Introducere

Bãuturile rãcoritoare fac parte din viaţa noastrã de zi cu zi.Zilele toride de vară au
crescut consumul de băuturi răcoritoare de tot felul, care se găsesc în comerţ. Frumos
ambalate, sucurile pot ascunde taine care afectează sănătatea, dacă sunt consumate în
mod constant.Savurăm prea des sucuri, băuturi energizante, bere şi uităm că niciuna
dintre aceste licori nu face bine organismului aşa cum face apa. Dar ce pierdem şi ce
avem de câştigat din acest “război” al sucurilor cu banala apă?
Aceasta este una din multe întrebãri pe care cercetãtorii o întâlnesc frecvent în
rândul popoluaţiei şi m-am gândit sã vã ofer mici informaţii în paginile urmãtoare.
 Cap.I.Prezentarea bãuturilor
rãcoritoare

Termenul de băutură răcoritoare (popular „suc”) se referă în special la băuturile

carbogazoase sau necarbogazoase obţinute din concentraţi, deşi în sens larg desemnează
orice băutură care nu conţine alcool (deşi există şi câteva excepţii, cum ar fi ceaiul,
ciocolata caldă, laptele (bătut sau nu), sana, cocktailul etc.). Cele mai populare sortimente
de băuturi răcoritoare sunt cola, apa minerală, limonada sau oranjada.

Care este conţinutul de zahãr şi calorii al bãuturilor rãcoritoare?

Probabil ca o sã vã mire, dar majoritatea bãuturilor rãcoritoare nu conţin mai

mult zahãr şi calorii decât multe sucuri de fructe. De exemplu, un pahar de Coca-Cola
conţine mai puţin zahãr şi calorii decât un pahar de suc de portocale şi conţine mai
puţin zahãr şi calorii decât aceeaşi cantitate de suc de mere sau de struguri. Organismul
tãu nu poate face diferenţa dintre zahãrul natural din sucurile de fructe şi zahãrul
adãugat în bãuturile rãcoritoare.

Conţinutul de zahãr şi calorii al anumitor alimente apare prezentat în tabelul Nr1.

Produs 100 ml Zahãr (grame) Valoare energeticã (kcal)

Coca-Cola 10 43

Suc de portocale 10 47
 Suc de mere 11 49

Suc de struguri 13 56

Tabel Nr.1(Sursa:Asociaţia Naţionalã pentru Bãuturi Rãcoritoare-www.anbr.ro)

Cât fosfor se gaseşte în Coca-Cola?

Existã 17 mg de fosfor în 100 ml de Coca-Cola. Acesta este echivalentul cantitãţii de

fosfor care se gãseşte în sucul de portocale şi mai puţin decât se gaseşte în lapte,
brânzã şi pâine. Produsele din carne conţin mult mai mult fosfor decât orice alte
produse. Fosforul din Coca-Cola reprezintã 2,1% sau mai puţin din totalul de fosfor
care se îngereazã zilnic prin alimentaţie.În tabelul Nr.2 apare prezentat conţinutul de
fosfor la 100 de grame de produs :

Produs Fosfor (mg)

Coca-Cola 17

Lapte, 3,3% grasime 93

Inghetata de vanilie 105

Carne de pui 146

Pateu de pui 175

Sunca 247
 Carne de porc 252

Alune 376

Branza 512

Tabelul Nr.2(Sursa:Asociaţia Naţionalã pentru Bãuturi Rãcoritoare-www.anbr.ro)

Bãuturile rãcoritoare conţin cofeinã în cantitãţi mari?

Multe bãuturi rãcoritoare nu conţin cofeinã, altele conţin însã cofeinã în

cantitãţi mici, ceea ce le conferã un gust specific. O cantitate de 100 ml de Coca-Cola
conţine numai 13 miligrame de cofeinã, ceea ce înseamnã cam un sfert din conţinutul
de cofeinã al aceleiaşi cantitãţi de cafea şi aproape jumãtate din cel al unui ceai.

Tabelul Nr.3 prezintã conţinutul mediu de cofeinã al urmãtoarelor alimente:

Produs 100 ml

Cafea

Cafea boabe la filtru 78

Cafea boabe la masina 54

Cafea solubila 44

Cafea boabe fara cofeina 1,3

Cafea solubila fara cofeina 0,8

Ceai

Din frunze proaspete 20

Ceai la pliculete 20

Bauturi racoritoare

Coca-Cola 13

Coca-Cola Light 13

Ciocolata

Ciocolata amaruie (50 gr) 35

Ciocolata cu lapte (50 gr) 11

Bautura din ciocolata (10dl) 2,5

Tabelul Nr.3(Sursa:Asociaţia Naţionalã pentru Bãuturi Rãcoritoare-www.anbr.ro)

Cât sodiu conţin bãuturile rãcoritoare?

Majoritatea bãuturilor rãcoritoare conţin într-o cantitate de 100 ml mai puţin de 15

miligrame de sodiu. Acest conţinut este mic în comparaţie cu alte alimente. In
majoritatea cazurilor, conţinutul de sodiu din bãuturile rãcoritoare este dat de apa
potabilã localã.

Tabelul urmãtor (Nr.4) prezintã conţinutul de sodium al unor alimente

Produs Miligrame

Majoritatea bauturilor racoritoare 100 ml < 15

Paine alba, 2 felii 245

Lapte, 100 ml 53

Suc de rosii, 100 ml 42

Sare, 4 gr 2300

Tabel Nr.4(Sursa:Asociaţia Naţionalã pentru Bãuturi Rãcoritoare-www.anbr.ro)

Cât aluminiu se gaseşte într-o cutie de bãuturi rãcoritoare?

Bãuturile rãcoritoare îmbuteliate în cutii sunt o sursã însignifiantã de aluminu,

contribuind cu o infimã cantitate în alimentaţie. Nivelul aluminiului din bãuturile
rãcoritoare îmbuteliate în cutii este, în general, scãzut.Aluminiul este a treia substanţã
chimicã care se gaseşte din abundenţã în naturã, dupã oxigen şi siliciu. Alimentele
obişnuite ce conţin aluminu sunt: cerealele, legumele şi carnea. In corpul uman,
aluminiul este prezent în toate organele, ţesuturile şi fluidele şi se gaseşte chiar şi în
laptele matern.Zilnic consumãm aluminiu prin alimente, aer şi apã, dar este slab
absorbit de corp, fiind eliminat în majoritate.
Cap.II. Piaţa bãuturilor rãcoritoare

Cap.II.1. Evoluţia pieţei

Înainte de 1989

În timpul regimului comunist, în România au luat fiinţă centre de producţie a băuturilor

răcoritoare, care au scos o serie diversificată de produse:

 Brifcor (gust de portocale)

 CiCo (gust de portocale)
 Quick Cola (gust de cola)
 Deit (gust de fructe, în genul MD de astăzi)
 Bem-Bem (gust de portocale)
 Zmeurata (gust de zmeură)
 Lămâiţa (gust de lămâie) Reclamă la CiCo

 Hebe (gust de lămâie)

 Aurora (gust de lămâie)

Un caz aparte îl reprezintă băutura Pepsi-Cola, scoasă la fabrica «Munca» din Ovidiu,
Constanţa sub licenţă Pepsico, din anii '60. Sloganul mărcii era «avânt şi energie».

După 1989

O vreme au mai rezistat vechile mărci, dar, din cauza privatizărilor, unele dintre ele au
dispărut (Brifcor, Deit, Quick Cola), altele au reuşit să supraveţiuiască (CiCo sau,
bineînţeles, Pepsi-Cola) ori să renască (Brifcor , Quick Cola). De asemenea, au apărut o
serie de firme care produc sucuri româneşti (Ala-Bala, Frutty-Fresh, Val etc.)
 Cap.II.2. Concurenţii pe piaţa
bãuturilor rãcoritoare

Începe bãtãlia aromelor pe piaţa bãuturilor rãcoritoare

Competitivitatea crescutã de pe piaţa bãuturilor rãcoritoare obligã la inovaţie pe

toate planurile, într-un ritm din ce în ce mai rapid. La noi, în 2006, competiţia a început
cu aromele de portocale roşii. Dar ce ne rezerva vara aceasta este înca dificil de anticipat.
Urmând tendinţele în plan internaţional, putem avea parte de cele mai sofisticate şi mai
neaşteptate arome şi ambalaje. Companiile îşi ţin încã informaţiile cu privire la noile
produse în cel mai mare secret,însã promisiunile sunt mari.
Bãtãlia aromelor pe piaţa rãcoritoarelor pare sã continue în forţa şi anul acesta.
Marii producatori anunţã o vara plinã de surprize. În general, dupã o lansare apare, într-
un fel sau altul, reacţia concurenţei. Orangina a lansat varianta Light pentru rãcoritoarea
carbonatatã din portocale. Este foarte posibil sã aparã reacţii din partea concurenţei pe
acest teren, ştiut fiind cã portocala este primul fruct în topul preferiţetlor românilor, aşa
încât concurenţa nu şi-ar putea permite sã nu vinã cu produse similare pentru targetul
bãuturilor light. Alte predicţii sunt greu de fãcut la ora actualã.În plan internaţional, cu
câteva excepţii, fiecare ţarã are aromele ei. Gusturile diferã mult de la o naţiune la alta,
aşa încât nu putem fi siguri dacã un produs lansat în Vest va fi adus şi pe piaţa
româneascã sau se va inventa o rãcoritoare nouã special creatã pentru localnici. Aşa este
Fanta Shokata, produsã pentru români, ca un fel de suratã mai carbonatatã a socatei, o
bãutura tradiţionalã. În ceea ce priveşte lansãrile în plan internaţional, luna trecutã Coca-
Cola a lansat în Franta şi în Statele Unite Coca-Cola Black, mai puţin dulce şi cu o
puternicã aromã de cafea. Din partea concurenţei, pe varianta aromelor de cafea, existã
Pepsi Coffe Cino, distribuit în Marea Britanie şi Pepsi Capuccino, destinat perioadei
iarnã-primavarã şi distribuit numai în ţãrile Europei de Est. Însã loc de gusturi noi pare a
fi la nesfârşit. Numai Fanta a adunat, pânã în prezent, peste 70 de arome de suc în
întreaga lume, care mai de care mai sofisticate: Bubble Gum, Candy Cane, Cucumber
Melon, Lychee, Vanilla Cream etc. Multe dintre acestea sunt ediţii limitate. La noi au
fost, în anii trecuţi, Fanta Latina, cea de mere verzi şi cea de grapefruit roşu. Unele arome
au fost create special pentru pieţe unde existã tradiţie pentru un anume fruct,pentru o vara
şi chiar pentru o zi. În Vest s-a ajuns la crearea unor ediţii speciale de suc, dedicate unui
anumit retailer, unei sãrbãtori eveniment a anului (Paşti, Crãciun, Sf. Valentine sau
Halloween) sau chiar unui eveniment special al cuiva. Un brand care s-a specializat în
exclusivitãţi pe evenimente este Mountain Dew. De Halloween, se consumã,încã din
2004, Pitch Black Mountain Dew. Marii retaileri au pretenţii de exclusivitate de la marile
branduri de rãcoritoare. Existã Baja Blast, tot de la Mountain Dew, disponibil exclusiv în
restaurantele Taco Bell. Exclusivitãţi pentru un eveniment: Darth Dew a fost creat în
2005 special pentru promoţia peliculei cinematografice Star Wars III şi disponibil
exclusiv în magazinele 7-Eleven.
La noi, mai este ceva timp pânã sã se ajungã la asemenea exclusivitãţi, dar în
planul aromelor speciale şi al celor în ediţie limitatã, marile companii experimenteazã din
plin de câtiva ani încoace. Alãturi de Coca-Cola Vanilla, Pepsi Capuccino, Fanta Shokata
sau Madness, Seven Ice şi multe alte sucuri, anul acesta aduce cu siguranţa arome noi.
Cel putin aşa promit reprezentanţii marilor companii producãtoare.

