Ministerul Educației și Cercetării

Universitatea Dimitrie Cantemir Târgu Mureș

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Program masteral: Psihologie Clinică și Tehnici de Intervenție prin Consiliere și
Psihoterapie

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator:
Conf. univ. dr. Adela Moraru

Absolventă:
Nagy Emese Lilla

2022
 Ministerul Educației și Cercetării
Universitatea Dimitrie Cantemir Târgu Mureș
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Program masteral: Psihologie Clinică și Tehnici de Intervenție prin Consiliere și
Psihoterapie

DEZVOLTAREA REZILIENȚEI PSIHOLOGICE PRIN

TEHNICI DE MINDFULNESS LA PERSOANELE CU
DIZABILITĂȚI FIZICE ÎN CONTEXTUL PANDEMIC
ACTUAL

Coordonator:
Conf. univ. dr. Adela Moraru

Absolventă:
Nagy Emese Lilla

2022
 Cuprins
Abstract ...........................................................................................................................5

Introducere şi motivarea temei .........................................................................................6

1 Cadrul teoretic al problemei studiate ..........................................................................9

1.1 Contextul pandemic Sars-CoV-2 și provocările lui .............................................9

1.1.1 Definiția pandemiei și prezența sa în istoria umanității ..................................9

1.1.2 Consecințele pandemiei Sars-CoV-2 la nivelul societății ............................. 10

1.1.3 Consecințele pandemiei Sars-CoV-2 asupra sănătății fizice și mentale ........ 12

1.2 Reziliența psihologică în contextul pandemiei .................................................. 15

1.2.1 Conceptul rezilienței psihologice ................................................................. 15

1.2.2 Rolul rezilienței psihologice în prevenirea impactului negativ ale pandemiei

Sars-CoV-2 asupra sănătății mentale .................................................................................. 18

1.3 Tehnici de mindfulness și impactul lor asupra sănătății mentale și rezilienței .... 20

1.3.1 Utilizarea tehnicilor de mindfulness în domeniul clinic ............................... 20

1.3.2 Impactul tehnicilor de mindfulness asupra sănătății mentale și a rezilienței în

contextul pandemiei Sars-CoV-2 ........................................................................................ 27

1.4 Reziliența psihologică la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemiei

…………………………………………………………………………………..30

1.5 Studiul metaanalitic al cercetărilor privind efectul benefic al meditației

Mindfulness pe mecanismele de reziliență în contextul pandemic Sars-CoV-2 ....................... 36

2 Metodologia cercetării ............................................................................................. 41

2.1 Obiectivele cercetării ........................................................................................ 41

2.2 Ipotezele de lucru ............................................................................................. 41

2.3 Eșantionul de subiecți ....................................................................................... 41

2.4 Instrumentul de investigare ............................................................................... 41

2.5 Procedura de lucru ............................................................................................ 43

3
3 Rezultatele cercetării şi interpretarea acestora .......................................................... 45

3.1 Prezentarea studiilor de caz .............................................................................. 45

3.1.1 Studiu de caz 1. ........................................................................................... 45

3.1.2 Studiu de caz 2. ........................................................................................... 51

3.1.3 Studiu de caz 3. ........................................................................................... 57

3.1.4 Studiu de caz 4. ........................................................................................... 62

3.1.5 Studiu de caz 5. ........................................................................................... 67

3.2 Interpretarea rezultatelor ................................................................................... 72

4 Concluzii şi implicaţiile cercetării în practica psihologică ........................................ 74

Referințe bibliografice ................................................................................................... 75

Anexa A ........................................................................................................................ 82

Anexa B ........................................................................................................................ 83

Anexa C ........................................................................................................................ 85

Anexa D ........................................................................................................................ 86

Anexa E......................................................................................................................... 90

Anexa F ......................................................................................................................... 91

Anexa G ...................................................................................................................... 119

Anexa H ...................................................................................................................... 120

Anexa I ........................................................................................................................ 121

Anexa J ....................................................................................................................... 122

Anexa K ...................................................................................................................... 124

Anexa L....................................................................................................................... 125

Anexa M...................................................................................................................... 126

4
Abstract
The impact of covid-19 pandemic affected all the sections of the society. People with
physical disabilities are considerated more vulnerable to virus and to the impacts of the lockdown.
One construct that is of high relevance to adaptation to the current pandemic is psychological
resilience. Studies have shown that the practice of mindfulness meditation can improve
psychological resilience in the face of pandemic.
This study aimed to explore the efects of mindfulness meditation on psychological
resilience in individuals with physical disabilities during the Sars-Cov-2 outbreak.
For this purpose five case studies were conducted for a period of 11-12 weeks. The levels
of trait mindfulness, psychological resilience, anxiety, depression and stress was measured at all
participants pre and post intervention. Individualized scripts of mindfulness and self-compassion
meditations were created for each of the participants. The duration of practice was six weeks.
From the findings of this study, it can be concluded that mindfulness meditation enhances
trait mindfulness and psychological resilience and decreases the levels of anxiety, depression and
stress in individuals with physical disabilities in the context of the Covid-19 pandemics.

5
Introducere şi motivarea temei
Conform Clasificării Internaționale a Funcționării, Dizabilității și Sănătății, dizabilitatea se
referă la greutățile întâmpinate în cele trei arii ale funcționării: deteriorările (modificări ale
funcționării corpului sau modificări ale structurii corpului), limitările de activități (dificultăți în
executarea activităților) și restricțiile de participare (probleme care au implicații în orice domeniu
de viață).
Persoanele cu dizabilități experimentează o mulțime de dezavantaje față de persoanele care
nu se confruntă cu astfel de dizabilități. Aceste dezavantaje se intensifică în fața adversităților,
precum este contextul pandemic Sars-CoV-2. Într-un document referitor la riscurile pandemiei
Sars-CoV-2 asupra persoanelor cu dizabilități, lansat de Organizația Mondială a Sănătății, aceste
persoane sunt considerate aparținând unui grup cu vulnerabilitate crescută.
Constructul de reziliență psihologică are o relevanță accentuată în adaptarea la contextul
pandemic Sars-CoV-2 actual, fiind considerat factorul protectiv major în reacțiile de adaptare
individuale, în această situație cu o multitudine de factori de stres. În psihologie reziliența este
definită ca un proces psihosocial dinamic, prin care indivizii expuși la adversități pentru o perioadă
îndelungată sau la evenimente cu potențial traumatic, cu timpul experimentează o adaptare
psihologică pozitivă. Studiile au definit creșterea rezilienței, ca obiectiv central în menținerea
sănătății mentale în contextul pandemic COVID-19, arătând faptul că indivizii cu un nivel mai
ridicat de reziliență au avut niveluri mai scăzute de anxietate și depresie în fața situației pandemice.
Pandemia COVID-19 este un factor de stres care la mulți indivizi poate provoca probleme
psihice precum sunt anxietatea, stresul și depresia. Diversele problemele psihice pot să afecteze
imunitatea și să îngreuneze combaterea infecției. Datorită acestor lucruri este foarte important să
se depună eforturi pentru creșterea bunăstării psihologice. Unele dintre tehnicile cel mai frecvent
recomandate pentru atingerea acestui scop sunt cele bazate pe mindfulness. Prin aceste intervenții
indivizii devin capabili să amplifice capacitatea de conștientizare și toleranța la stres în contextul
pandemic.
Tehnicile bazate pe mindfulness constă în meditații inspirate din spiritualitatea budistă,
care vizează dezvoltarea unei obișnuințe a minții de a rămâne conectată la prezent, cu o atitudine
deschisă, curioasă, plină de acceptare. Studiile au arătat că practicarea meditației mindfulness
reduce nivelul depresiei, stresului, anxietății, furiei, durerii fizice, ruminației, hiperactivității,
abuzului de substanțe și aduce o îmbunătățire a rezilienței psihologice, somnului, concentrării,

6
bunăstării psihologice, compasiunii, calității vieții, sănătății mentale. După cum reiese din studiile
efectuate asupra impactului acestor intervenții asupra sistemului nervos, aceste practici s-au
dovedit de a fi sanogene.
Intervențiile prin meditațiile de compasiune cuprind o ramură a tehnicilor bazate pe
meditația de tip mindfulness. Autocompasiunea a fost descrisă ca disponibilitatea de a fi receptiv
la suferința proprie, asociată cu bunătatea și atitudinea necritică față de sine și acceptarea greșelilor
proprii, ca parte inerentă a naturii umane și s-a dovedit un instrument foarte puternic în gestionarea
emoțiilor negative. Prin asigurarea rezilienței emoționale devine posibilă eliberarea psihicului
uman de cercurile destructive ale reactivității emoționale, care guvernează viața. Este factorul
protectiv major de anxietate și depresie.
Conform studiilor care au explorat efectul meditației mindfulness asupra bunăstării
psihologice în contextul pandemic, practicanții meditațiilor au raportat după terapie niveluri mai
ridicate de mindfulness și autocompasiune, precum și niveluri mai scăzute de stres, anxietate și
probleme legate de somn față de grupul de control. Ameliorările obținute s-au menținut cu trecerea
timpului.
Luând în considerare rezultatele cercetărilor în legătură cu efectul benefic al intervențiilor
bazate pe mindfulness asupra bunăstării psihologice, autorii propun elaborarea de protocoale
detaliate, de programe și intervenții de acest gen. În viziunea lor aceste programe ar putea fi
întroduse în școli, universități, locuri de muncă pentru a încuraja copiii, studenții și angajații să
absoarbă mindfulnesul în viața cotidiană.
Între categoriile de persoane pentru care ar fi necesară dezvoltarea protocoalelor de
meditații, persoanele cu dizabilități fizice ocupă un loc deosebit. Intervențiile psihologice sunt
necesare în cazul lor, nu doar din perspectiva sănătății mentale ci și pentru faptul că aceste
intervenții, în special cele legate de relaxare, pot fi de folos în gestionarea durerii fizice. Ținând
cont de faptul că persoanele cu dizabilități fizice sunt supuse unui risc crescut de distres emoțional
iar calitatea vieții lor și bunăstarea psihologică sunt mai scăzute în timpul pandemiei COVD-19,
ei au nevoie într-o mai mare măsură de suport psihologic.
S-au realizat multe studii care vizează explorarea consecințelor contextului pandemic
actual asupra cadrelor medicale și efectele meditațiilor mindfulness asupra diferitelor grupuri de
persoane în situația pandemică, dar sunt mai puține cercetări pe aceste teme realizate cu persoane
cu dizabilități fizice. În majoritatea studiilor despre efectul benefic al meditațiilor mindfulness,

7
protocoalele de intervenție de mindfulness nu erau individualizate, ci s-au folosit protocoale deja
elaborate, la toți participanții într-un mod uniform.
Acest studiu este o încercare de a răspunde nevoii exprimate de unii autori, în legătură cu
dezvoltarea protocoalelor de intervenție psihologică de tip mindfulness, în contextul pandemic
actual, pentru grupuri de persoane aflate în diferite situații de viață. S-a vizat construirea
protocoalelor individualizate și combinate cu alte tehnici psihologice precum sunt: imagerii
dirijate, exerciții metaforice, tehnica vizualizării unui loc sigur și plăcut, tehnica scenei interioare,
elemente din artterapie și cultivarea autocompasiunii în cazul persoanelor cu dizabilități fizice. S-
a lucrat pe cinci studii de caz, permițând o posibilitate mai amplă de elaborare a protocoalelor, care
răspund nevoilor speciale ale fiecărei participant.
Obiectivul studiului a constituit în explorarea efectului meditațiilor de tip mindfulness și
autocompasiune asupra mindfulness ca trăsătură, rezilienței psihologice, nivelului de depresie,
anxietate și stress la persoanele cu dizabilități fizice, în contextul pandemic actual.
Cazul persoanelor cu condiții specifice (dizabilități fizice, context defavorabil social) este
o ramură importantă în teoria rezilienței. Cu toate că explorarea experienței lor permite o înțelegere
mai amplă și mai detaliată a mecanismelor legate de reziliență, și permite o perspicacitate radicală
în procesele protective și îmbunătățește validitatea ecologică a teoriilor și a intervențiilor, această
temă nu a fost suficient explorată de către cercetători. Acest studiu a vrut să contribuie la
explorarea constructului rezilienței psihologice, din perspectiva persoanelor cu dizabilități fizice,
care aparțin grupului persoanelor cu condiții specifice.

8
1 Cadrul teoretic al problemei studiate
1.1 Contextul pandemic Sars-CoV-2 și provocările lui
1.1.1 Definiția pandemiei și prezența sa în istoria umanității
Cuvântul ”pandemie” provine din limba greacă din cuvintele pan (tot) și demos (oameni).
(Qiu, W., Rutherford, S., Mao, A., et al, 2017, p. 3) Pentru prima dată termenul ”pandemie” a fost
menționat în 1666. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea termenii epidemie și pandemie erau
folosiți interschimbabil în diferite contexte sociale și medicale. În 1828 lexicograful Noah Webster
în prima ediție al Dicționarului Webster definește cuvântul ”pandemie” ca sinonimul cuvântului
”epidemie” (Morens, D. M., Folkers, G. K., & Fauci, 2009, p. 1018).
Dictionary of epidemiology definește termenul ”pandemie” ca o epidemie răspândită la
nivel mondial sau pe o arie foarte largă, depășind granițele unei țări și afectând un număr mare de
oameni. Definiția clasică nu include informații despre imunitatea populației, virulența agentului
patogen sau severitatea bolii. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește pandemia de gripă
ca o situație în care un nou subtip viral foarte patogen, la care nimeni sau foarte puțini din populație
au rezistență imună și care este ușor transmisibil între oameni, apare în populația umană și se
răspândește rapid la nivel mondial (Qiu, W., Rutherford, S., Mao, A., et al, 2017, p. 3).
Cu toate că termenul ”pandemie” nu este precis definit, există niște caracteristici care ne
ajută să înțelegem conceptul mai bine. Printre acestea se enumeră: o largă extindere geografică,
răspândirea bolii, noutatea, severitatea, explozivitatea, o rată mare de îmbolnăvire, imunitatea
populației foarte redusă, infecțiozitatea și contagiozitatea (Morens, D. M., Folkers, G. K., & Fauci,
2009, pp. 1019-1020).
Pandemiile au avut în totdeauna un impact negativ enorm asupra sănătății, economiei,
educației, transportului, turismului, societății și securității atât pe plan național cât și pe plan
internațional (Qiu, W., Rutherford, S., Mao, A., et al, C., 2017, p. 3).
Istoria omenirii a cunoscut numeroase pandemii. Fără a le aminti pe toate, aș vrea să
enumăr câteva dintre cele mai nocive. În 412 î. Hr. Hippocrate a descris o epidemie despre care
medicii cred că a fost o pandemie de gripă (Ghendon, Y., 1994, p. 451). Ciuma lui Iustinian a
afectat Imperiul Roman de Răsărit începând cu anul 541. Până în anul 750 s-a răspândit pe
teritoriul Mediteran ajungând de la Persia până la Insulele Britanice. Pandemia de ciumă bubonică
a izbucnit în Asia Centrală în anii 1330, a ajuns la Crimea în 1346, apoi prin Constantinopol s-a
răspândit în toată Europa ajungând până la Scandinavia (McCormick, M., 2007, p. 292). În anii

9
1580, 1781 și 1831 au fost pandemii severe de gripă (Ghendon, Y., 1994, p. 451), iar pandemia de
ciumă a persistat în Orientul Apropiat până în anii 1830, iar în China și Statele Unite ale Americii
până în anul 1894 (McCormick, M., 2007, p. 294) .
În secolul al XX-lea au existat trei pandemii de gripă: gripa spaniolă (1918-1919), gripa
asiatică (1957-1958) și gripa din Hong Kong (1968-1969). În mileniul trei au fost pandemii de
SARS în 2003, de H1N1 în 2009 și de Ebola în 2013 și 2016 (Qiu, W., Rutherford, S., Mao, A., et
al, 2017, p. 5).
În data de 11 martie 2020 OMS a declarat noul coronavirus pandemie mondială (Cucinotta,
D., & Vanelli, M., 2020, p.157).
1.1.2 Consecințele pandemiei Sars-CoV-2 la nivelul societății
Conform definiției formulate de către OMS termenul SARS-CoV-2 (Severe Acute
Respiratory Syndrome Coronavirus-2) este numele noului coronavirus apărut pentru prima dată în
Wuhan, China în 2019. COVID-19 (Coronavirus disease 2019) este denumirea bolii respiratorii
cauzate de SARS-CoV-2 (Sheikhi, K., Shirzadfar, H., & Sheikhi, M., 2020, p. 1).
Pentru combaterea pandemiei COVID-19 OMS a lansat următoarele recomandări:
prevenierea transmisiei virusului prin distanțarea fizică în spațiile publice, utilizarea măștilor,
testarea pentru identificarea cazurilor, urmărirea contacților, carantinarea persoanelor infectate,
tratarea cazurilor severe în spitale, asigurarea și mobilizarea de resurse fizice, umane și financiare
suficiente în cadrul sistemului sanitar în vederea reducerii mortalității (Tangcharoensathien, V.,
Bassett, M. T., Meng, Q., et al, 2021, p. 1).
Guvernele țărilor au încercat să pună în practică aceste recomandări. Informațiile greșite și
contradictorii apărute pe parcursul acestui proces au dus la creșterea neîncrederii în deciziile
guvernamentale având ca urmare scăderea complianței cetățenilor (Chu, I. Y. H., Alam, P., Larson,
H. J., 2020, p. 7).
Politicile care vizau combaterea pandemiei s-au focusat pe împiedicarea răspândirii
virusului pentru a reduce numărul de persoane infectate și decedate. Astfel au fost introduse măsuri
pentru a limita mobilitatea oamenilor. Dar odată cu trecerea timpului a ieșit la iveală faptul că este
la fel de importantă studierea consecințelor politice, sociale, economice, educaționale și
psihologice ale acestor politici (Naumann, E., Möhring, K., Reifenscheid, M., et al, 2020, p.191).
Gravitatea acestori consecințe depinde de mai mulți factori între care putem enumera: severitatea,

10
intervalul de timp în care măsurile au fost implementate și complianța cetățenilor (Brodeur, A.,
Gray, D., Islam, A., 2021, p. 1108).
Răspândirea COVID-19 a avut ca rezultat o încetinire considerabilă a activităților
economice. După primul val al pandemiei Banca Mondială a estimat o scădere de 5,2% în GDP în
anul 2020 față de anul 2019 (Brodeur, A., Gray, D., Islam, A., 2021, p. 1108). Statele s-au
confruntat cu o dublă încercare: pe de o parte prin scăderea consumului au scăzut și veniturile din
impozite, iar pe de altă parte a fost necesară sprijinirea cetățenilor vulnerabili pentru a atenua
sărăcia și inegalitatea economică (Bonaccorsi, G., Pierri, F., Cinelli, M. et al, 2020, p. 15530).
Închiderea granițelor a avut un impact macroeconomic negativ asupra economiei globale prin
diminuarea migrației. Migranții contribuie la 10% din GDP-ul global (Abel, J. G.& Gietel-Basten,
S., 2020, pp. 1480-1481). Restricțiile de călătorie au afectat afacerile legate de transport și turism.
Guvernele au întârziat acordarea de compensații financiare persoanelor asimptomatice carantinate,
care nu au putut lucra fără să călătorească (Chu, I. Y. H., Alam, P., Larson, H. J., 2020, pp. 8-9).
Cu toate că adolescenții și copiii au cel mai scăzut risc de a dezvolta forme severe ale
COVID-19 în urma infectării, pandemia actuală are o consecință gravă asupra educației.
Închiderea școlilor a afectat 58 milioane de copii numai în 27 tări ale Europei. Bunăstarea
psihologică a copiilor, accesul lor la alimentație și viața socială sunt afectate. Ei riscă să devină
victime ale violenței domestice. În plus este foarte probabil ca acești copii să sufere pierderi
considerabile în educație (Blaskó, Z., da Costa, P., & Schnepf, S. V., 2021, p. 3).
În contextul pandemiei sectorul educațional a fost forțat să treacă de la metodele
tradiționale la mediul virtual de învățare. Mulți profesori și elevi erau nevoiți să utilizeze noile
tehnologii și surse educaționale cu care nu erau familiarizați. În plus, petrecând mai mult timp în
fața ecranului copiii au devenit mai expuși ciberbullying-ului. Din cauza pierderii locului de muncă
al părinților în urma carantinării, copiii din clasele sociale cu venituri mijlocii și mici nu au avut
acces la echipamentul necesar pentru educația online (Geogre, R., 2021, p. 13). Educația online a
devenit o provocare și pentru părinții copiilor care pe lângă îndatoririle de părinte au fost nevoiți
sa le îndeplinească și pe cele de educator (Chu, I. Y. H., Alam, P., Larson, H. J., 2020, p. 7).
Dar pe lângă dificultățile întâmpinate în educația online există și oportunități. Aceasta ajută
la dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor, gândirea critică și învățarea autodidactă. De
asemenea ea pregătește elevii pentru folosirea noilor tehnologii necesare pe piața de muncă
(George, R., 2021, p. 13).

11
 Deficitul complianței cetățenilor la restricțiile impuse de gurverne a agravat impactul
negativ al pandeimei asupra sistemului sanitar (Tangcharoensathien, V., Bassett, M. T., Meng, Q.,
et al, 2021, p. 5). Factorii de decizie politică și cercetătorii s-au focusat pe mortalitatea cauzată de
virus. Dar există și alte căi prin care într-un mod indirect pandemia contribuie la creșterea
mortalității pe plan mondial. Sistemul sanitar își îndreaptă resursele către pacienții COVID-19.
Întreruperea tratamentelor bolnavilor cronici (ex. de cancer) duce la creșterea mortalității.
Amânarea testelor de screening are ca urmare diagnosticarea în stadii avansate ale bolilor.
Pierderea locului de muncă, incertitudinea în timpul recesiunii economice cresc riscul de suicid
(Watkins, J., & Wulaningsih, W., 2020, p. 519).
1.1.3 Consecințele pandemiei Sars-CoV-2 asupra sănătății fizice și mentale
Coronavirusurile reprezintă o familie mare de virusuri. Câteva dintre ele cauzează boli
umane, iar celelalte infectează animale precum liliecii, cămilele, păsările și pisicile. La om de
obiciei aceste virusuri provoacă doar boli ușoare precum răceala. Coronavirusurile animalelor
infectează rareori oamenii, dar dacă aceasta se întâmplă, atunci provoacă boli severe precum
Severe Acute Respiratory Syndrome (SARS, apărut în 2002) și Middle East Respiratory Syndrome
(MERS, apărut în 2012) (Sheikhi, K., Shirzadfar, H., & Sheikhi, M., 2020, p. 1).
Simptomele fizice cauzate de Sars-CoV-2
Simptomele apar cu 2-14 zile după expunerea la Sars-CoV-2. Virusul poate provoca
simptome ușoare asămănătoare gripei sau simptome mai grave. 20% dintre pacienți fac forme
severe de COVID-19 (pneumonie, insuficiență respiratorie) sau chiar decedează în urma infectării.
Cele mai recente simptome fizice sunt: febra, tusea, durerea în gât, modificarea sau pierderea
gustului și/sau a mirosului, slăbiciunea generală, diareea, oboseala, durerile musculare, durerea de
cap, vărsăturile (Sheikhi, K., Shirzadfar, H., & Sheikhi, M., 2020, pp. 1-2).
Impactul infecției Sars-CoV-2 asupra sistemul nervos central
Impactul coronavirusurilor asupra organismului uman nu se limitează doar la tractul
respirator și gastrointestinal, acest agent patogen putând invada și sistemul nervos central și
periferic (Asadi-Pooya, A. A., & Simani, L., 2020, p. 4). Procesele prin care acesta poate cauza
afectare neuropsihiatrică sunt de mai multe feluri: producerea inflamației și a hipercoagulabilității;
infectarea directă a celulelor sistemului nervos; declanșarea de procese mediate imun postinfecție
(Koralnik, I. J., & Tyler, K. L., 2020, p. 1); sepsisul, hipoxia și hiperstimularea imună care
provoacă modificări în materia albă a creierului (Hampshire, A., Trender, W., Chamberlain, S. R

12
et al, 2021, p. 2). Receptorul prin care noul coronavirus penetrează celulele umane este exprimat
atât în neuroni cât și în celulele gliale. Astfel virusul poate infecta direct sistemul nervos. Virusul
compromite bariera hematoencefalică perturbând astfel homeostazia creierului și provocând
secundar distrugerea neuronilor (Sheraton, M., Deo, N., Kashyap, R. et al, 2020, p. 2). Studiile
recente de autopsie au dezvăluit faptul că asemănător altor infecții virale, Sars-CoV-2 poate cauza
edem cerebral și degenerare neuronală parțială (Kaya, Y., Kara, S., Akinci, C., et al, 2020, p. 1).
În urma proceselor mai sus menționate aproximativ o treime dintre pacienții COVID-19
dezvoltă simptome neuropsihiatrice precum durerile de cap, paresteziile și tulburarea stării de
conștiință, aceste simptome fiind asociate cu formele mai severe ale bolii (Beach, S. R., Praschan,
N. C., Hogan, C., et al, 2020, p. 47). Literatura de specialitate menționează următoarele afecțiuni
legate de infecția COVID-19: encefalopatia, encefalita, encefalomielita acută diseminată,
meningita, accidentul vascular cerebral ischemic și hemoragic, tromboza sinusurilor venoase,
endotelialita (Koralnik, I. J., & Tyler, K. L., 2020, p. 1), orbirea corticală bilaterală reversibilă
(Kaya, Y., Kara, S., Akinci, C. et al, 2020, p. 1), sindromul disexecutiv (Beach, S. R., Praschan,
N. C., Hogan, C., et al, 2020, p. 47), deteriorarea cognitivă ce persista și după dispariția celorlalte
simptome (Hampshire, A., Trender, W., Chamberlain, S. R et al, 2021, p. 1), delirium la unii
pacienții cu tulburare cognitivă preexistentă (Beach, S. R., Praschan, N. C., Hogan, C., et al, 2020,
p. 47) și boala Alzheimer (Heneka, M. T., Golenbock, D., Latz, E. et al, 2020, p. 2).
Impactul infecției Sars-CoV-2 asupra sănătății mentale
Împreună cu pandemia COVID-19 s-a declanșat și o epidemie psihiatrică (Hossain, M. M.,
Tasnim, S., Sultana et al, 2020, p. 1). OMS și-a exprimat îngrijorarea față de consecințele
psihosociale și asupra sănătății mentale ale pandemiei (Kumar, A., & Nayar, K. R., 2021, p. 2).
Sars-CoV-2 afectează sănătatea mentală direct printr-un proces fiziopatologic, prin efectul
dăunător al infecției asupra sistemului nervos central producând simptome neuropsihiatrice. Pe
lângă acest proces fiziopatologic există și alte modalități prin care pandemia afectează negativ
sănătatea mentală.
Răspândirea infecției și carantinarea au efecte psihologice (Talevi D, Socci V, Carai M et
al, 2020, p. 137). Vârsta, genul, starea civilă, educația, profesia, sursa de venit, locul de trai,
contactul apropiat cu persoane infectate, comorbiditățile fizice și psihice mediază aceste efecte
(Hossain, M. M., Tasnim, S., Sultana et al, 2020, p. 1). Imprevizibilitatea, incertitudinea, gravitatea
bolii și dezinformarea legate de contextul pandemic actual contribuie la stres și morbiditate psihică

13
(Rajkumar, R. P., 2020, p 1.). De asemenea, stresul cronic crește riscul tulburărilor de interiorizare
în special de depresie, anxietate și atacuri de panică (Gruber, J., Prinstein, M. J., Clark, L. A. et al,
2021, p. 5).
Pe lânga cele mai sus menționate literatura de specialitate descrie o mulțime de consecințe
psihice legate de pandemie și carantinare: tulburările de dispoziție, sindromul de stres
postraumatic, tulburările de somn, stigmatizarea, stima de sine scăzută, lipsa autocontrolului
(Hossain, M. M., Tasnim, S., Sultana et al, 2020, p. 3), teama de îmbolnăvire și de moarte,
neîncrederea, plictiseala, confuzia, mânia, dezamăgirea (Chu, I. Y. H., Alam, P., Larson, H. J.,
2020, p. 7), impulsivitatea, somatizarea, comportamentul suicidar (Hossain, M. M., Tasnim, S.,
Sultana et al, 2020, p. 1) și comportamentul evitant (Talevi D, Socci V, Carai M et al, 2020, p.
138).
Depresia apare teoretic ca o reacție necorespunzătoare la pierderi, iar pandemia generează
experiențe de pierdere în mai multe domenii ale vieții. Izolarea socială reduce posibilitatea de a
experimenta sentimente pozitive, împiedică aplicarea strategiilor sociale de reglare a emoțiilor prin
utilizarea experiențelor pline de satisfacții pentru compensarea emoțiilor negative (Gruber, J.,
Prinstein, M. J., Clark, L. A. et al, 2021, p. 10). Aceste particularități ale contextului pandemic pot
avea ca urmare creșterea prevalenței tulburărilor depresive.
Doliul este un proces normal, dar doliul complicat poate duce la depresie. În contextul
pandemiei modelele tradiționale ale doliului au fost compromise, ritualul înmormântărilor a fost
modificat, oamenii nu și-au putut lua rămas bun de la rudele și prietenii decedați în spital, nu li s-
a permis să privească cadavrul celui apropiat. Toate acestea au crescut posibilitatea apariției
sentimentului de vinovăție și al doliului complicat (Gruber, J., Prinstein, M. J., Clark, L. A. et al,
2021, p. 5, Gunawan, J., Juthamanee, S., & Aungsuroch, Y., 2020, p. 2).
Anxietatea este răspunsul primar la amenințare și incertitudine. Contextul pandemiei
COVID-19 este un factor de stres complex cu mai multe fațete, care include elemente de
amenințare, incertitudine și pierdere potențială. În acest fel contextul pandemiei actuale poate duce
la creșterea prevalenței tulburărilor anxioase (Gruber, J., Prinstein, M. J., Clark, L. A. et al, 2021,
p. 10).
Tulburarea de stres acut și de stres posttraumatic sunt tulburări legate de factori de stres și
traumă. Aceste tulburări rezultă din expunerea la situații în care persoana își simte viața în pericol.
Contextul pandemic actual este caracterizat plin multiple factori de stres cum ar fi: amenințarea

14
siguranței personale, pierderea celor dragi și a resurselor financiare, distrugerea sistemelor de
suport social. Acești factori pot contribui la dezvoltarea tulburărilor de stres în condițiile pandemiei
(Gruber, J., Prinstein, M. J., Clark, L. A. et al, 2021, p. 11).
Accentul excesiv pe spălarea mâinilor pentru a evita infecția cu noul coronavirus
favorizează apariția comportamentelor maladaptive legate de tulburarea obsesiv-compulsivă
(Kumar, A., & Nayar, K. R., 2021, p. 2). Contextul pandemic facilitează dezvoltarea de paranoia.
Datorită fricii de infecție oamenii devin paranoici chiar și cu proprii colegi de muncă, membrii de
familie și prieteni apropiați (Gunawan, J., Juthamanee, S., & Aungsuroch, Y., 2020, p. 2).
Contextul pandemic actual nu se limitează doar la factori de stres pe toate palierele vieții
umane, ci cuprinde și pierderea diferitelor resurse. A face față unor condiții de viață îngreunate
asociate cu pierderea în aceeași timp a mai multor resurse poate fi deosebit de dificilă, în special
pentru grupurile vulnerabile (Budimir, S., Pieh, C., Dale, R., et al, 2021, p. 2).
1.2 Reziliența psihologică în contextul pandemiei
1.2.1 Conceptul rezilienței psihologice
Cuvântul ”reziliență” provine din cuvântul latin ”resilire” care înseamnă ”a sări înapoi”,
iar Oxford English Dictionary îl definește ca o capacitate de a rezista sau de a se recupera repede
din condiții dificile. Termenul are rădăcini în matematică și fizică, unde prin reziliența se înțelege
abilitatea unui corp de a-și recupera mărimea și forma după deformare (Fletcher, D., & Sarkar, M.,
2013, p. 5). Inginerii folosesc acest termen pentru a denumi capacitatea a unui sistem de a se
întoarce la echilibru după o perturbare a acestuia (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p.
6).
În psihologie reziliența este definită ca un proces psihosocial dinamic, prin care indivizii
expuși la adversități pentru o perioadă îndelungată sau la evenimente cu potențial traumatic, cu
timpul experimentează o adaptare psihologică pozitivă (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E.,
2015, p. 5).
Noțiunile de recuperare și coping sunt discutate deseori împreună cu reziliența psihologică.
Cu toate că unii autori le folosesc ca sinonime, există diferențe între ele. Folosim termenul de
recuperare când o perioadă marcată de psihopatologie este urmată de o restaurare treptată ajungând
la niveluri de funcționalitate sănătoase. În schimb reziliența este capacitatea individului de a
menține nivelurile de funcționalitate normale și în prezența factorilor de stres. În comparație cu
noțiunea copingului, reziliența influențează evaluarea unui eveniment, iar copingul se referă la

15
strategiile implicate după această evaluare. Reziliența prevestește un răspuns pozitiv la o situație
stresantă (ex. experimentarea emoțiilor pozitive), pe când strategiile de coping pot fi pozitive (ex.
dialoguri interioare pozitive) sau negative (ex. abuzul de substanțe). Indivizii rezilienți prezintă
strategii pozitive de coping (Fletcher, D., & Sarkar, M., 2013, pp. 12-14).
Conceptualizarea teoriei despre reziliența psihologică a început în anii 1950 și 1960, când
cercetătorii au început să întrebe, cum au reușit unii copii din medii sever dezavantajate să își
păstreze sănătatea mentală. Primele teorii priveau reziliența psihologică ca pe o trăsătură de
personalitate. Cercetarea provenea din două domenii: traumatologia (în cazul adulților) și
psihologia dezvoltării (în cazul copiilor) (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p. 6).
În abordarea rezilienței psihologice ca o trăsătură de personalitate autorii enumără anumite
calități legate de concept: un temperament ușor, o bună stimă de sine, abilități de planificare, tărie
de caracter, flexibilitate, rezistență, emoții pozitive, extraversiune, auto-eficacitate și spiritualitate
(Fletcher, D., & Sarkar, M., 2013, pp. 9-10).
Primele cercetări au clarificat cele două componente cheie ale rezilienței: prezența riscului
în viața individului și existența factorilor și mecanismelor protective. Evenimente ale vieții aparent
pozitive, pe care nu le privim ca adversități (ex. promovare la locul de muncă, căsătoria) pot fi
relevante în definirea rezilienței. Aceste schimbări semnificative necesită o adaptare potrivită din
partea individului (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p. 7).
Conform modelului dinamic al afectului (dynamic model of affect, DMA), experimentarea
emoțiilor pozitive este o componentă crucială a rezilienței ca trăsătură. Modelul prezice faptul că
în circumstanțe obișnuite emoțiile negative și pozitive coexistă într-un mod relativ independent,
iar în prezența factorilor de stres corelația negativă între cele două tipuri de emoții crește brusc.
Emoțiile pozitive sunt capabile de le a diminua pe cele negative în perioadele marcate de un nivel
ridicat de stres. Deficitul în trăirea emoțiilor pozitive contribuie la creșterea vulnerabilității
individului în fața factorilor de stres. Emoțiile pozitive promovează flexibilitatea gândirii, copingul
centrat pe problemă și reduc efectele psihologice ale emoțiilor negative (Ong, A. D., Bergeman,
C. S., Bisconti, T. L, et al, 2006, pp. 2-4).
Modelul ”3 Cs” cuprinde trei aspecte ale rezilienței (controll, coherence, connenctedness).
Primul reflectă credința individului în accesibilitatea resurselor pentru a atinge obiectivele dorite.
Al doilea este fondat pe dorința umană adâncă de a găsi sensul lumii. A dezvolta o narație coerentă
despre ceea ce s-a întâmplat și ce poate fi făcut pentru a trăi viața în siguranță și într-un mod deplin,

16
este un proces provocator dar rentabil. Al treilea aspect se referă la nevoia de contact și suport
social (Polizzi, C., Lynn, S. J., & Perry, A., 2020, pp. 60-61).
Un alt model asociază rezilienței psihologice trei dimensiuni: tenacitatea, puterea și
optimismul. Tenacitatea (engl. tenacity) descrie calmul, promptitudinea, perseverența și simțul de
control al individului. Dimensiunea putere (engl. strength) reflectă capacitatea individului de a se
recupera după expunerea la adversități, inclusiv capacitatea de a deveni mai energetic.
Dimensiunea optimism (engl. optimism) măsoară capacitatea de percepție a aspectelor pozitive ale
situației (Song, S., Yang, X., Yang, H. et al, 2021, p. 2).
Una dintre dificultățile efectuării cercetărilor despre reziliența psihologică o constituie
existența unei serii de discrepanțe în conceptualizarea termenului. Constructul referitor la
reziliență este definit ca trăsătură, proces sau rezultat (Fletcher, D., & Sarkar, M., 2013, p. 3).
Începând cu primii ani ai secolului al XXI-lea se observă o trecere lentă de la definirea
rezilienței ca trăsătură la conceptualizarea ei ca și proces. În ultimii 15-20 de ani în teoria rezilienței
s-au dezvoltat trei principii cheie: reziliența este privită ca un proces care se desfășoară în timp;
implică o interacțiune complexă a mai multor mecanisme individuale și structurale; curpinde nu
doar felul în care persoanele supraviețuiesc în condiții provocatoare ci și felul în care prosperă în
ciuda acestor adversități (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p. 6).
Conform modelului metateoretic al rezilienței, procesul începe cu o stare de homeostazie
biopsihospirituală sau cu o zonă de confort, în care persoana se află în echilibru din punct de vedere
psihic, mental și spiritual. Întreruperea acestei stări de homeostazie se produce dacă individul are
insuficiente resurse (ex. factori protectori) pentru a tampona factorii de stres, adversitățile sau
evenimentele vieții. Cu timpul, individul care a experimentat perturbarea va începe procesul de
reintegrare. Acest proces poate duce la patru tipuri de rezultate: reintegrarea rezilientă (perturbarea
duce la achiziționarea de factori protectivi adiționali, ajungând la un nivel mai ridicat al
homeostazei), reintegrare homeostatică (în ciuda perturbării individul rămâne în zona sa de
confort, punând un efort doar pentru a trece prin adversități), reintegrare cu pierdere (consecința
perturbării este pierderea unor factori protectivi, instalându-se o homeostazie la un nivel mai
scăzut), reintegrare disfuncțională (perturbarea duce la comportamente distructive precum abuzul
de substanțe) (Fletcher, D., & Sarkar, M., 2013, p. 16).
Cazul persoanelor marginalizate este o ramură importantă în cercetarea rezilienței
psihologice. Cerându-le acestor persoane să reflecteze asupra propriei experiențe permite o

