Sunteți pe pagina 1din 11

EVALUARE SUMATIVĂ SEMESTRIALĂ DUPĂ FIȘA DE PROGRES

Ed. Corciovei Tatiana


Școala Gimnazială Ion Creangă, Huși, jud. Vaslui

Perioada de evaluare 10.01.2022-14.01.2022

Evaluarea sumativă de la sfârșitul semestrului I a urmărit gradul de progres al fiecarui copil în parte și al grupei, în ansamblu, de la evaluarea inițială și
până acum. Pe lângă funcțiile de măsurare, de diagnosticare și de prognozare, se va pune accent pe funcția de reglare a demersului didactic din perioada
următoare, până la încheierea grupei mijlocii, care urmărește în primul rând socializarea copiilor, dezvoltarea autonomiei personale.

Cum s-a realizat?


Observarea copiilor în situații diverse și la toate tipurile de activități din grădiniță ADP, ADE, JALA1, JALA2-jocuri de rol, activități de
dezvoltare personală de grup (sau în parteneriat consilier școlar – educatoare), activități de consiliere cu părinții, convorbiri, lecturi după imagini,
dramatizări prin alegerea liberă de către copii a personajelor, întâlnirea de dimineață, povestiri, repovestiri, poveste creată, observare, convorbire,
joc-exercițiu, joc didactic, auditii, momentul de lectură etc.
S-a căutat elaborarea și punerea în practică a unor modalități și forme cât mai eficiente de realizare a evaluării, prin care să se surprindă cât
mai fidel progresul înregistrat de copil de la evaluarea inițială până la evaluarea sumativă semestrială. S-au aplicat probe orale (dialog, discuții
libere, întrebări-răspunsuri, joc de rol), probe practic-acționale (activitate practică, lucrul cu obiecte, cu jetoane, joc exercițiu), probe scrise (fișe de
lucru pentru desen și pictură, matematică), observarea comportamentului în timpul și în afara activităților, studiul produselor activității,
autoevaluarea. Informațiile obținute au fost consemnate în Caietul de observații, iar în Fișa de progres individual pentru fiecare copil din grupă am
consemnat data la care am observat dacă comportamentul observat la evaluarea inițială a progresat (în coloana cu verde, de exemplu, dacă a trecut
de la comportament care necesită sprijin la comportament în dezvoltare), conform indicațiilor din Scrisoarea metodică din 2019.
Prezenta evaluare semestrială a abordat câte un comportament observabil la activitatea respectivă, ținându-se cont că indicatorul
comportamental este urmărit pe perioada grădiniței (3-6 ani), adică pe o perioadă lungă de timp. Pe când comportamentul observabil ne poate da
un răspuns imediat, la momentul respectiv, A-Comportament atins, D-comportament în dezvoltare, NS-Comportament care necesită sprijin. La
finalul perioadei de evaluare se va completa Nivelul îndeplinirii indicatorului comportamental la momentul respectiv.

