile europene au cerinţe mai mari,
secetele prelungite din vară constituind una din cauzele pieirii premature.
Astfel, prin aplicarea irigaţiei, notele potenţate de bonitare a terenului cresc în
regiunile în care precipitaţiile corectate sunt mai mici de 600 mm anual, din ce în ce mai
mult cu cât ariditatea se accentuează. Totuşi, precipitaţiile pot fi neuniforme în cursul
anului, de fapt aceasta este regula, iar valoarea medie a indicatorului precipitaţii, a cărui
repartiţie diurnă în timp nu este normală, nu arată în totalitate starea hidrică a solurilor,
putând exista perioade de stres hidric în sezonul de vegetaţie chiar şi în ani cu precipitaţii
bogate. Este foarte importantă starea hidrică medie a solului din perioada de vară, sau
potenţialul matricial mediu al apei în sol, sau ca fracţie din capacitatea de apă utilă, care
ar trebui monitorizate în timp.
38
Afânarea adâncă şi/sau scarificarea măreşte cu 10% nota de bonitare pentru
solurile cu porozitate mică şi foarte mică, care este o funcţie de textură, dar aceste lucrări
pot fi aplicate numai la înfiinţarea livezilor, care au o durată medie practic de peste
15-20 de ani, altfel riscând distrugerea sistemului radicular.
Panta terenului poate fi redusă prin terasarea terenului, iar efectul benefic se face
simţit începând cu panta de 10% pentru toate speciile pomicole, piersicul fiind cel mai
recunoscător din acest punct de vedere, nota de bonitare crescând de peste 3 ori începând
de la pante mai mari de 20%, cu condiţia ca orizontul fertil de sol să nu fie îndepărtat.
Amendarea solului cu calcar şi/sau ghips, în funcţie de valoarea reacţiei chimice,
poate creşte potenţialul de producţie de mai multe ori, în cazul solurilor cu reacţie
extremă: foarte acide, respectiv foarte alcaline, aşa cum fertilizarea radicală a solurilor
sărace în humus poate mări nota de bonitare cu până la 40%. De asemenea, combaterea
poluării poate ameliora starea de fertilitate a solurilor poluate intens.
Din comparaţia notelor de bonitare, obţinute prin calcul multiplicativ, rezultă
clasa terenului pentru fiecare specie pomicolă, cu note de la 0 la 100, în funcţie de care se
fac recomandări privind înfiinţarea de plantaţii pomicole.
În concluzie, pentru secţiunea de soluri, în Dobrogea predomină solurile
formate pe depozite de loess, care au transmis însuşiri fizice favorabile solurilor de tip
cernoziom, sau asemănătoare acestora. Aceste soluri sunt în marea lor majoritate
favorabile cultivării pomilor fructiferi, îndeosebi pentru piersic (inclusiv nectarin), cais şi
migdal. În general, fertilitatea şi potenţialul de producţie al acestor soluri scad de la sud
spre nord, către zona muntoasă şi zona de deltă.
Fiind profunde şi beneficiind de intervale largi ale umidităţii accesibile plantelor,
sunt irigabile fără restricţii, sau cu restricţii mici din punct de vedere pedologic. Acolo
unde există, acestea se datorează, de regulă, altor cauze. Sunt excluse de la plantarea cu
pomi terenurile cu soluri afectate în bună măsură de factori sau procese nefavorabile, cum
ar fi: prezenţa apei freatice aproape de suprafaţa solului, aluviunile din apropierea albiei
majore cu pericol de inundaţie, panta mare a terenului şi gradul intens de eroziune,
prezenţa în profilul de sol a rocii dure asociată cu un volum edafic util redus (litosolurile),
prezenţa solurilor sărăturate sau cu sodiu în complexul adsorbtiv etc.
Bibliografie
Blaga Gh., Rusu I., Udrescu S., Vasile D., 1996. Pedologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti.
Conea Ana, 1970, Formaţiuni Cuaternare în Dobrogea, Ed. Acad. R.S.R. Bucureşti.
Florea N., Munteanu I. 2012. Sistemul român de taxonomie a solurilor–SRTS. Edit. Sitech,
Craiova, 206 p.
Florea, N., Bălăceanu, V., Răuţă, C., Canarache, A., 1987. Metodologia Elaborării Studiilor
Pedologice, 1987. Vol. I, II, III, ICPA, Ed. Redacţia de Propagandă şi Tehnică Agricolă,
Bucureşti.
Grigoraş C., 1999. Solurile României, Ed. Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe, Secţia
Geografie.
Munteanu I., 1996. Soils of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve. Ed. RIZA Lelystad,
Netherland.
Munteanu I., 1997, Materialele parentale ale solurilor din Dobrogea de Nord, Ştiinţa Solului,
XXXI, nr. 1. Bucureşti.
Păltineanu Cr., Mihăilescu I.F., Seceleanu I., 2000. Dobrogea, condiţiile pedoclimatice, consumul
şi necesarul apei de irigaţie ale principalelor culturi agricole. Editura EX PONTO, Constanta,
I.S.B.N. 973-8036-66-6, 258 p.
Seceleanu I., 1996. Cercetări privind stabilirea favorabilităţii ecologice (bonitarea) a terenurilor
din România pentru cultura tutunului. Arhiva I.C.P.A. Bucureşti.
39
Seceleanu I., Munteanu Maria, 1988. Cercetarea condiţiilor pedologice în unităţile agricole etalon
în vederea îmbunătăţirii metodologiei de bonitare CIOS - M. Kogălniceanu şi jud. Tulcea.
Arhiva I.C.P.A. Bucureşti.
Seceleanu I., Vasu Alexandra, Filip Fl. N., Matei Gabi Mirela, Matei S., Crăciun C., Popescu I.,
Carcea Ioana, Ştefănescu Daniela, Chivulete S., 1995. Desertification risk assesment and
land use planning in a Mediterranean coastal area. Proiect de colaborare CCE cu
Universitatea din Barcelona Spania.
Seceleanu I., Vasu Alexandra, Filip Fl. N., Matei Gabi Mirela, Matei S., Zelinski Cecilia, 1999.
Cercetări de ecologie urbană în zonele protejate aferente litoralului românesc-oraşul
Mangalia, vol. Simp."Protecţia mediului în agricultură" ASAS-ICPA, Bucureşti.
Teaci D., 1980. Bonitarea terenurilor agricole (Bonitarea şi caracterizarea tehnologică a terenurilor
agricole), Editura Ceres, Bucureşti, 267 pag.
Vasu Alexandra, Seceleanu I., Matei Gabi Mirela, Matei S., Ştefănescu Daniela, Alexandrescu
Ariadna, Filip Fl. N., 1995. Relationschip of the humic substance evolution with
environmental conditions. Proceeding of I.H.S.S"; Sympozium, Atlanta, Georgia, U.S.A.
Vasu Alexandra, Seceleanu I., Matei Gabi Mirela, Matei S., Crăciun C., Taină Ioana, Ştefănescu
Daniela, Alexandrescu Ariadna, Filip Fl. N., Chivuleta S., 1996. Soil organic matter dynamic
dependence on environmental conditions. Proceeding of I.S.M.O.M. Sympozium, Nancy
France.
Vasu Alexandra, Seceleanu I., Filip Fl., Matei Gabi Mirela, Matei S., Crăciun C., Taină Ioana,
Ştefănescu Daniela, Alexandrescu Ariadna, Chivulete S., Vasilescu P., 1999. Productivity
and dessertification risk assessement in ecosystesm with chromic soils. Proceeding of 6th
International Meeting on Soil with Mediterranean Type of Climate, 4-9 July, Barcelona,
Spain.
Vlad V., Florea N., Toti M., Mocanu V. 2014. Corelarea sistemelor de clasificare a solurilor SRCS
şi SRTS. Editura SISTECH Craiova, 191 p.
Voiculescu N., 1999. Enciclopedia pomilor fructiferi. Editura Academiei Romane, Bucureşti, 180
pp.
Ghidul Excursiilor, A VIII-a Conferinţă Naţională pentru Ştiinţa Solului-Tulcea, 1994
Harta Solurilor României, scara 1000.000, 1970
Harta solurilor RSR, scara 1:200.000, 1965-1969, foile Constanţa, Mangalia, Sulina şi Tulcea, Ed.
Inst. Geologic.
II – B. Condiţiile climatice generale din Dobrogea
Dobrogea este cea mai uscată regiune din România, având cele mai reduse
cantităţi de precipitaţii atmosferice. Dobrogea este caracterizată, în general, prin existenţa
a două unităţi climatice distincte (Păltineanu ş.a., 2000):
- partea estică, sub forma unei făşii înguste (12-15 km) de-a lungul Mării Negre,
unde se resimte influenţa acesteia, dar unde sunt şi cele mai reduse cantităţi de
precipitaţii,
- partea centrală şi vestică, în care gradul de continentalism creşte.
Ariditatea Dobrogei a fost evidenţiată anterior de o serie de cercetători (de
exemplu, Topor, 1964; Mihai ş.a., 1964), nu numai prin lipsa precipitaţiilor atmosferice,
ci şi prin insolaţia puternică şi viteza apreciabilă a vântului, care sunt cauzate în
majoritatea cazurilor de existenţa anticiclonilor continentali.
Durata de strălucire a soarelui şi radiaţia globală
Litoralul Mării Negre prezintă valorile maxime ale sumei medii anuale ale duratei
de strălucire a soarelui în România, depăşind 2.250-2.300 ore, îndeosebi în Dobrogea de
40
Sud dar şi în Delta Dunării, până la limita de extindere a brizelor marine (20-35 km de
ţărmul mării), precum şi pe versanţii însoriţi ai văii Carasu. Durata de strălucire se reduce
treptat spre vest, către Valea Dunării, datorită suprafeţei extinse a surselor de umezire a
aerului, care generează ceaţă de evaporaţie (figura 1a).
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Harsova Gura Portitei
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Figura 1. Repartiţia spaţială a valorilor medii anuale ale duratei (ore) de strălucire a
soarelui (a) şi a radiaţiei globale (MJ/m2/zi) (b) în Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu
ş.a., 2000)
41
În aceste condiţii, litoralul Mării Negre, Valea Carasu şi estul Dobrogei de Sud,
aflat în domeniul de acţiune maximă a brizelor marine, prezintă valorile maxime ale
radiaţiei solare, de peste 14 MJ/m2/zi (123-124 kcal/cm2, figura 1b). Delta Dunării şi
Podişul Dobrogei Centrale şi de Sud sunt delimitate de izolinia anuală de 13,7 MJ/m2/zi
(120 kcal/cm2). În nord-vestul Dobrogei potenţialul energetic scade uşor sub
13,6 MJ/m2/zi (<120 kcal/cm2).
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Fig. 2. Repartiţia spaţială a valorilor medii anuale ale duratei de strălucire a soarelui (ore)
(a) şi ale radiaţiei medii globale (MJ/m2/zi) (b) în luna iulie, în Dobrogea, 1961-1998
(după Păltineanu ş.a., 2000)
42
În luna iulie, potenţialul energetic radiativ este maxim, durata de strălucire a
soarelui şi radiaţia globală descresc spaţial, ca şi în întreaga perioadă de vegetaţie, dinspre
ţărmul mării spre vestul Dobrogei. Izoliniile cu valorile cele mai mari urmăresc linia
ţărmului, având valori de 325-335 ore de strălucire, respectiv 24,4-25,0 MJ/m2/zi pe
litoral, scăzând la 305-310 ore, respectiv 23,6-24,0 MJ/m2/zi în partea occidentală a
Dobrogei, figura 2a, 2b. Diferenţele dintre cele două părţi, de est şi de vest, sunt relativ
reduse.
Temperatura aerului
Temperatura medie anuală a aerului, în perioada 1961-1998, a oscilat într-un

domeniu restrâns, similar radiaţiei solare, între peste 11°C pe litoral şi în Delta Dunării şi
cca. 10°C în regiunea muntoasă şi/sau colinară din nord-vest (figura 3).
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 3. Repartiţia spaţială a temperaturii (°C) medii anuale a aerului în Dobrogea,

1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
În luna ianuarie, valorile medii ale temperaturii aerului sunt negative în interiorul
Dobrogei şi pozitive în zona litorală (cca. 1°C la Mangalia), unde se resimte cel mai
intens influenţa Mării Negre. Izotermele lunii ianuarie urmăresc fidel configuraţia
ţărmului, arătând valori pozitive în fâşia de influenţă maximă a Mării Negre, mai ales în
sudul litoralului românesc, unde adâncimea apei este mai mare (figura 4a). Jumătatea
vestică a Podişului Dobrogei Centrale şi de Nord, ca şi extremitatea nord-vestică a Deltei
Dunării sunt separate de restul Dobrogei de izoterma, de –1°C. Temperaturile cele mai
scăzute din luna ianuarie, de cca. -2°C, se înregistrează în partea înaltă a Podişului
Casimcei şi în nord-vestul Dobrogei.
43
În luna iulie, temperatura medie lunară nu prezintă o zonare longitudinală
evidentă, aceasta fiind relativ omogenă, între 21 şi 23 °C, valoarea lor micşorându-se
odată cu altitudinea reliefului (cca. 21,2°C - în partea înaltă a Podişului Casimcei şi a
Munţilor Măcin), fig. 4b.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Fig. 4. Repartiţia spaţială a temperaturii (°C) medii a aerului în lunile ianuarie (a) şi iulie
(b) în Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
44
De altfel, în perioada de vegetaţie a culturilor agricole, ca de altfel şi în perioada
rece a anului, cele mai mici valori ale temperaturilor minime lunare se înregistrează pe
fundul văilor şi în arealele depresionare, chiar şi în apropierea litoralului, în arealul de
influenţă moderatoare accentuată a Mării Negre, dar cu incidenţă mai mică.
Frecvenţa cea mai redusă a duratei gerurilor (t. min. < -10°C) şi a îngheţurilor
(t. min. < 0°C), precum şi frecvenţa cea mai mare a zilelor cu temperaturi minime ridicate
(t. min. > 10°C) se înregistrează în zona litorală. În schimb, în extremitatea vestică a
Dobrogei, prin accentuarea gradului de continentalism, se dublează pe de o parte
frecvenţa îngheţurilor (t. max. < 0°C), iar pe de altă parte frecvenţa încălzirilor pronunţate
(t. max. > 20°C). Datorită inversiunilor termice, frecvenţa cea mai ridicată a îngheţurilor
şi a zilelor cu temperaturi minime scăzute (t. min. < 10°C) nu se observă în extremitatea
vestică a Dobrogei, ci pe fundul văilor. În proximitatea litoralului, intensitatea
inversiunilor termice creşte pe fondul răcirii stratului de aer limitrof, în condiţiile
temperaturilor scăzute ale apei marine din perioada rece a anului. Acest fenomen este
deosebit de evident pe fundul Văii Carasu.
Tot în zona litorală, sub influenţa mării sunt atenuate atât răcirile nocturne, cât şi
încălzirile excesive diurne. Efectul continentalismului este evidenţiat în extremitatea
vestică a Dobrogei prin frecvenţa cea mai mare atât a zilelor cu temperaturile maxime
cele mai scăzute (t. max. < 10°C), cât şi a zilelor cu temperaturile maxime cele mai
ridicate (t. max. > 20°C). (Mihăilescu, 1995b, 1997).
Suma anuală medie a temperaturilor zilnice ale aerului > 0°C (1961-1998)
variază teritorial între cca. 3.700°C și 3.900°C în Munţii Dobrogei şi Podişul Casimcei şi
pe fundul văilor şi peste 4.200°C în extremitatea vestică, pe litoralul Dobrogei de Sud şi
în Delta Dunării.
Trecerea temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 0°C se produce cel
mai de timpuriu la 5 ianuarie pe ţărmul Mării Negre din extremitatea sudică şi întârzie
treptat spre vestul Dobrogei, fiind cea mai târzie, la 19 februarie, în partea înaltă a
Podişului Casimcei şi a Munţilor Măcin. În Dobrogea de Sud trecerea cea mai târzie peste
pragul de 0°C se înregistrează la 4 februarie (Păltineanu ş.a., 2000).
Suma anuală medie a temperaturilor zilnice ale aerului >10°C variază între
1.300°C şi 1.400°C în Podişul Casimcea şi Munţii Dobrogei şi peste 1.550°C, pe
suprafeţe mai restrânse, în proximitatea marilor lacuri litorale şi în extremitatea vestică,
pe malul Dunării.
Data trecerii temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 10°C se produce
cel mai târziu la 19 aprilie la limita sudică a litoralului românesc şi limita sud-estică a
Deltei Dunării, ca şi în partea înaltă a Podişului Casimcei şi a Munţilor Măcin,
evidenţiind pe de o parte acţiunea termică a apei marine reci, aflată în faza acumulării de
căldură, iar pe de altă parte influenţa altitudinii reliefului. Trecerea cea mai timpurie a
temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 10°C are loc la 12-13 aprilie pe
terasele Dunării din extremitatea vestică a Deltei Dunării şi a Dobrogei Centrale şi
Sudice.
Îngheţurile şi dezgheţurile din Dobrogea. În perioada rece a anului influenţa
termică a apei Mării Negre, mai caldă decât suprafaţa terestră, se resimte cel mai puternic
în zona litorală. Durata medie anuală a perioadei cu îngheţuri creşte de la circa 2 luni pe
ţărmul Mării Negre, la circa 3 luni în extremitatea vestică a regiunii, pe malul Dunării,
prelungindu-se la trei luni şi jumătate în partea înaltă, de peste 200 m a reliefului
podişului central – nordic al Dobrogei. O variaţie asemănătoare se constată şi în
producerea celui mai timpuriu şi târziu îngheţ (Păltineanu ş.a., 2000). Cel mai timpuriu
îngheţ s-a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie în interiorul Dobrogei, în a doua decadă
a lunii octombrie pe litoral şi la sfârşitul lui octombrie la Sulina. De asemenea, cel mai
45
târziu îngheţ s-a observat în ultima decadă a lunii aprilie pe litoral, şi în primele zile ale
lunii mai în extremitatea vestică a Dobrogei. Frecvenţa maximă a îngheţurilor este în luna
ianuarie. Efectul moderator al suprafeţei acvatice asupra îngheţurilor se constată şi la
marile lacuri litorale. Temperaturile minime ale aerului, de -10°C, -20°C, sunt legate de
activitatea anticiclonilor de iarnă. Procesele sinoptice care favorizează formarea
îngheţurilor, predominant advectiv-radiative, sunt legate în principal de circulaţia polară.
Umiditatea relativă a aerului
Umiditatea relativă a aerului (relative air humidity, RH) în Dobrogea este

influenţată de vecinătatea suprafeţelor întinse de apă aparţinând bazinului Mării Negre,
lacurilor litorale, cursului şi Deltei Dunării. Astfel, RH medie se distinge prin valori
apreciabile, apărute pe fondul frecvenţei maxime a perioadelor secetoase şi a
precipitaţiilor cele mai reduse de pe teritoriul ţării. Litoralul Mării Negre se detaşează
prin valori crescute ale RH (în comparaţie cu regiunile cu altitudine joasă şi medie).
Mediile anuale ale RH oscilează de-a lungul litoralului, între cca. 84-85% la Sulina şi
Sfântul Gheorghe şi cca. 81-82% la Gura Portiţei, Constanţa şi Mangalia, deşi la aceste
puncte se înregistrează cele mai mari medii anuale ale temperaturii aerului din Dobrogea
(figura 5a). Un rol major în repartiţia RH revine circulaţiei periodice locale a aerului, sub
formă de brize şi în primul rând celor dinspre mare, din intervalul diurn (Păltineanu ş.a,
2000).
În estul Dobrogei, izoliniile mediilor anuale ale RH (valori medii multianuale
1961-1998) depăşesc valoarea de 80%, pe cea mai mare parte a teritoriului situat până la
distanţa de cca. 30-40 km faţă de ţărmul Mării Negre, delimitând aria principală de
acţiune a frontului brizelor, care transportă în timpul zilei aerul marin umed şi răcoros
deasupra suprafeţei terestre. Izoliniile mediilor anuale ale RH prezintă tendinţa generală
de dispunere, în raport cu orientarea ţărmului marin, mai ales în Delta Dunării şi
Dobrogea de Sud, micşorându-se ca valoare în interiorul uscatului, pe măsura slăbirii
tăriei frontului brizelor marine. Izolinia cu valoarea medie anuală de 80% include
teritoriul din estul Dobrogei, aflat sub influenţa climatică directă a Mării Negre.
Consecința directă privind valorile ridicate ale umidității atmosferice se referă la apariţia
bolilor criptogamice în livezi.
În variaţia anuală a RH, dependentă de temperatura aerului, cea mai mare
valoarea medie lunară a maximelor zilnice se înregistrează iarna, în luna decembrie, iar
cea mai redusă valoare medie a minimelor vara, cel mai frecvent în luna iulie, mai rar în
lunile iunie sau august. În luna iulie, când se înregistrează valoarea minimă a RH, de-a
lungul litoralului valorile sunt superioare celor din Dobrogea înaltă, din podişurile
Casimcei şi Oltinei (figura 5b).
Valorile minime ale RH se înregistrează în intervalul diurn cu insolaţie maximă,
izoliniile anuale pentru ora 13 micşorându-se ca valoare, tot dinspre litoral (40-45%) spre
extremitatea estică a Dobrogei, unde coboară sub 38-37% (figura 6a). Teritoriul delimitat
de izolinia anuală de 40% ocupă o suprafaţă largă, la vest de Delta Dunării şi lacurile
litorale, precum şi în Dobrogea de Sud, în afara ariei de acţiune maximă a brizelor marine
(peste 30-40 km). În luna iulie, valorile RH de la ora 13 sunt cu câteva procente mai mici
decât cele anuale (figura 6b).
46
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Fig. 5. Repartiţia teritorială a umidităţii relative (%) medii anuale a aerului (a) şi a lunii
iulie (b) în Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
47
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Fig. 6. Repartiţia teritorială a umidităţii relative (%) medii anuale a aerului înregistrată la
ora 13 (a) şi în luna iulie (b) în Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
48
Precipitaţiile atmosferice
Precipitaţiile atmosferice (Pr) variază în cadrul teritoriului Dobrogei, atât datorită

circulaţiei generale a atmosferei, cât şi ca urmare a vecinătăţii Mării Negre. Astfel,
cantitatea medie anuală de precipitaţii creşte neuniform dinspre litoral, unde se
înregistrează cele mai mici valori (de exemplu, la Sulina, cu mai puţin de 350 mm) spre
partea vestică a Dobrogei, atât spre colţul de sud-est (Ostrov, cu aproape 500 mm) cât şi
spre colţul de nord-vest (cu cca. 475 mm), izohietele având alura unor curbe oarecum
paralele cu ţărmul Mării Negre (figura 7).
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 7. Repartiţia teritorială a cantităţii medii anuale (mm) de precipitaţii în Dobrogea,

În perioada rece a anului (lunile XI-III) precipitaţiile sunt relativ apropiate ca

valoare în diferitele părţi ale Dobrogei, domeniul de variaţie fiind de la cca. 130 la
160 mm, excepţie făcând partea de est a Deltei Dunării, unde sunt mai mici. Izohietele
arată o orientare transversală în Dobrogea de Sud, arealele cu cantităţi mari de precipitaţii
fiind legate de obstacolele orografice (figura 8a). Corelaţia dintre cantităţile de precipitaţii
din perioada rece a anului (lunile XI-III) şi distanţa faţă de Marea Neagră exprimă
tendinţa estompată de repartiţie orografică a cantităţilor de precipitaţii, care scad odată cu
altitudinea, spre extremităţile estică şi vestică ale Dobrogei (Mihăilescu, 1997).
În perioada de vegetaţie (perioada caldă a anului, lunile IV-X) cantitatea de
precipitaţii este superioară perioadei reci şi variază în limite mai largi în regiune, între
cca. 220 mm în partea estică şi cca. 300 mm în partea vestică, iar izohietele se dispun
longitudinal, conform orientării ţărmului marin, mai ales în Dobrogea de Sud (figura 8b).
49
Cantităţile medii de precipitaţii ating cele mai mari valori, de peste 300 mm, la nord-vest,
în ţinutul Munţilor Măcin.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Figura 8. Repartiţia teritorială a cantităţilor medii de precipitaţii (mm) din perioada rece
(lunile XI-III, a) şi perioada de vegetaţie (perioada caldă, lunile IV-X, b), în Dobrogea,
50
Distribuţia spaţială a precipitaţiilor lunare în lunile de vară este redată în
figurile 9-11. Luna iunie este caracterizată ca cea mai ploioasă, cu o variaţie de la
cca. 30 mm în Deltă până la 60 mm în partea de vest, urmată de iulie, cu valori apropiate,
de 30-45 mm, şi august, cu valori de 35-40 mm, valorile inferioare înregistrându-se spre
zona litorală, iar valorile superioare în partea de vest a Dobrogei.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 9. Repartiţia teritorială a cantităţilor medii de precipitaţii (mm) din luna iunie, în
Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 10. Repartiţia teritorială a cantităţilor medii de precipitaţii (mm) din luna iulie, în
Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
51
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 11. Repartiţia teritorială a cantităţilor medii de precipitaţii (mm) din luna august,
în Dobrogea, 1961-1998 (după Păltineanu ş.a., 2000)
Evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (ETo)
Valorile evapotranspiraţiei de referinţă sunt prezentate şi discutate numai pentru

lunile aparţinând perioadei calde a anului (Păltineanu ş.a., 2000).
Valorile medii lunare ale evapoptranspiraţiei de referinţă Penman-Monteith
(ETo):
- În luna aprilie, valorile medii ale ETo în Dobrogea sunt cuprinse între cca
1,80 mm/zi pe litoral, crescând spre sud-vest şi atingând 2,25-2,30 mm/zi în arealul din
vecinătatea localităţilor Medgidia şi Adamclisi, izoliniile intermediare fiind aproximativ
paralele cu ţărmul Mării Negre la ambele metode (figura 12). Valorile mai reduse ale ETo
din vecinătatea litoralului se explică prin influenţa mării, marcată de inerţie termică la
tendinţa de încălzire a vremii din anotimpul de primăvară.
- În luna mai, ETo variază în medie între 3 mm/zi pe litoral şi 3,30-3,40 mm/zi în
arealul cu valori maxime din sud-vest, dintre Medgidia și Adamclisi (figura 13).
Gradienţii orizontali ai ETo sunt superiori în apropierea litoralului, în timp ce în partea
centrală şi de nord-vest ETo se menţin la 3,25-3,30 mm/zi, pe o arie largă.
- În luna iunie repartiţia spaţială a ETo este asemănătoare ca formă cu aceea din
luna precedentă (figura 14). Pe litoral, îndeosebi în vecinătatea Mangaliei, se
înregistrează valorile minime (3,90-4,00 mm/zi) ale ETo, spre vest acestea crescând
treptat şi atingând valori maxime (4,20-4,30 mm/zi) tot în zona sud-vestică (Medgidia –
Adamclisi).
- În luna iulie, ETo atinge valorile cele mai ridicate din cursul anului (figura 15).
Aria maximelor ETo se centrează în sud-vestul zonei Medgidia-Adamclisi
(4,55-4,60 mm/zi) precum şi în vecinătatea complexului Razim-Sinoe, de unde scad în
toate direcţiile până la cca 4,40 mm/zi, atingând 4,30 mm/zi la Mangalia.
52
- În luna august variaţia ETo este cuprinsă între 4,05 și 4,15 mm/zi în zona
Medgidia – Adamclisi şi între 3,75 și 3,85 mm/zi în partea de nord-vest a teritoriului,
precum şi în nordul Deltei Dunării (figura 16).
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 12. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din luna aprilie în Dobrogea,
1961-1998
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 13. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din luna mai în Dobrogea, 1961-1998
53
- În luna septembrie, valorile maxime (2,90 mm/zi) ale ETo se observă, de
asemenea, în zona Medgidia-Adamclisi, iar valorile minime (2,60 mm/zi) în partea
muntoasă de nord-vest şi în Delta Dunării (figura 17).
- În luna octombrie, valorile ETo ating 1,75 mm/zi pe litoral, în Delta Dunării şi
în zona de sud-vest şi cca 1,40 mm-zi în partea de nord a deltei şi în ţinutul muntos
(figura 18). În această lună influenţa Mării Negre se caracterizează tot prin inerţie, de
această dată la schimbarea tendinţei de răcire a vremii.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 14. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din luna iunie în Dobrogea,
1961-1998
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 15. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din luna iulie în Dobrogea, 1961-1998
54
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 16. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din luna august în Dobrogea, 1961-
1998
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 17. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din septembrie în Dobrogea,
1961-1998
55
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 18. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din octombrie în Dobrogea,
1961-1998
Valorile medii anuale ale ETo

- Diferenţele de evapotranspiraţie sunt relativ reduse în cuprinsul teritoriului
Dobrogei. Cele mai mici valori ale ETo se înregistrează în ţinutul muntos din nord-vest şi
în Delta Dunării (750-760 mm), iar cele mai mari în zona de sud-vest, care include
localităţile Medgidia şi Adamclisi (800-820 mm) (figura 19). Între aceste areale cu valori
extreme, izoliniile ETo sunt aproximativ paralele cu litoralul Mãrii Negre, care
influenţează repartiţia evapotranspiraţiei. În ansamblu, valorile evapotranspiraţiei de
referinţă descresc spre nord-vest şi cresc spre sud-vestul Dobrogei.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 19. Repartiţia valorilor medii anuale (mm) ale ETo în Dobrogea, 1961-1998
56
Valorile medii sezoniere ale ETo
-ETo variază în perioada de vegetaţie (aprilie-octombrie) între 650 și 660 mm în
zona litorală a Deltei Dunării şi în ţinutul montan din nord-vest şi între cca 700 și
710 mm în zona de sud-vest (Medgidia-Adamclisi) (figura 20). Izoliniile intermediare
sunt aproximativ paralele cu litoralul Mării Negre.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
Figura 20. Repartiţia valorilor medii (mm) ale ETo din perioada de vegetaţie (lunile
aprilie-octombrie) în Dobrogea, 1961-1998
Ariditatea şi seceta în Dobrogea
Deficitul de apă climatic (DEF), ca diferenţă între precipitaţii şi ETo, prezintă

valori medii de la -350 la -450 mm de apă anual în Dobrogea, cifrele cele mai mari în
valoare absolută fiind înregistrate în partea de est a Dobrogei, iar cele mai mici în partea
de vest (Păltineanu ş.a., 2007a, 2007b).
Secetele au fost definite ca abateri de la regimul normal de precipitaţii (în
ultimele decenii, McKee ş.a., 1993). În ţara noastră, Păltineanu ş.a. (2007a, b, 2009) au
utilizat indicatorul SPI (standardized precipitation index), indiferent dacă respectivul
regim era caracterizat ca umed, semi-arid sau arid, pentru caracterizarea secetelor. Cu cât
abaterile precipitaţiilor faţă de medie sunt mai mari, dar sub media regiunii, cu atât
secetele sunt mai severe. Păltineanu ş.a. (2009) au studiat, printre alţii, dinamica tipurilor
de secetă în Dobrogea, pentru a evidenţia tendinţa climatică a regiunii între anii 1961 şi
2000. Autorii au constatat că anul 1974 a fost cel mai uscat, urmat, în ordinea secetei, de
anii 1990-1994, anii 1983, 1985-1987, 1976 şi 1968. Alţi ani au fost normali sau uşor
secetoşi, cei mai mulţi din deceniul 1961-1970. Aceiaşi autori au pus în evidenţă, prin
medie mobilă cu perioada de 10 ani, trei tipuri de secetă din perioada 1961-2000, pentru
toate staţiile meteorologice din Dobrogea. S-a mai constatat o tendinţă clară de creştere a
duratei secetelor, din deceniul 1961-1970 către deceniul 1985-1994, pentru tipurile de
secetă extremă, severă şi moderată. S-a constatat, totuşi, o tendinţă de descreştere a
secetelor către sfârşitul anilor 1990, urmată de o nouă creştere în anii următori. Toate
57
aceste fenomene pot fi atribuite schimbărilor climatice globale, care se manifestă şi în
Dobrogea.
Utilizarea combinată a indicatorilor DEF şi SPI caracterizează o regiune mai bine
decât oricare dintre aceştia luaţi separat. Astfel, cu cât secetele sunt mai severe timp
îndelungat, cu atât intensitatea aridităţii este mai mare. Există, totuşi, o diferenţă clară
între secetă şi ariditate, seceta referindu-se la lipsa precipitaţiilor sau scăderea acestora
faţă de medie într-o anumită perioadă de timp, din orice regiune, fie ea cu precipitaţii
medii bogate (de exemplu, regiuni muntoase din România) sau sărace, în timp ce
ariditatea este o noţiune care arată uscăciunea climatului unei regiuni pe durată mare sau
permanent (deşerturi), adică media precipitaţiilor este mult sub valoarea
evapotranspiraţiei de referinţă. Dobrogea este, din acest punct de vedere, o regiune
predominant semi-aridă (Păltineanu ş.a., 2007a, b, 2009).
Cerinţele de consum optim de apă (ETc) pentru speciile piersic şi cais, cu

ogor negru
Valorile ETc, calculate prin multiplicarea indicilor ETo şi kc (coeficientul de

cultură), sunt prezentate mai jos pentru toată regiunea Dobrogei, pentru situaţia de ogor
negru, atât între rândurile de pomi, cât şi pe rânduri (Păltineanu ş.a., 2000, 2007).
- Valorile ETc pentru livezile de piersic şi cais sunt cuprinse în luna aprilie între:
0,80-0,90 mm/zi în zona litorală sudică şi 1,00-1,10 mm/zi în arealul Medgidia –
Adamclisi, între aceste unităţi existând izolinii intermediare (figura 21a). Luna mai se
caracterizează prin valori de 1,70-1,80 mm/zi pe litoral, cca 1,85-1,90 mm/zi în partea de
nord-vest a Dobrogei şi 1,95-2,00 mm/zi în arealul Medgidia – Adamclisi, izoliniile fiind
paralele cu ţărmul. Partea de vest a teritoriului se remarcă prin valori mai omogene
(figura 21b). În luna iunie ETc prezintă valori maxime în arealul Medgidia – Adamclisi şi
în vecinãătatea complexului lagunar Razim – Sinoe, de 3,40-3,50 mm/zi, şi valori minime
pe litoral, îndeosebi în sectorul sudic (3,00-3,20 mm/zi) şi, de asemenea, în ţinutul
muntos din nord-vest (figura 22a). În luna iulie, valorile minime ale ETc sunt de
3,90-4,00 mm/zi în zona litorală sudică, în partea nordică a Deltei Dunării şi în ţinutul
muntos din nord-vest, în timp ce valorile maxime, de 4,20-4,30 mm/zi, se găsesc în
arealul Medgidia – Adamclisi, precum şi în jurul complexului lagunar Razim – Sinoe
(figura 22b). În luna august, valorile ETc se înscriu în intervalul de 3,80-3,90 mm/zi în
arealul Medgidia-Adamclisi şi în estul braţului Sulina, de 3,60-3,70 mm/zi pe litoralul de
sud şi în ţinutul muntos din nord-vest şi de 3,30-3,50 mm/zi în partea nordică a Deltei
Dunării (figura 23a). În luna septembrie, pomii din livezi prezintă valori scăzute ale ETc,
oscilând între 2,20-2,25 mm/zi în arealul Medgidia-Adamclisi, respectiv 1,80-2,00 mm/zi
în partea de nord a teritoriului dobrogean (figura 23b). În luna octombrie, ETc ajunge la
valori foarte mici şi puţin diferenţiate pe tot cuprinsul teritoriului, de la 0,50-0,55 mm/zi
în partea de nord a Dobrogei până la 0,60-0,65 mm/zi în arealul Medgidia – Adamclisi
(figura 24a).
- Pe parcursul perioadei de vegetaţie, valorile ETc totalizează 510-520 mm în
arealul Medgidia – Adamclisi şi în vecinătatea lacului Razim – Sinoe, respectiv
470-480 mm în zona litorală din sudică, în ţinutul muntos din nord-vest, precum şi în
partea de nord a Deltei Dunării (figura 24b). Aceste valori sunt în concordanţă cu datele
anterioare publicate de alţi autori (555 mm pentru piersic la Valu lui Traian, Ionescu,
1976).
58
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Figura 21. Repartiţia valorilor medii ale ETc (mm/zi) pentru livezile de piersic şi cais, cu
ogor negru, din lunile aprilie (a) şi mai (b) în Dobrogea, 1961-1998
59
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
ogor negru, din lunile iunie (a) şi iulie (b) în Dobrogea, 1961-1998
60
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
ogor negru, din lunile august (a) şi septembrie (b) în Dobrogea, 1961-1998
61
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Figura 24. Repartiţia valorilor medii ale ETc pentru livezile de piersic şi cais, cu ogor
negru, din luna octombrie (mm/zi) (a) şi din perioada de vegetaţie (lunile IV-X, mm) (b)
în Dobrogea, 1961-1998
62
Necesarul de apã de irigaţie pentru piersic şi cais în condiţiile climatice
specifice Dobrogei
Din diferenţa dintre valorile ETc şi valorile precipitaţiilor medii efective calculate
cu probabilitățile de 50 şi 80% (Păltineanu ş.a., 2000, 2007) au rezultat valorile cerinţelor
(necesarului) de apă de irigaţie în regim optim (NAI), pentru metoda de irigaţie prin
aspersiune, pentru aceste două specii pomicole.
Metodele de amenajare pentru irigaţie a culturilor agricole şi elementele tehnice
ale udărilor (norma de udare, plafonul minim, intensitatea de aplicare şi gradul de
pulverizare a apei) depind în mod fundamental de tipul şi de proprietăţile solurilor.
Metodele de udare recomandate sunt în primul rând metodele caracterizate ca udare
localizată (picurarea, micro-aspersiunea), apoi aspersiunea. Capacitatea de apă utilă (CU)
este diferită la principalele soluri din Dobrogea. Pe adâncimea de 100 cm
kastanoziomurile (solurile bălane) prezintă valori ale CU de aproximativ 170-230 mm, iar
cernoziomurile şi cernoziomurile greice (solurile cenuşii) de cca 150-210 mm
(Canarache, 1990). Norma de udare recomandată (pentru aspersiune), depinzând de
capacitatea de apă utilă, are valori relativ medii şi mari în arealul solurilor agricole ale
Dobrogei, de cca 700-1000 m3/ha în cazul kastanoziomurilor, 600-900 m3/ha pentru
cernoziomuri, 400-600 m3/ha pentru cernoziomurile greice şi 200-400 m3/ha pentru
solurile nisipoase (Canarache, 1990).
Solurile Dobrogei sunt într-o măsură bună afectate, sau prezintă pericol potenţial
de declanşare a unor fenomene de degradare (eroziune, exces de umiditate din cauza
pierderilor de apă, îndeosebi din canalele de aducţiune sau, mai rar, din cauza udărilor
supradimensionate etc.), necesitând unele precauţii la aplicarea irigaţiei,
impermeabilizarea perfectă a reţelei de aducţiune, corelarea udărilor cu evoluţia
nivelurilor freatice etc. (Canarache ş.a., 1983).
Intensitatea medie de aplicare a apei prin aspersiune nu trebuie să depăşească
3-5 mm/h pentru solurile situate pe versanţi, 5-7 mm/h în zona cu soluri slab-moderat
permeabile, respectiv 7-9 mm/h în zona cu soluri de tip cernoziom. Depăşirea acestor
praguri pe terenurile agricole cu pantă medie sau mare ar genera băltirea şi/sau scurgerea
apei la suprafaţa solului în timpul aplicării udărilor, având în vedere prevenirea
fenomenului de eroziune şi/sau crustare a solului, posibilă mai ales în cadrul solurilor cu
o textură în care conţinutul de praf are valori ridicate. De altfel, evoluţia solurilor în regim
irigat este mai complexă şi se deosebeşte de cea a celorlalte soluri neirigate (Vasu şi
Seceleanu, 1989; Vasu ş.a., 1990).
În afară de situaţia clasicã, de aplicare a udărilor la anumite intervale cu cantitãţi
constante de apă, aplicarea irigaţiei a căpătat un caracter deosebit, în sensul recomandării
fazelor fenologice sensibile la stresul hidric, pe fondul climatic specific acestei regiuni în
care irigaţia aduce un aport suplimentar faţă de precipitaţii (Păltineanu ş.a., 1991; Negrilă,
1999; Păltineanu ş.a. 2000, 2013a, 2013b).
În arealul practic irigabil din cadrul acestui teritoriu au fost separate câteva zone
distincte privind necesarul de apă de irigaţie. Arealele relativ omogene privind necesarul
de apă de irigaţie in lunile de interes maxim (iunie, iulie şi august), rezultate din
interpolarea matematică, prin metoda kriging, a acestor valori în cadrul bazinului
hidrografic studiat, sunt prezentate în continuare. Aceste valori ale cantităţii de apă de
irigaţie sunt valabile pentru situaţia medie a precipitaţiilor, anii secetoşi necesitând norme
superioare de irigaţie, respectiv anii ploioşi norme inferioare, acestea fiind calculate pe
baza umidităţii solurilor.
Pentru metodele de irigaţie localizată, aplicată în optim, necesarul de apă de
irigaţie se reduce, în general, cu valoarea raportului între suprafaţa irigată din livezi (pe
63
rândurile de pomi) şi suprafaţa totală a livezii, care oscilează frecvent între 25 şi 50%,
mai puţin la picurare şi mai mult la microaspersiune.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Figura 25. Repartiţia cantităţilor medii de apă (mm) necesară pentru irigaţie la cultura de
piersic şi cais, cu ogor, din lunile iunie (a) şi iulie (b), în Dobrogea; 1961-1998
64
Pentru regimul de irigaţie sub stres hidric (de exemplu, sustained deficit
irrigation) necesarul de apă de irigaţie se reduce conform respectivului regim, care nu
poate fi încadrat aici cu valori concrete.
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
a)
Chilia Veche
Tulcea Gorgova
Sulina
Mahmudia
Horia
Sfantu Gheorghe
Jurilovca
Corugea
Cernavoda
Medgidia
Constanta
Valu lui Traian
Adamclisi
Mangalia
b)
Figura 26. Repartiţia cantităţilor medii de apă (mm) necesară pentru irigaţie la cultura de
piersic şi cais, cu ogor, din luna august (a) şi din perioada de vegetaţie (lunile IV-X) (b),
în Dobrogea; 1961-1998
65
În luna iunie valorile necesarului de apă de irigaţie (NAI) ating 40-50 mm în
partea de nord-vest a Dobrogei, 50-60 mm în majoritatea acestui teritoriu (îndeosebi în
partea central-sudică a Dobrogei) şi 60-70 mm în jurul complexului lagunar Razim şi în
partea estică a deltei (figura 25a). În iulie, NAI devine maxim, fiind de 75-85 mm în
partea de NV, 85-100 mm în partea centrală şi de S, respectiv 100-110 mm în partea de
est a Deltei Dunării şi în vecinătatea complexului lagunar Razim – Sinoe (figura 25b).
În luna august, NAI se cifrează la 70-80 mm în partea de nord, nord-vest şi sud a
Dobrogei, 80-90 mm în partea centrală a teritoriului studiat şi prezintă valori maxime
(95-95 mm) în vecinătatea lacurilor Razim – Sinoe şi în estul Deltei Dunării (figura 26a).
Norma netă de irigaţie totalizează, în perioada de vegetaţie, 240-260 mm în partea de
nord-vest a Dobrogei, 260-300 mm în cea mai mare parte a acestui teritoriu (centrală şi
sudică) şi, de asemenea, 300-340 mm în aria limitrofă lacurilor Razim – Sinoe şi în estul
Deltei Dunării (deşi acolo nu este oportună) (figura 26b).
Tendinţe climatice în Dobrogea
Deoarece gradul de ariditate imprimă aspectul peisajului unei regiuni şi, într-o
anumită măsură, chiar tipul de economie, este necesară decelarea tendinţei principalelor
componente: temperatura aerului, umiditatea relativă, ETo, precipitaţiile şi deficitul de
apă climatic (DEF).
Temperatura medie anuală a aerului a înregistrat la Constanţa o creştere
apreciabilă în deceniul 2000-2010 faţă de cea din secolul trecut, cu 1,32ºC (tabelul 1), dar
creşterile din alte regiuni (Bucureşti – Băneasa şi Piteşti) au fost mai mici, dar importante
(0,23ºC, respectiv 1,28ºC) (Păltineanu ş.a., 2012). Anul fierbinte 2007 a înregistrat o
creştere a temperaturii anuale la Constanţa de 3,15ºC, iar anul 2000, de 1,27ºC. Luna iulie
a deceniului 2000-2010 a fost cu cca. 2ºC mai caldă decât în secolul trecut (tabelul 1).
Tabelul 1. Valorile temperaturii lunii iulie, anii 2007 şi 2000 şi mediile pe întreaga
perioadă de vegetaţie (ºC) (după Păltineanu ş.a., 2012)
Anul Constanța
2000 23,33
2007 25,21
2000-2010 24,15
Secolul al XX-lea 22,06
Diferenţă: anul 2000 minus secolul al XX-lea 1,27
Diferenţă:anul 2007 minus secolul al XX-lea 3,15
Diferenţă:deceniul 2000-2010 minus secolul al XX 2,09
Umiditatea relativă (RH) a aerului medie anuală a scăzut uşor în deceniul

2000-2010 faţă de cea din secolul trecut, de la cca. 81 la 79% la Constanţa, dar şi la
Bucureşti – Băneasa (de la 77 la 74%) şi la Piteşti (de la 75 la 73%), diferenţa fiind de
1-3% (Păltineanu ş.a., 2012). Creşterea temperaturii şi descreşterea RH au contribuit la
creşterea ETo.
ETo Penman-Monteith, după rezultatele noastre recente, a manifestat o tendinţă
de creştere în prima jumătate a anului, dar de inversare în cea de-a doua jumătate
66
(figura 27); pentru întregul an, însă, ETo are tendinţa de creştere faţă de secolul trecut, cu
cca. 6% (tabelul 2).
Constanta
160
150
140
130
ETo (mm luna -1)
120
110
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Lunile anului
Figura 27. Distribuţia lunară a ETo Penman-Monteith la Constanţa. Comparaţie între

valorile medii din primul deceniu al secolului al XXI-lea – coloane haşurate – şi cele din
secolul al XX- lea – coloane albe (după Păltineanu ş.a., 2012)
Tendinţa de creştere s-a manifestat mai pregnant pentru perioada de vară (cu 9%)
şi perioada de vegetaţie (cu 7%). Mai mult, aceeaşi tendinţă de creştere a ETo în primul
deceniu al secolului actual s-a manifestat şi în alte două localităţi din partea de sud a ţării:
Bucureşti – Băneasa şi Piteşti (Păltineanu ş.a., 2012), ceea ce face să crească
probabilitatea ca această creştere a ETo să se producă pe scară largă, inclusiv în toată
Dobrogea.
Tabelul 2. Procentul creşterii ETo Penman-Monteith în primul deceniu al secolului al

XXI-lea faţă de secolul al XX-lea, valori lunare, respectiv medii anuale, medii de vară şi
din perioada de vegetaţie, la Constanţa (după Păltineanu ş.a., 2012)
Luna Constanţa
I 89,8
II 112,1
III 127,3
IV 119,1
V 116,7
VI 112,3
VII 111,0
VIII 103,2
IX 91,9
X 83,3
XI 76,5
XII 72,2
Totalul anual 105,7
Vara 108,9
Perioada de vegetaţie 106,7
67
Valori foarte mari ale ETo, de peste 6,0 mm/zi, s-au înregistrat în anul 2007, care
a fost unul dintre cei mai călduroşi ani din ultimele decenii. Astfel, numărul zilelor cu
ETo > 6 mm/zi a fost de 23 la Constanţa, dar a fost mult mai mare la Bucureşti – Băneasa
(37) şi Piteşti (35) (Păltineanu ş.a., 2012). În luna iulie s-au înregistrat cele mai mari
frecvenţe ale zilelor cu ETo peste 6 mm/zi (78%, datorită valorilor mari ale temperaturii
şi radiaţiei). A urmat luna iunie (22%, datorită mai ales radiaţiei solare maxime).
Valoarea maximă a ETo a fost 6,63 mm/zi la Constanţa, respectiv 6,8 mm/zi la Bucureşti
şi 7,54 mm/zi la Piteşti.
Dar şi grupul de ani 2000-2003 a manifestat o tendinţă similară, fiind deosebit de
calzi şi secetoşi.
Prin urmare, tendinţa de creştere a temperaturii aerului şi de scădere a umidităţii
sale relative a determinat, aşa cum s-a arătat mai sus, o creştere a ETo. Aceasta constatare
contrazice, cel puţin pe moment, concluziile altor cercetători, de exemplu Snyder ş.a.
(2010), care au opinat că va exista o tendinţă de creştere a RH şi a cantităţii de CO2 la
nivel mondial în viitor, care vor reduce tendinţa de creştere a ETo, poate chiar de a reduce
valoarea actuală a ETo. Cel puţin până în prezent, datele noastre arată o creştere
simultană a temperaturii şi o descreştere a RH, prin urmare o creştere a ETo, ceea ce
contrazice scenariul global al lui Snyder ş.a. (2010).
Deficitul de apă climatic (DEF = precipitaţii - ETo) nu a manifestat o tendinţă
clară, înregistrându-se o creştere numai în prima parte a perioadei de vegetaţie, urmată de
o scădere în cea de-a doua, în restul anului, de asemenea, scăzând (figura 28).
Consecinţele nu sunt neapărat negative, deoarece solul este în mod obişnuit umed în
prima parte a perioadei de vegetaţie, datorită acumulărilor de precipitaţii din sezonul rece,
respectiv mai uscat în cea de-a doua parte a perioadei de vegetaţie, datorită consumului
maxim de apă al culturilor agricole.
Constanta Lunile anului

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
40
20
0
DEF (mm luna-1)
-20
-40
-60
-80
-100
-120
Figura 28. Deficitul de apă climatic (DEF, Precipitaţii – ETo) , valori lunare pentru
deceniul 2000-2010 - coloane haşurate, comparativ cu DEF din secolul al XX-lea –
coloane albe (Paltineanu ş.a., 2012) la Constanţa
Deceniul 2000-2010 a arătat deja gravitatea încălzirii globale la nivelul Dobrogei,

prin creşterea temperaturii, scăderea umidităţii relative şi creşterea ETo. Această tendinţă
se poate agrava în viitor, se poate estompa, sau poate chiar dispărea. Totuşi, scenariile
internaţionale par să arate că situaţia încălzirii globale va continua. Ne revine tuturor
răspunderea de a contribui la a găsi soluţii pentru reducerea pierderilor şi optimizarea
68
producţiei agricole atât prin reducerea consumului de apă de irigaţie, cât şi prin crearea
unor soiuri mai rezistente la arşiţă şi uscăciune.
În concluzie, particularitatea dominantă a climei din Dobrogea este caracterul de
semi-ariditate, pe fondul celor mai reduse cantităţi de precipitaţii atmosferice de pe
teritoriul României. Atât temperaturile ridicate şi precipitaţiile insuficiente, cât şi
intensitatea mare şi frecvenţa ridicată a vântului, conduc la necesitatea utilizării irigaţiei
în agricultura Dobrogei.
Necesarul apei de irigaţie pentru toate culturile agricole prezintă cele mai mari
valori în partea estică, litorală a Dobrogei, datorită, în principal, cantităţii reduse de
precipitaţii înregistrate în această regiune.
Detalii suplimentare privind condiţiile naturale, îndeosebi despre soluri, climă,
consumul oprim de apă şi necesarul optim de apă al pomilor şi culturilor anuale se pot
găsi în Păltineanu ş.a. (2000).
Bibliografie
Canarache A., 1990. Fizica solurilor agricole. Editura Ceres, 268 p.
Canarache A., Simota H., Postolache Tatiana, Simota C., Dumitriu Rozalia, Pătru Viorica, 1983.
Cercetări privind solurile complexului de irigaţie Carasu (cu privire specială la însişirile
hidrofizice şi la problemele de exces de umiditate). Staţiunea de Cercetări peentru Culturi
Irigate Dobrogea-Valu lui Traian-Constanţa. Lucrări ştiinţifice, vol. VIII: 41-67.
Ionescu Pr., 1976. Studiu privind efectul irigării piersicului în condiţiile din Dobrogea. Teză de
doctorat – ASAS Bucureşti.
McKee T.B, Doesken N.J., Kleist J. (1993). The relationship of drought frequency and duration to
time scales. In: 8th Conference on Applied Climatology. Am. Meteor. Soc., Boston, pp. 179-
184.
Mihai Elena ş.a., 1964. Caracterizarea climatologică a vântului uscat şi fierbinte suhovei în
Moldova şi Dobrogea. Culegere de lucr. a I.M. Bucureşti, 254-264.
Mihăilescu, I.F., 1995. Quelques observations sur les gels et les dégels de Dobroudja (Roumanie).
Publications A.I.C. vol. 8, Aix-en-Provence, 216-223.
Mihăilescu, I.F., 1997. Aspects de l'influence de la Mer Noire sur les differenciations climatiques
de Dobroudja (Roumanie). Proceedings of the Sessions de Climatology of the 28 th
Internaţional Geographical Congress, Commission ou Climatology, Canada, 56-67.
Negrilă C., 1999. Teza de doctorat: Contribuţii privind optimizarea relaţiei apă-producţie la
irigarea în condiţii de stres a culturilor de câmp în zona semiaridă din Dobrogea. ASAS
Bucureşti, 139 p.
Păltineanu Cr., Păltineanu I. C., 1991. Irigarea porumbului la diferite niveluri de stres hidric pe
solurile din Câmpia Pitestiului. Analele ICITID, vol. VI (XVII), Bucuresti: 477-492.
Păltineanu Cr., Chitu E., Mateescu E. 2012. New trends for reference evapotranspiration and
climatic water deficit. International Agrophysics, 26: 159-165, Doi: 10.2478/v10247-012-
0023-9.
Păltineanu Cr., Mihăilescu I.F., Seceleanu I., 2000. Dobrogea, condiţiile pedoclimatice, consumul
şi necesarul apei de irigaţie ale principalelor culturi agricole. Editura EX PONTO, Constanta,
I.S.B.N. 973-8036-66-6, 258 p.
Păltineanu, C., Septar, L., Moale, C. (2013). Crop Water Stress in Peach Orchards and
Relationships with Soil Moisture Content in a Chernozem of Dobrogea. J. Irrig. Drain Eng.,
Publisher: American Society of Civil Engineers, ISSN (print): 0733-9437, ISSN (online):
1943-4774, vol. 139 (no. 1), 20–25. doi: 10.1061/(ASCE)IR.1943-4774.0000492.
Păltineanu Cr., Mihailescu I.F., Seceleanu I., Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, 2007a.
Ariditatea, seceta, evapotranspiraţia şi cerinţele de apă ale culturilor agricole în România.
Edit. Ovidius University Press, Constanţa, 319 p.
Păltineanu Cr., I.F. Mihailescu, I. Seceleanu, Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, 2007b. Using
aridity indexes to describe some climate and soil features in Eastern Europe: a Romanian
69
case study. Theoretical and applied climatology, Springer Velag Vienna, Volume 90, no. 3-4,
DOI: 10.1007/s00704-007-0295-3: 263-274
Păltineanu Cr., Mihailescu I.F., Zoia Prefac, Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, Claudia Nicola,
2009. Combining the standardized precipitation index and climatic water deficit in
characterizing droughts: a case study in Romania. Theoretical and applied climatology,
volume 97, no. 3-4, Springer Velag ViennaNewYork (DOI 10.1007/s00704-008-0061-1):
219-233.
Păltineanu, C., Septar, L., Moale, C., Nicolae S., Nicola C. 2013. Peach response to water deficit
in a semi-arid region. International Agrophysics, Versita, vol. 27, nr. 3: 305-311. DOI:
10.2478/v10247-012-0099-2.
Snyder R.L., Moratiel R., Song Z., Swelam A., Jomaa I., and Shapland T. 2011.
Evapotranspiration response to climate change. Proc. Int. Cong. Horticulturae, August 22-27,
2010, Lisbon, Portugal.
Topor, N., 1964. Ani ploioşi şi secetoşi în R.P. Română, C.S.A., Institutul de Meteorologie, 304 p.
Vasu Alexandra, Seceleanu I., 1989. Tendinte de modificare într-un cernoziom si într-un vertisol
sub influenta irigatiilor. Lucr. Conf. Nat. de Stiinta Sol. 29-31 august, 1988, Pitesti: 57-61.
Vasu Alexandra, Alexeev A.C., Seceleanu I., Alexeeva Tatiana, Filip Fl.N., Crăciun C., Petre
Neonila., Morgun E.G., Rîscov I.G., Oleinic S.A., 1990. Tendencies in the evolution of
chernosems and verticols under irrigation in Romania and URSS, vol. VIII the 14-th ICSS
Kyoto. Japan Supplement".
70
CAPITOLUL III - Cerinţele piersicului şi caisului faţă de factorii climatici și
caracteristicile climatice necesare pentru zonarea livezilor în Dobrogea
(Chițu E.)
Cerinţele piersicului şi caisului faţă de factorii climatici
Cerinţele plantaţiilor pomicole faţă de mediul lor natural variază de la o specie la

alta, de la un soi la altul şi chiar la aceeaşi specie şi soi în funcţie de faza de vegetaţie a
acestora. Pomicultura modernă necesită folosirea optimă a tuturor factorilor de mediu, în
vederea menţinerii condiţiilor de viaţă ale pomilor şi a obţinerii unor randamente
economice maxime.
Factorii climatici includ: radiaţia solară (insolaţia), cu componenţa sa luminoasă
şi cea termică, apa atmosferică (precipitaţiile şi umezeala aerului) şi vântul. Accidentele
climatice (grindina furtunile, brumele, arşiţele etc.) sunt tot manifestări ale factorilor
meteorologici, dar care se petrec într-un mod neaşteptat, situându-se foarte departe faţă de
ceea se numesc în mod obişnuit medii climatologice (aritmetice).
Speciile pomicole, ca organisme vegetale perene, compuse din soi şi portaltoi,
deci două genotipuri în interacţiune, sunt puternic influenţate de mediul în care trăiesc
perioade lungi, timp în care se succed cicluri anuale, fiecare dintre ele implicând
parcurgerea unor procese de creştere şi etape de dezvoltare complicate din punct de
vedere fiziologic. Din aceste considerente influenţa mediului asupra pomilor este din ce
în ce mai intensă odată cu creşterea vârstei, spre deosebire de plantele anuale, sau cu
cicluri scurte de viaţă, la care implicarea factorilor de vegetaţie, chiar în condiţiile unei
variaţii accentuate a acestora, determină modificări reduse în aspectul morfologic şi în
particularităţile fiziologice specifice creşterii şi dezvoltării.
Pe de altă parte, atunci când se încearcă stabilirea condiţiilor optime de cultură
ale speciilor pomicole, utilizând valorile medii ale factorilor meteorologici (de exemplu
temperatura medie a aerului), trebuie luat în considerare şi rolul extremelor, tocmai
datorită fragilităţii deosebite a unor organe ale acestora, cum ar fi florile şi fructele tinere,
la impactul cu variaţia întâmplătoare a valorilor temperaturii aerului, luminii, umidităţii
atmosferice, frecvenţei precipitaţiilor, vitezei vântului şi a intensităţii şi momentului
căderii grindinei. Afectarea întâmplătoare a uneia dintre cele mai dinamice componente
ale recoltei, numărul de fructe pe pom, poate atrage apariţia în timp a unor perturbaţii
metabolice grave, cum ar fi scăderea randamentului fotosintetic în lipsa fructelor şi
alocarea diferită a asimilatelor pentru celelalte organe.
Trebuie pornit de la premisa că procesele de creştere şi dezvoltare a speciilor
pomicole sunt influenţate determinant de condiţiile nefavorabile de mediu şi mai puţin de
particularităţile genotipului, astfel încât productivitatea reală este mult sub cea potenţială,
maximă. Pagubele înregistrate după afectarea prin accidente climatice a organelor florale
sunt generate atât de absenţa rodului şi de instalarea fenomenului de alternanţă de rodire,
cât şi de nevalorificarea resurselor naturale şi a celor alocate antropic în anul respectiv.
71
Cerinţele faţă de lumină
Radiaţia solară are o acţiune directă asupra plantelor prin participarea radiaţiei
luminoase în procesul de fotosinteză, dar şi una indirectă determinând încălzirea solului,
aerului şi plantelor.
În stabilirea zonelor de cultură a diferitelor specii şi soiuri se urmăreşte şi
satisfacerea cerinţelor faţă de factorul lumină care are influenţă favorabilă asupra tuturor
proceselor vitale ale pomilor. Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din
grupa plantelor fotofile, fiind pretenţioase faţă de lumină.
În general, în zonele în care ceilalţi factori climatici sunt favorabili pomiculturii,
rar lumina constituie factorul limitativ, ea depăşeşte nevoile celor mai exigente specii
pomicole, existând un „surplus de lumină” care nu este folosit de plante, surplus ce
justifică speranţele de sporire a randamentului la hectar printr-o mai bună utilizare a
luminii (Grappadelli și Lakso, 2007).
Pentru condiţiile ţării noastre, diferenţele privind cantitatea luminii în comparaţie
cu celelalte însuşiri ale climei sunt relativ mici între zona alpină şi stepă. Capacitatea
fotosintetică, ca urmare a marii diferenţieri a resursei tehnice, este însă la aceeaşi cantitate
de lumină disponibilă, de resursă hidrică şi de fertilitate a solurilor, de aproximativ 15 ori
mai mare în Bărăgan, în comparaţie cu zona alpină (Teaci, 1980).
Pe de altă parte, distribuţia inegală a luminii în raport cu variaţiile reliefului
asigură o diferenţiere puternică a condiţiilor de asimilaţie pentru plante.
Cerinţele faţă de lumină ale piersicului, ca şi ale caisului, sunt mari, pe versanţi
preferând expoziţiile însorite sudice, sud-vestice sau sud-estice. Piersicul reuşeşte bine în
zone cu peste 1.500 de ore de insolaţie în cursul perioadei de vegetaţie. Insuficienţa
luminii, ca urmare a amplasării plantaţiei pe o pantă cu expoziţie nordică, sau într-o zonă
cu nebulozitate accentuată sau intens umbrită, plantarea pomilor la distanţe prea mici,
coroanele prea dese, au efecte negative asupra proceselor de creştere şi fructificare.
Acestea se manifestă prin degarnisirea bazei coroanei pomilor, fructele nu se colorează
corespunzător, au gust mediocru, se poate produce uscarea ramurilor de rod situate la
baza şarpantelor şi subşarpantelor, implicit scăderea producţiei de fructe şi a calităţii
acesteia (Mihăiescu, 1998), iar tratamentele fitosanitare au eficienţă scăzută, iar
longevitatea plantelor se reduce simţitor.
Ca urmare, amplasarea plantaţiilor de cais şi piersic se va face numai pe terenuri
cu expoziţii însorite, sudice, sud-vestice, în general în partea superioară a versanţilor,
ferite de advecţia aerului rece şi de acumularea acestuia în arealele joase.
Cerinţele faţă de căldură
Datorită originii sale asiatice, piersicul manifestă cerinţe mari faţă de temperatura
aerului şi solului, aproximativ egale cu cele ale migdalului şi caisului, dintre speciile
pomicole cultivate la noi în ţară. Creşte şi se dezvoltă armonios în arealele în care
temperatura medie anuală a aerului este cuprinsă între 10,0 şi 11,5°C (Sandu ş.a., 2010).
Caisul are cerinţe mari faţă de căldură, mai ales în lunile de vară, reuşind bine în
zonele cu temperaturi medii anuale de 9,6-11,5°C şi cu cele ale lunilor iulie şi august de
peste 19°C.
În raioanele climatice ale zonei cu temperaturi medii anuale situate între 9,5 şi
10,5°C, caisul şi piersicul, mai iubitoare de căldură, preferă pantele sud-vestice şi sud-
estice. În zona climatică secetoasă – călduroasă, cu temperaturi situate între 10,5 şi
11,5°C, pantele sudice (cu unele excepţii) sunt mai puţin favorabile culturii pomilor; se
72
încălzesc puternic, perioada de vegetaţie se declanşează mai devreme şi pomii pot suferi
în urma îngheţurilor de primăvară şi arşiţelor de vară.
După caracterul regimului termic al aerului, cele mai favorabile amplasamente
pomicole sunt părţile superioare şi de mijloc ale versanţilor sudici, sud-vestici, sud-estici.
Urmează părţile superioare şi de mijloc ale pantelor vestice şi estice. În situaţii mai puţin
favorabile sunt expoziţiile nordice, nord-estice, nord-vestice când celelalte condiţii sunt
egale. În scopuri practice, toate expoziţiile pot fi reunite în trei grupe, după regimul
termic al acestora: pante calde (grupa însorite) cu expoziţiile S, S-V, S-E; pante moderat
calde (semi-însorite, semi-umbrite) - V, E şi apropiate suprafeţelor orizontale; N, NV, NE
pante reci (semi-umbrite şi umbrite) (Popescu ș.a., 1974).
Din cauza acestor preferinţe, speciile cais şi piersic au fost zonate până acum
(Constantinescu ș.a., 1967) în areale cum sunt: zona a I-a (Bărăgan – Dobrogea), zona a
II-a (vestul Câmpiei Române, Câmpia Olteniei), zona a III-a (Câmpiile Banatului,
Crişanei şi Someşului), zona a IV-a (areale restrânse cu microclimat favorabil în colinele
joase ale Munteniei şi Olteniei) şi zona a V-a (Câmpia Transilvaniei şi Podişul Someşan).
În general, totuşi, extinderea speciei în România este supusă mai ales riscurilor
generate de gerurile din timpul iernii, oscilaţiilor termice hibernale care provoacă
decălirea pomilor, urmate într-un interval scurt de timp de geruri severe, precum şi de
incidenţa îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă.
Perioada fixată pentru intrarea pomilor în repaus este considerată, în climatul
temperat, ca fiind 1 noiembrie (dacă nu apar până atunci îngheţuri timpurii de toamnă
care determină afectarea frunzişului). Începând cu aproximativ 15 octombrie frunzele îşi
schimbă culoarea şi începe căderea fiziologică a frunzişului. Între intrarea în repaus şi
pornirea în vegetaţie a pomilor (începutul umflării mugurilor de rod), pomii parcurg două
perioade distincte cronologic, caracterizate prin reacţia morfologică şi fiziologică diferită
a acestora la impactul cu factorii abiotici: repausul profund (obligatoriu) în care pomii nu
pornesc în vegetaţie (nu apare multiplicarea celulară în ţesuturile meristematice) chiar
dacă pomii se află un timp îndelungat sub influenţa temperaturilor de peste 7°C, care
reprezintă pragul biologic al speciei, urmat de repausul relativ (facultativ) în care se
produce diviziunea celulară în ţesuturi la peste 7°C.
Pomii aflaţi în perioada repausului relativ intră în vegetaţie prin declanşarea
umflării mugurilor de rod atunci când temperaturile minime zilnice ale aerului depăşesc
valoarea de 7°C şi se încheie la venirea primelor îngheţuri de toamnă, care depreciază
frunzişul, acesta fiind şi foarte sensibil la temperaturile scăzute.
La noi în tară, în condiţiile generale ale unui climat temperat continental,
necesarul de ore de frig (sub 7°C) pentru parcurgerea repausului profund la majoritatea
speciilor pomicole nu se realizează decât în foarte puţine cazuri înainte de data de
15 ianuarie. În climatul temperat cu ierni reci, realizarea unui anumit necesar de frig
(chilling requirements) constituie un mecanism de supravieţuire util, deoarece asigură că
frunzele şi florile nu apar în mijlocul iernii ca răspuns la acţiunea câtorva zile calde, doar
pentru a fi distruse de îngheţurile ulterioare. Practic, în această perioadă a repausului
profund, pomii nu sunt sensibili la influenţa temperaturilor ridicate, cauzele acestui
fenomen nefiind bine cunoscute. Cercetătorii (Weinberger, 1950; Edwards, 1987; Jackson
și Bepete, 1995) au încercat, cu eforturi deosebite, să înţeleagă mecanismele prin care
pomii se protejează cu succes de efectul temperaturilor scăzute din timpul iernii, prin
blocarea reacţiilor lor fiziologice la apariţia unor temperaturi ridicate (peste pragul
biologic al fiecărei specii). Temperatura scăzută este cel mai important factor care
afectează finalizarea repausului profund, deşi există indicii că şi temperatura maximă,
intensitatea luminii şi ceaţa afectează durata perioadei de repaus profund într-o anumită
măsură (Naor ş.a., 2003). Repausul profund este impus de factori fiziologici aflaţi în
73
interiorul structurilor plantelor. De exemplu, mecanismele biologice interne simt trecerea
timpului în funcţie de dinamica/suma valorilor de temperatură. Această comportare a
pomilor este tocmai cea care defineşte repausul profund sau obligatoriu.
Totuşi, în zonele cu clima blândă pe parcursul iernii, cum ar fi ţinuturile tropicale
şi subtropicale, prezenţa repausului profund provoacă probleme din cauza că pomii, prin
mecanismele lor genetice, intră obligatoriu în repaus profund (hibernare) şi apoi, în cazul
în care cerinţa lor minimă de ore de frig nu este îndeplinită, nu reuşesc să iasă din repaus,
sau reuşesc parţial cu dezmugurire întârziată şi reducere drastică a intensităţii înfloririi şi
implicit a recoltei de fructe (Jackson şi Bepete, 1995).
Cea mai bună aproximare a duratei acestei faze fiziologice pentru speciile
pomicole de climat temperat s-a realizat prin însumarea numărului de ore de frig sub 7°C,
pornind de la intrarea pomilor în repaus (în majoritatea cazurilor de la 1 noiembrie).
Efectul biologic maxim al unei ore de frig se obţine, conform literaturii de specialitate
(Campoy ş.a., 2011, Weinberger, 1950), între 0 şi 7°C, temperaturile de peste 15°C
scăzându-se din totalul orelor. Acest necesar de ore de frig este însă foarte variabil, mai
ales de la o specie la alta, dar şi între soiurile aceleeaşi specii existând diferenţe foarte
mari. De exemplu, din cercetările întreprinse la Universitatea din Maryland (USA)
(Westwood, 1993), necesarul de ore de frig pentru unele specii cultivate şi în România ar
fi: la măr 400-1000, păr 600-800, gutui 300-500, prun 800-900, cireş 700-800, piersic
600-900, cais 500-600, migdal 500-600, nuc 600-700, coacăz 800-1000, castan 400-500,
mur 200-500 etc. Există şi opinii opuse în plan internaţional, potrivit cărora caisul
necesită mai multe ore de frig (300-900) decât piersicul
(http://en.wikipedia.org/wiki/Apricot). Oricum, această chestiune este încă în dezbatere
astăzi.
Soiurile de piersic au fost grupate de către ANM Bucureşti (1984), după
necesarul de ore de frig (temperaturi sub 7°C), astfel:
- cu cerinţe foarte reduse – sub 650 ore;
- cu cerinţe reduse – de la 651 la 800 de ore;
- cu cerinţe medii – 801-950 ore şi
- cu cerinţe mari – peste 950 ore/an.
Oricum, ANM Bucureşti opinează că corelaţia dintre numărul de ore cu expunere
la frig (valori ale temperaturii aerului ≤ 7°C) şi sfârşitul perioadei de repaus, nu se
verifică în toate arealele de cultură, având în vedere că şi alţi factori meteorologici pot
influenţa lungimea perioadei de repaus.
Caisul, migdalul şi piersicul au repausul obligatoriu scurt, fiind capabili să
pornească în vegetaţie chiar în cursul lunii februarie. În schimb mărul, care are perioada
de repaus obligatoriu lungă, nu porneşte în vegetaţie decât foarte târziu, când pomii din
prima grupă au parcurs deja câteva fenofaze de vegetaţie. Cei mai importanţi factori de
mediu care influenţează data şi durata perioadei de repaus relativ sunt temperatura, apa,
aerul, lumina şi alte condiţii de creştere. Perioada de repaus depinde, de asemenea, de
vârstă şi de starea pomilor. După datele lui Chandler (1937), perioada de repaus începe şi
se termină mai târziu la pomii tineri decât la cei bătrâni. Pomii crescuţi în condiţii de
agrotehnică precară, cu creşteri slabe, intră mai devreme în perioada de repaus.
Un studiu de caz privind parcurgerea foarte rapidă a perioadei de repaus vegetativ
obligatoriu, în condiţiile apariţiei îngheţurilor timpurii de toamnă şi al încălzirii iernilor în
unele zone din România, îl reprezintă toamna anului 2013 şi iarna care a urmat. Astfel, la
începutul lunii octombrie 2013 s-a înregistrat o anomalie termică importantă pentru ciclul
anual al pomilor. Este vorba de temperaturile medii şi minime ale aerului, cu valori foarte
scăzute înregistrate în prima decadă a acestei luni. Îngheţul foarte timpuriu şi de lungă
durată semnalat în această perioadă reprezintă un fenomen foarte rar. Probabilitatea
74
înregistrării la Mărăcineni, Argeş a unor temperaturii medii decadale ale aerului mai
scăzute decât 6,3ºC şi medii ale minimelor sub 1,1ºC este de numai 0,6%, respectiv 0,7%
(doar o dată la 140-160 de ani s-ar putea semnala valori mai scăzute). Astfel, în intervalul
4-7 octombrie, pe parcursul a 32 de ore, temperatura aerului măsurată în adăpostul
meteorologic la 2 m de la nivelul solului a scăzut sub 0ºC. A culminat cu valoarea de
3,3ºC înregistrată în dimineaţa zilei de 5 octombrie pe durata a aproximativ două ore.
Efectul acestor temperaturi s-a remarcat rapid prin îngheţarea aparatului foliar la un
număr mare de specii pomicole (piersic, cais, nuc etc.) şi la viţa de vie.
Fenomenul a avut o extindere mare la scara întregii ţări, aşa cum se vede în
cartograma prezentată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie la ora 7, în
dimineaţa zilei de 5 octombrie 2013 (figura 1). Temperaturile negative au cuprins aproape
tot teritoriul ţării, excepţie făcând doar Moldova şi Dobrogea. Tot neobişnuit este şi faptul
că după acest eveniment rar temperaturile medii şi minime ale aerului au fost foarte
ridicate, mult peste mediile multianuale, până la sfârşitul lunii noiembrie (aproape o lună
şi jumătate). Mai precis, până pe 27 noiembrie temperaturile minime ale aerului nu au
mai coborât sub 0ºC.
Figura 1. Cartograma temperaturilor aerului din ziua de 5 octombrie 2013, ora 7

prezentată de ANM Bucureşti (http://www.meteoromania.ro/anm/?lang=ro_ro)
Se ştie, din bazele de date multianuale ale institutului şi staţiunilor de cercetări

