Sunteți pe pagina 1din 30

Acest ghid este pregătit special pentru tine. Află cum te putem ajuta și multe alte informații utile!

Info Ghid

Documentul care te va ajuta să îți


începi o nouă carieră de succes ca
Asistent Medical Generalist în Germania
aparţine companiei
Lindhorst, companie cu tradiţie
în Germania, din zona Hanovra,
fondată încă din 1931.

În anul 2014 am început să dezvoltăm


un model de consultanţă şi selecţie
foarte eficient, fiind cel mai de
încredere model în acest moment
din sectorul medical german. Acest
model este denumit PRINCIPIUL AQUIN.

Colaborăm doar cu angajatori de


încredere cărora le pasă cu adevărat
de angajaţi, oferind înţelegere
deplină vis-a-vis de schimbările
radicale prin care trec aceştia.

Suntem singura companie din Germania care are parteneriate


oficiale cu instituţii precum: Camera Comerţului (Industrie und
Handelskammer), IQ-Netzwerk, guvernatori regionali şi Ministerul
Sănătăţii. Toţi aceşti parteneri ne oferă suport şi încredere!
Cuprins

Cum te putem ajuta 4

Cursuri de limba Germană 6

Despre programele noastre 7

Povești de succes 8

Salarii & TOP 5 Angajatori 9

AMG într-o reședință de seniori 10

AMG în spital sau clinică de reabilitare 12

Despre asigurări 16

Despre chirii 18

Sistemul de impozitare 20

Sistemul de învățământ 22

Despre alocație 24

Timp liber 26

Despre Germania 28
Cum te putem ajuta
Asistență individuală

Managementul documentelor

Procesul de recunoaştere profesională

Certificarea cunoștințelor de limbă germană

Consiliere financiară (alocaţii, impozite, etc.)

Consiliere privind fişa postului

Consultant personal pe toată perioada colaborării

4
Assessment - QUalifizierung - INtegration

Este o marcă înregistrată a mediClub şi


reprezintă esenţa principiilor prin care
angajăm asistenţi medicali.

Assessment (Evaluare)
Interviu

Curs inițial de familiarizare


lb. Germană

Verificare nivel lb. Germană

Selecția finală
Semnarea gratuită a contractului de
colaborare şi consultanţă cu noi

Qualifizierung (Calificare)
Curs lb. Germană 0-B2 cu recunoaștere
profesională finalizată

Clarificarea întrebărilor privind


viața în Germania

Pregătire profesională
- termeni tehnici
- germană medicală
- module de îngrijire

Integration (Integrare)
Semnarea contractului de muncă
nedeterminat cu unitatea medicală

Prezentarea noului loc de muncă


(spital, clinică de reabilitare sau
resedintă de seniori)

Asigurarea suportului de bază privind


integrarea în Germania

5
guten Morgen
der

Cursuri de
das
Hallo

limba Germană
Compania noastră foloseşte cea mai eficientă metodă de învăţare a limbii
germane, recomandată şi premiată de mai multe instituţii din Germania.

Asistenţii medicali au posibilitatea


să înveţe limba germană online, cu
profesori acreditaţi, având la bază o
platformă modernă de învăţare.

Dincolo de interacţiunea directă


cu profesorii, candidaţii noştri au la
îndemână singura platformă acreditată
de statul german, Papagei, pentru teme
Diana Moraru
şi exerciţii suplimentare. Profesor de limba germană

Bună! Sunt Diana şi fac parte din


Combinăm lecţiile cu profesori acreditaţi echipa mediClub din Martie 2018.
şi programe speciale, prin intermediul
internetului. Cursul de limba germană Predau limba germană de la nivelul
A1 până la nivelul B2.
conţine 420 de ore şi este parcurs până
la nivelul B2, nivel necesar obţinerii Abia aştept să ne cunoaştem pentru
recunoaşterii profesionale în Germania. a învăţa împreună limba germană.
Şi chiar dacă sunteţi vorbitori de
lb. germană, asta este o şansă
Te vom ajuta să înveţi limba germană în
extraordinară pentru a aprofunda
cel mai scurt timp şi te vom sprijini pe tot noţiunile, astfel încât la noul loc
parcursul pentru a dobândi certificarea de muncă din Germania să vă

de limbă necesară. descurcaţi perfect şi fără griji!