Surprize şi promisiuni
Quadrant Amroq Beverages a debutat anul trecut cu lansarea în România a primei
bãuturi de tip „energy cola“, Pepsi X, şi cu multe alte inovaţii în planul ambalajelor şi al
bãuturilor fãrã conservanţi. „Şi în 2006 vom continua seria inovaţiilor din anii
precedenţi. În aceastã linie se înscrie deja lansarea Prigat Nectar Portocale Roşii în
ambalaj de 0.33 l. Şi nu ne vom opri aici! Pregãtim, ca în fiecare an, multe alte surprize,
rãspunzând astfel cerinţelor tot mai exigente cu care ne-au obişnuit consumatorii noştri“,
spune Cãlin Clej, Consumer Marketing Manager, Quadrant Amroq Beverages SA.
Orangina a debutat anul acesta cu variantele Rouge si Light. „Cunoaşterea
consumatorilor, a dorinţelor şi a nevoilor acestora sunt activitãţi care stau la baza
tuturor deciziilor strategice şi tactice ale companiei noastre. Lansarea celor douã noi
arome a venit ca un demers firesc în procesul de cunoaştere a consumatorilor şi analizei
comportamentului acestora. Urmeazã ca, în funcţie de succesul noilor produse lansate
de Orangina anul acesta, dar şi de viitoarele tendinţe ale pieţei şi ale nevoilor de
consum, sã ne gândim la extinderea gamei prin cuprinderea de arome noi“, a afirmat Irit
Mazor, Business Development Vice-President pentru Orangina.
Coca-Cola HBC a lansat deja, anul acesta, douã produse noi: Fanta Mango şi
Cappy Portocale Roşii. Ele sunt arome noi, aflate sub umbrela celor douã mãrci
cunoscute: Fanta şi Cappy nectar. De anul trecut, Fanta are o platformã de comunicare
nouã. „Având la bazã aceastã platformã de comunicare, Fanta Mango ne îndeamnã sã
fim Bamboocha şi sã descoperim senzaţii noi: îndrazneala şi dorinţa de viaţã,
exuberanţã, plãcerea de a nu rezista tentaţiilor. «A fi Bamboocha» înseamnã sã trãieşti
cu imaginaţie şi cu simţul umorului toate experienţele pe care viaţa ţi le oferã. Fanta
Mango Beat nu este doar o bãutura rãcoritoare, ci şi o invitaţie la distracţie, bucurie,
aventurã“, explicã Mugurel Rãdulescu, Public Affairs& Communication Manager Coca-
Cola HBC Romania.

Rãzboiul bulelor: Coca-Cola versus Pepsi

Sustragerea unor secrete comerciale de la liderul pieţei mondiale de bãuturi

rãcoritoare întoarce o nouã paginã în cea mai spectaculoasã confruntare corporatistã din
istorie.Când procurorii americani au anunţat cã au pus sub acuzare trei persoane pentru
furtul unor informaţii secrete de la Coca-Cola, pentru a le vinde companiei rivale
PepsiCo, o nouã paginã în rãzboiul îndelung dintre cei doi giganţi a fost întoarsã.Deşi
ambele companii au dovedit bunã purtare în aceastã poveste, corectitudinea relaţiei
concurenţiale dintre ele rãmâne sub un mare semn de întrebare. Iar impactul real al
cazului, fãrã precedent în aceastã zonã a pieţei, va fi elucidat abia peste mult timp.
Procurorii americani au anunţat, la mijlocul sãptãmânii trecute, ca în urma unei operaţiuni
extrem de complicate, la care au participat FBI şi conducerile celor mai mari producãtori
de bãuturi rãcoritoare din lume, au fost arestaţi trei indivizi. Vina lor, conform actului
acuzãrii: cã ar fi reuşit sã fure informaţii secrete de la Coca-Cola, companie legendarã
tocmai pentru caracterul secret al reţetelor sale,şi ar fi încercat sã le vandã companiei
rivale PepsiCo.Culmea, chiar reprezentanţii acesteia din urmã ar fi informat Coca-Cola în
legaturã cu tentativa celor trei - printre care Joya Williams, mâna dreaptã a unui înalt
director administrativ din cadrul Coca-Cola. Ca atare, un purtãtor de cuvânt al PepsiCo,
Dave DeCecco, a ţinut sã sublinieze: „Am acţionat asemenea oricãrei companii cu simţul
responsabilitãţii. Concurenţa poate fi adesea cruntã, dar ea trebuie sã fie, de asemenea,
corectã şi în litera legii“.
Ar fi vorba despre un exerciţiu de imagine perfect din partea numãrului 2 pe piaţa
mondialã a bãuturilor rãcoritoare,dacã relaţia concurenţialã dintre PepsiCo şi Coca-Cola
nu ar fi fost marcatã, pe parcursul istoriei lor de peste un deceniu, de politici nu tocmai
corecte, precum celebrele antireclame la care apelau cele douã, cu mare succes,în anii ’80
şi ’90, sau practica la fel de notorie a împãrţirii pieţei în zone de exclusivitate.
Filmul unui furt fãrã precedent
Întreaga poveste a furtului de informaţii secrete de la Coca-Cola a început la un
moment dat, când angajatã companiei Joya Williams a sustras o serie de documente şi o
mostrã dintr-un viitor produs al Coca-Cola, pe care le-a ascuns în geantã. Cu ajutorul
celorlalţi doi suspecţi, Ibrahim Dimson şi Edmund Duhaney, a încercat sã contacteze
conducerea Pepsi, pentru a vinde aceste secrete în schimbul a nu mai puţin de 1,5
milioane de dolari. Conducerea PepsiCo a primit o scrisoare în acest sens, semnatã de un
anume „Dirk“, care pretindea cã este un înalt manager al Coca-Cola dispus sã vândã nişte
informaţii.Prompt, PepsiCo a contactat Coca-Cola şi Biroul Federal de Informaţii din
SUA în legãturã cu acest incident şi departe de ochii lumii, a organizat o misiune sub
acoperire, prin care un agent FBI l-a contactat mai întâi pe Dimson, plãtind o micã parte
din sumã(30.000 de dolari) ca avans pentru aceste informaţii.În cele din urmã, cei trei
suspecţi au fost arestaţi pe 27 iunie, evenimentul fiind fãcut public abia sãptãmâna
trecutã,în ajunul primei lor aparţii în faţa unei instanţe din Atlanta, Georgia.
Sânge comercial şi concurenţa dreaptã
Dincolo de aceste informaţii, reprezentanţii FBI şi ai celor douã companii au
oferit foarte puţine detalii, lãsând de înţeles cã mai sunt multe lucruri de lãmurit şi ca
deznodãmântul va veni peste mult timp de acum încolo. Ceea ce, automat, ridicã semne
de întrebare în privinţa „corectitudinii concurenţiale“ invocate de purtãtorul de cuvânt al
Pepsi - cu atât mai mult cu cât, vorbind despre mãsura în care au fost protejate secretele
companiei, un purtãtor de cuvânt al Coca-Cola s-a referit doar la reţeta produsului sau de
bazã, bãutura Coca-Cola Classic. Aceastã reţetã este „sângele companiei noastre“ şi nu a
fost compromisã, s-a rezumat el sã spunã.
Lipsa unei imagini de perspectiva a întregii afaceri nu face decât sã readucã în
discuţie rãzboiul concurenţial dintre cei doi giganţi, aflaţi de decenii în fruntea celor mai
cunoscute branduri cu care este asociatã America - alãturi de McDonald’s, Disney, Ford
sau, mai nou, Microsoft.
Dacã ambele companii au fost înfiinţate la cumpãna dintre secolele 19 şi 20,
adevaratã bãtãlie a început abia în vremea Mãrii Depresiuni, când Coca-Cola şi-a vãzut
poziţia de lider absolut al pieţei bãuturilor rãcoritoare ameninţatã de Pepsi, o companie
încã micã la acea vreme. Pepsi a mizat pe o cantitate mult mai mare de suc, la un preţ
similar celui practicat de Coca-Cola.De atunci, Pepsi nu a reuşit sã întreacã liderul de
piaţã în America decât pentru perioade scurte de timp şi doar în zone restrânse. Dar a
încercat neîntrerupt sã realizeze acest lucru, confrunta-rea luând proporţii de-a dreptul
mitice începând din anii ’70 şi atingând apogeul în lupta pentru noi pieţe în anii ’80, când
apãreau primele semne cã Razboiul Rece va lua sfârşit.Economic vorbind, momentul cel
mai grav al acestei înfruntãri a fost înregistrat acum douã decenii, când, pentru a face faţã
concurenţei, Coca-Cola a încercat sã înlocuiascã brandul ce-i poartã numele cu unul nou -
„New Coke“. Decizia s-a dovedit însã extrem de nepopularã în rândul consumatorilor,
fapt pentru care compania a revenit asupra ei, lãsând sã circule în continuare doar „Coke“
- denumirea alternativã a bãuturii Coca-Cola.
Bãtãlie mondialã
 În prealabil, lupta luase o turnurã dramaticã pe una dintre cele mai mari pieţe ale
lumii, India. Acolo, Coca-Cola a fost lider absolut de piaţa pânã în 1977, când a preferat
sã menţinã secretul reţetei sale în momentul în care guvernul de la New Delhi i-a ordonat
sã dezvãluie aceste informaţii şi sã-şi reducã participaţia în unitatea sa de producţie din
aceastã ţarã. Poziţia de lider a fost preluatã de Pepsi abia în 1988, dar a revenit la Coca-
Cola la scurt timp dupa ce aceasta a reintrat pe piaţa indianã în 1993. În 2005, cele douã
companii controlau 95% din piaţa indianã a bãuturilor rãcoritoare, din care 60,9%
reveneau Coca-Cola.
În SUA, cele douã companii au o felie de piaţã de circa 75% (Coca-Cola - circa
43%), dominaţia lor fiind însã ameninţatã în prezent de apariţia unor sumedenii de
alternative, care încearcã sã profite de scãderea interesului consumatorilor faţã de
bãuturile carbogazoase. În Rusia, Coca-Cola a avut de câştigat de pe urma faptului cã a
intrat pe aceasta piaţã în 1992, asociindu-se cu imaginea noului regim politic şi
încurajând ideea cã Pepsi, operativã aici încã din 1972, s-a asociat cu vechiul regim
sovietic.Printre regiunile lumii unde Pepsi îşi pãstreazã supremaţia sunt lumea arabã -
unde, alãturi de McDonald’s, Coca-Cola este privitã drept chintesentã a imperialismului
cultural american - şi Canada francofonã, locuitorii de limbã francezã ai Quebecului
primind, ironic, de la anglofonii pro-Coca-Cola porecla de „Pepsi“.

Practici neortodoxe de marketing şi publicitate

Dincolo de rivalitatea strict economicã, cele douã companii au deschis, în ultimii
30 de ani, douã alte mari fronturi - cel al marketingului agresiv şi cel al distribuţiei în
exclusivitate. Deşi au fost interzise în multe pãrţi ale lumii, inclusiv Europa, celebrele
antireclame revin periodic pe pieţe unde nu existã reglementãri legislative împotriva
acestui tip de publicitate, iar contractele de exclusivitate pot fi întâlnite, acum, sub forme
mai puţin vizibile, chiar şi acolo unde acest tip de relaţii comerciale a fost scos în afara
legii.Cultura antireclamelor Pepsi-Coca-Cola a luat amploare în anii ’70, când Pepsi a
constatat, în cercetãrile de piaţã, ca participanţii la degustãri „în orb“, care nu ştiau ce
beau, preferau Pepsi în defavoarea Coca-Cola. Încurajatã de aceste rezultate, PepsiCo a
lansat campania Pepsi Challenge, popularizând mai întâi rezultatele acestor teste şi
trecând apoi la veritabile reclame, precum cea în care un copil cumpãrã de la automatul
de sucuri o sticlã de Coca-Cola, o pune pe jos, cumpãrã o alta, o pune jos, iar apoi se urcã
pe sticle pentru a ajunge la înãlţimea necesarã sã apese pe butonul de Pepsi.
În privinţa zonelor de exclusivitate, extrem de populare inclusiv în România deceniul
trecut, acestea au lãsat locul, treptat, unui alt soi de departajare, pe baza orientãrii de
marketing a celor douã companii.
Pe piaţa americanã, de exemplu, Pepsi a reuşit sã se impunã ca forţã dominantã în
magazine şi supermarketuri, pe baza preferinţelor consumatorilor, în timp ce Coca-Cola
demoleazã orice fel de concurenţã, prin contracte de exclusivitate în restaurante,
cinematografe, campusuri universitare şi orice zonã publicã ce atrage un numãr imens de
oameni la un loc.

Cap.III. Protecţia şi securitatea

consumatorilor de bãuturi rãcoritoare

Cap.III.1. Etichetarea bãuturilor

rãcoritoare

Ce este eticheta?

Eticheta reprezintã totalitatea informaţiilor care însoţesc produsul alimentar respectiv

şi care sunt de regulã înscrise pe ambalaj pentru a oferii consumatorului detaliile privind
caracteristicile produsului cum ar fi data de expirare, lista ingredientelor, numele şi adresa
producãtorului etc. Este foarte important sã i se ofere consumatorului aceste informaţii,
deoarece, numai în urma cunoaşterii caracteristicilor alimentului respectiv, consumatorul
poate lua o hotãrâre: sã cumpere sau sã nu cumpere acel aliment, şi sã îl aleagã pe acel
produs care corespunde cu exigenţele sau pofta lui de moment. La urma urmei, fiecare
dintre noi avem dreptul sã cheltuim banii dupa propriul plac. Eticheta reprezintã orice
material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care conţine elementele de
identificare a produsului şi care însoteste produsul sau este aderent la acesta.

Etichetarea bãuturilor se realizeazã pentru vinuri, bãuturi spirtoase şi bãuturi

rãcoritoare. Utilizarea etichetelor auto-adezive este în continuã ascensiune în industria
vinului şi a bãuturilor rãcoritoare . Adezivul şi suprafaţa etichetelor trebuie sã reziste cu
bine în timpul spãlãrii, pasteurizãrii, umplerii recipientelor, transportãrii, rãcirii şi
consumãrii. Adezivul trebuie sã reziste scufundãrii în recipiente cu gheaţã.Elementele
speciale în etichetele pentru vinuri şi bãuturi rãcoritoare sunt: rezistenţa la umezealã a
suprafeţei etichetelor şi necesitatea unui adeziv spãlabil pentru sticlele returnabile.Pot fi
folosite diferite metode de imprimare în funcţie de calitãţile conţinutului.

