Roman realist de tip obiectiv

Ion
de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care se impune in constiința
literară prin specificul artei sale, ce dezvăluie resorturile interioare ale creației. Dintre romanele
„Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraților”, „Adam si Eva”, primul se individualizează prin
prezentarea unei întregi umanități rurale, in mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă.
Romanul „Ion” apărut in 1920, in ultima etapă a realismului, reprezintă o sinteză de
realism și naturalism la nivelul structurii, al compoziției, al limbajului si al viziunii despre lume.
De asemenea, este roman social, cu tematică rurală.
Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, conflictul
complex, prezența unor personaje numeroase și realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera
literară „Ion” aparține speciei literare romanul.
Este roman de tip obiectiv prin specificul relației narator-personaj si al naratorului
(omniscient si omniprezent). Se observa obiectivitatea/impersonalitatea autorului, narațiunea la
persoana a III-a, atitudinea detașată in descriere, veridicitatea.
Proza realist-obiectivă se realizeaza prin narațiunea la persoana a III-a, nonfocalizată.
Viziunea „dindărăt” presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se implică in faptele
prezentate, lasă viața să curgă. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt credibile, verosimile.
Afectul asupra cititorului este de iluzie a vieții (veridicitate) si de obiectivitate.
Tema romanului este prezentarea problematicii pământului, in condițiile satului ardelean
de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține
pământul și consecințele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orientează investigația
narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viaţa
omului (nașterea, nunta, înmormântarea), relații sociale generate de diferențele economice
(stratificarea socială) sau culturale (universul țăranilor, universul intelectualității rurale), relații
de familie. Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii.
Concepția autorului despre roman, înțeles ca un corp geometric perfect se reflectă artistic
în structura circulară a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea
drumului care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Personificat cu ajutorul
verbelor („se desprinde”, „aleargă”, „urcă”, „înaintează”), drumul are semnificația simbolică a
destinului unor oameni și este investit cu funcție metatextuală.
Descrierea ințială a drumului, supusă convenției veridicității prin detaliile toponimice,
introduce cititorul in viața satului de la începutul secolului al XX-lea. Crucea strâmbă de la
marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginită, anticipează tragismul destinelor.

1
Roman realist de tip obiectiv

Descrierea finală închide simetric romanul și face mai accesibilă semnificația simbolică a
drumului prin metafora șoselei – viața.
Arhitectura romanului susține, la nivel macrotextual, funcția epică de interpretare.
Romanul este alcătuit din două părți opuse şi complementare, coordonate ale evoluției interioare
a personajului principal: „Glasul pământului” si „Glasul iubirii”. Titlurile celor treisprezece
capitole (număr simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un „Început” şi un
„Sfârșit”.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii şi a intelectualității rurale.
Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanță, iar succesiunea secvențelor
narative este redată prin înlănțuire (respectarea cronologiei faptelor). Viața personajelor se
desfășoară după legile interne ale lumii lor și evoluază paralel. Amestecul lor este dezaprobat de
doamna Herdelea, la horă, dar interferența se produce în sensul determinării destinului unui
personaj din celălalt plan, prin gesturi care par a fi dictate de hazard.
La nivel microtextual, funcția epică de interpretare se realizează prin tehnica
contrapunctului: prezentarea aceleași teme în planuri diferite (nunta țărănească a Anei
corespunde, în planul intelectualității, cu nunta Laurei; conflictul exterior dintre Ion şi Vasile
Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului: învățătorul şi preotul).
În roman există secvențe narative semnificative pentru destinul personajelor. O astfel de
scenă simbolică este hora de la începutul romanului, „o horă a soartei”.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află
la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În expozițiune, sunt prezentate principalele
personaje, timpul și spațiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. În centrul adunării este
grupul jucătorilor.
Așezarea privitorilor reflectă relațiile sociale. Fruntașii satului, primarul și chiaburii,
discută separat de țăranii mijlocași, așezați pe prispă.
Intelectualii satului, preotul Belciug şi familia învățătorului Herdelea, vin să privească
„petrecerea poporului”, fără a se amesteca in joc. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată
la joc, deși o place pe Florica cea săracă, marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile
Baciu, tatăl Anei, de la cârciumă la horă, și confruntarea verbală cu Ion, pe care îl numește „hoț”
și „tâlhar”, pentru că „sărăntocul” umblă să-i ia fata promisă altui țăran bogat, George Bulbuc,
constituie intriga romanului. Rușinea pe care Vasile i-o face la horă, în fața satului, va stârni
dorința de răzbunare a flăcăului, care la rândul său îl va face pe chiabur de rușinea satului,
lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l determina să accepte nunta.
Bătaia flăcăilor, în aparență pentru plata lăutarilor, în fapt pentru dreptul de a o lua de
soție pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion, care îl răpune cu parul pe George. Scena alimentează
dorința de răzbunare a lui George și este construită simetric cu aceea de la sfârșitul romanului,
când George îl ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa.

