Schita concepuala

ADEVAR SI EROARE

1. Cadrul general al problemei.

2. Quid est veritas?
3. Raportul cuvant/ adevar.
4. Adevar si realitate.
5. Descoperirea adevarului .
6. Formele adevarului.
7. Adevarul ca stil de gandire.
8. Eroarea si falsul.

1
 Definitii conceptuale

ADEVAR SI EROARE

1.Cadrul general al problemei.

Orice activitate de cercetare stiintifica urmareste descoperirea adevarului
cuprins in obiectul asupra caruia se fixeaza atentia celui care-l cerceteaza
metodic.
Adevarul nu reprezinta numai « descoperirea », ci trebuie sa fie « concluzia
ultima »ce inchide cercetarea stiintifica.

2. Quid est veritas ?

Etimologic, termenul are sensuri interesante. Astfel, in greceste, adevarul
este desemnat cu termenul « aletheia » = ceea ce nu poate fi uitat. In
latina,cuvantul similar este « veritas » = adevar.
Adevarul decurge din cunoastere ca valoare a lucrurilor sau actelor, raportate
la sfera realitatii carora le apartin. In sensul aceste distingem doua directii de
cunoastere, fiecare avand forma ei de adevar : cunoasterea subiectiva si
cunoasterea obiectiva.
Opusul adevarului este falsul, eroarea, reprezentand fie o concluzie gresita a
judecatii lipsite de intentie, fie o constructie intentionata a unei rele judecati,
a unei « judecati pervertite » care rastoarna adevarul.

3. Raportul « cuvant/ adevar »

Cuvintele pot exprima direct sau indirect adevarul dupa cum in egala masura
il pot ascunde sau schimba.
In cazul exprimarii adevarului sau a minciunii, a falsului, trebuie sa avem in
vedere si directia de orientare semantica (denumire si constructie) a
cuvantului prin care se denumeste de catre persoana faptul respectiv :
obiectiv sau subiectiv.
In ceea ce priveste descoperirea adevarului, definirea si precizarea sau
fixarea acestuia, totul depinde de modalitatea de « utilizare » a cuvantului de
catre intelectul cunoscator.

2
 4. Adevar si realitate.
Exista doua realitati , cea « empirica » pe care intelectul o poate cunoaste si
cerceta direct, imediat si nemijlocit, si cea « transempirica » care se
reveleaza prin Logosul divin. Intre aceste exista o « limita » care inchide sau
« determina » pe fiecare dintre acestea.
Limita care « separa » cele doua planuri ale realitatii generale este data de
fapt de « intinderea » limitata a posibilitatilor de cercetare, descoperire,
cunoastere si intelegere a « adevarului » de catre intelectul cunoscator.

5. Descoperirea adevarului.
Calea care duce la adevar este extrem de dificila si presupune eforturi.
Descoperirea adevarului este un atribut al ratiunii care « scoate » din lucruri
adevarul ca pe o semnificatie si pe care ulterior o « atribuie » acestora ca
specifica lor. Cunoasterea adevarului se face prin doua cai : cunoasterea si
revelatia.

6. Formele adevarului.
Adevarul are forme multiple, legate de particularitatile obiectului sau ale
fenomenului, ale actelor pe care le exprima.
Descoperirea adevarului, mai ales in cursul activitatii de cercetare stiintifica,
trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte :
a) adevarul ca fapt presupus, postulat sub forma de ipoteze ;
b) adevarul ca fapt care trebuie demonstrat ca fiind posibil ;
c) adevarul ca fapt ce a fost demonstrat si poate fi acceptat.

7. Adevarul ca stil de gandire.

Adevarul reprezinta nu numai o concluzie a judecatii logice. El este in egala
masura si o « modalitate de gandire », un « stil de gandire ».
Gandirea rationala este gandirea logica. Ea se compune din judecati
coerente, concordante cu natura obiectului gandit sau experimentat.
Gandirea irationala este o gandire ilogica ce cultiva imaginarul, mitul si
fabulatiile.
Adevarul este conform cu realitatea, dar si cu intelectul cunoscator, intrucat
el fiind acceptat de ambele, este posibil ca existenta. Pentru Sfantul Toma
din Aquino, adevarul este « acordul dintre lucruri si intelect ».

3
 8. Eroarea si falsul.
Desi activitatea de cercetare stiintifica isi propune sa descopere adevarul,
sunt destul de frecvente situatiile in care acest obiectiv nu este realizat.
Erorile nu tin numai de metoda. Ele se datoreaza, in foarte multe situatii,
cercetatorului.
Exista insa situatii in care rezultateale cercetarii capata un caracter
neobisnuit, ele neputantu-se articula cu nici un fel de date existente deja in
literetura de specialitate.
Rezulta din cele de mai sus ca eroarea, considerata cea care contrazice
adevarul, poate, in multe cazuri, sa-l « rectifice « , sa-l « completeze » sau
chiar sa-l « reformuleze ».