1.

Starea cristalină este caracterizată prin

a) distribuţia ordonată în spaţiul tridimensional a particulelor elementare, după o anumită
periodicitate;
b) o distribuţie regulată, unidimensională a unor particule filiforme, cu aranjament
aperiodic;
c) aşezarea unor particule de formă tabulară în aranjamente cu feţe paralele - aranjare
bidimensională - dispuse periodic.

2. Starea amorfă se caracterizează prin:

a) o distribuţie regulată, unidimensională a unor particule filiforme, cu aranjament
aperiodic;
b) existenţa unei distribuţii dezordonate a particulelor elementare (molecule, atomi, ioni),
între care nu există relaţii de orientare, simetrie şi periodicitate;
c) aşezarea unor particule de formă tabulară în aranjamente cu feţe paralele - aranjare
bidimensională - dispuse periodic.

3. Pentru studiul sistematic, materialele solide utilizate în prezent, se împart în:

a) materiale organice, materiale compozite, materiale nemetalice;
b) materiale anorganice, materiale metalice, materiale compozite;
c) materiale metalice, materiale polimerice organice, materiale ceramice.

4. Următoarea figură

reprezintă:
a) formarea legăturii metalice;
b) formarea legăturii covalente;
c) formarea legăturii ionice.
5. Legătura ionică este
a) legătura la care atomii vecini îşi pun în comun fiecare câte un electron, astfel încât
electronii de valenţă ai acestora sunt distribuiţi sub formă de perechi în regiunea dintre doi atomi
vecini;
b) legătura în care electronii de valenţă se transferă de la un atom la celălalt, rezultatul
fiind un cristal compus din ioni pozitivi şi ioni negativi;
c) legătura datorată electronilor de valenţă ai atomilor metalului, care se comportă ca
electroni liberi în cristal.

6. Temperatura de topire, forţa termoelectromotoare, câmpul coercitiv, refracţia sunt:

a) proprietăţi tehnologice ale materialelor;
b) proprietăţi chimice ale materialelor;
c) proprietăţi fizice ale materialelor.

7. „Refractaritatea” este o:
a) proprietate chimică a materialelor;
b) proprietate fizică a materialelor;
c) proprietate mecanică a materialelor.

8. Următoarea figură

reprezintă:
a) determinarea durităţii Vickers;
b) determinarea durităţii Rockwell;
c) determinarea durităţii Brinell.

9. Următoarea expresie matematică

 Fp 0,2
R p 0, 2 
So

reprezintă relaţia de calcul pentru:

a) limita de curgere convenţională a materialului;
b) alungirea la rupere a materialului;
c) rezistenţa la rupere a materialului.

10. „Sudabilitatea” şi „călibilitatea” sunt:

a) proprietăţi de exploatare ale materialelor;
b) proprietăţi mecanice ale materialelor;
c) proprietăţi tehnologice ale materialelor;

11. Rezistenţa la uzare şi durabilitatea sunt:

a) proprietăţi de exploatare ale materialelor;
b) proprietăţi mecanice ale materialelor;
c) proprietăţi tehnologice ale materialelor.

12. Următoarea figură

reprezintă:
a) curbe de fluaj;
b) curbe caracteristice tensiune – deformaţie obţinute la tracţiune;
c) curbe Wöhler obţinute la solicitări variabile ale materialelor.

13. Sistemul cristalin „hexagonal” are următorii parametrii de reţea:

a) a = b = c;  =  =  = 90
b) a = b  c;  =  = 90,  = 120
c) a = b  c;  =  =  = 90
14. Un plan cristalografic este notat într-un cristal cu indicii:
a) [u v w]
b) (h k l)
c) u n m

15. Indicii planului AEFG (planul haşurat în figură) din reţeaua cubică sunt:

a) (100);
b) (111);
c) (110).

