Comentariu literar

Hedda Gabler de Henrik Ibsen

Realismul este o mișcare literară care a început în Franța la mijlocul secolului al XIX-lea.
Mai târziu, s-a răspândit în toată Europa, prin Rusia și în străinătate până în Statele Unite ale
Americii. Este preocupat de stabilirea vieții reale, în care scriitorii realiști se concentrează pe
ilustrarea semnificației vieții obișnuite. În plus, într-o piesă realistă, personajele demonstrează
libertate și independență în acțiunile lor.
Henrik Ibsen este cunoscut drept tatăl realismului, deoarece piesele sale se concentrează
pe valorile din societate. Piesele sale au dus la dezvoltarea teatrului realist, care este în prezent
forma predominantă de teatru. Ei se ocupă de problemele societății, acțiunile lor sunt într-un
cadru contemporan, au o perspectivă socio-critică și prezintă situații și oameni de zi cu zi.
Hedda Gabler este o dramă în patru acte a scriitorului și dramaturgului norvegian Henrik
Ibsen și este considerată una dintre succesele sale majore. Piesa a fost publicată în 1890. Ibsen a
fost criticat inițial din cauza naturii foarte particulare a protagonistei, Hedda Gabler, care nu
reflecta deloc idealul femeii din acea perioadă. Hedda Gabler este studiul unei femei obsedate de
succes și totuși, profund nemulțumită.
În ceea ce privește tema operei, drama este cea care ia amploare în subiectul acțiunii,
deoarece în jurul acesteia, a dramei, sunt relatate evenimentele petrecute în trecut, dar care au un
impact major în prezentul personajelor. Cu alte cuvinte, trecutul este cel care definește și dă sens
acțiunii în care joacă personajele, el fiind punctul culminant în nașterea situației dramatice. Fără
trecut, faptele din prezent nu mai niciun sens și nicio valoare pentru personaje. O altă temă este
lupta femeii care are în centru imaginea societății, printre care se regăsesc și alte teme, precum
manipularea și moartea.
Titlul operei are în centru personajul protagonist și feminin al acestei piese, Hedda
Gabler, o femeie care se zbate cu societatea, cu plictiseala societății, alegând la finalul operei să
se sinucidă. Ea dă dovadă de libertate și independență în acțiunile sale. Ea se răzvrătește
împotriva forțelor care lucrează împotriva ei, pentru că amenință că va ucide un alt personaj,
totuși sinucigându-se într-un final.
“Heda Gabler” este o piesă realistă care punctează cât de dură poate fi viața fără iubire.
Cele două morți stabilite de-a lungul piesei ilustrează realitatea în raport cu viața atât de dură
uneori.
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare destinate faptului de a fi puse în
scenă. Singurele intervenții directe ale autorului în text sunt indicațiile scenice sau didascaliile.
Modurile de expunere predominante sunt dialogul și monologul dramatic. Structura specifică
include acte, scene și tablouri. În cazul de față, modul de expunere predominant este dialogul,
textul fiind o succesiune de replici între personaje: „HEDDA Nu, nu aşa! Dragă Tesman, trage
perdelele. Aşa, lumina e mai puţin violentă...; TESMAN (lângă uşă) Da, bine, bine. Uite, acum,
Hedda, ai şi aer proaspăt şi umbră.” O altă trăsătură semnificativă este prezența indicațiilor
scenice sau a didascaliilor. Ele au rol regizoral în caracterizarea personajelor: “(Hedda intră
dinspre stângă, prin odaia din fund. Este o doamnă de 29 de ani. Trăsăturile feţei, silueta, sunt
distinse, nobile. Tenul, de o paloare mată. Ochii de culoarea oţelului exprimă o linişte limpede şi
rece. Părul, şaten - un şaten frumos, cu firul nu prea des. Poartă o rochie de dimineaţă, cam largă,
de bun-gust.)”
Locul femeii în societate este suprins prin descrierea celor două personaje feminine,
Hedda Gabler și Thea Elvsted. Amândouă sunt căsătorite, iar asemănarea dintre cele două este
redată de nemulțumirea în legătură cu limitele pe care societatea le impune. Hedda și Thea
reprezintă totodată și luptele pe care le întâmpină femeile din societatea actuală în căsniciile lor.
Cu toate acestea, ele două au caractere destul de diferite. Hedda este o persoană masculină,
aristocratică, puternică și manipulatoare, iar Thea este mai degrabă pasivă, supusă și feminină.