pomicole privind dinamica fenologică a speciilor pomicole în lunile noiembrie şi
decembrie, că în majoritatea anilor, în această perioadă, pomii se află în epaus profund
sau obligatoriu. La noi în tară, în condiţiile generale ale unui climat temperat continental,
necesarul de ore de frig (sub 7°C) pentru parcurgerea repausului profund la majoritatea
speciilor pomicole nu se realizează decât în foarte puţine cazuri înainte de data de
15 ianuarie.
Aplicând algoritmul prezentat pentru calcularea numărului de ore de frig în
condiţiile anului 2013 la Mărăcineni (între 0 şi 7ºC), pornind numărătoarea de la
1 noiembrie şi folosind programul specializat Specware 9 Pro, care deserveşte staţiile
75
meteorologice automate WatchDog (Spectrum Technologies, Inc.), s-a obţinut până la
sfârşitul lunii decembrie o sumă de numai 486 de ore.
Această valoare este total insuficientă pentru ieşirea din repausul profund pentru
majoritatea speciilor pomicole. Prin urmare, pomii nu aveau cum să reacţioneze prin
umflarea mugurilor la efectul temperaturilor peste pragul biologic, apărute până la
sfârşitul lunii decembrie şi chiar în prima decadă a lunii ianuarie, de vreme ce ei nu-şi
finalizaseră repausul profund. Considerând că intrarea pomilor în perioada de repaus
profund s-a produs la începutul lunii noiembrie (dată recomandată de literatura de
specialitate pentru zona temperată a emisferei nordice, Westwood, 1993), nu se poate
explica pornirea în vegetaţie a pomilor în prima jumătate a lunii ianuarie 2014.
Dacă, însă, se iau în considerare temperaturile excepţional de coborâte ale primei
decade a lunii octombrie ca fiind factorul declanşator al perioadei de repaus profund,
numărul de ore de frig acumulate până la 31 decembrie ar fi de 673 de ore. Această sumă
de ore de frig este comparabilă cu plafonul minim necesar pentru pornirea în vegetaţie a
multor specii pomicole dintre cele analizate. În acest fel, prin realizarea necesarului de
frig la mijlocul lunii decembrie şi implicit finalizarea timpurie a perioadei de repaus
profund, multe specii de pomi şi arbuşti fructiferi au putut intra cu aproape o lună mai
devreme, decât în mod normal, în perioada repausului facultativ. În această perioadă
plantele sunt sensibile la apariţia unor temperaturi peste pragul biologic al speciei şi
reacţionează prin pornirea în vegetaţie. Riscul antrenat de declanşarea umflării mugurilor
de rod la mijlocul lunii ianuarie este deosebit de mare. Rezistenţa la ger a mugurilor de
rod în această fenofază este mult mai redusă. Apariţia bruscă a unor temperaturi mai mici
de -15ºC, -17ºC, poate provoca îngheţarea mugurilor de rod în procent de peste 90%.
Riscul este cu atât mai mare, cu cât în climatul ţării noastre probabilitatea apariţiei unor
temperaturi sub valorile menţionate mai sus este mare atât în cursul lunii ianuarie, cât şi
în februarie.
Situaţia pornirii în vegetaţie la speciile cais şi piersic, în mai multe localităţi din
România amintite, este prezentată în tabelul 1. Astfel, caisul nu a pornit în vegetaţie decât
la Constanţa pe 15 ianuarie, rămânând în repaus la Băneasa, Dăbuleni, Piteşti şi Iaşi.
Piersicul altoit pe portaltoii vegetativi Adaptabil şi B 83/5 a înregistrat începutul umflării
mugurilor cel mai devreme la Mărăcineni, Argeş (între 6 şi 18 ianuarie), urmat de soiul
Raluca de la Iaşi (12 ianuarie) şi de Springcrest, Redhaven şi Cardinal de la Constanţa
(15 ianuarie). Însă la Băneasa şi Dăbuleni au rămas în repaus atât piersicul cât şi
nectarinul.
Tabelul 1. Dinamica începutului umflării mugurilor de rod la piersic şi cais până la

mijlocul lunii ianuarie 2014, în cele 11 amplasamente analizate
Vârsta Fenofaza Data
Unitatea de C&D Specia Soiul Portaltoiul plantaţiei mugurilor declanşării
(ani) de rod fenofazei
SCDP Iaşi Cais Tudor Zarzăr 5 Repaus
SCDP Iaşi Cais Goldrich Zarzăr 5 Repaus
SCDP Iaşi Cais Mamaia Zarzăr 5 Repaus
SCDP Iaşi Cais Excelsior Zarzăr 5 Repaus
Mirobolan
ICDP Piteşti Cais Valeria 4 Repaus
dwarf
ICDP Piteşti Cais Valeria Adaptabil 4 Repaus
ICDP Piteşti Cais Valeria Apricor 4 Repaus
ICDP Piteşti Cais Valeria Miroper 4 Repaus
ICDP Piteşti Cais Carmela Adaptabil 4 Repaus
ICDP Piteşti Cais Viorica Adaptabil 4 Repaus
ICDP Piteşti Cais Rareş Adaptabil 4 Repaus
SCDP Băneasa Cais Rares Mirobolan 9 Repaus
SCDP Băneasa Cais Valeria Mirobolan 9 Repaus
76
SCDP Băneasa Cais Carmela Mirobolan 9 Repaus
SCDP Băneasa Cais Viorica Mirobolan 9 Repaus
SCDP Băneasa Cais Dacia Mirobolan 9 Repaus
SCDP Băneasa Cais Tudor Mirobolan 9 Repaus
SCDP Băneasa Cais Olimp Mirobolan 14 Repaus
SCDP Băneasa Cais Favorit Mirobolan 14 Repaus
SCDP Băneasa Cais Excelsior Mirobolan 14 Repaus
Început
SCDP Constanţa Cais Harcot Constanţa 14 20 15.ian
umflare
Început
SCDP Constanţa Cais Goldrich Constanţa 14 20 15.ian
umflare
Început
SCDP Constanţa Cais Dacia Constanţa 14 20 15.ian
umflare
Început
SCDP Constanţa Cais Auraş Constanţa 14 20 15.ian
umflare
Început
SCDP Constanţa Cais Fortuna Constanţa 14 20 15.ian
umflare
CCDCPN
Cais Fortuna 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Cais Dacia 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Cais Harcot 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Cais Mamaia 5 Repaus
Dăbuleni
Început
SCDP Iaşi Piersic Raluca Franc 5 12.ian
umflare
SCDP Iaşi Piersic Cora Franc 5 Repaus
SCDP Iaşi Piersic Delta Franc 5 Repaus
Început
ICDP Piteşti Piersic Springold B 83/5 4 08.ian
umflare
Început
ICDP Piteşti Piersic Triumf B 83/5 4 06.ian
umflare
Început
ICDP Piteşti Piersic Crimsongold B 83/5 4 16.ian
umflare
Început
ICDP Piteşti Piersic Mihaela B 83/5 4 10.ian
umflare
Început
ICDP Piteşti Piersic Collins Adaptabil 5 18.ian
umflare
Început
ICDP Piteşti Piersic Red Haven Adaptabil 5 18.ian
umflare
Început
ICDP Piteşti Piersic Southland Adaptabil 5 20.ian
umflare
SCDP Băneasa Piersic Alexia Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Piersic Antonia Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Piersic Amalia Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Piersic Victoria Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Piersic Flacara Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Piersic Splendid Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Piersic Redhaven Mirobolan 15 Repaus
Superba de
SCDP Băneasa Piersic Mirobolan 15 Repaus
toamnă
SCDP Băneasa Piersic Congres Mirobolan 15 Repaus
Început
SCDP Constanţa Piersic Springcrest Tomis 1 26 15.ian
umflare
Început
SCDP Constanţa Piersic Redhaven Tomis 1 25 15.ian
umflare
Început
SCDP Constanţa Piersic Cardinal Tomis 1 25 15.ian
umflare
SCDP Constanţa Piersic Southland Tomis 1 25 Repaus
CCDCPN
Piersic Cardinal 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Piersic Redhaven 5 Repaus
Dăbuleni
77
CCDCPN
Piersic Jerseyland 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Piersic Sprigold 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Piersic Springcrest 5 Repaus
Dăbuleni
SCDP Băneasa Nectarin Tina Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Nectarin Crimsongold Mirobolan 15 Repaus
SCDP Băneasa Nectarin Independence Mirobolan 15 Repaus
CCDCPN
Nectarin Cora 5 Repaus
Dăbuleni
CCDCPN
Nectarin Romamer 5 Repaus
Dăbuleni
Totuşi, dintre organele pomilor, rădăcina face excepţie de la divizarea perioadei

de repaus în obligatoriu şi facultativ. Rădăcinile absorbante apar continuu, îşi îndeplinesc
funcţia de absorbţie şi mor. În cursul unui an, rădăcinile pomilor pot creşte şi în timpul
iernii, dacă au condiţii bune de umiditate şi în special dacă temperatura din sol nu scade
sub 2°C. Aceasta arată că rădăcinile pomilor nu intră în repausul adânc sau obligatoriu, ci
au un repaus facultativ. Creşterea maximă a rădăcinilor se înregistrează însă atunci când
în sol se realizează temperatura de 16-18°C, iar conţinutul de apă reprezintă 26-29% g/g
(Stănică ş.a., 2004).
Regimului termic al aerului în funcţie de elementele reliefului de deal –
microclimat (Budan şi Chiţu, 2000). Caracteristica generală a regimului termic al aerului,
în funcţie de elementele reliefului de deal, constă în faptul că modificările pe diferite
poziţii topografice se micşorează de la mai multe zile senine spre mai multe zile noroase,
de la nopţile cu vânt slab, la nopţile cu vânt puternic.
Ziua, toate diferenţele existente în regimul radiativ solar pe diferite forme de
relief (moderat accidentat) şi de expunere a pantelor, modificările temperaturii aerului,
chiar pe timp senin şi fără vânt, nu depăşesc 1-1,5°C.
Vara, cele mai calde apar văile, pantele sudice, sud-vestice şi sud-estice, iar cele
mai reci culmile şi partea superioară a pantelor. Noaptea cu cer senin fără vânt când are
loc o mare emisie a radiaţiei nocturne se înregistrează cele mai mari modificări ale
regimului termic; diferenţele de temperatură între vârful şi baza versanţilor ating frecvent,
la înălţimea de 1,5 m în aer, 4-5°C. În nopţile cu răcire advectivă, culmile şi vârful
pantelor ascensionale de vânt apar mai reci decât văile şi pantele adăpostite, cu
aproximativ 1°C.
Temperatura medie diurnă a aerului nivelează în mare măsură diferenţele termice
care apar între zi şi noapte pe diverse forme de relief şi expoziţii ale pantelor. De aceea,
amplitudinea variaţiei diurne a temperaturii aerului (diferenţa între temperatura maximă şi
minimă) reacţionează cel mai puternic la deosebirile microclimatice ale reliefului deluros
şi implicit asupra proceselor biochimice şi fiziologice ale plantei. Pe orice stare de timp,
în afara zilelor cu răcire advectivă pronunţată (când vântul urcă pantele) cea mai mare
amplitudine a oscilaţiilor diurne ale temperaturii aerului are loc la poala pantelor pe văi şi
depresiuni, situate valoric între 3-8°C (în funcţie de adâncimea de fragmentare pe
verticală), iar cea mai mică pe culmi şi partea superioară a pantelor. Odată cu creşterea
altitudinii relative se micşorează şi amplitudinea diurnă a temperaturii aerului. Cele mai
pronunţate sunt schimbările care apar în primii 20-40 m deasupra văilor, după care
modificările sunt mai lente. Aceasta şi obligă la evitarea culturii pomilor pe terenurile
situate sub 15-25 m altitudine deasupra nivelului firului văilor.
78
Estimarea pericolului de îngheţ se face după forma şi adâncimea de fragmentare
pe verticală a reliefului. Cele mai ferite de îngheţ sunt culmile, vârful şi mijlocul pantelor
de pe care se scurge intens aerul răcit, mai greu, fiind înlocuit de aerul cald din atmosferă.
Cele mai expuse la îngheţ sunt fundul văilor şi depresiunilor, părţile joase ale
văilor înguste, şerpuite, cu scurgere foarte îngreunată a aerului rece de-a lungul văii şi o
intensă coborâre a lui pe pante. În astfel de văi se formează „lacuri” mari şi adânci de frig,
care cuprind, în anumite cazuri, şi toată treimea inferioară a versantului.
Dimensiunea diferenţierii topoclimatice a mediei temperaturilor minime absolute
anuale între formele convexe şi cele concave de relief este de 6-9°C în cazul adâncimii de
fragmentare pe verticală de circa 50 m şi de 7-11°C la o fragmentare cu adâncime între 50
şi 150 m. În zona dealurilor înalte cu peste 150 m altitudine relativă diferenţele
temperaturii minimelor absolute cresc până la 9-13°C (Budan şi Chiţu, 2000).
Pericolul cel mai mare de îngheţ se manifestă în depresiunile închise cu orizontul
limitat, „cazane”, unde diferenţa temperaturilor scăzute între partea inferioară şi partea
superioară a pantelor situate la peste 100 m altitudine relativă atinge 10-12°C, iar durata
perioadei fără îngheţ se scurtează cu până la peste 20-25 zile. În general, pentru fiecare
diferenţă de °C, durata perioadei de îngheţ se reduce cu 4-5 zile.
Regimul vânturilor pe versanţi, prin care se înfăptuieşte schimbul de aer între
diferitele părţi ale acestora, constituie un factor de redistribuire topoclimatică a
pericolului de îngheţ. Pe coastele şi culmile deschise ale dealurilor creşte asprimea
condiţiilor climatice nefavorabile de iernare a pomilor datorită amplificării vântului, a
cărui viteză creşte de 1,5-1,8 ori faţă de un câmp deschis. Pe văile închise din cauza
îngreunării schimbului de aer şi pe versanţii văilor adăpostite, aşezate perpendicular pe
direcţia vânturilor reci, viteza vântului scade cu 20-40% în comparaţie cu cea a locurilor
deschise, plane.
Estimarea adăpostirii terenurilor de vânturile reci dăunătoare vegetaţiei pomicole
constituie un aspect care trebuie luat în calcul la amplasarea unei livezi. Cele mai ferite
pante de vânturile dăunătoare în timpul iernii sunt cele sudice, sud-vestice şi sud-estice, în
timp ce pantele nordice şi nord-estice sunt mult mai expuse vânturilor reci. Văile a căror
direcţie este perpendiculară pe direcţia vânturilor dominante sunt, de asemenea, bine
adăpostite.
Mecanismul formării îngheţurilor târzii de primăvară deosebit de periculoase
pentru pomi şi a celor timpurii de toamnă este analog cu cel din timpul iernii.
Cel mai bun mod de apărare a pomilor împotriva îngheţurilor de orice fel este
amplasarea corectă a plantaţiilor pe formele de relief. Se vor exclude de la plantare,
pentru cais, piersic şi nectarin, fundul văilor şi depresiunile, mai ales cele închise.
Rezistenţa pomilor la temperaturile scăzute
Fiziologia pomilor este, probabil, cel mai complex şi dificil de înţeles factor în
ecuaţia de susceptibilitate la îngheţ, dar şi cel mai dificil de măsurat. Această secţiune
dezbate, în cadrul fiziologiei pomilor, unii dintre factorii care contribuie la rezistenţa la
temperaturi scăzute a acestora şi practicile de livadă care pot ajuta procesul. În timp ce
câştigurile din rezistenţa sporită la temperaturile scăzute pot apărea minore, numai 1-2°C
câştigate în procesul de călire a pomilor, acestea pot însemna diferenţa dintre daune
minore sau majore ale plantaţiei.
Whiting ş.a. (2014) a împărţit rezistenţa sezonieră la frig a pomilor în patru
perioade fiziologice. Perioada a I-a are loc între formarea mugurelui terminal (iulie) şi
maturitatea vegetativă (septembrie). Formarea mugurelui terminal are loc atunci când
mugurii nu mai produc frunze noi în acel sezon şi lăstarii îşi încetează creşterea, în jur de
1 iulie. Are loc maturitatea vegetativă când mugurii nu pot fi forţaţi să-şi reia creşterea,
indiferent ce tratament se aplică, în mod normal, la mijlocul lunii septembrie.
79
În timpul perioadei a I-a, temperatura nu are nici un efect asupra dezvoltării
rezistenţei la frig, în timp ce scurtarea duratei zilei are. La începutul acestei perioade,
frunzele unor specii pomicole sunt deteriorate la -5,5°C (la măr, 50% leziuni pe ţesuturi
este nivelul de referinţă pentru raportarea toleranţei la frig), în timp ce restul ţesuturilor
pomilor sunt deteriorate la -7,8°C. Mai târziu, în perioada I, în jur de 1 septembrie,
rezistenţa ţesuturilor la rece creşte până la aproximativ -15°C ca răspuns la scurtarea
duratei zilei.
Perioada a II-a este perioada de aclimatizare la rece şi are loc de la maturitatea
vegetativă (septembrie) până când repausul profund este întrerupt (de obicei la mijlocul
lunii ianuarie). Repausul profund se întrerupe odată ce cerinţa de ore de frig a speciei a
fost atinsă şi, ca urmare, condiţiile favorabile după perioada a II-a vor duce la umflarea
mugurilor. Rezistenţa la frig în această perioadă este dependentă de temperatură. Toate
ţesuturile pomilor cresc în toleranţă la frig atunci când sunt expuşi la temperaturi între 4 şi
-9°C, cu aclimatizare optimă la -2°C. Rezistenţa la frig este formată în condiţiile
temperaturilor în care pomii se află cu 7 până la 14 zile înainte de apariţia unor
temperaturi foarte coborâte şi nu este un răspuns la temperaturile momentane. Până la
sfârşitul lunii noiembrie, pomii nu se vor decăli la temperaturi de peste 4°C. Cu toate
acestea, după 1 decembrie, rezistenţa la frig începe să scadă, iar pomii se vor decăli la
temperaturi de peste 4°C, în timp ce vor continuă să fie aclimatizaţi la frig la temperaturi
între 4 şi -9°C. Cea mai mare rezistenţă la rece este atinsă în perioada a II-a, cu daune
numai la -40°C la unele specii mai rezistente.
Perioada a III-a începe din momentul în care repausul profund este întrerupt
(ianuarie) şi durează până când pomii pornesc în vegetaţie prin umflarea mugurilor
(martie). Indiferent de temperatură, pomii încep să-şi piardă rezistenţa la frig în această
perioadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă temperaturile rămân sub 4°C, pomii îşi pierd
rezistenţa la frig. Cu toate acestea, cu cât este mai cald cu atât este mai rapidă pierderea
rezistenţei, sau decălirea. În această perioadă pomii nu se vor reaclimatiza.
În perioada de repaus a pomilor scăderea temperaturii, sub limita de rezistenţă a
speciei (figura 2), are efecte negative concretizate prin pierderi de muguri de rod, care în
mod cert diminuează producţia de fructe sau, în unele cazuri, afectează lemnul anual şi
chiar multianual.
Figura 2. Impactul schimbărilor de temperatură (°C) asupra rezistenţei la ger a pomilor –

(după Whiting ş.a., 2014) Sursa: http://www.ext.colostate.edu/mg/gardennotes/143.html
Linia continuă din figura 2 reprezintă rezistenţa unui pom. Regiunile AD

reprezintă diferite stadii de rezistenţă din sezonul de repaus. Linia discontinuă reprezintă
80
temperatura aerului. Când temperatura aerului – linia discontinuă, scade sub limita de
rezistenţă a speciei – linia continuă, apar pagube. Punctele 1-4 constituie diferitele
dăunări care pot apărea. Regiunea A – Creşterea rezistenţei la ger indusă prin scurtarea
lungimii zilelor. Regiunea B – Creşterea rezistenţei la ger indusă de temperaturile care
scad. Regiunea C – Decălirea pomilor din cauza temperaturilor anormal de ridicate de la
mijlocul iernii. Regiunea D – Decălirea de primăvară, normală, ca urmare a
temperaturilor ridicate. Punctul 1- Leziuni cauzate de scăderea rapidă a temperaturii în
condiţiile unei căliri insuficiente de toamnă. Punctul 2- Leziuni cauzate de temperaturile
mai scăzute decât rezistenţa la ger a speciei. Punctul 3- Leziuni apărute din cauza creşterii
şi scăderii bruşte a temperaturilor hibernale. Punctul 4 – Leziuni din cauza îngheţurilor
târzii de primăvară, când pomii au pornit în vegetaţie.
Perioada a IV-a ţine de la pornirea în vegetaţie a mugurilor (martie) până la
formarea mugurilor terminali (iulie) şi se caracterizează printr-o creştere rapidă. Toleranţa
la frig se pierde foarte repede în această perioadă pe măsură ce temperaturile cresc în
primăvară. Un platou înalt de toleranţă este atins de la începutul lunii iunie, când frunzele
vor fi afectate la 2,2°C, iar restul ţesuturilor pomilor la -3,3°C. La formarea mugurelui
terminal, ciclul începe din nou cu perioada I.
Pentru speciile pomicole temperaturile minime negative, din perioada de repaus
profund, sub limita de rezistenţă a acestora (Regiunea B, punctul 2, sau C punctul 3),
prezintă cea mai mare importanţă deoarece compromit cultura pentru anul în curs sau
pentru perioada care urmează, prin distrugerea mugurilor de rod şi a celor vegetativi, şi
chiar a lemnului anual şi multianual, aşa cum s-a întâmplat în anul agricol 2011-2012.
Pagubele provocate de îngheţuri. Părţi ale plantelor sau plante întregi pot fi
omorâte sau afectate fără posibilitatea refacerii, ca urmare a îngheţării efective a
ţesuturilor. Pagubele sunt cauzate de formarea cristalelor de gheaţă, în primul rând în
spaţiile intercelulare şi apoi în interiorul celulelor. Gheaţa din interiorul celulelor
cauzează rănirea prin deteriorarea mecanică, distrugând structura protoplasmei şi
membranelor plasmatice. Îngheţarea apei în spaţiile intercelulare provoacă extragerea
apei din sucul celular, iar accentuarea deshidratării cauzează moartea celulelor.
Într-un studiu privind dăunările provocate de geruri pomilor din Ungaria, Szabo
ş.a. (1995) au constatat că cel mai puţin rezistent dintre speciile sâmburoase cultivate în
Ungaria este caisul.
Îngheţurile: pagube şi metode de combatere. Îngheţurile pot constitui un accident
climatic care provoacă daune considerabile asupra recoltelor. Atunci când temperatura
aerului scade sub 0°C, culturile sensibile pot fi afectate, cu urmări semnificative asupra
producţiei. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, pierderile datorate îngheţului sunt
din punct de vedere economic mai mari decât cele generate de orice alt fenomen
meteorologic (White şi Haas, 1975). Prin urmare, impactul îngheţurilor asupra
agriculturii şi economiei locale este adesea devastator.
Temperaturile sub pragul de îngheţ limitează durata sezonului de vegetaţie şi sunt
responsabile pentru reducerea cantităţii şi a calităţii recoltelor culturilor agricole.
Culturile sensibile pot suferi pierderi grave chiar la temperaturi peste punctul de îngheţ.
În acest din urmă caz, temperatura minimă este critică.
Dintre toţi factorii meteorologici care afectează agricultura, temperatura minimă
este printre cei mai variabili în spaţiu. Riscul poate fi redus prin gestionarea atentă a
culturilor şi printr-o reacţie eficientă la previziunile meteorologice. Îngheţurile târzii de
primăvară şi cele timpurii de toamnă implică, de obicei, temperaturi minime doar cu puţin
sub punctul de îngheţ. În aceste situaţii măsurile preventive pot fi cele mai eficiente. Prin
evitarea cu succes a unui singur îngheţ timpuriu (de exwemplu, îngheţurile timpurii de
81
toamnă), perioada de vegetaţie poate fi prelungită cu multe săptămâni în beneficiul
plantelor de cultură (utilă mai ales în cazul speciilor cu recoltare târzie).
Deşi este în mod clar un fenomen foarte important, informaţiile cu privire la
modul de a proteja culturile de îngheţ sunt relativ limitate. Prin urmare, există o nevoie de
o sursă disponibilă pe scară largă, simplificată, de informaţii pentru a ajuta fermierii în
abordarea acestei probleme serioase.
Cele mai multe probleme cauzate de acest fenomen pot fi evitate prin înţelegerea
în mod corespunzător a caracteristicilor îngheţului, folosind informaţii de avertizare
timpurie cu privire la apariţia îngheţului şi prin adoptarea unor măsuri de protecţie la
îngheţ. Acesta poate fi un îngheţ alb (de asemenea, cunoscut sub numele de brumă) sau
un îngheţ negru. Bruma apare atunci când vaporii de apă din atmosferă îngheaţă sub
formă de cristale mici, pe suprafeţele solide. Îngheţul fără brumă (negru) apare când se
formează doar puţine sau nu se formează deloc cristale de gheaţă pe plante, deoarece
aerul din atmosfera inferioară este prea uscat, dar efectul dăunător al temperaturilor
scăzute asupra vegetaţiei este acelaşi cu cel al brumei.
Îngheţurile apar prin procesele fizice de radiaţie şi răcire advectivă.
Îngheţul radiativ apare atunci când în condiţii de cer senin şi atmosferă calmă
(vânturi cu viteze mai mici de 8 km/h) apare o inversare de temperatură şi valori
apropiate de punctul de îngheţ al suprafeţei subiacente. Grosimea stratului de inversie
variază între 10 și 50 m. Plantele pot fi protejate cu succes de îngheţurile radiative.
Îngheţurile advective apar atunci când o masa de aer rece invadează o zonă
relativ caldă in timp foarte scurt. În timpul îngheţurilor advective, vânturile pot avea
viteze mai mari de 7 km/h şi pot exista perioade cu nori. În timpul advecţiilor, masa de
aer rece poate avea o grosime de la 150 la 1.500 m. Plantele pot fi protejate de îngheţurile
advective într-o măsură limitată.
Îngheţurile mixte (advectiv-radiative) se formează în urma invaziilor maselor de
aer rece a căror temperatură continuă să scadă în cursul nopţii, prin efecte de radiaţii. În
aceste condiţii temperatura poate coborî noaptea de la 0°C până la -4°C şi chiar -6°C. În
cursul zilei temperatura poate ajunge la 10°C, 15°C sau 20°C.
Drenajul aerului rece (figura 3). În nopţile calme, stratul superficial de aer rece,
dens, care se formează aproape de suprafaţa solului va tinde să curgă de-a lungul curbelor
de relief descendente, în cazul în care terenul nu este complet nivelat. Acest fenomen este
cunoscut sub numele de drenaj de aer rece. Acesta are o influenţă majoră asupra
distribuţiei temperaturilor minime, făcând unele zone mult mai predispuse la îngheţurile
târzii sau timpurii decât altele din imediata apropiere. Cel mai rece aer se stabileşte în
zonele depresionare, numite de obicei gropi de îngheţ sau buzunare de îngheţ, sau este
îndepărtat în alte zone în situaţia în care aerul rece de drenaj este obstrucţionat în curgerea
sa de orice fel de obstacol, fie el natural sau antropic.
Pe scară mică, efectele drenajului aerului rece pot fi vizibile în dăunările
provocate de îngheţ foarte variabile observate chiar într-o livadă de dimensiuni medii.
Cele mai puţin extinse depresiuni sunt cel mai grav afectate în timp ce altele mai largi pot
scăpa de toate formele de daune provocate de îngheţ.
Dăunările provocate plantelor de îngheţuri. Vătămarea plantelor prin acţiunea
îngheţurilor apare deoarece acestea duc la îngheţarea ţesuturilor vegetale. Îngheţarea
ţesuturilor plantelor este un proces fizic care depinde de intensitatea şi durata
temperaturilor nocturne la care plantele sunt expuse şi stadiul de creştere al plantelor
(Jamieson, 1986; Woodruff ș.a., 1997). Plantele verzi conţin în principal apă şi, la
congelare, apa se extinde şi rupe pereţii celulelor din ţesuturile vegetale. Datorită
prezenţei compuşilor chimici din sevă, ţesuturile plantei îngheaţă la temperaturi sub 0°C,
temperatura de îngheţ a apei. Când gheaţa se topeşte, apa se scurge din celule. Ruperea
82
celulelor şi scurgerile de apă duc la moartea ţesuturilor, dând un aspect tipic de arsuri pe
plante.
a)
b)
Figura 3. Modul în care se produce drenajul aerului rece. a) livadă aflată pe traseul aerului
rece şi b) adăpostită. (http://www.fao.org/docrep/008/y7223e/y7223e0c.htm)
Figur 4. Distribuţia spaţială a intervalului de timp (ani) în care pot să se înregistreze

temperaturi minime absolute ale aerului sub pragul de rezistenţă a piersicului în România
(-25°C, 1961-2010)
83
Rezistenţa la geruri a piersicului este redusă, limita fiind de -25°C. În perioada
repausului obligatoriu mugurii florali rezistă pană la -24° ... -25°C (Popescu ş.a., 1982,
1993). Exigenţele soiurilor de nectarin faţă de temperatură sunt mai mari decât ale
piersicului, mai ales în fenofaza înfloritului şi a legării fructelor. Vânturile reci din
această perioadă au ca rezultat o legare slabă a fructelor, eventual căderea fiziologică
accentuată. Rezultă că în zonele cu vînturi puternice, pentru soiurile de nectarin trebuie
alese locuri mai adăpostite (Mihăiescu, 1998).
Figura 5. Distribuţia spaţială a intervalului de timp (ani) în care pot să se înregistreze

temperaturi minime absolute ale aerului sub pragul de rezistenţă a caisului în România
(-24°C, 1961-2010)
Zona din România în care temperatura minimă a aerului coboară cel mai rar sub
pragul de rezistenţă al piersicului la geruri (figura 4) este Dobrogea (mai rar decât o dată
la 100 de ani) şi nord-estul Câmpiei Române. Pentru comparaţie, cea mai nefavorabilă
zonă este centrul Transilvaniei, dar şi centrul și sud-vestul Câmpiei Române, zone
considerate anterior favorabile pentru cultura caisului (o dată la 20 de ani apar geruri care
produc pagube în plantaţiile de cais), precum şi centrul şi nordul Moldovei.
Şi la cais rezistenţa la ger este mică, chiar mai redusă decât a piersicului, limita
fiind fixată la -24°C. Iarna mugurii florali încep să degere la -20° ... -22°C, fiind mai
sensibili chiar decât ai piersicului. Se poate observa, din figura 5, că zona din România în
care temperatura minimă a aerului coboară cel mai rar sub pragul de rezistenţă a caisului
la geruri este Dobrogea (mai rar decât o dată la 100 de ani). Cea mai nefavorabilă zonă
este centrul Transilvaniei, dar şi, paradoxal, centrul si sud-vestul Câmpiei Române, zone
considerate anterior favorabile pentru cultura caisului (o dată la 20 de ani apar geruri care
produc pagube în plantaţiile de cais).
În iernile reci şi uscate, pomii pierd multă apă şi rezistă mai bine la efectele
gerurilor. Meioza fiind de asemenea întârziată, rezistenţa la ger este sporită. Pe de altă
84
parte, iernile blânde şi umede nu sunt favorabile culturii piersicului, deoarece pornirea în
vegetaţie are loc foarte timpuriu, existând pe o perioadă lungă probabilitatea dăunării
organelor florale şi chiar a fructelor tinere prin acţiunea îngheţurilor târzii.
Impactul accidentelor climatice din perioada rece a intervalului 2011 – 2014
asupra piersicului, analizate la Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru
Pomicultură Constanţa
Piersicul întruneşte o serie de particularităţi biologice importante: este o specie cu
precocitate de rodire (leagă primele fructe în al doilea an după plantare), nu prezintă
periodicitate de rodire, iar în condiţii pedoclimatice optime de cultură asigură producţii
ridicate în fiecare an. Însă, odată cu apariţia accidentelor climatice această specie are de
suferit. Incidenţa pagubelor provocate mai ales de îngheţurile târzii ar putea creşte odată
cu devansarea datelor pornirii în vegetaţie (figura 6): începutul dezmuguririi şi al înfloririi
s-au produs cu aproximativ 10 zile mai devreme în jurul anului 2008, faţă de 1982.
S-au produs geruri de iarnă în anii: 2011, 2012, 2013, 2014, în lunile ianuarie şi
februarie şi îngheţuri de primăvară, majoritatea în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie.
S-a remarcat faptul că parcelele situate la altitudine mică, în areale depresionare, au avut
cel mai mult de suferit, producţia diminuându-se cu atât mai mult cu cât amplasamentele
se aflau la altitudine mai mică şi cu cât soiurile erau mai timpurii.
Figura 6. Dinamica începutului dezmuguririi şi al începutului şi sfârşitului înfloririi

soiului de piersic Redhaven la SCDP Constanţa în perioada 1982-2008
Impactul temperaturilor scăzute înregistrate în iarna anilor menţionaţi mai sus

asupra unor soiuri de piersic cu maturare diferită este redată în figura 7. Determinările au
fost efectuate în scopul de a evalua pierderile de muguri floriferi din cauza variaţiilor de
temperatură din timpul iernii şi a temperaturilor scăzute diurne.
S-a constatat că rezistenţa soiurilor de piersic este foarte diferită de la un an la
altul, datorită schimbărilor climatice din ultimii ani. Alternanţa temperaturilor minime şi
maxime din timpul iernii a condus la decălirea pomilor. Conform figurii 7, cele mai mari
pierderi ale mugurilor de rod s-au produs în anii 2012 şi 2014. În anul 2012, pierderile au
variat între 89% (Springold, soi cu coacere timpurie) şi 48% (Southland, soi cu coacere
85
târzie), iar în anul 2014, între 57% (Cardinal, soi cu coacere medie) şi 48% (Springcrest,
soi cu coacere timpurie).
Figura 7. Impactul temperaturilor scăzute asupra mugurilor de rod la specia piersic, Valu
lui Traian
Pierderile cauzate de gerul de iarnă din anul 2014, cumulate cu cele datorate
brumelor şi îngheţurilor târzii (30 martie 2014), au fost foarte serioase, acestea
datorându-se şi perioadei calde de dinaintea gerului (în primele două decade ale lunii
ianuarie temperatura medie a aerului a fost pozitivă, cca. 5°C).
Deşi partea de sud-est a României este considerată a fi favorabilă culturii
piersicului, în ultimul deceniu piersicul a avut de suferit de pe urma variaţiilor climatice
care s-au produs, în principal prin apariţia temperaturilor foarte scăzute în alternanţă pe
termen foarte scurt, cu temperaturi maxime pozitive. Totuşi, trebuie remarcat faptul că în
majoritatea cazurilor, în Dobrogea, procentul de muguri afectaţi este mai mic de 50%,
producţia de fructe fiind afectată în mod nesemnificativ, acesta constituind un argument
hotărâtor în profilarea Dobrogei pe cultura piersicului şi caisului.
Durata optimă a perioadei de vegetaţie oscilează în funcţie de soi, între 160 şi
180 de zile la piersic şi între 180 și 240 de zile la cais. În majoritatea cazurilor la
amplasarea plantaţiilor de cais şi piersic în România, durata perioadei de vegetaţie nu
constituie un factor restrictiv (Coman şi Chiţu, 2014).
La cais, florile în fenofaza de buton alb suportă scăderea temperaturii până la
-4,4°C (10% pierderi) sau la -10°C (90% pierderi), iar când sunt deschise rezistă la
temperaturi de -2,7°C până la -5,5°C, în timp ce ovarele de curând fecundate sunt distruse
la 0° până la -2,8°C. Dintre toate speciile pomicole florile caisului sunt printre cele mai
rezistente la brume.
Ca şi la cais, în cazul piersicului îngheţurile de revenire din martie-aprilie, după o
perioadă relativ călduroasă, sunt mai periculoase decât gerurile din perioada repausului
obligatoriu (decembrie – ianuarie). Bobocii piersicului în faza de buton roz suportă
temperaturi de până la -3,9°C, pe o durată de 2-3 ore; florile deschise rezistă până la
-2,7°C ... -3,3°C, iar fructele abia formate sunt distruse chiar la - 2,2°C, iar temperatura
optimă din timpul înfloritului este de 13-16°C (Murray, 2011).
86
Metode de protecţie împotriva îngheţurilor. Metodele de protecţie la îngheţ pot fi
împărţite în forme pasive şi active (Powell şi Himelrick, 1998; Mavi, 2000). Protecţia
pasivă implică metode, cum ar fi selectarea terenurilor (zonarea şi microzonarea),
gestionarea drenajului aerului rece şi selecţia speciilor şi soiurilor cultivate şi mai multe
practici culturale, cum ar fi tăierea pomilor, forma coroanei, protejarea pomilor, evitarea
cultivării solului, eliminarea culturilor de acoperire, acoperirea solului, văruirea
trunchiurilor pomilor. Aceste metode nu necesită cheltuieli cu surse de energie externe.
Metodele pasive sunt de obicei mai puţin costisitoare decât metodele active şi de multe
ori beneficiile sunt suficiente pentru a elimina nevoia de protecţie activă.
Sistemele de protecţie activă compensează pierderea de energie radiantă prin
utilizarea unor metode, cum ar fi irigarea, încălzitoarele şi maşinile de vânt. Metodele
active necesită energie din afară pentru a opera. Alegerea adecvată a unei metode de
protecţie depinde de mulţi factori, cum ar fi amplasamentul culturilor, avantajele şi
dezavantajele metodelor de protecţie, costurile relative şi principiile de funcţionare ale
metodei de protecţie.
Temperaturile critice, în funcţie de specie şi fenofază, sunt prezentate în tabelul 3.
În general, valorile temperaturilor critice (Tc) reprezintă temperaturile la care, la nivelul
mugurelui, florii sau fructelor mici, s-a observat un nivel cunoscut de daune.
Cu toate acestea, este dificil de măsurat sensibilitatea ţesuturilor plantelor, iar
aceste temperaturi sunt susceptibile să difere de temperatura aerului, pe care producătorii
o măsoară în mod tipic.
Cu excepţia fructelor mari, temperatura pentru muguri, flori şi fructele mici tinde
să fie mai mică decât temperatura aerului, aşa că metodele active de protecţie trebuie să
fie pornite şi oprite la temperaturi mai mari decât cele ale aerului indicate în tabelul 3.
Pentru fructe mari, temperatura aerului seara scade de multe ori mai repede decât
temperatura fructelor (Tc), astfel încălzitoarele sau maşinile eoliene trebuie pornite atunci
când temperatura aerului este la sau puţin sub temperatura Tc. Valorile Tc din tabelul 3
furnizează linii directoare pentru calendarul metodelor de protecţie activă, dar valorile
trebuie utilizate cu precauţie din cauza altor factori care pot influenţa rezistenţa la ger a
organelor florale, cum ar fi diferenţa dintre temperatura plantelor şi a aerului, gradul de
călire şi concentraţia în bacterii de nucleare a gheţii.
Alegerea terenului (amplasamentului). Sunt implicaţi mulţi factori pentru crearea
unei zone cu temperaturi foarte scăzute. Înainte de a planifica o cultură perenă sau o
livadă, cea mai bună metodă de protecţie la îngheţ este o selecţie atentă a
amplasamentului. Terenul ar trebui să fie selectat ţinând cont de condiţiile climatice
existente în respectivul loc, panta acestuia, precum şi de caracteristicile solului. Când
conţinutul de apă al solului este apropiat de capacitatea de câmp (de exemplu o zi sau
două după umectarea bună a solului), solurile au cele mai favorabile condiţii pentru
transfer de căldură şi de depozitare. Există posibilitatea acumulării aerului rece în mici
incinte sau în spatele barierelor naturale sau artificiale, cum ar fi garduri vii şi zone
împădurite (Hutton, 1998).
Astfel de incinte nu sunt cele mai bune aplasamente pentru plantarea de livezi şi
culturi sensibile la ger. Aceste incinte depresionare pot fi identificate din hărţile
topografice, prin colectarea de date de temperatură şi localizarea lor acolo unde este un
nivel redus de ceaţă. Depresiunile de dimensiuni mici au în mod constant nopţi mai reci,
când cerul este senin şi vântul este slab, pe parcursul întregului an. În consecinţă,
măsurătorile de temperatură pentru a identifica locuri reci pot fi făcute în orice moment al
anului.
Este de dorit să se procedeze la eliminarea sau tăierea arborilor care creează
baraje de aer rece. Dacă un site are un bun drenaj al aerului rece, atunci este foarte
87
Tabelul 3. Temperaturile critice pentru apariţia dăunărilor cauzate de îngheţuri la speciile pomicole, după o expunere de 30 minute*
Pentru o recoltă normală sunt necesari cel puţin 50% muguri viabili la cireş şi vişin şi cel puţin 10-15% la măr, păr şi piersic
* După: Marion Murray (2011). Critical Temperatures for Frost Damage on Fruit Trees. IPM-012-11, February 2011. Utah State
University Extension and Utah Plant Pest Diagnostic Laboratory
probabil să fie un teren pe care se va obţine o producţie bună, fiind ferit de daunele
provocate de îngheţ, atunci când ele sunt cauza pierderii recoltelor. Pomii sensibili la
îngheţuri sunt, de obicei, plantaţi pe pantele dealurilor, pe care aerul rece se scurge rapid
către partea de jos a văii. Astfel de terenuri sunt, de obicei, cu 2 şi 4°C mai calde în
timpul îngheţurilor radiative. Prin urmare, ar trebui să se evite o plantare în puncte joase
(depresiuni), cu excepţia cazului în care sunt incluse, în strategia de management pe
termen lung, metode active adecvate de protecţie cu cost eficient. Cel mai bun mod de
apărare a pomilor împotriva îngheţurilor de orice fel este amplasarea corectă a plantaţiilor
pe formele de relief. Se vor exclude de la plantare, mai ales pentru cais, piersic și nectarin
şi pentru soiurile sensibile la îngheţ de la celelalte specii, fundul văilor şi depresiunile,
mai ales cele închise.
Studiul drenajului aerului rece şi buna distribuire a acestuia este un demers foarte
important. Arborii, arbuştii, movilele de pământ, stivele de fân şi gardurile sunt uneori
folosite pentru a controla curgerea aerului rece în jurul zonelor agricole, iar amplasarea
corectă poate diminua pericolul potenţial de îngheţ. Un studiu atent al hărţilor topografice
poate preveni adesea daunele majore ale îngheţului. De asemenea, utilizarea de grenade
fumigene sau alte dispozitive (căpițe de fân sau paie) generatoare de fum pentru a studia
fluxul de aer rece pe pantă în jos, pe timp de noapte, poate fi informativ. Aceste studii
trebuie să se facă pe nopţi cu caracteristici de îngheţ, dar nu neapărat atunci când
temperatura este sub zero grade Celsius. Odată ce modelul de curgere, de drenaj de aer
rece, este cunoscut, plasarea corectă a diverselor obstacole poate oferi un grad ridicat de
protecţie. În cazul în care o livadă există deja într-un loc rece, există mai multe practici de
management care ar putea ajuta la reducerea şanselor de îngheţ. Orice obstacole care
frânează drenajul în josul pantei a aerului rece de pe terenul unei livezi ar trebui
eliminate. Aceste obstacole pot fi garduri vii, garduri, baloturi de fân sau vegetaţie densă
situată pe partea curbei descendente a câmpului. Nivelarea terenului poate uneori
îmbunătăţi drenajul aerului rece printr-o livadă, în aşa fel încât aerul rece de intrare să
continue să treacă prin plantaţie. Pentru a favoriza drenajul natural al aerului rece,
rândurile în livezi şi vii ar trebui să fie astfel orientate pentru a favoriza scurgerea
acestuia.
Cu toate acestea, avantajele provenite de la orientarea rândurilor culturii în
sporirea drenajului aerului rece trebuie să contrabalanseze dezavantajele generate din
cauza eroziunii şi a altor inconveniente. Terenurile înierbate şi miriştea în zonele de pantă
de deasupra livezii pot determina răcirea aerului şi vor spori drenajul aerului rece într-o
plantaţie aflată mai jos. Temperatura aerului măsurată în vii şi livezi cu sistemul de
întreţinere a solului înierbat este de obicei cu 0-0,5°C mai coborâtă decât în viile şi
livezile cu sol lucrat, în funcţie de condiţiile de sol şi de vreme. Fără plante de cultură,
diferenţele ar fi, probabil, mai mari. Prin urmare, existenţa solului lucrat şi tasat într-o
plantaţie va aduce, în general, temperaturi superioare în aer şi o probabilitate mai mică de
dăunare prin drenajul aerului rece în cultură.
Soiuri rezistente la îngheţuri. Plantarea de soiuri şi varietăţi rezistente la îngheţ
este o abordare utilă pentru a evita apariţia pagubelor datorate îngheţului la pomi. S-ar
putea alege soiurile în care a fost încorporată rezistenţă genetică la stresul provocat de
îngheţuri. Cultivatorii trebuie să se informeze din publicaţiile de extensie disponibile
despre soiurile care ar putea rezista la temperaturile scăzute. Pentru livezi, este important
să se aleagă plante care înfloresc târziu pentru a reduce probabilitatea de apariţie a
daunelor provocate de îngheţ, precum şi pentru a selecta plante care sunt mai tolerante la
îngheţ. De exemplu, pomii şi viţa de vie suferă, de regulă, mai rar daune din cauza
îngheţării trunchiului, ramurilor sau mugurilor latenţi, dar sunt frecvent şi intens afectaţi
de îngheţuri atunci când mugurii, florile şi fructele se dezvoltă. Selecţionarea speciilor şi
90
soiurilor de pomi care au un repaus al mugurilor şi o înflorire mai târzie oferă o protecţie
bună, pentru că probabilitatea şi riscul de dăunare prin îngheţ creşte rapid în primăvară,
odată cu avansul fenologic. În cazul în care nu pot fi evitate temperaturile de îngheţ,
atunci trebuie selectate culturi pentru a fi plantate pe baza toleranţei lor la temperaturile
coborâte.
Păstrarea căldurii în soluri. Frecvenţa îngheţurilor şi intensitatea lor este mai
mare în livezile în care solul este cultivat, uscat şi acoperit cu buruieni sau mulci faţă de
livezile în care solul este umed, compact şi liber de buruieni (Johns, 1986). Acest lucru se
datorează faptului că solul lucrat sau liber de buruieni, compact şi umed acumulează mai
multă căldură în timpul zilei decât solul care este acoperit, umbrit (cu mulci la suprafaţă)
şi uscat. Pe timp de noapte această căldură este eliberată în straturile inferioare ale aerului
din jurul plantelor de cultură şi pomilor fructiferi, minimizând daunele provocate de
îngheţ. Aerul este un slab conductor termic şi are o căldură specifică scăzută, astfel încât
solurile cu mai multe şi mai mari spaţii cu aer vor avea tendinţa de a transfera şi stoca mai
puţină căldură.
Când solurile sunt uscate, există mai multe spaţii de aer, care inhibă transferul
căldurii şi depozitarea ei. Prin urmare, în anii secetoşi, protecţia la îngheţ este
îmbunătăţită prin umectarea solurilor uscate. Scopul este de a menţine conţinutul de apă
din sol aproape de capacitatea de câmp, care este de obicei conţinutul de apă de la 1 la
3 zile de la umezirea completă. Nu este necesar să udăm solul profund, deoarece cele mai
multe zile de transfer de căldură şi de depozitare implică doar primii 30 de cm. Udarea
solului va face de multe ori culoarea mai închisă şi creşte absorbţia radiaţiei solare. Cu
toate acestea, atunci când suprafaţa este umedă, atunci şi evaporarea este, de asemenea,
crescută, iar pierderile de energie prin evaporare tind să contrabalanseze beneficiile
absorbţiei radiaţiei. Cel mai bine este să se ude solurile uscate înainte de îngheţ, astfel
încât soarele să poată încălzi suficient solul (Harpal și Graeme, 2004).
Buruienile permanente cresc incidenţa îngheţurilor în trei moduri: prin umbrirea
solului, care împiedică fluxul de căldură spre sol, prin uscarea solului, precum şi prin
creşterea suprafeţei radiante reci care vine aproape de nivelul fructelor. Mulciul în strat
gros creşte incidenţa îngheţurilor prin faptul că împiedică fluxul de căldură spre sol în
timpul zilei şi provoacă încetinirea fluxului de căldură în partea de sus a paielor în timpul
nopţii. Un sol cultivat uscat creşte incidenta îngheţurilor, deoarece cultivarea creează mai
multe spaţii cu aer în sol, care acţionează în calitate de straturi izolante şi împiedică fluxul
de căldură al solului, reducând şi procesul de stocare a căldurii în timpul zilei.
Pentru protecţia pasivă la îngheţ, este mai bine să eliminăm toată vegetaţia
(culturile de acoperire) din livezi şi podgorii. Eliminarea culturilor de acoperire va spori
absorbţia radiaţiilor la sol, care îmbunătăţeşte transferul de energie şi procesele de
depozitare. Culturile de acoperire sunt, de asemenea, cunoscute pentru concentraţiile lor
superioare în bacterii care constituie nuclee de îngheţ în multe livezi şi culturi de viţă de
vie, astfel încât prezenţa vegetaţiei în livezi şi podgorii creşte concentraţiile bacteriilor şi,
prin urmare, potenţialul apariţiei dăunărilor din cauza îngheţului. În general, cositul,
cultivarea şi stropirea cu erbicide sunt metode pentru a elimina stratul de vegetaţie. Dacă
este posibil, culturile de pomi trebuie să fie cosite suficient de devreme pentru a permite
resturilor vegetale să se descompună sau acestea să fie eliminate din livadă. Cultivarea
solului trebuie să se facă înainte de sezonul de îngheţ şi solul ar trebui să fie compactat
superficial şi irigat în urma cultivării pentru a îmbunătăţi transferul de căldură şi
depozitarea acesteia.
Prin urmare, păstrarea solului umed cu irigări frecvente, menţinerea acestuia liber
de buruieni şi compactarea lui superficială cu mijloace mecanice este cea mai bună
tehnică pentru a minimiza daunele provocate de îngheţ în livezi şi vii.
91
Covorul vegetal. Plantarea unor arbori cu coroana mare în livezi oferă o oarecare
protecţie la îngheţ. Curmalii în California şi pinii în sudul statului Alabama sunt folosiţi
ca acoperiş cu coronamentul lor pentru protejarea plantaţiilor de citrice (Perry, 1994).
Vopsirea trunchiului pomilor (Harpal și Graeme, 2004). Scoarţa pomilor crapă
uneori, atunci când în perioada de repaus facultativ există fluctuaţii mari de temperatură
de la o zi însorită şi caldă, la o noapte geroasă (este afectat cambiul). Vopsirea
trunchiurilor cu vopsele albe rezistente la apă pe bază de latex, în anul anterior în toamnă
târziu, când temperatura aerului este de peste 10°C, va reduce pericolul de îngheț.
Vopseaua albă, izolarea şi alte împachetări sunt deja aplicate în scopul îmbunătăţirii
rezistenţei la îngheţ la piersici. Vopseaua sau împachetările scad temperaturile cambiului
la sfârşitul iernii provocate de radiaţiile solare din timpul zilei şi îmbunătăţesc rezistența
la ger. Înfăşurarea trunchiurilor pomilor cu materiale izolatoare (de exemplu, materiale
care conţin spaţii de aer care împiedică transferul de căldură) va proteja pomii tineri de
daune din cauza gerurilor şi posibil pieirea. Se recomandă utilizarea unor materiale
izolatoare care nu absorb apa, iar trunchiurile ar trebui să fie înfăşurate de la suprafaţa
solului pe o înălţime cât mai mare posibil. Materiale ușoare (fibra de sticlă) şi ambalajele
de izolare din poliuretan cu rezistenţă mare la transferul de căldură vor oferi cea mai bună
protecţie dintre materialele disponibile în comerţ. De obicei, învelitorile trunchiurilor sunt
îndepărtate după 3 până la 4 ani. Principalul dezavantaj la învelirea trunchiului este
potenţialul crescut pentru atacul bolilor. Aplicarea spray-urilor cu fungicid înainte de
învelire ajută la reducerea problemelor cauzate de boli.
Fertilizarea. Plantele cu frunze căzătoare fructifere, cum ar fi piersicul, care nu
sunt bine alimentate din punct de vedere nutriţional, mai ales în ceea ce priveşte azotul,
sunt mai expuse dăunării prin acţiunea îngheţurilor. Mugurii floriferi ai speciilor
pomicole, defectuos sau puţin fertilizate, sunt mai puţin sănătoşi şi mai uşor deterioraţi de
ger. Folosind aplicarea azotului la mijlocul verii sau după recoltare se poate induce o
creştere şi dezvoltare mai puternică a mugurilor de rod ai pomilor şi unele întârzieri în
înflorire, în special la sâmburoase, cum ar fi piersicul și caisul. Pomii debilitaţi sunt mai
sensibili la daunele provocate de îngheţuri, iar fertilizarea îmbunătăţeşte starea lor
fiziologică. De asemenea, pomii care nu sunt fertilizaţi în mod corespunzător tind să-şi
piardă frunzele mai devreme în toamnă şi florile mai devreme în primăvară, ceea ce creşte
sensibilitatea la daunele datorate îngheţului. Cu toate acestea, relaţia dintre nutrienţii
specifici şi rezistenţa crescută este obscură, iar literatura de specialitate conţine multe
contradicţii şi interpretări parţiale. În general, fertilizarea cu azot şi fosfor înaintea unui
îngheţ favorizează creşterea şi sporeşte sensibilitatea la îngheţuri. Pentru a spori rezistenţa
plantelor, ar trebui evitată aplicarea de îngrăşăminte cu azot la sfârşitul verii sau începutul
toamnei. Cu toate acestea, fosforul este de asemenea important pentru diviziunea celulară
şi, prin urmare, este important pentru recuperarea ţesuturilor după îngheţ. Potasiul are un
efect favorabil asupra bilanţului apei şi asupra fotosintezei la plante. Cu toate acestea,
cercetările sunt împărţite cu privire la avantajele potasiului pentru protecţia la îngheţ.
Substanţele chimice. Au fost testate unele materiale ieftine, care ar putea fi
depozitate uşor până la folosire şi sunt portabile şi uşor de aplicat pentru a asigura o
protecţie eficientă la îngheţ. Posibilităţile de utilizare a substanţelor crio-protectoare, anti-
transpirante şi a regulatori de creştere sunt încurajatoare.
Au fost examinate o serie de materiale care ar putea schimba punctul de
congelare al ţesuturilor plantelor, reduce numărul bacteriilor care constituie nuclee de
congelare şi astfel să împiedice îngheţarea, sau materiale care frânează creşterea şi astfel
întârzie decălirea. Cu toate că sunt promovate mai multe produse ca materiale de protecţie
la îngheţ, nici unul dintre materialele disponibile în comerţ nu a rezistat cu succes
controlului efectuat cu teste ştiinţifice. Cultivatorii trebuie să fie foarte atenţi cu privire la
92
acceptarea cererilor de promovare ale acestor materiale (Ullio, 1986; Powell şi Himelrick,
1998).
Aplicarea regulatorilor de creştere, care ar putea mări rezistenţa la îngheţuri a
bobocilor şi florilor, întârzierea înfloririi sau ambele par să fie măsuri de perspectivă în
acest moment. Printre regulatorii de creştere testaţi, numai etephonul compus care
eliberează etilenă a demonstrat o acţiune semnificativă (Gallasch, 1992; Powell şi
Himelrick, 1998). Etephonul creşte rezistenţa la iernare a mugurilor floriferi şi provoacă
întârzierea înfloririi soiurilor de piersici cu patru până la şapte zile. Acesta a demonstrat
aceleaşi efecte şi asupra soiurilor de cireş. În Statele Unite, etephonul a fost etichetat la
nivel federal pentru utilizare la cireş şi este acceptat în câteva state şi pentru utilizare la
piersic.
Metode de protecţie activă – compensează pierderea de energie radiantă:
Irigarea. Irigarea este cea mai veche metodă, cea mai populară şi cel mai eficient
mijloc de protecţie la îngheţ. Irigarea se face cu aspersoare montate deasupra sau sub
coronamentul culturilor. Stropirea coroanelor cu apă degajă căldura latentă de îngheţare
atunci când apa se transformă din lichid în gheaţă. Atâta timp cât gheaţa se formează,
căldura latentă eliberată de apă compensează eficient căldura pierdută de culturi către
mediul înconjurător, prin aerul aflat sub pragul de îngheţ.
Pentru cele mai multe situaţii, aspersoarele (miniaspersoarele) care se rotesc o
dată în fiecare minut şi distribuie o normă de udare de 2 până la 4 mm de apă pe oră sunt
suficiente. O sursă de energie de rezervă este esenţială, deoarece o pană de curent poate fi
devastatoare în perioada cu temperaturi negative. După ce a început aplicarea udării
(tabelul 4), irigarea trebuie să continue până când radiaţia solară directă cade pe pomii din
plantaţie (Wickson, 1990). În timpul celorlalte anotimpuri aspersoarele pot fi folosite
pentru răcirea prin evaporare, răcirea artificială, întârzierea înfloririi, prevenirea căderii
fructelor, împotriva apariţiei leziunilor pe fructe sub formă de arsuri solare şi pentru
îmbunătăţirea colorării fructelor.
Tabelul 4. Temperaturile de pornire a instalaţiilor de irigare împotriva îngheţurilor, în

funcţie de temperatura punctului de rouă (Temp. rouă) măsurată în aerul din livadă
Temp.
rouă -9,5 -9,0 -8,5 -8,0 -7,5 -6,5 -6,0 -5,5 -5,0 -4,5 -4,0 -3,5 -3,0 -2,0 -1,5
(°C)
Temp.
start
4,0 4,0 3,5 3,5 3,0 3,0 3,0 2,0 2,0 1,5 1,5 1,0 1,0 0,5 0,5
irigare
(°C)
Aspersoarele plasate sub coroana pomilor sunt frecvent utilizate pentru protecţia
la îngheţ a culturilor de pomi din regiuni în care temperaturile minime nu sunt prea
reduse, fiind necesară doar o protecţie uşoară. În plus faţă de costurile mai reduse pentru
instalare şi operare, se poate, de asemenea, utiliza sistemul de irigare, cu mai puţine
probleme legate de favorizarea atacului bolilor, având, deci, mai multe avantajele faţă de
aspersoarele montate deasupra coroanelor. Ruperea ramurilor din cauza încărcăturii cu
gheaţă, saturarea cu apă a solurilor şi băltirea apei, funcţionarea defectuoasă şi
întreruperea aplicării apei nu mai constituie probleme pentru aspersoarele de sub
coronament, acestea având intensitate redusă de aplicare (2,0-3,0 mm/h). Pentru
aspersoarele montate sub coroana pomilor, principiul protecţiei anti-îngheţ este de a
aplica apă la o frecvenţă şi normă de udare care să menţină temperatura suprafeţei solului
aproape de 0°C. Acest lucru provoacă creşterea cantităţii de radiaţii de undă lungă
93
provenite de la sol şi transferul de căldură devine substanţial mărit la plantele de cultură
în raport cu o cultură neprotejată.
Prin aspersoarele montate sub coronamentul pomilor se aplică mai puţină apă
decât prin aspersoarele convenţionale, în ideea de a menţine numai solul de sub plante
aproape de 0°C, în scopul de a se concentra şi de a spori radiaţiile de la sol şi transferul de
căldură latentă de îngheţare a apei la suprafaţa solului, în sus spre plante.
Sursele de căldură. Încălzirea aerului din livezi ca măsură de protecţie împotriva
îngheţului a fost promovată de secole. Costul ridicat al combustibilului şi reglementările
privind protecţia mediului au furnizat în ultimul timp un motiv ca fermierii să se orienteze
spre alte metode. Există şi unele avantaje la utilizarea încălzirii. Cele mai multe
încălzitoare sunt concepute pentru a arde ulei şi pot fi plasate ca unităţi de sine stătătoare
sau conectate printr-o reţea de conducte de-a lungul livezii. Avantajul conectării
încălzitoarelor este abilitatea de a controla rata de ardere şi a închide toate încălzitoare de
la un post central de pompare, foarte simplu prin reglarea presiunii de pompare. Poate fi
proiectat, de asemenea, un sistem de conducte care să utilizeze gaze naturale. Până acum
propanul, butanul, precum şi sistemele de gaze naturale au fost utilizate pentru citrice.
Totuși, această metodă este dificil de utilizat acum în condițiile din Dobrogea, datorită
complexității și costurilor apreciabile.
Ventilatoarele. Scopul utilizării utilajelor eoliene este de a circula aerul cald în
jos până la nivelul culturii. Maşinile eoliene sunt eficiente numai în condiţii de îngheţ
radiativ. Acestea trebuie să fie instalate şi exploatate după o înţelegere aprofundată a
modului în care îngheţul afectează o anumită zonă sau livadă (Lipman şi Duddy, 1999). O
maşină eoliană tipică cu pale de aproximativ 5 m în diametru, montată pe un turn de 10 m
din oţel, poate proteja o suprafaţă de aproximativ patru hectare, în cazul în care zona este
relativ plată şi rotundă. Ventilatorul este propulsat de un motor care furnizează o putere
de 85-100 CP. Maşinile de vânt utilizate în combinaţie cu încălzirea aerului oferă cea mai
bună protecţie. Când aceste două metode sunt combinate, numărul necesar de încălzitoare
la hectar este redus cu aproximativ jumătate.
Maşinile de vânt oferă avantaje notabile în protecţia la îngheţ prin reducerea
cerinţelor de forţă de muncă, reducerea realimentărilor şi stocarea dispozitivelor
generatoare de căldură şi necesită un cost operaţional redus pe hectar. Maşinile eoliene
folosesc numai 5 până la 10 procente din energia pe oră, în comparaţie cu încălzitoarele.
Costul de instalare iniţial este similar cu cel pentru un sistem de încălzire cu conducte,
făcând maşinile de vânt o alternativă atractivă la încălzirea pentru protecţia la îngheţ. Ele
sunt, de asemenea, mai ecologice (cu excepţia zgomotului), deoarece acestea nu produc
fum sau nu poluează intens aerul.
O privire de ansamblu asupra avantajelor şi limitele metodelor menţionate în
această secţiune este prezentată în continuare. Fiecare producător trebuie să aleagă
metoda adecvată de protecţie la îngheţ pentru terenul particular luat în considerare. Odată
ce decizia a fost luată, pentru ca protecţia la îngheţ să fie practicată cu succes, se vor
aplica trei orientări la toate sistemele: 1. Operaţiunea de protecţie împotriva îngheţului
trebuie să fie făcută cu aceeaşi grijă şi atenţie ca şi tratamentele fito-sanitare, fertilizarea,
tăierea şi alte practici culturale. 2. Echipamentele de protecţie la îngheţ trebuie să fie
utilizate în mod corect, cu discernământ şi cu atenţie la detalii şi fiabilitate.
Prognoza pentru următoarele una sau două zile. Condiţiile meteorologice pentru
apariţia îngheţului sunt cer senin, inversiune de temperatură şi viteza vântului mai redusă
de 7 kilometri pe oră. Aceste condiţii meteorologice sunt în mod normal asociate cu
sisteme de presiune înaltă în timpul sezonului de iarnă. În cazul în care cerul este senin,
atmosfera este relativ calmă, seara rece, iar cartograma prognozei arată că zona de interes
94
se încadrează bine în cadrul unui sistem de înaltă presiune, în care se aşteaptă îngheţ în
următoarele una sau două nopţi.
Caracteristici climatice necesare pentru zonarea livezilor
Temperaturile orare optime ale piersicului se situează între 20 şi 33°C

(amplitudine 13°C), iar cele absolute minime sunt de 7°C şi maxime de 35°C (în afara
intervalului temperaturilor absolute creşterea ţesuturilor meristematice ale părţii aeriene a
pomilor încetează). Temperaturile orare optime ale caisului se situează între 14 şi 35°C
(amplitudine 21°C), iar cele absolute minime sunt de 7°C şi maxime de 40°C (cu 5°C
peste piersic). Analizând o bază de date multianuală de 50 de ani din perioada 1961-2010,
s-a constatat că numărul mediu anual de ore cuprins între temperaturile optime (minime
până la maxime) este, în general, cel mai mare la Constanţa (figura 8), cu 1.924 ore la
piersic şi 3.814 la cais (figura 9), faţă de numai 1.794 şi 3.623 ore la Bucureşti – Băneasa
şi 1.672 la piersic şi 3.156 ore la cais la Oradea.
Figura 8. Variația mediilor pentadale ale numărului zilnic de ore divizate pe cele cinci
intervale de favorabilitate termică pentru piersic, la Constanța (stânga) și comparativ
Oradea (dreapta) (medii multianuale și abateri standard din perioada 1961-2010)
Deci, şi din acest punct de vedere, al numărului de temperaturi optime din

întreaga perioadă de vegetaţie, Dobrogea are cele mai favorabile condiţii pentru creşterea
şi dezvoltarea celor două specii pomicole.
Accidente climatice din sezonul cald (secetă şi grindină) – Chițu ș.a., 2014
În România, pomicultura se confruntă frecvent cu seceta, care afectează
principalele zone agricole ale ţării, cu precădere cele din sud şi sud-est. Absenţa
precipitaţiilor este marcată de temperaturi crescute peste media multianuală, de lipsa de
apă, de vânt, de căldura care exercită influenţe negative asupra solului, asupra apei din
sol, cu consecinţe asupra plantaţiilor de pomi şi, mai ales, asupra recoltelor.
Principalul mijloc de combatere a secetei şi a fenomenului de deşertificare este
reprezentat de aplicarea irigaţiilor.
După cum s-a menționat anterior, Dobrogea este cea mai aridă regiune din
România, considerată ca semiaridă la nivel global, după orice indicator de ariditate
analizat. În acest sens, s-a experimentat aplicarea irigării sub stres hidric la specia piersic,
un procedeu de limitare a impactului negativ al schimbărilor climatice (prezentat mai jos).
Grindina produce pagube variabile în funcţie de mărimea şi de intensitatea ei, de
durată şi de momentul când cade. Grindina produce pagube foarte mari, deoarece sfâşiind
frunzele micşorează fotosinteza. În plus, ea provoacă răni pe fructe, lăstari şi tulpini, ceea
95
ce constituie porţi de infecţie pentru boli. Rănile produse de grindină pe fructe, chiar dacă
se cicatrizează, depreciază aspectul comercial şi calitatea producţiei. Pentru apărarea
pomilor împotriva grindinei, se recomandă amplasarea în livezi a plaselor antigrindină şi
aplicarea tratamentelor fitosanitare. Pentru cicatrizarea rănilor, tratamentele fitosanitare
se aplică imediat după evenimentul meteo, cu produse de protecţie a plantelor omologate,
utilizând dozele recomandate pentru cultura respectivă.
Figura 9. Variația mediilor pentadale ale numărului zilnic de ore divizate pe cele cinci
intervale de favorabilitate termică pentru specia cais, la Constanța (stânga) și comparativ
Oradea (dreapta) (medii multianuale și abateri standard din perioada 1961-2010)
Figura 10. Aspecte privind efectul grindinei la soiul Southland, Valu lui Traian
Sunt recomandate produsele de protecţie a plantelor care conţin substanţa activă

cupru (Alcupral 50 PU, Chorus 75 WG, Funguran Oh 300 SC, Zeamă bordeleză tip MIF).
Se pot aplica şi produse speciale ale firmelor distribuitoare de pesticide, de exemplu
Amalgerol Premium (Cheminova) pentru stresul produs. Observație: Substanțele de
protecție sunt orientative, fiind susceptibile anual de înlocuire cu altele prin reglementări
la nivel european.
Pentru a atenua consecinţele stresului provocat de grindină asupra culturilor este
recomandabil a se adăuga în soluţie un fertilizator foliar, bine echilibrat cu macro şi
microelemente, cu condiţia esenţială de a fi compatibil cu fungicidul amestecat. La SCDP
Constanţa, în a doua decadă a lunii iulie 2014, respectiv pe 11 iulie, cantitatea de
precipitaţii a fost însoţită, timp de 10 minute, de o cădere de grindină care a afectat 80%
din producţia de fructe la soiul Southland (figura 10).
96
Temperaturile ridicate sunt, în general, nefavorabile dezvoltării fructelor şi
desfăşurării procesului de anteză la cais şi piersic (Fischer ş.a., 2010).
Zonarea piersicului şi caisului în România
Pentru crearea hărţilor de favorabilitate a speciilor pomicole (Coman și Chițu,

2014) s-au utilizat în această etapă numai factorii climatici şi pedologici consideraţi de
literatura de specialitate (Bowen şi Hollinger, 2004, Alternative Crops Project, Illinois
State Water Survey, SUA) ca fiind cei mai importanţi/restrictivi pentru cultura pomilor în
România. Avantajul metodei este că poate estima favorabilitatea unui teritoriu pentru
multe culturi agricole, mult mai multe decât prin bonitarea românească (Teaci, 1980), dar
dezavantajul principal este că precizia estimării este aproximativă.
În modelul de favorabilitate aplicat în această zonare au fost incluşi următorii
indicatori climatici: suma precipitaţiilor anuale mediată pe o perioadă de 50 de ani, 1961-
2010, durata perioadei de vegetaţie exprimată în număr de zile, suma temperaturilor orare
ale aerului grupată pe intervalele de favorabilitate prezentate în tabelul 3 şi temperatura
minimă, pragul de rezistenţă a speciilor pomicole la gerurile din anotimpul rece, precum
şi trei factori pedologici (textura solurilor în orizontul superior, drenajul solurilor şi pH-ul
acestora tot în orizontul superior). Ceilalţi factori s-au considerat deocamdată că sunt mult
mai greu de cuantificat, efectul lor asupra gradului de favorabilitate a terenurilor destinate
plantaţiilor pomicole fiind neglijat în prezentul studiu.
În alcătuirea hărţilor de favorabilitate, factorii climatici compuşi din valorile
medii, maxime şi minime zilnice ale temperaturii aerului, precum şi abaterea lor standard
şi sumele anuale ale precipitaţilor atmosferice şi temperaturile minime absolute anuale şi
abaterea lor standard au fost calculate pe baza măsurătorilor efectuate pe o perioadă de
50 de ani (1961-2010), la o reţea compusă din 121 de staţii meteorologice cu program
specializat agrometeorologic, reprezentative pentru întreg teritoriul agricol al României.
Modelul simplificat de zonare a fost aplicat în două etape. Prima etapă a inclus
procedurile de evaluare individuală a gradului de favorabilitate a variabilelor solului
(textură, pH şi drenaj) şi a celor climatice (temperatură medie şi extremele zilnice,
precipitaţii, temperatura minimă absolută din iarna şi numărul de zile ale perioadei de
creştere), prin compararea condiţiilor locale cu cerinţele speciilor pomicole. A doua etapă
a combinat scorurile de favorabilitate ale solului şi climei într-un scor (notă) global de
favorabilitate, rezultând atât o estimare cu caracter cantitativ (valori numerice între 0 şi
4), cât şi o descriere calitativă (calificative).
Valorile numerice posibile sunt cuprinse intre 0 şi 4, semnificaţia lor privind
gradul de favorabilitate al unui amplasament pentru o specie pomicolă fiind următorul:
intervalul dintre nota 0 şi 0,5 este considerat nefavorabil speciei respective; intervalul
dintre notele 0,5 şi 1,5 este considerat puţin favorabil; intervalul dintre 1,5 şi 2,5 moderat
favorabil; intervalul dintre 2,5 şi 3,5 favorabil, iar notele mai mari de 3,5 vor conferi
locaţiei respective calificativul de foarte (extrem) de favorabil, ceea ce nu exclude,
bineînţeles, aplicarea măsurilor tehnologice de bază pentru cultura respectivă. Notele de
favorabilitate sunt reprezentative pentru cerinţele faţă de sol şi climă şi caracteristicile
solului pentru culturile respective și se referă la suprafeţe bine delimitate şi variabile:
localitate (UAT), bazin pomicol, judeţ.
Ca rezultat final, au fost realizate cartogramele de favorabilitate pentru fiecare
specie pomicolă în funcţie de cei patru indicatori biologici determinați climatic
(încadrarea în durata optimă a perioadei de vegetație, acumularea numărului de ore cu
temperaturi optime din perioada de vegetație, acoperirea consumului de apă al pomilor
97
din precipitații și rezistența la geruri a pomilor) și trei indicatori pedologici: textură,
reacţie şi drenajul solului.
După ce au fost obţinute cartogramele de favorabilitate ale terenurilor pentru
fiecare specie pomicolă în funcţie de indicatorii de climă şi de sol luaţi în considerare, pe
baza lor a fost construită favorabilitatea generală a terenului, folosind următoarea
formulă:
nota temp. +nota drenaj + nota textură + nota pH

