Curs 5

3.4. Instalaţiile de cocsificare

3.4.1. Procese şi tehnici aplicate

Bateriile de cocsificare sunt formate dint-un ansamblu de 60 cuptoare.
Cuptoarele sunt de aproximativ 14 m lungime, 6 m înălţime si 0,3 - 0,6 m lăţime şi
sunt echipate cu uşi pe ambele parţi. O astfel de baterie de cocsificare este
prezentată în figura 3.16.
Dezvoltarea realizată în industria de materiale în ultimii ani a fost de
asemenea îndreptată spre minimalizarea emisiilor din procese şi spre îmbunătăţirea
condiţiilor de muncă ale operatorilor.
Procesul de fabricare a cocsului poate fi subdivizat în:
- manevrarea cărbunelui;
- operarea bateriei (încărcarea cărbunelui, încălzirea/arderea, prepararea,
împingător de cocs, stingere cocs);
- manevrarea şi prepararea cocsului, colectarea şi tratarea gazului
cuptorului de cocserie (COG) cu recuperarea produselor secundare [9].

Figura 3.16. Baterii de cocsificare

1
 Curs 5

Manevrarea cărbunelui include următorii paşi:

 Descărcarea cărbunelui: cărbunele este descărcat din vapoare sau
trenuri într-un sistem de transport sau pentru depozitare. Vântul poate
cauza emisii de praf ale cărbunelui;
 Depozitarea cărbunelui. Bateriile de cocsificare sunt în mod normal
asociate cu zone întinse de depozitare a cărbunelui. Vântul poate cauza
emisii de praf ale cărbunelui;
 Transportul cărbunelui se face cu ajutorul transportorului cu bandă;
 Prepararea cărbunelui include amestecarea stratului în buncărul de
amestecare şi sfărâmare care poate duce la emisiile de praf. În timpul
amestecării substanţele reciclate cum ar fi smoala pot fi adăugate şi pot
conduce la emisii ale compuşilor volatili;
 Încărcarea turnului de cărbune (pot apărea emisii de praf al
cărbunelui);
 Încărcarea unui vagonet de încărcare (pot apărea emisii de praf a
cărbunelui).
Operarea unei baterii de cocsificare cuprinde următoarele etape:
- încărcarea cărbunelui;
- camerele de încălzire şi ardere;
- prepararea;
- împingătorul de cocs;
- turnul de stins cocs.
Modul de dispunere a unei baterii de cocsificare şi principalele surse de
emisie sunt prezentate în figura 3.17.

2
 Curs 5

Figura 3.17. Diagrama bateriei de cocsificare ce arată sursele de emisie

Modul de încărcare cu cărbune a camerei de cocsificare şi punctele de

emisie se prezintă în figura 3.18.

Figura 3.18. Diagrama de încărcare cu cărbune a camerei de cocsificare,

indicând punctele de emisie

Camerele de încălzire ale bateriei de cocsificare sunt separate de camerele

de cocsificare. Diagrama schematică a unui sistem de încălzire a cuptorului de
cocserie împreuna cu punctele de emisie sunt prezentate în figura 3.19.

3
 Curs 5

Figura 3.19. Diagrama sistemului de încălzire a cuptorului şi punctele de emisie

Procesul de cocsificare începe imediat după încărcarea cărbunelui. Gazul şi
umezeala antrenate, sunt de aproximativ 8-11% din încărcătura de cărbune. Acest
gaz brut al cuptorului de cocserie este evacuat prin ţevile ascensionale în conducta
principală de colectare. Puterea calorifică ridicată a gazului înseamnă că după
purificare poate fi folosit ca şi combustibil. Cărbunele este încălzit prin sistemul
încălzire şi ardere descris mai sus şi rămâne în camerele de cocsificare până la
temperatura de 1000 – 1100 °C [9]. Principalele surse de emisii în timpul
preparării sunt prezentate în figura 3.20.

Figura 3.20. Diagrama camerei de cocsificare, cu indicarea posibilelor

puncte de emisii din timpul cocsificării

Cocsul este împins din cuptor într-un container de către berbecul

împingătorului (figura 3.21, 3.22). Contactul cu oxigenul atmosferic cauzează
arderea instantanee a cocsului. Containerul folosit este în general un vagonet de
stins cocs care transportă cocsul fierbinte la turnul de stins cocs. Aici cocsul este
stins direct cu cantităţi mari de apă. Partea de apa care nu se evaporă poate fi
colectată şi folosită în următorul cuptor, astfel prevenind emisiile apei reziduale.

