Religiile orientale, religiile păgâne, care nu cunosc un Dumnezeu personal și care

socotesc că după ce omul moare se scufundă într-o esență inconștientă nu pot vorbi de mântuire.
A nu mai fi înseamnă a nu te mântui. Ce bucurie mai ai dacă nu ești conștient după ce treci de
aici?
Ideea de mântuire e proprie religiilor personaliste, care cunosc un Dumnezeu personal. O
au și iudeii, pentru că și ei cunosc un Dumnezeu personal, o au și mahomedanii pentru că și ei
cunosc un Dumnezeu personal, dar înțelesul cel mai deplin al mântuirii nu-l are decât
creștinismul, pentru că Dumnezeul creștin este un Dumnezeu adevărat fiindcă este un Dumnezeu
al iubirii. El nu este o singură Persoană, Care nu iubește pe nimeni, ci este un Tată, un Fiu și Ei
Se iubesc și un Duh Sfânt de Care Se bucură Fiecare pentru că stă alături cu El în iubirea față de
Celălalt. Dumnezeul creștin, Dumnezeul Sfintei Treimi este Dumnezeul adevăratei mântuiri și
numai El ne poate da și nouă ca persoane o viață după moarte și o viață fericită împlinită prin
iubirea care de la El vine și la noi. Deci, numai creștinismul dă un sens vieții pământești. Știm
pentru ce trăim: trăim ca să ajungem la o viață după moarte, la o viață fericită. Dacă nu mai e
nimic după viața de aici, atunci nu este mântuire. Și celelalte religii nu pot vorbi de mântuire. Și
ce sens are atunci viața? Numai dacă ne putem bucura de o mântuire, adică dacă nu dispărem
total din existență după viața aceasta, atunci viața aici pe pământ are un sens.
De aceea, în Noul Testament se identifică de foarte multe ori mântuirea cu viața de veci.
La Ioan 3, 16 se spune că așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a
dat, ca oricine crede în EL să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Deci asta e mântuirea: atunci
când mori, să treci la viața de veci. Că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece
lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea (Ioan 3, 17). Dar în mod special Ortodoxia
accentuează caracterul și scopul acesta al credinței: mântuirea. De aceea, ortodocșii (și catolicii)
numesc pe Iisus Hristos și Mântuitorul. Nu am auzit grupurile neo-protestante sau sectare să-I
spună Mântuitorul, pentru că nu-L socotesc în mod hotărât Dumnezeu, ci doar un proroc
oarecare, de aceea nici nu-I spun Hristos, ci doar IIsus, nume pe care l-au avut și alte
personalități în Vechiul Testament. Ori numai dacă El este Dumnezeu sau Hristos, El ne poate
mântui. Numai dacă este Fiul lui Dumnezeu El Însuși. Și învățătura noastră este că Însuși Fiul
lui Dumnezeu a fost trimis de Tatăl Său în lume ca să ia fire omenească, ca să Se
înfrățească cu noi, fără să înceteze să fie Dumnezeu, ca în unire cu El să căpătăm și noi
calitatea de frați ai Lui și fii ai Tatălui ceresc. El a venit, s-a înfrățit cu noi ca să ne iubească și
pe noi Tatăl Lui cum Îl iubește pe El, ca să fim și noi fii ai Tatălui ceresc, să ne bucurăm de toată
iubirea de Care se bucură El. Mântuirea constă în viața de veci a noastră, în viața de veci plină de
fericirea pe care nu o avem aici, viața de veci în care înaintăm la nesfârșit în iubirea de
Dumnezeu. Că niciodată nu putem ajunge să cuprindem toată iubirea lui Dumnezeu. Iisus
Hristos este numit de aceea Mântuitorul. În Filipeni 3, 20 se spune că locul nostru este în cer,
acolo e viața noastră neîncetată, veșnică. Aici e trecătoare. De aceea așteptăm din cer Mântuitor,
și Acesta este Iisus Hristos. Deci mântuirea este o iubire nesfârșită a lui Dumnezeu față de noi, o
iubire deplină a lui Dumnezeu față de noi, ne umple pe toți de iubire față de El, dar făcându-ne
frați ai Lui și fii ai aceluiași Tată ceresc ne dă și puterea să ne iubim pe noi înșine. Aceasta e
mântuirea: fericirea veșnică de care ne vom bucura, iubiți de Fratele nostru, Fiul lui Dumnezeu și
de Tatăl nostru, Tatăl Domnului nostrum Iisus Hristos. Și aici noi trebuie să ne pregătim pentru
aceasta. Că dacă nu ne pregătim și noi ca să dobândim această iubire și ca să putem să arătăm și
noi această iubire, atunci cum voi putea fi duși cu sila la mântuire? Viața aceasta pământească
prin care trebuie să ne pregătim pentru fericire veșnică, deci pentru mântuire. Numai așa capătă
viața un sens (7:00)