Curs : Metode de cercetare în istorie şi arheologie

Alexandra Răileanu Brutaru,

Stiinte Umaniste –an 1

Litera medievală -Semn, semnificație, semnificant

Studierea miniaturii de cancelarie implică o abordare metodologică din zona istoriei artei a
studiului imaginii unei opere de artă care are valoare estetică dar poate fi adesea regăsită în mai
multe variante produse de același autor.

Am identificat patru concepte care pot sa caracterizezez evoluția acestei forme de artă minoră:
procesul iconografic –iconologic, încadrarea formelor artistice în contextul istoric, deci
aproprierea formelor artistice și problematica relației dintre „cuvânt și imagine”.

Iconografia și semiotica explică înțelesul operelor de artă, ceea ce înseamnă și cum se produce
această alăturare a înțelesurilor. Iconografia este o metodă de cercetare apărută după semiotică ce
reprezintă o filosofie a înțelesurilor. Teoria formalistă favorizează natura pură a operei de artă,
calitățile formale ale acesteia : compoziția, materialul, forma, linia și culoarea în comparație cu
conceptele legate de contextul operei de artă care sunt : personajele, povestea, natura s-au ideea
care pot fi puse în legătură cu opera de artă.

Filosoful Immanuel Kant descrie caracterul special al experienței estetice care depășește limitele
a tot ceea ce ne poate oferi natura.

Termenii iconografie și iconologie se referă la două procese distincte de interpretare a

imaginilor. Dacă iconografia, identificarea imaginilor are o lungă istorie, autoarea indică faptul
că în lucrarea sa Istoria Naturală, Pliniu discută despre imagini. În secolul al XVI- lea
iconografia devine sistematizată apar chiar manuale de de teme și personificări alegorice și
autoarea amintește contribuțiile lui Giorgio Pietro Bellori, Giorgio Vasari sau Johan Joachim
Winkelman.
Cercetătorul elvețian Wolffin (1864-1945) care s-a preocupat de Renaștere și arta barocă și apoi
un alt exemplu exmplul englezului Roger Fry (1866-1934) care susșin inexistența unei legături
între biografia artistului sau cultura în care aceasta este creată.

Istoricul de artă Aby Warburg (1866-1929) dezvoltă o teorie iconografică în care afirmă că arta
este influențată de religia, filosofia, literatura, știința, politica și viața sociale pe fundalul cărora
artistul crează. Studentul său Erwin Panofsky (1892-1968) va vedeni teoreticianul iconologiei
acesta afirma că într-o operă de artă nu poate exista un divorț între formă și conținut : distribuția
culorilor și a liniilor, luminii și umbrelor a volumelor și planurilor, oricât de minunat ar fi
spectacolul vizual el trebuie înșeles ca fiind mai mult decât înțelesul vizual. Iconologia este faza
care urmează interpretarea icnografică și investighează înșelesul motivelor, simbolurilor și
alegoriilor în contextul lor cultural. Panofsky a fost influențat de filosoful german Ernst Cassierer
care susinea că imaginile sunt valori simbolice ale fiecărei culturi. Metoda dezvoltată de
Panofsky a influențat istoria artei la mijlocul sec al XX-lea.

În această lucrare mi-am propus descoperirea termenilor pentru o analiză epistemologică a unui
singur element din scrierea de cancelarie domnească din Muntenia, dar frecvent întâlnit și în
Moldova în secolele la sfârșitul secolului al XVII-lea și pe tot parcursul secolului al XVIII-
lea:litera inițială ornamentată1 cu care începeau aceste documente oficiale de cancelarie.

După o scurtă incursiune istorică vom aborda tema atât referențial din punctul de vedere al
semioticienilor cât și din punct de vedere al imaginarului, al functiei emotive după cum este
descrisă de Umberto Eco în „Analiza limbajului poetic” din „Opera deschisă”2.

