UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ENERGETICĂ

Captarea CO2 – postcombustie

Studenți: Iuga Andrei

Stoica Cătălina

Grupa: 2401-TE
 Cuprins

1. Introducere
2. Emisii de gaze cu efect de seră din România
3. Tipuri de captare
4. Captare în postcombustie
5. Riscuri pentru sănătate și siguranță asociate cu prelucrarea
dioxidului de carbon
6. Limitări economice
7. Concluzii
8. Bibliografie
 1. Introducere
Pentru a împiedica eliberarea în atmosferă a CO2 rezultat din arderea
combustibililor, captarea si stocarea dioxidului de carbon este un proces
important din producerea energiei. Dioxidul de carbon este un gaz cu efect de
sera important, astfel, Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei
(IPCC) consideră că tehnologia captării si stocării CO2 pot contribui la limitarea
emisiei de gaze cu efect de seră cu 15-55%. În multe țări se realizează cercetări
intense pentru studiul unor noi concepte privind îmbunătățirea tehnologiilor
existente in vederea reducerii costurilor si a energiei consumate în procesul de
captare [1].

Fig. 1.1. Diagramă convențională a unei centrale pe cărbune [2]

Combustibilii fosili sunt principala sursă a cererii globale de energie primară

și vor rămâne probabil asa pentru următoarele decenii. În prezent, combustibilii
fosili furnizează peste 80% din energia primară. De la Revoluția Industrială,
emisiile de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili au crescut dramatic.
În 2007, aproximativ 29 miliarde de tone de dioxid de carbon proveneau din
arderea combustibililor fosili. După cum se vede în figura 2, sectorul energetic a
produs aproape 41% (~11 Gt) din emisiile globale de CO2 în 2007, urmate de
 transport (~23%) și de industrie (~20%). Combustibilii fosili au furnizat peste
70% din generarea mondială de electricitate și căldură, din care cărbunele a
furnizat 41% [3].

Fig. 1.2. Emisiile globale de CO pe sectoare în 2007 [3]

2

După procesul de separare, CO2 este comprimat și apoi transportat, de

exemplu, la un sit geologic pentru stocare. Transportul CO2 poate fi realizat prin
intermediul conductelor, sau cu camioane, trenuri, nave tip tancuri. Siturile de
stocare CO2 pot fi zăcăminte epuizate de petrol și gaze, acvifere saline sau alte
formațiuni geologice [4].
Figura 1.3. arată lanțul tehnologic de captare și stocare CO2 care implică trei
etape principale: captare (și comprimare), transportare și stocare. Prin aplicarea
acestor tehnologii până la 90% din emisiile de CO2, rezultate din utilizarea
combustibililor fosili în sectorul energetic, pot fi captate [4].

 Fig. 1.3. Operațiunile tehnologice de captare, transportare și stocare CO [4]

2
 2. Emisii de gaze cu efect de seră din România

În figura 2.1. este prezentată evoluția emisiilor de gaze cu efect de seră din România
exprimată în CO echivalent. După cum se vede, cantitatea de GES (gaze cu efect de seră)
2

este cu mult mai mică decât cea din 1989, an de referință. Trebuie menționat că această
reducere nu se datorează faptului aplicării unor tehnologii noi/ avansate în ultimii 20 de
ani ci consumului de combustibil care a scăzut cu aproximativ 44% (Agenția Internațională
pentru Energie) [4].

Fig. 2: Tendința GES în România raportate pentru perioada 1989-2011, în CO -echivalent.[4]

2

3. Tipuri de captare

În momentul actual sunt folosite 3 modalitați diferite pentru captarea și

stocarea dioxidului de carbon:
 Tehnologia postcombustiei: Separarea CO2 de gazele de evacuare
provenite dintr-un ciclu combinat folosind un contact direct între
gazele de evacuare și un absorbant (amine sau amoniac răcit) sau prin
folosirea unor membrane [5].
 Fig 3.1. Captarea în postcombustie [6]

 Tehnologia precombustiei: Transformarea prin gazificare a unui

combustibil bobat in carbon (ex: cărbunele) într-un gaz construit
sintetic din monoxid de carbon și hidrogen. Tehnologia nu poate fi
utilizată în centralele termoelectrice existente deoarece are un cost
investițional ridicat și este dificilă de pus în aplicare [5]. 

