Decarbonizarea industriei – un pas

esențial spre neutralitatea climatică

a României
Luciana Miu
Martie 2023

Ca stat membru al Uniunii Europene, România s-a angajat să participe în eforturile

colective de atingere a neutralității climatice până în 2050. Acest angajament
presupune o reducere drastică a emisiilor de dioxid de carbon la nivel național,
care în 2021 se ridicau la 74 de milioane de tone pe an. Deși soluțiile pentru
reducerea emisiilor sunt bine-cunoscute și competitive din punct de vedere economic
în sectoare precum producția de energie electrică, în altele procesul de decarbonizare
prezintă provocări mai complexe. Un astfel de sector este industria, mai precis
procesele energointensive ale industriei prelucrătoare, precum producția de oțel,
ciment, chimicale și alte materiale. Aceste sectoare sunt din ce în ce mai mult în vizorul
politicilor climatice la nivel european, nu în ultimul rând din cauza dependenței de
combustibili fosili, inclusiv ca materie primă, puternic evidențiată în contextul crizei
energetice.

Industria prelucrătoare a României continuă să aibă o contribuție semnificativă la

economia națională, generând 18,3% din valoarea adăugată brută și angajând 21%
din forța de muncă. Deși producția industrială este în scădere din 1990, sectoarele
prelucrătoare continuă să producă emisii semnificative de dioxid de carbon: un sfert
din emisiile naționale, dintre care aproape jumătate sunt emisii din procesele
industriale, care de multe ori sunt dificile de redus. Spre exemplu, calcinarea calcarului
pentru producția de ciment sau reformarea gazului metan pentru producția de
amoniac, ingredientul-cheie al îngrășămintelor chimice, se bazează pe procese
chimice din care este eliberat dioxidul de carbon. Pentru reducerea acestor emisii,
procesul tehnologic trebuie înlocuit, sau unde acest lucru nu este posibil, emisiile
trebuie captate înainte să intre în atmosferă și stocate permanent. Pe de altă parte,
multe dintre procesele industriale moderne necesită temperaturi ridicate, obținute în
mod tradițional prin arderea combustibililor fosili, care degajează dioxid de carbon.
Înlocuirea combustibililor fosili cu surse de căldură cu emisii reduse, dar care pot
atinge temperaturi foarte ridicate, reprezintă de asemenea o provocare pentru
industrie. Pe lângă emisiile de dioxid de carbon, trebuie de asemenea considerat și
consumul de resurse (apă, materii prime) a căror extracție are invariabil un impact
asupra mediului înconjurător, care poate fi exacerbat de accentuarea fenomenelor
meteo asociate schimbărilor climatice, precum secetele.

Marile sectoare industriale ale României sunt marcate de producători cu capacități

importante și procese tehnologice din care rezultă emisii semnificative și o cerere de
resurse considerabilă. Liberty Galați, singurul producător de oțel primar din România,
este cel mai mare emițător din țară și unul din cei mai mari consumatori de electricitate.
Pentru a-și reduce emisiile, compania plănuiește să își înlocuiască procesul tehnologic,
eliminând combustibilii fosili folosiți pentru producția de căldură și emisiile de proces
din producerea fontei și a oțelului. Noul proces ar reduce emisiile de dioxid de
carbon cu până la 90%, însă ar schimba și paradigma resurselor necesare; necesarul
de fier vechi al Liberty Galați ar crește de la 300 de mii de tone pe an la 1,45 milioane
de tone pe an, adică 80% din fierul vechi exportat de România, în principal spre Turcia
și Republica Moldova. Azomureș, singurul producător activ de îngrășăminte azotoase,
este de departe cel mai mare consumator de gaz metan din industria României, lucru
evidențiat prin suspendările de activitate repetate din cauza prețurilor acestei resurse.
Planurile pe termen scurt ale producătorului de a substitui gazul metan cu hidrogenul
verde drept materie primă și de a capta o parte din emisiile de dioxid de carbon ar
putea reduce emisiile cu aproape o treime, însă necesită investiții considerabile, nu în
ultimul rând pentru infrastructura de producție a hidrogenului verde și de
transport și stocare a carbonului.

Acești doi mari producători industriali fac parte dintr-un peisaj dinamic al industriei
românești, în care operează multe alte platforme industriale energointensive ale căror
capacități, volume de producție și procese tehnologice se vor schimba. În sectorul
producției și procesării oțelului, producători precum COS Târgoviște și Artrom Steel
Tubes Reșița își reiau activitatea sau plănuiesc să implementeze programe de
modernizare, pe când altele precum Ductil Steel se închid permanent. Holcim, unul
dintre producătorii principali de ciment din România, plănuiește să își extindă
capacitățile de producție, iar CRH Medgidia va construi un parc eolian pentru a susține
folosirea de energie regenerabilă în procesul industrial. Sectorul producției de
 substanțe chimice scoate în evidență atât dinamismul producției existente, cât și
potențialul de a dezvolta noi linii de business. Pe de-o parte, multe dintre
combinatele chimice importante care și-au sistat activitatea, precum Donau Chem și
Chemgas, și-ar putea reîncepe activitatea în condiții propice de management (și cu
investiții semnificative). Pe de altă parte, Chimcomplex își mărește capacitățile de
producție la Râmnicu-Vâlcea și explorează potențialul de a deveni un producător major
de hidrogen, un combustibil de mare interes pentru decarbonizarea industriei din
Europa.

Industria României este în mod clar o componentă-cheie a economiei naționale, un

sector dinamic cu emisii semnificative de gaze cu efect de seră. Politicile europene
care vizează reducerea de emisii industriale, precum și piața care pivotează către noi
combustibili, procese și linii de business, creează o presiune de a decarboniza rapid și
eficient industriile energointensive ale statelor membre. Ferestrele de oportunitate
disponibile sunt puține – pentru multe dintre industriile energointensive
menționate în acest text, a mai rămas un singur ciclu investițional până în 2050.
De asemenea, costul aferent înlocuirii proceselor tehnologice cu cele cu emisii reduse
este masiv, iar procedurile de autorizare pot fi îndelungate și complexe. Pentru a
decarboniza, moderniza și deschide industria prelucrătoare spre noi oportunități,
România trebuie să își coordoneze intern eforturile la nivel politic, prin adoptarea unei
strategii de decarbonizare a industriei, implementarea de mecanisme financiare
pentru susținerea tehnologiilor de reducere a emisiilor, și investiții în
infrastructura necesară. În acest fel, deși urmărește un trend de deindustrializare din
1990, România își poate valorifica potențialul industrial și lansa o industrie
prelucrătoare adecvată pentru un viitor cu emisii reduse de carbon.

Asociația Energy Policy Group (EPG) este un think-tank independent,

specializat în politici energetice și climatice. Înființat în 2014, EPG
reunește experți care conlucrează în proiecte internaționale de
cercetare. EPG acordă o atenție sporită contextului mai amplu al
politicilor europene și al tendințelor globale, în încercarea de a promova
un dialog constructiv în rândul factorilor de decizie și publicului larg. Scanează pentru mai
multe publicații EPG