FILOSOFIA SECURITĂȚII UMANE ÎN CONTEXTUL

PROVOCĂRILOR CONTEMPORANE

Serghei SPRÎNCEAN, dr. hab., conf. univ.

Tudorița-Sanda SOHOȚCHI, drd., Școala Doctorală Științe Sociale USM
sprinceans@yahoo.com; tudorita.sanda@gmail.com

THE PHILOSOPHY OF HUMAN SECURITY IN THE CONTEXT OF

CONTEMPORARY CHALLENGES
The philosophy of human security is an imperative of the time, marked by
the impact of contemporary challenges internationally, but also locally. The
practical challenges to human security, to humanity in general and to its future,
have been doubled by the theoretical-methodological ones. The scientific
community, especially philosophers, reacted promptly to these challenges and
made significant efforts to adapt to the priorities of the practical moment. As a
result, the delimitation of a new field in contemporary philosophical research is
highlighted: the philosophy of human security, characterized by the need to
ensure theoretically and methodologically the security of human development
in the context of global security challenges.
Keywords: Philosophy of human security, global, morality, security
challenges, development.

Asigurarea securității persoanei umane și securizarea

dezvoltării omenirii, aprofundarea proceselor democratice și
soluționarea pozitivă a dilemelor democrației prin depășirea
problemelor globale, ridicarea nivelului de trai a populației Terrei,
promovarea modului sănătos de viață și ocrotirea sănătății, oferirea
unei perspective sustenabile de dezvoltare pe termen lung,
promovarea intereselor fundamentale ale societății de azi și a
generațiilor de mâine, nu pot fi realizate în afara unui cadru legal
adecvat și a unei concepții bine elaborate și cu succes implementate
în domeniile securității umane.
Cercetarea minuțioasă a problematicii securității umane în
context politologic și filosofic, sociocivilizațional și interdisciplinar,
sistemic și comparativ, reprezintă o soluție viabilă, de rând cu alte
pârghii, precum și o posibilă ieșire din criza mondială multiaspectuală