Fig. 3.2. Captarea în postcombustie [6]

 Tehnologia oxicombustiei: Combustibilul este ars în condiții aproape

stoechiometrice în prezența oxigenului de puritate înaltă (95-99.5%).
O parte din gazele de ardere sunt reciclate în arzător pentru a modera
temperatura flacarii. Gazul de ardere contine în principal CO2 și H2O.
Vaporii de apă condensează cu ușurință, ceea ce duce la captarea de
aproape 100% CO2 [5].
  Fig. 3.3. Captarea în oxicombustie [6]

Fig. 3.4. Procesele de captare a CO2 [7]

4. Captarea în postcombustie

Captarea în postcombustie se referă la captarea dioxidului de carbon din

gazele de ardere după ce combustibilul fosil (carbune, gaz natrural etc.) a fost
ars. Din cele 4 trilioane de KWh de energie electrică generată în U.S.A. în
2015, aproximativ 33% erau din cărbune (2016). În centralele convenționale cu
cărbune, cărbunele este ars într-un cazan care produce aburi pentru a roti un
generator de turbină și a produce energie electrică.
 Cea mai mare provocare în captarea CO2 în postcombustie este separarea
dioxidului de carbon generat în timpul arderii de cantitățile mari de nitrogen
(din aer) găsite in gazele arse. În acest domeniu, efortul de cercetare și
dezvoltare este axat pe solvenți avansați. În pus sunt studiate concepte noi, de
exemplu tehnologiile hibride care combină eficient atributele de la mai multe
tehnologii cheie cum ar fi solvenții si membranele [2].
Tehnologia de captare post-combustie este astăzi cea mai avansată
tehnologie şi poate fi adaptată cu usurinţă la capacităţile mari instalate în
centralele electrice pe bază de combustibili fosili. Aceasta constă în separarea
CO2 din gazele de ardere utilizând un solvent (amina sau amoniac răcit).
Ultimele rezultate ale cercetărilor arată că metoda de captare cu amoniac răcit
poate îndepărta până la 90% din CO2 reţinut în gazele de ardere. Tehnologia
poate fi aplicată atât în cazul folosirii cărbunelui cât şi în cazul gazelor
combustibile la instalaţii staţionare de mare capacitate. Îmbogăţirea cu oxigen a
aerului de combustie poate conduce la ameliorarea acestei tehnologii [8].
Această tehnologie are următoare avantaje și dezavantaje:
Avantaje: eficienţă de reţinere peste 85%, integrare mai facilă, proces
tehnologic relativ simplu, tehnologie mai bine stăpânită şi dezvoltată, se aplică
cu usurinţă după orice tip de instalaţie de ardere, nouă sau veche şi indiferent de
tipul combustibilului [8].
Dezavantaje: consum energetic ridicat, instalaţie complexă, cu costuri
ridicate, solventul chimic de reţinere a CO2 este, în general, toxic [8].
Cei doi absorbanți folosiți pentru separarea CO2 de gazele de evacuare sunt
amoniacul răcit sau aminele.
Procesul spălării cu amine
Eliminarea CO2 provenit din gazele naturale şi din industriile de rafinare
prin absorbţie cu soluţie de amine se practică de peste 50 de ani. Acestea se
numesc sisteme de spălare cu amine, sisteme de frecare cu amine sau pur şi
simplu sisteme de spălare a gazelor. 
Captarea dioxidului de carbon din gazele de ardere este o aplicaţie relativ
nouă. Aceastăaplicaţie nouă aduce cu sine provocări noi, care nu se pot observa
în industria tratării gazelor. Aceste provocări provin de la impurităţile aflate în
gazele de ardere, cum ar fi dioxidul de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx),
particule şi alte gaze acide. Una din cele mai importante impurităţi este
oxigenul, care are un efect dizolvant asupra soluţiei de amine.
 Procesul cu amine se bazează pe chimia sistemului amine/CO2/H2O şi
abilitatea soluţiei de amine de a absorbi CO2 la o temperatură scăzută şi de a
elibera CO2 la o temperatură moderat ridicată.
Tehnologiile avansate pe bază de amine sunt acelea care asigură o captare
mai eficientă a CO2, toleranţă la oxigen şi la impurităţile din gazele de ardere şi
un ritm mai scăzut de dizolvare a solventului decât MEA (monoetanolamina)
convenţional [9].