6
Alte detalii despre
programele noastre

Cursuri acreditate Flexibilitate - studii Testarea Perioadă de


si certificarea lingvistice, în funcţie cunostintelor după familiarizare cu
nivelului B2 de programul de fiecare nivel limba germana
lucru al candidaţilor imediat dupa interviu

Din cadrul cursurilor de limba germană Programul de la locul de muncă nu


pot să facă parte maximum 5-10 cursanţi trebuie să se suprapună cu programul cursului
pentru programul online de limba germană

Numărul de ore variază în funcţie de Candidaţii care au probleme tehnice cu


tipul de curs ales de candidat - între 6 şi 20 de internetul trebuie să îşi rezolve aceste aspecte
ore pe săptămână, însemnând cursuri lejere şi/ în cel mai scurt timp, pentru a nu afecta
sau cursuri intensive continuitatea cursului

Programul de cursuri va fi comunicat Absenţele motivate, de la curs, se


în prealabil de către departamentul de limba comunică în prealabil profesorului
germană, atât telefonic, cât şi pe e-mail
Cursanţii nu au voie să lipsească de la
Începând cu nivelul avansat, cursurile mai mult de 3 şedinţe lunare
noastre conţin un modul special de germană
medicală Examenul de nivel B2 se sustine online,
la finalul cursului
Zilnic/săptămânal se vor efectua teme
sau exerciţii suplimentare, prin intermediul
platformei Papagei. Pentru a atinge nivelul B2
de limba germană este nevoie şi de studiu
individual

7
Povești de succes
Cojocariu Roxana

Lucrez într-un spital din Hamburg, un oraş foarte


frumos din Germania şi unde, chiar m-am acomodat
cu uşurinţă. La locul de muncă am avut norocul de a
avea parte de nişte colege minunate, printre care şi o
colegă din România. Fără ajutorul lor nu aş fi reuşit să
mă acomodez atât de repede.

Danke sehr mediClub.

Albulescu Nicoleta

Cu ajutorul acestei firme am învăţat limba germana


şi tot ei mi-au oferit un loc de munca. Când am ajuns
aici tot colectivul mi-a fost aproape chiar din prima zi,
m-au înţeles şi mi-au oferit ajutor ori de câte ori a fost
nevoie.

La 23 de ani cu o şcoală terminata şi cu un serviciu


bine plătit într-o ţară civilizata şi foarte bine dezvoltata
consider ca este o mare realizare.

Gumina Bogdan Petrişor

ln anul 2017 am absolvit cursurile Şcolii Sanitare


“Carol Davila”. Având în vedere că un post de asistent
medical în spital a fost foarte greu de obţinut m-am
hotărât împreună cu prietena mea să încercăm
ceva mai bun pentru noi. Acum lucrăm într-un spital
universitar din oraşul ltzehoe (Klinikum ltzehoe) de
aproximativ 5 luni şi suntem foarte mulţumiţi!

Recomandăm cu încredere mediClub!

Suntem mândri cu activitatea pe care o desfăşurăm, iar motivul pentru

729 acest lucru este bucuria pe care o vedem în fiecare dintre candidaţii noştri

AMG au ales atunci când reuşesc cu adevărat să îşi schimbe viaţa. Aceştia au crezut în

mediClub noi, iar noi i-am ajutat să îşi urmeze visul, acela de a avea un job de AMG la
o unitate medicală de top din Germania.

8
Salarii & TOP 5 angajatori
Lanțul de clinici Schmieder
Locații: Stuttgart, Gerlingen, Gailingen am Hochrhein, etc.

Salariul unui AMG debutant la acest angajator este


între 3.306 € - 3.537 € brut.

Lanțul de reședințe Vitalis


Locații: Augsburg, Germering, Welden, Marzling, etc.

Salariul unui AMG debutant la acest angajator este


între 2.900 € - 3.200 € brut.

Asklepios Klinik Barmbek


Locație: Hamburg

Salariul unui AMG debutant la acest angajator este


între 2.932,41 € - 3.471 € brut.

Asklepios Klinik Lich


Locații: Lich

Salariul unui AMG debutant la acest angajator este


între 3.101 € - 3.490 € brut.

Reședințele Hildegard von Bingen


Locații: Niedernhausen, Koblenz, Simmern, Wallmerod, etc.

Salariul unui AMG debutant la acest angajator este


între 2.900 € - 3.200 € brut.

Compania noastră are parteneriate de încredere cu instituții medicale de renume din Germania,
printre care regăsim spitale, clinici de reabilitare și reședințe de seniori. În total colaborăm cu:

164 Spitale 144 Reședințe de seniori


9
AMG într-o
reședință
de seniori
Ce presupune?
Lucrează în reşedinţe de seniori, în spitale sau clinici
de reabilitare, la domiciliu sau în serviciu ambulatoriu.

Îngrijirea persoanelor vârstnice este mai


mult decât o îngrijire medicală.

Consilierea şi îngrijirea vârstnicilor reprezintă


una din cele mai importante sarcini ale asistentului
medical care lucrează în această instituţie.
Încurajează pacienţii la activităţi în aer liber.
Planifică şi documentează măsurile de îngrijire.

Reprezintă partenerul de comunicare pentru


aparţinători, medici şi terapeuţi, de aceea asistentul
trebuie sa aibă competenţe sociale puternice,
responsabilitate şi empatie.