( )∗
4
nota ger ∗ nota precipitații ∗ nota durată perioadei de vegetație 0,3
( )
64
Tabelul 5. Notele de favorabilitate naturală și potențată a terenului pentru piersic și cais în

unitățile teritoriale administrative (UAT) din Dobrogea; notele ≥ 2,4 au fost redate cu
caractere îngroșate
Piersic, Piersic,
Cais Cais
COD nectarin nectarin
Județ Comuna favorabilitate favorabilitate
SIRUTA favorabilitate favorabilitate
naturală potențată
60598 CT 23 August 1,85 2,80 1,95 2,95
60883 CT Adamclisi 2,34 2,88 1,92 2,91
60570 CT Agigea 1,88 2,84 1,97 2,99
60945 CT Albesti 1,71 2,59 1,78 2,69
61005 CT Aliman 2,29 2,83 1,88 2,85
63198 CT Amzacea 1,99 2,82 1,95 2,96
61069 CT Baneasa 2,50 3,08 2,10 3,18
63294 CT Baraganu 2,10 2,74 1,90 2,88
61121 CT Castelu 2,21 2,74 1,89 2,86
61167 CT Cerchezu 2,19 2,83 1,96 2,98
60776 CT Cernavoda 2,21 2,72 1,76 2,67
61210 CT Chirnogeni 2,10 2,75 1,90 2,88
61256 CT Ciobanu 1,57 2,38 1,60 2,42
61283 CT Ciocarlia 2,24 2,76 1,90 2,88
61318 CT Cobadin 2,30 2,85 1,96 2,97
61372 CT Cogealac 1,81 2,71 1,86 2,82
61452 CT Comana 1,81 2,70 1,88 2,85
60419 CT Constanta 1,89 2,86 1,99 3,01
61513 CT Corbu 1,83 2,73 1,90 2,88
63286 CT Costinesti 1,94 2,94 2,04 3,09
61559 CT Crucea 1,85 2,71 1,86 2,82
61620 CT Cumpana 1,89 2,83 1,96 2,98
63300 CT Cuza Voda 2,21 2,72 1,88 2,85
61675 CT Deleni 2,36 2,91 1,95 2,96
61737 CT Dobromir 2,45 3,01 2,01 3,04
63161 CT Dumbraveni 2,27 2,80 1,93 2,93
60455 CT Eforie 1,94 2,93 2,03 3,08
63334 CT Fantanele 1,71 2,58 1,75 2,66
61808 CT Garliciu 1,75 2,65 1,76 2,67
61826 CT Ghindaresti 1,82 2,76 1,85 2,80
63326 CT Gradina 1,85 2,77 1,87 2,83
60801 CT Harsova 1,44 2,19 1,50 2,27
98
Piersic, Piersic,
Cais Cais
63278 CT Horia 1,83 2,77 1,88 2,84
61871 CT Independenta 2,34 2,90 1,99 3,02
61951 CT Ion Corvin 2,43 2,99 2,01 3,04
62020 CT Istria 1,66 2,47 1,70 2,58
60632 CT Limanu 1,74 2,64 1,83 2,77
62057 CT Lipnita 2,40 2,96 2,01 3,05
63152 CT Lumina 1,73 2,58 1,78 2,70
60482 CT Mangalia 1,66 2,52 1,75 2,65
60847 CT Medgidia 2,19 2,69 1,85 2,81
62137 CT Mereni 2,07 2,74 1,90 2,88
62253 CT Mihai 1,75 2,61 1,80 2,73
Viteazu
62191 CT MihailKogal 1,99 2,72 1,87 2,84
niceanu
62280 CT Mircea Voda 2,22 2,73 1,87 2,84
62360 CT Murfatlar 2,13 2,69 1,86 2,81
60507 CT Navodari 1,74 2,62 1,83 2,77
62397 CT Negru Voda 1,76 2,58 1,79 2,71
62440 CT Nicolae 2,18 2,75 1,90 2,88
Balcescu
62486 CT Oltina 2,26 2,78 1,88 2,86
62538 CT Ostrov 2,58 3,18 2,11 3,21
60687 CT Ovidiu 1,89 2,76 1,86 2,82
62609 CT Pantelimon 1,86 2,82 1,94 2,93
62672 CT Pecineaga 1,85 2,80 1,94 2,95
62707 CT Pestera 2,30 2,83 1,92 2,91
62761 CT Poarta Alba 2,23 2,83 1,88 2,84
62798 CT Rasova 2,19 2,69 1,78 2,69
62878 CT Sacele 1,61 2,36 1,64 2,49
63318 CT Saligny 2,19 2,70 1,83 2,78
62823 CT Saraiu 1,83 2,77 1,89 2,87
62903 CT Seimeni 2,14 2,70 1,79 2,71
62949 CT Silistea 2,14 2,75 1,89 2,86
62985 CT Targusor 2,01 2,81 1,93 2,93
60534 CT Techirghiol 1,71 2,56 1,79 2,71
63045 CT Topalu 1,82 2,72 1,85 2,80
63072 CT Topraisar 2,00 2,91 2,02 3,06
63189 CT Tortoman 2,11 2,60 1,78 2,69
60721 CT Tuzla 1,88 2,84 1,97 2,98
63125 CT Valu Lui 1,86 2,72 1,89 2,87
Traian
63170 CT Vulturu 1,85 2,80 1,94 2,94
159650 TL Babadag 2,27 2,93 1,98 3,00
159785 TL Baia 1,74 2,60 1,78 2,70
159847 TL Beidaud 1,75 2,65 1,80 2,73
161552 TL Bestepe 2,27 2,80 1,90 2,89
159883 TL C.A.Rosetti 1,46 1,80 1,26 1,90
159945 TL Carcaliu 1,46 2,19 1,51 2,28
159963 TL Casimcea 1,82 2,75 1,87 2,84
160092 TL Ceamurlia De 1,83 2,64 1,84 2,79
Jos
160047 TL Ceatalchioi 1,42 1,74 1,21 1,83
99
Piersic, Piersic,
Cais Cais
160127 TL Cerna 1,87 2,69 1,83 2,77
160172 TL Chilia Veche 2,19 2,70 1,86 2,82
160225 TL Ciucurova 1,90 2,76 1,80 2,74
160261 TL Crisan 1,38 1,71 1,17 1,78
160305 TL Daeni 1,74 2,64 1,78 2,70
160323 TL Dorobantu 1,80 2,69 1,77 2,68
160387 TL Frecatei 2,48 3,06 2,08 3,15
160430 TL Greci 1,93 2,83 1,92 2,91
160458 TL Grindu 1,37 1,69 1,16 1,76
160476 TL Hamcearca 2,28 3,00 2,03 3,08
160528 TL Horia 2,30 3,00 2,02 3,06
161525 TL I.C.Bratianu 1,45 1,78 1,25 1,90
159687 TL Isaccea 2,05 2,57 1,76 2,67
160564 TL Izvoarele 2,12 2,66 1,80 2,72
160617 TL Jijila 1,50 1,97 1,35 2,05
160644 TL Jurilovca 1,98 2,64 1,83 2,77
160680 TL Luncavita 1,56 2,06 1,40 2,12
159730 TL Macin 1,66 2,45 1,65 2,50
160724 TL Mahmudia 1,92 2,37 1,58 2,40
160779 TL Maliuc 1,24 1,53 1,06 1,60
160831 TL Mihai Bravu 2,22 2,81 1,90 2,89
160877 TL Mihail 2,24 2,77 1,90 2,88
Kogalniceanu
160911 TL Murighiol 1,69 2,08 1,43 2,17
160993 TL Nalbant 2,14 2,68 1,83 2,77
161035 TL Niculitel 2,67 3,31 2,23 3,38
161053 TL Nufaru 2,15 2,65 1,80 2,72
161106 TL Ostrov 1,76 2,65 1,77 2,68
161133 TL Pardina 1,65 2,03 1,42 2,15
161151 TL Peceneaga 1,70 2,54 1,70 2,57
161179 TL Sarichioi 2,12 2,65 1,82 2,76
161231 TL Sfantu 1,23 1,54 1,10 1,66
Gheorghe
161259 TL Slava 2,21 3,17 2,14 3,25
Cercheza
161286 TL Smardan 1,14 1,56 1,11 1,68
161302 TL Somova 2,65 3,27 2,22 3,36
161348 TL Stejaru 1,82 2,76 1,81 2,75
159767 TL Sulina 1,32 1,64 1,07 1,62
161384 TL Topolog 1,84 2,78 1,87 2,84
159614 TL Tulcea 2,28 2,81 1,91 2,89
161464 TL Turcoaia 1,46 2,18 1,47 2,23
161543 TL Vacareni 1,51 1,99 1,36 2,07
161482 TL Valea 2,21 2,72 1,88 2,85
Nucarilor
161561 TL Valea Teilor 2,57 3,20 2,07 3,13
În același timp, a fost determinată favorabilitatea generală şi în regim aerohidric

optim, în care s-a considerat că solul are condiţii optime din punct de vedere al regimului
aerohidric, fără stres hidric, deficitul fiind acoperit de irigații, dar și fără exces de apă,
deci în condiţia în care precipitaţiile nu penalizează în niciun fel favorabilitatea pentru
100
fiecare specie în parte. Notele de favorabilitate pentru cais și piersic, atât în stare naturală
cât și potențată, în Dobrogea sunt prezentate în tabelul 5.
Anexa II a STP se aplică astfel:

- pentru sub-măsurile 4.2a, 6.1, 6.3 și 9a: sunt eligibile pentru sprijin proiectele
implementate în UAT-urile care au nota de favorabilitate potențată pentru regimul hidric
≥ 2,40.
- pentru sub-măsura 16.4a: sunt eligibile pentru sprijin proiectele parteneriatelor
în care fermierii și formele asociative își desfășoară activitatea în localități cu nota de
favorabilitate potențată ≥ 2,40;
- pentru sub-măsura 4.1a:
a) sunt eligibile proiectele implementate în UAT-urile care au nota de
favorabilitate naturală ≥ 2,40;
b) proiectele implementate în UAT-urile cu nota de favorabilitate naturală < 2,40
dar care au nota de favorabilitate potențată ≥ 2,40 sunt eligibile dacă prin proiect se
prevede și sistem de irigații pentru toată suprafața înființată, în reconversie. În acest caz,
proiectele care prevăd achiziții simple sunt eligibile doar dacă plantațiile pomicole
deținute de beneficiar sunt irigate. Sistemele de irigații trebuie să fie funcționale și să fie
conectate la o sursa de apă care poate asigura debitul necesar suprafețelor pomicole
menționate anterior.
*Pentru UAT-urile din prezenta anexă care au nota de favorabilitate potențată
< 2,40, pot fi eligibile amplasamente în cadrul UAT-ului dacă beneficiarul sprijinului
furnizează AFIR un studiu avizat de ICDP Mărăcineni sau de o stațiune pomicolă,
efectuat prin metodologia prezentului studiu, prin care arată că amplasamentul respectiv
are o notă de favorabilitate > 2,40
**Semnificația notelor din tabel privind gradul de favorabilitate al unui
amplasament pentru o specie pomicolă este următorul: intervalul dintre nota 0 și 0,5 este
considerat nefavorabil speciei respective; intervalul dintre notele 0,5 și 1,5 este considerat
puțin favorabil; intervalul dintre 1,5 și 2,5 moderat favorabil; intervalul dintre 2,5 și 3,5
favorabil, iar notele mai mari de 3,5 înseamnă foarte (extrem) de favorabil.
După cum se observă în tabel, în stare naturală favorabilitatea terenului la nivel
de UAT pentru ambele specii pomicole este redusă, datorită caracterului semi-arid al
regiunii, predominând notele < 2,4; după potențarea privind regimul aero-hidric al
solurilor, adică prin aplicarea irigației, deoarece problema excesului de apă practic nu se
pune decât pentru areale restrânse cu exces de apă provenit din pânza freatică sau din
stagnare după precipitații deosebit de bogate, notele depășesc 2,4 în cele mai multe
UAT-uri, mai precis în 83% din cazuri pentru piersic și în 85% pentru cais. Statistica
distribuției acestor note arată o medie pe Dobrogea de 2,64 ± 0,36 la piersic și de
2,73 ± 0,37 la cais, ceea ce înseamnă teritorii favorabile cultivării acestor două specii.
UAT-urile cu cele mai mici valori potențate sunt situate, în general, în vecinătatea
suprafețelor de apă din Delta Dunării, lângă lacurile litorale, sau acolo unde eroziunea sau
fertilitatea solurilor este mai redusă.
Bibliografie:
Budan C, şi Chiţu E., 2000. Ghid pentru alegerea terenurilor destinate culturii pomilor. Manuscris
nepublicat.
Bowen C. Roger and Steven E. Hollinger, 2004. Geographic screening of potential alternative
crops. RenewableAgriculture and Food Systems, 19, pp 141-151. doi:10.1079/RAFS200473.
101
Campoy, J. A., Ruiz, D., Cook, N., Allderman, L. and Egea, J. (2011). Clinal variation of
dormancy progression in apricot. South African Journal of Botany. 77, 618-630.
Chandler William Henry, 1937. Chilling requirements for opening of buds on deciduous orchard
trees and some other plants in California. Agricultural Experiment Station, 611; California
Agricultural Experiment Station, Berkeley, Calif.; Bulletin.
Chiţu E., Mateescu E., Petcu A., Surdu I., Sumedrea D., Tănăsescu N., Păltineanu C., Chiţu V.,
Mladin P., Coman M., Butac M., Gubandru V., 2010. Modele de estimare a favorabilităţii
climatice pentru cultura pomilor în România. Editura INVEL Multimedia, Bucureşti. ISBN
978-973-1886-52-7. 132 p.p.
Chițu E., Sumedrea Dorin, Mateescu Elena, Tănăsescu Nicolae, Septar Leinar, Corneanu Gelu,
Platon Ioan Vasile, Petre Gheorghe, Răţoi Iulian, Păltineanu Cristian, Jakab-Ilyefalvi Zsolt,
Petre Valeria, Sumedrea Mihaela, Cristian Marin Florin, Iancu Mihai, Duţu Ion, Mazilu
Crăișor, Ancu Sergiu, Butac Mădălina, Cârdei Eugen, Corneanu Margareta, Sârbu Sorina,
Iurea Elena, Beșleagă Ramona, Croitoru Mihaela, Nicolae Silvia. 2014. Tehnologii pomicole
şi modele inovative de limitare a impactului negativ al schimbărilor climatice. Editura Invel
Multimedia, ISBN: 978-973-1886-89-3, 175 p.p.
Coman M. și Chițu E., 2014. Zonarea speciilor pomicole în func ie de condițiile pedoclimatice și
socio-economice ale României. Editura Invel Multimedia, ISBN: 978-973-1886-93-0, 288
p.p.
Constantinescu N., Ghena N., ş.a.,1967 – Pomicultura, vol. I şi II, Ed. Agro - Silvică, Bucureşti.
Edwards, G. R., 1987. Producing temperate-zone fruit at low latitudes: Avoiding rest and the
chilling requirement. HortScience. 22, 1236-1240.
Fischer, G., Casierra-Posada, F., Villamizar, C. (2010). Producción forzada de duraznero (Prunus
pérsica (L.) Batsch) en el altiplano tropical de Boyacá (Colombia). Revista Colombiana de
Ciencia Hortícolas. 1, 19-32.
Gallasch, P.T. (1992). Guidelines for handling frost damaged citrus trees. Riverland Newsletter
113: 2-3. Jackson, J. E. and Bepete, M. (1995). The effect of hydrogen cyanamide (Dormex)
on flowering and cropping of different apple cultivars under tropical conditions of sub-
optimal winter chilling. Scientia Horticulturae. 60, 293-304.
Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2004. Pomicultură generală, Editura Matrix Rom, Bucureşti.
516 p.p.
Corelli Grappadelli L, Lakso AN. Is maximizing orchard light interception always the best choice?
Acta Horticulturae 2007; 732:507-518.
Harpal S. Mavi, Graeme J. Tupper, 2004. Agrometeorology. Principles and applications of climate
studies in Agriculture.. Food Products Press®. The Haworth Press, Inc. New York • London
• Oxford;
Hutton, R. (1998). Minimising frost damage to citrus. Frost report. Leeton, Australia: Leeton
Growers Association. Inaba, M. and Crandal, P.G. (1988). Electrolyte leakage as an indicator
of high temperature injury to harvest mature green tomatoes. Journal of the American Society
for Horticultural Science 113: 96-99.
Jackson, J. E. and Bepete, M. (1995). The effect of hydrogen cyanamide (Dormex) on flowering
and cropping of different apple cultivars under tropical conditions of sub-optimal winter
chilling. Scientia Horticulturae. 60, 293-304.
Jamieson, G.I. (1986). Frost—Management in horticulture. Farm note. Brisbane, Australia:
Queensland Department of Primary Industries.
Johns, R., 1986. Successful frost control in vineyards. The Australian Grapegrowers and
Winemakers (Septmeber, No. 273): 14-16.
Ki, W.K. and Warmund, M.R. (1992). Low temperature injury to strawberry floral organs at
several stages of development. Horticultural Science 27: 1302-1304.
Kozlovskaya, Z.A. and Myalik, M.G. (1998). Low temperature injury to apple and pear seedlings
following autumn planting in Belarus. In Utkhede, R. and Veghelyi, K. (Eds.), Proceedings
of the Fourth International Susposium on Replant Problems, Budapest, Hungary. Acta
Horticulturae 477: 173-178.
Lipman, A. and Duddy, N. (1999). Frost damage prevention and detection in navel oranges.
Australian Citrus News (June): 7-8.
102
Mavi, H. (2000). Frost damage and control. Agnote DPI/231. Orange, Australia: NSW
Agriculture.
Murray, M., 2011. Critical Temperatures for Frost Damage on Fruit Trees. IPM-012-11, February
2011. Utah State University Extension and Utah Plant Pest Diagnostic Laboratory
Naor, A., Flaishman, M., Syern, R., Moshe, A. and Erez, A. (2003). Temperature effect on
dormancy completion of vegetative buds in apple. Journal of the American Society for
Horticultural Science. 128, 236-241.
Popescu M., Ghena N., Miliţiu I., Mitu M. 1974. Pomicultură specială. Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti. 347 p.p.;
Powell, A.A. and Himelrick, D.G. (1998). Principles of Freeze Protection for Fruit Crops.
Extension Leaflet. Raleigh: North Carolina State University.
Sandu I., Mateescu E., Vătămanu V.V., 2010. Schimbări climatice în România şi efectele asupra
agriculturii. Editura SITECH, Craiova. ISBN 978-606-11-0758-2. p.p. 406;
Szabo, Z., Buban, T., Soltesz, M., and Nyeki, J. (1995). Low winter temperature injury to apricot
flower buds in Hungary. In Gulcan, R. and Askoy, U. (Eds.), Tenth International Symposium
on Apricot Culture, Izmir, Turkey. Acta Horticulturae 384: 273-276.
Teaci, D., 1980. Bonitarea terenurilor agricole : bonitarea și caracterizarea tehnologică a
terenurilor agricole. Editura Ceres, București. 296 p.p.
Ullio, L. (1986). Frost - its nature and control. Vegetable Growers News 9: 5-6. Ventskevich, O.Z.
(1961). Agrometeorology. Jerusalem: Israel Program for Scientific Translation. Weinberger,
J. H., 1950. Chilling requirements of peach varieties. Proceedings of the Florida State
Horticultural Society. 56, 122-128.
Weinberger, J. H., 1950. Chilling requirements of peach varieties. Proceedings of the Florida State
Horticultural Society. 56, 122-128.
Westwood, M.N., 1993. Temperate-zone Pomology: Physiology and Culture. Timber Press. 523
p.p.
Wickson, R.J. (1990). Frost control. Proceedings of Irrigated Horticulture Workshop (pp. 140-
144). Orange, Australia: NSW Agriculture and Fisheries.
White, G.F. and Haas, J.E. 1975. Assessment of Research on Natural Hazards. The Massachusetts
Institute of Technology Press. Cambridge, Massachusetts.
Whiting D., Michael Roll and Larry Vickerman. 2014. Plant Growth Factors: Temperature.
http://www.ext.colostate.edu/mg/gardennotes/143.html.
Woodruff, D., Douglas, N., and French, V. (1997). Frost Damage in Winter Crops. Information
Series Q 987050. Queensland, Australia: Farming Systems Institute, Queensland Department
of Primary Industries.
Youiang, Ho. and Ellison, F. (1996). Frost damage in wheat crops can be managed. Farming
Ahead with Kondinin Group 54: 35-36.
*** A.N.M. București. Studiul particularităților mezoclimatice ale zonelor din sudul României.
Faza 1984. Raport d cercetare.
103
CAPITOLUL IV – Soiuri de piersic şi cais cultivate în România
A - PIERSICUL
Importanţa culturii piersicului
În ţara noastră, cultura piersicului (Prunus persica) este concentrată în partea de

sud-est, de sud şi de vest, unde se găsesc condiţiile pedo-climatice cele mai favorabile
acestei specii. În ultimii ani suprafaţa ocupată cu piersic a scăzut foarte mult, în prezent
fiind de numai 2.690 ha (Coman şi Chiţu, 2014). Din păcate, datorită investiţiilor reduse
în acest tip de afacere sau aplicării unei tehnologii necorespunzătoare, majoritatea
fructelor proaspete de pe piaţă provin din ţările sudice ale Europei şi nu din producţia
internă de fructe. Se aşteaptă ca cererea de pomi fructiferi, implicit de piersic, să crească
odată cu lansarea programului actual de dezvoltare pomicolă, care va permite
proprietarilor de teren să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru înfiinţarea
livezilor.
Piersicul a fost considerat încă din secolul trecut în România ca fiind specia
pomicolă tipică Dobrogei. Este una dintre fructele-vedetă ale verii, recunoscută pentru
proprietăţile sale nutritive şi terapeutice. Fructele sunt în general mari, frumos colorate,
având un conţinut ridicat de zaharuri uşor asimilabile (6,32-14,31%), săruri minerale
(0,30-0,65%), acizi organici (0,22-0,95%), un gust plăcut şi răcoritor (Cociu, 1999).
Fructele pot fi consumate în stare proaspătă, dar şi prelucrate sub formă de gem, dulceaţă,
nectar, compot etc.
Piersicul este o specie foarte precoce, intră pe rod în anul 2-3 de la plantare, este
foarte productiv şi poate oferi, dacă i se asigură îngrijirea corespunzătoare, producţii
constante şi mari timp de 20-25 de ani.
Sortimentul de soiuri de piersic este extrem de diversificat în ceea ce priveşte
forma şi aspectul fructelor, care pot fi consumate în stare proaspătă de la mijlocul-
sfârşitul lunii iunie şi până la sfârşitul lunii septembrie. Habitusul piersicului, care poate fi
de tip standard sau dwarf, împreună cu caracterul ornamental al florilor completează
avantajele oferite de aceată specie, foarte îndrăgită de proprietarii de livezi şi grădini.
Sortimentul de soiuri de piersic
Piersicul face parte din familia Rosaceae, genul Prunus, specia Persica. Cele mai
multe soiuri de piersic provin din specia Persica vulgaris Mill. (piersicul comun).
Piersicul comun prezintă două varietăţi botanice: Persica vulgaris var. rosaeflora Riab.,
cu flori de tip rozaceu şi Persica vulgaris var. campanulaeflora Riab., cu flori de tip
campanulat. Alte specii de piersic sunt: Prunus davidiana Carr., Persica mira [Koehne]
Kov. et Kost, Persica kansuensis [Rhed] Kov. et Kost (strămoşul piersicilor cu pulpa
roşie-sanguine şi floare rozacee, utilizat şi ca portaltoi generativ) şi Persica ferganensis
Kov. et Kost (cu fructe turtite, „sandwice”). Acestea sunt utilizate în procesul de selecţie,
întrucât sunt rezistente la ger şi secetă (Prunus davidiana), au sâmburele mic şi înfloritul
târziu (Persica mira).
În practica curentă sunt utilizate următoarele clasificări ale piersicului:
104
- în funcţie de destinaţie:
- piersici cu fructe pentru desert sau pentru consum în stare proaspătă;
- piersici cu fructe pentru prelucrare sau industrializare;
- în funcţie de caracteristicile fructelor:
- piersici propriu zise, sunt pubescente şi au sâmburele liber, fructul este neaderent la
sâmbure;
- pavii (clingstone) sau piersici de industrie, sunt piersicile cu pubescenţă grosieră,
sâmburele aderent şi pulpa „cauciucată” şi nu se dezintegrează la fierbere;
- nectarinele sunt piersicile cu pieliţa glabră şi sâmburele neaderent la pulpă;
- brugnonele sunt piersicile cu pieliţa glabră (lipsită de perişori) şi sâmburele aderent;
- piersicile, nectarinele şi paviile cu fructul plat;
- în funcţie de forma fructelor:
- rotunde/alungite;
- plate;
- în funcţie de adaptarea din punct de vedere ecologic:
- piersicul adaptat climatului subtropical şi tropical,
- piersicul adaptat climatului temperat şi care necesită un anumit număr de ore de frig
pentru ca mugurii de rod şi cei vegetativi să se dezvolte din punct de vedere
morfologic (la majoritatea soiurilor comerciale între 650 şi 900 ore de frig, cifrele
diferind de la un autor la altul);
- în funcţie de modul de utilizare:
- piersic pentru producţia de fructe,
- piersic ornamental (port, frunze, flori).
În prezent, în ţara noastră se cultivă, alături de soiurile de piersic larg răspândite
pe plan mondial, foarte valoroase (Springcrest, Cardinal, Redhaven, Southland etc.), şi
soiurile nou create în România, în ultimii 25 de ani. Principalele centre în care au fost
obţinute soiuri de piersic, pavii şi nectarine sunt SCDP Constanţa şi SCDP Băneasa, unde
fondul de germoplasmă este conservat în colecţii „ex situ”, care cuprind numeroase
genotipuri.
Alegerea soiurilor pentru viitoarea livadă este unul dintre cele mai importante
elemente atunci când se înfiinţează o plantaţie de piersic. Calitatea fructelor este de cea
mai mare importanţă în alegerea finală a soiului de plantat. Este recomandat ca pentru
orientare în alegerea celor mai potrivite soiuri să se apeleze Institutul de Cercetare-
Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni şi staţiunile de cercetare din
pomicultură (de exemplu, SCDP Constanţa, SCDP Băneasa, SCDP Oradea) care dispun
de loturi demonstrative, unde au fost testate şi pot fi recomandate soiuri valoaroase, bine
adaptate condiţiilor locale. În tabelul 1 jos sunt date câteva caracteristici ale soiurilor de
piersic cultivate cu bune rezultate în livezile din ţara noastră.
Piersicile de desert sunt recomandate pentru calitatea superioară a fructelor,
producţii mari şi constante, de la soiurile cele mai timpurii până la cele mai tardive.
Paviile se caracterizează printr-o pulpă fermă, cauciucată, care nu se
dezintegrează la fierbere şi rezistă mai bine ca piersicile de consum la transport şi păstrare
îndelungată. Paviile sunt foarte productive, producţiile fiind cuprinse între 20 și
40 kg/pom (Dumitru şi Gavăt, 2000). Actualul conveer cultivat la noi se eşalonează pe
cca. 70 de zile (tabelul 1). Coacerea eşalonată a fructelor dă posibilitatea ca ele să poată
aproviziona, ritmic, atât piaţa cât şi fabricile de conserve, în vederea prelucrării lor.
Produsele obţinute în urma procesării paviilor, respectiv dulceaţa şi compotul, sunt net
superioare celor rezultate din prelucrarea piersicilor propriu-zise.
Nectarinele (Prunus persica var. nucipersica), mutaţie spontană a piersicilor, se
caracterizează prin lipsa pufului, au un gust plăcut şi sunt frumos colorate. Constituie o
105
Tabelul 1. Caracteristicile principalelor soiuri de piersic şi nectarine cultivate în România - date multianuale
Pomul Fructul
Începutul
Tipul Culoarea Mărimea Epoca de recoltare şi
SOIUL Vigoare înfloritului Formă Sâmburele
florii pulpei medie (g) consum (decada)
(limite med)
Piersici pentru consum în stare proaspătă
semi- III iunie -
Springcrest mare 24.03-7.04 rozacee sferică galbenă 150
aderent I iulie
sferică-
Cardinal mare 27.03-10.04 campanulată galbenă 165 aderent I iulie
asimetrică
sferică-uşor galben-
Raluca mijlocie 29.03-15.04 campanulată 165 neaderent I iulie
asimetric portocalie
galben
Florin mijlocie 03.04-25.04 rozacee plată 170 neaderent I iulie
portocalie
mijlocie-
Filip 23.03-22.04 rozacee plată albă 70 neaderent II iulie
mare
galbenă semi-
Redhaven mijlocie 31.03-19.04 campanulată sferică 180 III iulie
aurie aderent
III iulie –
Monica mică 01.04-22.04 rozacee plată alb-crem 110 neaderent
I august
galbenă
Southland mijlocie 24.03-21.04 rozacee sferică 250 neaderent I, II august
aurie
sferică- galben
Jerseyglo mare 24.03-20.04 rozacee 180 neaderent II, III august
asimetrică portocalie
Flacăra mijlocie 31.03-17.04 campanulată ovoidă galbenă 280 neaderent I, II septembrie
Superbă de
mijlocie 1.04-21.04 campanulată ovoidă alb-crem 150 neaderent I, II septembrie
toamnă
Pavii sau clingstone (piersici pentru industrie)
Mimi mijlocie 29.03-18-04 campanulată sferic-ovoidal portocalie 230 aderent III iulie
ovoidă-uşor galben-
Minodora mare 30.03-20.04 campanulată 175 aderent III iulie
asimetrică portocalie
Iustin mijlocie 29.03-21.04 rozacee plată alb-crem 160 aderent II, III august
Pomul Fructul
Începutul
SOIUL Tipul Culoarea Mărimea Epoca de recoltare şi
Vigoare înfloritului Formă Sâmburele
florii pulpei medie (g) consum (decada)
(limite med)
galben- III iulie –
Catherine sel. 1 mare 28.03-12.04 rozacee sferică 210 aderent
portocalie I august
Excelsior mijlocie 20.03-10.04 rozacee sferică galbenă 140 aderent II, III septembrie
Nectarine pentru consum în stare proaspătă
sferică-uşor semi-
Cora mare 25.03-11.04 campanulată galbenă 90 II, III iunie
asimetrică aderent
sferic-uşor III iunie –
Delta mijlocie 24.03-11.04 campanulată galbenă 100 aderent
alungit I iulie
Romamer 2 mijlocie 25.03-13.04 rozacee oblong galbenă 120 aderent I, II iulie
28.03-14.04 semi- III iunie -
Costin mijlocie rozacee ovală galbenă 110
aderent I iulie
mică- III iulie –
Liana 27.03-9.04 rozacee plată albă 60 neaderent
mijlocie I august
semi-
Crimsongold mijlocie 19.03-29.03 rozacee sferică galbenă 90 II iulie
aderent
galben-
Creola mijlocie 29.03-20.04 campanulată plată 90 neaderent III iulie
portocalie
mijlocie- galben-
Marina 28.03-23.04 campanulată plată 100 neaderent II iulie
mare portocalie
sferic-uşor
Independance mare 31.03-23.04 rozacee galbenă 150 semiaderent III iulie
alungit
Flavortop mare 24.03-28.04 rozacee rotundă galbenă 185 neaderent II august
mijlocie- sferic-uşor
Fantasia 24.03-30.04 rozacee galbenă 190 neaderent II, III august
mare alungit
Brugnone (nectarine pentru industrie)
mică galben-
Valerica 14.03-28.03 rozacee ovală 115 aderent II august
(semidwarf) portocalie
Anemona mijlocie 18.03-13.04 campanulată sferic-ovoidal portocalie 120 aderent I august
sursă importantă de venituri pentru ţările mari cultivatoare (SUA, Italia, Franţa, Spania şi
Grecia), cultura acesteia deţinând unul din primele locuri în privinţa rentabilităţii (Cociu,
1980). Conveerul varietal este de cca. 70 de zile, între 20 iunie şi 30 august, primele trei
soiuri cu care acesta debutează: Cora, Delta, Romamer 2, sunt creaţii ale SCDP
Constanţa.
Brugnonele pot fi prelucrate, dar şi consumate, în stare proaspătă. Brugnonele
(ca şi paviile) se caracterizează prin pulpă fermă şi cauciucată, sâmbure aderent la pulpă,
dar şi prin lipsa pufului specific piersicilor.
Grupa piersicilor cu fructul plat cuprinde atât piersici cât şi pavii şi nectarine.
Fructele sunt puternic aromate şi colorate intens în roşu, galben cu striuri roşii, roşu-
grena, roşu-carmin etc., iar pulpa este albă, galbenă sau portocalie. Sâmburele este mic şi
plat. China este ţara lor de origine şi în ţările Europei au fost multă vreme considerate o
curiozitate. Greutatea unui fruct poate ajunge de la 80-110 g la sourile cu maturare
timpurie, până la 680 g (Li, 1984, Bassi şi Monet, 2008). Şi acestea pot fi utilizate atât
pentru consum în stare proaspătă, dar sunt apreciate şi pentru industrializare, putând fi
folosite cu fructul întreg.
Tabelul 2. Principalele caracteristici ale fructului şi date de producţie la câteva soiuri de

piersici şi nectarine - date multianuale
Denumirea Substanţa Aciditatea Destinaţia Producţia de fructe
soiului uscată (mg acid malic fructelor (valori orientative)
(%) la 100 g) Kg/pom t/ha*
Piersici pentru consum în stare proaspătă
consum în stare
Springcrest 7,7 0,66 propaspătă 22,8 19,0
consum în stare
Cardinal 9,3 0,58 proaspătă şi 20,4 17,0
procesare
consum în stare
Raluca 12,8 0,37 proaspătă şi 30 25,0
procesare
consum în stare
Redhaven 9,4 0,71 proaspătă şi 30 25,0
procesare
consum în stare
Florin 11,5 0,52 proaspătă şi 31,2 26,0
procesare
consum în stare
Filip 14,0 0,42 proaspătă şi 33,0 27,5
procesare
consum în stare
Monica 13,6 0,38 proaspătă şi 31 25,8
procesare
consum în stare
Southland 9,9 0,61 proaspătă şi 28,8 24,0
procesare
Superbă de consum în stare
10,0 0,56 proaspătă şi 17,6 14,7
toamnă procesare
consum în stare
Flacăra 11,3 0,78 proaspătă şi 18 15,0
procesare
Piersici pentru industrie
procesare şi
Catherine sel. 1 14,0 0,51 consum în stare 40 33,3
proaspătă
procesare şi
Excelsior 10,0 0,71 consum în stare 30 25,0
proaspătă
108
Denumirea Substanţa Aciditatea Destinaţia Producţia de fructe
soiului uscată (mg acid malic fructelor (valori orientative)
(%) la 100 g) Kg/pom t/ha*
Nectarine
consum în stare
Cora 9,2 0,71 proaspătă 25 20,8
Delta 10,3 0,68 27 22,5
consum în stare
Romamer 2 9,4 0,75 proaspătă 32 26,6
Brugnone
procesare şi
Valerica 15,5 0,37 consum în stare 21,5 17,9
proaspătă
procesare şi
Anemona 13,7 0,6 consum în stare 28,0 23,3
proaspătă
*Producţia de fructe în tone la ha este estimată pentru un număr de 833 pomi/ha
Tot acest sortiment de mai sus prezintă anumite însușiri comune, cu variație de la
o grupă la alta. Astfel, împreună cu aspectul fructului, gustul, aroma şi textura piersicilor
reprezintă caractere importante care determină ca anumite soiuri să fie preferate de
consumatori.
Principalul acid organic care se găseşte în piersici este acidul malic (reprezintă
peste 50% din totalul acizilor organici din fruct). Conţinutul de zahăr este evaluat prin
determinarea conţinutului de substanţă solubilă uscată, utilizând refractometrul.
Conţinutul acestuia poate ajunge în cazuri rare şi la 20%, dar la majoritatea soiurilor
comerciale este cuprins între 9 şi 15% (Bayne ş.a., 1991). În tabelul 2 sunt redate valorile
unor soiuri de piersic şi nectarin cultivate în ţara noastră, privind substanţa uscată şi
aciditatea (Dumitru, 2009, Dumitru, 2013; Dumitru şi Gavăt, 2013).
Trebuie făcută recomandarea ca achiziţia de material săditor să se facă numai din
pepiniere autorizate, care asigură autenticitatea, calitatea şi starea fito-sanitară
corespunzătoare a pomilor. Pentru înfiinţarea unei plantaţii nu se recomandă ca
achiziţonarea pomilor să se facă în perioada imediat înainte de plantare, existând pericolul
de a nu găsi soiurile dorite, fiind astfel necesară amânarea plantării, ci mult mai devreme.
În cazul în care pomii au fost procuraţi din toamnă, aceştia se păstrează în şanţuri
acoperite bine cu pământ, astfel încât rădăcinile să nu se deshidrateze şi să fie protejaţi
împotriva rozătoarelor.
Portaltoii utilizaţi la altoirea piersicului
Creşterea, longevitatea şi productivitatea pomilor este mult influenţată de

alegerea portaltoilor. Portaltoii contribuie mult la rezolvarea problemelor legate de
factorii limitativi ai culturii piersicului, cum sunt nevoia de căldură şi solul (Indreiaş,
2009). Compatibilitatea genetică dintre altoi şi portaltoi se apreciază, la altoire, după
procentul de prindere a altoiului şi durata de viaţă a pomilor din plantaţii (Cepoiu, 2006).
Ameliorarea portaltoilor pentru piersic are în vedere, în general, câteva obiective:
rezistenţa la atacul nematozilor, toleranţa la calcar activ în sol, toleranţa la excesul
temporar de umiditate în sol (în alte regiuni), rezistenţa la ger. ș.a.
Majoritatea soiurilor de piersic din ţara noastră sunt altoite pe puieţi obţinuţi din
sămânţă sau pe cale vegetativă, din varietăţile de portaltoi de piersic omologate în ultimii
30 de ani. În prezent, în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România se regăsesc
următorii portaltoi ai piersicului:
109
T16 – a fost creat la SCDP Constanţa în anul 1982; pomul este viguros; fructul este
mic (30 g), sferic, gălbui, pubescenţă grosieră; sâmburele este mic (351 buc/kg); prezintă
rezistenţă la ger, este rezistent la reacţie chimică alcalină (soluri calcaroase), prezintă
răsărire foarte bună (peste 57%), producţie mare de puieţi STAS (240-420 mii/ha); are
afinitate cu toate soiurile de piersic şi nectarin din sortiment; este rezistent la cloroza
calcară; induce soiurilor altoite o vigoare mare, precocitate de rodire, o bună
productivitate şi calitate fructelor (http://www.cercetarepomicola-constanta.ro/T16.htm).
Tomis 1 – a fost obţinut la SCDP Constanţa în anul 1997; pomul este de vigoare
mijlocie; fructul este mic (33 g), oblong, galben-verzui, cu pubescenţă grosieră;
sâmburele este mic (370 buc/kg); are rezistenţă la ger, răsărire foarte bună (peste 52%);
producţie mare de puieţi STAS (225-438 mii/ha); afinitate cu toate soiurile de piersic şi
nectarine din sortiment; induce soiurilor altoite o vigoare mare, precocitate de rodire, o
bună productivitate şi calitate fructelor.
Oradea 2 – obţinut la SCDP Oradea în anul 2006. Portaltoiul este de vigoare
mică; în pepinieră prinderea la altoire este de 87-95%. Imprimă vigoare mică soiurilor de
piersic şi nectarin altoite pe acesta.
Portaltoii Oradea 3 şi Oradea 5 au fost obţinuţi la SCDP Oradea în anul 2006.
Ambii sunt portaltoi generativi dwarf. Pomii sunt de vigoare mică, rezistenţi la boli şi
dăunători în pepinieră şi în livadă. Compatibilitatea cu soiurile de piersic este foarte bună.
Prinderea la altoire este de 85-90%.
Adaptabil – a fost creat la ICDP Piteşti Mărăcineni şi omologat în anul 2000.
Pomul este de vigoare mijlocie spre mică, este rezistent la bolile specifice piersicului, mai
puţin la monilioză, în anii favorabili apariţiei acestei boli (Duţu ş.a., 2007). Se înmulţeşte
prin butaşi verzi şi lignificaţi sau in vitro. Este compatibil cu soiurile de piersic şi nectarin
din sortimentul actual; imprimă pomilor altoiţi pe acesta longevitate, rezistenţă la solurile
reci şi cu exces de umiditate.
La altoirea piersicilor pe portaltoii descrişi mai sus nu este necesară instalarea
unui sistem de susţinere a pomilor, deoarece sunt bine ancoraţi în sol.
La SCDP Constanţa există în colecţia de portaltoi şi au fost testaţi pentru specia
piersic şi alţi portaltoi, utilizaţi pe plan mondial în diferite zone, care au dat rezultate
relativ bune sau au fost utilizaţi în lucrările de ameliorare: GF 305, GF 677, Rubira,
Siberian C, Bailey, Rutgers Red Leaf etc.
Pentru altoirea ca hobby a unor unor pomi în grădină, ca portaltoi ai piersicului în
zone uscate, calcaroase, cum este Dobrogea pot fi utilizaţi puieţi obţinuţi din piersic
franc, migdal amar sau corcoduş.
În anul 2013 au fost achiziţionaţi din Italia (Cesena) portaltoii Adesoto, Garnem,
Ishtara, Cadaman, pe care au fost altoite soiuri autohtone de piersic, urmând a se vedea în
viitor rezultatele în condiţiile de sol şi climă de aici. Portaltoi corespunzători pot fi
introduși și din alte țări cu climat asemănător, urmărindu-se ca aceștia să aibă calitate
superioară.
Specificul înfiinţării plantaţiilor de piersic şi nectarin
La alegerea terenului pentru livadă trebuie să se ţină cont de cerinţele piersicului

faţă de factorii pedo-climatici şi să se evite zonele sau microzonele cu risc. Înainte de a
alege un anumit teren ar trebui făcut un studiu privind: temperaturile din timpul iernii şi
primăverii, condiţiile de sol (studiu pedologic) şi posibilităţile de asigurare a irigării,
facilităţile privind reţeaua de drumuri şi de desfacere a fructelor.
Este bine ca piersicul să se amplaseaze pe soluri uşoare, fertile, drenate, cu
nivelul apei freatice la cel puţin 3 m adâncime şi bine expuse la soare. Dacă este pantă, se
110
va planta în treimea superioară şi mijlocie pentru evitarea sau reducerea efectului
îngheţului de revenire din primăvară.
Piersicul nu se plantează după el însuşi, deoarece rădăcinile lasă în sol substanţe
toxice (amigdalina, care se hidrolizează şi formează acid cianhidric), dar se poate planta
după măr şi păr (Hoza, 2004; Hoza şi Asănică, 2004), sau după alte culturi agricole de
câmp.
Dacă suprafaţa destinată înfiinţării livezii este ocupată cu resturi vegetale sau cu
pomi, aceştia se vor defrişa cu utilaje speciale, care îndepărtează rădăcinile în totalitate.
În cazul în care terenul este puternic infestat cu buruieni, se va aplica un erbicid sistemic,
care să le elimine în totalitate. Este necesar ca înainte de înfiinţarea livezii să se preleveze
probe de sol pentru a se determina gradul de infestare cu nematozi sau viermi sârmă.
Amplasarea unor perdele de protecţie este recomandată, mai ales în zona
Dobrogea, unde vânturile sunt extrem de puternice, fiind totodată şi o metodă de
împrejmuire mai ieftină. Acestea contribuie la crearea unui microclimat favorabil în jurul
plantaţiei de piersic, apărarea pomilor de îngheţ şi acumularea unei cantităţi mai mari de
apă în sol prin diminuarea vitezei vântului şi implicit a evapotranspiraţiei şi împiedică
pătrunderea animalelor dăunătoare (iepuri, căprioare etc.) în perimetrul respectiv. Se
poate opta pentru specii lemnoase: glădice, salcâm, tei, iar ca specii însoţitoare sălcioară,
arţar, păducel, măceş etc., specii rapid crescătoare, care nu drajonează şi nu au boli şi
dăunători comuni cu piersicul pentru a constitui focare de infecţie. Se vor amplasa la
hotarul plantaţiei de piersici, pe latura din care bate vântul dominant, perpendicular pe
direcţia acestuia. Deoarece efectul acestor perdele se face simţit numai după ce arborii
care intră în componenţa lor au ajuns la o anumită înălţime, ar fi bine ca acestea să fie
înfiinţate cu 3-4 ani înainte de plantarea pomilor în livadă.
Parcelarea terenului urmăreşte să asigure desfăşurarea verigilor tehnologice în
condiţii optime şi cât mai economice. Acestea se execută în toate plantaţiile de piersic,
indiferent de sistemul de cultură (intensiv sau superintensiv), dacă sunt pe pante sau pe
terenuri plane. Parcela are, de regulă, formă de patrulater. Mărimea parcelei depinde de
suprafaţa totală a livezii. În tabelul 3 sunt redate date orientative privind mărimea cea mai
potrivită a parcelelor (după Childers, 1976):
Tabelul 3. Mărimea orientativă a suprafeţelor parcelelor de livadă

Suprafeţele şi dimensiunile cele mai indicate pentru parcele pe terenuri cu
Suprafaţa
pante de până la 15%
totală a livezii
Suprafaţa (ha) Lungimea/lăţimea (m)
Peste 100 ha 8-12 450-600/180-220
15-100 ha 2-8 400-500/180-220
Sub 15 ha 2-4 200-300/100-120
Pe capetele scurte ale parcelelor se vor prevedea zone de întoarcere a tractorului

cu lăţimea de 3-4 m care să asigure randamentul efectuării lucrărilor de arat, tratamente
etc.
În cadrul parcelei, rândurile cu pomi se vor amplasa întodeauna de la nord către
sud, pentru a beneficia de soare pe toată durata zilei pe ambele direcţii ale rândului de
pomi, estică şi vestică, şi astfel încât vântul dominant să bată, pe cât posibil, pe direcţia
rândului şi nu perpendicular pe acesta.
Fertilizarea de bază se face cu gunoi de grajd 40-60 t/ha, 600-800 kg/ha
superfosfat, 150-200 kg/ha sare potasică. Este foarte importantă şi dezinfectarea solului
pentru combaterea nematozilor şi viermilor sârmă, cu pesticide care se vor aplica odată cu
fertilizarea de bază. Este recomandat ca în prealabil plantării pomilor să se facă cartarea
111
agrochimică pentru a evalua proprietăţile chimice şi nutrienţii solului. În funcţie de
terenul pe care se înfiinţează livada de piersici, aplicarea îngrăşămintelor se face după
afânarea adâncă şi se încorporează printr-o arătură de 20-25 cm.
Pichetarea terenului constă în fixarea de ţăruşi pe aliniamentul fiecărui rând și
pe locul fiecărui pom care urmează să fie plantat. În prealabil, înainte de se face
pichetatul, se face o schiţă a terenului, în care se vor indica distanţele de plantare şi
amplasarea fiecărui soi. Distanţa de plantare se stabileşte în funcţie de vigoarea
portaltoiului utilizat la altoirea piersicului şi de captarea luminii solare. De regulă, se
utilizează pichetajul în dreptunghi, la care distanţa dintre rânduri este mai mare sau egală
cu distanţa pe rând. Este de preferat, pentru a eficientiza lucrarea de plantat, ca gropile
pomilor să se execute mecanic, cu burghiul.
Se pot obţine rezultate bune atât la plantarea de toamnă, cât şi la cea de primăvară
făcută timpuriu. În ambele situaţii, coroana pomilor trebuie scurtată imediat după
plantare, deoarece pomii scoşi din pepinieră au multe ramuri anticipate. Dacă aceste
ramuri nu se elimină în parte sau se lasă nescurtate, acestea se deshidratează şi pomii pot
porni în vegetaţie anevoios, sau chiar se pot usca. După alte păreri, în pepiniere pomii cu
lăstari anticipaţi sunt cei mai apreciaţi, iar ramurile anticipate reprezintă o calitate a
materialului săditor care aduce precocitate de rodire. Potrivit acestei concepții, se poate
recomanda eventual scurtarea unora dintre anticipaţi, dar nu eliminarea lor în totalitate.
Piersicul fiind autofertil, nu se pune problema plantării mai multor soiuri în
vederea polenizării încrucişate; soiurile alese trebuie să fie cultivate în parcele separate,
pentru a permite aplicarea tratamentelor fito-sanitare corespunzătoare la momentul optim.
Calitatea materialului săditor. Pentru reuşita plantării se recomandă a fi aleşi
pomi de la pepinierea pomicolă cea mai apropiată de locul unde urmează să fie înfiinţată
livada, deoarece aici se înmulţesc soiurile de piersic şi nectarin pe portaltoi creaţi sau
aclimatizaţi în zona respectivă. Totuși, pot fi utilizați portaltoi valoroși și din alte regiuni,
având caracteristicile feno-climatice similare.
Se va achiziţiona material săditor certificat numai din pepiniere autorizate, în care
controlul fitosanitar se face cu mare rigurozitate. Pentru a fi sigur de disponibilitatea
materialului săditor, atunci când se doreşte achiziţionarea unei cantităţi mari de pomi este
bine să se contacteze respectiva pepinieră și să se încheie anterior contract la termen.
Pomii altoiţi provin din câmpul II al pepinierei de pomi şi trebuie să aibă
trunchiul drept, cu coaja netedă, lucioasă, fără răni şi cu mugurii bine dezvoltaţi. Sistemul
radicular trebuie să prezinte cel puţin trei rădăcini principale, lungi de cca. 35 cm şi cât
mai multe rădăcini secundare.
În prezent, la SCDP Constanţa, există plante din categoria Prebază din
următoarele soiuri, cu care în anul 2015 au fost înfiinţate plantaţii-mamă de ramuri altoi:
- 12 soiuri de piersic, din care 9 româneşti şi 3 americane: Cecilia (piersic dwarf),
Florin, Filip, Raluca, Monica, Iustin, Minodora, Mimi, Catherine sel. 1, Springcrest,
Redhaven Southland.
- 7 soiuri de nectarin, din care 6 româneşti şi unul în colaborare România-SUA:
Melania (piersic dwarf), Valerica (semi-dwarf), Liana, Costin, Marina, Cora, Romamer 2.
Soiurile de piersic şi nectarin înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor din
România (ediţia 2014) din care se pot obţine pomi altoiţi din categoria Bază sau CAC
sunt prezentate în tabelul 4.
Distanţe de plantare. În general, în ţara noastră, în livezile de piersic standard se
utilizează sistemul de cultură cu 625 pomi/ha (4m/4m), 833 pomi/ha (4m/3m), până la
1.250 pomi/ha (4m/2m). Plantaţiile intensive cu piersici dwarfi (pitici genetic) ajung la
densităţi de 2.222 pomi/ha (3m/1,5m), până la 3.333 pomi/ha (2m/1,5m) (Dumitru şi
Gavăt, 2013).
112
Tabelul 4. Soiurile de piersic şi nectarin înscrise în Catalogul Oficial al Soiurilor din
România
Piersic
Soiul Anul înregistrării Ţara de provenienţă/Menţinătorul
Cardinal 1964 SUA/SCDP Băneasa, SCDP Constanţa
Collins 1960 SUA/SCDP Băneasa, SCDP Constanţa
Cecilia 2000 România/SCDP Constanţa
Congres 1985 România/SCDP Băneasa
Flacăra 1970 România/SCDP Băneasa
Florin 2002 România/SCDP Constanţa
Filip 2002 România/SCDP Constanţa
Jerseyglo 1964 SUA/SCDP Băneasa, SCDP Constanţa
Jerseyland 1964 SUA/SCDP Băneasa
Oradea 34 2006 România/Universitatea din Oradea
Raluca 2001 România/SCDP Constanţa
Redhaven 1964 USA/ SCDP Constanţa
Redskin 1979 USA/SCDP Băneasa
Southland 1964 USA/ SCDP Constanţa
Springcrest 1987 USA/ SCDP Constanţa
Suncrest 1979 USA/SCDP Băneasa
Triumf 1984 România/SCDP Băneasa
Victoria 1985 România/SCDP Băneasa
Catherine sel. 1* 2001 România/SCDP Constanţa
Iustin* 2012 România/SCDP Constanţa
Monica* 2007 România/SCDP Constanţa
Minodora* 2012 România/SCDP Constanţa
Mimi* 2014 România/SCDP Constanţa
Vezuvio* 1968 Italia/SCDP Băneasa
Veteran* 1957 SUA/SCDP Băneasa
Nectarin
Anemona 2010 România/SCDP Constanţa
Cora 1991 România/SCDP Constanţa
Costin 2007 România/SCDP Constanţa
Creola 2007 România/SCDP Constanţa
Crimsongold 1991 SUA/SCDP Constanţa
Fantasia 1969 SUA/SCDP Constanţa
Flavortop 1968 SUA/SCDP Băneasa, SCDP Constanţa
Independance 1968 SUA/SCDP Constanţa
Liana 2008 România/SCDP Constanţa
Marina 2007 România/SCDP Constanţa
Melania (dwarf) 2000 România/SCDP Constanţa
Nectval 2012 România/Universitatea din Craiova şi SCDP Rm. Vâlcea
Perval 2013 România/Universitatea din Craiova şi SCDP Rm. Vâlcea
Romamer 2 1984 România/SCDP Constanţa
Valerica 2003 România/SCDP Constanţa
(semidwarf)
*soiuri de piersic pentru industrie
Obs. Atât pentru piersic, cât şi pentru cais, sau pentru oricare altă specie pomicolă, se pot recomanda
pentru plantare şi soiuri care nu sunt specificate în catalogul oficial, dar care să posede caracteristicile feno-
climatice corespunzătoare regiunii.
Pe plan mondial, există livezi de piersic de mare densitate, cu nu număr de până

la 3.333 pomi/ha, conduşi sub formă de garduri fructifere, prevăzute cu spalieri sau fără
spalieri sau livezi de tip „pajişte” cu densităţi de până la 13.333 pomi/ha (Cepoiu, 2006).
113
Stabilirea densităţii pomilor în livadă depinde în mare măsură, aşa cum s-a
menţionat deja, de vigoarea portaltoiului pe care este altoit soiul, de captarea luminii, de
tehnologia de cultură din viitoarea livadă şi de posibilitatea dotării cu maşini performante,
specializate, care să asigure efectuarea la timp a lucrărilor.
Lucrările de întreţinere ale piersicului până la intrarea pe rod
Corectarea adâncimii de plantare a pomilor se face primăvara, înainte de

pornirea pomilor în vegetaţie, odată cu desfacerea muşuroaielor pomilor plantaţi toamna.
Dacă coletul pomului se găseşte cu 4-5 cm sub nivelul solului, plantarea trebuie corectată.
Pomul se va ridica cu bolul de pământ din jurul rădăcinilor, de o echipă de trei muncitori:
doi dintre a ceştia înfig cazmalele la maginea gropii, în părţi opuse şi ridică pomul, al
treilea muncitor va completa cu pământ golul creat sub pom, până ce coletul revine
deasupra nivelului solului cu cca. 5-10 cm, apoi se calcă bine în jurul acestuia. Dacă
pomii se plantează prea sus, cu o parte din rădăcini descoperite, ei se replantează la
adâncimea corectă.
Nici una dintre situaţii nu trebuie neglijată, deoarece pomii plantaţi prea adânc
întârzie pornirea în vegetaţie, iar cei cei plantaţi prea sus sunt expuşi secetei, se
deshidrateză şi se usucă sau sunt înclinaţi de vânt (Ivaşcu, 2002).
Completarea golurilor pentru a realiza livezi uniforme, care să valorifice
intergal suprafeţele de teren. Este de dorit ca, odată ce apar golurile, acestea să fie
completate (replantate) cu pomi din acelaşi soi şi portaltoi. Este necesar ca pentru a obţine
o livadă cu pomi uniformi, bine dezvoltaţi, pomi plantaţi în goluri să fie atent udaţi,
fertilizaţi şi tăiaţi.
Combaterea buruienilor este una dintre lucrările cele mai importante după
plantarea pomilor şi care pot cauza pierderi mari ale pomilor de piersic nou plantaţi.
Buruienile lăsate să crească liber vor depăşi în înălţime pomii tineri, intrând în competiţie
pentru apa şi substanţele nutritive din sol. Se pot utiliza mijloace mecanice de îndepărtare
a acestora, având grijă ca adâncimea de pătrundere a utilajului să nu fie prea mare şi să
rişte deteriorarea excesivă a rădăcinilor. Utilizarea erbicidelor în primii ani după plantare
nu este recomandată în condiții de vânt intens, decât cu apărători de protecție a
trunchiului pomilor şi atunci când buruienile nu depăşesc 20-25 cm înălţime, deoarece
trunchiul crud al pomilor poate absorbi erbicidele şi poate suferi vătămări serioase.
Protejarea individuală a tulpinilor pomilor pe timpul iernii (dacă nu există
gard de sârmă înalt de cca. 2 m care să izoleze plantaţia şi prins cu cârlige la 10-15 cm
adâncime) se face utilizând diferite materiale plastice astfel încât să nu rămână
descoperită nici o porţiune de trunchi. Iepurii şi şobolanii rod scoarţa pomilor tineri, pe
care îi pot distruge complet când porţiunea roasă de lemn cuprinde trunchiul de jur
împrejur. Primăvara, aceste manşoane de plastic se vor îndepărta, urmând a fi puse din
nou odată cu intrarea pomilor în repaus, în primii doi-trei ani după plantare.
Pentru îndepărtarea iepurilor, se pot utiliza şi substanţe repelente, dar numai în
perioada de timp uscată; pe vreme umedă, cu ceaţă sau cu ploi, substanţele respective se
spală şi trebuie aplicate încă odată.
Lucrările de întreţinere ale piersicului după intrarea pe rod
Întreţinerea solului
În livezile tinere, se recomandă folosirea între rânduri a ogorului lucrat sau
plantat cu diferite plante agroalimentare sau îngrăşăminte verzi. În plantaţiile pe rod, solul
se menţine de obicei ca ogor negru lucrat pe rând şi între rânduri, de 4-5 ori în perioada
114
de vegetaţie, asigurându-se astfel distrugerea buruienilor care concurează pomii în
consumul apei şi al substanţelor minerale, dar şi pentru creşterea gradului de afânare a
solului.
În condiţiile în care există posibilitatea irigării localizate (prin picurare sau micro-
aspersiune) şi a aplicării unei fertilizări corecte, între rândurile de pomi se vor folosi
benzile înierbate tocate periodic, care au avantajul de a permite accesul utilajelor în livadă
pe toată perioada anului şi care îmbunătăţesc structura solului. Între pomi pe rând, solul
se poate menţine curat de buruieni prin lucrare cu freza, alternată cu erbicidare, sau, dacă
există posibilităţi, prin mulcirea cu resturi vegetale, rumeguş sau folie neagră.
Forme de coroană recomandate pentru piersic
Cultura piersicului în ultimii 50 de ani a suferit importante transformări, nu numai

din punct de vedere al sortimentului, dar şi din punct de vedere al formelor de conducere
a coroanei, din necesitatea de a reduce cheltuielile cu această lucrare, a creşterii
producţiei la hectar etc.
În anii 1970, ca urmare a mecanizării multor lucrări (introducerea platformelor de
recoltare a fructelor, a frezelor cu palpator de-a lungul rândurilor de pomi), s-a impus
coroana aplatizată (palmeta cu braţe oblice), care predomina la vremea respectivă în
livezile de piersic din România. Ulterior, s-a impus forma de coroană tip vas ameliorat,
succesul acesteia datorându-se obţinerii unor producţii mari şi a unor fructe de bună
calitate. Forma de coroană tip vas asigură accesul maxim al luminii şi o mai bună
distribuţie a ei în zonele interioare ale coroanei. În ţara noastră, printre cercetătorii care
s-au ocupat anterior de tehnnica tăierii piersicului şi nectarinului se numără: Cociu (1974,
1980), Mihăiescu (1996), Ivaşcu (2002), Spiţă (2002), Cepoiu (2006), Stănică şi Branişte
(2011).
În livezile de piersic de tip intensiv, se poate opta pentru una din următoarele
forme de coroană:
Vasul ameliorat se caracterizează printr-un trunchi scurt de 30-40 cm, cu
3-4 şarpante dispuse în spirală pe ax la distanţa de 10-15 cm una de alta. După ultima
şarpantă axul pomului se suprimă. În plan orizontal şarpantele au 120° între ele şi sunt
garnisite cu subşarpante dispuse alternativ. Înălţimea maximă a pomului este de 3-4 m.
Este răspândită în livezile de piersic de pretutindeni, fiind o coroană deschisă, care
permite o bună pătrundere a luminii.
Palmeta etajată cu braţe oblice are un trunchi de 40-50 cm, care se continuă cu
un ax vertical pe care sunt inserate 6 şarpante dispuse în trei etaje, înclinate la 45-50° faţă
de ax, pe direcţia rândului, opuse una faţă de alta şi distanţate la 10-15 cm. Şarpantele
primului etaj au câte două subşarpante dispuse în plan orizontal la 20 cm faţă de axul
pomului şi între ele. Înălţimea maximă a pomului este de 2-2,5 m.
Ypsilon transversal are un trunchi de cca. 40 cm şi două şarpante perpendiculare
pe direcţia rândurilor garnisite cu subşarpante. Se elimină lăstarii concurenţi prelungirilor
şi toate ramurile sau lăstarii care au tendinţă de creştere verticală sau spre interiorul
ipsilonului. Înălţimea maximă a pomului este de circa 2,7 m.
Cordonul vertical are trunchiul de 30 cm care se contiună cu un ax vertical. Pe
acest ax sunt prinse direct sau pe cepi scurţi 15-20 de ramuri mixte. Înălţimea maximă la
care se ţine pomul este de 2,5-3,0 m.
115
Tăierea pomilor
Pentru asigurarea unor condiţii bune de creştere şi fructificare, piersicii trebuie

tăiaţi obligatoriu în fiecare an. Tăierile sunt specifice pentru fiecare etapă de vârstă a
pomilor şi formă de coroană. Se pot executa în perioada de repaus vegetativ al pomilor
(tăierea în uscat, începând de preferinţă către sfârşitul iernii) sau în timpul perioadei de
vegetaţie (tăierea în verde).
Piersicii rodesc doar pe ramuri în vârstă de 1 an; ramurile de bază pe care leagă
fructele sunt ramurile mixte.
În primii ani după plantare se urmăreşte formarea sturucturii permanente a
coroanei, cât mai echilibrate şi în scurt timp, astfel încât să permită pătrunderea luminii şi
circulaţia aerului. Formarea coroanei la piersic se face prin aplicarea de tăieri în verde.
Tăierile în verde au următoarele avantaje:
- favorizează menţinerea zonei de fructificare aproape de ramurile groase şi evită
degarnisirea bazei coroanei;
- diminuează efortul cu tăierea în uscat;
- elimină creşterile de prisos contribuind la o mai bună creştere şi maturare a
ramurilor folosite pentru structura coroanei sau pentru fructificare.
Începând din anul I după plantare, din luna mai, când lăstarii au 10-15 cm, se fac
tăieri în verde, lucrări care se repetă de 2-3 ori pe parcursul perioadei de vegetaţie, în
funcţie de ritmul de creştere. La executarea tăierii în verde, se aleg lăstarii necesari
formării scheletului, se elimină vârfurile de creştere ale acestora prin tăierea lăstarilor pe
20-25 cm şi se suprimă sau se ciupesc ceilalţi lăstari la 3-4 frunze. Datorită tendinţei
naturale a piersicului de a emite foarte mulţi lăstari anticipaţi viguroşi şi a creşterii şi
alungirii rapide a ramurilor în primii 3-4 ani de la plantare, coroana acestuia se poate
forma mai repede decât la alte specii pomicole.
Se optează pentru forme de coroană deschise, aşa cum este şi vasul ameliorat, în
formă de cupă larg deschisă, care permit pătrunderea luminii în interiorul coroanei
pomilor.
În anul 3, 4 după plantare, când scheletul coroanei este consolidat şi începe
fructificarea, pomii se taie în felul următor: se lasă ramuri mixte pe pom la o distanţă de
20-30 cm una de alta, de-a lungul ramurilor de schelet. Se elimină de la inel ramurile
mixte cu poziţie în interiorul coroanei, cele slabe şi cele foarte viguroase, iar cele care
depăşesc 70 cm se scurtează. Ramurile mixte, care au asigurat rodul în anul anterior, se
vor elimina în totalitate, dacă pomul are suficiente ramuri mixte de un an, pentru a asigura
o recoltă bună; în caz contrar, o parte dintre acelea care au o poziţie favorabilă în coroana
pomului şi care poartă la bază ramuri mixte, se scurtează deasupra acestora, cu scopul de
a completa numărul ramurilor mixte de 1 an. În urma tăierii, pe pom rămân între 80 și 150
ramuri mixte, în funcţie de vigoarea acestuia şi de forma de coroană adoptată. Se
scurtează creşterile vegetative de prelungire a ramurilor de schelet cu aproximativ 1/3 din
lungime. Ramurile salbe se suprimă, deoarece sunt ramuri subţiri şi nu dau fructe de
calitate; se vor păstra doar dacă nu s-au format suficiente ramuri mixte, sau în situaţia
când o parte din mugurii de rod au degerat; în acest caz, salbele se scurtează în cepi de 2-
3 muguri pentru a fi capabile să lege şi să hrănească câte un fruct. La pomii conduşi cu
forme de coroană cu ax înalt trebuie redusă înălţimea prin eliminarea axului după 1-2
etaje.
Se urmăreşte ca zona de fructificare să fie menţinută cât mai aproape de trunchiul
pomilor, evitând degarnisirea părţii bazale a şarpantelor, astfel ca şi recoltarea să se facă
cât mai uşor. Pentru acest lucru, o parte din ramurile anuale situate în jumătatea bazală a
116
coroanelor se scurtează în cepi de 3-4 muguri, în vederea stimulării de noi creşteri,
capabile să fructifice în anul următor.
Indiferent de metoda de tăiere utilizată, o atenţie deosebită trebuie acordată
lucrărilor de curăţire a coroanei, prin eliminarea ramurilor rupte, uscate, bolnave sau a
fructelor mumificate, care rămân pe pom din anul anterior. Acestea vor fi adunate în saci
şi îndepărtate din livadă, fiind focar de infecţie pentru pomi. Cu această ocazie se reduce
rezerva de monilioză din livada de piersic.
Protejarea rănilor mari, rezultate în urma tăierilor de corecţie sau de
regenerare, cu diametrul mai mare de 20 mm la piersic, se face obligatoriu imediat prin
ungere cu ceară de altoit sau vopsea albă de ulei. Rănile sunt porţi de pătrundere pentru
agenţii patogeni şi dăunători.
Fertilizarea piersicului. Acesta recţionează foarte bine la aplicarea
îngrăşămintelor radiculare, dar şi foliare. Pentru a stabili necesarul de îngrăşăminte
chimice în livezile de piersic ar trebui ca anual să se ia probe de frunze pentru analiză
foliară (de preferat în lunile iunie sau iulie, când nivelul nutrienţilor pe pom este relativ
stabil). De cele mai multe ori, problemele de nutriţie (carenţa sau excesul unui element
chimic) pot fi vizibile pe pom şi cu ochiul liber, prin aspecte caracteristice.
Un sol normal aprovizionat trebuie să conţină peste 0,5% azot total,
150-200 kg/ha fosfor, 500-800 kg/ha potasiu (Fideghelli, 1991).
Pentru o creştere normală şi o producţie optimă, piersicii necesită 13 elemente
nutritive esenţiale, care trebuie să se găsească în plantă în diferite cantităţi, arătate în
tabelul 5. Fosforul, potasiul, o parte din azot şi îngrăşămintele organice se încorporează
toamna, cu ocazia arăturii, iar restul azotului se aplică fracţionat la înflorit şi în faza de
creştere intensă a lăstarilor.
Tabelul 5. Necesarul de elementele nutritive la piersic şi nectarin (după Scott şi Uriu,

1989)
Nivelul de elemente nutritive în frunze Nivelul în
Mobilitatea
Macroelemente Carenţă Nivelul optim Exces fructele mature
în plantă*
/microelemente % % % %
Azot 2,3 2,6-3,0 - 1,0-1,5 medie
Fosfor - 0,1-0,3 - 0,1-0,3 ridicată
Potasiu 1,0 peste 1,2 - 1,5-2,5 ridicată
Calciu - peste 1,0 - 0,05-0,15 scăzută
Magneziu 0,25 peste 0,25 - 0,05-0,15 ridicată
Clor - - 0,3 - ridicată
Sulf - - - - scăzută
Microelemente Carenţă Nivelul optim Exces Nivelul în Mobilitatea
mg/kg mg/kg mg/kg fructele mature în plantă*
mg/kg
Fier 60++ peste 60++ - 20-80 scăzută
Mangan 20 peste 20 - 5-10 medie
Zinc 15 peste 20 - 10-20 scăzută
Bor 18 20-80 100 20-50 scăzută
Cupru - peste 4 - 5-10 scăzută
Molibden - - - - medie
*Indică abilitatea de a trece din frunzele bătrâne în frunzele tinere şi în fruct;
++
probele de frunze se vor lua în aprilie şi mai
117
Piersicul reacţionează foarte bine şi la fertilizarea extraradiculară cu soluţii de
îngrăşăminte (uree, sulfat de fier şi potasiu etc.) sau chiar îngrăşăminte foliare, care intră
rapid în circulaţia sevei şi ajută la o bună hrănire a fructelor şi lăstarilor. Fertilizarea se
face printr-o pulverizare fină pe frunzele pomilor, în zile călduroase şi fără vânt, când nu
sunt condiţii de precipitaţii în următoarele 10-12 ore pentru a îşi face efectul, fiind
compatibile cu toate substanţele insecto-fungicide şi favorizând astfel aplicarea simultană
a acestora.
Într-o livadă irigată prin metoda localizată, se pot aplica doze fracţionate de
elemente minerale solubile – fertirigare – în funcţie de fazele fenologice specifice ale
piersicului și de nivelul scontat al producţiei de fructe. Dozele şi rețetele de fertilizare
trebuie corelate cu analiza agrochimică a solului şi cu diagnoza foliară.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Piersicul este afectat de o serie de boli (băşicarea frunzelor, făinarea, monilioza)

