Sunteți pe pagina 1din 1

Codul de Legi al lui Hammurabi

 Deși Codul de Legi al lui Hammurabi este unul dintre cele mai renumite din lumea antică,
cu siguranță nu este cel mai vechi și nici singurul. De fapt, el este precedat de cel puțin alte
două coduri de legi, și anume: Legile lui Ur-Namma (circa 2100 î.Hr, ) și Legile lui Lipit-
Ishtar (circa 1930 î.Hr). Aceste texte vechi din Mesopotamia sunt “sculptate în piatră “, și deși
le-au precedat cele ale lui Hammurabi, nu se poate spune cu siguranță dacă a fost influențat
sau nu de precedentele în redactarea lor. Însă, cine a fost acest Hammurabi? Hammurabi a
domnit asupra Babilonului între anii 1792-1750 î.Hr, fiind cel de-al șaselea conducător al
primei dinastii de la conducerea acestui fascinant imperiu antic. În timpul domniei sale lungi,
a contribuit la extinderea imperiului, cucerind orașele-state Elam, Larsa, Eshnunna și Mari.

 Hammurabi s-a născut, probabil, în anul 1810 î.Hr. În anul 1792 î.Hr., la vârsta de 25 de
ani preia puterea în Babilonia și devine rege. El făcea parte din ultima dinastie amorită care a
condus Babilonul. Regatul său era la început redus numeric și teritorial. El a înțeles apoi că
pentru a avea o politică externă de succes, trebuie să te ocupi mai întâi de politica internă.
Astfel, el s-a ocupat în următorii 20 de ani de întărirea economică și socială a regatului. A
ordonat construirea unor importante canale, a numeroase temple și a unor importante lucrări
publice.

 Codul lui Hammurabi sau Codex Hammurapi este cea mai veche culegere de legi, din
timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr.,
cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog. Codul de Legi al lui Hammurabi a
supraviețuit trecerii timpului, deși de abia în secolul al XX-lea tăblițele sculptate au fost
redescoperite de arheologi. Aceste legi definesc diferite tipuri de infracțiuni și sancțiunile care
trebuie aplicate, marea majoritate a lor fiind de tipul “ochi pentru ochi”, dacă statutul social al
victimei era același cu al agresorului. În cazul în care agresorul/ infractorul era o persoană din
înalta societate, iar victima sa inferioară ca statut, atunci pedepsele erau mai blânde.

 Hammurabi a fost venerat ca un zeu de către supușii săi. Oamenii îi aduceau ofrande
mulțumindu-i pentru victoriile purtate, instaurarea păcii și lupta pentru o justiție dreaptă. Cu
toate acestea, după moartea sa, realizările sale militare au fost reduse la minimum, iar
reputația sa de rege milostiv și de legiuitor ideal au devenit intens dezbătute, oamenii
schimbându-și părerile.

S-ar putea să vă placă și