Ce informatii trebuie sã conţinã eticheta?

În continuare vã vom prezenta informaţiile care trebuie sã fie incluse pe etichetele

alimentelor şi vom detalia câteva dintre aceste elemente:

-Denumirea produsului
- Numele şi adresa producatorului, a importatorului sau a distribuitorului
înregistrat în România
- Data de expirare
- Cantitatea netã
- Condiţiile de depozitare şi de folosire (dacã este cazul)
- Locul de origine (dacã este cazul)
- Concentraţia alcoolicã pentru bãuturile la care aceasta este mai mare de
 1,2%
- Lista ingredientelor folosite
- Cantitatea ingredientelor evidenţiate pe etichetã prin desene sau cuvinte
(dacã este cazul; exista şi excepţii)
- Instrucţiunile de utilizare
- Menţiunile suplimentare pe grupe de produse

Cap.III.2. Sistemul de calitate

Bãuturile rãcoritoare pot face parte dintr-o alimentaţie sãnãtoasã?

Bãuturile rãcoritoare contribuie la alimentaţie în douã modalitãţi. Pe de-o parte,

datoritã faptului cã sunt produse în principal din apã, ele acoperã necesarul zilnic (de
circa 2 litri) de lichide, potolind setea. Pe de altã parte ele furnizeazã zaharuri,datoritã
conţinutului de hidraţi de carbon care sunt transformate de cãtre organism în energie.
Cu toate ca bãuturile rãcoritoare au acest aport nutriţional la alimentaţie, Compania
Coca-Cola îşi comercializeazã produsele numai ca bãuturi rãcoritoare.Mulţi oameni
sunt de pãrere ca existã alimente "bune" şi alimente "rele". De fapt nu existã alimente
"rele" - ci doar o alimentaţie "proastã". O alimentaţie sãnãtoasã, conform pãrerii
majoritãţii nutriţioniştilor, constã în consumul unui mare numãr de alimente în cantitãţi
moderate. Atâta timp cât mâncaţi în cantitãţi rezonabile, fiecare aliment (inclusiv
bãuturile rãcoritoare) poate face parte dintr-o alimentaţie sãnãtoasã şi gustoasã.

Bãuturile rãcoritoare conţin de opt ori mai mult benzen, un compus chimic despre
care se ştie cã este cancerigen, faţã de nivelul acceptat în apa de bãut, transmite Times
Online. Teste realizate pe 230 de bãuturi rãcoritoare comercializate în Franta şi Marea
Britanie au identificat un nivel mare de benzen, potrivit Agenţiei pentru Standarde
Alimentare (FSA). Limita legalã pentru benzen este de o parte la un miliard pentru apa
potabilã, în Marea Britanie. Iar testele au arãtat nivele de pânã la opt pãrţi per miliard, la
unele sucuri.
Benzenul a fost legat de declansarea leucemiei şi a altor tipuri de cancer de sânge.
Urme de benzen gãsite în apa Perrier au dus la retragerea de pe piaţa, acum 15 ani, a
peste 160 de milioane de sticle, din magazine din întreaga lume. Noul raport a determinat
organizaţiile care lupta pentru siguranţa alimetelor sã cearã guvernului britanic sã publice
numele produselor care conţin benzen.
"Ştiinţa nu a dovedit dacã benzenul este sigur chiar şi în cantitãţi foarte reduse.
Nu vedem de ce nu este la fel cu nivelul minim pentru apã. Dacã este periculos în apa de
bãut, de ce nu ar fi periculos şi în sucuri?", se intreaba Richard Watts de la organizaţia
Sustain.
Agenţia pentru Standarde Alimentare a declarat cã produsele respective nu
presupun un risc imediat şi cã va fi nevoie de mai multe studii pentru a se hotãri luarea
unor mãsuri. "Vom discuta şi vom investiga împreunã cu cei din industria rãcoritoarelor
pentru a întelege ce se întamplã. Dacã nivelul este într-adevãr prea mare, FSA va lua
mãsuri pentru protejarea consumatorilor", a declarat un purtãtor de cuvânt al agenţiei.
Oamenii de ştiinţa cred cã nivelul mare de benzen ar putea fi rezultatul reactiei dintre
douã ingrediente comune, benzoatul de sodiu, un conservant şi acidul ascorbic (sau
vitamina C).
"Industria are obligaţia de a avea niveluri cât mai mici de benzen în bãuturi şi cãutãm
metode de reducere a prezenţei compusului. Avem în vedere chiar eliminarea
conservantului, dacã va putea fi înlocuit cu altceva", a anunţat un purtãtor de cuvânt al
Asociaţiei britanice pentru Bãuturi Rãcoritoare.
Testele au fost realizate în Europa, dupã ce o agenţie americanã a gãsit benzen în
sucuri şi rãcoritoare. Profesorul Glenn Lawrence, de la Universitatea din Long Island, a
semnalat cã amestecul de benzoat de sodiu şi vitamina C era folosit pe scarã largã în
bãuturile rãcoritoare, la începutul anilor '90. Lawrence afirmã cã producãtorii au
reintrodus vitamina C în bãuturi pentru a le face mai atrãgãtoare. Acest lucru ar trebui sã-i
încurajeze pe pãrinţi sã cumpere bãuturile pentru a îmbunãtãţi sãnãtatea copiilor, dar s-ar
putea ca efectul sã fie contrar, a mai spus doctorul.
 Studiile anterioare asociaserã consumul de bãuturi rãcoritoare carbogazoase cu o
creştere de 350 de procente a incidenţei adenocarcinomului esofagian, dar cercetãtorii de
la Universitatea de Medicinã Yale au anunţat cã aceastã legãturã este nefondatã şi cã, în
cazul amatorilor de bãuturi dietetice, riscul apariţiei acestui tip de cancer este chiar mai
mic.
"Teoria cã bãuturile rãcoritoare ar putea cauza aceasta formã de cancer a fost preluatã de
mass-media şi îndelung analizatã. Totuşi, nu a existat nici mãcar o datã vreo dovadã
directã care sã susţinã aceastã ipotezã", a declarat autoarea studiului, Profesor Susan
Mayne.
Mayne şi colegii sãi au analizat în timpul studiului 1.095 de pacienţi afectati de cancer şi
687 de subiecţi de control şi au intervievat respondenţii cu privire la alimentaţia zilnicã şi
la consumul de bãuturi rãcoritoare normale şi dietetice.
"Am descoperit cã,în ciuda ipotezei emise de alţi cercetãtori, consumul de bãuturi
rãcoritoare acidulate este invers proporţional cu riscul apariţiei adenocarcinomului
esofagian, în special datoritã bãuturilor dietetice şi cã îngerarea unei cantitãţi mari nu
creşte riscul dezvoltarii nici unui tip de cancer esofagian sau gastric", a mai spus
cercetãtoarea.
Abuzurile de băuturi răcoritoare pot duce la deteriorarea sănătăţii, victimele cele mai
expuse fiind copiii. După o jumătate de oră de la consumul unui pahar cu suc, micuţii
trebuie să se spele pe dinţi.Zilele toride din această vară au crescut consumul de băuturi
răcoritoare de tot felul, care se găsesc în comerţ. Frumos ambalate, sucurile pot ascunde
taine care afectează sănătatea, dacă sunt consumate în mod constant.Savurăm prea des
sucuri, băuturi energizante, bere şi uităm că niciuna dintre aceste licori nu face bine
organismului aşa cum face apa. Dar ce pierdem şi ce avem de câştigat din acest “război”
al sucurilor cu banala apă?
“Apa este un element indispensabil vieţii. Pentru unul din şase oameni, din
întreaga lume, accesul la apa potabilă este o adevărată problemă existenţială, iar pentru
de două ori mai mulţi oameni, serviciile de salubrizare sunt un beneficiu inexistent. Din
1970 şi până acum am pierdut 40% din rezervele de apă potabilă şi nici măcar nu ne-am
dat seama.
 În anul 1990 s-a înregistrat o scădere a procentului populaţiei lipsite de apă cu 2%
şi o scădere a procentului populaţiei lipsite de serviciile de salubrizare cu 5%. Cu toată
această scădere, numărul consumatorilor lipsiţi de acest bun se află într-o continuă
creştere (peste 60 milioane de persoane), din cauza urbanizării.
Drepturile omului prevăd necesitatea ca nimeni să nu fie exclus de la beneficiul
apei, mai ales pe motive de sărăcie. Pentru satisfacerea necesităţilor de bază, orice
persoană are nevoie de accesul zilnic la cel puţin 20 de litri de apă.Este o realitate faptul
că serviciile rurale de apă potabilă sunt cu mult în urma celor urbane. În timp ce în ţările
dezvoltate consumul de apă potabilă este de 10 ori mai mare decât este necesar, România
se confruntă în acest domeniu cu mari probleme, existând sute de mii, chiar şi milioane
de oameni care nu au acces la apă potabilă”, ne-a declarat PR managerul Asociaţiei
pentru Protecţia Consumatorilor România (APC), Laura Pascu.Cu privire la problema
apei potabile, autorităţile statului ar trebui să întărească programele naţionale privind
îmbunătăţirea aprovizionării, dar şi a calităţii apei potabile, eliminând astfel fenomenul
lipsei de aprovizionare cu apă pentru toţi consumatorii.

Sunt bãuturile rãcoritoare dãunãtoare danturii?

In timp ce multe tipuri de îndulcitori comuni, chiar şi cei ce se gãsesc în fructe pot
contribui la dezvoltarea cariilor dentare, frecvenţa consumului şi timpul cât un aliment
care conţine zahãr este în contact cu dinţii, pot fi factori importanţi în dezvoltarea
cariilor. Alimentele dulci care se lipesc de dinţi, ca de exemplu nuga sau halviţa pot
contribui mai mult la producerea cariilor dentare decât alimentele îndulcite care trec
repede prin gura şi lasã o cantitate infimã de reziduuri pe dinţi, cum ar fi bãuturile
rãcoritoare.Argumente conform cãrora "un dinte lãsat într-un pahar de Coca-Cola este
dizolvat" sunt total eronate. Un dinte lãsat în orice soluţie acidulatã, inclusiv în Coca-
Cola sau suc de portocale va începe sã se decalcifieze în timp. In gurã, dinţii au contact
cu bãutura rãcoritoare sau cu o altã bãutura acidulatã numai pentru un timp foarte scurt
şi sunt continuu protejaţi şi spãlaţi de salivã. Saliva reacţioneazã ca un apãrãtor şi
neutralizeazã efectul soluţiei acidulate. Dinţii noştri sunt continuu spãlaţi de fluor şi
calciu, iar saliva ajutã sã se redepoziteze aceste minerale pe dinţii noştri. Aceastã
protecţie este pierdutã atunci când un dinte extras este plasat într-un pahar de lichid.
Este cofeina dãunãtoare sãnãtãţii?

Conform instituţiilor naţionale de sãnãtate şi a forurilor internaţionale precum

Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii (OMS) nu existã dovezi conform cãrora cofeina
conţinutã de bãuturile rãcoritoare ar dauna sãnãtãţii. Legatura dintre cofeinã şi diverse
boli a fost cercetatã în multe studii de specialitate.Este de comun accord agreat faptul
cã efectul primar al cofeinei asupra corpului uman este de a alina, într-un mod trecãtor,
oboseala. Asa cum se întâmplã şi cu alte substanţe, existã persoane care pot fi sensibile
la cofeinã. Conţinutul de cofeinã din bãuturile rãcoritoare este substanţial scãzut faţã
de conţinutul normal de cofeinã din cafea sau ceai, în aceastã cantitate nefiind
dãunãtoare sãnãtãţii.Unele persoane considerã cã bãuturile rãcoritoare cu cofeinã duc
la deshidratare, ceea ce este fals. Bãuturile rãcoritoare cu cofeinã au un efect diuretic
minor. Gustul foarte plãcut al bãuturilor rãcoritoare încurajeazã de obicei un consum
de lichide care satisface cerinţa zilnicã.

Ce este aspartamul?

Aspartamul este un îndulcitor care conţine puţine calorii, compus în principal din doi
aminoacizi - acidul aspartic şi fenilalaninã. Aceşti aminoacizi sunt doi dintre
componenţii principali ai proteinelor şi sunt gãsiţi în stare naturalã în aproape toate
proteinele din alimente, inclusiv carne, cereale şi produsele lactate. Aspartamul este de
180-200 de ori mai dulce decât zahãrul.In România, aspartamul este folosit ca
îndulcitor pentru produsul Coca-Cola Light.Aspartamul este sensibil la caldurã, deci
noi sfãtuim ca bãuturile rãcoritoare care conţin aspartam sã fie depozitate în locuri
rãcoroase pentru a-şi pãstra calitatea.

Sunt ingredientele naturale mai bune decât cele artificiale?