şi dăunători (păduchele verde al piersicului, molia vărgată, larvele defoliatoare etc.) care,
netratate la timp, duc la defolierea pomilor, la compromiterea fructelor şi chiar pun în
pericol viaţa pomilor.
Principalele boli şi dăunători în cazul piersicului sunt:
Băşicarea funzelor de piersic (Taphrina deformans) este o boală foarte
frecventă şi periculoasă, care se manifestă primăvara şi care atacă mai ales frunzele.
Acestea se îngroaşă, se deformează prin răsucire spre interior, se îngălbenesc (în unele
cazuri se înroşesc), apoi se brunifică şi cad, lăsând pomul complet desfrunzit. Dacă nu se
intervine cu tratamente, frunzele nou apărute sunt atacate şi ele, iar lăstarii se dezvoltă
slab, nu formează muguri de rod şi degeră iarna. Apariţia bolii este favorizată de
temperaturile scăzute şi de vremea umedă din perioada apariţiei primelor frunze.
Combaterea acestei boli se face prin stropiri, începând din toamnă, aşa cum se
vede din calendarul de tratamente. Soiul Redhaven şi descendenţii acestuia prezintă
toleraţă la atacul acestei boli (http://www.ipm.ucdavis.edu/PMG/PESTNOTES/
pn7426.html). Soiurile de piersic şi nectarin Catherine sel. 1, Creola, Stark Saturn,
Hardired, Bella di Roma prezintă rezistenţă genetică la acest patogen (Trandafirescu ş.a.,
2007).
Ciuruirea frunzelor (Ascospora baijerinki) atacă frunzele, ramurile, lăstarii şi
fructele. Pe frunze apar pete brune, cu marginile roşietice, apoi în dreptul lor frunzele se
ciuruiesc. Pe fructe, boala apare sub formă de mici ridicături de culoare roşiatică. Dacă
atacul este puternic frunzele se dezvoltă slab, fructele se veştejesc şi cad sau se usucă pe
pom. Pe ramuri, boala apare sub formă de pete ovale, violacee, care evoluează în necroze,
însoţite de scurgeri cleioase. Ramurile atacate mai puternic se usucă, iar mugurii floriferi
cad primăvara, când pomii pornesc în vegetaţie. Combaterea se face conform calendarului
de tratamente prezentat mai jos.
Făinarea piersicului (Sphaerotheca pannosa) se recunoaşte uşor prin învelişul
alb-făinos care acoperă frunzele, fructele şi lăstarii tineri; se manifestă atunci când se
instalează în livadă căldura uscată. Afectează mai ales soiurile de nectarin.
Monilioza sâmburoaselor (Monilinia laxa şi Monilinia fructigena) atacă florile,
ramurile, lăstarii, fructele. Atacul pe flori duce la uscarea acestora, asemănător cu efectul
cauzat de îngheţ. Florile de piersic afectate au aspect de ars, se brunifică şi rămân prinse
de ramură. Apariţia bolii este favorizată de umiditate mare, vreme ploioasă, temperaturi
scăzute în primăvară.
Dintre insectele care atacă piersicul mai dăunătoare sunt următoarele:
118
Păduchele de frunze al piersicului (Myzodes persicae) este o insectă de culoare
verde sau verde gălbuie. Toamna femela depune ouă pe ramurile piersicului, în
crăpăturile scoarţei. Din acestea, primăvara, odată cu pornirea pomilor în vegetaţie, apar
păduchii care atacă frunzele tinere, aşezăndu-se pe partea lor inferioară. Are 7-8 generaţii
pe an.
Combaterea este destul de dificilă, deoarece soluţia de stropit pătrunde greu pe
partea inferioară a frunzelor.
Păduchele negru al piersicului (Appelia schwartzi). Primele insecte apar
primăvara devreme. Pomii atacaţi au frunzele răsucite complet, din care cauză
combaterea este foarte anevoioasă. Se recomandă aplicarea trtamentului imediat ce s-a
observat atacul. Dacă se întârzie, vârfurile lăstarilor opriţi din creştere se îndoaie şi
practic stropirile nu mai au efect. În asemenea cazuri se recomandă tăierea lăstarilor
atacaţi până la frunze sănătoase, adunarea lor pe prelate sau în saci şi apoi arderea lor.
Se recomandă aceleaşi tratamente ca la păduchele verde. Orice tratament cu
insecticide se va întrerupe cu 25-30 de zile înainte de recoltarea fructelor.
Molia vărgată a piersicului (Anarsia lineatella), cu cele trei generaţii pe an, este
deosebit de păgubitor în stadiul de larvă. Acesta sapă galerii longitudinale în vârfurile
lăstarilor. Lăstarii atacaţi produc clei şi se usucă în porţiunea terminală.
Molia orientală a fructelor (Grapholitha molesta) atacă lăstarii tineri şi fructele.
Are patru generaţii pe an. Vizibil este atacul pe vârfurile lăstarilor, care se usucă. Ca şi la
viermele lăstarilor, se vor tăia şi arde toţi lăstarii cu asemenea simptome, începând de la
jumătatea lunii mai.
Păianjenii roşii (Tetranychus urticae), cunoscuţi sub numele de acarieni, atacă
piersicul, înţeapă frunzele şi sug seva, producând desfrunzirea totală sau parţială a
pomilor. Pomii atacaţi devin practic roşii sau bruni, dacă nu se iau măsuri de combatere.
Urechelniţa (Forficula auricularia) apare şi în livezile de piersic şi nectarin,
fiind în unii ani deosebit de păgubitoare; Are o generaţie pe an şi iernează ca adult în
locuri adăpostite în sol. Larvele acestora atacă lăstarii tineri şi rod pulpa fructelor creând
răni de dimensiuni mari. Fructele atacate nu mai pot fi comercializate. Se recomandă
efectuarea unui tratament în luna iunie, respectându-se intervalul de pauză până la
recoltarea fructelor (Trandafirescu, 2008).
De reţinut: deşi tehnologia modernă pune la dispoziţia pomicultorilor mijloace
eficace de combatere a bolilor şi dăunătorilor, cea mai bună metodă este aceea de
prevenire a lor.
Prima măsură preventivă este aceea de alegere a unor soiuri de piersic şi nectarin
rezistente/tolerante la principalele boli ale speciei şi bine adaptate condiţiilor locale,
precum şi aplicarea corectă a tehonologiei de cultură: tăierile, fertilizarea, irigarea etc.,
care asigură creşterea viguroasă şi rodirea normală a pomilor. Un pom bine întreţinut, cu
încărcătura de rod echilibrată, rezistă mai bine la atacul bolilor şi dăunătorilor decât unul
debilitat sau supraîncărcat cu rod.
A doua măsură preventivă constă în asigurarea unei igene culturale
corespunzătoare, care constă în următoarele:
- îndepărtarea tuturor ramurilor şi lăstarilor bolnavi şi distrugerea lor prin ardere;
- depistarea rănilor, curăţarea şi ungerea lor cu mastic;
- văruirea trunchiurilor şi a ramurilor groase;
- dezinfectarea cu alcool medicinal, după utilizare, a foarfecelor şi fierăstraielor
folosite la tăierea pomilor;
- curăţirea şi dezinfectarea lăzilor şi coşurilor folosite la recoltare, în care larvele
se retrag de obicei, constituind o sursă de infecţie viitoare.
119
Recomandări privind aplicarea tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor la
specia piersic au fost făcute de numeroşi cercetători (Cociu, 1980; Tomşa şi Tomşa, 2003;
Amzăr, 2003; Stănică şi Branişte, 2011; Trandafirescu, 2013). Tehnologia combaterii
bolilor şi dăunătorilor, respectiv perioadele de maximă sensibilitate a dăunătorilor,
substanţele şi concentraţia optimă sunt date în tabelul 6.
Tabelul 6. Calendarul tratamentelor recomandate pentru combaterea bolilor şi

dăunătorilor la piersic
Tratamentul, Fenofaza în care se aplică Pesticide
Agentul patogen
tratamentul recomandate*
Zeamă bordeleză 2%
sau
Băşicarea, făinarea,
Funguran OH 50 WP
monilioza, sporii ciupercilor
T1, Toamna, când 50% din frunze au 0,3%
care provoacă uscarea
căzut Nissorun 10 WP
ramurilor,
0,03% sau
Păianjeni roşii
Novadim Progress
0,07%
Păduchi ţestoşi (Păduchele de
Ovipron 1,5% sau
San-Jose), ouă de omizi
T2, În ferestrele iernii Oleodiazol 1,5%,
defoliatoare, afide, acarieni
Nuprid Oil 15,0 l/ha
etc.
Zeamă bordeleză
Băşicarea, făinarea, rapănul, 0,1% sau
T3, Sfârşitul iernii (perioada de repaus), cancerul uscat al ramurilor, Funguran OH 50 WP
obişnuit în luna februarie-martie monilioză 0,3%
Bouille bordelaise
WDG 0,5%
T4, Începutul umflării mugurilor
Făinare, băşicare, ciuruire, Zeamă bordeleză
vegetativi, până cel târziu când 10-15%
monilioză, bacterioze, cancer 0,5%
din mugurii floriferi sunt în faza de
uscat etc.
buton roz
Chorus 75 WG 0,02%
Monilioză, băşicare, ciuruire
T5, La înflorirea deplină sau
etc.
Bravo 500 SC 0,15%
Făinare, ciuruire, monilioză, Merpan 50 WP
bacterioze, cancerul uscat 0,25% sau
etc.; Topsin 70 WG 0,07%
T6, La scuturarea petalelor a 10-15% din
Păduchi de frunze, păianjeni Karate Zeon 0,015%
flori
roşii, insecte defoliatoare, sau
molia fructelor şi molia Fastac 0,02%
vărgată etc.
Score 250 EC 0,
02% sau
Bravo 500 SC 0,15%
Făinare, ciuruire, monilioză,
T7, În cursul lunii aprilie-începutul lunii sau
bacterioze, cancer uscat etc;
mai, când fructele ajung la 0,5 cm Captan 50 WP 0,25%
Molia lăstarilor şi fructelor,
diametru Karate Zeon 0,015%
păduchele verde, omizi etc
sau
Fastac 0,02% sau
Insegar 0,03%
T8, La începutul lunii mai când fructele Aceleaşi boli şi aceiaşi
Idem T7
ajung la 1-1,5 cm diametru dăunători ca la T7
120
Tratamentul, Fenofaza în care se aplică Pesticide
Agentul patogen
tratamentul recomandate*
Bumper 250 EC
0,03% sau Merpan 50
Aceleaşi boli şi aceiaşi
WP 0,25%
T9, La sfârşitul lunii mai, când fructele dăunători ca la T7+
Karate Zeon 0,015%
ajung la 2 cm diametru păduchele de San-Jose (dacă
sau
se emite avertizare)
Fastac 0,02% sau
Actara 25 WG 0,01%
Aceleaşi boli ca la T7 şi în
T10, În prima jumătate a lunii iunie, la plus:
soiurile cu fructe de 3,5 cm în diamentru Păduchele de San-Jose, molia
Idem T9
(excepţie soiurile extratimpurii şi fructelor şi molia vărgată,
timpurii de piersic şi nectarin) omizile, păianjenii roşii,
păduchii de frunze
T11, A treia decadă a lunii iunie, când
fructele au peste 3,5 cm în diametru, dar
Aceiaşi dăunători ca la T10 Idem T9
numai la soiurile deja recoltate sau la
cele cu fructe încă verzi
Score 250 EC 0,
02% sau
Bravo 500 SC 0,15%
sau
T12, În prima decadă a lunii iulie, când
Aceiaşi dăunători ca la T10 Captan 50 WP 0,25%
fructele au peste 4 cm diametru
Karate Zeon 0,015%
sau
Fastac 0,02% sau
Insegar 0,03%
T13, A doua decadă a lunii iulie, când
fructele au peste 4 cm diametru şi numai
Aceiaşi dăunători ca la T10 Idem T12
la soiurile recoltate sau ale căror fructe
vor fi recoltate peste 15-20 zile
T14, În luna august - început de
Aceleaşi boli şi dăunători ca
septembrie, la soiurile recoltate şi la cele Idem T12
la T10
cu coacere tărzie
*Firmele care distribuie pesticide oferă şi alte produse, indicând concentraţiile
corespunzătoare; produsele de protecţie a plantelor recomandate sunt numai orientative,
acestea putând fi înlocuite anual cu alte produse noi, conform reglementării UE.
Pentru efectuarea tratamentelor se recomandă procurarea pesticidelor recent

autorizate care, deşi mai costisitoare, sunt foarte eficiente şi se folosesc în concentraţii
mici la unitatea de suprafaţă, având o lungă perioadă de acoperire. Pentru tratamentele din
repaus, acestea se vor aplica în zilele cu temperaturi pozitive, de peste +6°C...+ 8°C.
Alte verigi tehnologice necesare
Rărirea fructelor
Piersicul are o mare capacitate de legare a fructelor, dar dacă acestea sunt lăsate
pe pom în număr foarte mare, atunci epuizează pomii, fructele rămân mici, sunt
aglomerate, sunt lipsite de gustul şi aroma specifică şi, în consecinţă, nu au valoare
comercială. De aceea, o verigă importantă în cultura modernă a piersicului este rărirea
fructelor la limita optimă de încărcătură a pomului. Distanţa medie recomandată pentru
121
răritul piersicilor pe lăstar este de 12-15 cm, depinzând de soi, vârstă, grosimea şi
numărul ramurilor mixte (Childers, 1976).
Ivaşcu (2012) recomandă efectuarea lucrării de rărire la piersic, astfel încât între
fructe să rămână distanţa de 6-8 cm la soiurile extratimpurii şi timpurii, de 8-10 cm la
soiurile cu fructe supra-mijlocii (Cardinal) şi de 12 cm la soiurile cu fructe foarte mari
(Flacăra, Redhaven, Jerseyland). Lucrarea se execută întâi la soiurile extratimpurii şi
timpurii şi apoi la cele cu maturare mijlocie şi tardivă.
Această operaţie se face prin tăieri şi prin îndepărtarea chimică, mecanică sau
manuală a fructelor de prisos. În funcţie de vârsta şi de vigoarea pomului se pot lăsa
150-300 fructe/pom, care, prin dezvoltarea normală, asigură o producţie de
30-35 kg/pom. În primul rând se vor elimina fructele mici, duble, vătămate, înţepate de
insecte, plasate pe ramuri slabe, situate la baza sau la extremitarea ramurii etc. În urma
acastei lucrări, fructele rărite se coc cu 3-4 zile mai repede şi lăstarii noi se vor dezvolta
mai bine, formând muguri de rod bine dezvoltaţi care asigură recolta anului următor. Au
fost observate situaţii în care unele soiuri de piersic lăsate nerărite pot intra în alternanţă
de rodire (Yoshikawa şi Johnson, 1989).
Răritul excesiv al fructelor, făcut la distanţe mai mari decât cele menţionate
anterior, nu va determina creşterea în greutate a fructelor, ci deformarea, crăparea şi
formarea unui gol în jurul sâmburelui.
Este preferat răritul manual, care, deşi este mai costisitor şi necesită multă forţă
de muncă într-o perioadă scurtă de timp, este considerat ca fiind cel mai eficient.
Momentul optim de rărit al fructelor începe la 25-30 zile de la înflorire, până la începutul
întăririi sâmburelui (Cociu, 1980).
Cu toate că este o lucrare costisitoare şi migăloasă (necesită 25-40 zile per
om/ha), calitatea superioară a fructelor ce rămân pe pom (mărimea, culoarea, gustul),
sporul de recoltă şi preţul mai ridicat care se obţine prin valorificarea piersicilor
compensează cu mult eforturile care se fac cu această lucrare.
Metode pentru combaterea brumelor şi îngheţurilor, în anii când brumele
cad în perioada înfloririi piersicilor (sfârşitul martie, aprilie-mai), pot duce la pierderea
recoltei. Cea mai utilizată metodă de combatere a brumelor şi la îndemâna oricui este
fumigaţia, prin arderea unor materiale uşor de aprins şi care produc mult fum,
împiedicând răcirea solului şi a pomilor. Se folosesc 100-150 de grămezi/ha, care se pot
confecţiona din paie, coceni, ramuri tocate, rumeguş.
O altă metodă este de mărire a umidităţii aerului pentru combaterea îngheţurilor
care pot apărea noaptea, aplicarea irigării prin utilizarea aspersoarelor care pulverizează
apa în atmosferă şi ridică, astfel, temperatura aerului cu 2-4°C. Irigaţia prin aspersiune se
declanşează cu câteva minute înainte de apariţia îngheţului (la avertizare). Stratul de
gheaţă care se formează pe ramuri devine strat izolator, care împiedică răcirea ramurilor,
menţinând în acelaşi timp la exterior temperatura foarte apropiată de 0°C. Instalaţiile de
aspersoare sunt rentabile când pot fi folosite ulterior la udarea pomilor şi aplicarea
îngrăşămintelor (Păun, 2011).
Se pot evita brumele tardive şi prin întârzierea pornirii în vegetaţie şi a înfloririi.
În iernile cu zăpadă se recomandă strângerea şi tasarea zăpezii la baza pomilor, în măsura
posibilului, de regulă în plantațiile mici. Prin topirea lentă a zăpezii, temperatura se
menţine joasă la nivelul rădăcinilor, iar pomii întârzie să intre în vegetaţie. Nu se vor
planta piersici pe fundul văilor sau în zone unde stagnează aerul rece. Este recomandabilă
plantarea de portaltoi şi soiuri de piersici cu rezistenţă genetică la temperaturi scăzute sau
cu înflorire mai târzie.
Recoltarea piersicilor se face eşalonat pe pom, în 2-3 reprize, la interval de
2-5 zile; culesul se face atunci când culoarea verde tinde să dispară de pe fructe, cu cel
122
mult 4-5 zile înainte de maturitatea de consum. Pentru transport pe distanţe mici, se pot
culege cu 1-2 zile mai târziu. Piersicile îşi continuă maturarea şi după cules. În momentul
recoltării, pulpa piersicului trebuie să fie fermă, pentru a nu înregistra pierderi în
momentul transportului, sortării, calibrării şi ambalării.
Sortarea piersicilor după calibru şi calitate este obligatorie: calitatea 1 are
diametrul mai mare de 50 mm şi fructele trebuie să fie perfect sănătoase, calitatea a II-a
are diametrul cuprins între 44 și 49 mm. Fructele se ambalează în lădiţe STAS, cu
capacitatea de 7-8 kg, pe maxim 2 rânduri suprapuse.
Recoltarea se poate face manual, dar şi mecanizat pentru piersicile destinate
industrializării (metodă utilizată mai ales în SUA la recoltarea piersicilor de tip
clingstone).
Reguli practice pentru culesul fructelor
Piersicile, fiind considerate fructe perisabile, se culeg manual. În timpul

culesului fructele nu se strâng între degete, ci se prind cu toată palma, desprinderea de pe
ramuri se face prin răsucirea sau înclinarea fructelor, fără a rupe ramurile de rod. Fructele
se aşează cu mâna în găleţi, fără a se arunca, iar transvazarea dintr-un recipient în altul se
face cu multă atenţie, pentru a evita loviturile şi strivirea.
Recoltarea fructelor începe de la baza către vârful coroanei, în găleţi de plastic
cu capacitatea de 8-10 kg. Golirea ambalajelor de recoltare în ambalaje de transport şi
depozitare trebuie să se facă uşor pentru a nu vătăma fructele. Lădiţele cu fructe se ţin la
umbră şi se expediază cât mai urgent în locuri răcoroase.
Păstrarea piersicilor
Se pot păstra în depozite frigorifice cu atmosferă controlată la temperaturi de la

-1 la +2 °C şi umiditatea relativă de 90% timp de 2-4 săptămâni, aşa cum reiese din datele
din tabelele 7 şi 8.
Tabelul 7. Condiţii de transport terestru al piersicilor (după Tudor, 1985)

Condiţii de transport 2-3 zile (°C) Condiţii de transport 5-6 zile (°C)
Temperatura de Temperatura de Temperatura de Temperatura de
încărcare transport încărcare transport
7 0…7 3 0…3
Tabelul 8. Condiţii de păstrare la piersic (după Tudor, 1985)

Temperatura °C Umiditatea Durata de Atmosfera controlată (%)
relativă% păstrare
O2 CO2 N2
(zile)
-1…+2 90 15-30 3 5 92
Bibliografie
Amzăr Valentina, Antonia Ivaşcu, 2003. Ghid de identificare şi combatere a pricipalelor boli şi
dăunători ai piersicului la speciile pomicole. Ed. Medro, Bucureşti, pag. 204.
Bassi, D. & R. Monet. 2008. Botany and taxonomy, in D.R. Layne & D. Bassi (ed.) The peach:
botany, production and uses: 1-30. Wallingford: CAB International.
123
Bayne D.H., Nikolic A.N., Burns E.E. (1991). Variability in sugar, acids, firmness and color
characteristics of 12 peach genotypes. Journal of ASHS 116, pag. 1004-1006.
Cepoiu N., 2006. Piersicul- sortimente şi tehnologii moderne. Ed. Ceres, Bucureşti, pag. 296.
Cociu V., 1974. Nectarinele. Ed. Ceres, Bucureşti, pag. 93.
Cociu, 1980. Cultura piersicului. Ed. Ceres, Bucureşti.
Cociu V., Botu I., Şerboiu L., 1999. Progrese în ameliorarea plantelor horticole din România, Vol
I, Pomicultura, Ed. Ceres, Bucureşti, pag: 113-138.
Childers N., 1976. Pomicultura modernă-cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi (extrase). Centrul
pentru perfecţionarea pregătirii profesionale a cadrelor din agricultură. pag: 377.
Coman M., Chitu E. Editori. 2014. Zonarea speciilor pomicole în functie de conditiile
pedoclimatice şi socio-economice ale României. MADR, ICDP Pitesti-Maracineni, Editura
INVEL Multimedia, 288 p. ISBN 978-973-1886-86-2.
Dumitru Liana, 2009. Some results of peach breeding in the Research Station of Fruit Growing
Constanta, Romania. Acta Horticulturae 825, 2009. pag: 157-160.
Dumitru Liana Melania, 2013. Studii şi cercetări privind crearea şi cultivarea piersicului şi
nectarinului dwarf, Ed. Estfalia, Bucureşti.
Dumitru Liana Melania, Gavăt Corina, 2000. Clingstone peach trials in Romania. Acta
Horticulturae, 622.
Dumitru Liana Melania, Gavăt Corina. 2013. New nectarine cultivars obtained in southeastern part
of Romania. Acta Horticulturae 982, pag. 213-216.
Duţu I., Alexandra Indreiaş, Ştefan I., 2007. Portaltoi pentru piersic obţinuţi în Romania
http://www.icdp.ro/publicatii/LS%20ICDP%20vol%20XXIII%20-%202007.pdfa
Fideghelli C., Devreux M.G., Della Strada, Grassi F., 1991. Il miglioramento genetico delle
drupacee. L’Italia Agricola, 3-4.
Hoza, 2004. Pomologie. Ed. Prahova, Ploieşti.
Hoza D., Asănică A., 2004. Tehnologia de exploatare a plantaţiilor de piersic, Ed. Ad Literam,
Bucureşti, ISBN 973-0-02138-4
Indreiaş Alexandra, 2009. Evaluarea unor selecţii de portaltoi în ceea ce priveşte comportarea lor
în livadă. Lucrările Simpozionului Mediul şi agricultura în regiunile aride, Ed. Estfalia,
Bucureşti, pag: 189-194.
Ivaşcu Antonia, 2002: Să redescoperim piersicul. Ed. Unversitas Company, Bucureşti, pag: 325.
Ivascu A. (2012). Normarea producţiei de fructe la piersic. Revista Horticultura, din 28 Mai.
Layne Desmond R., Bassi Daniele (2008). The Peach: Botany, Production and Uses. CAB
International. ISBN 978-1-84593-386-9.
Li, Z.L. 1984. Peach germplasm and breeding in China. HortScience 19, 348–351.
Mihăiescu Gr., 1996. Formarea şi întreţinerea coroanei la pomi. Ed. Ceres, Bucureşti, pag. 208.
Mihăiescu Gr., 1998. Pomicultura ecologică. Ed. Ceres, Bucureşti.
Păun C., 2011. Măsuri de protecţie contra îngheţurilor tardive de primăvară a pomilor fructiferi.
http://www.agrias.ro/2011/03/metode-de-protectie-contra-ingheturilor-tardive-de-primavara-
a-pomilor-fructiferi/
Popescu M şi colab., 1982. Pomicultura generală şi specială. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
POPESCU M. si colab. - 1993 - Pomicultura generala si speciala. Edit. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti.
Scott R.S. şi Uriu K, 1989. Mineral nutrition in Peach, plums and nectarine.
http://ucanr.org/sites/nm/files/76718.pdf, pag 68-81.
Spiţă Valentin, 2002. Contribuţii la tehnologia culturii piersicului şi nectarinului. Ed. Ceres,
Bucureşti, pag. 178.
Stănică Fl., Branişte N., 2011. Ghid pentru pomicultori. Ed. Ceres, Bucureşti.
Tomşa Mihai, Tomşa Elena, 2003. Protecţia integrată a pomilor şi arbuştilor fructiferi la începutul
mileniului III. Ed. Geea, Bucureşti, pag. 162.
Trandafirescu M., Topor E., Teodorescu G., 2007. Resistance to Taphrina deformans (Berk.) Tul.
in peach and nectarine in southeastern Romania. Acta Horticulturae 760.
124
Trandafirescu M., 2008. Efectul insecticid al extractelor naturale pentru dăunătorii pomilor
fructiferi în cartea Extracte naturale cu efect insecticid. Ed. Ovidius Press, Constanţa, pag.
129-174.
Tudor A. Tudor, 1995. Valorificarea produselor horticole. ED. Tipografie Artprint, Bucureşti. pag.
288.
Yoshikawa F.T., Johnson R.S. 1989. Fruit thinning. In: LaRue J.H., Johnson R.S. (editori).
Peaches, plums and nectarines, growing and handling for fresh market. Oakland, CA.
University of California, Publication 3331: 56-59.
***, 2014. Catalogul oficial al Plantelor de cultură din România
http://www.ipm.ucdavis.edu/PMG/PESTNOTES/pn7426.html
http://www.cercetarepomicola-constanta.ro/T16.htm).
B – CAISUL
Introducere
Caisul este specia pomicolă care ocupă un loc important în cadrul patrimonului
pomicol din Dobrogea, unde are o favorabilitate ridicată. Caisul creşte repede şi intră pe
rod în primii 3-4 ani de la plantare, iar în condiţii de climă favorabilă dă producţii mari şi
susţinute de la un an la altul. Totusi, în multe regiuni unde se cultivă, caisul rodeşte slab
şi intermitent, datorită îngheţurilor târzii de primăvară care distrug parţial sau total
organele de fructificare. Pieirea prematură a caisului a devenit, de asemenea, o problemă
pentru cei mai mulţi cultivatori. O amplasare greşită a caisului în zone mai puţin
favorabile ar putea influenţa negativ extinderea acestei specii pomicole în cultură. Pentru
diminuarea pierderilor de pomi şi de recolte, soiurile de cais se recomandă să fie plantate
numai în microzonele de cultură în care condiţiile climatice şi de sol se găsesc la un nivel
optim (Cepoiu, 2001).
Importanţa culturii
Caisul este apreciat pentru fructele sale folosite pentru consum în stare proaspătă,
cât şi pentru industrializare, iar pentru multe popoare din zonele cu climat rece, ele sunt
considerate delicatese, fructe exotice.
Cererea mare pentru aceste fructe este determinată de valoarea lor alimentară şi
tehnologică: fineţea pulpei, aroma specifică, conţinutul bogat în zahăr, aciditate şi
substanţe utile organismului, diverse posibilităţi de prelucrare.
Pentru proprietăţile alimentare şi pentru compoziţia lor chimică, caisele se
situează între aliment şi medicament (energetice şi plastice), uşor digerabile, anti-anemice
şi regeneratoare ale ţesuturilor, dar şi factor de echilibru nervos. Fiind astringente, sunt
anti-diareice, iar în stare uscată sunt laxative. Sunt recomandate a fi consumate în cazuri
de astenie fizică şi intelectuală, anemie, nevroze, insomnii, convalescenţă etc. Se
recomandă, de asemenea, în alimentaţia copiilor rahitici şi cu întârziere în creştere.
Lemnul caisului poate fi utilizat la confecţionarea de bibelouri şi la încălzirea
locuinţelor, fiind o specie cu putere calorică apreciabilă.
După Botez şi Burloi (1977), caisele autohtone au un conţinut ridicat în zaharuri,
săruri minerale ale: Mg, P, Fe, Ca, K, S, Na, Mn, Fl, Co, Br etc., vitamine şi acizi, ceea ce
le dă o foarte mare valoare alimentară. Conţin, de asemenea, substanţe pectice şi arome
specifice, ceea ce le face să fie foarte apreciate pentru industrializare.
125
Caisele pot fi prelucrate sub formă de compot, gem, dulceaţă, cremă, jeleu,
nectar, marmeladă, congelate, deshidratate şi distilate. Ca băuturi nealcoolizate se pot
obţine sucuri şi nectaruri, iar alcoolizate, lichior şi caisată. Sunt foarte apreciate, atât pe
piaţa internă cât şi pe piaţa externă, atât proaspete cât şi uscate.
Sâmburii de caise sunt foarte bogaţi în substanţe nutritive, ei conţin 28%
substanţe pectice, 29,5-57,7% grăsimi, 3,1% săruri minerale. Ei pot fi folosiţi ca
înlocuitori ai migdalelor în preparatele de cofetărie (prăjituri, torturi, îngheţată). Pot fi, de
asemenea, decorticaţi, trataţi cu sare sau cu zahăr, uscaţi în cuptor şi serviţi la masă,
înlocuind cu succes alunele sau migdalele. Din sâmburii de caise cu miezul amar se
extrag uleiuri utilizate în industrie. Coaja sâmburelui (endocarpul) poate fi utilizată în
industria chimică la prepararea tuşului şi a cărbunelui activ.
Sortimentul de cais pentru zona de Sud-Est a României
În România, în domeniul ameliorării caisului au fost efectuate numeroase

cercetări de către următorii cercetători: Cociu ş.a. (1993, 2006), Topor (1995), Topor şi
Zamfir (2006), Topor ş.a. (2010), Bălan ş.a. (1993, 1997, 2007, 2008). Există o corelaţie
strânsă între evoluţia factorilor climatici și edafici, specifică zonei de cultură. Acești
factori au influențat cultura caisului, fiind necesară o ameliorare continuă şi o
îmbunătăţire permanentă a sortimentului de soiuri cultivate. Studiile au urmărit crearea de
soiuri cu înflorire târzie, cu fructe de bună calitate, cu coacerea timpurie/tardivă și
toleranță la principalele boli ale speciei.
În producţie, soiul are un rol determinant. Există o gamă largă de soiuri diferite
ca fruct, epocă de coacere, vigoare de creştere, care determină diferite direcţii de
producţie şi destinaţie a fructelor. Diversitatea mare a condiţiilor de climă şi sol, ca şi
participarea largă în procesul selecţiei unui număr tot mai mare de specii sălbatice şi
soiuri cultivate, au condus la o diversitate accentuată a soiurilor cunoscute astăzi.
Din această mare diversitate de soiuri trebuie alese cele care corespund cel mai
mult cerinţelor consumatorilor, cât şi condiţiilor regiunii în care se cultivă.
Maturarea fructelor la epoci diferite este o particularitate importantă a caisului,
asigurând un conveer continuu de recoltare şi consum de fructe în stare prospătă, pe o
durată de peste trei luni (iunie-august) (Baciu, 2000).
În prezent, trebuie accelerată crearea de soiuri cu o bună plasticitate ecologică şi
o mare rezistenţă la variaţiile de temperatură. Sunt necesare soiuri de cais care lărgesc
actualul coneveer prin timpurietate sau tardivitate, o colorare mai bună a fructelor,
caracteristici productive superioare şi rezistenţă biologică la factorii abiotici şi biotici de
stres.
Printre obiectivele urmărite în ameliorare se menţionează: toleranţă la viroze,
rezistenţă la Monilinia laxa, Cytospora cincta, Stigmina carpophila, rezistenţă la ger şi la
fluctuaţii de temperatură, vigoare mică a pomului, înflorire târzie, agro-productivitate
ridicată, tardivitate de maturare, timpurietate, calitatea fructului etc.
În ceea ce priveşte influenţa factorilor climatici asupra desfăşurării fazelor de
vegetaţie şi fructificare se poate arăta că, în funcţie de anul climatic şi de biologia soiului,
caisul înfloreşte în Dobrogea începând cu prima decadă a lunii aprilie, în anii deosebit de
calzi chiar mai devreme.
Sortimentul actual de soiuri de cais este alcătuit din 12 soiuri de bază pentru zona
de sud-est a țării, unde înfloritul începe cu soiurile Amiral, Goldrich, Tudor în prima
decadă a lunii aprilie şi se încheie cu soiurile Auraş, Augustin, Olimp, Sulmona în a doua
decadă a lunii aprilie (http://www.cercetarepomicola-constanta.ro/GENETICASI%20
AMELIORARESOIURI.htm) (tabelul 1).
126
Tabelul 1. Lista cu sortimentul actual de soiuri de cais cultivate frecvent în Dobrogea,
menţinătorul soiurilor, anul înregsitrării la ISTIS şi perioada de înflorire
Denumirea Menţinătorul Anul Perioada de înflorire
soiului soiului înregistrării Luna / decada
Amiral SCDP Constanţa 2004 aprilie, I
Augustin SCDP Constanţa 2004 aprilie, II
Auraş SCDP Constanţa 2003 aprilie, II
Elmar SCDP Constanţa 2011 aprilie, II
Goldrich SCDP Constanţa 1991 aprilie, I
Mamaia SCDP Constanţa 2009 aprilie, I
Neptun SCDP Constanţa 1980 aprilie, I
Olimp SCDP Constanţa 1984 aprilie, II
Ovidius SCDP Constanţa 2011 aprilie, II
Sirena SCDP Constanţa 1979 aprilie, I
Sulmona SCDP Constanţa 1979 aprilie, II
Tudor SCDP Constanţa 1993 aprilie, I
În Catalogul Oficial al Soiurilor din România (ediţia 2015), care reglementează

menţinătorul şi producătorul materialului certificat, se regăsesc 15 soiuri de cais
(tabelul 2).
Tabelul 2. Lista soiurilor de cais care se regăsesc în Catalogul Oficial al Soiurilor din
România, în anul 2015
Denumirea Menţinătorul Anul Maturitatea de consum/
soiului soiului înregistrării luna, decada
Amiral SCDP Constanţa 2004 iunie, III
Augustin SCDP Constanţa 2004 august, I şi II
Auraş SCDP Constanţa 2003 iunie, II
Comandor SCDP Băneasa 1984 august II şi III
Elmar SCDP Constanţa 2011 iunie, III
Excelsior SCDP Băneasa 1987 iulie, III – august, I
Favorit SCDP Băneasa 2013 august, I şi II
Goldrich SCDP Constanţa 1991 iulie, II
Mamaia SCDP Constanţa 2009 iulie, III
Neptun SCDP Constanţa 1980 iulie, I şi II
Olimp SCDP Constanţa 1984 august, II şi III
Ovidius SCDP Constanţa 2011 iulie, III
Sirena SCDP Constanţa 1979 august, I şi II
Sulmona SCDP Constanţa 1979 august, I şi II
Tudor SCDP Constanţa 1993 iunie, III
Numărul redus de soiuri (15 soiuri) care se regăsesc în Catalogul Oficial al

Soiurilor din România, ediţia 2015, se datorează reglementărilor din ultimii ani,
reglementări care nu ţin numai de legistlaţia românească, ci şi de o aliniere a legislaţiei
româneşti la cea europeană, în ceea ce priveşte înmulţirea în siguranţă a materialului
săditor, cât şi controlul acestuia (în anul 2012, în acelaşi catalog se regăseau 49 de soiuri
de cais). Acest aspect ar trebui să motiveze cercetările în domeniul ameliorării speciei
cais, deoarece există un deficit de soiuri noi.
O altă observaţie în ceea ce priveşte soiurile de cais create şi omologate în ultimii
ani este aceea că aceste soiuri nu au fost promovate în sortiment, deci nu au fost înfiinţate
plantaţii comerciale noi de cais şi, din păcate, o mare parte din plantaţiile existente
folosesc acelaşi coonveer vechi, de peste 20-30 ani. De aceea, Staţiunea de Cercetare-
127
Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Constanţa promovează un număr de 8 soiuri noi
dintr-un total de 12 soiuri, soiuri cu o execlentă plasticitate la diferitele condiţii climatice
și pedologice din zona de bună favorabilitate a culturii caisului.
Descrierea soiurilor de cais:
AMIRAL, creat la SCDP Constanța

Principalele caracteristici: epocă de înflorire târzie, înflorire abundentă; epoca
de coacere a fructelor timpurie, 26 iunie – 5 iulie; autofertil: fertilitatea naturală 50,3%,
autofertilitatea 46,9%, nu necesită polenizatori; rezistent la principalele boli specifice
caisului, liber de viroze.
Pom de vigoare mare, port deschis, rodirea predominant pe buchete şi ramuri de
1 an.
Fruct de formă oblongă, mărime mare, între 69 și 94 g, cu pieliță portocalie, cu
roşu carmin pe partea însorită, pulpa portocalie, textura fină, aromată, suculenţă medie,
sâmbure de mărime mare, formă oblongă, neaderent la pulpă, miezul amar.
Producţie şi utilizare: foarte productiv, peste 16 t/ha în condiţii de cercetare,
depinzând de schema de plantare şi tehnologiile aplicate
AUGUSTIN, creat la SCDP Constanța

Principalele caracteristici tehnice: epocă de înflorire mijlocie, înflorire foarte
abundentă; epocă de coacere a fructelor foarte târzie (27 iulie – 15 august); autofertil:
fertilitatea naturală 76,3%, autofertilitate 47,1%, nu necesită polenizatori; rezistent:
tolerant la principalele boli specifice caisului, liber de viroze; foarte productiv, peste 17
t/ha, depinzând de schema de plantare şi tehnologiile aplicate.
Pom de vigoare mare, port deschis, rodirea predominant pe buchete şi ramuri de
1 an.
Fruct cordiform, mărime medie, 45,0-57,5 g, pieliţa portocalie, cu mult roşu
carmin, pulpa portocalie, cu fermitate medie, textură intermediară, puternic aromată,
foarte suculentă, sâmbure de mărime medie, formă rotundă, neaderent la pulpă, miezul
dulce, se utilizează pentru consum în stare proaspătă şi pentru prelucrare sub diferite
forme
Eficienţa economică: asigură beneficii la hectar datorită productivităţii foarte
ridicate, calităţii fructelor şi perioadei de coacere de la sfârşitul lunii iulie şi începutul
lunii august, când se caută cel mai mult caisele.
Domeniul de aplicabilitate: pomicultură în toate zonele favorabile speciei cais,
cu deosebire în Dobrogea.
Beneficiarii potenţiali: cultivatori privaţi, asociaţii pomicole, ferme specializate
pe pomicultură, unităţi de profil pomicol.
AURAŞ, creat la SCDP Constanța

Principalele caracteristici: epocă de înflorire foarte târzie, după soiul Umberto;
epocă de coacere a fructelor foarte timpurie, 17-30 iunie, autofertil: cu 71,7% flori legate
prin autopolenizare şi 78,3% prin polenizare liberă, nu necesită polenizatori, rezistent la
boli.
Pom de vigoare mare, port uşor deschis, rodire predominant pe buchete de mai.
Fruct: formă oblongă, masa medie între 44 și 48 g, pieliţa portocalie, cu
pigmentaţie roşie pe jumătate de fruct, pulpa portocalie, cu fermitate medie, aromată,
sâmbure de mărime medie, oblong, neaderent la pulpă, miezul amar.
128
Producţie şi utilizare: peste 12,5 t/ha (medie a trei ani, din care unul calamitat
total), depinzând în general de schema de plantare şi tehnologiile aplicate
ELMAR, creat și brevetat la SCDP Constanța

Pomul este de vigoare medie, cu port etalat, grad de ramificare mediu, cu
fructificare predominantă pe buchete de mai şi ramuri de un an. Portaltoiul este zarzărul.
Distanța de plantare obişnuită este de 4,5/4. S-a constatat că producţia realizată la această
selecţie de cais este variată, în funcţie de poziţia parcelei, dar destul de mică pentru
potenţialul biologic al acestei selecţii. Este afectat de îngheţurile târzii de primăvară în
mod diferit, realizând în medie 13,9 t/ha, depinzând însă de schema de plantare şi
tehnologiile aplicate.
Are o comportare bună faţă de bolile specifice caisului (Monilinia laxa, Stigmina
arpophilla, Cytospora cincta), necesitând aplicarea tratamentelor la avertizare. În condiţii
de secetă prelungită fructele sunt mai mici, iar producţia scade uşor.
Fructul cu coacerea foarte timpurie este de mărime mică spre medie, simetric, de
formă rotundă. Culoarea de fond a pieliţei este portocalie cu roşu carmin pe partea
însorită. Pulpa este portocaliu deschis, cu textură fină, cosistenţă moale, neaderentă la
sâmbure. Sâmburele este de mărime medie, uşor alungit cu miezul uşor amărui.
Direcţia de producţie: consum proaspat și prelucrare.
GOLDRICH, soi de origine americană, autorizat la înmulţire în anul 1991.

Caracteristici tehnice epoca de coacere – timpurie, între 3 și 10 iulie; înflorirea
timpurie, foarte abundentă; rodire predominantă pe ramuri scurte şi buchete; pomul este
de vigoare mică spre medie, distanţe de plantare recomandate 4/4 m sau 4/3,5 m;
potenţial de producţie ridicat; rezistent la variaţii de temperatură din perioada de
primăvară.
Fruct de formă rotundă, mărime mare, masa peste 50 g; pieliţa portocaliu intens,
cu foarte puţin roşu carmin, uneori inexistent; pulpa portocaliu intens, consistentă,
neaderentă la sâmbure, care este mare, rotund, cu miezul amar.
Particularităţi biologice: soi autosteril. Polenizatori pot fi soiurile: Tudor,
N.J.A. 42, C.R. 2-63, Earliril, Harcot. Se utilizează pentru consum în stare proaspătă şi
pentru prelucrare industrială (gem, compot, nectar).
MAMAIA, soi de origine românească, omologat în anul 1975.

Principalele caracteristici tehnice: epocă de coacere semitârzie, între 20 și
30 iulie, epocă de înflorire mijlocie, înflorire abundentă spre târzie.
Pom de vigoare medie, distanţa de plantare recomandată 5/4 m. Rodire
combinată pe ramuri scurte şi lungi. Potenţial productiv ridicat, între 13 și 15 t/ha,
depinzând de schema de plantare şi tehnologiile aplicate
Fruct: de formă rotundă, cordiform, mărime medie spre mare, 45-60 g, pieliţa
galben-portocalie, cu mult roşu carmin pe partea însorită, pulpa portocalie, foarte
suculentă, foarte aromată, neaderentă la sâmbure; substanţă uscată: 14-15%; aciditate
totală: 0,7-1,0% acid malic.
Particularităţi biologice: soi autofertil, se poate planta singur într-o parcelă.
NEPTUN, soi de origine românească, omologat în anul 1980.

Caracteristici tehnice: epoca de înflorire târzie, cu flori foarte abundente, pomi
de vigoare medie spre mare, distanţe de plantare 4/4 sau 4/5 m; rodire predominantă pe
ramuri scurte şi buchete; potenţial productiv ridicat, 12-14 t/ha, depinzând de schema de
plantare şi tehnologiile aplicate; epoca de coacere medie: 18-20 iulie.
129
Fruct de formă ovoidă, uşor alungită; mărime mijlocie spre mare, 45-55 g; pieliţa
galben-portocalie cu roşu carmin pe partea însorită; pulpa galben-portocalie, suculentă,
aromată, neaderentă la sâmbure. Substanţă uscată: 10,3-14,5%; aciditate totală:
0,55-0,77% acid malic. Sâmbure de mărime medie, miezul dulce.
Particularităţi biologice: soi autofertil, poate fi plantat singur într-o parcelă; se
pretează pentru consum în stare proaspătă şi prelucrare industrială: gem, dulceaţă, nectar.
OVIDIUS, creat și brevetat la SCDP Constanța

Pom de vigoare medie şi port etalat, cu gradul de ramificare mediu, fructificare
predominantă pe buchete de mai şi ramuri de un an. Portaltoiul este zarzărul. Distanţa de
plantare recomandată este de 5/5, dar se poate reduce. S-a constatat că producţia realizată
la această selecţie de cais este variată, în funcţie de poziţia parcelei, dar destul de mică
pentru potenţialul biologic al acestei selecţii. Este afectat de îngheţurile târzii de
primăvară în mod diferit, producţia de fructe depinde de schema de plantare şi
tehnologiile aplicate. Are o comportare bună la bolile specifice caisului (Monilinia laxa,
Stigmina carpophilla, Cytospora cincta), necesitând aplicarea tratamentelor la avertizare.
În condiţii de secetă prelungită fructele sunt mici, iar producţia scade apreciabil.
Florile sunt mari, cu stigmatul aşezat mai sus decât nivelul anterelor.
Fruct cu coacerea foarte târzie se înscrie la mărimea mare spre foarte mare, după
condiţiile de agrotehnică, uşor simetric. Culoarea de fond a pieliţei este portocalie,
acoperită cu roşu oranj pe o suprafaţă mare. Pulpa este de culoare portocalie, cu textura
fină, cu fermitate medie, în anumite condiţii slab aderentă la sâmbure. Sâmburele este de
mărime medie, de formă circulară, cu miezul dulce.
SIRENA, soi de origine românească, omologat în 1979.

Caracteristici tehnice: epocă de înflorire mijlocie; pomi de vigoare mică spre
mijlocie, distanţa de plantare 4/3,5 sau 4,5/3,5 m; rodire predominantă pe ramuri scurte;
potenţial productiv ridicat, realizează frecvent între 15 și 17 t/ha, depinzând totuși de
schema de plantare şi de tehnologiile aplicate; epoca de coacere târzie: 30 iulie-5 august.
Fruct de formă oblongă (globuloasă spre ovoidală); mărime: medie spre mare,
48-55 g; pieliţa: portocalie, pe partea însorită pistruiată cu roşu carmin; pulpa: portocalie,
cu consistenţă bună, mediu suculentă, gust plăcut; substanţă uscată: 13,8-15,0%; aciditate
totală: 0,62-1,38% acid malic; sâmbure de mărime mijlocie, miezul dulce.
Particularităţi biologice: soi autofertil. Se poate planta singur într-o parcelă. Se
pretează pentru consum în stare proaspătă şi prelucrare industrială în compot, gem,
nectar.
SULMONA, soi de origine românească, omologat în 1979.

Caracteristici tehnice: epocă de înflorire târzie; pomi de vigoare mare, distanţa
de plantare recomandată 5/4 sau 5/5 m, care se poate însă reduce; fructificare
predominantă pe ramuri scurte şi buchete; potenţial productiv ridicat: 15-18 t/ha,
depinzând de schema de plantare şi tehnologiile aplicate; epoca de coacere a fructelor
târzie: 30 iulie-8 august.
Fruct de formă rotundă; mărimea medie spre mare (45-55 g); pieliţa galben-
portocalie, cu roşu carmin pe partea însorită; pulpa galben-portocalie, consistentă, bună,
aromată, foarte puţin aderentă la sâmbure; substanţa uscată 14,0-15,5%; aciditate totală:
0,7-1,0% acid malic; sâmbure de mărime medie, miezul dulce.
Particularităţi biologice: soi autofertil, poate fi plantat singur în parcelă. Se
pretează pentru consum în stare proaspătă şi prelucrare industrială: compot, gem, nectar.
130
TUDOR, soi de origine românească, omologat în 1993, ca urmare a colaborării
dintre Universitatea Rutgers din SUA, ICDP Piteşti şi SCDP Constanţa.
Principalele caracteristici tehnice: înflorire timpurie, foarte abundentă; pomi de
vigoare mare, distanţa de plantare 5/5 m sau 5/4 m; rodire combinată pe ramuri scurte şi
lungi; epoca de coacere timpurie, 20 iunie-10 iulie; potenţial productiv foarte ridicat,
media producţiei pe 5 ani consecutivi – peste 18,0 t/ha, în funcţie de schema de plantare
şi tehnologiile aplicate.
Fruct de mărime medie spre mare, 35-50 g, în funcţie de mărimea recoltei pe
pom, forma rotundă puţin aplatizat dorso-ventral; pieliţa portocalie acoperită cu foarte
mult roşu carmin pe părţile însorite; pulpa portocalie, neaderentă la sâmbure, fermă,
aromată; sâmbure mare, reprezentând 7,3-10,0% din greutatea fructului, miezul amar.
Particularităţi biologice: soi autosteril; polenizator – u nul din soiurile:
C.R. 2-63, N.J.A. 42, Harcot, N.J.A. 19, Earliril.
OLIMP de origine românească, SCDP Băneasa.

Pom de vigoare mijlocie, cu coroana invers-conică; rodeşte predominant pe
buchete de mai; înfloreşte târziu şi abundant; soi autocompatibil; epoca de înflorire: cel
mai devreme 18-20 martie, cel mai târziu 8-10 aprilie; epoca de maturare: 10-12 august
Fruct de formă sferică – ovoidă, epiderma portocalie, cu puţin roşu pe partea
însorită, calibru: 65-75 g, pulpa portocaliu deschis, textură fermă, gust echilibrat şi
savoare plăcută, productivitate mare.
Aprecieri generale: rezistent la boli şi ger. Verigi tehnologice specifice caisului.
Portaltoii recomandaţi sunt mirobolanul, zarzărul, caisul franc, soiurile târzii, Stella
Haggith, selecţii Prunus cerasifera Ebrh.
Polenizatori: Comandor, Favorit, Selena, Sirena.
Principalii portaltoi ai caisului
În cultura caisului, portaltoii noi trebuie să fie capabili să valorifice o gamă cât
mai mare de soluri, de la cele cu exces temporar de apă la cele cu conţinut mare de calcar
activ. Chiar dacă se doreşte mult acest lucru, nu există un portaltoi ideal care să fie
capabil să se adapteze la condiţiile climatice diferite, să aibe afinitate bună cu soiurile
cultivate şi să reducă talia pomilor. Cu toate acestea trebuie să se ţină seama de o serie de
particularităţi necesare portaltoilor: rezistenţă sporită la boli şi dăunători, înmulţirea
uşoară în pepinieră, pe cale generativă sau vegetativă, compatibilitate bună la altoire cu
majoritatea soiurilor standard, inducerea precocităţii de rodire şi a productivităţii soiului,
rezistenţa la factorii fizici de stres, vigoare redusă, dar în acelaşi timp un ancoraj bun în
sol a rădăcinilor, pornirea târzie în vegetaţie şi intrarea mai timpurie în repaus vegetativ,
absenţa drajonilor (Duţu,1989; Indreiaș, 2012).
Dintre cei mai utilizati portaltoi pentru specia cais se menţionează:
- Zarzărul este un portaltoi cu afinitate bună pentru toate soiurile de cais, se
pretează foarte bine pentru solurile mai uscate, calcaroase, specifice Dobrogei, sau chiar
nisipoase. Sistemul radicular se ancorează bine în sol, este rezistent la nematozi şi la
cancerul bacterian.
- Caisul franc este cel mai utilizat portaltoi pentru cais. Pepinieriştii folosesc în
general soiuri locale, care sunt adaptate condiţiilor eco-pedoclimatice.
- Corcoduşul se remarcă datorită plasticităţii mai mari a sistemului radicular,
având o adaptabilitate suficient de bună la diferite condiţii de sol, umiditate şi aerisire,
crescând relativ bine, atât pe solurile umede, cât şi pe cele uscate şi bătătorite.
131
- Prunul franc se obţine din sâmburii unor soiuri locale. În general, caisul altoit
pe acest tip de portaltoi poate creşte pe soluri argiloase, grele, suportând mai uşor excesul
de apă din sol, precum şi aerisirea insuficientă din sol.
- Piersicul franc este folosit ca portaltoi pentru cais pentru solurile acide spre
neutre, irigate. Acesta îmbunătăţeşte rezistenţa soiurilor de cais faţă de cancerul bacterian
şi de verticilioză, dar nu toate soiurile de cais au compatibilitate cu piersicul. Pe solurile
fertile, dar relativ subţiri, uscate şi pietroase, bine încălzite, piersicul franc asigură
maturarea mai timpurie a fructelor. Caisul altoit pe piersic intră repede pe rod, anul 2-3
după plantare, dar trăieşte puţin, 8-10 ani (Bordeianu şi Botez, 1960).
- Migdalul, deşi nu creşte prea bine în combinaţie cu unele soiuri şi adesea se
dezbină, se caracterizează printr-o deosebită rezistenţă la uscăciune, reuşeşte şi fructifică
cu succes pe solurile uşoare, uscate, bogate în calcar, pietroase, dar drenate (specifice
Dobrogei) unde, pe alţi portaltoi, caisul ar suferi din lipsă de umiditate.
- Mirobolanul 29C este o selecție din puieţii de corcoduş, proveniţi din polenizare
liberă, originar din California; se poate înmulți prin butaşi lemnificaţi şi dă rezultate bune
pe terenurile uşoare. Este rezistent la nematozi şi imprimă pomilor altoiţi pe el o
productivitate mai mare decât a celor altoiţi pe cais franc.
- Apricor este un portaltoi vegetativ creat și omologat la ICDP Pitești –
Mărăcineni în anul 2006. Poate fi folosit pentru altoirea tuturor soiurilor de cais, inclusiv
pentru aşa numitele soiuri congenitale care nu pot fi altoite decât pe portaltoi (rădăcini) de
cais; prezintă înmulţire uşoară prin butaşi verzi; are compatibilitate cu soiurile de cais din
sortiment cărora în livadă le imprimă o vigoare medie şi precocitate de rodire; prezintă
rezistenţă la excesul de umiditate din sol şi la ger (http://www.icdp.ro/en-
index.php?target=laboratoare/inmultire/ameliorarea-en).
- Constanţa 14 este un portaltoi generativ creat la SCDP Constanța, cu o afinitate
bună la altoire cu toate soiurile din sortiment; are productivitate şi răsărire bună ca
semincer; induce soiurilor altoite vigoare mare, precocitate de rodire şi o bună calitate şi
productivitate a fructelor.
Zonarea portaltoiului este la fel de importantă ca şi zonarea soiurilor, iar
cercetările în acest sens sunt foarte numeroase, cu concluzii şi recomandări temeinic
fundamentate, dar puţin aplicate în practică, probabil datorită lipsei sau insuficienţei
materialului biologic recomandat.
Din sortimentul internaţional putem aminti câţiva portaltoi de cais care sunt luaţi
în observaţie la SCDP Constanţa, privind afinitatea şi adaptarea la solurile din Dobrogea,
şi anume: Mirobolan 29C, Weiwa, Ishtara, Adesoto. Îmbogăţirea materialului de plantare
şi cu alți portaltoi străini provenind din zone climatice asemănătoare României este o altă
direcție recomandată pentru dezvoltarea ulterioară a pomiculturii Dobrogei.
Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor de cais
Având în vedere sensibilitatea caisului la gerurile târzii, această specie trebuie

amplasată cu grijă, alegând terenurile mai adăpostite, cu expoziții favorabile, ferite de
curenţi reci de aer. De aceea, alegerea locului trebuie să se facă de către specialişti, pe
baza examinării atente a condiţiilor climatice, pe o perioadă mai lungă, tinând cont de
experienţa locală şi de rezultatele staţiunilor de cercetare apropriate.
Plantaţiile trebuie înfiinţate după cele mai recente tehnologii de cultură
recomandate, cu aplicarea metodelor de amenajare a terenului, adecvate pentru fiecare
caz în parte. În acest scop, orientarea rândurilor şi stabilirea distanţelor dintre rânduri
trebuie să rezolve obligatoriu posibilitatea executării mecanizate a lucrărilor de întreţinere
în livadă. Această cerinţă trebuie avută în vedere pe primul plan odată cu întocmirea
132
studiilor corespunzătoare şi a proiectelor de organizare şi amenajare a teritorului; în acest
scop este necesar să fie prevăzute şi executate drumurile, parcelarea raţională a terenului,
construirea de terase largi şi cât mai uniforme pe terenurile în pantă (peste 10%), pe care
maşinile de lucru să poată circula uşor, asigurarea perdelelor de protecţie acolo unde se
impune acest lucru, stabilirea soluţiilor eficiente pentru irigarea plantaţiei, executarea
lucrărilor pentru eliminarea apelor în exces, dacă este cazul etc.
Cociu ş.a. (2006) consideră că la înființarea livezilor de cais este necesar să se
acorde o atenţie de primă importanţă următoarelor elemente:
- alegerii terenului, ţinând seama de necesitatea ca plantele să beneficieze de cele
mai bune condiţii de lumină,
- alegerii soiurilor şi portaltoilor celor mai potriviţi pentru condiţiile
pedoclimatice date,
- stabilirii sistemelor de conducere a pomilor, a distanţelor de plantare etc.
Astfel, înfiinţarea plantaţiilor comerciale de cais se face după o pregătire corectă
a terenului prin lucrări de nivelare (dacă solul este denivelat), fertilizare de bază cu gunoi
de grajd, pichetare, săpatul gropilor şi plantarea.
La înfiinţare, alegerea şi expoziţia terenului sunt foarte importante, având în
vedere pretenţiile deosebite ale acestei specii faţă de lumină, cât și celelalte cerinţe faţă de
căldură, umiditate, sol. De asemenea, se recomandă evitarea plantării în areale cu
altitudine joasă, preferându-se treimea superioară a dealurilor, pentru ca aerul rece care se
acumulează la baza versanților să nu afecteze înfloritul la soiurile de cais extra-timpurii.
În funcţie de portaltoi, forma de coroană, fertilitatea solului sau soiurile alese,
distanţele de plantare diferă. Influenţa primordială asupra distanţelor de plantare o are
însă portaltoiul, apoi forma de coroană, în proporţie mai redusă. Fertilitatea solului poate
fi mult îmbunătăţită prin fertilizare, iar soiul creşte în forma de coroană proiectată. Astfel,
pentru coroanele de tip vas ameliorat distanţele de plantare sunt de 4-5 m între rânduri şi
de 3-4 m între pomi pe rând.
Datorită programelor de ameliorare din ultima perioadă la portaltoi (de exemplu,
Ishtara etc.), se pot micşora distanţele de plantare până la 4×2 m, astfel încât să se obţină
o densitate de 1.250 pomi/ha. La SCDP Constanța, s-a utilizat, în general, în trecut, ca
distanță de plantare între rânduri/pomi pe rând, 4 m/4m, pomii fiind altoiți pe portaltoi
generativi.
Plantarea se execută de obicei toamna, înaintea îngheţului, sau primăvara cât mai
devreme. La plantare se folosesc vergi de un an, care, după tăierea de formare a coroanei,
datorită ritmului intens de creştere, necesită mai multe intervenţii în verde, pentru
alegerea lăstarilor necesari formării coroanei (Asănică şi Hoza, 2004).
Soiurile se aleg și în funcţie de modul de valorificare a fructelor; acestea se
grupează în parcele în funcţie de maturarea fructelor, pentru evitarea vârfurilor de consum
a forţei de muncă și pentru aplicarea corectă a tehnologiei de cultură. Se recomandă
plantarea mai multor soiuri cu perioadă de maturare diferită, astfel încât fructele să poată
fi valorificate corespunzător, pe toată perioada în care caisul se poate consuma în stare
proaspătă. Totodată, cunoscând sensibilitatea caisului la brumele şi îngheţurile târzii, prin
plantarea mai multor soiuri cu coacere şi înflorire diferită se reduce riscul unor pierderi
considerabile a producţiei.
Tăierile de formare a coroanei
În cultura caisului, ca și pentru alte specii pomicole, tăierile se pot clasifica după
scopul urmărit, în tăieri de formare, tăieri de corecţie, tăieri de întreţinere a coroanei,
tăieri de fructificare şi tăieri de regenerare. Din ultimii ani ai perioadei de formare, în
133
paralel cu tăierile de formare se fac şi tăierile de producţie, care continuă pe toată
perioada de exploatare a livezii. În funcție de portaltoii folosiți, tăierile pentru formarea
coroanei se aplică în primii 3-4 ani, după care urmează intrarea pe rod. Aceste tăieri
urmăresc două aspecte, atât întreţinerea coroanei pomilor, cât şi normarea încărcăturii de
rod.
Ghena ş.a. (2004) recomandă ca la formarea coroanelor caisului să se ţină cont de
următoarele aspecte practice :
- toţi pomii, indiferent de vigoare, să se scurteaze la aceeaşi înălţime, obținând
astfel o plantaţie uniformă;
- lăstarii care se formează pe trunchi se plivesc primăvara cât mai devreme,
pentru a nu consuma inutil substanţe nutritive;
- la alegerea lăstarilor pentru formarea elementelor coroanei, în zonele cu vânturi
puternice, este bine să se păstreze 1-2 lăstari de rezervă;
- formarea coroanei se recomandă să se facă prin tăieri în verde (pliviri, ciupiri şi
scurtări ale lăstarilor) şi prin operaţii speciale de dirijare a ramurilor: dresări, înclinări,
arcuiri, torsionări etc;
- pentru formarea unei ramificaţii anticipate pe un lăstar, acesta se va ciupi
deasupra unei frunze dispusă pe direcţia pe care se doreşte să crească noua ramificaţie.
Tăierile de formare se consideră încheiate atunci când pomul a atins dimensiunile
corespunzătoare formei de coroană aleasă şi a ocupat tot spaţiul avut la dispoziţie prin
schema de plantare.
Tăierile de întreţinere sunt necesare după definirea formei de coroană şi

urmăresc menţinerea dimensiunulor coroanei în funcţie de spațiul lăsat prin distanţa de
plantare, prin tăierea de plafonare a înălţimii pomilor şi limitarea extinderii laterale pe
rând şi între rânduri. Caisul, fiind o specie termofilă, iubitoare de căldură şi lumină, are
tendinţa de creştere pe verticală depăşind limitele normale (pomul trebuie să aibe o
înălţime egală cu distanţa dintre rânduri) şi având efecte negative asupra celorlalţi pomi,
deoarece se umbresc reciproc şi au tendinţa de a se degarnisi în partea bazală a coroanei.
Mihăiescu şi Stanciu (1966) recomandă câteva aspecte de care trebuie să se ţină
cont la tăierile de întreţinere a caisului:
- reechilibrarea şarpantelor şi subşarpantelor, verificând direcţia de creştere şi
lungimea lor, intervenind când este necesar cu scurtări sau transfer deasupra sau sub o
ramură cu aceeaşi direcţie de creştere a şarpantei sau subşarpantei, pentru micşorarea sau
stimularea creşterii acestora,
- limitarea înălţimii coroanei în cazul apariţiei unor ramuri cu poziţie verticală,
- reducerea sau suprimarea unor ramuri de semischelet, cu vârsta de peste 4-5 ani,
degarnisite sau subţiri, cu scopul menţinerii echilibrului de creştere şi rodire,
- suprimarea în fiecare an a ramurilor suprapuse, concurente, crescute în
aproprierea prelungirii şarpantelor sau subşarpantelor,
- eliminarea ramurilor lacome, când nu sunt menţinute pentru completarea unui
gol în coroană,
- menţinerea echilibrului vertical între ramurile şarpante şi subşarpante, prin
subordonarea în fiecare an a subşarpantelor, cu 20 cm faţă de şarpantă.
În acelaşi timp cu efectuarea acestor operaţiuni vor fi eliminate ramurile rupte
sub greutatea rodului, ramurile care se întretaie, cele ce îndesesc coroana, ramurile
crescute viguros între etaje, ramurile arcuite sub greutatea rodului, cele uscate, bolnave,
lacome, ramurile care au tendinţa de a creşte şi de a ocupa intervalul dintre pomi,
împiedicând trecerea agregatelor; concomitent se execută şi normarea încarcăturii lăsând
134
pe fiecare ramură şi pom rodul direct corelat cu vigoarea, revenindu-i fiecărei ramuri o
cantitate de fructe pe care o poate hrăni şi sunţine în condiţii optime.
Tăierile de întreţinere se pot efectua în perioada de repaus, după trecerea gerurilor
mari, dar ramurile rupte, uscate, concurente vor fi înlăturate, obligatoriu, în timpul
vegetaţiei (Popescu ş.a., 1993).
În primăverile mai dificile, cu îngheţuri şi brume târzii, apar adesea pierderi de
muguri de rod, flori sau chiar fructe legate, mai ales în partea bazală a coroanei, datorită
circulaţiei curenţilor de aer rece de la nivelul solului. În partea superioară a coroanei şi la
periferia acesteia, datorită fenomenului de inversiune termică, pierderile prin îngheţ sunt
mai mici, prin urmare se va păstra aproape în totalitate încărcătura de rod din partea
superioară a coroanei, prin tăieri sumare, pentru a asigura producţia anului respectiv, iar
la baza coroanei se vor executa tăieri de reducţie a semi-scheletului, mai severe pentru
stimularea creşterii în acea zonă şi formarea de noi ramuri de rod pentru anul următor
(Asănică şi Hoza, 2004). Tăierea în uscat a plantaţiilor comerciale de cais se practică în
ţara noastră deoarece se poate eşalona forţa de muncă pe parcursul mai multor luni, dar
trebuie ţinut cont că aceste tăieri trebuie făcute în anumite ferestre, evitând îngheţurile
care afectează pomul cât şi producţia.
Tăierile în verde după recoltatul fructelor reprezintă în ultimul timp o alternativă
la tăierea în uscat, deoarece efectul favorabil al acestor tăieri este concretizat prin
cicatrizarea rănilor efectuate şi printr-o o rezistenţă mai bună până la apariţia
temperaturilor scăzute din perioada de repaus total a mugurilor de rod şi, în principal, la
apariția temperaturilor scăzute şi a brumelor târzii de primăvară. Perioada tăierilor,
volumul şi gradul de reducţie a semischeletului se hotărăsc astfel încât să fie permanent
reînnoit şi garnisit cu ramuri mijlocii şi anticipate viguroase, eliminând astfel ramurile
subţiri şi buchetele slabe, ale căror flori de regulă avortează.
Tăierile de reîntinerire la cais se fac atunci când scăderea producţiei este
evidentă şi când creşterile anuale nu depășesc 20 cm. Aceste tăieri pot fi făcute
mecanizat, prin limitarea înălţimii pomilor. Trebuie luat în calcul la aceste tăieri raportul
dintre volumul coroanei şi sistemul radicular datorită corelaţiei dintre acestea, astfel încât
dacă prin tăierea de reîntinerire se va reduce coroana pomilor cu peste 30%, aceasta
trebuie eşalonată pe parcursul a doi sau chiar trei ani.
Tăierile de corecţie se aplică la coroanele tăiate sau formate defectuos, cat şi la
pomii neglijaţi până în acel moment, având ca scop aducerea formelor de coroană
existente la cele corespunzătoare unei garnisiri, luminări şi aerisiri a mijlocului coroanei
pomului. Aceste tăieri îşi găsesc utilitatea, în principal, în grădinile familiale,
realizându-se în perioada de repaus, după trecerea gerurilor mari. În practica pomicolă
acestea sunt mai puţin folosite.
Indiferent de scopul tăierilor, pentru realizarea acestora la cais se recomandă
utilizarea unor unelte bine ascuţite. Trebuie evitată formarea de răni mari şi pe cât posibil
să se evite strivirea scoarţei. Îndepărtarea oricărei ramuri din coroană trebuie să se
realizeze fie deasupra unei ramuri, fie deasupra unui mugure vegetativ pentru ramurile
anuale. Rănile realizate cu fierăstrăul sau mecanizat se netezesc obigatoriu şi se ung cu
ceară de altoit, sau cu vopsea în amestec cu ulei (Cociu,1993).
Lucrările solului
Datorită numeroaselor lucrări care se efectuează în cultura caisului (tăieri,

tratamente fitosanitare, aplicarea îngrăşămintelor, operaţiuni în verde, recoltare, tăieri
ş.a.) solul se tasează prin trafic tehnologic, dar și datorită mersului oamenilor şi
animalelor. De aici se naşte necesitatea intervenţiei cu măsuri pentru refacerea structurii
135
şi porozităţii solului. Dintre sistemele de întreţinere a solului aplicate în pomicultură, cele
mai bune rezultate în plantaţiile tinere de cais le dau (Sumedrea ş.a., 2014): ogorul negru,
culturile intercalate şi mulcirea solului de sub proiecţia coroanei sau de-a lungul rândului.
În plantaţiile pe rod, sistemul recomandabil în condiţiile de semi-ariditate a
Dobrogei este ogorul negru. Acesta constă în menţinerea solului din livadă permanent
afânat, fără crustă şi fără buruieni. În cadrul acestui sistem de întreținere a solului se
efectuează o arătură superficială de toamnă, în perioada îngălbenirii frunzelor, la o
adâncime de 10-15 cm. Lucrarea de toamnă a solului în livadă trebuie făcută într-o
perioadă când solul are umiditate optimă. O adâncime mai mare de lucru nu este indicată,
întrucât se taie un număr mare de rădăcini. Când se întârzie cu efectuarea ei iar solul a
început să îngheţe, pentru a evita rănirea rădăcinilor care se refac mai greu în această
perioadă, lucrarea trebuie amânată pentru primăvară. În condiţii normale, primăvara se
repetă lucrarea solului.
Culturile intercalate dau bune rezultate în plantaţiile tinere de cais, în primii
3-4 ani după plantare, cu condiţia ca acestea să se semene mai departe de rândurile de
pomi, şi anume la 1-1,25 m, astfel încât de-a lungul fiecărui rând să rămână o fâşie lată de
2-2,5 m care se întreţine ca ogor negru. Cele mai bune plante intercalate sunt
rădăcinoasele, cartofii, mazărea, fasolea păstăi, ceapa, usturoiul, guliile, spanacul etc.
(Cociu, 1993).
Mulcirea solului pe banda de sub rândurile de pomi poate fi naturală sau
artificială. Mulciul natural poate fi obţinut în plantaţie, prin cosirea repetată a ierburilor
din livadă, fiind totodată şi mulciul cel mai ieftin, dar acesta nu satisface nevoile din
punct de vedere cantitativ. Mulcirea se poate face fie sub forma de benzi de natură
diferită pe rândul de pomi, sau pe toată suprafaţa (Bălan ş.a., 2005b).
Mulciul artificial poate fi Agrotextil – o folie din material plastic de culoare
neagră care împiedică pătrunderea luminii la buruieni, ţesută din fire de rafie în general
colorată în negru şi stabilizată la ultraviolete, forţând alungirea, etiolarea şi epuizarea
buruienilor. Aceasta se aşterne uniform de-a lungul rândurilor de pomi, sub formă de
bandă pe o lăţime de 1,5-2,0 m, peste tuburile rețelei de irigație prin picurare. Se
preconizează, în viitor, apariţia materialelor foto-degradabile sau bio-degradabile.
Mulcirea solului prezintă următoarele avantaje:
- contribuie la menţinerea umidităţii în sol şi împiedică creşterea buruienilor,
- solul de sub mulci nu se tasează, este mai afânat şi mai bine aerisit, creând
condiţii favorabile pentru activitatea microorganismelor,
- variaţiile de umiditate şi temperatură în solul mulcit sunt mai reduse, mai ales în
perioadele secetoase, reducând și evaporația neproductivă din sol,
- temperatura solului rămâne relativ constantă şi cu 2-3 grade mai ridicată iarna
faţă de ogorul lucrat şi reduce oscilaţiile de temperatură cu 3-5 grade vara (Skroch, 1986;
Iancu ş.a., 1985).
Fertilizarea
Bălan ş.a. (2005b) au studiat calitatea solului, nutriţia caisului şi piersicului,

publicând rezultate interesante despre aceste aspecte. Într-o sinteză de literatură,
principalele elemente nutritive necesare caisului sunt: azotul, potasiul, fosforul,
magneziul, calciu ş.a.. Microelementele includ: zincul, borul, manganul, cuprul, fierul şi
molibdenul. Pricipalul element fertilizant necesar livezilor de cais în majoritatea solurilor
este azotul, urmat de potasiu și fosfor. Dozele care trebuie aplicate variază în limite largi,
în funcţie de:
136
- starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive uşor asimilabile, dar şi de
unele proprietăţi fizice şi chimice ale acestuia,
- gradul de asimilare a elementelor nutritive de către pomi, folosind diagnosticul
foliar,
- starea generală a pomilor, exprimată prin lungimea creşterilor anuale, producţia
de fructe, încărcătura cu formaţiuni fructifere etc.,
- vârsta plantaţiei şi densitatea pomilor la hectar,
- eventualele accidente climatice, care influenţează negativ nivelul recoltei, starea
frunzişului etc.
Pe baza cercetărilor efectuate la noi în ţară (Popescu ş.a., 1993; Asănică și Hoza,
2004) se estimează că 1 hectar de livadă pe rod consumă, în cursul unei perioade de
vegetaţie, între 47 şi 147 kg N; 12-31 kg P2O5 şi 72-172 kg K2O, precum şi importante
cantităţi de calciu, magneziu, sulf, microelemente, în funcţie de specia cultivată, vârstă,
nivelul agrotehnic, tipul de livadă etc. (Hera şi Borlan, 1980). Producţia de fructe obţinută
este o mare consumatoare de minerale, motiv pentru care orice nivel de fertilizare ţine
cont în primul rând de producţia de fructe scontată, apoi de caracteristicile de consum ale
fiecărei specii pomicole şi, nu în ultimul rând, de rezerva acestora din sol.
Referându-se la cais, Huguet ş.a. (1978) stabilesc consumul de îngrăşăminte la
hectar, după conţinutul macroelementelor din trunchi, şarpante, ramuri şi fructe, la pomii
de 5 ani: 236 kg azot, respectiv 25 kg fosfor, 182 kg potasiu, 135 calciu, 14 kg magneziu,
precum şi importante cantităţi de microelemente, ca: fier, zinc, bor, mangan.
Este de reţinut că o bună parte din aceste elemente, acumulate în organele de
schelet şi semischelet, pot fi reutilizate în fenofazele care solicită consumuri ridicate, iar
solul nu le poate oferi în cantităţile solicitate, ceea ce face ca insuficienţa acestora să nu
fie întotdeuna resimţită prin scăderea recoltei de fructe.
Îngrăşămintele foliare joacă un rol din ce în ce mai important deoarece
îngrăşămintele aplicate la sol au unele neajunsuri, cum ar fi: folosirea unor cantităţi mari
de îngrăşăminte, levigarea acestora pe profil ajungând în pânza freatică, fiind utilizate în
proporţie mică (30-35%) (Asănică şi Hoza, 2004), blocarea la nivelul solului a unor
microelemente etc. Astfel, fertilizarea foliară este mai eficientă, deoarece elementele
minerale ajung mai repede în celulele frunzelor unde sunt prelucrate, contribuind rapid la
sinteza fotoasimilată. Perioada optimă pentru aplicare este din luna mai până la sfârşitul
lunii iulie şi începutul lui august, deoarece absorţia elementelor minerale se face prin
cuticulă, iar aceasta, pe măsură ce frunzele îmbătrânesc, suferă modificări structurale şi
îngreunează pătrunderea ionilor minerali (Cociu, 1993). Odată cu aplicarea
îngrăşămintelor foliare pot fi aplicate şi produse fitosanitare de combatere a bolilor şi
dăunătorilor, reducând astfel costurile de producţie. Aplicarea îngrăşămintelor foliare are
efect de diminuare a poluării mediului ambiant prin mărirea gradelor de utilizare
productivă a elementelor nutritive, atât din îngrășămintele foloare aplicate, cât mai ales
din toate îngrăşămintele aplicate în sol şi din rezerva solului. Trebuie menţionat că aceste
fertilizări nu pot exclude aplicarea îngrăşămintelor la sol, ele asigurând complementar o
nutriţie bună în momentele critice (Voiculescu ş.a., 2006).
Pieirea prematură a caisului
Este un fenomen complex, produs de diferiţi factori parazitari sau neparazitari

care se asociază şi acţionează simultan sau succesiv, ducând, fără un motiv anume şi bine
determinat, la moartea relativ rapidă a pomilor în plantaţie. Combaterea acestui proces
este foarte greu de realizat, fiind necesară o examinare completă a pomilor atacaţi. Se
manifestă print-o vegetaţie slabă, debilă, frunze cu aspect clorotic, uneori cu scurgeri de
137
gomă pe ramuri sau trunchi, după care se continuă cu uscare parţială sau totală a unor
ramuri, şarpante în timp scurt, continuând cu moartea pomului. Măsurile de prevenire
rămân cele mai importante mijloace de reducere a pagubelor provocate de uscarea
prematură, iar în acest scop se recomandă (Bălan, 2005a):
- zonarea şi microzonarea caisului în zonele cu condiţii foarte favorabile,
- evitarea plantării caisului după cais, sau după alte sâmburoase care pot fi
afectate de boli ale rădăcinilor implicate în declin,
- evitarea rănirii rădăcinilor prin efectuarea lucrărilor mecanice în livadă, de
regulă executarea lucrărilor solului superficial şi în sistem ecologic,
- evitarea folosirii erbicidelor care afectează rădăcinile pomilor,
- protejarea trunchiului de lovituri mecanice, insolaţii, stagnări de apă sau de
rozătoare,
- tăierile de formare a coroanei să se efectueze în perioada de minimă acţiune a
unor patogeni asupra plantei, aplicându-se tratament cu produse sistemice imediat.
Principalele boli şi dăunători ai caisului:
Bolile pot fi împărţite în boli provocate de ciuperci, bacterii şi virusuri, toate

afectând plantaţiile de cais, iar netratarea sau lipsă prevenirii acestora compromit
producţia anului în curs, cât şi pe cea a anului următor, aşa cum au fost descrise de
Trandafirescu şi Teodorescu (2006):
Boli provocate de ciuperci:
- Podosphaera tridactyla este o ciupercă care produce făinarea caisului şi se
manifestă pe frunze, fructe şi lăstarii verzi, producând pagube. Atacul se manifestă prin
dezvoltarea ciupercii pe organele pomului, formând o pâslă fină, albicioasă, dezvoltată
sub formă de pete izolate cu contur nedefinit, iar la un atac puternic petele confluează
ducând la îngălbenirea frunzelor şi uscarea lor.
- Stigmina carpophila este o ciupercă care produce boala denumită ciuruirea şi
pătarea fructelor producând pagube însemnate în livezile de pomi fructiferi. Atacul se
manifestă pe muguri, flori, frunze, fructe şi ramuri. Ciuperca supravieţuieşte de la an la an
în muguri, crăpături ale scoarţei, răni, facilitând producerea infecţiilor primăvara
devreme, în condiții de umiditate atmosferică ridicată şi temperatură peste 2°C.
Simptomele apar iniţial sub formă de pete circulare, purpurii sau brune, înconjurate de un
halou verzui-gălbui, iar după un timp aceste pete ale ţesuturilor se usucă şi cad, lăsând o
zonă perforată, de unde şi aspectul de ciuruire. Ramurile infectate capătă pete de culoare
brun-roşcată, care evoluează în leziuni şi ulceraţii, cu scurgeri de clei, ducând în final la
moartea ramurilor.
- Coccomyces hiemalis este o ciupercă care produce antracnoza frunzelor, o
boală păgubitoare întâlnită la puieţii din pepinieră şi la pomii tineri din cultură,
manifestându-se prin îngălbenirea frunzelor, care capătă un aspect pătat, aparent
marmorat, căzând de timpuriu. Uneori se poate observa şi pe pedunculii fructelor, care se
usucă iar fructul se opreşte din creştere.
- Venturia carpophila este o ciupercă ce produce pătarea cafenie sau rapănul, o
boală care se manifestă pe toate organele plantei, dar cel mai important atatc este cel care
apare pe fructe sub formă de pete circular-ovale, cu aspect catifelat, de culoare cafenie, cu
un diametru mic la început, care, cu timpul, cresc şi se confluează.
- Capnodium salicinium este o ciupercă ce produce fumagina, care se dezvoltă
masiv pe frunze, ramuri şi fructe, acestea fiind acoperite cu o crustă neagră, compactă. Se
dezvoltă numai pe suprafeţele organelor atacate de insecte, îndeosebi afide, care secretă
un exudat, întâlnindu-se în plantaţiile pomicole bătrâne şi neîngrijite.
138
- Monilinia laxa şi Monilinia fructigena este o ciupercă ce produce monilioza
sau uscarea moniliană a ramurilor, o boală foarte des întălnită în plantaţiile pomicole
din toată ţara, cât şi la pomii din gospodăriile familiale, cu un atac în ultimi ani din ce în
ce mai virulent. Apariţia bolii la specia cais este mult influenţată de condiţiile
admosferice, la o temperatură de 4-6°C, însoţită de precipitaţii, apariţia bolii se
declanşează în 48 ore (Trandafirescu şi Teodorescu, 2006). Boala se manifestă primăvara
pe toate organele aeriene ale pomilor, infecţia având loc la căderea frunzelor în toamna
anului precedent. În urma atacului, pomii porniţi în vegetaţie sunt afectaţi, boala
manifestându-se prin ofilirea florilor, uscarea mugurilor vegetativi şi a lăstarilor, însoţite
de scurgeri de gome. Pe ramurile multianuale se observă o defoliere însoţită de
necrozarea lemnului, iar efectul unui atac puternic se resimte şi după 3-5 ani, datorită
infiltrării miceliului cipercii adânc în ramurile de schelet, manifestându-se prin ofilirea
unor şarpante sau zone întregi ale pomului. Infecţiile tipice produse de acest patogen se
manifestă pe fructe, prin brunificarea epicarpului, putrezirea pulpei. De la fructul atacat,
ciuperca trece la fructele cu care aceasta vine în contact, mai ales dacă între ele se găseşte
peliculă de apă. Fructele putrezite cad pe sol. Dacă umiditatea este, însă, scăzută fructele
atacate se usucă, se mumifică şi rămân în pom agaţate de ramuri, constituind sursa de
infecţie pentru anul următor.
De asemenea, se mai amintesc: pătarea frunzelor de cais, rugina sâmburoaselor,
alternarioza, verticiloza, boala plumbului, putregaiul coletului, putregaiul rădăcinilor şi a
trunchiului, putregaiul uscat al pomilor şi arborilor, putrezirea fructelor, pătarea roşie a
frunzelor, eutipoza, citosporioza caisului ş.a.
Boli provocate de bacterii:
- Agrobacterium radiobacter este o bacterie ce provoacă cancerul bacterian în
care principalul simptom este dezvoltarea unei tumori de mărimi, forme şi consistenţe
diferite, având o suprafaţă rugoasă.
- Pseudomonas syringae este o bacterie ce provoacă ulceraţia şi ciuruirea
bacteriană a frunzelor de sâmburoase, boala manifestându-se prin pătarea frunzelor,
afectând, de altfel, toate organele aeriene ale plantei. Pe fructe apar pete mici, circulare,
cu suprafaţă rugoasă, iar pe lăstari şi ramuri tinere se dezvoltă leziuni bine delimitate,
uşor cufundate.
- Xanthomonas pruni este o bacterie ce provoacă pătarea şi ciuruirea
bacteriană a frunzelor, o boală care se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei.
Frunzele afectate au o creştere redusă, cu pete circulare sau neregulate de culoare pal-
verzui, cu timpul devin brun-închis, apoi ţesutul se necrozează, frunza rămânând
perforată, iar în cazul uni atac puternic acestea se usucă şi cad prematur. Pe ramurile
atacate primăvara se evidenţiază ulceraţii de diferite dimensiuni, evoluând în 1-3 ani,
ulterior producând uscarea acestora. Fructele atacate prezintă pete circulare, brune
înconjurate de un halou verzui, iar uneori produc leziuni evidenţiate prin scurgeri de
gomă.
Boli provocate de virusuri:
- Prunus virus este un virus care provoacă plum pox virus sau sharka virus, una
dintre cele mai grave boli ale speciilor sâmburoase. La specia cais se găseşte destul de
frecvent, producând pagube importante, de la deprecierea calităţii fructelor pană la
scurtarea vieţii pomilor (Dicenta ş.a., 2006). Simptomele apar încă din primăvară, sub
forma unor pete clorotice pe frunze, circulare sau lineare, pal-verzui, care persistă toată
vara. Fructele sunt clorotice, cu pete inelare galbene. Acestea sunt mai mici, deformate,
colorate neuniform, acumulează puţine zaharuri, au gust fad şi cad înainte de vreme.
Petele circulare pot fi observate şi pe sâmburi. Boala se manifestă pe anumite ramuri la
început, apoi se generalizează, unde viteza de migrare depinde de vârsta pomilor. Soiurile
139
de cais reacţionează foarte diferit, de la foarte sensibile la soiuri tolerante. Unele plante
bolnave prezintă simptome sau rămân cu agentul patogen mascat, iar în alte cazuri
infecţia rămâne în stare latentă.
- Marmor lineopticum este un virus care provoacă mozaicul în benzi, o boală cu
simptome vizibile pe frunze, unde la început apar pete inelare de culoare verde-gălbui,
ulterior devenind crem-galben. Mai apar şi linii în zig-zag, specifice bolii. La unele soiuri,
virusul este în stare latentă.
- Apple chlorotic leaf spot virus (ACLSV) este un virus care devine evident la
specia cais pe fructele acestuia. Simptomele se intensifică în perioadele calde de
primăvară, la începutul verii, şi se prezintă sub forma unor decolorări, adâncituri şi
deformări ale fructelor.
- Apricot ring pox disease, vărsatul inelar al caisului, este un virus care se
manifestă prin simptome caracteristice pe părţile aeriene ale plantei. Pe frunze apar pete
clorotice inelare sau dungate, care apoi se necrozează iar ţesutul se perforează. Fructele
sunt aparent sănătoase până aproape de maturare, apoi sub pieliţă şi în pulpa fructelor
apar zone decolorate sau necrotice, care formează inele şi cercuri adâncite. Pe ramurile
anuale, în mijlocul verii, se constată apariţia unor pete roşietice care uneori devin
necrotice.
Mai putem aminti: răsucirea clorotică a frunzelor, mozaicul deformat al
frunzelor, gomoza virotică a caisului, potato ring spot virus, steam pitting virus, prunus
necrotic ringspot virus, dar și degradările fiziologice ca: vătămări datorate frigului,
alterări fiziologice, vătămări datorate amoniacului, vătămări cauzate de căldură, supra-
maturarea, descompunerea internă etc.
Referitor la dăunătorii caisului, cei mai importanţi sunt: cărăbuşul de mai,
şobolanul de apă, gândacul negru de apă, şoarecele de câmp, iepurele de câmp, cariul mic
al scoarţei, sferedelitorul tulpinilor, sfrederiturul ramurilor, acarianul comun, cicada
gheboasă a pomilor, păduchele ţestos din San Jose, afidul verde al piersicului, păduchele
ţestos al prunului, păduchele european al caisului, afidul cenuşiu al prunului şi piersicului,
gărgăriţa mare a mugurilor, afidul brun de scoarţă al caisului şi piersicului, gândacul
negru al puieţilor, gărgăriţa fructelor, molia orientală, gândacul păros, molia scoarţei,
omida păroasă a dudului, omida păroasă a stejarului, cotarul verde, acarianul roşu comun,
acarianul roşu al pomilor, molia vărgată a piersicului etc. (Teodorescu, 2006; Bălan ş.a.,
2008).
Conform acestor autori, printr-un complex de tratamente aplicate corespunzător
pe parcursul unui an întreg, începând cu luna noiembrie şi până în luna septembrie a
anului următor, se poate asigura o cultură curată din punct de vedere fitosanitar, foarte
importante fiind momentele aplicării acestora.
Tratamente fitosanitare recomandate:
Nr. Fenofaza aplicării