194
ce marchează civilizația umană pe parcursul ultimelor secole, dar mai
cu seamă în perioada recentă a istoriei omenirii [1, p. 276].
Există o lipsă evidentă, atât la nivel internațional, dar mai ales în
Republica Moldova, a unui cadru normativ și legislativ adecvat gravității
situației create în ceea ce privește nivelul actual scăzut al securității
umane, aspect ce poate fi ameliorat prin contribuția metodologică și
logistică a filosofiei pentru contracararea celor mai grave amenințări de
securitate la adresa persoanei și societății contemporane.
În acest context, putem vorbi de separarea de corpul
cunoștințelor filosofice a unui nou domeniu de cercetare și filosofare
– Filosofia securității umane, care apare ca reacție și soluție la
provocările contemporane.
Provocările de ordin practic la adresa securității umane, a
omenirii în genere și a viitorului acesteia, au fost dublate de cele
teoretico-metodologice. Comunitatea științifică a reacționat prompt
la aceste provocări și a făcut eforturi importante pentru a se adapta
la prioritățile momentului de ordin practic. Toate cauzele și
premisele enumerate mai sus au stat la baza apariției în 1969 a
disciplinei bioetice, fondată de oncologul american V. R. Potter ca o
„punte către viitor”, iar în lucrările sale mai recente, ca o „știință
globală”, care între timp devine și o mișcare sociopolitică și
instituțională importantă, sprijinită prin inițiative ale societății civile,
în vederea optimizării practicilor normative și juridice cu caracter
biomedical și ecologic referitoare la biosferă, vietate, om. Mai târziu,
amploarea crescândă a provocări globale, precum necesitatea
ameliorării situației privind drepturile omului, a teoriei și practicii
dezvoltării durabile, a generat apariția concepției securității umane
care a schimbat accentele și în paradigma securității naționale,
înlocuind statul ca obiect al activităților de securizare prin aplicarea
forței militare, cu individul uman, protejat multilateral. Pentru prima
dată conceptul de securitate umană a fost propus în anul 1994, în
Raportul asupra dezvoltării umane a ONU [3, p. 73].
Filosofia etimologic desemnează (din limba greacă: phileo –
dragoste; sophia – înțelepciune) dragostea de înțelepciune. Pentru
195
prima dată termenul a fost utilizat de Pitagora care, din modestie, nu
se numește sofist, dar filosof.
Spre deosebire de religie, filosofia evidențiază interesele, îndoielile
și speranțele omului, unica ființă preocupată de rosturile propriei
existențe. Unii istorici ai filosofiei, în calitate de motiv al descoperirii
reflecției filosofice de către om, evidențiază mirarea [4, p. 22].
Dezvoltarea intelectului i-a permis omului să observe armonia,
caracteristică cosmosului, consecutivitatea proceselor care-i
caracterizează specificul propriei existențe etc. Astfel, de observații
au permis comunității umane și fiecărei persoane în parte să se
încadreze, în mod activ, într-un proces cognitiv, rezultatele căruia l-
au constituit formele culturii și civilizației.
Cu timpul, reflecția filosofică se deosebește, în mod clar, de
mitologie și religie, de abordarea și interpretarea artistică a lumii, a
propriei existențe. În raport cu alte forme ale culturii/ale cunoașterii,
cum ar fi mitologia, religia, arta, filosofia evidențiază și concomitent
satisface necesitatea omului de a înțelege lumea, în unitatea și
diversitatea formelor ei de existență [4, p. 23].
La Kant filosofia reprezintă un sistem de cunoștințe raționale
despre ultimele scopuri ale intelectului uman. Hegel definește
filosofia ca învățătură despre universal.
Discuții și controverse apar la nivelul definirii universalului.
Filosofia studiază universalul din sistemul cosmos-om, din existența
materială, universalul ca însușire al existenței umane. Universalul nu
există independent de concret. În domeniul lucrurilor, fenomenelor
concrete, sunt ascunse rădăcinile universalului, izvoarele meditațiilor
filosofice. Universalul este interpretat de filosofie ca ceva integru, ca
o sinteză a concretului. Concretul, în complexitatea manifestărilor și
legităților sale, este studiat de știință. În unele concepții despre lume
care sunt apreciate ca materialiste, realiste, se menționează că fără
cunoștințele despre fenomenele, procesele, relațiile ce se manifestă
la nivelul lumii particulare, singulare, ar fi imposibilă sistematizarea
teoriei despre general și universal. Între cele trei niveluri ale
cunoașterii: concret-științific, teoretico-științific și filosofic, atestăm
196
interconexiuni stabile și relații de interdependență. Așadar, prin
confluența științei și filosofiei sunt elaborate diverse concepții despre
lume, iar concepțiile antichității, ale evului mediu – mito-religioase
prin conținut sunt completate, prelucrate în baza informațiilor și
cunoștințelor noi.