10
Atribuții
Consilierea medicală şi îngrijirea persoanelor vârstnice
sănătoase şi bolnave

Susţinerea vârstnicilor în activitatea lor zilnică, precum îngrijirea lor


corporală, ajutarea lor la îmbrăcare, la masă și mobilizare, şi susţinerea
în faţa provocărilor zilnice

Preia îngrijirea medicală şi schimbă bandaje, administrează


medicamente sau face exerciţii de mişcare şi respiraţie

Însoţeşte vârstnicii la vizite medicale sau la autorităţi

Ajută vârstnicii la cumpărături şi le oferă un stimul pentru timpul liber

Susţinere şi consiliere în situaţii noi

Planifică şi documentează măsurile de îngrijire în programul


informatic al instituţiei medicale

Măsoară glicemia

Măsoară tensiunea

Face injecţii subcutanate şi intramusculare.

Montează perfuzii subcutanate pentru hidratare.

Montează sonda urinară şi gastrică.

Îngrijire leziuni şi escare.

Aspirare şi îngrijire canule traheale.

Monitorizarea pe timpul nopţii.

Îngrijire terminală.

Asistenţii medicali generalişti care lucrează în aceste instituţii ştiu să


gestioneze problemele speciale şi provocările generaţiei în vârstă şi să
lucreze cu persoanele demente.

Pot să ridice persoane, nu se dau la o parte de la sarcinile administrative şi


organizatorice şi ştiu cum funcţionează sistemul social german.

Sunt parteneri importanţi de comunicare pentru:


Medici, terapeuţi, aparţinători şi nu în ultimul rând pentru pacienţi.

11
AMG în spital sau
clinică de reabilitare
Ce presupune?
Această meserie necesită o capacitate Asistentul medical ia parte la consilieri
rapidă de sinteză, responsabilitate şi înţelegere referitoare la cum se pot implementa
a proceselor tehnice, disponibi­litatea de a lucra prevederile medicale și cum se poate evita
în schimburi şi la sfârşit de săptămână. reapariția bolii.

Asistenţii medicali lucrează, în afară de În sfera lor de activitate este inclusă și


medici, cu psihologi, fizioterapeuţi şi logopezi şi realizarea planurilor de îngrijire ale pacienților.
reprezintă persoana de legătură dintre pacient şi În acest caz le monitorizează parcursul şi le
personalul medical. Empatia și rezistenţa psihică modifică dacă este necesar. Asistenţii sunt un
sunt condiţii esenţiale pentru această meserie. element de legătură între pacient şi medic.

Atribuții
Ajutor la îngrijirea corporală şi la realizarea Realizarea prescripţiilor medicale, de ex.
sarcinilor zilnice cum ar fi spălare sau baie, administrarea medicamentelor şi a injecţiilor.
spălare pe păr, ajutor la ridicare şi la deplasare.
Perfuzii, recoltare de sânge, puncţii,
Ajutor la aranjarea patului şi la depozitare, transfuzii, spălături.
folosirea mijloace­lor de depozitare,
Îngrijirea rănilor.
măsuri de prevenţie împotriva decubitusu­lui
sau a trombozei. Aplicarea atelelor şi bandajelor.

Administrarea hranei sau susţinerea Efectuarea altor intervenții medicale,


pacientului în procesul de hrănire. precum raze, bandaje medicale, inhalații.

Asistenții medicali au grijă de aspectul, Pregătirea pacientului pentru intervenții operative,


somnul şi apetitul pacientului, aceştia terapeutice și alte măsuri legate de consilierea
măsoară în mod regulat tensiunea, pulsul, pacientului la efectuarea acestor măsuri.
temperatura şi greutatea corporală,
Monitorizarea pe timpul nopţii.
analizează datele, le documentează
sistematic şi informează medicul curant. Ajutor în caz de urgenţă - îngrijirea şi consilierea
pacientului în departamentele de specialitate,
Stabilirea datelor pacientului, după operaţie
cum ar în chirurgie (îngrijire post-operativă),
sau terapie referitoare la aspect, starea de
departamentul de infecţioase, medicină
conştienţă, apetit,somn; măsurarea pulsului,
internă, psihiatrie, ginecologie, ortopedie.
tensiunii, temperaturii, greutăţii corporale.
Îngrijire terminală
Stabilirea necesităţilor şi problemelor psihice şi
sociale ale pacientului şi evaluarea lor.

12
13
Cooperarea cu medicii
Participarea la şedinţe şi vizite

Pregătirea consultaţiilor şi operaţiilor

Asistenţă la măsuri medicale, OP

Organizare şi
administrare
Scrierea protocoalelor de îngrijire

Administrare, organizare, calcul orientat


către îngrijire în format electronic (PC)

Administrarea necesarului de medicamente

14
Planificarea, coordonarea,
adaptarea şi documentarea
măsurilor de îngrijire:
Realizarea necesarului de îngrijire

Realizarea planurilor de îngrijire

Ghidarea pe secţie

Îngrijirea şi tratamentul în colaborare cu


personalul medical de specialitate

Documentarea măsurilor de îngrijire


şi monitorizarea: evoluţia pacientului,
protocoale de îngrijire şi alte dosare ale
pacienţilor, în format electronic
(PC - pe calculator)

