Eseu

Privire proprie asupra justiției penale în RM

Realizat: Corman Mihail

Drepturile omului reprezintă o instituţie constituţional juridică

necesară oricărui stat de drept democratic şi modern, care are drept
obiectiv prioritar alinierea la normele şi cerinţele europene, urmărind
scopul integrării în comunitatea europeană. Statul contemporan se afirmă
ca o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, această îndatorire
avînd un caracter juridicointernaţional şi constituţional.
Eficienţa unui sistem de justiţie penală într-un stat este apreciat în
primul rînd după nivelul respectării drepturilor omului, nivelul
profesionalismului actorilor implicaţi în acest sistem şi după impactul
efectiv al sistemului asupra societăţii. Orice pedeapsă din acest sistem are
drept scop şi prevenirea săvîrşirii unor noi infracţiuni, ceea ce presupune
o individualizare adecvată a reacţiei sociale la faptele prejudiciabile
prevăzute de legea penală. Datele obţinute pot fi utile pentru eleborarea
unor strategii în reforma justiţiei penale.
Procesul penal ca şi oricare activitate umană este supusă erorilor.
Fără îndoială că cea mai mare eroare care poate fi comisă în cadrul justiţiei
penale este cea de a condamna o persoană nevinovată. Cu toate că practic
este imposibil de stabilit cu certitudine numărul acestor cazuri în diferite
cercetări făcute în privinţa acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost
stabilit că ulterior de la 12 la 18 procente din cei care au pledat vinovat au
negat vinovăţia lor. În cercetările făcute de Baldwin şi McCovile acest
procent a atins cifra de 27,3 la sută. Aceste cifre nu pot fi luate ca absolut
corecte deoarece nu se poate spus cu certitudine că toate aceste persoane
au fost sincere. Tomin relatează despre mai multe cazuri cînd persoane
nevinovate au fost pedepsite, chiar cu aplicarea pedepselor maxime.
În practica de zi cu zi se întîmplă deseori că inculpaţii
intimidează, ameninţă cu violenţa sau chiar întreprind acte de violenţă
pentru a împiedica martorii să facă declaraţii contra lor, astfel încît luarea
măsurilor de protecţie a securităţii corporale a victimelor/martorilor are o
importanţă crucială pentru aceştia şi pentru soarta procesului penal.
 Măsurile de protecţie care asigură dreptul victimelor/martorilor
la securitate corporală în cursul procedurilor legale trebuie luate atît în
incinta, cît şi în afara instanţei de judecată.
Datorită dezvoltării progresive a statelor lumii la nivel
economic, politic şi social pe parcursul secolului XX, a avut loc şi o
transformare permanentă, constructivă a sistemului justiţiei penală şi
anume în vederea protejării libertăţii şi suguranţei oricărei persoane.
Libertatea persoanlă a fiecărui cetăţean este o condiţie funamentală a unui
stat de drept, care trebuie să fie asigrută pe deplin. Astfel, dreptul la
libertate şi siguranţă este unic, care trebuie să fie înţeles în acceptarea sa
fizică şi să nu constituie obiectul interpretărilor extensive, obligînd orice
stat să asigure securitatea socială si personală a unui individ, iar aplicarea
măsurilor necesare în vedere restrîngerii libertăţii sale în condiţii de
detenţie să fie doar ca o măsură excepţională în limitele în care legea le
prevede express şi nu pot fi aplicate nicidecum alte posibilităţi de
menţinere a persoanei în societate. Chiar dacă o persoană se află în
conflict cu legea, privarea ei va avea impact direct şi negative asupra
beneficieriide mutle alte drepturi constituţionale, precum şi o va plasa
riscului torturii şi tratamentelor inhumane sau degradante. De aceea
judecătorii, trebuie întotdeauna să aibă în vedere că că, pentru a nu lipsi
garantarea libertăţii de esenţă, orice detenţie trebuie să fie excepţională,
justificată în mod obiectiv şi proporţional faptei incriminate, şi să nu
depăşească strictul necesar.
Una din problemele discutate de către mai mulţi specialişti în
domeniul practicii judiciare naţionale este recunoaşterea statutului oficial
de izvor de drept a precedentului judiciar în procesul penal şi ce impact ar
avea acest lucru asupra practicii procesului penal. Actualul Cod de
procedură penală nu conţine referiri privitoare la recunoaştere de jure a
precedentului judiciar ca izvor de drept în procesul penal. Dar unii
specialişti în domeniu, consideră că din analiza conţinutului prevederilor
art.427 pct.16) din C. proc.pen. care indică unul din temeiurile de recurs
ordinar, şi anume că „ norma de drept aplicată în hotărârea atacată
contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de
către Curtea Supremă de Justiţie”, am putea deduce că hotărârile de
aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către Instanţa Superioară -
Curtea Supremă de Justiţie - sunt puncte de reper cu caracter de conducere
în activitatea jurisdicţională a instanţelor de judecată, în special pentru
cele ierarhic inferioare Curţii Supreme de Justiţie. Personal considerăm,
că utilizarea precedentului judiciar ar avea un impact pozitiv la
stabilizarea şi uniformizarea practicii judiciare în domeniul procesual-
penal, dar doar în anumite condiţii, atunci cînd hotărîrile judecătoreşti,
folosite ulterior pe post de precedent, să treacă iniţial 98 un anumit filtru
de control şi verificare suplimentară, şi să nu fie invocate ca fiind ilegale
conform practicii CtEDO.