Figura 3.21. Împingerea cocsului carbonizat de la cuptorul de cocsificare în

4
 Curs 5

maşina de stingere

Figura 3.22. Evacuarea prin împingere a cocsului

După răcire, cocsul este depozitat în stive după care este transportat prin
transportoare cu banda (cu puncte de transfer), drumuri, cale ferată sau altă
combinaţie din acestea. În sfârşit cocsul este sortat. Fracţia măruntă (< 20 mm) este
de obicei destinată pentru procesul de aglomerare. Clasele granulometrice 20–70
mm sau mai mare sunt folosite in furnal. Manevrarea şi sortarea cocsului dă
naştere emisiilor prafului.

Colectarea şi tratarea gazului de cocsificare (COG) cu recuperarea

produselor secundare
Gazul COG brut are un conţinut caloric specific ridicat cauzat de prezenţa
hidrogenului, metanului, monoxidului de carbon si hidrocarburilor. În plus, gazul
cuptorului de cocserie brut conţine produse valoroase cum ar smoala, ulei uşor
(compus în principal din BTX (benzen, toluen şi xileni)), sulf şi hidrat de amoniu.
Tabelul 3.3. Compoziţia gazului de cocserie
Obţinerea
Densitate
gazului
a gazului H2 CxHy CO H2S BTX NH3 CO2 CH4
brut
brut [%] [%] [%] [%] [g/m3N] [g/m3N] [%] [%]
[m3/h/t
[kg/m3N]
cărbune]
12-25 0,53-0,62 39-65 3,0-8,5 4,0-6,5 3-4 23-30 6-8 2-3 32-42

Compoziţia gazului brut a cuptorului de cocserie este dată în tabelul 3.3. Din
câteva motive gazul cuptorului de ardere trebuie să fie tratat înainte de a fi folosit
ca şi combustibil.

3.4.2. Nivelurile actuale de consum/emisie

Cocseriile au un număr comparabil de mare de surse de emisie. Emisiile
variază în timp şi sunt greu de cuantificat, astfel încât factorii de emisie ocupă un
interval valoric mare.

5
 Curs 5

Factori specifici de intrare (input) şi factori specifici de emisie (output) sunt

prezentaţi în tabelul 3.4. Informaţiile oferite se referă la 11 fabrici cu cuptor de
cocserie în patru State Membre U.E. Aceşti factori de emisie se referă la 1 tona de
otel lichid pentru a uşura adunarea factorilor de emisie de la variate unităţi de
producţie.

Tabelul 3.4. Datele de intrare/ieşire din unsprezece instalaţii de cocsificare

din patru State Membre UE [6]
Input Output

Materii prime Produse

Cărbune uscat kg/t cocs 1250-1350 Cocs (uscat) kg/t 1000
COG MJ/t LS 2500-3200
Energia Abur MJ/t LS 3-90/500
BF gaz+COG MJ/t cocs 3200-3900
Electricitate MJ/t cocs 20-170 Emisii de gaz
Pulberi g/t LS 17-75
Abur MJ/t cocs 60-300 SOx g/t LS 25-950
NOx g/t LS 230-600
Aer comprimat m3N/t cocs 7-15 NH3 g/t LS 0,8-3,4
H2SO4 g/t LS 0,7
Apa de proces
m3/t cocs 0,8-10 HCN g/t LS 0,02-0,4
(≠ apa de răcire)
H2S g/t LS 4-20
CO g/t LS 130-1500
CO2 g/t LS 175-200
CH4 Kg/t LS 27
VOC g/t LS 4-8
Benzen g/t LS 0,3-15
PAH mg/t LS 170-500

Reziduuri/Produse
secundare
Benzen Kg/t cocs 8-15
H2SO4 Kg/t cocs 4-9
Gudron Kg/t cocs 25-46
(NH4)2SO4 ca şi
Kg/t cocs 1,7-3,4
SO2-4
Sulf Kg/t cocs 1,5-2,3