16. Următoarea figură reprezintă:

a) planele şi direcţiile reţelei cristaline CFC cu densitate atomică maximă;

b) planele şi direcţiile reţelei cristaline CVC cu densitate atomică maximă;
c) planele şi direcţiile reţelei cristaline HC cu densitate atomică maximă;

17. Indicii planului ABC (planul haşurat în figură) din reţeaua cubică sunt:
 a) (100);
b) (111);
c) (110).

18. Metalele, cu excepţia manganului şi mercurului, a pământurilor rare şi a elementelor de

tranziţie, cristalizează în următoarele reţele cristaline:
a) ortorombică cu volum centrat, ortorombică cu feţe centrate şi tetragonală cu volum centrat;
b) cubică cu volum centrat, cubică cu feţe centrate şi hexagonal compactă;
c) triclinică simplă, monoclinică cu bază centrată şi tetragonală cu volum centrat.

19 Compactitatea unei reţele cristaline poate fi caracterizată prin

a) numărul de coordinaţie şi prin gradul de compactitate;
b) planele şi direcţiile cristalografice cu densitate atomică maximă;
c) parametrii reţelei.

20. Prin „alotropie” sau „polimorfism” se înţelege:

a) proprietatea unor metale de a avea caracteristici mecanice diferite pe direcţii
cristalografice diferite;
b) proprietatea unor metale de a avea caracteristici fizice diferite pe direcţii cristalografice
diferite;
c) proprietatea unor metale de a prezenta mai multe tipuri de reţele cristaline în funcţie de
condiţiile de temperatură, presiune şi de alţi factori.

21. Următoarea figură reprezintă:

a) defect al reţelei cristaline numit „atom interstiţial”;

b) defect al reţelei cristaline numit „dislocaţie marginală”;
c) defect al reţelei cristaline numit „vacanţă”.
22. Următoarea figură reprezintă:

a) defect al reţelei cristaline numit „atom interstiţial”;

b) defect al reţelei cristaline numit „dislocaţie marginală”;
c) defect al reţelei cristaline numit „vacanţă”.

23. Diferenţa F dintre energiile libere ale solidului şi topiturii (lichidului) se numeşte:

a) căldură latentă de solidificare;

b) forţă motrice a transformării;
c) grad de subrăcire.
24. Următoarea figură reprezintă:

a) deplasarea produsă de mişcarea unei dislocaţii dintr-o parte a cristalului în cealaltă

parte;
b) mecanismul de multiplicare a dislocaţiilor (sursă Frank-Read);
c) reprezentarea schematică a solidificării unui metal topit, aflat într-un creuzet.

25. Cristalele de formă arborescentă obţinute la solidificarea unui material metalic se numesc:
a) dendrite;
b) dislocaţii;
c) limitele de maclă.

26. Prin „difuzie”se înţelege:

a) proprietatea unor metale de a avea caracteristici mecanice diferite pe direcţii
cristalografice diferite;
b) procesul de transfer atomic sau molecular activat termic;
c) proprietatea unor metale de a prezenta mai multe tipuri de reţele cristaline în funcţie de
condiţiile de temperatură, presiune şi de alţi factori.

27. Următoarea figură reprezintă:

a) difuzia prin vacanţe;

b) difuzia prin internoduri;
c) difuzia prin atomi interstiţiali.
28. Următoarea expresie matematică

dC
dm   D   dS  dt
dx

reprezintă:
a) prima lege a difuziei (a lui Fick);
b) a doua lege a difuziei (a lui Fick);
c) legea fazelor.

29. Aliajele sunt:

a) materiale nemetalice alcătuite din două sau mai multe specii de atomi.
b) materiale metalice alcătuite din două sau mai multe specii de atomi.
c) sunt materiale metalice alcătuite dintr-o singură specie de atomi.

30. „Metalul pur”

a) este alcătuit dintr-o singură specie de atomi; se caracterizează prin reţea cristalină
specifică, curbe de răcire care prezintă paliere la temperaturile de solidificare şi de transformare
polimorfă, conductibilitate electrică şi termică ridicate, plasticitate mare şi proprietăţi de
rezistenţă scăzute;
b) este format din mai multe specii de atomi amestecate intim la scară atomică;
c) se formează la anumite compoziţii chimice, corespunzătoare unor rapoarte fixe între
numărul atomilor componenţilor şi se caracterizează prin: reţea cristalină proprie, diferită de cele
ale componenţilor, proprietăţi fizico-chimice şi mecanice deosebite de cele ale componenţilor,
curbe de răcire cu paliere la punctele de solidificare.