Schimbul cu alt personal de specialitate

Participare la preluarea pacientului

Implicare în asigurarea calităţii

Organizarea şi transferul între diferite


instituţii de îngrijire sau între clinică şi
îngrijirea la domiciliu

Îngrijirea proprietăţilor
pacientului
Ajutor la măsurile igienice cum ar fi
sterilizare și dezinfectare

Consiiliere și îngrijire
Asistență medicală preventivă și de reabilitare, Informarea caselor de asigurare cu
informarea pacientului și a aparținătorilor privire la utilizarea mijloacelor de ajutor
referitor la modul de comportare al acestuia, şi îngrijire și instruirea referitoare la ajutor
și instruirea referitoare la ajutor
Realizarea unor relaţii bazate pe încredere
Colaborarea cu serviciul medical al
Informaţii referitoare la pacienţi
asiguratorilor de sănătate pentru stabilirea
şi aparţinători
gradului de deficiență al pacientului

Oferirea de suport moral

15
Despre
asigurări

Diferenţele între sistemul român de asigurări sociale şi


cel german sunt notabile. Nu numai că sistemul german
acoperă mai multe riscuri ale angajatului în caz de boală,
invaliditate, accident de muncă, şomaj sau bătrâneţe
dar aceste asigurări sunt deduse lunar din salariul
angajatului şi unele dintre ele sunt plătite împreună cu
angajatorul sau exclusiv de către acesta.

16
Există 5 tipuri de asigurări obligatorii
ce oferă protecţie angajaţilor:
Plătite de angajat + angajator

Asigurare de sănătate Asigurare de accidente

Diferenţele între sistemul român de asigurări Asigură readaptarea profesională în caz


sociale şi cel german sunt notabile. de accidente de muncă. Pentru persoanele
salariate în Germania, angajatorul este cel
Nu numai că sistemul german acoperă mai care alege casa/fondul de asigurări de
multe riscuri ale angajatului în caz de boală, sănătate şi înscrie angajaţii.
invaliditate, accident de muncă,şomaj sau
bătrâneţe dar aceste asigurări sunt deduse Aceştia sunt în mod automat înscrişi la
lunar din salariul angajatului şi unele dintre asigurarea socială contra riscului de
ele sunt plătite împreună cu angajatorul sau dependenţă. Casa de asigurări, la rândul
exclusiv de către acesta. ei, îşi asigură responsabilitatea înscrierii la
asigurarea de şomajşi bătrâneţe.

Angajatorul reţine contribuţiile angajatului


Asigurare de pensie din salariul brut al acestuia şi le virează la
diferitele fonduri de asigurări, plătind partea
sa direct în aceste fonduri.
Intervine în caz de bătrâneţe, incapacitate
de muncă şi de deces, pentru protecţia
urmaşilor. Contribuţiile la această asigurare
sunt virate la asigurarea/fondul de sănătate Asigurarea socială contra
şi sunt plătite jumătate de către angajat,
jumătate de către angajator. Suma depinde riscului de dependenţă
de venitul realizat.
Accesul la sistemul de securitate socială în
Germania se efectuează prin intermediul
caselor/fondurilor de asigurări de boală.
Asigurare de șomaj Lucrătorii independenţi pot alege între o
asigurare de boală facultativă, obligatorie
sau privată. În ce priveşte lucrătorii salariaţi,
Pentru cazul pierderii locului de muncă. angajatorul este cel care alege casa/fondul
Contribuţia este în valoare de 3% din salariul de asigurări de boală şi înscrie lucrătorii.
brut, plătită 1,5% de angajat şi 1,5% de către
angajator. Ca să beneficiaţi de ea trebuie Astfel, ei sunt în mod automat înscrişi
să fi lucrat cel puţin 360 de zile în ultimii 2 la asigurarea socială contra riscului de
ani. Suma şi perioada în care beneficiaţi dependenţă. Casa de asigurări de boală îşi
de şomaj depinde de venitul realizat şi de asumă şi responsabilitatea înscrierii acestora
perioada lucrată. la asigurarea de şomaj şi de bătrâneţe.

Cât plătiţi mai exact? Profitaţi din plin!


Ca să vă faceţi o idee generală, va trebui Asiguraţi-vă că beneficiaţi din plin de toate drepturile
probabil să plătiţi aproximativ 10% din salariul oferite de statul german angajaţilor români.
dumneavoastră brut pentru toate aceste
asigurări sociale. Apelaţi cu încredere la mediClub, angajatorul
dumneavoastră direct pentru spitale, clinici şi
Dar totul depinde de vârsta dumneavoastră, reşedinţele de seniori din Germania.
de faptul că aveţi sa nu copii, de venitul
realizat şi implicit, de landul în care lucraţi. mediClub practică o politică de EQUAL PAY care
se traduce prin salarii egale ale angajaţilor săi,
indiferent de naţionalitate. 17
Despre chirie

Chiria gratuită pe 3 luni - în unitate sau în apropierea ei

Jumătate din populaţia Germaniei locuieşte în chirie. Motivele sunt multiple:


de la legile care nu încurajează cumpărarea de locuinţe, la costurile mari
necesare reparaţiilor locuinţelor proprietate personală şi până la sistemul
social care este mai avantajos celor care nu deţin proprietăţi.

