Aparține familiei salmonidelor și este numit și păstrăvul de munte, sau indigen.

Răspândire:
– Apare în apele de munte din țară noastră, cele cu un curs rapid, cu ape reci, limpezi și cu un bogat
conținut de oxigen. Temperatura acestor râuri montane nu depășește de obicei valoarea de 10-12°C
nici în timpul verii, conținutul lor de oxigen ridicandu-se la 8-10 cm3/l de apă.
– Peștele iubește doar apele limpezi și cristaline, iar în locurile unde s-a semnalat chiar și cea mai
mică poluare, populația de păstrăv indigen scade imediat în mod simțitor.
*O acțiune nefastă asupra păstravului o au și defrișările neraționale ale zonelor împădurite. 
– Apele provenite din ploi când se revarsă fără a întâlni vreun obstacol pe pantele defrisate,
vărsându-se direct în râuri împreună cu diverse elementele spălate din sol, face ca după câte o aversă
puternică de ploaie de acest fel, râurile să rostogolească la vale în albia lor bolovani mari, păstrăvul
neavând de multe ori scăpare în fața acestora.
– Curentii puternici de apă și pietrele pe care le rostogolesc distrug icrele depuse, alevinii, locurile
potrivite pentru depunerea icrelor și locurile de refugiu ale pastravilor, într-un cuvânt, habitatul
peștelui. 
– Condus de instinct, păstrăvul se retrage de regulă din apele devenite tulburi cu ocazia ploilor, în
brațele mai limpezi ale râurilor, unde așteaptă ca apele să se limpezească din nou pentru a se întoarce
în locurile sale de origine.
Descriere:
Păstrăvul de râu/indigen, are un corp zvelt acoperit cu solzi mici, este musculos, are gura mare cu
dinți ascuțiți. 
– Coloritul este surprinzator de plăcut, variază în functie de condițiile locului, de flora submersă,
limpezimea apei și luminozitatea albiei. La prima vedere culorile predomonante sunt brune-măslinii
pe spate, coborând în grade spre alb-murdar pe flancuri și pântec, stropit de o puzderie de pete,
aproape negre, între care clipesc steluțe cu alb-galbui. 
– Dacă în albiile pietroase, scăldate de lumină, paleta de culori trece de la verde-masliniu spre auriu,
în zonele adânci și umbrite păstrăvul are straie închise, bătând spre brun negricios pe spate.
Mod de viață:
– În timpul zilei păstrăvul preferă locurile unde râurile scaldă bolovani mari, adânciturile spalate sub
mal de curenții apei sau locurile adăpostite de stâncile care se apleacă deasupra cursului apei. El stă
la pândă în locurile unde apa curge în vârtejuri printre pietre, rădăcini de copac sau picioarele
podurilor, așteptând ca apele să aducă spre el prada preferată. Dacă pânda nu are succes, părăsește
locul respectiv, ieșind la vânătoare.
– De obicei păstrăvul este mai activ în primele ore ale dimineții, dar acest lucru se poate observa
uneori și la prânz sau chiar atunci când se lasă seara. 
– Vânează cu cea mai mare pasiune înaintea ploii, încercând să prindă prin săritură muștele și
insectele ce zboară deasupra apei. Tocmai pe acest obicei al sau se bazează pescuitul cu muște
artificiale. 
– Exemplarele mai tinere preferă apele mai mici, cele mai în vârstă apele mai adânci, părăsind destul
de rar locurile lor de refugiu.
Hrana:
– În legătură cu apetitul păstrăvului se poate afirma ca acesta prezintă caracter periodic. 
– Pastravul se hrănește cu larvele din apă ale unor insecte, precum și cu insectele ce zboară deasupra
apei libelule, efemeride etc.
– Consumă extrem de rar hrană de origine vegetală.
– Fiind un acrobat excelent, păstrăvul sare și apucă cu multă precizie muștele, viespile si libelulele ce
zboară în apropierea suprafeței apei.
– Exemplarele mai mari își devorează uneori semenii, caz în care păstrăvii mai mici nu au nici o
șansă de scăpare prin fugă.
– Meniul acestui vânător este adesea completat și cu ceilalți pești ce populează apele montane, cum
sunt zglăvoaca, boișteanul și grindelul.
– Fiind un peste vorace, păstrăvul vânează de cele mai multe ori aruncându-se asupra prăzii, din care
cauză poate fi lesne pescuit cu undița când nu găsește hrană îndestulătoare, în astfel de perioade,
oricare pescar sportiv, echipat cu muștele artificiale, voblerele sau lingurițe potrivite și înarmat cu o
oarecare experiență, poate prinde chiar 8-10 păstrăvi în decurs de 30-40 minute, numar ce în alte
împrejurări nu poate fi atins nici macar într-o zi întreagă de pescuit. 
– De îndată ce păstrăvul si-a potolit foamea și începe digerarea hranei, nu mai mușcă nici macar la
cea mai ademenitoare muscă artificială, momeala asupra careia s-ar fi aruncat cu toate forțele numai
cu putin înainte, acum este privită nepăsător. În această perioadă, peștele stă fixat în apele repezi de
munte, cu capul impotriva curentilor, sau digeră hrana într-unul din ascunzișurile sale. 
– Se întâmplă adesea ca păstrăvul să prindă momeala aruncată în direcția sa încă din aer de la
înălțimea de 30 cm, fără ca musca artificială să fi atins măcar suprafața apei.
Reproducere:
– De regulă, la vârsta de trei ani păstravul atinge maturitatea sexuală, la femele se situează adesea
abia pe la patru ani.
– Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii octombrie în cazul unei toamne mai reci, sau în
noiembrie, când exemplarele ajunse la maturitatea sexuală îmbracă haina nupțială. 
– Coloritul lor devine mai intens, mai viu ca de obicei, mai ales în ceea ce priveste culoarea roșie. 
– Femelele și masculii înoată în perechi în aceasta perioadă, străbătând râul în amonte, până ce ajung
în regiuni cu curenți mai slabi și unde albia râului este acoperită de pietriș. 
– O singură femela depune la fiecare kilogram greutate corporală câte 1500-2000 icre, de culoare
roșie-portocalie, cu un diametru de cca 3mm.