Chimia in viata de zi cu zi

De ce bicarbonatul de sodiu si praful de copt ajuta

prajiturile sa creasca?
Ca să iasă pufoase și gustoase, prăjiturile făcute la cuptor au nevoie
de un agent de creștere. Bicarbonatul de sodiu și praful de copt sunt
cei mai populari agenți de creștere. Însă, cele două ingrediente nu
seamănă mult și trebuie să fie folosite în moduri diferite.

Bicarbonatul de sodiu este potrivit în rețetele de prăjituri ce au între

ingrediente iaurt sau lapte bătut. În sine, el are un gust amar, motiv
pentru care nu este atât de potrivit în combinație cu laptele dulce.

Ca să dea rezultatul dorit, bicarbonatul de sodiu trebuie să nu își fi

pierdut proprietățile. Testul care arată dacă ingredientul mai este
bun este simplu.

Se face așa: Peste o linguriță cu bicarbonatul de sodiu se pun trei sau

patru picături de oțet sau suc de lămâie. Dacă se formează imediat
spumă și bule de aer, ingredientul este gata de folosit! Altfel, el
strică desertul.

În rețete, bicarbonatul de sodiu poate fi înlocuit de praf de copt, dar

nu și invers! Motivul este acela că bicarbonatul de sodiu nu poate
lucra în orice rețetă de unul singur. Nu are aciditatea necesară pentru
ca prăjiturile să crească.

De altfel, praful de copt are în compoziție bicarbonat de sodiu, dar și

un agent acid și unul uscat, precum amidonul. Ingredientul are un
gust neutru, ceea ce îl face nimerit și în rețetele cu lapte.
Spre deosebire de bicarbonatul de sodiu, praful de copt începe să
acționeze când ajunge la temperatura cuptorului. Abia atunci, el
începe să elibereze dioxidul de carbon ce face ca prăjiturile să
crească.

Și praful de copt, la fel ca bicarbonatul de sodiu, poate expira.

Înainte de a folosit, ingredientul poate fi testat printr-o metodă
simplă.

Testul arată așa: Se încălzesc bine 80 de mililitri de apă. Când apa

devine fierbinte, se amestecă o linguriță de praf de copt. Dacă
ingredientul este bun, atunci se vor forma imediat multe bule la
suprafața apei. Altfel, praful de copt ar strica desertul, așa că nu ar
merita încercarea!

Ce compusi din ceapa si de ce te fac sa plangi?

Să toci o ceapă este unul din sacrificiile pe care trebuie să le faci
dacă vrei să-ţi găteşti singură cina pentru că asta te costă câteva
minute de usturime şi lacrimi. Este sănătoasă şi dă gust oricărei
mâncări, fie că e crudă sau gătită. Însă ceapa are şi dezavantajele ei:
miroase puternic şi te face să plângi. Pentru miros este de vină
conţinutul de sulf, caracteristic atât cepei, cât şi rudei sale, usturoiul.
Atunci când tai o ceapă, celulele ei se „sparg”, eliberând alinaza, o
enzimă carcteristică, împreună cu un compus al sulfului. Acesta din
urmă suferă mai multe modificări, sub acţiunea alinazei, până când
se transformă într-un compus volatil, ce ajunge la ochi în maxim 30
de secunde. Problema este că acestă substanţă, având sulf în
compoziţie, este iritantă pentru ochi. Când ea atinge corneea,
terminaţiile nervoase o „simt” imediat şi îi comunică creierului că în
ochi a ajuns un iritant.
Pasta de dinti
Pasta de dinti este o pastă (sau un gel) folosită pentru a curăța și
îmbunătăți sănătatea și aspectul estetic al dinților. Se aplică
cu periuța de dinți. Folosirea pastei de dinți este un semn al unei
bune igiene bucale, ajutând la îndepărtarea plăcii dentare și a
resturilor de mâncare dintre dinți și prevenind afecțiuni ale dinților
și gingiilor.