Obișnuim să privim cultura și civilizația românească veche din perspectiva celebrei formule a lui
Nicolae Iorga „Bizanț după Bizanț”, formulă ce surprinde nostalgiile și aspirațiile lumii ortodoxe
precum și amprenta reală pe care lumea bizantină a lăsat-o deopotrivă asupra spațiilor puterii
laice, a cnejilor, despoților, voievozilor și a puterii ecleziastice. Pentru cei mai mulți moștenirea
bizantină în ceea ce înseamnă arta este: strălucirea icoanelor, frumusețea frescelor, noblețea

1
.......„Hrisoavele cu față frumoasă sunt desăvârșite prin alăturarea invocației simbolice în imediata vecinătatea a
literei inițiale a textului și astfel se conturează un ansamblu ornamental compact...., pag.6 Claudiu Victor Turcitu,
Ornamente și miniaturi în documente brâncovenești, Editura DAR Development Publishing, București, 2019
2
arhitecturii3. Scrierea de cancelarie sau de scriptoriu, caligrafia și ornamentarea documentelor
sunt considerate „arte minore”.

Alături de acestea trebuiesc amintite și elementele care potrivit istoricilor și-a găsit în Țările
române diverse expresii, de la cele proprii bisericești la gândirea teologico-politică dominantă în
perioada modernă. Una dintre direcțiile recente de studiere a moștenirii și culturii bizantine este
înțelegerea raportului dintre imagine și text în documente cu variate funcțiuni care se găsesc în
arhive. Reprezentarea iconografică este repusă explicit în contextul său, care nu ne transmite
doar idei ci și practici de la asocierea între un anumit text și o anume imagine până la stilul
scriiturii și materialele folosite4.

Încercând un răspuns la întrebarea pe care ne-o pune filosoful Sebastian Grama într-un text din
anul 2010 „dar unde plasăm litera și unde scriitura –în această schemă perpetuu torsionata?”5,
analizând estetic materialul documentar, regăsim răspunsul în textul aceluiați autor.„grădinile
unor alte vremuri locuiesc în vreo literă de se lasă interminabil repetată”6. Eleganta literă pe care
o analizăm nu se repetă la nesfârșit, este unică în măsura în care creatorul ei, logofețelul de curte
repetă, poate anumite elemente în realizarea ei, dar ca orice lucru realizat de mâna omului
această miniaturală operă de artă nu poate fi repetată întocmai.

În cartea lui Umberto Eco în care acesta structurează noțiunile de semiotică găsim o definire a
contextului în care aceaste litere au fost create, „.[..]în anumite culturi, un anume câmp semantic
apare mai fin analizat decât în altele : de exemplu, în cultura medievală termenul de ars acoperea
o serie de conținuturi pe care cultura contemporană le segmentează într-un mod mai analitic,
distingând de pildă net între artă, tehnică și artizanat.7”.

Dacă am considera documentele din Valahia medievală drept „unități culturale” așa cum sunt ele
definite de Umberto Eco, atunci ele ar fi cu siguranțăți „unități interculturale”prin care ne
conectează mai puternic cu cultura balcanilor, unde s-a născut alfabetul chirilic cu varianta sa de

3
4
Claudiu Victor Turcitu, Constantin Basarab Brâncoveanu Portret domnesc și retrospectiva unei epoci (1654-1714),
Editura DAR Development Publishing, București, 2019
5
Sebastian Grama, Letal. Vital. Verbal, Editura Universității din București, 2010, pag 19
6
Ibidem pag 19
7
Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, Editura științifică și enciclopedică , București, 1982, pag 90
slavon românesc, care s-a născut în fumul de tămâie al bisericilor ortodoxe plecând de la
alfabetul grecesc al lui alfa și omega.