Dacă în primele trei luni chiria vă este asigurată şi plătită de angajatorul


german, după această perioadă trebuie să găsiţi un aranjament de locuinţă
cu chirie pe care să o achitaţi din salariul dumneavoastră lunar.

18
7 lucruri pe care trebuie să le cunoaşteţi
1 4
Din cauza cererii mari pentru locuințele Preţurile chiriilor: în funcţie de zona în
închiriate, proprietarii își rezervă dreptul care lucraţi, pentru închirierea unui
de a-și selecta chiriașii. apartament cu 3 camere, chiriile medii
în Germania variază de la €380/lună
Preferaţi sunt cei care au contracte de pentru Dortmund, €400 în Essen, €460
muncă pe perioadă nedeterminată, pentru Bremen, €530 pentru Mannheim
considerate garant pentru stabilitatea sau €720 în Frankfurt.
contractului de închiriere.
Ca idee generală, chiriile în zonele de
nord-vest sunt mai mici decât cele din

2
sud - Baden-Wiirttemberg şi Bavaria.

Costurile aferente închirierii unei locuinţe


în Germania sunt următoarele: Chiria
totală = Chiria efectivă + Întreţinere +
5
Încălzire + Garaj ( opţional). Chiriașii locuințelor germane au foarte
multe drepturi, specificate în contractul
Garanţia (echivalentul a 2-3 chirii totale încheiat cu proprietarii. Unul dintre
lunare), se primeşte înapoi la terminarea acestea este că proprietarul nu poate
contractului. Comisionul agenţiei imobili­ mări chiria în primul an de contract, iar în
are (dacă este cazul) = 2,38 chirii lunare următorii ani, printre obligațiile chiriașilor
+ TVA. Nu se returnează. se numără aceea de a recicla gunoiul,
dar și curățenia periodică - în cazul
Aşadar, înainte de a vă muta din locuinţa blocurior de apartamente.
asigurată de mediClub, trebuie să
dispuneţi de banii necesari acoperirii

6
chiriei pe prima lună, a garanţiei cerută
de proprietar sau pentru a vă cumpăra
mobila şi a face eventualele modificări
(găurit, montat becuri, montat aparatură Plata consumurilor de gaz şi curent se
electrică). Această garanţie este face lunar, transferând o suma pauşală
restituită odată cu anularea contractului către furnizor, în funcţie de consumul
de închiriere, cel târziu după 6 luni, dar estimat. Regularizarea se face anual.
depinde de starea în care se predă
locuinţa înapoi administraţiei şi de plata
integrala a utilităţilor.
7
Dacă doriți să vă mutați dintr-o locuință

3 într-alta în Germania, trebuie să știți că


preavizul legal este de 3 luni.
Dacă locuiţi într-un oraş sau un sat mic,
gândiţi-vă la opţiunea de a vă cumpăra Așadar, trebuie să anunțați înainte cu 3
o maşină pentru ieşirile de weekend, luni de a pleca. Anunțul trebuie, totodată,
cumpărături, întâlniri cu prietenii. făcut către proprietar la început de lună,
pentru a fi luat în considerare.
E mai avantajos să plăteşti o chirie mică
într-un oraş mic şi să foloseşti maşina
pentru activităţile din timpul liber.

Sfaturile noastre generale


Vorbiţi din timp cu colegii de muncă de la unitatea în care lucraţi, încercând să obţineţi recomandări pentru închirierea unei locuinţe.
Angajatorul poate garanta închirierea locuinţei dumneavoastră cu contractul pe perioadă nedeterminată pe care îl aveţi cu acesta.
Dacă aveţi colegi de serviciu cu care v-ar plăcea să locuiţi, încercaţi să găsiţi o locuinţă comuna la care veţi putea împărţi chiria.
încercaţi să găsiţi chirii direct de la proprietar: Provisionfrei. Astfel veţi scăpa de comisionul destul de mare al agenţiilor imobiliare.
19
Sistemul de impozitare

Prin declarația anuală (Steuererklärung) aveți posibilitatea, din cauza


costurilor suplimentare privind munca în Germania (chirie, transport
România-Germania, costuri suplimentare), să recuperați parțial sau
integral impozitul pe venit. Puteți solicita ajutor de la o firmă specializată în
recuperarea impozitului pe venit.