Apa uzată m3/t cocs 0,3-0,4

Legendă: LS = oţel lichid; VOC = compuşi organici volatili; PAH = hidrocarburi policiclice aromate; BFgaz – gaz
de furnal, COGgaz – gaz de la cuptorul de cocserie

3.4.3. Tehnicile de considerat în determinarea BAT

3.4.3.1 Tehnici integrate în proces folosite în cocserie
A) Operaţii cursive şi neperturbate a bateriei de cocsificare. Acestea
sunt cele mai importante măsuri integrate în proces. O neconcordanţă în
funcţionarea instalaţiilor conduce spre fluctuaţii grave de temperatură şi blocarea
cocsului în timpul împingerii. O condiţie prealabilă pentru operaţia cursivă şi
6
 Curs 5

neperturbată este o bună siguranţă a cuptorului şi a instalaţiilor. O altă condiţie

prealabilă este o pre-tratare optimizată a cărbunelui - operaţia optimă pentru o
cocserie necesită o şarjă de cărbune cât mai omogen posibil. O fabrică modernă de
pre-tratare a cărbunelui conţine instalaţii de încărcare de amestec, o instalaţie de
zdrobire/sortare, echipament de transport, echipament de desprăfuire şi procese
adiţionale posibile cum ar fi uscarea cărbunelui sau adăugarea de aditivi ai
cărbunelui.
B) Întreţinerea cuptoarelor de cocserie. Întreţinerea/revizia nu ar trebui să
fie efectuată în campanii ci continuu. Nu poate fi stabilită o perioadă fixă sau
minimă de întreţinere. Ar trebui să fie făcută după un program sistematic şi să fie
efectuată de personal de întreţinere special instruit. Fiecare cuptor trebuie supus
reparaţiei capitale complete la fiecare 3-3,5 ani. Acest lucru presupune lăsarea
cuptorului în stare neîncărcată timp de o săptămână pentru a efectua următoarele
operaţii: degrafitizarea tuturor depunerilor din cameră (pereţi, plafon), sudarea
oxi-termică a fisurilor, orificiilor şi deteriorărilor suprafeţelor zidăriei refractare,
repararea vetrei camerei cuptorului prin acoperirea cu ciment, repararea suprafeţei
de etanşare a ramei uşii prin frezarea şi repoziţionarea ramei uşii de la cuptor,
repararea totală a uşilor, demontarea completă a tuturor părţilor individuale,
curăţare şi reasamblare, etc.
C) Îmbunătăţirea uşii cuptorului şi izolarea tocurilor. Etanşarea la gaze a
uşii cuptorului este esenţială şi poate fi realizată prin aplicarea următoarelor
măsuri: folosirea de uşi cu etanşare flexibilă, armate cu arcuri şi curăţarea atentă a
uşii şi ramei sale după fiecare încărcare.
D) Curăţarea uşii cuptorului şi a tocurilor. O metodă aplicată de curăţare
a uşilor cuptoarelor de cocsificare este de a utiliza jet de apă sub presiune. S-a
dovedit că acest lucru are un succes deosebit.
E) Menţinerea unui flux de gaz neperturbat în cuptorul de cocsificare.
Camera cuptorului este de regulă menţinută sub o uşoară supra-presiune în
timpul cocsificării. O sub-presiune ar permite aerului să penetreze camera
cuptorului şi ar arde parţial cocsul, ducând la distrugerea cuptorului.
Suprapresiunea (în mm coloană apă) din conducta principală colectoare se menţine
la dublul înălţimii cuptorului în metri. De aici rezultă că, pentru un cuptor modern
înalt de 7 m, suprapresiunea corespunzătoare ar trebui să fie 14 mm coloană apă.
Pentru cuptoare mai vechi, cu înălţimea de 4 m, suprapresiunea din magistrala
colectoare ar trebui să fie 8 mm coloană apă. Această diferenţă de presiune este
necesară pentru a îndepărta gazele şi gudronul din camera cuptorului de
cocsificare. Căderea de presiune este creată cu ajutorul unei clapete de închidere
aflate la ieşirea conductei principale colectoare unde presiunea este de 80 mm
coloană apă. Sub tavanul camerei cuptorului se păstrează un spaţiu liber pentru a
permite gazelor şi gudronului volatilizat să curgă spre ţeava ascensională care, în
funcţie de proiect, este situată fie pe partea maşinii de şarjare a cuptorului sau pe
ambele părţi. Curentul de gaz poate fi obstrucţionat de şarja de cărbune care ajunge
la plafonul cuptorului şi de către dopurile de grafit de la partea superioară a
acestuia. Ori de câte ori fluxul de gaz din cuptor este obstrucţionat vor apare
scurgeri de gaz pe la uşi şi gura de încărcare din cauza apariţiei suprapresiunii.
7
 Curs 5