Observațiile estetice și stilistice le reducem la următoareale, după trei secole colecționăm aceste
documente cu miniaturi vegetale ca într-un herbarium și punem bidimesionalitatea lor pe seama
vremii care le lipsește de senzația de tridimensionalitate și vitalitatea cu care au fost realizate.
Părăsind bidimensionalitatea de factură bizantină literele la care ne referim sunt create încât să
dea iluzia tridimensionalității și vitalitatea care sunt caracteristici ale barocului venit din
Occident. Mișcarea căreia îi asociem semantic „vitalitatea” este dată de îmabinarea dintre
suprafețe concave și covexe8.

Literele condamnate prin funcțiunea lor primară la o reproductibilitate nemăsurată devin unice li
se acordă toată atenția și pentru a deveni operă de artă unele dintre ele sunt recogniscibile numai
într-o mică măsură (Vezi Anexa 1). Litera capătă funcții apotropaice Funcția principală este
obliterată cuvântul, obliterare din același câmp semantic din care face parte și literatura dar
pentru aceste texte pe care le vom analiza doar vizual este la fel de îndepărtate textele având doar
funcții juridice fără nici o urmă de altă utilizare. Textele sunt pentru noi labirinturi a căror
stranietate este dată de necunoașterea grafiei slavone în care sunt scrise, a înțelesului a unei vaste
părți a termenilor folosiți la care se adaugă lipsa de structură morfologică a frazelor (nu există
litere capitale, semne de punctuație ) și sintaxa care a evoluat mult luând în considerare
gramatica a limbii române

Putem face o paralelă cu modelul propus de Umberto Eco în „Analiza Componențială a semnului
arhitectural- Coloana”9 El definește generic semnul arhitectural ca un sistem artificial, aici
manufacturat de obiecte – opus unui sistem natural, care comunică posibile funcții pe baza unui
sisitem de convenții.

8
George Oprescu, Manual de istoria artei Barocul, Editura Meridiane, București 1985
9
Umberto Eco „Analiza Componențială a semnului arhitectural- Coloana”, 1972, lectură
https://www.degruyter.com/document/doi/10.1515/semi.1972.5.2.97/html, 10.01.2022, ora 11:00
Arhitectura funcționează ca o formă de comunicare în masă. Eco face distincția între denotativ și
conotativ. Prin urmare, el distinge între funcția primară – arhitectura ca obiect funcțional – și
funcția secundară – arhitectura ca obiect simbolic.

Dacă denotativă a literei este clară funcția sa ca obiect simbolic este legată de conotația pe care
prezența sa o dă în documentele medievale. Fără nici un fel de legătură cu conținutul actului
litera este un semn al statutului celui care o emite, domnitorul, literele studiate aparțin în
totalitate cancelariilor domnești. Literele acestea alături de celelalte elemente ale „formularului
diplomatic” care reprezintă împreună un cod prin care se atrage atenția tuturor, beneficiarilor
documentelor, terțelor persoane interesante asupra importanței emițătorului.

O altă abordare a problematicii pe care am propus-o este făcută de Gustav Rene Hocke în
capitolul „Artiști caligrafi” din lucrarea sa „Manierismul în literatură” căreia îi vom dedica
partea centrală a acestui studiu. La Hocke „manierismul” nu definește un stil, retoric sau estetic
sau o epocă istorică așa cum s-ar putea crede. Hocke își propune să studieze arhetipurile
spiritului european și definește prin manierism – tipul dizamorrnic al iregularului,
problematicului care penduleză între două stări pe care le vom întâlni și în tema care ne
preocupă: aticismul și asianismul. Aticismului cărui Hocke îi atribuie teoria ordinii armonice a
mimesisului în arta i se opune asianusmul cu creatorii de phantasai „imaginilor fanteziei”10.

Hocke scrie „Manierismul în literatură nu începe de la cuvânt sau de la propoziție sau de la frază.
Litera singură ajunge pentru a declanșa pornirea spre simbolizarea, încărcare, ornamentare, spre
obscurizare și enigmatizare, spre îmbinarea fanteziei cu artificialul calculat.”11 Prin forța ei
numai acestă literă capitală rod al imaginației creatorului ei poate declanșa problematizarea.
Litera atrage atenția impune, respect, teamă în funcție de personajul evocat care în acest caz este
domnitorul emitentul documentului.