17
perspicacitate radicală în procesele protective și îmbunătățește validitatea ecologică a teoriilor și a
intervențiilor (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p. 14).
Intervențiile asupra rezilienței psihologice pot fi o țintă importantă în tratarea anxietății,
depresiei și a reacțiilor legate de stres (Connor, K. M., & Davidson, J. R., 2003, p. 78). Succesul
acestor intervenții depinde de complexitatea lor. Este necesară atât promovarea mecanismelor
protective psihosociale cât și celor psihologice (Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p. 5).
1.2.2 Rolul rezilienței psihologice în prevenirea impactului negativ ale pandemiei
Sars-CoV-2 asupra sănătății mentale
Constructul de reziliența psihologică are o relevanță accentuată în adaptarea la contextul
pandemic Sars-CoV-2 actual (Hou, W. K., Tong, H., Liang, L. et al, 2021, p. 595). Este considerat
factorul protectiv major în reacțiile adaptative individuale în această situație pandemică cu o
multitudine de factori de stres (Kocjan, G. Z., Kavčič, T., & Avsec, A., 2021, p. 1).
Factorii care facilitează reziliența pot fi de folos în a face față amenințărilor în timpul
pandemiei: optimismul, suportul social și atașamentul, a rămâne informat fără un consum exagerat
de media, strategiile de distracție, reducerea izolării sociale cu ajutorul comunicației online. La cei
infectați cu COVID-19, pentru a menține reziliența, este la fel de importantă mobilizarea resurselor
de suport social, amplificarea comportamentului de căutare a ajutorului, precum și îngrijirea fizică.
Printre factorii de reziliență identificați la nivel familial enumerăm: capacitatea de adaptare,
coeziunea familiei, o bună comunicare, managementul financiar adecvat. Nivelul familial al
factorilor de reziliență este foarte important ținând cont de faptul că cele mai multe persoane sunt
carantinate împreună cu familia. Un singur factor de reziliență în sine are un efect slab și limitat,
de aceea în cercetarea și planificarea intervențiilor care vizează promovarea rezilienței trebuie
luate în considerare interacțiunile factorilor pe mai multe nivele precum sunt cele individuale,
familiale și comunitare. Pentru a determina strategiile cele mai eficiente este nevoie de o mare
flexibilitate. Aceste strategii trebuie definite personal pentru fiecare individ în parte (Chen, S., &
Bonanno, G. A., 2020, pp. 52-54).
Creșterea rezilienței este identificată ca ținta centrală în menținerea sănătății mentale în
contextul pandemic COVID-19 (Lenzo, V., Quattropani, M. C., Musetti, A., et al, 2020, pp. 1-2).
Un studiu efectuat pe 4021 de persoane din Hong Kong în timpul primului val al pandemiei
a demonstrat o asociație inversă între componentele rezilienței psihologice și anxietate. Reziliența
a fost conceptualizată ca având trei componte cheie: o adaptare flexibilă la schimbările externe

18
(ale mediului înconjurător) și interne (psihice); capacitatea de a funcționa într-un mod pozitiv față
de adversități; interacții interpersonale și sociale de bună calitate ce pot avea efect un de tamponare
față de distresul psihosocial. Conform acestui studiu capacitatea de adaptare la schimbări și de a
funcționa într-un mod pozitiv în fața adversităților a fost invers proporțională cu anxietatea,
indiferent de intensitatea îngrijorării legate de pandemie (Hou, W. K., Tong, H., Liang, L. et al,
2021, pp. 598-599).
S-a dovedit faptul că reziliența psihologică mediază relația dintre factorii modelului Big
Five (cu excepția extraversiei), bunăstarea psihologică și stresul perceput. Într-un studiu care a
înclus 2722 de adulți din Slovenia s-a arătat faptul că reziliența a fost asociată invers proporțional
cu indicatorii negativi ai funcționării psihologice (anxietatea, depresia, trăirea emoțiilor negative)
și asociat cu indicatorii pozitivi ai funcționării psihologice (sănătatea mentală, satisfacția dată de
viață, trăirea emoțiilor pozitive). Persoanele cu un nivel de nevroză scăzut, conștiinciozitate
ridicată, deschidere ridicată, agreabilitate scăzută au prezentat nivele de reziliență mai ridicate în
timpul carantinei cauzate de pandemia COVID-19 (Kocjan, G. Z., Kavčič, T., & Avsec, A., 2021,
p. 6).
Un studiu pe 6509 de adulți din Germania a dovedit faptul că strategiile legate de reziliență
precum menținerea unui stil de viață sănătos, existența relațiilor sociale, acceptarea anxietății și a
emoțiilor negative, întreținerea autoeficienței, au fost asociați invers proporțional cu nivelul
anxietății (Petzold, M. B., Bendau, A., Plag, J., et al 2020, p. 1).
Un sondaj online efectuat în primăvara anului 2020 care a implicat 6314 de persoane din
Italia a examinat rolul rezilienței în prezicerea nivelului de depresie, anxietate și stres legat de
pandemie. Autorii au conceptualizat reziliența psihologică ca fiind alcătuită din cinci compontente:
semnificație (engl. meaningfulness), perseverență, autonomie, singurătate existențială și
seninătate. Dintre acești factori semnificația, perseverența și seninătatea au prezis în mod
semnificativ nivelul anxietății, depresiei și stresului măsurat cu scala DASS-21 (Depression,
Anxiety and Stress Scale - 21 Items) (Lenzo, V., Quattropani, M. C., Musetti, A., et al, 2020, pp.
1-2).
Un studiu condus în China pe 3180 de persoane între 8 februarie și 9 martie 2020 a arătat
faptul că indivizii cu un nivel mai ridicat de reziliență mentală și cu stiluri de coping active au avut
niveluri mai scăzute de anxietate și depresie în contextul pandemiei COVID-19. Optimismul ca

19
factor al rezilienței s-a dovedit un factor protector față de anxietate (Song, S., Yang, X., Yang, H.
et al, 2021, p. 5).
Într-un alt studiu din Slovenia efectuat pe 2722 de persoane autorii au presupus faptul că
reziliența psihologică are un efect dublu de tamponare: pe de o parte protejează indivizii de niveluri
ridicate de stres și pe de altă parte reduce impactul negativ al factorilor de risc (ex. afecțiunilor
preexistente) asupra sănătății mentale. Rezultatele au dovedit că reziliența psihologică tamponează
efectul caracteristicilor demografice și a stării de sănătate asupra sănătății mentale în contextul
pandemic (Kavčič, T., Avsec, A., & Kocjan, G. Z., 2021, p. 213).
Analizând 1770 de cetățeni chinezi în timpul primului val al pandemiei COVID-19 s-a
dovedit că există o corelație negativă între factorii rezilienței psihologice (tenacitate, putere și
optimism) și depresie, anxietate și simptomele de somatizare (Ran, L., Wang, W., Ai, M., 2020,
p. 1).
Un alt studiu efectuat pe un număr de 1004 adulți din Statele Unite a arătat că nivelul scăzut
al rezilienței a fost asociat cu îngrijorări mai puternice legate de efectele pandemiei COVID-19 și
cu o dificultate mai mare de coping față de provocările emoționale ale pandemiei. În acest studiu
reziliența a fost conceptualizată ca o trăsătură care permite copingul față de adversități. Nivelul
mediu al rezilienței a fost mai ridicat în cazul celor care au ieșit mai des afară și au făcut mai multe
exerciții, al celor care au primit mai mult suport social din partea familiei, prietenilor și „a altor
persoane semnificative”, precum și al celor care au dormit mai bine și s-au rugat mai des (Killgore,
W. D., Taylor, E. C., Cloonan, S. A. et al, 2020, p.1).
O cercetare care a inclus 359 de adulți tineri din Turcia a arătat faptul că reziliența
psihologică a mediat relația între emoțiile pozitive și sănătatea psihologică, atenuând efectul
emoțiilor negative asupra sănătății psihologice a adulților (Arslan, G., & Yıldırım, M., 2020, p.
15).
1.3 Tehnici de mindfulness și impactul lor asupra sănătății mentale și rezilienței
1.3.1 Utilizarea tehnicilor de mindfulness în domeniul clinic
Termenul mindfulness este traducerea în limba engleză a cuvândului sati, din limba pali.
Pali a fost limba psihologiei budiste folosite în urmă cu 2500 de ani, iar mindfulness a fost
învățătura de bază a acesteia (Germer, C., 2004, p. 26).
În tradiția budistă în practicarea meditației clasice se pune accent pe acceptarea
necondiționată a experiențelor. Practicantul meditației este îndrumat să ia în considerare

20
experiențele fără a le interpreta consecințele. În timpul șendinței de meditație persoana stă
nemișcată într-o poziție aleasă și încearcă să își focuseze atenția asupra unui obiectiv stabilit (cel
mai des asupra respirației). Când un stimul extern sau intern (gând, emoție) îi distrage atenția,
persoana încearcă să observe existența acestui stimul și își reîntoarce atenția asupra obiectivului
stabilit. Practicanții meditației sunt încurajați să aplice această metodă în viața de zi cu zi și să
folosească respirația pentru a se ancora în prezent (Perczel-Forintos D., 2011, p. 25).
Psihoterapia chiar de la începuturile ei a fost influențată de psihologia budistă. Cu toate că
într-o scrisoare pentru un prieten în anul 1930 Freud a recunoscut faptul că filozofia orientală este
străină pentru el, el a creat conceptul sentimentului oceanic (engl. oceanic feeling) prin care descria
senzația de eternitate percepută în meditație, considerată o experiență de regresie. Franz Alexander
în 1931 a lansat un articol cu titlul ”Buddhist Training as an Artificial Catatonia”. Carl Jung a fost
interesat toată viața de psihologia orientală și a scris un comentariu la cartea ”Tibetian Book of the
Dead”. Erich Fromm și Karen Horney au purtat dialoguri cu savantul zen D.T. Suzuki. În 1977
psihologul Ram Dass a scris o carte cu titlul ”Be Here Now” care conținea idei din hinduism și
budism. În 1977 Asociația Americană de Psihiatrie a cerut o examinare asupra eficacității medicale
a meditației. La acel moment articolele studiau meditațiile de concentrare (ex. meditație
transcendentală). Meditația minfulness a devenit subiect principal de cercetare doar în ultimul
deceniu al secolului XX (Germen, C., 2004, p. 28).
Jon Kabat-Zinn a îmbinat medicina modernă cu tradiția budistă a prezenței conștiente. În
1979 a înființat Clinica pentru Reducerea Nivelului de Stres din cadrul Centrului Medical de lângă
Universitatea din Massachusetts unde a tratat pacienții care sufereau de dureri fizice și simptome
ale stresului cu ajutorul meditației mindfulness (Szondy M., p. 2). În 1990 Kabat-Zinn a pus bazele
terapiei reducerii stresului bazată pe mindfulness (MBSR) (Perczel-Forintos D., 2011, p. 19), iar
în 2002 Segal, Williams și Teasdale au publicat manualul original al Terapiei cognitive bazate pe
mindfulness (MBCT) (Kuyken, W., Crane, R. & Williams, M., 2012, pp. 4-5).
În a treia etapă a terapiei cognitiv-comportamentale accentul s-a mutat de la conținutul
cognițiilor la relația persoanei cu acestea. Prin această schimbare terapia cognitiv-
comportamentală a devenit capabilă să integreze tehnicile bazate pe mindfulness (Perczel-Forintos
D., 2011, p. 19). Fennel și Segal (2011) au conceptualizat MBCT ca fiind rezultatul ”căsătoriei”
între tradiția budistă și tradiția terapiilor cognitiv-comportamentale. Autorii afirmă faptul că deși
aparent există contradicții între aceste tradiții, mecanismul lor de funcționare este identic. În terapia

21
cognitiv-comportamentală prin identificarea gândurilor iraționale, persoana mai degrabă învață
cum să se distanțeze și să nu se identifice cu ele, decât să le schimbe. În meditație prin
conștientizarea gândurilor cu o atitudine prietenoasă, empatică, se produce distanțarea și
dezidentificarea persoanei față de gândurile respective (pp. 131-140).
Intervențiile mindfulness au devenit instrumente utilizate în cadrul mai multor psihoterapii.
Terapia metacognitivă, terapia dialectică Linehann, terapia prin acceptare și angajament conțin
elemente de mindfulness (Perczel-Forintos D., 2011, p. 19).
În formularea definiției operaționale a mindfulnessului s-a construit un model cu două
componente în care fenomenul este privit ca o abilitate care poate să fie dezvoltată. Primul
component îl reprezintă autoreglarea atenției. Acest component face posibilă menținerea atenției
îndreptate spre experiențele actuale, mărind astfel posibilitatea recunoașterii proceselor mentale
care se derulează în prezent. Autoreglarea atenției cuprinde menținerea atenției, capacitatea de a
schimba focusul atenției și inhibiția proceselor de elaborare. În acest sens mindfulnessul poate fi
interpretat ca o capacitate metacognitivă. Al doilea component îl reprezintă orientarea specifică
asupra experienței din prezent, caracterizată prin curiozitate, deschidere și acceptare (Perczel-
Forintos D., 2011, pp. 23-24).
În ultimele decenii cercetările din domeniul neuroștiinței au dovedit faptul că datorită
neuroplasticității, meditația mindfulness are un rol important în modelarea creierului. Termenul
neuroplasticitate descrie capacitatea creierului de a se adapta și reorganiza sub efectul stimulilor
din mediu prin crearea noi conexiuni neuronale (Widdett, R., 2014, p. 3). Amigdala cerebrală,
cortexul prefrontal, hipocampul și insula reprezintă regiunile creierului implicate în aceste procese.
Amigdala cerebrală face parte din sistemul limbic al creierului și joacă un rol cheie în
procesarea emoțiilor, reglarea excitației și răspunsurile autonome. Ea este asociată cu răspunsul la
frică, secreția hormonilor și memoria implicită (emoțională). Codificarea în memoria implicită
începe odată cu nașterea (unii autori cred că din viața intrauterină). Aceasta implică percepția,
emoțiile, senzații corporale, comportamentul și primingul. Omul nu este conștient de memoria
implicită și de conținutul ei. Însă ea este necesară și de folos în cazul activităților desfășurate într-
un mod automat. Datorită faptului că amigdala scanează memoriile despre pericol, memoria
implicită poate să deturneze din punct de vedere emoțional cortexul prefrontal și poate să
controleze comportamentul într-un mod inconștient. Astfel se ajunge la o interpretare greșită a
situației actuale. Memoria implicită este ca și copilul care trăiește în noi și se dezvăluie prin senzații

22
corporale. Mindfulnessul ne permite să integrăm memoria implicită cu cea explicită și astfel să
îmbunătățim răspunsurile emoționale și modelele comportamentale (Burdick, D., 2013, pp. 37-
41).
Cercetările neuropsihologice au arătat că practicarea meditației mindfulness este asociată
cu o reactivitate mai scăzută a amigdalei cerebrale (Kral, T. R., Schuyler, B. S., Mumford, J. A. et
al, 2018, p. 301).
Memoria explicită este memoria de care oamenii sunt conștienți. Aceasta apare
aproximativ la vârsta de doi ani. Hipocampul care codifică memoriile explicite se blochează în
fața emoțiilor intense, împiedicând astfel stocarea memoriilor. Dacă hipocampul rămâne activ în
timpul unei experiențe încărcate emoțional, aceste experiențe sunt mai ușor memorate (Burdick,
D., 2013, pp. 38-39).
Meditația mindfulness crește volumul materiei cenușii a hipocampului drept. S-a
demonstrat faptul că această schimbare este asociată cu scăderea nivelului de depresie și stres la
persoanele abuzate în copilărie (Fotuhi, M., Do, D., & Jack, C., 2012, p. 189). Într-un alt studiu s-
a dovedit că meditația mindfulness poate să reducă atrofia hipocampului în cazul persoanelor cu
tulburări cognitive ușoare (Wells, R. E., Yeh, G. Y., Kerr, C. E. et al, 2013, p. 15).
Cortexul prefrontal este implicat în planificarea comportamentului cognitiv complex, în
exprimarea personalității, luarea deciziilor și moderarea comportamentului social. El leagă
cortexul cu zonele sistemului limbic și efectuează funcțiile executive. S-a dovedit că respirația
mindful crește activitatea cortexului prefrontal (Burdick, D., 2013, p. 39) și scade conectivitatea
sa funcțională cu amigdala cerebrală (Doll, A., Hölzel, B. K., Bratec, S. M., et al, 2016, p. 305).
Mindfulnessul dispozițional este asociat cu o activitate pe o zonă mai largă a cortexului prefrontal.
S-a observat că în cazul persoanelor cu un nivel mai ridicat în mindfulness dispozițional există o
relație inversă puternică între regiunile din cortexul prefrontal și amigdala cerebrală dreapta. În
cazul persoanelor cu un nivel scăzut de mindfulness dispozițional nu s-a observat această asociație
(Creswell, J. D., Way, B. M., Eisenberger, N. I. et al, 2007, pp. 562-563).
Un studiu a arătat faptul că meditația mindfulness diminuează nivelul stresului prin
reducerea conectivității funcționale în stare de repaus al amigdalei cerebrale drepte cu cortexul
cingular anterior (Taren, A. A., Gianaros, P. J., Greco, C. M. et al, 2015, p. 1758).
Insula este implicată în introcepție, mișcarea corpului, vocalizare și muzică, conștientizarea
emoțiilor, risc, incertitudine, anticipare, percepția timpului, atenție, control cognitiv și

23
monitorizarea performanței. Practicarea meditației mindfulness aduce schimbări în structura
insulei în special în partea anterioară dreaptă. Un volum mai mare al materiei cenușii din partea
anterioară dreaptă a insulei se corelează cu creșterea preciziei în percepția subiectivă a corpului și
cu creșterea capacității menținerii atenției (Burdick, D., 2013, p. 43). Cercetările neuropsihologice
au demonstrat faptul că în urma meditației mindfulness se produce o reorganizare în rețelele
neuronale a insulei drepte (Sharp, P. B., Sutton, B. P., Paul, E. J., et al, 2018, p. 6).
După cum reiese din studiile efectuate asupra impactului intervențiilor bazate pe meditația
mindfulness asupra sistemului nervos, aceste practici s-au dovedit de a fi sanogene. O mulțime de
studii au cercetat efectul acestei intervenții asupra diferitelor simptome psihice și fizice. Într-un
context non-clinic rezultatele unui studiu a arătat că meditația mindfulness este asociată cu
creșterea bunăstării psihologice (Keune, P.M., 2010, p. 373).
Studiile au arătat că practicarea meditației mindfulness reduce nivelul depresiei, stresului,
anxietății, furiei, durerii fizice, ruminației, hiperactivității, abuzului de substanțe și aduce o
îmbunătățire în reziliență psihologică, somn, concentrare, bunăstare psihologică, compasiune,
calitatea vieții, sănătatea mentală (Burdick, D., 2013, p. 86). Este posibil să aibă un efect pozitiv
și asupra ariilor creierului afectate de demență (Wells, R. E., Yeh, G. Y., Kerr, C. E. et al, 2013,
p. 15).
Terapia centrată pe compasiune este o ramură a Terapiei cognitive bazată pe meditația de
tip mindfulness. Conform dicționarului Merrian Webster din 2011 compasiunea este definită ca o
conștientizare a distresului altor persoane (componenta cognitivă), implică intenția de a diminua
acest distres (componenta intențională) și cuprinde o dorință autentică de a ajuta (componentă
motivațională). Autocompasiunea a fost descrisă ca disponibilitatea de a fi receptiv la suferința
proprie, asociată cu bunătatea față de sine, cu atitudinea necritică față de sine și acceptarea
greșelilor proprii ca parte inerentă a naturii umane (Podină, I.R., 2014, p. 133).
Neff și Germer (2018) definesc trei componente ale autocompasiunii: mindfulnessul,
umanitatea comună (engl. commun humanity) și bunătatea orientată către sine (engl. self-kindness).
Mindfulnessul este componentul esențial al autocompasiunii și poate fi considerat primul său pas.
Este nevoie de a se întoarce către suferință și de a o recunoaște, a ”fi” cu suferința destul de mult
pentru a deveni capabil de a răspunde într-un alt mod, respectiv cu bunătate. Mindfulnessul învinge
tendința de a evita gândurile și sentimentele dureroase și în același timp previne devenirea
absorbită și supraidentificată cu gândurile și sentimentele negative.

24
 Umanitatea comună se referă la recunoașterea faptului că experiențele unei persoane,
indiferent cât sunt de dureroase, sunt parte a experienței umane comune. În timpul suferinței omul
are tendința să creadă că nimeni nu mai trece prin așa ceva. Suferința concepută ca dovada unui
eșec personal îl izolează pe om. Însă în realitate, toată lumea trece, la un moment dat, prin probleme
și suferințe. Conștientizarea acestui adevăr deschide relații profunde interpersonale cu întreaga
umanitate, iar suferința nu devine un factor izolator, ci dimpotrivă, devine o poartă prin care se
produce un nou tip de conexiune cu toți oamenii. Această conexiune aliniază suferința într-un mod
nou (Pidină, I.R., 2014, p. 133).
Bunătatea orientată către sine este tendința de a avea grijă față de sine, precum față de
celelalte persoane (Neff și Germer, 2018, p. 10). În fața greșelilor persoanele cu un nivel crescut
de autocompasiune se privesc cu mai multă bunătate și mai puțin critic, având grijă de propria
persoană în momentele de suferință (Podină, I.R., 2014, p. 133).
Cu toate că mindfulnessul este poarta de intrare a autocompasiunii, există și diferențe între
ei. Mindfulnessul se focusează asupra acceptării experienței, pe când autocompasiunea se
focusează asupra grijii de experimentator. Mindfulnessul întreabă: ”Ce trăiesc aici și acum?”, iar
autocompasiunea întreabă: ”De ce am nevoie aici și acum?”. Mindfulnessul spune: ”Simte
suferința cu o conștientizare spațioasă”, în timp ce autocompasiunea spune: ”să fii cu bunătate față
de tine, când suferi.” (Neff și Germer, 2018, pp. 51-52).
Compasiunea diferă și de empatie. În literatură compasiunea deseori este considerată cauza
oboselii îngrijitorilor prin fenomenul numit oboseală de compasiune (engl. compassion fatigue).
Carl Rogers definește empatia ca înțelegerea lumii clientului privită din interior, a simți lumea
privată a clientului ca și cum ar fi a terapeutului. Față de empatie compasiunea merge cu un pas
înainte. Nu doar rezonează cu suferința altora, ci are și resursele emoționale de a ține persoana care
suferă, evitând astfel epuizarea cauzată de empatie. Compasiunea implică tandrețe și grijă, care
îmbrățișează suferința altora în loc de a se zbuciuma din cauza ei. În timp ce empatia zice: ”te
simt”, compasiunea spune: ”te țin”. După cercetările neuroștiințifice compasiunea este o emoție
energizantă, care activează rețelele neuronale asociate cu emoțiile pozitive și de recompensă (pp.
139).
Autocompasiunea este un instrument foarte puternic în gestionarea emoțiilor negative. Prin
asigurarea rezilienței emoționale este capabilă de a elibera psihicul uman de cercurile destructive
ale reactivității emoționale, care guvernează viața. Este factorul protectiv major de anxietate și

25
depresie. Persoanele cu un nivel de autocompasiune ridicat experimenteaza mai puține sentimente
negative precum sunt frica, iritabilitatea, ostilitatea și distresul. Aceste emoții apar, dar nu sunt atât
de frecvente și presistente. Autocompasiunea este într-o corelație negativă cu ruminațiile, deoarece
acestea sunt alimentate de emoțiile negative diminuate de autocompasiune (Neff, K., 2011, pp. 97-
99).
În prezentarea procesului de vindecare, teoria autocompasiunii cunoaște fenomenul
backdraftului. Sensul de bază al cuvântului englez backdraft se referă la fenomenul când focul,
care a folosit tot oxigenul dintr-o încăpere, primește dintr-odată o cantitate mare de oxigen prin
deschiderea ușii sau a ferestrei. Flăcările apar brusc cu o mare intensitate. Un efect similar se
petrece când ușa inimii este deschisă de autocompasiune: reapar suferințele refulate. Deși apariția
intensivă a suferinței este deseori concepută de clienți ca recădere, backdraftul este indicatorul
începerii procesului de vindecare având următoarele semne: emoționale (rușine, doliu, frică,
tristețe), mentale (gândurile: ”sunt singur”, ”sunt un eșec”, ”nu valorez nimic”) și fizice (memorii
corporale, dureri) (Neff și Germer, 2018, pp. 51-52).
Progresul în terapia centrată pe compasiune conține trei etape: străduința, deziluzia și
acceptarea radicală. Prima etapă a progresului este asămănătoare cu îndrăgostirea: clientul găsește
în propria sa persoana pe cel care – măcar parțial – poate să-i satisfacă nevoile sale. Această
descoperire este asociată cu sentimentele de euforie și iubire. Această fază este marcată de un
entuziasm în practicarea autocompasiunii, o atitudine asemănătoare cu cea existentă în celelalte
arii ale vieții. A doua etapă este deziluzia, când practicarea exercițiilor de autocompasiune se
degradează la nivelul unor tehnici destinate să manipuleze experiența aici și acum, mai precis: să
elibereze persoana de suferință. Astfel devine o formă ascunsă a rezistenței, în contrar cu esența
oricărei exercițiu de mindfulness, care vizează acceptarea și deschiderea la orice experiență
indiferent de valența ei. Exercițiile căpătând forma rezistenței la durere, contribuie la creșterea
suferinței. Apare tentația de a renunța la aceste exerciții. Disperarea cauzată de deziluzie în cazul
în care clientul nu renunță la exerciții, duce la predare în deznădejde. Doar în acest moment poate
să înceapă progresul. Această fază este marcată de un paradox: progresul înseamnă renunțarea la
ideea progresului. Nestrăduindu-se să ajungă undeva, să devină bun în autocompasiune, să facă
durerea să treacă, intenția persoanei se curăță. Se realizează atitudinea paradoxală, care constă în
etapa acceptării radicale: ”când suferim, oferim propriei noastre persoane compasiune nu pentru a
ne simți mai bine, ci pentru că ne simțim rău”. Țelul terapiei nu este de a scăpa de durere, de a

26
deveni mai buni, ci de a ne împrieteni cu propria persoană și a deveni o ”mizerie plină de
compasiune” (engl. compassionate mess) (pp. 94-96).
Meditația de tip mindfulness ajută în gestionarea emoțiilor negative prin promovarea
conștientizării lor ca senzații corporale. Prin ancorarea atenției în senzații corporale, meditația
creează o distanțare față de emoțiile negative, previne identificarea și scufundarea în ele și
îndepărtează rezistența cauzată de caracterul lor neplăcut. Pe lângă aceste efecte autocompasiunea
aduce în plus dezactivarea sistemului de amenințare a corpului uman și activează sistemul de
atașament, calmând amigdala cerebrală și crescând producția și eliberarea oxitocinei. Cercetările
au dovedit faptul că oxitocina ajută la diminuarea biasului cognitiv negativ (Neff, K., 2011, pp.
100-101).
1.3.2 Impactul tehnicilor de mindfulness asupra sănătății mentale și a rezilienței în
contextul pandemiei Sars-CoV-2
Pandemia COVID-19 este un factor de stres care la mulți indivizi poate provoca probleme
psihice precum sunt anxietatea, frica, stresul și depresia. Diversele probleme psihice pot să
afecteze imunitatea și să îngreuneze combaterea infecției. Datorită acestor lucruri este foarte
important să se depună eforturi pentru creșterea bunăstării psihologice. Unele dintre tehnicile cel
mai frecvent recomandate pentru atingerea acestui scop sunt cele bazate pe mindfulness. Prin
aceste intervenții indivizii devin capabili să amplifice capacitatea de conștientizare și toleranța în
contextul pandemic (Widha, L., Rahmat, H. K., & Basri, A. S. H., 2021, pp. 383-386).
Mindfulnessul ajută la îmbunătățirea flexibilității emoționale și cognitive, la menținerea
optimismului față de viitor, capacități ce sunt cruciale în aceste timpuri de criză, cu beneficii
psihologice, fizice și interpersonale (Roychowdhury, D., 2021, pp. 110-111). Meditația bunătății
iubitoare (engl. loving-kindness meditation) ajută la cultivarea emoțiilor pozitive față de sine, de
cei dragi și față de toți oamenii. Această meditație este folositoare în contextul pandemic actual,
deoarece promovează interacțiunile sociale și întărește reziliența, crescând motivația de a oferi și
a cere suport social (Polizzi, C., Lynn, S. J., & Perry, A., 2020, p. 61).
Există o mulțime de studii care dovedesc efectul benefic al mindfulnessului asupra
rezilienței psihologice și sănătății mentale. Cercetările în acest domeniu au arătat că practicarea
mindfulnessului reduce nivelul stresului, depresiei și anxietății.
Un studiu pe 32 de studenți a fost condus cu intenția de a examina efectul practicării Koru
Mindfulness (KM, o terapie de grup bazată pe mindfulness cu durata de patru săptămâni) asupra

27
copingului cu stresul și anxietatea legată de COVID-19. Practicanții KM au raportat după terapie
niveluri mai ridicate de mindfulness și autocompasiune, precum și niveluri mai scăzute de stres,
anxietate și probleme legate de somn față de grupul de control. Rezultatele obținute s-au menținut
cu trecerea timpului (Weis, R., Ray, S. D., & Cohen, T. A., 2021, p. 8).
Un alt studiu efectuat pe 181 de studenți din Italia a arătat că disconfortul cognitiv, erorile
cognitive, gândurile intruzive și ruminațiile s-au corelat negativ cu mindfulnessul. Problemele
financiare și un nivel redus al sentimentului de intimitate a prevăzut o stabilitate scăzută în profilul
mindfulness (Lopez, A., Caffò, A. O., Tinella, L., et al., 2021, p. 1).
O cercetare la care au participat 6412 adulți italieni de vârstă mijlocie a analizat rolul
mindfulnessului dispozițional în protecția individului față de distresul psihologic provocat de
pandemia COVID-19, de distanțarea socială și carantinare. Nivelul mindfulnessului a fost
predictorul cel mai bun al distresului psihologic. S-a găsit o corelație negativă semnificativă între
mindfulnessul dispozițional și simptomele psihice (Conversano, C., Di Giuseppe, M., Miccoli, et
al, p. 1).
Un alt studiu condus în Italia pe 26 de femei dintre care 15 aparținând grupului
experimental au participat la un curs MBSR de 8 săptămâni urmat de 6 săptămâni de suport video
pentru meditație în timpul primului val al pandemiei, a arătat faptul că comparativ cu participanții
din grupul de control, meditatorii au avut o ameliorare a acceptării de sine, a scopului în viață și
în relațiile cu ceilalți. În plus scorurile ridicate la mindfulness s-au corelat cu un nivel mai ridicat
de flexibilitate psihologică și bunăstare psihologică (Accoto, A., Chiarella, S. G., Raffone, et al,
p. 1).
Cercetătorii au condus un studiu pe 64 de studenți din America de Nord în care au examinat
efectul practicării zilnice a unui training scurt de mindfulness. Fiecare participant din grupul
experimental a practicat zilnic 10 minute de meditație ghidată timp de 10 zile. S-a observat o
creștere în nivelul emoțiilor pozitive în cazul participanților din grupul experimental. Față de cei
din grupul experimental, participanții din grupul de control au raportat mai multe emoții negative
provocate de expunerea la știrile legate de pandemie (Kam, J. W., Javed, J., Hart, C. M., et al, p.
1).
Un studiu pe 122 de persoane din comunitatea Surabaya din Indonezia a arătat o scădere a
nivelului de anxietate a participanților din grupul experimental față de cei din grupul de control în

28
urma intervențiilor bazate pe mindfulness (Hasina, S. N., Noventi, I., Livana, P. H., et al, 2021, p.
41).
În cadrul unui studiu efectuat în China în primul val al pandemiei s-au găsit scoruri mai
scăzute în distres legat de pandemie, anxietate și depresie în cazul practicanților meditației
comparativ cu nepracticanții. Frecvența practicării meditației a prezis o îmbunătățire a scorurilor
în depresie, anxietate și stres în sondajul de follow-up (Zhu, J. L., Schülke, R., Vatansever, D., et
al, 2021, p. 1).
Cu participarea a 110 de cetățeni chinezi și 140 de cetățeni britanici s-a condus un studiu
care a examinat dacă intervențiile bazate pe mindfulness pot neutraliza impactul negativ al
factorilor de stres legați de COVID-19 pe durata somnului și implicarea la muncă a angajaților. S-
a dovedit că practicarea meditației mindfulness tamponează efectele negative ale factorilor de stres
legați de COVID-19 asupra duratei somnului și implicarea la muncă a angajaților. Cercetătorii
sugerează faptul că mindfulnessul este o practică bazată pe dovezi care poate să neutralizeze
efectul negativ al factorilor de stres legați de COVID-19 pe somn și rezultatele muncii (Zheng, M.
X., Masters-Waage, T. C., Yao, J., 2020, p. 1).
Analizând 786 de participanți din Turcia s-a arătat că efectul fricii de COVID-19 pe
deznădejde a fost parțial mediat de mindfulnes și umor. Scoruri mai ridicate la frică de COVID-
19 au fost asociate cu scoruri mai mici la mindfulnes și umor. Scoruri mai scăzute la mindfulness
și umor au fost corelate cu scoruri mai ridicate de deznădejde (Saricali, M., Satici, S. A., Satici,
B., et al, 2020, p. 1).
Un studiu condus pe un eșantion de 355 de persoane a explorat dacă mindfulnessul mediază
efectul fricii de COVID-19 pe anxietate și depresie. Rezultatele au demonstrat faptul că frica de
COVID-19 este asociată invers proporțional cu mindfulness și se corelează pozitiv cu anxietatea
și depresia. Mindfulnessul a mediat relația fricii de COVID-19 cu anxietatea și depresia (Belen,
H., 2021, p. 1).
Luând în considerare rezultatele cercetărilor în legătură cu efectul benefic al intervențiilor
bazate pe mindfulness asupra bunăstării psihologice Roychowdhury (2021) propune elaborarea de
protocoale detaliate de programe și intervenții de acest gen. În viziunea lui aceste programe ar
putea fi întroduse în școli, universități, locuri de muncă pentru a încuraja copiii, studenții și
angajații să absoarbă mindfulnesul în viața cotidiană.