Nu. Tot ce exista, natural sau fabricat, este compus din substanţe chimice. Substanţele
chimice sunt baza pentru tot ceea ce se face. Preocuparea recentã a consumatorilor
pentru ingredientele "naturale" şi "artificiale" a condus pe unii oameni la concluzia
greşitã cum cã ingredientele naturale sunt inerent mai bune decât cele fabricate.
Majoritatea substanţelor adãugate la procesarea alimentelor sunt identice cu cele care
se gãsesc în produsele "naturale". De exemplu, acidul ascorbic sau vitamina C este
exact aceeaşi substanţã indifferent dacã se gãseşte într-o portocalã sau este fãcutã în
laborator.

Asociaţia   Naţionalã   Pentru   Bãuturi   Rãcoritoare   –   România

(A.N.B.R.)

Asociaţia Naţionalã a Bãuturilor Rãcoritoare (ANBR) are ca activitate prioritarã

pregãtirea sectorului bãuturilor rãcoritoare pentru concurenţa de pe piaţa europeanã,
prin dezvoltarea dialogului cu autoritãţile române pentru întãrirea cadrului legislativ.În
acelaşi timp, ANBR militeazã pentru impunerea şi menţinerea unor standandarde de
igiena şi calitate la nivel european, pentru informarea corectã a consumatorilor şi pentru
promovarea comportamentului responsabil al membrilor asociaţiei în chestiunea
nutriţiei echilibrate şi a ingredienţilor folosiţi de aceştia.

ANBR îşi propune sã fie un partener de discuţii activ şi responsabil atât pentru
insitutiile implicate în activitatea sectorului bãuturilor rãcoritoare, cât şi pentru toţi cei
interesaţi de dinamica acestui sector aflat în ultimii ani în România într-o continuã
dezvoltare.

Asociaţia grupeazã principalii producãtori din sector, care se conformeazã deja

standardelor europene de igienã, şi susţine generalizarea rapidã a sistemului HACCP
şi adoptarea managementului calitãţii ISO 9001.

Membrii asociaţiei

Biborteni
Coca-Cola România
Coca-Cola Hellenic Bottling Company
Pepsi-Cola International, CORK – REPREZENTANTA DIN ROMANIA
Carlsrom Beverage Co. SRL
Cyrom România
Canadean Ltd.
Dorna Apemin
Dohler România
European Drinks
Quadrant Amroq Beverages
Microprod SA
Pepsi-Cola International
Parmalat România
Rieni Drinks
Romaqua Group SA Borsec
SC CI-CO SA
Sun Industries
Tymbark Maspex România

Cap.IV.Coca-Cola:cea mai popularã

bãuturã rãcoritoare

Cap.IV.1.Istoria Coca-Cola
 Cea mai popularã bãuturã rãcoritoare din lume,Coca-Cola, a fost creata în Statele
Unite ale Americii,în oraşul Atlanta,statul Georgia,la data de 8 Mai 1886.Dr. John Styth
Perberton,un farmacist local a fabricat într-un vas de aramã în curtea din spatele casei
sale un sirop parfumat pe care l-a adus la farmacia „Jacob’s”,unde lucra.El a diluat
siropul cu apã şi l-a oferit clienţilor prezenţi.Rezultatul a fost declarat „excelent” şi prin
urmare amestecul a fost pus în vânzare cu cinci cenţi paharul.Apoi noului sirop i s-a
adaugat sifon alcãtuind astfel o bãutura „Delicioasã si Rãcoritoare”,o tema ce continuã sã
se audã şi astãzi oriunde se savureazã Coca-Cola.
Popularitatea noii bãuturi rãcoritoare a crescut vestiginos o datã cu publicitatea
care i s-a fãcut din momentul în care Asa Candler a cumpãrat reţeta şi toate drepturile de
comercializare de la inventatorul celebrei bãuturi.Pânã in 1899,Coca-Cola a cucerit
practic întreaga Americã,mai ales dupã ce delicioasã bãuturã rãcoritoare a început sã fie
îmbuteliatã şi deci mai uşor de transportat şi de pãstrat de cãtre clienţi.
Compania Coca-Cola a început sã-şi dezvolte reţeaua globalã în anii ’20 ai
secolului trecut ,sub conducerea tânãrului preşedinte al Companiei,Robert Winship
Woodruff.Timp de aproape şase decenii,Woodruff a valorificat şi extins la maximum
calitãţile şi potenţialul acestei bãuturi care se consumã astãzi în peste 200 de ţãri de pe
întreg Globul.Împreunã cu reţeaua ei de îmbuteliatori compania formeazã în prezent cel
mai sofisticat şi flexibil sistem de producţie şi distribuţie a unui produs din lume.Acest
sistem unic a fãcut din Compania Coca-Cola prima întreprindere de bãuturi rãcoritoare
de pe mapamond.Ea vinde aproape jumãtate din toate bãuturile rãcoritoare ce se consumã
în prezent la nivel global.Coca-Cola şi-a câştigat puterea,reputaţia şi valorile unice
pãstrând mereu deschisã legatura cu consumatorii,produsele sale regãsindu-se în cele mai
frumoase momente din viaţa sutelor de milioane de oameni pe care îi rãcoreşte.
De la Boston la Biejing,de la Montreal la Moscova,mai mult decât orice altã
companie internaţionalã,Coca-Cola reuşeşte zilnic,prin cele aproximativ 400 de mãrci de
bãuturi rãcoritoare pe care le desface actualmente pe glob,sã potoleascã setea a miliarde
de consumatori.Coca-Cola creeazã zilnic nenumãrate momente speciale de plãcere celor
pe care îi rãcoreşte.Momentele acestea devin adevãrate valori afective care se cer
permanent retrãite şi care fac din Coca-Cola cel mai indrãgit produs de larg consum din
lume.

Istoria sticlei Coca-Cola

Între 1886 şi 1899, Coca-Cola a fost distribuitã şi vândutã numai la dozatoare

sau în farmaciile locale pe teritoriul ţãrii, mai ales în Statele Estice. În acei ani de
început, afacerea decurgea bine datoritã managementului inteligent şi a practicilor
promoţionale ale lui Asa G. Candler, care, în cooperare cu îmbuteliatorii de Coca-Cola,
au reuşit sã facã produsul cunoscut.Un început modest pentru industria de îmbuteliere
a Coca-Cola a avut loc în 1894 când Joseph A. Biedenharn din Vicksburg, Mississippi,
proprietarul Biedenharn Candy Company, a îmbuteliat pentru prima datã produsul finit
Coca-Cola. Se pare cã Coca-Cola devenea atât de popularã în regiunea Mississippi
Delta încât clienţii lui pânã la fluviul Mississippi vociferau pentru aceasta. Singura
metodã pentru a pune Coca-Cola la dispoziţia acestor clienti era îmbutelierea ei. Şi
acest Joseph Biedenharn chiar a fãcut acest lucru. El şi fraţii sãi aveau sã devinã
membrii acelei unice şi distinse prime generaţii de îmbuteliatori ai Coca-Cola, care şi-
au adus contribuţia pentru a face produsul sã devinã ceea ce este el astãzi în întreaga
lume.

Sticla verde tip Hutchinson a companiei Biedenharn Candy a fost folositã

pentru îmbutelierea de Coca-Cola între anii 1894 si 1900. Este extrem de rarã şi poate
atinge un preţ substanţial printre colecţionari. Totuşi, nu avem nici o dovadã a faptului
cã acest tip de sticlã a conţinut Coca-Cola la un moment dat, în acea perioada de timp,
cu excepţia faptului cã Joseph Biedenharn a spus cã a folosit sticla Hutchinson pentru
Coca-Cola în perioada anilor 1894-1900. Marca înregistratã "Coca-Cola," în masura în
care se ştie, nu a fost niciodata ştanţatã pe aceastã sticlã.De asemenea, in 1897,
Valdosta Bottling Works, proprietarii Holmes si Barber, au început sã punã Coca-Cola
în sticle, pentru distribuţia acesteia la nivel local. Din informatiile noastre, o sticlã
autenticã Valdosta, care este posibil sã fi fost folosita drept recipient pentru Coca-Cola,
nu poate fi identificatã astãzi. Credem totuşi, cã un tip de sticlã Hutchinson trebuie sã
fi fost folositã,întrucât sticla cu capacul ondulat nu a fost întrodusa înainte de
1895.Activitãţile Vicksburg şi Valdosta se desfãşurau la nivel local, însã aceştia pot fi
consideraţi drept precursorii industriei de îmbuteliere Coca-Cola înfiinţatã oficial prin
contract în iulie 1899. Industria de îmbuteliere Coca-Cola a început sã prospere în
1900.Primele douã fabrici din Statele Unite ale Americii erau in Chattanooga,
Tennessee şi în Atlanta. În timpul primei perioade de dezvoltare a industriei de
îmbuteliere a Coca-Cola, au fost folosite trei tipuri de sticle pentru distribuţia
produsului:

1. Hutchinson (1899-1901) 2. Straight-walled (1901-1915) 3. Design cu contur

clasic(1916-in prezent)

Design-ul sticlei cu contur, pe care o cunoaştem astãzi, se bazeazã pe un concept original

sugerat de cãtre un sticlar suedez, Alexander Samuelson, angajat al Root Glass Company
din Terre Haute, Indiana. Acest concept al lui Samuelson pentru design-ul de sticlã a fost
propus în anul 1913 şi acceptat mai târziu, în principiu, de cãtre un comitet special
compus, printre alţii, dintr-un numãr de îmbuteliatori Coca-Cola. Design-ul pentru
aceastã sticlã a fost brevetat de cãtre Oficiul American de Brevete la data de 16
Noiembrie 1915. Aceastã sticlã care a suferit modificãri ulterioare a fost pusã efectiv în
uz în 1916.La începutul anilor 1960, au început sã testeze pe piaţã ambalajul de unicã
folosinţã, sau nereturnabil, de sticlã pentru Coca-Cola. Puţin mai târziu au introdus pe
majoritatea pieţelor ambalajul de sticlã nereturnabil.

Sticle aniversare

La începutul anilor 1970, multe fabrici de îmbuteliere din SUA au început sã îşi
sãrbãtoreascã cea de-a 75 aniversare în acest domeniu prin lansarea unor sticle-ediţie
limitatã care foloseau vechile design-uri şi logo-uri.Aceste sticle au devenit repede
obiecte de colecţie dorite şi au stimulat dezvoltarea altor sticle aniversare care sã
celebreze evenimente sportive, festivaluri sau aniversãri şi evenimente importante
pentru clienţi.La începutul anilor 1990, sticlele contur au înlocuit sticlele obişnuite cu
pereţi drepţi, drept ambalaj standard pentru a marca aceste evenimente.Sticlele
aniversare au devenit foarte populare pentru colecţionarii de Coca-Cola, mulţi dintre
aceştia având sute din aceste sticle expuse în casele lor.

