Literatura şi sincretismul artelor

Literatura şi sincretismul artelor, temă pe care am dezbătut-o în cadrul Colocviilor „Scrisul

Românesc“ 2012, încheie un ciclu de teme fundamentale început cu câţiva ani în urmă. O privire
retrospectivă ne îngăduie unele consideraţii privind dezbaterile asupra fenomenului cultural şi
literaturii care au reunit numeroşi specialişti – academicieni, profesori universitari, critici şi
istorici literari, scriitori, directori şi redactori de reviste de cultură interesaţi de multiculturalism,
istoria literară, viitorul cărţii sau cititul – comunicările lor fiind publicate în numere speciale din
revista „Scrisul Românesc“ şi reunite ulterior în volume ce poartă titlul temelor abordate, şi care
au intrat deja în bibliotecile publice, şcolare şi universitare sau în posesia unor cititori pasionaţi.
Am deschis ciclul cu Multiculturalismul, acesta fiind unul dintre obiectivele fundamentale
ale revistei „Scrisul Românesc“, care o diferenţiază de alte publicaţii de profil din zonă şi din
ţară, prin deschidere spre diversitate, toleranţă şi valoare, reunind colaboratori importanţi din ţară
şi de peste hotare.
Celelalte teme s-au dovedit importante şi de actualitate stringentă, cum ar fi apariţia, cam în
aceeaşi perioadă, a mai multor lucrări de istorie literară cu o notă excesiv personală şi, ca urmare,
primite controversat de critica literară, precum cele semnate de Nicolae Manolescu (Istoria
critică a literaturii române. 5 secole de literatură), Marian Popa (Istoria literaturii române de
azi pe mâine), Alex. Ştefănescu (Istoria literaturii române contemporane 1941–2000), mai
înainte de Ion Rotaru (O istorie a literaturii române).
Viitorul cărţii şi Cititul, teme care se completează una pe cealaltă, am considerat că merită
să fie dezbătute ţinând seama de evoluţia tehnologică, dezvoltarea Internetului şi asaltul vizual
care ridică tot mai multe semne de întrebare privind destinul cărţii în formatul clasic, ori asupra
cititului, o preocupare mai rar întâlnită în rândul tinerilor de azi.
Literatura şi sincretismul artelor este o temă cuprinzătoare, care se manifestă în timp şi
spaţiu, istoric şi geografic, dintr-o epocă în alta, în diversele curente – clasic, romantic,
avangardist, experimentalist, (post) modern, în genuri literare diverse – liric, epic sau dramatic.
Etimologia termenului vine din grecescul synkrethismos ce desemna „federaţia cretană“.
Filosoful grec Plutarh este primul care îl foloseşte în lucrarea sa Moralia, iar Erasmus din
Rotterdam primul care foloseşte termenul latin (syncretismus) în Adagia (1517–1518). În
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) sincretismul reprezintă o „îmbinare de elemente
eterogene aparţinând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului şi
mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferenţiate“,
sau „amestec de doctrine filosofice şi religii diferite şi contradictorii care au fost reunite în mod
forţat (ignorându-se deosebirile dintre ele)“.
Cu timpul, conceptul este vehiculat tot mai mult, iar înţelesul lui se lărgeşte. Se vorbeşte de
sincretismul multicultural şi pluridisciplinar, etnic, cultural, ştiinţific, etic, senzorial, sinestezic
(în simbolism) etc.
Îmi amintesc că în 1970, criticul V.G. Paleolog îmi dădea cu autograf volumul Viziunea şi
audiţia colorată sinestezică la Alexandru Macedonski (1947), un studiu de literatură comparată,
în care reproduce, în culori, o pagină originală din Le Calvaire du Feu. Autorul face o trecere în
revistă a încercărilor simbolist-instrumentaliste legate de corespondenţele senzoriale de la
Simmions de Rhodes la Ch. Baudelaire, pe care le împarte în două tendinţe: una conferind
cuvântului potenţialul de a crea sunetul şi culoarea, cealaltă realizând o disociere a imaginii de
cuvânt. Analiza poemului Balta clară al lui Al. Macedonski îi permite lui Paleolog să afirme că
există în poetică un relief arhitectural al sunetelor a cărui dispunere relevă imaterialitatea lumii
ideilor. Autorul Nopţilor scria în 1902, în note sinestezice, epopeea Thalassa, sub influenţa
sonetului Vocale al lui Rimbaud. Este perioada când simboliştii francezi ilustrează prin creaţia
lor aspiraţia spre sincretism susţinând că muzicalitatea constituie o condiţie esenţială a poeziei:
„Muzică înainte de toate“, exclama Vernaine, iar Baudelaire, în versul din celebrul sonet
Correspondances – „Parfum, culoare, sunet, se-ngână şi răspund“.
Sincretismul originar al artelor este redescoperit în contemporaneitate prin interferenţe
creatoare, prin dialogul dintre arte care relevă elementele distincte ale fiecăreia, dar care duc şi la
sinteze de valoare.
Artele tradiţionale – pictura, sculptura, grafica – interferează tot mai mult cu mijloace de
exprimare diferite realizând un sincretism artistic ca urmare a unei libertăţi de exprimare totale,
ceea ce ne permite să-l cităm pe Voltaire: „Toate artele sunt surori, fiecare aruncă o lumină
asupra celorlalte“.
Modalităţile de realizare a sincretismului mai aproape de zilele noastre sunt diverse, ca şi
mijloacele de expresie. Muzica şi poezia, muzica şi dansul asociate din cele mai vechi timpuri au
căpătat noi valenţe, literatura şi arta plastică într-o îmbinare şi armonie perfectă au dus la
realizarea unor opere de mare valoare, la care adăugăm benzile desenate, ilustraţia de carte, în alt
plan, literatura, spectacolele şi cinematografia au cunoscut o mare dezvoltare.
Astăzi, sincretismul caracterizează aproape toate artele – teatrul, artele plastice, baletul,
opera, cinematograful, acestea din urmă fiind arte prin excelenţă sincretice – ceea ce numim
adesea o cultură de remix, un amestec de moduri diferite de sensibilizare a cititorului sau a
spectatorului. Exemple avem destule. Amintesc doar spectacolul Caligula de la Teatrul Naţional
„Marin Sorescu“ din Craiova, spectacolele Festivalului Internaţional Shakespeare din Craiova şi
Bucureşti, în mod special Sonetele lui Shakespeare într-o montare de excepţie în care se
întâlnesc armonios toate artele.
În comunicările lor, participanţii la colocvii au insistat pe specificitatea semiotică a literaturii
în raport cu celelalte arte, şi pe inter-relaţionarea dintre teoria literară, semiotică, şi estetică.
Faptul că s-au înscris cu comunicări ştiinţifice 38 de autori relevă importanţa temei pusă în
dezbatere.
Volumul cuprinde comunicările ştiinţifice ale autorilor prezenţi care le-au susţinut în plenul
sesiunii, dar şi pe ale celor ce nu au putut participa din varii motive, unii dintre ei fiind stabiliţi în
străinătate, aceştia au trimis însă textele cu comunicările şi au fost prezentate în sinteză.
La dispunerea autorilor în volum s-a păstrat ordinea din revista „Scrisul Românesc“ unde,
iniţial, au fost publicate lucrările.