Pe baza clasei de impozitare, a vârstei și a landului unde veți lucra, vă puteți


estima chiar acum salariul net folosind calculatorul estimativ de salarii de la
brut la net:

www.brutto-netto-rechner.info

20
În Germania există 6 clase de impozitare

1 Clasa de impozitare I - 2 Clasa de impozitare II -


Steuerklasse I Steuerklasse II

Aici sunt încadrate persoanele care nu sunt Aici se încadrează mamele singure (şi taţii)
căsătorite (die nicht verheiratet sind) sau care au copii în îngrijire.
sunt căsătorite dar nu locuiesc la aceeaşi
adresă cu soţia/soţul. Atenţie! Copiii trebuie să locuiască la
aceeaşi adresă cu dumneavoastră.
La clasa de impozitare I - Steuerklasse I vor fi
încadrate următoarele categorii de persoane: Cei dintre dumneavoastră care lucrează
în Germania dar au copii în România în
Ledig - Celibatar(ă) îngrijirea altei persoane nu pot opta pentru
Geschiedene - Divorţat(ă) clasa de impozitare II. Pentru aceasta puteţi
opta indiferent dacă sunteţi: necăsătorit(ă),
Getrennt lebende - Căsătoriţi dar trăiesc divorţat(ă), văduv(ă) sau trăiţi separat de
separat (la adrese diferite) partener. În cazul în care va căsătoriţi trebuie
să anunţaţi instituţia financiară Finanzamt şi
Verwitwete - Vaduv(ă) automat intraţi la o alta clasă de impozitare.

3 Clasa de impozitare III - 4 Clasa de impozitare IV -


Steuerklasse III Steuerklasse IV

Poate fi solicitată doar de contribuabili Aceasta este potrivită pentru cei căsătoriţi
căsătoriţi şi funcţionează numai în care locuiesc împreună şi ambii parteneri au
combinaţie cu clasa de impozitare V. aceleași câștiguri financiare.

Această combinaţie este avantajoasă doar


în cazul în care salariul unuia dintre soţi este
semnificativ mai mare în timp ce al doilea
nu lucrează, lucrează part-time sau câştigă
5 Clasa de impozitare V -
foarte puţin.
Steuerklasse V
Atenţie! Cetăţenii români care sunt Funcţionează numai în combinaţia 3/5, clasa
căsătoriţi însă soţia sau soţul locuieşte pe V este o clasă de impozitare ridicată.
teritoriul României, nu pot solicita clasa
de impozitare 3 (ei se încadrează la clasa
de impozitare 1), decât dacă şi soţia/soţul
are domiciliul înregistrat (Anmeldung) în
Germania. Dacă optaţi pentru această clasă 6 Clasa de impozitare VI -
dar nu vă încadraţi, puteţi ajunge în situaţia Steuerklasse VI
de a fi obligaţi să returnaţi diferenţa de la
clasa de impozitare 1 la 3.
Clasa de impozitare VI se aplică celor cu
venituri suplimentare, în cazul unui al doilea
job part-time, unde venitul maxim obținut e
de 450 euro.*

*De la 1 octombrie 2022, actualul plafon va fi


majorat la 520 euro.

21
Sistemul de
învățământ
Aflați cum vă puteți integra copiii
în statul german:

Grădinita - decontată de stat

De la 0 la 3 ani copiii pot merge la Kinderkrippe, echivalentul german al creşelor


româneşti. Aici, grupurile de copii sunt restrânse, maxim 12, supravegheaţi de 2-3 îngrijitoare.
La început copilul poate sta împreună cu mama, câteva ore pe săptămână, urmând ca,
încet, să se desprindă şi să se obişnuiască în colectivitate.

De la 3 la 6 ani copilul poate merge la Kindergarten. Grădiniţa este opţională în sistemul


german de învăţământ şi se plăteşte în funcţie de numărul de ore petrecute acolo
(preţul se calculează în funcţie de veniturile brute ale părinţilor). Pentru detalii suplimentare
despre costurile efective ale grădiniţelor germane, adresaţi-vă şcolii din oraşul în care urmează
să locuiţi. Părinţii care optează pentru varianta de program scurt pot alege să angajeze o bonă
(Taggesmutter) care să se ocupe în restul timpului de copil.

Vestea bună este că pentru plata Taggesmutter cât şi pentru grădiniţa cu program prelungit
se pot obţine bani de la stat pe baza unei declaraţii depuse la Biroul de Asistenţă Familială,
respectiv prin declararea cheltuielilor pe fişa pentru calculul impozitului anual. Înscrierile pentru
grădiniţă se fac în luna martie.

Școala primară

Pe baza adresei dumneavoastră de domiciliu, copilul este arondat automat la cea mai
apropiată şcoală (Grundschule) la împlinirea vârstei de 6 ani. Înscrierile pentru şcoală se fac
anual, în luna martie. Principalul criteriu de selecţie este distanţa parcursă de copii până la scoală.

Ca să schimbaţi şcoala copilului dumneavoastră cu o alta, mai bună, trebuie să vă mutaţi în


vecinătatea acesteia. Persoanele care locuiesc şi lucrează în zona rurală sau rezidenţială a
Germaniei beneficiază de avantajul că şcolile sunt bune si vecinătatea, la fel.