29
 1.4 Reziliența psihologică la persoanele cu dizabilități fizice în contextul
pandemiei
Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF) a adus progrese în
ceea ce privește înțelegerea și măsurarea dizabilității. În cadrul CIF problemele care au legătură
cu funcționarea umană sunt împărțite în trei arii interconectate: deteriorările (modificările ale
funcționării corpului sau modificări ale structurii corpului), limitările de activități (dificultăți în
executarea activităților) și restricțiile de participare (probleme care au implicații în orice domeniu
de viață). Dizabilitatea se referă la greutățile întâmpinate în oricare din cele trei arii de funcționării.
CIF face diferența între condițiile de sănătate și deteriorările: condițiile de sănătate sunt boli,
leziuni, tulburări, în vreme ce deteriorările sunt atenuări specifice ale funcțiilor și structurilor
corpului (OMS, 2012, p.5).
Persoanele cu dizabilități experimentează o mulțime de dezavantaje față de persoanele care
nu se confruntă cu astfel de dizabilități. Trebuie să găsească metode alternative pentru a-și
desfășura activitățile de zi cu zi. Deseori întâmpină discriminație chiar din partea membrilor
familiilor lor. În fața acestor adversități fiecare persoană trebuie să decidă dacă se blochează în
doliul ei stând departe de societate ca o victimă sau devine proactiv și productiv indiferent de
situația sa. Această adaptare se realizează cu ajutorul rezilienței psihologice. Reziliența nu se poate
obține în fiecare caz, mai ales în cazul persoanelor care nu s-au născut cu dizabilități. Deseori
aceștia își pierd speranța în posibilitatea îmbunătățirii calității vieții lor și se bazează mereu pe
sprijinul și compătimirea celorlalți (Hendriani, W., 2018, p. 293).
Un studiu a arătat faptul că de obicei gradul dizabilității se asociază invers proporțional cu
reziliența (Zambrano, R. L. B., Villamil, K. V. S., & Cantos, K. L. G., 2018, p. 100). Cu toate că
reziliența nu este ușor de dobândit, există mai multe persoane cu dizabilități care au dat dovadă de
comportamente de adaptare eficiente în fața presiunii. Aceste persoane sunt optimiste și refuză să
îi învinovățească pe ceilalți pentru condiția lor (Hendriani, W., 2018, p. 293).
Un important predictor al rezilienței este inteligența emoțională, capacitatea de recunoaște
propriile emoții și a face diferența între ele și emoțiile celorlalți. Persoanele cu o inteligență
emoțională mai ridicată au un comportament mai adaptiv în condiții de stres. Într-un studiu s-a
dovedit că în ciuda faptului că stima de sine este mai scăzută la persoanele cu dizabilități fizice
față de persoanele fără aceste dizabilități, inteligența lor emoțională este mai ridicată. O posibilă
explicație a acestui rezultat surprinzător ar putea fi faptul, că în viața lor aceste persoane s-au

30
confruntat cu multe adversități și au învățat să pună în practică diferite strategii în scopul adaptării
(Díaz, M. G., & García, M. J., 2018, 275).
Factorii protectivi sunt acei factori care întăresc indivizii, furnizând feedbackuri pozitive
cu ajutorul cărora pot găsi alternative eficiente pentru a evita stresul prelungit. Acești factori pot
fi de două feluri: exteriori și interiori. La persoanele cu dizabilități fizice Hendriani (2018)
definește patru factori protectivi exteriori (suportul social, intervențiile psihologice, prezența sursei
de inspirație și accesibilitatea crescută pentru persoane cu dizabilități) și patru interiori
(religiozitatea, voința de învățare, conștientizarea suportului social și conștientizarea identității de
sine).
În 26. martie 2020 OMS a lansat un document cu 13 pagini referitor la riscurile pandemiei
Sars-CoV-2 asupra persoanelor cu dizabilități, considerându-le un grup de persoane cu
vulnerabilitate crescută (Iftikar, A. & Soodan, V., 2020, p. 151).
Există o legătură dintre provocăriile pandemiei actuale asupra persoanelor cu dizabilități
fizice și factorii protectivi mai sus menționați.
Suportul social cuprinde ajutorul primit din partea familiei și a mediului social și poate fi
de două feluri: material sau nematerial. Lipsa suportului duce la tristețe, dezamăgire, emoții
negative și creșterea stresului până la niveluri severe. Suportul social material constă mai ales în
facilitarea accesului la diferite locuri publice și asigurarea tratamentelor și programelor de
reabilitare. (Hendriani, W., 2018, p. 295)
Cu toate că la începutul pandemiei OMS a recomandat guvernurilor să asigure o
continuitate în servicile speciale pentru persoanele cu dizabilități (Iftikar, A. & Soodan, V., 2020,
p. 151), această recomandare nu a fost respectată. Centrele de reabilitare și-au suspendat
programele, programările pentru analizele periodice de prevenție au fost anulate, iar din cauza
dificultăților financiare persoanele cu dizabilități fizice nu au putut intra în posesia dispozitivelor
de care aveau nevoie. Întreruperea tratamentelor și activităților de reabilitare au dus la slăbiciune
musculară, calcifiere, creșterea durerii fizice și regresie în aptitudinile dobândite (Urhan, G.,
Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021, pp. 49-53).
Unii au renunțat la tratamentul medical și la reabilitare din cauza fricii de infecție
(Lebrasseur, A., Fortin-Bédard, N., Lettre, J., et al, 2021, p. 2). Întreruperea serviciilor medicale
și educaționale a afectat și copiii cu dizabilități fizice îngreunând și situația părinților lor
(Cacioppo, M., Bouvier, S., Bailly, R., et al., 2021, p. 1).

31
 Forma nematerială a suportului social constă mai ales în motivarea persoanelor cu
dizabilități să trăiască împreună cu condițiile fizice existente și înțelegerea și acceptarea condițiilor
lor (Hendriani, W., 2018, p. 295). Viața socială a persoanelor cu dizabilități fizice deseori se
limitează la diferite organizații nonguvernamentale. Odată cu reducerea activității acestora
suportul moral primit a scăzut semnificativ. În contextul pandemic actual încărcat cu un exces de
stres, comunicarea dintre membrii familiei a întâmpinat diferite probleme, tensiunile
interpersonale crescând. Aceste fenomene legate de pandemie diminuează suportul social (Urhan,
G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021, pp. 48-50).
Intervențiile psihologice sunt necesare în cazul persoanelor cu dizabilități fizice nu doar
din perspectiva sănătății mentale ci și pentru faptul că intervențiile psihologice, în special cele
legate de relaxare, pot fi de folos în gestionarea durerii fizice (Hendriani, W., 2018, p. 295).
Ținând cont de faptul că persoanele cu dizabilități fizice sunt supuse la un risc crescut de
distres emoțional iar calitatea vieții lor și bunăstarea psihologică sunt mai scăzute în timpul
pandemiei COVD-19, ei au nevoie într-o mai mare măsură de suport psihologic (Steptoe, A., &
Di Gessa, G., 2021, 365). Însă lipsa disponibilității serviciilor psihologice în timpul carantinării a
dus la creșterea riscului de afectare a sănătății mentale (Urhan, G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ,
2021, p. 50). Întreruperea tratamentelor legate de sănătatea mentală a fost observată și în rândul
copiilor și a aparținătorilor lor (Cacioppo, M., Bouvier, S., Bailly, R., et al., 2021, p. 1).
Prezența surselor de inspirație se referă la persoane cu dizabilități care au reușit să treacă
cu succes prin cele mai grele momente ale vieții lor, fiind asftel capabili să servească ca modele
de supraviețuire (Hendriani, W., 2018, p. 295). O dată cu limitarea activităților asociațiilor și
centrelor de reabilitare, persoanele cu dizabilități fizice întâmpină dificultăți în a întâlni astfel de
modele (Urhan, G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021, p. 51).
Accesibilitatea crescută pentru persoane cu dizabilități. Din punctul de vedere al
persoanelor cu dizabilități fizice este important accesul în spațiilor publice pentru a face posibilă
realizarea activităților de zi cu zi. Lipsa accesului duce la excluderea acestor persoane din anumite
activități și servicii, inclusiv din transportul public (Hendriani, W., 2018, p. 295).
În timpul pandemiei oprirea funcționării ascensoarelor și insensibilitatea socială a
îngreunat folosirea transportului public și accesul în spațiile publice al persoanelor cu dizabilități
fizice, mai ales a celor care folosesc scaune cu rotile (Urhan, G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021,
p. 51).

32
 Religiozitatea constă în interpretarea valorilor religioase în viață. Nu se exprimă doar prin
ritualurile de rugăciune, ci și prin internalizarea unei comportamente individuale bazate pe
credință. Religiozitatea este un factor protectiv intern ce ajută persoana să-și accepte condiția sa
de viață indiferent de dificultatea acesteia (Hendriani, W., 2018, p. 296).
Cu toate că accesul la slujbele religioase a fost limitat în timpul carantinării (Urhan, G.,
Kayin, I., & Nalbantoglu, İ., 2021, p. 51), efectul protectiv al religiozității s-a putut cultiva și
individual, individul putându-se bucura de efectul acestui factor asupra sănătății sale mentale.
Voința de învățare permite individului să găsească noi căi de a conduce activitățile, de a
a face față mai bine rolurilor sociale și de a-și întări capacitățile de a se gestiona singur. Încurajarea
și motivația altor persoane are o influență mai scăzută asupra individului dacă acesta nu cultivează
această voință. Orice metodă ce provine de la o persoană inspiratoare ar fi inutilă, dacă individul
nu ar vrea s-o aplice în viața lui. Voința de învățare facilitează explorarea competențelor,
dezvoltarea capacității și întărirea sănătății mentale pentru a elimina discriminația. Procesul de
învățare contribuie la creșterea speranței în viitor (Hendriani, W., 2018, p. 296).
Pentru creșterea autoeficacității în contextul pandemiei este necesară achiziționarea de noi
abilități. Pentru unele persoane tranzacțiile online, participarea la servicii psihologice și la
grupurile de suport online pot fi activități provocatoare prin noutatea lor (Bernard, A., Weiss, S.,
Stein, J. D., 2020, p. 2). Persoanele care sunt deschise la noi activități, se pot adapta mai ușor la
condițiile modificate de pandemie.
Conștientizarea suportului social primit este o capacitate diferită de suportul social în
sine. Este percepția și atenția persoanei asupra ajutorul acordat. Nivelul ridicat al conștientizării
este un factor protectiv intern dezvoltat de către individ, care îi dă energie în combaterea tristeții,
dezamăgirii și nesiguranței în sine (Hendriani, W., 2018, p. 296). În ciuda ajutoarelor acordate
persoanelor cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual, bunăstarea psihologică a individului
depinde de conștientizarea acestui suport.
Conștientizarea identității de sine ajută individul să înțeleagă, că are responsabilități atât
față de membrii familiei sale cât și referitor la multiple roluri în contextul social. Această
conștientizare și responsabilitate contribuie la rezistența față de rușine, nesiguranță și anxietate și
îl încurajează să se implice în activități pe care le-a considerat imposibil de realizat (Hendriani,
W., 2018, p. 296). Rolurile sociale ale persoanelor cu dizabilități fizice deseori se limitează la
participarea la activitățile organizate de asociații și centre de reabilitare. O dată cu reducerea

33
acestor activități în timpul pandemiei, persoanele și-au pierdut o parte din responsabilități (Urhan,
G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021, pp. 48-50).
Nu toți factorii protectivi sunt dezvoltați în egală măsură la un individ (Hendriani, W.,
2018, p. 296). Astfel nici limitările acestor factori de către adversitățile actualei pandemii nu au
avut aceleași efecte asupra diferitelor persoane.
Pe lângă efectul pandemiei prin acești opt factori asupra rezilienței persoanelor cu
dizabilități fizice, pandemia are și alte efecte. O mare parte dintre persoanele cu dizabilități fizice
au alte comorbidități care cresc riscul consecințelor severe ale infecției cu Sars-CoV-2 și de aceea
mortalitatea este mai ridicată în cadrul lor (Steptoe, A., & Di Gessa, G., 2021, p. 366). Folosirea
scaunelor cu rotile și a dispozitivelor specifice crește riscul infectării, mai ales că mulți dintre
aceste persoane nu-și pot dezinfecta mâinile singure și frecvent (Iftikar, A. & Soodan, V., 2020, p.
153). Persoanele cu dizabilități fizice au contacte apropiate cu îngrijitorii, iar din cauza
tratamentelor și programelor de reabilitare au și contacte mai frecvente cu alte persoane. Astfel se
expun la un risc mai mare de infectare (Lebrasseur, A., Fortin-Bédard, N., Lettre, J., et al, 2021,
p. 2). Riscul crescut la infectare, morbiditate și mortalitate crește anxietatea și are ca și consecință
autoizolarea într-o măsură mai mare față de restul populației (Kuper, H., & Shakespeare, T., 2021,
p. 347).
Pandemia a adus schimbări drastice în rutina zilnică a persoanelor cu dizabilități, în
obiceiurile și programele lor legate de somn, alimentație și în activitățile de agrement (Urhan, G.,
Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021, p. 40). Activitățile fizice precum sportul, activitățile fizice de
agrement, transportul activ, ce sunt asociate cu bunăstarea fizică și psihică au cunoscut limitări
radicale la întreaga populație, mai ales la persoanele cu dizabilități fizice (de Boer, D. R., Hoekstra,
F., Huetink, K. I., et al., 2021, pp. 1-2).
Aspectele mai sus menționate ale efectului pandemiei actuale asupra persoanelor cu
dizabilități fizice pot avea consecințe psihologice grave. Studiile au arătat că persoanele cu
dizabilități fizice pot fi considerate o populație predispusă bolilor mentale. Pandemia poate
accentua riscul de dezvoltare al tulburărilor de sănătate mintală prin creșterea nivelului de depresie,
anxietate, frică și îngrijorare în cazul acestor persoane vulnerabile (Summaka, M., Zein, H., Naim,
I., et al., 2021, p. 4).
În timpul pandemiei persoanele cu dizabilități fizice au avut mai multe simptome
semnificative clinic de depresie, anxietate și singurătate, față de persoanele fără dizabilități. Mai

34
multe persoane cu dizabilități fizice au avut tulburări legate de somn și scăderea calității vieții,
comparativ cu restul populației (Steptoe, A., & Di Gessa, G., 2021, p. 365).
Cantitatea și frecvența mesajelor despre riscurile pandemiei, nesiguranța privind
bunăstarea economică și izolarea au dus la sentimente de frică, anxietate, tristețe. Participanții unui
studiu au folosit termenii: ”copleșitor”, ”înfricoșător”, ”stresant”, ”șocant” pentru a descrie
reacțiile lor emoționale la comunicările oficiale despre pandemia actuală (Bailey, A., Harris, M.
A., Bogle, D., et al, 2021, p. 4).
Unele persoane cu dizabilități fizice nu au încredere în tratamente și vaccinurile anticovid
datorită fricii de reacțiile adverse și contraindicației la comorbiditățile lor. Această neîncredere
crește nivelul lor de anxietate, stres și nesiguranță (Urhan, G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ, 2021,
p. 50).
Efectul adversităților legate de pandemie asupra persoanelor cu dizabilități fizice depinde
de vârsta, nivelul de educație și statutul de angajare a acestora. Aceste trăsături demografice au
efecte similare asupra persoanelor cu dizabilități cu restul populației, cu excepția vârstei.
Participanții cu vârsta de peste 40 de ani la un studiu au prezentat niveluri mai ridicate de frică
comparativ cu cei sub 40 de ani (Summaka, M., Zein, H., Naim, I., et al., 2021, p. 4).
Un studiu care a comparat efectul pandemiei Sars-CoV-2 asupra sănătății mentale a
persoanelor cu și fără dizabilități fizice din Italia a avut un rezultat surprinzător. Persoanele cu
dizabilități au prezentat efecte mai reduse ale pandemiei asupra sănătății mentale, dând dovadă de
abilități bune de coping și de confrontarea izolării. Cu toate că la interpretarea acestui rezultat se
pune problema dacă în Italia persoanele fără dizabilități nu cumva au trăit în condiții de izolare și
dinaintea pandemiei, aceste rezultate pot susține rezultatele studiului condus de Díaz și García
(2018) în care s-a dovedit faptul că persoanele cu dizabilități au o inteligență emoțională mai
performantă. Persoanele cu dizabilități și-au dezvoltat pe parcursul vieții capacitatea lor de
reziliență, pe care au putut-o folosi și în contextul pandemiei (Dalise, S., Tramonti, F., Armienti,
E., et al, 2021, p. 163).
Așa cum a fost menționat în subcapitolul despre conceptul rezilienței psihologice, cazul
persoanelor cu condiții specifice este o ramură importantă în teoria rezilienței. Explorarea
experienței lor permite o înțelegere mai amplă și mai detaliată a mecanismelor legate de reziliență
(Graber, R., Pichon, F. & Carabine, E., 2015, p. 14).

35
 1.5 Studiul metaanalitic al cercetărilor privind efectul benefic al meditației
Mindfulness pe mecanismele de reziliență în contextul pandemic Sars-CoV-2
An Autor(i) Instrumente N subiecți Rezultate
2020 Sarcali, M., Fear of COVID-19 Scale, n = 786 Efectul fricii de COVID-19
Satici, S. A., Beck Hopelessness Scale, asupra deznădejdei a fost
Satici, B., Mindful Attention Awareness parțial mediat de
Gocet-Tekin, Scale, Coping Humor Scale mindfulness și umor.
E., Griffiths, Scoruri mai mari la frica de
M.D. COVID-19 au fost asociate
cu scoruri mai mici la
mindfulness și umor.
Scoruri mai mici la
mindfulness și umor au fost
asociate cu scoruri mari la
deznădejde.
2020 Zheng, M.X., Chestionare pe mindfulness 1. studiu Durata somnului la
Masters- (cu 4 itemi), calitatea n = 110 practicanți mindfulness a
Waage, T. somnului, mindfulnessul 2. studiu fost mai puțin afectată de
C., Yao, J., dispozițional (cu 15 itemi), o n = 140 factorii de stres legați de
Lu, Y., Tan, formă scurtă al scalei COVID-19.
N., Mindfulness Attention Mindfulnessul a tamponat
Narayanan, Awareness Scale (MAAS); efectul factorilor de stres
J. Utrecht Work Engagement legați de COVID-19 asupra
Scale angajementului la locul de
muncă.
2020 Conversani, Symptoms Checlist-90; n = 6412 Mindfulnessul dispozițional
C., Mindfulness Attention este un factor protectiv în
Giuseppe, Awareness Scale (MAAS) situațiile cu un nivel de stres
M., Miccoli, ridicat, un moderator al
M., stresului psihologic și cel
Ciacchini,

36
 R., mai bun predictor al
Gemignani, distresului.
A., Orrù, G. S-a găsit o corelație negativă
ridicată între mindfulnessul
dispozițional și scorul total
la Global Severity Index.
Scoruri mari la
mindfulnessul dispozițional
a contribuit la creșterea
bunăstării psihologice în
contextul pandemic COVID-
19.
2020 Weis, R., Cognitive and Affective n = 32 Participanții care au avut un
Ray, S. D., Mindfulness Scale-Revised; training Koru Mindfulness
Cohen, T. A. Self-Compassion Scale; (KM) au raportat un nivel
Medical Outcomes Study ridicat de mindfulness și
Sleep Scale; autocompasiune, un nivel de
Percieved Stress Scale; stres și anxietate mai scăzut
A treia ediție al Beck Anxiety și mai puține probleme
Inventory legate de somn decât cei din
Conners Continuous grupul de control.
Performance Test (CPT-3) Performanța prosexiei a fost
mai ridicată la participanții
care au parcurs trainingul
KM.
Un nivel ridicat al
mindfulnessului a mediat
relația între trainingul KM și
reducerea anxietății și a
stresului.

37
2021 Accoto, A., Five Facet Mindufulness
Chiarella, Questionnaire (FFMQ),
S.G., Psychological Well-Being
Raffone, A., Scales (PWB),
Montani, A., 21 item Post-Traumatic
Marco, A., Growth Inventory (PTGI)
Mainiero, F., 10-item self-report
Rubbino, R., Acceptance and Action
Valzania, A., Questionnaire-II (AAQ-II)
Conversi, D.
2021 Kam, Un chestionar de sondaj
J.W.K., zilnic după antrenamentul
Javed, J., mindfulness, Positive Affect
Hart, C.M., and Negative Affect Scale
Andrews- (PANAS), Patient-Reported
Hanna, J.R., Outcomes Measurement
Tomfohr- Information System
Mades, L.M., (PROMIS)- depresion scale,
Mills, C. PROMIS-anxiey scale,
Mindul Attention and
Awareness Scale, un
chestionar despre frecvența
consumului de știri legate de
COVID-19, Ecological
momentary assesment (EMA)
38
Grup Trainingul mindfulness a
control contribuit la dezvoltarea
n = 11 abilităților mindfulness și în
Grup contextul pandemiei.
experi- Nonreactitivatea ca parte a
mental procesului mindfulness este
n = 15 un factor protectiv față de
stresul provocat de
pandemie.
Trainingul mindfulness a
contribuit la îmbunătățirea
scorurilor în PWB.
Practicarea meditației
mindfulness a făcut posibilă
beneficierea de relațiile
interpersonale.
n = 67 S-a observat o creștere în
sentimentele pozitive în
grupul experimental, unde
participanții exersau
meditația de tip mindfulness.
S-a observat o creștere în
emoții negative în grupul
control datorită expunerii la
știri despre COVID-19.
Această creștere nu s-a
produs în grupul
experimental.
2021 Hasina, S.N., Depression Anxiety and Grup În urma meditațiilor
Noventi, I., Stress Scale (DASS) 42 control mindfulness nivelul
Livana, P.H., n = 61 anxietății a scăzut în grupul
Hartono, D. Grup experimental față de grupul
exper- control.
imental
n = 61
2021 Zhu, J.L., 22-item Impact of Event Grup Distresul legat de pandemie
Schülke, R., Scale-Revised (IES-R); control a fost mai scăzut între
Vatansever, un chestionar de distres care n = 1550 participanții care au practicat
D., Xi, D., vizează comportamentul legat Grup meditația mindfulness.
Yan, J., de răspunsul la stres; expe- Frecvența practicării
Zhao, H., 7-item Generlized Anxiety rimental meditației mindfulness a fost
Xie, X., Disorder-7 questionnaire n = 445 în corelație negativă cu
Feng, J., (GAD-7); simptomele depresive și
Chen, M.Y., 20-item Center for anxioase.
Sahakian, Epidemiologic Studies Simptomele depresive și
B.J., Wang, Depression Scale (CES-D); anxioase au fost mai
S. Un chestionar de 11 itemi în puternice la participanții
legătura cu frecvența tineri (sub 40 de ani) decât la
practicării diferentelor cei mai în vârstă.
exerciții mindfulness (SI-5)
2021 Lopez, A., Five Facet Mindfulness n = 181 Disconfortul cognitiv, erorile
Caffò, A. O., Questionnaire (FFMQ) cognitive, gândurile
Tinella, L., Cognitive Failures intruzive și ruminațiile au
Masi, M. N., Questionnaire (CFQ) fost corelate negativ cu
Bosco, A. White Bear Suppression mindfulnessul. Problemele
Inventori (WBSI) financiare și sentimentul de
Ruminative Response Scale intimitate redusă a prevăzut
(RRS) o stabilitate scăzută în
profilul mindfulness.

39
2021 Belen, H. Fear of COVID-19 scale
(FCV-19S);
Mindfulness Attention and
Awareness Scale (MAAS);
Subscalele despre anxietate și
depresie din Symptom
Checklist-90-Revised (SCL-
90-R)
40
n = 355 Teama de COVID-19 a fost
invers proporțional asociată
cu mindfulness. A existat o
corelație pozitivă între teama
de COVID-19 și anxietate și
depresie. Mindfulnesul a
mediat relația fricii de
COVID-19 cu anxietatea și
depresia.
2 Metodologia cercetării
2.1 Obiectivele cercetării
1. Explorarea efectului meditațiilor de tip mindfulness și autocompasiune asupra
mindfulness ca trăsătură la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual.
2. Explorarea efectului meditațiilor de tip mindfulness și autocompasiune asupra rezilienței
psihologice la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual.
3. Explorarea efectului meditațiilor de tip mindfulness și autocompasiune asupra nivelului
de depresie, anxietate și stres la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual.
2.2 Ipotezele de lucru
1. Meditațiile de tip mindfulness și autocompasiune dezvoltă nivelul mindfulnessului ca
trăsătură la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual.
2. Meditațiile de tip mindfulness și autocompasiune dezvoltă nivelul rezilienței psihologice
la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual.
3. Meditațiile de tip mindfulness și autocompasiune diminuează nivelul depresiei,
anxietății și stresului la persoanele cu dizabilități fizice în contextul pandemic actual.
2.3 Eșantionul de subiecți
În cercetare au fost încluși cinci subiecți cu dizabilități fizice. Un anunț despre posibilitatea
de a participa la cercetare a fost afișat printre beneficiarii Asociației Hifa-România. S-au înregistrat
șase persoane până la termenul limită, dintre care din motive medicale o persoană a renunțat
înaintea primei ședințe. Criteriile de includere în studiu au fost reprezentate de acordul de a
participa la studiu și de apartenența la grupul de beneficiari al Asociației Hifa-România și s-a
concretizat prin participarea la ședințe și completarea chestionarelor și scalelor precizate în
metodologia cercetării.
2.4 Instrumentul de investigare
În cadrul studiului au fost folosite cinci instrumente de investigare înainte și după
intervenție:
1. Depression Anxiety and Stress Depression Scale (Dass-21): a fost construită de către S.
Lovibond și P. Lovibond la Universitatea New South Wales din Australia. Este un set de
trei scale de autoevaluare, construit pentru a evalua stările emoționale negative din sfera
depresiei, anxietății și a stresului la persoanele din populația generală, cu vârste peste 17
ani. Fiecare subscală este formată din câte 7 itemi. A fost construit pentru a evalua mai

41
 degrabă stările decât trăsăturile. Cu toate acestea nu se folosește pentru evaluarea stării
emoționale de moment, întrucât unii itemi se referă la experiențe și situații din afara
contextului de testare. (Anexa A)
2. State-Trait Anxiety Inventory (STAI): A fost dezvoltată de către C. D. Spielberger în 1983.
Este o scală prin care se evaluează nivelul de anxietate ca stare și ca trăsătură a adulților.
Scala Anxietății ca stare evaluează condiția temporară de stare de anxietate, caracterizată
prin trăiri subiective de tensiune, neîncredere, nervozitate, îngrijorare, precum și prin
activarea sau excitarea sistemului nervos central. Scala Anxietății ca trăsătură măsoară
anxietatea ca și trăsătură generală, care denotă diferențele individuale relative, stabilind
predispoziția persoanei la anxietate. Subscalele sunt formate din câte 20 de itemi, fiecare
fiind evaluat pe o scară de 4 puncte (1-4). Itemii 1, 2, 5, 8, 10, 11, 15, 16, 19, 20, 21, 26,
27, 30, 33, 36, 39 sunt cu cotare inversă. (Anexa B)
3. Connor-Davidson Resilience Scale (CD-RISC): a fost construită de K. M. Connor și R.T.
Davidson în 2003. Este o scală de autoevaluare formată din 25 de itemi prin care se măsoară
capacitatea de a face față stresului și adversității, fiecare element fiind evaluat pe o scară
de 5 puncte (0-4), scoruri mai mari reflectând o mai mare rezistenţă. Această scală
identifică 5 factori care se află în spatele rezilienţei: competenţa personală, toleranţa faţă
de efectele negative ca și consolidare în faţa efectelor stresante, legături interpersonale
sigure, performanţa crescută și relaţiile interpersonale pozitive în perioada copilăriei și
adolescenţei. (Anexa C)
4. Coronavirus Disability Survey (COV-DIS): a fost dezvoltat la University of Michigan
Center for Disability Health and Wellness pentru a studia experiențele persoanelor cu
dizabilități în timpul pandemiei Sars-Cov-2. Este un chestionar care investighează efectele
pandemiei asupra persoanelor cu dizabilități. COV-DIS măsoară în special bunăstarea
generală și psihologică, izolarea socială, performanța efectuării activităților zilnice,
dificultățile întâmpinate în aprovizionarea cu alimente și medicamente, în accesarea
serviciilor medicale și a transportului, provocările financiare. Varianta originală conține 27
itemi, dintre care ultimii doi au fost excluși din acest studiu deoarece investighează
disponibilitatea participanților de a participa la unele studii ulterioare. (Anexa D)
5. Mindful Attention Awareness Scale (MAAS): a fost dezvoltată de către K. W. Brown și
Rzan, R.M. în 2003. Este o scală prin care se evaluează mindfulnessul ca trăsătură, o

42
 obișnuință a minții de a rămâne conectată la prezent. Scala este formată din 15 de itemi,
fiecare fiind evaluat pe o scară de 6 puncte (1-6), scoruri mai mari reflectând un nivel mai
ridicat al mindfulnessului. (Anexa E)
Într-unul dintre cazuri (cazul D) s-a realizat testarea nivelului cognitiv cu acest test:
6. Matricele Progresive Raven Standard (MPRS): Prima variantă a testului a apărut în 1938,
fiind dezvoltată de către J.C. Raven. A fost construit pentru evaluarea inteligenței
persoanelor cu vârsta cuprinsă între 7 și 80 de ani. Este alcătuit din 5 serii a câte 12 itemi
a căror dificultate creşte progresiv. Fiecare serie dezvoltă o temă diferită (A: stabilitatea
relațiilor în structura matricei continue; B: analogii între perechile de figuri ale matricei,
C: schimbări progresive în figurile matricei; D: permutări, grupări de figuri în interiorul
matricei; E: descompuneri în elemente ale figurilor matricei).
2.5 Procedura de lucru
Intervenția psihologică s-a realizat în 11-12 ședințe la fiecare caz. Primele 2-3 ședințe au
vizat realizarea anamnezei, construirea alianței de lucru și stabilirea obiectivului intervenției
psihologice. A fost explorat istoricul familial, educațional, profesional, social, medical, al
dizabilității, precum și efectul pandemiei asupra funcţionabilităţii în viața cotidiană. S-au
identificat resursele/factorii de reziliență. Testarea psihologică s-a realizat într-o singură ședință
folosind chestionarele și scalele descrise în subcapitolul 2.4. Ordinea aplicării chestionarelor și a
scalelor a fost: COV-DIS, CD-RISC, MAAS, DASS-21, STAI. În cazul lui C. aplicarea MPRS a
precedat efectuarea testării cu celelalte instrumente.
După testare au urmat 5-6 ședințe în care s-a dat ca temă de casă practicarea zilnică a unor
exerciții de mindfulness și de autocompasiune. În aceste ședințe pe lângă explorarea experiențelor
legate de meditații s-au discutat şi teme legate de obiectivul intervenției psihologice stabilit în
primele ședințe. Exercițiile de mindfulness și autocompasiune au fost practicate timp de șase
săptămâni, după care s-a realizat o ședință cu retestarea psihologică. Ultima ședință a fost dedicată
discutării rezultatelor testării și a reflectării asupra întregului proces al intervenției psihologice.
Tehnicile folosite în cadrul ședințelor au fost următoarele: convorbirea nondirectivă,
tehnica discutării unei experiențe emoționale recente, exerciții metaforice, tehnica vizualizării unui
loc sigur și plăcut, tehnica scenei interioare, elemente din artterapie, iar pentru tema de casă au
fost recomandate diferite exerciții de tip mindfulness și de autocompasiune.

43
 Exercițiile de tip mindfulness și de autocompasiune a fost realizate prin meditații dirijate.
Meditațiile erau individualizate pe cazuri, înregistările audio care ghidau aceste meditații fiind
împărtășite cu subiecții. Primele exerciții constau în meditații de tip mindfulness pentru a forma
capacitatea subiecților de a fi interconectați cu senzațiile lor corporale, cu emoțiile, gândurile, și
de a le accepta cu o atitudine distantă, neutră. După primele semne ale apariției acestei acceptări,
s-au întrodus exercițiile de autocompasiune, care pe lângă acceptarea și trăirea senzațiilor
corporale și a emoțiilor în ”aici și acum”, aveau o componentă de bunătate iubitoare (engl. loving-
kindness). În cazul în care un subiect nu a practicat regulat un exercițiu, nu a înțeles bine
instrucțiunile sau s-a dovedit că ar mai avea nevoie de timp pentru a beneficia de procesul început
în urma meditațiilor, același exercițiu a fost lăsat ca temă de casă în săptămâni consecutive.
Exercițiile au fost construite pe baza meditațiilor descrise în cărţile lui Burdick (2013) și al lui Neff
și Germer (2018). În cazul C. și D. spiritualitatea creștină s-a dovedit a fi o resursă crucială în
reziliența psihologică. Bazându-ne pe acest factor de reziliență, exercițiile au fost formulate cu
ajutorul terminologiei meditației creștine. Anexa F cuprinde textul acestor meditații.

44
3 Rezultatele cercetării şi interpretarea acestora
3.1 Prezentarea studiilor de caz
3.1.1 Studiu de caz 1.
DATE DEMOGRAFICE
Sex: feminin Vârstă: 27 ani
Domiciliul actual: mediu urban
Statut marital: necăsătorită Copii: -
Educație și școlarizare: studii universitare Statut profesional: angajată
PROBLEMA ACTUALĂ
1. Dependență emoțională față de mamă.
2. Dificultăți în integrarea feminității și sexualității în personalitatea ei.
EVALUARE ÎN SCOP DE SCREENING PSIHOLOGIC
1. Nivel emoțional: Depression Anxiety and Stress Scale (Dass-21), State-Trait Anxiety
Inventory (STAI)
2. Nivelul mecanismelor de coping: Connor-Davidson Resilience Scale (CD-RISC)
3. Nivel de adaptare și funcționare în COVID: Coronavirus Disability Survey (COV-DIS)
4. Screeningul atenției și stării de prezență/conștiență: Mindful Attention Awareness Scale
(MAAS)
Rezultate și interpretare
1. Pre-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În chestionarul COV-DIS referitor la itemul 8 a afirmat că pandemia de coronavirus i-a
afectat foarte mult viața dar nu a specificat în ce mod. Din răspunsul la itemul 25 reiese faptul că
greutățile în obținerea informațiilor referitoare la coronavirus au fost determinate de faptul că ea
nu a avut încredere în informațiile primite datorită informațiilor inexacte și false.
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 90 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8) situându-se pe percentilele 50-75. La chestionarul MAAS a obținut un
scor 5 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel peste medie de
mindfulness ca trăsătură. La Scala DASS a obținut un scor total de 44 (0-126), pe subscala Stres
obținând scor brut 22 (0-42, prag 19), nivel III, stres moderat, pe subscala Anxietate obținând scor
brut 6 (0-42, prag 7), nivel I, anxietate normală, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 16 (0-
42, prag 14), nivel III, depresie moderată. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor

45
brut 27 (20-80), situându-se pe percentila 15, cu un nivel uşor sub medie de anxietate ca stare; la
anxietate ca trăsătură a obținut scor brut 35 (20-80), situându-se pe percentila 50, cu un nivel mediu
de anxietate ca trăsătură.
2. Post-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 91 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 50-75. La chestionarul MAAS a obținut
un scor 4,86 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel peste medie de
mindfulness ca trăsătură. La Scala DASS a obținut un scor total de 10 (0-126), pe subscala Stres
obținând scor brut 8 (0-42, prag 14), nivel I, stres normal, pe subscala Anxietate obținând scor brut
0 (0-42, prag 7), nivel I, anxietată normală, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 2 (0-42,
prag 9), nivel I, normală. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut 33 (20-80),
situându-se pe percentila 45, având un nivel de anxietate medie; la anxietate ca trăsătură a obținut
scor brut 26 (20-80), situându-se pe percentila 10, având un nivel sub medie de anxietate ca
trăsătură.
Rezultatele testării psihologice au identificat o scădere la toate subscalele scalei DASS
(stres cu 14 puncte, anxietate cu 6 puncte, depresie cu 14 puncte) și la anxietate ca trăsătură
măsurată pe scala STAI (cu 9 puncte).
ȘEDINȚELE 1-2: A. a fost crescută de către părinții ei în așa fel încât să devină independentă și
să poată să se întreţină dar aceştia nu i-au acordat suport psihic. Mama sa și-a abandonat cariera
fiind îngrijitoarea sa până când a împlinit 18 ani, în acești ani trăind într-o relație simbiotică. Tatăl
său a sprijinit-o mai ales financiar. Părinții au locuit cu bunica paternă cu care au o relație extrem
de conflictuală și în prezent, lipsind granițele spațiului personal.
Suferă de chondroplazie, în primii 10 ani de vieță fiind operată de 11 ori la genunchi
deoarece articulațiile nu îi erau formate. După aceste operații medicii și-au dat seama că starea
genunchilor ei nu mai poate fi ameliorată, iar tratamentul medical a început să vizeze nanismul
hipofiziar, administrându-i tratament cu hormon de creștere. Odată cu schimbarea focusului
terapeutic, A. a conștientizat că este mai mică la înălțime decât ceilalți copii de vârsta ei și a început
să fie deranjată de acest lucru.
Școala generală a urmat-o în satul ei natal. Începând cu clasa a șaptea relația ei cu colegii
s-a înrăutățit. În clasa a VIII-a, după moartea bunicului său matern de care era foarte atașată, A. a
trecut printr-o perioadă depresivă pe care a reuşit să o depăşească fără tratament. S-a gândit la

46
moarte, chiar și la sinucidere, dar a considerat că este prea slabă chiar și pentru a se sinucide. A
început să cânte cu vocea și la pian la biserică, trebuind să o înlocuiească pe soția preotului care a
avut o tentativă de suicid și era internată în spital. Mediul bisericii, acceptarea și experimentarea
succesului în muzică au ajutat-o să treacă peste perioada depresivă.
În timpul facultății și a masteratului în informatică s-a bucurat de sprijinul maxim al
Universității. A locuit în cămin şi a devenit membră a consiliului studențesc. Prezența ei a fost o
adevărată sensibilizare pentru anul său, de care este mândră. În timpul facultății a avut o viață
socială dinamică, bogată, plină de evenimente.
Acum un an a trecut printr-o procedură juridică ce a vizat reîncadrarea ei în gradul I de
invaliditate. A câștigat procesul, dar a fost afectată psihic fiind nevoită să recurgă la psihoterapie.
Terapia a ajutat-o în prelucrarea distorsiunilor cognitive provenite din familie.
Discutând despre prezentul său, A. a împărtășit că locuiește în chirie cu un prieten și o
prietenă. Are o bună relație cu ei, poate să-și rezolve treburile casnice în afară de cumpărături.
Părinții ei locuiesc într-o altă localitate. Este angajată ca informatician, este mulțumită de salariul
primit. Îi place muzica, este membră a unui grup format din persoane cu dizabilități.
Are mulți prieteni, poate să comunice profund cu ei. Participă la diferite programe
organizate pentru persoanele cu dizabilități. Dă interviuri în emisiuni televizate în România și
Ungaria. Scrie o carte autobiografică. Participă la o formare de terapeut în grupuri de autoajutorare
pentru persoane cu dizabilități.
În ședința a doua s-a conturat obiectivul intervenției psihologice: integrarea feminității și
a sexualității în personalitatea ei. S-a explorat o experiență încărcată cu emoții puternice cu ajutorul
tehnicii scenei interiore. A. a descoperit o nouă modalitate de a gestiona sentimentele neplăcute și
a devenit motivată să lucreze cu tehnica scenei interioare pentru integrarea în personalitatea ei a
propriei feminităţi.
ȘEDINȚA 3: S-a realizat testarea psihologică prin aplicarea chestionarelor și scalelor specificate
în metodologia cercetării.
ȘEDINȚELE 4-6: Cu ajutorul tehnicii scenei interioare s-au explorat diferite componente ale
psihicului său, gândurile, sentimentele și senzațiile corporale evocate de interacțiile lor. Au fost
realizate mai multe desene.
Pe primul desen (Anexa G) a identificat eurile deja cunoscute. Prima dată l-a desenat pe
Monstruleţ în colțul stânga jos al paginii, ce reprezintă un personaj dintre sufletele pierdute din