31. „Compusul chimic”

a) este alcătuită dintr-o singură specie de atomi; se caracterizează prin reţea cristalină
specifică, curbe de răcire care prezintă paliere la temperaturile de solidificare şi de transformare
polimorfă, conductibilitate electrică şi termică ridicate, plasticitate mare şi proprietăţi de
rezistenţă scăzute;
b) este formată din mai multe specii de atomi amestecate intim la scară atomică;
c) se formează la anumite compoziţii chimice, corespunzătoare unor rapoarte fixe între
numărul atomilor componenţilor şi se caracterizează prin: reţea cristalină proprie, diferită de cele
ale componenţilor, proprietăţi fizico-chimice şi mecanice deosebite de cele ale componenţilor,
curbe de răcire cu paliere la punctele de solidificare.

32. Următoarea expresie matematică

V  n1 
reprezintă:
a) prima lege a difuziei (a lui Fick);
b) a doua lege a difuziei (a lui Fick);
c) legea fazelor pentru sisteme metalice.

33. Un sistem fizico-chimic este „invariant” dacă:

a) numărul fazelor din sistem este egal cu zero;
b) numărul constituenţilor din sistem este egal cu zero;
c) numărul gradelor de libertate este egal cu zero.

34. Următoarea expresie matematică

rãcire
L p  S1   S 2

reprezintă:
a) transformarea eutectică la sistemele binare de aliaje;
b) transformarea periectică la sistemele binare de aliaje;
c) transformarea monotectică la sistemele binare de aliaje.

35. Următoarea expresie matematică

rãcire
L e   S 1  S 2

reprezintă:
a) transformarea eutectică la sistemele binare de aliaje;
b) transformarea periectică la sistemele binare de aliaje;
c) transformarea monotectică la sistemele binare de aliaje.

36. Următoarea expresie matematică

rãcire
S1  
 S 2  S 3

reprezintă:
a) transformarea eutectică la sistemele binare de aliaje;
b) transformarea periectică la sistemele binare de aliaje;
c) transformarea eutectoidă la sistemele binare de aliaje.
37. Următoarea figură reprezintă:
T

[ C]
L
TB

L+

TA


A B
%B

a) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi parţial solubili în stare solidă, cu transformare eutectică;
b) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi parţial solubili în stare solidă, cu transformare peritectică;
c) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi solidă.

38. Următoarea figură reprezintă:

T
[C]

TA
TB
L
L
L
+ +
 

d1 e d2 

 
 
+ E( + ) E( + ) +
'' ''

A C1 d1' e' d'2 C2 B

A %B

a) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi parţial solubili în stare solidă, cu transformare eutectică;
b) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi parţial solubili în stare solidă, cu transformare peritectică;
 c) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi solidă.

39. Următoarea figură reprezintă:

T
[C

TB
L

TA
L+A E L+B
D F
A+ E(A + B) B+
E(A + B) E(A + B)

A CE B
%B
a) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi parţial solubili în stare solidă, cu transformare eutectică;
b) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi solidă;
c) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
solubili în stare lichidă şi total insolubili în stare solidă, cu transformare eutectică.

40. Următoarea figură reprezintă:

T
[C]

TA TB
L1 L2
L1 + L2
D L2 + B
D1 M
L1 + B
L1 + A

D E F
A B
+
E (A + B)

A CE B
%B
a) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi complet insolubili în stare solidă.;
 b) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi solidă;
c) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
insolubili în stare lichidă şi solidă.

41. Următoarea figură reprezintă:

T
[C]

TA TB
L1 L2
L1 + L2
D L2 + B
D1 M
L1 + B
L1 + A
D E F
A B
+
E (A + B)

A CE B
%B
a) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi complet insolubili în stare solidă.;
b) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi solidă;
c) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare alcătuit din componenţi complet
insolubili în stare lichidă şi solidă.