 Fig. 4.1. Schemă simplificată a procesului avansat cu amine [9]

În figura 4.1. se arată o schemă de principiu tipică pentru procesul avansat

al fluxului aminelor. Sistemul constă în două grupuri principale, sistemul de
absorbţie a CO2, în care CO2 este absorbit în soluţia de amine prin intermediul
reacţiei chimice şi sistemul regenerator în care amina este regenerată şi apoi
transmisă către sistemul de absorbţie [9].
Procesul cu amoniac răcit
Procesul cu amoniac răcit utilizează o soluţie carbonată apoasă cu
amoniac pentru a absorbi CO2 din gazele de ardere la presiune ambientală şi
temperatură joasă. Spre deosebire de alte tehnologii, în aceasta stabilitatea
soluţiei de amoniac nu este afectată de componentele urmelor de oxigen sau
acid prezente în gazele de ardere. Avantajul esenţial al instalaţiei de amoniac
răcit constă în sarcinile parazitice mai scăzute, care oferă o economie
considerabilă în OPEX (cheltuieli de exploatare şi mentenanţă) faţă de durata de
funcţionare a instalaţiei.
Funcţionarea la temperaturi scăzute de proces permite utilizarea energiei
reziduale, care nu este disponibilă în cazul altor tehnologii de captare a CO2
post-combustie. 
Din moment ce emisiile de gaze şi fluxurile de lichide reziduale sunt
inofensive, nu sunt necesare instalaţii de tratare suplimentare. Reactivul utilizat
în procesul cu amoniac răcit este amoniacul, o substanţă chimică disponibilă
oricând pe piaţa globală din mai multe surse. Cum disponibilitatea amoniacului
influenţează atât umplerea cât şi reumplerea în timpul funcţionării, este un
factor atât pentru costul investiţiei iniţiale cât şi pentru cheltuielile de
funcţionare şi mentenanţă [9].

Fig. 4.2. Schema simplificată a procesului cu amoniac răcit [9]

 5. Riscuri pentru sănătate și siguranță asociate cu
prelucrarea dioxidului de carbon

Cele mai probabile căi de expunere umană la dioxidul de carbon sunt

inhalarea sau contactul cu pielea. Necesitatea unei abordări bazate pe riscuri
este clară din următoarele două descrieri.
Dioxidul de carbon și produsele sale de degradare nu sunt legal clasificate
ca substanțe toxice; este nepericulos la inhalare, nu este iritant și nu
sensibilizează și nu pătrunde in piele.Cu toate acestea, efectele cronice asupra
oamenilor rezultă din expunerea pe termen lung la concentrații de dioxid de
carbon transmise în aer între 0,5 și 1%, rezultând acidoză metabolică și
creșterea depunerilor de calciu în țesuturile moi.
Substanța este toxică pentru sistemul cardiovascular și tractul respirator
superior la concentrații peste 3% [10].

6. Limitări economice

Estimările economice prezentate în acest bilanț sunt relevante pentru o

comparație între diferite sisteme, dar valorile absolute ale acestora pot varia
semnificativ în funcție de costul metalelor, prețul carburanților, tensiunea pe
piața echipamentelor (disponibilitatea echipelor de construcție și supraveghere,
etc). De exemplu, prețurile metalelor au crescut continuu din 2002 - 2003, până
la dublarea în 2007 - 2008, ceea ce are, evident, un impact mare asupra
costurilor finale de investiții și de producție, dar nu ar trebui să modifice
costurile relative între diferite sisteme.
În mod similar, dacă rata de actualizare se modifică, aceasta va avea un
impact semnificativ asupra tuturor estimărilor economice: evitat costul
investiției, costul de producție și costul pe tonă de CO2. După cum am văzut,
costul de combustibil are, de asemenea, un impact important asupra costului de
producție și asupra costului pe tonă de CO2 evitat. În unele cazuri, estimările
noastre sunt foarte similare cu estimările făcute de colegii noștri americani și
canadieni, deși structura (defalcarea) este semnificativ diferită. Prețurile
carburanților, echipamentelor și instalațiilor sunt de obicei mai mici în America
de Nord, dar ratele de reducere pot fi mai mari decât în Europa.
Este clar că presurizarea uscată a cărbunelui este unul dintre elementele
cheie care poate îmbunătăți semnificativ performanțele tehnice și economice ale
acestei tehnologii. Sunt necesare progrese la pompele de presurizare a
cărbunelui uscat, recent anunțul despre dezvoltarea unei astfel de pompe
capabile să atingă o presiune de 40 de bari sugerează o îmbunătățire potențială a
acestui tip de tehnologie.
În cele din urmă, trebuie să se ia în considerare întrebarea cu privire la
funcționarea la încărcături reduse, la semi-bază sau la sarcină de vârf. În teorie,
toate sistemele ar putea funcționa la o sarcină minimă de 50% și timp de un
număr de ore corespunzător funcționării în semi-bază sau în sarcină maximă.
Cu toate acestea, eficiența la sarcină redusă este grav degradată și costurile de
producție, adică deja ridicat pentru operațiunile de captare a CO2, crește
semnificativ dacă centrala nu funcționează la sarcină de bază. Astfel, pentru o
operație anuală de numai 3750 ore în loc de 7500 ore, costul unei capturi crește
cu aproape 60%, ceea ce este mai mult decât dublul costului captării fără CO2
[11].

