S1)A)

1)Secvența are sensul de dădeau impresia.

2)Două stiluri arhitectonice prezente în Bucureștiul interbelic sunt : stilul

„florentin”, stilul cubist.

3)Numele cartierului bucureștean în care era situată casa familiei Cioculescu este cartierul

Cotroceni.

4)Autorul nu deosebea păsările de curte pentru că nu le cunoștea; autorul era necunoscător.

5)Viața era plăcută, deoarece era una simplă, dominată de calm și liniște.

B)

In opinia mea, modernizarea nu exclude prezenta elementelor traditionaliste, deoarece multe lucruri
moderne sunt apreciate detaliile traditionaliste.

In primul rand, asa cum exprimase si autorul in textul dat, in casa lui cea noua sunt mai multe elemente
traditionaliste, de exemplu: ,,zidire proaspata ... cu desene florale'', "Ferestrele si lemnaria ... erau de
stejar vechi de cincizeci de ani, covoarele fusesera tesute".

In al doilea rand, tin sa mentionez, ca desi locuinta a fost construita in stil cubist, mobila si cateva
elemente au fost combinate cu stilul florentin, ceea ce inseamna elemente florale din lemn. Stilul
florentin este unul traditionalist, mai mult se intalneste in case vechi, dar in ultimul timp sunt intalnite si
in case modernizate. Stilul mentionat devine pe zi ce trece tot mai popular datorita simplitatii si
traditionalitatii acestuia.

In cele din urma, dupa argumentarea de mai sus, eu cred ca modernizarea nu exclude prezenta
elementelor traditionaliste, din contra, le foloseste cat mai mult pentru a ajuta modernizarea in
popularitate.

S2)

 Notatiile autorului, sau didascaliile, sunt instructiunile autorului unei piese de teatru realizate in vederea
unei interpretari corespunzatoare a operei pe scena, contribuind si la o mai buna intelegere a textului
pentru cititor.  In textul suport, autorul, cu ajutorul acestor indicatii scenice, reuseste sa fixeze decorul si
principalele trasaturi de caracter ale personajului Stefanescu.    

 Actiunea are loc in preajma unui birou in posibila companie a altor cativa oameni, fără să salute pe
nimeni ,cand Stefanescu raspunde la telefon rasfoind calm niste documente . ,, ridică receptorul,
aruncându-și în același timp privirea asupra hârtiilor de pe masă``. Din felul in care preia apelul, reiese
personalitatea calculata si calma a acestuia, impletita cu obisnuinta cu care a ajuns sa le trateze . ,,
vorbește scurt, retezat, fără brutalitate, dar puțin mecanic, ca un om obișnuit să vorbească de sute de ori
pe zi la telefon.

S3)

Poemul Plumb scris de George Bacovia și apărut în anul 1916, în volumul său de debut, este considerat o
operă reprezentativă a simbolismului românesc și a scrierilor ulterioare ale autorului.

Această poezie poate fi încadrată în curentul simbolist, prezentând fidel trăsături specifice ale acestuia. O
primă astfel de trăsătură este utilizarea tehnicii simbolului. Astfel, remarcăm imaginea centrală a
plumbului, acesta fiind asociat cu moartea și cu cuvinte din câmpul lexical al acestui termen. Deoarece
din punct de vedere chimic și fizic, plumbul este un metal foarte greu ce izolează radiația, de culoare gri
închis, acesta sugerează o stare de apăsare, disconfort și înghesuială. De asemenea, simbolistica este
realizată și la nivel cromatic: griul este un amestec de non-culori, asociat unei stări de monotonie și vid.
Alte două idei poetice care derivă din imaginea centrală sunt cea a cavoului, prezent în prima strofă a
poeziei, reprezentând mediul înconjurător, redus la un spațiu definit; acesta exprimând o stare de
apăsare, disconfort și lipsă de viață, respectiv, ideea iubirii pierdute, prezent în cea de-a doua strofă,
unde metafora „amor de plumb” simbolizează moartea trăirilor eului liric.

