Sunteți pe pagina 1din 10

Mentalitatea pentru dezvoltarea durabilă.

Pentru susținerea și promovarea ODD/SDGs

Division for Sustainable Development Goals cuprinde întreaga lume, cuprinzând cele mai grave
probleme existențiale ale umanității: apa, energia , climă, oceane, urbanizare, transporturi, știință
și tehnologie. Este un plan ce susține crearea unei lumi mai bune pentru oameni și planetă, iar
pentru asta trebuie să acționăm altfel, să devenim o societate durabilă. Trebuie să fim
responsabili social, concentrăndu-ne pe protecția mediului și echilibrul dinamic în sistemele
umane și naturale. Umanitatea trebuie să își găsească sau să își creeze, această capacitate de a
exista și de a se dezvolta fără a epuiza resursele naturale pentru viitor. Se lucrează pentru a se
mobiliza sistemul ONU și alte organizații relevante pentru a sprijini strategiile de dezvoltare
durabilă și punerea în aplicare a Agendei 2030, pentru dezvoltare durabilă. Iar, SDGs reprezintă
și rezultă ceea ce noi, umanitatea, dorim să îmbunătățim sau chiar să facem posibil dispariția
acelor probleme.

Din punctul meu de vedere, în calitate de viitor purtător de cuvânt, această idee de a face din
lumea în care trăim o lume mai bună, să alegem noi cum să trăim, mi se pare incredibil. Cred că
lumea poate fi mai bună în următori ani, mai ales acestor SDGs-uri care prezintă problemele
reale ale lumii, reprezintă o sursă de informare foarte bună pentru întreaga lume, acest set de
obiective globale pentru mine reprezintă ceea ce vreau să fiu, și cum vreau să fie lumea în care
trăiesc. Aduce un semn de alarmă a faptul că aceste probleme încă există, dacă nouă, unora le
merge bine asta nu înseamnă ca întregii lumi, asta nu înseamnă că problemele nu există, chiar
dacă suntem în 2021. Aceste SDGs-uri reprezintă un semn de exclamare asupra umanității.