42. Următoarea figură reprezintă:

 a) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi complet insolubili în stare solidă.;
b) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare format din componenţi parţial
solubili în stare lichidă şi solidă;
c) diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje binare cu compuşi.

43. „Deformaţiile anelastice” ale unui material metalic sunt:

a) deformaţii cu caracter nepermanent care se menţin doar pe durata acţiunii forţelor ce le-
au produs; ele dispar brusc în momentul în care sunt înlăturate forţele care le-au cauzat;
b) deformaţii cu caracter permanent; odată produse, aceste deformaţii se menţin şi după în
lăturarea forţelor care le-au determinat;
c) deformaţii cu caracter nepermanent care dispar în timp după îndepărtarea forţelor.

44. „Deformaţiile plastice” ale unui material metalic sunt:

a) deformaţii cu caracter nepermanent care se menţin doar pe durata acţiunii forţelor ce le-
au produs; ele dispar brusc în momentul în care sunt înlăturate forţele care le-au cauzat;
b) deformaţii cu caracter permanent; odată produse, aceste deformaţii se menţin şi după în
lăturarea forţelor care le-au determinat;
c) deformaţii cu caracter nepermanent care dispar în timp după îndepărtarea forţelor.

45. Deformarea plastică a monocristalelor se produce prin:

a) alunecare şi maclare;
b) germinare şi creştere;
c) condensare şi adiţie.

46. Tensiunea este denumită „de întindere” când:

a) forţa care o generează tinde să aducă particulele constitutive ale materialului într-un
contact mai strâns;
b) este generată de o forţă paralelă la un plan imaginar într-un punct;
c) forţa ce o generează tinde să separe particulele constitutive ale materialului.

47. Deformarea plastică a materialelor metalice se numeşte „la cald” dacă:

a) temperatura de deformare este egală cu temperatura de recristalizare;
b) temperatura de deformare este mai mare decât temperatura de recristalizare;
c) temperatura de deformare este mai mică decât temperatura de recristalizare.

48. „Ecruisarea” este fenomenul care:

a) prin deformare plastică la rece materialele metalice devin mai puţin rezistente, mai
puţin dure şi mai plastice;
 b) prin deformare plastică la cald materialele metalice devin mai rezistente, mai dure şi
mai puţin plastice;
c) prin deformare plastică la rece materialele metalice devin mai rezistente, mai dure şi
mai puţin plastice.

49. Starea obţinută prin deformare plastică la rece este o stare în afara echilibrului; pentru ca
materialul ecruisat să treacă în stare de echilibru este necesară încălzirea lui la o temperatură
ridicată. Acest tratament termic este cunoscut sub numele de:
a) recoacere de recristalizare;
b) recoacere de detensionare;
c) recoacere de omogenizare.

50. Prin aplicarea tratamentului termic de recoacere de recristalizare materialele metalice

ecruisate (ce au fost supuse deformării plastice la rece) devin:
a) mai rezistente, mai dure şi mai puţin plastice;
b) mai puţin rezistente, mai puţin dure şi mai plastice;
c) mai rezistente, mai dure şi mai plastice.

51. „Ruperea la oboseală” este

a) ruperea care se produce sub efectul unor eforturi ciclice repetate;
b) ruperea neprecedată practic de deformare plastică;
c) ruperea precedată de deformarea elastică şi plastică a materialului metalic.

52Următoarea figură reprezintă:

a) aspectul macroscopic al ruperii ductile;

b) aspectul macroscopic al ruperii la oboseală;
c) aspectul macroscopic al ruperii prin forfecare.

53. Diagrama Fe-grafit reprezintă:

 a) diagrama de echilibru metastabil a sistemului de aliaje Fe-C;
b) diagrama de echilibru stabil a sistemului de aliaje Fe-C;
c) diagrama de echilibru stabil a sistemului de aliaje Fe-Cr.

