DREPT ADMINISTRATIV

I. FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

1. Definiția funcției publice și clasificarea funcției publice potrivit

legislației în vigoare.
Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite prin lege, în
scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală,
administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

Clasificare:

a) funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;

b) funcţii publice clasa I, funcţii publice clasa a II a, funcţii publice clasa a III a.
c) funcţii publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale

Funcțiile publice de stat sunt funcţiile stabilite, potrivit legii (art. 385 - OUG 57/2019 Cod
administrativ) în cadrul:

- ministerelor,
- organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale,
- structurilor de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale,
- structurilor de specialitate ale Parlamentului României,
- autorităţilor publice autonome prevăzute în Constituţia României 
- autorități administrative autonome, precum și în cadrul structurilor autorității
judecătorești.
Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul:
- instituţiei prefectului,
- serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor
- organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale,
- instituţiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea
Guvernului, a ministerelor şi a celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.  
Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul:

1
 - aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice
subordonate acestora. 

Funcţiile publice se clasifică în funcţie de nivelul studiilor necesare:

Acestea se împart în 3 clase, după cum urmează:
a) clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de
licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri
tip Bologna;
c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,
respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. 
 
Funcţiile publice se mai clasifică și după nivelul atribuţiilor titularilor acestora,   
respectiv se împart în 3 categorii, după cum urmează:
a) funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
b) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
c) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.  
Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa
numai funcţii publice de execuţie. 

2. Recrutarea și încadrarea funcționarilor publici

Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii într-o funcție publică.
Calitatea de Funcționar public se dobândeşte prin concurs, la care poate participa orice
persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 465, Codul administrativ.
Pentru ocuparea unei funcții publice, legea impune anumite condiții, cum ar fi:
- persoana să aibă cetațeinia română și domiciliul în România;
- să cunoască limba română scris și vorbit;
- vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestată prin document medical;
- să îndeplinească condiții de studii cerute de lege pentru funcția publică;
2
 - să îndeplinească condițiile specifice impuse pentru ocuparea funcției publice;
- să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, a statului
sau a autorității;
- să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
- nu i-a încetat raportul de muncă din motive disciplinare;
- nu a fost lucrător al securității.

Concursul = ocuparea unei funcții publice prin concurs are la bază principiile următoare:
a) competenţa, (persoanele care doresc trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi
aptitudinile necesare exercitării funcţiei publice ;
b) competiţia, (confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor prin concurs sau examen);
c) egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la carieră în funcţia publică a oricărei
persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;
d) profesionalismul, exercitarea funcţiei publice se face cu respectarea principiilor
prevăzute de lege;
e) motivarea, (are în vederea dezvoltării carierei, instrumente de motivare morală şi
materială a funcţionarilor publici, dezvoltarea profesională individuală a acestora);
f) transparenţa, (autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a pune la dispoziţie
tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitoare la cariera în funcţia
public).
Etapele de recrutare a funcționarului public, constă în verificarea cunoștințelor generale
și competențele generale necesare ocupării unei funcții publice, realizată prin concurs național.

Persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea funcției publice de grad

profesional debutant sunt numiți funcționari publici debutanți.
Cei care au efectuat perioada de stagiu și au obținut rezultat corespunzător la evaluare,
precum și cei care intră în corpul funcționarilor publici cu vechime de minimum 1 an, sunt
numiți funcționari publici definitivi.

3
 3. Drepturile și îndatoririle funcționarilor publici
Drepturile funcționarilor publici sunt prevăzute în capitolul V, titlul II al părții a
VI a Codului administrativ, astfel:
- dreptul la opinie;
- dreptul la tratament egal;
- dreptul la informare;
- dreptul de asociere sindicală;
- dreptul la grevă;
- drepturi salariale și drepturi conexe;
- dreptul la asigurarea uniformei (ptr. cei care sunt obligați să poarte uniform);
- dreptul normal a timpului de lucru
- dreptul de a fi aleși sau numiți într-o funcție publică;
- dreptul la concediu de odihnă;
- dreptul la un mediu sănătos la locul de muncă;
- dreptul la asistență medicală;
- dreptul la recunoașterea vechimii în muncă;
- dreptul la pensie/ alte asigurări sociale de stat;
- dreptul de a fi despăgubit;
- dreptul la protecția legii;
- dreptul de a desfășura activități în sectorul public și în sectorul privat.

