Povestea anotimpurilor

Frumoasa poveste despre anotimpurile toamna, iarna, primăvara și vara.

Trăia de mult un împărat iubitor de mare, îşi petrecuse un timp în larg, apoi
cunoscuse o fată frumoasă, se însurase şi revenise în regatul lui. Mai privea
marea doar de la fereastră, însă nu se departase de ea, valurile ei îi bucurau
auzul. Împărăteasa i-a dăruit patru fete, el le spunea „cele patru încercări ale
mele de a avea un băiat”.

Pe cea mare a numit-o Toamna. Toamna era zveltă, iubitoare de frumos, avea un

rafinament aparte, decora minunat castelul, de la ea au învăţat şi surorile cele
mici această artă. Toate croiau, însă toamna se ocupa de acele amănunte pe care
doar un om iscusit le vedea. Era migăloasă, îndemânatică. Era o explozie de
culoare.

Pe a doua a numit-o Iarna. Era când jucăuşă ca un fulg, când năvalnică şi

geroasă. Uneori se înzăpezea în propria-i ninsoare. Iarna iubea copiii, sigur!
Erau ca fulgii şi ea le pricepea jocul. Întindea în curtea palatului hore ale fulgilor
în care se prindeau toate surorile.
Pe cea de-a treia a numit-o Primăvara. Timidă ca mugurii care stau să
înfrunzească, frumoasă ca florile cireşului, împăciuitoare şi curajoasă, aparent
curajoasă, de altfel fragilă. Primăvara ştia că atunci când se apropie furtuna o
singură adiere a ei îndepărta norii.

Cea mică a venit mai târziu, când deja împăratul era sleit de puteri, nu era
bătrân, dar se îmbolnăvise. A numit-o Vara. Vara  a dus în palat roiuri de
fluturi, alaiuri de flori, clinchet de clopoţei, cer albastru fără nori. Era bucuria
cea mai mare a împăratului. Parcă ştiuse Divinitatea că împăratul se apropie de
marea călătorie, şi o înzestrase pe Vară cu toată bucuria, o semănase în privirea
ei.
Cel mai mare merit în creşterea anotimpurilor l-a avut împărăteasa. Ea le-a
învăţat să brodeze, să-şi croiască rochii, să facă dulceturi şi să-şi decoreze
camerele.
Anotimpurile, sau cele patru surori, se adună în fiecare an, îşi unesc mîinile şi se
rotesc în dansul anotimpurilor în jurul împărătesei care le-a zămislit.