Sunteți pe pagina 1din 3

Programa de opţional se elaborează după modelul de proiectare al programelor de trunchi comun în vigoare pentru clasa respectivă şi are

aceeaşi structură cu respectivele programe de trunchi comun.


În 2016 au fost adoptate noi planuri-cadru de învăţământ pentru gimnaziu; aprobate prin ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării
ştiinţifice nr. 3590/ 05.04.2016, noile planuri-cadru sunt aplicate în prezent la clasele a V-a şi a VI-a, începând cu anul şcolar 2019-2020, la clasa a
VII-a, iar din anul şcolar 2020-2021, la clasa a VIII-a. În prezent, la clasa a VIII-a sunt în uz planurile-cadru aprobate prin ordinul ministrului
educaţiei şi cercetării nr. 3638/ 11.04.2001 (reprezentând cele mai vechi planuri-cadru aplicate în învăţământul preuniversitar).
Ca şi în cazul programelor disciplinelor de trunchi comun, conţinuturile incluse în opţional nu sunt un scop în sine, ci mijloace
informaţionale pentru formarea competențelor. Sugestiile metodologice vor include recomandări referitoare la strategiile didactice, tipuri
de exerciții (care susţin formarea competenţelor la elevi), precum şi modalităţi de evaluare.
Structura nouă a programei de opţional este următoarea :a)Notă de prezentare – precizează statutul disciplinei de studiu, face trimiteri
la contribuția disciplinei la profilul de formare al absolventului, motivează cursul propus  (din perspectiva nevoilor de învăţare pe care le au elevii,
nevoilor comunităţii locale), este prezentată succint structura programei şi semnificaţia termenilor utilizaţi.
b) Competențe generale –  se raportează la competenţele generale ale disciplinei de trunchi comun, reflectă contribuția opţionalului propus la
profilul de formare al absolventului, dar este necesar ca acestea să constituie categorii de operare definitorii pentru disciplina/ problematica/
tematica abordată.
c)Competențe specifice și exemple de activități de învățare - competențele specifice trebuie formulate după modelul celor din programele
şcolare pentru disciplinele de trunchi comun, dar nu reluări ale acestora, deoarece dacă opţionalul ar repeta competențele specifice ale programei
şcolare pentru o disciplină de trunchi comun, atunci acesta nu ar aduce nimic nou din punctul de vedere al rezultatelor așteptate ale învățării.
O competenţă specifică este corect formulată dacă defineşte un rezultat aşteptat al învățării care poate fi performat şi verificat. Exemplele de
activităţi de învăţare reprezintă sarcini de lucru prin care se dezvoltă competenţele specifice la elevi.
d) Conținuturile – includ acele aspecte care oferă baza de operare pentru formarea competențelor, sub forma unor mijloace informaționale pentru
formarea competențelor.
e) Sugestii metodologice – vor  include recomandări referitoare la strategiile didactice, la tipuri de exerciții ce susțin formarea competențelor la
elevi, modalități de evaluare.
f)  Bibliografie – este relevantă pentru domeniul de studiu respective și trebuie să includă lucrări recente
Astfel, în Ordinul de ministru amintit sunt prevăzute pentru clasa a V-a de la 1 la 3 ore de cursuri opționale, din care unul obligatoriu
integrat la nivelul mai multor arii curriculare . De asemenea, în ordinul de ministru sunt enumerate acele programe școlare pentru disciplinele
opționale care reprezintă exemple de bună practică pentru opțional integrat.
Privite prin prisma documentelor reglatoare, tipurile de opțional disciplină nouă sunt: - Opţionalul la nivelul disciplinei ,
Opţionalul la nivelul ariei curriculare , Opţionalul la nivelul mai multor arii.
În ceea ce privește obținerea avizului de specialitate, trebuie luați în considerare următorii pași:
- Oferta de curriculum la decizia şcolii este avizată de Consiliul profesoral şi este ulterior aprobată de către Consiliul de
administraţie al unităţii de învăţământ .
- Aprobarea se face în baza unei documentații care conține:
 programa cursului, justificarea oportunității acestuia și fișa de opțiuni a elevilor care doresc să urmeze cursul.
- Fișa de avizare și programa sunt înaintate inspectoratelor școlare județene, inspectorului de specialitate, pentru avizare.
- După obţinerea avizul ştiinţific din partea inspectoratului şcolar, are loc aprobarea în Consiliul de administraţie al unităţii de
învăţământ a programelor şcolare pentru discipline/domenii de studiu opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ ce se vor studia
în anul şcolar următor. Aceasta devine baza legală de desfășurare a cursului, având același statut ca orice programă școlară pentru
celelalte discipline cuprinse în curriculum școlar.
- În cazul în care o programă şcolară nu primeşte avizul ştiinţific din partea inspectoratului şcolar, aceasta poate fi refăcută de
către autor, pe baza recomandărilor primite din partea inspectorului şcolar.
Programele de opțional aprobate de minister, care au număr de ordin de ministru, nu mai au nevoie de avizul Inspectoratului Școlar
Județean.

Atenționări/greșeli frecvente în proiectarea programei de opțional:


- Nu se elaborează programa pentru o disciplină nouă, este o reașezare a programei în vigoare fiind mai degrabă o extindere sau
o aprofundare a acesteia/ Relevanța argumentului este formal/ Utilizarea vechiului model (obiective cadru și obiective de referință) sau
vechiul curriculum pentru clasele V-VII/Formularea greșită a competențelor generale și specifice (fiind formulate fie ca obiective cadru
sau de referință, fie identic cu cele din programa școlară în vigoare/Lipsa de corelație dintre competența generală și cele specific/ Lipsa de
corelație dintre competențele specifice și conținuturi /Lipsa de corelație dintre competențele specifice și exemplele de activități de învățare
( pentru clasele V-VII)/Numărul mare de competențe generale și specifice raportat la numărul de ore pe săptămână (de regulă, pentru
1h/săptămână ar putea fi formulate două competențe generale, fiecare cu câte două competențe specifice)/Stabilirea conținuturilor este
ezitantă (de regulă, sunt conținuturile din programă școlară obligatorie ceea ce nu este permis sau sunt trecute la conținuturi opere
literare)/ Programele de opțional la nivelul ariei curriculare sau cele integrate nu țin în formularea competențelor generale/
competențelor specifice de necesitatea atingerii tuturor ariilor.

Mesaje nerostite - în ,,spatele” cuvintelor

M-am gândit să proiectez acest opțional care să corespundă nevoilor elevilor mei, având în vedere faptul că la baza interacțiunii umane
stă – comunicarea… , vizând în mod deosebit aspectul comunicării nonverbale . Elevii vor fi capabili astfel, să folosească limba română pentru
a înţelege şi a exprima realităţi complexe, să-şi dezvolte capacităţi de a înțelege şi a recrea lumea nu doar cu ajutorul cuvintelor,  să-şi formeze
o atitudine empatică, să gândească şi să se înţeleagă pe sine și pe ceilalți, să înveţe să-şi controleze  gândurile, emoţiile, atitudinile nepotrivite, 
altfel spus, pregătindu-se pentru viață.și pentru o societate care pune accent pe oameni competenți și abili.
 

S-ar putea să vă placă și