Filosofia cuprinde un sistem generalizat de concepții referitoare
la locul omului în lume, studiază raportul cognitiv, valoric, social-
politic, moral estetic al omului cu lumea. Fiind determinată de
realitatea socială, filosofia contribuie la formarea noilor idealuri și
valori spirituale. Filosofia este forma teoretică a cunoașterii sociale,
întemeiată pe principii raționale. Cu apariția filosofiei, se afirmă
tendința de a cunoaște temelia și esența lumii. Filosofia cuprinde idei
despre natura omului, soarta lui, scopurile vieții umane. De la
începuturile sale, filosofia nu doar evidențiază principiile inițiale, ci
încearcă să găsească dovezi argumentate ce justifică structura lumii.
În primele etape ale dezvoltării filosofiei, concluziile filosofilor care
abordează structura lumii, elementele ei prime, sunt contradictorii,
deseori se exclud reciproc [4, p. 25].
Existența lucrurilor materiale filosofii antichității o completează
cu elemente psihice; caracterizează subiectul pur. În calitate de
elemente primordiale ale existenței, sunt recunoscute: pământul,
apa, aerul, focul, atomii, ce se deosebesc prin însușiri concrete.
În filosofie, procesul cunoașterii este reprezentat ca un studiu al
cauzelor, al asemănării și deosebirii lucrurilor, a sistematizărilor și
generalizărilor, în care este elucidată esența, sursa și utilitatea
cunoștințelor și rezultatelor înregistrate. Practica este concepută ca
sursă a cunoștințelor și ca mijloc de validare a adevărului, conținut în
rezultatele cunoașterii [5, p. 62].
Filosofia se afirmă prin fundamentarea teoretică a etapelor,
metodelor, procedeelor de acumulare, prelucrare, sistematizare și
generalizare a cunoștințelor. Ambiguitatea noțiunii „dragoste de
înțelepciune” evocă concomitent o știință a adevărului și o practică a
moralei. Ambele componente: filosofia teoretică și filosofia practică,
participă la elaborarea și cultivarea concepției despre lume, fără de
197
care nu pot fi realizate obiectivele unor procese importante pentru
om, cum ar fi: socializarea, personalizarea, profesionalizarea,
autoafirmarea și autorealizarea potențialului personalității umane.
Viața omului reprezintă o temă importantă a filosofiei.
Interpretarea potențialului cognitiv și creativ al individualității
umane, descifrarea specificului ființei umane, descrierea
mecanismului transformării potențialului uman în actualitate – a fost
și rămâne un obiectiv prioritar al reflecției filosofice.
În perioada postbelică a secolului XX, omenirea se confruntă cu
mai multe probleme, soluționarea cărora nu poate fi amânată,
deoarece aria lor de influență cuprinde planeta, cu bogățiile ei
subterane și cu spațiul aerian. Modelul existențial dominant al lui
Homo economicus, orientat către consumul exagerat al resurselor
naturale, din necesitatea conservării vieții și a reproducerii condițiilor
ei, trebuie înlocuit cu Homo moralis. Personalitatea lui Homo moralis
este unica forță capabilă să restructureze sistemul axiologic, să
edifice o nouă ordine mondială, să conducă omenirea către un viitor,
către stabilitatea dinamică a sistemului ecologic global. Reieșind din
complexitatea problemelor cu care se confruntă societatea, filosofia
practică susține programele eticii profesionale, care vizează
elaborarea modelelor de comportament profesional. Intensificarea
tuturor contradicțiilor cu care se confruntă societatea
contemporană, este rezultatul multiplicării consecințelor negative
ale progresului tehnico-științific.
În calitatea sa de dragoste de înțelepciune, filosofia desemnează
nu doar știința, dar și căutarea fericirii. Astfel, în noțiunea de filosof
figurează două exigențe importante: „A filosofa înseamnă înainte de
toate a gândi singur, a realiza un travaliu critic al gândirii asupra ei însăși.
Filosofia desemnează un efect al reflexiei libere, o examinare a
lucrurilor însele, o critică a opiniei, adică a judecății lipsite de un
fundament riguros. Dar acest travaliu critic, este de asemenea un
exercițiu spiritual, un efort al omului de a se construi și de a se regăsi în
modul practic, pentru a-și conduce bine existența în prezent, o căutare
a unei vieți, care să stea sub semnul păcii și al dreptății” [6, p. 295].
198
 Actualmente, însușirea modurilor, stilurilor de filosofare este o
necesitate pe care omul trebuie să o conștientizeze în cazul când la
întrebarea lui Hamlet: A fi sau a nu fi, răspunde în favoarea lui „a fi”.
În condițiile existențiale ale omului contemporan, alegerea rațională a
lui „a fi” însemnă schimbare de atitudine, asumarea responsabilității
pentru toate consecințele actelor săvârșite. Pentru aceasta este
necesar a clarifica orizonturile lumii în care individul trăiește și
activează. Orizonturile lumii în care se afirmă personalitatea
individului sunt proiectate de reprezentările acestuia. Cu cât
