Mircea Ciugudean, Anca Manolescu, Mircea Bodea, Laurenţiu Turic,

Nicolae Cojan, Costin Miron, Cosmin Popa, Aurel Filip, Iosif Hofmann,
Marius Neag, Andrei Câmpeanu, Dan Pitică, Dan Ştiurcă, Dan Claudiu,
Radu Belea, Francisc Koos, Mircea Mihaiu, Gheorghe Pristavu,
Andrei Vais, Paul Tuţu, Tudor Ziman

CULEGERE DE PROBLEME
DATE LA CONCURSUL NAŢIONAL STUDENŢESC
DE CIRCUITE INTEGRATE ANALOGICE
„TUDOR TĂNĂSESCU”

TIMIŞOARA 2006

1
 PREFAŢĂ
Concursul de Circuite Electronice Liniare, cum s-a numit la început, a demarat
la iniţiativa Facultăţii de Electronică din Bucureşti, în 1974. S-au organizat faze locale
şi apoi faze naţionale. Denumirea concursului a fost stabilită în memoria renumitului
profesor de circuite electronice şi electronică industrială din anii 1940-1961 – Tudor
Tănăsescu (1901-1961), absolvent al Scolii Politehnice din Bucureşti, cercetător de
renume, autorul primelor cărţi în domeniu din acele timpuri, membru corespondent al
Academiei Române. Incepând din anul 1990 disciplina concursului s-a denumit
Circuite Integrate Analogice. El s-a desfăşurat aproape fără întreruperi în perioada
1974-1990. Unele intreruperi au intervenit în anii următori din cauza lipsei fondurilor
de organizare. In total au avut loc 25 ediţii în 34 ani. Este deci un concurs tradiţional,
devenit chiar celebru în lumea învăţământului de electronică. Majoritatea secţiilor şi
apoi facultăţilor de electronică din ţară şi-au trimis aproape sistematic studenţi
concurenţi şi cadre didactice în Comisia concursului. In perioada 1974-1990
concursul a constat din probă scrisă, pentru toţi cei 15-20 candidaţi, şi probă practică,
pentru primii 5-6 candidaţi de la proba scrisă. In aceeaşi perioadă, concursul a fost
itinerant, ţinându-se pe rând în centrele mari: Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Din
1998 concursul se organizează numai la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii
din Bucureşti datorită posibilităţilor importante de sponsorizare pe care le are capitala,
plină de firme de profil, unele conduse de foşti studenţi participanţi la concurs.
Câştigarea unui premiu sau a unei menţiuni la acest concurs constituie un punct
de merit deosebit în CV-ul unui inginer electronist. Foarte mulţi dintre proiectanţii
actuali de circuite integrate s-au format încă din studenţie, prin pregătirea sistematică
asigurată de participarea la 3-4 ediţii consecutive ale concursului. Nivelul la care au
ajuns unii dintre studenţi în domeniul calculului circuitelor integrate analogice este
impresionant. Aceştia sunt cei mai căutaţi pentru meseria de proiectanţi de chipuri.
Dar concursul a mai avut un aport special şi anume, în pregătirea şi formarea
deosebită a dascălilor participanţi în Comisie, care pe durata a zeci de ani, au avut de
elaborat noi probleme şi de explicat echipelor lor problemele date la ediţiile
precedente. Fiecare membru în comisia de concurs a adunat sistematic problemele
date la faze locale şi naţionale, punând la dispoziţia noilor studenţi intraţi în echipe un
material extrem de bogat şi util în pregătirea profesională. Astfel, concursul a
contribuit la formarea de conferenţiari şi profesori cu deosebită experienţă de calcul.
Ideea realizării unei culegeri de probleme date la concurs este veche. Dar an de
an, operaţia de redactare devenea tot mai complexă şi mai dificilă deoarece
problemele şi soluţiile lor erau, până în ultimii ani, scrise de mână pentru evitarea
divulgării lor. Şi erau definitivate abia cu o oră înainte de intrare în concurs. Folosirea
studenţilor la redactarea materialelor pe calculator a dat doar rezultate parţiale. Era
într-adevăr foarte mult de lucru. M-au ajutat totuşi studenţii Paul Tuţu şi Tudor Ziman.
Devenind profesor consultant şi având mai mult timp liber, m-am hotărât să realizez
visul nostru de a pune la dispoziţia tuturor o culegere cu probleme selectate din cele
date în 25 ediţii ale concursului, şi am reuşit. Pentru mine, care am participat ca
membru în Comisie la peste 20 de ediţii (începând de la prima, 1974) şi ca preparator
al concurenţilor timişoreni la toate ediţiile, Concursul a constituit un adevărat
„forcing” în pregătire şi rămân îndatorat mult acestuia. In plus, m-am ales cu mulţi
prieteni de o viaţă, deosebiţi, dintre profesorii din comisie. Mulţumesc Facultăţii de
Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti pentru acest câştig nepreţuit.
prof.dr.ing. Mircea Aurel Ciugudean, Timişoara
Aştept observaţii şi completări pe adresa: mircea.ciugudean@etc.upt.ro

2
1979 Timişoara

Problema nr.3/1979
Schema din figură asigură la ieşire o tensiune continuă V0, proporţională cu
temperatura absolută a cipului în care este realizat circuitul.

Toate tranzistoarele npn se vor presupune identice, având h21E=h21e=β=100.

Tranzistorul T5 este de tip pnp-lateral multicolector cu colectoare identice având
β5=10. Se mai dau: β6=50, VBE1=VBE3=VBE4=500mV, kT/q=25,9mV la 300oK. Se pot
face neglijări uzuale.
Se cere :
3.1.Să se determine expresia literală a tensiunii V0 presupunând curentul de
emitor al tranzistorului T2 neglijabil faţă de curentul de emitor al tranzistorului
T8. Să se calculeze valoarea numerică a coeficientului de temperatură
ΔV0/ ΔT.
3.2.Să se explice rolul tranzistoarelor T5, T6.
3.3.Să se calculeze curenţii prin fiecare tranzistor la 300oK.
3.4.Să se calculeze tensiunea diferenţială între bazele tranzistoarelor T3 şi T4 la
300oK. Se presupune o valoare infinită pentru rezistenţa colector-bază (1/h22e).

Soluţie:

3.1. Tranzistoarele T3, T4, T5, T6, T7, T8 formează un amplificator care are un etaj
diferenţial cu sarcină activă (oglindă de curent) şi un etaj de ieşire. În baza lui T3 este
intrarea neinversoare iar în baza lui T4 este intrarea inversoare. Schema devine:

3
Dacă prin R6 se neglijează curentul lui T2 faţă de curentul lui T8 atunci ΔV este
obţinut prin divizarea lui V0 deci:
⎛ R ⎞
V 0 = ⎜⎜ 1 + 5 ⎟⎟ ΔV
⎝ R6 ⎠
Aproximând curenţii de colector ai tranzistorului T1 şi T2 cu relaţia:
VBE
kT
I C ≅ I E ≅ I EB0 e VT
cu VT =
q
IC I1
rezultă: V BE = VT ln şi ΔV = V BE1 − V BE2 = V T ln .
I EB0 I2
Neglijând tensiunea dintre intrările amplificatorului diferenţial A (se va verifica
această ipoteză la punctul 3.4.) rezultă:
I 1 R2
I 1 R1 = I 2 R2 → =
I 2 R1
şi cu aceasta :
kT ⎛ R ⎞ R
V0 = ⎜⎜ 1 + 5 ⎟⎟ ln 2
q ⎝ R6 ⎠ R1
deci V0 este direct proporţională cu T.
Valoarea numerică a coeficientului cu temperatura va fi:
ΔV 0 k⎛ R ⎞ R kT 1 ⎛ R ⎞ R
= ⎜⎜ 1 + 5 ⎟⎟ ln 2 = ⎜⎜ 1 + 5 ⎟⎟ ln 2 =
ΔT q⎝ R 6 ⎠ R1 q T⎝ R6 ⎠ R3
1 ⎛ 1980 ⎞ 3,19
= 25,9 ⋅ ⎜1 + ⎟ ln ≅ 10mV/ o K
300 ⎝ 20 ⎠ 1