Cap.IV.2.Coca-Cola în lume şi în
România
 Compania Coca-Cola este o companie globalã care produce unele dintre cele mai
cunoscute mãrci din lume.În România,ce de altfel în fiecare ţarã unde Compania este
prezentã,bãuturile rãcoritoare ce poartã marca Coca-Cola sunt imbuteliate pe plan
local,iar gama de produse şi politica de piaţã reflectã gusturile şi stilul de viaţã
caracteristice românilor.Dincolo de activitãţile de producţie şi comerciale,chiar din anul
1991,de când a venit în România ,Sistemul Coca-Cola(alcãtuit din Coca-Cola România şi
Coca-Cola Hellenic Bottling Company România) a aplicat constant principiul
parteneriatului social şi cultural şi şi-a demonstrat disponibilitatea de a se implica în
acţiuni menite sã sprijine şi sã impulsioneze valorile,spiritualitatea şi tradiţiile
româneşti.Coca-Cola iniţiazã şi sponsorizeazã proiecte educaţionale.susţine
teatrul,artele,precum şi expoziţii internaţionale de artã şi tradiţie româneascã,muzee,se
implicã in activitãţi sportive ,vizeazã proiecte de sãnãtate la nivel naţional.dar şi
numeroase manifestãri pe plan local.
Sistemul Coca-Cola este un membru activ al societãţii româneşti şi,în aceastã
calitate a ales sã-si asume responsabilitãţi concrete care se regãsesc într-o promisiune
adresatã fiecãrui român şi permanent respectatã:”Coca-Cola este întotdeauna alãturi de
tine!”
Din anul 1991 de când şi-a început activitatea în România,Coca-Cola a introdus
pe piaţã majoritatea bãuturilor rãcoritoare cu recunoaştere internaţionalã,dar a şi creat
special pentru consumatorii români,mãrci dedicate.conform preferinţelor locale.
Începând cu cele mai înalte standarde de calitate a produselor şi pânã la normele
etice aplicate cu stricteţe în afaceri,Sistemul Coca-Cola construieşte încredere şi întãreşte
relaţia cu partenerii sãi.Legãtura strânsã cu piaţa româneascã se traduce în principal prin
parteneriatele comerciale dezvoltate în România.Peste douã treimi din materiile prime
necesare procesului de producţie(sticlã,plastic,zahãr,automobile,instalaţii frigorifice şi
altele),precum şi o importantã parte din servicii(publicitate,relaţii publice,tranport sau
distribuţie) sunt achiziţionate de la furnizori români.Printr-una dintre cele mai extinse
reţele de desfacere din ţarã,produsele Coca-Cola sunt disponibile în prezent în peste
70.000 de puncte de vânzare din România.Ca parte a politicii sale de dezvolare,Coca-
Cola îşi promoveazã consecvent principiile şi valorile pe piaţa româneascã,oferind
permanent partenerilor de afaceri şi consumatorilor români produse şi servicii de cea mai
bunã calitate,respectând în acelaşi timp obiceiurile şi cultura comunitãţilor în care îşi
desfãşoarã activitatea.
Directorul General al Întreprinderii Ci-Co Bucureşti,Ion Stamanichi a scris în
iulie 1990 o scrisoare preşedintelui Coca-Cola din Atalnta în care îi propunea asocierea
celor douã companii.Rãspunsul de peste Ocean nu a întârziat şi acordul de asociere între
cele douã pãrţi a fost semnat în decembrie 1990.Mulţumitã acestei scrisori,Coca-Cola a
venit in România în 1991,iar Ion Stamanichi este cunoscut de atunci ca „omul care a adus
Coca-Cola în România”.Unul dintre cele mai importante momente din istoria Coca-Cola
în România a fost lansarea noului slogan al mãrcii,”Viaţa are gust”,în vara anului
2001.Pentru a exprima esenţa conceptului în centrul cãruia se gãseşte ideea k viaãa de
fiecare zi este plinã de momente de care ne aducem aminte cu plãcere,a apãrut cântecul
„Viaţa are gust”,pe versurile lui Mugur Vrabete,în interpretarea şi aranjamentul formaţiei
Holograf.Întreaga istorie a Coca-Cola în România poate fi urmãritã,în mod original,prin
promoţiile şi campaniile publicitare care îi puncteazã evoluţia.Mesajele lor au vorbit
despre Coca-Cola şi valorile cu care se identificã:momente de neuitat în compania celor
dragi,sãrbãtorite cu o rãcoritoare delicioasã şi plinã de savoare,rece ca gheaţa,care
aminteşte întotdeauna cã viaţa are gust.Coca-Cola se regãseşte în aventurile celor tineri,în
împlinirile maturilor,în amintirea celor ce cãlãtoresc şi în prieteniile care se leagã pentru
totdeauna,pentru cã face parte din povestea tuturor şi a fiecãruia în parte.
Coca-Cola înseamnã deja pentru foarte mulţi români mai mult decât un produs de
calitate-ea este un simbol al prieteniei şi al plãcerii de a trãi bucuriile vieţii.

Cap.IV.3.Protecţia mediului
 Responsabilitatea faţã de mediul înconjurãtor este una dintre cele mai importante
prioritãţi ale Sistemului Coca-Cola.Caracterul ecologic al activitãţilor sale include
folosirea judicioasã a resurselor naturale,recuperarea şi reutilizarea lor,precum şi
reducerea la maximum a poluãrii din toate departamentele pe care le administreazã.O
dovadã concretã a acestui angajament este preocuparea constantã în direcţia respectãrii
legislaţiei româneşti şi internaţionale de mediu,precum şi a normativelor interne de
calitate care se referã la produsele şi ambalajele purtând marca Coca-Cola.Respectul
acestor legi şi normative se extinde,însã,dincolo de atribuţiile stricte ale diverselor unitãţi
care fac parte din Sistemul Coca-Cola de pe teritoriul României.El este obligatoriu şi din
partea furnizorilor şi partenerilor,conform principiilor de dezvoltare responsabilã a
afacerilor dupã care se ghideazã Compania
Angajaţii Sistemului Coca-Cola din România înţeleg sã fie buni membrii ai
comunitãţii în care îşi desfãşoarã activitatea prin acţiuni care au la bazã patru principii:sã
ofere consumatorilor produse de cea mai bunã calitate,sã îmbunãtãţeascã permanent locul
de muncã,sã întãreascã relaţiile cu comunitatea şi sã protejeze mediul înconjurator pentru
generaţiile viitoare.
„Sistemul Coca-Colaa fost printre promoterii unui parteneriat al companiilor
responsabile faţã de mediu denumit „Punctul verde”.Suntem membrii fondatori ai ECO-
ROM Ambalaje SA,deţinãtorul licenţei „Punctul verde” în România.Folosim cele mai
bune practici din cele 26 de state în care acţioneazã organizaţiile similare pentru a
caontribui la implementarea Direcţiei Europene cu privire la Ambalaje şi Deşeuri din
Ambalaje.Pe aceastã platformã cooperãm cu autoritãţile locale,cetãţenii şi companiile
autorizate pentru îmbunãtãţirea calitãţii mediului înconjurãtor”......Mugurel
Rãdulescu,Director de Comunicare al CCHBC România.
Coca-Cola protejeazã mediul înconjurãtor
Coca-Cola este o afacere de dimensiuni globale.Produsele companiei sunt
fabricate,vândute şi consumate pretutindeni în lume.De aceea Coca-Cola este conştientã
de responsabilitãţile care îi revin ca sã asigure bunul mers al activitãţilor sale pe întreaga
planetã.Preocuparea Companiei Coca-Cola pentru mediu este una deja tradiţonalã.De
exemplu,în 1969,Coca-Cola a fost una dintre primele companii din lume care a evaluat
impactul de mediu al ambalajelor sale într-o analizã complexã,în urma cãreia au fost luate
mãsuri speciale de apãrare a mediului împotriva poluãrii cu substanţe din compoziţia
lor.De asemenea,în anul 1993,Coca-Cola a renunţat,la nivelul tuturor diviziilor sale,la
sistemele de rãcire pe bazã de clorfluorcarbon(CFC).În anul 2000,Coca-Cola începea sã
scoatã din dotarea sistemului şi instalaţiile pe bazã de hidrofluorcarbon(HCF).
Managementul judicios al apei potabile şi industriale este o componentã esenţialã
a aprogramului de protecţie a mediului aplicat în cadrul sistemul Coca-Cola.Cei care
lucreazã la Coca-Cola sunt conştienţi cã apa este elementul vital fãrã de care n-ar exista
nici un produs Coca-Cola.În general,Compania Coca-Cola este interesatã de
managementul impactului asupra mediului înconjurãtor din toate punctele de
vedere,adicã apã,aer,sol şi resurse naturale.Responsabilitatea faţã de mediul înconjurãtor
este alocatã de la managementul la cel mai inalt nivel cãtre fiecare angajat şi prin
intermediul fiecãrui angajat.Iatã câteva principii ce stau la baza politicii de mediu a
sistemului Coca-Cola:identificarea şi implementarea de noi moduri de îmbunãtãţire a
eficienţei cu care sunt folosite resursele,inclusiv apa,energia şi alte materii prime şi
agenţi,auxiliari sau minimizarea evacuãrii deşeurilor în mediu,folosind practici
responsabile de control al poluãrii(reducerea,recuperarea,reciclarea şi folosirea deşeurilor
solide pe teritoriul fabricilor,acolo unde este practicabil şi dispunerea deşeurilor
nerecuperabile într-o manierã sigurã şi cu impact minim supra mediului înconjurãtor).
Îmbuteliatorul produselor Coca-Cola în România,CCHBC,dovedeşte permanent
cã îşi respectã promisiunea de a proteja mediul înconjurãtor,ca parte a angajamentului
faţã de sistemul de calitate Coca-Cola fondând împreunã cu alte companii de produse de
larg consum ,”Asociaţia Românã pentru Ambalaje şi Mediu”-o alianţã care colaboreazã
cu autoritãţile române pentru dezvoltarea unui sisitem eficient şi viabil de management al
deşeurilor.Protejarea mediului înconjurãtor înseamnã mai mult decât respectarea legilor şi
normativelor locale în acest domeniu.Compania Coca-Cola integreazã în activitãţile sale
de zi cu zi practici ecologice.Chiar în absenţa unor legi specifice de mediu,acolo unde
este cazul,diviziile Companiei acţioneazã într-o manierã responsabilã în conformitate cu
cerinţele standardului de mediu al Companiei Coca-Cola.Acolo unde apele epurate
provenite de la fabricile Coca-Cola HBC sunt deversate în râuri,calitatea acestora
corespunde unor standarde suplimentare faţã de prevederile legale.Acvarii
speciale,populate cu peşti sensibili la poluare sunt alimentate cu aceastã apã.Peştii sunt
recunoscuţi ca fiind cei mai eficienţi bioindicatori existenţi,iar faptul cã apa în care
trãiesc nu îi infecteazã cu nimic spune totul despre calitatea acesteia.
Fabricile din România(şapte la numãr) aparţinând Coca-Cola HBC România
opereazã conform standardelor internaţionale ISO 14001(care stabileşte normele pe care
orice organizaţie trebuie sã le adopte pentru a proteja mediul şi pentru a prevenii
poluarea) şi eOKsistem,sistemul propriu de management al mediului.Conformitatea cu
aceste standarde este verificatã periodic de Lloyd’s Register Quality Assurance,cea mai
reputatã organizaţie de audit al standardelor internaţionale de mediu.

Cap.IV.4.Sistemul de calitate Coca-Cola

Sistemul de calitate Coca-Cola este componenta de bazã a activitãţilor la nivel

naţional.Acest sistem este garantul calitãţii tuturor produselor fabricate,îmbuteliate şi
distribuite în România.
Sistemul de calitate Coca-Cola este.,în acelaşi timp,un instrument extrem de util
pentru operaţiunile de producţie şi distribuţie,pentru cã reduce riscurile şi costurile de
producţie ,precum şi pierderile de orice fel din cadrul lanţului de activitãţi care alcãtuiesc
sistemul.În principal,în România,ca şi pretutindeni în lume,sistemul de calitate Coca-Cola
garanteazã în orice moment:
 asigurarea calitãţii produselor şi serviciilor la nivelul standardelor internaţionale
ale The Coca-Cola Company
 rãspunsuri flexibile la cererile şi sugestiile clienţilor
 siguranţa produselor pentru sãnãtatea consumatorilor
 instruirea şi conştientizarea angajaţilor în spiritul culturii organizaţionale şi
implicarea tuturor pentru îndeplinirea obiectivelor strategice şi a excelenţei în
calitate.
 Toate fabricile Coca-Cola din România au primit în anul 2003 calificativul
maxim”clear pass” din partea Lloyd’s Register Quality Assurance,organism de certificare
recunoscut internaţional pentru implementarea standardelor de calitate ISO 9001.Aceasta
este o performanţã deosebitã cu atât mai mult cu cât acest calificativ se acordã extrem de
rar în acelaşi timp pentru toate fabricile din aceeaşi ţarã.Menţinerea activã a sistemului de
calitate este verificatã periodic prin audituri de supraveghere efectuate tot de Lloyd’s
Register Quality Assurance.
În întreg Sistemul Coca-Cola,calitatea este factorul cheie al succesului:”Urmãrim
calitatea în tot ceea ce facem”........Salvatore Gabola(Director de Comunicare al
Companiei Coca-Cola pentru Europa,Eurasia şi Orientul Mijlociu)
Verificarea permanentã a surselor,ingredientelor,dozajelor şi ambalajelor este
principalul instrument pe care Coca-Cola îl foloseşte pentru menţinerea celor mai înalte
standarde de calitate.Acestea se aplicã atât în procesul de producţie cât şi în întreagul
ciclu de distribuţie,adicã pânã când produsele ajung la consumatori.
Calitatea apei-un imperativ care nu acceptã compromisuri-Calitatea apei folosite în
procesul de producţie este monitorizatã permanent în laboratoare proprii astfel încât
îmbutelierea sã poatã avea control total asupra acesteia.
Siropurile si concentratele sunt întotdeauna verificate-Se ştie cã pentru pãstrarea
secretului reţetelor de fabricaţie a bãuturilor rãcoritoare,Compania Coca-Cola este
singurul producãtor al siropurilor şi concentratelor care stau la baza acestora.Compania
expediazã fiecãrui îmbuteliator,în containere sigilate,cantitãţile necesare de concentrat,în
condiţii de deplinã siguranţã.Îmbuteliatorul verificã cu stricteţe dozajele şi amestecul lor
cu apa şi bioxidul de carbon astfel încât gustul rãcoritoarelor sã fie conform standrdelor
companiei.
Calitatea începe de la ambalaj-Din anul 1992,Coca-Cola HBC asigurã în România
întregul proces de producţie a ambalajelor,folosind tehnologii moderne şi ecologice ce
permit verificarea calitãţii fiecãrui ambalaj în parte.
Calitatea produselor este urmãritã prin recoltarea lunarã,direct de pe piaţã,a
acestora şi trimiterea lor spre analizã la un laborator independent.În acest mod,Compania
Coca-Cola deţine controlul deplin asupra calitãţii produselor sale,toate acestea pentru a
oferii consumatorilor rãcoritoare la cele mai înalte standarde.
Concluzii si propuneri
 Bãuturile rãcoritoare contribuie la alimentaţie în douã modalitãţi. Pe de-o parte,
datoritã faptului cã sunt produse în principal din apã, ele acoperã necesarul zilnic (de
circa 2 litri) de lichide, potolind setea. Pe de altã parte ele furnizeazã zaharuri,datoritã
conţinutului de hidraţi de carbon care sunt transformate de cãtre organism în energie.
Cu toate cã bãuturile rãcoritoare au acest aport nutritional la alimentaţie, Compania
Coca-Cola îşi comercializeazã produsele numai ca bãuturi rãcoritoare.

