Sunteți pe pagina 1din 1

Cerscuze de intarziere

In articolele Legii Nr. 265 din 28-07-2006 privind protecţia animalelor folosite în scopuri experimentale


sau în alte scopuri ştiinţifice, se observa clar stipulate principiile celor 3 R (descrise de W. Russell si
R.Burch) .

In punctele (3) Condiţiile de mediu în care animalele de experienţă sînt crescute, întreţinute sau folosite
se vor controla zilnic. (4) Starea de sănătate şi de confort a animalelor de experienţă va fi observată de o
persoană competentă, calificată în prevenirea durerilor sau evitarea suferinţei, chinurilor ori
invalidităţilor. (5) Eliminarea cît mai rapidă a oricăror deficienţe sau suferinţe descoperite se va efectua
conform unor planuri de intervenţie aprobate de către autoritatea naţională competentă.

De asemenea necesitatea experimentului si metodele folosite sunt supravegheatae de catre


Inspectoratul Veterinar de Stat si experţii Comisiei de etică. Iar in cazul în care există o altă metodă
ştiinţifică de obţinere a aceloraşi rezultate ce nu prevede folosirea de animale, experimentul nu va fi
autorizat.

(3) Cînd se stabileşte realizarea unui experiment, alegerea speciilor va face obiectul unei evaluări atente
şi, dacă este cazul, va fi explicată Inspectoratului Veterinar de Stat.

La selectarea tipului de experiment ce urmează a fi folosit, se va ţine seama şi se va da preferinţă


experimentelor care folosesc un număr minim de animale, care implică animale cu sensibilitate
neurofiziologică scăzută, care provoacă cea mai slabă durere, suferinţă sau invaliditate şi care conduc la
rezultate satisfăcătoare.

Experimentele cu animale sălbatice se vor efectua numai în condiţiile specificate la art.4.

(4) Toate experimentele trebuie stabilite astfel încît să se evite chinuirea animalelor de experienţă,
durerile şi suferinţele nejustificate ale acestora, în conformitate cu prevederile art.9 şi 10.

Articolul 9. Folosirea anesteziei în experimente

Articolul 10. Măsuri de protecţie a animalelor folosite în experimente

S-ar putea să vă placă și