4
 3.2. Tranzistoarele T5 şi T6 constituie o oglindă de curent ce serveşte drept sarcină
activă pentru etajul diferenţial cu T3 şi T4 şi permite conservarea întregii amplificări
diferenţiale în condiţiile în care ieşirea este nesimetrică (Se face deci simetrizarea
ieşirii). Schema se poate redesena. Se observă că la ieşire se obţine o variaţie dublă a
curentului.
Tranzistorul T6 este tranzistor „tampon” (pnp-substrat) care micşorează esenţial
nesimetria introdusă de suma curenţiilor de bază ai tranzistoarelor T5a şi T5b. Într-
adevăr, raportul curenţiilor de colector ai tranzistoarelor T3 şi T4 fără tranzistorul
β5 10
tampon ar fi : = ≅ 0,833 . Cu T6 raportul devine:
β 5 + 2 12
β5 β5 10
≅ = = 0 , 996
β5 +
2 β 5 + 0 . 004 10 . 04
1+ β6

(+) (-)

3.3. Neglijând curenţii de bază se

obţin următoarele valori:
V BE 1 0 ,5
2I3 = 2I4 = → I3 = I4 = = 50 μ A
R4 2 ⋅5
E − VBE 3 − VBE1 9 − 0,5 − 0,5
I1 + I 2 = = ≅ 66μA
R3 + R1 || R2 120 + 0,76
Din I 1 R1 = I 2 R 2 → I 1 = 3,19 I 2 → I 1 ≅ 50 μA, I 2 ≅ 16 μA
I3 + I4 100
I6 ≅ ≅ = 10 μA
β5 10
10μA
I 5 a ≅ I 3 , deoarece I B 6 = = 0,2 μA − neglijabil
50
ΔV0
I8 ≅
(
V 0 300 o K
=
) 300 ⋅
Δ T = 300 ⋅ 10 mV = 1,5 mA
R5 + R6 R5 + R6 2K
Se observă că I8>>I2 cum s-a admis în enunţ.
I B 7 ≅ 0,15μA este neglijabil faţă de I4.
3.4. Deoarece la 300oK se obţine V0=3[V], calculul tensiunii de intrare
diferenţiale a amplificatorului A (între bazele lui T3 şi T4) impică determinarea
amplificării de tensiune a amplificatorului A.
Un etaj diferenţial are circuitul echivalent format dintr-un etaj nesimetric (cu un
tranzistor) cu emitorul la masă. Sarcina lui din colector este foarte mare (rezistenţa de

5
 ieşire a tranzistorului din oglinda de curent 1/h22e s-a considerat din enunţ, infinită).
Rămâne rezistenţa de intrare a repetorului cu tranzistor compus Darlington T7-T8.
Amplificarea de tensiune a amplificatorului A va fi:

Δ V0 Δ I (R + R 6 ) Δ I 4 ⋅ β 7 ⋅ β 8 (R 5 + R 6 ) h 21e Δ I B 4 ⋅ β 7 ⋅ β 8 (R 5 + R 6 )
Au = = 8 5 = = =
Δ VB 4 Δ VB 4 Δ VB 4 Δ VB 4
Δ VB 4
h 21e β 7 ⋅ β 8 (R 5 + R 6 )
h 11e h
= = 21e β 7 ⋅ β 8 (R 5 + R 6 )
Δ VB 4 h 11e

şi folosind relaţia:
≅ h21e T → Au = 4 β 7 ⋅ β 8 (R5 + R6 ) =
VT V I
h11e ≅ h21e
IE IC VT
0,05
= −3
⋅ 100 ⋅ 100 ⋅ 2 = 3,87 ⋅ 10 4
25,9 ⋅ 10
Cu aceasta, tensiunea diferenţială de intrare este:
v 3V
vd = 0 = ≅ 0 , 078 mV
Au 3,87 ⋅ 10 4
Aceasta justifică presupunerea că tensiunea dintre colectoarele lui T3 şi T4 este
neglijabilă când s-a scris relaţia I1R1=I2R2.

Obs. În cazul cel mai defavorabil, când temperatura cipului atinge tjMAX
(125..1500C), deoarece :
VBE1
I3 = I4
R4
şi VBE1 scade, rezultă că I3 şi I4 scad faţă de valoarea considerată mai sus la 300oK.
Astfel, la tj=125oC → Tj=398oK, cu un coeficient de temperatură al tensiunii
VBE de cca -2mV/oC rezultă VBE1 = 0,5V − 98 ⋅ 2 ⋅10 −3 ≅ 0,3V şi
0,3
I3 = I4 = ⇒ 30μA .
2⋅5
Deoarece Au era proporţională cu I4 şi invers proporţională cu T (prin VT) iar V0
este proporţional cu T, rezultă:
398 398 I 4 (300 )
( ) (
v d 398 o K = v d 300 o K ⋅ ) ⋅ ⋅
300 300 I 4 (398 )
≅ 0, 23 mV

1980 Cluj Napoca

Problema Nr.1 (Propusă de şef lucr. M. Bodea, IP Bucureşti)

Schema din figură se utilizează pentru măsurarea temperaturii. Traductorul
utilizat este un termocuplu, TC (cupru – constantan) care furnizează la 0oC o tensiune
de 6,258mV, iar la 100oC o tensiune de 10,535mV. La un salt de temperatură
răspunsul termeocuplului este caracterizat de o constantă de timp τ0=1 sec.
Tranzistorul dual are o tensiune de offset de ±5mV, la 300oK.

6
 +15V

Rc Rc
220K 220K
+15V
AO Ideal

-15V
T1 T2
R4
R1
TC
eg R3
R2 10K

T3
1K

DZ
RE Uz=10,6V
100K

-15V

a. Să se indice intrarea inversoare şi neinversoare a AO.

b. Presupunând că temperatura variază prin salt de la 0oC la 100oC să se
determine R1, R2, R4 şi C astfel încât variaţia în timp a tensiunii de la ieşire să
fie caracterizată de o constantă de timp de 0,2 sec. iar creşterea totală a tesiunii
de ieşire să fie de 42,77mV.
c. Să se completeze schema cu elementele necesare astfel încât la o temperatură
θ = 0oC tensiunea de ieşire să se poată regla la valoarea zero.
d. Să se determine valoarea potenţiometrului P.
e. Presupunând că şi AO are tensiunea de offset de + 5mV şi că temperatura
măsurată este de 100oC să se determine valoarea absolută a erorii de măsurare
(se ia V0=0 la 0oC şi UBE=0,6V la generatorul de curent constant).

Soluţie
a. Reacţia care se realizează prin R4 trebuie să fie negativă. Rezultă că intrarea
AO legată la colectorul lui T2 este neinversoare (T2 defazează cu 180o deci în bucla de
RN ϕ ⇒ 180 o ). Deci colectorul lui T1 e conectat la intrarea (-) a AO, iar colectorul lui
T2 la intrarea (+) a AO.

7
 b. Deoarece răspunsul termocuplului la un salt treaptă Δθ (transformata
Δθ
Laplace pentru Δθ ⇒ ) este:
s
kΔθ
e g (s ) = , unde
s (1 + sτ 0 )
10 , 535 mV − 6 , 258 mV
k = o
= 42 , 77 μ V / o C
100 C
este sensibilitatea acestuia, tensiunea de la ieşire este dată de expresia:
kΔθ R2 1 + sR1C1 ⎛ R4 ⎞
e g (s ) = ⋅ ⋅ ⎜1 + ⎟
s (1 + sτ 0 ) R1 + R2 R1 R2 ⎜⎝ R3 ⎟⎠
1+ s
R1 + R2
kΔθ
unde: - este funcţia de transfer a termocuplului
s (1 + sτ 0 )
R2 1 + sR1C1
- ⋅ este
R1 + R2 R1 R2
1+ s
R1 + R2
funcţia de transfer a circuitului: Dacă
R2
G0 =
R1 + R2
1 + jωCR1
G ( jω ) = G 0 ⇒
1 + jωC (R1 || R2 )
1 + sCR1
⇒ G (s ) = G 0
1 + sC (R1 || R2 )
R4
- ( 1+ ) este amplificarea de tensiune a amplificatorului format din etajul
R3
diferenţial cu T1, T2 şi AO, care se poate considera ca un amplificator operaţional unic
(după comasare) cu intrarea din baza lui T2 - inversoare şi cea din baza lui T1 –
neinversoare. Deci amplificarea pentru tensiunea de la intrarea neinversoare va fi
1+R4/R3 .
• Pentru ca variaţia tensiunii de ieşire să fie caracterizată de o constantă de timp
este necesar să se simplifice (1 + sR1C ) cu (1 + sτ 0 ) şi să rămână doar expresia
1 + sC (R 1 || R 2 ) . Deci :
⎧ R1C = τ 0 = 1sec
⎪
⎨ R1 R2
⎪ R + R C = 0,2 sec
⎩ 1 2