cunoștințele individului sunt mai vaste, mai variate, cu atât și
reprezentările lui sunt mai cuprinzătoare. Reprezentările îi permit
individului să deosebească evidentul de neevident, figurile de fon care
ne sunt oferite de condițiile și posibilitățile existenței. În calitatea sa
de călăuză a vieții individului, sociumului, filosofia practică îl
orientează pe om. La rândul ei, orientarea omului contemporan nu
poate fi redusă la interpretare, la explicație, ea reprezintă o experiență
specifică a schimbării sinelui, incluzând cunoștințe și aptitudini,
sentimente și dorințe. Orientarea nu poate fi redusă la cunoaștere, la
concepția despre lume, la autoanaliză. Orientarea nu este o noțiune
cumulativă. Este vorba despre un fenomen corelat cu funcția
formativă a filosofiei, care desemnează procesul complex al
interacțiunii omului cu lumea” [6, p. 31]. Omul se orientează în lumea
schimbătoare care deschide unele posibilități și le ascunde pe altele.
Cu orientarea omului, a activității lui în diverse domenii, se ocupă mai
multe științe, înzestrate cu metode noi de cercetare. Acestea,
realizează calcule, prognoze, oferă sfaturi antreprenorilor,
recomandări pedagogilor, educatorilor. Astăzi, activează un număr
mare de experți în diverse domenii care definesc factorii ce
influențează dezvoltarea economică, tehnologică, informațională.
Prin multiple decizii se încearcă tactica influențării procesului
decizional la nivel individual, de grup și comunitar.
În ultimele două decenii în presă, în literatura de specialitate, în
materialele conferințelor științifice tot mai des se semnalează, cu ton
de alarmă, situația în privința filosofiei. O atenție sporită pentru
199
situația în care se află filosofia ca să nu rămână la nivel de reflex
inconștient se cere, ca și oricare alt fenomen, să fie analizată, pentru
a avea deplină conștiință de acest lucru și pentru a ne va ajuta să
întreprindem eforturi mai chibzuite ce țin de promovarea gândirii cu
adevărat filosofice.
Problema nu este de ordin regional și ar trebui s-o privim ca pe
o sarcină a timpurilor noastre legată de mari schimbări sociale.
Dezordinea în care uneori se vedea filosofia era observată de mulți
filosofi de prestigiu chiar în perioadele de înflorire a gândirii, însă se
spunea despre tendințele nedorite în curentele ei oficiale. De
exemplu, în 1995 a fost dată publicității lucrarea lui Radu Florian
„Eclipsa filosofiei” [7].
Filosofia este condamnată că n-a reușit să surprindă
complexitatea contradictorie a civilizației moderne, rămânând o
transpunere a stărilor subiective ale unui segment social. Bineînțeles
că orice sistem filosofic promovează interese, năzuințe ale unei părți
a societății și nu numai „stări subiective”, însă pe noi ne frământă
gândul că formarea capacităților de a cugeta în mod filosofic decurge
anevoios și nu prea ne „inundă” teoriile și concepțiile care să poată
să prevadă mersul social [7, p. 141].
Filosofia mai poate asigura și o raționalitate a activității noastre.
Situația creată are cauze atât obiective, cât și subiective și, deci, toți
cei care manifestă îngrijorare față de filosofie, să simtă și propria
raționalitate în procesul schimbărilor, ca să nu fie pe negândite.
Crizele și instabilitatea ne urmăresc la toate colțurile și precum
în psihica omului majoritatea proceselor rămân neluminate de
conștiință, așa și activitățile noastre au ecouri și consecințe
neașteptate, dar mai ales puțin dorite. Faptul că ne îngrijorează
starea actuală în care decurge formarea capacităților unor filosofi
care vor duce povara raționalității presupune existența unor
purtători deja formați ai gândirii.
Radu Florian, având în vedere situațiile de criză din istorie,
afirmă „conștiința este adesea un fluid lipsit de o articulare ideatică
și valorizatoare... „ Filosofia, ca nucleu al conștiinței sociale, ar trebui
200
să fie o conștiință critică a modernității, o tentativă deschisă spre
lume, dar în egală măsură și asupra spiritului, o conștiință
autoreflexivă, care să se refuze de narcisism, de propria sa adorație.
Pentru a ieși din starea, când filosofii nu se fac simțiți, este necesar
să ne adresăm la „grija de sine”, mai spune autorul.
M. Foucault compară ignoranța cu starea de boală. Adresarea la
filosofie, la tezaurul măreț al gândirii omenirii este calea tămăduirii.
Grija față de filosofie în multe aspecte se aseamănă „grijii de sine”,
care este un mediu spiritual în care se plămădește subiectul capabil
să folosească „îndemânarea” rațiunii, să nu rămână un simplu
cunoscător al filosofiilor.
Filosofia are mereu în viziunea sa menirea practică în sensul
vechi, aristotelic, de a modela individul, ea este o totalitate de
principii și deprinderi practice, pe care filosoful le oferă altora.
Evoluția spirituală este de așa natură, încât tot mai mult se practică
