Plumb

Plasata de istoria literaturii romane la granita simbolismului cu marile

curente ale modernitatii, George Bacovia promoveaza in volumele sale o poezie
care are la baza sentimentul de tristete. Temele si motivele literare pe care le
abordeaza configureaza problemele unui eu poetic inadaptat si izolat.
George Bacovia contribuie prin opera sa la evolutia literaturii romane din
perioada interbelica. George Bacovia a facut parte din cenaclul „Literatorul” al lui
Alexandru Macedonski, unde a si citit pentru prima data poezia „Plumb”.
Poezia „Plumb” deschide volumul cu acelasi titlu, publicat in anul 1916, si
devine o emblema a lirismului bacovian.
Opera literara „Plumb” apartine simbolismului. Trasaturile poeziei ce fac
posibila incadrarea acesteia in simbolism sunt: folosirea simbolurilor care exprima
corespondente intre diverse elemente, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul
trairii eului liric, folosirea sinesteziei si prezenta versului liber.
O prima trasatura a simbolismului este folosirea sinesteziilor. Universul
poetic este perceput sinestezic: vizual („funerar vestmant”, „flori de plumb”,
„coroane de plumb”), tactil („era vant”, „era frig”) si auditiv („scartaiau”, „sa
strig”). Aceste sinestezii reliefeaza legatura dintre simturi si fac trimitere la
sentimentul de singuratate. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea,
insa produce efecte reci, specifice mortii. Aceste sinestezii accentueaza
sentimentele de tristete si de singuratate ale eului liric.
O alta trasatura ce face posibila incadrarea operei in simbolism este folosirea
simbolurilor. „Plumb” este cuvantul-cheie in poezia lui George Bacovia, iar prin
insistenta cu care este invocat, acesta primeste o valoare simbolica. Acesta ramane
totusi un simbol necoventional. Decorul funerar este completat si de alte simboluri
precum: „cimitirul”, „sicriul”, „cavoul”, „vantul”, care sunt asociate cu stari
sufletesti specifice simbolistilor.
Tema poeziei o constituie conditia poetului izolat intr-o societate lipsita de
aspiratii si atificiala. Textul descrie imposibilitatea eului liric de a evada dintr-un
univers lipsit de afectivitate şide orice formă de comunicare.
 O secventa semnificativa pentru evidentierea temei este prima strofa. Strofa
I surprinde elemente ale cadrului spatial, inchis, apasator, sufocant, in care eul liric
se simte inchis. Elementele decorului funerar precum: „funerar vestmant”,
„coroane de plumb” si „flori de plumb” constituie un cadru apasator. Repetarea
epitetului „de plumb” sugereaza o existenta mohorata, lipsita de posibilitatea
inaltarii..
O alta secventa semnificativa pentru evidentierea temei este a doua strofa.
Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia
afectivitatii: „Dormea intors amorul meu de plumb”. Lirismul se interiorizeaza iar
„aripile de plumb” asociate cu „amorul de plumb” sugereaza disparitia
sentimentului de dragoste.
Titlul poeziei este simbolul central dar si cuvantul-cheie al poeziei. Acesta
este invocat cu insistenta atat in titlu cat si in textul poeziei, primind o semnificatie
simbolica. Acesta sugereaza apasare, tristete, un univers monoton, fara cale de
iesire.
Simetria a doua versuri cheie, data de paralelismul sintactic: „Stam singur in
cavou si era vant” si „Stam singur langa mort si era frig” proiecteaza eul poetic
intr-un plan al depersonalizarii. Intreaga poezie este realizata in jurul relatiei de
simetrie data de laitmotivul „plumb”. Acest simbol confera poeziei simetrie prin
intensitatea cu care este invocat.
In concluzie, poezia „Plumb” se incadreaza in lirica simbolista prin
atmosfera, folosirea simbolurilor si a sugestiei si starile sufletesti prezentate.