1
adică, o constantă de timp dată de unicul factor de forma: .
1 + sT
Rezultă din cele două ecuaţii:
R1 = 4R2
Pentru a compensa efectul curenţiilor de polarizare ai tranzistoarelor T1 şi
T2 se alege:
R 2 = R 3 ≅ 10 k Ω

8
(poate fi adoptată astfel deoarece R1>R2 şi R4>R3)
Valoarea condensatorului C rezultă :
τ 1
C= 0 = = 25μF .
R1 4 ⋅ 10 4
• În regim staţionar (după regimul trazitoriu iniţial) tensiunea de ieşire devine:
R2 ⎛ R4 ⎞
ΔU e = kΔθ ⎜1 + ⎟
R1 + R2 ⎜⎝ R3 ⎟⎠
1 ⎛ R4 ⎞
42,77 = 42,77 ⋅ 10 −3 ⋅ 100 ⎜1 + ⎟
1 + 4 ⎜⎝ R3 ⎟⎠
⇒ R4 = 49 R3 = 490kΩ
c. O soluţie posibilă este următoarea:
+15V
necesar 1,27mV pt. echilibare (max 3mV)
20k

R4

10k R3 +1,25mV
10k

10 Ohm AO echivalent Ue=0V la 0 grd

C (T dual + AO)

R1

TC R2
6,258 mV la 0 grd C 6,258/5=1,25mV
eg

d. Potenţiometrul P serveşte pentru anularea efectului tensiunii de offset a

tranzistorului dual (echilibrarea).
Un dezechilibru de 5mV între tensiunile emitor – bază a două tranzistoare de
arie egală, este echivalent la 300oK cu un dezechilibru în curenţi de aproximativ
I I 5mV 5mV I
ΔU BE = U T ln C1 → ln 1 = ≈ ⇒ 1 ≅ 1,22.
IC2 I2 kt 25mV I2
q
Prin urmare:
RC + P
= 1,22
RC
şi rezultă: P = 0,22 RC = 0,22 ⋅ 220 ≈ 48kΩ .
Mai sus, ΔU BE s-a dedus din relaţiile curenţiilor prin joncţiunea pn ideală.:
U BE 1 U BE 2

I E 1 ≅ I EB 0 ⋅ e UT
, I E 2 ≅ I EB 0 ⋅ e UT

9
 I E1
U EB 1 = U T ln
I EB 0 ⎛ I I ⎞
⇒ Δ U BE = U BE 1 − U BE 2 = U T ⎜⎜ ln E 1 − ln E 2 ⎟⎟
IE2 ⎝ I EB 0 I EB 0 ⎠
U EB 2 = U T ln
I EB 0
e. Tensiunea echivalentă de la intrarea diferenţială a etajului diferenţial,
corespunzătoare tensiunii de offset U0 a amplificatorului operaţional, este :
U
U iech = 0 cu Add =gmRC – amplificarea diferenţială
Add
unde gm este panta (conductanţa mutuală sau transconductanţa) tranzistorului.
⎧ h 21 e ⋅ R C
⎪ A dd = h → P poate fi la un capat in cazul cel mai defavorabi l
⎪ 11 e
⎨
⎪ h = h U T → h 21 e = I E
⎪⎩ 11 e 21 e
IE h 11 e U T
Dar la generatorul de curent constant:
(U − U BE ) RE = 10,6 − 0,6 0,1
I E1, 2 = z = = 0,05mA .
2 100k ⋅ 2 2
0,05 ⋅ 10 −3
şi Add = −3
⋅ 220 ⋅ 10 3 = 440 (la T j = 300 o K )
25 ⋅ 10
5mV
U iech= ± = ±11,35μV
440
la intrarea simetrică dar în cazul cel mai defavorabil se poate considera aplicată toată
la o intrare faţă de cealaltă legată la masă.
Această tensiune este corespunzătoare unei erori Δθ ech , obţinută prin regula de
trei simplă:
U iech .......... .......... .... Δ θ ech
U iech ⋅ 100 11,35 ⋅ 100
R2 → Δ θ ech = = ≈ 1,32 o C unde
k ⋅ Δθ ⋅ ..... 100 o C R2 1
R1 + R 2 K⋅Δ 42 ,77 ⋅ 100 ⋅
R1 + R 2 1+ 4
∆θ=100oC iar termenul unde intervine este tensiunea dată de termocuplu la intrarea
nesimetrică.

1981 Bucureşti

Problema nr.1/1981 (Propusă de şef lucr. M. Bodea, IP Bucureşti)

Se dă schema din figură în care toate tranzistoarele npn sunt identice; la fel şi
tranzistoarele pnp. Tensiunea bază – emitor se va considera constantă, independentă
de tipul tranzistorului: |VBE|=0,7V, temperatura de lucru este de 300oK.

10
 Presupunând situaţia ideală cu β n → ∞ , să se determine:
a. Valoarea rezistenţei R astfel încât valoarea de curent continuu, V0, a
tensiunii de la ieşire să fie de 4V.
b. Expresia câştigului în tensiune, de semnal mic, a=vo/vi în funcţie de valorea
rezistenţei variabile P. Se vor calcula valoarea maximă şi minimă a
câştigului.
c. Presupunând β n = 100 şi β p = 2 să se determine cu cât se schimbă valoarea
tensiunii de curent continuu de la ieşire atunci când rezistenţa variabilă P se
modifică de la zero la valorea sa maximă.

Soluţie
a. Între curentul de emitor al tranzistorului Q3, iE3 , şi curentul de emitor al
tranzistorului Q4 există relaţia:
⎛ 2 ⎞⎟ i E 4 βp + 2 1
i C 3 = ⎜1 + ⋅ ⇒ i E3 ≅ ⋅ ⋅ iE4 .
⎜ β ⎟ β +1 β β
⎝ p ⎠ n p n

Dacă β n → ∞, i E 3 → 0 astfel că prin rezistenţa R curge un curent constant:

E − VBE
iR =
R
care este scos din nodul corespunzător colectorului tranzistorului Q1. În plus
potenţialul colectorului tranzistorului Q1, VC1 , este constant:
VC1 = E − VBE .
Tranzistoarele Q1, Q2 fiind identice curenţii lor de colector sunt egali:
I C1 = I C 2 = I 0 .
Ţinând cont de observaţiile anterioare componenta de curent continuu V0 a
tensiunii de la ieşire, rezultă pe bucla ce include cele trei rezistoare şi pe V0:

11
 ⎛ R ⎞
V0 = − RC I C 2 + RC (I C1 + i R ) + (E − VBE ) = (E − VBE ) ⋅ ⎜1 + C ⎟ cu I C1 = I C 2 .
⎝ R ⎠
Această relaţie exprimă un rezultat important: tensiunea V0 nu depinde de
curentul static care parcurge tranzistoarele Q1 şi Q2 deci nu depinde de valoarea
rezistenţei variabile P.
Prin înlocuirea valorilor numerice în relaţia anterioară se obţine:
⎛ 0 ,5 ⎞
4 = (2,7 − 0,7 )⎜ 1 + ⎟
⎝ R ⎠
de unde: R = 0,5kΩ .
b. Pentru o valoare fixată a curentului de colector al tranzistorului Q7, iC7, ca
urmare a acţiunii generatorului Vi curenţii prin tranzistoarele Q1, Q2 se
dezechilibrează.Suma curenţilor care este egală cu IC7=ct. Deci dacă unul creşte
⎧ I c1 = I 0 + ic
celălalt scade. ⎨
⎩ I c 2 = I 0 − ic
Tensiunea de la ieşire va avea valoarea (pe traseul RC, RC, R):
Vo = − RC (I 0 − ic ) + RC (I 0 + ic + i R ) + (E − V BE ) =
⎛ R ⎞
= (E − VBE )⎜1 + C ⎟ + 2 RC ic = V0 + vo
⎝ R ⎠
Deci :
vo = 2 Rc ic ;
se observă că, deşi ieşirea este asimetrică, circuitul conservă valoarea integrală a
câştigului diferenţial.
Rezultatul anterior se obţine imediat, dacă se consideră schema echivalentă
pentru modul diferenţial al etajului Q1, Q2, dată în figura de mai jos (pentru obţinerea
acestei scheme s-a ţinut cont că în colectorul tranzistorului Q1 se află o sursă de
tensiunea constantă, cu Re=0, şi că emitorul tranzistorului Q7 se comportă ca o sursă
de curent).
Deoarece semnalul vi se împarte în mod egal pe joncţiunile bază-emitor ale
tranzistoarelor Q1, Q2:
1
ie = ⋅ g m ⋅ v i ,
2
1
2 ⋅ R ⋅ C ⋅ ⋅ g m ⋅ vi
v 2 RC ⋅ ic 2
rezultând : a= o = = = g m RC .
vi vi vi

ceea ce era de aşteptat (amplificarea pentru un tranzistor în conexiune EC).