Această situaţie poate fi prevenită prin nivelarea adecvată a încărcăturii de

cărbune, prin degrafitizarea periodică a tavanului cuptorului şi prin curăţarea
periodică a conductei ascensionale. Formarea de grafit pe bolta cuptorului poate fi
redusă la minimum prin distribuţia termică adecvată pe pereţii cuptorului.
F) Reducerea emisiei în timpul arderii în cuptorul de cocserie. Căldura
pentru procesul de cocsificare este asigurată prin arderea unui combustibil gazos
în camerele de încălzire. Căldura este transferată camerei cuptorului de cocsificare
prin conducerea acesteia prin zidăria refractară. O temperatură mai ridicată în
camera de cocsificare conduce la un timp mai scurt de cocsificare. Cei mai
importanţi poluanţi proveniţi din cuptorul de cocsificare sunt NO x, SO2 şi pulberile.
Nivelul emisiilor de SO2 depinde puternic de conţinutul de sulf al combustibilului.
Astfel emisiile de SO2 pot fi reduse în continuare prin minimizarea conţinutului de
sulf al combustibilului. De obicei pentru arderea din cuptorul de cocsificare se
foloseşte gazul de furnal (îmbogăţit) sau de cocserie. Conţinutul de sulf al gazului
de cocserie depinde de performanţa de desulfurare a instalaţiei de tratare a gazului
de cocserie. Conţinutul de H2S din gazul de cocserie poate varia de la circa 50
mg/m3 la 1000 mg/m3, depinzând de procedeul de desulfurare şi de eficienţă. Dacă
nu se aplică desulfurarea (cea ce se întâmplă la unele instalaţii din UE) conţinutul
de H2S poate ajunge până la 8000 mg H 2S/m3. Gazul de furnal îmbogăţit are un
conţinut redus de sulf. Unul dintre parametri principali ai procesului de desulfurare
a gazului de cocserie este temperatura gazului. NOx generaţi constau aproape în
întregime din NOx termic, care se formează prin reacţia dintre N2 şi O2 în flacără.
Formarea NOx termic depinde de maximele de temperatură şi de concentraţiile de
O2 din flacără. În mod indirect, emisiile de NO x depind şi de combustibil (gaz de
furnal îmbogăţit sau gaz de cocserie) şi tipul de cărbune folosit, consumul specific
de cărbune din încărcătură, timpul de cocsificare şi dimensiunile camerei
cuptorului. Cea mai eficientă cale de reducere a formării NOx este de a reduce
temperatura flăcării din camera de încălzire. Trei metode s-au dovedit eficiente în
acest scop: recircularea gazului evacuat, combustia în trepte cu aer şi temperatura
de cocsificare mai redusă. Mai mult, temperatura din camera de încălzire (şi astfel
formarea de NOx) poate fi redusă concomitent cu menţinerea temperaturii normale
de cocsificare prin reducerea gradientului de temperatură de-a lungul peretelui de
zidărie refractară din camera de încălzire aflat în dreptul camerei de cocsificare.
Acest lucru poate fi realizat prin folosirea de cărămizi mai subţiri şi un material
refractar cu conductivitate termică mai bună.
G) Stingere uscată a cocsului (CDQ). Procedeul stingerii uscate a cocsului
a fost iniţial dezvoltat la scară industrială în fosta Uniune Sovietică la începutul
anilor ’60 (aşa-numitul procedeu Giprokoks). Era conceput pentru aplicare în
instalaţii de cocsificare situate în regiuni care suferă de pe urma perioadelor
prelungite de frig sever, ca de pildă Siberia, Finlanda, Polonia, unde stingerea
umedă a cocsului este dificilă sau chiar imposibilă. În afară de aceasta, instalaţiile
din aceste regiuni au nevoie de cantităţi considerabile de energie pentru încălzire
(abur şi/sau electricitate), reţele de conducte şi echipament de dezgheţare.
Ulterior, datorită structurii speciale a pieţii japoneze de furnizare de energie
procedeul Giprokoks a fost aplicat acolo şi a suferit modificări sistematice
8
 Curs 5

începând cu 1973. Figura 3.23 prezintă o schemă a unui proiect curent pentru o
instalaţie cu stingere uscată a cocsului care constă din unitatea de răcire în formă
de coloană groasă, cazanul recuperator şi sistemul de reciclare a gazului inert.