Mulţi oameni sunt de pãrere cã exista alimente "bune" şi alimente "rele". De

fapt nu existã alimente "rele" - ci doar o alimentaţie "proastã". O alimentaţie sãnãtoasã,
conform pãrerii majoritãţii nutriţioniştilor, constã în consumul unui mare numãr de
alimente în cantitãţi moderate. Atâta timp cât mâncaţi în cantitãţi rezonabile, fiecare
aliment (inclusiv bãuturile rãcoritoare) poate face parte dintr-o alimentaţie sãnãtoasã şi
gustoasã.
 Bibliografie

www.coca-cola.ro
www.anbr.ro

„Coca-Cola Alãturi de tine!”

-Mugurel
Rãdulescu/PA&C Manage
-Cãlin Drãgan/Country
General Manager
 Anexe

PREOCUPĂRI ACTUALE ÎN ROMÂNIA PRIVIND

PROTECTIA CONSUMATORULUI

Cadrul instituţional privind protecţia consumatorului în România

Necesitatea protejării consumatorilor s-a născut în societăţile democratice, cu o

economie concurenţială, capabile să ofere produse şi servicii într-un ritm şi de o varietate
a soluţiilor, care să preceadă cererea pieţei. Principiul înlocuirii produsului uzat fizic a
cedat locul mentalităţii că produsul trebuie schimbat datorită uzurii sale morale.
Permanentă înnoire a soluţiilor constructive şi tehnologice, perfecţionarea
tehnicilor de promovare, prezentare şi distribuţie a produselor şi serviciilor au ajuns să
agreseze psihic, să genereze deruta si să escaladeze nivelul mediu de cunoştinţe al
consumatorului. În Romania, din motive de conjuctură politico-economică, nu a fost
posibil, decât relativ recent, ca preocupările pentru edificarea unui sistem de protecţie a
consumatorilor să devină manifeste şi operaţionale.
În anul 1992 s-a emis Ordonanţa Guvernului nr.21, aprobată ulterior prin Legea
nr. 11\94. Această reglementare a devenit legea-cadru pentru protectia consumatorrilor,
stabilind drepturile fundamentale ale acestora şi obligaţiile operatorilor economici.
Legiuitorul a recunoscut necesitatea participării societăţii civile la edificarea
sistemului, astfel încât un întreg capitol al legii cadru a fost consacrat modului în care
cetăţenii se pot organiza în grupuri reprezentative.
Structurile din care sistemul se compune actualmente în România, la fel ca în
majoritatea ţărilor dezvoltate, provin din două zone ale societăţii. Astfel ;
 1. Administraţia contribuie la formarea cadrului instituţional, central sau local,
printr-un număr de 19 organisme cu rol precizat în protecţia consumatorilor, în general.
2. Societatea civila trebuie să echilibreze sistemul prin formarea cadrului
organizaţional propriu, realizând forme asociative, structurate în asociaţii fede-raţii şi
confederaţii neguvernamentale, cu scop de protejare a intereselor membrilor şi a
consumatorilor, în general.

Prin HG nr. 484/92 s-a înfiinţat Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, ca

organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea guvernului,
care are ca principală sarcina realizarea obiectivelor, strategiei şi politicii
guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sanătăţii, securităţii şi intereselor
legitime ale consumatorilor.

Dintre celelalte organisme ale statului, cu rol precizat în protecţia consumatorilor,

cele mai des citate sunt următoarele ;
 Biroul Român de Metrologie Legală ;
 Garda Financiară ;
 Direcţia Generală a Vămilor ;
 Inspectoratul General de Politie;
 Directia Medicinei Preventive;
 Direcţia Farmaceutică şi Institutul pentru Controlulu de Stat al
Medicamentelor;
 Direcţia Generală Sanitar-Veterinară ;
 Agenţia pentru Protecţia Mediului
 Regisrul Auto Român-R.A.R
 Consiliile judeţene şi primariile municipiilor etc.

Rolul acestor organisme este de a proteja consumatorii pe domeni strict

delimitate, prin limitele de competenţă acordate de legi proprii de înfiinţare.
În general cadrul legislativ existent a reuşit să evite paralelismele sau
interferenţele nedorite în desfăşurarea activităţii acestor organisme.
 În prezent există în ţară peste 100 de asociaţii pentru protecţia drepturilor şi
intereselor consumatorilor, iar numărul lor continuă să crească. Aceste asociaţii s-au
grupat pe zone geografice în federaţii şi confederaţii şi prin numărul lor de membri încep
să devină reprezentative, ca parteneri de discuţie.
Pentru a înţelege mai bine care este rolul organizaţiilor neguvernamentale, cu scop
de protecţie a consumatorilor, trebuie precizate sferele de influenţă, competenţele şi
interesele participanţilor precum şi participanţii înşăşi. Astfel :
a)Organismele sistemului instituţional aparţin administraţiei publice centrale
sau locale şi au ca principală funcţie supravegherea păstrării legalităţii, în sfera lor de
influenţă este plasată în domeniul coercitiv şi punitiv al reglementărilor specifice.
b) Organizaţiile profesionale, patronale sau meşteşugăreşti aparţin societăţii
civile şi se constituie, de regulă pentru a apăra interese specifice de grup.
c) Organizaţiile de protecţie a consumatorilor, aparţin societăţii civile şi se
constituie pentru a apăra drepturile, şi interesele consumatorilor, cu tăria pe care le-o
conferă independenţa lor.

Principalele preocupări ale asociaţiilor pentru protecţia consumatorului

sunt :
 susţinerea intereselor consumatorilor pe lânga centrele de putere decizională,
pentru a se reglementa în concordanţa cu aceste interese ;
 formularea unor proiecte de reglementări, propunerea lor spre aprobare şi
susţinerea în faţa centrelor de putere.
 informarea consumatorilor asupra calităţii unor produse sau servicii, prin prin
publicarea rezultatelor testelor comparative ;
 informarea consumatorilor privind drepturile lor şi educarea acestora pentru a-i
familiariza cu practicile operatorilor economici;
 oferă consultanţă şi asistenţă tehnică sau juridică, gratuite, cel puţin membrilor
lor ;
 iniţiază acţiuni în justiţie, în interesul unor grupuri mai largi de consumatori,
pentru cauze comune.
Desigur cele descrise mai sus au nevoie, pentru a se manifesta, de existenţa unui cadru
legislativ, capabil să fixeze cât de clar cu putinţă, regulile.
În România cadrul legislativ de bază în domeniul protecţiei consumatorilor
cuprinde, în prezent, 14 reglementări (legi, hotărâri şi ordine). Pe lângă acestea mai există
aproximativ alte 50 de acte normative specifice, care se ocupă de acelaşi domeniu.
Recent cadrul legislativ de bază a fost complectat cu o nouă reglementare ptrivind
etichetarea produselor alimentare şi unele reguli de comercializare a alimentelor în vrac.
Pentru a crea o imagine de ansanblu asupra stării cadrului legislativ din România,
în acest domeniu, trebuie arătate şi principalele reglementări de bază care mai lipsesc :
 legea importurilor ;
 legea răspunderii producătorilor/ importatorilor pentru produsele puse pe piaţă ;
 legea reclamei şi publicităţii ;
 legea contractului standard [cadru] legea comerţului ;
 legea laptelui şi a produselor lactate ;
 legea viţei şi vinului ;
 legea berii şi a băuturilor alcoolice ;
 legea ambalajelor.

Cu toate acestea sistemul de protecţie a consumatorilor din România este

comparativ cu cel din ţările învecinate, cel mai avansat şi coerent în funcţionare, fiind
inspirat din modelele vest-europene. Direcţia în care trebuie acţionat în viitor este cea de
consolidare a asociaţiilor neguvernamentale, care în prezent nu
au înca foţa necesară pentru a actiona în toate domeniile de preocupare enumerate.

Consideraţii privind protecţia consumatorului în România,

în relaţie cu certificarea produselor alimentare convenţionale şi ecologice

Între cele doua domenii de activitate - protecţia consumatorilor şi certificarea

produselor - cu preocupări distincte există zone de interes comun chiar de interferenţe, pe
care ne propunem să le obiectivăm.
 Este clar că aceste activităţi au un factor comun şi anume consumatorul de
produse şi servicii.
În raport cu definiţia dată, de legislaţia româna actuală, consumatorului, ca fiind
persoană fizică în calitatea sa de ultim beneficiar al unui produs sau serviciu, găsim
explicaţia pentru care în jurul unui subiect străvechi s-au construit relativ recent teorii,
sisteme chiar filozofii şi respectiv mecanisme, structuri sau chiar foruri internaţionale.
Înainte să devină o ”instituţie” consumatorul a existat anonim şi nebăgat în seamă
în toate tipurile de societate cunoscute. Ceea ce i-a conferit importanţa actuală a fost
neândoielnic mecanismul economic dezvoltat în cadrul societăţii capitaliste.
Când cererea şi oferta erau relativ echilibrate, iar concurenţa nu se manifestă,
producătorii se mulţumeau să asigure calitatea bunurilor manufacturate prin autocontrolul
meşteşugarului sau muncitorului, iar consumatorul era înca un spectator căruia i se
acorda puţină atenţie.
Când în aceleaşi condiţii, complexitatea bunurilor a crescut, producătorii au
simţit nevoia unei structuri specializate capabile să preia sarcinile specifice ale operaţiilor
de control. A apărut controlul tehnic de calitate, ca structură subordonată procesului de
fabricaţie, s-au dezvoltat metode tehnici şi proceduri de control, toate într-o continuă
evoluţie, economică, ştiinţifică şi tehnologică
Fară a părăsi domeniile clasice de atragere, cum ar fi reclama sub toate formele
fără a abandona structurile specializate în controlul tehnic al calităţii,
s-a constatat, în această escaladare a competiţiei, necesitatea formării unor mecanisme
capabile să ridice nivelul de încredere al cumpărătorilor potenţiali în calitatea produselor.
S-a declanşat, de fapt, copetiţia pentru câştigarea consumatorilor la nivel
individual.
În acest fel s-a ajuns la conceptul de sistem de asigurare a calităţii, ca instrument
persuasiv de creştere a nivelului de încredere într-o anumită marcă, într-un anumit
produs, proces sau serviciu.
S-au creat organisme neutre, cu funcţii specializate, au apărut instituţii suprastatale
cu rol de legiferare tehnică su juridică s-au reglementat legal domenii de activitate
economică, iar tot acest efort se face în mod declarat şi neechivoc pentru binele şi
confortul consumatorului.
 Toate aceste preocupări, reale şi incontestabile se petrec în sfera producătorului,
care sigur recunoaşte că este intens preocupat de satisfacerea deplină a cerinţelor
exprimate şi specificate, cu scopul ca produsul sau serviciul
său să se apropie cât mai mult, dacă se poate chiar să satisfacă integral, asteptările
consumatorului.
Atunci de ce mai este necesar ca acest puternic suveran, consumatorul, să fie
protejat când achizitionează un produs sau un serviciu de pe piaţă.
În fine de ce în marea majoritate a statelor europene - şi nu numai s-au creat
organisme neguvernamentale în acest scop ?
O enumerare a cauzelor nu urmăreşte epuizarea lor ci, doar o erarhizare, fie şi
subiectivă a importanţei acestora.
1. Producătorii de bunuri şi servicii nu sunt juridic obligaţi să adopte soluţia
implementării unui sistem de asigurare a calităţii în organizaţiile lor, decât dacă
acţionează într-un domeniu reglementat legal care, în ţările Vest-Europene cele mai
dezvoltate economic, reprezintă doar între 5-10% din activitatea economica tendinţa fiind
de crestere.
În asemenea condiţii este clar că o seamă de produse sau servicii, provenite chiar
din ţările în care noul sistem este adoptat, sunt realizate la un nivel de încredere - cu
privire la calitatea lor - suficient de scăzut pentru a justifica necesitatea protejării
consumatorilor.
La acestea se adaugă faptul că foarte multe ţări nu şi-au manifestat voinţa politică,
juridică şi tehnica de a edifica sisteme proprii naţionale, pentru cer-tificarea produselor şi
sistemelor sau pentru acreditarea laboratoarelor.
În contextul liberalizării internaţionale a comerţului şi al diminuării restricţiilor de
toate felurile, puse în calea circulaţiei libere a mărfurilor, devine şi mai evidentă
necesitatea protecţiei consumatorilor.
2. Indiferent de contextul economic, legislativ sau de oricare altă natură din orice
ţară, există o disproporţie evidentă de forţă între un consumator, mai ales că persoana
fizică - cum este definit în România - şi organizaţiile economice cu care ar putea ajunge
într-un conflict de interese.
 3. Pentru a tempera tendinţa oricărei organizaţii economice, conştiente de forţa
sa, de a abuza, în relaţiile cu consumatorii, de acest avantaj este necesară o definiţie cât
mai amănunţită a regulilor prin stabilirea drepturilor fundamentale ale consumatorilor si
obligaţiilor agenţilor economici, reglementând acest domeniu.
Dacă toate acestea sunt necesare, atunci se impune supravegherea modului în care
regulile fixate se respectă.
Supravegherea poate fi asigurată de societatea civilă prin organizarea în structuri
adecvate, ceea ce reclamă sprijin financiar din partea statului, cel puţin în fazele
incipiente. Acest scop poate fi atins şi prin înfiinţarea de organisme guvernamentale cu
rol de protecţie.
În România, la edificarea sistemului de protecţie a consumatorilor a trebuit să se
ţină seamă de o serie de factori reali, care influenţează viaţa socio-economică.
Deşi numeric asociaţiile, federaţiile şi confederaţiile pentru protecţia
consumatorilor asigură un echilibru cu organismele statului având acelaşi rol, deşi în
Consiliile consultative pentru protecţia consumatorilor, reprezentanţii lor au calitatea
unora dintre vicepresedinţii birourilor executive, putând influenţa acţiunile şi activităţile
organismelor guvernamentale, totuşi în plan practic, al efectelor şi atingerii scopului,
există încă o disproporţie care le defavorizează.
Sistemul instituţional actual în domeniul protecţiei consumatorilor cuprinde la
nivelul administraţiei publice locale, centrale şi al ministerelor un număr de 19 organisme
cu răspunderi în acest sens.
În contextul temei supuse consideraţiilor, două sunt organismele care interesează
şi anume :
 Institutul Român de Standardizare, care este organismul guvernamental abilitat
de statul român să edifice sistemul naţional de certificare a produselor şi
sistemelor calităţii şi pe ce-l de acreditare a laboratoarelor, acţiune din care ar fi
urmat să apară o serie de organisme neutre de certificare, acreditare, evaluare,
auditare sau pregătire auditori, acreditate la rândul lor şi notificate de către IRS ca
organisme neutre care au întrunit criteriile impuse de normele metodologice
ISO/EN, specifice;
  Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, instituţie guvernamentală, având ca
obiect de activitate realizarea strategiei şi obiectivelor guvernamentale în
domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor legitime ale
consumatorilor.