22
lată câteva aspecte importante despre şcoala primară germană:

În clasa I nu se dau note

Din clasa a II-a notele sunt de la 1 la 6 (nota 1 este maximă) nu există trimestre

La mijlocul anului primiţi acasă o evaluare a copilului dumneavoastră

Vacantele şcolare diferă de la un an la altul. Vacanţa de vară durează o lună.

După şcoală există programe de afterschool (Hort). O alternativă pentru acestea sunt
casele de joacă (Spielhăuser) care costă, de la 30-50 de euro pe lună, în funcţie de
veniturile părinţilor.

Opțiuni după școala primară

Momentul hotărâtor pentru viitorul copilului dumneavoastră în Germania este absolvirea clasei
a patra, când, pe baza mediei notelor obţinute la mai multe discipline se poate înscrie la şcoala
gimnazială, aşa cum o cunoaştem noi.

Există, în linii mari, trei tipuri de şcoli gimnaziale în Germania:

Mittelschule - pentru copiii cu media cea mai mică. Cuprinde clasele 5-9.
Absolvirea ei permite doar înscrierea la o şcoală profesională finalizată cu obţinerea unui
certificat de specialitate şi, de obicei, încadrarea într-o companie cu profil tehnic.

Realschule - pentru copii cu note medii. Are clasele 5-10.


Se încheie cu obţinerea unui certificat de nivel intermediar de studii. Permite înscrierea la o
şcoală postliceală, încheiată cu un bacalaureat de profil tehnic sau economic. Absolvenţii se pot
înscrie la colegii axate pe aptitudini practice, tehnice, de artă sau pedagogie.

Gymnasium - pentru copii cu medii peste 2,33. Nivel de clase 5-12 inclusiv liceul cum
îl ştim noi încheiat cu bacalaureatul. Permite înscrierea la o universitate. Studiile universitare în
Germania au caracter preponderent teoretic.

Rețineți!

Particularităţile sistemului şcolar german variază de la un land la altul, la fel şi


costurile pentru creşă şi grădiniţă şi alte forme de supraveghere a copiilor.

Reşedinţele de seniori mediClub sunt localizate în diferite zone din Germania, atât în oraşe cât şi în zona rurală. Puteţi, aşadar,
alege ce este mai bine pentru familia dumneavoastră, în cunoştinţă de cauză. Veţi fi ajutat oricum în procesul de acomodare la
noua dumneavoastră situaţie, de un îndrumător vorbitor de limba română.

Copiii sunt o parte atât de importantă a vieţii dumneavoastră. Angajatorul dumneavoastră dar şi statul german, prin diferite
metode, vă încurajează să vă ţineţi copiii aproape şi să îi faceţi parte integrantă a noii vieţi familiale din Germania.

23
Despre alocație

Banii obținuti din alocație în funcție de numărul de copii:

€192/lună €198/lună €223/lună


pentru primul şi pentru al pentru al
al doilea copil treilea copil patrulea copil

24
Cum solicit alocaţie?

Procedura începe în Germania prin depunerea dosarului care cuprinde:

Cererea de Alocaţie, Anexa pentru copil, Anexa pentru strinătate, Certificatul Angajatorului Şi
Certificarea Stării Civile. La acestea se adaugă din România următoarele documente:

Completarea formularului - CERTIFICAREA STĂRII CIVILE (este echivalent la E401) -


şi depunerea lui la Oficiul Stare Civilă spre avizare/ştampilare în România.

ADEVERINŢĂ de la AJPIS (înlocuitoare pentru formularul E411 ). Dacă se cere sistarea


Alocaţiei în Româna, ADEVERINŢĂ DE SISTARE. În ambele cazuri documentele trebuie
traduse în limba germană.

Simpla ADEVERINŢĂ de la şcoală urmată de copil, tradusă în limba germană.

Cine poate solicita alocație?

Salariaţii sau persoanele care desfăşoară activităţi independete

Persoanele aflate în şomaj ca urmare a unei activităţi desfăşurate în Germania

Titularii de pensii din sistemul german care au copii în îngrijire

Persoanele supuse integral impozitării pe venit în Germania

Dreptul la alocaţie se acordă copiilor până la 18 ani, vârsta extinzându-se până la 25 de


ani dacă aceştia urmează o formă de învăţământ sau au o formă de dizabilitate.

Alocaţia se sistează în momentul sistării contractului de muncă şi modificarea


contractului, a adresei sau a angaja­torului este necesar să anunţaţi la primăria de care
aparţineţi actualizarea situaţiei dumneavoastră.

25
Timp liber

Munca în Germania este deopotrivă provocatoare și plină de recompense.


Dar la fel de important ca timpul petrecut la muncă este și timpul liber al
angajaților mediClub.

Germania ar trebuisa vă entuziasmeze pentru oportunitatea de a creşte


din punct de vedere profesional dar şi pentru multiplele activităţi pe care le
puteţi face în timpul dumneavoastră liber.

