Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caracterizare Apostol Bologa
Caracterizare Apostol Bologa
Apostol Bologa
Câteva dintre aceste procedee sunt autoanaliza, sau monologul interior, ca principală
modalitate de analiză a psihologiei personajului: “Am pierdut pe Dumnezeu” , vorbele
personajului ce se constituie în mărturisiri ale propriilor concepții "Lege, datorie, jurământ ...
sunt valabile numai până în clipa când iți impun o crimă față de conștiința ta ”, caracterizarea
făcută direct de către naratorul omniscient : “Bologa se făcuse roșu de luare-aminte și privirea
i se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii ca niște ciocane, și casca îi strîngea
țeasta ca și cum i-ar fi fost mult prea strâmtă și îndesată cu sila.” Toate aceastea împreună cu
armonizarea naturii sumbre, mohorâte cu zbuciumul dramatic din conștiința personajului
conturează un personaj realist modern, imposibil de caracterizat succint, prin complexitatea
trăirilor și tumultul conștiinței.
Fiind student la Facultatea de Filozofie, Bologa cauta certitudini în știință, care crede
că îi poate oferi "un adevăr absolut", ce l-ar putea lămuri pe deplin. Își formeaza aici anumite
principii asupra vieţii, considerând că "omul singur nu e cu nimic mai mult decât un vierme".
Conceptia despre viață formată îi impune opinia care i se va zdruncina din temelii mai târziu:
"Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile”. Bologa se inroleaza in armată ca rezultat al unei
mândrii specifice tinereții, sustinand ideea că "razboiul este adevaratul izvor de viata si cel
mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai
primejdia ii oteleste sufletul".
Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci
cand, asistând la executarea sublocotenentului ceh Svoboda, este surprins de privirea
condamnatului: “ Obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui
rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea
cealaltă…”. La început, această privire îl infricoșează pe Bologa, însă mai târziu " simți
limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge in inima ca o imputare dureroasă..".
Atitudinea lui Svoboda îl fascineaza pe Bologa si-i provoaca un puternic dezechilibru interior.
Apostol nu intelege lumina din ochii cehului si incearca sa-si restabileasca echilibrul
constiintei, apeland la conceptiile sale ce parusera solid inradacinate.
Relatarea lui Klapka despre padurea spanzuratilor ii zguduie lui Apostol Bologa toate
conceptiile formate pana atunci in constiinta sa, schimbandu-i radical opinia asupra existentei
obiective. Noua viziune impune certitudinea ca "nimic nu e mai presus de om, că omul este
centrul universului”. Conceptiile protagonistului se clatină puternic și el iși dă seama că ceea
ce gândise rămâne o simplă formulă neroadă, de care acum era jenat.
Dezertarea lui Apostol Bologa, considerată a fi echivocă, ridică mai multe semne de
întrebare privind competențele acestuia îm domeniul războiului. Bologa simte dorinta
nestapanita de a-și explica framântarile care-i determinaseră dezertarea, de a-i face pe cei din
jur să înțeleagă tulburarea sa sufletească. Fiind condamnat la spânzurare, refuza cu
incapatanare sa fie aparat de Klapka, care încearcă din răsputeri sa-l trezească la realitate:
„Numai un om nebun își vâră gâtul în laț, când viața îi surâde și îi făgăduie ște...E ști dator să
trăiești!”. Cu sufletul inundat de iubire, Bologa ignoră sfaturile pline de înțeles ale lui Klapka,
impunîndu-și o nouă credință în ceea ce există și în ceea ce nu fusese încă descoperit: „Cine
știe dacă dincolo de moarte nu e adevărata viață? [...] Iubirea îmi ajunge, căci iubirea
îmbrățișează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. Cu iubirea în suflet poți
trece pragul morții, căci ea stăpânește și dicolo,pretutindeni, în toate lumile existente și
inexistente ”.
Bologa își găsește astfel sfârșitul ca un erou al patriei, din dragoste pentru propriul neam,
pentru dreptate și mai ales pentru adevăr și triumful valorilor morale umane. Tragismul
eroului constă tocmai în destabilizarea sa evidentă ca și principală consecință a luptei
permanente cu sine însuși, deoarece el nu poate ieși din propria dilemă existențială decât prin
moarte, asemenea eroilor tragediilor antice.
Guler Bianca
Clasa a X-a B