47
desenele animate Suflete (Soul, 2020). El reprezintă eul care nu a descoperit sensul vieții, este
preocupat doar de gândurile sale, închis în sine și anulează gândirea logică. Cu cât crește mai mare,
cu atât mai tare se închide în sine și devine agresiv atunci când cineva se apropie de el. Deasupra
Montrulețului a desenat Femeia, afirmând: ”capul ei este o flacără și ar trebui să fie foarte
frumoasă”. A descoperit cele două componente ale Femeii: sexualitatea (reprezentată de Foc, ce
poate da căldură, dar care poate deveni şi distrugător) și Adultul (caracterizat în special de
libertate).
A desenat o a treia figură în partea dreapta a paginii. A găsit greu numele ei. Prima dată a
numit-o ”Propriul meu eu”, dar încurajată să găsească o nume simbolic a spus: ”Eul realist”, iar
apoi ”Specialistul în logistică”. L-a reprezentat printr-un omuleț deoarece este rațional. A afirmat
că este departe de Monstruleț având un prag de toleranță mai mare față de el, decât Femeia care
este mai vulnerabilă în a fi înghițită de către Monstruleț. Despre interacțiunile dintre aceste euri A.
a relatat că fiecare dintre cele trei euri are capacitatea de a exercita o influență asupra celorlalți.
Întrebată dacă mai există cineva, A. a afirmat că în cazul în care i-ar fi fost adresată această
întrebare mai demult ar fi desenat și o Fetiță, dar acum aceasta apare foarte rar. Totuși a desenat-
o în colțul din dreapta jos al paginii. În timp ce o desena, A. a zis: ”Are două codițe. Eu niciodată
nu am avut, dar ea are. Și ține mâna mamei sale.”
În primul desen nu există o parte din ea care ar fi capabilă să întegreze celelalte euri. Acest
rol al integrării este realizat parțial de Specialistul în logistică, care ține în frâu celelalte euri. A. a
menționat o contradicție între Artistul și Specialistul în logistică și a exprimat importanța
accentuată a unei armonii între ei deoarece ei sunt ”șefii”.
S-au explorat factorii care ar putea ajuta Focul în integrarea lui între celelalte părți ale eului.
A. a realizat un desen nou (Anexa H) în care Femeia îl ține în palmele ei. A recunoscut că echilibrul
ar trebui să se nască din interior și nu construit de către întăririle și normele, care vin din exterior.
I-a venit în minte desenul animat Frumoasa și bestia și a afirmat că asemănător trandafirului și
Focul era pus sub un abajur, dar unul întunecat. Femeia a luat abajurul, aerul a început să hrănească
Focul, care are nevoie să fie ținut în palmele Femeii. Simțând în palmele ei Focul, Femeia poate
să recunoască intensitatea ei optimă.
În urma unei discuții cu G., un bărbat orb, care a încercat să se angajeze cu forţă într-o
relație sexuală cu ea, A. și-a dat seama că din punct de vedere emoțional motivul principal pentru
care l-a refuzat a fost frica de a nu fi suficient de bună ca femeie. A descoperit că Fetița din ea încă

48
are un rol important în comportamentul ei. S-a explorat prin desene (Anexa I) această influență a
Fetiței. Din desenele realizate a ieșit la iveală dependența emoțională a Fetiței față de mama.
Această dependență impiedică dezvoltarea Femeii și combaterea prejudiciilor interiorizate în
copilărie și adolescență. S-a dovedit necesitatea căutării unei părți intrapsihic care poate să o
consoleze pe Fetița.
Discutând despre experiențele sale legate de exercițiul scanării corpului, A. a recunoscut
că o ajut să-și deconecteze mintea de gânduri și în cazul în care le practică înainte de culcare,
acestea facilitează adormirea. Referitor la senzațiile corporale evocate de exerciții, A. a simțit
furnicături plăcute în mâini, în picoare și în cap, dar în burta sa nu a simțit nimic.
A doua sa temă de casă a fost ascultarea unor melodii improvizate la pian asociate eurilor
și descoperirea senzațiilor corporale apărute. Reflectând asupra experienței sale legate de acest
exercițiu a mărturisit o uimire referitoare la cât de sine stătăroare par aceste euri. La melodia
Artistului și a Adultului a avut aceeași sentiment de libertate, pieptul ei a devenit ușor, aproape îi
venea să se înalțe. Din această asemănare s-a clarificat în ea faptul că Artistul este o parte esențială
din identitatea ei, nu este deloc superficial. Nu Specialistul în logistică este cel mai important
pentru ea. A mărturisit că a bănuit acest lucru, iar acum s-a întărit în această intuiție.
ȘEDINȚELE 7-9: În legătură cu exercițiul care consta în atingerea părțile corpului cu
compasiune, a afirmat că ”nu era exercițiul ei”, a descoperit un zid între mâna ei și părțile antinse
ale corpului, a avut senzația că atinge un obiect străin și nu propriul corp viu. A recunoscut că din
cauza acestui zid ea nu are o reacție firească la atingerea bărbaților, astfel acest zid constituie un
obstacol în dezvoltarea Femeii.
Explorând senzațiile corporale legate de acest exercițiu A. a descoperit un nou eu pe care
l-a numit Gigantul. El apărea ca un schelet încercând să o susțină din interior. A afirmat că nu a
fost deloc prezent în episodul depresiv din clasa a VIII-a, primele sale experiențe au apărut în
timpul primului val al pandemiei, când a fost nevoită să se mute cu părinții. Explorând caracterul
dificil al relației sale cu ei, a descoperit responsabilitatea sa față de propria sa stare sufletească și
a înțeles că în momentele de suferință nu este corect să acuze anturajul. Aceste insighturi au dus
la descoperirea acestui eu, care poate să o sprijine din interior, fiind capabil să o încurajeze, să o
apriecieze, pentru a nu fi nevoită să caute aceste lucruri în exterior.
S-au realizat mai multe desene (Anexa J) prin care s-a explorat relația Gigantului cu
celelalte părți ale eului. A. a recunoscut în el o resursă interioară necesară pentru a integra

49
feminitatea și sexualitatea ei, a consola copilul din interior și a depăși bariera care o împiedică să
se angajeze în relații intime.
Cu ajutorul exercițiului de autocompasiune față de sexualitatea ei (în care a ascultat o
melodie improvizată atingându-şi cu o atitudine plină de autocompasiune corpul), A. a început să
o cunoască și să o integreze în psihicul ei. În consecință teama ei față de propria sa sexualitate și
de caracterul ei necunoscut a început să diminueze. A ajuns la concluzia că nu ar trebui să intre în
relații intime doar pentru a se vindeca de anxietățile sale legate de această temă. Cu ajutorul
desenului despre scena sa interioară care cuprinde și partea ei capabilă de autocompasiune (Anexa
K), A. s-a întărit în intuiția ei: autocompasiunea poate să integreze și să întărească diferitele părți
ale eului.
Exercițiul atingerii corpului contemplând melodia Gigantului a adus o experiență nouă
pentru A.: corpul îi aparține, nu este un obiect străin și Femeia și-a regăsit locul în acest corp. Din
aceste experiențe s-a născut o forță interioară necesară pentru a răspunde la provocările ivite în
realizarea visului. Desenul despre colaborarea eurilor (Anexa L) în atingerea acestui vis a
contribuit la conștientizarea faptului că din autocompasiune se naște o atitudine de iubire
necondiționată, care este spațiul favorabil al cultivării creativității.
ȘEDINȚA 10: S-a realizat testarea psihologică.
ȘEDINȚA 11: Reflectând la procesul prin care a trecut de-a lungul intervenției psihologice, A. a
mărturisit că Femeia a ieșit la suprafață, s-a încarnat în desene și în cuvintele cu care s-a vorbit
despre ea și acum este evident că ea necesită ocrotire. Aceste revelații întăresc în A. identitatea
feminină și adultă, care nu se naște doar din vârsta ei, ci din propria sa persoană și este
independentă de feedbackurile primite din exterior. Focul s-a calmat, există, dar a devenit stabil.
Fiind ținut în palme este și controlat.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Cu ajutorul intervenției psihologice, A. a făcut un pas semnificativ în autocunoaștere, în
integrarea feminității și sexualității în personalitatea ei, în consolarea copilului interior și în
diminuarea dependenței emoționale față de mama sa. Rezultatele pozitive au fost observate de
anturaj și prin autoevaluarea realizată de către A. Exercițiile de mindfulness și autocompasiune și
tehnica scenei interioare s-au dovedit utile în aceste procese psihologice.
Se recomandă solicitarea suportului psihologic la nevoie.

50
 3.1.2 Studiu de caz 2.
DATE DEMOGRAFICE
Sex: feminin Vârstă: 35 ani
Domiciliul actual: mediu urban
Statut marital: necăsătorită Copii: -
Educație și școlarizare: studii liceale Statut profesional: angajată
PROBLEMA ACTUALĂ
1. Lipsa forței interioare necesară de a face activități care să vizeze propriile sale interese.
2. Relația extrem de conflictuală cu tatăl ei.
3. Durata scurtă a relațiilor amoroase, care de mai multe ori s-au fin+alizat cu dispariția
partenerului din viața ei fără nici o explicație.
4. Incapacitatea acceptării și iubirii propriului corp.
5. Tulburări de alimentație: după moartea mamei sale consumul excesiv de dulciuri a devenit o
metodă principală în gestionarea emoțiilor negative.
EVALUARE ÎN SCOP DE SCREENING PSIHOLOGIC
1. Nivel emoțional: Depression Anxiety and Stress Scale (Dass-21), State-Trait Anxiety
Inventory (STAI)
2. Nivelul mecanismelor de coping: Connor-Davidson Resilience Scale (CD-RISC)
3. Nivel de adaptare și funcționare în COVID: Coronavirus Disability Survey (COV-DIS)
4. Screeningul atenției și stării de prezență/ conștiență: Mindful Attention Awareness Scale
(MAAS)
Rezultate și interpretare
1. Pre-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În chestionarul COV-DIS la itemul 8 a afirmat că pandemia de coronavirus i-a afectat foarte
mult viața, la itemul 5 menţionând faptul că, comparând cu starea anterioară pandemiei se simte
ușor mai izolată de ceilalți. Între dificultățile întâmpinate la itemul 12 a menţionat un grad mare
de accesare a servicilor medicale de bază. Conform răspunsurilor de la itemul 14, schimbările
provocate de pandemia de coronavirus în programul ei zilnic au fost următoarele: nu se întălnește
atât de des cu prietenii și membrii familiei ca înainte, a început să își comande mâncarea la
domiciliu, să comunice cu membrii familiei și prietenii pe calculator, tabletă, telefon. Din
răspunsul la itemul 25 reiese că greutățile în obținerea de informații de încredere referitoare la

51
coronavirus au fost determinate de faptul că informațiile erau prea înfricoșătoare, iar ea nu a avut
încredere în informațiile pe care a primit.
În urma aplicării scalei CD-RISC scorul obținut este 81 (0-100, media 80,4, abatere de la
standard 12,8), situându-se pe percentilele 25-50. La chestionarul MAAS a obținut un scor 4,4 (0-
6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69). La Scala DASS a obținut un scor total de 24 (0-26), pe
subscala Stres obținând scor brut 16 (0-42, prag 14), nivel II, stres ușor, pe subscala Anxietate
obținând scor brut 2 (0-42, prag 7), nivel I, normală, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 6
(0-42, prag 9), nivel I, normală. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut 28 (20-
80), situându-se pe percentila 20, având un nivel de anxietate ca stare care coincide cu nivelul de
anxietate medie al populației din România; la anxietate ca trăsătură a obținut scor brut 39 (20-80),
situându-se pe percentila 70, având un nivel de anxietate ca trăsătură ușor peste medie.
2. Post-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
S-a obținut o ameliorare a rezultatelor doar în cazul scalei CD-RISC. S-a identificat o
înbunătățire cu 11 puncte față de testarea pre-intervenție.
În urma aplicării scalei CD-RISC scorul obținut este 92 (0-100, media 80,4, abatere de la
standard 12,8), situându-se pe percentilele 75-100. La chestionarul MAAS a obținut un scor 4,53
(0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69). La Scala DASS a obținut un scor total de 18 (0-26),
pe subscala Stres obținând scor brut 10 (0-42, prag 14), nivel I, stres ușor, pe subscala Anxietate
obținând scor brut 2 (0-42, prag 7), nivel I, normală, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 6
(0-42, prag 9), nivel I, normală. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut 27 (20-
80), situându-se pe percentila 15, având un nivel de anxietate ca stare ușor sub medie; la anxietate
ca trăsătură a obținut scor brut 36 (20-80), situându-se pe percentila 55, având un nivel de anxietate
ca trăsătură medie.
ȘEDINȚELE 1-2: La 12 ani, B. a fost diagnostizată cu o tumoră cerebrală. După a doua operație
şi-a pierdut vederea și a fost nevoită să-și întrerupă studiile liceale. Între timp părinții s-au divorțat,
iar tatăl ei nu a sprijinit-o financiar spunând ”medicii au zis, oricum va muri în curând”. În urma
acestei afirmații, B. şi-a pierdut total încrederea în tatăl ei, cu care și până atunci a avut o relație
conflictuală. După moartea mamei a fost nevoită să se mute la tatăl ei. De 6 ani trăiește cu el și cu
fratele, în primii 4 ani neprimimind cheie la apartament. Între timp a găsit o posibilitate de a
termina liceul, iar după obținerea diplomei de Bacaleaurat lucrează la o firmă care comercializează

52
produse naturiste. Treptat a învățat să se menajeze și a devenit voluntară la o Asociație, care ajută
persoanele cu dizabilități. Planifică să se mute singură într-o locuință socială.
În ședința a 2-a a povestit că a vorbit cu tatăl său despre noua ei relație amoroasă cu G. și
despre planul ei să îl viziteze în orașul lui. Deși i-a fost frică de reacția tatălui, răspunsul lui a fost
unul simplu: ”bine”. Ea s-a simțit eliberată și schimbată. S-a discutat despre cele două visuri legate
de acest eveniment. În aceste visuri a văzut ziduri de cărămidă și sticlă care se dărâmă, iar
sentimentul ei de frică s-a transformat în uimire. S-a utilizat tehnica de focusare și s-au explorat
senzațiile corporale legate de cele discutate.
B. a mărturisit că înainte să vină la ședință s-a gândit că ar fi bine să găsească un răspuns
la întrebarea de ce o lasă partenerii fără nici o explicație. O îngrijorează posibilitatea repetării
acestui lucru și cu G. A mărturisit că relațiile ei amoroase niciodată nu țineau mai mult de cât un
an şi erau urmate de pauze de 2-3 ani.
S-a introdus tehnica metaforei. B. a comparat starea ei sufletească în fața întrebării sale ca
și cum ar sta în fața unei cețe care o deranjează și o îngrijorează. B. a fost încurajată să rămână
răbdătoare în fața acestei cețe până când apar semnele de răspuns. Primele ”semne” au apărut chiar
în aceeași ședință. Dintr-odată și-a dus aminte de o relație în care ea nu a vrut să ia în considerare
intuiția ei, că partenerul lui nu s-a gândit la o relație serioasă. Pornind de la această amintire i-a
fost sugerată cultivarea intuiţiei ca un posibil obiectiv al intervenției psihologice.
ȘEDINȚA 3: S-a realizat testarea psihologică prin aplicarea chestionarelor și scalelor specificate
în metologia cercetării.
ȘEDINȚELE 4-6: În urma unui curs despre constelațiile familiale B. a avut revelații importante
referitor la tema iubirii de sine. S-a discutat legătura dificultății ei de se a iubi și a se accepta pe
sine, cu problemele menționate în ședințele anterioare: relația conflictuală cu tatăl; consumul în
exces de dulciuri pentru a se consola; lipsa unei forțe și motivații interioare nesesare pentru a se
angaja în activități care îi vizează interesele; durata scurtă a relațiilor amoroase; nemulțumirea
legată de performanța profesională; doliul neprelucrat după moartea mamei.
În prisma celor discutate s-a efectuat ierarhizarea problemelor. Dobândirea capacității de a
se iubi pe sine s-a dovedit obiectivul principal al intervenției psihologice, care la rândul ei poate
să aducă înbunătățiri și pentru celelalte paliere ale vieții.
S-a explorat înțelesul conceptului ”iubire”. În relațiile cu fratele ei și cu fina iubirea
înseamnă a avea grijă de cineva, iar într-o relație amoroasă are o conotație spirituală: a se simți

53
întreagă, a se simți identică cu sine însăși, a intra în contact cu identitaea ei profundă și adevărată.
Iubirea de sine înseamnă pentru B. pe plan spiritual o senzație de integritate, însă pe plan fizic o
atitudine de îngrijire față de propriul trup.
Practicând exercițiul de tip mindfulness: scanarea corpului – primit ca temă de casă – i-a
venit ideea să îşi accepte burta, chiar dacă s-a îngrășat și încearcă să slăbească din iubire față de
sine și nu din constrângere sau rușine. A afirmat că în urma exercițiilor se simte acasă în corpul ei,
în sinele ei, aşa cum s-a simțit în copilărie în căminul familial.
S-a discutat despre diferența dintre meditațiile cunoscute de ea și meditația mindfulness, în
care țelul nu constă în ieșirea din corp ci dimportivă: o atenție gingașă și plină de acceptare și
iubire față de propriul corp. Ca argument a fost menționată și experiența ei în care a observat că
stă cu umerii ridicați, explicând faptul că aceste meditații facilitează autocunoașterea prin
experiențe similare.
S-au explorat aspectele legate de susținerea reciprocă în relația ei cu G. În relația cu el are
senzația cunoscută deja in relaţia cu mama ei: ”se simte simțită”. În schimb ea îi poate oferi prin
simpla ei prezență un sprijin psihic pentru a-i ameliora singurătatea. În urma discuției pe această
temă B. a căzut pe gânduri și a decis să mai reflecteze asupra acestei teme și acasă.
Practicând exercițiile de respirație B. a descoperit bucuria și gratitudinea pentru că respiră,
pentru că este în viață. A recunoscut această bucurie ca fiind identică cu cea simțită în copilărie și
uitată ulterior. Și-a dat seama că aceste exerciții funcționează și fără a asculta înregistrările audio:
focusarea atenției pe respirație în două-trei minute a scăzut nivelul ei de anxietate, stres și oboseală.
I-a fost explicată importanța menținerii antrenamentului chiar în cazul prezenței gândurilor
distractive. Dobândirea capacității de a se detașa de gândurile care apar neintenționat și în mod
automat, ajută în momentele în care apar ruminații pe diferite teme.
Discutând despre exercițiul savurării mâncării, a afirmat că era uimită de noile gusturi pe
care le-a descoperit. A devenit conștientă de faptul că atunci când este stresată sau necăjită îi apare
un reflex de a roade. Dacă ia în gură doar o bucățică de mâncare pe care o savurează, satisface
această nevoie de a roade și reflexul se încetineşte. În plus renunțarea la consumul excesiv de
mâncare sau răcoritoare din grijă față de corpul ei și nu din supărare – precum era obișnuită – duce
la dispariția regretului pentru alimentele refuzate.
Întrebată ce s-a întâmplat cu noile revelații despre care s-a discutat în ședințele anterioare,
B. a răspuns că nu a mai avut revelații noi. A afirmat că se simte ca şi cum ar fi ajuns într-un loc

54
în care ar fi bine să staționeze mai degrabă decât să caute revelații noi. S-a explorat acest loc – al
iubirii de sine – cu ajutorul tehnicii vizualizării unui loc sigur și plăcut.
Scufundată în această experiență a observat că are o altă forță lăuntrică, mai profundă decât
cea pe care a cunoscut-o până atunci. S-a explorat diferența între cele două forțe cu ajutorul
metaforelor. Pornind de la această revelație a fost introdusă tehnica căutării vocii autocompasiunii.
ȘEDINȚELE 7-9: Primele șase ședințe au fost săptămânale. A șaptea ședință a urmat peste două
săptămâni după ședința anterioară. B. a renunțat la programarea inițială și a cerut ca ședința să fie
amânată cu o săptămână, argumentând că este copleșită de o oboseală. A relatat că la sfârșitul
săptămânii a fost la G. și are nevoie de puțin timp să prelucreze experiențele dobândite.
S-a explorat experiența ei legată de întâlnirea cu G. B. a ajuns la concluzia că relația lor nu
este satisfăcătoare pentru ea și în cazul în care nu vor putea discuta despre acest lucru, nu va rămâne
în această relație. B. și-a dat seamă că în trecut din dependența de a fi iubită, nu a renunțat la relații
amoroase în care partenerii îi cauzau multe suferințe. Cu ajutorul exercițiilor metaforice și de
imagerie dirijată s-a lucrat la mustrările de conștiință legate de această temă. În urma acestor
exerciții B. a reușit să se elibereze de autoînvinovăţire, iar tristețea simțită ca un gust amar în gât
a rămas doar într-un punct mic, pentru a îi reaminti să nu mai repete aceeași greșeală.
Pe parcursul acestor exerciții a ieșit la suprafață o temă nouă: intrerpretarea orbirii ei, ca o
decizie a subconștientului de a nu vedea un lucru neplăcut. Discutând despre această temă B. s-a
liniștit. Reflectând la experiența sa, B. a afirmat că ar fi util să-și evoce imaginea pădurii (ca un
loc securizant) și în viața de zi cu zi, pentru că astfel poate să se calmeze și să intre în contact cu
iubirea de sine.
Prin intermediul exercițiilor de tip mindfulness și autocompasiune, B. a găsit o modalitate
eficientă a gestionării emoțiilor negative. În loc să le refuleze, le acceptă, le trăiește în ”spațiul
autocompasiunii” până când aceste sentimente scad în intensitate.
Cu ajutorul exercițiului de atingere a corpului cu autocompasiune, B. a descoperit funcția
psihologică a grăsimii burţii: de a o ocroti de mediul înconjurător. A devenit capabilă să renunțe
la această ocrotire cu o atitudine plină de recunoștință și gingășie.
S-a explorat diferența între meditațiile pe care le practica și exercițiile pe care le-a primit
ca tema de casă. Cu ajutorul primelor parcă ar fi intrat în adâncul sufletului dar totuși a rămas
departe de realitatea ei, parcă trupul ei ar fi dispărut. Acum le interpretează ca fiind niște
analgezice, care ajutau la refularea și uitarea, dar nu la rezolvarea problemelor sale. În schimb

55
meditațiile de tip mindfulness și autocompasiune o ajută să se apropie de realitatea ei, chiar și de
suferinţele pe care le simte.
Discutând despre experiențele legate de tema de casă, B. a relatat că de fiecare dată când a
practicat meditația pentru gestionarea sentimentelor negative cu o atitudine plină de
autocompasiune, i-au venit în minte greutățile de la locul de muncă. A simțit o tristețe copleșitoare
pentru că nu poate să progreseze în performanța profesională la fel ca și colegii ei. Cu ajutorul
acestor meditații a reușit să gestioneze aceste sentimente neplăcute, pe care până atunci le refula.
A recunoscut progresul ei pe plan profesional și a căpătat mulțumire și speranță.
ȘEDINȚA 10: S-a realizat testarea psihologică.
ȘEDINȚA 11: S-a reflectat la procesul intervențiilor psihologice. B. a conștientizat efectele
benefice multiple ale cultivării autocompasiunii și iubirii de sine pe mai multe paliere ale vieții. S-
au identificat ameliorări în gestionarea emoțiilor negative, în comunicare asertivă, în reducerea
anxietății față de opinia altor persoane, în derularea procesului de doliu simțit față de mamă. A
mărturisit că până acum s-a simțit ca un ”șoarece gri” care se uită dintr-un colț cum îşi trăiesc alții
viața, dar acum simte că și ea face parte de viață, că și ea trăiește. Pandemia a intensificat tendința
de închidere în sine, iar în urma intervențiilor psihologice acest efect al pandemiei s-a diminuat.
În plus B. a reintrat în contact cu dorința ei de a studia psihologia petru a putea lucra cu copii cu
dizabilități.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Exercițiile de tip mindfulness și de autocompasiune, reflectarea la experiențele dobândite
prin aceste meditații s-au dovedit instrumente psihologice utile în dezvoltarea personală a lui B.
Rezultatele testării psihologice a confirmat o creștere în reziliență psihologică. În urma ședințelor
B. a făcut progrese foarte mari pe toate planurile (emoțional, relațional, familial, educațional,
profesional). Continuarea practicării acestor exerciții ar putea contribui la menținerea rezultatelor
obținute și la o dezvoltare continuă a proceselor benefice asupra bunăstării psihologice al lui B.
Se recomandă continuarea meditațiilor și solicitarea suportului psihologic la nevoie.

56
 3.1.3 Studiu de caz 3.
DATE DEMOGRAFICE
Sex: feminin Vârstă: 56 ani
Domiciliul actual: mediu rural
Statut marital: necăsătorită Copii: un băiat de 35 ani, căsătorit
Educație și școlarizare: studii profesionale Statut profesional: pensionară de boală
PROBLEMA ACTUALĂ
1. Stări depresive și anxioase.
2. Relație extrem de conflictuală cu soțul dipsoman, infidel și cu soacra.
3. Pune satisfacerea nevoilor celorlalţi în fața propriilor sale nevoi.
EVALUARE ÎN SCOP DE SCREENING PSIHOLOGIC
1. Nivel cognitiv: Matricele Progresive Raven Standard (MPRS)
2. Nivel emoțional: Depression Anxiety and Stress Scale (Dass-21), State-Trait Anxiety
Inventory (STAI)
3. Nivelul mecanismelor de coping: Connor-Davidson Resilience Scale (CD-RISC)
4. Nivel de adaptare și funcționare în COVID: Coronavirus Disability Survey (COV-DIS)
5. Screeningul atenției și stării de prezență/conștiență: Mindful Attention Awareness Scale
(MAAS)
Rezultate și interpretare
1. Pre-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În chestionarul COV-DIS referitor la itemul 8 a menționat că pandemia de coronavirus a
afectat foarte mult viața sa: comparând cu starea anterioară pandemiei se simte cu mult mai izolată
de ceilalți (itemul 5). Dintre dificultățile întâmpinate în perioada pandemiei de coronavirus a
menționat la itemul 1 că a întâmpinat dificultăți de grad înalt în aprovizionarea cu alimente. A
întâmpinat mai multe dificultăți în efectuarea activităților zilnice din următoarele motive: a fost
îngrijorată de riscul infectării cu coronavirus, scăderea accesibilității la mijloacele de transport
comun, scăderea accesibilității la taxiuri (itemul 13). Conform răspunsurilor la itemul 14
schimbările provocate de pandemia de coronavirus în programul zilnic au fost: nu părăsește
locuința atât de des ca înainte, nu se întâlnește atât de mult cu prietenii și membrii familiei ca
înainte, a început să își comande medicamentele la domiciliu, a început să comunice cu membrii
familiei și prietenii pe calculator, tabletă, telefon. Din răspunsul de la itemul 25 reiese că greutățile

57
în obținerea de informații de încredere referitoare la coronavirus au fost determinate de faptul că
îi este greu să vadă și să audă informațiile, precum și de faptul că informațiile erau prea
înfricoșătoare.
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 52 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 0-25. La chestionarul MAAS a obținut un
scor 4,4 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel de mindfulness ca
trăsătură corespunzător mediei. La Scala DASS a obținut un scor total de 64 (0-126), pe subscala
Stres obținând scor brut 28 (0-42, prag 26), nivel IV, stres sever, pe subscala Anxietate obținând
scor brut 16 (0-42, prag 15), nivel IV, anxietate severă, iar pe subscala Depresie obținând scor brut
20 (0-42, prag 14), nivel III, depresie moderată. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut
scor brut 64 (20-80), situându-se pe percentila 97, având un nivel de anxietate ca stare mult peste
medie; la anxietate ca trăsătură a obținut scor brut 53 (20-80), situându-se pe percentila 95, având
un nivel de anxietate ca trăsătură mult peste medie.
2. Post-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 51 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 0-25. La chestionarul MAAS a obținut un
scor 3,46 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel de mindfulness ca
trăsătură ușor sub medie. La Scala DASS a obținut un scor total de 52 (0-126), pe subscala Stres
obținând scor brut 24 (0-42, prag 19), nivel III, stres moderat, pe subscala Anxietate obținând scor
brut 6 (0-42, prag 9), nivel I, anxietate normală, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 22 (0-
42, prag 10), nivel II, depresie ușoară. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut
48 (20-80), situându-se pe percentila 90, având un nivel de anxietate ca stare mult peste medie; la
anxietate ca trăsătură a obținut scor brut 55 (20-80), situându-se pe percentila 97, având un nivel
de anxietate ca trăsătură mult peste medie.
Față de testarea pre-intervenție a obținut scoruri mai mici pe toate subscalele scalei DASS-
21 (anxietatea a revenit la nivelul normal, depresia și stresul din sever la moderat). S-a observat o
scădere a scorulului obținut la chestionarul MAAS, cu 0,94 puncte și o scădere în nivelul anxietății
ca stare măsurată cu inventarul STAI cu 16 puncte.
ȘEDINȚELE 1-2: C. A fost un copil nedorit, care a suferit de-a lungul copilăriei de diferite
tulburări digestive. În 2003 a fost diagnostizată cu o afecțiune a măduvei spinării, din cauza căreia
cu timpul i-au paralizat picioarele și a trebuit să reînvețe să umble. În fiecare episod a fost

58
spitalizată. După o jumatate de an de la declanșarea bolii, soțul ei a început să o înșele cu mai
multe femei, iar soacra a început să îi controleze viața sa, încercând să o izoleze în casă. În 2016 a
avut ultimul episod, în urma căruia s-a mutat la un centru de reabilitare până desfințarea acestuia
în 2020. Nu a putut reînvăța să umble singură. După desființarea centrului a fost nevoită să se mute
din nou la soțul ei. Certurile sunt zilnice, iar când soțul începe să bea, ei deseori nu are cine să-i
cumpere alimentele și să îi aducă lemnele pentru încălzire. În timpul pandemiei a devenit și mai
izolată, nu a avut curajul să se întâlnească cu prietenii din grupul ei religios.
Pe lângă aceşti factori adverşi, s-au explorat și punctele forte din viața ei, care contribuie
la reziliența sa psihologică. Participă săptămânal la gimnastică în grup, iar unul dintre colegii de
grupă o ajută la deplasare. Are prieteni în grupul religios din care a făcut parte înaintea pandemiei
cu care se întâlnesc online odată pe lună. Vorbește la telefon zilnic cu fiul ei, care locuiește în
străinătate. Nașii și cumnatul îi fac cumpărăturile și îi aduc lemne ocazional, dacă soțul nu este în
stare să facă aceste lucruri. Are o credință profundă, se roagă la Dumnezeu zilnic, se străduiește să
ajungă în fiecare duminică la slujbă. Spiritualitatea a fost importantă în a-şi accepta dizabilitatea
și este o sursă de forță interioară în a suporta condiția în care trăiește.
În trecut, înaintea declanșării bolii sale, a avut o tărie de caracter, a putut să lupte pentru
interesele sale. Reconexiunea cu această forță interioară ar putea ajuta în a trasa limitele față de
soțul și soacra ei. Îi e frică de stările ei anxioase și depresive, se simte copleșită și neajutorată în
faţa acestor trăiri.
ȘEDINȚA 3: S-a realizat testarea psihologică prin aplicarea chestionarelor și scalelor specificate
în metodologia cercetării.
ȘEDINȚELE 4-7: C. a relatat că soțul ei a început să bea din nou, nu mai lucrează, ci stă toată
ziua în casă și face murdărie și dezordine, iar ea nu mai are puterea de a face curățenie după el.
Umblă și noaptea prin casă, o ceartă și o amenință chiar și fizic. A fost sfătuită să ia legătura cu
Agenția Națională pentru Protecția Familiei, dar ea tot amâna acest lucru.
A fost deschisă să discute despre trăirile ei interioare din perspectiva spiritualității creștine.
A mărturisit că în rugăciunile ei îi predă lui Dumnezeu suferința, dar nu poate să fie atentă la el.
Simte câteodată o pace interioară, dar deobicei apar gândurile distractive și nu poate să intre în
contact cu ceea ce se întâmplă în sufletul ei.

59
 A fost introdusă metafora fizioterapiei: asemănător picioarelor paralizate care nu simt, nici
nu pot fi mișcate într-un mod voluntar, dar cu gimnastică încep să îşi revină, rugăciunile și
meditațiile contribuie la vindecarea sufletului dacă sunt practicate într-un mod regulat.
C. și-a amintit de un exercițiu spiritual când într-o rugăciune şi-a imaginat că Isus îi spală
picioarele, dar a reușit să stea cu această imagine doar câteva minute, după care s-a grăbit să îşi
imagineze cum spală ea picioarele altora. Preotul cu care a împărtășit această experiență spirituală
i-a tras atenția asupra faptului că nu lasă să fie servită, ci se grăbește să satisfacă nevoile altora.
Deși această experiență a avut loc acum 15 ani, ea încă nu s-a schimbat în această privinţă. Și-a
exprimat dorința de a deveni capabilă să se îngrijească și de propria sa persoană.
Exercițiile de tip mindfulness și autocompasiune i-au fost formulate ca meditații creștine
ghidate. Ascultând înregistrările audio s-a eliberat de mustrările de conștiință evocate de prezența
gândurilor distractive în timpul rugăciunii. C. a mărturisit că într-o meditație a văzut pentru o clipă
imaginea mamei sale. A simțit o pace sufletească pentru un moment, dar au apărut gânduri care o
acuzau că nu are voie să intre în contact cu morții. Explorând această experiență în timpul ședinței
și-a dat seama de faptul că şi-a reprimat chiar și visele cu părinții decedați pentru evita suferința
doliului.
S-a discutat despre ceea ce se întâmplă în ea când soțul o jignește. Cu ajutorul tehnici de
focusare C. a descoperit că simte o strângere în gât și are senzația că în capul și în pieptul ei umblă
o neliniște. Întrebată ce cuvinte vin din aceste senzații corporale, C. a recunoscut că a interiorizat
părerea soțului și a soacrei că ea nu valorează nimic.
Rugată să îl lase pe Dumnezeu să atingă aceste cuvinte interiorizate, C. a afirmat că deși
nu vrea, simte cum se închide în fața lui Dumnezeu. A fost sfătuită să accepte rezistența și să îl
lase pe Dumnezeu să atingă această rezistență. În câteva clipe au început să-i curgă lacrimile prin
care s-a eliberat de tensiune, afirmând că l-a simțit pe Dumnezeu ca o forță deasupra ei care îi dă
siguranță ocrotind-o. Pornind de la această experiență i-a fost subliniat faptul că, cu rezistența nu
se luptă cu forță, ci prin acceptare și prin oferirea ei într-un mod plin de gingășie ”atingerii lui
Dumnezeu”.
C. a afirmat că se minunează de ea însăşi cât de indulgentă poate să fie cu soțul ei atunci
când el este mai puțin dur cu ea, față de cum este de obicei. I-a fost explicat cercul vicios al
abuzului. Au fost normalizate sentimentele de furie față de soț și de soacră.

60
 Discutând despre exercițiul de autocompasiune (şi-a imaginat că mâinile așezate cu o
atitudine plină de autocompasiune pe diferitele părți ale corpului transmit atingerea lui Dumnezeu),
C. a afirmat că a pus mâna pe părțile bolnave ale corpului, așteptând ca Dumnezeu să o vindece
printr-o minune, dar era dezamăgită că nu s-a întâmplat nimic. I-a fost explicat că în cazul în care
așteaptă un rezultat concret de la aceste exerciții, va fi dezamăgită. Aceste exerciții se practică cu
o atitudine deschisă, fără așteptări concrete.
ȘEDINȚELE 8-10: C. a relatat că a vorbit cu Protecția Familiei, dar nu îi plac alternativele oferite.
Nu vrea nici să se mute în azil, nici să ceară interdicția soțului pentru 6 luni. A mărturisit că nu se
simte încă capabilă să ia o decizie în privința acestei teme.
Pentru a normaliza sentimentele puternice de ură și furie simțite a fost introdusă metafora
corpului, care dacă este sănătos, atunci când este rănit simte durerea. S-a explicat diferența între
furie și dorința de răzbunare. C. a recunoscut faptul că rădăcinile autoînvinovăţirii se află în
acuzaţiile soacrei.
Pe parcursul exercițiilor de autocompasiune C. a simțit o senzație puternică de durere fizică,
de neputință, neajutorare și au apărut imagini legate de amintirile din timpul spitalizării. A
mărturisit faptul că s-a împotrivit acestor senzații. Explorând aceste experiențe C. a devenit agitată
și a vrut să evite confruntarea. Cu ajutorul metaforei castelului, a cărui punct slab trebuie fortificat
ca inamicul să nu poată intra, C. a descoperit că punctul său slab constă în sentimentele negative
refulate. A mărturisit că are două atitudini maladaptative față de aceste sentimente: le reprimă sau
încearcă să le scoată dintr-odată cu forța. Cu ajutorul metaforei rănii care scoasă cu forță tot rană
rămâne, C. a înțeles că nu trebuie să forțeze nici să nu simtă, nici să simtă dintr-odată aceste emoții
refulate, doar să atingă cu autocompasiune ceea ce se ivește. C. s-a bucuat de acest insight și a
simțit speranța de ”a fi ghidată de Duhul Sfânt” în acest proces.
Referitor la exercițiul de autocompasiune a mărturisit că atunci când a pus mâna pe burtă
a apărut sentimentul de inferioritate. Urmărind instrucțiunile meditației dirijate, a acceptat această
emoție și a afirmat că experiența ei ”nu a fost rea”. S-a întrodus metafora raşpelului: acceptarea
suferinței în meditație este asemănătoare unui raşpel care îndepărtează un strat subțire din emoția
respectivă: nu se simte diferența, dar în timp și cu exersare straturile subțiri se adună și schimbarea
va deveni vizibilă.
ȘEDINȚA 11: S-a realizat testarea psihologică.