autorealizarea subiectului. Este, desigur, necesar să cunoaștem
filosofia, dar persoana învățătorului, treptat, este suplinită de
autorealizarea subiectului [8, p. 143]. Aici grija de sine nu trebuie să
fie închistată în activitatea în privința proprie, să nu devină scop în
sine. Ea trebuie să devină grijă și activitate pentru filosofie, să capete
aptitudini de a duce după sine propășirea socială și în special cea
spirituală, să facă ca Eul să se realizeze în spiritul lui social și în toată
plenitudinea sa [9, p. 66].
Nu filosofia s-a schimbat cel mai mult ci lumea asupra căreia s-
a îndreptat contemplația filosofică. Revoluțiile științifice și tehnice,
transformările sociale și mentale prin care a trecut societatea
treptat, au determinat o separare a filosofiei de știință și de religie.
Odată cu progresul, s-a ajuns la unele întrebări, fără răspuns, se
așteaptă iarăși un impuls, un om, care o să puie întrebării, să
cerceteze cauzele și să ofere o soluție adecvată la așa întrebări ca
dilema morală a automobilelor autoghidate, colonizarea
interplanetară, încălzirea globală sau poluarea mediului. [10, p. 515].
Aparent izolată în raport cu celelalte forme ale cunoașterii,
filosofia pare să nu mai reprezinte o nevoie a omului modern.
201
„Utilitatea” filosofiei este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Acest
fapt ne reprezintă imaginea reală, în ce dezastruoasă stare se află
societatea contemporană. Plină de așa boli ca: consumatorism,
iraționalism, poluare, pierderea de sine.
Filosofia însă, poate răspunde la diferite întrebări, clar, pe
înțeles, fără a recurge la metode de programare neurolingvistică,
manipulare, hipnoză, datorită metodelor de cercetare lui Descartes
ca exemplu, care împărțea o întrebare în mai multe segmente,
pentru a vedea tot spectrul problemei / ideii, a studia principiile,
proveniența acesteia și a o soluționa în mod logic și valid [10, p. 517].
Astăzi s-a recurs la aceea că omul tinde ca problemele lui să fie
rezolvate de la sine (apelând la psihologi, diverși specialiști, chiar și la
internet), omul refuză să gândească pe o parte. Aici și apare
necesitatea de a adresa întrebări pe de altă parte, nevoia de filosofie.
În urma celor elucidate, putem afirma cu certitudine că grație
filosofiei se poate ajunge la schimbarea concepției omului despre
lume, deoarece în cadrul rațiunii sale, formate de-a lungul timpului,
omul nu caută soluții, ci intenționează să anexeze alte teritorii, să
cunoască metode de control, de acaparare a teritoriilor și spațiilor,
de distrugere a celor ce au fost create odinioară, în schimbul
încercării soluționării situației în care omenirea a ajuns în prezent.
Filosofia în schimb vine să ne ajute, cu concepțiile și viziunile
sale, formate de sute și mii de ani, cu căile de schimbare ideologică a
concepțiilor și mentalității întregii societăți și nu doar a unui individ
în parte.
Filosofia securității umane se reliefează ca o un nou domeniul al
reflecției filosofice, având în calitate de bază investigația
interconexiunii dintre concepția securității umane și domeniul
filosofiei, a moralei, a bioeticii, abordate ca părți componente ale
unui sistemul ideatic complex și finit, precum și ca un sistem integru
distinct destinat reflecției filosofice asupra proceselor de asigurare a
securității umane conform principiilor etice, general-filosofice și
bioetice. Prin urmare, este important de realizat unitatea
conceptelor „securitate umană” și „filosofie”, reliefate în cadrul
202
proceselor sociale. Aceasta poate determina fundamentarea
premiselor pentru elaborarea bazei conceptual-teoretice a disciplinei
„Filosofia securității umane”.
Acest nou domeniu al filosofiei are ca bază analiza
componentelor comune din sfera filosofiei, teoriei moralei, bioeticii
și din cea a securității umane cu impact în cercetarea prin prisma
filosofiei și bioeticii a proceselor securitare și a rolului instituțiilor
sociale și politice implicate în asigurarea securității umane. Din altă
perspectivă, această disciplină nouă se concentrează pe studiul
socio-securitar al fenomenelor de promovare a bunăstării persoanei
umane prin metode de analiză a sociumului, a instituțiilor și
proceselor specifice acestuia, a structurii și contextului sociopolitic,
ceea ce determină reconceptualizarea domeniului securității umane
și rolului filosofiei și bioeticii în spațiul social. În vederea contribuției
substanțiale a acestui nou domeniu de cercetare filosofică la
progresul și implementarea cu succes a strategiei dezvoltării durabile
și supraviețuirii omenirii prin depășirea crizei globale în condiții de
securitate și bunăstare, accentul fundamental în Filosofia securității
umane trebuie pus pe cetățean ca element central, la fel ca și în
paradigma contemporană de securitate.