Transconductanţa gm depinde de curentul de colector din punctul static de funcţionare
(cu IC1=IC2≈IC7/2):

gm =
q IC7
⋅ =
−
q V − V BE( )
kT 2 kT 2(R P + P )
Ţinând cont de această relaţie, se obţine în final pentru câştigul vo/vi expresia:
a=
vo
=
vi kT
q
(
V − − V BE
RC
)
2(R P + P )
=
15 − 0,7
⋅
0,5
=
137 ,5
0,026 2(3 + P ) 3 + P
unde P se exprimă în kΩ.

12
 ,

Valoarea maximă a câştigului (P=0) este de 45,8 iar valoarea minimă (P=25kΩ)
de 4,91.
c. Următoarele relaţii sunt evidente:
⎛ E − VBE ⎞
V0' = − RC I C 2 + RC ⎜ I C1 + − I E 3 ⎟ + (E − VBE )
⎝ R ⎠
,
βp + 2 1
I E3 = ⋅ I E 4 = γ ⋅ I E$
βp βn
(s-a notat (β P + 2 ) (β p β n ) = γ ).
E − VBE
I E 4 = I C 2 + I C1 + − γ ⋅ I E4
R
βn βn (V −
− VBE )
I C1 + I C 2 = ⋅
βn +1 βn + 2 RP + P
144 424 44 3
I E1 + I E 2 = I C 7
Se obţine după unele calcule simple:
⎡ RC
V = (E − V BE )⎢1 + ⋅
1 ⎤ γ β n2 V − − V BE ( )
⎥ − RC γ + 1 ⋅ (β + 1)(β + 2 ) ⋅ R + P
'

+ γ
O
⎣ R 1 ⎦ n n P
Variaţia tensiunii de la ieşire, faţă de valoarea care rezultă în modelul idealizat
cu (β n → ∞ ) este:
ΔV0 = V0 − V0'
sau:

ΔV0 =
γ ⎡
⎢(E − VBE )
1+ γ ⎣
RC
+
β n2 RC
R (β n + 1)(β n + 2 ) RP + P
⎤
V − − VBE ⎥ . ( )
⎦
Prin înlocuirea valorilor numerice se găseşte:

13
 0,02 ⎡ 0,5 100 2 0,5 ⎤ 0,136
ΔV 0 = ⎢ (2, 7 − 0, 7 ) + ⋅ ⋅ (15 − 0,7 )⎥ = 0,039 +
1 + 0,02 ⎣ 0,5 101 ⋅ 102 3 + P ⎦ 3+ P
unde ΔV0 se exprimă în V, iar P în kΩ.
Pentru P=0 se obţine:
ΔV0 max = 0,084V , V0' max = 3,916V .
Pentru P=25kΩ se obţine:
Δ V 0 max = 0 ,044 V , V 0' max = 3,956 V .

1982 Bucureşti

Problema nr.1/1982 ( propusă de ing. A. Vais - CCSITS )

Se dă schema de amplificator din figură. Pentru tranzistoare se vor lua datele:
β npn = 200, β pnp = 100, VBE (on ) = 0,7V , rb = 0, ro = ∞ . Să se calculeze câştigul
A = v0 vi , câştigul pe buclă şi rezistenţele de intrare şi ieşire la joasă frecvenţă, în
cazul în care componenta de curent continuu a semnalului de la intrare este nulă.
Soluţie:

Se determină curenţii de colector ai tranzistoarelor T1 şi T2:

VBE (on )3 0,7
I C1 = I C 2 = = = 0,56mA .
RC 1,25
Aranjamentul de c.c. echilibrat al perechii diferenţiale T1, T2 conduce la un
potenţial de c.c. de ieşire nul (V0=0V) în codniţiile din eneunţul problemei (potenţial
6V
de c.c. nul pe baza T1). Rezultă curentul de colector al lui T3: I C 3 = = 1mA .
6k
Se calculează parametrii de semnal mic:

14
 I C 1 0,56 ⋅ 10 −3 A mA
g m1 = g m 2 = = −3
= 21,54
VT 26 ⋅ 10 V V
IC3 10 − 3 A mA
g m3 = = −3
= 38 , 46
VT 26 ⋅ 10 V V
β npn 200
rπ 1 = rπ 2 = = = 9, 28 kΩ
g m1 21,54
β pnp 100
rπ 3 = = = 2,6 k Ω
g m3 38 , 46

Pentru calculul câştiguli în tensiune v0/vi se foloseşte circuitul echivalent de

curent alternativ al amplificatorului cu reacţie. Introducând pe T2 în reţeaua de reacţie
se calculează în continuare parametrii de cuadripol h (reacţie serie – şunt).

Rezistenţa de intrare a cuadripolului de reacţie, h11f , este dată practic de

impedanţa nodului de emitor al tranzistorului T2 în condiţiile în care v2=0:
⎛ 1 R || R2 ⎞
h11 f = R E || ⎜⎜ + 1 ⎟⎟ ≅ 5 || 0,05 ≅ 0,05kΩ .
⎝ g m2 β2 ⎠
Rezistenţa de ieşire a reţelei de reacţie, 1/h22f, se calculează în condiţii de gol la
intrarea sa. Neglijând contribuţia rezistenţei echivalente din baza tranzistorului T2
(mult mai mare decât rezistenţa R1) se obţine:
1
= R3 || (R 2 + R1 ) = 6 || 11 = 3,89 kΩ .
h22 f

15
 Factorul de reacţie f, (h12f), se determină calculând raportul dintre tensiunea din
baza tranzistorului T2 şi respectiv tensiunea de ieşire v0. În condiţii de gol la intrarea
cuadripolului de reacţie tranzistorul T2 repetă practic pe RE semnalul din bază.
Rezultă:
R1 1
f = h12 f = = ≅ 0,09 .
R1 + R 2 1 + 10
În continuare se desface reţeaua de reacţie (neglijându-se parametrul de transfer
în curent al cuadripolului de reacţie) şi se desenază circuitul echivalent de semnal mic
fără reacţie, obţinut pentru amplificator.

fv0

v0
v

Plasând generatorul de tensiune de reacţie, fv0, în baza lui T1 , se calculează

parametrii de semnal mic Ri1, Gm1 ai tranzistorului T1 cu reacţie negativă locală în
emitor:
g m1 mA
Gm1 = = 10,37
1 + g m1 h11 f V .
Ri1 = rπ 1 (1 + g m1h11 f ) = 19,3kΩ
Pentru circuitul echivalent de mai sus se scriu relaţiile:
⎧ 1
⎪ v 0 = − g m 3 v 3 = − 38 , 46 ⋅ 3,89 ⋅ v 3 = − 149 ⋅ v 3
h 22 f
⎪⎪
⎨ v 3 = − G m1 ⋅ v1 (R C || rπ 3 ) = − 10 ,37 ⋅ (1, 25 || 2 ,6 ) ⋅ v1 = − 8,75 ⋅ v 1 .
⎪ v = v − fv
⎪ 1 i 0
⎪⎩
Rezolvând acest sistem se obţine:
v 0 = (− 149 ) ⋅ (− 8,75 ) ⋅ (v i − fv 0 ) = − 1,3 ⋅ 10 3 (v i − fv 0 )
1 442 4 43
a
sau:
v0 1, 3 ⋅ 10 3
= ≅ 11 ,1 .
vi 1 + 1, 3 ⋅ 10 3 ⋅ 0 , 09
Cu acesta rezultă şi câştigul pe buclă:
T = 1,3·103·0,09 =117
Valorile rezistenţelor de intrare şi ieşire sunt:

16
 R i = Ri1 (1 + T ) = 19 ,3 ⋅ 118 = 2,28 M Ω
1 h22 f 3,89 .
R0 = = kΩ = 33Ω
1+ T 118

Obs! Alte notaţii ce pot fi folosite: β pentru f, βA pentru T, h11e pentru rπ,
h211e/h11e pentru gm.