Figura. 3.23. Schema instalaţiei de stingere uscată a cocsului

Cocsul carbonizat trece la început direct din baterie, sau prin intermediul
unui container pe un troliu, până la unitatea de răcire, unde cocsul este descărcat în
aval printr-o deschidere a coloanei. Pe măsură ce coloana de cocs coboară cu o
viteză constantă cedează căldura sa unui curent de gaz inert care curge în
contracurent. Cocsul răcit (la 180-200°C) este descărcat la baza cuvei prin
intermediului unui jgheab şi transportat afară cu echipament adecvat. Gazul, care
este reciclat de o suflantă, are o temperatură de 750-800°C şi este eliberat de
căldura absorbită într-un cazan recuperator din aval folosit pentru generarea de
abur. După aceea, este reintrodus în turnul de răcire. Din cauza cocsului gazul inert
se îmbogăţeşte în monoxid de carbon şi alţi compuşi, lucru care face necesară
excluderea gazului din când în când. Acest gaz în exces este tratat în dispozitive de
desprăfuire, preferabil într-un filtru cu saci cu conţinut rezidual de praf mai mic de
5 mg/m3. În final este alăturat gazului de încălzire de la bateria de cocsificare.
H) Camere mai mari pentru cuptorul de cocserie. Dezvoltarea de camere
de cocsificare mai largi şi mai mari se bazează pe două principii generale:
reducerea numărului de cuptoare şarjate pe zi şi reducerea lungimii suprafeţelor de
etanşare. Principalele caracteristici ale cuptoarelor cu camere înalte sau late sunt
volumele mari ale cuptoarelor comparativ cu cele convenţionale. Astfel, pentru o
producţie dată partea de etanşare scade în lungime iar frecvenţa şarjelor se reduce.
În tabelul 3.5 se prezintă caracteristicile câtorva cuptoare de cocsificare

Tabelul 3.5. Caracteristicile mai multor tipuri de cuptoare de cocsificare

Aspect Unitate Mic Mediu Mare

9
 Curs 5

Huckingen Prosper Kaiserstuh

l
Dimensiuni:
- înălţimea [m] 4,5 6,0 7,85 7,1 7,63
- lungimea [m] 11,7 14,2 17,2 15,9 18,0
- lăţimea [m] 0,45 0,45 0,55 0,59 0,61
Volum util [m3] 22,1 36,4 70,0 61,3 78,9
Productivitate [t / 12,7 21,3 43,0 39,8 48,7
cuptor]
Numărul - 322 178 120 142 120
cuptoarelor
Total deschideri - 2898 1496 1080 1278 1080
cuptoare
Lungimea [km] 10,5 6,9 6,0 6,2 5,5
etanşărilor la
extremităţi
Frecvenţa [-/zi] 430 257 128 138 115
încărcărilor
Totalul acţiunilor [-/zi] 3870 2056 1152 1242 1035
de deschidere
Lungimea [km/zi] 14,0 9,5 5,6 6,0 5,3
etanşărilor
extremităţilor ce
trebuie curăţate

J) Cocsificarea fără recuperare

În procedeul de cocsificare fără recuperare, tot gudronul şi toate gazele
eliberate din procesul de cocsificare sunt arse în cuptorul de cocsificare şi conducta
de gaze arse de sub vatră. Procedeul de cocsificare fără recuperare necesită o altă
concepţie tehnică faţă de cea clasică. Nu sunt necesare instalaţii de tratare a gazului
de cocs şi a apelor uzate.