Fluorura de sodiu (NaF) este cel mai popular ingredient în pasta de

dinți pentru a proteja împotriva cariilor; unele companii
producătoare de pastă de dinți folosesc monofluoro-fosfat de sodiu
(Na2PO3F). Aproape toată pasta de dinți vândută în Statele
Unite conține 1000-1100 părți dintr-un milion ioni de fluor proveniți
dintr-unul din aceste ingrediente active. Această particularitate a
condus la concluzia că pasta de dinți ieftină este la fel de bună ca
cea scumpă.

Ingrediente ca bicarbonatul de sodiu, enzime, vitamine, plante

medicinale, calciu, apă de gură și/sau apă oxigenată fac adesea parte
din amestec și sunt comercializate ca fiind benefice. Unii
producători adaugă și agenți antibacteriali cum ar fi triclosanul sau
clorura de zinc.
Pasta de dinți este într-o varietate de arome, de cele mai multe ori
fiind variații de mentă. Alte arome mai exotice sunt cele
de caise, ananas și chiar de gumă de mestecat (comercializate mai
ales pentru copii), dar și miere de
albine, caramel, scorțișoară, molură, ghimbir, vanilie, lămâie, portoc
ală, pin. Au mai fost încercate unele arome, dar fără mare succes
comercial, cum ar fi cele de unt de arahide, ceai și chiar whisky.
Unele paste nu au arome.
Ce este fermentaţia? Tipuri de fermentaţie
În absenţa oxigenului nu putem respira şi astfel organismul nostru
nu poate degrada substanţele organice pentru a obţine energie. Dar
oare chiar toate organismele au nevoie de aer? Răspunsul este nu.
Există organisme care respiră în absenţa aerului. Respiraţia
desfăşurată în absenţa aerului se numeşte respiraţie anaerobă sau
fermentaţie.

Fermentaţia este un proces important, întrucât prin fermentaţie se

obţin băuturile alcoolice, brânzeturile şi lactatele, oţetul, metanul,
biogazul şi fibrele textile moi.

Organismele anaerobe sunt reprezentate în special de bacterii şi

ciuperci. Pentru unele dintre aceste organisme aerul nu doar că nu
este necesar, ci poate fi chiar toxic. Organismele anaerobe au fost
primele organisme apărute pe Terra, multe dintre ele dispărând după
îmbogăţirea atmosferei cu oxigen. Spre deosebire de organismele
aerobe, la care glucidele sunt degradate până la apă şi CO2,
organismele anaerobe nu ajung atât de departe cu degradările, ci
obţin prin degradarea glucidelor CO2 şi un produs intermediar.

Spre deosebire de respiraţia aerobă, respiraţia anaerobă furnizează

mult mai puţină energie, deoarece mare parte din energie este
conţinută în legăturile chimice dintre atomii produsului intermediar.
În continuare vom prezenta câteva tipuri de fermentaţii şi utilitatea
lor pentru om.

Fermentaţia alcoolică

Drojdia de bere face parte din regnul fungi (al ciupercilor) şi

realizează fermentaţia alcoolică. Produsul intermediar obţinut prin
respiraţia drojdiei de bere este alcoolul metilic. Reacţia fermentaţiei
alcoolice:

Prin fermentaţia alcoolică se obţine alcoolul etilic, prezent în toate

băuturile alcoolice. Oamenii au descoperit şi au folosit fermentaţia
din timpuri străvechi şi în toate colţurile lumii. În funcţie de
resursele pe care le aveau la îndemână, oamenii au produs folosind
fermentaţia alcoolică diverse băuturi. Mediteraneeni au produs vin,
dar în zonele în care temperatura nu permitea creşterea viţei de vie
s-au obţinut băuturi alcoolice din resurse. Nord-europenii, care nu
aveau struguri, produceau cidru (un vin din mere), mied (o băutură
alcoolică din miere), bere etc. Mongolii produceau o băutură
alcoolică din lapte de iapă, denumită cumâs. În prezenţa aerului,
drojdia respiră aerob, degradând glucidele în apă şi CO 2, de aceea
este foarte important ca butoaiele să fie închise etanş.