54. Fierul prezintă următoarele forme alotropice:

a) de la 0 C la 912 C este stabil Fe cu reţea cristalină CVC; între 912 C şi 1394 C este
stabil Fe cu reţea cristalină CFC, iar între 1394 C şi 1538 C este stabil Fe cu reţea CVC;
b) de la 0 C la 770 C este stabil Fe cu reţea cristalină CVC; între 770 C şi 1112 C este
stabil Fe cu reţea cristalină CFC, iar între 1112 C şi 1538 C este stabil Fe cu reţea HC;
c) de la 0 C la 912 C este stabil Fe cu reţea cristalină HC; între 912 C şi 1394 C este
stabil Fe cu reţea cristalină CVC, iar între 1394 C şi 1538 C este stabil Fe cu reţea HC.

55. Constituenţi metalografici în structura aliajelor din sistemul Fe-Fe 3C (diagrama de echilibru
metastabil); „austenita” este:
a) soluţia solidă de carbon în Fe, ce cristalizează în reţeaua CVC;
b) amestec mecanic eutectic;
c) soluţia solidă de carbon în Fe ce cristalizează în reţeaua CFC.

56 Constituenţi metalografici în structura aliajelor din sistemul Fe-Fe 3C (diagrama de echilibru

metastabil); „perlita” este:
a) carbura de fier (un compus chimic) cu formula chimică Fe 3C;
b) amestecul mecanic eutectoid alcătuit din ferită şi cementită;
c) amestecul mecanic eutectic care aa temperatura ambiantă este format din perlită şi
cementită.

57. In diagrama Fe-Fe3C (diagrama de echilibru metastabil) pot prezenta, la solidificare şi în stare
solidă, trei transformări invariante; următoarea reacţie reprezintă

(1495   )  C
F 0,09% C  L 0,53% C     A 0,17% C

a) transformarea eutectică;
b) transformarea peritectică;
c) transformarea eutectoidă.

58. In diagrama Fe-Fe3C (diagrama de echilibru metastabil) pot prezenta, la solidificare şi în stare
solidă, trei transformări invariante; următoarea reacţie reprezintă

( 727   )  C
A 0,77% C    
 e(F0,0218% C  Fe 3 Ce )
 a) transformarea eutectică;
b) transformarea peritectică;
c) transformarea eutectoidă

59. In raport cu punctul S din diagrama Fe-Fe3C, oţelurile se împart în trei categorii; „oţelurile
hipoeutectoide” sunt:
a) aliaje Fe-C cu C = 0,77% şi cu structura alcătuită numai din perlită;
b) aliaje Fe-C cu C < 0,77% şi cu structura alcătuită din ferită şi perlită;
c) aliaje Fe-C cu 0,77% < C  2,11% şi cu structura formată din perlită şi cementită
secundară.

60. In raport cu punctul S din diagrama Fe-Fe3C, oţelurile se împart în trei categorii; „oţelurile
hipereutectoide” sunt:
a) aliaje Fe-C cu C = 0,77% şi cu structura alcătuită numai din perlită;
b) aliaje Fe-C cu C < 0,77% şi cu structura alcătuită din ferită şi perlită;
c) aliaje Fe-C cu 0,77% < C  2,11% şi cu structura formată din perlită şi cementită
secundară.

61. In raport cu punctul C’ din diagrama Fe-grafit, aliajele cu procentul de carbonul mai mare
2,08% se împart în trei categorii; „aliajele hipereutectice” sunt:
a) aliaje cu C = 4,26%;
b) aliaje cu 2,08% < C < 4,26%;
c) aliaje cu 4,26% < C  6,60%.

62. In diagrama de echilibru a sistemului Fe-Fe3C (metastabil), aliajele cu conţinut de carbon mai
mic de 2,11% poartă denumirea de:
a) bronzuri;
b) siluminuri;
c) oţeluri.

63. In diagrama de echilibru a sistemului Fe-Fe3C (metastabil), aliajele cu procentul de carbon

cuprins între 2,11% şi 6,67 % poartă denumirea de:
a) fonte albe;
b) siluminuri;
c) oţeluri.

64. In funcţie de „clasa de calitate” oţelurile se împart în:

a) oţeluri turnate în piese, oţeluri laminate la cald, oţeluri forjate şi extrudate la cald,
oţeluri laminate sau trase la rece;
b) oţeluri nealiate, oţeluri inoxidabile, alte oţeluri aliate;
 c) oţeluri de uz general, oţeluri de calitate, oţeluri speciale.