Patogeni și dăunători Produse chimice recomandate
tratament tratamentului
T1 Început Păduchele din San–José, Mospilan 20 SG - doza 0,45 Kg/ha.
Toil - conc. 0,5%.
dezmugurit păduchi ţestoşi, acarieni,
Nissorun 0,03%.
afide etc. (forme
hibernante)
T2 Buton roz Boli bacteriene şi Alcupral 50PU - conc. 0,3%;
Champ 77WG -conc. 0,3%; Triumf 40WG -
micotice
conc. 0,3%, Funguran OH 50WP - conc.
0,3%; Super Champ 250 EC - conc. 0,3%;
Zeamă bordeleză - conc. 0,5%
140
Nr. Fenofaza aplicării
Patogeni și dăunători Produse chimice recomandate
tratament tratamentului
T3 Monilioze, ciuruirea Score 250 EC, Chorus 75 WG, Bravo 500
SC.
Începutul frunzelor etc.
Merpan 50 WP 0, 25% ;
scuturării Calypso 480 SC - conc. 0,02%. Fastac 10
Afide, insecte
petalelor EC - conc. 0,02%,
defoliatoare,
Karate Zeon - conc. 0,015%.
moliile caisului, etc.
T4 Monilioze, ciuruirea Score 250 EC - conc. 0,02%,
Chorus 75 -conc. 0,02%, Systhane forte -
frunzelor,
conc. 0,02%,
La interval de 7-8 etc. Bravo 500 SC - conc. 0,1 5%,
zile de Topsin 70 WDG - conc. 0,1%.
la tratamentul Moliile caisului, afide, Calypso 480 SC - conc. 0,02%,
T5 anterior Decis Mega - conc. 0,015%,
defoliatoare, etc.
Fastac 10 EC - conc. 0,02%,
Karate Zeon - conc. 0,015%.
T6 Boli micotice Score 250 EC, Chorus 75 WG, Bravo 500
SC, Orius 25EW, Bumper 250EC, Folpan
Creşterea fructelor
50SC, Merpan48SC.
şi
Păduchele din San José Karate Zeon SC 0, 015%
T7 lăstarilor Fastac 10 EC 0,02% , Pyrinex 25 CS,
(G1),
Pyrinex Quick,
alţi păduchi ţestoşi Apollo 50 SC, Lamdex 5 EC.
Calypso 480 SC - conc.
T8 Înainte de recoltare Monilioză (pe fructe) - Rovral 500 SC - conc. 0,1%): timp de
pauză
înaintea recoltării = 7 zile, Teldor 500 SC -
conc. 0,08%): timp de
pauză înaintea recoltării = 1-3 zile.
T9 Păduchele din S-José Karate Zeon SC 0,015%
Fastac 10 EC 0,02%, Pyrinex 25 CS,
După recoltare (G2), alţi
Pyrinex Quick,
T10 (august) păduchi ţestoşi Apollo 50 SC, Lamdex 5 EC.
Calypso 480 SC - conc
T11 La căderea Boli bacteriene şi Alcupral 50PU - conc. 0,3%;
Zeamă bordeleză - conc. 0,5%
frunzelor micotice
*Utilizarea produselor de mai sus este orientativă, fiind supusă reglementării anuale a
UE. Se pot utiliza și alte produse, recomandate de către firmele de profil.
Recoltarea fructelor
Recoltarea caiselor constituie una dintre verigile de bază care hotăreşte calitatea
producţiei şi cantitatea. În general, pentru a valorifica superior întreaga producţie de
fructe, recoltarea caiselor trebuie efectuată prin 2-4 treceri, pentru acelaşi soi, deoarece
maturarea fructelor se face neuniform în cuprinsul coroanei.
Datorită îmbunătăţirii permanente a conveerului de soiuri prin soiuri nou create şi
introduse în cultură, există posibilitatea de a consuma fructe în stare proaspătă începând
cu cea de-a doua decadă a lunii iunie, până în prima decadă a lunii august. Limitele
acestei perioade sunt influenţate în mod direct de condiţiile climatice anuale.
În funcţie de destinaţia producţiei, caisele se vor recolta la maturitatea „de
recoltare” sau maturitatea „de consum”, deoarece acestea sunt fructe uşor perisabile,
având, la maturitatea deplină, epicarpul subţire şi fermitatea pulpei foarte mică. Se
consideră fructele ajunse la maturitatea de recoltare atunci când au mărimea caracteristică
soiului, iar culoarea s-a schimbat din verde în galben-verzui, pulpa fiind suficient de tare
pentru a rezista la transport. Caisele ajunse la maturitatea de recoltare sunt destinate
valorificării în ţară la distanţe mari de locul de producţie, sau chiar pentru export. Pot fi,
141
de asemenea, păstrate temporar în depozit, pentru a fi valorificate ulterior într-un gol de
producţie.
Caisele destinate pentru valorificare în stare proaspătă trebuie să fie întregi,
sănătoase, curate, fără umiditate exterioară anormală şi fără miros, gust sau arome străine.
Gradul de maturare trebuie să permită transportul până la destinaţie, manipularea şi
păstrarea acestora. Este recomandat ca transportul la unităţile de comercializare să se
realizeze cu mijloace auto frigorifice, iar în spaţiile de desfacere să se păstreze în condiţii
de frig.
Pe parcursul recoltării, transportării, calibrării, ambalarii vor fi luate măsuri
pentru a evita deprecierea calității caiselor, reducând pe cât posibil şi numărul operaţiilor
de manipulare, odată cu recoltarea putându-se realiza şi pre-sortarea, îndepărtând fructele
mici, vătămate mecanic, deformate, atacate de boli, pătate etc. La recoltare se folosesc
găleţi de platic cu o capacitate de 8-10 kg, din care se trec cu multă grijă în lădiţe din
lemn, plastic sau carton de diferite dimensiuni şi volume, dar fără să se depăşească
10-12 kg per ambalaj. Depozitarea pentru păstrare temporară se face în cel mult o zi de la
recoltare, doarece caisele pierd apa uşor, scăzând mult în greutate (Cociu, 1993).
Tehnica recoltării fructelor este relativ simplă, constând în desprinderea cu mâna
printr-o uşoară strângere cu degetele, urmată de răsucirea într-o parte sau alta pentru a le
desprinde de ramura de rod. Se pot folosi scări, sau se poate face parţial mecanizat,
folosind platforme tractate unde muncitorii, aşezaţi la diferite niveluri, recoltează direct în
ambalaje, fiind astfel redus numărul de manipulări.
Fructele destinate industrializării pot fi recoltate integral macanizat, folosind
maşini de scuturat-recoltat, care acţionează prin vibraţii asupra trunchiului pomului,
determinând desprinderea fructelor şi colectarea lor după cădere într-o prelata deschisă
sub formă de evantai, de jur împrejurul pomului.
Trebuie urmărit ca recoltarea să se facă numai pe timp frumos, după ce s-a ridicat
roua, deoarece recoltarea pe timp umed sau pe rouă face ca fructele să se păteze după
puţin timp, scăzând în greutate şi depreciându-se. Trebuie evitată, de asemenea, recoltarea
în orele din zi cu temperaturi ridicate, sau când căldura este prea mare, deoarece se
intensifică procesele de transpiraţie, care duc la scurtarea perioadei de păstrare.
Se mai pot menţiona şi câteva procedee care ţin de păstrarea în depozit a
fructelor: pre-refrigerarea, conservarea la temperatură scăzută, atmosfera controlată,
radiaţia ionozantă, atmosfera modificată (ambalajele fiziologice). Caisele nu se pretează
la păstrare decât 1-2 săptămâni şi în condiţii de temperatură scăzută,1-3°C, şi umiditate de
85-90%. Conservarea prin medii chimice este o altă alternativă şi constă în utilizarea unor
substanţe chimice, cunoscute ca aditivi alimentari, care ajută la distrugerea micro-
organismelor şi, astfel, la conservarea fructelor. Aditivii alimentari consumaţi în exces
pot dăuna organismului, de aceea produsele tratate cu aditivi chimici trebuie consumate
cu responsabilitate.
BIBLIOGRAFIE
Asănică A., Hoza D., 2004 – Tehnologia de exploatare a plantaţiilor de cais, Ed. Ad Literam,
Bucureşti, ISBN 973-0-02139-2.
Baciu Adrian, Materii prime pentru industria conservelor din fructe, Editura Universitaria, 2000
Bălan V., ş.a., 2008. Caisul şi caisele. Edit. Ceres, Bucureşti.
Bălan V., Topor E., 1997. Tradiţii şi perspective în ameliorarea caisului în România – Analele
ICPP Piteşti – Mărăcineni.
Bălan V., Bărbulescu A., Popa E., 1993. Nivelele principalelor criterii de apreciere ale calităţii
fructelor la unii genitori şi descendenţi hibrizi de cais. Lucrări ştiinţifice ICDVPH – Horting
Bucureşti.
142
Bălan, V., Tudor, V. and Topor, E. 2007. Apricot genetics and breeding in Romania. Acta Hort.
(ISHS) 760:483-489.
Bălan V., Oprea M., Tudor V., Chiara L., Asănică A., 2005a. Pieirea prematură a caisului, Editura
Conphys-52p.
Bălan Viorica, Gadriluta, I., Budoi, G., Dogaru Mihaela, 2005b. Calitatea solului si nutriţia
caisului si piersicului. Ed. Conphys, București.
Bordeianu T., Botez M., 1960. Prunul, portaltoi pentru cais în Revista Internațională pentru
Agricultură nr. 1, pag. 117-128.
Botez M., Burloi Niculina, 1977. Cultura caisului. Edit.CERES Bucureşti.
Cepoiu N., 2001 – Pomicultura aplicată, Ed. Științelor Agricole, București.
Cociu V., ş.a,1993. Caisul. Edit CERES Bucureşti, pag. 438.
Cociu V., 2006. 50 years of apricot genetic breeding in România. Acta Horticulturae 701, 355-358.
Cociu V., Bălan V., Topor E., Tudor V., 2006. Fondul de germoplasmă – Colectarea, conservarea,
evaluarea şi utilizarea fondului de germoplasmă la genul Prunus Armeniaca. Editura Pământul,
ISBN(10)973-8280-878-7; (13)978-8280-87-8.
Cociu V., Topor Elena, Hough L. F., Trandafirescu Mărioara,1993. New very early ripening
apricot varieties. Al X- lea Simpozion Internaţional al Culturii Caisului, Izmir- Turcia.
Dicenta F., Rubio M., Martiney-Gomez P., 2006. Susceptibility to Sharka (Plum-pox potyvirus) in
Prunus mandshurica x Prunus armeniaca seedlings. Acta Horticulturae 701, 223-225.
Duţu I.,1989. Cercetări privind crearea de noi portaltoi de cais. Probleme de genetică teoretică
nr.2 (XXI).
Hera Cr., Z. Bor1an, 1980 – Ghid pentru alcătuirea planurilor de fertilizare. Ed. Ceres, Bucureşti.
Iancu M., Budan C., Chițu E., 1995. Ecotehnica întreținerii solului în plantațiie de pomi. Simp. de
ecotehnologii și ecotehnici de lucrarea solului în horticultură. Pulb. Soc. Nat. Român ptr. Lucr.
Solului.
Ghena Nicolae, Stănică Fl., Braniște N., 2004. Pomicultura generală. Ed Matrix, București.
Huguet J.G., 1978 - Pratique de la fertilisation minérale des arbres fruitiers, Editions INVUFLEC,
Paris., 38 p.
Indreias A., Opriță V. A., Lamureanu G., Caplan I. 2012. Interactions Between Different
Vegetative Prunus Rootstocks and Scion Growth and Productivity of Apricot. Acta
Horticulture 968: 147-152.
Mihăiescu Gr., Stanciu Gh., 1966. Cultura piersicului, Ed. Agrosilvica Bucureşti.
Popescu și colab., 1993. Pomicultură generală și specială. Ed. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 421.
Skroch W. A., Shribbs J.M., 1996. Orchard floor management-an overview. HortScience, vol 21
(3).
Sumedrea D., Isac I., Iancu M., 2014. Pomi, arbuști fructiferi, căpșun- ghid tehnic și economic.
Invel Multimedia, ISBN 978-973-1886-82-4, pag. 286.
Topor E., Zamfir Gh., 2006. Cercetări privind dinamica producţiei de caise şi calitatea acesteia sub
influenţa factorilor biotic şi abiotici. Vol. “Lucrări ştiinţifice” SCDP Constanţa. Ed. Cartea
Universitară, Bucureşti, 2006, pag. 61-67. ISBN 973-731-271-6.
Topor Elena, 1995. Cercetări privind îmbunătăţirea sortimentului de cais în Dobrogea. ASAS
Bucureşti.
E. Topor, R. Vasilescu, V. Balan, and V. Tudor, 2010. Apricot breeding programme for late and
very late ripening period in Romania. Acta Hort. (ISHS) 862:137-142.
Teodorescu, G. and Trandafirescu, M. 2006. The Identification Of Entomophagous Complex In
The Apricot Tree Orchards In South-Eastern Romania. Acta Hort. (ISHS) 701:691-696
Trandafirescu, M. and Teodorescu, G. 2006. Behaviour Of Some Apricot And Hybrids From
National Collection To The Monilinia Laxa (Aderh Et Ruhl) Honey Infection. Acta Hort.
(ISHS) 701:371-376
Voiculescu Nicolae, Cepoiu Nicolae, Leca Mihai, 2006. Bazele ecopedologice ale nutriţiei
speciilor pomicole, Ed. Muntenia & Leda, Constanţa.
***http://www.icdp.ro/en-index.php?target=laboratoare/inmultire/ameliorarea-en
***http://www.cercetarepomicola-constanta.ro/GENETICASI%20AMELIORARESOIURI.htm
143
CAPITOLUL V. Repartiţia spaţială a densităţii rădăcinilor de piersic şi cais
în cernoziomurile din Dobrogea
1. Introducere
Relaţiile sol – sistem radicular din cadrul SPAC sunt baza legăturii plantelor cu
mediul de viaţă şi nutriţie. Interfaţa sol – rădăcină reprezintă prima treaptă prin care apa
pătrunde în plante şi apoi escaladează organele pomilor fructiferi în drumul său spre
atmosferă.
Cercetările privind pomicultura s-au concentrat în mare măsură asupra părţii
aeriene a livezilor, mult mai accesibilă observaţiilor comparativ cu partea subterană a
acestora. Cu toate acestea, sistemul radicular nu este mai puţin important decât tulpina,
ramurile şi frunzele pomilor. Înţelegerea procesului de creştere a rădăcinilor, reflectată de
distribuţia spaţială a acestora, reprezintă una dintre problemele cele mai laborioase în
cunoaşterea creşterii şi dezvoltării plantelor, mai ales în cadrul celor perene cu talie mare,
cum sunt pomii (Black ş.a., 2010).
Pe plan mondial, printre pionierii care s-au ocupat cu cercetarea sistemului
radicular la nivel mondial se numără Oskamp (1932), Oskamp şi Batjer (1932), care au
utilizat metoda tranşeei cu anumite dimensiuni şi distanţe faţă de pomi, propunând şi
clase de mărime a rădăcinilor: < 2 mm, între 2 şi 5 mm, 5-10 mm, 10-20 mm, 20-30 mm,
30-40 mm şi > 40 mm. Dragavtsev (1936) a utilizat tot metoda tranşeei (sau a profilului)
dar şi metoda monolitului, variind distanţa faţă de pomi. Spre deosebire de Oskamp şi
Batjer (1932), Kolesnikov (1971) a folosit alte dimensiuni ale diametrului rădăcinilor:
< 1 mm – de gradul întâi, subţiri; între 1 şi 3 mm, de gradul al doilea; > 3 mm de gradul al
treilea, ultimele două clase fiind caracterizate drept mari. Autorul mai arată că sistemul
radicular depinde de structura determinată ereditar, de sol şi climat, ca şi de tehnologie,
iar distribuţia radiculară este un aspect fundamental în pomicultură. Huquet (1973) a
propus o tranşee specifică, în formă de spirală, pentru studiul sistemului radicular.
Studiind distribuţia radiculară a unor pomi fructiferi în sol, Cockroft şi Wallbrink
(1966) au observat că creşterea rădăcinilor s-a produs cât mai la suprafaţa solului, în
funcţie de diferiţi factori, cum ar fi: adâncimea mobilizării solului, competiţia dintre
plante, temperatura solului. Alţi autori, Hogue şi Neilsen (1987), au accentuat importanţa
sistemului de întreţinere a solului.
Sistemul radicular al pomilor este determinat de o serie de proprietăţi de sol, de
soi şi portaltoi, precum şi de managementul livezii (Atkinson, 1980; Atkinson, 1983;
Atkinson şi Wilson, 1980). Unii autori (de exemplu, Pezzarossa şi Pagliai, 1990; Glinski
ş.a., 2008; and Lipiec ş.a., 2014) au stabilit corelaţii între rădăcinile pomilor şi diferite
proprietăţi de sol, iar Tworkoski şi Scorza (2001) au studiat caracteristici ale sistemului
radicular la piersic, concluzionând că există diferenţe semnificative între arhitectura
radiculară şi habitusul pomilor. Böhm (1979) a publicat o sinteză referitoare la metodele
folosite pentru cercetarea sistemului radicular al pomilor, enumerând următoarele:
metoda prin excavare, metoda monolit, metoda de sondaj, metoda profilului, metoda
peretelui de sticlă, metoda containerului, alte metode.
Mai recent, Williamson ş.a. (1992) au determinat distribuţia radiculară într-o
livadă de pomi amenajată cu sistem de irigaţie, folosind metoda profilului, cu tranşee de
dimensiunile: 2 m lungime şi 1,5 m adâncime, săpând perpendicular pe direcţia rândului
144
de pomi. Clasele de rădăcini au fost: < 2 mm, 2-5 mm, 5-10 mm şi >10 mm. Diametre
radiculare similare (< 2 mm, 2-5 mm şi > 5 mm) au fost utilizate şi de alţi cercetători
(Parker and Meyer, 1996) la determinarea sistemului radicular al piersicului. În aceeaşi
perioadă, Glenn şi Welker (1993) au investigat creşterea sistemului radicular la piersic,
plantat în schema de 6 m (între rânduri) × 4,5 m (pe rând), într-un climat temperat din
partea de nord-est a S.U.A., având peste 800 mm precipitaţii anuale
(http://en.wikipedia.org/wiki/West_Virginia), cu ajutorul dispozitivelor de tip mini-
rhizotron, şi au concluzionat că rădăcinile adânci ale pomilor au ajutat la supravieţuirea
acestora atunci când orizonturile superioare de sol erau uscate.
Dezvoltarea sistemului radicular al livezilor este importantă în primul rând pentru
că arată dimensiunile profilului şi volumul edafic de sol din care pomii extrag apa
încărcată cu săruri minerale. Studii privind sistemul radicular la cais au publicat anterior
Strabbioli şi Manzo (1983); aceştia au arătat că modul de dezvoltare orizontală şi
verticală a sistemului radicular reprezintă un factor fundamental pentru aplicarea raţională
a sistemului de întreţinere a solului în livadă. Mai recent, Ruiz-Sánchez ş.a. (2005) şi
Ruiz-Canales ş.a. (2006) au investigat sistemul radicular al caisului şi au accentuat
importanţa lucrărilor solului şi a modului de aplicare a irigaţiei în livezi. Mata ş.a. (1999)
au studiat variaţia conţinutului de apă din sol (CAS) într-o livadă de piersic înfiinţată pe
un sol cu textură nisipo-lutoasă, amenajat cu sistem de irigaţie prin picurare, în S.U.A., şi
au constatat că alimentarea rădăcinilor cu apă s-a realizat numai până la 0,76 m adâncime.
Girona ş.a. (2002), monitorizând CAS în livezi pentru avertizarea udărilor într-un sistem
de irigaţie cu aplicare frecventă a apei, au găsit ca fiind foarte importante modul de
umectare a solului, răspunsul variabil al pomilor, adâncimea de explorare a rădăcinilor
solului.
În România, metoda tranşeei a fost folosită, printre alţii, de Tudosescu şi Parnia
(1975). Cociu (1993) a prezentat o sinteză de literatură a distribuţiei radiculare la cais
altoit pe mai mulţi portaltoi în livezi tinere, iar Voiculescu (1999) şi Tănăsescu şi
Păltineanu (2004) au publicat lucrări despre distribuţia sistemului radicular al unor specii
de pomi în diferite soluri şi/sau regimuri de irigare. Indreiaş (1997) a studiat efectul a şase
portaltoi asupra distribuţiei sistemului radicular al piersicului tânăr în cernoziom, la Valu
lui Traian, privind următoarele clase de rădăcini: < 1 mm, 1-3 mm, 3-10 mm şi mai mari
de 10 mm diametru şi au găsit majoritatea rădăcinilor în prima parte a profilului de sol
(0-0,6 m adâncime).
Schema de plantare utilizată frecvent în ţara noastră ia în consideraţie tipul de
portaltoi (generativ, vegetativ), forma de coroană, unghiul solar la mijlocul zilei,
fertilitatea solului şi tipul de management al livezii (Ceauşescu ş.a., 1982). Totuşi, nu au
existat experienţe riguroase în regiune care să recomande scheme optime de plantare din
punct de vedere al sistemului radicular, iar unii autori, în primul rând de peste hotare
(Strabbioli şi Manzo, 1983), au atras atenţia asupra faptului că în cazul unor specii
pomicole, cum ar fi mărul (Malus domestica), piersicul (Prunus persica L. Batch) şi
posibil caisul (Prunus armeniaca L.), se produce fenomenul de respingere radiculară,
dacă rădăcinile pomilor vecini, din aceeaşi specie şi soi, ajung să umple tot spaţiul de sol
alocat prin plantare şi eventual se întrepătrund.
Totuşi, studiile anterioare au fost insuficiente şi nu au accentuat legătura dintre
sistemul radicular al acestor două specii pomicole, piersicul şi caisul, şi proprietăţile
solurile reprezentative ale Dobrogei – solurile molice de tip cernoziom.
Obiectivul acestei secţiuni este de a testa ipoteza conform căreia rădăcinile
pomilor adulţi ai celor două specii ocupă tot spaţiul alocat prin schema de plantare larg
folosită în regiune (5 m × 5 m la cais şi 4 m × 3 m la piersic), de a constata dacă se
produce fenomenul de respingere radiculară (root repellence) la întâlnirea rădăcinilor
145
dintre pomii vecini, de a descrie modul de variaţie a densităţii radiculare în spaţiu, de a
găsi modul în care proprietăţile solului influenţează densitatea radiculară, pentru a ajuta în
acest fel la fundamentarea distanţelor de plantare a acestor specii din punct de vedere al
distribuţiei radiculare, precum şi la îmbunătăţirea managementului solului, al aplicării
fertilizării şi irigaţiei.
2. Material şi metodă
2.1. Descrierea câmpului experimental

Câmpul experimental este situat în cadrul Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare
pentru Pomicultură Constanţa, cu sediul în comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa,
Dobrogea. Coordonatele geografice sunt: 44°10' latitudine nordică, 28°29' longitudine
estică, 70-72 m altitudine. Relieful Podişului Dobrogean prezintă pante reduse, de
0,01-0,03 mm-1.
Terenul regiunii este cultivat în special cu cereale (Triticum spp.), rapiţă
(Brassica napus L.), floarea soarelui (Helianthus annuus), pomi fructiferi, cum ar fi
caisul (Prunus armeniaca L.), piersicul (Prunus persica (L) Batsch), cireşul (Prunus
avium), prunul (Prunus domestica), mărul (Malus domestica), dar şi viţa de vie (Vitis
vinifera).
După clasificarea Köppen-Geiger, climatul general al regiunii este de tip Cfa, iar
pentru perioada 1980-2010 valorile medii anuale ale temperaturii aerului (Ta) sunt de
12,0°C, ale precipitaţiilor (Pr) de 426 mm, ale evapotranspiraţiei de referinţă Penman-
Monteith (ETo, Allen et al., 1998) de 828 mm, iar ale deficitului de apă climatic (WD =
Pr – ETo, mm) de 402 mm (tabelul 1). Valoarea medie anuală a numărului de ore de
strălucire a soarelui este de 2.300.
Tabelul 1. Valorile medii ale principalelor elemente climatice, Valu lui Traian,
1980-2009 (Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie, Bucureşti)
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
Ta 1,3 2,0 5,4 10,2 16,0 20,7 23,1 22,8 18,5 13,5 7,6 3,0 12,0
Pr 27,9 22,7 32,9 32,5 37,7 39,4 35,1 37,6 41,9 34,7 46,2 37,2 425,8
ETo 17,0 23,6 40,9 65,1 106 131 148,6 128,6 82,2 46,5 22,9 15,1 827,6
WD -10,9 0,9 8,0 32,6 68,3 91,6 113,5 91,0 40,3 11,8 -23,3 -22,1 401,8
Solul este molic, de tip cernoziom calcaric (Florea şi Munteanu, 2012; **World
Reference Base for Soil Resources, 2006), evoluat pe depozite groase de loess, având o
fertilitate bună (tabelul 2).
La schimbarea destinaţiei terenului, la plantarea pomilor, solul a fost desfundat la
cca. 0,5 m adâncime, fiind transformat într-un sol de livadă. După defrişarea livezilor
anterioare, solurile au fost scarificate şi cultivate cu plante amelioratoare sau culturi de
câmp, pentru odihnă, după care au fost înfiinţate actualele livezi de piersic şi cais.
Solurile sunt bine structurate, au orizonturi şi suborizonturi profunde de acumulare a
humusului (Am 1 cu cca. 0,028-0,03 kg kg-1, Am 2 cu 0,020-0,025 kg kg-1) (tabelul 2) şi
au o fertilitate ridicată.
Textura este lutoasă, conţinutul de argilă cifrându-se la 0,21-0,30 kg kg-1 pe
profil. Carbonaţii de Ca şi Mg apar încă din suborizonturile superioare şi cresc în
adâncime până la cca. 14,0-17,0 kgkg-1 în Cca 1 şi Cca 2. pH-ul creşte în profunzime de
la 7,4 la 8,5.
146
Tabelul 2. Orizonturile şi suborizonturile de sol, principalele proprietăţi fizice şi chimice
ale acestora în livezile de piersic şi cais, cernoziom calcaric, Valu lui Traian, judeţul
Constanţa; Oriz. = orizont de sol, Adânc. = adâncimea solului, conţinutul solului în:
argilă (Argilă), humus (Humus), carbonat (Carbonat), P şi K – forme mobile (K mob.,
P mob.)
Oriz. Adânc. Argilă Humus pH Carbonat K mob. P mob.
(m) (kg kg-1) (kg kg-1) (unităţi) (kg kg-1) (mg kg-1) (mg kg-1)
0,0-0,1 0,27-0,29 0,030-0,033 7,40-7,50 0,0 82-146 23-28
Am1
0,1-0,2 0,26-0,28 0,028-0,030 7,50-7,75 0,0 78-130 20-26
0,2-0,3 0,26-0,28 0,026-0,027 7,60-7,90 0,0-0,001 75-104 16-19
Am2 0,3-0,4 0,26-0,28 0,025-0,027 7,60-8,20 0,012-0,015 68-83 10-13
0,4-0,5 0,25-0,27 0,023-0,021 7,90-8,34 0,025-0,030 65-75 6-8
0,5-0,6 0,25-0,27 0,0180,020 8,00-8,32 0,030-0,048 62-70 4-6
AC 0,6-0,7 0,24-0,26 0,016-0,017 8,20-8,36 0,050-0,098 58-67 3-4
0,7-0,8 0,23-0,26 0,013-0,015 8,25-8,41 0,113-0,127 46-53 2-3
Cca 1 0,8-0,9 0,23-0,24 0,008-0,009 8,36-8,45 0,145-0,159 44-50 1-2
Cca 2 0,9- 1,0 0,21-0,23 0,006-0,007 8,40-8,50 0,150-0,170 40-46 1-2
Tratamentele fito-sanitare, efectuate într-un număr variabil anual, cca. 10-12

într-un an mediu, sunt aplicate cu ajutorul unor maşini şi tractoare de aproximativ
2-2,8 tone şi 45-55 kW. Sistemul de management al livezii, incluzând întreţinerea solului
şi pomilor, utilizat în regiune este de ogor negru (clean cultivation) atât între rânduri
(ITR) cât şi pe rândurile de pomi (IR). Erbicidele se aplică ocazional pe rânduri,
intensificând astfel traficul tehnologic care se desfăşoară în mod normal atunci când
suprafaţa solului nu este umedă.
Datorită caracterului semi-arid al Dobrogei, irigaţia trebuie aplicată pe suprafeţe
întinse, dar datorită costului ridicat al apei din cauza înălţimilor mari de pompare (adesea
peste 70 m), irigarea culturilor are îndeosebi caracter local. Regimul de irigare este în
general sub stres hidric, presupunând aplicarea unui număr de 2-3 udări anual, fiecare cu
60-70 mm de apă şi un total de 150-220 mm ca normă de irigaţie.
Caracterizarea stării fizice a solului s-a făcut atât în IR cât şi în ITR, utilizând
analize de sol efectuate conform standardelor în vigoare (SR EN ISO 11272: 2014 pentru
densitatea aparentă, DA, SR EN ISO 11274: 2014 pentru macroporozitate – P50, ambele
ca standarde internaţionale, dar şi STAS 7184/17-88 pentru rezistenţa la penetrare – RP şi
STAS 7184/15-91 pentru conductivitatea hidraulică saturată – Ksat, ca standarde
româneşti) (Florea ş.a., 1987).
2.2. Schema experimentală

Cele două specii studiate sunt cele mai reprezentative la nivelul Dobrogei. Pomii
studiaţi sunt maturi, livada de piersic având vârsta de 22 de ani, iar cea de cais de 15 ani
(figura 1a). Schema de plantare folosită a fost de 4 m × 3 m pentru piersic (soiul
Southland, altoit pe portaltoiul Tomis 16, descris de Indreiaş ş.a., 2004), respectiv de 5 m
× 5 m la cais (soiul Cea mai bună de Ungaria, altoit pe portaltoiul Constanţa 14),
rândurile de pomi fiind orientate pe direcţia nord – sud. Forma de coroană a fost de vas,
147
rândurile de pomi formând garduri fructifere. Atât unităţile de sol cât şi talia pomilor
studiaţi au fost reprezentative pentru regiune.
Determinarea densităţii sistemului radicular al pomilor pe clase de rădăcini s-a
făcut prin metoda profilului sau a tranşeei (Oskamp and Batjer, 1932; Dragavtsev, 1936;
1938; Böhm, 1979), modificată pentru a corespunde sistemului de plantare. Tranşeele au
fost săpate în luna august, când solul avea umiditatea echivalentă capacităţii de câmp
pentru apă, între pomii aflaţi pe rândul de pomi (IR) şi între rânduri (ITR), şi au avut o
adâncime de 1,2 m; pentru protecţia pomilor, lângă aceştia s-a lăsat un spaţiu neexcavat,
având dimensiunea de 0,5 m.
Tree Location of soil sampling Tree
4
3.5 Trench
Location of soil sampling

Inter-row distance between trees, ITR (m)
3
2.5
1.5
0.5
0
Tree 0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 Tree
Distance between trees in the row, IR (m)
Tree Distance between trees in the row (m) Tree
5
4.5
Inter-row distance between trees (m)
3.5
Locations of soil sampling

3
2.5 Undisturbed soil
1.5
0.5
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5 5
Tree Tree
a) b)
Figura 1. Schema experimentală utilizată pentru determinarea in-situ a densităţii
radiculare în cazul piersicului (sus) şi caisului (jos): a) tranşee reală, b) schema teoretică
în care se observă laturile îngroşate care au constituit secţiunile de sol analizate
Au fost studiaţi câte patru pomi din fiecare specie. Schema de determinare a
rădăcinilor pomilor aparţinând celor două specii, precum şi tranşeele folosite, sunt redate
în figura 1b.
Diametrul rădăcinilor a fost determinat cu ajutorul unor şublere, folosind rame
metalice şi/sau de lemn cu dimensiunea de 1 m × 1 m, cu sistem grilă conţinând pătrate
de dimensiunea de 0,1 m. Diametrele studiate au fost: < 1 mm (rădăcini fine), 1-3 mm,
3-5 mm, > 5 mm şi toate rădăcinile însumate. Diametrul rădăcinilor grosiere (> 5 mm) a
fost notat cu dimensiunea exactă. Densitatea fiecărei clase de rădăcini (numărul de
148
rădăcini din fiecare decimetru pătrat al grilei, cu grosimea de 1 cm, grosime de sol
îndepărtată la dezgolirea rădăcinilor pentru a fi făcute vizibile, în total având un volum de
100 cm3) menţionate mai sus a fost localizată utilizând coordonatele spaţiale ale schemei
experimentale.
Deşi determinarea densităţii radiculare s-a făcut pe adâncimea de 1 m, observaţii
sistematice s-au realizat şi la adâncimi mai mari, atunci când au existat rădăcini,
îndeosebi grosiere, sub 1 m adâncime.
În plus faţă de densitatea radiculară pe clase de rădăcini s-a estimat şi densitatea
suprafeţei secţiunii transversale a rădăcinilor (RCSA) dintr-un volum de sol de 100 cm3,
folosind diametrul mediu al claselor şi asimilând secţiunea acestora cu cercuri în cazul
diametrelor mici, respectiv cu elipse în cazul rădăcinilor grosiere.
2.3. Analiza datelor

Datele experimentale de sol şi plantă, provenite din schema parcelelor
subdivizate, au fost prelucrate prin programe de soft adecvate: SPSS 14, Microsoft Excel,
Surfer 8, prin ANOVA, regresii şi interpolări spaţiale. Au fost consideraţi următorii
factori: A – poziţia faţă de rândul de pomi, cu două graduări (IR, ITR), B – adâncimea
solului de 1 m, bazate pe schema de determinare, cu 10 graduări, C – distanţa faţă de
pom, variabilă în funcţie de specia pomicolă, cu 20 de graduări în ITR şi 15 graduări în
IR pentru piersic, respectiv cu 25 de graduări pentru cais în ITR şi IR. Pentru densitatea
radiculară, care nu a prezentat o repartiţie statistică normală, s-au calculat intervale de
confidenţă de 95% probabilitate. Semnificaţia statistică pentru cele trei categorii uzuale
de probabilitate s-a stabilit prin utilizarea testului t cu două braţe şi n-2 grade de libertate
(Aïvazian 1970). S-au testat mai multe tipuri de ecuaţii de regresie, selectându-se cele
asociate cu valorile maxime ale R2.
3. Rezultate şi discuţii
3.1. Proprietăţile solului în ITR şi IR

Ca regulă generală, proprietăţile solului s-au înrăutăţit în ITR comparativ cu IR,
datorită compactării produse de traficul tehnologic. Există diferenţe semnificative între
unele proprietăţi fizice de sol: DA, P50, RP şi Ksat, cu atât mai multe şi mai mari cu cât
livezile sunt mai în vârstă (figura 2). În această figură se prezintă suplimentar şi situaţia
dintr-o livadă mai tânără, de cireş.
Spre deosebire de alte specii pomicole, cum este mărul, cultivat adesea în condiţii
climatice de temperatură mai mică şi umiditate superioară, numărul de treceri ale
utilajelor agricole în cazul piersicului şi caisului este mai mic. O altă explicaţie posibilă
este rezistenţa considerabilă a acestor soluri molice la deteriorarea proprietăţilor fizice,
atunci când durata traficului tehnologic este pe termen scurt sau mediu. Astfel, livada de
piersic, de 22 de ani vechime, a suportat perioada cea mai îndelungată cu trafic tehnologic
şi prezintă cele mai multe diferenţe semnificative între ITR şi IR, altfel spus are starea
fizică cea mai precară între rândurile de pomi.
149
Figura 2. Principalele proprietăţi ale solului în cele două poziţii: ITR şi IR pe adâncimea
analizată - 1 m în cadrul livezilor piersic şi cais studiate; suplimentar a fost redată şi
situaţia dintr-o livadă mai tânără, de cireş. Literele diferite pentru aceeaşi adâncime din
grafice arată diferenţe semnificative pentru probabilitatea de 5% conform testului statistic
multiplu Duncan (după Păltineanu ş.a., 2015a)
Gradul de tasare (GT)

GT este o mărime calculată cu ajutorul porozității minim necesare (care depinde
de conținutul de argilă) și al porozității totale (Stângă, 1978). Dintre speciile pomicole
cercetate, livezile de piersic au manifestat cele mai mari diferenţe privitor la GT pe
rândurile de pomi şi între rânduri, nu din cauza speciei în sine, ci datorită atât vechimii
mai mari, cât şi distanţelor mai mici de plantare. Au urmat livezile de cais şi cireş, în
această ordine, diferenţiate tot pe baza vechimii livezii (caisul – 15 ani, cireşul – 11 ani).
150
Între rândurile de pomi, în orizontul humifer, GT este uşor superior faţă de
poziţia de pe rândul de pomi, rămânând însă în clasa solurilor mijlociu compactate (GT =
0-10, figura 3). În celelalte orizonturi, valorile GT se încadrează în zona compactării
slabe (GT = de la 0 la -11), foarte slabe (GT = de la -11 la -18) şi extrem de slabe
(GT ≤ 18).
Gradul de tasare-piersic Gradul de tasare-cais Gradul de tasare-cires
-25 -20 -15 -10 -5 0 5 10 -25 -20 -15 -10 -5 0 5 10 -25 -20 -15 -10 -5 0 5 10
0 0 0
-0.1 -0.1 -0.1
Adancimea (m)
-0.2 -0.2 -0.2
-0.3 -0.3 -0.3
Adancimea (m)
Adancimea (m)
-0.4 -0.4 -0.4

-0.5 -0.5 -0.5
-0.6 -0.6 -0.6
-0.7 -0.7 -0.7 IR
IR IR
-0.8 -0.8 -0.8 ITR
-0.9
ITR -0.9 ITR -0.9
-1 -1 -1
Figura 3. Variaţia gradului de tasare (GT: de la 0 la 10 = mijlociu compactate, de la -11 la

10 = slab compactate, de la -11 la -18 = foarte slab compactate, sub -18 = extrem de slab
compactate) cu adâncimea în livezi cu trei specii pomicole: piersic, cais şi cireş, în cele
două poziţii faţă de rândul de pomi (IR = pe rândul de pomi, ITR = între rânduri), Valu
lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2015a)
O altă cauză în variabilitatea diferenţierii tasării poate fi şi distanţa mai mică

dintre rândurile de pomi, de 4 m la piersic comparativ cu 5 m în cazul caisului şi
cireşului, distanţă care împiedică tractoarele şi utilajele agricole să folosească un spaţiu
mai larg pentru trafic şi pot tasa mai mult locul de trecere mai îngust, ca şi conţinutul de
apă diferit de la suprafaţa solului asociat cu masa tractoarelor şi utilajelor folosite.
DA şi RP sunt superioare în ITR comparativ cu IR. Totuşi, unele dintre însuşirile
fizice ale solului prezintă valori decente în ambele poziţii, de exemplu P50 care depăşeşte
20% peste tot, dar şi Ksat care este mai mare de 10 mmh-1. Dumitru ş.a. (1999) a
constatat, de asemenea, că astfel de soluri au suferit o slabă compactare şi în modul de
folosinţă arabil. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu date publicate anterior de alţi
cercetători, pentru diferite specii pomicole şi în alte condiţii de mediu şi de management
tehnologic (Ferrero et al., 2005; van Dijck and van Asch, 2002; Atkinson şi Wilson,
1980; Atkinson, 1983; Williamson ş.a., 1992; Ruiz-Sánchez ş.a., 2005; Glinski ş.a., 2008;
Lipiec ş.a., 2014; Liang ş.a., 2011). Tendinţa de evoluţie a solului în livezi în
cernoziomuri este de deteriorare a stării sale fizice, cu atât mai mult cu cât vechimea
livezii este mai mare şi cât durata traficului tehnologic este mai ridicată.
Proprietăţile fizice de sol: P50, RP şi Ksat s-au corelat foarte semnificativ cu DA,
care redă acţiunea de compactare produsă de traficul tehnologic (figura 4).
Dintre acestea, cea mai redusă legătură se întâlneşte între RP şi DA, probabil
pentru că RP se determină în laborator la un conţinut de apă egal cu jumătate din
capacitatea totală de apă a solului şi care produce, probabil, diferenţieri suplimentare între
probele de sol. Determinarea in-situ a RP sau la un potenţial standard (de exemplu, pF =
2,5) ar permite, probabil, o corelare mai puternică cu DA, precum şi o comparaţie corectă
între orizonturi şi ar reflecta mai fidel realitatea din teren.
151
Figura 4. Corelaţia unor proprietăţi fizice ale solului (RP, P50 şi Ksat) cu DA în cadrul
solurilor studiate (după Păltineanu ş.a., 2015a)
Recomandările practice la înfiinţarea livezilor, provenite din arealul unor soluri

mai compacte şi mai argiloase, sunt de a desfunda solul la adâncimea de 0,5-0,6 m, dar
procedând astfel în cernoziomuri se aduc carbonaţii la suprafaţă, modificând astfel şi
reacţia solului spre domeniul alcalin, concomitent cu transportul humusului şi al
elementelor fertilizante spre profunzime şi cu secţionarea elementelor structurale, deşi
densitatea radiculară maximă se găseşte în orizonturile de suprafaţă. Pentru ameliorarea
stării fizice a solurilor de tip cernoziom din Dobrogea se recomandă scarificare la
defrişarea livezilor îmbătrânite, din motive de curăţire a locului dar şi de spargere a
orizonturilor compactate antropic fără răsturnarea brazdelor, urmate de cultivarea unor
plante amelioratoare, ca lucerna, mazărea sau altă cultură pentru câţiva ani, aşa cum
recomandă Dumitru ş.a. (1999). La înfiinţarea unor noi livezi se recomandă, în măsura
posibilului, ca rândurile de pomi să fie amplasate pe locurile anterior ocupate de aleile de
trafic tehnologic şi reciproc, deoarece proprietăţile fizice sunt aici în general mai
favorabile (tasare mai mică), iar oboseala solului se va manifesta, astfel, cu mai puţină
pregnanţă.
3.2. Influenţa poziţiei pomului faţă de rândurile de pomi asupra densităţii

tuturor rădăcinilor
În general, observaţiile privind densitatea radiculară au fost făcute până la
adâncimea de 1 m, unde au existat majoritatea covârşitoare a rădăcinilor, dar au fost
rădăcini rare care au crescut mult sub 1 m adâncime, în special rădăcini grosiere care au
ajuns şi la adâncimea de 1,7 m.
Nu s-au constatat diferenţe semnificative cu privire la densitatea tuturor claselor
de rădăcini între graduările factorului A (IR comparativ cu ITR), deoarece intervalele de
confidenţă de 95% s-au suprapus parţial pe domeniul de variaţie al densităţii acestora
(figura 5).
După cum se observă, valorile medii ale densităţii radiculare la cele două specii
sunt apropiate, dar în sens invers pe rândurile de pomi şi între rânduri. La specia piersic,
unde livada avea 22 de ani vechime, densitatea radiculară în IR este superioară faţă de
ITR, diferenţa fiind apreciabilă şi aproape de pragul de a fi semnificativă.
152
4.5
Densitatea radiculara (numar

4.0
de radacini/100 cm 3 de sol)
3.5
3,7-4,3 3,8-4,5
3.0 3,9-4,6 3.5-4,0
2.5
2.0
1.5
1.0
0.5
0.0
Cais Piersic
Rand Intre randuri
Figura 5. Densitatea radiculară medie a tuturor claselor de rădăcini pe rânduri şi între
rândurile de pomi la cele două specii pomicole studiate; cifrele din coloane reprezintă
domeniile intervalelor de confidenţă de 95%
3.3. Corelaţiile dintre densitatea radiculară, adâncimea solului şi distanţa

faţă de trunchiul pomilor
Atât pentru piersic cât şi pentru cais, corelaţiile dintre densitatea radiculară (DR)
şi adâncimea solului (D) sunt mai puternice faţă de cele dintre DR şi distanţa (d) faţă de
trunchiul pomilor. Cu alte cuvinte, DR descreşte mai intens cu adâncimea, decât cu
distanţa. Ecuaţiile de regresie obţinute sunt inverse şi foarte semnificative (tabelul 3,
figura 6), având R2 cu atât mai mare cu cât diametrul rădăcinilor este mai mic. Se observă
şi ponderea foarte mare a rădăcinilor subţiri (< 1 mm diametru) şi active în cadrul tuturor
claselor de diametre (figura 6). Cu cât creşte diametrul rădăcinilor, cu atât descreşte DR.
Rădăcinile groase, de peste 3 mm diametru, sunt foarte rare.
Tabelul 3. Coeficienţii de determinaţie, R², din corelaţiile liniare multiple pentru

densitatea radiculară (nr. rădăcini/100 cm3 sol) în funcţie de adâncime (D, m) şi distanţa
faţă de trunchiul pomilor (d, m) pentru piersic, respectiv R² din corelaţii multiple
combinate: logaritmice şi liniare pentru cais, toate foarte semnificative (după Păltineanu
ş.a., 2015b, 2015c)
Diametrul rădăcinii Coeficientul de determinaţie - R² multiplu (%)
(mm) Piersic Cais
Toate diametrele 38,2 45,1
< 1 mm 34,2 42,9
1-3 mm 17,3 9,3
3-5 mm 7,6 4,4
> 5 mm 13,1 4,6
Corelaţii semnificative între DR, D şi d au publicat anterior Williams ş.a. (1992),

dar rezultatele acestora sunt diferite de ale noastre referitor la ponderea coeficienţilor de
regresie. Tipuri similare de distribuţie radiculară au mai semnalat şi Atkinson (1980,
1983), Williamson ş.a. (1992), Ruiz-Sánchez ş.a. (2005) şi Liang ş.a. (2011).
153
Caisul, Densitatea radiculara Piersic, toate diametrele Densitatea radiculara
toate diametrele (nr radacini/100 cm3 sol) (nr radacini/100 cm3 sol)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 0
-0.1 -0.1
-0.2 -0.2
Adancime (m)
-0.3 -0.3
Adancime (m) -0.4 -0.4
d=0,5 m
-0.5 -0.5 d=0,5 m
-0.6 d=1,0 m -0.6
d=1,0 m
-0.7 d=1,5 m -0.7
d=1,5 m
-0.8 d=2,0 m -0.8
-0.9 d=2,5 m -0.9 d=2,0 m
-1 -1
Piersic, diametrul < 1 mm Densitatea radiculara Cais, diametrul < 1 mm Densitatea radiculara
(nr radacini/100 cm3 sol) (nr radacini/100 cm3 sol)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0
0
-0.1
-0.1
-0.2
-0.2
-0.3 -0.3
Adancime (m)
Adancime (m)
-0.4 -0.4
d=0,5 m
-0.5 d=0,5 m -0.5
d=1,0 m
-0.6 d=1,0 m -0.6
d=1,5 m
-0.7 -0.7
d=1,5 m d=2,0 m
-0.8 -0.8
d=2,0 m d=2,5 m
-0.9 -0.9
-1 -1
Piersic, diametrul 1-3 mm Densitatea radiculara Cais, diametrul 1-3 mm Densitatea radiculara
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 0
-0.1 -0.1
-0.2 -0.2
-0.3 -0.3
Adancime (m)
d=0,5 m
Adancime (m)
-0.4 -0.4
d=1,0 m
-0.5 d=0,5 m -0.5
-0.6 d=1,0 m -0.6 d=1,5 m
-0.7 d=1,5 m -0.7 d=2,0 m
-0.8 -0.8 d=2,5 m
d=2,0 m
-0.9 -0.9
-1 -1
Cais, diametrul 3-5 mm Densitatea radiculara Densitatea radiculara

Piersic, diametrul 3-5 mm
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 0
-0.1 -0.1
-0.2 -0.2
Adancime (m)
-0.3 -0.3
Adancime (m)
d=0,5 m d=0,5 m
-0.4 -0.4
-0.5 d=1,0 m -0.5 d=1,0 m
-0.6 d=1,5 m -0.6 d=1,5 m
-0.7 d=2,0 m -0.7 d=2,0 m
-0.8 -0.8
d=2,5 m
-0.9 -0.9
-1 -1
Cais, diametrul >5 mm Densitatea radiculara Piersic, diametrul >5 mm Densitatea radiculara
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0
0
-0.1
-0.1
-0.2
-0.2
-0.3 d=0,5 m -0.3
Adancime (m)
Adancime (m)
d=0,5 m
-0.4 -0.4
d=1,0 m
-0.5 d=1,0 m
-0.5 d=1,5 m
-0.6 d=1,5 m
-0.6
d=2,0 m -0.7 d=2,0 m
-0.7
-0.8 d=2,5 m -0.8
-0.9 -0.9
-1 -1
Figura 6. Corelaţiile multiple între densitatea radiculară (DR, nr. rădăcini/100 cm3 sol),
adâncimea solului (D, m) şi distanţa faţă de trunchiul pomilor (d, m) pentru livezile de
piersic (liniare) şi cais (curbilinii) studiate, Valu lui Traian; (după Păltineanu ş.a., 2015b,
2015c)
154
Raportat la literatura internaţională, se poate spune că şi alţi autori au găsit, în
alte condiţii de mediu, prevalenţa rădăcinilor fine asupra celorlalte (de exemplu,
Williamson ș.a., 1992; Basile ș.a., 2007).
În ciuda formei diferite de descreştere a DR cu adâncimea D şi distanţa d, a
diferenţei mari dintre vârsta livezilor (22 de ani la piersic faţă de 15 ani la cais) şi a
diferenţei dintre schemele de plantare, cele două specii pomicole din aceste livezi mature
par să arate valori apropiate ale DR la aceeaşi adâncime pe soluri similare, cu excepţia
adâncimilor mari, de 0,9-1,0 m, unde valorile DR ale caisului par să fie superioare.
3.4. Corelaţiile dintre procentul cumulat al densităţii radiculare, adâncimea

solului (D) şi distanţa faţă de trunchiul pomilor (d)
Fiecărui pom din orice schemă de plantare îi revine un anumit spaţiu de
răspândire radiculară, suport şi nutriţie, precum şi de dezvoltare a coroanei în scopul
maximizării pătrunderii luminii. În cazul de faţă acesta a fost de 12 m2 pentru piersic
(4 m × 3 m) şi de 25 m2 (5 m × 5 m) pentru cais. Considerând acest spaţiu de plantare cu
adâncimea de 1 m ca fiind de importanţă majoră în pomicultură, s-a calculat procentul
cumulat al densităţii radiculare în funcţie de D şi d. Acest procent cumulat reprezintă o
mărime relativă (nu se referă la o constantă a tuturor pomilor, ci a fiecăruia dintre cei
analizaţi), care cuantifică tendinţa medie de scădere a densităţii radiculare cu creşterea
adâncimii solului şi cu descreşterea distanţei faţă de trunchiul pomilor, fiind considerat
maxim (100%) la D = 1 m, respectiv la d = mijlocul distanţei dintre pomi. Curbele care
descriu procentul cumulat în funcţie de D şi d sunt redate prin ecuaţii de regresie
curbilinie sau liniară, fiind foarte semnificative, cu R2 între 0,88 și 0,98 (Păltineanu ş.a.,
2015). În figura 7 este redată schematic această variaţie. Se observă că, în cazul ambelor
specii pomicole, densitatea radiculară (DR) atinge aproximativ 45-52% la adâncimea D =
0,2 m, peste 80% până la D = 0,5 m, respectiv cca. 95% la D = 0,7 m. Variaţia cu distanţa
se desfăşoară astfel: la distanţa d = 0,5 m DR este de 30% la cais şi 40% la piersic, în
timp ce la d = 1,0 m, DR variază între 50 și 70%, iar la d = 1,5 m, valorile discutate sunt
cuprinse între 70 și 90%, diferenţele fiind cauzate şi de schemele diferite de plantare.
Procentul cumulat al densitatii tuturor Procentul cumulat al densitatii

radacinilor (%) tuturor radacinilor (%)
20 30 40 50 60 70 80 90 100 100
0 90
-0.1 80
-0.2 70
60
Adancime (m)
-0.3
50
-0.4 40 Piersic
-0.5 30
-0.6 20 Cais
-0.7 Piersic 10
-0.8 Cais 0
-0.9 0.0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5
-1 Distanta de la trunchiul pomilor (m)
a) b)
Figura 7. Procentul cumulat al densităţii radiculare pentru toate clasele de diametre în
funcţie de adâncimea solului (a) şi de distanţa faţă de trunchiul pomilor (b), în livezi
mature de piersic şi cais, Valu lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2015b, 2015c)
Rezultate similare privind distribuţia spaţială a procentului cumulat al DR au

obţinut anterior, în alte condiţii pedo-climatice şi tehnologice, cercetători din alte ţări.
Astfel, Ruiz-Sánchez ş.a. (2005) au studiat distribuţia radiculară şi a conţinutului de apă
155
într-o livadă matură irigată prin picurare, cu sisteme diferite de management al solului,
într-un sol cu textură lutoasă dintr-o regiune semi-aridă din Spania (Murcia) şi au găsit că
aproape toate rădăcinile în primii 0,75 m adâncime, 91% în primii 0,9 m adâncime, iar
peste 75% din totalul rădăcinilor au fost rădăcini fine.
3.5. Distribuţia spaţială bidimensională a densităţii radiculare (DR) şi a

densităţii suprafeţei transversale radiculare (DSTR)
Distribuţia spaţială bidimensională a DR este arătată în figura 8. Întregul spaţiu
de sol alocat existenţei şi nutriţiei pomilor prin plantare, sau secţiunea dintre doi pomi
consecutivi pe rândul de pomi sau între rânduri, conţine rădăcini. Cea mai mare densitate
radiculară se găseşte în partea superioară a secţiunii de sol şi aproape de trunchiul
pomilor. La aceşti pomi maturi pe deplin, DR descreşte de la cca. 12-15 rădăcini/100 cm3
volum de sol la piersic (cca. 15-18 la cais) spre valori de 1-2 rădăcini spre mijlocul
distanţei dintre pomi, ocupând practic tot volumul de sol dintre doi pomi consecutivi.
Trunchiul pomului Suprafata solului Trunchiul pomului Suprafata solului
0 0
-0.1
Adancimea solului (m)
-0.2 -0.2
-0.3
-0.4 -0.4
-0.5
-0.6 -0.6
-0.7
-0.8 -0.8
-0.9
-1 -1
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2 0 0.25 0.5 0.75 1 1.25 1.5 1.75 2 2.25 2.5
Distanta fata de trunchiul de piersic (m) Distanta fata de trunchiul de cais (m)
a) b)
Figura 8. Izolinii privind densitatea radiculară (număr de rădăcini/100 cm3 de sol) pentru
toate diametrele de rădăcini, la piersic (a) şi cais (b), în funcţie de schema de plantare,
valori medii pe rând şi între rândurile de pomi (după Păltineanu ş.a., 2015b, 2015c)
Distribuţia spaţială bidimensională a DSTR este redată în figura 9. Spre deosebire

de DR, DSTR nu este distribuită omogen în sol, fiind practic aglomerată în prima
jumătate de metru adâncime în cazul piersicului, deşi este mai bătrân, sau în primul metru
în cel al caisului, dar cât mai aproape de trunchiul pomilor, la distanţe de aproximativ
1 m, unde DSTR prezintă valori de câteva sute de mm2/100 cm3 de sol, aceasta
descrescând abrupt cu distanţa până la valori de cca 1 mm2/100 cm3 de sol către mijlocul
distanţei dintre pomii vecini.
Mulţi cercetători s-au concentrat asupra adâncimii de 1 m sau aproximativ 1 m
când au investigat variaţia DR în sol. În acest sens se remarcă Strabbioli şi Manzo (1983),
Mitrevski şi Ristevski (1991), Basile ş.a. (2007). Totuşi, în prezenta lucrare s-au găsit
rădăcini şi sub această adâncime. Deoarece, din motive practice, regimul tipic de irigare
în regiune este sub stres hidric pentru a economisi apa (de altfel, foarte scumpă în regiune
prin înălţimile mari de pompare), mai ales vara după recoltarea fructelor şi toamna,
rădăcinile profunde sunt deosebit de importante pentru extracţia apei în perioadele de
secetă.
Aceste rezultate sunt în acord cu cele publicate anterior de Glenn şi Welker
(1993), care au mai descoperit şi faptul că DR este invers corelată cu numărul de fructe pe
pom, dar necorelată cu conţinutul de apă accesibilă din sol pe adâncimea de 0-0,9 m,
datorită pătrunderii profunde a sistemului radicular, dincolo de 0,9 m adâncime. Parker şi
Meyer (1996) au pus în evidenţă influenţa sistemului de întreţinere a solului în livezi
156
asupra dezvoltării rădăcinilor, afirmând că ogorul negru favorizează dezvoltarea acestora
inclusiv în profunzime, în contrast cu iarba. În acelaşi context, Yao ş.a. (2009) au
accentuat faptul că aplicarea erbicidelor favorizează, de asemenea, dezvoltarea rădăcinilor
pomilor fructiferi, deoarece iarba este un competitor important al pomilor privitor la
extragerea apei şi nutrienţilor din sol, provocând pătrunderea mai adâncă a rădăcinilor
pomilor în sol (Yao ş.a., 2009; Giovannini ş.a., 2001; Hogue şi Neilsen, 1987).
Trunchiul pomului Suprafata solului (m) Trunchiul pomului
0
Suprafata solului
0
-0.1

-0.2 -0.2
-0.3
-0.4 -0.4
-0.5
-0.6 -0.6
-0.7
-0.8 -0.8
-0.9
-1 -1
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2 0 0.25 0.5 0.75 1 1.25 1.5 1.75 2 2.25 2.5
Distanta fata de trunchiul de piersic (m) Distanta fata de trunchiul de cais (m)
a) b)
Figura 9. Izolinii privind densitatea suprafeţei transversale a secţiunii radiculare
(mm2/100 cm3 de sol); pentru toate diametrele de rădăcini, la piersic (a) şi cais (b), în
funcţie de schema de plantare, valori medii pe rând şi între rândurile de pomi (după
Păltineanu ş.a., 2015b, 2015c)
Privitor la distribuţia verticală a DR, Liang ş.a. (2011) au arătat că, în condiţii de
semi-ariditate din partea de nord-vest a Chinei, la cais matur, lungimea totală a
rădăcinilor absorbante a fost mai mică în IR cu cca. 1% faţă de ITR, oarecum similară cu
cazul de faţă. Totodată, s-a mai constatat că valorile maxime ale DR s-au întâlnit la
adâncimea de 0,2-0,3 m pe rândurile de pomi, respectiv la 0,3-0,4 m între rânduri datorită
lucrărilor de întreţinere a solului, adâncimi de la care DR a scăzut spre profunzime. În
Italia, Pezzarossa şi Pagliai (1990) au constatat o reducere a porilor lungi şi continui în
arealele compactate de traficul tehnologic de la suprafaţa solului în livezile de piersic, în
timp ce în orizonturile inferioare, care aveau o cantitate superioară de astfel de pori, DR a
crescut.
Alte lucrări au relevat influenţa conţinutului de apă din sol asupra dezvoltării
sistemului radicular, implicit asupra DR. Astfel, Ruiz-Canales ş.a. (2006) au constatat că
aproape toate rădăcinile (95%) au fost localizate mai adânc sub picurătoarele sistemului
de irigaţie, iar DR şi grosimea rădăcinilor au fost superioare acolo unde apa de irigaţie a
fost în optim, dar au scăzut în cazul supraumectării. În toate variantele privind regimul de
irigare, însă, DR a scăzut cu adâncimea.
3.6. Corelaţiile dintre densitatea radiculară şi proprietăţile solurilor

În figura 10 sunt prezentate grafic corelaţiile dintre densitatea radiculară (DR) ca
variabilă dependentă, pentru piersic şi cais, şi conţinutul de argilă, de carbonaţi, de
humus, de P şi K forme mobile, ca variabile independente. Toate corelaţiile au formă
liniară, fiind ori directe (cu argila, humusul, P şi K mobile), ori indirecte (cu pH-ul şi
conţinutul de carbonaţi). Majoritatea acestora sunt foarte semnificative (tabelul 4).
Corelaţiile care reprezintă rădăcinile cele mai fine (< 1 mm) şi pe cele totale au cele mai
mari valori ale coeficientului de determinaţie R2, fiind urmate de cele privind clasa cu
diametrul 1-3 mm, apoi de cele grosiere. Aceeaşi ordine se păstrează pentru pantele
157
dreptelor ecuaţiilor de regresie (date neredate), indicând răspunsul maxim al rădăcinilor
fine faţă de proprietăţile solului.
Piersic Cais
10 10

9 Toate 9 Toate
radacini/100 cm3 sol)

8 < 1 mm 8 < 1 mm
7 1-3 mm 7 1-3 mm
6 3-5 mm 6
3-5 mm
5 5
> 5 mm > 5 mm
4 4
3 3
2 2
1 1
0 0
0.22 0.23 0.24 0.25 0.26 0.27 0.28 0.29 0.3 0.22 0.23 0.24 0.25 0.26 0.27 0.28 0.29 0.3
Continutul de argila (kg kg-1) Continutul de argila (kg kg-1)
Piersic Cais
10 10
9 Toate 9 Toate
8 < 1 mm 8 < 1 mm
7 1-3 mm 7 1-3 mm
6 3-5 mm 6 3-5 mm
5 > 5 mm 5 > 5 mm
4 4
3 3
2 2
1 1
0 0
0.00 0.02 0.04 0.06 0.08 0.10 0.12 0.14 0.16 0.18 0.00 0.02 0.04 0.06 0.08 0.10 0.12 0.14 0.16 0.18
Continutul de carbonat (kg kg-1) Continutul de carbonat (kg kg-1)
Piersic Cais
10 10
9 Toate 9
Toate
8 < 1 mm 8
< 1 mm
7 1-3 mm 7
1-3 mm
6 3-5 mm 6
3-5 mm
5 > 5 mm 5
> 5 mm
4 4
3 3
2 2
1 1
0 0
0.005 0.010 0.015 0.020 0.025 0.030 0.035 0.005 0.010 0.015 0.020 0.025 0.030 0.035
Continutul de humus (kg kg-1) Continutul de humus (kg kg-1)
Figura 10. Corelaţiile liniare simple dintre densitatea radiculară şi unele proprietăţi fizice
şi chimie ale solurilor, pentru piersic şi cais (după Păltineanu ş.a., 2015b, 2015c)
Pe lângă proprietăţile solului, corelaţiile DR sunt probabil influenţate şi de poziţia

orizontului sau suborizontului de sol, prin dinamica mare a procesului de umectare-uscare
din prima parte a profilului de sol, date fiind şi condiţiile de semi-ariditate ale regiunii.
Corelaţiile dintre DR şi unele proprietăţi de sol analizate mai sus arată efectul
pozitiv al humusului şi nutrienţilor din sol la dezvoltarea sistemului radicular la piersic şi
cais. Acelaşi rol pozitiv l-au arătat şi valorile neutre ale pH-ului, ca şi conţinutul
echilibrat de argilă din sol. Carbonaţii au jucat un rol negativ pentru DR. Cel mai puternic
158
răspuns faţă de proprietăţile solului l-au arătat rădăcinile fine, care sunt şi cele mai active
în extragerea apei şi substanţelor nutritive din sol.
Piersic Cais
10 10
9 Toate 9