7. Concluzii

Pentru a selecta o tehnologie de captare a carbonului postcombustie pentru

grupuri energetice pe combustibili fosili este necesară o alegere optimă,
realizată în funcţie de specificul proiectelor individuale. Acest lucru trebuie să
ia în considerare amplasamentul proiectului, condiţiile tehnologice limită şi
specificul integrării, dar în acelaşi timp trebuie să stabileascăprogramul de
punere în practică dorit în funcţie de gradul de perfecţionare al tehnologiilor,
care se află în diverse stadii de dezvoltare şi perfecţionare [9].
În tabelul 1 se prezinta o comparație între cele doua tehnologii de captare a
CO2 în postcombustie prezentate [9].
Tabel 1: Comparație între tehnologiile de captare CO pe bază de amine și amoniac răcit [9]
2
 8. Bibliografie

[1] Deac, C.D.; Borla, M.; Biriș, I. (2009). “Captarea și stocarea CO în vederea
2

reducrei emisiei de gaze cu efect de seră”. Disponibil la http://www.inginerie-

electrica.ro/acqu/pdf/2009_s2_l2.pdf, accesat în data de 1 noiembrie 2019.
[2] National Energy Technology Laboratory. „Post-combustion CO capture”.
2

Disponibil la https://www.netl.doe.gov/coal/carbon-capture/post-combustion,
accesat în data de 1 noiembrie 2019
[3] Cerbucean, V.; Ionel, I.; Cerbucean, D. (2010). „Post-combustion CO capture
2

from coal-fired power plants”. Disponibil la

https://pdfs.semanticscholar.org/2e21/6d2bbea0688ea4fad09ea4467234b7be1b23.p
df, accesat în data de 1 noiembrie 2019.
[4] Cebrucean, V. (2015). „Studiul procesului de absorție a CO din gazele de
2

ardere”. Disponibil la
https://dspace.upt.ro/jspui/bitstream/123456789/255/1/Cebrucean%20V_Teza
%20de%20doctorat.pdf, accesat în data de 1 noiembrie 2019.
[5] Evulet, A.T.; ELKady, A.M.; Brand, A.R.; Chinn, D. (2009). “On the
Performance and Operability of GE’s Dry Low NO Combustors utilizing Exhaust
x

Gas Recirculation for Post-Combustion Carbon Capture”. Disponibil la

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S187661020900825X, accesat în
data de 1 noiembrie 2019.
[6] Ionel, I.; Cebrucean, D.; Popescu, F.; Harea, V.C.; Dungan, L.I. (2009). “POST
COMBUSTION REMOVAL OF CARBON DIOXIDE FROM FLUE GASES”.
Disponibil la http://epoc.mec.upt.ro/articole/7.pdf, accesat în data de 1 noiembrie
2019.
[7] Kenneth, D.; Abhishek, M.; Li, J.; Aung, T.N. (2007). “A meta-study on the
feasibility of the implementation of new clean coal technologies to existing coal-
fired power plants in an effort to decrease carbon emissions”. Disponibil la
https://epress.lib.uts.edu.au/student-
journals/index.php/PAMR/article/download/1455/1537?inline=1, accesat în data
de 2 noiembrie 2019.
[8] Sescu-Gal, C.; Zafiu, G.P. (2012). „Captarea și stocarea CO – o tehnologie
2

inovativă pentru industria cimentului”. Disponibil la

http://www.sinuc.utilajutcb.ro/III15.pdf, accesat în data de 1 noiembrie 2019.
[9] Tomescu, C.E.; Dobrin, M.; Ionel, I. (2012). „Tehnologii avansate de captare a
CO postcombustie pentru grupurile energetice pe combustibili fosili”. Disponibil
2

la https://www.ispe.ro/wp-content/uploads/nano2/buletin/nr4_2012.pdf, accesat în
data de 1 noiembrie 2019. 
[10] Kelly; Thambimuthu; Soltanieh, M.; Abanades, J.C. (2009). „IPCC Special
Report on Carbon dioxide Capture and Storage”. Disponibil la
https://www.ipcc.ch/site/assets/uploads/2018/03/srccs_chapter3-1.pdf , accesat în
data de 2 noiembrie 2019.
[11] Mohamed, K.; Rene, G.B.; Philippe, J.; Jose, V.M.; Amman, J.M.; Chakib, B.
(2011). “Pre-combustion, Post-combustion and Oxy-combustionin thermal power
plant for CO capture”. Disponibil la https://hal.archives-ouvertes.fr/hal-
00584285/document, accesat în data de 2 noiembrie 2019.