3.4.3.2. Tehnici end-of-pipe folosite in cocserii

1. Minimalizarea emisiilor de încărcare a cuptorului. Încărcarea
cuptorului este cel mai uzual realizată pe cale gravitaţională cu cărucioare de
încărcare. Se folosesc pentru aceasta trei tehnici:
- încărcarea „fără fum” - acest sistem foloseşte racorduri etanşe la gaze
între cuptorul de cocsificare şi căruciorul de încărcare. Camerele sunt umplute
rapid prin patru sau cinci guri de încărcare. Aspirarea este realizată prin insuflarea
de abur sau apă prin curbura ţevii ascensionale.
- încărcarea secvenţială sau în trepte - gurile de încărcare sunt încărcate una
după alta. Timpul de încărcare este relativ lung în acest caz. Aspirarea este
generată pe ambele părţi ale cuptorului, fie prin utilizarea a două ţevi ascensionale.
fie prin utilizarea unei ţevi ascensionale şi a unei ţevi „jumper”.
- încărcarea japoneză – constă în încărcarea simultană prin patru guri de
încărcare.
Încărcarea poate fi efectuată şi prin transferarea cărbunelui prin conducte.
Au fost dezvoltate două sisteme de încărcare prin conducte: un sistem cu conductă
10
 Curs 5

centrală cu racorduri la toate cuptoarele sau o conductă cu racord la un cărucior de

încărcare prin care este încărcat cărbunele. Preîncălzirea cărbunelui permite
încărcarea prin conducte. În timpul procesului de nivelare după încărcare o
etanşare a uşilor de nivelare pe bara de nivelare poate minimiza emisiile pe la uşile
de nivelare.
2. Izolarea conductelor ascensionale şi fantelor de încărcare. În timpul
procesului de cocsificare emisiile provenite de la deschiderile cuptorului pot fi
diminuate prin etanşarea eficientă a acestor deschideri după operaţia de descărcare
şi încărcare.
3. Desprăfuirea la şarjarea cocsului. Au fost dezvoltate câteva sisteme de
reducere a emisiilor de particule de la şarjarea cocsului:
 Separatoarele de pe partea de evacuare a cocsului, incluzând
evacuarea şi desprăfuirea. Pulberile sunt evacuate printr-un separator şi desprăfuite
într-o baterie de filtre cu ţesătură;
 Sistem cu antrenare prin hotă - operează pe principiul unui epurator
umed de gaze şi utilizează curentul cald de aer al gazelor pline de praf, ce ţin o
vreme cocsul uscat şi astfel împiedică formarea hidrogenului sulfurat;
 Vagonet container - cocsul este împins direct din cuptorul de cocserie
într-un vagonet container. Cocsul nu intră în contact cu oxigenul şi se generează
doar o mică cantitate de pulberi. De regulă se aplică în combinaţie cu stingerea
uscată a cocsului;
 Instalaţie de transfer a cocsului cu hotă (integrată) şi dispozitiv de
desprăfuire mobil. Pulberile sunt evacuate prin intermediul unei hote pe maşina de
transfer cocs;
 Instalaţie de transfer a cocsului cu hotă (integrată), linie staţionară şi
epurare staţionară de gaze reziduale, preferabil prin baterie de filtre (Figura 3.24),
aşa numitul „sistem al Ministrului Stein”.
3. Stingerea umedă a cocsului. Când cocsul este stins în turnul de stingere
sunt generate particule solide şi vapori datoraţi evaporării apei de răcire la
contactul cu cocsul incandescent. Cantitatea particulelor antrenate de aburi depinde
de condiţiile de operare, proprietăţile cocsului şi de modul în care se adaugă apa.
Au fost făcute încercări de reducere a emisiilor de pulberi şi de vapori de apa cu
ajutorul măsurilor constructive. În plus, se poate utiliza stingerea prin inundare ca
o modificare a soluţiei existente de răcire cu apă.
4. Desulfurarea gazelor de cocserie. Datorită conţinutului său de hidrogen
sulfurat (H2S) de până la 8 g/m3 gazele de cocserie impurificate nu sunt adecvate
utilizării în multe aplicaţii industriale. După ce gazul a fost desulfurat, el devine
utilizabil într-o multitudine de aplicaţii. Multe instalaţii de cocserie vând cu profit
gazele de cocserie după desulfurare. În multe cazuri, sulful este îndepărtat în două
trepte: o treaptă de joasă presiune şi una de înaltă presiune.

