VIS ÎMPLINIT

Într-o seară de iarnă, bunica stătea împreună cu nepoţelul ei de cinci ani. Era în
preajma sărbătorilor. S-au întors de la grădiniţă şi urma somnul liniştit de amiază, când
nepoţelul spuse :
-Bunico, spune-mi povestea cea frumoasă !
-Ce poveste, dragul bunicii ?
-Povestea aceea cu împăratul... ştii tu...povestea cea frumoasă.
-Toate poveştile sunt frumoase, dragul bunicii. Dacă-ai să fii cuminte o să încerc să-ţi
spun. Poate va fi chiar ,,povestea cea frumoasă”.
-Hai, spune odată, abia aştept!
Şi bunica începu povestea : ,,A fost odată un împărat care trăia liniştit împreună cu
soţia sa. Împăratul se numea Anul, iar soţia sa Luna. Erau tare necăjiţi fiindcă trecuse ceva
timp şi nu aveau copii. Singura ancoră a sufletului celor doi era speranţa.
Se rugau şi aşteptau minunea, când...după scurt timp veni pe lume o fetiţă. Era aşa
de frumoasă, cu faţa albă ca un ghiocel, cu pielea fină ca iarba crudă.S-au gândit să-i
spună Primăvara. Se bucurau de ea şi trăiau nespus de veseli acum. Când râdea
Primăvara în poieniţe creştea iarba verde, pomii înmugureau şi parcă era un tril de veselie
întreaga natură.
După ceva timp împărăteasa aduse pe lume un alt odor. Împăratul credea că e băiat, dar
a fost tot fată. Era cea de-a doua fetiţă, veselă ca macii roşii în bătaia vântului şi cu
pielea fină ca bobul de grâu copt. Au numit-o Vara. Când deschidea ochişorii Vara, a
doua fiică a Anului, totul în jur se cocea în căldura dogoritoare a soarelui, însuşi soarele
în caleştile lui se pregătea să cutreiere pământul şi să încălzească totul în jurul lui.
După încă câtva timp veni pe lume o a treia fetiţă, dar de data aceasta era o vreme
răcoroasă şi afară, iar în faţa castelului era un covor de frunze ruginii şi arămii, de aceea
fiicei nou venite i-au pus numele Toamna. Se pare că erau una mai frumoasă ca alta
fiicele Anului. Când Toamna se trezea dimineaţa un vânticel răcoros împresura natura şi
frunzele îşi intonau repetiţiile de zi cu zi însoţite de melodiosul zbor al păsărelelor
călătoare.
Peste câtva timp sosi pe lume o a patra fiică, parcă cea mai frumoasă.Când a venit
au adus-o în zborul lor fluturaşi argintii de gheaţă şi nori albi împresurau văzduhul. Ce
fericire pe împărat şi împărăteasă. I-au spus Iarna şi au continuat să le iubească în egală
măsură pe toate cele patru fiice frumoase. Se simţeau acum pe deplin fericiţi.
Toate ca toate, dar împăratul şi împărăteasa aveau un vis neîmplinit: ceva trebuia făcut
ca fiicele lor să dăinuie după ei, să fie cunoscute pretutindeni, dacă nu le-a fost dat să
aibă un fecior care să ducă faima mai departe.
Din înălţimi, o zână bună, regina îngerilor buni a auzit dorinţa din inima împăratului
şi împărătesei. Pe loc, ca prin farmec, a suflat peste cele patru fiice urându-le ca atunci
când vor creşte mari să fie cunoscute peste tot.
Aşa s-au născut anotimpurile : patru fiice ale Anului, una mai frumoasă, mai minunată
şi mai măreaţă în secretele ei decât celelalte.
Totul era acum un....vis împlinit.....!!!!