România după al Doilea Război Mondial

România după Al Doilea Război Mondial. Teritoriile pierdute sunt marcate cu verde deschis.

Granița de pe Dunăre cu URSS. Insulele răpite în 1948

În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război, iar în
ochii aliaților apuseni, un stat dușman învins. Delegația română la tratativele de pace de la Paris a
argumentat că și guvernul Pétain, singurul legal în Franța în perioada iunie 1940 - august 1944,
fusese un aliat al Germaniei fără ca asta să tăgăduiască Franței dreptul de a fi numărată printre
cobeligeranți, dar URSS și-a impus punctul de vedere și prin condițiile Tratatului de la Paris din
1947, Aliații au refuzat României statutul de stat cobeligerant. Pe principiul că "cel care ocupă un
teritoriu își impune și sistemul său social", armata sovietică a impus venirea la putere a
cominterniștilor și comuniștilor. La presiunile URSS, guvernul Sănătescu este dizolvat și înlocuit cu
guvernul Rădescu (decembrie 1944 - martie 1945), unde sunt incluși reprezentanți ai Frontului
Național Democrat (constituit în octombrie 1944), în posturi cheie ca justiția (Lucrețiu Pătrășcanu)
și transporturile (Gheorghe Gheorghiu-Dej).
Deși URSS-ului i-a fost recunoscută definitiv anexarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, iar
Bulgariei recuperarea Cadrilaterului , totuși contribuția României de partea Aliaților nu rămâne total
fără urmări. În ciuda încercărilor Ungariei de a conserva Oradea și Satu-Mare, nordul Transilvaniei
a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, până la frontiera trasată în 1919/1920 de
comisia internațională condusă de geograful francez Emmanuel de Martonne, care este frontiera
actuală.
Nordul Bucovinei și partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei,
împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit
o nouă republică a URSS denumită "RSS Moldovenească". Aceasta a devenit independentă în 1991,
sub numele de Republica Moldova.
La 6 martie 1945, Iosif Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND cu
dominantă comunistă, care deținea 14 ministere. Pentru a-și atrage simpatia populației, acesta
legiferează reforma agrară, prin care sunt expropriate peste 1.400.000 ha de pământ, care sunt date
la 900.000 de familii de țărani. La 21 august 1945, Regele Mihai I începe "greva regală", adică
refuză să mai promulge decretele-legi ale guvernului. În mod ilegal, însă, guvernul le aplică. Între 7
și 18 mai are loc procesul mareșalului Ion Antonescu și al principalilor săi colaboratori; condamnat
la moarte, mareșalul va fi executat la 1 iunie 1946. Comuniștii asociază pe mareșal partidelor
istorice pentru a le discredita pe acestea.
La 19 noiembrie 1946 au loc primele alegeri parlamentare postbelice. Cu toate că rezultatele reale
indicau victoria decisivă a Partidului Național Țărănesc, rezultatele oficiale falsificate au prezentat
victoria cu peste 70% a Blocului Partidelor Democratice (PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tătărescu,
PNȚ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Național Popular). La 30 iulie 1947, în urma
înscenării de la Tămădău, liderii Partidului Național Țărănesc sunt arestați și trimiși în judecată (vor
fi condamnați la 12 noiembrie 1947 la închisoare), iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947,
gruparea PNL-Gheorghe Tătărescu ("tovarășă vremelnică de drum" - cum o taxau cinic comuniștii)
este eliminată din Parlament și Guvern.
Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin
abdicarea silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia în exil forțat.