61
ȘEDINȚA 12: Reflectând la procesul intervenției psihologice, C. a recunoscut că aceasta a ajutat-
o să se confrunte cu lucruri pe care a vrut să le evite și să descopere modalități noi de a gestiona
emoțiile negative.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Exercițiile de tip mindfulness și autocompasiune și reflectarea asupra propriei sale trăiri
interioare în mediul securizant al ședințelor a contribuit la îmbunătățirea capacității de introspecţie.
Prin aceste intervenții C. a descoperit o nouă modalitate de a-şi gestiona sentimentele negative.
Testarea psihologică a demonstrat o scădere a nivelului depresiei, anxietății și stresului măsurat cu
scala DASS-21. S-a observat o scădere a nivelului mindfulnessului ca trăsătură. Acest rezultat
poate fi explicat prin creșterea factorilor de stres în urma declanșării unui episod nou de consum
excesiv de alcool al soțului dipsoman.
Se recomandă investigarea psihiatrică a unei posibile tulburări anxios-depresive și
consiliere psihologică pentru a continua procesul inițiat.
3.1.4 Studiu de caz 4.
DATE DEMOGRAFICE
Sex: feminin Vârstă: 22 ani
Domiciliul actual: mediu rural
Statut marital: necăsătorită Copii: -
Educație și școlarizare: școală profesională specială Statut profesional: pensionară de boală
PROBLEMA ACTUALĂ
1. Este victimă a cyberbullingului.
2. Lipsa motivației de a face lucruri cotidiene, ”se simte gri”.
EVALUARE ÎN SCOP DE SCREENING PSIHOLOGIC
1. Nivel cognitiv: Matricele Progresive Raven Standard (MPRS)
2. Nivel emoțional: Depression Anxiety and Stress Scale (Dass-21), State-Trait Anxiety
Inventory (STAI)
3. Nivelul mecanismelor de coping: Connor-Davidson Resilience Scale (CD-RISC)
4. Nivel de adaptare și funcționare în COVID: Coronavirus Disability Survey (COV-DIS)
5. Screeningul atenției și stării de prezență/ conștiență: Mindful Attention Awareness Scale
(MAAS)

62
Rezultate și interpretare
1. Pre-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În chestionarul COV-DIS referitor la itemul 14 schimbările provocate de pandemia de
coronavirus în programul zilnic au fost: face mai puţin sport ca înainte, a început să comunice cu
membrii familiei și prietenii pe calculator, tabletă, telefon. La itemul 22 a menționat că după
începutul pandemiei de coronavirus a experimentat faptul că nu a avut destui bani pentru a cumpăra
alimente. La itemul 25 a răspuns că greutățile în obținerea de informații de încredere referitoare la
coronavirus au fost determinate de faptul că nu a avut încredere în informațiile primite.
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 77 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 25-50. La chestionarul MAAS a obținut
un scor 3,33 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel de mindfulness
ca trăsătură sub medie. La Scala DASS a obținut un scor total de 44 (0-126), pe subscala Stres
obținând scor brut 16 (0-42, prag 14), nivel II, stres ușor, pe subscala Anxietate obținând scor brut
14 (0-42, prag 10), nivel III, anxietate moderată, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 14 (0-
42, prag 13), nivel III, depresie moderată. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor
brut 23 (20-80), situându-se pe percentila 4, având un nivel de anxietate ca stare mult sub medie;
la anxietate ca trăsătură a obținut scor brut 41 (20-80), situându-se pe percentila 75, având un nivel
de anxietate ca trăsătură ușor peste medie.
Pe lângă chestionarele și testele stabilite în metodologia cercetării în cazul lui D. s-a aplicat
testarea și pe nivelul cognitiv, cu testul Matricele Progresive Raven Standard, deoarece a afirmat
că a întâmpinat dificultăți majore în școala generală rămânând corigentă în fiecare clasă, iar după
clasa a VIII-a a urmat școala specială. La MPRS a obținut scor brut de 14 puncte, cu discrepanța
3 (0;+1;-2;0;0), care corespunde la QI 61. Suferă de deficiență mintală ușoară.
2. Post-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 87 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 50-75. La chestionarul MAAS a obținut
un scor 3,9 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel de mindfulness ca
trăsătură medie. La Scala DASS a obținut un scor total de 44 (0-126), pe subscala Stres obținând
scor brut 18 (0-42, prag 14), nivel II, stres ușor, pe subscala Anxietate obținând scor brut 10 (0-
42, prag 10), nivel III, anxietate moderată, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 16 (0-42,
prag 13), nivel III, depresie moderată. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut

63
22 (20-80), situându-se pe percentila 3, având un nivel de anxietate ca stare mult sub medie; la
anxietate ca trăsătură a obținut scor brut 31 (20-80), situându-se pe percentila 35, având un nivel
de anxietate medie.
S-a obținut o îmbunătățire în reziliență psihică cu 10 puncte față de testarea înaintea
intervenției, în mindfulness ca trăsătură cu 0,6 de puncte (abaterea standard fiind 0,69) și în
anxietate ca stare cu 10 puncte.
ȘEDINȚELE 1-2: D. s-a născut prematur la opt luni, nu a fost alăptată de mama sa și a
dezvoltat o afecțiune a colonului. Cu trecerea timpului simptomele au diminuat și au dispărut. Din
cauza unei boli genetice începând din copilăria timpurie a avut probleme cu umblatul. Iarna nu
poate să se deplaseze singură, nu are un ortostatism stabil.
A fost crescută de părinți și în prezent locuiește cu ei. Se înțeleg bine, se ceartă doar când
nu este disponibilă să îşi ajute mama la treburile casnice. A avut un frate mai mare, care a murit
într-un accident rutier.
Clasele din școala generală le-a frecventat în satul natal. Din clasa a V-a până la clasa a
VIII-a în fiecare an a rămas corigentă la două materii. Clasa a IX-a a continuat-o într-un un liceu
tehnologic special - industria textilă cu profil croitorie. A locuit în cămin iar la sfârșitul săptămânii
se ducea acasă la părinți. În clasa a XII-a a cunoscut-o pe H., care era cu trei ani mai tânără decât
ea. Locuiau în același cămin. În primele zile s-au înțeles bine, dar relația lor s-a stricat repede, H.
a început să o batjocurească aproape în fiecare zi. După terminarea școlii abuzurile au continuat
până în prezent prin mediul internetului și al telefonului.
Căminul ei era lângă o mănăstire, iar la orele de religie deseori mergeau la biserica
mănăstirii și se rugau în fața Statuii Maicii Domnului. Aceste rugăciuni au contribuit la dezvoltarea
sa spirituală, care ulterior a devenit o importantă resursă în acceptarea dizabilității și în combaterea
dificultăților în gestionarea emoțiilor, îngreunată și de deficiența mintală ușoară. ”Ascultând vocea
Dumnezeului” are insighturi, pe care prin gândire logică nu poate să le obțină.
Îi place să coasă, s-o ajute pe mama sa, care se ocupă de croitorie și coafură. Dar
performanța profesională lui D. nu este suficientă pentru a putea lucra. Nu ar putea fi angajată la
un loc de muncă nici datorită dizabilității fizice care o împiedică să facă naveta. Afirmativ este
mulțumită cu programul ei de zi cu zi și nu dorește să aibă un loc de muncă.
Participă în tabere de vară organizate pentru persoane cu dizabilități și odată pe săptămână
la întrunirile unei asociații, care se ocupă cu persoane cu dizabilități. La aceste întâlniri sunt

64
prezente peste două zeci de persoane cu dizabilități, dintre care majortatea au și dizabilități mintale.
Are trei-patru verișori cu care se întâlneşte regulat. Doi dintre ei au și copii mici. Îi place să se
joace cu ei. Are niște prietene în sat cu care se întâlneşte odată sau două de ori pe lună la un suc și
povestesc, dar pe parcursul acestor întâlniri comunicarea este superficială.
D. a definit scopul intervenției psihologice în gestionarea jignirilor din partea lui H. S-a
discutat despre relația lor. H. îi trimite mesaje pe telefon și pe messenger și o sună în fiecare zi de
mai multe ori. O calomniază, batjocoreşte, blestemă şi amenință pe D. și pe cei care îi sunt dragi.
S-a explorat motivația lui D. de a ține legătura cu H. S-a identificat cercul vicios al abuzului. H.
pentru câteva zile se comportă frumos, cere iertare, promite că vor fi bune prietene, dar după un
scurt timp începe din nou cyberbullingul. D. se plictisește acasă, dorește să îşi facă prieteni noi și
spercă că o dată și H. va intra în cercul ei de prieteni. Citește mesajele ei așteptând mesaje în care
ea cere iertare. În urma explicației cercului vicios, D. a înțeles că niciodată nu vor fi prietene cu
H.
ȘEDINȚA 3: S-a realizat testarea psihologică. D. nu era capabilă să citească itemii. Astfel
fiecare item i-a fost citit și explicat.
ȘEDINȚELE 4-9: A fost folosită tehnica metaforei pentru a explora resursele interioare.
D. a exprimat valoarea ei personală prin metafora ”Rază de lumină” și a mărturisit că discuțiile pe
parcursul ședințelor o energizează pentru toată săptămâna amplificând în ea Raza de lumină.
Aceasta devine mai strălucitoare și îi sporește cheful pentru activităţile cotidiene. Are senzația că
poate să îşi ajute și prietenii cu o altă atitudine. Schimbarea produsă în ea a fost observată de către
prietenii și părinții ei.
D. a mărturisit că a înțeles că nu pot fi prieteni cu H. și nu răspunde la mesajele ei, nici nu
răspunde la telefon, doar atunci când se întâlnește cu cineva o sună şi o roagă să nu o caute pe
telefon. Când nu comunică cu H., îl simte pe Dumnezeu mai aproape de ea și simte mai clar vocea
lui care o îndeamnă la întreruperea legăturii cu H. S-a explorat prin tehnica focusing senzațiile
corporale din timpul rugăciunii.
Ședințele au vizat discutarea experiențelor legate de tema de casă și explorarea situațiilor
în care era ușor, respectiv greu să simtă prezența Razei de lumină în ea. D. a realizat un desen cu
propria sa persoană și Raza de lumină în pieptul ei (Anexa M).
În cazul lui D. înregistrările audio după care a practicat exercițiile de tip mindfulness și
autocompasiune au fost formulate ca niște rugăciuni contemplative ghidate. D. a făcut aceste

65
exerciții cu ochi deschiși și fixați pe o statuie a Sfântei Fecioare. În urma meditațiilor s-a liniștit,
s-a simțit în siguranță, a fost cuprinsă de o pace sufletească, iar în corpul ei peste tot a apărut o
căldură asemănătoare febrei, dar era o căldură plăcută, parcă ”Dumnezeul ar fi atins-o”.
Printre situații în care i-a fost ușor să observe Raza de lumină a enumerat: întâlnirile cu
verișorii și nașa ei de botez; sărbătorile organizate de asociații pentru persoane cu dizabilități și de
către conducerea satului; consultațile medicale în care medicul a fost amabil cu ea; exercițiile
primite ca temă de casă; ascultarea slujbei romano-catolice prin intermediul internetului;
rugăciunile de la ora trei transmise printr-o emisiune radio. Printre situații în care i-a fost greu să
intre în contact cu Raza de lumină a amintit: convorbirile telefonice cu H., întâlnirile cu un verișor
care în urma unui accident a suferit leziuni cerebrale și a devenit arogant și agresiv; convorbirile
telefonice cu fostul ei prieten care încearcă să îi controleze viața și care nu răspunde imediat la
telefon când ea îl sună. A fost sfătuită să caute compania oamenilor care observă și apreciază Raza
de lumină în ea și să țină distanță faţă de cei care nu o recunosc.
Între ședințe a scris de câteva ori pe messenger: ”Ești supărată pe mine?” A mărturisit că
trec prin mintea ei astfel de gânduri. S-a explorat ce răspuns primește dacă îi adresează lui
Dumnezeu această întrebare. Prin intuiția ei prezentă în dialogul cu Dumnezeu, D. a fost sigură că
răspunsul la întrebarea ei este ”nu”. A fost sfătuită ca ”să îl întrebe pe Dumnezeu” în loc să trimită
mesaje deorece capacitatea de a se sprijini pe vocea din interiorul ei este o parte importantă a
procesului maturizării. S-a întâmplat să mai scrie astfel de întrebări, dar a mărturisit că de multe
ori nu le-a mai scris, îi ajungea ”să îl întrebe pe Dumnezeu”.
ȘEDINȚA 10: S-a realizat testarea psihologică. D. nu era capabilă să citească itemii, astfel
fiecare item i-a fost citit și explicat.
ȘEDINȚA 11: Reflectând la impactul intervenției psihologice D. a afirmat că a descoperit
în ea Raza de lumină și în sfârșit a înțeles de ce o iubesc oamenii pe ea: pentru că observă această
Rază de lumină. Referitor la exerciții a mărturisit că a simțit o căldură și liniște în timp ce le asculta,
iar la ultimul exercițiu a simțit furnicături plăcute. A fost mulțumită pentru relația de încredere
dezvoltată pe parcursul ședințelor. Această relație i-a oferit siguranță.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Din cauza deficienței mintale D. recade în devenirea de victimă a cyberbullingului,
deoarece nu poate să înțeleagă că ar trebui să întrerupe orice legătură cu abuzatorii. Totuși
exercițiile de mindfulness și autocompasiune formulate ca rugăciuni, exercițiile de metafore prin

66
care valoarea interioară a fost exprimată prin simbolul Razei de lumină au ajutat pe D. în a dobândi
forță interioară necesară să reușească de multe ori să refuze comunicarea cu cei care o abuzează.
Rezultatele testării psihologice a confirmat o creștere în reziliență psihologică, mindfulness ca
trăsătură și o scădere în anxietate ca trăsătură.
Se recomandă continuarea meditațiilor și solicitarea suportului psihologic la nevoie.
3.1.5 Studiu de caz 5.
DATE DEMOGRAFICE
Sex: feminin Vârstă: 44 ani
Domiciliul actual: mediu urban
Statut marital: necăsătorită Copii: -
Educație și școlarizare: studii universitare Statut profesional: pensie de boală
PROBLEMA ACTUALĂ
1. Dificultăți în reflectarea la propriile trăiri interioare.
2. Îngrijorări legate de faptul de a nu primi ajutorul necesar.
3. Dificultăți în prioritizarea activităților cotidiene.
4. Incapacitatea de a spune ”nu”.
EVALUARE ÎN SCOP DE SCREENING PSIHOLOGIC
1. Nivel emoțional: Depression Anxiety and Stress Scale (Dass-21), State-Trait Anxiety
Inventory (STAI)
2. Nivelul mecanismelor de coping: Connor-Davidson Resilience Scale (CD-RISC)
3. Nivel de adaptare și funcționare în COVID: Coronavirus Disability Survey (COV-DIS)
4. Screeningul atenției și stării de prezență/ conștiență: Mindful Attention Awareness Scale
(MAAS)
Rezultate și interpretare
1. Pre-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În chestionarul COV-DIS referitor la itemul 5 a declarat că se simte mult mai izolată de
ceilalți decât anterior pandemiei. Dintre dificultățile întâmpinate în timpul pandemiei a menționat
la itemul 10: dificultăți de grad ridicat în aprovizionarea cu alimente. La itemul 13 a menționat că
motivul pentru care întâmpină mai multe dificultăți în efectuarea activităților zilnice este faptul că
persoana care de obicei o ajută este îngrijorată de riscul infectării cu coronavirus. Conform

67
răspunsurilor la itemul 14 schimbările provocate de pandemia de coronavirus în programul zilnic
au fost sprijinirea într-o mai mare măsură pe ajutorul membrilor de familie și al prietenilor.
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 65 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 0-25. La chestionarul MAAS a obținut un
scor 4,26 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel de mindfulness ca
trăsătură corespunzător mediei. La Scala DASS a obținut un scor total de 22 (0-126), pe subscala
Stres obținând scor brut 10 (0-42, prag 14), nivel I, stres normal, pe subscala Anxietate obținând
scor brut 8 (0-42, prag 7), nivel II, anxietate ușoară, iar pe subscala Depresie obținând scor brut 4
(0-42, prag 9), nivel I, normală. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut 43 (20-
80), situându-se pe percentila 80, având un nivel de anxietate ca stare ușor peste medie; la anxietate
ca trăsătură a obținut scor brut 45 (20-80), situându-se pe percentila 85, având un nivel de anxietate
ca trăsătură ușor peste medie.
2. Post-intervenție - cantitativ și calitativ - analiza cantitativă a itemilor problematici
În urma aplicării chestionarului CD-RISC scorul obținut este 71 (0-100, media 80,4,
abatere de la standard 12,8), situându-se pe percentilele 0-25. La chestionarul MAAS a obținut un
scor 4,26 (0-6, media 4,2, abatere de la standard: 0,69), manifestând un nivel de mindfulness ca
trăsătură corespunzător mediei. La Scala DASS a obținut un scor total de 52 (0-126), pe subscala
Stres obținând scor brut 20 (0-42, prag 19), nivel III, stres moderat, pe subscala Anxietate obținând
scor brut 16 (0-42, prag 15), nivel II, anxietate ușoară, iar pe subscala Depresie obținând scor brut
16 (0-42, prag 14), nivel I, normală. La Inventarul STAI la anxietate ca stare a obținut scor brut 32
(20-80), situându-se pe percentila 40, având un nivel de anxietate medie; la anxietate ca trăsătură
a obținut scor brut 40 (20-80), situându-se pe percentila 70, având un nivel de anxietate ca trăsătură
medie.
Nivelul stresului, anxietății și al depresiei măsurat cu scala DASS a crescut față de testarea
pre-intervenție (stresul cu 10, anxietatea cu 8, depresia cu 12 puncte).
ȘEDINȚELE 1-3: Începând din copilăria timpurie viața lui E. a fost marcată de spitalizări şi de
participarea la diferite programe de reabilitare. La cinci ani a fost diagnosticată cu atrofie
musculară spinală tip III, din cauza căreia treptat şi-a pierdut capacitatea de a umbla, ajungând în
anii facultății în scaun cu rotile. Are o soră mai tânără cu cinci ani cu aceeași diagnostic. A fost
crescută de părinți care au făcut totul pentru ca ea să aibă o viață cât mai bogată în experiențe: au
dus-o la diferite programe, excursii, au pus-o în faţa diferitelor provocări pentru a învăţa să fie cât

68
mai autonomă. În prezent locuiește împreună cu sora sa cu familia de apartenență, fiind îngrijite
de părinți. Ocazional și prietenii ajută în îngrijirea lor.
A terminat Facultatea de litere. Dă ore particulare de limba română și engleză online sau
cu prezență fizică pentru copiii din școală generală. Se regăsește în această activitate profesională.
E. a afirmat că viața ei este o continuă adaptare la boala sa, deoarece îşi pierde treptat
capacitățile. În cadrul acestui proces învață ca în centrul atenției sale să fie uimirea faţă de ceea ce
poate să facă în ciuda bolii sale și nu lucrurile pe care nu mai e capabilă se le facă. Învață să se
compare cu celelalte persoane cu dizabilități, care sunt în stadii mai grave decât ea, în loc să se
compare cu oameni fără dizabilități. În acceptarea bolii sale a contribuit descoperirea faptului că
dinamica interioară a sufletului uman este aceeaşi la oamenii cu și fără dizabilități fizice.
Are dificultăți în identificarea și recunoașterea emoțiilor negative. Frecvent abate discuția
de la propriile sale trăiri, la atitudinea optimă a persoanelor fără dizabilități fizice față de cei cu
aceste dizabilități. Vorbește greu despre sine însăși, are o anxietate de a nu fi acceptată și înțeleasă.
În timpul ședințelor a evitat să vorbească la persoana întâi singular și a folosit formulări: ”noi, cu
dizabilitate fizică”, ”omul în general”, ”tu”.
Doar în ședința a treia a început să vorbească despre trăirile sale interioare la persoana întâi
singular. A început să aducă în discuție îngrijorările sale. A relatat că a avut atacuri de panică în
urmă cu un an şi jumătate când simptomele bolii sale s-au accentuat. A fost la un consult
cardiologic. Simptomele s-au ameliorat după medicația primită.
ȘEDINȚA 4: S-a realizat testarea psihologică prin aplicarea chestionarelor și scalelor specificate
în metodologia cercetării.
ȘEDINȚA 5: Ședința a vizat identificarea friciilor și a mecanismelor de a le gestiona. E. a
mărturisit că devine anxioasă în fața noutăților, mai ales dacă nu sunt disponibile persoanele cu
ajutorul cărora este obișnuită și trebuie să ceară ajutor de la altcineva. În aceste situații este
copleșită de planificări.
Între modalitățile de a gestiona anxietatea E. a enumerat: gestionarea unei singure probleme
o dată; angajarea în activități de care îi este frică cu speranța că între timp anxietatea dispare;
evocarea amintirilor din copilărie când a primit încurajări de la părinți, profesori, medici; evocarea
amintirilor în care a avut succese în realizarea scopurilor.
Au fost utilizate exerciții metaforice pentru a explora ajutorul primit în copilărie. E. a
afirmat că în sufletul ei au fost plantate semințe de către persoanele, care au încurajat-o pe

69
parcursul copilăriei sale. Din aceste semințe a crescut un pom cu un trunchi delicat, dar puternic,
tânăr și plin cu flori. Pomul este chinuit de vânt și de ploi, dar totuși are forța necesară de a trece
prin acestea, iar florile reprezintă bucurie. Toți oamenii, atât cei care au ajutat-o cât și cei care au
trecut pe lângă ea fără să o înțeleagă și să o ajute, au contribuit să devină pomul care este acum. E.
a afirmat că metafora pomului a ajutat-o să reflecteze la trăirile sale interioare.
ȘEDINȚA 6: Ședința a fost dedicată explorării experienței legate de exercițiul scanării corpului
primit ca tema de casă. E. a mărturisit că în ultimele două săptămâni a avut un program încărcat
cu multe activități, musafiri. Multe cunoștințe i-au cerut ajutorul la temele copiilor lor şi din această
cauză a reușit să facă exercițiile doar o dată pe zi.
În urma discuțiilor despre rezultatele cercetării efectelor benefice al exercițiilor
mindfulness pe creierul uman, motivația și entuziasmul lui E. pentru a le practica a crescut. A
afirmat că din cauza bolii nu mai poate avea încredere în mușchii ei, i-a rămas doar creierul, pe
care dorește să-l exerseze. A descoperit în aceste meditații ”o gimnastică pentru creier”.
Focusându-şi atenția asupra părților corpului a fost cuprinsă de o bucurie și recunoștință că
le are. S-a gândit la cunoștințele ei cu dizabilități fizice, cărora le lipsesc. Practicând meditația a
avut senzația că nu există diferență între oamenii cu și fără dizabilităţi. A simțit că părțile corpului
ei sunt în armonie. A fost un sentiment de satisfacție pe care îl simte atunci când are succes într-o
activitate. A fost cuprinsă de uimire pentru că i-a venit această emoție fără un succes concret.
A observat faptul că meditațiile au efecte diferite dacă le practică în diferite stări sufletești.
Când era bucuroasă a putut să se relaxeze în timpul exercițiului, a avut senzația că ”există” și că
este sănătoasă. Când era tristă apăreau gânduri distractive. A mărturisit că preia suferința și tristețea
părinților ei. În zilele în care mama sa a suferit de o infecție, gândurile ei în timpul meditațiilor se
duceau la ea. Exercițiile reprezintă ”timpul propriu” de care are nevoie, iar ea nu poate să rămână
în acest timp când cei apropiați suferă.
E. a relatat că în fiecare zi a avut o altă senzație când a ascultat la aceași înregistrare audio.
A observat o asemănare cu relațiile umane: același om pune aceeași întrebare, dar ea răspunde
alftel în funcția de starea ei sufletească.
ȘEDINȚELE 7-10: Aducând argumentul programului încărcat, E. a mărturisit că a făcut
exercițiile doar la sfârșitul săptămânii. S-au explorat cauzele care duc la suprasolicitare. E. a
afirmat că îi e foarte greu să spună ”nu” deoarece are senzația că prin refuzarea solicitărilor
recunoaște slăbiciunea ei. Vrea să arate anturajului că este puternică în ciuda bolii sale.

70
 În timpul exercițiului de respirație a fost cuprinsă de bucurie și recunoștință pentru că poate
să respire și încă nu are nevoie de aparate. A conștientizat cât de important poate să fie un lucru
atât de banal precum respirația. După exerciții se simțea eliberată și odihnită în minte și în corp.
În ședința a 9-a a relatat că mama sa era plecată cu sora ei în străinătate, iar ea era nevoită
să roage pe alți oameni să o ajute în activitățile cotidiene. A considerat această săptămână o
posibilitate de maturizare, comparând-o cu perioada când tinerii sunt plecați în alte orașe pentru a
studia la facultate și sunt nevoiți să se descurce fără părinți. Pentru a descrie această săptămână a
folosit metafora florilor, parcă prin rezolvarea problemelor cotidiene ar fi deschis flori, iar roadele
lor sunt încrederea în sine și intenționalitatea.
La exercițiul de autocompasiune, când a pus ambele mâini pe inima ei a simțit o bucurie
că este capabilă de această mișcare, inima ei bate și trăiește.
ȘEDINȚA 11: S-a realizat testarea psihologică prin aplicarea chestionarelor și scalelor specificate
în metologia cercetării.
ȘEDINȚA 12: Reflectând asupra procesului prin care a trecut datorită intervenției psihologice E.
a mărturisit că aceste discuții au ajutat-o să se deschidă în fața oamenilor fără dizabilități, să discute
despre problemele și temele ei cotidiene. Ca reacție la această deschidere a primit mai multă
admirație pentru faptul că în ciuda bolii ea nu renunță, ci încearcă tot posibilul pentru a duce o
viață cât mai bogată și bună, fără milă. A comparat această admirație cu lumina soarelui, iar mila
cu niște nori negri. Deschiderea ei față de această lumină îi dă putere, o întărește.
A mărturisit că în procesul intervențiilor psihologice a reușit să se apropie de adâncimile
sufletului, unde dacă are curajul să se întâlnească cu tristețea de care ar dori să fugă, mai adânc
decât ea găsește lumină și resursele cu care poate învinge tristețea.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Reflectarea asupra propriei sale trăiri interioare în mediul securizant al ședințelor a
contribuit la îmbunătățirea capacității de introspecţie a lui E. Exercițiile de tip mindfulness și de
autocompasiune s-au dovedit noi forme ale timpului propriu și au avut efectul de a evoca
experiențe de armonie, relaxare, bucuria existenței și sentimentul recunoștinței față de capacitățile
neafectate de boală.
Testarea psihologică a demonstrat o creștere în nivelul anxietății, depresiei și stresului.
Aceste rezultate pot fi explicate pe de o parte prin dezvoltarea capacității de a recunoaște emoțiile
neplăcute în loc de le a nega, pe de altă parte prin supraîncărcarea programului în urma ridicării

71
stării de alertă după pandemie. Lipsa unei îmbunătățiri a stării psihologice măsurabilă cu ajutorul
testării poate fi explicată și de faptul că în afara primei săptămâni, E. nu a practicat zilnic exercițiile
de mindfulness și de autocompasiune.
Se recomandă consiliere psihologică pentru a continua procesul de autocunoaștere; pentru
a învăța noi metode în gestionarea emoțiilor negative și pentru a învăța a spune ”nu” solicitărilor
anturajului.
3.2 Interpretarea rezultatelor
Acest studiu a fost realizat într-o perioadă specifică a pandemiei: la sfârșitul valului 5. La
patru săptămâni după începerea ședințelor, imediat după prima testare psihologică s-a ridicat starea
de alertă împreună cu restricțiile impuse de către stat. Odată cu aceste modificări efectele psihice
de lungă durată ale pandemiei nu s-au modificat, dar oportunitățile de socializare s-au înbunătățit.
Astfel rezultatele obținute nu se datorează doar intervenției psihologice, ci sunt influențate şi de
schimbarea situației legate de pandemie.
Toți subiecții au raportat o creștere semnificativă în autocunoaștere, în descoperirea
resurselor interioare și în gestionarea sentimentelor negative în urma intervenției psihologice.
Meditațiile de tip mindfulness și autocompasiune i-au ajutat: în intrarea în contact cu bucuria
existenței; în descoperirea și întărirea acelei părți a eului care poate să îi consoleze și să îi ajute să
integreze atât sentimentele negative cât și pe cele pozitive; în învățarea unui nou mod de a gestiona
trăirile neplăcute. În cazul lui B., D. și E. au contribuit la o atitudine mai deschisă în relațiile
interumane diminuând efectul izolator al pandemiei. Aceste rezultate contribuie la o creștere în
reziliență psihologică. Această îmbunătățire contribuie la o adaptare mai eficientă la situațiile vieții
înclusiv la provocările pandemiei Sars-Cov-2.
Rezultatele testării psihologice au demonstrat o înbunătățire în reziliență psihologică în
cazul lui B., D. și în mindfulness ca trăsătură în cazul lui D. În aceste cazuri nivelele inițiale de
reziliență psihologică, respectiv mindfulness ca trăsătură erau sub medie, iar la retestare după
intervenție au depășit media. Exercițiile de tip mindfulness și de autocompasiune s-au dovedit
instrumente utile în îmbunătățirea rezilienței psihologice și mindfulnessului ca trăsătură în cazul
persoanelor cu nivele scăzute în aceste trăsături.
În cazul lui A. nivelul stresului și al depresiei, în cazul lui B. nivelul stresului, în cazul lui
C. nivelul anxietății măsurate cu scala DASS-21 a revenit la valorile normale în urma intervenției.
În cazul lui C. nivelul depresiei și a stresului a scăzut de la nivelul sever la nivelul moderat. În

72
cazul lui B. și D. anxietatea ca trăsătură măsurată cu scala STAI a scăzut la valoarea
corespunzătoare mediei. În a aceste cazuri intervenția prin meditații s-a dovedit utilă pentru
reglarea nivelului de stres, anxietate, respectiv depresie.
Testarea psihologică cu scala DASS-21 a demonstrat o creștere în nivelul anxietății,
depresiei și stresului în cazul lui E. Aceste rezultate pot fi explicate pe de o parte prin dezvoltarea
capacității de a recunoaște emoțiile neplăcute în loc de a le nega, pe de altă parte prin
supraîncărcarea programului în urma ridicării stării de alertă după pandemie, consecinţă a
incapacităţii de a refuza solicitările.

73
4 Concluzii şi implicaţiile cercetării în practica psihologică
Acest studiu a fost o încercare de a răspunde nevoii exprimate de unii autori în legătura cu
dezvoltrea protocoalelor de intervenție psihologică de tip mindfulness în contextul pandemic
actual pentru grupuri de persoane aflate în diferite situații de viață. S-a vizat construirea
protocoalelor individualizate și combinate cu alte tehnici psihologice precum sunt: imagerii
dirijate, exerciții metaforice, tehnica vizualizării unui loc sigur și plăcut, tehnica scenei interioare,
elemente din artterapie și cultivarea autocompasiunii în cazul persoanelor cu dizabilități fizice.
În realizarea cercetării au participat cinci persoane cu dizabilități fizice. Întervențiile
psihologice au constat în practicarea zilnică a meditațiilor de tip mindfulness și de autocompasiune
timp de 6 săptămâni și discutarea experiențelor acestor exerciții încluzând și insighturile
descoperite, legate de funcționare psihologică în viața cotidiană. Exercițiile erau construite ținând
cont de nevoile personale și de situația de viață ale fiecărei subiect.
Studiul s-a realizat la sfârșitul celui de-al cincelea val al pandemiei, primele patru ședințe
au fost efectuate înaintea ridicării stării de alertă în România, iar ultimele șapte-opt ședințe, după
anularea restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii infecției. Cu toate că posibilitățile de a
socializa s-au schimbat radical, pandemia nu s-a sfârșit cu această modificare legală, consecințele
psihologice ale carantinării se ameliorează întro perioadă mai lungă de timp. Intervențiile
psihologice prin tehnicile de mindfulness și autocompasiune, aplicate pe baza unor protocoale
elaborate într-un mod personalizat, s-au dovedit utile pentru a facilita această ameliorare, prin
creșterea nivelului rezilienței psihologice și al mindfulnessului ca trăsătură și descreșterea
nivelului de stres, anxietate și depresie.
Pornind de la rezultatele obținute, se recomandă utilizarea acestor tehnici în mod
personalizat în practica psihologică, în cazul persoanelor cu dizabilități supuse unor adversități,
cum este și situația pandemiei.
Acest studiu se alătură studiilor care recunosc că exercițiile de mindfulness și de
autocompasiune, au impact pozitiv asupra autocunoașterii, acceptării de sine, asupra reglării
problemelor emoționale și creșterii rezilienței.

74
Referințe bibliografice
Abel, J. G., & Gietel-Basten, S. (2020). International remittance flows and the economic and social
consequences of COVID-19. Environment and Planning A: Economy and Space, 52(8), 1480-
1482.
Accoto, A., Chiarella, S. G., Raffone, A., Montano, A., de Marco, A., Mainiero, F., ... & Conversi,
D. (2021). Beneficial Effects of Mindfulness-Based Stress Reduction Training on the Well-Being
of a Female Sample during the First Total Lockdown Due to COVID-19 Pandemic in Italy.
International journal of environmental research and public health, 18(11), 1-18.
Arslan, G., & Yıldırım, M. (2020). Meaningful living, resilience, affective balance, and
psychological health problems during COVID-19. Manuscript revised.
Asadi-Pooya, A. A., & Simani, L. (2020). Central nervous system manifestations of COVID-19:
a systematic review. Journal of the neurological sciences, 413, 116832.
Bailey, A., Harris, M. A., Bogle, D., Jama, A., Muir, S. A., Miller, S., ... & Govia, I. (2021). Coping
With COVID-19: Health Risk Communication and Vulnerable Groups. Disaster medicine and
public health preparedness, 1-6.
Beach, S. R., Praschan, N. C., Hogan, C., Dotson, S., Merideth, F., Kontos, N., ... & Smith, F. A.
(2020). Delirium in COVID-19: a case series and exploration of potential mechanisms for central
nervous system involvement. General Hospital Psychiatry, 65, 47-53.
Belen, H. (2021). Fear of COVID-19 and mental health: The role of mindfulness in during times
of crisis. International Journal of Mental Health and Addiction, 1-12.
Bernard, A., Weiss, S., Stein, J. D., Ulin, S., D'Souza, C., Salgat, A., ... & Ehrlich, J. (2020).
Development of a Novel Survey to Measure the Impact of COVID-19 on Persons with Disabilities.
Blaskó, Z., da Costa, P., & Schnepf, S. V. (2021). Learning loss and educational inequalities in
europe: Mapping the potential consequences of the COVID-19 crisis.
Bonaccorsi, G., Pierri, F., Cinelli, M., Flori, A., Galeazzi, A., Porcelli, F., ... & Pammolli, F.
(2020). Economic and social consequences of human mobility restrictions under COVID-19.
Proceedings of the National Academy of Sciences, 117(27), 15530-15535.
Brodeur, A., Gray, D., Islam, A., & Bhuiyan, S. (2021). A literature review of the economics of
COVID‐19. Journal of Economic Surveys, 35(4), 1007-1044.
Budimir, S., Pieh, C., Dale, R., & Probst, T. (2021). Severe Mental Health Symptoms during
COVID-19: A Comparison of the United Kingdom and Austria. Healthcare, 9(2), 191-203.

75
Burdick, D. (2013). Mindfulness Skills Workbook for Clinicians & Clients. White Ave: Pesi
Publishing and Madie.
Cacioppo, M., Bouvier, S., Bailly, R., Houx, L., Lempereur, M., Mensah-Gourmel, J., ... & ECHO
Group. (2021). Emerging health challenges for children with physical disabilities and their parents
during the COVID-19 pandemic: The ECHO French survey. Annals of physical and rehabilitation
medicine, 64(3), 1-8.
Conversano, C., Di Giuseppe, M., Miccoli, M., Ciacchini, R., Gemignani, A., & Orrù, G. (2020).
Mindfulness, age and gender as protective factors against psychological distress during Covid-19
pandemic. Frontiers in psychology, 11, 1-9.
Chen, S., & Bonanno, G. A. (2020). Psychological adjustment during the global outbreak of
COVID-19: A resilience perspective. Psychological Trauma: Theory, Research, Practice, and
Policy, 12(S1), S51-S54.
Chu, I. Y. H., Alam, P., Larson, H. J., & Lin, L. (2020). Social consequences of mass quarantine
during epidemics: a systematic review with implications for the COVID-19 response. Journal of
travel medicine, 27(7), taaa192.
Connor, K. M., & Davidson, J. R. (2003). Development of a new resilience scale: The Connor‐
Davidson resilience scale (CD‐RISC). Depression and anxiety, 18(2), 76-82.
Creswell, J. D., Way, B. M., Eisenberger, N. I., & Lieberman, M. D. (2007). Neural correlates of
dispositional mindfulness during affect labeling. Psychosomatic medicine, 69(6), 560-565.
Cucinotta, D., & Vanelli, M. (2020). WHO Declares COVID-19 a Pandemic. Acta bio-medica:
Atenei Parmensis, 91(1), 157–160.
de Boer, D. R., Hoekstra, F., Huetink, K. I., Hoekstra, T., Krops, L. A., & Hettinga, F. J. (2021).
Physical Activity, Sedentary Behavior and Well-Being of Adults with Physical Disabilities and/or
Chronic Diseases during the First Wave of the COVID-19 Pandemic: A Rapid Review.
International Journal of Environmental Research and Public Health, 18(12), 1-21.
Díaz, M. G., & García, M. J. (2018). Emotional intelligence, resilience and self-esteem in disabled
and non-disabled people. Enfermería global, 17(2), 274-283.
Doll, A., Hölzel, B. K., Bratec, S. M., Boucard, C. C., Xie, X., Wohlschläger, A. M., & Sorg, C.
(2016). Mindful attention to breath regulates emotions via increased amygdala–prefrontal cortex
connectivity. Neuroimage, 134, 305-313.