O altă trăsătură a simbolismului prezentă în text este utilizarea corespondenței, stabilită mai exact între
planul interior, al eului liric și planul exterior, al mediului înconjurător, care se găsește în continuă
degradare. Lumea exterioară este văzută ca una lipsită de viață, o lume mortuară căreia îi corespunde un
„funerar veștmânt”. În schimb, lumea interioară este văzută ca o lume a sentimentelor, marcată de
pesimism, singurătate și presiune; mai mult, la nivel morfologic se realizează o corespondență între
verbele „dormeau” și „dormea”, având la bază același verb, folosit în construcții diferite: numărul plural
sugerează lumea exterioară, în timp ce numărul singular sugerează lumea interioară.

Tema poeziei o constituie eșecul existențial, însă acesteia i se subordonează teme precum iubirea
(neîmplinită), moartea și condiția poetului izolat într-o societate lipsită de aspirații, condiție marcată de
singurătate, imposibilitatea comunicării și a evadării. Aceasta este susținută în mod special prin prezența
sintagmei „stam singur”, constituind un laitmotiv care accentuează solitudinea eului liric, precum și
dorința acestuia de separare de lumea exterioară. O primă idee poetică care susține această temă este
ascunderea și izolarea de lumea exterioară a eului liric, sugerată de versurile: „Stam singur în cavou… și
era vânt…”. În acest fel, eul liric se înfățișează într-un decor funerar, marcat de substantivul „cavou”, un
spațiu claustrofobic care subliniază limitarea comunicării cu lumea înconjurătoare, precum și apasărea pe
care lumea exterioară o exercită asupra ființei.

O altă idee poetică relevantă pentru tema textului este dedublarea și depersonalizarea eului liric,
conturată de versul „Stam singur lângă mort… și era frig…”, prezentându-se moartea trăirilor eului liric și
detașarea de acestea, consecințele acestei separări lăsând un vid în sufletul ființei, fapt ce este subliniat
de imaginea senzorială „era frig” ce subliniază ideea de lipsă, singurătate și tristețe. Utilizarea punctelor
de suspensie în acest vers sugerează pauze în monologul eului liric.

Elementele de structură, compoziție și limbaj au și ele un rol semnificativ în construcția textului. Un prim
element specific și reprezentativ îl constituie utilizarea figurilor semantice. Discursul poetic se
concentrează în jurul metaforei, cea a plumbului fiind fundamentală, definită ca un atribut al morții.
Astfel, metafora „aripi de plumb” evidențiază zborul invers, o cădere lentă spre moarte, dar în același
timp și greutate sau suferință, sugerate concomitent de verbul „atârnau” și substantivul „de plumb”. Mai
mult, se poate remarca și epitetul „funerar veștmânt”, care surprinde imaginea lumii exterioare – o lume
mortuară cu o imagine decadentă, sugerată de adjectivul „funerar” și „dormeau adânc”, epitet care
conturează ideea unui coșmar, a unui somn agitat, prevestitor de moarte.

O altă astfel de componentă este titlul, un element de structură relevant pentru tema poeziei. Având la
bază un presentiment al morții, relația dintre titlu și această idee se stabilește la nivel fonetic. Cuvântul
„plumb” este format din patru consoane și o vocală închisă, sugerând o sonoritate marcată de
monotonie, iar vocala închisă sugerează ideea de sufocare și apăsare. Titlul apare de șase ori în text,
repetiția acestui cuvânt contribuind la muzicalitatea specific simbolistă și, totodată accentuând suferința
eului liric, marcată de o resemnare apăsătoare.

Reprezentativ pentru simbolismul românesc, poemul Plumb de George Bacovia este o capodoperă a
scrierii bacoviene și prezintă într-un mod extrem de deznădăjduit relația dintre ființa umană și lumea
exterioară, ambele fiind într-o stare de continuă degradare.