Problema Nr.3/1982 (Propusă de conf. M. Ciugudean, IP Timişoara)

Pentru oscilatorul pe frecvenţa fixă f0=15,9kHz, cu AO ideal, din figură se cer:

Ll

a.) tipul oscilatorului, rolul diodelor, potenţiometrul static de la ieşirea

condensatorului C3
b.) să se dimensioneze rezistenţele R1 şi R3 fiind date:
- două puncte apropiate ale caracteristicilor diodelor:
i 60 70 μA
uD 0,60 0,62 V
uZ 3,60 3,68 V
- factorul de calitate al circuitului oscilant LC în gol: Q0=40
- priza bobinei este la 2/3 din totalul de spire (faţă de capătul de jos),
L=1mH, L1=L12
- valoarea efectivă a tensiunii de la ieşirea oscilatorului Uieş=6V
- rezistenţa echivalentă a diodei rezultante (pentru ambele semi-
perioade) se determină cu relaţia: Rd ech = Q(2rd − ω0 L )
considerată în paralel cu circuitul oscilant, unde: Q – este factorul de
calitate efectiv al circuitului oscilant în lipsa diodei iar rd – este
rezistenţa dinamică a diodei rezultante în punctul atins la vârful
tensiunii de pe circuitul oscilant.
c.) să se dimensioneze condesatorul C3
d.) dacă amplificatorul este de tip ROB709, ce corecţie trebuie folosită şi ce
rezistenţă de sarcină R3min se poate conecta pentru a se obţine excursia
maximă necesară la ieşire.

17
Soluţie
a.) Oscilatorul este de tip LC în punte (corect şi: cu două bucle de reacţie).
Deoarece în c.c. intrarea neinversoare a AO este la masă, U ies static ≅ 0 . Diodele au
rolul de a realiza o diodă echivalentă compensată termic în cotul caracteristicii (D2
este de fapt o diodă de tensiune UZ>5,5V dar în cot are tensiune mai mică) ce
limitează amplitudinea oscilaţiilor.
DZ are şi rolul de a permite a se lucra pe circuitul oscilator cu tensiuni de ordinul
volţilor iar D permite permite acest lucru blocând ramura pentru semiperioada când
DZ este polarizată direct.
C3 este un condensator de cuplaj (de separare) pentru ca tensiunea statică de
ieşire să poată rămâne pe 0V.
b.) Punctul de funcţionare la vârful tensiunii pe circuitul oscilant se alege la
mijlocul intervalului dat. Caracteristica diodei rezultante este :
i 60 70 μA
u 4,20 4,30 V
Δu 0,1V
deci rd ≅ = = 10 kΩ .
Δi 0,001mA
Din factorul de calitate al circuitului LC rezultă rezistenţa de pierderi în serie cu
bobina:
ω0 L 10 5 ⋅ 10 −3 100
R ps = = = = 2,5Ω .
Q0 40 40
Din locul stabilit pentru priză:
2
⎛2⎞
L1 = L⎜ ⎟ = 0,445mH ; L12 = L1 = 0,445mH
⎝3⎠
şi factorul de conectare (de priză):
L1 + L12
k≅ = 0,89 si k 2 = 0,792
L
Tensiunea la priză va fi : u pm = k ⋅ u com = 0,89 ⋅ 4,25 = 3,78V . (cu ucom –
amplitudinea tensiunii pe circuitul oscilant, uDm=4,25V).
u ies = 2 ⋅ U ies = 2 ⋅ 6 = 8, 47 V .
Factorul de reacţie pentru intrarea neinversoare (reacţie pozitivă) este:
u pm 3,78
β+ = = = 0,446
uies 8,47
iar amplificarea pentru aceiaşi intrarea:
1 1 R
Au + = = = 2,243 = 1 + 1 .
β+ 0,446 R2
R1
Rezultă : = 1,243 → R1 ≅ 2,5kΩ .
R2
Rezistenţa vazută la priza a circuitului oscilant cu diodă :
Rech = k 2 (Z io || Rd ech )

18
 (ω0 L )2 10 4
cu: Zr = = = 4kΩ (impedanţa proprie la rezonanţă).
0
R pS 2,5
Mai avem relaţiile:
Rech
β+ = = 0,446
Rech + R3
şi rezistenţa de pierderi serie totală a circuitului oscilant fără diodă:
(ω0 L )
R ps ef ≅ R ps + k2
R3
(ω0 L )2
Z ref = .
R ps ef
⎛ 2r ⎞
Rd ech = Q(2 ⋅ rd − ω0 L ) ≅ Z ref ⎜⎜ d − 1⎟⎟
⎝ ω0 L ⎠
Din aceste ecuaţii se poate obţine R3. Pentru a se evita un sistem cu multe ecuaţii
se poate face o aproximare succesivă simplă, considerând că Rd ech >> Z r0 .
Astfel:
Rech ≅ k 2 Z r = 0,792 ⋅ 4 = 3,17 kΩ
0

Rech
= 0,446 → R3 = 3,94 kΩ
Rech + R3

R ps ef = R ps +
(ω 0 L )2 k 2 10 4
= 2,5 + ⋅ 0,792 = 2,5 + 1,95 = 4,45Ω
R ps ef 3940
(ω 0 L )2 10 4
Z ref = = = 2,25kΩ
R ps ef 4,45
⎛ 2rd ⎞ ⎛ 2 ⋅ 10 4 ⎞
Rd ech ⎜
= Z ref ⎜ − 1⎟ = 2,25⎜⎜
⎟ − 1 ⎟⎟ = 2,25 ⋅ 199 = 448kΩ
ω
⎝ 0 L ⎠ ⎝ 10 2
⎠
care se vede ca este >>Zro. O aproximare în continuare nu este absolut necesară. Ea
conduce spre o valoare R3 ≅ 3,9kΩ , apropiată de prima obţinută mai sus.
c.) Reactanţa lui C3 trebuie să fie neglijabilă în raport cu suma rezistenţelor din
faţa şi spatele lui. În dreapta apare Ries AO ≈ 0 , deci:
1 1 1
<< R 3 + R ech → C 3 >> = 5 ≅ 1,3 ⋅ 10 −9
ω0C3 ω 0 (R 3 + R ech ) 10 (3,9 + 3,17 )10 3

Trebuie deci C3>>1,3nF, de exemplu ≥ 100nF .

d.) Corecţia se alege după amplificarea cu reacţie negativă
R1
Au − = = 1, 243 care este <10 şi pentru a fi acoperitoare se alege, din tabelul dat în
R2
catalog, corecţia pentru Au − = 1 .

19
 Excursia uies max = 2 ⋅ U ies ≅ 8,5V . La aceasta, din caracteristica de catalog:
Rs tot min ≅ 0,8k = (R3 + Rech ) || ( R1 + R2 ) || Rs min ⇒ Rs min ≅ 1,1kΩ .
14243 1424 3
≈ 7k 4,5k

Bucureşti 1983

Problema nr.1/1983 (Propusă de ing.M.Vais, şef lucr. M.Bodea, conf.G.Ştefan )

În figură este reprezenată schema unui amplificator în clasă B, de nivel şi putere
mică, utilizat într-o proteză auditivă, alimentată de la o baterie.
Componentele notate cu * sunt identice cu corespondentele lor.
Se cunosc: β npn = 100, β pnp = 10, ro pnp ,npn = ∞ , gm=38,5·IC.

a. Să se determine ce valoare trebuie să aibă rezistenţa R14 astfel încât tensiunile

bază – emitor Vx, Vx* ale tranzistoarelor Q4, Q4* să nu se modifice în cazul unei
variaţii mici ΔVCC a suresei de alimentare.
b. Să se determine valoarea câştigului în tensiune vo/vi (toate capacităţiile se
presupun scurtcircuitate)
c. De ce trebuie realizată condiţia de la punctul a.?

Soluţia I
Se calculează parametrii de semnal mic ai tranzistoarelor Q1, Q2, Q3, Q4:

20
 ⎧ g m1 = 0,358 mA / V ⎧rπ 1 = 260 kΩ
⎪ g = 0,019 mA / V ⎪r = 520 kΩ
⎪ m2 UT ⎪ π2
g m = 38,5 I C [ mA / V ] ⇒ ⎨ ; rπ ≅ h21e ⇒ ⎨
{
⎪ g m 3 = 1,92 mA / V IC
β ⎪rπ 3 = 52 kΩ
⎪⎩ g m 4 = 5,77 mA / V ⎪⎩rπ 4 = 17,33kΩ

a. Se desenează circuitul echivalent pe mod comun, (pentru semnal comun – R14

se dublează ca la amplificatorul diferenţial) ca în figura de mai jos (tranzistorul Q4 nu
se mai reprezintă pentru că intervine doar prin rezistenţa lui de intrare relativ mare).