În ceea ce privește acțiunea operei, Actul I pune în lumină scena care situează casa
Heddei Gabler și a soțului ei, Jorgen Tesman. Cei doi tocmai s-au căsătorit, însă Hedda nu este
îndrăgostită de el, ci s-a căsătorit pentru alte interese, mai exact, interese economice. El însă vrea
să devină profesor și să obțină un scaun la catedră, dar are probleme financiare. Ejlert Lovborg
este fostul iubit al Heddei: “(Eilert Lovborg intră din vestibul. Este zvelt şi slab, de ani apropiaţi
cu Tesman, pare însă mai bătrân, ca un om care şi-a trăit viaţa, mai intens. Părul şaten închis,
aproape negru; barba la fel. Ovalul feţei alungit, tenul palid, două pete roşii pe pomeţi. Este
îmbrăcat elegant, într-un costum nou. Are în mână mănuşi de culoare închisă şi jobenul.)”, iar
Thea este o fostă prietenă de-a ei. Cei doi par să aibă o relație, însă Hedda devine geloasă pe
intimitatea celor doi. În acest cadru mai apare și un prieten de familie care este judecător, Brack,
care îi anunță pe Hedda și sotul ei că Ejlert și-a terminat manuscrisul celei de-a doua cărți,
devenind un rival pentru Jorgen, care deja își dorea scaunul.
Actul II surprinde: “decorul din primul act, numai că in locul pianului se află acum o
masă de scris mică şi elegantă, cu etajere pentru cărţi. lângă canapeaua din stînga, o altă masă,
mai mică.”, dar si un act de mărturisire a dragostei lui Brack pentru Hedda: “BRACK Nu trecea
zi în care să nu-mi fi dorit să vă ştiu, în sfîrşit, din nou acasă.; HEDDA Şi eu mi-am dorit, tot
timpul, acelaşi lucru.; BRACK Dumneavoastră? Într-adevăr, doamnă Hedda? Şi eu, care
credeam că vă amuzaţi grozav în timpul călătoriei.; HEDDA Dacă vreţi s-o credeţi, n-aveţi
decât!”, dar conversația lor este înreruptă de Ejlert care este entuziasmat cu noul său manuscris.
Hedda cumva are remușcări, regretă că s-a căsătorit cu Jorgen și este în continuare geloasă pe
Thea, încercând să pună o piedică în relația lor. Scena finală din acest act este imaginea de
ansamblu a unei petreceri la care participă Thea, Jorgen, Tesman, Brack și Hedda. Speranța
Heddei este că Ejlert se va face de rușine, pentru că nu se va putea opri din băut, afirmând că:
„Vreau, odată în viața mea, să influențez destinul unui bărbat”.
Actul III evidențiază: “Acelaşi decor. Draperiile din faţa uşii din fund sunt trase; de
asemenea, cele din faţa glasvandului. Lampa cu abajur de pe masă arde cu flacăra micşorată.
Uşiţa deschisă a sobei arată că focul, care a ars toată noaptea, e acum aproape stins”, cât și
urmările petrecerii. Ejlert i-a zis lui Thea că va fi acasă la ora zece, dar el nu s-a mai întors:
“DOAMNA ELVSTED S-a făcut ziuă! Şi încă nu s-a întors!; BERTE Ei, îmi ziceam eu c-aşa o
să se întâmple...” Thea este îngrijorată, așa că Hedda o va ajuta să se pună la culcare. Între timp,
Tesman își face apariția și îi spune Heddei că Ejlert i-a citit manuscrisul, însă este confuz,
deoarece Ejlert îl pierduse, iar el îl găsise pe stradă. Hedda va rămâne cu manuscrisul, deoarece
Tesman va pleca la mătușa sa bolnavă. Brack îi spune Heddei o altă versiune a manuscrisului,
aceea că Ejlert a acuzat pe cineva că l-a furat, apoi că a venit poliția, s-a impus și a fost dus la
secție. Când apare Ejlert, el spune că de fapt a rupt manuscrisul. La plecarea acestuia, Hedda îi
dă lui Ejlert un pistol care era al tatălui său și îi spune, îl îndeamnă să se sinucidă: “HEDDA
Aşteaptă. Vreau să duci cu dumneata o amintire din partea mea. (Se apropie de masa de scris,
deschide sertarul şi caseta cu pistoale. Se întoarce lângă Lovborg, cu un pistol în mină.);
LOVBORG Asta-i amintirea?; HEDDA (clătinând încet din cap) Îl recunoaşteţi? A fost o dată
îndreptat asupra dumneavoastră.; LOVBORG Ar fi trebuit să-l foloseşti atunci.; HEDDA
Folosiţi-vă dumneavoastră acum de el.; LOVBORG (băgând pistolul în buzunarul de la piept)
Mulţumesc!” La final, Hedda arde manuscrisul: “HEDDA (…) Acum arde, acum se mistuie în
foc copilul!...”
