1.2.

Analiza materialelor științifice privind răspunderea penală pentru luarea de mită

și darea de mită, publicate peste hotare
Analiza materialelor științifice privind răspunderea penală pentru luarea de mită și darea de
mită, publicate peste hotare, începe cu examinarea unui articol științific publicat în 2010 de A.V.
Marcarean.72
Temeiul real al răspunderii penale în baza art. 333-335 și 3351 CP RM îl constituie
săvârşirea luării de mită, a dării de mită, a abuzului de serviciu sau a falsului în documentele
contabile. Componenţele de infracţiuni, stipulate în aceste articole, reprezintă temeiul juridic al
răspunderii penale. Din aceste considerente, nu putem susține opinia lui A.V. Markarean:
„Organizarea funcționării corecte a serviciului într-o anumită organizație comercială sau
necomercială este nu atât sarcina statului, cât a proprietarului acesteia. Statul nu ar trebui să
intervină în această activitate, instituind interdicții juridico-penale cu privire la faptele săvârșite
contra intereselor serviciului în aceste organizații, în special atunci când declară libertatea
activității de întreprinzător și a altei activități de natură economică. Dacă, interesele de serviciu
suferă în rezultatul diverselor forme de abuzuri, nu este adecvată recurgerea la măsurile penale.
Or, relațiile sociale afectate pot fi protejate în mod eficient pe cale civilă.”73
Organizațiile necomerciale nu reprezintă o verigă indispensabilă a circuitului economic.
Din aceste considerente pare a fi reușită o altă opinie a lui A.V. Markarean: „În cazul comiterii
în organizațiile necomerciale a faptelor incriminate de normele Capitolului 23 din Codul penal
al Federației Ruse, vor fi afectate cu predilecție relațiile sociale care nu au o natură economică.
În primul rând, vor fi afectate relațiile sociale privitoare la conducerea acestor organizații.
Activitatea de conducere vizează reglementarea funcționării organizației necomerciale în ansamblu
și, prin urmare, se asociază nu doar cu interesele economice ale acesteia, ci și cu toate
celelalte interese [...].”74 Această argumentare este relevantă în contextul analizei obiectului
juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul XVI al p.s. a Codului penal al Republicii
Moldova. Or, așa cum rezultă din art. 124 CP RM, conținutul obiectului în cauză este
condiționat de activitatea nu doar a organizațiilor comerciale, ci și a organizațiilor obștești sau a
altor organizații nestatale. Obținerea profitului constituie nu în toate cazurile și nu prioritar
scopul organizațiilor obștești sau a altor organizații nestatale.
Gh. Stoian75 publică în 2010 un articol științific care are ca obiect de examinare latura
obiectivă a luării de mită. Printre altele, acest autor definește noțiunea de pretindere:
„Pretinderea de bani sau de alte foloase necuvenite presupune ca făptuitorul să formuleze direct
sau indirect o pretenţie materială, să adreseze către mituitor o cerere lipsită de echivoc prin care
solicită în mod expres mită.”76 Opinia dată facilitează stabilirea de către noi, în Subcapitolul 3.3
al prezentei teze, a faptului că pretinderea, ca modalitate normativă a infracțiunilor specificate
la art. 333 CP RM, presupune adresarea cu tărie mituitorului de către persoana mituită, personal
sau prin mijlocitor, a pretenției de obținere a unor bunuri, servicii, privilegii, avantaje sub orice
formă, ce nu i se cuvin persoanei mituite, pentru aceasta sau pentru o altă persoană. Perceperea
pretinderii de către cel, căruia i se adresează, este importantă în vederea stabilirii temeiului
aplicării art. 333 CP RM. În context Gh. Stoian susține: „Pentru a exista pretindere – indiferent
dacă cererea s-a făcut în scris sau faţă de o persoană prezentă, este necesar ca cel căruia i s-a
solicitat să fi înţeles conţinutul cererii. De aceea, se admite că nu este necesar ca cererea să
poată fi înţeleasă de oricine, şi este suficient ca în raport de împrejurările concrete ea să fie
inteligibilă pentru cel căruia i se adresează (de exemplu, funcţionarul în exercitarea funcţiei
vorbeşte despre anumite nevoi pe care le îndură, despre dorinţa soţiei de a avea bijuterii etc.).”77
În 2012 este editată o lucrare a unui grup de autori, printre care se regăsește G.S.