11
 Curs 5

Figura 3.24. Sistem de evacuare emisiilor

5. Eliminarea gudronului (şi a hidrocarburilor aromatice policiclice

HAP) din apele de cocserie. Apa uzata de la distilarea amoniacului nu conţine în
mod normal gudroane, dar atunci când este prezent, gudronul împiedică tratarea
biologică a apelor uzate. În special, prezenţa HAP în gudron poate cauza probleme,
deoarece HAP are efect toxic asupra microorganismelor din nămolul activ şi sunt
totodată greu de degradat. Din acest motiv este de dorit să se elimine gudronul din
apele de cocserie înaintea tratamentului biologic al apelor uzate.
Gudronul poate fi eliminat prin tratarea cu coagulanţi chimici şi separarea
lui ulterioară prin tehnici precum:
- Sedimentarea gravitaţională urmată de filtrare;
- Centrifugarea apelor de cocserie urmate de filtrare;
- Flotaţia urmată de filtrare.
Acest tratament elimină majoritatea gudroanelor din apele uzate în formă de
deşeu de filtrare foarte concentrat sau şlam. Acesta trebuie să fie mai departe tratat.
6. Instalaţia de tratare a apei uzate. Apa uzată din cuptorul de cocsificare
conţine un amestec de hidrocarburi, cianuri şi nitrocompuşi, într-o concentraţie
relativ mare. Apa uzată poate fi tratată biologic şi chimic. Când tratarea este
aplicată biologică gudronul este îndepărtat adesea prin metode chimice şi fizice, iar
apa uzată este deseori diluată cu scopul evitării efectelor toxice ale efluentului
asupra microorganismelor dar mai ales inhibarea bacteriei nitrificatoare. Cea mai
comună tehnică biologică aplicată pentru tratarea apei uzate provenită de la

12
 Curs 5

cuptorul de cocsificare este sistemul biologic aerob cu nămol activ. În unele cazuri
o atenţie deosebită s-a acordat nitrificării şi denitrificării (anoxice).

3.4.4. Concluzii
Identificarea tehnicilor şi a valorilor de emisii şi consum asociate sau
intervalele acestora implică următorii paşi [6]:
 Identificarea unor aspecte cruciale de mediu pentru acest sector; pentru
cuptoarele de cocsificare, acest lucru înseamnă: prevenirea emisiilor,
tratarea gazelor de cocserie, a apei uzate cu consideraţie particulară
asupra amoniacului;
 Identificarea celor mai performant nivele de performanţă ecologică pe
baza datelor disponibile în UE şi întreaga lume.
 Examinarea condiţiilor în care aceste nivele de performanţă au fost
realizate; cum ar fi costuri, efecte colaterale, forţele motrice principale
implicate în implementarea acestor tehnici.
 Selecţia celor mai bune tehnici disponibile (BAT) şi a emisiilor asociate
şi/sau a nivelelor de consum pentru acest sector.
Pe baza acestei estimări, acestor tehnici sunt prezentate nivele de emisie şi
consum asociate cu utilizarea cele mai bune tehnici disponibile care sunt
considerate a fi adecvate sectorului în general şi în multe cazuri reflectă
performanţele actuale ale unor instalaţii din sectorul respectiv.
Scopul este acela ca „cele mai bune tehnici generale disponibile” să poată fi
utilizate spre a judeca performanţa unei instalaţii existente ori pentru a evalua o
propunere pentru o nouă instalaţie şi a oferi astfel ajutor în determinarea condiţiilor
pentru aceea instalaţie pe baza celor mai bune tehnici disponibile. A fost prevăzut
faptul că pot fi proiectate instalaţii noi la fel de performante şi chiar mai bune decât
nivelul celor mai bune tehnici generale disponibile.
În timp ce documentele de referinţă BREF nu stabilesc standarde obligatorii,
ele sunt concepute să ofere informaţii care să servească drept ghid pentru industrie,
Statele Membre şi public în problema nivelurilor de emisie şi consum, când se
folosesc tehnici precizate. Valorile adecvate ale limitelor pentru orice caz specific
vor trebui să fie determinate, ţinând cont de obiectivele Directivei IPPC şi de
aspectele locale.
Pentru cuptoarele de cocsificare, tehnicile şi combinaţiile de tehnici care
urmează trebuie să fie considerate ca cele mai bune tehnici disponibile:
- Întreţinerea generalizată a camerelor cuptorului, a uşilor cuptorului şi a
etanşărilor ramelor, ţevilor ascensionale, gurilor de încărcare şi a altor
echipamente.
- Curăţarea uşilor, a etanşării ramelor, a gurilor de încărcare, capacelor şi
şnecurilor ascensionale (ascensionale) după fiecare manevră.
- Menţinerea unei curgeri libere a gazului în cuptoarele de cocsificare;
- Încărcarea cu maşini de încărcare. Din punct de vedere integrat încărcarea
„fără fum”, sau încărcarea secvenţială cu ţevi ascensionale duble, ori cu ţevi
flexibile „jumper” sunt tipurile preferate pentru că toate gazele şi pulberile, sunt