Toate
8 < 1 mm 8 < 1 mm

7 1-3 mm 7
1-3 mm
6 3-5 mm 6
3-5 mm
5 > 5 mm 5
> 5 mm
4 4
3 3
2 2
1 1
0 0
7.4 7.5 7.6 7.7 7.8 7.9 8.0 8.1 8.2 8.3 8.4 8.5 7.4 7.5 7.6 7.7 7.8 7.9 8.0 8.1 8.2 8.3 8.4 8.5
pH-ul solului (unitati) pH-ul solului (unitati)
Piersic Cais
10 10
9 Toate Densitatea radiculara (numar 9 Toate
8 < 1 mm 8 < 1 mm
7 1-3 mm 7 1-3 mm
6 3-5 mm 6
3-5 mm
5 > 5 mm 5
> 5 mm
4 4
3 3
2 2
1 1
0 0
40 60 80 100 120 140 160 40 50 60 70 80 90 100
Continutul de K mobil (mg kg-1) Continutul de K mobil (mg kg -1)
Piersic Cais
10 10
9 9 Toate
Toate
8 8 < 1 mm
< 1 mm
7 7 1-3 mm
1-3 mm
6 6 3-5 mm
3-5 mm
5 5 > 5 mm
> 5 mm
4 4
3 3
2 2
1 1
0 0
0 5 10 15 20 25 30 0 5 10 15 20 25 30
Continutul de P mobil (mg kg-1) Continutul de P mobil (mg kg-1)
Figura 10 – continuare
Unele proprietăţi de sol au fost luate în consideraţie de cercetători când au

analizat dezvoltarea DR la pomi. Pezzarossa şi Pagliai (1990) au publicat corelaţii
obţinute între DR şi porozitatea solurilor la piersic, în timp ce Ruiz-Sánchez ş.a. (2005)
au găsit corelaţii directe între conţinutul de apă din sol şi DR, ilustrând şi faptul că
rădăcinile pomilor explorează un volum superior de sol şi sunt distribuite într-un mod mai
favorabil şi pe o suprafaţă mai mare lângă sursa de apă de irigaţie (picurător sau
microaspersor).
159
Tabelul 4. Coeficienţii de determinaţie – R² din corelaţiile liniare simple dintre densitatea
radiculară (nr. rădăcini/100 cm3 sol) în funcţie de unele proprietăţi fizice şi chimie ale
solurilor, pentru piersic şi cais (după Păltineanu ş.a., 2015b, 2015c)
Coeficientul de determinaţie – R² (%) şi
Proprietatea Diametrul rădăcinii
semnificaţia
solului (mm)
Piersic Cais
Toate diametrele 28,02 *** 23,11 ***
Conţinutul de < 1 mm 26,20 *** 20,29 ***
argilă 1-3 mm 12,45 *** 06,75 ***
(kgkg-1) 3-5 mm 4,38 *** 2,38 **
> 5 mm 4,09 *** 1,40 **
Conţinutul de < 1 mm 24,89 *** 17,66 ***
carbonaţi 1-3 mm 13,2 *** 6,73 ***
(kgkg-1) 3-5 mm 5,35 *** 2,40 **
> 5 mm 5,25 *** 1,61 **
Conţinutul de < 1 mm 28,29 *** 25,83 ***
humus 1-3 mm 14,46 *** 8,18 ***
(kgkg-1) 3-5 mm 5,31 *** 3,07 ***
> 5 mm 4,84 *** 1,26 **
< 1 mm 27,42 *** 21,32 ***
pH
1-3 mm 12,46 *** 7,36 ***
(unităţi)
3-5 mm 3,36 *** 3,02 ***
> 5 mm 1,65 ** 1,19 **
Conţinutul de < 1 mm 27,42 C 32,44 ***
fosfor mobil 1-3 mm 13,74 *** 9,01 ***
(kgkg-1) 3-5 mm 4,01 *** 3,45 ***
> 5 mm 1,96 ** 0,79 *
Conţinutul de < 1 mm 27,2 *** 24,95 ***
potasiu mobil 1-3 mm 12,03 *** 8,11 ***
(kgkg-1) 3-5 mm 3,38 *** 2,78 ***
> 5 mm 1,25** 1,34 **
Comparativ cu studiile anterioare, prezenta lucrare cuantifică variaţia distribuţiei

radiculare la piersic şi cais, în funcţie de unele proprietăţi de sol, în condiţiile specifice ale
solurilor fertile şi de semi-ariditate ale Dobrogei şi ale tehnologiilor pomicole aplicate. În
acelaşi timp, lucrarea mai arată că rădăcinile pomilor maturi studiaţi, altoiţi pe portaltoi
generativi, se concentrează îndeosebi în orizontul humifer şi ocupă tot spaţiul dintre
pomi, descrescând uşor cu distanţa dintre aceştia.
Una dintre problemele practice în pomicultură este stabilirea densităţii de
plantare, în scopul maximizării numărului de pomi şi, implicit, a producţiei la hectar.
Schemele de plantare de 4 m × 3 m la piersic şi 5 m × 5 m la cais, utilizate pe scară largă
în regiune, ar putea fi schimbate în sensul creşterii densităţii pomilor la hectar. După cum
s-a arătat mai sus, plantaţiile studiate au fost mature (22 de ani în cazul piersicului şi
15 ani în cel al caisului), iar repartiţia spaţială a rădăcinilor între pomii fructiferi
consecutivi arată că DR descreşte cu distanţa dintre aceştia. Chiar dacă nu există o
„distanţă prag” între pomi pe rând sau între rânduri, printre pomicultori (Negrilă, 1971;
160
Ceauşescu ş.a., 1982) există opinii potrivit cărora o distanţă de plantare redusă (densitate
mare de pomi) ar stresa pomii şi ar reduce producţia de fructe. În lumina acestor rezultate
care au arătat ca nu s-a produs nici o respingere radiculară între pomii vecini, aşa cum au
găsit anterior Bargioni (1960) şi Strabbioli şi Manzo (1983) în condiţiile de sol şi climă
din Italia, sau Ceauşescu ş.a. (1982) în România, distanţa de plantare ar putea fi redusă,
de exemplu la 3,0 m × 3,0 m, 4,0 m × 4,0 m, sau 4,5 m × 4,5 m, sau altele asemănătoare,
în cazul piersicului şi caisului. Alte criterii, referitoare la partea aeriană a pomilor:
posibilitatea penetrării luminii, forma de coroană, sistemul de management în livadă ş.a.
determină opţiunea alegerii schemei de plantare, fără a fi vreo restricţie dată de
respingerea radiculară. Utilizarea alternanţei IR/ITR la înfiinţarea unor livezi noi după
defrişarea celor vechi, după cultivarea unor plante amelioratoare şi după odihna solului pe
o anumită perioadă, în sensul folosirii intervalelor dintre rândurile de pomi pentru noile
rânduri, este recomandată în vederea ameliorării proprietăţilor fizice şi atenuării oboselii
solurilor.
O situaţie diferită se referă la portaltoii vegetativi, la care rădăcinile orizontale
sunt de regulă tăiate lateral în plan vertical, la cca. 0,4-0,5 m distanţă de pomi şi unde
aplicarea irigaţiei se face localizat prin picurare sau micro-aspersiune, de-a lungul
rândului de pomi. Totuşi, portaltoii vegetativi pentru piersic (de exemplu Adaptabil) şi
cais (de exemplu Apricor) sunt încă puţin utilizaţi în regiune, dar se speră la extinderea
acestora.
Unul dintre rezultatele notabile ale acestui studiu este acela că distribuţia spaţială
radiculară a acestor două specii arată că aplicarea apei de irigaţie şi a îngrăşămintelor
poate fi realizată în mod uniform pe toată suprafaţa solului din schema de plantare
folosită, prin micro-aspersiune. Aceasta este capabilă să ude o suprafaţă mai mare decât
picurarea care umectează solul mai ales pe rândul de pomi unde DR este maximă. De
asemenea, precipitaţiile căzute în cantitate rezonabilă (> 10 mm) pot fi folosite mai
eficient datorită valorilor maxime ale DR în orizontul superior de sol.
4. Concluzii
Proprietăţile fizice ale solurilor de tip cernoziom s-au înrăutăţit pe intervalele

dintre rândurile de pomi, comparativ cu rândurile de pomi, datorită compactării generate
de traficul tehnologic în condiţiile de semi-ariditate ale regiunii. Deteriorarea este cu atât
mai intensă, cu cât durata respectivului trafic a fost mai mare (livada mai bătrână). Totuşi,
datorită conţinutului de apă al solului, adesea redus, din timpul perioadei de vegetaţie,
diferenţe semnificative între cele două poziţii nu s-au realizat decât pentru unele
orizonturi de sol şi unele proprietăţi fizice, alte orizonturi păstrându-şi în continuare o
stare fizică relativ bună.
După defrişarea livezilor îmbătrânite se recomandă scarificare (mobilizarea
solului fără întoarcerea brazdelor) pentru îndepărtarea resturilor de rădăcini, după care
solul poate fi cultivat cu plante amelioratoare (lucernă, mazăre ş.a.) pentru o perioadă de
câţiva ani pentru atenuarea oboselii solului. În acelaşi sens, o nouă livadă poate fi
înfiinţată pe acelaşi teren, dar intervalele dintre rândurile de pomi trebuie folosite ca
rânduri de pomi şi vice-versa.
Conţinutul ridicat de humus şi de macronutrienţi accesibili plantelor, domeniul
neutru al pH-ului, conţinutul echilibrat al argilei şi lipsa carbonaţilor influenţează pozitiv
dezvoltarea radiculară la piersic şi cais. Dintre toate clasele de diametre ale rădăcinilor,
cele fine reacţionează cel mai fidel la aceste proprietăţi de sol.
În livezile mature de piersic şi cais, densitatea radiculară nu diferă semnificativ în
intervalele dintre rândurile de pomi, comparativ cu rândurile de pomi. În cadrul livezilor
161
de piersic şi cais deplin mature, rădăcinile ocupă practic tot spaţiul de sol destinat prin
schemele de plantare, dar majoritatea covârşitoare a rădăcinilor se găsesc în cca.
1,0-1,5 m distanţă faţă de pomi. Densitatea radiculară descreşte semnificativ cu
adâncimea solului şi cu distanţa de la trunchiurile de pomi, dar corelaţia cu adâncimea
este mult mai puternică. Marea majoritate a rădăcinilor sunt rădăcini fine, cu diametrul
sub 1 mm. Nu s-a constatat fenomenul de respingere radiculară la întâlnirea rădăcinilor
pomilor vecini.
Bazat pe distribuţia radiculară permisivă, densitatea de plantare a pomilor, chiar
în cazul portaltoilor generativi cercetaţi, se poate mări, factorii determinanţi în stabilirea
acesteia fiind reprezentaţi de accesibilitatea luminii în coroană, forma acesteia,
managementul solului şi livezii. De exemplu, în cazul piersicului şi caisului în regiune,
schema de plantare ar putea fi de 3,0 × 2,0 m, 3,0 m × 2,5 m, 3,0 m × 3,0 m,
3,5 m × 2,5 m, 3,5 m × 3,0 m, 4,0 m × 4,0 m, sau 4,5 m × 4,5 m, sau altele asemănătoare,
valorile superioare fiind recomandate pentru plantele mai viguroase (specia cais). Pentru
elucidarea pe deplin a acestei probleme, s-au înfiinţat parcele experimentale cu densităţi
diferite în cazul ambelor specii pomicole, altoite pe portaltoi vegetativi, în cadrul
câmpului experimental de la SCDP Constanţa. Cercetări viitoare, care ar trebui dezvoltate
prin metode moderne de determinarea a dinamicii creşterii rădăcinilor, vor aduce, astfel,
contribuţii suplimentare alături de portaltoii generativi folosiţi cu precădere în prezent.
Aplicarea apei de irigaţie şi a îngrăşămintelor poate fi realizată în mod uniform
pe toată suprafaţa solului din schema de plantare folosită, prin micro-aspersiune, sau
picurare cu mai multe picurătoare/pom, adâncimea de umectare putând fi în funcţie de
regimul de irigare (0,5 m, adâncime care prezintă un procent de rădăcini de cca. 80%, sau
0,8 m, care conţine cvasi-totalitatea rădăcinilor). Sistemul de întreţinere a solului
recomandat este ogorul negru, atât în intervalele dintre rândurile de pomi, cât şi pe rând,
deoarece permite valorificarea tuturor precipitaţiilor utile (în general, mai mari de 10 mm)
care pătrund în sol chiar şi pe adâncimi reduse, îndepărtând în acelaşi timp competitorii
(iarba şi buruienile).
Aceste rezultate pot fi folosite în regiuni şi ţări având condiţii de sol şi climă
asemănătoare, ca partea de nord-est a Bulgariei, părţile sudice ale Republicii Moldova,
Ucrainei şi Rusiei europene. În perspectiva schimbărilor climatice, dacă fenomenul de
semi-ariditate se va intensifica, atunci şi alte părţi ale ţării noastre şi din ţările menţionate
pot beneficia de aceste rezultate.
5. Bibliografie
Aïvazian, S., 1970. Étude statistique des dépendances. Edition Mir, Moscou, 236 pp.
Allen, R.G., Pereira L., Raes, D., and Smith, M., 1998. Crop evapotranspiration. Guidelines for
computing crop water requirements. 301 pp. FAO Irrig. and Drainage Paper 56. FAO, Rome,
Italy.
Atkinson, D., 1980. The distribution and effectiveness of the roots of tree crops. Hort. Rev. (Amer.
Soc. Hort. Sci.) 2, pp. 424–490.
Atkinson, D., 1983. The growth, activity and distribution of the fruit tree root system. Plant and
Soil, Volume 71, Issue 1-3, pp 23-35.
Atkinson, D., Wilson, S.A., 1980. The growth and distribution of fruit tree roots: some
consequences for nutrient uptake. ISHS Acta Horticulturae 92: Symposium on Mineral
Nutrition and Fruit Quality of Temperate Zone Fruit Trees.
Basile, B., Bryla, D.R., Salsman, M.L., Marsal, J., Cirillo C., Johnson R.S., and DeJong, T.M.,
2007. Growth patterns and morphology of fine roots of size-controlling and invigorating
peach rootstocks. Tree Physiology 27, pp. 231-241.
162
Black, B.L., Drost, D., Lindstrom, T., Reeve, J., Gunnell, J.D., Reighard, G.L., 2010. A
Comparison of Root Distribution Patterns Among Prunus Rootstocks. Journal of the
American Pomological Society 64(1): 52-62.
Böhm, W., 1979. Methods of studying root systems. Springer-Verlag, Berlin. 188 pp.
Bargioni G. (1960): Il sistema radicale degli alberi da frutto in rapporto alla tecnica colturale.
Rivista dell'ortofrutticoltura italiana, 4: 387-399.
Ceausescu, I., Negrila, A., Isac, I., Lazar, A., 1982. Fruit growing (Pomicultura). Editura Ceres,
Bucharest, 693 pp.
Cociu, V., 1993. The apricot (Caisul). Editura Ceres, Bucharest, 439 pp.
Cockroft, B., Wallbrink, J.C., 1966. Root distribution of orchard trees. Australian Journal of
Agricultural Research 17(1) 49 – 54, doi: 10.1071/AR9660049.
Coman Mihail, Chitu Emil. Coordonatori. 2014. Autori: Toti Mihai, Dumitru Sorina Iustina,
Mateescu Elena, Zagrai Ioan, Septar Leinar, Sîrbu Sorina, Preda Silvia-Ana, Petre Gheorghe,
Răţoi Iulian, Hârşan Eugenia, Petrişor Cristina, Călinoiu Ion, Sumedrea Dorin, Budan Sergiu,
Butac Mădălina, Militaru Mădălina, Duţu Ion, Mazilu Crăişor, Ancu Sergiu, Ancu Irina,
Sturzeanu Monica, Isac Valentina, Budan Constantin, Iancu Mihai, Ignat Petru, Ştefănescu
Sorin Liviu, Alexandru Daniel, Oprea Oana Alexandra, Nertan Argentina, Jakab-Ilyefalvi
Zsolt, Zagrai Luminita Antonela, Feştilă Angela, Platon Ioan, Păltineanu Cristian, Gavăţ
Corina, Moale Cristina, Oprită Vlădut-Alexandru, Corneanu Gelu, Corneanu Margareta,
Iurea Elena, Botu Ion, Botu Mihai, Achim Gheorghe, Alecu Anca, Giura Simona, Petre
Valeria, Durău Anica. 2014. Zonarea speciilor pomicole în functie de condiţiile
pedoclimatice şi socio-economice ale României. MADR, ICDP Pitesti-Maracineni, Editura
INVEL Multimedia, 288 p.
Dragavtsev, A.P., 1936. The Root System of Subtropical Fruit Plants Growing in Northern Areas
(in Russian). Trudy Sochinskoy op. stantsii subtr. i yuzhn. plodovykh kultur, 10.
Dragavtsev, A.P., 1938. The Study of Root Biology (in Russian). Sovet-skiye subtropiki, 6.
Dumitru, E., Enache, R., Dumitru, M., Gus, P., 1999. The remnant effects of some agricultural
practices on the physical soil state. Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 205 pp.
Ferrero, A., Usowicz, B., Lipiec, J., 2005. Effects of tractor traffic on spatial variability of soil
strength and water content in grass covered and cultivated sloping vineyard. Soil & Tillage
Research, 84, pp. 127-138.
Florea, N., Munteanu, I., 2012. Romanian Soil Taxonomy System–SRTS. Edit. Sitech, Craiova,
206 pp.
Florea, N., Balaceanu, V., Rauta, C., Canarache, A., 1987. Methodology of elaboration of soil
science studies. Partea I, II si III. Redactia de Propaganda Tehnica Agricola. ICPA Bucuresti.
Giovannini, D., Scudellari, D., Aldini, A., Marangoni, B., 2001. Soil management in an organic
peach orchard. Rivista di Frutticoltura e di Ortofloricoltura 63:21–29.
Girona, J., Mata, M., Fereres, E., Goldhamer, D. A. and Cohen, M., 2002. Evapotranspiration and
soil water dynamics of peach trees under water deficits. Agr. Water Manage. 54: 107-122.
Glenn, D.M., Welker, W.V., 1993. Root Development Patterns in Field Grown PeachTrees. J.
Amer. Soc. Hort. Sci. 118(3): 362-365.
Glinski, J., Lipiec, J., Stępniewski, W., 2008. Plant roots and soil physical factors. Encyclopedia of
Soil Science: 571-578.
Hogue, E.J., Neilsen, G.H., 1987. Orchard floor vegetation management. Hort. Rev. (Amer. Soc.
Hort. Sci.) 9: 377–430.
Huquet, I.C., 1973. Nouvelle methode d'etude de l'enracinement des vegetaux perennes a partir
d'une tranchee spirale. Ann. Agron., 24(6), pp. 707-731.
Indreias, A., 1997. Pattern of the peach tree root system in Springrest cultivar grafted on six
rootstocks. Lucrari stiintifice. INFCON Constanta, pp. 203-210.
Indreias, A., Stefan, I., Dutu, I., 2004. Apricot rootstocks created and used in Romania. Acta
Horticulturae 658, I International Symposium on Rootstocks for Deciduous Fruit Tree
Species, pp. 509-511.
Kolesnikov, V., 1971. The Root System of Fruit Plants. Mir Publishers Moscow.
Liang, Y., Gao, S.R., Bo, C.P., Yang, Y., Wang, S.W., Pan, C.D., Chen, G.A., 2011. Spatial
distribution characteristics of absorbing roots of apricot trees in the intercropping systems.
Xinjiang Agricultural Sciences, Volume 48, Issue 5, pp. 821-825.
Lipiec, J., Nosalewicz, A., Pietrusiewicz, J., 2014. Crop Responses to soil physical conditions.
Encyclopedia of Agrophysics, Encyclopedia of Earth Sciences Series, Springer: 167-176.
163
Mata, M., Girona, J., Goldhamer, D.A., Fereres, E. and Cohen, M., 1999. Water relations of
lysimeter-grown peach trees are sensitive to deficit irrigation. California Agriculture 53(4):
17-20.
Mitrevski, Z., Risevski, B., 1991. Root system of apricot-tree depends from rootstock. Acta Hort.
(ISHS) 293:405-408.
Negrila, A., 1971. Fruit growing (Pomicultura). Editura Didactica si Pedagogica, Bucharest, 339
pp.
Oskamp, J., 1932. The rooting habit of deciduous fruits on different soils. Proc. Amer. Soc. Hort.
Sci. 29, pp. 213–219.
Oskamp, J., Batjer, L.P., 1932. Soils in relation to fruit growing in New York. II. Size, production
and rooting habit of apple trees on different soil types in the Helton and Morton areas,
Monroe County. Cornell Univ. Agr. Expt. Sta. Bul. 550:145.
Parker, M.L., Meyer, J.R., 1996. Peach Tree Vegetative and Root Growth Respond to Orchard
Floor Management. Hortscience 31(3): 330–333.
Păltineanu C., Septar L., Calciu I., Vizitiu O., Lungu M. 2015a. The effects of soil management
systems in orchards in the chernozems of the eastern part of Dobrogea. Lucrarile Conf. Nat.
Timisoara – SNRSS.
Păltineanu C., Septar L., Corina Gavat C., Chitu E., Iancu M., Oprita A., Moale C., Lamureanu G.,
Calciu I., Stroe V.M. 2015b. Spatial Distribution of Apricot Roots in a Semi-Arid
Environment. Agroforestry Systems. DOI: 10.1007/s10457-015-9869-8.
Păltineanu C., Septar L., Corina Gavat C., Chitu E., Oprita A., Moale C., Calciu I., Vizitiu O.,
Lamureanu G. 2015c. Characterizing Root Density of Peach Trees in a Semi-arid Chernozem
to Increase Plant Density. International Agrophysics (in press).
Pezzarossa, B., Pagliai, M., 1990. Investigation of root density in a peach orchard in relation to soil
porosity by use of image analysis. Agricoltura Mediterranea, Vol. 120, No. 2: 226-231.
Ruiz-Canales, A., Franco, J.A., Plana, V., Abrisqueta, J.M., 2006. Root distribution in apricot
orchard (Prunus armeniaca l. 'Búlida') under trickle irrigation. ISHS Acta Horticulturae 717:
XIII International Symposium on Apricot Breeding and Culture
Ruiz-Sánchez, M.C., Plana, V., Ortuño, M.F., Tapia, L.M., Abrisqueta, J.M., 2005. Spatial root
distribution of apricot trees in different soil tillage practices. Plant and Soil; 272(1): 211-221.
Strabbioli, G., Manzo, P., 1983. Investigations on root system development of four apricot
rootstocks. Acta Hort. (ISHS) 121, pp. 303-312.
Tanasescu, N., Paltineanu, C., 2004. Root distribution of apple tree under various irrigation
systems within the hilly region of Romania. Int. Agrophysics, 2004, 18, 175-180.
Tudosescu, O., Parnia, P., 1975. Tree Root Architecture Depending on Rootstock and Cultivar in
Apple. Lucrari Stiintifice ICPP, II, Pitesti, Romania, 189-200.
Tworkoski, T., Scorza, R., 2001. Root and shoot characteristics of peach trees with different
growth habits. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 126 (6): 785-790.
Van Dijck, S.J.E., van Asch, Th.W.J., 2002. Compaction of loamy soils due to tractor traffic in
vineyards and orchards and its effect on infiltration in southern France. Soil & Tillage
Research. 63, pp. 141–153.
Voiculescu, N., 1999. Encyclopedia of fruit trees. Editura Academiei Romane, Bucharest, 180 pp.
Williamson, J.G., Coston, D.C., Cornell, J.A., 1992. Root restriction affects shoot development of
peach in a high-density orchard. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 117(3), pp. 362-367.
Yao, Sh., Merwin, I.A., Brown, M.G., 2009. Apple Root Growth, Turnover, and Distribution
under Different Orchard Groundcover Management Systems. Hortscience 44(1): 168–175.
*SURFER 8 Program (Golden Software Inc., Colorado 80401-1866, USA).
**World Reference Base for Soil Resources. 2006. A framework for international classification,
correlation and communication. 145 p. Food and Agriculture Organization of the United
Nations, Rome, Italy. ftp://ftp.fao.org/agl/agll/docs/wsrr103e.pdf.
164
CAPITOLUL VI. Activitatea radiculară în livezile de piersic
A – Dinamica conţinutului de apă din sol (CAS) în ciclurile de uscare-

umectare în livezi mature în timpul zilei şi al nopţii, la irigarea prin
aspersiune
1. Introducere
După Ruiz-Sanchez ş.a. (2010), regimul de irigare sub stres hidric este: a) irigare
cu deficit regulat de apă (regulated deficit irrigation, RDI, propus şi descris în detaliu de
Chalmers ş.a., 1981), b) irigare cu uscare parţială a zonei radiculare (partial root-zone
drying, PRD, descris de Dry ş.a., 1996), sau c) irigare cu deficit de apă susţinut (sustained
deficit irrigation, SDI, Goldhamer ş.a., 2006), ultimul având repartizată uniform
distribuţia deficitului de apă pe parcursul întregului ciclu de vegetaţie al culturii, pentru a
evita producerea stresului hidric sever în orice moment particular, care ar putea
compromite substanţial recolta.
Dinamica CAS arată în bună măsură activitatea radiculară a unei specii. Cu cât
creşte amplitudinea variaţiei CAS în sol, cu atât creşte şi intensitatea activităţii radiculare,
dar şi a evaporaţiei. În esenţă, variaţia CAS depinde de evapotranspiraţia potenţială atât
din timpul zilei cât şi al nopţii. Pentru a determina transpiraţia nocturnă se folosesc
diferite metode pe plan mondial: metoda schimbului de gaze (gas exchange method) al
frunzelor individuale, debitul sevei întregii plante (whole-plant sap flow) şi determinări
lizimetrice la scara câmpului (Benyon, 1999; Snyder ş.a., 2003; Bucci ş.a., 2004; Daley şi
Phillips, 2006; Caird ş.a., 2007). Totuşi, există un acord larg printre metode, că stomatele
multor specii rămân parţial deschise în timpul nopţii, iar mărimea pierderilor de apă
noaptea depind atât de conductanţa frunzei pentru apă şi de diferenţa de presiune a
vaporilor între frunze şi aer, ca şi de structura coroanei pomilor şi de amestecul
atmosferic (Caird et al., 2007).
Transpiraţia culturii şi evapotranspiraţia influenţează dinamica CAS, care
depinde şi de valorile sale iniţiale, atât în livezile irigate în optim (în mod regulat, între
plafonul minim al CAS şi capacitatea de câmp pentru apă), cât şi în livezile irigate sub
stres hidric. În România, Păltineanu ş.a. (2013) au determinat variaţia conţinutului de apă
din sol în ciclurile de uscare-umectare în livezi mature de piersic, iar Păltineanu ş.a.
(2015) au cercetat distribuţia sistemului radicular în livezile de piersic şi cais. Totuşi,
separaţia dintre dinamica CAS din timpul zilei şi cea din timpul nopţii nu a fost încă
elucidată.
Scopul acestui capitol este de a cerceta variaţia CAS în perioada uscării solului
din livezile de piersic mature, irigate sub stres hidric, pentru a sublinia intensitatea
activităţii radiculare prin structura dinamicii CAS, adâncimea de extragere a apei de către
rădăcini, de zi şi de noapte, precum şi de dimineaţa comparativ cu după-amiaza, într-un
cernoziom calcaric din Dobrogea.
165
2.1. Condiţiile de sol şi climă

Experimentul a avut loc în cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru
Pomicultură Constanta, în teritoriul comunei Valu lui Traian. Condiţiile generale de sol,
climă şi mediu sunt descrise în capitolele anterioare. După cum s-a menţionat deja, cea
mai mare suprafaţă semi-aridă din România se găseşte în partea de sud-est a ţării, în
Dobrogea. În prezenta secţiune sunt descrise condiţiile din perioada experimentării.
Datele meteorologice privind radiaţia solară (Rs), temperatura aerului (T), umiditatea
relativă a aerului (RH), viteza vântului la înălţimea de 2 m, precipitaţiile (P) şi
evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (PM-ETo, Allen ş.a., 1998) au fost
înregistrate de o staţie meteo automată (WatchDog Weather Station 2000) cu pasul de
timp de 0,5 h şi s-au calculat medii orare. Experienţa s-a desfăşurat în anul 2011, în
perioada iunie-august. Valorile medii lunare ale PM-ETo au fost: 122, 133 şi
118 mm/lună. Precipitaţiile folositoare în agricultură au totalizat numai 95 mm pe
perioada studiată, din ziua din an (DOY) 161 până în 263, cu precipitaţii medii de
12 mm/ploaie (tabelul 1).
Tabelul 1. Cantitatea de precipitaţii cu importanţă agricolă (> 3 mm) în perioada de

aplicare a irigaţiei: iunie – august, la Valu lui Traian, SCDP Constanţa (DoY = ziua din
an, day of year)
DoY 161 163 183 185 203 208 212 225 Total
Precipitaţii
9,0 4,0 10,1 7,1 25,6 11,5 18,1 9,8 95,2
(mm)
Solul, un cernoziom calcaric (♣♣World Reference Base for Soil Resources 2006)
sau Entic Haplustolls (♣Soil Taxonomy, 1999) are textura lutoasă şi reacţie alcalină.
Pentru adâncimea studiată, indicii hidrofizici aue următoarele valori (% cm3/cm3):
coeficientul de ofilire (CO) este 12,1; capacitatea de câmp pentru apă (CC) = 29,9, iar
plafonul minim (Pm) = 21,0, capacitatea totală pentru apă (CT) = 55,2. Porozitatea de
aeraţie, intervalul mare dintre CT şi CC, este ridicată, peste 25%, ceea ce permite
infiltrarea fără băltire a apei provenind din irigaţie sau din precipitaţii; uneori, la ploi
torenţiale, se produc, însă, băltiri şi scurgeri, care pot provoca eroziune.
2.2. Schema experimentală şi aplicarea irigaţiei

Soiul Southland altoit pe portaltoi franc în vârstă de 16 ani a fost plantat în
schema de 4 m între rândurile de pomi (ITR) şi 3 m pe rând (IR). Înălţimea medie a
livezii a fost de 2,5 m, iar forma de coroană, vas. Sistemul de management al solului a
fost reprezentat prin ogor negru atât în ITR cât şi în IR. Metoda statistică de organizare a
experienţei a fost cea a parcelelor subdivizate cu două variante: T1, nestresată hidric,
irigată în optim conform cu cerinţele culturii calculate folosind metoda lui Allen ş.a.
(1998), confirmată anterior în România de Păltineanu ş.a. (2007), cu valori ale
coeficientului de cultură Kc, pe perioada studiată, de 0,76 în iunie, 0,89 în iulie şi 0,88 în
august (Păltineanu ş.a., 2007). Aplicarea irigaţiei prin aspersiune, în schema de
12 m × 18 m, s-a realizat atunci când conţinutul de apă în sol (CAS) era la Pm (mijlocul
intervalului umidităţii accesibile plantelor (IUA) şi CO), sau aproape de Pm, şi T2,
stresată hidric, irigată cu jumătate din cantitatea de apă aplicată în T1 (norma de udare),
aproape simultan cu T1. Presiunea de lucru a fost de 0,3 MPa la duză, iar diametrul
166
duzelor de 7 mm, rezultând o intensitate medie orară de 7,4 mmh-1. S-au aplicat patru
norme de 60 mm de apă de irigaţie în T1 în perioada iunie-iulie (DoY 154, 172, 187 şi
207, figura 1), totalizând 240 mm, în timp ce, în T2, normele (impropriu spus) de udare
au fost de 30 mm, totalizând 120 mm. De la mijlocul lunii august nu s-au mai aplicat
udări. Fiecare parcelă a fost constituită din trei rânduri alăturate, având cinci pomi pe
rândul central pentru determinări şi observaţii.
Determinările privind conţinutul de apă (umiditatea) al solului
Au fost studiate patru cicluri de uscare-umectare în parcelele experimentale după
aplicarea irigaţiei, pentru a observa variaţia umidităţii solului, ca efect al
evapotranspiraţiei pomilor şi a percolării apei în profunzime, atât în perioada luminoasă a
zilei, cât şi noaptea, în cele două variante cercetate (T1 şi T2). Fiecare ciclu a fost
considerat o repetiţie privind dinamica umidităţii solului.
Potenţialul apei în sol a fost determinat cu ajutorul blocurilor de rezistenţă
Watermark (6450 Watermark Soil Moisture Sensor, Spectrum Technologies, Inc.)
instalate în două repetiţii pentru fiecare pom, la patru adâncimi: 0,2 m, 0,40 m, 0,6 m şi
0,8 m, la distanţa de 1 m faţă de trunchiul pomilor. Un set de senzori a fost instalat între
rândurile de pomi iar celălalt pe rând. Datele au fost stocate în înregistratoare (WatchDog
Model 1650 Data Logger) şi transferate periodic în laptop. Relaţiile dintre potenţialul apei
în sol şi CAS măsurat gravimetric, numai la uscarea solului pentru minimizarea
histerezisului, au fost determinate anterior (Paltineanu ş.a., 2011). Acestea au fost aplicate
în cursul experimentului pentru a transforma citirile de potenţial al apei din sol în CAS,
care au fost calculate apoi ca medii pe adâncimea de 0,8 m. Debitul apei solului (DAS) a
fost calculat ca date zilnice după transformarea datelor de CAS, exprimate volumetric, în
rezervă de apă exprimată în mm, apoi scăzând aceste valori una din alta pe perioada de
cercetare.
3.1. Modul de variaţie al CAS la diferite adâncimi în ciclurile de uscare

Ca regulă generală, orizonturile superioare de sol s-au umectat, aşa cum este
normal, mai devreme decât cele mai profunde, fenomenul de scurt-circuitare specific
solurilor vertice nemanifestându-se (figura 1). În cel puţin două dintre ciclurile de uscare
se poate observa o activitate radiculară intensă şi la adâncimea maximă la care s-au
instalat senzorii, 0,8 m, şi, probabil, şi sub aceasta. Cea mai intensă uscare, implicit
activitate de extracţie radiculară pe lângă evaporaţie, se observă în cadrul orizonturilor de
suprafaţă, acolo unde se află şi densitatea radiculară maximă (Păltineanu ş.a., 2015).
Se pot observa unele puncte de discontinuitate ca ritm al uscării, după cca. 3-8
zile de la aplicarea irigaţiei, depinzând de mărimea cantităţii de apă stocată în sol, iar
aceste valori ale CAS corespund potenţialului matricial al apei din sol de 20-30 kPa, care
reprezintă 65-77% din intervalul umidităţii accesibile (IUA) (Păltineanu ş.a., 2011).
Totuşi, procesele implicate în circulaţia şi reţinerea apei în sol (evaporaţia, transpiraţia şi
percolarea profundă, fără scurgeri superficiale în acest caz) determină variaţia CAS, dar
nu pot fi separate în acest fel şi nu se poate afirma că aceste puncte reprezintă începutul
declanşării stresului hidric la piersic.
167
75 75
T1, DOY: 155-161 T1, DOY 170-183
70 70 20 cm
20cm 40cm 20cm 40cm
Continutul de apa din sol (mm)
65 20 cm 60cm 80 cm 65 60cm 80 cm

40
60 60
Punct de discontinuitate 55
Punct de discontinuitate
55
40
50 50 60
60 80
45 45
80
40 40
35 35
154 155 156 157 158 159 160 161 172 173 174 175 176 177 178 179 180 181 182 183 184
Ziua din an (DOY) Ziua din an (DOY)
75 75
T1, DOY 187-203 T1, DOY 205-230
70 70
20cm 40cm 20cm 40cm
65 60cm 80 cm 65 60cm 80 cm
20 cm

60 60
55 Punct de discontinuitate Punct de discontinuitate

40 55
60 40
20 cm
50 50
80
60
45 40
45
20
40 40 80
20 40
35 35
186 187 188 189 190 191 192 193 194 195 196 197 198 199 200 201 202 203 204 206 208 210 212 214 216 218 220 222 224 226 228 230
Ziua din an (DOY)
Ziua din an (DOY)
Figura 1. Cele patru cicluri de uscare a solului în varianta irigată în optim într-o livadă de
piersic, la patru adâncimi de sol, după aplicarea udărilor; săgeţile din partea inferioară a
graficelor arată momentele aplicării irigaţiei iar cele superioare, data înregistrării
precipitaţiile utile (> 3 mm) (după Păltineanu ş.a., 2013)
3.2. Modul variaţiei CAS pe timp de zi comparativ cu cel de noapte

Pentru a investiga perioada când dinamica CAS este mai intensă în varianta
nestresată (T1) şi pentru a separa variaţia CAS de noapte de CAS de zi s-a folosit, de
asemenea, distribuţia diurnă a Rs, T, deficitul de presiune al vaporilor de apă din
atmosferă (VPD), RH şi U, pentru a compara unele rapoarte ale DAS. Figura 2 arată
valorile medii ale caracteristicilor climatice de zi în perioada de trei luni de
experimentare. Tabelul 2 prezintă simetria şi separarea clară a perioadei de zi, comparativ
cu noaptea, în cazul Rs, iar T este caracterizată mai bine de indicatorii statistici din tabel,
în timp ce VPD şi U sunt caracterizate în tabelul 3.
Pentru a avea două părţi egale ale zilei, orele 8 şi 20 au fost alese ca margini,
deoarece mediile şi abaterile standard ale Rs din aceste două intervale arată grupuri
omogene de valori. De exemplu, mediile au variat între 45,9 şi 52,6 MJ m-2s-1 pe timp de
zi cu lumină şi între 0,5 şi 1,6 MJ m-2s-1 pe timp de noapte. În cercetarea dinamicii CAS,
perioada cu lumină din cadrul zilei a fost împărţită în două părţi egale, de la orele 8 la 14,
respectiv de la 14 la 20, iar toţi indicatorii statistici privind Rs au fost oarecum similari,
cu medii cuprinse între 45 şi 54 MJ m-2s-1, prima perioadă având medii superioare.
Temperatura aerului T arată un alt tip de distribuţie, cu diferenţe clare între perioada cu
lumină din zi şi perioada de noapte, aşa cum era de aşteptat, având abateri standard
asemănătoare. Spre deosebire de repartiţia Rs, cele două perioade ale zilei, cea de
dimineaţa (orele 8-14) şi cea de după-amiază (orele 14-20), au prezentat diferenţe inverse,
de 3-4 °C, după-amiezile fiind mai calde.
168
80
Rs-June Rs
70 Rs-July
Rs-Aug
Rs (MJ m-2 s-1), T (°C), VPD (kPa)

60 T-June
T-July
50 T-Aug
VPD-June
40 VPD-July
VPD-Aug T
30
20
10
VPD
0
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24
Ora din zi
Figura 2. Valorile medii ale radiaţiei solare (Rs), temperaturii aerului (T) şi deficitului de
presiune al atmosferei (VPD) în timpul zilei din perioada studiată (iunie-august) (după
Păltineanu ş.a., 2013)
Tabelul 2. Radiaţia solară (Rs) şi temperatura aerului (T) sub formă de raport (Rs/T)
pentru cele două părţi ale zilei întregi: perioada de zi (cu lumină, orele 8-20) şi cea de
noapte (orele 20-8), ca şi cele două jumătăţi ale perioadei cu lumină: dimineaţa
(orele 8-14) şi după-amiaza (orele 14-20); datele reprezintă medii (Med) şi abateri
standard (AS), exprimate în MJ m-2s-1 pentru Rs, respectiv °C pentru T, pentru cele trei
luni investigate (după Păltineanu ş.a., 2013)
Statistica /
Ora din zi iunie iulie august
Luna
lumină Med 52,6 / 25,0 50,1 / 27,7 45,9 / 26,7
(8-20) AS 19,7 / 2,8 20,5 / 2,7 20,9 / 3,5
noapte Med 1,6 / 16,8 1,4 / 19,6 0,5 / 18,4
(20-8) AS 3,2 / 2,7 3,0 / 2,3 1,3 / 2,7
dimineaţa Med 54,0 / 23,5 53,3 / 26,2 45,4 / 24,6
(8 – 14) AS 21,0 / 3,2 19,6 / 3,1 22,2 / 4,0
după-amiaza Med 51,2 / 26,4 47,0 / 29,1 46,5 / 28,7
14 - 20 AS 20,3 / 1,1 22,6 / 1,2 21,6 / 1,2
Valorile VPD descriu o perioadă cu atmosferă mai uscată ziua comparativ cu

noaptea în toate cele trei luni, august fiind cea mai uscată (tabelul 3); ziua, VPD variază
între 1,73 şi 2,11 kPa, iar noaptea între 0,36 şi 0,52 kPa. În cadrul zilei, după-amiezile
(orele 14-20) au fost mai uscate decât dimineţile (orele 8-14), cu 2,0-2,55 kPa faţă de
1,44-1,68 kPa. Valorile U au fost mult superioare pe timp de zi (0,23-0,45 ms-1)
comparativ cu cele de noapte, dar şi după-amiezile (0,26-0,51 ms-1) comparativ cu
dimineţile (0,19-0,40 ms-1).
Raportul dintre valorile diurne ale DAS şi PM-ETo (numai pentru ciclul 1,
figura 3) sunt rezonabile numai pentru varianta nestresată Ta, fiind de acelaşi ordin de
mărime cu valorile coeficientului de cultură Kc din formula lui Allen ş.a. (1998),
publicate ca valori regionalizate de Păltineanu ş.a. (2007). În 3 din cele 4 cicluri de uscare
a solului în livadă, raportul a fost semnificativ < 1 (tabelul 4). Acest test de semnificaţie a
fost calculat ca test-t al lui Student (Iosifescu ş.a., 1985), în scopul de a constata dacă
169
mediile comparate ale rapoartelor din cele 4 cicluri sunt semnificativ diferite sau nu.
Numărul de perechi de date a fost diferit în cele 4 cicluri de uscare: 6; 9; 15 şi 13. Astfel,
testul-t pentru rapoartele diurne ale DAS pentru: (perioadă cu lumină / perioada de
noapte), (după-amiază / dimineaţă) şi (DAS pentru întreaga zi / ETo-PM) în cadrul
variantei T1 în cele 4 cicluri au fost: 0,13; 0,42; 2,58 pentru primul ciclu, respectiv 0,92;
0,74; 0,49 pentru cel de-al doilea, 1,54; 0,51; 5,39 pentru cel de-al treilea şi 1,42; 0,49;
2,27 pentru ultimul.
Tabelul 3. Deficitul de saturaţie a vaporilor de apă (VPD, kPa) din atmosferă şi viteza
vântului la înălţimea de 2 m (U, m s-1), ca raport VPD/U pentru cele două părţi ale zilei:
cu lumină (orele 8-20) şi noaptea (orele 20-8), dar şi dimineaţa (orele 8-14) şi după-
amiaza (orele 14-20); datele reprezintă medii (Med) şi abateri standard (AS), exprimate în
kPa pentru VPD, respectiv ms-1 pentru U, pentru cele trei luni investigate (după
Păltineanu ş.a, 2013)
Statistica /
Ora din zi iunie iulie august
Luna
lumină Med 1,73 / 0,45 1,94 / 0,23 2,11 / 0,32
(8-20) AS 0,54 / 0,16 0,59 / 0,06 0,73 / 0,11
noapte Med 0,36 / 0,05 0,39 / 0,04 0,52 / 0,06
(20-8) AS 0,30 / 0,04 0,30 / 0,02 0,58 / 0,04
dimineaţa Med 1,44 / 0,40 1,64 / 0,19 1,68 / 0,27
(8 – 14) AS 0,59 / 0,17 0,66 / 0,06 0,79 / 0,10
după-amiaza Med 2,01 / 0,51 2,24 / 0,26 2,55 / 0,37
14 - 20 AS 0,30 / 0,13 0,34 / 0,05 0,33 / 0,09
T1, iunie 3-9, DOY 155-161 T1, iunie 3-9, DOY 155-161
8 10
Hours 14-20 / 8-14 Daily discharge
9 Light discharge
Debitul de apa din sol (mm zi-1)
7 Light/dark
8 Discharge: hours 8-14
Daily discharge/PM-ETo Discharge: hours 14-20
6
7 Dark discharge
Rapoartele
5 6 PM-ETo
4 5
4
3
3
2
2
1 1
Kc=0.76
0 0
0 24 48 72 96 120 144 0 24 48 72 96 120 144
Timpul scurs de la aplicarea irigatiei (h) Timpul scurs de la aplicarea irigatiei (h)
a) b)
Figura 3. Valorile diurne ale debitului de apă în sol (DAS) pe orizontul de sol de 0-0,8 m
adâncime şi componentele sale în cursul primului ciclu de uscare a solului în varianta
irigată în optim, T1, şi PM-ETo (a), precum şi rapoartele dintre aceste componente (b):
1) DAS de după-amiază (orele 14-20) per DAS de dimineaţa (orele 8-14), 2) DAS dintre
perioada de zi şi DAS de noapte, 3) DAS diurn (zi şi noapte) per PM-ETo; Simbolurile:
Daily discharge = DAS diurn, Light dischrge = DAS perioada de zi cu lumină, Discharge
8-14 = DAS de dimineaţa, Discharge 14-20 = DAS de după-amiază, Dark discharge =
DAS de noapte (după Păltineanu ş.a., 2013)
170
Astfel, pentru iunie, raportul DAS/PM-ETo a fost 0,61, faţă de Kc = 0,76, fiind
semnificativ diferit pentru primul ciclu, respectiv 0,78 faţă de Kc = 0,76 pentru al doilea
ciclu, nesemnificativ diferit, în timp ce pentru iulie acesta a fost 0,53 faţă de 0,89, foarte
semnificativ diferit pentru al treilea ciclu, şi 0,69 faţă de 0,88, semnificativ diferit pentru
al patrulea ciclu petrecut mai ales în august. În condiţii de irigare în optim, chiar dacă era
de aşteptat ca aceste rapoarte să fie egale cu valorile Kc din aceleaşi perioade, ele au fost
inferioare valorilor Kc. Acest fapt se poate explica nu numai prin variabilitatea spaţială a
solului din livadă, ci şi prin vârsta relativ mare a plantaţiei (16 ani), care probabil că a
diminuat potenţialul de extragere a apei de către rădăcinile pomilor; oricum, această
ipoteză privind Kc rămâne să fie demonstrată în viitor.
DAS a fost divizată apoi în cadrul celor două părţi ale zilei. Figura 3 arată
valorile diurne ale DAS şi ale componentelor sale în varianta T1, împreună cu valorile
PM-ETo, ca valori absolute şi ca rapoarte între unele dintre aceste componente. Aceste
rapoarte sunt între DAS din: 1) perioada de după-amiază şi cea de dimineaţă, 2) perioada
de zi şi cea de noapte şi 3) ziua întreagă şi PM-ETo. În cele 4 cicluri de uscare a solului,
prin evapotranspiraţie şi drenaj intern, valorile diurne ale DAS au scăzut în primele
1-2 zile de la aplicarea irigaţiei, de la cca. 7 mmzi-1 la aproape 2 mmzi-1. DAS este
controlat de proprietăţile fizice ale solului (conductivitatea hidraulică nesaturată,
potenţialul de apă în sol, gradienţii hidraulici pentru fiecare orizont de sol şi, de
asemenea, de transpiraţia pomilor şi extracţia radiculară.
Tabelul 4. Statistica debitului de apă din sol (DAS, mm zi-1) [Med şi AS, şi semnificaţia
testului-t (*** foarte, ** distinct şi * semnificativ) pentru: media zilnică a DAS faţă de
media PM-ETo (mm zi-1), mediile DAS ale perioadei din zi cu lumină faţă de cele de
noapte, mediile DAS ale după-amiezei (orele 14-20) faţă de cele ale dimineţii (orele
8-14)] pentru cele patru cicluri de uscare a solului în livadă, după aplicarea irigaţiei în
varianta udată în optim – T1
Raportul între tipurile de
DAS (mm apă)
Ciclurile de DAS:
uscare şi PM- orele zilnic
orele orele lumină
statistica Zi lumină noapte ETo 14-20 /PM-
8-14 14-20 /noapte
/ 8-14 ETo
Ciclul 1 Med 3,30 1,69 0,79 0,90 1,61 5,35 1,20 1,25 0,61*
Ciclul 1 AS 1,91 0,73 0,29 0,57 1,25 0,40 0,35 0,86 0,33
Ciclul 2 Med 3,42 2,07 1,19 0,88 1,35 3,98 2,17 1,02 0,78
Ciclul 2 AS 3,24 1,59 1,06 0,64 1,72 1,07 0,95 0,76 0,54
Ciclul 3 Med 2,78 1,66 0,78 0,88 1,13 5,27 1,88 1,46 0,53***
Ciclul 3 AS 1,64 1,01 0,54 0,57 0,85 0,71 1,67 1,07 0,28
Ciclul 4 Med 2,99 1,78 0,83 0,95 1,22 4,23 2,22 1,29 0,69*
Ciclul 4 AS 1,77 1,13 0,57 0,64 0,87 0,85 2,31 0,91 0,30
Media
3,12 1,80 0,90 0,90 1,33 4,71 1,87 1,25 0,65
generală
(după Păltineanu ş.a, 2013)
Componentele valorilor diurne ale DAS: de zi (orele 8-20) şi noapte (orele 20-8),
de dimineaţă (orele 8-14) şi după-amiază (orele 14-20) sunt redate mai sugestiv ca
rapoarte în cadrul figurii 3, partea dreaptă. Se poate constata că aceste rapoarte nu sunt
egale, valorile de zi ale DAS sunt superioare celor de noapte, iar cele ale DAS de după-
amiază sunt mai mari decât cele de dimineaţă. În acelaşi timp, valorile diurne (zi şi
noapte) ale DAS sunt inferioare celor ale PM-ETo. Totuşi, dinamica acestor rapoarte a
171
fost cuantificată şi testată statistic. Tabelul 4 arată această statistică privind DAS în
varianta T1 pe parcursul perioadei studiate. Astfel, raportul dintre DAS de zi şi DAS de
noapte este mereu supraunitar (1,22-2,22), dar coeficientul de variaţie (CV) este mare
(29-104%); în consecinţă, testul-t aplicat aici nu este semnificativ pentru diferenţa dintre
aceste două medii. Chiar dacă PM-ETo depinde de radiaţia netă (Rn) şi de celelalte
elemente climatice: T, RH şi U, au fost investigaţi şi coeficienţii de determinaţie R2 dintre
PM-ETo şi aceste variabile (cu Rs măsurat în loc de Rn), obţinându-se următoarea relaţie:
PM – ETo = 0,1617 × Rs + 0,6518
Astfel, mărimea raportului de mai sus pare a fi influenţată în principal de Rs.

Această relaţie accentuează tăria legăturii dintre PM-ETo (implicit dintre consumul de
apă al livezii, Allen ş.a., 1998) şi Rs din timpul zilei pentru perioada cercetată, având o
valoare ridicată a lui R2 (0,88***, foarte semnificativ, n = 92). Datorită domeniului îngust
de variaţie a celorlalte elemente climatice (T, RH şi U) din perioada studiată, relaţiile
dintre acestea din urmă şi PM-ETo nu au fost semnificative. Totuşi, atât VPD cât şi U
favorizează PM-ETo, deoarece VPD şi U sunt superioare ziua comparativ cu noaptea
(tabelul 3).
4. Discuţii
Rezultatele obţinute confirmă faptul că dinamica intensă a CAS este strâns legată
de distribuţia radiculară în astfel de soluri, orizonturile de suprafaţă care deţin majoritatea
rădăcinilor pomilor prezentând activitatea radiculară maximă.
Datorită valorilor mari ale conductanţei stomatelor pentru apă şi cerinţelor de
răcire ale livezii din perioada de zi, transpiraţia şi extracţia apei de către rădăcinile
pomilor sunt mult superioare pe lumină, comparativ cu perioada de noapte, iar media
generală a acestui raport este 1,87. Cea mai mare parte a DAS este probabil cauzată de
transpiraţie, deoarece în cazul livezilor de piersic matur evaporaţia apei din sol este în
general redusă, în jur de 10% (Paço ş.a., 2004), până la 18% (Ferreira ş.a.,
http://www.isa.utl.pt/wateruse/PUBLICATIONS/Ferreira_TEXASF 21a.pdf). Bazat pe aceste
constatări, contribuţia evaporaţiei nu poate fi mare.
Totuşi, variaţia CAS este o consecinţă atât a evaporaţiei apei din sol cât şi a
transpiraţiei, la care mai participă şi alte procese necuantificate, de exemplu redistribuţia
apei în sol. Prin urmare, transpiraţia se produce şi noaptea; după unii autori, transpiraţia
de noapte oscilează în general între 5 și 15%, uneori chiar până la 30% din valoarea
transpiraţiei de zi (Benyon 1999; Snyder ş.a., 2003; Bucci ş.a., 2004; Daley şi Phillips,
2006). Închiderea incompletă a stomatelor noaptea a fost observată la multe specii,
putând conduce la o pierdere substanţială de apă în cursul nopţii (Caird ş.a., 2007). În
cazul variantei stresată hidric, T2, se observă o tendinţă similară, nesemnificativă, iar
media raportului dintre DAS de zi şi DAS de noapte este 1,50. Celelalte două rapoarte,
dintre DAS de după-amiază şi DAS de dimineaţă sunt mai mari decât 1 pentru ambele
variante de irigare; acestea ating 1,02-1,46 în T1 şi 2,0-8,64 în T2, având mediile generale
de 1,25, respectiv 3,84. Rs nu poate fi cauza acestor valori, deoarece variază invers faţă
de raportul menţionat (tabelul 2).
Totuşi, analiza temperaturii T arată că poate fi un factor favorizant, fiind
superioară după-amiaza (orele 14-20) comparativ cu dimineaţa (orele 8-14). Aceeaşi
constatare a fost şi în cazul VPD şi U, aşa cum s-a arătat mai sus, iar aceste două
elemente climatice favorizează evapotranspiraţia, iar împreună cu T exercită o influenţă
predominantă asupra DAS.
172
După cum s-a arătat deja, DAS este puternic influenţat de PM-ETo şi de
consumul de apă al livezii, iar astfel valorile DAS sunt afectate atât de transpiraţia de zi
cât şi de cea de noapte, ca şi de distribuţia elementelor climatice de dimineaţă şi de după-
amiază. Aceasta nu se produce numai în varianta irigată în optim, când apa se deplasează
uşor în solul structurat şi poros de cernoziom, dar şi în varianta stresată hidric, când apa
este reţinută mult mai puternic în matricea solului şi când circulă şi în fază gazoasă prin
porii solului.
5. Concluzii
Variaţia umidităţii solului este corelată cu distribuţia sistemului radicular,

deoarece s-a produs cu intensitate maximă în orizonturile situate mai aproape de suprafaţa
solului, dar şi la adâncimi mai mari faţă de cele până la care au fost instalaţi senzori de
potenţial al apei în sol (0,8 m), prin urmare pomii au extras apa şi din profunzime, chiar şi
în regim irigat.
Noutatea acestei secţiuni constă şi în prezentarea variaţiei debitului de apă din sol
(DAS) din diferite perioade ale zilei şi a rapoartelor DAS din intervalul iunie-august.
Valorile din perioada de zi ale DAS sunt superioare faţă de valorile DAS din
perioada de noapte, deoarece ziua radiaţia solară (Rs) este intensă, deficitul accentuat al
vaporilor de apă din atmosferă (VPD) şi vitezei vântului (U) sunt mari, dar şi transpiraţia
plantelor prin stomate este superioară.
Valorile DAS din perioada de după-amiază sunt superioare celor de dimineaţă,
datorită în primul rând valorilor mai ridicate ale temperaturii aerului, deficitului de
saturaţie (VPD) şi vitezei vântului de după-amiaza.
Aceste rezultate ilustrează legătura strânsă dintre unele elemente climatice,
consumul de apă al culturii şi dinamica conţinutului de apă din sol (CAS) şi pot fi
utilizate de pomicultori în scopul îmbunătăţirii managementului apei şi conservării
acesteia în regiunile semi-aride cu condiţii similare de sol şi climă.
6. Bibiografie
Allen, R.G., L. Pereira, D. Raes, and M. Smith. 1998. Crop evapotranspiration. Guidelines for
computing crop water requirements. FAO Irrigation and Drainage Paper 56. Rome, 301 p;
Benyon, R. 1999. Nighttime water use in an irrigated Eucalyptus grandis plantation. Tree Physiol.
19: 853–859.
Bucci, S.J., F.G. Scholz, G. Goldstein, F.C. Meinzer, J.A. Hinojosa, W.A. Hoffman and A.C.
Franco. 2004. Processes preventing nocturnal equilibration between leaf and soil water
potential in tropical savanna woody species. Tree Physiol. 24: 1119–1127.
Caird, M.A., J.H. Richards and L.A. Donovan. 2007. Nighttime Stomatal Conductance and
Transpiration in C3 and C4 Plants. Plant Physiology. vol. 143, no. 1: 4-10.
Chalmers, D.J., P.D. Mitchell, and L. Van Heek. 1981. Control of peach tree growth and
productivity by regulated water supply, tree density and summer pruning. J Amer. Soc. Hort.
Sci. 106: 307-312.
Daley, M.J., and N.G. Phillips. 2006. Interspecific variation in nighttime transpiration and stomatal
conductance in a mixed New England deciduous forest. Tree Physiol. 26: 411–419.
Dry, P.R., B.R. Loveys, H. Düring, B.G. Botting. 1996. Effects of partial root-zone drying on
grapevine vigour, yield composition of fruit and use of water. Proc 9 th Aust. Wine Industry
Techn. Conference: 128-131.
Ferreira et al. (http://www.isa.utl.pt/wateruse/PUBLICATIONS/Ferreira_TEXASF21a.pdf,
accessed March/29/2013).
173
Goldhamer, D.A., M. Viveros, M. Salinas. 2006. Regulated deficit irrigation in almonds: effects of
variations in applied water and stress timing on yield and yield components. Irrig. Sci. 24:
101-114.
Iosifescu, M., C. Moineagu, V. Trebici, E. Ursianu. 1985. Mica enciclopedie de statistica. Editura
Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti: 612 pp.
Paço, T.A., N. Conceição, M.I. Ferreira. 2004. Measurements and Estimates of Peach Orchard
Evapotranspiration in Mediterranean Conditions. ISHS Acta Horticulturae 664: 505-512.
Paltineanu, C., I.F. Mihailescu, I. Seceleanu, C. Dragota and F. Vasenciuc. 2007. Ariditatea,
seceta, evapotranspiratia si cerintele de apa ale culturilor agricole in Romania. Editura
Ovidius University Press Constanta: 319 p.
Paltineanu, C., Septar, L., Moale, C. 2013. Dynamics of soil water content during depletion cycles
in peach orchards in a semiarid region. Chilean Journal of Agricultural Research. Vol.
73(4): 399-405. Doi: 10.4067/S0718-58392013000400011. http://www.chileanjar.cl/files/
V73i4Y2013id4248.pdf
Paltineanu, C., L. Septar, C. Moale, A. Opriţa and G. Lamureanu. 2011. Peach irrigation under soil
water stress in the south-eastern part of Romania. Acta Horticulturae 922: 195-202.
Ruiz-Sanchez, M.C., R. Domingo, J.R. Castel. 2010. Review. Deficit irrigation in fruit trees and
vines in Spain. Spanish J. of Agric. Research. 8(S2): S5-S20.
Snyder K.A., J.H. Richards, L.A. Donovan. 2003. Night-time conductance in C3 and C4 species:
do plants lose water at night? J. Exp. Bot. 54: 861–865.
♣
Soil Survey Staff. 1999. Soil Taxonomy - A basic system of soil classification for making and
interpreting soil surveys. USDA-SCS. Agric. Handbook 436.
♣♣
World Reference Base for Soil Resources. 2006. A framework for international classification,
correlation and communication. Food and Agriculture Organization of the United Nations,
Rome, 145 pp, ftp://ftp.fao.org/agl/agll/docs/wsrr103e.pdf.
B. Estimarea activităţii radiculare într-o livadă tânără de piersic irigată prin

picurare
1. Introducere
În ultimele decenii, competiţia pentru apă s-a accentuat în special datorită

schimbărilor globale şi creşterii numărului populaţiei planetei. Creşterea suprafeţei
cultivate în lume a sporit însă şi presiunea asupra resurselor de apă.
Evaporaţia şi transpiraţia plantelor reprezintă principalele componente ale
consumului de apă al culturilor agricole, împreună cu drenajul intern al solului şi
scurgerea superficială de apă. Toate aceste procese influenţează consistent dinamica
conţinutului de apă din sol (CAS), atât în livezile irigate în optim, cât şi în cele în care se
irigă sub stres hidric. Multe proprietăţi ale solului şi plantelor, de exemplu proprietăţile
fizice ale solului, dinamica CAS, adâncimea şi densitatea de înrădăcinare a plantelor sau
activitatea lor radiculară sunt importante la plantarea în diferite scheme a pomilor în
livezile moderne, dotate cu sisteme de irigaţie care trebuie să folosească apa cu eficienţă
sporită.
Dinamica CAS în livezi este determinată de o interacţiune complexă dintre
factorii climatici (evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith, PM-ETo şi implicit
evapotranspiraţia sau consumul de apă al culturii şi precipitaţiile), de factorii tehnologici
(de exemplu, parametrii de irigaţie, managementul solului) şi de caracteristicile de plantă
(volumul, dimensiunile şi densitatea rădăcinilor, suprafaţa foliară) etc.
Cockroft şi Wallbrink (1966) au fost printre primii cercetători care au publicat
rezultate privind distribuţia radiculară la piersic, aducând dovezi despre faptul că
creşterea rădăcinilor a fost atât de aproape de suprafaţa solului, cât i-au permis unii factori
174
cum ar fi: adâncimea lucrărilor solului şi temperatura acestuia. Mai recent, Olson şi Rose
(1988) au determinat modul în care variază CAS într-o livadă de piersic irigat, pe un sol
brun-roşcat neomogen din punct de vedere hidraulic în adâncime. Ei au arătat că extracţia
radiculară a apei s-a produs îndeosebi în locurile cu densitatea radiculară maximă, dar în
timp aceasta a fost redistribuită pe tot volumul de sol care conţinea rădăcini. Alţi autori
(Mata ş.a., 1999) au cercetat dinamica CAS într-o livadă de piersic irigat zilnic prin
picurare, într-un lizimetru cu sol luto-nisipos, în SUA, constatând o adâncime de extracţie
radiculară nu mai mare de 0,76 m. Schwankle ş.a. (1999) au studiat modul de umectare-
uscare a solului în perioade de revenire specifice, într-o livadă de migdal altoit pe piersic,
irigat prin picurare de suprafaţă, picurare de sub-suprafaţă şi microaspersiune, şi au găsit
volume de sol umectate diferit, în funcţie de metoda de irigare folosită. Girona ş.a.
(2002), monitorizând CAS accesibil plantelor în aplicarea unor metode de irigaţie cu
frecvenţă mare, au constatat că importanţă deosebită au răspunsul diferit al pomilor,
modul de umectare, adâncimea solului şi explorarea rădăcinilor. În acelaşi context,
Mounzer ş.a. (2008) au prezentat date comparative despre distribuţia CAS în două
variante de irigare şi despre efectele asupra răspunsului fiziologic al piersicilor tineri, iar
Abriqueta ş.a. (2008) au studiat dinamica rădăcinilor de piersic supuşi uscării parţiale a
zonei radiculare şi regimului de irigare sub stres hidric continuu (continuous deficit
irrigation).
În România, Păltineanu ş.a. (2013) au studiat activitatea radiculară în livezi
mature de piersic irigat prin aspersiune şi au evidenţiat ponderea însemnată a dinamicii
CAS din perioada cu lumină a zilei, comparativ cu noaptea.
Totuşi, nu există informaţii suficiente privind dinamica CAS şi activitatea
radiculară pe tot profilul de sol în livezile tinere de piersic irigat prin picurare, în
condiţiile de sol şi clima din Dobrogea. După cum se știe, spre deosebire de irigarea prin
aspersiune, irigarea prin picurare nu umectează întreaga suprafaţă a livezii unde, aşa cum
s-a arătat anterior, există rădăcini practic pe tot spaţiul alocat pomilor prin plantare, iar
cele dintre rândurile de pomi nu primesc apă de irigaţie; prin picurare se umectează
numai benzi de-a lungul rândurilor de pomi, chiar şi atunci când funcţionează mai multe
tuburi paralele de distribuţie a apei, sau mai multe picurătoare pe pomi.
Scopul acestei secţiuni este de a determina modul de variaţie a conţinutului de
apă din sol (CAS) din timpul infiltrării apei şi al uscării din ciclurile specifice, în cadrul
orizonturilor de sol de tip cernoziom, într-o livadă de piersic tânără, irigată în optim prin
picurare, pentru a găsi adâncimea cu activitate normală a rădăcinilor pomilor şi pentru a
folosi aceste rezultate la proiectarea şi exploatarea sistemelor de irigaţiei în livezi (Septar
şi Păltineanu, 2015).
2.1. Descrierea condiţiilor de mediu

Experimentul s-a desfăşurat în vara anului 2013, la Staţiunea de Cercetare –
Dezvoltare pentru Pomicultură Constanta, în teritoriul comunei Agigea. Condiţiile
climatice sunt asemănătoare cu cele de la Valu lui Traian, dar în Agigea influenţa Mării
Negre este mai puternică, în sensul unei umidităţi atmosferice mai pronunţate şi a unei
brize mai intense. Condiţiile de relief şi sol sunt asemănătoare: versanţi foarte slab
înclinaţi, cu panta de 0,02–0,03 mm-1, specifici Dobrogei centrale, iar ca soluri –
cernoziomuri calcarice, cu un orizont Am gros de cca 0,45 m, având două suborizonturi
aproximativ egale, după care urmează un orizont de tranziţie AC de 0,18 m grosime şi
altul CA de 0,23 m grosime, urmate de mai multe suborizonturi Cca (care conţin carbonat
175
de Ca şi Mg) până la peste 1,2 m adâncime. Solurile au porozitate de aeraţie suficientă
(peste 20% m3 m-3), iar băltirile sunt foarte rare.
Pentru anul experienţei, în perioada de cercetare: 10 mai – 14 iulie (ziua din an,
DoY = 130-195) şi pentru lunile anterioare din anul agricol curent, condiţiile climatice
sunt redate în tabelul 1, unde se observă că temperatura aerului a fost pozitivă de-a lungul
iernii, iar precipitaţiile totale până în iulie (303,1 mm) au fost mult inferioare valorilor
PM-ETo (695,8 mm), rezultând clar necesitatea de a iriga. În perioada de experimentare,
precipitaţiile totale au fost de 107 mm, însumate din mai multe ploi (figura 1).
Tabelul 1. Valorile medii lunare ale elementelor climatice de la Agigea pentru anul
agronomic 2012-2013 (octombrie - iulie)
Valori Temperatura aerului Radiaţia Viteză PM-
RH Prec.
medii (ºC) solară vânt ETo
lunare Medii Max. Min. % (W/m2) (km/h) (mm) (mm)
Octombrie 15,5 20,7 10,1 76,0 123,9 4,2 28,9 47,7
Noiembrie 8,9 13,0 5,0 85,8 71,4 4,3 17,2 19,8
Decembrie 2,1 6,4 -2,2 81,3 49,5 6,2 62,1 9,3
Ianuarie 1,2 4,9 -2,5 83,2 57,1 5,8 29,6 12,4
Februarie 3,6 7,2 -0,1 84,2 62,5 5,8 12,1 16,8
Martie 5,4 9,4 1,3 72,4 124,7 6,5 9,5 46,5
Aprilie 11,3 16,5 6,1 72,5 265,5 6,9 11,9 102,0
Mai 18,3 23,7 12,8 76,4 306,8 4,2 34,9 139,5
Iunie 20,7 27,0 14,2 70,8 316,6 3,5 66,7 153,0
Iulie 22,1 27,6 16,5 66,9 301,5 3,1 30,2 148,8
Suma precipitaţiilor = 303,1 mm, suma PM-ETo = 695,8 mm
2.2. Câmpul experimental şi aplicarea irigaţiei

Livada de piersic cercetată, cu soiul Cardinal altoit pe portaltoi generativ
Tomis 16, plantat în schema de 4 m × 3 m, avea cinci ani vechime la data experimentului.
Forma de coroană a fost vas, înălţimea pomilor 2,5 m, diametrul coroanei 2,7-3,0 m,
sistemul de întreţinere a solului – ogor negru pe rândurile de pomi (IR) şi între rânduri
(ITR), pomii formând gard fructifer pe rând. Parcelele de referinţă aveau 50 m lungime şi
conţineau trei rânduri alăturate (9 m lăţime), rândul central fiind destinat determinărilor,
rândurile marginale constituind pomi gardă.
Aplicarea irigaţiei s-a făcut completând precipitaţiile medii; s-au aplicat cinci
udări prin picurare, în optim, de câte 200 m3 ha-1 (echivalentul a 800 m3 ha-1 pe toată
suprafaţa livezii) în zilele din an (DoY) cu numărul: 134, 156, 163, 177 şi 187, atunci
când CAS avea valori în jurul plafonului minim (Pm) situat la jumătatea intervalului CAS
accesibil plantelor. După ziua 187 nu s-au mai aplicat udări. Timpul de aplicare a apei a
fost de 24 h, picurătoarele, distanţate la 0,6 m pe tubul de udare, având debitul de 2 lh-1.
Bulbul de umectare în jurul picurătoarelor a avut cca. 1 m diametru. A existat numai un
singur tub de udare pe rândul de pomi.
2.3. Determinările conţinutului de apă din sol (CAS)

În cursul experimentului au existat mai multe cicluri de umectare-uscare a solului
în livadă, atât ca urmare a aplicării udărilor cât şi după căderea precipitaţiilor, în sol
176
având loc procese tipice de evapotranspiraţie a pomilor, redistribuţie a apei în sol,
percolare profundă. Toate acestea au evidenţiat modul de umectare-uscare a solului în
livadă.
Distanta de la trunchi = 0,75 m

38
h= 0.2 m h=0.4 m h= 0.6 m h=0.8 m h= 1.0 m h= 1.2 m
CAS (% m3 m-3) si precipitatiile
36
Precipitatii totale = 107 mm
34 Irigatie = 5 x 200 m3/ha
32
Pentru toate orizonturile de sol
30 CC=28.8%, SD=2.5%
(mm)
28
26
24
22
20
Pm =20.4%, SD=2.0%
18
16
130 135 140 145 150 155 160 165 170 175 180 185 190 195
Ziua din an (DoY)
a)
Distanta de la trunchi = 1,5 m

38
CAS (% m3 m-3) si precipitatiile
36 h= 0.2 m h=0.4 m h= 0.6 m h=0.8 m h= 1.0 m h= 1.2 m

Precipitatii totale = 107 mm
34
Irigatie = 5 x 200 m3/ha
32 Pentru toate orizonturile de sol
30 CC=28.8%, SD=2.5%
(mm)
28
26
24
22
Pm=20.4%, SD=2.0%
20
18
16
130 135 140 145 150 155 160 165 170 175 180 185 190 195
Ziua din an (DoY)
b)
Figura 1. Dinamica conţinutului de apă din sol (CAS) în cele şase orizonturi de sol:
h=0.2; 0.4; 0.6; 0.8; 1.0 şi 1.2 m adâncime, în cursul perioadei de irigaţie (zilele – din an:
130 – 195, pentru două distanţe faţă de trunchiul pomilor: 0,75 (a) şi 1,5 m (b), Agigea;
săgeţile mici şi duble reprezintă momentele aplicării udărilor, iar săgeţile orientate în jos
semnifică precipitaţiile la scară (după Septar şi Păltineanu, 2015)
Potenţialul matricial al apei în sol (PAS) a fost determinat cu ajutorul unor

senzori bazaţi pe blocuri de rezistenţa electrică de tip Watermark (6450 Watermark Soil
Moisture Sensor, Spectrum Technologies), instalaţi la şase adâncimi (0,2; 0,4; 0,6; 0,8;
1,0 şi 1,2 m) în două repetiţii pentru fiecare dintre cei doi pomi reprezentativi, la 0,75 şi la
1,5 m de la trunchiul pomilor (la 25% şi la 50% din distanţa dintre pomii fructiferi pe
rând). Aceste date au fost înregistrate în datalogere de tip WatchDog (WatchDog Model
1650 Data Logger, Spectrum Technologies) şi descărcate periodic în laptop. Corelaţiile
dintre PAS şi CAS determinat gravimetric au fost stabilite anterior în câmp (Păltineanu
177
ş.a., 2011); aceste corelaţii exprimate prin ecuaţii de regresie au fost utilizate în cadrul
experimentului pentru a transforma citirile de PAS în valori ale CAS.
3.1. Dinamica CAS

Pentru cele cinci cicluri de irigaţie/precipitaţii, dinamica CAS din cele şase
orizonturi de sol: 0.2; 0.4; 0.6; 0.8; 1.0 şi 1.2 m adâncime, în cursul zilelor (DoY)
130-195 din an, este arătată în figura 1. Variaţia CAS este redată pentru ambele distanţe
faţă de trunchiul pomilor: 0,75 şi 1,5 m, care sunt încadrate de două picurătoare
consecutive. Momentele aplicării irigaţiei şi căderea precipitaţiilor sunt, de asemenea,
redate în grafic. Sunt redate şi capacitatea de câmp pentru apă (CC) şi Pm. Se observă că
primele patru orizonturi de sol arată, în principal, o dinamică intensă a CAS, participând
la ciclurile de umectare-uscare dintre CC şi Pm. Celelalte două orizonturi de sol, de la
adâncimea de 1,0 şi 1,2 m, au o alură diferită şi arată valori reduse ale CAS, aproape de
Pm, datorită secetei prelungite din an. CAS din aceste ultime orizonturi creşte uşor în
timp. Aceasta este adevărată chiar şi atunci când infiltraţia apei din irigaţie sau precipitaţii
a ajuns în profunzime, deoarece aceste orizonturi au fost uşor umectate, iar CAS nu a
scăzut ulterior şi datorită redistribuţiei apei. Aceasta înseamnă că apa din sol a fost
extrasă de rădăcinile situate în principal în orizontul de sol cu adâncimea de 0,8 m, iar
rădăcinile posibil existente în profunzime nu au fost active.
3.2. Variaţia medie a CAS

Variaţia medie a CAS dintre momentele aplicării irigaţiei şi două-trei zile după
drenajul intern şi redistribuţie a apei în cele şase orizonturi de sol este redată în figura 2,
pentru cele două distanţe faţă de trunchi. Pentru toate evenimentele de irigare, CAS a fost
calculată ca medie în timp pentru toate orizonturile de sol, atât înainte de aplicarea apei
(B) cât şi după redistribuţie (A), pentru a marca domeniul CAS în timpul perioadei cu
activitatea radiculară cea mai intensă, vara.
CAS volumetrica (% m3 m-3)

10 15 20 25 30 35 40 45 50 55
0
CO Pm CC CT
CC
-20
CO
Adancimea solului (cm)
Pm
-40 B/M-SD
inainte de B/M
aplicarea
-60 B/M+SD
irigatiei
TC
A/M-SD
-80
dupa A/M
aplicarea A/M+SD
-100 irigatiei
-120
Fig. 2. Variaţia medie a conţinutului de apă din sol (CAS) între momentul aplicării apei
de irigaţie şi 2-3 zile de după redistribuţia acesteia în cele şase orizonturi de sol; simboluri
folosite: CC, Pm, CO şi CT sunt explicate în text, M=media, SD=abaterea standard, B şi
A sunt situaţiile de dinainte, respectiv de după aplicarea apei prin irigaţie (după Septar şi
Păltineanu, 2015)
178
Ca regulă generală, cea mai mare variaţie a CAS s-a produs în orizontul de sol de
0,6 m adâncime, datorită principalei mase de rădăcini, aşa cum au arătat anterior unii
cercetători (Indreiaş, 1997; Păltineanu ş.a., 2015). Totuşi, a existat şi o variaţie a CAS în
profunzime. Aşa cum se observă în grafic, intersecţia dintre aceste două curbe (şi curbele
însoţitoare care indică abaterile standard) se produce la cca. 0,8-1,0 m adâncime, arătând
astfel adâncimea cu cea mai intensă activitate radiculară de extracţie a apei şi sărurilor
minerale din aceste soluri fertile, unde rădăcinile pomilor fructiferi altoiţi pe portaltoi
generativi pot pătrunde uşor.
3.3. Aplicarea irigaţiei şi reţinerea apei în sol

Figura 3 arată aplicarea celor cinci norme de irigaţie şi cantitatea de apă reţinută
în orizontul de sol de 0,8 m adâncime, pentru cele două distanţe faţă de trunchiul pomilor:
de 0,75 şi 1,5 m, după drenaj intern şi redistribuţie; altfel spus, aceasta poate fi
considerată eficienţa irigaţiei pe această adâncime. Pentru orizontul de sol de suprafaţă,
apa stocată în sol a fost estimată după senzorul Watermark instalat la 0,2 m adâncime.
Valorile CAS stocată şi abaterile standard (SD) după cele cinci udări între zilele 137 şi
189 arată că cea mai mare cantitate de apă de irigaţie, de 75-80 mm, încadrată de valorile
SD de 6-8 mm, a fost reţinută în mod omogen în orizontul de sol de 0-0,8 m adâncime.
Chiar dacă acest calcul nu are acurateţea unui lizimetru cu cântărire şi a utilizat unele
valori estimate ale CAS (în orizontul de suprafaţă), rezultatele indică o cale acceptabilă a
ciclurilor de umectare – uscare pentru irigaţia prin picurare, în cazul livezilor tinere de
piersic.
Structura ciclurilor de umectare – uscare a luat în consideraţie orizonturile de sol
şi sistemul radicular al pomilor între două picurătoare consecutive pentru două distanţe
faţă de trunchiul pomilor. Distanţa de 0,75 m caracterizează vecinătatea plantelor, în timp
ce distanţa de 1,5 m este specifică intervalului dintre doi pomi consecutivi. Astfel,
sistemul radicular, ca şi proiecţia coroanei la suprafaţa solului, sunt acoperite de aceste
determinări la cele două distanţe. În consecinţă, structura acestor cicluri diferă comparativ
cu alte metode de udare, cum ar fi aspersiunea sau brazdele, unde apa este distribuită
aproape pe toată suprafaţa.
Aplicarea irigatiei si apa stocata (mm) in orizontul

de sol de 0,8 m adancime
100
Aplicarea irigatiei d=0,75 m d=1,50 m
95
90 Pentru d=0,75 m Pentru d=1,50 m