65. Conform standardului SR EN 10020:2003, în funcţie de „compoziţia chimică” oţelurile se

împart în:
a) oţeluri turnate în piese, oţeluri laminate la cald, oţeluri forjate şi extrudate la cald,
oţeluri laminate sau trase la rece;
b) oţeluri nealiate, oţeluri inoxidabile, alte oţeluri aliate;
c) oţeluri de uz general, oţeluri de calitate, oţeluri speciale.

66. In funcţie de „starea de livrare” oţelurile se împart în:

a) oţeluri turnate în piese, oţeluri laminate la cald, oţeluri forjate şi extrudate la cald,
oţeluri laminate sau trase la rece;
b) oţeluri nealiate, oţeluri inoxidabile, alte oţeluri aliate;
c) oţeluri de uz general, oţeluri de calitate, oţeluri speciale.

67. In funcţie de „destinaţie” oţelurile se împart în:

a) oţeluri turnate în piese, oţeluri laminate la cald, oţeluri forjate şi extrudate la cald,
oţeluri laminate sau trase la rece;
b) oţeluri nealiate, oţeluri inoxidabile, alte oţeluri aliate;
c) oţeluri pentru construcţii, oţeluri pentru scule, oţeluri cu proprietăţi speciale.

68. In funcţie de „structura la răcire în aer liber” oţelurile aliate se împart în:
a) oţeluri perlitice, oţeluri martensitice, oţeluri cu carburi (ledeburitice), oţeluri
austenitice, oţeluri feritice;
b) oţeluri slab aliate, oţeluri mediu aliate, oţeluri înalt aliate;
c) oţeluri nealiate, oţeluri inoxidabile, alte oţeluri aliate.

69. După modul de obţinere fontele se împart în:

a) fonte nealiate şi fonte aliate;
b) fonte de primă (fonte brute) şi fonte de a doua fuziune (fonte turnate în piese);
c) fonte obişnuite pentru turnătorie şi fonte speciale pentru turnătorie.

70. Aliajele de cupru a căror element principal de aliere este „zincul” se numesc
a) bronzuri;
b) siluminuri;
c) alame.

71. După modul de prelucrare „alamele” se clasifică în:

a) alame pentru deformare plastică şi alame pentru turnătorie;
b) alame monofazice  şi alame bifazice ( + ’);
 c) alame obişnuite şi alame speciale.

72. „Alamele obişnuite” sunt:

a) aliaje Cu-Sn cu 14% Sn;
b) aliaje Cu-Zn cu cel puţin 55% Cu;
c) aliaje Cu-Al cu până la 15% Al;

73. Aliajele cuprului cu o serie de elemente ca staniu, aluminiu, mangan, beriliu, plumb, nichel
etc. se numesc
a) alame;
b) bronzuri;
c) siluminuri.

74. Aliajele Cu-Sn se numesc:

a) bronzuri obişnuite,
b) alame obişnuite
c) bronzuri speciale.

75. Aliajele denumite „siluminuri” sunt:

a) aliaje din sistemul Al-Si pentru turnătorie;
b) aliaje din sistemul Cu-Si pentru turnătorie;
c) aliaje din sistemul Fe-Si pentru turnătorie.

76. Aliajele de tip „duraluminiu” sunt:

a) aliaje Al-Cu-Ni;
b) aliaje Al-Zn-Mg;
c) aliaje Al-Cu-Mg-Mn.