(Prt.sc-sdgs site)
De la începuturi până astăzi, oamenii au comunicat între ei şi, şi-au transmis gânduri, idei,
cuvinte etc. influentandu-se reciproc. De aceea şi comunicarea a fost înţeleasă și definită diferit
de a lungul timpului. Media și-a făcut un loc foarte adâncit în viețile noastre, deseori ne prescrie
activitățile noastre zilnice, deciziile, atitudinea etc. Pentru faptul că media reprezintă o așa mare
putere asupra publicului, media poate forma, crea mentalități. Media poate juca un rol foarte
important în crearea unei mentalități proactive, într-o mentalitate ce poate crea un comportament
auto inițiat. Adică, această mentalitate proactivă sugerează capacitatea de a acționa înaintea unei
acțiuni viitoare, adică să deținem controlul asupra unei situații. Nu este vorba despre
adaptabilitate sau reacție, proactivitatea este despre inițierea schimbării. De obicei oamenii
deschiși, energici, inteligenți, au această caracteristică, pentru a ajuta înainte ca aceștia să solicite
ajutorul. A fi proactiv înseamnă a învăța să fii mai bun, să ai inițiativă, media poate implementa
prin exemple date, ca oamenii să fie proactivi în susținerea solidarității globală, drepturile
omului, acțiuni pentru mediu. A fi de natură proactivă, înseamnă adoptarea unui comportament
cetățenesc organizațional, este angajamentul voluntar al unei persoane în cadrul unei organizații
sau companii care nu face parte din sarcinile sale contractuale, îndeplinesc o sarcină de bază
pentru a fi mai eficienți pentru mediu, univers, omenie. Media ar putea să susțină aceste
organizații sau acest comportament, prin susținerea a mai multor organizații de genu, prin
mediatizarea atitudinii proactive, pentru că mass-media este declarată a patra putere în stat, ceea
ce sugerează faptul că poartă un rol important în această lume. Pas cu pas, media poate
implementa acest comportament proactiv, o face dar nu îndeajuns, media trebuie să ne susțină în
a fi mai buni, mai hotărâți, să fim responsabili, să vedem problemele din jurul nostru, să
acționăm, să ne mobilizăm atunci când trebuie să rezolvăm o problemă, atunci ușor, ușor se
creează și o mentalitate proactivă. Este adevărat faptul că și reziliența cetățenilor este un aspect
foarte important, poate media să acționeze în orice fel dacă oamenii nu se pot adapta pozitiv la o
situație complicată, nefavorabilă. Când vine vorba despre probleme majore, probleme în ceea ce
privește mediu, omenirea, probleme ample, delicată, oamenii fac cu greu față la aceste situații,
evenimente ce schimbă vieți. Atunci când vorbim despre rezilienţă, vorbim despre relaţia care se
stabilește ȋntre două condiţii esenţiale: o ameninţare semnificativă pentru noi și capacitatea
noastră bună de adaptare, înseamnă a răspunde eficient și adaptativ din toate punctele de vedere.
Noi oamenii trebuie să învățăm să ne creăm și această caracteristică, să ne-o dobândim, deoarece
avem nevoie unii de alții să fim rezidenți, o societate rezidentă, pentru a putea pe parcurs să ne
ocupăm și să rezolvăm problemele majore din jurul nostru. Mediul vrea să fim o societate
rezidentă și proactivă, să ne respectăm drepturile cetățenești să susținem solidaritatea globală, să
ajutăm mediul să înflorească fără nicio obligație. Ca de exemplu, BCC, a publicat o știre despre
faptul că societatea trebuie să ofere celor mai săraci fermieri din lume o mână de ajutor pentru a
rupe ciclul sărăciei, ”Social protection can help farmers out of poverty”, ce se încadrează în
obiectivul 2:”ZERO HUNGER”. O altă știre tot de BCC publicată, ” Children facing uncertain
future, experts warn”,declarația experților spun că schimbările climatice și publicitatea
dăunătoare, încurajează consumul de fast-food și de băuturi, ce pun copiii în pericol. Această
știre se încadrează în SDGs-ul 3 ”GOOD HEALTH AND WELL-BEING” și în SDGs-ul 13:
”CLIMATE ACTION”, pentru ca și copiii să supraviețuiască și să prospere la nivel național ce
trebuie să vină cu prețul erodării viitorului copiilor la nivel global. În ceea ce privește obiectivele
de dezvoltare durabile ( ODD) la care și România aderă, este un fapt bine venit României,
deoarece România are nevoie de aceste obiective pentru a se dezvolta frumos și pentru a scăpa de
problemele majore de care suferă. Din cele 17 SDGs-uri, la care România este dispusă să aplice
strategii de dezvoltare pe trei piloni principali, respectiv economic, social și de mediu, din
punctul meu de vedere, aceste trei SDGs-uri sunt mai necesare, importante:

(Prt.sc-sdgs site)
1. Obiectivul 15: gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea și
inversarea degradării terenurilor, stoparea pierderii biodiversității

(Prt.sc-sdgs site)
2. Obiectivul 5: Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și fetelor

(Prt.sc-sdgs site)
3. Obiectivul 14: Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mării și resurselor marine

(Prt.sc-sdgs site)
Obiectivul 15: Omenire nu cred că este conștientă cât de importantă este natura, natura ne oferă:
oxigen, hrană, resurse, casa animalelor sălbatice, un element ce ne inspiră în artă, este un element
viu ce ne înconjoară în permanență, natura este de o importantă vitală. Defrişările nu numai că
diminuează considerabil cantitatea de carbon stocată de copaci dar eliberează dioxid de carbon în
aer. România este acoperită 79% cu vegetaţie lemnoasă. În ultimele secole, ca urmare a
defrişărilor, au dispărut cel puţin 5.000.000 ha de pădure. Se vede cu ochiul liber în Munții
Apuseni, în granița cu Ucraina, că partea României este defrișată complet, s-a făcut un calcul
asupra acestei situații și s-a făcut o comparație, și anume: dacă punem pom lângă pom (vorbim
de pomii tăiați) distanța este din București până în Los Angeles, toată această acțiune a fost
făcută ilegal, iar partea Ucrainei este bogată în vegetație. O statistică recentă, dată publicităţii de
Greenpeace, citată de o analiză Frames, estima că România pierde în fiecare oră peste 3 hectare
de pădure. Se industrializează lemnul tot mai mult și nu se plantează la loc, se taie pomi tinerii și
nu cei bătrâni, pădurarii și silvicultorii sunt tot mai puțini și cei rămași uită care e sensul meseriei
lor, se lucră pământuri care nu ar trebui să fie atinse.