Hocke continuă „Litera nu reprezintă doar un sunet. Ea este în sine un semn figurat, având mai
cu seamă în culturile Orientului apropiat, valoare de simbol sau mistico religios. Concepând
literele ca imagini vom realiza (_) o trecere perceptibilă optic, spre o prezentarea a
manierismului în literatură.” În secolele al XIV – al XV-lea, documentele de cancelarie

10
Gustav Rene Hocke, „Manierismul în literatură”, Editura Univers, București, 1977, pag 31
11
Ibidem 8, pag 35
domnească erau mult mai simple dar conțineau o cruce în zona de debut în zona în care ulterior a
apărut inițiala ornamentată, consacrând astfel religios textul care urma, ne spune istoricul –
arhivist dr. Claudiu Turcitu, directorul arhivei medievale de la Arhivele Naționale ale României
în lucrarea sa dedicată ornamentației documentelor de cancelarie12. În continuarea demonstrației
sale Hocke exemplifică cu două tipuri de litere la care adăugăm litera din documentul
brâncovenesc mai sus menționat „Semnul „clasic ”aticist, pentru o literă este ilustrat de forma
literei în tratat temeinic asupra literei latine, cca 1540 lucrare a caligrafului german Johan
Neudorfer. Semnul slujește aici cunoașterii limpezi, frumuseții ce poate emana din cunoașterea
nemijlocită. Contemplându-l, intuim structura atică a templelor antichității. Examinarea
comparată a unei litere din epoca lui Shakespeare, inițiala W compusă de Paul Frank în volumul
său de litere verzale,(Tezaurul -1601). După cum sensul unei opere de artă sau al unui poem
manierist apare obscurizat, se pierde și aici recogniscibilitatea semnului elementar al
comunicării.” Concluziile lui Hocke sunt „Fantezia dezlănțuită devine anticlasică.”„O
ornamentație excesivă periclitează schema statică a renașterii.” Litera M pe care am ales-o pentru
exemplificare este un exemplu al artei ornamentale din cancelaria brâncovenească în care fără
excepșie toți cei 31 de slujbași – grămătici și dieci – pe carea i-am identificat în timpul domniei
au creat fiiecare în propriul stil.

Litera pe care am ales-o pentru această demonstrație face farte dintr-un document din 1692.
Litera M de la începutul frazei denumită în limbaj de specialitate „invocația simbolică”13,este
singura frază scrisă în limba slavonă din documentele de cancelarie brâncovenească, pare ca o
matră, un mesaj codificat de intrare într-un univers al celor știutori de carte și interesați în
conținutul documentului. În traducere fraza este următoarea: din Mila lui Dumnezeu, eu
Constantin Basarab Voevod al întregii Ungrovlahii. Litera aceasta policromă este compusa din
două lumânări aprinse cu o inflorescență de flori stilizate încât nu mai pot fi recunoscute
armonizate într-o construcție verticală simetrică. Litera are o extensie florală în carea se află
crucea care consacră textul, deasupra crucii se găsește reprezentată o mitră papală ceea ce
12
Claudiu Victor Turcitu, Ornamente și miniaturi în documente brâncovenești, Editura DAR Development
Publishing, București, 2019, pag 5

13
К анд н ь ьраб в в да
г п д нь въ з м Оуггрр в ах к .
plasează geografic locul de inspirație în Italia. Litera nu conșine nici un însemn heraldic
brâncovenesc, dar împreună cu frontispiciul care conține acvila crucigeră a Basarabilor și o
eșarfă cu anul emiterii documentului, toate elementele pentru a identifica emitentul documentului
care dealtfel este semnat „manu propria” de domnitor.