77. Aliajele de tip „alpaca” sunt:

a) aliaje Cu-Al de construcţie;
b) aliaje Cu-Ni de electrotehnice;
c) aliaje Cu-Ni de construcţie;

78. Aliajele de tip „copel” sunt:

a) aliaje Cu-Cr de construcţie;
b) aliaje Cu-Ni de electrotehnice;
c) aliaje Cu-Ni de construcţie.
79. Materialele plastice se produc prin reacţii de „policondensare”, „polimerizare” sau
„poliadiţie”. „Poliadiţia” este:
a) o reacţie chimică în care are loc unirea alternantă a mai multor molecule mici de
monomeri de naturi diferite, într-o macromoleculă, sub acţiunea căldurii, presiunii şi
catalizatorilor, cu eliminarea concomitentă a unor substanţe secundare;
b) o reacţie chimică prin care substanţe cu masa moleculară mică, de aceeaşi natura,
având caracter nesaturat (monomeri), se transformă în substanţe cu masa moleculară mai mare
(polimeri), păstrând aceeaşi compoziţie procentuală şi aceeaşi aranjare a atomilor în moleculă,
fără eliminare de produse secundare;
c) o reacţie chimică prin care se introduc atomi sau molecule într-o altă moleculă cu
caracter nesaturat şi de altă natură chimică, fără separare de produse secundare.

80. „Materialele termoplaste” se caracterizează prin aceea că:

a) devin vâscoase prin încălzire şi după prelucrarea în piese se pot recicla, aceste operaţii
putându-se repeta de mai multe ori fără ca materialul să sufere vreo transformare chimică;
b) în timpul prelucrării, sub acţiunea căldurii şi presiunii, suferă transformări chimice
ireversibile, devenind nefuzibile şi insolubile în solvenţi;
c) reprezintă o îmbinare a două sau mai multor materiale imiscibile, dar care au o
capacitate mare de adeziune şi care are proprietăţi superioare materialelor din care provin.

81. „Policarbonatul (PC) este:

a) un material termoplast amorf care se obţine prin dizolvarea dianului în soluţie de hidrat
de sodiu şi clorură de metilen, peste care se insuflă gaz fosgen la 20 C.
b) un compus macromolecular cu structura analoagă corpurilor organice, în stare fluidă
sau sub formă de răşini, alcătuit din lanţuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat
cu atomi de oxigen;
c) este un material termoplast amorf şi polar, cu rezistenţă şi rigiditate foarte bune.

82. „Siliconul” (SI) este:

a) un material termoplast amorf care se obţine prin dizolvarea dianului în soluţie de hidrat
de sodiu şi clorură de metilen, peste care se insuflă gaz fosgen la 20 C.
b) un compus macromolecular cu structura analoagă corpurilor organice, în stare fluidă
sau sub formă de răşini, alcătuit din lanţuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat
cu atomi de oxigen;
c) este un material termoplast amorf şi polar, cu rezistenţă şi rigiditate foarte bune.

83. „Materialele termoreactive” se caracterizează prin aceea că:

a) devin vâscoase prin încălzire şi după prelucrarea în piese se pot recicla, aceste operaţii
putându-se repeta de mai multe ori fără ca materialul să sufere vreo transformare chimică;
b) în timpul prelucrării, sub acţiunea căldurii şi presiunii, suferă transformări chimice
ireversibile, devenind nefuzibile şi insolubile în solvenţi;
 c) reprezintă o îmbinare a două sau mai multor materiale imiscibile, dar care au o
capacitate mare de adeziune şi care au proprietăţi superioare materialelor din care provin.

84. „Textolitul” şi „pertinaxul” fac parte din categoria de materiale plastice:

a) fenoplastă (PF);
b) poliester (PET);
c) policarbonat (PC).

85. „Materialele ceramice” sunt:

a) o îmbinare a două sau mai multor materiale imiscibile, dar care au o capacitate mare de
adeziune şi care au proprietăţi superioare materialelor din care provin;
b) produse sintetice macromoleculare obţinute prin reacţii de „policondensare”,
„polimerizare” sau „poliadiţie”;
c) materiale anorganice cu legături covalente şi ionice, a căror structură complexă
cristalină se obţine prin sinterizare.

86. „Cărămida”, „ţigla”, „teracota”, „faianţa” şi „gresia” fac parte din categoria:
a) ceramică de artă;
b) ceramică utilitară;
c) ceramică industrială.

87. „Porţelanul” şi „mozaicul” fac parte din categoria:

a) ceramică de artă;
b) ceramică utilitară;
c) ceramică industrială.