Goncearenko.78 Acest autor specifică anumite motive, care nu implică înavuțirea subiectului
luării de mită: dorința de a urma tradiții general acceptate în mediul economic; dorința de a
salva economic întreprinderea pe care o reprezintă făptuitorul.79 Această părere ne ajută să
constatăm în Secțiunea 4.1.2 a prezentei teze că motivul infracțiunilor, ce sunt prevăzute la art. 333
CP RM, se poate exprima nu doar în interesul material, ci și în dorința de a îmbunătăți în
plan nematerial propria situație a făptuitorului sau situația unor terțe persoane. G.S.
Goncearenko caracterizează astfel motivele dării de mită: „satisfacerea așteptată a intereselor
mituitorului ca urmare a unei anumite acțiuni (inacțiuni).”80 Considerăm că, dând mită,
făptuitorul se poate ghida de motive dintre cele mai diferite, nu neapărat de interesul material
sau de dorința de a obține foloase nepatrimoniale. La fel, motivul infracțiunilor, prevăzute la art.
334 CP RM, poate consta în: răzbunare; gelozie; invidie; ură etc.
Cu unele excepții, au același conținut articolul științific semnat de V. Dabu și L. Radu81,
pecum și articolul științific elaborat de V. Dabu și A.-M. Gușanu.82 În ambele cazuri se
analizează latura obiectivă a luării de mită.
Despre efectul lipsei de percepere a pretinderii sau a perceperii inadecvate a acesteia
relatează V. Dabu, L. Radu și A.-M. Gușanu: „În situaţia în care „pretinderea” exprimată de
subiectul activ nu a fost înţeleasă de subiectul pasiv înseamnă că nu prezintă pericolul social
necesar existenţei acestei infracţiuni fiind imposibil de satisfăcut (pretinderea).”83 Potențialul
mituitor nu întotdeauna este subiect pasiv. În alte privințe suntem de acord cu cei trei autori. De
aceea, dacă pretinderea nu este percepută de către destinatar cu conotația pe care o are în vedere
adresantul, lipsește temeiul aplicării art. 333 CP RM. În cazul infracțiunii de trafic de influență,
care este prevăzută la alin. (1) art. 326 CP RM, extorcarea este o modalitate faptică a modalității
normative de pretindere. În cazul infracțiunilor specificate la art. 333 CP RM, abordarea este
alta, și anume – extorcarea constituie o modalitate normativă distinctă, nu o expresie a
modalității normative de pretindere. Din aceste considerente, nu acceptăm părerea lui V. Dabu
și L. Radu: „Uneori pretinderea include chiar şi o oarecare constrângere indiferent dacă motivul
şi modalitatea de constrângere sunt sau nu legale ori abuzive.
Caracterizând obiectul juridic generic al luării de mită și al dării de mită, D.A. Kononov
folosește noțiunea „interese de serviciu”: „Interesele organizației sunt în mare parte, dar nu pe
deplin determinate de scopul activității sale. Pentru o organizație comercială, scopul este de
obținere a unui profit. Scopul organizațiilor necomerciale este determinat în documentele lor
constitutive. Prin „interesul unei organizații” este mai corect să înțelegem echilibrul dintre
interesele investitorilor, cele ale angajaților și interesele publice, fiind acordată prioritate
intereselor investitorilor sau interesului care decurge din scopul unei organizații
necomerciale.”90 Această opinie corespunde concepției promovate de legislatorul rus. Or, în p.s.
a Codului penal al Federației Ruse, Capitolul 23 „Infracțiuni contra intereselor (evid. ns.) de
serviciu în organizațiile comerciale sau în alte organizații” corespunde doar nominal Capitolului
XVI din p.s. a Codului penal al Republicii Moldova.
Avem reticență și față de următoarea părere a lui D.A. Kononov: „La săvârșirea abuzului
de serviciu și a mituirii comerciale, are loc perturbarea funcționării normale a participanților la
activitățile economice (inclusiv a organizațiilor necomerciale), datorită cărui fapt suferă economia
țării. Cel puțin, este subminată încrederea investitorilor. Ca regulă generală,
organizațiile necomerciale nu desfășoară activități legate de obținerea profitului. Cu toate
acestea, legea stabilește posibilitatea practicării de către asemenea entități a activității de
întreprinzător sau a unei alte activități care generează venituri, cu condiția respectării stricte a
scopurilor creării organizației respective, specificate în documentele constitutive.”91 Este cel
puțin forțată și neconvingătoare încercarea de a prezenta organizațiile necomerciale în calitate
de verigă indispensabilă a circuitului economic