Media =79.8 mm Media=74.7 mm
85 SD=7.9 mm SD=6.1 mm
80
75
70
65
60
137 158 166 180 189
Ziua din an
Figura 3. Aplicarea celor cinci udări de 80 mm fiecare şi cantitatea de apă stocată în

orizontul de sol de 0,8 m adâncime pentru cele două distanţe faţă de trunchiul de pom
(0,75 şi 1,5 m), după 2-3 zile de drenaj intern şi redistribuţie; valorile medii şi SD ale
CAS sunt specificate în grafic pentru cele cinci momente de aplicare a udărilor (după
Septar şi Păltineanu, 2015)
179
Lucrând într-o livadă de piersic irigată prin picurare zilnic, într-un sol cu textură
luto-nisipoasă, în condiţii de lizimetru, Mata ş.a. (1999) au constatat din variaţia CAS că
activitatea radiculară s-a desfăşurat până la adâncimea de 0,76 m. Autorii au considerat că
extracţia superficială a apei s-a datorat regimului de irigare cu frecvenţă foarte mare.
Rezultatele experimentului nostru cu pomi tineri au arătat o adâncime mai mare de
variaţie a CAS, de 0,8-1,0 m, datorită atât regimului de aplicare a irigaţiei în optim la
timpi de revenire consideraţi normali sau clasici, cât şi texturii mai fine. Aceşti autori au
mai considerat că, deoarece au existat probabil rădăcini mai dese lângă trunchiul pomilor,
aşa cum s-a constat şi în cazul nostru, apa din sol de lângă trunchi a fost extrasă cu o
viteză superioară comparativ cu zona din vecinătatea instrumentelor senzorilor, care au
fost localizate mai departe de trunchi. Această presupunere a fost probabil adevărată şi în
cazul nostru, dar rezultatele nu au fost semnificativ diferite pentru cele două distanţe faţă
de trunchi, de 0,75 şi 1,5 m.
Pe de altă parte, alţi autori (Schwankl ş.a., 1999), experimentând pe soluri
grosiere cu capacitate redusă de reţinere a apei, au studiat modul ciclurilor de umectare –
uscare a solului într-o livadă de migdal altoit pe piersic, irigată prin mai multe metode:
picurare de suprafaţă, picurare de sub-suprafaţă şi micro-aspersiune. Irigarea prin picurare
a fost aplicată zilnic, iar prin micro-aspersiune, o dată la trei zile. Climatul regiunii era
similar cu cel din Dobrogea, precipitaţiile atingând 375 mm anual. Cercetătorii au găsit,
în acest caz, adâncimi de 0,9-1,2 m pe care CAS a variat. Pomii au extras mai întâi apa
din vecinătatea trunchiului, în special de la adâncimi reduse, iar pe măsura uscării solului
pomii au extras apa treptat de la distanţe şi adâncimi mai mari.
Mai recent, Mounzer ş.a. (2008) au investigat avertizarea udărilor într-o livadă de
piersic, irigată prin picurare, pe un sol calcaros, scheletic, superficial, cu textură luto-
argiloasă, slab humifer. Condiţiile climatice erau mult mai aride decât în Dobrogea, cu
PM-ETo de cca. 1100 mm şi 440 mm precipitaţii anuale. Activitatea radiculară găsită de
aceşti autori, în condiţiile de mediu descrise mai sus, a fost însă de cca. 0,5 m.
4.Concluzii
În condiţiile solurilor de tip cernoziom din Dobrogea, în livezile tinere,

orizonturile cu un conţinut ridicat de humus (Am şi tranziţiile spre Cca) din prima parte a
profilului de sol (0-0,8 m adâncime) au arătat o dinamică intensă a ciclurilor de umectare
între capacitatea de câmp pentru apă şi plafonul minim. Acest fapt se explică atât prin
existenţa volumului principal de rădăcini în aceste orizonturi de sol, dar şi adâncimea de
umectare a solului.
După cum s-a constatat şi în cazul livezilor mature, şi livezile tinere dotate cu
sisteme de irigare localizată au arătat adâncimi mari (0,8-1,0 m) cu activitate radiculară
intensă. La înfiinţarea noilor livezi şi la proiectarea sistemelor de irigaţie, stabilirea celei
mai potrivite metode de udare, precum şi a regimului de irigare, care cuprinde şi mărimea
adâncimii de umectare, se pot face ţinând cont de rezultatele prezentate.
În cadrul încălzirii globale, pentru economisirea apei care devine din ce în ce mai
scumpă, irigarea localizată prin picurare sau micro-aspersiune poate folosi adâncimi de
umectare (implicit norme de udare) de cca. 0,5 m pentru primii 2-3 ani de la plantare,
urmând apoi ca până la defrişarea livezii să folosească întregul profil de sol cu proprietăţi
fizico-chimice favorabile plantelor, de cca 0,8-1,0 m adâncime.
180
5. Bibliografie
Abrisqueta, J. M., O. Mounzer, S. Álvarez, W. Conejero, Y. García-Orellana, L. M. Tapia, J. Vera,

I. Abrisqueta, and M. C. Ruiz-Sánchez. 2008. Root dynamics of peach trees submitted to
partial rootzone drying and continuous deficit irrigation. Agr. Water Manage. DOI:
10.1016/j.agwat.2008.03.003).
Cockroft B., Wallbrink J.C. 1966. Root distribution of orchard trees. Australian Journal of
Agricultural Research 17(1) 49 – 54, doi:10.1071/AR9660049.
Girona, J., M. Mata, E. Fereres, D. A. Goldhamer, and M. Cohen. 2002. Evapotranspiration and
soil water dynamics of peach trees under water deficits. Agr. Water Manage. 54: 107-122.
Indreias, A. 1997. Arhitectonica sistemului radicular la soiul Springrest altoit pe sase portaltoi.
Lucrari stiintifice. INFCON Constanta: 203-210.
Mata M., Girona J., Goldhamer D.A., Fereres E. and Cohen M. 1999. Water relations of lysimeter-
grown peach trees are sensitive to deficit irrigation. California Agriculture 53(4):17-20. DOI:
10.3733/ca.v053n04p17.
Mounzer O.H., Vera J., Tapia L.M., García-Orellana Y., Conejero W., Abrisqueta I., Ruiz-Sánchez
M.C., Abrisqueta-García J.M. 2008. Irrigation scheduling of peach trees (Prunus persica L.)
by continuous measurement of soil water status. Agrociencia vol. 42, no. 8 México.
http://www.scielo.org.mx/pdf/agro/v42n8/v42n8a1.pdf
Olsson K.A., Rose C.W. 1988. Patterns of water withdrawal beneath an irrigated peach orchard on
a red-brown earth. Irrigation Science, vol. 9(2): 89-104. DOI:10.1007/BF00262353.
Paltineanu, C., Septar L., Moale C., Opriţa A., and Lamureanu G.. 2011. Peach irrigation under
soil water stress in the south-eastern part of Romania. Acta Hort. 922:195-202.
Paltineanu, C., Septar, L., Moale, C. 2013. Dynamics of soil water content during depletion cycles
in peach orchards in a semiarid region. Chilean Journal of Agricultural Research. Vol.
73(4): 399-405. Doi: 10.4067/S0718-58392013000400011. http://www.chileanjar.cl/files/
V73i4Y2013id4248.pdf
Păltineanu C., Septar L., Corina Gavat C., Chitu E., Oprita A., Moale C., Calciu I., Vizitiu O.,
Lamureanu G. 2015c. Characterizing Root Density of Peach Trees in a Semi-arid Chernozem
to Increase Plant Density (în curs de publicare).
Schwankl L.J., Edstrom J., Hopmans J.W., Andreu L., Koumanov K.S. 1999. Microsprinklers wet
larger soil volume; boost almond yield, tree growth. California Agriculture 53(2):39-43.
DOI: 10.3733/ca.v053n02p39.
Septar L., Păltineanu C., Moale C., Gavat C. 2015. Estimating root activity of a drip-irrigated
peach orchard under the soil and climate conditions of a semi-arid region. USAMV Buc.
181
CAPITOLUL VII. Determinarea indicelui de stres hidric în livezile de piersic
şi cais în cernoziomurile din Dobrogea
1. Introducere
Relaţiile sistemului foliar al pomilor cu atmosfera se materializează prin procesul

de transpiraţie, care este o parte componentă a sistemului SPAC (Philip, 1966). Plantele
pot transpira în optim, atunci când solul este permanent aprovizionat cu apă la nivelul
capacităţii de câmp (CC) sau aproape de CC, având simultan condiţii bune de aeraţie, aşa
cum prezintă cernoziomurile din Dobrogea, dar pot pierde apa prin frunze şi când sunt
sub stres hidric, atunci când conţinutul de apă din sol (CAS) este apreciabil sub nivelul
CC.
În regiunile aride şi semiaride, aplicarea irigaţiei este o măsură obligatorie pentru
agricultura modernă, dar aplicarea irigaţiei în optim necesită importante cantităţi de apă,
resursă aflată sub presiune mare acum, dar mai ales în viitorul apropiat, în contextul
încălzirii globale. Prin urmare, economisirea apei este un deziderat major pentru fermieri
şi pentru specialiştii în managementul apei.
Irigarea în condiţii de stres hidric sau cu deficit de irigaţie (water stress irrigation,
deficit irrigation, DI) sau irigarea sub deficit hidric regulat (regulated deficit irrigation,
RDI), sau irigaţia cu regim de uscare parţială a zonei radiculare (partial root-zone drying
irrigation - PRD) impun o reducere moderată a cantităţii de apă de irigare în timpul unor
faze necritice ale dezvoltării plantelor, păstrând în acelaşi timp cantitatea şi calitatea
acceptabile ale producţiei agricole (Behboudian and Mills, 1997). În cadrul culturilor
horticole, astfel de studii folosind irigaţia sub stres hidric au fost efectuate atât înainte de
recoltare (pre-harvest stages) cât şi după recoltarea fructelor (post-harvest stages). În
regiunile aride, irigaţia trebuie să contribuie la creşterea eficienţei folosirii apei, cât şi la
descreşterea impactului asupra mediului, păstrând calitatea apei şi solului (Dichio ş.a.,
2009).
În climatul mediteranean, Domingo ş.a. (2009) au studiat regimul RDI la piersic,
în diferite faze şi au constatat o economie de apă de 13-16%, precum şi o creştere a
concentraţiei solidelor solubile în fructe, dar şi câteva dezavantaje, cum ar fi: o scădere a
creşterii trunchiului pomilor, a producţiei de fructe şi a dimensiunii acestora. Totuşi,
Intrigliolo şi Castel (2005) au constatat o reducere serioasă a suprafeţei foliare şi a
producţiei (cu 18%) la şapte ani de la începerea aplicării irigaţiei sub stres hidric. După
alţi autori (Naor, 2006; Fereres şi Soriano, 2007), irigaţia sub stres hidric are avantajul
economisirii resurselor de apă fără pierdere de recoltă pe termen scurt, în timp ce
producţia de fructe poate fi redusă datorită efectului cumulat al acestui regim de irigare
asupra pomilor pe termen lung (Intrigliolo şi Castel, 2005). Chiar din primii ani de
aplicare a irigaţiei sub stres hidric s-a observat că eficienţa irigaţiei creşte odată cu
scăderea apei aplicate (English şi Raja, 1996).
În condiţiile de sol şi climă din Dobrogea, Păltineanu ş.a. (2011b) au constatat
valori maxime ale eficienţei apei de irigaţie în cadrul variantelor irigate sub stres hidric.
În regiunile semiaride, în perioadele de stres hidric temperatura frunzişului (Tc)
tinde să crească comparativ cu temperatura aerului (Ta), datorită închiderii parţiale a
stomatelor.
182
Diferite metode de prognoză a irigaţiei în livezi au fost considerate benefice
pentru optimizarea aplicării apei, iar ca indici de lucru s-a folosit potenţialul apei în sol,
conţinutul de apă din sol (CAS), diferenţa dintre temperatura aerului (Ta) şi a frunzelor
(Tc), potenţialul apei în tulpină, conductanţa stomatală ş.a.. După Idso ş.a. (1981),
indicele de stres hidric al culturii (crop water stress index, CWSI), calculat pe baza
temperaturii aerului (Ta) şi a frunzelor (Tc), reprezintă unul dintre cei mai fideli
indicatori pentru programarea udărilor şi pentru estimarea recoltei (Jackson ş.a., 1981).
În ultimele decenii, mai mulţi autori au cercetat importanţa CWSI pentru diferite
plante. În acest sens, Sammis şi Jernigan (1992) şi Sammis ş.a. (1988) au urmărit CWSI
în comportamentul unor plante ornamentale, Guofu Yuan ş.a. (2004) la grâu în China, iar
Sdoodee şi Kaewkong (2006) în livezi de portocali în Thailanda. Testi ş.a. (2008) au
studiat CWSI în livezi de fistic, Ben-Gal ş.a. (2009) la măslin, iar Gaus şi Greene (1990)
la piersic. Ben-Asher ş.a. (1989) şi Ben-Asher şi Phene (1992) au determinat transpiraţia
plantelor din măsurători de rezistenţă a coroanei pomilor şi de termometrie în infraroşu în
regiuni aride, cum sunt California şi Israelul.
Totuşi, metodele de investigaţie privind determinarea CWSI nu sunt uniforme
pentru toţi autorii, dar nici echipamentele şi instrumentele de lucru nu sunt standardizate,
folosindu-se atât termometre în infraroşu, cât şi tehnica imageriei termale. De exemplu,
CWSI calculat atât din datele obţinute prin măsurători către frunzele orientate spre nord
cât şi spre sud au produs rezultate diferite în cazul viţei de vie, cu excepţia situaţiei când
deficitul de presiune a vaporilor de apă (vapour pressure deficit, VPD) a prezentat valori
ridicate (5,8 kPa) (Wheaton ş.a., 2009). În acest caz, la valori mari ale VPD conductanţa
stomatală scade atât la variantele irigate cât şi neirigate. Autorii au arătat că abaterea
standard a frunzelor însorite a fost superioară celei privind frunzele umbrite şi au sugerat
şi că utilizarea Tc referitoare la frunze parţial umbrite nu este reprezentativă în detectarea
stresului hidric. Pe de altă parte, Jones ş.a. (2002) au constatat că CWSI prezintă valori
mai omogene în cazul frunzelor umbrite, datorită faptului că orientarea frunzelor a avut
un impact mai mic asupra bilanţului energetic. Variabilitatea temperaturii dintre plante
creşte cu stresul hidric, probabil şi ca rezultat al variaţiei proprietăţilor solului şi
adâncimii de înrădăcinare (Gardner ş.a., 1981).
Unii dintre iniţiatorii metodei CWSI, Jackson ş.a. (1988), au arătat că, în ciuda
obţinerii unor rezultate robuste, abordarea CWSI în regiuni aride şi semiaride a fost
problematică, datorită sensibilităţii mari a instrumentelor la unii factori climatici, cum ar
fi radiaţia solară, viteza vântului, umiditatea relativă, dar şi datorită necesităţii stabilirii
liniilor culturii nestresate (liniilor bazale inferioare, lower base lines, LBL) pentru diferite
zone agro-climatice. În aceeaşi manieră, Idso (1982) a arătat că LBL se schimbă odată cu
faza de vegetaţie în cazul unor culturi, de la vegetativă la generativă, în timp ce Tubailesh
ş.a. (1986) au constatat existenţa unei rezistenţe mărite a difuziei foliare în fazele de
vegetaţie mai târzii comparativ cu cele mai timpurii, având drept rezultat o temperatură
mai mică a frunzişului. În plus, Payero şi Irmak (2006) au arătat importanţa considerării
unor caracteristici de creştere, ca talia plantelor, care afectează reflectanţa frunzişului şi
alte componente de bilanţ energetic, la determinarea liniilor bazale superioare (upper base
lines, UBL) şi a liniilor bazale inferioare (lower base lines, LBL).
În ultimul timp, utilizarea tehnicii de imagerie termală a căpătat o importanţă
crescândă, deoarece foloseşte o suprafaţă mai mare din coroana pomilor pentru măsurarea
Tc, comparativ cu termometrele clasice cu infraroşu, care efectuează măsurători
punctuale (Cohen et al. 2005, Costa et al. 2013). Grant ş.a (2007) au constatat că unul
dintre avantajele utilizării imageriei termale este operativitatea colectării datelor,
integrând părţi considerabile din coroana pomilor. Determinarea temperaturii mai multor
frunze din coroană reduce impactul variaţiei unghiurilor frunzelor. Orientarea frunzelor,
183
geometria coroanei şi orientarea rândurilor de pomi, distanţa dintre rânduri şi înălţimea
pomilor interacţionează cu factorii de mediu şi cu conductanţa stomatelor la determinarea
temperaturii frunzelor (Boissard ş.a., 1990). Ballester ş.a. (2013) au constatat că
determinările de temperatură a frunzişului cu ajutorul imageriei termale au fost mai
exacte decât prin utilizarea senzorilor în infraroşu şi au fost considerate ca cel mai bun
indicator de predicţie pentru stresul hidric, urmate de potenţialul apei în tulpină şi de
conductanţa stomatală.
Metoda imageriei termale a fost de asemenea folosită de Cohen ş.a. (2012) şi
Wheaton ş.a. (2009) care au studiat detectarea stresului hidric în plantaţiile de vie. Meron
ş.a. (2010) au realizat hărţi referitoare la starea apei în plante în vederea aplicării apei de
irigaţie în funcţie de cerinţele şi poziţia culturilor în parcele. Imageria termală are
potenţialul de a înlocui măsurătorile directe pe frunzele individuale şi de a oferi un
procedeu robust de detectare a stării apei culturilor şi a structurii acesteia prin cartarea
suprafeţelor extinse ale culturilor (Cohen ş.a., 2005).
În cazul altor specii, în livezi de citrice, Stagno ş.a. (2009) au obţinut corelaţii
liniare între potenţialul apei din tulpină determinat la mijlocul zilei şi Tc, iar Wheaton ş.a.
(2009) au găsit o corelaţie între CWSI şi potenţialul apei în sol la vie. În ţara noastră,
Păltineanu ş.a. (2011, 2013, 2015) au arătat că între CWSI şi conţinutul de apă din sol
(CAS) la măr, respectiv la piersic şi cais există, de asemenea, corelaţii, atât pentru situaţia
frunzelor însorite cât şi umbrite. Totuşi, studiile anterioare nu au elucidat complet dacă
temperatura frunzelor este uniformă pe tot volumul pomilor.
Scopul prezentei secţiuni este de a: 1) determina linia bazală superioară (upper
base line, UBL) şi liniile bazale inferioare (lower base lines, LBL) în livezile mature de
piersic şi cais, atât pentru frunzele însorite, cât şi umbrite, 2) studia omogenitatea termică
a coroanei pomilor în plan vertical la cais, 3) corela valorile CWSI cu CAS la piersic şi 4)
alege cea mai potrivită cale de a calcula CWSI pentru a putea fi utilizat în programarea
udărilor în cadrul cernoziomurilor calcarice din Dobrogea pentru aceste specii pomicole.
2.1. Condiţiile climatice din perioada experimentului

În prezenta secţiune sunt descrise condiţiile din perioada experimentării (2011).
Datele meteorologice privind radiaţia solară (Rs), temperatura aerului (Ta), umiditatea
relativă a aerului (RH), viteza vântului la înălţimea de 2 m, precipitaţiile (P) şi
evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (PM-ETo, Allen ş.a., 1998) au fost
înregistrate de staţii meteo automate (WatchDog Weather Station 2000), amplasate în
câmpurile experimentale, cu pasul de timp de 0,5 h şi s-au calculat medii orare. Datele
climatice au fost transferate periodic în laptop.
În localitatea Valu lui Traian unde s-a desfăşurat experienţa cu piersicul,
localitate cu importanţă istorică deoarece este străbătută de valurile de pământ din
perioada bizantină (în secolele al X-lea – al XI-lea, în timpul împăraţilor Ioan I Tzimiskes
şi Vasile al II-lea, http://ro.wikipedia.org/wiki/Valul_lui_Traian), viteza vântului la
înălţimea de 2 m variază în medie între 1,7 şi 2,0 ms-1 în perioada de vară, în timp ce
nebulozitatea totalizează sub 100 de zile pe an, iar exprimată ca zecimi de boltă cerească
ea atinge 4,3 în iunie, 3,7 în iulie şi 2,2 în august (Torica, 2004). Pe durata experienţei
(iunie-august, 2011), precipitaţiile au fost reduse (95,2 mm în total).
În localitatea Agigea în care s-a desfăşurat experienţa privind caisul, climatul este
foarte asemănător celui de la Valu lui Traian, cu deosebirea că aici briza de ţărm suflă
mai intens, iar umiditatea relativă este uşor superioară. Anul experimentării (2013) a fost
184
normal din punct de vedere climatic, cu medii lunare ale Ta de 21,5ºC în iunie, 22,8ºC în
iulie şi 23,8ºC în august, respectiv ale RH: 71%, 67% şi 65% în cele trei luni de vară.
Soiul de piersic Southland a fost altoit pe portaltoiul Tomis 16, schema de
plantare fiind 4 m × 3 m, cu rândurile orientate nord-sud, plantaţia având 18 ani vechime.
Pomii au avut înălţimea medie de 2,5 m, forma de coroană fiind vas. Sistemul de
management al solului a fost ogor negru.
Livada matură de cais a avut vârsta de 8 ani, existând trei soiuri altoite pe
portaltoiul Constanţa 14, schema de plantare fiind 4 m × 4 m, forma de coroană – vas,
înălţimea medie a pomilor – 2,5 m, iar sistemul de management fiind, de asemenea, ogor
negru.
În cele două localităţi solurile sunt asemănătoare din punct de vedere al
proprietăţilor fizice şi chimice.
2.2. Condiţiile experimentale

La piersic. Experimentul referitor la livada matură de piersic a fost conceput pe
baza parcelelor subdivizate cu trei variante irigate prin aspersiune: T1, irigată în optim,
după metoda Allen ş.a. (1998), calculând cerinţele de irigaţie prin multiplicarea PM-ETo
cu coeficientul de cultură kc (descris de Păltineanu ş.a., 2007) şi aplicând apa atunci când
CAS atingea valoarea plafonului minim, Pm, situat la mijlocul intervalului umidităţii
accesibile (1/2 din IUA); T2, irigată în condiţii de stres hidric, irigată cu jumătate din
cantitatea de apă aplicată simultan în T1; şi T3, varianta martor neirigat. Fiecare parcelă a
constat din trei rânduri adiacente de pomi, având în rândul central cinci pomi pentru
determinări. Toate variantele au fost încadrate într-o singură parcelă cu suprafaţa de 1 ha,
având condiţii similare de sol. Cele trei variante au fost amplasate la 50 m distanţă una de
alta, pentru a reduce influenţele reciproce de micro-climat.
Schema de irigaţie prin aspersiune utilizată a fost de 12 m × 18 m, apa având o
presiune de cca. 3 bari la duzele de 7 mm diametru, realizând o intensitate medie orară de
7,4 mmh-1 (determinată în cutii pluviometrice distanţate la 1 m în grilă). S-au aplicat
patru udări de câte 60 mm fiecare în T1, din iunie până în iulie, în total 240 mm, în timp
ce în T2 cantitatea de apă aplicată ca normă de udare a fost de 30 mm fiecare, totalizând
pe sezon 120 mm. Coeficientul de uniformitate Christiansen a variat de la 80 la 85,6%,
arătând o uniformitate relativ bună, în ciuda prezenţei trunchiurilor bine dezvoltate ale
pomilor maturi care au acţionat ca obstacole în calea jeturilor de apă. După recoltarea
fructelor (prima jumătate a lunii august), pomii nu au mai fost irigaţi. Variantele de
irigaţie au avut scopul de a furniza o variaţie apreciabilă a CAS în livadă.
La cais. Experimentul a constat în stabilirea a trei factori cercetaţi: 1) factorul A
– expoziţia frunzelor pomilor faţă de soare, cu două poziţii: însorită (sudică) şi umbrită
(nordică), 2) factorul B – soiul de cais, cu trei reprezentanţi: Orizont, Tudor (ambele
româneşti) şi Goldrich (american) şi 3) factorul C – trei înălţimi ale coroanei (inferioară –
1,5 m faţă de suprafaţa solului, mijlocie – 2,0 m, superioară – 2,5 m). Cele trei parcele
studiate cuprindeau trei pomi alăturaţi, rândul din mijloc conţinând trei pomi pentru
determinări ca repetiţii. S-a investigat variaţia Tc în aceste variante în vara anul 2013,
colectându-se 784 de date.
În toată perioada de experimentare, determinările s-au făcut atunci când solurile
aveau un CAS echivalent cu CC, adică după supraumectarea prealabilă a parcelelor
folosind irigaţia prin aspersiune, astfel încât să nu existe stres hidric.
S-a folosit analiza vaianţei tri-dimensionale şi testul Duncan al domeniului
multiplu (Duncan’s multiple range test) pentru diferenţele dintre temperatura aerului (Ta)
şi a frunzelor (Tc) din coroana pomilor, ca urmare a celor 3 factori investigaţi (A, B, C),
185
folosind programul SPSS 14. Normalitatea repartiţiei datelor s-a studiat prin testele
Kolmogorov-Smirnov şi Shapiro-Wilk.
Graficele au fost întocmite folosind GRAPHER 6 Software Program (***Golden
Software, Colorado 80401-1866, USA), cu subgrupe de date aranjate prin SPSS 14, la
calculul diferitelor combinaţii ale factorilor cercetaţi. În afară de domeniul de variaţie al
datelor, au mai fost calculate şi redate cuartilele 1 şi 3, mediile grupurilor analizate prin
ANOVA, în box-plot-uri, urmate de litere care arată gradul de semnificaţie.
2.3. Determinările conţinutului de apă din sol (CAS)

În variantele irigate, potenţialul apei în sol a fost determinat cu ajutorul senzorilor
de tip bloc rezistiv Watermark (6450 Watermark Soil Moisture Sensor, Spectrum
Technologies, Inc.) instalaţi în două repetiţii per pom la patru adâncimi: 0,2; 0,4; 0,6 şi
0,8 m, la distanţa de 1 m faţă de trunchi, atât pe rândurile de pomi, cât şi între rânduri.
Senzorii au fost amplasaţi pe aceeaşi linie verticală, în unghi de 45° sub orizontală,
conform metodei descrise de Păltineanu şi Howse (1999). Datele au fost înregistrate de
dataloggere şi transferate periodic în laptop. Ecuaţiile de regresie dintre potenţialul apei în
sol şi CAS determinat gravimetric au fost determinate anterior în câmp (Păltineanu ş.a.,
2011b). Calibrarea efectuată în câmp a fost apoi aplicată la citirile potenţialului apei în sol
din senzori pentru estimarea CAS. În varianta neirigată CAS a fost determinată
gravimetric, datorită domeniului limitat al senzorilor Watermark.
2.4. Determinările temperaturii frunzelor şi calculul CWSI
2.4.1. Temperatura frunzişului (Tc)

Pentru piersic, Tc a fost determinată cu ajutorul unui dispozitiv termometru cu
infraroşu combinat cu psihrometru digital (modelul RH401, EXTECH Instruments Corp.,
FLIR Systems, Waltham, U.S.A.), care avea prin construcţie un laser de direcţionare a
razei pentru marcarea suprafeţelor de măsurat. Pentru diminuarea efectului de margine,
determinările Tc au fost efectuate numai pe pomii din rândul central al fiecărei variante,
unde s-au făcut şi determinările CAS. Simultan s-a măsurat temperatura aerului (Ta) cu
ajutorul unui psihrometru Assmann cu bulb umed (Tw) şi bulb uscat (Ta), precum şi cu
dispozitivul EXTECH descris mai sus, luându-se în consideraţie şi datele de la staţia
meteo automată din vecinătate, situată la cca. 100-150 m depărtare, pentru comparaţie.
Măsurătorile Tc s-au făcut săptămânal, în zile senine, la ora prânzului
(13:00-14:00) prin poziţionarea orizontală a termometrului cu infraroşu pe frunzele
pomilor de la o distanţă de 10-12 cm, atât pe frunzele însorite cât şi pe cele umbrite.
Numărul de determinări pe aceeaşi poziţie a fost de cca. 30, calculându-se media şi
abaterea standard (SD).
Pentru situaţia în care solul era umed (CAS avea valoarea CC), s-au calculat apoi
diferenţele dintre temperatura frunzişului şi aerului (Tc-Ta), cu care s-au construit grafice
în funcţie de deficitul de presiune a vaporilor (VPD) de aer din atmosferă.
Pentru cais, Tc a fost determinată prin tehnica de imagerie termică, cu ajutorul
unei camere de termoviziune de tip Flir i3 (Portland, OR – FLIR Systems, Inc.
NASDAQ:FLIR), versiunea 2011, cu operare în lungimile de undă de 7,5-13 μm, având o
rezoluţie a imaginii de 60×60 pixeli şi o acurateţe de 2%, precum şi o sensibilitate termică
de 0,15 °C, putând detecta diferenţe de temperatură de 0,1°C.
Determinările Tc s-au făcut în zile senine la ora prânzului, din iunie până în
august 2013, solul fiind umed la CC. După Ben-Gal ş.a. (2009) şi Zia ş.a. (2012),
perioada recomandată pentru determinări de Tc este în mijlocul zilelor fără nebulozitate,
deoarece stresul hidric şi VPD au probabil valorile maxime, iar unghiul solar asupra
186
frunzişului are o influenţă minimă. Importanţa expoziţiei solare este un aspect important,
aşa cum au subliniat anterior Leinonen şi Jones (2004), Paltineanu ş.a. (2013), Zia ş.a.
(2012).
Imaginile de termoviziune au fost luate pe direcţie orizontală, de la 1 m distanţă
de coroana pomilor, captând o arie foliară de cca. 22 cm × 22 cm (0,0484 m2), câte două
pentru fiecare expoziţie, separate la interval de 30 de secunde.
Ta şi RH au fost determinate cu dispozitivul RH401 descris mai sus şi folosit în
cazul piersicului. Diferenţele Tc-Ta au servit, similar piersicului, în calculele ulterioare.
2.4.2. Determinarea liniei bazale inferioare (Lower Base Line – LBL) şi

superioare (upper base line – UBL)
Cele două linii bazale, inferioară şi superioară, au fost calculate pentru
determinarea CWSI, conform metodologiei lui Idso ş.a. (1981) şi Jackson ş.a. (1981).
Pentru calculul LBL, diferenţele (Tc-Ta) au fost folosite în grafice având ca
variabilă independentă VPD, folosind regresia liniară (metoda celor mai mici pătrate).
VPD a fost calculat folosind ecuaţiile descrise în cartea „Guide to Meteorological
Instruments and Methods of Observation” (2012) World Meteorological Organization.
WMO-No.8. http://library.wmo.int/pmb_ged/wmo _8_en-2012.pdf.
UBL a fost determinată prin tăierea unor ramuri importante ale câte unui pom din
speciile piersic şi cais, din aceleaşi parcele unde s-au făcut măsurătorile de Tc, fiind
imediat reamplasate pe locul lor, ancorate şi lăsate o zi până când frunzele acestora au
încetat să mai transpire, apoi s-a măsurat temperatura frunzelor de câteva zeci de ori, în
mijlocul zilei însorite, efectuându-se media determinărilor, care a fost considerată UBL.
2.4.3. Calculul CWSI în perioada de irigaţie la piersic

Calculul CWSI pentru situaţia în care solul a fost mai uscat decât CC (numai
cazul piersicului, care a avut variante de irigare cu valori CAS diferite) a fost efectuat
după relaţia lui Idso ş.a. (1981):
CWSI = [(Tc – Ta) - LBL] / (UBL – LBL)
Semnificaţia statistică a ecuaţiilor de regresie pentru cele trei categorii uzuale de

probabilitate s-a stabilit prin utilizarea testului t cu două braţe şi n-2 grade de libertate
(Aïvazian 1970).
Valorile CWSI au fost apoi comparate şi corelate cu valorile CAS determinate
simultan.
3.1. La piersic
3.1.1. Dinamica conţinutului de apă a solului în perioada de irigaţie în variantele

studiate
În cele patru cicluri de udare – uscare, în parcelele livezii de piersic cercetate,
dinamica CAS ca medie pe adâncimea de 0-0,8 m este ilustrată în figura 1. CAS a variat
în general între CC şi PM în varianta irigată în optim, T1, arătând urcuşuri abrupte la
aplicarea udărilor şi descreşteri treptate ulterior, la uscare, cu atât mai line cu cât CAS
devenea mai mică. Varianta irigată sub stres hidric, T2, a prezentat un comportament
asemănător, dar limitele de variaţie au fost aproximativ între Pm şi valori mai coborâte
ale CAS, în timp ce în varianta neiritată, T3, CAS a arătat o descreştere aproape continuă
187
şi cu valori mult inferioare, valori monitorizate pe perioade mai mari datorită
nefuncţionării senzorilor la uscăciune accentuată a solului.
32
Continutul de apa al solului

30
CC
28
(% cm3/cm3)
26 T1
24
22
20 Pm
18 T2
16 T3
14
12
CO
10
150 155 160 165 170 175 180 185 190 195 200 205 210 215 220 225 230
Ziua din an
Figura 1. Dinamica conţinutului de apă al solului (CAS) ca medie pe adâncimea de

0-0,8 m în perioada aplicării celor patru cicluri de udare în cele două variante (T1 şi T2)
de irigare cercetate în livada de piersic, precum şi în T3; săgeţile orientate în sus
reprezintă momentele aplicării udărilor (cele mari – 60 mm, cele mici – 30 mm), cele în
jos – precipitaţiile > 5 mm, CC – capacitatea de câmp pentru apă, CO – coeficientul de
ofilire, Pm – plafonul minim (după Păltineanu ş.a., 2013)
3.1.2. LBL şi indicele de stres hidric (crop water stress index – CWSI)
Pentru cele două situaţii menţionate, însorită şi umbrită, s-au trasat graficele
liniilor bazale inferioare (LBL) în funcţie de deficitul de presiune a vaporilor de apă din
atmosferă (VPD), luată ca variabilă independentă, şi diferenţa de temperatură dintre
frunze şi aer (Tc-Ta) (figura 2). Aceste ecuaţii de regresie liniare sunt foarte semnificative
(R2 = 0.638*** pentru frunzele însorite, R2 = 0.551*** pentru cele umbrite, şi R2 =
0,631*** pentru media acestora), valoarea cea mai mare fiind pentru situaţia însorită, care
aduce, astfel, mai multă acurateţe în metoda de calcul al CWSI.
0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8 3.0 3.2 3.4 3.6 3.8
6
5 Linia bazala superioara (UBL = 5.72 C) C)
4
3 y insorit = -1.8087x + 0.4767
2 R2 = 0.6375***
1 VPD (kPa)
0
-1 y medie = -1.5922x - 1.0685
Tc-Ta (ºC)
R2 = 0.6308***
-2
-3
-4
-5
y umbrit = -1.3757x - 2.6137
-6 R2 = 0.5509***
-7
-8 Liniile bazale inferioare (LBL)
-9
-10
Figura 2. Liniile bazale inferioare: însorită, umbrită şi medie şi linia bazală superioară,
necesare în determinarea coeficientului de stres hidric (CWSI) în livada de piersic,
varianta irigată în optim (T1) (după Păltineanu ş.a., 2013)
188
Pentru toate determinările, abaterea standard (SD) a măsurătorilor Tc a fost uşor
inferioară în situaţia frunzelor umbrite (0,944ºC), comparativ cu frunzele însorite
(1,362ºC), arătând practic omogenitate similară pentru ambele grupe de determinări
(coeficientul de variaţie, CV = 3,98, faţă de 5,23%). Totuşi, coroana pomilor are atât
frunze însorite, cât şi umbrite, care se schimbă odată cu mişcarea diurnă a soarelui pe cer,
de aceea şi situaţia combinării acestora poate fi luată în consideraţie la măsurarea Tc.
Cele trei grafice LBL obţinute sunt aproape paralele, diferind unul de celălalt cu
cca. 1,3-1,5ºC pentru cele mai reduse valori ale VPD, respectiv cu 1,0ºC pentru cele mai
ridicate. Aceste diferenţe sunt, de fapt, jumătate din diferenţa de temperatură dintre cele
două situaţii.
Linia bazală superioară marchează limita până la care poate varia diferenţa dintre
Tc şi Ta. Aceasta a avut valoarea de +5,72ºC, cu o valoare SD de 1,57ºC şi CV de
27,41%.
3.1.3. Corelaţia dintre CWSI în livezile de piersic şi CAS în cernoziomurile din

Dobrogea
Corelaţia inversă dintre CWSI şi CAS exprimat ca valori absolute ale intervalului
umidităţii accesibile (IUA = CC – CO) la piersic este semnificativă atât în cazul când
frunzele au fost însorite, cât şi umbrite (R2 = 0,424***, foarte semnificativă pentru însorit,
R2 = 0,210*, semnificativă pentru umbrit, respectiv R2 = 0,347** distinct semnificativ
pentru situaţia medie, figura 3). Totuşi, R2 prezintă valori reduse în toate cele trei situaţii,
probabil din cauza unor factori ca variabilitatea solului şi a rafalelor de vânt, dar probabil
şi datorită unor factori agronomici. Totuşi, datorită coeficientului de determinaţie maxim
în cazul situaţiei însorite, aceasta se pretează cel mai bine pentru scopul prognozei
aplicării udărilor, în livezile de piersic, pe astfel de soluri şi în regimul climatic specific
semi-arid din Dobrogea.
În condiţii diferite de mediu, Gaus şi Greene (1990) au găsit pentru piersic un
domeniu larg de variaţie al CWSI, între 0 (complet nestresat) şi 0,6 (uscare accentuată).
Autorii menţionaţi au stabilit regresii liniare semnificative între CWSI şi alţi indicatori,
dar coeficientul de determinaţie a prezentat valori scăzute, similar cazului nostru.
Corelaţii semnificative între CAS şi CWSI au fost stabilite anterior şi pentru altă
specie pomicolă (măr), în condiţiile de mediu de la Mărăcineni-Piteşti (Păltineanu ş.a.,
2011a). Wheaton ş.a. (2009) au constatat existenţa unor corelaţii între CWSI şi potenţialul
apei în sol la cultura de viţă de vie. În condiţii mai aride, în Israel, Ben-Gal ş.a. (2009), în
cadrul unei plantaţii de măslini cu mai multe variante de irigaţie, au găsit de asemenea
corelaţii între CWSI şi CAS, având tot valori reduse ale R2, similar cazului nostru.
Testi ş.a. (2008), studiind comportamentul livezilor de fistic din regiunea
mediteraneană au găsit valori ale CWSI, în variantele optim irigate, care au depăşit rar
valoarea de 0,2 pe toată perioada de irigaţie, ajungând totuşi la 0,8-0,9, când Tc se
apropia sensibil de UBL, în variantele foarte stresate, la sfârşitul perioadei de stres hidric.
Rezultatele noastre, pentru situaţia cu frunze însorite, arată că valoarea de 0,2 pentru
CWSI estimează CAS corespunzătoare valorii Pm, confirmând astfel utilizarea pentru
multe specii pomicole a metodei CWSI. Totodată, aceşti autori au mai arătat că indicele
CWSI a răspuns satisfăcător în prognoza aplicării udărilor pe tot parcursul verii,
detectând şi stresul hidric redus, sugerând astfel o sensibilitate mare la variaţiile stării
apei în plante. CWSI obţinut din măsurători continue este considerat util în detectarea
stresului hidric în cazul fisticului. Corelaţiile obţinute în experimentul de faţă sunt în
acelaşi sens cu cele ale lui Das (1991) pentru alte specii (grâu) în zone semi-aride din
India, care a găsit corelaţii inverse între CWSI şi CAS.
189
Intersecţia dintre graficele din figura 3 şi Pm este utilă în aplicarea irigaţiei.
Astfel, Pm este considerată valoarea CAS la care se aplică irigaţia în optim în regiune.
Metoda determinării CWSI este importantă în alegerea treptelor utilizabile în prognoza
udărilor. Datorită domeniului mai larg de variaţie al CWSI în situaţia însorită, unde
intersecţia cu Pm se realizează în jurul valorii CWSI de 0,18, precum şi pentru alte
considerente deja discutate, acest tip de calculul al CWSI, când frunzele sunt însorite, este
recomandabil în prognoza aplicării udărilor.
Frunzele insorite Frunzele umbrite
30 30
Capacitatea de camp Capacitatea de camp
CAS pe adancimea de 0-80 cm
28 28

26 y = -11.06x + 23.524 26
y = -12.289x + 21.425
R2 = 0.4246***
(% cm3 cm-3)
24 24 R2 = 0.2097*
(% cm3 cm-3)
22 22
Plafonul minim Plafonul minim
20 20
18 18
16 16
14 14
Coeficientul de ofilire
Coeficientul de ofilire
12 12
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45 0.50 0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45 0.50
CWSI CWSI
Situatia medie (insorita si umbrita) a frunzisului
30
Capacitatea de camp
28
26
(% cm3 cm-3)
y = -11.788x + 22.371
24 R2 = 0.3466**
22
Plafonul minim
20
18
16
14 Coeficientul de ofilire
12
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35 0.40 0.45 0.50
CWSI
Figura 3. Corelaţiile dintre CWSI şi conţinutul de apă al solului (CAS) ca medie pe

adâncimea de 0-0,8 m pentru situaţia însorită, umbrită şi medie în cele trei variante de
irigare, între capacitatea de câmp (CC) pentru apă a solului şi coeficientul de ofilire (CO)
Astfel, în cazul unei strategii a irigaţiei fără stres hidric la piersic, valoarea CWSI
de 0,18-0,20, calculat cu temperatura frunzelor însorite, reprezintă tocmai valoarea de
aplicare a irigaţiei în optim, când CAS este corespunzătoare valorii Pm. Totuşi, atunci
când Tc este considerată ca medie între situaţia însorită şi cea umbrită, valoarea de
0,08-0,10 este cea recomandabilă pentru aplicarea udărilor. Varianta CWSI calculat cu
frunzele umbrite nu indică o intersecţie a Pm cu LBL, decât în zona VPD aproape de 0,
neputând fi, din acest motiv, utilizabilă în irigaţie.
În funcţie de regimul de irigaţie folosit se poate, astfel, utiliza şi domeniul CWSI
pentru declanşarea irigaţiei.
190
3.2. La cais
3.2.1. Repartiţia diferenţelor Tc-Ta

Datele privind diferenţele Tc-Ta nu au o distribuţie statistică normală, aşa cum
arată testele Kolmogorov-Smirnov şi Shapiro-Wilk (tabelul 1), unde semnificaţia este 0.
Media aritmetică, mediana şi modul nu coincid, iar indicele de asimetrie (skewness) de
0,355 arată mai multe valori extreme spre partea dreaptă a graficului, în timp ce indicele
de boltire/exces (kurtosis) de 0,555 caracterizează o curbă leptocurtică, cu mai multe
valori Tc-Ta situate în jurul mediei decât repartiţia normală (figura 4).
Tabelul 1. Testele de normalitate pentru diferenţele Tc-Ta şi semnificaţia acestora (după

Kolmogorov-Smirnov Shapiro-Wilk
Variabila
analizată Statistica
Grade de
Semnific. Statistica
Grade de
Semnific.
libertate libertate
Tc-Ta
0.050 784 0.000 0.985 784 0.000
(°C)
Figura 4. Frecvenţa (Frequency,%) distribuţiei diferenţelor Tc-Ta calculate de Programul

SPSS 14.0 pentru toate cele 784 de măsurători; Legenda: media aritmetică – linia
continuă groasă, mediana –linia întreruptă, modul –linia punctată (după Păltineanu ş.a.,
2015)
3.2.2. Influenţa şi contribuţia factorilor analizaţi

Influenţa expoziţiei solare asupra diferenţelor Tc-Ta la soiurile de cais studiate
(factorul B) este redată în figura 5. Cele mai mari valori Tc-Ta au fost înregistrate în
cazul soiului Goldrich, atât în situaţia frunzelor însorite cât şi umbrite. În medie pentru
soiurile studiate, expoziţia a produs diferenţe semnificative asupra Tc-Ta în cazul
soiurilor Orizont şi Tudor, respectiv nesemnificative pentru Goldrich.
Influenţa soiului de cais (factorul B) asupra diferenţelor Tc-Ta în cadrul mediei
înălţimii în coroana pomilor (factorul C) este redată în figura 6. Se remarcă soiul
Goldrich, cu valorile maxime ale diferenţelor Tc-Ta, care diferă semnificativ de valorile
191
celorlalte două soiuri, în două din cele trei înălţimi în cadrul coroanei pomilor (2,0 şi
2,5 m).
3
-1
Tc-Ta (C)
-2
-2.39
-3 a -2.65 -2.83 -3.19
-2.90 a b
b -3.36 a
-4 a
-5
-6
-7
Goldrich - Shaded
Tudor - Sunlit
Tudor - Shaded
Orizont - Sunlit
Goldrich - Sunlit
Orizont - Shaded
Fig. 5. Influenţa expoziţiei solare (factorul A: însorită - sunlit, umbrită - shaded) asupra
diferenţelor Tc-Ta în cadrul soiurilor de cais cercetate (factorul B) şi al celor trei
combinaţii privind înălţimea în coroana pomilor (factor C); aici şi în următoarele grafice
de tip box-whisker plot: 1) în căsuţele din grafice, numerele reprezintă mediile aritmetice
care, dacă sunt urmate de litere diferite în cadrul grupurilor de variante separate de linii
verticale întrerupte, arată diferenţe semnificative (P < 5%), conform cu testul domeniului
multiplu al lui Duncan (Duncan’s multiple range test) (după Păltineanu ş.a., 2015)
-1
Tc-Ta (C)
-2
-3.24 -2.50
-3 -3.00 a b -3.08 -3.14 -2.50 -2.97
a -2.58 -3.02 a b
a a a
a
-4
-5
-6
-7
Goldrich - 2.0
Tudor - 2.0
Goldrich - 2.5
Tudor - 2.5
Goldrich - 1.5
Tudor - 1.5
Orizont - 2.0
Orizont - 2.5
Orizont - 1.5
Figura 6. Influenţa soiului de cais (factorul B) asupra diferenţelor Tc-Ta în cadrul

factorului C (înălţimea din coroana pomilor: 1,5 m, 2,0 m şi 2,5 m) şi al celor două
combinaţii privind expoziţia (factorul A), separate de linii verticale întrerupte (după
192
Influenţa înălţimii în coroană (factorul C) asupra diferenţelor Tc-Ta în cadrul
combinaţiilor factorilor studiaţi: expoziţia (factorul A) şi soiurile de cais (factorul B) este
arătată în figura 7. Există, totuşi, o dispersie mare de date, dar fără diferenţe semnificative
între variante, privind înălţimea în coroană în cadrul acestor combinaţii. Dimpotrivă,
diferenţele Tc-Ta sunt relativ uniforme în plan vertical în coroana pomilor grupurilor
analizate.
3
Sunlit Shaded
2
-1
Tc-Ta (C)
-2
-2.39 -2.24
a a -2.95 -2.76 -2.52
-3 -2.75 -2.47 -2.95 -2.71 -2.76 -3.10
a -3.12 -2.87 a a a -3.25 a a -3.21 -3.22
a a a
a a a a a
-3.36 -3.43
-4 a a
-5
-6
-7
Tudor x 2.5
Tudor x 1.5
Tudor x 2.0
Tudor x 1.5
Orizont x 1.5
Orizont x 2.0
Orizont x 2.5
Tudor x 2.5
Orizont x 1.5
Orizont x 2.0
Orizont x 2.5
Tudor x 2.0
Goldrich x 1.5
Goldrich x 2.0
Goldrich x 2.5
Goldrich x 1.5
Goldrich x 2.0
Goldrich x 2.5
Figura 7. Influenţa înălţimii în coroană (factorul C) asupra diferenţelor Tc-Ta în cadrul

combinaţiilor factorilor studiaţi: expoziţia (factorul A: însorit, umbrit) şi soiurile de cais
(factorul B), separate de liniile verticale întrerupte (după Păltineanu ş.a., 2015)
4
Orizont x 1.5 Orizont x 2.5 Goldrich x2.0 Tudor x 1.5 Tudor x 2.5
Goldrich x1.5 Goldrich x2.5 Tudor x 2.0
Orizont x 2.0
0
Tc-Ta (°C)
-2
-2.39 -2.24
-2.75 a -2.76 a -2.47 -2.52 -2.95 -2.71
-3.25 -2.87 -2.76 -2.95 -3.10 -3.21
a -3.12 a a a a b -3.22
a a a a a a
a -3.36 a
-4 -3.43
a a
-6
-8
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Shaded
Sunlit
Figura 8. Influenţa expoziţiei faţă de soare (factorul A) asupra diferenţelor Tc-Ta în

cadrul diferitelor combinaţii ale graduărilor celorlalţi factori studiaţi: soiurile de cais
(factorul B) şi înălţimea în coroană (factorul C), separate de liniile verticale întrerupte
Mergând mai departe, la un alt nivel al combinării factorilor (figura 8), s-a
constatat şi existenţa unei diferenţe semnificative între Tc-Ta determinate pe partea
193
însorită a frunzişului faţă de partea umbrită, care s-a înregistrat însă numai în cazul
soiului de cais Tudor şi a înălţimii în coroană de 2,5 m. Nu au fost diferenţe semnificative
între partea însorită şi cea umbrită în cazul celorlalte soiuri şi înălţimi în coroană.
Similar, în cadrul combinaţiilor de factori, soiul Goldrich a influenţat
semnificativ valorile Tc-Ta, descrescând în valori absolute în două cazuri: pe partea
însorită a coroanei la înălţimea de 2 m şi pe partea umbrită la înălţimea de 2,5 m
(figura 9). În toate celelalte cazuri, soiurile cultivate nu au influenţat semnificativ valorile
Tc-Ta.
3
Sunlit x 1.5 Sunlit x 2.0 Sunlit x 2.5 Shaded x 1.5 Shaded x 2.0 Shaded x 2.5
-1
Tc-Ta (C)
-2
-2.39 -2.24
-3 a b -2.95 -2.76 -2.52
-2.75 -2.95 -2.47 -2.71 -3.10 -2.76 -3.21
a -2.87 -3.25 a b
a -3.12 a a a a a a -3.22
a a a a
-3.36 -3.43
-4 a a
-5
-6
-7
Goldrich
Goldrich
Goldrich
Orizont
Orizont
Orizont
Orizont
Orizont
Goldrich
Goldrich
Goldrich
Orizont
Tudor
Tudor
Tudor
Tudor
Tudor
Tudor
Figura 9. Influenţa soiului (factorul B) asupra diferenţelor Tc-Ta în cadrul diferitelor

combinaţii ale graduărilor factorilor studiaţi: expoziţia (factorul A) şi înălţimea în coroană
(factorul C), separate de liniile verticale întrerupte (după Păltineanu ş.a., 2015)
3.2.3. Liniile bazale inferioare şi linia bazală superioară la cais

Liniile bazale inferioare (LBL) au fost calculate pentru fiecare soi în parte
(figura 10 a, b, c). LBL prezintă ecuaţii de regresie similare şi coeficienţi de determinaţie
foarte semnificativi. Cu toate datele considerate împreună de la cele trei soiuri de cais,
grupate după expoziţie sau laolaltă, s-au obţinut două LBL, având valori foarte
semnificative ale R2, pentru situaţia frunzelor însorite şi umbrite (figura 11 a), sau o
singură LBL care sintetizează toate condiţiile de mediu şi de soi (figura 11 b). Pentru
toate soiurile, UBL a avut valoarea de 4,86ºC. Din acest experiment s-a observat că, în
ciuda unei perioade întregi de vară în care s-au efectuat cercetările, domeniul VPD a fost
îngust, nedepăşind 2,6 kPa, şi nu au existat date ale diferenţelor Tc-Ta între 1,5 şi 2,6 kPa
în zona litorală, probabil datorită momentului specific al recoltării datelor de temperatură
a frunzelor.
Aceste rezultate confirmă importanţa expoziţiei faţă de soare (sud – însorit, nord
– umbrit), chiar şi în cazul metodei imageriei termice, cu Tc măsurată simultan pe multe
frunze, arătând că este necesară o separaţie între aceste determinări ale Tc pentru calculul
LBL. Soiul de cais Goldrich a arătat o comportare diferită comparativ cu celelalte două
soiuri româneşti, în sensul că a avut un domeniu de variaţie a Tc-Ta mai larg în condiţiile
de sol şi climă ale Dobrogei, probabil datorită condiţiilor climatice ale regiunii unde a fost
creat (la Pullman, Universitatea de stat Washington, SUA, care are un climat continental
umed, http://en.wikipedia.org/wiki/Pullman,_Washington). Oricum, este recomandabil ca
determinarea LBL să fie făcută pe fiecare soi în parte.
Experimentul a indicat că domeniul VPD este redus în regiunea litorală,
nedepăşind 2,6 kPa, datorită climatului, chiar dacă umiditatea relativă RH a fost mai
194
redusă în perioada de studiu decât în mod normal. Nu au existat date în domeniul VPD
dintre 1,5 şi 2,1 kPa, probabil datorită perioadei specifice din timpul zilei, în care au avut
loc măsurătorile şi frecvenţei acestora. S-a mai observat că precizia determinărilor a
crescut cu creşterea VPD, iar datele obţinute la valori reduse ale VPD trebuie evitate.
Spre deosebire de alte specii pomicole din partea de sud a României, de exemplu măr
(Păltineanu ş.a., 2011b) şi piersic (Păltineanu ş.a., 2013), cultivate mai departe de
influenţa climatului Mării Negre şi unde diferenţele Tc-Ta au fost superioare, prezenta
lucrare a arătat că Tc-Ta nu poate creşte la valori mai mari, probabil şi datorită brizelor de
zi care aduc aer marin umed în livadă.
Soiul Orizont VPD (kPa) Soiul Tudor VPD (kPa)

0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8
5 5
Tc-Ta Sunlit 4 UBL = 4.86 ºC Tc-Ta Sunlit
4 UBL = 4.86 ºC
3 Tc-Ta Shaded 3 y = -1.3078x - 0.3163 Tc-Ta Shaded
2 ysunlit = -1.4157x - 0.2082 2 R² = 0.5029***; n=43
R² = 0.4798***; n=43
Tc-Ta (ºC)
1 1
Tc-Ta (ºC)
0 0
-1 -1
-2 -2
-3 -3
-4 -4
-5 yshaded = -1.6984x - 0.1611 -5 y = -1.6155x - 0.1622
-6 R² = 0.5726***; n=43 -6 R² = 0.5292***; n=43
-7 -7
a) b)
Soiul Goldrich VPD (kPa)

0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2 2.2 2.4 2.6 2.8
5
4 UBL = 4.86 ºC Tc-Ta Sunlit
3 Tc-Ta Shaded
2
y = -1.1863x - 0.1408
1
Tc-Ta (ºC)
R² = 0.3856***; n=43
0
-1
-2
-3
-4
y = -1.6166x + 0.3435
-5 R² = 0.5348***, n=43
-6
-7
c)
Figura 10 a, b, c. Liniile bazale inferioare calculate pentru cele trei soiuri de cais separat
şi pentru cele trei înălţimi ale coroanei împreună, pentru ambele expoziţii (după
Diferenţe mai mici ale Tc-Ta comparativ cu alte regiuni au mai fost observate în
prezentul studiu şi între valorile influenţate de expoziţia faţă de soare; totuşi, aceasta s-ar
mai putea explica şi prin diferenţele de metodă a determinării Tc, imageria termică în
cazul de faţă şi termometrul + psihrometrul punctual RH401 EXTECH în cazul
piersicului, în sensul că prima vizează o suprafaţă mult mai mare, care include, pe lângă
majoritatea frunzelor însorite (sud) sau umbrite (nord), şi frunze semi-umbrite sau semi-
însorite, care atenuează diferenţele. O altă diferenţă care poate fi luată în consideraţie este
şi forma frunzelor, de exemplu piersicul are frunze lungi şi mai înguste, în timp ce caisul
are frunze mai late, sau unghiul frunzelor în coroană faţă de un plan de referinţă (Boissard
ş.a., 1990).
195
Diferenţele Tc-Ta, component al formulei CWSI, pot fi folosite numai pe timp de
vară în zile senine cu valori medii sau reduse ale RH, când vântul nu prezintă rafale
puternice. În determinarea Tc, stabilizarea citirilor Tc este o adevărată problemă, datorită
prezenţei rafalelor de vânt, ceea ce limitează utilizarea acestei metode în avertizarea
aplicării irigaţiei, oricât de multe determinări s-ar face.
Ambele expozitii VPD (kPa) Toate datele VPD (kPa)

0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0 1.2 1.4 1.6 1.8 2.0 2.2 2.4 2.6 2.8
5 5
UBL = 4.86 ºC Tc-Ta Sunlit 4 UBL = 4.86 ºC
4
3 Tc-Ta Shaded 3
2 2
yinsorit = -1.3079x - 0.2137
Tc-Ta (ºC)
1 R² = 0.4416***; n = 130 1
Tc-Ta (ºC)
0 0
-1 -1
-2 -2
-3 -3
-4 -4
-5 yumbrit = -1.6513x + 0.0215 -5 y = -1.4797x - 0.0961
R² = 0.5284***; n = 131 -6 R² = 0.4738***; n = 261
-6
-7 -7
a) b)
Figura 11. Liniile bazale inferioare calculate pentru toate date grupate după expoziţie (a),
respectiv toate datele împreună (b) (după Păltineanu ş.a., 2015)
Influenţa suprafeţei solului asupra determinărilor Tc poate fi, de asemenea,

relevantă. În acest studiu CAS a fost echivalent cu CC, deoarece nu s-au făcut determinări
la cais decât în perioade fără stres hidric. Totuşi, CWSI se determină de regulă în condiţii
de stres hidric, când suprafaţa solului este uscată, iar culoarea este schimbată, condiţiile
de reflectare a luminii fiind diferite, putând influenţa, astfel, valorile Tc. Alte soluri, însă,
cu un conţinut mai redus de humus sau cu o textură mai nisipoasă, au alt albedo şi pot
influenţa determinarea Tc.
Particularităţile caisului cu privire la valorile Tc-Ta indică unele dificultăţi la
aplicarea metodei CWSI pe suprafeţe aflate în zone litorale semi-aride. După cum a
menţionat anterior Jackson ş.a. (1988), limitările de natură climatică la utilizarea metodei
CWSI în avertizarea aplicării udărilor în livezi se referă la determinarea de LBL pentru
mai multe tipuri de climă, pentru aceeaşi specie pomicolă. În acelaşi sens, Idso (1982) a
mai arătat că, pentru unele culturi, LBL se modifică odată cu faza de vegetaţie, iar Payero
şi Irmak (2006) au constatat că şi unele caracteristici de cultură, precum talia, pot afecta
reflectanţa frunzişului şi alte componente ale bilanţului energetic, la determinarea liniilor
UBL şi LBL.
4. Concluzii şi recomandări
Atât în cazul piersicului cât şi al caisului s-au calculat linii bazale inferioare
(LBL), reprezentate prin ecuaţii de regresie foarte semnificative, între diferenţele dintre
temperatura frunzişului (Tc) pomilor şi temperatura aerului (Ta), Tc-Ta, pe de o parte, şi
deficitul de presiune a vaporilor de apă (VPD) din atmosferă, pe de altă parte. Aceste
LBL-uri au fost diferite în situaţia în care frunzele au fost însorite, comparativ cu cele
umbrite. În acelaşi timp, la folosirea metodei imageriei termice, care prezintă avantaje
practice de determinare deoarece vizează suprafeţe foliare mai mari, diferenţele dintre Tc
în cazul celor două expoziţii menţionate se atenuează, comparativ cu metoda
termometrului + psihrometrului punctual RH401 EXTECH.
196
În cazul caisului s-a mai constatat că locul din coroana pomilor unde se pot face
măsurători privind Tc nu are importanţă, existând un profil termic vertical aproape
omogen. Pentru a diminua riscurile, însă, recomandările pentru ambele specii pomicole
sunt ca determinările de Tc să se facă la mijlocul coroanei pomilor.
În cazul piersicului s-a mai constatat că, similar altor specii pomicole (mărul),
există corelaţii liniare semnificative inverse între indicele de stres hidric (CWSI) şi
conţinutul de apă din sol (CAS), dar coeficientul de determinaţie nu este mare, datorită
probabil rafalelor de vânt din perioada măsurării Tc, cât şi altor factori. Această corelaţie
confirmă posibilitatea utilizării tehnicii CWSI în avertizarea aplicării udărilor, dar există
limitări în primul rând datorită existenţei rafalelor de vânt din timpul determinării Tc. De
aceea, tehnica CWSI trebuie folosită în combinaţie cu alte tehnici, folosind indicatori de
fiziologie a plantei sau de sol. Oricum, avantajul major constă în uşurinţa determinărilor
Tc, comparativ cu determinările de sol, afectate şi ele de marea variabilitate naturală.
În perioada de vară, în cazul piersicului, valorile CWSI au variat practic între 0,
reprezentând situaţiile fără stres hidric existente imediat după udări şi 0,50, când pomii
erau deja stresaţi hidric. Pentru piersic, prin asimilare şi pentru cais, în condiţiile solurilor
de tip cernoziom şi de climat semi-arid din Dobrogea, irigaţia prin aspersiune în regim
optim poate fi aplicată când livada atinge valori ale CWSI de 0,18-0,20 (corespunzând
unui plafon minim Pm de 50 din IUA), în cazul frunzelor însorite, recomandate în
practică. Pentru aceste condiţii, cantitatea de apă aplicată este cca. 600 m3ha-1. Pentru
situaţii de regim de irigare în condiţii de stres hidric, valorile CWSI pot fi folosite în
funcţie de strategia aplicată. Pentru irigarea prin picurare şi micro-aspersiune, unde se
realizează umectarea solului pe bande înguste de-a lungul rândurilor de pomi, cantitatea
de apă aplicată se va reduce corespunzător raportului suprafaţă umectată/suprafaţă totală,
sau în funcţie de strategia aplicată.
Recomandările din acest studiu pot fi utilizate şi în alte regiuni cu soluri şi climat
similare.
5. Bibligrafie
Aïvazian, S. 1970. Étude statistique des dépendances. Edition Mir, Moscou, 236 pp.
Allen, R.G, Pereira, L., Raes, D. and Smith, M. 1998. Crop evapotranspiration. Guidelines for
computing crop water requirements. FAO Irrigation and Drain. Paper 56, Rome, 301.
Behboudian, M. H. and T. M. Mills. 1997. Deficit irrigation in deciduous orchards. Hort. Rev.
21:105-131.
Ben-Asher J., D.W. Meek, R.B. Hutmacher, and C.J. Phene. 1989. A Computational Approach to
Assess Transpiration from Aerodynamic and Canopy Resistance, Agron. J.: 776-781.
Ben-Asher J., Phene C.J. 1992. User's guide for estimating crop evapotranspiration (ET c). Using
The Infrared Thermometry (IRT) Method. California Agricultural Technology Institute–
CATI, Ben Gurion University of the Negev, Israel.
Ben-Gal A., Agam N., Alchanatis V., Cohen Y., Yermiyahu U., Zipori I., Presnov E., Sprintsin
M., Dag A. (2009). Evaluating water stress in irrigated olives: correlation of soil water status,
tree water status, and thermal imagery. Irrigation Science, DOI 10.1007/s00271-009-0150-7.
Ballester C, Castel J, Jiménez-Bello MA, Castel JR, Intrigliolo DS (2013) Thermographic
measurement of canopy temperature is a useful tool for predicting water deficit effects on
fruit weight in citrus trees. Agricultural Water Management, Volume 122:1–6
Boissard P, Guyot G, Jackson RD (1990) Factors affecting the radiative surface temperature of
vegetative canopy. In: Steven MD, Clark JA, eds. Application of remote sensing in
agriculture. London: Butterworths, 45-72
Cohen Y, Alchanatis V, Meron M, Saranga Y and Tsipris T (2005) Estimation of leaf water
potential by thermal imagery and spatial analysis.Journal of Experimental Botany, Vol. 56,
No. 417:1843–1852
197
Cohen Y, Alchanatis V, Prigojin A, Levi A, Soroker V, Cohen Y (2012) Use of aerial thermal
imaging to estimate water status of palm trees. Vol. 13 (1):123-140
Costa JM, Olga M. Grant and M. Manuela Chaves (2013) Thermography to explore plant–
environment interactions. J. Exp. Bot. (2013) 64 (13): 3937-3949 first published online April
18, 2013 doi:10.1093/jxb/ert029
Das D.K. 1991. Use of remote sensing technique in scheduling irrigation.
http://www.gisdevelopment.net/aars/acrs/1991/agris/agris008.asp.
Dichio B., Montanaro G., Xiloyannis C. (2009). Integration of the regulated deficit irrigation
strategy in a sustainable orchard management system. Acta Hort. 889: 221-226.
Domingo X., Arbones A., Rufat J., Villar J.M., Pascual M. (2009). Four years of RDI during stage
II versus stage III in peaches for processing yield and quality. Acta Hort. 889: 213-220.
English M., Raja S.N. (1996). Perspectives on deficit irrigation. Agric. Water Management 32: 1-
14.
Fereres E. and Soriano M.A. (2007). Deficit irrigation for reducing agricultural water use. Journal
of Experimental Botany 58: 147-159.
Gardner BF, Blad BL, Watts DG (1981) Plant and air temperatures in differentially irrigated corn.
Agricultural Meteorology, 25:207-217
Gaus A.G. and Greene G.M. II (1990). Relationships between crop water stress indexes and
photosynthesis, conductance, or cold hardiness of peaches. HortScience, September 1990
25:1091.
Grant OM, Tronina Ł, Jones HG and Chaves MM (2007) Exploring thermal imaging variables for
the detection of stress responses in grapevine under different irrigation regimes. J. Exp. Bot.
(2007) 58 (4):815-825. doi: 10.1093/jxb/erl153, http://jxb.oxfordjournals.org/content/
58/4/815.full.
Guofu Yuan, Yi Luo, Xiaomin Sun, Dengyin Tang. 2004. Evaluation of a crop water stress index
for detecting water stress in winter wheat in the North China Plain. Agricultural Water
Management 64: 29–40.
Idso SB (1982) Non-water stressed baselines: a key to measuring and interpreting plant water
stress. Agricultural Meteorology; 27:59-70
Idso, S. B., Jackson, R.D., Pinter, P.J.Jr., Reginato, R. J. and Hatfield, J. L. 1981 Normalizing the
stress-degree-day parameter for environmental variability. Agric. Metorol., 24:45-55.
Intrigliolo D. S. and Castel J. R. (2005) Effects of regulated deficit irrigation on growth and yield
of young Japanese plum trees. The Journal of Horticultural Science & Biotechnology, Vol.
80, No 2: 177-182
Intrigliolo D.S., Castel J.R., Perez D. (2005). Water relation of field grown drip irrigated
Tempranillo grapevines. Acta Hort. 689: 317-324.
Jackson, R. D., S. B. Idso, R. J. Reginato, P. J. Printer. 1981. Canopy temperature as a crop water
stress indicatior. Water Res 17:1133-1138.
Jackson RD, Kustas WP, Choudhury, BJ (1988) A re-examination of the crop water stress index.
Irrigation Science 9: 309–317
Jones H.G., Stoll M., Santos T., de Sousa C., Chaves M.M., Grant O.M. (2002). Use of infrared
thermography for monitoring stomatal closure in the field: application to grapevine. Journal
of Experimental Botany 53: 2249-2260.
Leinonen I. and Jones HG (2004). Combining thermal and visible imagery for estimating canopy
temperature and identifying plant stress. Journal of Experimental Botany, 55 (401):1423-
1431. Doi: 10.1093/jxb/erh146
Meron M, Tsipris J, Orlov V, Alchanatis V, Cohen Y (2010) Crop water stress mapping for site-
specific irrigation by thermal imagery and artificial reference surfaces. Precision Agriculture,
April 2010, Volume 11, Issue 2, pp 148-162, http://link.springer.com/article/10.1007%
2Fs11119-009-9153-x?LI=true
Naor A. (2006). Irrigation scheduling and evaluation of tree water status in deciduous orchards.
Hort. Rev. 32: 111-165.
Paltineanu Cr., Howse R.K., 1999. Installing Suction Samplers to Collect Nitrate-Leaching and
Monitoring Soil Moisture and Hydraulic Potential during an Infiltration Experiment within
Swell-Shrink Soils. Stiinta sol. nr. 2, vol. XXXIII, Bucuresti: 9-22.
198
Paltineanu Cr., Chitu E., Tanasescu N. 2011a. Correlation between the Crop Water Stress Index
and Soil Moisture Content for Apple in a Loamy Soil: a Case Study in Southern Romania.
Acta Horticulturae, no. 889: 257-264.
Paltineanu Cr., I.F. Mihailescu, I. Seceleanu, Carmen Dragota, Felicia Vasenciuc, 2007.
Ariditatea, seceta, evapotranspiratia si cerintele de apa ale culturilor agricole în Romania.
Editura Ovidius University Press, Constanţa, 319 p.
Paltineanu Cr., Septar L, Chitu E. 2015. Temperature Profile in Apricot Tree Canopies under the
Soil and Climate Conditions of the Romanian Black Sea Coast. International Journal of
Biometeorology, Springer.
Paltineanu C, Septar L, Moale C (2013) Crop Water Stress in Peach Orchards and Relationships
with Soil Moisture Content in a Chernozem of Dobrogea. J. Irrig. Drain Eng., vol. 139 (no.
1):20–25. doi: 10.1061/(ASCE)IR.1943-4774.0000492. http://ascelibrary.org/doi/abs/
10.1061/%28ASCE%29IR.1943-4774.0000492
Paltineanu C, Septar L, Moale C, Oprita A and Lamureanu G (2011b) Peach Irrigation under Soil
Water Stress in the South-Eastern Part of Romania. Proc. of the International Congress of
Horticulturae, Lisbon, Portugal, 2010. Acta Hort. 922:195-202,
http://www.actahort.org/books/922/922_25.htm
Payero JO, Irmak S (2006) Variable upper and lower crop water stress index baselines for corn and
soybean. Irrigation Science; 25:21-32
Philip J.R. (1966). Plant water relations: some physical aspects. Annu. Rev. Plant Physiol. 17,
245–268.
Sammis, T.W. and D. Jernigan.1992. Crop water stress index of ornamental plants. American Soc.
of Agric. Eng., Vol. 8, No. 2
Sammis, T.W. W.R. Riley, and D.G. Lugg. 1988. Crop water stress index of pecans. Applied Eng.
in Agric. 4(1):39-45.
Sdoodee, S. and Kaewkong, P. 2006. Use of an infrared thermometer for assessment of plant water
stress in neck orange (Citrus reticulata Blanco). Songklanakarin J. Sci. Technol., 28(6): 1161-
1167.
Stagno F., Guffrida A., Intrigliolo F. (2009). Canopy temperature as an indicator of water stress in
citrus trees. Acta Hort. 889: 347-353.
Testi L., Goldhamer D.A., Iniesta F. and Salinas M. (2008). Crop water stress index is a sensitive
water stress indicator in pistachio trees. Springer-Verlag, Irrigation Science, Vol. 26, No. 5:
395-405, DOI: 10.1007/s00271-008-0104-5.
Torica V. (2004). Conditiile climatice si influenta lor asupra cadrului geografic din Dobrogea de
sud. Ph.D. Thesis, Bucharest University, 376 pp.
Tubailesh AS, Sammis TW, Lugg DG (1986) Utilization of thermal infrared thermometry for
detection of water stress in spring barley. Agriculture Water Management, 12:75-85
Wheaton A.D., Cooley N.C., Dunn G.M., Wang X., Moran B., Goodwin I. and Yang W. (2009).
Use of thermal imagery to detect water stress during berry ripening in Vitis vinifera L.
“Cabernet Sauvignon”. Acta Hort. 889: 123-127.
http://weather.nmsu.edu/Teaching_Material/soil698/CWSI.html.
Zia S, Wenyong D, Spreer,W, Spohrer K, Xiongkui H, Müller J (2012) Assessing crop water stress
of winter wheat by thermography under different irrigation regimes in North China Plain.
International Journal of Agricultural and Biological Engineering, vol. 5, no. 3,
http://www.ijabe.org/index.php/ijabe/article/view/573/463
*Guide to Meteorological Instruments and Methods of Observation (2012) World Meteorological
Organization. WMO-No.8. http://library.wmo.int/pmb_ged/wmo_8_en-2012.pdf (checked on
March, 2014).
*** GRAPHER 6 Software Program (Golden Software, Colorado 80401-1866, USA).
199
CAPITOLUL VIII. Răspunsul pomilor la irigare
A. PIERSICUL – Irigarea în regim de stres hidric susţinut
1.Introducere
Aşa cum s-a arătat într-un capitol anterior, regimul sau strategia de irigare sub
stres hidric (regulated deficit irrigation – RDI, deficit irrigation – DI) a fost aplicat
anterior pentru diferite culturi agricole, în cazul pomilor fructiferi, atât în fazele de
dinainte de recoltarea fructelor, cât şi după. RDI presupune impunerea moderată a
reducerii cantităţii de apă de irigaţie în timpul unor faze necritice, dar păstrând pe cât
posibil cantitatea şi calitatea fructelor (Chalmers ş.a., 1981; Behboudian şi Mills, 1997).
După cum a fost definit de English (1990), DI reprezintă o strategie de optimizare a apei
de irigaţie, aplicată tot sezonul de vegetaţie, supunând plantele la niveluri de stres hidric
chiar şi în fazele critice, având drept rezultat reducerea de recoltă, maximizând
productivitatea apei.
Shackel (2011), experimentând pe mai multe specii pomicole, a constatat că
managementul irigaţiei efectuat în scopul obţinerii de beneficii privind RDI este dificil de
realizat fără o măsură robustă a stresului, bazată pe plantă, cum ar fi: potenţialul apei în
tulpină măsurat la mijlocul zilei (midday stem water potential), conductanţa stomatală
(stomatal conductance), creşterea vegetativă, creşterea şi componenţa chimică a fructului
(de exemplu, solidele solubile).
Ideea economisirii şi creşterii eficienţei apei de irigaţie odată cu reducerea
cantităţii de apă aplicată a fost confirmată şi de English şi Raja (1996). Alţi autori au fost
de părere că, pentru regiunile aride, aplicarea irigaţiei trebuie făcută astfel încât să
conducă la economisirea apei, dar în acelaşi timp să reducă şi impactul negativ asupra
mediului, prezervând astfel calitatea solului şi a apei (Dichio et al, 2011). Pe termen scurt,
aplicarea DI conduce la economisirea apei, practic fără pierderi de producţie (Naor, 2006;
Fereres şi Soriado, 2007), dar pe termen lung producţia se poate reduce datorită
acumulării efectelor negative în timp (Intrigliolo ş.a., 2005).
Printre cercetătorii care s-au mai ocupat cu aplicarea irigaţiei sub stres hidric în
livezile de piersic se remarcă contribuţia următorilor: Chalmers ş.a. (1981); Mitchel şi
Chalmers (1982); Caruso ş.a. (2001); Naor ş.a. (2001); Goldhamer ş.a. (2002); Bryla ş.a.
(2005); Girona ş.a. (2005); Glenn ş.a. (2006); Gibert ş.a. (2007); Abrisqueta ş.a. (2008);
Vallverdu ş.a. (2012) etc. Totuşi, cele mai multe studii au fost făcute în regiunea
mediteraneană, care diferă substanţial de zona temperată, predominantă în România.
Printre înaintaşii din ţara noastră care au studiat consumul de apă al culturilor
agricole, inclusiv horticole, se numără Ionescu şi Tomuleţ (1968), Ionescu (1976),
Grumeza ş.a. (1979), Iancu şi Ionescu (1981), Renea (1983), Păltineanu ş.a. (2000),
Grumeza şi Klepş (2005), Septar (2008). Tendinţa recentelor şi posibil viitoarelor
schimbări globale în Dobrogea privind creşterea evapotranspiraţiei de referinţă Penman-
Monteith (PM-ETo) şi implicit consumul de apă al culturilor şi ariditatea a fost subliniată
de Paltineanu ş.a. (2007a; 2007b; 2011; 2012), recomandând măsuri adecvate de
conservare a apei.
200
Scopul prezentei secţiuni este de a prezenta rezultatele privind influenţa aplicării
regimului de irigaţie sub stres hidric continuu asupra producţiei de fructe şi a calităţii
acestora, la piersic, în regiunea semi-aridă a Dobrogei, în scopul utilizării apei de irigaţie
cât mai eficient posibil, în contextul încălzirii globale.
2.Material şi metodă
Cercetările s-au desfăşurat pe o perioadă de trei ani (2009-2011), în principal în

localitatea Valu lui Traian, având un climat general semi-arid, descris în capitolele
anterioare. Datele climatice pe durata experimentului au fost înregistrate de staţia
meteorologică automată a SCDP Constanţa. S-au remarcat îngheţurile târzii din 2009,
2010 şi 2011, din a doua jumătate a lunii aprilie, care au diminuat producţia de fructe.
Astfel de fenomene nu se petrec anual, dar există acest pericol într-un număr apreciabil de
ani. Din punct de vedere al precipitaţiilor, anul 2011 a fost mai uscat decât anii normali.
Soiul de piersic studiat a fost Southland altoit pe portaltoiul Tomis 16, descris de
Indreiaş ş.a. (2004), având schema de plantare de 4 m × 3 m, cu rândurile orientate nord-
sud. Vârsta livezii a fost de 16-18 ani, iar sistemul de întreţinere a solului, ogor negru pe
rânduri şi între acestea.
Experimentul a fost conceput pe baza parcelelor subdivizate, cu trei variante: T1
– irigată în optim, după cerinţele de apă calculate cu ajutorul evapotranspiraţiei culturii
(Etc), provenită din PM-ETo multiplicată cu coeficientul de cultură, kc (Etc = PM-ETo 
kc, după Allen ş.a., 1998, testate de Păltineanu ş.a., 2007), unde aplicarea udărilor s-a
făcut când CAS a atins plafonul minim (Pm) considerat la mijlocul IUA, T2 – irigată sub
stres hidric, cu jumătate din cantitatea de apă din T1 şi aplicată aproape simultan, şi T3,
neirigată. În plus faţă de Etc, pentru avertizarea şi programarea udărilor în T1, implicit în
T2, au mai fost folosite dinamica CAS şi a potenţialului apei în sol.
Variantele au fost reprezentate prin parcele care conţineau trei rânduri alăturate,
rândul din mijloc avâd cinci pomi pentru determinări
Schema de irigaţie prin aspersiune utilizată aici a fost de 12 m × 18 m, apa având
o presiune de cca. 3 bari la duzele de 7 mm diametru, realizând o intensitate medie orară
de 7,4 mmh-1. Alte detalii privind aplicarea apei şi determinarea CAS sunt redate în
secţiunea anterioară privind CWSI la piersic.
Cantitatea şi calitatea fructelor au fost determinate la recoltare, desfăşurată în
mod obişnuit în jurul datei de 10 august, cu diferenţe de maximum o săptămână de la an
la an. În anul 2011, s-au determinat în laborator şi proprietăţile gustative ale fructelor, cu
ajutorul unor metode clasice: conţinutul total de substanţă uscată şi de cenușă, ambele
prin metoda gravimetrică, conţinutul total de solide solubile prin analiza refractometrică
(gradele Brix), aciditatea titrabilă prin metoda titrimetrică şi conţinutul total de solide prin
metoda Fehling.
Analiza varianţei ANOVA şi regresia au fost utilizate pentru prelucrarea
rezultatelor obţinute folosind programul SPSS 14 şi MS Excel.
3.Rezultate şi discuţii
Datele climatice: precipitaţiile (P), PM-ETo şi deficitul de apă climatic (DEF = P