Una din principalele căi legale prin care Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor
poate concretiza în planul operativ, al acţiunii, sarcina de coordonare al politicilor de
protecţie, o reprezintă HG nr. 757/1995, care cuprinde procedurile de declanşarea
colaborării oficiului cu oricare din celelalte organisme cu funcţie de protecţie a
consumatorilor.
Cadrul legislativ al domeniului de protecţie al consumatorilor este numai în linii
generale trasat şi necesită încă reglementări specifice, dintre care unele se află în stadiul
de proiect, iar altele mai necesită timp pentru a fi schitate de exemplu legile viei şi
vinului, berii şi băuturilor alcoolice. Legea laptelui şi produselor lactate ori, legea
răspunderii producătorului şi importatorului pentru produse puse în circulaţie pe piaţă.
În prezent, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor resimte în activitatea proprie o
serie de efecte negative, care se datorează întârzierii înregistrate în edificarea sistemului
naţional de certificare şi acreditare.
În consecinţă, operatorii economici profită, în dauna intereselor consumatorilor,
de situaţia astfel creată şi se sustrag, fără posibilitate de sancţionare, de la asumarea
formală a obligaţiilor ce le revin.
Iată un important domeniu de interferenţă între structurile care asigură protecţia
pe piaţă a consumatorilor şi cele care trebuie să facă acelaşi lucru, dar la nivelul
organizaţiilor economice.
O altă zonă de interes comun o reprezintă normarea tehnică a activităţilor
economice, mai exact problema standardelor române obligatorii, a căror prelucrare,
elaborare şi editare se face sub egida Institutului Român de Standardizare, prin comitetele
tehnice de specialitate.
Deşi în prezent, din punct de vedere formal, situaţia este mulţumitoare, existând
suficiente domenii economice, de interes pentru produsele de consum, care sunt
reglementate şi prin standarde obligatorii, din punct de vedere calitativ, adică al
conţinutului armonizat cu standardele obligatorii din ţările comunitare, starea de fapt este
aceea de fază incipientă.
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor resimte negativ situaţia actuală, deoarece
îi lipseşte un important instrument de lucru, reprezentat de valorile limită, minime sau
maxime admisibile pentru o serie de parametrii, substanţe sau compuşi a căror depăşire
devine periculoasă pentru viaţa, sănatate sau securitate şi care ar trebui să fie indicaţi în
standardele române obligatorii, acoperind astfel o bună parte dintr-o zonă importantă a
ariei de preocupări faţă de protecţia consumatorilor.
În fine, o a treia interferenţă şi legatură este aceea că organismele angrenate în
protejarea consumatorului pe piată, primesc un ajutor incontestabil şi direct de la
organizaţiile neutre din cadrul sistemului naţional de certificare şi acreditare, întrucât
nivelul crescut de încredere, într-un produs certificat de o terţă parte sau faţă de un raport
de incercări emise de un laborator acreditat, se reflectă nu numai în conştiinţa
consumatorului, ci este perceput ca atare şi de organele abilitate să supravegheze pe piaţă
calitatea produselor şi serviciilor.
În pofida unor disfuncţionalităţi sau întârzieri de moment, dintre care câteva au
fost arătate, se conturează de la sine concluzia că cele două structuri instituţionale, cea a
sistemelor de asigurare a calităţii în sfera producţiei a bunurilor şi serviciilor şi cea de
protecţiea consumatorilor, în sfera comercializării pe piaţă, au de fapt un ţel comun, faţă
de un subiect comun, fiecare urmărind atingerea unui scop pe căi specifice.
Deşi este riscant să se exprime judecăţi tranşante asupra viitorului, răspunsul nu
poate fi decât negativ. Există domenii, ca cel al sanătăţii publice, al igienei produsului sau
spaţiilor de producţie, al prevenirii transmiterii de boli de la animale la om, al securităţii
fizice sau altele, în care nu se poate renunţa la supraveghere şi protecţie deoarece, nici cel
mai sigur sistem nu poate fi suficient de sigur, în raport de consecintele posibile.
Ceritificarea produselor ecologice
În anul 2003 luna mai s-a înfiintat primul organism de inspectie şi certificare
românesc "Ecoinspect" cu sediul la Cluj Napoca, str.Horea nr.75, pentru crearea unui
sistem de agricultură ecologică similar cu cel comun.
 Termenul "ecologic" utilizat în ordonanţa de urgenţă şi în prezentele norme
metodologice este similar cu termenii: "biologic", "organic" sau cu combinaţiile acestora:
"organo-biologic", "bioorganic".
Agricultura ecologică constituie un sector pentru care România are mari
oportunităti de dezvoltare fiind un instrument important în conservarea naturii şi
revitalizarea spaţiului rural. Procesului de armonizare a legislatiei naţionale cu legislaţia
comunitară (Reg.Consiliului (CEE) nr.2092/91) s-a încheiat în anul 2003.

Producţia ecologică, în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă

obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în
conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă,
care respectă standardele, ghidurile şi caietele de sarcini naţionale şi sunt atestate de un
organism de inspecţie şi certificare înfiinţat în acest scop.
Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea unor sisteme agricole
durabile, diversificate şi echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale şi
sănătateaconsumatorilor.
Metodele de producţie ecologică utilizate în obţinerea produselor menţionate la
art. 2 alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) respectarea principiilor producţiei ecologice;
b) neutilizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, pesticide, materiale furajere,
aditivi alimentari, ingrediente pentru prepararea alimentelor, substanţe folosite în
alimentaţia animalelor, substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, produse pentru
curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor pentru animale şi de alte produse, decât a
acelor produse permise să fie folosite în agricultura ecologică;
c) folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode de producţie
ecologică.
Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt:
- eliminarea oricărei tehnologii poluante;
- realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor, în cadrul cărora rolul principal îl
deţin rasele, speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate;
- susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului;
- integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi produselor din
plante;
- utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în
mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile;
- aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru creşterea
animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor.
Conversia producţiei convenţionale la cea ecologică va avea în vedere realizarea
unui agrosistem viabil şi durabil. Întreaga unitate, fermă sau o parcelă din fermă,
incluzând creşterea animalelor, trebuie să fie transformată în concordanţă cu standardele
ecologice naţionale şi internaţionale într-o anumită perioadă.
Durata perioadei de conversie va fi de:
- 2 ani pentru culturile de câmp anuale;
- 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii;
- 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;
- 12 luni pentru vite pentru carne;
- 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;
- 12 săptămâni pentru animale de lapte;
- 10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă sau carne, cumpărate la vârsta de 3
zile;
- 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.
Organismele de inspecţie şi certificare, cu aprobarea A.N.P.E., pot, în cazuri
speciale, să prelungească sau să reducă durata perioadei de conversie.
Regulile detaliate privind principiile producţiei ecologice pentru plante şi produse
din plante, animale şi produse animaliere, apicultură şi produse apicole, precum şi lista
cuprinzând produsele permise să fie utilizate în agricultura ecologică, ingredientele şi
metodele de prelucrare care pot fi utilizate în prepararea alimentelor vor fi aprobate prin
normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
În stabilirea regulilor de producţie prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă s-a
avut în vedere respectarea principiilor producţiei agroalimentare ecologice cuprinse în
Reglementarea Consiliului Europei (CEE) nr. 2092/91 din 24 iunie 1991 şi în
amendamentele la aceasta, Reglementarea Consiliului Europei (CE) nr. 1804/99 din 19
iulie 1999, precum şi în reglementările Federaţiei Internaţionale a Mişcărilor pentru
Agricultura Organică (IFOAM).
Etichetarea produselor ecologice se face în conformitate cu reglementările
legale în vigoare. Eticheta indică în mod obligatoriu următoarele:
a) numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
b) denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică
utilizată;
c) numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;
d) condiţiile de păstrare;
e) termenul minim de valabilitate;
f) interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături
de alte produse.

Etichetele vor cuprinde o siglă specifică produselor ecologice controlate,

înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, emisă şi aplicată pe baza
sistemului de certificare, indicând că produsul respectiv este conform cu regulile de
producţie ecologică.
Este interzis ca pe etichetă să apară alte menţiuni în afara celor prevăzute la alin.
(1).
Regulile specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice,
armonizate cu reglementările Uniunii Europene, vor fi aprobate prin ordin al ministrului
agriculturii şi alimentaţiei.
Orice operator de produse agroalimentare ecologice trebuie să înregistreze această
activitate la A.N.P.E. şi să se supună controlului unui organism de inspecţie şi certificare
acreditat.
Înregistrarea de către A.N.P.E. a operatorilor de produse agroalimentare ecologice
se va face pe baza unei notificări a acestora, care va cuprinde următoarele menţiuni:
- numele şi adresa operatorului;
- amplasarea incintelor şi a parcelelor unde se desfăşoară operaţiunile;
- natura operaţiunilor şi a produselor;
- angajamentul operatorului pentru efectuarea operaţiunilor în conformitate cu
prevederile art. 4, 5, 6 şi 9. În cazul unităţilor/fermelor de producţie operatorul va
indica data la care încetează cultivarea produselor a căror utilizare pe parcelele
respective nu este compatibilă cu prevederile art. 4 şi 5;
- numele organismului de inspecţie şi certificare la care operatorul se înregistrează
pentru inspecţia unităţii/fermei sale.
Sistemul de inspecţie şi certificare
Inspecţia şi controlul operatorilor de produse agroalimentare conform art. 2 alin.
(1) se vor face de organisme de inspecţie şi certificare - persoane fizice şi juridice din
sectorul public şi privat - acreditate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin
A.N.P.E.
Cerinţele de inspecţie şi măsurile de precauţie în cadrul programului de inspecţie,
precum şi condiţiile de acreditare a organismelor de inspecţie şi certificare se stabilesc
prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
Organismele de inspecţie şi certificare trebuie să respecte cu stricteţe
confidenţialitatea datelor, a procedeelor tehnologice, a reţetelor şi a operaţiunilor
efectuate de operatorii de produse agroalimentare.
Pe produsele care au fost supuse sistemului de inspecţie şi certificare poate apărea
menţiunea "Agricultura ecologică Ecorom - Sistem de control RO", în următoarele
condiţii:
a) au fost obţinute prin metodele de producţie ecologică prevăzute la art. 4 şi sunt
etichetate cu respectarea prevederilor art. 6;
b) au făcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie, preparare şi
comercializare. Pentru producţia animalieră inspecţiile se vor efectua în toate stadiile
de producţie, sacrificare, tăiere şi până la vânzarea către cumpărător;
c) au fost produse sau preparate de operatori de produse agroalimentare care au fost
supuşi controlului de către organismele de inspecţie şi certificare acreditate;
d) sunt ambalate şi transportate la punctul de comercializare în ambalaje închise.