Se notează curentii de semnal pe schemă cu i şi β3i unde :

i ≅ g m 1 v be 1 .
Curentul din colectorul lui Q2 rezultă egal cu curentul i deoarece rezistenţa de intrare
rπ2 a lui Q2 este de 520kΩ, apare în paralel cu suma rezistenţelor R3 şi R4║R11 care
este de 52 kΩ (de 10 ori mai mică), curentul de bază a lui Q2 este deci i/10 iar factorul
β2 este de 10. Se vede că ic1≈ic2 .
Se scriu acum următoarele relaţii:
Δ VCC ≅ R 10 ⋅ β 3 ⋅ g m 1 ⋅ v be 1 + v be 1 + 2 ⋅ R 14 ⋅ β 3 ⋅ g m 1 ⋅ v be 1
(căderea de tensiune pe R1+R9 este neglijabilă deoarece curentul prin aceasta este
foarte mic). De asemenea, în această sumă se poate neglija termenul vbe faţă de cei ce
includ pe β3. Apoi:
v x ≅ Δ VCC − (R 8 + R 10 ) ⋅ β 3 ⋅ g m 1 ⋅ v be 1 .
Rezultă, rezolvând sistemul de mai sus:
vx 2 ⋅ R14 − R8
≅ .
ΔVCC 2 ⋅ R14 + R10
1
Prin urmare, impunând vx=0 : R14 = R8 = 0,85kΩ .
2
b. Se desenează circuitul echivalent pentru semnal diferenţial ca în figura de mai jos.
Se desface aici cuadripolul de reacţie prin încărcarea intrării şi ieşirii
amplificatorului cu rezistenţele (aici aproximate) ce rezultă la scurtcircuitarea
alternativă a nodurilor de ieşire şi de intrare la masă precum şi prin introducerea

21
sursei de curent de reacţie (metoda Gray). Se obţine schema de calcul din cea de a
doua figură. Aici sursa de curent de reacţie fvo are factorul de reacţie:
R4 1
vo ⋅
i R + R 11 R3 R4 2 ,8
f = rsc ≅ 4 = = ≅ 3 ⋅ 10 − 3 mA / V
vo vo R 3 (R 4 + R 11 ) 50 ⋅ 19 ,8

7,73k

Pe acest circuit se scriu următoarele ecuaţii (impedanţa de intrare a

tranzistorului Q2 practic nu contează):
vo = g m 4 ⋅ vbe 4
(
vbe 4 = g m 3 ⋅ vbe3 ⋅ R8' || rπ 4 )
vbe 3 = g m 2 ⋅ vbe 2 ⋅ rπ 3
⎛ ⎞
⎜ ⎟
vbe 2 = ⎜ g m1 ⋅ vi − 01
,2
003
3 ⋅ v o ⎟
⎜ ⎟
⎝ f ⎠
vo
Rezolvând sistemul rezultă amplificarea de tensiune cu reacţie: ≅ 115 .
vi

22
 c. Stabilizarea punctului static al tranzistoarelor Q4, Q4*; menţinerea curentului
de alimentare static la o valoare constantă; atenuarea semnalelor de joasă frecvenţă de
tip comun. Distorsiuni independente de tensiunea de alimentare.

Soluţia a II-a
a. Circuitul echivalent de mod comun se poate reprezenta ca în figură :

R1+R8

în care Qe echivalează pe Q1, Q2, Q3. Impedanţa foarte mare din baza tranzistorului
echivalent Qe conduce la:
R8
Δ V A = Δ V B ≅ Δ VC ≅ Δ VCC , Δ VA − Δ V x = Δ VC ⋅
2 ⋅ R 14
.
⎛ R8 ⎞ Δ Vx R8
Δ V x = Δ VC ⋅ ⎜⎜ 1 − ⎟⎟ , =1−
⎝ 2 ⋅ R 14 ⎠ Δ VCC 2 ⋅ R 14
Prin urmare condiţia de potenţial Vx=const sau ∆Vx/∆VCC=0 conduce la:
R8 = 2 ⋅ R14 , R14 = 0,85kΩ
b. Circuitul echivalent pe mod diferenţial se poate reprezenta ca în figură

în care Qe’ este tranzistorul echivalent cu Q2, Q3, Q4 ,având următorii parametrii:

23
 R 8 + R 10 R 9
β e' = β 2 ⋅ β 3 ⋅ β 4 ⋅ ≅ 0 ,3 × 10 5 ,
(R 8 + R 10 R 9 ) + rπ 4
unde fracţia reprezintă divizarea de curent în colectorul lui Q3,
şi rπe’= rπ2=520kΩ
’
Tranzistorul Qe se află într-o buclă de reacţie paralel-paralel. Amplificatorul cu
reacţie tip transinpedanţă este comandat de un generator de curent comandat în
tensiune (tranzistorul Q1).
Prin urmare:
R4 1 R L (R 11 + R 4 )
1+ T ≅ ⋅ ⋅ β e
'
⋅ + 1 = 8, 22
R 4 + R 11 R 3 + rπ' e R L + R 11 + R 4
R3 R (R + R 4 )
aZ = ⋅ β e' ⋅ L 11 = 2576 k Ω
R 3 + rπe
'
R L + R 11 + R 4
vo a
= g m 1 ⋅ Z ≅ 120
vi 1+ T

Problema nr.2/1983 (Propusă de prof. L.Turic şi şef lucr. D. Ştiurcă, IP Iaşi)

În schema din fugură amplificatoarele operaţionale sunt ideale. Rezistenţa R2(i)
este o rezistenţa neliniară dependentă de curent, descrisă de ecuaţia:
( )
R2 (i ) = k ⋅ R 1 − a 2 i 2 , cu k = 1,2; R = 6kΩ; a = 1000 .
Se cunosc valorile componentelor: R = 6kΩ , R1 = 5kΩ , C = 0,2μF .
Se cere:
a. Să se arate funcţia circuitului şi să se descrie calitativ funcţionarea,
precizând rolul elementelor .
b. Să se analizeze cantitativ funcţionarea circuitului, efectuând şi calculele
numerice pentru principalele mărimi de interes.

V2
V3 Vo
V3 V1

Soluţie:
Din configuraţia circuitelor A1 şi A2 se observă ca tensiunile V1 şi V3 respectiv
V2 şi V1 pentru ω = 0 sunt în opoziţie de fază iar pentru ω ⇒ ∞ sunt în fază. În
consecinţă, la o anumită frecvenţă, tensiunile V2 şi V3 sunt în opoziţie şi deci poate fi
îndeplinită condiţia de fază pentru reacţia pozitivă pe bucla A1, A2, A3. Deci schema
reprezintă un oscilator.
Limitarea amplitudinii oscilaţiilor se face prin micşorarea valorii rezistenţei
R2(i) la creşterea nivelului semnalului.