2
Roman realist de tip obiectiv

Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul tradițional, unde
posesiunea averii condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în comunitate. Drama lui Ion
este drama țăranului sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția
și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior,
social, între Ion al Glanetașului şi Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între „glasul
pământului” şi „glasul iubirii”. Se poate vorbi și de conflicte secundare, între Ion şi Simion
Butunoiu, pentru o brazdă de pământ, sau între Ion şi George Bulbuc, mai întâi pentru Ana, apoi
pentru Florica.
Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi și de conflictul tragic dintre om (nu întâmplător
țăran) și o forță mai presus de calitățile individului: pământul – stihie. Dorința obsesivă a
personajului de a avea pământ, iubirea lui pătimașă îl fac monumental, dar se încheie omenește,
prin întoarcerea în această matrice universală.
Impresionantă este scena în care Ion sărută pământul.
Dorind să obțină repede mult pământ, Ion îi face curte Anei, fata unui „bocotan”, o
seduce și-l forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. Cum la nuntă Ion nu cere acte pentru
pământul – zestre, simțindu-se înșelat, încep bătăile și drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul
Belciug mediază conflictul dintre cei doi țărani, în care „biata Ană nu este decât o victimă
tragică”. Sinuciderea Anei nu-i trezește lui Ion regrete sau conștiința vinovăție, pentru că în Ana,
iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății asupra pământurilor. Nici moartea
copilului nu-l oprește din drumurile lui după Florica, măritată între timp cu George. Astfel că
deznodământul este previzibil, iar George care-l lovește nu este decât un instrument al destinului.
George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot și învățător pentru autoritate în sat este
defavorabilă celui din urmă. El are familie: soție, un băiat, poetul visător Titu și două fete de
măritat, dar fără zestre, Laura si Ghighi). În plus, casa și-o zidise pe lotul bisericii cu învoirea
preotului. Cum relațiile dintre ei se degradează, pornind de la atitudinea lor față de faptele lui
Ion, învățătorul se simte amenințat. Mărturisirea lui Ion că învățătorul i-a scris jalba, determină
conflictul celui din urmă cu autoritățile austro-ungare și probleme sale de conștiință națională.
Acceptă inutil compromisul, votându-l pe candidatul maghiar la alegeri.
Preotul Belciug este un caracter tare. Rămas văduv încă din primul an, se dedică total
comunității. Visul său de a construi o biserică nouă este urmărit cu tenacitate, iar romanul se
încheie cu sărbătorirea prijeluită de sfințirea bisericii.
La nivelul personajelor, esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice care
acționează în situații tipice, reprezentative pentru o categorie socială: țăranul însetat de pământ
este principalul exponent al romanului. Ion, protagonist și personaj rotund, cu evoluție interioară,
complexitate psihologică, gesturi memorabile și având capacitatea de a surprinde în mod credibil
cititorul, împlinește alături de Ana, personaj plat cu vocația tragicului, unul dintre cuplurile cu
rol esențial în evoluția firului epic și în conturarea dramei personajului principal. Ion este un
personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu stă in calea acestui personaj
a cărui existență este guvernată de verbele a râvni și a poseda. Inițial dotat cu o serie de calități,

3
Roman realist de tip obiectiv

in goana sa pătimașă după avere se dezumanizează treptat, iar mortea lui este expresia intenției
moralizatoare a scriitorului ardelean.
Cele două femei, conturate antitetic și complementar, Ana și Florica, reprezintă cele două
obsesii ale pesonajului principal: averea și iubirea. În încercarea lui de a le obține, se confruntă,
în plan individual-concret, cu Vasile Baciu și cu George Bulbug, iar în plan general-simbolic, cu
pământul-stihie, respectiv, cu comunitatea ca instanță morală. De aceea conflictul social este
dublat de conflictul tragic.
Narațiunea la persoana a III-a și obiectivitatea naratorului se realizează într-un stil neutru,
impersonal. Stilul direct alternează cu stilul indirect; în caracterizare este utilizat și stilul indirect
liber.
Pentru scriitorul realist este esențială situarea naratorului, care exprimă un punct de
vedere obiectiv, în afara lumii pe care o prezintă permițându-i abordarea aproape impersonală a
universului secund pe care-l plasmuiește.
Consider că structura romanului „Ion”, tema, realizarea unui univers închis între incipit și
final, ascensiunea și coborârea personajelor, felul în care trăiesc și vorbesc ele în fața noastră, a
cititorilor, oferă o reprezentare a lumii și o posibilitate de a-i descifra mecanismele.