Persoanele fizice şi juridice care produc, prepară, importă/exportă şi/sau

comercializează produse agroalimentare ecologice, denumite în continuare operatori, sunt
obligate să respecte prevederile ordonanţei de urgenţă şi ale prezentelor norme
metodologice.
Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice, denumită în continuare A.N.P.E.,
asigură respectarea prevederilor legale specifice şi controlul privind metodele de
producţie ecologică a produselor agroalimentare ecologice conform dispoziţiilor art. 2
alin. (3) din ordonanţa de urgenţă.
Organizarea sistemului national de control în agricultura ecologică va asigura
tarife accesibile de certificare pentru producători, care vor determina cresterea pieţei
produselor agroalimentare ecologice românesti la preţuri accesibile pentru consumatori.
Astfel, pentru grâu si leguminoase alimentare se acordă sprijin pentru producătorii
din agricultura ecologică în valoare de 21 miliarde lei şi în sectorul de producţie
animalieră, pentru productiile de carne în viu şi pentru ouă, în valoare de 5 miliarde lei.
Toate aceste măsuri au condus la triplarea suprafeţelor cultivate după modul de
producţie ecologică, ajungând la 57.200 hectare în anul 2003, fata de 17.438 hectare
cultivate în anul 2000.
Deoarece piaţa internă de produse ecologice este în formare, 95 % din produsele
ecologice de origine vegetală au fost exportate pe pieţele din Germania, Elvetia, Olanda
şi Italia, unde cererea de astfel de produse este în creştere. Produsele exportate sunt:
cereale, oleaginoase şi proteice, fructe de pădure, plante medicinale, miere de albine şi
telemea de oaie.
Căi şi mijloace de influenţare a opiniei consumatorilor în România
Consumatorii sunt, de fapt, cumpărătorii de produse şi servicii.
În raport cu această definiţie pot fi consideraţi consumatori şi persoanele juridice
(firmele) angrenate în acţiuni de producţie sau comerţ, care utilizează în propriile lor
activităţi organizate, mai ales produse, dar şi servicii sau procese, ca materii prime, piese
şi subansamble, logistică, etc. pe care le integrează în produse, servicii sau procese mai
complexe.
În legislaţia română definiţia dată consumatorului restrânge sfera de aplicabilitate
numai la persoana fizică, în calitatea sa de ultim beneficiar al unui produs sau serviciu.
Adoptând sensul mai restrâns al definiţiei, legiuitorul a avut în vedere câteva
considerente corecte şi anume :
 Agenţii economice au la dispoziţie alte căi de protecţie, cum sunt clauzele
contractuale, prevederile codului comercial şi civil pentru acte şi fapte de comerţ, precum
şi putere financiră proprie pentru a declanşa şi susţine acţiuni legate de autoprotecţie.
Totuşi, această abordare are şi puncte slabe, deoarece excluzând persoanele
juridice pot apare factori perturbatori ai calităţii produselor sau serviciilor, realizate într-
un lanţ al relaţiilor economice, în care calitatea unei materii prime influenţează produsul
finit, realizat spre a fi oferit tocmai consumatorului definit ca ultim beneficiar. Prin
aceasta toate consecinţele negative, cumulate în produs sau serviciu, pe parcursul
realizării lui, se vor manifesta la ultimul beneficiar – cel care trebuie protejat.
Aceste aspecte nu sunt, pe termen mediu şi lung, atât de grave cum par, deoarece
într-o economie sănătoasă şi stabilă se manifestă o serie de factori corectivi importanţi şi
anume :
Concurenţa, care îi determină fundamental pe producători să acorde atenţie
calităţii materiilor prime, materialelor, pieselor aprovizionate, ca şi produselor sau
serviciilor ce rezultă ;
Sistemele de asigurare a calitatii si de certificare a produselor/ serviciilor
contribuie substantial la cresterea performantei si a nivelului de incredere din partea
consumatorilor ;
Raportul stabil între preţ şi calitate, influenţat de concurenţa liberă şi raportul
cerere-ofertă, devine un element principal de orientare a consumatorilor pe piaţă.
De aceea definiţia consumatorului, aşa cum a fost ea adoptată în România, este
corectă şi comportă un grad mărit de risc numai pe termen scurt, până ce mecanismele
descrise vor începe să funcţioneze.
Chiar dacă piata romanească de produse şi servicii nu este la fel de bogată şi
dezvoltată ca pieţele altor ţări, căile prin care producătorii, importatorii şi vânzătorii
încearcă să influenţeze opinia consumatorilor sunt aceleaşi.

ARMONIZAREA CADRULUI JURIDIC SI INSTITUTIONAL

DIN TARA NOASTRA CU CEL AL UNIUNII EUROPENE
 Faţă de preocupările continue ale Uniunii Europene pentru armonizarea legislaţiei
şi a cadrului instituţional în domeniul protecţiei consumatorilor, fiecare stat membru
precm şi stalele care aderăm la Uniunea Europeană,doresc şi încearcă să-şi consruiască o
legislaţie adegvată, să creeze un cadru instituţional menit, care să răspundă cerinţelor în
domeniu.
În acest contest, se porneşte de la ideea, aproape unanim acceptată, că legislaţia
Uniunii Europene se constituie într-un cadru juridic comun, pe care fiecare stat aspirant
trebuie să-l adopte înainte de aderare sau, cel mai târziu , odată cu aderarea la Uniunea
Europeană.
Prin măsurile adoptate, România urmăreşte să combine tranziţia la economia de
piaţă cu adptarea legislaţiei comunitare în domeniul protecţiei consumatorilor,
considerând că o asemenea armonizare alături de crearea cadrului instituţional adegvat,
constitue elemente de primă importanţă ale tranziţiei. In acest sens, potrivit prevederilor
Cartei Albe şi ale Acordului European de Asociere a României la Uniunea Europeană, a
fost adoptat ’’
Programul Naţional de armonizare legislativă a Pieţei interne ’’. Programul cuprinde
pentru domeniul protecţiei consumatorilor, reglementările europene
(directivele) ce sunt avute în vedere la armonizarea legislaţiei româneşti, reglementările
deja existente precum şi calendarul armonizării.
Adoptarea şi armonizarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor
presupune, în concepţia Programului, realizarea unui minim de condiţii referitoare în
principal la :
a) garantarea pentru consumatori a drepturilor lor fundamentale, aşa cum sunt ele
recunoscute prin programele de acţiune comunitare în favoarea consumatorilor, adoptate
încă din anul 1975 ;
b) crearea unor structuri instituţionale corespunzătoare, care să răspundă la
problemele consumatorilor ;
c) crearea unor structuri consultative, generale sau specifice, pe sectoare, care să
reprezinte interesele consumatorilor şi să asigure participarea acestora la procesul
decizional ;
 d) dezvoltarea programelor de informare şi de educare, care să conducă la creşterea
posibilităţilor de avertizare a consumatorilor ;
e) punerea la dispoziţia consumatorilor a unor mecanisme eficiente cu scop
reparatoriu, care să le permită ca aceste drepturi să devină afective ;
f) promovarea şi sprijinirea dezvoltării organizaţiilor cu caracter privat al
consumatorilor .

Potrivit calendarului armonizării-reglementările urmează să fie adoptate în două

faze, delimitate de anul 1997- au fost deja elaborate o serie de acte normative ce vizează
în principal :
 combaterea practicilor abuzive care pot afecta drepturile şi interesele
 consumatorilor ;
 căile şi modalităţile de îmbunătăţire a calităţii produselor şi serviciilor ;
 ameliorarea dezechilibrului existent pe piaţă între puterea de apreciere, negociere
şi înţelegere a consumatorului individual, pe de o parte şi cea a producătorului,
vânzătorului sau prestatorului de servicii, pe de altă parte ;
 creşterea responsabilităţii şi corectarea comportamentului abuziv al agenţilor
economici în raporturile cu consumatorii ;
 informarea completă, corectă şi precisă a consumatorilor privind produsele şi
serviciile pe care aceştia doresc să le achiziţioneze.

Cu titlu de exemplu , amintim în acest sens Ordonanţa Guvernului nr.31/1995

privind reglementarea regimului de producere, circulaţie şi comercializare a produ-selor
farmaceutice, Ordonanţa Guvernului nr.42/1995 privind producţia de produse alimentare
destinate comercializării, Hotărârea Guvernului nr.394/1995 privind înlocuirea,
remedierea sau restituirea contravalorii produselor ce prezintă deficienţe de calitate,
Hotărârea Guvernului nr.19/1996 privind organizarea şi funcţionarea pieţelor
agroalimentare, târgurilor şi a oboarelor etc.

Preocupările forumurilor legislative şi executive privind reglementarea şi

armonizarea cadrului juridic şi instituţional din domeniului protecţiei consumatorilor cu
cel adoptat de Uniunea Europeană şi de ţările membre ale acestuia,continuă, cu realizări
notabile în domeniu astfel :
a ) în domeniul securităţii generale a produselor, prin Ordonanţa nr.21/1992
privind protecţia consumatorilor, aprobată prin Legea nr.11/1991 s-a creat cadru juridic şi
instituţional în vederea amortizării legislaţiei
româneşti cu prevederile Directivei Consiliului 92/59/EEC.
b) au fost armonizate prevederile în domeniu cu legislaţia Uniunii Europene
privind securitatea jucăriilor (Directiva 93/68/EEC) denumirea produselor textile
(Directiva 87/140/EEC) sau cosmetice (Directiva 94/82/EEC) au fost adoptate
reglementări legale privind armonizarea legislaţiei privitoare la reclama înşelătoare,
creditul de consum, clauzele înşelătoare ale contrctelor consumatorilor, indicarea
preţurilor produselor alimentare, condiţiile de călatorii, vacanţe şi turism.

CONCLUZII

Consumatorul, ca fiind o persoană ce dobândeşte, utilizează ori consumă produse

obţinute de la agenţii economici sau care beneficiază de serviciile prestate de aceştia, are
o serie de drepturi definite de organizaţia mondială a consumatorilor :
Dreptul la satisfacerea cerinţelor esenţiale de viaţă,
Dreptul la siguranţă,
Dreptul de a fi informat etc. care sunt frecvent încălcate.
Aceste încălcări sunt determinate de o serie de cauze :
 Comercializarea de produse care prezintă abateri de la caracteristicile calitative
sau care pot pune în pericol viaţa ;
 Sănătatea sau securitatea consumatorilor ;
 Comercializarea de produse falsificate sau contrafăcute ;
 Păstrarea şi depozitarea produselor destinate comercializării în condiţii care nu
asigură menţinerea caracteristicilor de calitate ale acestora ;
 Comercializarea produselor cu elemente de identificare incomplete ;
  Prezentarea prin publicitate, în prospecte, cataloage, massmedia etc. a altor valori
ale caracteristicilor produselor sau seviciilor, decât cele reale.

Pentru ca drepturile consumatorilor să nu mai fie încălcate, există protecţia

consumatorilor.
Protecţia consumatorilor, ca fiind o componentă de bază a programelor de
protecţie socială, reprezintă un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau
privată destinate a asigura şi ameliora continuu rspectarea drepturilor consumatorului.
Aşa cum am enunţat mai sus, s-au definit următoarele drepturi ale consumatorilor :

 Drepturi la satisfacerea cerinţelor esenţiale de viaţă - drepturi la bunuri şi

servicii care garantează supravieţuirea.
 Dreptul la siguranţă – dreptul de a fi protejat împotriva produselor,
proceselor sau serviciilor care pun în pericol sănătatea sau viaţa
oamenilor.
 Dreptul de a fi informat – dreptul de a avea elemente necesare de a lua o
decizie ; pentru a face o alegere.
 Dreptul de a fi protejat impotriva informaţiiei, publicitătii, etichetării, sau
altor practici frauduloase, înşlătoare sau false.
 Dreptul de a alege – adică dreptul de a avea acces la o varietate de produse
şi servicii, la preţuri stabilite pe baza concurenţei.
 Dreptul de a fi ascultat – se refuză la posibilitatea
consumatorilor de a-şi exprima nemulţumirile legitime
referitoare la bunuri şi servicii şi la conditiile de cumpărare ale
acestora.
 Dreptul la despăgubire – cuprinde dreptul rezolvării echitabile a
revendicărilor justificate.
 Dreptul la educare – dreptul de a obţine cunoştinţele şi
abilităţile prime care se formează unui consumator informat.
 Dreptul la un mediu ambiant sănătos - dreptul la un mediu
natural care să îmbunătăţească ceea ce se defineşte drept
 «calitatea vieţii ».

Prima etapa în elaborarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor în

România a constituit-o Ordonanţa Guvernamentală nr. 21/1992 aprobată prin legea nr.
11/1994 şi modificată prin legea nr. 178/1998 inspirată din principii directoare ale ONU,
Ordonanţa guvernamentală nr.21/1992 prezintă drepturi fundamentale ale consumatorilor
şi asigură cadrul legal în acest domeniu. Pe de alta parte, sunt stabilite obligaţiile care
revin agenţilor economici, privind calitatea produselorşi serviciile destinate
comercializării. Calitatea produselor şi serviciilor destinate comercializării.