Partea României ( prt.sc „Flavours of Romania, filmed by:Alan Paul, Andrei Smeu, Oana Mihai,
Charlie Ottley)
Partea Ucrainei ( prt.sc „Flavours of Romania, filmed by:Alan Paul, Andrei Smeu, Oana Mihai,
Charlie Ottley)

( prt.sc „Flavours of Romania, filmed by:Alan Paul, Andrei Smeu, Oana Mihai, Charlie Ottley)

Obiectivul: 5. În ceea ce privește egalitatea între genuri, este o altă problemă încă existentă în
România. Trăind multă vreme într-un regim comunist, unde egalitatea între genuri nu exista,
această mentalitate încă există din păcate, chiar dacă a trecut mult timp de atunci. Este un drept
fundamental al omului ce aduce pace, iubire, libertate. Încă se fac comparații, discriminări, încă
există sintagma ” aaa, e femeie”. Faptul că o femeie e la volan, e în politică, la conducere,
această mentalitate crește rata de violentă domestică. Trebuie să înțelegem faptul că genul cu
care ne naștem nu ar trebui să ne influențeze demnitatea și calitatea vieții într-o societate
dezvoltată, la care aderăm. Trebuie să eliminăm discriminare împotriva femeilor și fetelor, toate
formele de violenței, căsătoria forțată și mutilarea genitală a femeilor, recunoașterea și
aprecierea îngrijirii neremunerate și promovarea responsabilității partajate în gospodărie,
asigurarea participării depline la posturi de conducere, acces universal la sănătatea sexuală și
reproductivă.

(Photo: Google)

4. Obiectivul 14: oxigenului din atmosferă (aproximativ 70%) este produsă de lumea
marină, așa de importantă este această lume. În România, din păcate această lume nu este
protejată, există multe deșeuri aruncate în apă, tone chiar, în râuri, în Dunăre, la mare, nu
avem grijă și suntem ignoranți în ceea ce privește apa, viața marină, nu realizăm cât de
importantă este mediu acvatic pentru ecosistemul nostru. Nu avem o educație bine
dezvoltată în ceea ce privește ecologia, aruncăm în canalizare tot felu de produse ce sunt
interzise, ce dăunează: ulei, zaț de cafea, mâncare etc; ecologia este studiul adaptărilor
evolutive. Există încă în România problema pescuitului ilegal, cu această neglijență și cu
altele vietățile apelor mor și se rărește numărul lor.
Photo: Arhivă Reuters.

Campania ” Punem preț pe plastic” un program de sustenabilitate dezvoltat de Carrefour, în


România este un exemplu bun, o campanie importantă pentru conservarea și utilizarea durabilă a
oceanelor, mării și resurselor marine, a fost lansată prin mass-media, printr-o conferință de presă.
Sloganul ” E timpul să trecem la obiceiuri mai bune„ este planificată ca prin trei pași simpli :
reciclare, reducere, refolosire, să putem da naștere la un nou obicei putem a avea o lume mai
bună, mai curată, durabilă. În România doar 14% din deșeuri sunt reciclate, iar cei de la
Carrefour și-au dat seama că plasticul poate fi o altă sursă, au decis să facă o declarație
distractivă dar educativă, conform căreia plasticul contează și că putem obține un beneficiu din
utilizarea și eliminarea corectă a acestuia. Prin introducerea unei noi forme de plată - Plată PET!-
Pentru fiecare PET, consumatorii ar putea alege un fruct sau o legumă, de la producătorii români
locali. Este o campanie implementată simplu, ușor, distractiv, respectând natura. În ceea ce
privește creativitate, este una bună, nouă, acaparantă, iar în ceea ce privește inovația, au reușit să
găsească o soluție, au vrut angajament și au creat un obicei bun.