76
Fennell, M., & Segal, Z. (2011). Mindfulness-based cognitive therapy: culture clash or creative
fusion?. Contemporary Buddhism, 12(1), 125-142.
Fletcher, D., & Sarkar, M. (2013). Psychological resilience. European psychologist.
Fotuhi, M., Do, D., & Jack, C. (2012). Modifiable factors that alter the size of the hippocampus
with ageing. Nature Reviews Neurology, 8(4), 189-202.
George, R. (2021). Impact and Consequences of Covid-19 in Educational Sector: Challenges and
Opportunities. Veda’s Journal of English Language and Literature. 8(1), 12-18.
Germer, C. (2004). What is mindfulness. Insight Journal, 22(3), 24-29.
Ghendon, Y. (1994). Introduction to pandemic influenza through history. European journal of
epidemiology, 10(4), 451-453.
Graber, R., Pichon, F., Carabine, E. (2015). Psychological resilience. State of knowledge and
future research agendas. London: Oberseas Development Institute.
Gunawan, J., Juthamanee, S., & Aungsuroch, Y. (2020). Current mental health issues in the era of
Covid-19. Asian Journal of Psychiatry, 51, 102-103.
Gruber, J., Prinstein, M. J., Clark, L. A., Rottenberg, J., Abramowitz, J. S., Albano, A. M., ... &
Weinstock, L. M. (2021). Mental health and clinical psychological science in the time of COVID-
19: Challenges, opportunities, and a call to action. American Psychologist, 76(3), 409.
Hampshire, A., Trender, W., Chamberlain, S. R., Jolly, A. E., Grant, J. E., Patrick, F., ... & Mehta,
M. A. (2021). Cognitive deficits in people who have recovered from COVID-19.
EClinicalMedicine, 39, 101044.
Hasina, S. N., Noventi, I., Livana, P. H., & Hartono, D. (2021). Mindfulness Meditation Based on
Spiritual Care to Reduce Community Anxiety due to the Impact of Pandemic Coronavirus Disease.
Open Access Macedonian Journal of Medical Sciences, 9(G), 41-46.
Heneka, M. T., Golenbock, D., Latz, E., Morgan, D., & Brown, R. (2020). Immediate and long-
term consequences of COVID-19 infections for the development of neurological disease.
Alzheimer's research & therapy, 12(1), 1-3.
Hendriani, W. (2018). Protective factors in the attainment of resilience in persons with disability.
Masyarakat, Kebudayaan dan Politik, 31(3), 291-299.
Hou, W. K., Tong, H., Liang, L., Li, T. W., Liu, H., Ben-Ezra, M., ... & Lee, T. M. C. (2021).
Probable anxiety and components of psychological resilience amid COVID-19: A population-
based study. Journal of affective disorders, 282, 594-601.

77
Iftikar, A. & Soodan, V. Person with Disabilities: Challenges and Concerns durin covid-19. In.
Gupta, R. K., Mangla, S. K., Jindal, N., (2020). Global Economic Order in the Post-Covid-19 Era:
Challenges, Opportunities and Strategies. New Delhi: Maharaja Agrasen Univercity Publication.
Kam, J. W., Javed, J., Hart, C. M., Andrews-Hanna, J. R., Tomfohr-Madsen, L. M., & Mills, C.
(2021). Daily mindfulness training reduces negative impact of COVID-19 news exposure on
affective well-being. Psychological research, 1-12.
Kavčič, T., Avsec, A., & Kocjan, G. Z. (2021). Psychological functioning of Slovene adults during
the COVID-19 pandemic: does resilience matter?. Psychiatric Quarterly, 92(1), 207-216.
Kaya, Y., Kara, S., Akinci, C., & Kocaman, A. S. (2020). Transient cortical blindness in COVID-
19 pneumonia; a PRES-like syndrome: case report. Journal of the neurological sciences, 413,
116858.
Keune, P. M. (2010). Mindfulness Meditation: A Preliminary Study on Meditation Practice During
Everyday Life Activities and its Association with Well-Being.Psihologijske teme, 19(2), 373-386.
Kocjan, G. Z., Kavčič, T., & Avsec, A. (2021). Resilience matters: Explaining the association
between personality and psychological functioning during the COVID-19 pandemic. International
Journal of Clinical and Health Psychology, 21(1), 100198.
Koralnik, I. J., & Tyler, K. L. (2020). COVID‐19: a global threat to the nervous system. Annals of
neurology, 88(1), 1-11.
Kral, T. R., Schuyler, B. S., Mumford, J. A., Rosenkranz, M. A., Lutz, A., & Davidson, R. J.
(2018). Impact of short-and long-term mindfulness meditation training on amygdala reactivity to
emotional stimuli. Neuroimage, 181, 301-313.
Kumar, A., & Nayar, K. R. (2021). COVID 19 and its mental health consequences. Journal of
Mental Health, 30(1), 1-2.
Kuper, H., & Shakespeare, T. (2021). Are older people with disabilities neglected in the COVID-
19 pandemic?. The Lancet Public Health, 6(6), e347-e348.
Lebrasseur, A., Fortin-Bédard, N., Lettre, J., Bussières, E. L., Best, K., Boucher, N., ... & Routhier,
F. (2021). Impact of COVID-19 on people with physical disabilities: a rapid review. Disability
and health journal, 14(1), 1-9.
Kuyken, W., Crane, R. & Williams, M. (2012). Mindfulness-Based Cognitive Therapy (MBCT)
Implementation Resources.

78
https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&cad=rja&uact=8&v
ed=2ahUKEwjq2-
OwrPnzAhWNl4sKHeR8CFYQFnoECAMQAQ&url=https%3A%2F%2Fbamba.org.uk%2Fwp-
content%2Fuploads%2F2019%2F06%2FMBCTImplementationResources.pdf&usg=AOvVaw3
mNqiXcCJF7_lUVhU9Mqfc
Lenzo, V., Quattropani, M. C., Musetti, A., Zenesini, C., Freda, M. F., Lemmo, D., ... &
Franceschini, C. (2020). Resilience contributes to low emotional impact of the COVID-19
outbreak among the general population in Italy. Frontiers in Psychology, 11, 3062.
Lopez, A., Caffò, A. O., Tinella, L., Di Masi, M. N., & Bosco, A. (2021). Variations in mindfulness
associated with the COVID‐19 outbreak: Differential effects on cognitive failures, intrusive
thoughts and rumination. Applied Psychology: Health and Well‐Being. 00, 1-20.
McCormick, M. (2007). Toward a molecular history of the Justinianic Pandemic. Plague and the
End of Antiquity, 290-312.
Morens, D. M., Folkers, G. K., & Fauci, A. S. (2009). What is a pandemic?.The Journal of
Infectious Diseases, 20 (7), 1018-1021.
Naumann, E., Möhring, K., Reifenscheid, M., Wenz, A., Rettig, T., Lehrer, R., ... & Blom, A. G.
(2020). COVID‐19 policies in Germany and their social, political, and psychological
consequences. European Policy Analysis, 6(2), 191-202.
Neff, K. și Germer, C. (2018). The Mindful Self-Compassion Workbook. NY: The Guilford Press.
Perczel-Forintos D. (2011). A kognitív terápia fénykora: második és harmadik hullám. Magyar
Pszichológiai Szemle,66(1), 11-29.
Petzold, M. B., Bendau, A., Plag, J., Pyrkosch, L., Mascarell Maricic, L., Betzler, F., ... & Ströhle,
A. (2020). Risk, resilience, psychological distress, and anxiety at the beginning of the COVID‐19
pandemic in Germany. Brain and behavior, 10(9), 1-10.
Polizzi, C., Lynn, S. J., & Perry, A. (2020). Stress and coping in the time of COVID-19: pathways
to resilience and recovery. Clinical Neuropsychiatry, 17(2), 59-62.
Qiu, W., Rutherford, S., Mao, A., & Chu, C. (2017). The pandemic and its impacts. Health, culture
and society, 9, 1-11.
Ran, L., Wang, W., Ai, M., Kong, Y., Chen, J., & Kuang, L. (2020). Psychological resilience,
depression, anxiety, and somatization symptoms in response to COVID-19: A study of the general
population in China at the peak of its epidemic. Social Science & Medicine, 262, 1-6.

79
Raport mondial privind dizabilitatea. (2012) București: Organizația Mondială a Sănătății
Roychowdhury, D. (2021). Mindfulness practice during COVID-19 crisis: Implications for
confinement, physical inactivity, and sedentarism. Asian Journal of Sport and Exercise
Psychology, 1(2), 108-115.
Saricali, M., Satici, S. A., Satici, B., Gocet-Tekin, E., & Griffiths, M. D. (2020). Fear of COVID-
19, mindfulness, humor, and hopelessness: a multiple mediation analysis. International journal of
mental health and addiction, 1-14.
Sharp, P. B., Sutton, B. P., Paul, E. J., Sherepa, N., Hillman, C. H., Cohen, N. J., ... & Barbey, A.
K. (2018). Mindfulness training induces structural connectome changes in insula networks.
Scientific reports, 8(1), 1-10.
Sheikhi, K., Shirzadfar, H., & Sheikhi, M. (2020). A review on novel coronavirus (Covid-19):
symptoms, transmission and diagnosis tests. Research in Infectious Diseases and Tropical
Medicine, 2(1), 1-8.
Sheraton, M., Deo, N., Kashyap, R., & Surani, S. (2020). A review of neurological complications
of COVID-19. Cureus, 12(5).
Steptoe, A., & Di Gessa, G. (2021). Mental health and social interactions of older people with
physical disabilities in England during the COVID-19 pandemic: a longitudinal cohort study. The
Lancet Public Health, 6, 365-373.
Summaka, M., Zein, H., Naim, I., & Fneish, S. (2021). Assessing the psychological impact of
COVID-19 outbreak and its related factors on Lebanese individuals with physical disabilities.
Disability and health journal, 14, 1-8.
Szondy, M: A Tudatos Jelenlét Alapú Stresszcsökkentés (MBSR)
módszere.www.semmelweis.hu/klinikai-pszichologia/files/2016/10/MBSR_Szondy.pdf
Song, S., Yang, X., Yang, H., Zhou, P., Ma, H., Teng, C., ... & Zhang, N. (2021). Psychological
resilience as a protective factor for depression and anxiety among the public during the outbreak
of COVID-19. Runing Title: Protective factor of the public during COVID-19. Frontiers in
psychology, 11, 1-8.
Talevi D, Socci V, Carai M, Carnaghi G, Faleri S, Trebbi E, di Bernardo A, Capelli F & Pacitti F.
(2020). Mental health outcomes of the CoViD-19 pandemic. Rivista di psichiatria, 55(3), 137-144.

80
Tangcharoensathien, V., Bassett, M. T., Meng, Q., & Mills, A. (2021). Are overwhelmed health
systems an inevitable consequence of covid-19? Experiences from China, Thailand, and New York
State. bmj, 372.
Taren, A. A., Gianaros, P. J., Greco, C. M., Lindsay, E. K., Fairgrieve, A., Brown, K. W., ... &
Creswell, J. D. (2015). Mindfulness meditation training alters stress-related amygdala resting state
functional connectivity: a randomized controlled trial. Social cognitive and affective neuroscience,
10(12), 1758-1768.
Urhan, G., Kayin, I., & Nalbantoglu, İ. (2021). Physically disabled adults in Turkey during the
COVID-19 outbreak: a phenomenological research on the experiences of people with spinal cord
injury. Turkish Journal of Applied Social Work, 4(1), 40-56.
Watkins, J., & Wulaningsih, W. (2020). Three further ways that the COVID-19 pandemic will
affect health outcomes. Journal of Public Health, 65, 519-520.
Weis, R., Ray, S. D., & Cohen, T. A. (2021). Mindfulness as a way to cope with COVID‐19‐
related stress and anxiety. Counselling and Psychotherapy Research, 21(1), 8-18.
Wells, R. E., Yeh, G. Y., Kerr, C. E., Wolkin, J., Davis, R. B., Tan, Y., ... & Kong, J. (2013).
Meditation's impact on default mode network and hippocampus in mild cognitive impairment: a
pilot study. Neuroscience letters, 556, 15-19.
Widdett, R. (2014). Neuroplasticity and mindfulness meditation. Michigan: Honors Theses.
Widha, L., Rahmat, H. K., & Basri, A. S. H. (2021). A Review of Mindfulness Therapy to Improve
Psychological Well-being During the Covid-19 Pandemic. In Proceeding International
Conference on Science and Engineering 4, 383-386.
Zambrano, R. L. B., Villamil, K. V. S., & Cantos, K. L. G. (2018). Resilience and Personal
Improvement of Students with Motor Disabilities. International research journal of management,
IT and social sciences, 5(2), 96-103.
Zheng, M. X., Masters-Waage, T. C., Yao, J., Lu, Y., Tan, N., & Narayanan, J. (2020). Stay
mindful and carry on: mindfulness neutralizes COVID-19 stressors on work engagement via sleep
duration. Frontiers in Psychology, 11, 1-13.
Zhu, J. L., Schülke, R., Vatansever, D., Xi, D., Yan, J., Zhao, H., ... & Wang, S. (2021).
Mindfulness practice for protecting mental health during the COVID-19 pandemic. Translational
psychiatry, 11(1), 1-11.

81
 Anexa A
DASS-21
Instrucţiuni: Vă rugăm să citiţi fiecare din afirmaţiile de mai jos şi să încercuiţi în dreptul fiecăreia
una din cifrele 0, 1, 2 sau 3, pe aceea care consideraţi că exprimă cel mai bine măsura în care
afirmaţia respectivă este adevărată în cazul Dvs., în ceea ce priveşte ultima săptămână. Nu există
răspunsuri corecte sau greşite. Nu petreceţi prea mult timp la niciuna dintre afirmaţii.
Scala de apreciere este după cum urmează:
0 – nu s-a întâmplat deloc, în cazul meu
1- s-a întâmplat într-o anumită măsură, sau doar uneori
2- s-a întâmplat într-o măsură considerabilă, sau într-o destul de mare parte din timp
3- s-a întâmplat foarte mult, sau în cea mai mare parte a timpului
1. Mi-a fost greu să mă calmez. 0 1 2 3
2. Am avut senzaţia de uscăciune a gurii. 0 1 2 3
3. Parcă n-am putut trăi sentimente pozitive deloc. 0 1 2 3
4. Am avut dificultăţi de respiraţie. (ex.: respiraţie excesiv de rapidă, lipsă 0 1 2 3
de aer, în absenţa efortului fizic).
5. Mi-a fost greu să mă adun pentru a lua iniţiativa de a face ceva. 0 1 2 3
6. Am avut tendinţa de a reacţiona exagerat la diferite situaţii. 0 1 2 3
7. Am experienţiat tremurături (de ex. în mâini). 0 1 2 3
8. Am simţit că folosesc foarte multă energie nervoasă. 0 1 2 3
9. Am fost îngrijorat(ă) de situaţiile în care m-aş fi putut panica şi face de râs. 0 1 2 3
10. Am simţit că nu am nimic ce să aştept. 0 1 2 3
11. M-am trezit că devin agitat(ă). 0 1 2 3
12. Mi-a fost greu să mă relaxez. 0 1 2 3
13. M-am simţit deprimat(ă) şi trist(ă). 0 1 2 3
14. Am fost intolerant(ă) cu orice lucru care mă împiedica să continui ceea ce 0 1 2 3
tocmai făceam.
15. Am simţit că am fost aproape de a mă panica. 0 1 2 3
16. Nu m-am putut entuziasma referitor la nimic. 0 1 2 3
17. Am simţit că nu valorez mult, ca persoană. 0 1 2 3
18. Am simţit că sunt cam sensibil(ă). 0 1 2 3
19. Am fost conştient(ă) de activitatea inimii mele (observând, de ex., o rată 0 1 2 3
crescută a pulsului, sau lipsa unei bătăi), în absenţa unui efort fizic.
20. M-am simţit speriat(ă) fără niciun motiv serios. 0 1 2 3
21. Am simţit că viaţa e lipsită de sens. 0 1 2 3

82
 Anexa B
STAI Forma Y
Instrucțiuni. Veți regăsi în continuare o serie de afirmații pe care le utilizează majoritatea
persoanelor pentru a se descrie. Citiți fiecare afirmație și bifați răspunsul care vi se portivește (care
indică starea dumneavoastră actuală) printr-un ”x” în căsuța corespunzătoare. Nu există răspunsuri
corecte sau greșite. Nu zăboviți foarte mult timp la o afirmație și încercați să răspundeți așa cum
vă simțiți în acest moment.
1 = deloc 2 = puțin 3 = moderat 4 = foarte mult

1. Mă simt calm(ă). 1 2 3 4
2. Mă simt în siguranță. 1 2 3 4
3. Sunt tensionat(ă). 1 2 3 4
4. Mă simt încordat(ă). 1 2 3 4
5. Mă simt în apele mele. 1 2 3 4
6. Mă simt întors (întoarsă) pe dos. 1 2 3 4
7. Mă îngrijorează niște neplăceri posibile. 1 2 3 4
8. Mă simt satisfăcut(ă). 1 2 3 4
9. Mă simt speriat(ă). 1 2 3 4
10. Mă simt confortabil(ă). 1 2 3 4
11. Mă simt sigur(ă) pe mine. 1 2 3 4
12. Mă simt nervos (nervoasă). 1 2 3 4
13. Sunt agitat(ă). 1 2 3 4
14. Mă simt nehotărât(ă). 1 2 3 4
15. Sunt relaxat(ă). 1 2 3 4
16. Mă simt mulțumit(ă). 1 2 3 4
17. Sunt îgrijorat(ă). 1 2 3 4
18. Mă simt tulburat(ă). 1 2 3 4
19. Simt că sunt o persoană echilibrată. 1 2 3 4
20. Mă simt bine dispus(ă). 1 2 3 4

83
Instrucțiuni. Veți regăsi în continuare o serie de afirmații pe care le utilizează majoritatea
persoanelor
pentru a se descrie. Citiți fiecare afirmație și bifați răspunsul care vi se portivește (care indică
starea dumneavoastră actuală) printr-un ”x” în căsuța corespunzătoare. Nu există răspunsuri
corecte sau greșite. Nu zăboviți foarte mult timp la o afirmație și încercați să răspundeți așa cum
vă simțiți în acest moment.
1 = deloc 2 = puțin 3 = moderat 4 = foarte mult

21. Mă simt bine dispus(ă). 1 2 3 4

22. Mă simt nervos (nervoasă) și nu îmi găsesc locul. 1 2 3 4
23. Mă simt mulțumit(ă) de mine însumi. 1 2 3 4
24. Aș dori să fiu la fel de fericit(ă) cum sunt și alții. 1 2 3 4
25. Mă simt ca un (o) ratat(ă). 1 2 3 4
26. Mă simt odihnit(ă). 1 2 3 4
27. Sunt calm(ă), cu ”sânge rece”, și liniștit(ă). 1 2 3 4
28. Simt că se adună greutățile și nu le mai pot face față. 1 2 3 4
29. Mă frământă prea mult anumite lucruri care în realitate nu au importanță. 1 2 3 4
30. Sunt fericit(ă). 1 2 3 4
31. Îmi trec prin minte gânduri care mă tulbură. 1 2 3 4
32. Îmi lipsește încrederea în puterile mele. 1 2 3 4
33. Mă simt în siguranță. 1 2 3 4
34. Mă hotărăsc ușor. 1 2 3 4
35. Simt că nu fac față cerințelor vieții. 1 2 3 4
36. Sunt mulțumit(ă). 1 2 3 4
37. Îmi trec prin minte gânduri lipsite de importanță care mă deranjează. 1 2 3 4
38. Pun dezamăgirile personale la suflet atât de mult încât nu mai pot scăpa de ele. 1 2 3 4
39. Sunt o persoană echilibrată. 1 2 3 4
40. Când mă gândesc la preocupările și problemele din ultimul timp, devin 1 2 3 4
tensionat(ă) și agitat(ă).

84
 Anexa C
CD-RISC

Instrucţiuni: Vă rugăm să citiţi fiecare din afirmaţiile de mai jos şi să încercuiţi în dreptul fiecăreia
una din cifrele 0, 1, 2, 3 sau 4, pe aceea care consideraţi că exprimă cel mai bine măsura în care
afirmaţia respectivă este adevărată în cazul Dvs.
0 = neadevărat 1 = rareori adevărat 2 = câteodată adevărat 3 = deseori adevărat
4 = adevărat aporape întotdeauna

1. Sunt capabil(ă) să mă adaptez schimbărilor. 0 1 2 3 4

2. Am relații apropiate și securizante. 0 1 2 3 4
3. Câteodată soarta sau Dumnezeul pot ajuta. 0 1 2 3 4
4. Pot să mă descurc cu orice mi se întâmplă. 0 1 2 3 4
5. Succesele anterioare îmi dau încredere pentru provocările viitoare. 0 1 2 3 4
6. Văd partea umoristică a lucrurilor. 0 1 2 3 4
7. Copingul cu stresul mă întărește. 0 1 2 3 4
8. Îmi revin rapid după boală sau perioade grele. 0 1 2 3 4
9. Lucrurile se întâmplă cu motiv. 0 1 2 3 4
10. Dau tot ce pot indiferent de situație. 0 1 2 3 4
11. Îmi pot atinge scopurile. 0 1 2 3 4
12. Nu renunț, când lucrurile par fără speranță. 0 1 2 3 4
13. Știu încotro să mă îndrept pentru ajutor. 0 1 2 3 4
14. Sub presiune mă concentrez și gândesc clar. 0 1 2 3 4
15. Prefer să preiau conducerea în rezolvarea de probleme. 0 1 2 3 4
16. Nu sunt descurajat(ă) ușor de eșecuri. 0 1 2 3 4
17. Mă văd ca o persoană puternică. 0 1 2 3 4
18. Iau decizii nepopulare sau dificile. 0 1 2 3 4
19. Pot să gestionez emoțiile neplăcute. 0 1 2 3 4
20. Trebuie să acționez în baza intuiției. 0 1 2 3 4
21. Am scopuri bine definite. 0 1 2 3 4
22. Îmi controlez viața. 0 1 2 3 4
23. Îmi plac provocările. 0 1 2 3 4
24. Lucrez ca să îmi ating scopurile. 0 1 2 3 4
25. Sunt mândru (mândră) de realizările mele. 0 1 2 3 4

85
 Anexa D
COV-DIS
Instrucțiuni: Vă rugăm să citiţi fiecare din afirmaţiile de mai jos şi să încercuiţi în dreptul fiecăreia
una din cifrele, pe aceea care consideraţi că vă potrivește.
1. La modul general puteţi să spuneţi despre starea sănătăţii dumneavoastră că este:
1. Excelentă
2. Foarte bună
3. Bună
4. Suportabilă
5. Rea
2. Cum apreciaţi starea dumneavoastră de sănătate actuală comparativ cu cea a
anterioară pandemiei?
1. Mult mai bună comparativ cu cea anterioară pandemiei
2. Puţin mai bună decât înaintea pandemiei
3. Aproximativ la fel
4. Puţin mai rea decât înaintea pandemiei
5. Mult mai rea decât înaintea pandemiei
În ultimele două săptămâni cât de des v-au deranjat următoarele probleme?
3. Interes şi plăcere scăzută faţă de lucruri:
1. Absolut de loc
2. În mai multe zile
3. În mai mult de jumătate din zile
4. Aproape în fiecare zi
4. V-aţi simţit trist, depresiv sau fără speranţă:
1. Absolut de loc
2. În mai multe zile
3. În mai mult de jumătate din zile
4. Aproape în fiecare zi
5. Comparând starea anterioară pandemiei cu starea actuală, cât de izolat de ceilalţi
vă simţiţi acum?
1. Vă simţiţi mult mai puţin izolat decât anterior pandemiei
2. Vă simţiţi uşor mai puţin izolat decât anterior pandemiei
3. Aproximativ la fel
4. Uşor mai izolat decât anterior pandemiei
5. Mult mai izolat decât anterior pandemiei
6. Credeţi că aţi avut infecţie COVID?
1. Da (daca da, continuaţi cu întrebarea 8.)
2. Nu
3. Nu ştiu
7. Credeţi că aţi fost expus infecţiei virale?
1. Da
2. Nu
3. Nu ştiu
8. Cât de mult v-a afectat viaţa pandemia de coronavirus?
1. Foarte mult

86
 2. Suportabil
3. Puţin
4. Deloc
5. Nu ştiu
9. Cum v-aţi efectuat activităţile zilnice înainte de pandemia de coronavirus? (cumpărarea
alimentelor, rezolvarea problemelor bancare, aprovizionarea cu medicamente)
1. Singur fără ajutor
2. Într-o mică măsură cu ajutorul altor persoane
3. Altcineva le făcea pentru mine
4. Nu ştiu
10. Ce grad de dificultăţi întâmpinaţi în aprovizionarea cu alimente din momentul în care
aţi luat la cunoştinţă despre pandemia de coronavirus?
1. Nu întâmpin dificultăţi
2. Dificultăţi de grad mic
3. Dificultăţi de grad mare
4. Aproape imposibil sau foarte greu
5. Nu ştiu
11. Ce grad de dificultăţi întâmpinaţi în aprovizionarea cu medicamentele necesare din
momentul în care aţi luat la cunoştinţă despre pandemia de coronavirus?
1. Nu întâmpin dificultăţi
2. Dificultăţi de grad mic
3. Dificultăţi de grad mare
4. Aproape imposibil sau foarte greu
5. Nu ştiu
12. Ce grad de dificultăţi întâmpinaţi în accesarea serviciilor medicale de bază din
momentul în care aţi luat la cunoştinţă despre pandemia de coronavirus?
1. Nu întâmpin dificultăţi
2. Dificultăţi de grad mic
3. Dificultăţi de grad mare
4. Aproape imposibil sau foarte greu
5. Nu ştiu
13. Din ce motive întâmpinaţi mai multe dificultăţi în efectuarea activităţilor zilnice din
momentul în care aţi luat la cunoştinţă despre pandemia de coronavirus (cumpărarea
alimentelor, rezolvarea problemelor bancare, aprovizionarea cu medicamente)? Vă
rugăm să bifaţi toate răspunsurile adevărate.
1. Nu am întâmpinat mai multe dificultăţi în efectuarea activităţilor zilnice
2. Am fost îngrijorat de riscul infectării cu coronavirus
3. Am fost bolnav
4. Persoana care de obicei mă ajută a fost îngrijorată de riscul infectării cu
coronavirus
5. Persoana care de obicei mă ajută a fost bolnavă
6. Am probleme financiare
7. Scăderea accesibilităţii la mijloacele de transport în comun
8. Scăderea accesibilităţii la taxiuri
9. Lipsa accesului la transport sanitar
10. Altele: ____________________________________________________

87
 11. Nu ştiu
14. Ce schimbări a provocat pandemia de coronavirus în programul dumneavoastră zilnic
din momentul în care aţi luat la cunoştinţă despre ea? Vă rugăm să bifaţi toate
răspunsurile adevărate.
1. Nu îmi părăsesc locuinţa atât de des ca înainte
2. Nu mă întâlnesc atât de mult cu prietenii şi membrii familiei ca înainte
3. Nu fac sport atât ca înainte
4. Am început să îmi comand mâncarea la domiciliu
5. Comand de mai multe ori mâncare de la restaurante
6. Am început să îmi comand medicamentele la domiciliu
7. Am început să comunic cu membrii familiei şi prietenii pe calculator, tabletă,
telefon
8. Mă sprijin pe ajutorul membrilor familiei şi prietenilor într-o mai mare măsură
9. Altele: _______________________________________________________
10. Nu am schimbat nimic
11. Nu stiu
15. Înainte de pandemia de coronavirus cum aţi lucrat? Vă rugăm să bifaţi toate
răspunsurile adevărate.
1. Am lucrat cu normă întreagă
2. Am lucrat cu normă redusă
3. Am dispus de ajutor de handicap
4. Am fost pensionar
5. Nu am lucrat
6. Nu ştiu
16. În prezent aveţi loc de muncă?
1. Da
2. Nu (Daca nu, continuaţi cu întrebarea 21.)
3. Nu ştiu
17. V-aţi pierdut locul de muncă de la începutul pandemiei de coronavirus?
1. Da
2. Nu
3. Nu ştiu
18. Aţi avut parte de scăderea salariului de la începutul pandemiei de coronavirus?
1. Da
2. Nu
3. Nu ştiu
19. Vi s-a schimbat locul de unde lucraţi de la începutul pandemiei de coronavirus (de ex.
munca de la domiciliu, o nouă locaţie a locului unde lucraţi, etc.)?
1. Da
2. Nu
3. Nu ştiu
20. Pandemia de coronavirus poate reprezenta o provocare din punct de vedere financiar
pentru unele persoane independent de infectarea propriu zisă. Care este probabilitatea
pe o scală de la 0 la 100% ca în următoarele 3 luni să vă pierdeţi locul de muncă?
_____________________

88
21. Pandemia de coronavirus poate reprezenta o provocare din punct de vedere financiar
pentru unele persoane independent de infectarea propriu zisă. Care este probabilitatea
pe o scală de la 0 la 100% ca ăn următoarele 3 luni să vă epuizaţi economiile?
_____________________
22. Aţi experimentat următoarele lucruri de la începutul pandemiei de coronavirus? Vă
rugăm să bifaţi toate răspunsurile adevărate.
1. Nu aţi avut destui bani pentru a plăti preţul chiriei
2. Nu aţi avut destui bani pentru a plăti factura la gaz
3. Nu aţi avut destui bani pentru a cumpăra alimente
4. Nu aţi avut o lucuinţă sau un loc de dormit stabil
5. Nici una din variante
23. Ce mijloace de transport aţi folosit preponderent înainte de pandemia de coronavirus?
Vă rugăm să bifaţi toate răspunsurile adevărate.
1. Maşină personală (eu am condus)
2. Maşină personală (un membru al familiei sau un prieten a condus)
3. Mijloace de transport în comun
4. Taxi
5. Mers pe jos
6. Bicicletă
7. Transport sanitar
8. Altele:_______________________________________________________
9. Nu este relevant (rareori îmi părăsesc locuinţa)
10. Nu ştiu
24. Aţi avut greutăţi în obţinerea de informaţii de încredere referitoare la coronavirus?
1. Da
2. Nu (Daca nu, continuaţi cu întrebarea 26.)
3. Nu ştiu
25. Ce a determinat greutăţile în obţinerea de informaţii de încredere referitoare la
coronavirus? Vă rugăm să bifaţi toate răspunsurile adevărate.
1. Îmi este greu să văd şi să aud informaţiile
2. Informaţiile nu sunt accesibile în limba mea maternă
3. Întâmpin greutăţi în a înţelege informaţiile
4. Informaţiile sunt prea înfricoşătoare
5. Nu am încredere în infomaţiile pe care le primesc
6. Altele:______________________________________________________
7. Nu ştiu
26. Trăiţi în locuinţă cu părinţii sau aveţi în custodie un copil sub 18 ani?
1. Da
2. Nu
27. Care este venitul dumneavoastră lunar?
1. Mai puţin de 1500 RON
2. Între 1500 şi 3000 RON
3. Între 3000 şi 5000 RON
4. Mai mult de 5000 RON
5. Nu ştiu
6. Mai bine nu răspund

89
 Anexa E

Instrucțiuni: Mai jos aveți o serie de afirmații despre experiențele dvs de zi cu zi. Folosind
scala de mai jos numerotată de la 1 la 6, vă rugăm să indicați cât de frecvent sau mai puțin frecvent
aveți fiecare experiență. Vă rog să răspundeți ținând seama de ceea ce reflectă experiența dvs în
mod real și nu de modul în care credeți că experiența voastră ar trebui să fie. Vă rog să analizați
fiecare item independent de celelalte.

1 2 3 4 5 6
Aproape Frecvent Puțin Cam rar Foarte rar Aproape
întotdeauna frecvent niciodată

1. Aș putea să experiențiez o emoție și să nu fiu conștient de ea decât mai târziu.

2. Sparg sau vărs lucruri din neglijență, nefiind atent, sau din cauză că mă gândesc la altceva.
3. Mi-e greu să rămân concentrat pe ceea ce se întâmplă în momentul prezent.
4. Am tendința să mă grăbesc pentru a ajunge acolo unde mă îndrept fără a acorda atenție la
ceea ce experimentez pe parcursul drumului.
5. Tind să nu observ senzațiile de tensiune fizică sau discomfort până ce nu îmi atrag cu
adevărat atenția.
6. Uit numele unei persoane aproape la fel de repede cum l-am auzit pentru prima oară.
7. Mi se pare că funcționez pe” pilot automat”, fără prea multă vigilență legată de ceea ce fac.
8. Trec repede prin activități fără a fi cu adevărat focusat pe ele.
9. Mă concentrez atât de mult pe scopul pe care vreau să-l ating încât pierd contactul cu ceea
ce fac chiar acum ca să ajung acolo.
10. Fac sarcini mărunte sau în mod automat, fără să fiu conștient de ceea ce fac.
11. Mă surprind uneori că ascult pe cineva cu o ureche (pe jumătate), și fac alt lucru în același
timp.
12. Merg pe ”pilot automat” în unele locuri iar pe urmă mă întreb de ce am mers acolo.
13. Mă surprind preocupat de viitor sau de trecut.
14. Mă surprind făcând diverse lucruri fără a fi atent.
15. Iau gustări fără a fi conștient de faptul că mănânc.

90
 Anexa F
Meditațiile de tip mindfulness și autocompasiune
Cazul A.
Exercițiul 1.: exercițiu mindfulness, scanarea corpului (după Burdick 2013, pp. 144-145),
practicat zilnic o săptămână.
Mă așez confortabil pe scaun, astfel încât picioarele mele să atingă pământul. Palmele se
pot așeza deschise pe picioare sau se pun mâinile în față încrucișate. Dacă nu este prea incomod,
se pot închide ochii, favorizând atenția interioară. În câteva minute îmi scanez tot corpul cu atenția
mea, sunt doar atentă, îmi permit ceea ce experimentez. Între timp pot să apară gânduri și
sentimente, le percep, dar le dau drumul. Las să fie, ceea ce este.
Îmi îndrept mai întâi atenția către laba piciorului. Asupra felului în care picioarele mele
ating pământul, cum degetele picioarelor sunt unul lângă celălalt. Asupra felului în care șosetele
îmi ating pielea. Încerc să-mi simt laba piciorului. Fără să mă gândesc la ceea ce simt, permit labei
piciorului să fie, să existe, așa cum este.
Îmi îndrept atenția către gleznele mele. Cum mă simt? Este glezna mea încordată sau calmă
sau simt durere? S-ar putea să nu o simt deloc. Pur și simplu accept cum este starea gleznei mele,
cum mi se dezvăluie. Apoi sunt atentă la picioarele mele, cum picioarele mele sunt paralele unul
cu celălalt. Îmi simt picioarele până la oase, simt cum hainele îmi ating gleznele. Observ doar cum
sunt. Apoi îmi observ genunchii, sunt strânși sau relaxați? Cum se simt dacă sunt atinși de haine?
Sunt doar atentă la genunchi.
Îmi observ coapsele în timp ce stau așezat pe scaun. Cum coapsele mele sunt atinse de
scaun. Sunt atentă la coapse până la oase. Cum le simt? Între timp, pot apărea gânduri, emoții. Le
observ doar și le dau drumul, îmi întorc atenția înapoi către coapse.
Apoi sunt atentă la abdomenul meu inferior, încerc să-mi simt intestinele, șoldul, coloana,
felul în care vertebrele mele se construiesc una pe cealaltă, ținându-mi corpul până la ceafă. Apoi
îmi observ pieptul cum se extinde cu fiecare inspirație. Și apoi cade la fiecare expirație. Sunt atentă
la această mișcare continuă. Las să fie mișcarea.
Sunt atentă la umerii mei, observ ușor ce este în ei. Tensiune, calm, furnicături, vreo
senzație de căldură? Sunt ușoare sau par grele? Și așa cum sunt, dau voie să fie... Sunt atentă la
brațul meu, simt felul în care atinge haina. Îmi simt brațele până la oase. Îmi observ coatele, cum
se îndoiesc, apoi antebrațele, palmele, degetele. Le las să fie exact cum sunt.