13
 Curs 5

tratate ca parte a tratării gazului de cocserie. Tratarea ar trebui să presupună

evacuarea eficientă şi combustia ulterioară şi o filtrare prin ţesătură. Sunt
realizabile emisii de particule < 5 g/t cocs;
- Exploatare lină, neperturbată a cuptorului, evitând fluctuaţiile puternice de
temperatură;
- Utilizarea uşilor cu etanşare flexibilă armate cu arcuri sau cu canturi drepte
(în cazul cuptoarelor cu înălţimea < 5m şi o întreţinere bună);
- Chituind gurile de încărcare cu suspensie de argilă (sau alt material de
etanşare adecvat) realizând < 1% emisii vizibile;
- Nivelând uşile echipate cu garnituri de etanşare realizând < 5% emisii
vizibile;
- Utilizarea de gaz de cocserie desulfurat;
- Prevenirea neetanşeităţilor între camera cuptorului şi camera de ardere prin
exploatarea normală a cuptorului;
- repararea scăpărilor între camera cuptorului şi camera de ardere;
- încorporarea de tehnici cu NOx scăzut în construcţia noilor baterii cum ar fi
arderea în trepte (emisii în jur de 450 – 700 g/t cocs şi respectiv 500 –770 mg/m 3
sunt realizabile într-o instalaţie nouă modernă).
- Datorită costurilor ridicate, denitrificarea gazelor arse (de ex. SCR) nu se
aplică decât în cazul instalaţiilor noi în condiţii în care standardele de calitate a
mediului nu pot fi îndeplinite cu uşurinţă;
- Extracţia cu o hotă (integrată) situată pe maşina de transfer a cocsului şi
tratarea la sol a gazului extras cu filtru cu ţesătură şi utilizarea unui cărucior de
stingere într-un singur punct realizează mai puţin de 5 g praf/t cocs (emisie la coşul
de fum).
- Stingerea umedă cu emisii minimalizate cu mai puţin de 50 g praf /t cocs
(determinat cu metoda VDI).
- Stingerea uscată a cocsului (CDQ) cu recuperarea căldurii sensibile şi
îndepărtarea prafului din operaţiile de încărcare, manipulare şi clasare prin filtrare
cu ţesătură.
- Desulfurarea prin sisteme de absorbţie (conţinutul de H2S al gazului de
reţea 500 – 1000 mg H2S/m3 ) sau desulfurarea prin oxidare (< 500 mg H2S/m3 );
- Utilizarea pompelor etanşe la gaze (pompe magnetice);
- Evitarea emisiilor de la supapele de suprapresiune ale rezervoarelor de
stocare, prin conectarea racordului de evacuare al cuptorului de cocsificare la
magistrala colectoare;
- Eliminarea eficientă a amoniacului , utilizând soluţii alcaline;
- Îndepărtarea gudronului;
- Tratarea biologică a apei uzate cu nitrificare/denitrificare realizează:
îndepărtarea CCO > 90%, Sulfuri <0,1 mg/l, HAP < 0,05 mg/l, CN <0,1 mg/l,
Fenoli < 0,5 mg/l, Suma NH4 + NO3 şi NO2 <30 mg N/l, Suspensii solide: <40
mg/l;
- Desulfurarea gazului cuptorului de cocserie;
- Îndepărtarea gudronului (şi PAH) din apa uzată.

14
Curs 5

15