Citând două lucrări pe care le numește fundamentale fundamentale în arta scrierii ornamentale
„Principiul preschimbării și al prefacerii –autentic manierist-triumfă în majusculele cursive. ” ,
Hocke consideră că în acest fel „ Comunicarea este deformată.”14

Concluzia sa este „ Disimularea valorii funcționale a literei și a cuvântului începe așadar , în

manierismul literar, char de la scrierea caracterelor.

Hocke afirmă „Ar fi să ne pripim dacă am subaprecia - și deprecia- fenomenul ca ornamentistică

„barocă””. Aici el pare că rezumă barocul la o manifestare vizuală demnă de a satisface un gust
estetic determinat istoric de gustul epocii așa cum Pierre Bourdieu referindu-se la ,,ochiului din
Quattrocento"15

Și caligrafia manieristă constituie o încercare deliberată de a reuni calculabilul artificialului cu

incalculabilul phantastikon-ului. Inițial caligrafierea unou semen simbolice se revendică de la
știința alchimică a sintezelor; descoperim aici expresia particulară a unei străvechi „alchemie du
verbe”.

Concluzie
Litera medievală este inclusă în aria de interes a semioticienilor.
Este posibil ca ornamentarea ei și ducerea ei în zona imaginarului să îi diminueze
funcționalitatea.

14 14
Ibidem 8, pag 36
15
Astfel conceputa, cunoașterea conditiilor și a conditionarilor istorice ale plăcerilor
,,ochiului din Quattrocento" poate conduce spre ceea ce constituie, fără indoiala,
principiul invariant și transistoric al satisfacerii estetice, implinirea imaginara a
intâlnirii universal fericite dintre un habitus istoric și lumea istorica ce-1 bintuie si
pe care el o locuiește. Pierre Bourdieu Regulile artei Structura și geneza câmpului
literar, Editura Univers, București 1988, pag 437.
Litera devine un semnificant pentru textul pe care îl deschide, ea poate fi interpretată ca o unitate
culturală în sine, care în unele culturi definește textul, precumîn manuscrisele miniate
occidentale iar în altele persoana care la emis.
Bibliografie

Bourdieu Pierre, Regulile artei Structura și geneza câmpului literar, Editura Univers,
București 1988

Eco, Umberto, Tratat de semiotică generală, Editura științifică și enciclopedică, București, 1982

Eco Umberto „Analiza Componențială a semnului arhitectural- Coloana”, 1972, lectură

https://www.degruyter.com/document/doi/10.1515/semi.1972.5.2.97/html, 10.01.2022, ora 11:00

Grama Sebastian, Letal. Vital. Verbal, Editura Universității din București, 2010

Hocke Gustav Rene, Manierismul în literatură, Editura Univers, București, 1977

Oprescu George, Manual de istoria artei Barocul, Editura Meridiane, București 1985

Claudiu Victor Turcitu, Constantin Basarab Brâncoveanu Portret domnesc și retrospectiva unei
epoci (1654-1714), Editura DAR Development Publishing, București, 2014

Turcitu Claudiu Victor, Ornamente și miniaturi în documente brâncovenești, Editura DAR

Development Publishing, București, 2019
 Fig 2. Litera latina din lucrarea „Tratatul
temeinic asupra literei latine” anul 1540 Johan
Neudorfer, imagine din volumul lui Hocke Gustav
Rene, Manierismul în literatură, Editura Univers,
București, 1977, pag 96

Fig. 3 Litera W din volumul Schatzkammer- Tezaueul

realizată ăn 1601 de Paul Frank, imagine din volumul lui Hocke
Gustav Rene, Manierismul în literatură, Editura Univers,
București, 1977, pag 96

Fig 3. Literă inițială dintr-un document de cancelarie

brâncovenească, emis în 1692 (7201) decembrie 18, la Bucureşti

SANIC, Fond Mitropolia Ţării Româneşti,CLXVIII/20