91
 Îmi aduc atenția înapoi către gât, către bărbie, către ceafă, către scalp, către mușchii faciali.
Simt tensiune sau relaxare în ei? Și așa cum este, este bine, poate să fie. Îmi simt ochii.
Și acum, spre sfârșitul exercițiului, pur și simplu îmi percep întreg corpul așa cum este.
Poate să fie. Există vreo parte a corpului care îmi cere atenția? Doar rămân acolo în percepție,
lăsând să fiu exact sum sunt, lăsând să exist...
Exercițiul 2.: ascultarea înregistrărilor audio despre melodii improvizate pe tema eurilor
interioare. Practicat zilnic în timpul celei de-a doua săptămâni.
La începutul exercițiului mă așez confortabil și pentru câteva clipe îmi îndrept atenția
asupra întregului meu corp. Cum sunt prezentă? Mi se adresează oarecare dintre senzațiile mele
corporale, sau dintre emoții? Le percep, le permit, le las...
Acum iau la rând melodiile, care s-au născut din mine, vocile eurilor mele. Și sunt atentă...
Ce se mișcă în corpul meu, când aud vocea Specialistului de logistică? Îl las... percep...
(muzică)
Ce se mișcă în corpul meu, când aud vocea Femeii? Percep... cuprind... (muzică)
Ce se mișcă în corpul meu, când aud vocea Fetiței? Percep... Sunt atentă... (muzică)
Cum atinge corpul meu, când aud vocea Monstrulețului? Sunt atentă... îl las... cuprind...
(muzică)
Ce se mișcă în corpul meu, când aud vocea Adultului? Sunt atentă... percep... îl las...
(muzică)
Ce se mișcă în corpul meu, când aud vocea Focului? Cuprind... percep... îl las... (muzică)
Și acum la sfârșitul exercițiului mă mișc, mă întorc. Dacă ceva m-a surprins sau m-a afectat
profund, pot să-l notez, pentru a-l păstra în memorie.
Exercițiul 3a.: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în primele două zile a săptămânii a treia.
Exercițiile până acum, au fost exercițiile prezenței. M-am putut concentra cum sunt
prezentă în corpul meu, permițăndu-mi ca tot ceea ce este să fie. Când mă simt deschisă să fiu
prezentă, și când pot lăsa ceea ce este să fie, pot să fac un pas înainte: nu doar să las ci să imbrățișez
cu dragoste, cu tandrețe ceea ce există. Și atunci când acesta este plăcut, și când acesta nu este
plăcut. Acest exercițiu mă ajută să cunosc iubirea, tandrețea, gingășia față de mine. Este de mare
ajutor dacă găsesc modul și locul potrivit de a atinge partea aceea a corpului care lasă să simt
autocompasiunea.

92
 În acest exercițiu îmi ating diferitele părți ale corpului în moduri diferite, atenția mea este
indreptată către simțuri: unde și când simt chiar și o rază de autocompasiune.
Dacă ajută pot să fac acest exercițiu cu ochii închiși, ca să pot să-mi orientez toată atenția
înăuntru, să fiu prezentă în corpul meu cu tot sufletul.
Pun o mână tandru, ușor pe inimă și pot să-mi îndrept atenția către ceea ce simt. Ce simt în
palmă, în torace, până în inimă? Se mișcă ceva în mine spre simțuri? Nu mă gândesc, doar mă las
dusă de simțuri și le savurez.
Acum îmi pun ambele mâini pe inimă. Atenția mea se îndreaptă către interior. Ce simt? Ce
apare în corpul meu? Acum mă mângâi ușor, tandru, blând, precum o mamă își mângâie copilul.
Ce simt? Ce apare în corpul meu?
Acum pun o mână pe inimă, iar cealaltă pe burtă. Pot să-mi îndrept atenția la atingere, cum
rezonează această atingere în mine? Cum mă face să mă simt? Ce senzație corporală îmi provoacă?
Acum pun ambele mâini pe burtă și îmi îndrept atenția către simțuri. Se mișcă ceva? Se
întâmplă ceva?
Acum îmi pun o mână pe față. Cum este să-mi ating obrazul? Ce simte corpul meu?
Acum îmi pun ambele mâini pe obraz și-l leagăn ușor. Cum este acest gest pentru mine?
Ce se mișcă în corpul meu?
Acum îmi mângâi brațele. Pot să simt atingerea gingașă. Cum rezonează aceasta în mine?
Acum mă îmbrățișez. Cum e să fiu în această îmbrățișare?
Acum îmi iau o mână în cealaltă mână. Mâinile mele se ating. Ce simt în această atingere?
Ce se mișcă în corpul meu?
Acum îmi încrucișez brațele în fața toracelui meu. Palmele mele se ating. Degetele mele se
ating. Cum e să fiu în această atingere? Ce simt în brațe, în torace?
Oare simt nevoia de o altă mișcare, altă atingere? Acum în liniștea aceasta pot să caut de unde, din
ce gest, din care atingere izvorăște autocompasiunea.
Și poate că în această atingere, în această autocompasiune va izvorî o durere adâncă.
Durerea adâncă când nu am fost îmbrățișată cu empatie când aș fi avut nevoie. Poate că vin amintiri
concrete. Poate că vine doar durerea aceea adâncă inexplicabilă.
În acest exercițiu nu forțez nimic. Doar accept pur și simplu, chiar și durerea. Las cu
autocompasiune, ca să existe această durere, dacă se izvorește. O las să fie, pur și simplu să fie,
dacă a venit să se vindece.

93
 Și acum la sfârșitul exercițiul revin.
Exercițiul 3b: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în ultimele cinci zile ale săptămânii a treia.
Mă așez într-o postură confortabilă, dacă îmi e de ajutor, pot să închid ochii. Pentru câteva
clipe sunt atentă la corpul meu. Există vreun punct sau vreo parte a corpului care vrea să îmi atragă
atenția? Îl percep, îl las, să fie. Percep respirația, percep, că respir.
Îmi reamintesc acea atingere, care în exercițiul anterior a ajutat cel mai mult la izvorirea
autocompasiunii, gingășiei și iubirii de mine. Și acum iarăși mă ating cu tandrețe și iubire. Și sunt
atentă, ce se mișcă în corpul meu. Petrec timp în această atingere. Las, ca ceea ce există, să fie.
Între timp este posibil să apară gânduri, este posibil să apară emoții mai mult sau mai puțin
puternice. Se poate ca și corpul meu să semnaleze, să mă doară ceva, este tensionat, arde, pișcă,
apar mâncărimi, se încălzește, devine ușor sau greu. Oricum ar fi, percep, și cumva îl îmbrățișez
din interior cu autocompasiune.
Se poate să simt un zid, se poate să simt o durere, se poate să simt un gol. Îl îmbrățișez, îl
las. Se poate să apară o durere puternică, singurătatea sau lipsa de speranță. Îmbrățișez eul meu
suferindă. Se poate întâmpla ca în timp ce simt o durere puternică, să existe o parte din mine, care
totuși poate să îmbrățișeze eul meu suferind. Se poate ca niciodată nu am simțit, nu am perceput,
nu am observat. Dar se poate întâmpla, ca acum totuși să îl percep subtil.
Se poate ca acum să nu fie timpul durerii, ci al ușurării, al bucuriei. Îl las. Ce este, poate să
existe. Mă îmbrățișez cu gingășie cu o mișcare interioară.
Când simt că a venit timpul, mă întorc, mă mișc. Deschid ochii. Aduc cu mine în acest
exercițiu sâmburele autocompasiunii.
Exercițiul 4.: ascultarea înregistrărilor audio despre melodia improvizată pe tema sexualității;
practicat zilnic in timpul celei de-a patra săptămâni.
Mă așez comod, dacă mă ajută, închid ochii și pentru câteva clipe, îmi îndrept atenția asupra
corpului meu.
Acum ascult vocea Focului, vocea sexualității mele. O simt, sunt atent(ă) la ea. Cum e să
o ascult? Ce se mișcă în corpul meu? Las, ca ceea ce este, ca ceea ce se mișcă să fie așa, cum se
dezvăluie. (muzică)
Îmi aduc aminte de atingerea, care în exercițiile săptămânii trecute a evocat în cea mai mare
măsură autocompasiunea, gingășia, iubirea. Acum mă ating în acel mod ascultând între timp la

94
vocea Focului. Cu o acceptare gingașă față de Focul, care arde în mine. Și sunt atentă la ceea ce se
mișcă în corpul meu. Petrec timp în această atingere. Las, ca ceea ce este, să fie, și dacă e plăcut
și dacă nu este plăcut, ceea ce experimentez. (muzică)
Acum îmi îndrept atenția spre partea corpului în care am simțit că se mișcă ceva, atunci
când am ascultat vocea Focului. Focusez atenția mea asupra sa. Între timp ascult acordurile, las
să se nască în mine o melodie nouă. Las corzile vocale să se miște, ca să apare melodia nouă prin
ele. Las ca această melodie să fie născută din atingerea simțită de corp. Las sunetele să vină așa
cum vor să apară din mine. Las ca în corpul meu să apară ce vrea să apara. Îmi îndrept atenția către
el, îl las. (muzică)
La finalul exercițiului deschid ochii. Mă întorc. Mișc.
Exercițiul 5.: ascultarea înregistrărilor audio despre melodia improvizată pe tema părții pline de
autcompasiune, practicat zilnic săptămâna a cincea și a șasea.
Mă așez comod. Dacă mă ajută, pot să închid ochii. Pentru câteva clipe îmi îndrept atenția
spre corpul meu. Există vreo parte a corpului, care vrea să-mi atragă atenția? Îl percep, îl las... Sunt
atentă la respirația mea. Percep că respir... Las respirația mea să se întâmple...
Mă ating unde se izvorește în mine autocompasiunea. Unde pot să evoc îmbrățișarea
Gigantului. Sunt atentă la atingerea lui. Petrec timp în această atingere.
Acum ascult melodia Gigantului și mă las cuprinsă de îmbrățișarea lui. Las ca ceea ce este,
să fie. Las ca să fiu ținută în această îmbrățișare. (muzică)
Acum ating pe rând părțile corpului. Între timp ascult melodia Gigantului. Ating părțile
corpului de la vârful degetelor picioarelor până la creștetul capului. Și sunt atentă cum se ating.
Cum este se fie atinse? Ceea ce simt, este bine. Poate să fie. Și dacă este plăcut și dacă este
neplăcut. Chiar dacă pare că nu se întâmplă nimic. Îl las pe Gigant să îmbrățișeze acel nimic. Poate
să fie. Îl las. (muzică)
La finalul exercițiilor mă întorc.
Cazul B.
Exercițiul 1.: exercițiu mindfulness, scanarea corpului (după Burdick 2013, pp. 144-145),
practicat zilnic o săptămână
Mă așez confortabil pe scaun, astfel încât picioarele mele să atingă pământul. Palmele se
pot așeza deschise pe picioare sau se pun mâinile în față încrucișate. În câteva minute îmi scanez

95
tot corpul cu atenția mea, sunt doar atentă, îmi permit ceea ce experimentez. Între timp pot să apară
gânduri și sentimente, le percep, dar le dau drumul. Las să fie, ceea ce este.
Îmi îndrept mai întâi atenția către laba piciorului. Asupra felului în care picioarele mele
ating pământul, cum degetele picioarelor sunt unul lângă celălalt. Asupra felului în care șosetele
îmi ating pielea. Încerc să-mi simt laba piciorului. Fără să mă gândesc la ceea ce simt, permit labei
piciorului să fie, să existe, așa cum este.
Îmi îndrept atenția către gleznele mele. Cum mă simt? Este glezna mea încordată sau calmă
sau simt durere? S-ar putea să nu o simt deloc. Pur și simplu accept cum este starea gleznei mele,
cum mi se dezvăluie. Apoi sunt atentă la picioarele mele, cum picioarele mele sunt paralele unul
cu celălalt. Îmi simt picioarele până la oase, simt cum hainele îmi ating gleznele. Observ doar cum
sunt. Apoi îmi observ genunchii, sunt strânși sau relaxați? Cum se simt dacă sunt atinși de haine?
Sunt doar atentă la genunchi.
Îmi observ coapsele în timp ce stau așezat pe scaun. Cum coapsele mele sunt atinse de
scaun. Sunt atentă la coapse până la oase. Cum le simt? Între timp, pot apărea gânduri, emoții. Le
observ doar și le dau drumul, îmi întorc atenția înapoi către coapse.
Apoi sunt atentă la abdomenul meu inferior, încerc să-mi simt intestinele, șoldul, coloana,
felul în care vertebrele mele se construiesc una pe cealaltă, ținându-mi corpul până la ceafă. Apoi
îmi observ pieptul cum se extinde cu fiecare inspirație. Și apoi cade la fiecare expirație. Sunt atentă
la această mișcare continuă. Las să fie mișcarea.
Sunt atentă la umerii mei, observ ușor ce este în ei. Tensiune, calm, furnicături, vreo
senzație de căldură? Sunt ușoare sau par grele? Și așa cum sunt, dau voie să fie... Sunt atentă la
brațul meu, simt felul în care atinge haina. Îmi simt brațele până la oase. Îmi observ coatele, cum
se îndoiesc, apoi antebrațele, palmele, degetele. Le las să fie exact cum sunt.
Îmi aduc atenția înapoi către gât, către bărbie, către ceafă, către scalp, către mușchii faciali.
Simt tensiune sau relaxare în ei? Și așa cum este, este bine, poate să fie. Îmi simt ochii.
Și acum, spre sfârșitul exercițiului, pur și simplu îmi percep întreg corpul așa cum este.
Poate să fie. Există vreo parte a corpului care îmi cere atenția? Doar rămân acolo în percepție,
lăsând să fiu exact sum sunt, lăsând să exist...
Exercițiul 2.: exercițiu mindfulnes de respirație, de două ori pe zi (după Neff, K. și Germer, C.,
2018, pp. 46-47). Practicat zilnic in timpul celei de-a doua săptămâni.

96
Mă așez comod într-o postură în care pot sta nemișcată câteva minute. În timp, este posibil ca
undeva în corp să simt durere, sau mâncărimi, sau o senzație neplăcută. Dacă această durere este
suportabilă, mă ajută dacă nu mă mișc și nu încerc să rezolv această durere. Această durere cumva
poate să dizolve tensiunile mele interioare, dacă pot să o suport. Desigur, dacă senzația neplăcută
este prea puternică, pot să mă mișc.
Cum stau așa pe scaun nemișcată, atenția mea se îndreaptă spre respirație. Urmăresc traseul
respirației simțind aerul cum intră pe nări, de-alungul cavității nazale, a faringelui, laringelui,
traheei până la plămâni. Pot să simt cum plămânii se dilată, cum coastele se mișcă. Se poate să se
miște și diafragma și peretele abdominal. Pur și simplu sunt atentă cum se petrece. Apoi, la
expirație sunt atentă cum aerul iese din plămâni, pot să fiu atentă punct cu punct cum iese din
corpul meu prin trahee, laringe, faringe, cavitatea nazală și nări. Este posibil să observ că aerul
care intră este mai rece și cel care iese este mai cald. Sunt atentă la respirația mea pentru câteva
clipe, urmărind calea aerului și lăsând totul să se întâmple în mod natural. Nu forțez, nu direcționez,
las... Între timp pot să apară gânduri, sau o senzație corporală care să îmi atragă atenția asupra lor.
E firesc să se întâmple așa ceva. Le percep și îmi întorc atenția spre respirației.
Obsevându-mi respirația, se întâmplă să mă surprind că deja nu mai urmăresc calea aerului,
ci pur și simplu simt că respir. Simt acest flux care apare ca valurile oceanului. Fiecare inspirație
mă hrănește și fiecare expirație mă relaxează. Pot să percep cum inspirația îmi hrănește corpul și
respirația îl relaxează. Corpul meu se mișcă încet în ritmul respirației. Cu naturalețe, izvorând din
interior, ca valurile mării. Respir de parcă eu însămi aș fi respirație. Timp de câteva minute doar
las respirația să aibă loc. Între timp gândurile pot să apară, așa cum o copilă mică fuge de la mamă
și se întoarce la ea. Dacă vin gânduri le percep și îmi întorc antenția asupra respirației.
Meditația se apropie de sfârșit. Când simt că a venit timpul, mă mișc, mă întorc.
Exercițiul 3a.: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în primele două zile a săptămânii a treia.
Exercițiile până acum, au fost exercițiile prezenței. M-am putut concentra cum sunt
prezentă în corpul meu, permițăndu-mi ca tot ceea ce este să fie. Când mă simt deschisă să fiu
prezentă, și când pot lăsa ceea ce este să fie, pot să fac un pas înainte: nu doar să las ci să imbrățișez
cu dragoste, cu tandrețe ceea ce există. Și atunci când acesta este plăcut, și când acesta nu este
plăcut. Acest exercițiu mă ajută să cunosc iubirea, tandrețea, gingășia față de mine. Este de mare

97
ajutor dacă găsesc modul și locul potrivit de a atinge partea aceea a corpului care lasă să simt
autocompasiunea.
În acest exercițiu îmi ating diferite părți ale corpului în moduri diferite, atenția mea este
indreptată către simțuri: unde și când simt chiar și o rază de autocompasiune.
Dacă ajută pot să fac acest exercițiu cu ochii închiși, ca să pot să-mi orientez toată atenția
înăuntru, să fiu prezentă în corpul meu cu tot sufletul.
Pun o mână tandru, ușor pe inimă și pot să-mi îndrept atenția către ceea ce simt. Ce simt în
palmă, în torace, până în inimă? Se mișcă ceva în mine spre simțuri? Nu mă gândesc, doar mă las
dusă de simțuri și le savurez.
Acum îmi pun ambele mâini pe inimă. Atenția mea se îndreaptă către interior. Ce simt? Ce
apare în corpul meu? Acum mă mângâi ușor, tandru, blând, precum o mamă își mângâie copilul.
Ce simt? Ce apare în corpul meu?
Acum pun o mână pe inimă, iar cealaltă pe burtă. Pot să-mi îndrept atenția la atingere, cum
rezonează această atingere în mine? Cum mă face să mă simt? Ce senzație corporală îmi provoacă?
Acum pun ambele mâini pe burtă și îmi îndrept atenția către simțuri. Se mișcă ceva? Se
întâmplă ceva?
Acum îmi pun o mână pe față. Cum este să-mi ating obrazul? Ce simte corpul meu?
Acum îmi pun ambele mâini pe obraz și-l leagăn ușor. Cum este acest gest pentru mine?
Ce se mișcă în corpul meu?
Acum îmi mângâi brațele. Pot să simt atingerea gingașă. Cum rezonează aceasta în mine?
Acum mă îmbrățișez. Cum e să fiu în această îmbrățișare?
Acum îmi iau o mână în cealaltă mână. Mâinile mele se ating. Ce simt în această atingere?
Ce se mișcă în corpul meu?
Acum îmi încrucișez brațele în fața toracelui meu. Palmele mele se ating. Degetele mele se
ating. Cum e să fiu în această atingere? Ce simt în brațe, în torace?
Oare simt nevoia de o altă mișcare, altă atingere? Acum în liniștea aceasta pot să caut de unde, din
ce gest, din care atingere izvorăște autocompasiunea.
Și poate că în această atingere, în această autocompasiune va izvorî o durere adâncă.
Durerea adâncă când nu am fost îmbrățișată cu empatie când aș fi avut nevoie. Poate că vin amintiri
concrete. Poate că vine doar durerea aceea adâncă inexplicabilă.

98
 În acest exercițiu nu forțez nimic. Doar accept pur și simplu, chiar și durerea. Las cu
autocompasiune, ca să existe această durere, dacă se izvorește. O las să fie, pur și simplu să fie,
dacă a venit să se vindece.
Și acum la sfârșitul exercițiul revin.
Exercițiul 3b: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în ultimele cinci zile ale săptămânii a treia.
Mă așez într-o postură confortabilă pe scaun. Pentru câteva clipe sunt atentă la corpul meu.
Există vreun punct sau vreo parte a corpului care vrea să îmi atragă atenția? Îl percep, îl las, să fie.
Percep respirația, percep, că respir.
Îmi reamintesc acea atingere, care în exercițiul anterior a ajutat cel mai mult la izvorirea
autocompasiunii, gingășiei și iubirii de mine. Și acum iarăși mă ating cu tandrețe și iubire. Și sunt
atentă, ce se mișcă în corpul meu. Petrec timp în această atingere. Las, ca ceea ce există, să fie.
Între timp este posibil să apară gânduri, este posibil să apară emoții mai mult sau mai puțin
puternice. Se poate ca și corpul meu să semnaleze, să mă doară ceva, este tensionat, arde, pișcă,
apar mâncărimi, se încălzește, devine ușor sau greu. Oricum ar fi, percep, și cumva îl îmbrățișez
din interior cu autocompasiune.
Se poate să simt un zid, se poate să simt o durere, se poate să simt un gol. Îl îmbrățișez, îl
las. Se poate să apară o durere puternică, singurătatea sau lipsa de speranță. Îmbrățișez eul meu
suferindă. Se poate întâmpla ca în timp ce simt o durere puternică, să existe o parte din mine, care
totuși poate să îmbrățișeze eul meu suferind. Se poate ca niciodată nu am simțit, nu am perceput,
nu am observat. Dar se poate întâmpla, ca acum totuși să îl percep subtil.
Se poate ca acum să nu fie timpul durerii, ci al ușurării, al bucuriei. Îl las. Ce este, poate
să existe. Mă îmbrățișez cu gingășie cu o mișcare interioară.
Când simt că a venit timpul, mă întorc, mă mișc. Aduc cu mine în acest exercițiu sâmburele
autocompasiunii.
Exercițiul 4.: exercițiu de scanarea corpului cu autocompasiune, (după Neff, K. și Germer, C.,
2018, pp. 89-93). Practicat zilnic in timpul celei de-a cincea săptămâni.
Mă așez într-o postură comodă. Îmi îndrept atenția spre interiorul meu. Pentru câteva clipe
sunt atentă la ceea ce simt în corpul meu. Există în corpul meu un punct, care îmi atrage atenția
mea asupra sa? Simt că respir. Las ca respirația să se întâmple de la sine.

99
 Pot să caut atingerea, care exprimă cel mai mult atitudinea plină de autocompasiune.
Savurez această autocompasiune, această atingere.
Dacă mă ajută pot să îmi imaginez un loc unde mă simt în siguranță, unde sunt liberă. Poate
fi imaginea pădurii primăvara cu copacii inverziți, cu flori albe, sau orice altceva vrea să apară în
mine. Pentru câteva momente o contemplu, ascult, simt mirosul...
Dacă mă ajută, pot să îmi imaginez cum lumina se răspândește în corpul meu. Lumina...
lumina autocompasiunii, tandreții, iubirii.
Pot să fiu atentă la picioare, la degetele picioarelor. Ce simt în ele? Cum sunt? Las să fie,
așa cum sunt și las ca lumina să le atingă.
Sunt atentă la glezne, la gambe cu iubire, tandrețe și las să fie așa cum sunt. Dacă simt
undeva în corpul meu o tensiune, o durere, o senzație neplăcută, atunci pur și simplu conștientizez
că acea parte a corpului meu suferă. Și simt autocompasiune față de ea. Îmi îndrept atenția către
ea cu tandrețe. Dacă îmi este de ajutor în intrarea în atitudinea plină de autocompasiune, pot să
îmi imaginez, că lumina penetrează. Dacă mă ajută, pot să ating cu mâna mea. Dacă există o parte
a corpului pe care îmi e greu să o accept așa cum este, pot să îmi imaginez cum lumina se
răspândește în ea. Sau pot s-o ating cu iubire, cu tandrețe.
Acum sunt atentă la genunchii mei. Ce simt în genunchi? Las lumina să-i atingă, să-i
umple.
Îmi percep coapsele. Sunt atentă la ele cu iubire și tandrețe. Las lumina să le umple.
Îmi percep talia, abdomenul cu autocompasiune. Pot să contemplez cum lumina iubirii le
umple. Dacă mă ajută în autocompasiune, pot să le ating tandru. Imi petrec timp la ele. Sunt atentă
la ele. E firesc ca între timp să apară gânduri, sau emoții. Cu o atenție tandră și iubitoare mă întorc
la corpul meu. Dacă simt o tensiune sau durere greu de suportat, nu forțez exercițiul. Pur și simplu
simt compasiune față de eul meu suferind.
Îmi întorc atenția spre coloana mea vertebrală cu recunoștință, autocompasiune, iubire,
pentru că îmi susține corpul. Îmi imaginez cum lumina pătrunde din vertebră în vertebră.
Sunt atentă la toracele meu. Cu o atitudine iubitoare și tandră percep cum se mișcă la fiecare
inspirație. Las să fie umplut cu lumină.
Sunt atentă la umerii, la brațele, la coatele, la antebrațele, la mâinile mele. Las ca lumina
autocompasiunii să le penetreze.

100
 Sunt atentă la gâtul meu, ce simt în el? Tensiune sau relaxare? Ceea ce este, poate să fie. Îl
las. Și las ca lumina autocompasiunii să strălucească în el.
Sunt atentă la maxilarele mele, la mușchii faciali, la frunte, la scalp. Ce simt? Cum sunt?
Las lumina să le parcurgă...
Sunt atentă la ochii mei. Las lumina iubirii să îi atingă într-un mod tandru.
Sunt atentă la întregul meu corp. Las lumina autocompasiunii să îl atingă așa cum curge
apa din duș.
Când simt că a sosit timpul potrivit mă întorc. Mă mișc cu tandrețe.
Exercițiul 5.: un exercițiu de autocompasiune pentru gestionarea emoțiilor negative (după Neff,
K. și Germer, C., 2018, pp. 118-120), practicat zilnic în timpul celei de-a șasea săptămâni.
Mă așez comod. Sunt atentă la respirația mea. Simt că respir.
Mă ating în modul în care pot să-mi exprim cel mai bine autocompasiunea. Nu mă aștept
s-o simt, dar dacă vrea să apară în mine o las, mă deschid către ea. Îmi îndrept atenția spre această
atingere. Dacă este o imagine care mă ajută să mă deschid în fața autocompasiunii, atunci o las să
apară în mine. Îmi petrec timpul la ea. Între timp pot să apară gânduri, le percep și le las să plece.
Acum îmi aduc aminte de o situație ori din prezentul ori din trecutul meu, care într-un mod
anume îmi provoacă durere. Această durere poate să fie tristețe, furie, doliu, dezamăgire. Acum
este important să nu aleg amintirea cea mai durereasă, ci o amintire cu o durere medie. Îmi
imaginez situația de parcă ar fi acum. Îmi imaginez că sunt acolo. Retrăiesc situația. Las durerea
să apară în mine și acum voi numi ceea ce simt. Furie sau tristețe, doliu sau confuzie, frică sau
disperare. Ce simt? Nu mă gândesc la cauze, nu mă întreb dacă este legitim sau nu. Ceea ce este
poate să fie. Dacă am găsit numele sentimentului, atunci cu o atitudine plină de autocompasiune,
acceptând și îmbrățișând eul meu suferind îmi zic: ”aceasta este tristețe”, ”acesta este doliu”,
”aceasta este...” și în mine rostesc numele emoției.
Sunt atentă la corpul meu. Unde apare în corpul meu acest sentiment? În întregul meu corp?
Într-o anumită parte a corpului? Ce senzație este? Are temperatură? Cum e la atingere? Îl simt în
adâncul corpului meu sau la suprafață? Unde simt cel mai intens? Poate să fie o tensiune, o durere,
o furnicătură, o amorțeală, o mâncărime. Cum o simt? Petrec timp fiind atentă și savurând această
senzație corporală.
Acum încerc cât pot să îmbrățișez această senzație cu blândețe, tandrețe, iubire. Nu vreau
să o schimb. Doar să o cuprind cu o tandrețe enormă. Se poate să se intentsifice. Se poate ca între

101
timp mușchii mei să se relaxeaze și senzația corporală respectivă să se diminueze. Ceea ce este las
să fie.
Acum mă îndrept către mine însămi, cea care are aceasta senzație corporală. Cu acceași
tandrețe și autocompasiune mă îmbrățișez pe mine însămi. Dacă mă ajută pot să îmi ating acea
parte a corpului unde simt acest disconfort. Sau pot să îmi imaginez că lumina penetrează în ea.
Sau pot să îmi imaginez că sunt în locul meu care înseamnă pentru mine siguranță și viață. Și ca
viața atinge acea parte a corpului meu care acum suferă.
Există vreun cuvânt pe care mi-ar plăcea să-l aud acum? Ce aș spune unui prieten care
suferă: ”mă doare atât de tare că te simți așa”, ”îmi pasă atât de mult de suferința ta”. Pot să mă
adresez cu aceste cuvinte de parcă aș fi cea mai bună prietenă a mea.
Dacă acest exercițiu devine prea dificil pot să îmi întorc atenția la respirație sau la acea
atingere care trezește în mine autocompasiunea sau la imaginea interioară unde mă simt în
siguranță. Îmi permit să empatizez cu mine cel care suferă. Mă las scufundat în autocompasiune.
Mă las să simt ceea ce este aici și acum, fie o senzație plăcută, fie o senzație neplăcută.
La sfârșitul exercițiului aducând cu mine autocompasiunea, vindecarea și tandrețea față de
mine, mă întorc.
Cazul C.
Exercițiul 1.: exercițiu mindfulness, scanarea corpului formulat prin termenii spiritualității
creștine (după Burdick 2013, pp. 144-145), practicat zilnic timp de o săptămână.
Mă așez pe scaun în mod confortabil, cu tălpile lipite de pămînt, cu spatele drept. Mâinile
le pot odihni pe coapse, sau le pot ține încrucișate. Mă ajută dacă-mi închid ochii. Dacă îmi este
greu să îi închid, pot să aleg un punct unde să îmi îndrept privirea într-un mod delicat ca să nu îmi
distragă atenția ceea ce văd.
În acest exercițiu sunt atentă la modul în care sunt prezentă în corpul meu. Pot să
conștientizez că sunt împreună cu Dumnezeu, că sunt în prezența lui. În prezența lui iubitoare îl
las să mă atingă. Atingerea lui mă vindecă. Se poate să simt iubirea cu care mă atinge, o căldură,
o ușurință. Se poate că această atingere vindecătoare îmi cauzează o durere. Și durerea poate să
facă parte din procesul de vindecare. Se poate că nu voi simți nimic ieșit din comun. Dar știu că
Dumnezeul mă atinge și că în această atingere, cumva mă vindec.
Sunt atentă la labele picioarelor, la tălpi, la degetele picioarelor. Pur și simplu constat, cum
sunt. Ce simt în ele ? Las atingerea divină. Cum este să fiu atinsă? Apoi îmi îndrept atenția spre

102
glezene. Las ca ele să fie atinse. Fără intenția să simt ceva anume, doar sunt atentă. Cum sunt
gleznele? Ce simt?
Pot să fiu atentă la gambe până la oase. Cum le atinge haina. Cum sunt gambele? Cum le
simt? Apoi îmi îndrept atenția spre genunchi. Sunt tensionați sau relaxați? Îl las pe Dumnezeul să
mă atingă pe genunchi. Apoi îmi îndrept atenția către coapse. Sunt atentă cum stau pe scaun. Cum
scaunul mă susține. Cum hainele îmi ating coapsele. Accept ceea ce simt. Este posibil ca între timp
îmi vin în minte gânduri, sau apar emoții. Le constat și mă întorc cu atenția la coapse. E firesc să
îmi apară gânduri între timp. Dar nu sunt atentă la ele. Acum sunt atentă la coapse.
Acum sunt atentă la talie, las ca Dumnezeu să mă atingă pe talie, de la vertebră la vertebră
în sus. Simt cum vertebrele se construiesc una pe cealaltă și susțin corpul meu. Simt coloanea
vertebrală și las ca Dumnezeu să o atingă.
Acum sunt atentă la abdomen, până la intestine, la viscere. Las ca atingerea divină să fie
prezentă. Și în cazul în care este plăcută, și în cazul în care este neplăcută. Las, pentru că știu că
mă vindecă. Între timp pot să devin conștientă de ritmul respirației și pot să simt cum abdomenul
se umflă și se contractă. Cum sunt atentă la ritmul respirației pot să simt toracele cum se dilată și
se contractă. Pot să percep bătăile inimii. Pot să-l las pe Dumnezeu să-mi atingă inima. Să mă
vindece cum vrea el, când a sosit timpul. Și atunci când acest proces de vindecare este plăcut, dar
și atunci când este neplăcut.
Acum sunt atentă la umeri. Cum sunt umerii? Sunt încordați sau relaxați, ușori sau grei?
Ce simt în umerii mei? Las să fie atinși. Apoi sunt atentă la brațe, la coate, la antebrațe. Pot să simt
chiar și oasele. Cum Dumnezeul mă atinge cu iubire, pe mâini, palme, degete. Cum le este să fie
atinse?
Îmi îndrept atenția spre gât, spre ceafă, spre maxilare, spre scalp. Pot să simt atingerea lui
Dumnezeu pe creștetul capului. Pot să simt pe muschii faciali cum Dumnezeu îi mângâie. Această
senzație poate să fie liniștitoare, dar poate să-mi aducă dureri și răni din trecut. Această atingere
mă vindecă. Și în cazul în care mă liniștește, dar și atunci când, pentru o cauză anume, mă face
tensionată.
Sunt prezentă aici și acum îmbrățișată și atinsă de Dumnezeu. Pentru câteva momente las
să fiu cum sunt. Simt corpul meu în întregime, cum este atins.
Când consider că a sosit timpul, pot să-mi deschid ochii. Pot să mă mișc. Pot să mă întorc.

103
Exricițul 2.: exercițiu mindfulnes de respirație formulat prin termenii spiritualității creștine (după
Neff, K. și Germer, C., 2018, pp. 46-47). Practicat zilnic in timpul celei de-a doua săptămâni.
Mă așez pe scaun în mod confortabil, cu tălpile atingând pământul, cu spatele drept.
Mâinile le pot odihni pe coapse sau le pot ține încrucișate. Mă ajută dacă-mi închid ochii. Mă
liniștesc, în tăcere și sosesc în prezent, unde Dumnezeu este prezent și mă așteaptă. Mă deschid în
fața Lui, și las ca Duhul Său să mă pătrundă. Cu fiecare inspirație mă umplu cu Duh, cu fiecare
expirație trimit în lume Duhul lui Dumnezeu ca pe o binecuvântare.
Cu această conștiință, stau atent la respirația mea. Pot observa cum aerul, mai răcoros,
pătrunde prin nări, prin cavitatea nazală, prin faringe, în gât. Tot drumul până în plămâni. Pot să
simt cum coastele mele se ridică, cum pieptul se dilată; apoi, când expir, cum aerul iese din
plămâni, prin trahee, prin gât, prin nări, către exterior. Pot să observ cum acest aer care iese este
mai cald decât cel care a pătruns în mine. Iar acum, într-un moment de tăcere, stau atentă pur și
simplu la cum, împreună cu aerul, pătrunde în mine Duhul lui Dumnezeu. Observ cum îmi
pătrunde în nări, tot drumul până în adâncimea plămânilor; și cum iese din plămâni și cum prin
nări mă părăsește. Acum, într-un moment de liniște, stau atentă la acest lucru.
Între timp, gândurile mele poate divaghează, poate îmi vin gânduri despre ceea ce făcusem,
sau îmi vin niște idei. Poate apar niște sentimente. Pe toate acestea le constat, iar cu atenția mea
mă întorc la respirația mea.
Și în timp ce stau atent la respirația mea, lăsând ca Duhul lui Dumnezeu să pătrundă în
mine împreună cu aerul, deodată îmi pot da seama cum parcă eu însămi aș fi respirație, așa cum
se unduiesc valurile, într-o nesfârșită intrare-și-ieșire. Sunt într-o continuă mișcare ritmică. În
continuă relație cu Dumnezeu. Iar eu privesc înăuntrul acestui ritm, cum Duhul mă umple, cum
mă umple Duhul lui Dumnezeu și cum din mine ca o binecuvântare, iese și se revarsă în lume. E
posibil ca asta să mă facă să mă simt plăcut, e posibil să simt o căldură în trup, o ușurință, o
tandrețe, dar e posibil la fel și ca Duhul lui Dumnezeu să atingă acum în mine o rană interioară, să
atingă durerea, tristețea sau chiar furia și să mă lase și pe mine s-o ating, s-o simt. E posibil și să
nu simt nimic, să simt plictiseală sau goliciune. Toate acestea sunt în regulă. Mă aflu sub atingerea
lui Dumnezeu, mă umple Duhul Lui și mă vindecă, indiferent dacă ceea ce simt acum este plăcut
sau neplăcut. Constat ceea ce simt în trupul meu, iar cu atenția mă întorc la intrarea și ieșirea
aerului din mine.

104
 Iar acum, spre sfârșitul rugăciunii mele, atunci când simt, îmi pot deschide ochii și mă pot
mișca. Plină de Duh mă întorc la cotidian.
Exercițiul 3a.: exercițiu de autocompasiune prin atingere formulat prin termenii spiritualității
creștine (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp. 33-34), practicat în primele două zile a săptămânii
a treia.
Mă aşez într-un mod confortabil pe scaun. Mă ajută dacă picioarele mele ating podeaua și
sunt așezate în paralel. Palmele se pot așeza deschise pe picioare sau se pun mâinile în față
încrucișate. Și mă ajută dacă îmi închid ochii. Conştientizez că mă aflu în prezenţa lui Dumnezeu…
că El este prezent, este alături de mine, indiferent de cum mă simt eu.
Şi acum îmi abandonez mâinile Domnului, ca mâinile mele să devină mâinile Lui, mâini
cu care mă atinge. Şi în această rugăciune pot experimenta gesturi prin care conştientizez că
Dumnezeu mă atinge. Fizic, într-un mod foarte concret, El se materializează folosindu-se de
mâinile mele.
Îmi aşez o mână pe inimă, gest uşor, delicat, ca şi cum Dumnezeu mi-ar atinge inima, şi
sunt atentă ce emoţii trezeşte acest gest în mine, ce sentimente îmi provoacă? Simt ceva, undeva,
în interiorul meu? Ce simt în palmă, în piept, în inimă? Se mișcă ceva în corpul meu? Nu încerc
să analizez nimic, numai încerc să le trăiesc şi să le savurez.
Acum, îmi aşez ambele mâini pe inimă şi sunt atentă la ceea ce se întâmplă în interiorul
meu. Într-un mod tainic, prin mâinile mele Dumnezeu mă atinge. Ce emoţii simt, ce apare în corpul
meu?
Acum, îmi mângâi cu delicateţe pieptul. Uşor, cu blândeţe. Aşa mă mângâie Dumnezeu. Şi
sunt atentă: ce emoţii, ce sentimente am? Ce simt în interiorul meu? Ce trezeşte în mine atingerea
Lui, aşa, prin mâinile mele, gesturile Lui materializându-se prin gesturile mele?
Acum, îmi aşez o mână pe inimă, cealaltă mână pe abdomen. Cum rezonează corpul meu
la aceste atingeri? Ce sentimente, ce emoţii am?
Acum îmi aşez ambele mâini pe abdomen şi sunt atentă la ce se întâmplă în mine. Aşa mă
atinge Dumnezeu. Prin mâinile mele. Se mișcă ceva? Se întâmplă ceva?
Acum îmi aşez o mână pe faţă. Cum este această atingere? Ce simt eu?
Acum îmi ascund faţa în ambele mâini, încet, prin mişcări de legănare. Cum este acest gest,
această mişcare? Cum este această atingere, prin care Dumnezeu mă atinge, folosindu-se de
mâinile mele?