88. „Ceramicele pentru scule aşchietoare” se realizează din:

a) titanat de calciu (CaTiO3), titanat de stronţiu (SrTiO3), titanat dublu de plumb şi
stronţiu [(PbSr)TiO3] şi titanat zirconat de plumb [Pb(Zr0,5Ti0,5)O3];
b) carburi metalice, materiale mineralo-ceramice, nitrură cubică de bor sau diamant;
c) nitrură de bor (BN), nitrură de galiu (GaN), arseniură de galiu (GaAs), fosfoarseniură
de galiu (GaAsP) sau fosfură de indiu (InP).

89. Materialul cel mai indicat pentru fabricarea „rulmenţilor ceramici” este:
a) arseniură de galiu (GaAs);
b) titanat de calciu (CaTiO3);
c) nitrura de siliciu (Si3N4).

90. „Condensatoarele ceramice” se realizează din:

a) titanat de calciu (CaTiO3), titanat de stronţiu (SrTiO3), titanat dublu de plumb şi
stronţiu [(PbSr)TiO3] şi titanat zirconat de plumb [Pb(Zr0,5Ti0,5)O3];
 b) carburi metalice, materiale mineralo-ceramice, nitrură cubică de bor sau diamant;
c) nitrură de bor (BN), nitrură de galiu (GaN), arseniură de galiu (GaAs), fosfoarseniură
de galiu (GaAsP) sau fosfură de indiu (InP).

91. Ca „materiale ceramice piezoelectrice” se utilizează:

a) berlinita (AlPO4), titanatul de bariu (BaTiO3), titanatul de plumb (PbTiO3), titanatul
zirconat de plumb [Pb(Zr0,5Ti0,5)O3], niobatul de potasiu (KNbO3), niobatul de litiu (LiNbO3),
tantalatul de litiu (LiTaO3), topazul şi cuarţul.
b) carburi metalice, materiale mineralo-ceramice, nitrură cubică de bor sau diamant;
c) nitrură de bor (BN), nitrură de galiu (GaN), arseniură de galiu (GaAs), fosfoarseniură
de galiu (GaAsP) sau fosfură de indiu (InP).

92. „Materialul compozite” reprezintă:

a) o îmbinare a două sau mai multor materiale imiscibile, dar care au o capacitate mare de
adeziune şi care are proprietăţi superioare materialelor din care provine;
b) produs sintetic macromoleculare obţinut prin reacţii de „policondensare”,
„polimerizare” sau „poliadiţie”;
c) material anorganic cu legături covalente şi ionice, obţinut prin sinterizare.

93. După natura „matricei” materialele compozite se clasifică în:

a) formate manual, presate, turnate;
b) cu particule, cu fibre, structurale;
c) plastice, ceramice, metalice.

94. După felul „materialelor de ranforsare”, materialele compozite se clasifică în:

a) formate manual, presate, turnate;
b) cu particule, cu fibre, structurale;
c) plastice, ceramice, metalice.

95. Explicaţi simbolizarea următoarelor materiale:

S355N
S235JR
E335
E360
GE240
GP240GR
L485QB
B500A
Y1770C
R200
HC400LA
HCT780X
HDT780C
DX52D
TH290
TS245
M660-50D
C35R
C85S
11MnNi5-3
13CrMo4-5
18MnMo4-5
G17CrMo5-10
X6CrNiTi18-10
X105CrMo17
GX4CrNiMo16-5-2
GX5CrNiMo19-11-2
HS6-5-3-8
HS18-0-1
EN-GJL-300
EN-GJS-450-10
EN-GJL-HB155
EN-GJMW-360-12
EN-GJS-320SiMo45-10
EN-GJN-X300CrNiSi9-5-2
Cu-CRTP
CuZn37Mn3Al2PbSi
CuZn30Al5Fe3Mn2
CuSn4Pb4Zn3
CuAl10Ni5Fe4
EN AW-AlMg4,5Mn0,7(B)
EN AW-AlCu4SiMg(A)
EN AW-1060
EN AW-4032
EN AC-AlSi7Mg0,6
EN AC-AlSi5Cu3
EN AC-43400