Babilonul a luat ființă în a II-a jumătate a mileniului III î.Hr.

pe malul Eufratului,
în Mesopotamia centrală. Profitând de o poziție geografică favorabilă, la intersecția unor
importante drumuri comerciale, va cunoaște sub prima dinastie amorită (1894 î.Hr.-1595 î.Hr.) o
ascensiune politică. Babilonul a dominat Mesopotamia întreagă în cursul domniei
regelui Hammurabi (1792 î.Hr.-1750 î.Hr. sau 1730 î.Hr.-1685 î.Hr.) și după prăbușirea
statului asirian, în epoca lui Nabucodonosor al II-lea (604 î.Hr.-562 î.Hr.). În epoca domniei
lui Hammurabi, rege al Babilonului, s-a elaborat o culegere de legi, păstrată într-o lungă
inscripție redactată cu litere cuneiforme și cunoscută ca și Codul lui Hammurabi. Scrierea este
alcătuită din 3 părți: un prolog, o grupare de 280 de articole și un epilog. Codul lui Hammurabi a
fost descoperit de arheologul J. de Morgan, în apropierea localității Susa, în 1902.[2]