Referințe bibliografice:

1. Sprincean, S. Filosofia supraviețuirii: repere și perspective. În: Revista

de Filosofie, Sociologie și Științe politice [Chișinău], Nr. 3, 2019, p.
275-278.
2. Roșca, L. Filosofia. Ghidul afacerilor de succes. Manual. Chișinău:
Print-Caro, 2013. 447 p.
3. Sprincean, S. Unele incursiuni teoretice în studiul concepției
securității umane. În: Revista de Filosofie, Sociologie și Științe politice
[Chișinău], Nr. 2, 2016, p. 72-85.
4. Russ, J. Panorama Ideilor Filosofice. De la Platon la Contemporani.
Traducere de Margareta Gyursik. Timișoara: Editura Amacord, 2002.
294 p.
5. Sprincean, S. Teoria și filosofia politică: Concepții și personalități.
Compendiu. Chișinău: Universitatea Academiei de Științe a Moldovei
- Biotehdesign. 2014. 184 p.

203
6. Ralea, M. Explicarea omului / Scrieri. București: Edit. Minerva, 1972,
vol. I, 305 p.
7. Florian, R. Eclipsa filosofiei. Filosofia și crizele secolului XX. București,
Ed. Diogene, 1995. 255 p.
8. Filosofia în contextul științei contemporane / com. org.: Tudor
Dumitraș. Chișinău: ASEM, 2009. 268 p.
9. Sprincean, S. Procese politice, bioetice și globaliste în perspectiva
asigurării securității și progresului ființei umane. În: Filosofia și
perspectiva umană. / Materialele Conferinței Științifice consacrată
Zilei Mondiale a Filosofiei, 21 noiembrie 2013. Chișinău: AȘM -
Artpoligraf, 2014, p. 65-70.
10. Zastavnețchi, Al. Rolul filosofiei în viața omului și a societății.
Chișinău, 2020, p. 515.

204