24
 Pentru că R2(i) este neliniar în funcţie de nivelul semnalului, rezultă că forma de
undă va fi modulată parazit în amplitudine – adică frecvenţa fundamentală va fi
însoţită de armonici. Deci, dacă s-ar prelua semnalul de ieşire de la A3, acesta ar fi
distorionat din cauza lui R2(i).
Se observă că la intrarea lui A4 se aduc două semnale, aproximativ egale şi în
opoziţie (V2 şi V3), cu frecvenţa fundamentalei, deci fără efect asupra ieşirii V0.
Înseamnă că în ceea ce priveşte fundamentala, ieşirea lui A4 va reproduce ieşirea lui
A1 (inversată ca fază). Datorită faptului că circuitele A1 şi A2 sunt identice, semnalele
V2 şi V3 vor fi egal defazate şi în sensuri opuse faţă de V1. Acest lucru este valabil atât
pentru fundamentală cât şi pentru armonici.
Dacă rezultatnta obţinută prin compunere fazorilă pentru vreo armonică la
intrarea ⊕ a lui A4 poate fi în fază cu semnalul de armonica respectivă de la iesirea lui
A1 , atunci printr-o pondere corespunzătoare, această armonică poate fi eliminată de la
ieşirea lui A4, micşorându-se coeficientul de distorsiuni. Normal, condiţia de mai sus
trebuie satisfăcută pentru armonica cea mai importantă.
Analiza cantitativă
Pentru amplificatorul operraţional A1 se scrie tensiunea de iesire:
ω ω ω ω
V3 ⋅ j −1− j + 2⋅ j −1+ j
R ω0 ⎛ R ⎞ ω0 ω0 ω0
V1 = − V 3 + ⎜1 + ⎟ = V3 = V3
R ω ⎝ R ⎠ ω ω
1+ j 1+ j 1+ j
ω0 ω0 ω0
ω
−1+ j
V1 ( jω ) V 2 ( jω ) ω0
Deci = = (1) cu ω 0 = 1 (2 )
V 3 ( jω ) V1 ( jω ) ω R1C
1+ j
ω0
V1 ( jω ) V2 ( jω )
Se observă că : = =1 (3)
V3 ( jω ) V1 ( jω )
pentru toate frecvenţele şi că:
⎛ V ( jω ) ⎞ ⎛ V ( jω ) ⎞ ω
arg ⎜⎜ 1 ⎟⎟ = arg ⎜⎜ 2 ⎟⎟ , notat cu φ o = π − 2 ⋅ arctg (4 )
⎝ V3 ( jω ) ⎠ ⎝ V1 ( j ω ) ⎠ ω0
Din relaţia (4) rezultă pulsaţia pentru care este îndeplinită condiţia de defazaj
π ω π
pentru reacţia pozitivă şi anume: ϕ 0 = → arctg = . (5)
2 ω0 4
1 1
Din relaţia (5) rezultă : ω osc = ω 0 = = −7
= 10 3 rad →
R1C 5 ⋅ 10 ⋅ 2 ⋅ 10
3 s
ω osc 10 3
→ f osc = = = 159 Hz .
2π 2π

25
Pentru A3 se pot scrie, ignorând faptul că include armonici (figura de mai sus):
v (t ) v
vi = vim sin ωt , i (t ) = i = im sin ωt
R R
vim ⎡ 2 ⎛ vim ⎞
2
⎤
v0 (t ) = −i (t ) ⋅ R2 (i ) = − sin ωt ⋅ k ⋅ R ⎢1 − a ⎜ ⎟ sin 2 ωt ⎥ =
R ⎢⎣ ⎝ R ⎠ ⎥⎦
⎛ 3 a2 2 ⎞ k a2 3
= k ⋅ vin ⎜⎜1 − v
2 in ⎟
⎟ ⋅ sin ω t + vin sin 3ωt =
⎝ 4R ⎠ 4 R2
3 ⋅ sin ωt − sin 3ωt
= −v01m sin ωt − v03m sin 3ωt unde sin 3ωt =
4
Limitarea de amplitudine se face la nivelul pentru care vin=vo1m, adică:
⎡ 3 a2 2 ⎤ 2R k − 1
vin = k ⋅ vim ⎢1 − v de unde vim =
2 im ⎥
(6)
⎣ 4R ⎦ a 3k
Numeric:
2 ⋅ 6 ⋅ 10 3 1,2 − 1
vin = = 2,83V .
10 3 3 ⋅ 1,2
Considerând numai armonica a 3-a (dintre toate) rezultă coeficientul de
distorsiuni:
1 a2 3
v o 3m k ⋅ ⋅ vim
d≅ = 4 R2
vo1m 2 ⎡ 3 a2 2 ⎤
k ⋅ vim ⎢1 − ⋅ 2 ⋅ vim ⎥
⎣ 4 R ⎦
k − 1 1,2 − 1
şi cu vim dat de (6): d ≅ = = 0,066 ⇒ 6,6% .
3 3
Rolul etajului cu A4. În figura a.) se prezintă diagrama fazorială pentru
componentele fundamentale ale tensiunilor v1, v2 şi v3 iar în figura b.) pentru
armonica a 3-a.

Din relaţia (4) rezultă: ϕ 3 = π − 2arctg 3 ≅ 37 o .

Se observă că fundamentalele v21 şi v31 se anulează reciproc iar circuitul A4
repetă fundamentala v11 (a lui v1).
Ţinând seama că v33 = v 23 din figura b.) rezultă că: v 23 + v33 va fi în fază cu
v13. Dintr-un triunghi al fig. b.) rezultă:
v 23 + v33 = v 23
2
+ v33
2
+ 2 ⋅ v 23 v33 cos 2 ⋅ ϕ 3 = 1,6 ⋅ v13 .
La amplificatorul A4, datorită folosirii de intrări diferite şi a divizorului pe
intrarea ⊕, se va obţine la ieşire vo3=0 (pentru armonica a 3-a).
Astfel A4 se pune în forma echivalentă:

26
 vo3

unde:
−1,6⋅v13
6474 8
v 23 + v33 5
vo3 = −v13 + ⋅ ⋅ (1 + 1) = 0
2 3+5

Timişoara 1984

Problema nr.1/1984 (Propusă de conf. I.Hoffman, Ş.l. A.Filip )

În figura 1. este reprezentată schema unui circuit amplificator cu câştigul
reglabil printr-o tensiune de comandă UC.
Se consideră amplificatorul operaţional AO ideal, tranzistoarele T1 ≡ T2
respectiv T3 ≡ T4 , tensiunea de intrare Ui armonică (siunusoidală) şi
X C1 , X C 2 , X CD ≅ 0 la cea mai joasă frecvenţă a semnalului de intrare. Tensiunea de
comandă este reglabilă între UBE şi o valoare maximă UCM. Se cere:
a.) Să se explice rolul funcţional al fiecărui elemnt din circuit în ansamblul
schemei. Să se justifice matematic relaţia R7=2R8.
Uo
b.) Să se deducă expresia amplificării de tensiune AV = în funcţie de
Ui
comandă UC dacă se cunosc valorile rezistenţelor din circuit. Se consideră
R1 R2 = R3 R4 . Se neglijează h11e faţă de R6.
c.) Considerând că tensiunea de comandă se modifică între valorile extreme
U CM = U BE 4 + ΔU CM
.
U Cm = U BE 4 + ΔU Cm
Să se calculeze între ce limite poate varia amplitudinea tensiunii de intrare în
aşa fel ca la ieşire să rămână amplitudinea constantă.
Se va calcula U iM U im funcţie de ΔU CM şi ΔU Cm şi se va stabili în ce caz
raportul are valoarea maximă şi care este acesta.

d) Considerând cazul particular : Uim=20mV, UiM=2V,

R2 R6
= A = 100 , = 10 − 2 se cere:
R1 R5 + R6
raportul limitelor între care trebuie să se modifioce tensiunea de comandă
pentru ca tensiunea de ieşire Uo să aibă amplitudine constantă de 1V.

27
 VD

*CD este un condensator de decuplare a semnalului ce vine de la U0 pentru a nu

ajunge la intrarea din stânga a etajului diferenţial

Soluţie
a.) AO formează un etaj cu amplficare fixă A, cu intrare diferenţială
⎛ R ⎞ R4 R
U 0 = U E 5 ⎜⎜ 1 + 2 ⎟⎟ ⋅ − Ui 2 (1)
⎝ R1 ⎠ R 3 + R 4 R1

→ U 0 = 2 (U E 5 − U i )
R 3 R1 R
dacă: = (2 )
UE5 R4 R2 R1
deci :
U0 R2
A= = (3 ).
U E5 − U i R 1
Tranzistoarele T1, T2, T3, T4 formează un etaj amplificator diferenţial unde RB1 şi
RB2 realizează polarizarea lui T1 şi T2.
U − U BE 4 ΔU C
Aici : I= C = (4) .
R8 R8
⎧T3 ≡ T4 → I = I E
⎪
Din : ⎨ I ΔU C (5)
⎪T1 ≡ T2 → I C1 = I C 2 = 2 = 2 ⋅ R
⎩ 8

Câştigul etajului, K, depinde de ΔU C astfel:

28
UE5

1 '
k≅ RC ⋅ g m (6) unde RC' = RC || R7 (7 ) .
2
I C1 ≅ 40 ⋅ I C1 , [mA V ] (8) , deci:
q
gm =
kT
1 ΔU C R'
k ≅ ⋅ R 'C ⋅ 40 ⋅ = 10 ⋅ Δ U C ⋅ C (9 ) .
2 R8 R8
Repetorul cu T5 are rolul de a asigura o impedanţă de ieşire mică pentru a se
impune câştigul A numai prin R1, R2, R3, R4.
Rezistenţa R7 = 2 ⋅ R8 are rolul de a menţine un potenţial continuu constant în
colectorul lui T2, indeiferent de curentul de colector al acestuia. Aceasta pentru a
permite un domeniu cât mai larg de variaţie ΔI C1 fără a mai fi nevoie de o tensiune EC
mare. (Pentru un K mare se alege RC mare).
I
IC = IC2 + I7 = + I7
2
Se consideră o variaţie ΔU C care produce, dacă UC2=const, o variaţie:
ΔU C ΔU C ΔU C
ΔI C 2 = şi o variaţie ΔI 7 = − =−
2 ⋅ R8 R7 2 ⋅ R8
deci ΔI C = ΔI C 2 + ΔI 7 = 0 .
b.) Conform celor arătate la punct a.) se poate desena schema echivalentă :
⎧ ' R6
⎪U 0 ≅ R + R U 0 U0 −A
⎨ 5 6 → = (10) unde A şi K sunt date de (3) şi (9).
⎩ 0 ( E5 )
⎪U = U − U ⋅ A U i 1 + K ⋅ A ⋅ R6
i
R5 + R6
c.) Variaţiile corespunzătoare ale curentului IC2 sunt:
ΔU cm ΔU CM K ΔU CM
I C 2m = I C 2M = . Deci: M = .
2 ⋅ R8 2 ⋅ R8 Km ΔU cm

29
 Fie Uim şi UiM cele două extreme ale teniunii de intrare pentru care U0 este
constantă .
A A
U 0 = U im = U iM
K ⋅A ⋅R6 K ⋅A ⋅R6
1+ m 1+ M
R5 + R6 R5 + R6
KM ⋅ A ⋅R6
1+
U iM R5 + R6
Deci: = (12 )
U im K ⋅A ⋅R6
1+ m
R5 + R6
U iM 1 + βK M
Se observă că avem o funcţie de timp de forma: = (13)
U im 1 + βK m
A ⋅ R6 U K
unde β = . Pentru orice valoare ale lui β > 0 → iM ≤ M , egalitatea
R6 + R5 U im Km
(valoarea maximă) rezultă când β → ∞ deci A → ∞ .
U 1+ KM
d.) Din (13): iM = = 100 cu β = 1 .
U im 1 + K m
Pentru U im = 20mV ⇒ U E 5 = 10mV (pentru ca 20 − 10mV x A = 100 ).
A
Având β = 1, U im = U 0 ⇒ K m .
1+ Km
ΔU CM K
Deci K M = 199 ⇒ = M = 199 .
ΔU cm Km

Bucureşti 1985
Problema nr.1/1985 (Propusă de conf.A.Câmpeanu, IP Timişoara)
În figura 1.) este reprezentată schema de principiu a unui circuit analogic
neliniar. În figura 2.) se prezintă schema detaliată a generatorului de curent notat cu
NI0. tranzistoarele din schemă sunt ideale, au aceeaşi arie la aceeaşi temperatură. De
v be
asemenea I B << I C , I E şi i C == I S e
VT
.

30
a.) Să se determine valoarea lui N pentru generatorul de curent constant din
figura 2.
b.) Să se arate că punctele M, respectiv M’ din schema din figura 1 sunt situate
la un potenţial fix ce nu depinde de tensiunile aplicate la intrare sau de
temperatură. Să se determine valoarea acestui potenţial. Să se determine
valoarea curenţilor de colector IC3, IC4. să se determine exursia maximă de
tensiune admisibilă pe intrările circuitului.
c.) Să se determine dependenţa: i z = f (v x , v y ) stabilindu-se şi expresiile
curenţilor de colector ai tranzistoarelor T5 şi T8.
d.) Dacă între punctele A şi B din schemă se conectează o capacitate C
(reprezentată în figura 1) de valoare mare, rezistenţele Rx, Ry sunt egale iar
la intrările circuitului conectate împreună se aplică o sursă de semnal
variabil să se determine dependenţa Iz=f(Vx), (Iz şi Vx sunt valori efective).

T6

Figura 1.

31
 Figura 2.
Soluţie
a.) N ⋅ I 0 = I Q 3 + I Q 4 = 2 ⋅ I 0 + I Q 4
Din relaţia: V BEQ1 + VBEQ 3 = VBEQ 2 + VBEQ 4 şi relaţia dintre curenţi rezultă:
4 I 02 I Q 4 + 4 I 0
= ⋅ I Q 4 sau
I S2 I S2
(
⎧ 4I 0 2 − 1 ) DA
⎪⎪
I Q2 4 + 4 I 0 I Q 4 − 4 I 02 = 0 ⇒ I Q 4 ,1, 2 2
=⎨
( )
⎪ − 4 I 0 2 − 1 NU
⎪⎩ 2
Final:
N ⋅ I 0 = 2I 0 + 2I ( )
2 −1 = 2 2 ⋅ I0 ⇒ N = 2 2
b.) Întrucât iC1=iC3 şi iC2=iC4 rezultă V BE1 = VBE 3 ; VBE 2 = VBE 4 şi
vx
VM = VBE 4 + VBE1 − VBE 2 − VBE 3 = 0 similar VM ' = 0 şi iC 3 = I 0 −
Rx
vx
cum iC 3 + iC 4 = 2I 0 rezultă i C 4 = I 0 + .
Rx
Excursia maximă de tensiune este stabilită de condiţia:
⎛ vx ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ ≤ I 0 deci v x max = −v x min = Rx ⋅ I 0
⎝ Rx ⎠
V
c.) Se notează i x = V x ; i y = y
Rx Ry

32
 v BE 5 + v BE 7 = v BE1 + v BE 4
din relaţiile : ' '
se obţin:
v BE 8 + v BE 7 = v BE 1 + v BE 4

i5 ⋅ i7 = (I 0 − i x )(I 0 + i x ) = I 02 − i x2 (1)
.
i8 ⋅ i7 = (I 0 − i y )(I 0 + i x ) = I 02 − i x2 (2)
De asemenea:
i7 = i5 + i z + i8
i6 = NI 0 − i5 − i8 .
i6 = i7 (din oglinda de curent T7 , T6 )

Se obţine:
i z + i5 + i8 = NI 0 − (i5 + i8 )
şi final:
2 2 ⋅ I0 − iz
i5 + i8 = (3)
2
împreună cu:
2 2 ⋅ I0 + iz
i7 = (3)' .
2
Adunând (1) cu (2) şi tinând cont de (3), (3)’ se obţine:
⎛ 2 2 ⋅ I 0 − iz ⎞⎛ 2 2 ⋅ I 0 − i z ⎞
⎜
⎜ 2
⎟⎜
⎟⎜ 2 ⎟ (
⎟ = 2 I 02 − i x2 + i y2 sau: )
⎝ ⎠⎝ ⎠
2 2
⎛v ⎞ ⎛v ⎞
i z = 2 i + i = 2 ⎜⎜ x
2 2
⎟⎟ + ⎜ y ⎟ .
x y ⎜R ⎟
⎝Rx ⎠ ⎝ y⎠
Din (1), (2) şi (3):
I 02 − i x2 I 02 − i y2
i5 = si iB = .
i i
2 ⋅ I0 + z 2 ⋅ I0 + z
2 2
d.) Se notează cu ic curentul condesatorului şi rezultă:
i5 + i8 + ic + i9 = i7
i9 = i z
iz
i7 = 2 ⋅ I 0 +
2
i i
şi i5 + i8 + iC = 2 ⋅ I 0 + z − i z = 2 ⋅ I 0 − z
2 2
iz
sau ic = 2I 0 − − (i 5 + i 8 ) (4 ) .
2

33
 ⎪ (
⎧ 2 2 ⎛
I 0 − i x) = ⎜ 2 ⋅ I 0 +
iz ⎞
2
⎟ ⋅ i5
⎪⎪ ⎝
14 4244 3⎠
Din (1), (2) : ⎨ i7 (5).
⎪
( )
⎪ I 02 − i y2 = ⎛⎜ 2 ⋅ I 0 + i z ⎞⎟ ⋅ i5
⎪⎩ 2⎠
⎝
Înlocuind (5) în (4) rezultă:
i z2
i x2 + i y2 −
ic = 4 (6) .
i
2 ⋅ I0 + z
2
Pentru C → ∞ , valoarea medie a curentului prin condesator este nulă şi
rezultă:
(i )
2
z med (( )
= 4 i x2 med
( ) )
+ i y2 med
sau:
I z efectiv = 2 I x2efectiv + I y2efectiv
pentru v x = v y şi Rx = R y ;
2 2
I z efectiv = Vx efectiv .
Rx

34