( Prt.sc Romania PR award)


A sosit momentul când lumea trebuie să se unească, formând un întreg , este timpul să dăm o
mână de viață pentru că toții vrem o viață mai bună, o lume mai bună, mai frumoasă, trăim
împreună pe aceeași planetă, pretindem că cineva, undeva, va face în curând o schimbare iar
schimbările pe care le producem într-o anumită zonă pot afecta și oamenii din zone îndepărtate.
Am putea spune că modul în care ne comportăm lasă o impresie de durată, ca o amprentă.
Așadar, prin propriile acțiuni și alegeri, fiecare dintre noi poate lua măsuri pentru a-și reduce
amprenta și a ajuta ca această lume să fie mai bună, să devenim o societate durabilă. Cine iubește
face, cine își iubește viața și viața în general, face, face bine, o face frumos, susține, are grijă,
prețuiește tot ceea ce-l înconjoară. Planet Pământ are nevoie de noi, de fiecare om în parte, de
aceea ne aflăm cu toții aici, prezenți, să facem bine, tot mai bine, să facem așa cum vrem noi să
trăim. Ceea ce a creat Organizația Națiunilor Unite și anume cele 17 SDGs care conduc la o
”transformare a lumii noastre” să vedem o lume fără sărăcie, foamete, boală, nevoi etc, o
schimbare mondială. Dacă am avea cu toții o mentalitate curată, liniștită, proactivă, gândurile se
vor schimba și automat și acțiunile din jurul nostru, binele se naște dintr-o mentalitate sănătoasă,
antrenată și lucidă.

We Are the World !

you know, love is all we need

#PeaceandLove

Kolozsvári Andrea
Surse/webografie:

1) Autor: Michael Green; titlul: “How We Can Make the World a Better Place by 2030
“; TED Talks; data apariției: 03.11.2015.
2) Autor: Borbély László; titlul: “DEPARTAMENTUL PENTRU DEZVOLTARE
DURABILĂ”; data apariției:2018; numărul paginii: 13-21, 43-44, 87-89, 91-95.
3) Titlul: “About”; site: United Nations.
4) Autor: Raj Kumar; titlul: “Critics of the Sustainable Development Goals were wrong.
Here's why”; site: World Economic Forum; data apariției: 30.01.2017.
5) Site:BBC NEWS; titlul:” Social protection can help farmers out of poverty”; autorul:
Mark Kinver; data apariției:13.10.2015.
6) Site: BCC NEWS; titlul:” Children facing uncertain future, experts warn”; data
apariției: 19.02.2020.
7) Site: Wikipedia; Parker, S. K., Bindl, U. K., & Strauss, K. (2010). "Making things
happen: A model of proactive motivation".
8) Site: Wikipedia; Conform dicționarului RAE, sensul al 3-lea.
9) Site:ATU-consulting training&beyond”; titlul: “Despre Reziliență – Consolidează ce
este puternic în loc să repari ce este greșit!”; autor: Carmen Dițiu; data
apariției:30.06.2018.
10) Site: SILVANEWS; titlul: “Câtă pădure mai avem în România”; autor: Robert Mihai
Sălăjan; data apariției: 16.12.2017.
11) Site: Digi24; titlul: “România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure.
Afacerile cu lemn vor atinge nivelul record de 2,5 miliarde de euro”; data apariției:
03.12.2019 11:41.
12) Titlul: ” Flavours of Romania”; regizor: Charlie Ottley; casa de producție: BBC; anul
apariției: 2018.
13) Site: Ambasada sustenabilității; titlul: “OBIECTIVUL 5: EGALITATE DE GEN”.
14) Site: Roaid; titlul: “ODD 14: Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și
a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă”; data apariției: 06.03.2019.
15) Site: PR award; titlul: “We put a price on plastic”; data apariției: 2019.
16) Titlul: ”We Are The World”;interpret: USA For Africa; data apariției: 1985 ;
compozitori: Lionel Richie, Michael Jackson.

S-ar putea să vă placă și