Îndatoririle funcționarilor publici - art.430 din Codul administrativ

- respectarea Constituției și a legilor;
- profesionalismul și imparțialitatea;
- obligații în exercitarea dreptului la libera exprimare;
- asigurarea unui serviciu public de calitate;
- loialitatea față de autoritățile sau instituțiile publice;
- obligația de a informa autoritatea sau instituția publică cu privire la situația personală
generatoare de acte juridice;
- interdicții și limitări în ceea ce privește implicarea în activitatea politică;
- păstrarea secretului de stat, secretul de serviciu și confidențialitatea;

4
 - interdicția de a primi cadouri sau alte avantaje;
- utilizarea responsabilă a resurselor publice;
- subordonarea ierarhică;
- interzicerea folosirii imaginii proprii;
- respectarea regimului juridic al conflictelor de interese;

II. ACTIVITATEA AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI

PUBLICE
Activitatea administrației se exprimă prin două forme: prin acte și prin fapte
1. Actul administrativ: definiție și trăsături
Definiție:
Actul administrativ reprezintă forma juridică principală a activității organelor
administrației publice, care constă într-o manifestare unilateral și expresă de voință de a da
naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub
controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești.

Trăsăturile actului administrativ:

- actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administrației publice,

celelalte fiind fapte administrative și operațiuni tehnico-administrative;

- reprezintă o manifestare de voință expresă, unilaterală și supusă unui regim de putere

publică ce aparține autorității publice care l-a emis, la adoptat;

- actul administrativ poate emana de la autorități publice sau de la personae private

autorizate de administrație să presteze servicii publice;

- actul administrativ are forță juridică, obligatorie atât față de persoana fizică sau
juridică cărora li se adresează, cât și față de autoritatea care l-a emis, adoptat;

- cu ajutorul actului administrativ se organizează executarea legii și executarea în

concret a acesteia;

- este executoriu de îndată ce a intrat în vigoare.

Exemple de acte administrative:
- hotărârii,
- decrete date de Președinte,
- hotărârii date de Guvern,
5
 - dispoziții date de Primar, Președintele Consiliului Județean

2. Forma, procedura emiterii actului administrativ de autoritate și cerințe

de legalitate.
Doctrina susține necesitatea ca actul administrativ să îmbrace de regulă, forma scrisă.
La nivel de Guvern “elaborarea, avizarea și prezentrarea proiectelor de documente de
politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în
vederea adoptării/ aprobării lor se realizează potrivit unei proceduri, respectiv
Regulament , aprobat prin hotărâre a Guvernului”.

Identificăm trei categorii de forme procedurale

a) activități procedurale premergătoare adoptării emiterii actului administrativ;
b) activități procedurale concomitente cu emiterea actului: cvorumul, majoritate,
motivare, emitere/ adoptare;
c) activității procedurale posterioare (definitivare act, semnare, datare, publicare,
comunicare, aplicare).

Avizul – este necesar și oportun adoptării actului administrativ, condiționând

legalitatea actului adm.
Avizul – nu produce efecte juridice.
În funcție de regimul lor juridic, avizele sunt de trei categorii
- avizele facultative (care nu sunt obligatorii);
- avizele consultative (legea prevede obligativitatea obținerea lor însă nu neapărat
respectarea lor);
- avizele conforme (trăsătura lor obligatorie atât d.p.d.v.al cererii, cât și d.p.d.v al
respectăriilor).
Cerințe de legalitate
- actele trebuie să fie emise, adoptate de către persoane competente d.p.d.v. teritorial și
material;
- actele să fie în conformitate cu legea, cu actele normative în vigoare;
- actele să urmărească scopul pentru care au fost emise;
- să fie adoptate legal, cu respectarea noremelor prevăzute de lege.

3. Suspendarea, Anularea, Revocarea Actului Administrativ

ANULAREA = desființarea actului administrativ și încetarea definitivă a efectelor sale

juridice. O POATE FACE – organul ierarhic superior sau instanța de contencios
administrativ.
REVOCAREA = retragerea actului administrativ are loc când nu au fost respectate
condițiile de legalitate sau oportunitate. Retragerea actului adm. de către organul emitent se
numește RETRACTARE.

6
RETRAGEREA = de către organ ierarhic superior sau instanța de judecată se numește
REVOCARE PROPRIU-ZISĂ.
SUSPENDAREA = întreruperea producerii de efecte de către actul administrativ sau
încetarea temporară a efectelor actelor admministrative. Suspendarea se poate realiza prin:
anularea actului sau repunerealui în vigoare.
Suspendarea are loc atunci când un act administrativ fără a fi desființat nu se mai aplică
pentru o perioadă de timp determinată.

4. Actul Administrativ de Gestiune, Concept/ Trăsături

Reprezintă un contract încheiat de autoritatea publică, având ca obiect punerea în valoare

a bunurilor proprietate publică, prestare de servicii publice, achiziții publice.