Drojdia de bere este folosită şi la dospirea pâinii şi a produselor de

panificaţie.

Fermentaţia acetică

Fermentaţia acetică este produsă de către aceto-bacterii. Această

fermentaţie are ca produs intermediar acidul acetic. Acidul acetic
este produs prin fermentaţie din alcoolul etilic. Prin fermentaţia
acetică a vinului obţinem oţetul. Fermentaţia acetică mai este
utilizată şi la conservarea murăturilor. Deşi este considerată
fermentaţie, fermentaţia acetică se desfăşoară în prezenţa oxigenului
conform reacţiei:
 C2H5OH + O2 → CH3COOH + H2O
Fermentaţia lactica

Fermentaţia lactică este produsă de anumite bacterii anaerobe. Prin

intermediul acestui proces se produc brânzeturile şi lactatele.
Bacteriile degradează glucidele formându-se acid lactic, conform
formulei: C6H12O6 → 2 CH3CHOHCOOH

Prin fermentaţie se produce şi biogazul, un amestec de H 2 şi

CH4 care poate fi folosit ca şi combustibil. Există numeroase tipuri
de fermentaţii, dar cele de mai sus sunt cele mai cunoscute şi cu cea
mai mare importanţă în viaţa omului.

Ce presupune protecția solară

Produsele cu protecție solară, în special cele destinate exclusiv
acestui scop, sunt esențiale în protejarea pielii contra razelor
ultraviolete ale soarelui.
Cum funcționează protecția solară?
Produsele SPF protejează împotriva radiațiilor cu ajutorul unor filtre
care pot fi de natură organică (chimică) sau de natură anorganică
(minerală/fizică).

Filtrele minerale au rol de barieră fizică împotriva ultravioletelor,

ele nu se descompun, nu se absorb de către piele, funcționează ca un
scut ce reflectă radiațiile, totodată dispersându-le.

Filtrele chimice au potențial de acumulare, fiind cele ce scad

intensitatea ultravioletelor, absorb radiațiile și le convertesc în
căldură, acestea devenind astfel inofensive.
Produsele ce conțin filtre minerale sunt în special recomandate în
cazul copiilor sau persoanelor cu piele sensibilă sau atopica.

Pentru adulții care doresc să se protejeze de efectele nocive ale

soarelui, dar doresc și un bronz uniform al pielii, există în farmacii
produse cu protecție solară ridicată care totuși au substanțe ce
stimulează în aceelasi tip și sinteză de melanină.

Indreptarea părului cu keratină

Exista o serie de tratamente care pot readuce keratina in firul de par,
iar unul dintre aceste tratamente este tratamentul cu proteina din
keratina. Acest tratament prsupune adaugarea de keratina artificiala
in par pentru a-l face stralucitor, moale si cu un aspect sanatos. Pe
scurt, acest tratament presupune reconstructia firului de par prin
adaugarea artificiala a proteinei pierdute. Este un tratament extrem
de popular atat pentru femei, cat si pentru barbati.
BENEFICIILE TRATAMENTULUI CU KERATINA
Persoanele care au incercat panna acum tratamentul cu Keratina
mentioneaza urmatoarele beneficii pe care le-au resimtit la nivelul
parului:

 Parul este mai usor de manevrat si mai stralucitor

 Parul are un aspect mai lucios si mai plin
 Parul cret sau ondulat este mai putin electrizat si mai usor de
aranjat
 Parul are aspect mai drept
 Parul poate fi stilizat mai usor
 Parul este protejat de efectele daunatoare ale soarelui si altor
factori externi
 Parul este mai putin predispus deteriorarii
 Timpul alocat coafatului sau stilizarii este redus considerabil