ETAPELE AUTODETERMINĂRII 

ÎN BASARABIA
martie 1917
formarea Partidului Naţional Moldovenesc
octombrie 1917
crearea Sfatului Ţării; proclamarea autonomiei Basarabiei
2 decembrie 1917
este proclamată Republica Democrată Moldovenească
24 ianuarie 1918
este proclamată independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti
27 martie 1918
Sfatul Ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu România
BUCOVINA
a)Autonomia
Încă din perioada războiului, refugiaţii din Transilvania şi Bucovina erau
organizaţi în Asociaţia Românilor Bucovineni şi Transilvăneni. Aceasta a
susţinut intrarea României în război alături de Antanta.
Situaţia se complică după semnarea păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie
1918). Asupra provinciei ridica pretenţii Ucraina.
Ca răspuns la Manifestul adresat de împăratul Carol I (3 octombrie 1918)
privind organizarea federalistă a Austro-Ungariei, deputaţii români din
parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român (C.N.R.). La
9 octombrie 1918, C.N.R. a cerut oficial, în numele naţiunii, dreptul la
autodeterminare şi a exprimat dorinţa de secesiune. Deputaţii ucraineni,
bazându-se pe sprijinul trupelor ucrainene, s-au opus, deoarece ridicau
pretenţii asupra nordului Bucovinei.
La iniţiativa lui Sextil Puşcariu, la 14 octombrie 1918 s-a convocat o
adunare naţională la Cernăuţi, care s-a proclamat Adunare Constituantă.
Aceasta a hotărât „unirea Bucovinei integrale" cu celelalte provincii
româneşti din imperiu într-un stat naţional independent.
Tot atunci s-a format Consiliul National, ca organism reprezentativ, şi un
Birou Executiv, condus de Iancu Flondor.
Situaţia Bucovinei s-a complicat în această perioadă. Adunarea
Ucraineană, susţinută de Aurel Onciul (fost deputat român în Parlamentul
austriac), acţiona pentru încorporarea nordului Bucovinei. În aceste
împrejurări, Consiliul Naţional a solicitat sprijinul armatei române. Guvernul
român a aprobat la 23 octombrie 1918 intrarea unei divizii în Bucovina şi a
informat guvernul austriac în privinţa acestei decizii.
La 12 noiembrie 1918, Consiliul Naţional a votat „Legea fundamentală
provizorie asupra puterilor Ţării Bucovinei". Faza autonomiei se încheia,
trecându-se la etapa a doua.
b) Unirea cu România
Prin integrarea Bucovinei la România, urma să se asigure acestei provincii
condiţiile necesare unei dezvoltări progresive.
Tratativele purtate cu reprezentanţii guvernului de la Iaşi au dus la
convocarea Congresului General al Bucovinei pentru data de 15 noiembrie
1918. Întrunit la data stabilită, Congresul a votat în unanimitate unirea
necondiţionată a Bucovinei cu România. La această hotărâre au aderat
locuitorii germani şi polonezi. Evreii şi ucrainenii au refuzat să participe.
Unirea Bucovinei cu România a fost consfinţită de regele Ferdinand prin
Decretul-lege din 18 decembrie 1918.

Pentru timpurile acelea era o mare izbândă să faci atâta şcoală, ca femeie, cu atât mai
mult în cazul ei. Dragostea de neam avea să o trimită după gratii. Va scăpa de acuzaţii şi “setea
de România” va fi şi mai puternică. La fel şi acţiunile sale. “La 19 august 1914 este arestată, fiind
acuzată de agitaţie proromânească şi timp de 45 de zile s-a aflat în penitenciarul din Chişinău.
Eliberată din lipsă de probe, se retrage la Iaşi. La 16 august 1916 este mobilizată ca medic
militar. În toamna aceluiaşi an se angajează în calitate de medic, la spitalul din Costiujeni
(28.X.1916 1.XII.1918). Participă la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia în
luna aprilie 1917. Întemeiază Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, din partea căreia este
aleasă mai apoi deputat în Sfatul Ţării. Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918. În
Sfatul Ţării a activat în Comisia I-a de Redactare şi în Comisia Şcolară”,