105
 Acum, cu delicateţe, îmi pot mângâia braţele, având credinţa că astfel, prin acest gest,
Dumnezeu cumva mă atinge. Cum se rezonează acest gest în mine? Ce simt?
Acum, cu ambele mâini, mă îmbrăţişez, conştientizând că prin acest gest, de fapt,
Dumnezeu mă îmbrăţişează. Cum mă simt eu în această îmbrăţişare?
Acum îmi aşez o mână în cealaltă. Ce sentimente generează această atingere? Simt ceva în
interiorul meu?
Acum îmi aşez o mână în faţa pieptului, palmele mi se ating, degetele mele întinse se ating
şi ele. Acest gest, această atingere ce emoţii îmi trezeşte? Ce simt în braţele mele? Dar în pieptul
meu?
Poate că simt nevoia unui alt gest, unei alte atingeri. În linişte pot căuta, pot experimenta
alte gesturi, alte atingeri. Sunt atentă, care dinte aceste gesturi – cele utilizate, sau altele noi – mă
inspiră, de unde izvoreşte în mine atingerile pline de compasiune ale lui Dumnezeu?
Poate că în această intimitate cu Dumnezeu, prin gesturile, atingerile Lui, experimentez o
durere adâncă, profundă. O amintire dureroasă, când nu am fost îmbrăţişată cu compasiune. Poate
sunt amintiri, poate numai o durere inexplicabilă, dar profundă, poate aş evita această durere şi aş
fugi de ea. Nu forţez nimic. Pur şi simplu, accept şi durerea. Îi permit lui Dumnezeu să atingă şi
durerile mele. Permit ca durerea să existe. Să fie ca să poată fi vindecată.
Şi acum cu blândeţe mă întorc în prezent. Plină de prezenţa Spiritului Sfânt. Atinsă de
prezenţa lui Dumnezeu.
Exercițiul 3b.: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în ultimele cinci zile ale săptămânii a treia și în timpul celei de-a patra, a cincea
și a șasea săptămâni.
Mă așez într-o postură confortabilă pe scaun. Dacă mă ajută pot să îmi închid ochii. Pentru
câteva clipe sunt atentă la corpul meu. Există vreun punct sau vreo parte a corpului care vrea să
îmi atragă atenția? Dacă există atunci ce simt acolo? Pur și simplu sunt atentă la acea senzație. O
las să fie.
Îmi simt respirația, simt că respir. Pur și simplu sunt atentă cum inspir și expir aerul.
Dumnezeu este prezent, este cu mine. Îl las să se întrupeze în mâinile mele și să mă atingă
prin propriile mele mâini. Sunt atentă la mâini.
Îmi aduc aminte de acea atingere în care am simțit cel mai bine că Dumnezeu mă atinge,
mă iubește, are compasiune și tandrețe față de mine. Și acum mă ating în același mod. Îmi petrec

106
timp cu această atingere cu tandrețe și iubire. Sunt atentă la ceea ce se mișcă în corpul meu. Las
ca ceea ce este să fie.
Între timp este posibil să apară gânduri și emoții mai mult sau mai puțin puternice. Se poate
ca și corpul meu să îmi dea un semnal, să mă doară ceva, este tensionat, arde, pișcă, apar
mâncărimi, se încălzește, devine ușor sau greu. Oricum ar fi, simt și las ca Dumnezeu să mă atingă
cu compasiune.
Se poate să simt un zid, o durere, se poate să simt un gol, o plictiseală sau nerăbdare, chiar
și dorința de a evada din situație. Las ca Dumnezeu să atingă toate aceste experiențe. Poate să
apară o durere puternică, singurătatea sau lipsa de speranță.
Poate că nu este timpul durerii ci al eliberării și bucuriei. Le las. Ceea ce este poate să fie.
Pot să vină gânduri, amintiri, planuri. Gânduri care îmi cauzează neliniște sau bucurie. Le
constat și îmi îndrept atenția spre atingere, cum Dumnezeu prin propriile mele mâini mă atinge.
Savurez această atingere cu o atitudine caracterizată prin curiozitatea unui copil.
Când simt că a venit timpul pentru a mă întoarce, mă mișc și îmi deschid ochii.
Cazul D.
Exercițiul 1.: exercițiu mindfulness, scanarea corpului formulat prin termenii spiritualității
creștine (după Burdick 2013, pp. 144-145), practicat zilnic timp de o săptămână.
Mă așez pe scaun în mod confortabil, cu tălpile lipite de pămînt, cu spatele drept. Mâinile
le pot odihni pe coapse, sau le pot ține încrucișate. Mă ajută dacă-mi închid ochii. Dacă îmi este
greu să îi închid, pot să aleg un punct unde să îmi îndrept privirea într-un mod delicat ca să nu îmi
distragă atenția ceea ce văd.
În acest exercițiu sunt atentă la modul în care sunt prezentă în corpul meu. Pot să
conștientizez că sunt împreună cu Dumnezeu, că sunt în prezența lui. În prezența lui iubitoare îl
las să mă atingă. Atingerea lui mă vindecă. Se poate să simt iubirea cu care mă atinge, o căldură,
o ușurință. Se poate că această atingere vindecătoare îmi cauzează o durere. Și durerea poate să
facă parte din procesul de vindecare. Se poate că nu voi simți nimic ieșit din comun. Dar știu că
Dumnezeul mă atinge și că în această atingere, cumva mă vindec.
Sunt atentă la labele picioarelor, la tălpi, la degetele picioarelor. Pur și simplu constat, cum
sunt. Ce simt în ele ? Las atingerea divină. Cum este să fiu atinsă? Apoi îmi îndrept atenția spre
glezene. Las ca ele să fie atinse. Fără intenția să simt ceva anume, doar sunt atentă. Cum sunt
gleznele? Ce simt?

107
 Pot să fiu atentă la gambe până la oase. Cum le atinge haina. Cum sunt gambele? Cum le
simt? Apoi îmi îndrept atenția spre genunchi. Sunt tensionați sau relaxați? Îl las pe Dumnezeul să
mă atingă pe genunchi. Apoi îmi îndrept atenția către coapse. Sunt atentă cum stau pe scaun. Cum
scaunul mă susține. Cum hainele îmi ating coapsele. Accept ceea ce simt. Este posibil ca între timp
îmi vin în minte gânduri, sau apar emoții. Le constat și mă întorc cu atenția la coapse. E firesc să
îmi apară gânduri între timp. Dar nu sunt atentă la ele. Acum sunt atentă la coapse.
Acum sunt atentă la talie, las ca Dumnezeu să mă atingă pe talie, de la vertebră la vertebră
în sus. Simt cum vertebrele se construiesc una pe cealaltă și susțin corpul meu. Simt coloanea
vertebrală și las ca Dumnezeu să o atingă.
Acum sunt atentă la abdomen, până la intestine, la viscere. Las ca atingerea divină să fie
prezentă. Și în cazul în care este plăcută, și în cazul în care este neplăcută. Las, pentru că știu că
mă vindecă. Între timp pot să devin conștientă de ritmul respirației și pot să simt cum abdomenul
se umflă și se contractă. Cum sunt atentă la ritmul respirației pot să simt toracele cum se dilată și
se contractă. Pot să percep bătăile inimii. Pot să-l las pe Dumnezeu să-mi atingă inima. Să mă
vindece cum vrea el, când a sosit timpul. Și atunci când acest proces de vindecare este plăcut, dar
și atunci când este neplăcut.
Acum sunt atentă la umeri. Cum sunt umerii? Sunt încordați sau relaxați, ușori sau grei?
Ce simt în umerii mei? Las să fie atinși. Apoi sunt atentă la brațe, la coate, la antebrațe. Pot să simt
chiar și oasele. Cum Dumnezeul mă atinge cu iubire, pe mâini, palme, degete. Cum le este să fie
atinse?
Îmi îndrept atenția spre gât, spre ceafă, spre maxilare, spre scalp. Pot să simt atingerea lui
Dumnezeu pe creștetul capului. Pot să simt pe muschii faciali cum Dumnezeu îi mângâie. Această
senzație poate să fie liniștitoare, dar poate să-mi aducă dureri și răni din trecut. Această atingere
mă vindecă. Și în cazul în care mă liniștește, dar și atunci când, pentru o cauză anume, mă face
tensionată.
Sunt prezentă aici și acum îmbrățișată și atinsă de Dumnezeu. Pentru câteva momente las
să fiu cum sunt. Simt corpul meu în întregime, cum este atins.
Când consider că a sosit timpul, pot să-mi deschid ochii. Pot să mă mișc. Pot să mă întorc.
Exricițul 2.: exercițiu mindfulnes de respirație formulat prin termenii spiritualității creștine (după
Neff, K. și Germer, C., 2018, pp. 46-47). Practicat zilnic in timpul celei de-a doua săptămâni.

108
 Mă așez pe scaun în mod confortabil, cu tălpile atingând pământul, cu spatele drept.
Mâinile le pot odihni pe coapse sau le pot ține încrucișate. Mă ajută dacă-mi închid ochii. Mă
liniștesc, în tăcere și sosesc în prezent, unde Dumnezeu este prezent și mă așteaptă. Mă deschid în
fața Lui, și las ca Duhul Său să mă pătrundă. Cu fiecare inspirație mă umplu cu Duh, cu fiecare
expirație trimit în lume Duhul lui Dumnezeu ca pe o binecuvântare.
Cu această conștiință, stau atent la respirația mea. Pot observa cum aerul, mai răcoros,
pătrunde prin nări, prin cavitatea nazală, prin faringe, în gât. Tot drumul până în plămâni. Pot să
simt cum coastele mele se ridică, cum pieptul se dilată; apoi, când expir, cum aerul iese din
plămâni, prin trahee, prin gât, prin nări, către exterior. Pot să observ cum acest aer care iese este
mai cald decât cel care a pătruns în mine. Iar acum, într-un moment de tăcere, stau atentă pur și
simplu la cum, împreună cu aerul, pătrunde în mine Duhul lui Dumnezeu. Observ cum îmi
pătrunde în nări, tot drumul până în adâncimea plămânilor; și cum iese din plămâni și cum prin
nări mă părăsește. Acum, într-un moment de liniște, stau atentă la acest lucru.
Între timp, gândurile mele poate divaghează, poate îmi vin gânduri despre ceea ce făcusem,
sau îmi vin niște idei. Poate apar niște sentimente. Pe toate acestea le constat, iar cu atenția mea
mă întorc la respirația mea.
Și în timp ce stau atent la respirația mea, lăsând ca Duhul lui Dumnezeu să pătrundă în
mine împreună cu aerul, deodată îmi pot da seama cum parcă eu însămi aș fi respirație, așa cum
se unduiesc valurile, într-o nesfârșită intrare-și-ieșire. Sunt într-o continuă mișcare ritmică. În
continuă relație cu Dumnezeu. Iar eu privesc înăuntrul acestui ritm, cum Duhul mă umple, cum
mă umple Duhul lui Dumnezeu și cum din mine ca o binecuvântare, iese și se revarsă în lume. E
posibil ca asta să mă facă să mă simt plăcut, e posibil să simt o căldură în trup, o ușurință, o
tandrețe, dar e posibil la fel și ca Duhul lui Dumnezeu să atingă acum în mine o rană interioară, să
atingă durerea, tristețea sau chiar furia și să mă lase și pe mine s-o ating, s-o simt. E posibil și să
nu simt nimic, să simt plictiseală sau goliciune. Toate acestea sunt în regulă. Mă aflu sub atingerea
lui Dumnezeu, mă umple Duhul Lui și mă vindecă, indiferent dacă ceea ce simt acum este plăcut
sau neplăcut. Constat ceea ce simt în trupul meu, iar cu atenția mă întorc la intrarea și ieșirea
aerului din mine.
Iar acum, spre sfârșitul rugăciunii mele, atunci când simt, îmi pot deschide ochii și mă pot
mișca. Plină de Duh mă întorc la cotidian.

109
Exercițiul 3a.: exercițiu de autocompasiune prin atingere formulat prin termenii spiritualității
creștine (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp. 33-34), practicat în primele două zile a săptămânii
a treia.
Mă aşez într-un mod confortabil pe scaun. Mă ajută dacă picioarele mele ating podeaua și
sunt așezate în paralel. Palmele se pot așeza deschise pe picioare sau se pun mâinile în față
încrucișate. Și mă ajută dacă îmi închid ochii. Conştientizez că mă aflu în prezenţa lui Dumnezeu…
că El este prezent, este alături de mine, indiferent de cum mă simt eu.
Şi acum îmi abandonez mâinile Domnului, ca mâinile mele să devină mâinile Lui, mâini
cu care mă atinge. Şi în această rugăciune pot experimenta gesturi prin care conştientizez că
Dumnezeu mă atinge. Fizic, într-un mod foarte concret, El se materializează folosindu-se de
mâinile mele.
Îmi aşez o mână pe inimă, gest uşor, delicat, ca şi cum Dumnezeu mi-ar atinge inima, şi
sunt atentă ce emoţii trezeşte acest gest în mine, ce sentimente îmi provoacă? Simt ceva, undeva,
în interiorul meu? Ce simt în palmă, în piept, în inimă? Se mișcă ceva în corpul meu? Nu încerc
să analizez nimic, numai încerc să le trăiesc şi să le savurez.
Acum, îmi aşez ambele mâini pe inimă şi sunt atentă la ceea ce se întâmplă în interiorul
meu. Într-un mod tainic, prin mâinile mele Dumnezeu mă atinge. Ce emoţii simt, ce apare în corpul
meu?
Acum, îmi mângâi cu delicateţe pieptul. Uşor, cu blândeţe. Aşa mă mângâie Dumnezeu. Şi
sunt atentă: ce emoţii, ce sentimente am? Ce simt în interiorul meu? Ce trezeşte în mine atingerea
Lui, aşa, prin mâinile mele, gesturile Lui materializându-se prin gesturile mele?
Acum, îmi aşez o mână pe inimă, cealaltă mână pe abdomen. Cum rezonează corpul meu
la aceste atingeri? Ce sentimente, ce emoţii am?
Acum îmi aşez ambele mâini pe abdomen şi sunt atentă la ce se întâmplă în mine. Aşa mă
atinge Dumnezeu. Prin mâinile mele. Se mișcă ceva? Se întâmplă ceva?
Acum îmi aşez o mână pe faţă. Cum este această atingere? Ce simt eu?
Acum îmi ascund faţa în ambele mâini, încet, prin mişcări de legănare. Cum este acest gest,
această mişcare? Cum este această atingere, prin care Dumnezeu mă atinge, folosindu-se de
mâinile mele?
Acum, cu delicateţe, îmi pot mângâia braţele, având credinţa că astfel, prin acest gest,
Dumnezeu cumva mă atinge. Cum se rezonează acest gest în mine? Ce simt?

110
 Acum, cu ambele mâini, mă îmbrăţişez, conştientizând că prin acest gest, de fapt,
Dumnezeu mă îmbrăţişează. Cum mă simt eu în această îmbrăţişare?
Acum îmi aşez o mână în cealaltă. Ce sentimente generează această atingere? Simt ceva în
interiorul meu?
Acum îmi aşez o mână în faţa pieptului, palmele mi se ating, degetele mele întinse se ating
şi ele. Acest gest, această atingere ce emoţii îmi trezeşte? Ce simt în braţele mele? Dar în pieptul
meu?
Poate că simt nevoia unui alt gest, unei alte atingeri. În linişte pot căuta, pot experimenta
alte gesturi, alte atingeri. Sunt atentă, care dinte aceste gesturi – cele utilizate, sau altele noi – mă
inspiră, de unde izvoreşte în mine atingerile pline de compasiune ale lui Dumnezeu?
Poate că în această intimitate cu Dumnezeu, prin gesturile, atingerile Lui, experimentez o
durere adâncă, profundă. O amintire dureroasă, când nu am fost îmbrăţişată cu compasiune. Poate
sunt amintiri, poate numai o durere inexplicabilă, dar profundă, poate aş evita această durere şi aş
fugi de ea. Nu forţez nimic. Pur şi simplu, accept şi durerea. Îi permit lui Dumnezeu să atingă şi
durerile mele. Permit ca durerea să existe. Să fie ca să poată fi vindecată.
Şi acum cu blândeţe mă întorc în prezent. Plină de prezenţa Spiritului Sfânt. Atinsă de
prezenţa lui Dumnezeu.
Exercițiul 3b.: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în ultimile cinci zile ale săptămânii a treia.
Mă așez într-o postură confortabilă pe scaun. Dacă mă ajută pot să îmi închid ochii. Pentru
câteva clipe sunt atentă la corpul meu. Există vreun punct sau vreo parte a corpului care vrea să
îmi atragă atenția? Dacă există atunci ce simt acolo? Pur și simplu sunt atentă la acea senzație. O
las să fie.
Îmi simt respirația, simt că respir. Pur și simplu sunt atentă cum inspir și expir aerul.
Dumnezeu este prezent, este cu mine. Cum îl percep în imaginația mea? Simt atingerea lui
în corpul meu? Cum este să fiu cu el?
Cum sunt împreună cu Dumnezeu, îl las să se întrupeze în mâinile mele. Îi predau lui
mâinile mele de parcă ar fi mâinile lui. Las ca el să fie cel care mă atinge prin propriile mele mâini.
Sunt atentă la mâini. Cum sint prezența lui Dumnezeu în ele?
Îmi aduc aminte de acea atingere în care am simțit cel mai bine că Dumnezeu mă atinge,
mă iubește, are compasiune și tandrețe față de mine. Și acum mă ating în același mod. Parcă

111
Dumnezeu m-ar atinge prin propriile mele mâini, cu iubire și tandrețe. Și sunt atentă la ceea ce
simt în corpul meu între timp. Las ca ceea ce este să fie.
Între timp pot să apară gânduri și emoții mai mult sau mai puțin puternice. Pot să am diferite
senzații corporale. Oricum ar fi, las ca Dumnezeu să mă atingă prin propriile mele mâini, cum
dorește el.
Când simt că a venit timpul pentru a mă întoarce, mă mișc și îmi deschid ochii.
Exercițiul 4.: un exercițiu de imagerie dirijată cu lumină, practicat zilnic in timpul celei de-a patra
săptămâni.
Mă așez pe scaun în mod confortabil și stau atentă la cum pământul mă susține. La cum
scaunul mă susține. Cum este această senzație de a fi susținută?
Apoi simt tot corpul meu, stând în șezut. Așa mă susține Dumnezeu. Sunt cu el. Și pot să
fiu atentă în interiorul corpului, la cum îl simt, cum simt prezența sa. Îmi îndrept atenția către
respirația mea. Cu fiecare respirație trag în mine Duhul hrănitor, iubitor și tandru a lui Dumnezeu,
iar când expir, revărs în lume această bunătate. Mă umplu cu bunătatea lui Dumnezeu, și o dau
mai departe.
Acum îmi așez mâinile pe inimă și permit să izbucnească în mine acea iubire,
aceacompasiune, cu care Dumnezeu mă iubește și are compasiune pentru mine.
Între timp, e posibil să-mi vină gânduri, să izbucnească în mine emoții sau amintiri ori
planuri. Pe acestea le constat, iar apoi, cu atenția mă întorc la acea atingere din care curge iubirea,
compasiunea, dragostea lui Dumnezeu.
Stând în felul acesta împreună cu Dumnezeu, pot simți în mine Raza de Lumină. Unde
apare în corpul meu această Rază de Lumină? Cum este prezența sa, cum mă simt fiind atinsă de
ea? Este tare sau delicată? Netedă sau aspră? Răcoroasă sau caldă?
Atentă la această Rază de Lumină, pot observa cum această Rază de Lumină crește, devine
tot mai strălucitoare, și încet-încet începe să umple tot corpul meu. Se dilată, se extinde pe întreg
pieptul meu... în abdomen... îmi umple tot trunchiul... Cum e să fiu așa umplută de lumină?
Se revarsă mai departe în coapsele mele... în genunchi... în gambe... în glezne... în
picioare... în degetele de la picioare... amândouă picioare sunt doar lumină. Complet umplute de
lumină.

112
 Apoi se revarsă mai departe în umeri... în brațul superior... în coate... în antebrațe... în
mâini... în degete... în palme... amândouă brațele, amândouă mâinile se umple complet cu această
lumină. Cum este?
Apoi se revarsă mai departe, în gâtul meu... îmi umple craniul... cavitatea bucală... nasul...
ochii... fruntea...
Tot corpul meu este îmbibat de această lumină... ce simt? Cum este să fiu umplut/ă de ea?
Ce provoacă în mine? Iar acum, zăbovesc în această stare de a fi pătruns de lumină, în timp ce
Dumnezeu mă susține, este cu mine și privește această lumină din mine cu bucurie.
Apoi, când simt că a sosit timpul, mă întorc și aduc cu mine această lumină, Raza de
lumină, care a crescut, a devenit strălucitoare și a umplut tot corpul meu.
Exercițiul 5.: un exercițiu de autocompasiune pentru gestionarea emoțiilor negative formulat în
termeni din spiritualitatea creștină (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp. 118-120), practicat
zilnic în timpul celei de-a cincea și a șasea săptămână.
Mă așez confortabil. Conștientizez faptul că mă aflu în prezența lui Dumnezeu. Pentru
câteva momente pot fi atentă la respirația mea, la cum, cu fiecare inspirație, îl las pe Duhul Sfânt
să intre în sufletul meu, în trupul meu și, cu fiecare expirație, îl răsuflu pe El în lume.
Sunt atentă la Raza de lumină din mine și îi permit să umple tot corpul meu, să mă pătrundă
lumina, iubirea lui Dumnezeu. Dacă mă ajută, pot să-mi ating corpul într-un mod care mă face din
ce în ce mai mult să simt auto-compasiunea, acea iubire cu care Dumnezeu mă învăluie. Simț cum
prin propriile mâini mă atinge El. Observ înăuntrul acestei atingeri.
Iar acum evoc o situație din viața mea care îmi provoacă durere, o situație unde e dificil să
percep Raza de lumină, unde cineva m-a făcut să sufăr, sau nu a văzut Raza de lumină din mine.
Îmi imaginez această persoană în fața mea, ca și cum ar fi prezentă, pot chiar să aud acele vorbe
pe care le spune ca să mă facă să sufăr, să-mi provoace durere. Permit să mă doară. Și caut cum aș
putea să dau un nume acestei dureri. Poate să fie mânie, tristețe, senzație de neputință, dezamăgire,
deznădejde, confuzie, frică, doliu. Cum se numește ceea ce simt? Dacă-l găsesc, îl rostesc, lăsând
ca Dumnezeu să mă îmbrățișeze cu iubire, îl rostesc, îi spun lui Dumnezeu: ”acum este o tristețe”,
”acum este o mânie”, ”acum este o dezamăgire”, ”acum este o neliniște”, ”acum este...” și spun
numele emoției.
Iar acum, sunt atentă la unde simt această emoția în corpul meu. Poate se contractă vreun
mușchi, poate simt undeva o durere, sau un frig. Poate o simt în tot corpul. Sau o mâncărime, sau

113
o furnicătură. Poate îmi pătrunde până la oase sau o simt pe piele. Unde în corp simt această
emoție? Observ...
Permit ca Dumnezeu să mă atingă acolo unde sufăr. Acea parte a corpului care mă doare.
Nu vreau s-o schimb așa încât să nu mă doară. Permit să doară și permit ca Dumnezeu s-o atingă.
Las ca Raza de lumină să pătrundă și în acea parte a corpului care suferă.
Iar acum mă întorc către mine însumi/însămi, cel/cea suferind/ă. Las ca Dumnezeu să mă
îmbrățișeze, să reverse asupra mea iubire și compasiune, să mă înconjoare cu o îmbrățișare de
lumină. E posibil ca durerea mea să persiste sau să devină mai puternică. E posibil să se potolească.
Ceea ce este și se întâmplă, are voie să fie și să se întâmple. Iar acum, îmi îndrept atenția către
Dumnezeu.
Ascult: ce îmi spune el acum? Pentru ce mă cheamă? Ce îmi arată? În ce fel îmi vorbește
acum că sufăr? Mă dăruiesc cu totul Lui, ca să mă atingă, ca să-mi vorbească. Zăbovesc în această
stare de a fi cu el.
La sfârșitul exercițiului, aducând cu mine iubirea, tămăduirea, compasiunea lui Dumnezeu
mă întorc.
Cazul E.
Exercițiul 1.: exercițiu mindfulness, scanarea corpului (după Burdick 2013, pp. 144-145),
practicat zilnic două săptămâni
Mă așez confortabil pe scaun. Palmele se pot așeza deschise pe picioare sau se pun
mâinile în față încrucișate. Dacă nu este prea incomod, se pot închide ochii, favorizând atenția
interioară. În câteva minute îmi scanez tot corpul cu atenția mea, sunt doar atentă, îmi permit ceea
ce experimentez. Între timp pot să apară gânduri și sentimente, le percep, dar le dau drumul. Las
să fie, ceea ce este.
Îmi îndrept mai întâi atenția către laba piciorului. Asupra felului cum degetele picioarelor
sunt unul lângă celălalt. Asupra felului în care șosetele îmi ating pielea. Încerc să-mi simt laba
piciorului. Fără să mă gândesc la ceea ce simt, permit labei piciorului să fie, să existe, așa cum
este.
Îmi îndrept atenția către gleznele mele. Cum mă simt? Este glezna mea încordată sau calmă
sau simt durere? S-ar putea să nu o simt deloc. Pur și simplu accept cum este starea gleznei mele,
cum mi se dezvăluie. Apoi sunt atentă la picioarele mele, cum picioarele mele sunt paralele unul
cu celălalt. Îmi simt picioarele până la oase, simt cum hainele îmi ating gleznele. Observ doar cum

114
sunt. Apoi îmi observ genunchii, sunt strânși sau relaxați? Cum se simt dacă sunt atinși de haine?
Sunt doar atentă la genunchi.
Îmi observ coapsele în timp ce stau așezat pe scaun. Cum coapsele mele sunt atinse de
scaun. Sunt atentă la coapse până la oase. Cum le simt? Între timp, pot apărea gânduri, emoții. Le
observ doar și le dau drumul, îmi întorc atenția înapoi către coapse.
Apoi sunt atentă la abdomenul meu inferior, încerc să-mi simt intestinele, șoldul, coloana,
felul în care vertebrele mele se construiesc una pe cealaltă, ținându-mi corpul până la ceafă. Apoi
îmi observ pieptul cum se extinde cu fiecare inspirație. Și apoi cade la fiecare expirație. Sunt atentă
la această mișcare continuă. Las să fie mișcarea.
Sunt atentă la umerii mei, observ ușor ce este în ei. Tensiune, calm, furnicături, vreo
senzație de căldură? Sunt ușoare sau par grele? Și așa cum sunt, dau voie să fie... Sunt atentă la
brațul meu, simt felul în care atinge haina. Îmi simt brațele până la oase. Îmi observ coatele, cum
se îndoiesc, apoi antebrațele, palmele, degetele. Le las să fie exact cum sunt.
Îmi aduc atenția înapoi către gât, către bărbie, către ceafă, către scalp, către mușchii faciali.
Simt tensiune sau relaxare în ei? Și așa cum este, este bine, poate să fie. Îmi simt ochii.
Și acum, spre sfârșitul exercițiului, pur și simplu îmi percep întreg corpul așa cum este.
Poate să fie. Există vreo parte a corpului care îmi cere atenția? Doar rămân acolo în percepție,
lăsând să fiu exact sum sunt, lăsând să exist...
Exercițiul 2.: exercițiu mindfulnes de respirație, de două ori pe zi (după Neff, K. și Germer, C.,
2018, pp. 46-47). Practicat zilnic în timpul celei de-a treia și patra săptămâni.
Mă așez comod într-o postură pe scaun în care pot sta nemișcată câteva minute. În timp, este posibil
ca undeva în corp să simt durere, sau mâncărimi, sau o senzație neplăcută. Dacă această durere
este suportabilă, mă ajută dacă nu mă mișc și nu încerc să rezolv această durere. Această durere
cumva poate să dizolve tensiunile mele interioare, dacă pot să o suport. Desigur, dacă senzația
neplăcută este prea puternică, pot să mă mișc.
Cum stau așa pe scaun nemișcată, atenția mea se îndreaptă spre respirație. Urmăresc traseul
respirației simțind aerul cum intră pe nări, de-alungul cavității nazale, a faringelui, laringelui,
traheei până la plămâni. Pot să simt cum plămânii se dilată, cum coastele se mișcă. Se poate să se
miște și diafragma și peretele abdominal. Pur și simplu sunt atentă cum se petrece. Apoi, la
expirație sunt atentă cum aerul iese din plămâni, pot să fiu atentă punct cu punct cum iese din
corpul meu prin trahee, laringe, faringe, cavitatea nazală și nări. Este posibil să observ că aerul

115
care intră este mai rece și cel care iese este mai cald. Sunt atentă la respirația mea pentru câteva
clipe, urmărind calea aerului și lăsând totul să se întâmple în mod natural. Nu forțez, nu direcționez,
las... Între timp pot să apară gânduri, sau o senzație corporală care să îmi atragă atenția asupra lor.
E firesc să se întâmplă așa ceva. Le percep și îmi întorc atenția spre respirație.
Obsevându-mi respirația, se întâmplă să mă surprind că deja nu mai urmăresc calea aerului,
ci pur și simplu simt că respir. Simt acest flux care apare ca valurile oceanului. Fiecare inspirație
mă hrănește și fiecare expirație mă relaxează. Pot să percep cum inspirația îmi hrănește corpul și
respirația îl relaxează. Corpul meu se mișcă încet în ritmul respirației. Cu naturalețe, izvorând din
interior, ca valurile mării. Respir de parcă eu însămi aș fi respirație. Timp de câteva minute doar
las respirația să aibă loc. Între timp gândurile pot să apară, așa cum o copilă mică fuge de la mamă
și se întoarce la ea. Dacă vin gânduri le percep și îmi întorc antenția asupra respirației.
Meditația se apropie de sfârșit. Când simt că a venit timpul, mă mișc, mă întorc.
Exercițiul 3a.: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în primele două zile a săptămânii a cincea.
Exercițiile până acum, au fost exercițiile prezenței. M-am putut concentra cum sunt
prezentă în corpul meu, permițăndu-mi ca tot ceea ce este să fie. Când mă simt deschisă să fiu
prezentă, și când pot lăsa ceea ce este să fie, pot să fac un pas înainte: nu doar să las ci să imbrățișez
cu dragoste, cu tandrețe ceea ce există. Și atunci când acesta este plăcut, și când acesta nu este
plăcut. Acest exercițiu mă ajută să cunosc iubirea, tandrețea, gingășia față de mine. Este de mare
ajutor dacă găsesc modul și locul potrivit de a atinge partea aceea a corpului care lasă să simt
autocompasiunea.
În acest exercițiu îmi ating diferite părți ale corpului în moduri diferite, atenția mea este
indreptată către simțuri: unde și când simt chiar și o rază de autocompasiune.
Dacă ajută pot să fac acest exercițiu cu ochii închiși, ca să pot să-mi orientez toată atenția
înăuntru, să fiu prezentă în corpul meu cu tot sufletul.
Pun o mână tandru, ușor pe inimă și pot să-mi îndrept atenția către ceea ce simt. Ce simt în
palmă, în torace, până în inimă? Se mișcă ceva în mine spre simțuri? Nu mă gândesc, doar mă las
dusă de simțuri și le savurez.
Acum îmi pun ambele mâini pe inimă. Atenția mea se îndreaptă către interior. Ce simt? Ce
apare în corpul meu? Acum mă mângâi ușor, tandru, blând, precum o mamă își mângâie copilul.
Ce simt? Ce apare în corpul meu?

116
 Acum pun o mână pe inimă, iar cealaltă pe burtă. Pot să-mi îndrept atenția la atingere, cum
rezonează această atingere în mine? Cum mă face să mă simt? Ce senzație corporală îmi provoacă?
Acum pun ambele mâini pe burtă și îmi îndrept atenția către simțuri. Se mișcă ceva? Se
întâmplă ceva?
Acum îmi pun o mână pe față. Cum este să-mi ating obrazul? Ce simte corpul meu?
Acum îmi pun ambele mâini pe obraz și-l leagăn ușor. Cum este acest gest pentru mine?
Ce se mișcă în corpul meu?
Acum îmi mângâi brațele. Pot să simt atingerea gingașă. Cum rezonează aceasta în mine?
Acum mă îmbrățișez. Cum e să fiu în această îmbrățișare?
Acum îmi iau o mână în cealaltă mână. Mâinile mele se ating. Ce simt în această atingere?
Ce se mișcă în corpul meu?
Acum îmi încrucișez brațele în fața toracelui meu. Palmele mele se ating. Degetele mele se
ating. Cum e să fiu în această atingere? Ce simt în brațe, în torace?
Oare simt nevoia de o altă mișcare, altă atingere? Acum în liniștea aceasta pot să caut de unde, din
ce gest, din care atingere izvorăște autocompasiunea.
Și poate că în această atingere, în această autocompasiune va izvorî o durere adâncă.
Durerea adâncă când nu am fost îmbrățișată cu empatie când aș fi avut nevoie. Poate că vin amintiri
concrete. Poate că vine doar durerea aceea adâncă inexplicabilă.
În acest exercițiu nu forțez nimic. Doar accept pur și simplu, chiar și durerea. Las cu
autocompasiune, ca să existe această durere, dacă se izvorește. O las să fie, pur și simplu să fie,
dacă a venit să se vindece.
Și acum la sfârșitul exercițiul revin.
Exercițiul 3b.: exercițiu de autocompasiune prin atingere (după Neff, K. și Germer, C., 2018, pp.
33-34), practicat în ultimele cinci zile ale săptămânii a cincea și în timpul celei de-a șasea
săptămâni.
Mă așez într-o postură confortabilă pe scaun, dacă îmi e de ajutor, pot să închid ochii.
Pentru câteva clipe sunt atentă la corpul meu. Există vreun punct sau vreo parte a corpului care
vrea să îmi atragă atenția? Îl percep, îl las, să fie. Percep respirația, percep, că respir.
Îmi reamintesc acea atingere, care în exercițiul anterior a ajutat cel mai mult la izvorirea
autocompasiuni, gingășiei și iubirii de mine. Și acum iarăși mă ating cu tandrețe și iubire. Și sunt
atentă, ce se mișcă în corpul meu. Petrec timp în această atingere. Las, ca ceea ce există, să fie.

117
 Între timp este posibil să apară gânduri, este posibil să apară emoții mai mult sau mai puțin
puternice. Se poate ca și corpul meu să semnaleze, să mă doară ceva, este tensionat, arde, pișcă,
apar mâncărimi, se încălzește, devine ușor sau greu. Oricum ar fi, percep, și cumva îl îmbrățișez
din interior cu autocompasiune.
Se poate să simt un zid, se poate să simt o durere, se poate să simt un gol. Îl îmbrățișez, îl
las. Se poate să apară o durere puternică, singurătatea sau lipsa de speranță. Îmbrățișez eul meu
suferindă. Se poate întâmpla ca în timp ce simt o durere puternică, să existe o parte din mine, care
totuși poate să îmbrățișeze eul meu suferind. Se poate ca niciodată nu am simțit, nu am perceput,
nu am observat. Dar se poate întâmpla, ca acum totuși să îl percep subtil.
Se poate ca acum să nu fie timpul durerii, ci al ușurării, al bucuriei. Îl las. Ce este, poate
să existe. Mă îmbrățișez cu gingășie cu o mișcare interioară.
Când simt că a venit timpul, mă întorc, mă mișc. Deschid ochii. Aduc cu mine în acest
exercițiu sâmburele autocompasiunii.

118
 Anexa G
Desen realizat de A. reprezentând diferitele părți ale eului săi

Szörnyecske – Monstruleț; A Kislány – Fetița; A Művész – Artistul; Én – Eu; Reális Én – Eul

realist; Logisztikai szakértő – Specialistul în logistică; A Nő – Femeia; Szabadság/Felnőttség –
Libertatea/Adultul; Tűz – Foc

119
 Anexa H
Desen realizat de A.: partea adultă a personalității începe să integreze sexualitatea

120
 Anexa I
Desene realizat de A. în timpul discutării despre friciile copilului din interior

121
 Anexa J
Desene realizate de A. în explorarea părților pline de autocompasiune

Fig 1. Partea autocompasionată Fig 2. Partea autocompasionată eliberează

legată de prejudicii feminitatea

Fig 3. Atitudinea plină de autocompasiune față de copilul interior și față de sexualitate

122
Fig 4. Partea plină de autocompasiune a personalității ajută în depășirea barierelor întâmpinate în
maturizare și în integrarea sexualității

123
 Anexa K
Desen realizat de A. despre relațiile eurilor interioare care cuprinde și partea plină de
autocompasiune

124
 Anexa L
Desenul realizat de A. reprezentând colaborarea eurilor în atingerea scopurilor personale

125
 Anexa M
Desen realizat de către D. despre valoarea ei interioară simbolizată prin Raza de lumină în
pieptul ei

126