În ultimul act, actul IV, Hedda îi spune soțului ei ce a făcut, adică că a ars manuscrisul
din cauză că a vrut să evite concurența, iar Tesman devine furios și disperat să găsească această
dispariție a manuscrisului. Mai apoi, Hedda, Tesman și Thea vor afla de la judecătorul Brack că
Ejlert s-a sinucis cu un glonț în piept: “BRAGK Ei, atunci în altă parte... Nu v-aş putea spune
prea precis. Ştiu numai că s-a dat de urma lui. S-a împuşcat în piept.; DOAMNA ELVSTED
Îngrozitor, îngrozitor, să sfârşească în felul ăsta.” Thea este covinsă că manuscrisul a fost rupt și
încearcă să-l refacă împreună cu Tesman din ce își aminteau ei: “TESMAN Dar poate reuşim să
le descurcăm. Împreună, dumneata şi cu mine, ajutându-ne unul pe celălalt.; DOAMNA
ELVSTED Da, să încercăm, măcar atât să facem...” În continuare, Brack îi spune lui Hedda o
altă versiune a morții lui Ejlert, aceea că a fost împușcat în abdomenul inferior. Hedda se simte
prost, pentru că din punctul ei de vedere nu a fost o moarte eroică, glorioasă, ci mai degrabă una
dezordonată: “HEDDA Voiam să spun: pentru mine. E o mare consolare să ştii că se mai poate
totuşi întîmpla în lumea asta ceva cu adevărat curajos. Numai un astfel de gest mai poate avea
ceva din strălucirea frumuseţii absolute...”
Finalul operei surprinde personajul Brack care o șantajează pe Hedda, pentru că a fost
sigur că Hedda l-a pus să se sinucidă, asta pentru că recunoscuse pistolul. Chiar după aceea,
Hedda pleacă în camera ei unde se sinucide cu un glonț în cap. Piesa se încheie cu Tesman, Thea
și Brack descoperindu-i trupul: “(Se aude zgomotul unei împuşcături, venind din odaia din fund.
Tesman, doamna Elvsted şi Brack sar în sus.); TESMAN Iar se joacă cu pistolul!; (Dă draperia în
lături şi se repede în cealaltă încăpere, urmat de doamna Elvsted. Hedda zace, fără viaţă, întinsă
pe canapea. Agitaţie, strigăte. Berte vine, despletită, din dreapta.); TESMAN (strigând către
Brack) S-a împuşcat! S-a împuşcat în tâmplă! Închipuieşte-ţi! Doamne, Dumnezeule!; BRACK
(pe jumătate leşinat în fotoliu) Nu, asta nu trebuia s-o facă!”.
Destinul Heddei este influențat enorm de relațiile pe care le-a avut în trecut cu diferite
personaje. Evoluția sa nu se bazează pe relația simplă de cauză-efect, ci pe modul în care se
raportează la trecutul său. Ea este descrisă ca fiind aristrocrată, pretențioasă, căsătorită cu Jorgen
Tesman, însă rămâne acaparată de misterul răutăților sale, până când intră în contact cu
personajele care i-au influențat într-un mod sau altul viața, precum Thea Elvsted și Ejlert
Lovborg.
Thea Elvsted apare ca o punte de legătură între Hedda din prezent și cea din trecut, prin
intermediul ei restabilindu-se legătura cu Ejlert Lovborg. Dacă Hedda s-a căsătorit cu Jorgen din
plictiseală și comoditate, și nu din dragoste, complicațiile acestei relații sunt cele care îi
dezvăluie mai târziu adevărata față a protagonistei. Relația eșuată și secretă cu Ejlert Lovborg
este cea care o împiedică să ia niște decizii.
Cine e Hedda Gabler? Fiica unui general aristocrat de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Tânăra soţie a unui universitar mediocru şi aiurit. Fosta iubită a unui istoric vizionar şi boem,
rivalul soţului ei. Prietena interesată a femeii lui. Ţiitoarea fără voie a unui judecător lasciv. O
femeie rea pentru că se teme să fie bună, înconjurată de oameni buni pentru că se tem să fie răi.