26
Cele mai importante sporturi de exterior
practicate de germani, la ei acasă.
Fotbalul Drumețiile

Fotbalul este cu siguranţă sportul preferat Drumeţiile şi plimbările lungi sunt alte
al germanilor. Cei care nu îl joacă pe activităţi preferate de germani.
teren îl urmăresc pe stadioanele care sunt
impresionante, renovate complet pentru Există o multitudine de trasee pentru
Cupa Mondiala din 2006. drumeţii în ţară, dintre care cel mai lung
are 169 kilometri (Rennsteig).
Liga premium a Germaniei este Bundesliga
(bundesli­ga.de) ale cărei meciuri se Toate traseele sunt marcate şi, de-a lungul
desfăşoară anual de la jumătatea lunii lor, puteţi găsi ho­teluri sau hanuri care oferă
august până la sfârşitul lunii mai. cazare. O sursă utilă pentru căutătorii de
drumeţii în Germania este Wanderbares
Biletele pentru meciurile desfăşurate de Deutschland, unde puteţi găsi date despre
obicei sâmbăta, se pot cumpăra de la trasee, marcaje şi chiar şi date GPS.
porţile stadionului, în ziua partidei sau de
la magazinele specializate, în săptămâna
anterioara meciului. Veţi plăti între 10-15 euro
pentru cele mai ieftine locuri şi până 50 de
euro pentru cele mai scumpe. Sporturi de iarnă

Sezonul de ski în Germania de sud se traduce


prin servicii de calitate, preţuri rezonabile şi
apres-ski-uri relaxante cu multă voie bună.
Ciclismul
Există multiple piste de ski în zonele mon­tane
Există peste 200 de trasee pentru biciclişti în din care cele mai faimoase sunt pe muntele
Germania totalizând 42000 de km de piste. Zugspitze (2964m).

Veţi observa că orice localitate, cât de mică închirierea echipamentului şi lecţiile de skiat
are spaţii special amenajate pentru bicicliştii sunt disponibile pentru toată lumea, costurile
care sunt foarte numeroşi în Germania. nefiind foarte mari - de la 25 de euro în sus
pentru un skipass de zi.
Există şi multe trasee pentru mountain biking,
de-a lungul potecilor amenajate prin păduri.
Găsiţi informaţii despre ciclism în Germania
pe site-ul Allgemeiner Deutscher Fahrrad- Sporturi de apă
Club (ADFC; adfc.de).

Majoritatea oraşelor situate pe malul unei


ape închiriază bărci pentru doritori între
lunile aprilie şi septembrie.
Evenimente culturale
Cum Germania are multe râuri, caiac-canoe
e un alt sport popular, la fel şi navigarea pe
Indiferent de localitatea în care veţi locui, diferitele lacuri din interiorul ţării. Piscinele în
există numeroase variante de petrecut orele aer liber sunt destul de populare vara.
de după muncă sau din weekend.

Cinematografele sunt o opţiune la îndemâna


oricui, specta­colele de teatru, concertele de
muzică, galeriile de artă sau muzeele pentru
cei mai pretenţioşi.

27
Despre Germania

Avantajele unei vieți aici


Salariu mai bun

Loc de muncă într-un mediu profesional

Alocație pentru copii până la vârsta de 25 ani

Diverse deduceri de la impozit

Sistem de învâțământ performant

Suportul statului german pentru întreaga familie

Asigurare de sănătate

Pensie

Dezvoltare personală și interculturală

Spații moderne și corespunzător amenajate pentru recreere

O viață personală mai fericită


28
Germania are cea mai mare
economie naţională din Europa.
Lider mondial în exporturi şi beneficiază de reţele numeroase şi moderne
de transport. Reţeaua extinsă de autostrăzi se plasează pe locul trei la nivel
mondial după lungimea totală şi este caracterizată prin lipsa de limită a
vitezei pe majoritatea drumurilor.

Climă și biodiversitate
Germania are o climă temperată, cu o temp. Germania este cunoscută pentru numeroasele
medie anuală de 9°C. Temperatura medie sale grădini zoologice, parcuri ale faunei
în ianuarie variază de la -6°C până la +1°C (în sălbatice, acvarii, şi parcuri de păsări.
funcţie de localitate şi altitudinea ei), în timp ce
temperatura medie a lunii iulie variază între 16 şi Mai mult de 400 de grădini zoologice şi parcuri
20°C. Precipitaţiile sunt mai mari în sud, unde se de animale sunt administrate în această ţară,
înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub număr care o plasează pe primul loc în lume.
formă de zăpadă.
Cu o populaţie de 82 de milioane de locuitori,
Cea mai mare fermă eoliană şi a capacităţii Germania este cea mai populată ţară din
de energie solară din lume este instalată în Uniunea Europeană.
Germania. Germania este cunoscută pentru
conştiinţa propriului mediu înconjurător.

29
Contact
+40 727 846 272

jobs@medi.club

Șoseaua Alba Iulia 14


Sibiu, Sibiu, România

S-ar putea să vă placă și