– PM-ETo), precum şi cantitatea de apă de irigaţie pentru T1 în perioada de vară sunt
prezentate decadal în figura 1. Se observă că anul 2011 a fost cel mai secetos vara; totuşi,
valori negative ale DEF au existat în fiecare lună (ultima perioadă din mai până în
august).
201
Cea mai mare valoare DEF (240 mm) s-a înregistrat în anul menţionat. Totuşi,
condiţiile climatice din cei trei ani au fost diferite, cu precipitaţii extreme în unele zile din
luna iulie în primii doi ani şi cu un secetos sezon de vegetaţie în ultimul.
2009 2010
Valori decadale pentru PM-

180 180
Valori decadale pentru PM-
ETo, ETc, P, DEF si I (mm)

ETo, ETc, P, DEF si I (mm)
160 PM-ETo, mm ETc, mm 160 PM-ETo, mm

140 P, mm DEF 140 ETc, mm
120 I, T1 120 P, mm
100 100 DEF
80 80 I, T1
60 60
40 40
20 20
0 0
-20 III-Mai I-Iunie II-Iunie III-Iunie I-Iulie II-Iulie III-Iulie I-August -20 III-Mai I-Iunie II-Iunie III-Iunie I-Iulie II-Iulie III-Iulie I-August
-40 -40
-60 -60
Perioada de aplicare a irigatiei pe decade zilnice Perioada de aplicare a irigatiei pe decade zilnice
a) b)
350 2011
180
300 PM-ETo, mm ETc, mm
Valori decadale pentru PM-ETo, ETc,

Total pentru perioada de irigatie
160
250
140
P, mm DEF
200 I, T1
120
150
100
P, DEF si I (mm
100
80
(mm)
50
60
0
40
-50 2009 2010 2011
20
-100
0
-150 PM-ETo ETc P DEF Irigatia III-Mai I-Iunie II-Iunie III-Iunie I-Iulie II-Iulie III-Iulie I-August
-20
-200
-40
-250
-60
Anii studiati Perioada de aplicare a irigatiei pe decade zilnice
c) d)
Figura 1. Valorile decadale ale PM-ETo, ETc, P, DEF şi a apei de irigaţie aplicate (norma
de irigaţie, I) pentru varianta nestresată T1, din timpul perioadei de vegetaţie, 2009-2011
(a, b, c), dar şi valorile lor totale (d), Valu lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2013)
100 CAS MaI 100 CAS MaI

2009 2010
80
CAS Iunie 80 CAS Iunie
CAS (% din IUA)
CAS Iulie CAS Iulie

CAS (% din IUA)
60 CAS - perioada 60 CAS - perioada

40 40
20
20
0
0
T1 T2 T3
T1 T2 T3
Variantele cercetate Variantele cercetate
a) b)
100 CAS MaI
2011
80
CAS Iunie
CAS(% d in IUA)
CAS Iulie
60 CAS - perioada
40
20
0
T1 T2 T3
Variantele cercetate
c)
Figura 2. Dinamica conţinutului de apă din sol (CAS) ca procent din intervalul umidităţii
accesibile plantelor (IUA) pe adâncimea de 0,8 m, în variantele cercetate pe perioada de
irigaţie, 2009-2011, Valu lui Traian; în grafice 0 reprezintă coeficientul de ofilire iar
100% capacitatea de câmp pentru apă (după Păltineanu ş.a., 2013)
202
Dinamica CAS în toate variantele cercetate este redată în figura 2. În general,
CAS a variat între cca. 30 și 80% din IUA în perioada de irigaţie. CAS a scăzut, după
cum era de aşteptat, de la T1 la T3. În perioadele mai uscate (2011) au existat diferenţe
mai mari între variante. În medie în cei trei ani de studiu, CAS a fost cuprins între 60 şi
76% din IUA în T1, aceste valori indicând practic starea de lipsă de stres hidric, între 40
şi 62% în T2, şi între 30 şi 45% în T3. Abaterea standard a CAS a fost inferioară în T1 şi
superioară în T3.
Producţia de fructe şi eficienţa valorificării apei de irigaţie (EVAI) în
variantele cercetate sunt ilustrate în figura 3. În condiţiile de semi-ariditate din Dobrogea
în timpul celor trei ani de cercetare, producţia de piersici a fost maximă în T1, urmată de
T2 şi T3 (figura 3a). Conform rezultatelor prelucrate prin ANOVA, s-a constatat că au
existat diferenţe semnificative între T1 şi T3 în toţi anii, precum şi între T2 şi T3 în anii
2009 şi 2010 şi foarte aproape de a fi semnificative în 2011. Totuşi, producţia a fost
superioară în T1 faţă de T2 cu cca. 110-116% în perioada 2009-2011, dar aceste diferenţe
nu au fost semnificative datorită valorilor mari ale SD din cadrul fiecărei variante. În
schimb, producţia de fructe a fost mai mare în T2 faţă de T3, cu cca. 125-183%, existând
două diferenţe semnificative din trei ani. În final, s-a constatat că T1 a depăşit T3 cu
144-210%, întotdeauna semnificativ.
55 250
Productia de fructe (t/ha)
EVAI (kg/(ha mm apa)
50 T1 T2 T3 T1 T2
200
45
5% DL
40 150
5% DL
35
5% DL 100
30
25 50
20
0
15
2009 2010 2011 2009 2010 2011
Variantele vercetate in anii 2009-2011 Variantele cercetate in anii 2009-2011
a) b)
Figura 3. Producţia de fructe – piersici (a) şi eficienţa valorificării apei de irigaţie (EVAI,
b) în variantele cercetare, 2009-2011, 5% DL = diferenţe limită semnificative pentru
P < 5%, Valu lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2013)
Au existat, de asemenea, diferenţe mari între valorile obţinute în ani diferiţi din
aceleaşi variante, de exemplu între anii 2009 şi 2011 atât în T1 cât şi în T2. Aceste
diferenţe ar putea fi explicate prin factori climatici ai anului anterior sau din anul curent,
cum sunt îngheţurile severe de iarnă sau îngheţurile târzii, care au produs niveluri variate
de diferenţiere a mugurilor. O altă explicaţie a descreşterii producţiei ar putea fi
fenomenul de îmbătrânire a livezii, precum şi alţi factori neidentificaţi.
EVAI calculată ca raport între producţia de fructe obţinută în variantele irigate
(T1 şi T2) minus producţia variantei neirigate (T3) şi cantitatea de apă de irigaţie aplicată
pe sezon (I) a fost redată în figura 3b. Varianta irigată în regim de stres hidric (T2) a
arătat valori superioare ale EVAI, de 50-212 kg mm-1 de apă de irigaţie, comparativ cu
varianta T1 udată în optim, cu 43-144kg mm-1 apă de irigaţie. Aceste date sunt în
consens cu rezultate publicate anterior de alţi cercetători (de exemplu, Fereres şi Soriano,
2007).
Producţia inferioară obţinută în ultimul an poate fi explicată prin îngheţul târziu
produs anterior, primăvara, şi a contribuit astfel la scăderea EVAI din acel an.
203
Aceste rezultate arată clar că aplicarea irigaţiei are ca efect creşterea producţiei de
fructe de piersic şi cais în condiţiile Dobrogei (demonstrat şi anterior, de exemplu
Ionescu, 1976; Septar, 2008), dar în contextul schimbărilor climatice, când resursele de
apă vor deveni din ce în ce mai limitate iar apa mai scumpă, aplicarea irigaţiei în regim
optim pentru maximizarea producţiei de fructe nu mai poate fi singura soluţie viabilă.
Trebuie, de aceea, luat în consideraţie şi regimul de irigaţie sub stres hidric permanent,
pentru a economisi resursele de apă, chiar dacă acesta conduce la o uşoară reducere a
producţiei de fructe.
Corelaţia dintre producţia de fructe şi cantitatea de apă aplicată prin irigaţie este
redată în figura 4. Literatura de specialitate conţine referiri la astfel de corelaţii, de
exemplu între rata transpiraţiei şi producţia de biomasă, sau rata transpiraţiei şi rata
fotosintezei. De exemplu, în acest context, Hanks şi Hill (1980) au abordat modelarea
răspunsului culturii la apa de irigaţie în relaţia cu solul, iar Novák şi van Genuchten
(2008) au publicat o relaţie empirică stabilită între transpiraţia din sezonul de vegetaţie şi
producţia agricolă la porumb (Zea mays L.) cultivat pe un sol format pe loess, în
Slovacia. În prezenta lucrare, ecuaţia de regresie curbilinie dintre producţie şi apa de
irigaţie a fost foarte semnificativă (R2 = 0,46***). În condiţiile specifice ale regiunii,
curba convexă obţinută arată răspunsul piersicului la apa de irigaţie, anume că producţia
creşte odată cu creşterea cantităţii apei de irigaţie (I) până când ultima atinge 180 mm,
valoarea maximă; la creşterea ulterioară a lui I nu se mai constată vreo creştere a
producţiei pentru situaţia climatică a celor trei ani de cercetare. Forma prezentului grafic
este similară unor curbe publicate de alţi cercetători pentru climate mai calde (Fereres şi
Soriano, 2007). Această constatare trebuie luată în consideraţie la prognoza udărilor
pentru piersic în regiune.
65
65
60 y = -0.0007x2 + 0.2292x + 23.128 y = 0.0883x + 6.9609
60
55 R² = 0.4619*** R² = 0.5388***
55
50
50
45
45
40 40
35 35
30 30
25 25
20 T3 T2 T1
20
15 15
10 10
5 5
0 0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220 240 100 150 200 250 300 350 400 450 500
Apa de irigatie aplicata (mm) Precipitatiile + apa de irigatie (mm)
a) b)
Figura 4. Corelaţia dintre producţia de fructe şi cantitatea de apă aplicată prin irigaţie (a)
şi dintre producţia de fructe şi precipitaţiile însumate cu cantitatea de apă aplicată prin
irigaţie (b), în anii 2009-2011, Valu lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2013)
Dacă se consideră precipitaţiile împreună cu cantitatea de apă de irigaţie, atunci

corelaţia este liniară şi foarte semnificativă (R2 = 0,5388***, figura 4b), ceea ce arată că
producţia de fructe ar putea încă să crească la primirea unei cantităţi superioare de apă.
Pentru clarificarea acestei situaţii contradictorii, trebuie luată în consideraţie relaţia dintre
producţie şi transpiraţia culturii, care este mult mai laborioasă şi presupune separaţia netă
dintre evaporaţie şi transpiraţie. Spre deosebire de corelaţia prezentată în figura 4a, unde
apa de irigaţie s-a infiltrat fără băltire (intensitatea medie orară a aplicării apei nedepăşind
204
7,5 mmh-1 şi fiind sub valoarea Ksat care depăşeşte 10 mmh-1 în toate orizonturile de
sol) şi a fost practic absorbită de plante şi transpirată, în figura 4b precipitaţiile au avut
uneori caracter torenţial (de exemplu, în luna iulie din 2009 şi 2010), iar o parte
însemnată din precipitaţiile căzute s-a pierdut prin scurgeri superficiale, dar a fost
contabilizată în mod convenţional ca apă utilizată de plante. Această situaţie combinată
cu diferenţele de la precipitaţii, pentru cei trei ani, dar şi alţi factori climatici (de exemplu,
îngheţurile târzii) au cauzat probabil forma celor două grafice.
Experimentând în Turcia în condiţii apropiate, Gunduz ş.a. (2011) au constatat că
efectul apei de irigaţie prin picurare asupra producţiei de piersici a fost foarte
semnificativ, varianta irigată în optim înregistrând producţia maximă şi eficienţa maximă
a apei de irigaţie.
Masa medie a fructelor a variat între 172 şi 182 g/fruct în T1, 153-176 g/fruct în
T2 şi 118-160 g/fruct în T3 (figura 5). Totuşi, similar producţiei, masa fructelor a arătat o
descreştere în anul 2011, mai evidentă în varianta neirigată, T3. Această situaţie poate fi
atribuită valorii DEF (secetei), care a fost maximă în acest an, precum şi altor factori
climatici. Aşadar, au existat trei ani în care producţiile şi masa fructelor au fost
descrescătoare, situaţie diferită de cea publicată de Fereres şi Goldhamer (1990), în care,
atunci când creştea masa fructelor, producţia scădea, arătând un efect compensator între
producţie şi mărimea fructelor.
190 T1 T2 T3
Masa fructelor (g)
180
170
160 5%DL
150
140
130
120
110
100
2009 2010 2011
Variantele cercetate in anii 2009-
2011
Figura 5. Masa medie a fructelor de piersic în variantele cercetate în anii 2009-2011, Valu
lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2013)
În ciuda diferenţelor mari cu privire la valorile I în cadrul variantelor cercetate,

nu au existat diferenţe semnificative între acestea referitoare la masa fructelor, cu
excepţia anului 2011. Astfel, pare că alţi factori (de exemplu, rărirea fructelor) au
controlat mărimea şi masa fructelor.
Calitatea fructelor a fost exprimată prin diferite caracteristici chimice. Analiza
varianţei a relevat faptul că aplicarea irigaţiei a produs diferenţe semnificative între
variante, de exemplu conţinutul total de substanţă uscată a fost 11,5% în T1 şi 11,8% în
T2, faţă de neirigat, care a avut valoarea de 13,2% (tabelul 1a). Valori de 2-14,0% sunt
specifice fructelor de piersic (Dumitru ş.a,, 2009). Acest rezultat este în acord cu
conţinutul total de solide solubile (tabelul 1b), dar valoare din T3 nu a fost semnificativ
diferită (superioară) faţă de T1 şi T2.
Masa şi compoziţia chimică a fructelor nu depind numai de regimul de irigare,
dar şi de proprietăţile solului, nivelul de fertilizare şi alte caracteristici de mediu, precum
şi de soiul de piersic. De exemplu, în Turcia, în condiţii diferite privind alimentarea cu
205
apă, masa fructelor soiului Redhaven au ariat între 203 şi 253 g, iar conţinutul de
substanţă uscată între 10,8 şi 14,5% (Gunduz ş.a., 2011).
Tabelul 1. Conţinutul total de substanţă uscată (a), conţinutul total de solide solubile (b),
conţinutul total de solide (c), conţinutul de cenuşă şi aciditatea titrabilă (d) la fructele de
piersic din variantele cercetate, 2011, Valu lui Traian (după Păltineanu ş.a., 2013)
Semnificaţia la
Componenţa Unitatea Diferenţa
Varianta Valoarea probabilitatea
fructelor de măsură limită de 5%
de 5%
T1 11,48 b
a – Substanţa
% gg-1 T2 12,00 1,45 ab
uscată totală
T3 13,15 a
T1 12,07 a
b – Solidele
(° Brix) T2 12,13 1,26 a
solubile totale
T3 12,90 a
T1 9,64 b
c – Solidele
% gg-1 T2 9,80 0,96 b
totale
T3 11,16 a
T1 0,58 a
d – Cenuşă % gg-1 T2 0,46 0,25 a
T3 0,67 a
T1 0,79 a
e – Aciditate
% gg-1 T2 0,68 0,09 b
titrabilă
T3 0,69 b
* Valorile însoţite de litere diferite sunt diferite dn punct de vedere statistic pentru
probabilitatea de 5%.
Conţinutul total de solide a fost semnificativ mai mare în T3 (tabelul 1c), similar
rezultatelor lui Domingo ş.a. (2011), iar aciditatea titrabilă a fost semnificativ superioară
în variantele nestresate hidric (tabelul 1e). Valori de 0,31-0,94% sunt frecvente la piersic
în Dobrogea (Dumitru ş.a.,, 2009). Nu s-a remarcat nici o tendinţă privind cenuşa
(tabelul 1d).
S-au stabilit corelaţii între componenţii chimici ai fructelor de piersic din toate
variantele cercetate. Acestea au fost redate atât prin coeficienţii de corelaţie (R), cât şi
prin cei de determinaţie (R2, tabelul 2). S-au găsit coeficienţi de corelaţie semnificativi,
direcţi între conţinutul total de substanţă uscată şi conţinutul total de solide solubile, între
conţinutul total de substanţă uscată şi conţinutul total de solide, între conţinutul total de
solide solubile şi cel de solide. R2 a variat între 0,69 şi 0,79.
Dichio ş.a. (2004), studiind diferite niveluri de stres hidric la piersic, variind
cantitatea de apă aplicată prin irigaţie, de la 25 la 100% din consumul maximum de apă
(ETc), au arătat că nu au existat diferenţe semnificative privind producţia de fructe în
cazul variantei irigate la 50% din ETc, comparativ cu 100% din ETc, iar economia de apă
a fost între 100 şi 240 mm; totuşi, varianta puternic stresată (25% din ETc) a prezentat o
calitate semnificativ redusă a fructelor. Autorii au recomandat varianta de 50% din ETc.
Ulterior, aceiaşi autori (Dichio ş.a., 2011) au accentuat eficienţa valorificării apei de
irigaţie în regiunile aride. În acelaşi mod, Domingo ş.a. (2011) au constatat valori ridicate
ale EVAI şi economii substanţiale de apă în cazul regimului de irigare sub stres hidric,
dar şi unele dezavantaje, cum ar fi nivelul mai redus al producţiei şi mărimea fructelor.
În lumina rezultatelor prezentate, datele privind eficienţa valorificării apei de
irigaţie, masa fructelor şi producţia de fructe concordă cu cele publicate la nivel
206
internaţional, în primul rând din cadrul climatelor semiaride, dar având specificităţi legate
de caracteristicile regionale din Dobrogea. Prin urmare, pentru a reduce cantitatea de apă
de irigaţie, aplicarea regimului de irigare sub stres hidric continuu (sustained deficit
irrigation) se recomandă în livezile de piersic din regiune.
Tabelul 2. Coeficienţii de corelaţie (R) şi de determinaţie (R2) ai componenţilor chimici ai

fructelor de piersic din toate variantele cercetate; valorile R sunt localizate la stânga
diagonalei care arată valoarea 1, iar valorile R2, la dreapta (după Păltineanu ş.a., 2013)
Conţinutul total Conţinutul Conţinutul total Conţinutul
Componentul chimic
de substanţă de cenuşă de solide total de
corelat
uscată (%) (%) solubile (°Brix) solide (%)
Conţinutul total de
1 0,216 0,691 0,790
substanţă uscată (%)
Conţinutul de cenuşă (%) 0,465 1 0,163 0,228
Conţinutul total de solide
0,831*** 0,404 1 0,724
solubile (ºBrix)
Conţinutul total de solide
0,889*** 0,477 0,851*** 1
(%)
4. Concluzii
În medie, în trei ani de cercetare, conţinutul de apă al solului (CAS) a variat între
60 şi 76% din IUA în varianta irigată în optim (T1), între 40 şi 62% din IUA în varianta
irigată sub stres hidric (T2) şi între 30 şi 45% din IUA în varianta neirigată (T3). Totuşi,
în strategia de irigare sub stres hidric, CAS nu trebuie lăsată să scadă în nici o fază de
vegetaţie a pomilor, până la valori apropiate de coeficientul de ofilire, pe adâncimea de
răspândire a sistemului radicular (0-0,8 m).
Aplicarea irigaţiei produce sporuri substanţiale de recoltă în Dobrogea, existând
diferenţe semnificative între variantele irigate şi neirigate. Producţia de fructe s-a corelat
semnificativ cu cantitatea de apă aplicată prin irigare şi a crescut până la valoarea de
1800 m3/ha pe sezon; după aceasta, practic nu s-a mai înregistrat vreun spor de producţie.
Acest fapt trebuie luat în consideraţie la aplicarea irigaţiei în regiune. Prin urmare,
aplicarea prin aspersiune a 3-4 udări pe sezon, de cca. 500-600 m3/ha fiecare, se
recomandă ca fiind benefică şi fără costuri mari, în condiţiile existenţei unor înălţimi mari
de pompare (peste 70 m), Aplicarea apei prin irigaţie localizată (micro-aspersiune sau
picurare) va creşte substanţial eficienţa apei administrate.
Eficienţa valorificării apei de irigaţie (EVAI) a arătat valori superioare în cadrul
variantelor irigate în regim de stres hidric (T2), faţă de variantele irigate în optim (T1),
ceea ce arată posibilităţi reale de economisire a apei.
În ciuda diferenţelor considerabile privind aplicarea apei de irigaţie, nu au existat
diferenţe semnificative cu privire la mărimea şi masa fructelor în variantele cercetate,
irigate în optim comparativ cu irigarea sub stres hidric şi neirigat, existând o excepţie
referitoare la un an secetos, când s-a înregistrat însă şi un îngheţ târziu.
Conţinutul de substanţă uscată, conţinutul total de solide şi aciditatea titrabilă au
fost semnificativ diferite în variantele irigate, în general având fructe mai suculente, mai
gustoase faţă de cele stresate.
Faţă de posibila încălzire globală, când apa va deveni din ce în ce mai scumpă şi
mai puţin accesibilă, strategia de irigare sub stres hidric susţinut (continuu) devine o
opţiune viabilă, necesară pentru economisirea apei. Această strategie poate fi extinsă şi în
alte regiuni cu condiţii climatice şi pedologice similare.
207
Pentru realizarea de producţii mari şi stabile, toate verigile tehnologice trebuie
aplicate, inclusiv cele care nu au fost tratate aici, cum ar fi administrarea de îngrăşăminte
chimice în sol (macroelemente şi microelemente) şi în îngrăşăminte foliare, aplicarea la
timp a tratamentelor fito-sanitare, efectuarea tăierilor de formare a coroanei şi de
fructificare, combaterea buruienilor, protecţia antigrindină (folosind plase specializate),
combaterea îngheţurilor târzii (în măsura posibilului) etc.
5. Bibliografie
Abrisqueta, J. M., Mounzer, O., Álvarez S., Conejero W., García-Orellana Y., Tapia L. M., Vera
J., Abrisqueta I., and Ruiz-Sánchez M. C. 2008. Root dynamics of peach trees submitted to
partial rootzone drying and continuous deficit irrigation. Agr. Water Manage. DOI:
10.1016/j.agwat.2008.03.003.
Allen, R.G, Pereira, L., Raes, D. and Smith, M. 1998. Crop evapotranspiration. Guidelines for
computing crop water requirements. FAO Irrigation and Drain. Paper 56, Rome, 301.
Behboudian, M. H. and Mills, T.M. 1997. Deficit irrigation in deciduous orchards. Hort. Rev. 21,
pp105-131.
Bryla, D.R., Dickson, E., Shenk, R., Johnson, R.S., Crisosto, C.H. and Trout, T.J. 2005. Influence
of irrigation method and scheduling on patterns of soil and tree water status and its relation to
yield and fruit quality in peach. Hortscience 40(7): 2118 – 2124.
Caruso, T., Inglese, P., Di Vaio, C., and Pace, L.S. 2001. Effect of Different Fruit-thinning
Patterns on Crop Efficiency and Fruit Quality for Greenhouse-forced `May Glo' Nectarine
Trees, HortTechnology, vol. 11 no. 3: 412-415.
Chalmers, D.J., Mitchell, P.D. & Van Heek, L. 1981. Control of peach tree growth and
productivity by regulated water supply, tree density and summer pruning. Journal of the
American Society of Horticultural Science 106: 307-12.
Dichio, B., Xiloyannis, C., Nuzzo, V., Montanaro, G. and Palese, A.M. 2004. Postharvest
regulated deficit irrigation of peach tree in a Mediterranean environment: effects on
vegetative growth and yield. Acta Horticulturae 664, pp 169-174.
Dichio, B., Montanaro, G., Xiloyannis, C. 2011. Integration of the regulated deficit irrigation
strategy in a sustainable orchard management system. Acta Horticulturae 889, pp 221-226.
Domingo, X., Arbones, A., Rufat, J., Villar, J.M., Pascual, M. 2011. Four years of RDI during
stage II versus stage III in peaches for processing yield and quality. Acta Horticulturae 889,
pp 213-220.
Dumitru, L.M. 2009. Some results of peach breeding in the Research Station of Fruit Growing
Constanta. Acta Horticulturae 825, pp 157-161.
English, M. 1990. Deficit Irrigation. I: Analytical Framework. J. Irrig. Drain. E.-ASCE 116, pp
399-412.
English, M., Raja, S.N. 1996. Perspectives on deficit irrigation. Agric. Water Management, vol.
32, pp 1-14.
Fereres E, Goldhamer D.A. 1990. Deciduous fruit and nut trees. In: Stewart BA, Nielsen DR,
editors. Irrigation of agricultural crops, Agronomy 30. Madison, WI: ASA, CSSA, SSSA; p.
987-1017.
Fereres, E. and Soriano, M.A. 2007. Deficit irrigation for reducing agricultural water use. Journal
of Experimental Botany, 58, pp 147-159.
Gibert, C., Chadoeuf, J., Vercambre, G., Genard, M., and Lescourret, F. 2007. Cuticular cracking
on nectarine fruit surface: Spatial distribution and development in relation to irrigation and
thinning. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 132(5):583–591.
Girona J., Gelly M., Mata M., Arbones A., Rufat J. and Marsal J. 2005. Peach tree response to
single and combined deficit irrigation regimes in deep soils. Agricultural Water Management
72: 97-108.
Glenn, D.M., Scorza, R., Okie, W.R. 2006. Genetic and environmental effects on water use
efficiency in peach. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 131(2):290–294.
208
Goldhamer D.A., Salinas M., Crisosto C., Day Kr., Soler M., Moriana A. 2002. Effects of
regulated irrigation and partial root zone drying on late harvest peach tree performance. Acta
Horticulturae 592:343-350.
Grumeza N., Alexandrescu I., Ionescu Pr. (1979). Tehnica irigării culturilor hortiviticole. Editura
Ceres, Bucureşti, 338 p
Grumeza N., Kleps C. (2005). Amenajările de irigaţii din România. Editura Ceres, Bucureşti,
424 p.
Gunduz, M., Korkmaz, N., Asik, S., Unal, H., and Avci, M. 2011. Effects of Various Irrigation
Regimes on Soil Water Balance, Yield, and Fruit Quality of Drip-Irrigated Peach Trees. J.
Irrig. Drain Eng., 137(7), 426–434. doi: 10.1061/(ASCE)IR.1943-4774.0000310
Hanks, R. J. and Hill, R. W. 1980. Modeling Crop Response to Irrigation in Relation to Soils,
Climate and Salinity. International Irrigation Information Center, No. 6, Pergamon Press,
Elmsford, New York. 63 p.
Iancu M., Ionescu Pr. (1981). Unele rezultate şi tendinţe privind aplicarea irigării în pomicultură
R.S.R. Bul. Inf. ASAS, Bucureşti: 93-106.
Indreias, A., Stefan, I., Dutu, I., 2004. Apricot rootstocks created and used in Romania. Acta
Horticulturae 658, I International Symposium on Rootstocks for Deciduous Fruit Tree
Species, pp. 509-511.
Intrigliolo, D.S., Castel, J.R., Perez, D. 2005. Water relation of field grown drip irrigated
Tempranillo grapevines. Acta Horticulturae 689, pp 317-324.
Ionescu Pr. (1976). Studiu privind efectul irigării piersicului în condiţiile din Dobrogea. Teză de
Ionescu Pr., Tomuleţ T. (1968). Contribuţii la stabilirea regimului de irigaţie la măr şi păr în
condiţiile regimului de Dobrogea. Analele Staţiunii Experimentale Dobrogea.
Mitchell, P.D. & Chalmers, D.J. 1982. The effect of reduced water supply on peach tree growth
and yields. Journal of the American Society of Horticultural Science 107: 853-56.
Naor, A. 2006. Irrigation scheduling and evaluation of tree water status in deciduous orchards.
Acta Horticulturae 32, pp 111-165.
Naor, A., Hupert, H., Greenblat, Y., Peres, M,, Kaufman, A. and Klein, I. 2001. The Response of
Nectarine Fruit Size and Midday Stem Water Potential to Irrigation Level in Stage III and
Crop Load. J. Amer. Soc. Hort. Sci. 126(1):140–143.
Novák, V. & van Genuchten, M. Th. 2008. Using the Transpiration Regime to Estimate Biomass
Production. Soil Science, 173, 6, 401-407.
Paltineanu, Cr., Chitu, E, Mateescu, E. 2011. Changes in crop evapotranspiration and irrigation
water requirements. International Agrophysics, vol. 25, nr. 4: 369-
373.http://www.old.international-agrophysics.org/artykuly/international_
agrophysics/IntAgr_2011_25_4_369.pdf
Paltineanu, Cr., Chitu, E. and Mateescu, E. 2012. New trends for reference evapotranspiration and
climatic water deficit. Int. Agrophys., 26: 159-165, Doi: 10.2478/v10247-012-0023-9.
Paltineanu, Cr., Mihailescu, I.F., Seceleanu, I., Dragota, C., Vasenciuc, F. 2007a. Aridity, drought,
evapotranspiration and irrigation water requirements for the main crops in Romaina (in
Romanian: Ariditatea, seceta, evapotranspiraţia şi cerinţele de apă ale culturilor agricole în
România. Editura Ovidius University Press, Constanţa, 319 pp.
Paltineanu, Cr., Mihailescu, I.F., Seceleanu, I., Dragota, C., Vasenciuc, F. 2007b. Using aridity
indexes to describe some climate and soil features in Eastern Europe: a Romanian case study.
Theoretical and applied climatology, Springer Velag Vienna 90, no 3-4, pp 263-274.
Paltineanu, C., Septar, L., And Moale, C., Nicolae S., Nicola C. 2013. Peach response to water
deficit in a semi-arid region. International Agrophysics, Versita, vol. 27, nr. 3: 305-311. DOI:
10.2478/v10247-012-0099-2.
Renea Şt. (1983). Consumul real de apă la câteva culturi şi evapotranspiraţia potenţială
determinată prin diferite metode la SCCI Dobrogea - Valu lui Traian - Constanţa. Lucrări
ştiinţifice, vol. VIII: 305 - 317.
Septar L. (2008). Influenţa irigării localizate asupra creşterii şi fructificării caisului în condiţiile
din Dobrogea. Teza de doctorat. USAMV Bucuresti.
209
Shackel, K., 2011. A plant-based approach to deficit irrigation in trees and vines. Hortscience, vol.
46(2): 173-177.
Vallverdu, X., Girona, J., Echeverria, G., Marsal, J., Behboudian, M.H. and Lopez, G. 2012.
Sensory quality and consumer acceptance of ‘Tardibelle’ peach are improved by deficit
irrigation applied during stage II of fruit development.Hortscience, 47(5): 656–659.
B. CAISUL - Influenţa irigării localizate asupra creşterii şi fructificării

caisului în condiţiile din Dobrogea
1. Introducere
Literatura de specialitate menţionează influenţa irigaţiei asupra mărimii şi calităţii

producţiei de fructe, dar şi asupra dezvoltării sistemului radicular şi consumului de apă al
pomilor.
Referitor la efectul irigării prin picurare asupra producţiei şi asupra creşterilor
vegetative comparativ cu metodele tradiţionale (aspersiunea, în special) experienţele mai
vechi efectuate în Israel, SUA şi în alte ţări au evidenţiat, în cele mai multe cazuri, sporuri
de recoltă în favoarea metodei de udare prin picurare (Halevy ş.a., 1972). După aceşti
autori, producţia înregistrată la cais în cazul picurării a fost de 141 kg/pom faţă de
114 kg/pom în cazul aspersiunii.
Carmi şi Schalhevet (1983) au avansat ipoteza că un volum restrâns al rădăcinilor
modifică distribuţia asimilatelor în plantă, favorizând creşterea reproductivă. La irigarea
prin picurare, în regiuni semi-aride, sistemul radicular este, în mod normal, concentrat
într-un volum mic de sol în jurul picurătorului, iar efectul postulat de Carmi şi Schalhevet
a condus la creşterea indicelui de productivitate.
Abrisqueta (2001), în urma cercetărilor realizate într-o plantaţie de cais
(Bulida/Realfino), referitor la consumul de apă, a concluzionat că la aplicarea unui volum
redus de apă (picurare), evapotranspiraţia culturii a fost cu 35% mai mică.
În ţara noastră, studii privind unele specii pomicole în regim de irigare au realizat,
pe plan local, Ionescu şi Tomuleţ (1968), Ionescu (1976), Iancu şi Ionescu (1981), Popa
(1987). În urma studiilor efectuate la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru
Pomicultură Băneasa – Bucureşti pe un sol brun-roşcat, referitoare la distribuirea apei în
sol, Grumeza şi Burloi (1981) au observat că, indiferent de durata de udare şi de
umiditatea anterioară udării, o umezire bună a solului poate fi obţinută orizontal pe o zonă
aproape circulară cu un diametru variind între 1,0-1,2 m. De asemenea, o bună umezire
este obţinută la nivelul orizonturilor de sol care conţin principala masă a rădăcinilor.
Rezultatele obţinute în 1982-1986 la Băneasa – Bucureşti evidenţiază efectul favorabil al
irigării la cais prin sporuri de recoltă, în medie de peste 70% faţă de martorul neirigat
(63,1-109,1%), la soiul Cea Mai Bună de Ungaria, respectiv de 48,8-139,2% la soiul Mari
de Cenad (Grumeza ş.a., 1989).
Scopul prezentei secţiuni este de a evidenţia influenţa irigaţiei aplicată prin
metode localizate asupra modului de dezvoltare şi fructificare a caisului, reprezentat prin
două soiuri caracteristice, unul timpuriu iar altul cu maturare mijlocie, în condiţiile
ecologice din Dobrogea.
210
2.Material şi metodă
2.1 Schema experimentală

Parcela experimentală a fost amplasată în cadrul Staţiunii de Cercetare-
Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, în localitatea Valu lui Traian, şi a cuprins două
soiuri de cais altoit pe zarzăr: N.J.A 42 şi Tudor (Septar, 2008). Plantaţia de cais a fost
înfiinţată în anul 1994, iar distanţa de plantare a fost de 4,5 / 4 m.
Experienţa a fost de tip bifactorial, cu următorii factori experimentali: Factorul A
– soiul, cu două graduări: a1 = N.J.A 42 şi a2 = Tudor, Factorul B – metoda de udare, cu
diferite echipamente de irigare şi/sau debit: b1– martor neirigat, b2 – picurare (picurător
de tip Tack) cu debitul picurătorului de 4 l/oră, b3 – picurare (picurător tip Tipaz) cu
debitul picurătorului q = 4 l/oră, ambele montate la distanţa de 1 m, b4 – microaspersiune
(q = 12 l/oră), montate la distanţa de 3 m, b5 – microaspersiune (q= 27 l/oră), montate la
distanţa de 6 m.
Experienţa a fost aşezată după metoda parcelelor subdivizate, cu dispunerea
sistematică a factorilor A şi B în 3 repetiţii.
Prin aplicarea unui număr de 1-5 udări cu norme de udare de 180-600 m3/ha la
plafonul minim (la 1/2 din intervalul umidităţii accesibile plantelor) conţinutul de apă din
sol de pe adâncimea de 1 m, în anii analizaţi, s-a menţinut în partea superioară a
intervalului umidităţii active (regim de irigare în optim). Conţinutul de apă din sol
(umiditatea solului) a fost monitorizat gravimetric.
2.2 Materialul biologic privind soiurile de cais studiate

Sortimentul de cais din România a fost restructurat aproape în totalitate prin
introducerea unor soiuri valoroase sub aspect calitativ, relativ rezistente la ger şi la
variaţiile de temperatură de la începutul primăverii, relativ rezistente la boli şi cu
producţii constante.
Astfel, după anul 1990, o nouă grupă de soiuri cu coacerea fructelor timpurie şi
foarte timpurie completează şi lărgeşte sortimentul de soiuri, acoperind piaţa de fructe în
perioada 10 iunie – 10 iulie: NJA 19, NJA 42, CR 2-63, Traian, Tudor, Harcot.
N.J.A. 42, soiul timpuriu studiat, este un soi american, autorizat la înmulţire în
anul 1993. Principalele caracteristici tehnice ale acestui soi sunt: epoca de coacere:
10-25 iunie; înflorire timpurie foarte abundentă; pomul de vigoare medie spre mare, cu
aspectul pletos al coroanei datorită creşterilor anuale foarte lungi (peste 1,0-1,5 m),
distanţa de plantare 5/5m sau 5/4 m; potenţial productiv ridicat, fructul de mărime mică,
30-40 g, cu pieliţa galben-portocalie, cu puţin roşu carmin pe partea însorită, pulpa
galben-portocalie, neaderentă la sâmbure, aromată, cu sâmbure mic reprezentând
5,0-6,4% din masa fructului. Ca particularitãţi biologice se menţionează: este un soi
autosteril, având ca polenizatori soiurile: C.R. 2-63, Tudor, Earliril, Harcot, Harogem;
reacţionează bine la tăieri în verde aplicate la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie.
TUDOR, soi nou de cais, omologat în 1993, este un soi creat ca urmare a
colaborării dintre Universitatea Rutgers din SUA, ICDP Piteşti – Mărăcineni şi SCDP
Constanţa, omologat de cercetătorii Elena Topor şi Marioara Trandafirescu, de la SCDP
Constanţa. Principalele caracteristici tehnice sunt: prezintă înflorire timpurie foarte
abundentă, vigoare mare, distanţa de plantare 5/5 m sau 5/4 m, rodire combinată pe
ramuri scurte şi lungi, epoca de coacere timpurie (20 iunie-10 iulie), potenţial productiv
relativ ridicat, fructul are mărime medie spre mare, 35-50 g, pieliţa portocalie acoperită
cu mult roşu carmin pe părţile însorite, pulpa portocalie, neaderentă la sâmbure, fermă,
aromată, având sâmbure mare care reprezintă 7,3-10,0% din masa fructului.
211
Particularităţile biologice sunt: autosteril, având ca polenizator unul din soiurile:
C.R. 2-63, N.J.A. 42, Harcot, N.J.A. 19, Earliril; răspunde bine la tăieri în verde.
2.3 Condiţiile climatice în care s-au desfăşurat cercetările

Regimul termic
În perioada de experimentare (2000-2006), temperatura medie lunară a atins
valoarea de 11,4oC, fiind uşor superioară normalei cu 0,7°C, iar în perioada de vegetaţie
valoarea a fost de 18,3ºC, mai mare cu 0,9°C faţă de normala regiunii. În acest interval de
timp, maxima absolută a fost de 41,5°C în iulie 2000 (comparativ cu temperatura maximă
absolută de la Constanta, de 38,5°C, înregistrată în iulie, 1927 (Clima României, 2008),
iar minima absolută a atins valoarea de (-18,8)°C în ianuarie 2006 (comparativ cu
temperatura minimă absolută de la Constanţa, de (-24,7)°C, din ianuarie 1942 (Clima
României, 2008). Anii studiaţi, îndeosebi primii patru (2000-2003), au fost deosebit de
călduroşi. Din analiza valorilor extreme absolute rezultă că în perioada de studiu s-au
înregistrat condiţii propice pentru cultivarea caisului şi, deşi este considerat o specie
iubitoare de căldură (dar şi de o perioadă lungă de răcire iarna), zilele cu arşiţă din timpul
verii, cu temperaturi de peste 30°C, asociate de cele mai multe ori cu secetă, afectează
uneori procesul de asimilare. Analizând sub aspectul sumei termice globale medii din
perioada de studiu, aceasta are valoarea de 4.382,5°C/an, în timp ce suma termică activă
este de 4.135,1 °C/an, iar cea eficace de 2.498,9 °C/an.
Regimul pluviometric
Deşi caisul se consideră a fi o specie rezistentă la uscăciune, producţii sporite se
obţin numai în condiţii de irigare. În perioada de experimentare s-a înregistrat o medie
anuală a precipitaţiilor de 512,8 mm, apreciabil (cu peste 20%) peste valoarea normală
(de cca. 420 mm), din care 304,6 mm în perioada de vegetaţie, fapt care demonstrează că
regiunea înregistrează deficit de precipitaţii care trebuie acoperit prin irigare.
Anul cel mai secetos a fost 2000, cu 238,8 mm precipitaţii (din care 107,8 mm în
perioada de vegetaţie), iar cel mai ploios 2005, cu 769,7 mm anual şi 401,0 mm în
perioada de vegetaţie. Modul de distribuire a precipitaţiilor anuale corespunde în mică
măsură cu perioadele critice ale pomilor pentru apă, fapt ilustrat şi de valorile medii ale
acestui parametru în timpul perioadei de vegetaţie.
Umiditatea relativă a aerului
La Valu lui Traian, în perioada de experimentare (2000-2006), valorile medii ale
umidităţii relative au fost cuprinse între 71 şi 87%, cu limite de variaţie între 60 şi 97%,
acceptabile pentru cultura caisului.
Practica a dovedit că rezistenţa la lipsa de apă este doar aparentă, deoarece efectul
negativ al secetei se cumulează, având drept consecinţă, pe lângă scăderea recoltei,
slăbirea şi chiar pieirea plantelor. Aşa se explică uscarea unui număr mare de pomi la noi
în ţară în perioada 1951-1952 (ani normali din punct de vedere climatic), ca o reacţie
întârziată în urma secetelor înregistrate în anii 1946-1950 (Constantinescu ş.a., 1967).
Estimarea consumului de apă s-a făcut prin metoda bilanţului apei în sol, fără a
cuantifica scurgerile superficiale sau apa pierdută din zona radiculară a profilului de sol
prin percolare, de aceea are caracter orientativ.
3.Rezultate şi discuţii
În medie pe cei 4 ani şi cele două soiuri studiate, aplicarea irigării localizate faţă
de neirigat a determinat o creştere semnificativ mai mare a sporului suprafeţei secţiunii
transversale a trunchiului cu 68-75% (cu 63-80% la soiul NJA 42 şi cu 59-74% la soiul
TUDOR, date neredate). Între cele patru variante experimentale de irigare, în medie pe
212
patru ani şi cele două soiuri analizate, nu s-au înregistrat diferenţe semnificative privind
creşterea în grosime a trunchiului.
În medie pe cele cinci niveluri diferite de aprovizionare a solului cu apă, în cazul
soiului NJA 42 faţă de soiul TUDOR, creşterea în volum a coroanei a fost semnificativ
mai mare, cu 67%. Între cele patru variante de irigare experimentale, în medie pe cele
două soiuri analizate, nu s-au înregistrat diferenţe semnificative privind creşterea în
volum a coroanei; ambele soiuri au răspuns bine la aplicarea irigării solului;
Influenţa irigării asupra consumului de apă din sol în perioada 2003-2005

Datele din figura 1 arată că, în perioada de studiu 2003-2005, valorile medii
zilnice lunare ale consumului de apă din sol au variat între 1,35 mm/zi (b3-septembrie) şi
3,49 mm/zi (b4-iunie).
4,0
3,5
Consumul de apă (mm/zi)
3,0
2,5
2,0
1,5
1,0
b1 b2 b3 b4 b5
0,5
0,0
aprilie mai iunie iulie august septembrie
Perioada de vegetaţie
Figura 1. Consumul de apă (mm/zi) în variantele experimentale: b1-b5 în perioada

2003-2005
Analizând valorile medii zilnice lunare pentru anii 2003-2005 cu datele

prezentate pentru specia cais în urma aplicării irigării în condiţiile din Dobrogea de către
Popa (1987), se constată că, în cazul de faţă, valorile obţinute au fost inferioare
(1,90-3,25 mm/zi) comparativ cu cele obţinute de Popa (2,86-4,20 mm/zi).
Faptul se poate explica prin cantităţile mai mici de apă aplicate în prezentul
experiment, în condiţii de irigare localizată, faţă de normele de udare şi de irigaţie mult
mai mari practicate anterior, de exemplu de către Popa (3.500-4.000 m3/ha), când
probabil că şi scurgerile superficiale sau pierderile de apă sub adâncimea sistemului
radicular (0,8-1,0 m) erau mai mari şi nu erau cuantificate.
Tot astfel, comparând valorile consumurilor medii zilnice lunare prezentate în
lucrarea de faţă cu cele înregistrate tot în urma aplicării irigării localizate după aceleaşi
metode de irigare la specia piersic, dar în condiţiile de la Oradea (Şcheau ş.a., 2003,
2006), se constată că, în cazul de faţă, valorile consumului mediu zilnic pe perioada
analizată a fost de 2,54 mm/zi, în timp ce în condiţiile de la Oradea, 1,68-4,97 mm/zi, cu
o medie pe perioada de vegetaţie de 3,53 mm/zi. Variabilitatea condiţiilor pedo-climatice
şi regimul de irigare, necuantificarea scurgerilor superficiale şi diferenţa dintre soiurile
acestor specii sunt, probabil, responsabile de aceste diferenţe.
213
Consumul de apă din sol (ETc) şi evapotranspiraţia de referinţă (ETo) în
perioada 2003-2005
Prin reprezentarea grafică a valorilor consumului mediu zilnic lunar de apă
determinat prin metoda bilanţului apei în sol, a evapotranspiraţiei potenţiale determinată
cu ajutorul metodelor Thornthwaite (ETo-TH) şi Penman-Monteith (ETo-PM) (figura 2)
se constată că, în perioada de studiu 2003-2005, valorile ETo-TH au variat între 1,34 și
4,54 mm/zi, cu o medie pe perioada de vegetaţie de 3,33 mm/zi, valorile ETo-PM au
variat între 1,90 și 4,40 mm/zi, cu o medie în perioada de vegetaţie de 3,38 mm/zi, iar
valorile consumului mediu zilnic lunar de apă (metoda bilanţului apei) au variat între 1,90
și 3,25 mm/zi, cu o medie de 2,59 mm/zi în perioada de vegetaţie.
5,0
4,5
4,0
ETc si ETo (mm/zi)
3,5
3,0
2,5
2,0
1,5
1,0 bilanţul apei în sol Thornthwaite
0,5 Penman-Monteith
0,0
aprilie mai iunie iulie august septembrie
Perioada de vegetaţie
Figura 2. Consumul de apă (mm/zi) din sol şi evapotranspiraţia de referinţă (mm/zi)

calculată prin metoda Thornthwaite şi Penman-Monteith în perioada 2003-2005
Influenţa aplicării irigării localizate asupra producţiei de fructe - media 2003-

2005
Un interes deosebit prezintă analizarea efectelor aplicării irigării asupra
producţiei de fructe în medie pe cei trei ani analizaţi. S-a constatat că soiul NJA 42, cu
cca. 29 t/ha fructe, a fost mai productiv de cât soiul Tudor, care a produs 22 t/ha
(figura 3). În medie pentru cele cinci niveluri diferite de aprovizionare a solului cu apă, în
cazul soiului NJA 42 producţia de fructe a fost semnificativ mai mare faţă de soiul Tudor,
cu 32%.
30
DL5%=0,69 DL5%=0,82
25
Producţia de fructe (t/ha)
20
15
10
0
a1 a2 b1 b2 b3 b4 b5
Figura 3. Influenţa soiului şi a variantei de irigare asupra producţiei de fructe (t/ha) la cais
(valori medii ale factorilor experimentali), 2003-2005
214
Producţia de fructe a atins 20 t/ha în variantele neirigate, dar acestea au fost
depăşite clar de toate variantele irigate. În medie pe cei trei ani şi cele două soiuri
studiate, aplicarea irigării a determinat o creştere semnificativ mai mare a producţiei de
fructe, cu 32-37%. Între cele patru variante de irigare experimentale, în medie pe trei ani
şi cele două soiuri analizate, nu s-au înregistrat diferenţe semnificative privind producţia
de fructe.
Analizând efectele interacţiunii factorilor experimentali privind aplicarea irigării
faţă de martorul neirigat, pe cele două soiuri, se constată că, în medie pe trei ani, irigarea
a determinat o creştere a producţiei de fructe semnificativ mai mare, cu 33-41%, la soiul
NJA 42 şi cu 27-41% la soiul Tudor (figura 4.). Se poate, astfel, constata că ambele soiuri
au răspuns bine la aplicarea irigării. Totuşi, pentru caracterul semi-arid al climatului
Dobrogei, diferenţele dintre variantele irigate şi neirigate au fost relativ reduse, dar
aceasta se poate explica prin reginul pluviometric din perioada de experimentare, care a
fost superior celui normal cu cca. 20%.
35 DL5%=1,17 DL5%=1,55
constant A constant B
30
Producţia de fructe (t/ha)
25
20
15
10
0
a1b1 a1b2 a1b3 a1b4 a1b5 a2b1 a2b2 a2b3 a2b4 a2b5
Figura 4. Influenţa interacţiunii factorilor experimentali asupra producţiei de fructe (t/ha)

la cais, 2003-2005
Influenţa metodei de irigare asupra eficienţei valorificării apei – EVA

Producţia de fructe obţinută la unitatea de apă consumată (eficienţa valorificării
apei, EVA) a înregistrat valori mai ridicate în anul 2003 faţă de anul 2004 (figura 5).
Astfel, în primul an de studiu s-a obţinut o valoare a eficienţei valorificării apei de
8,79 kg/m3 faţă de anul 2004, când valoarea producţiei de fructe obţinută la unitatea de
apă consumată a fost de numai 4,58 kg/m3, înregistrându-se astfel un spor al acestui
parametru de 192% în anul 2003 faţă de anul 2004. Comparând variantele de udare între
ele, se poate afirma că în anul 2003 cea mai ridicată valoare a eficienţei valorificării apei
s-a înregistrat în varianta de irigare prin picurare cu picurătorul tip „Tipaz” (b3), respectiv
9,96 kg/m3, în timp ce în anul 2004, valoarea cea mai ridicată s-a obţinut tot în varianta de
irigare prin picurare, dar cu picurătorul tip „Tack” (b2), respectiv 5,09 kg/m3. Aceste
valori provin, pe de o parte, din faptul că producţiile din 2003 au fost superioare anului
2004, pe de altă parte din cantitatea de apă de irigaţie inferioară în cadrul metodei prin
picurare faţă de microaspersiune, care a fost, astfel, mai bine valorificată.
Analizând valorile obţinute ale EVA în condiţiile descrise în lucrarea de faţă cu
cele obţinute în condiţiile de la Oradea pentru piersic, putem spune că, în cazul de faţă,
producţia medie de fructe (caise) obţinută la unitatea de apă consumată a înregistrat o
valoare medie mai ridicată, respectiv 6,70 kg/m3, faţă de 4,92 kg/m3, valoare medie
215
înregistrată în condiţiile de la Oradea (Şcheau ş.a., 2006). Acest fapt se datorează probabil
condiţiilor mai bune de sol şi nutriţie ale solurilor din Dobrogea, dar se pot datora şi
diferenţelor de specie şi soi.
10
Eficienţa valorificării apei

9
8
7
(kg/mc) 6
5
4
3
2 Anii de studiu
1
0 2004
b2 2003
b3
b4
b5
Variantele de irigare
Figura 5. Eficienţa valorificării apei (kg/m3) în variantele de irigare în perioada 2003-

2004
Influenţa metodei de irigare asupra eficienţei valorificării apei de irigaţie - EVAI

Din figura 6 rezultă că indicatorul EVAI a înregistrat valori mai ridicate în anul
2003 comparativ cu anul 2004. Astfel, în primul an, în condiţii de irigare localizată, s-a
obţinut o valoare a EVAI de 9,31 kg/m3, în timp ce în anul 2004 de numai 6,91 kg/m3.
14
2003 2004
Eficienţa valorificării apei de irigat
12
10
(kg/mc)
0
b2 b3 b4 b5
Variantele de irigare
Figura 6. Eficienţa valorificării apei de irigat (kg/m3) în variantele de irigare localizată în

perioada de studiu 2003-2004
Comparând variantele de udare între ele, atât în anul 2003 cât şi în anul de studiu
2004, cea mai ridicată valoare a indicelui pentru caracterizarea cantitativă a modului de
utilizare a apei de către pomi s-a obţinut în varianta de irigare prin picurare cu picurătorul
tip „Tack” (b2).
Analizând valorile obţinute ale EVAI în condiţiile de la Valu lui Traian cu cele
obţinute la Oradea, valoarea sporului de producţie obţinut la unitatea de apă de irigaţie
consumată a fost mult mai mare, respectiv 8,11 kg/m3 faţă de 3,30 kg/m3, valoare medie
obţinută în condiţiile de la Oradea (Şcheau ş.a., 2006).
Din aceste două grafice se desprinde ideea potrivit căreia apa de irigaţie este mai
bine valorificată în situaţiae când este aplicată cât mai judicios, fără pierderi prin
evaporaţie, scurgeri superficiale şi percolare în profunzime. Ambele metode de irigaţie
216
localizată, prin picurare şi prin micro-aspersiune, indiferent de tipul de picurător sau
microaspersor, sunt eficiente şi sunt recomandabile în aceste condiţii în Dobrogea.
Influenţa aplicării irigării localizate asupra masei medii a fructului

Analizând efectul irigării localizate asupra valorii medii a masei fructelor în
perioada 2003-2005, s-a constatat că, faţă de martorul neirigat, aplicarea irigării a
determinat o creştere a acestui parametru cu 55% la soiul Tudor şi cu 14% în cazul
soiului NJA 42. Comparând variantele de udare între ele (figura 7), rezultă că masa medie
a unui fruct a variat între 42,09 și 48,39 g la soiul Tudor şi între 33,08 și 35,14 g la soiul
NJA 42.
50 NJA 42 Tudor
45
Masa medie a unui fruct (g)
40
35
30
25
20
15
10
0
b1 b2 b3 b4 b5
Figura 7. Influenţa irigării localizate asupra masei medii a fructului (g) la cais în
variantele experimentale în perioada 2003- 2005
Aceste rezultate arată că soiul mai tardiv, Tudor, a valorificat mai bine apa de
irigaţie, producând fructe cu valoare comercială mare, în ciuda unei producţii mai mici.
Influenţa aplicării irigării localizate asupra numărului de fructe pe pom

Influenţa irigării localizate asupra numărului de fructe pe pom s-a materializat
printr-o creştere cu 19% faţă de neirigat în cazul soiului NJA 42. Analizând variantele de
udare între ele (figura 8), se constată că, în cazul ambelor soiuri, numărul de fructe pe
pom a fost mai mare în cazul irigării prin microaspersiune, decât în cazul irigării prin
picurare. Cel mai mare număr de fructe s-a obţinut la soiul NJA 42 în varianta de irigare
prin microaspersiune cu microaspersor având q = 27 l/h (b5).
2000 NJA 42 Tudor

1800
Nr. fructe pe pom (buc/pom)
1600
1400
1200
1000
800
600
400
200
0
b1 b2 b3 b4 b5
Figura 8. Influenţa irigării localizate asupra numărului de fructe pe pom la cais în

variantele experimentale în perioada 2003- 2005
217
Alături de masa medie a fructelor, numărul de fructe reprezintă un indicator
important în determinarea producţiei de fructe. Ambele soiuri analizate au câte un atu,
pentru NJA 42 acestea sunt timpurietatea şi productivitatea, pentru soiul Tudor, masa
medie a fructelor, care este un indicator deosebit de important pe piaţa fructelor.
Influenţa irigării localizate asupra conţinutului de substanţă uscată din fructe

Datele din figura 9 arată că, prin irigare, faţă de martorul neirigat, conţinutul de
substanţă uscată a fost mai mic cu 7% la soiul NJA 42 şi cu 13% la soiul Tudor, dar
fructele din variantele irigate au fost mai suculente.
14
NJA 42 Tudor
12
Substanţa uscată (%)
10
0
b1 b2 b3 b4 b5
Figura 9. Influenţa irigării localizate asupra conţinutului de substanţă uscată la cais

(% g/g) în variantele experimentale în perioada 2003-2005
Influenţa irigării localizate asupra conţinutului de zahăr din fructe

Prin aplicarea irigării localizate, faţă de neirigat, ca şi în cazul substanţei uscate,
conţinutul de zahăr din fructe a fost mai redus cu 13% la soiul NJA 42 şi cu 22% la soiul
Tudor (figura 10). Totuşi, similar substanţei uscate, soiul Tudor a beneficiat de un
conţinut de zahăr mult superior comparativ cu soiul NJA 42, ca de altfel şi un gust mai
plăcut, aspect important pe piaţa de fructe.
14 NJA 42 Tudor
Conţinutul de zahăr din fruct (%)
12
10
0
b1 b2 b3 b4 b5
Figura 10. Influenţa irigării localizate asupra conţinutului de zahăr din fructe (% g/g) la
cais în variantele experimentale în perioada 2003-2005
218
Analiza economică realizată privind eficienţa economică a aplicării irigării
localizate arată că prin raportarea profitului net la cheltuielile totale a rezultat o rată a
profitului de 372-374% la soiul timpuriu NJA 42, care beneficiază de preţuri mari de
vânzare, respectiv de 184-193% la soiul TUDOR situând, în ambele cazuri, pe primul loc
variantele de irigare prin picurare, care valorifică cel mai bine apa de irigaţie, urmate de
cele irigate prin microaspersiune cu debitul de 12 l/h, apoi cu debitul de 27 l/h.
Prezenta experienţă a pus în evidenţă avantajele aplicării în regim optim a
irigaţiei pentru specia cais, în cazul a două soiuri cu maturare diferită. Totuşi, în condiţiile
actuale ale schimbărilor climatice, irigarea în regim de stres hidric susţinut poate conduce
la economisirea resursei de apă, aşa cum s-a demonstrat în cazul piersicului, dar numai
experimentarea respectivă va preciza şi cuantumul acestor economii.
5.Bibliografie
Abrisqueta J.M., Franco J.A., Ruiz-Canales A. 2001. Water balance in apricot orchards (Prunus
armeniaca L. Cv. Bulida) under drip irrigation. Acta Horticulturae 537, Lisbon-Portugal.
Carmi A, Shalhevet J. 1983. Root effects on cotton growth and yield. Crop Science 23, 875–878
Constantinescu N., Negrilă A., Chena N., Gr Mihăescu. 1967. Pomicultura. Editura Agro-Silvica.
Grumeza N., Burloi Niculina. 1981. Studies on drip irrigation of young apricot orchards-Acta
Horticulturae 121.
Grumeza N. şi colaboratorii. 1989. Rezultate ale cercetărilor privind irigarea localizată a caisului
în condiţiile solului brun-roşcat de la Băneasa- Bucureşti. Lucrări Ştiinţifice I.C.P.P.,
vol.XIII.
Halevy I. şi colab. 1972. Irigarea prin picurare. A cincea sesiune a comisiei de lucru pentru
resursele de apă şi irigaţie, Bucureşti-România.
Iancu M., Ionescu Pr., 1981. Unele rezultate şi tendinţe privind aplicarea irigării în pomicultură
R.S.R. Bul. Inf. Al ASAS, Bucureşti: 93-106.
Ionescu Pr., 1976. Studiu privind efectul irigării piersicului în condiţiile din Dobrogea. Teză de
Ionescu Pr., Tomuleţ T., 1968. Contribuţii la stabilirea regimului de irigaţie la măr şi păr în
condiţiile regimului de Dobrogea. Analele Staţiunii Experimentale Dobrogea.
Popa Cristache. 1987. Influenţa irigării mărului în condiţiile din Dobrogea. Lucr. Ştiinţifice
I.C.P.P. Mărăcineni, vol. XII.
Septar L. 2008. Influenţa irigării localizate asupra creşterii şi fructificării caisului în condiţiile din
Dobrogea. Teza de doctorat. USAMV Bucuresti.
Şcheau V., Şcheau V. 2003. Irigarea localizată a piersicului în Bazinul Pomicol Oradea.
Hortinform 6.
Şcheau V. Domuţa C., Şcheau V. 2006. Irigarea localizată a piersicului. Editura Universităţii din
Oradea, p. 253.
Clima României. 2008. Administraţia Naţională de Meteorologie. Editura Academiei Române.
365 p.
219
CONCLUZII GENERALE
Dobrogea, prin specificitatea sa privind gradul de ariditate, cel mai pronunţat din
România, dar şi prin temperaturile minime cele mai ridicate ca efect al influenţei
moderatoare a Mării Negre, reprezintă regiunea cu cea mai mare favorabilitate pentru
piersic, nectarin, cais şi migdal, dar şi pentru viţa de vie, dacă acestea se cultivă în regim
irigat.
Datorită amplitudinii termice mari din celelalte regiuni ale ţării noastre, cu geruri
severe inclusiv în partea sudică a României, Dobrogea, în ciuda condiţiilor de semi-
ariditate, reprezintă ţinutul cel mai favorabil pentru culturile menţionate. Frecvența mare
a gerurilor sub limita de rezistență a piersicului și caisului (sub -25°C și -24°C),
înregistrate în ultimii 6 ani (3 cazuri – 2010, 2012 și 2015) în majoritatea zonelor
considerate până acum foarte favorabile pentru cultura acestor specii (sudul și vestul
extrem al României) determină creșterea dramatică a riscurilor climatice cu care se
confruntă aceste culturi, mai ales în primii ani de la plantare, în contextul schimbărilor
globale. Această tendință este deosebit de îngrijorătoare, mai ales datorită pagubelor
produse în plantațiile tinere în care pomii au degerat până la nivelul zăpezii (zona
Dăbuleni fiind unul dintre exemple), fără posibilitatea de refacere a plantațiilor.
Din aceste raţiuni, ar fi recomandabil ca Dobrogea să se specializeze în cel mai
scurt timp în cultura piersicului şi caisului pentru maximizarea producţiei agricole şi a
veniturilor, obținute în condițiile unor riscuri climatice minime, fiind o nişă potrivită
pentru aceste specii pomicole, aşa cum există regiuni renumite specializate pentru
anumite culturi în diferite ţări: regiunile Emilia-Romagna şi Piemont pentru piersic în
partea centrală-nordică a Italiei, provincia Malatya în Turcia pentru cais, regiunea Merano
din nordul Italiei şi provincia Łącko din sudul Poloniei pentru măr, statul California din
SUA pentru migdale şi struguri etc.
Principala condiţie pentru tehnologia acestor specii pomicole este, ca de altfel
pentru majoritatea culturilor agricole din regiune, după cum s-a menţionat deja, aplicarea
irigaţiei, de preferinţă prin metode localizate (picurare, micro-aspersiune), în vederea
economisirii apei. Specificul regiunii pentru aplicarea irigaţiei este dat de înălţimile mari
de pompare a apei, în general, de peste 70 m, dar cu mult mai mici faţă de regiuni din alte
ţări mari producătoare de fructe: Israel, Spania, Turcia.
În contextul schimbărilor climatice actuale, care în România se manifestă prin
încălzirea verilor, economia de apă se poate face inclusiv prin mulcirea aplicată pe
rândurile de pomi pentru reducerea evaporaţiei neproductive, iar tuburile instalaţiei de
irigare prin picurare, simple sau duble pe rândurile de pomi, putând fi amplasate chiar sub
stratul (folia) de mulci.
Regimul de irigaţie este un alt criteriu prin care se poate economisi apa şi energia
de pompare, recomandându-se aici regimul de irigaţie sub stres hidric, care poate fi
„susţinut” (prin aplicarea de norme reduse de udare permanent, astfel încât solul să nu
ajungă neapărat la capacitatea de câmp pentru apă decât datorită precipitaţiilor), sau prin
diferite alte forme de regim de irigaţie sub stres hidric: prin irigarea îndeosebi în perioada
fazelor de întărire a sâmburelui fructelor.
Avertizarea aplicării udărilor se poate face atât prin monitorizarea conţinutului de
apă din sol, care trebuie să fie, însă, permanentă, pe tot sezonul de vegetație, cât şi prin
utilizarea de indicatori de plantă: indicele de stres hidric (CWSI), fluxul sevei, potenţialul
apei în frunză, potenţialul apei în tulpină, contracţia trunchiului (sau a fructului) etc.
220
Totuşi, este esenţial ca solul să nu se usuce intens pe o adâncime mare, ca să nu ajungă în
apropierea coeficientului de ofilire pe adâncimea cu dezvoltare maximă a sistemului
radicular, de 0-0,8 m, pentru ca stresul hidric să nu fie prea sever, situaţie în care
producţia de fructe, mai ales în ani deosebit de secetoşi, extremi, şi chiar existenţa
livezilor, să nu fie ameninţată. În acest sens se remarcă situaţia secetei foarte severe din
anul 2012, când suma precipitaţiilor din perioada de vegetaţie (aprilie – octombrie) a fost
de 211 mm, iar cea a evapotranspiraţiei de referinţă Penman-Monteith de 796 mm,
rezultând un deficit de apă climatic de 585 mm. Nici după această secetă, pomii din
parcelele care nu au putut fi irigate nu s-au uscat, dar producţia de fructe a fost mult
diminuată în anul curent şi chiar în următorii doi ani; mai mult, uscarea unor pomi
neirigaţi s-a produs însă în anii următori, în timpul secetei din anul 2012 pomii
consumându-şi practic rezervele interne. Dar şi anul 2015 a fost foarte uscat şi cald, cu
secetă severă în lunile calde (mai – august, cu un deficit de apă climatic de peste 400
mm), confirmând încă o dată la noi în ţară tendinţa de încălzire a climei și de creștere a
evapotranspirației de referință Penman-Monteith manifestată în ultimele două decenii, ale
căror consecinţe se vor vedea în viitorul apropiat.
Datorită competiţiei pentru apă, aplicarea irigaţiei în viitor s-ar putea să nu mai
fie posibilă pentru unele culturi agricole (de exemplu, pentru prăşitoare, în general
culturile semănate toamna nu se irigă), ci numai pentru acele culturi care au profit mare,
cum sunt plantaţiile pomicole. De asemenea, obţinerea unor producţii satisfăcătoare nu
este posibilă fără respectarea tuturor verigilor tehnologice, cum ar fi: intensivizarea
plantaţiilor pomicole prin utilizarea de portaltoi vegetativi autohtoni (de exemplu, Apricor
pentru cais şi Adaptabil pentru piersic). Pentru livezi de mare densitate pot fi utilizaţi
portaltoi creaţi în România, ca Mirobolan dwarf, Miroper sau Oradea 2, sau străini dar
adaptaţi la condiţiile ecologice din regiune. Este recomandabil ca nu numai portaltoii, ci
și soiurile să fi fost testate în condițiile din țara noastră, îndeosebi din Dobrogea, sau în
condiții asemănătoare, pentru ca investițiile în noile livezi moderne să nu eșueze, ci,
dipotrivă, să producă profit și bunăstare.
Se mai recomandă aplicarea îngrăşămintelor în doze corespunzătoare stabilite
conform cartărilor agrochimice periodice și producțiilor scontate, folosindu-se, în măsura
posibilului, îngrăşăminte cu reacţie fiziologică acidă pentru neutralizarea alcalinităţii
carbonatului de calciu, atât la sol (fertirigare), cât şi a celor foliare, folosirea unei sisteme
de mașini adecvate pentru lucrările solului, combaterea buruienilor, aplicarea
tratamentelor fito-sanitare, efectuarea tăierilor anuale, normarea fructelor, protecţia anti-
grindină ş.a., care au fost doar amintite în prezenta lucrare, neavând drept obiectiv
tratarea acestor aspecte.
221
www.editura-estfalia.ro
Editura Estfalia-acreditată CNATDCU și CNCSIS

E-mail: estfalia@gmail.com
Tel.: 0726.604.986; 021.410.66.08
Tiparul executat la Tipografia Estfalia
222

Paltineanu CR Chitu E Septar L Gavat C Oprita Al VL 2015 Piersicul Si Caisul in Sistemul Sol Planta Atmosfera in Dobrogea Peach and Apricot in The Soil Plant Atmosphere System in Dobrogea Edit

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Paltineanu CR Chitu E Septar L Gavat C Oprita Al VL 2015 Piersicul Si Caisul in Sistemul Sol Planta Atmosfera in Dobrogea Peach and Apricot in The Soil Plant Atmosphere System in Dobrogea Edit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cristian PĂLTINEANU,

Emil CHIŢU, Leinar SEPTAR,

PIERSICUL ŞI CAISUL ÎN SISTEMUL

Editura Estfalia, Bucureşti

© 2015 Editura Estfalia Bucureşti

Lucrarea reprezintă o sinteză a activităţii de cercetare interdisciplinară

CAPITOLUL I. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA SPECIILOR POMICOLE STUDIATE ............................... 7

Tabelul 2. Principalele ţări producătoare de piersici şi nectarine în anul 2013

Conform aceluiaşi document, componentele fructelor de piersic raportate la 100 g

Turcia excelează în cultura caisului, fiind primul producător mondial de caise, cu

Tabelul 2. Principalele ţări producătoare de caise la nivelul anului 2012

Dobrogea este localizată în partea sud-estică a României, aproximativ între

Figura 1. Dobrogea – Harta fizică (http://www.e-scoala.ro/geografie/hartalow.jpg)

Solurile Dobrogei sunt reprezentate, în principal, prin: cernisoluri (denumire

Cerinţele piersicului şi caisului faţă de însuşirile solului

II – B. Condiţiile climatice generale din Dobrogea

Durata de strălucire a soarelui şi radiaţia globală

Temperatura medie anuală a aerului, în perioada 1961-1998, a oscilat într-un

Figura 3. Repartiţia spaţială a temperaturii (°C) medii anuale a aerului în Dobrogea,

Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului (relative air humidity, RH) în Dobrogea este

Precipitaţiile atmosferice (Pr) variază în cadrul teritoriului Dobrogei, atât datorită

Figura 7. Repartiţia teritorială a cantităţii medii anuale (mm) de precipitaţii în Dobrogea,

În perioada rece a anului (lunile XI-III) precipitaţiile sunt relativ apropiate ca

Evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (ETo)

Valorile evapotranspiraţiei de referinţă sunt prezentate şi discutate numai pentru

Valorile medii anuale ale ETo

Ariditatea şi seceta în Dobrogea

Deficitul de apă climatic (DEF), ca diferenţă între precipitaţii şi ETo, prezintă

Cerinţele de consum optim de apă (ETc) pentru speciile piersic şi cais, cu

Valorile ETc, calculate prin multiplicarea indicilor ETo şi kc (coeficientul de

Tendinţe climatice în Dobrogea

Umiditatea relativă (RH) a aerului medie anuală a scăzut uşor în deceniul

Figura 27. Distribuţia lunară a ETo Penman-Monteith la Constanţa. Comparaţie între

Tabelul 2. Procentul creşterii ETo Penman-Monteith în primul deceniu al secolului al

Constanta Lunile anului

Deceniul 2000-2010 a arătat deja gravitatea încălzirii globale la nivelul Dobrogei,

Cerinţele piersicului şi caisului faţă de factorii climatici

Cerinţele plantaţiilor pomicole faţă de mediul lor natural variază de la o specie la

Cerinţele faţă de căldură

Figura 1. Cartograma temperaturilor aerului din ziua de 5 octombrie 2013, ora 7

Se ştie, din bazele de date multianuale ale institutului şi staţiunilor de cercetări

Tabelul 1. Dinamica începutului umflării mugurilor de rod la piersic şi cais până la

Totuşi, dintre organele pomilor, rădăcina face excepţie de la divizarea perioadei

Figura 2. Impactul schimbărilor de temperatură (°C) asupra rezistenţei la ger a pomilor –

Linia continuă din figura 2 reprezintă rezistenţa unui pom. Regiunile AD

Figur 4. Distribuţia spaţială a intervalului de timp (ani) în care pot să se înregistreze

Figura 5. Distribuţia spaţială a intervalului de timp (ani) în care pot să se înregistreze

Figura 6. Dinamica începutului dezmuguririi şi al începutului şi sfârşitului înfloririi

Impactul temperaturilor scăzute înregistrate în iarna anilor menţionaţi mai sus

Tabelul 4. Temperaturile de pornire a instalaţiilor de irigare împotriva îngheţurilor, în

Caracteristici climatice necesare pentru zonarea livezilor

Temperaturile orare optime ale piersicului se situează între 20 şi 33°C

Deci, şi din acest punct de vedere, al numărului de temperaturi optime din

Sunt recomandate produsele de protecţie a plantelor care conţin substanţa activă

Zonarea piersicului şi caisului în România

Pentru crearea hărţilor de favorabilitate a speciilor pomicole (Coman și Chițu,

nota temp. +nota drenaj + nota textură + nota pH

Tabelul 5. Notele de favorabilitate naturală și potențată a terenului pentru piersic și cais în

În același timp, a fost determinată favorabilitatea generală şi în regim aerohidric

Anexa II a STP se aplică astfel:

Importanţa culturii piersicului

În ţara noastră, cultura piersicului (Prunus persica) este concentrată în partea de