O femeie care absoarbe toate viciile lumii din jur - laşitate, invidie, cinism - şi le duce până la
ultimele lor consecinţe. Manipulatoare, vicleană, odioasă. Unul dintre cele mai celebre personaje
feminine ale lui Ibsen, aflat pe masa de disecţie sufletească a regizorului Andrei Şerban, într-un
spectacol jucat cu o tulburătoare inteligenţă emoţională.
Andrei Şerban mărturisea de ce a ales-o pe Hedda Gabbler: "În lumea aflată în plină criză
economică, în care se vorbeşte doar de salvarea prin bani, de teama de pierdere a statutului
social, unde lipseşte dragostea şi relaţiile conjugale sunt dezastruoase, personajele din Hedda
Gabler devin oglinda omului din ziua de azi, piesa e tragi-comedia potenţialului uman rămas
neîmplinit."
Hedda Gabler, în viziunea lui Andrei Şerban, e mai mult decât o femeie monstruoasă,
lipsită de scrupule şi bântuită de fantasme criminale. E, mai curând, o victimă, o fiinţă chinuită
care întruchipează omul fără suflet. Când şi l-a pierdut? În ce împrejurări? Şi-l va regăsi, oare?
Copilul pe care-l poartă în pântece e metafora copilului lăuntric, a fetiţei căreia nimeni nu i-a
descoperit forţa salvatoare a dragostei. Este potenţialul uman rămas neîmplinit despre care-i scria
regizorul lui Ibsen.
Cealaltă proiecţie a copilului lăuntric, rodul gândirii şi al inspiraţiei, manuscrisul pierdut,
furat, ascuns şi apoi ars se joacă între doi bărbaţi: soţul şi iubitul. Rivalitatea lor aduce în scenă o
incredibilă diversitate de nuanţe, emoţii, grimase, aluzii, vorbe şi priviri care gravitează în jurul
femeii iubite şi al operei despre viitorul civilizaţiei. Care viitor? Nu există niciun viitor, pare să
spună Hedda Gabler. În orice caz, nu pentru ea. Omul fără suflet poate avea putere asupra altor
destine, se poate afla în căutarea frumosului şi a purităţii, dar orice putere şi orice căutare sunt
golite de sens. Copilul lăuntric, sâmburele din care ar putea înflori încrederea şi compasiunea, se
teme nu numai de viitor, dar şi de viaţă, bântuit de fantasma tatălui.
Această lucrare i-a jignit pe mulți și i-a nedumerit pe mai mulți critici, care, după cum
Hans Heiberg a considerat personajul principal prea monstruos, o „creatură feminină
revoltatoare” care „nu a primit nici simpatie, nici compasiune”. Așa cum lucrării părea să nu aibă
un mesaj, un scop corectiv, genul de critică socială pentru care Ibsen devenise atât de faimos.
Personajul lui Hedda a fost ținta multor critici negative. Un biograf, Alfred Sinding-Larsen a
numit-o „o pierdere îngrozitoare a imaginației, un monstru sub formă de femeie cu care nu se
poate găsi nicio paralelă în viața reală”. O figură la fel de complexă precum Hedda nu era
potrivită pentru dramă și nu putea fi tratată decât satisfăcător în roman. S-a argumentat că piesa
ne lasă doar un sentiment de gol și trădare. Unii critici scandinavi au sugerat că piesa tipărită „nu
ar trebui să fie găsită pe masa vreunei familii decente”.
Hedda nu are prietene adevărate sau pe cineva cu care să fie apropiată sau sinceră. De
fapt, ea le percepe pe fiecare dintre celelalte femei ca pe niște concurente. Faptul că ele par în
pace o enervează puternic și contribuie la creșterea nebuniei ei. După cum a susținut o altă
persoană, „influența creșterii ei fără mamă, dominată de tată este evidentă peste tot pentru
acțiunea ei”.
În concluzie, „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen este o operă dramatică care aparține
realismului, o operă care subliniază trăirile personajelor, dramatismul și tragicul împletindu-se
într-un mod în care lasă cititorii să tragă concluziile singuri, o operă în care feminismul este pus
în lumină de personajul Hedda Gabler, un personaj cinic lipsit de orice urmă a sufletului
omenesc, care va alege într-un final sinuciderea.
Bibliografie
https://agenda.liternet.ro/articol/15470/Tatiana-Niculescu/Hedda-Gabler-omul-fara-suflet.html
https://www.markedbyteachers.com/international-baccalaureate/world-literature/critical-
responses-of-hedda-gabler.html
https://core.ac.uk/download/234692881.pdf