Trăsături:
- obiectul actelor, achiziționare bunuri și servicii;
- se încheie conform procedurii legale în formă scrisă;
- este un act bilateral;
- cuprinde drepturi și obligații pentru ambele părți.

5. Actul Administrativ Jurisdicțional, Concept/ Trăsături

Reprezintă actul în formă tipică (hotărâre judecătorească, sentință civilă)
- are caracter unilateral;
- este obligatoriu de motivat;
- prin el se rezolvă un adevăr legal;
- capătă autoritate de lucru judecat dacă nu este afectat în justiție.

III. RĂSPUNDEREA ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV

1. Formele specifice răspunderii în dreptul administrativ (prezentare pe

scurt)
Orice răspundere juridică intervine atunci când s-a comis o anumită formă de ilicit,
adică atunci când s-a săvârșit o faptă care încalcă o regulă de drept administrativ.

Formele specifice răspunderii în dreptul administrativ sunt:

- răspunderea disciplinară;
- răspunderea contravențională;
- răspunderea patrimonială.

2. Răspunderea administrativ disciplinară

7
 Reprezintă săvârșirea unei abateri disciplinare în sensul încălcării normelor de
conduită obligatorie prevăzute de lege, de către funcționarii publici (art. 568 - OUG nr. 57
- Cod administrativ)
- este stabilită cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare
- este supusă controlului instanței de contencios administrativ

Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție de către un

funcționar public prin care acesta a încălcat obligațiile stabilite prin raportul de
serviciu.
Sancțiunile disciplinare se aplică în funcție de statutele special cum ar fi (statutul
polițistului, al funcționarului public parlamentar, corpului diplomatic și consular, al
personalului vamal etc.)
Exp. Sancțiuni disciplinare parlamentare, care poate include: atenționarea, chemarea la
ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata ședinței, avertismentul,
interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte ptr. 30 de zile.

3. Răspunderea administrativ patrimonială (definiție, subiecte, formele

răspunderii administrative patrimoniale).

- reprezintă o formă a răspunderii administrative care constă în obligarea statului, a

UAT (Unitățile Adinistrativ Teritoriale) la repararea pagubelor cauzate unei persoane
fizice/ juridice, referitoare la adoptarea unui act administrativ ilegal.

Constituția recunoaște dreptul fundamental al cetățeanului român de a fi despăgubit

pentru prejudiciile produse prin acte administrative ale autorității publice.

- refuzul nejustificat al administrației publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept

recunoscut de lege sau de a nu rezolva în termen.

Instituția publică/ autoritatea publică răspunde patrimonial din bugetul local pentru
paguba materială sau morală cauzată prin acte administrative sau prin refuzul nejustificat de
a rezolva cererea în termen legal.

Instituția publică și personalul acesteia răspunde patrimonial solidar pentru paguba

produsă domeniului public / privat.

Condiții:
Răspunderea adm. Patrimonială este angajată dacă:
- actul administrativ contestat este ilegal;
- actul ilegal este cauzator de prejudicii;
- există un raport de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciu;
- există culpa autorității publice sau a personalului acesteia.

8
Forme ale răspunderii administrativ Patrimoniale
a) Forme prevăzute de lege
b) Forme deduse în mod implicit
Raspunderea adm. patrimonială poate două laturi :
- o răspundere obiectivă și o răspundere subiectivă
- Forma de răspundere patrimonială exclusivă a statului ptr. prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare.
- Forma de răspundere patrimonială a autorităților administrației publice
pentru limitele serviciului public.
- Forma de răspundere patrimonială solidară a autorităților publice și a
funcționarilor pentru prejudicii produse prin acte administrative.

4. Răspunderea administrativ contravențională

Reprezintă o formă a răspunderii administrative care interzice atunci când este

săvârșită o contravenție indentificată conform legii în domeniul contravențiilor.

Def.: Fapta săvârșită cu vinovăție stabilită și sancționată prin lege, reprezintă

contravenția

Cauze:
a) capacitatea juridică ( cel care a săvârșit fapta să fi împlinit 14 ani și să aibă
discernământ)
b) responsabilitatea contravenientului (să existe discernământ)
c) libertatea de decizie și de acțiune (cel care a săvârșit fapta să aibă libertatea
de a acționa și de a transpune în practică o decizie pe care el a luat-o în mod
conștient și liber).

Constatarea contravenției:
- Se realizează printr-un proces verbal încheiat de persoana care stabilește
contravenția respectivă și care are competența de a încheia respectivul proces
verbal, în conformitate cu prevederile legale.

Sancțiuni:
- Avertisment
- Amendă contravențională
- Prestarea unei munci în folosul comunității