Tip de Probe Nivelul


Indicatori comportamentali Comportamente observabile/obiective Tema și mijloc de de îndeplinirii
realizare activita evaluare indicatorul
te ui
A D NS
1.Dezvoltarea socio-emoțională
Urmează indicaţiile adulţilor în ceea ce .-Să păstreze ordinea în sala de grupă, Jucăriile la locul lor! ADP- Probă
priveşte comportamentul adecvat în anumite punând jucăriile la locul lor ÎD practic-
situaţii acțională
Interacţionează, din proprie iniţiativă, cu -Să demonstreze capacitatea de a Îmi place să mă joc ADP- Probă
copiii apropiaţi ca vârstă, în diferite contexte identifica colegii pe gen, spunându-le pe cu....!, joc exercițiu ÎD orală și
nume. practic-
acțională
Îşi adaptează comportamentul în funcţie de -Să demonstreze formarea deprinderii de a Copilul politicos!, citire ADP- Probă
regulile diferitelor situaţii (de ex.: vorbeşte în folosi cuvintele/formulele de politețe, de imagini ÎD orală și
şoaptă când intră la bibliotecă, când merge la utilizându-le în diferite situații. practic-
muzeu etc.) acțională
Îşi spune corect numele, prenumele, vârsta, -Să își spună numele corect, respectând Noroc!, Noroc! Pe mine JALA Probă
luna, ziua, oraşul şi ţara în care s-a născut regulile de joc. mă cheamă...Pe tine practic-
cum te cheamă?, joc acțională
exercițiu
Împărtăşeşte celorlalţi (copii, adulţi din -Să demonstreze capacitatea de a -Îmi place iarna!, ADP- Probă
anturajul propriu) trăirile/emoţiile sale şi împărtăși cu ceilalți prin exprimarea convorbire ÎD orală
reacţionează adaptativ la contexte sociale trăirilor/emoțiilor
variate
Alt comportament particular copilului: -Să demonstreze capacitatea de a reda Desen Acesta sunt eu! ADE- Probă
Își promovează imaginea de sine, prin propria imagine/corp, folosind culori DEC scrisă
manifestarea sa ca persoană unică, cu corespunzătoare.
caracteristici specifice.

2.Dezvoltarea limbajului, a comunicării şi a premiselor citirii şi scrierii


Povesteşte un eveniment sau o poveste -Să redea o poveste cunoscută folosind - Căsuța din oală, JALA Probă
cunoscută, respectând succesiunea elemente din conținutul acesteia sub dramatizare practic-
evenimentelor formă de dramatizare acțională
și orală
Utilizează în vorbire acordul de gen, număr, -Să comunice cu copiii în cadrul jocului, De-a Moș Crăciun/Moș JALA Probă
persoană, timp folosind trusele de creație , jucării puse la Nicolae!, joc de rol -JR practic-
dispoziție acțională
Utilizează în vorbire propoziţii dezvoltate şi -Să se exprime în propoziții simple și - Spune mai departe!, ADE- Probă
fraze dezvoltate, în diferite contexte prezentate. completarea propoziției, DLC orală
-Să găsească cuvintele potrivite joc exercițiu
completând propoziția dată.
Stă şi ascultă, în momente de lectură, fără să -Să-și însușească conținutul de idei al - La urat, de I Creangă, JALA Probă
deranjeze, rămâne până la finalul ei povestirii, ascultând cu atenție lectura. povestea zilei orală
-Să redea cu ajutorul imaginilor conținutul
de idei.
Recunoaşte litere mari/mici de tipar şi le -Să demonstreze capacitatea de lucru cu -Stiu să ,,citesc” la JALA Probă
pune în corespondenţă cu sunetul asociat cartea, de a identifica imagini, povești. grădiniță., lucru cu -B orală,
cartea, practic-
acțională
Înţelege conceptul de scriere pentru -Să demonstreze capacitatea de asimilare Gardul casei mele, JALA Probă
comunicarea unei informaţii, a unui mesaj a unor elemente de scris, de a ține Trasare de linii pe un -B scrisă
(etichetează lucrările, scrie scurte mesaje de creionul în mod corespunzător și de a contur punctat dat.
felicitare etc.) avea o poziție corectă, prin trasare de linii
pe o fișă de lucru.
Alt comportament particular copilului:
3.Dezvoltare fizică, a sănătăţii şi igienei personale
Poziţionează corpul şi membrele în mod -Să demonstreze însușirea unor deprinderi Concurs Întrecere la DPM Probă
corespunzător pentru a imita ceva sau pe motrice de bază învățate-mers, săritură, grădiniță! practic-
cineva sau pentru a executa o mişcare (a prinde alergare, prin acțiuni motrice. acțională
o minge, a arunca ceva etc.)
Îşi pune singur pantofii şi îşi leagă şireturile/se -Să se încalțe/îmbrace cu sau fără ajutor. Am sosit la ADP- Probă
îmbracă şi se dezbracă singur grădiniță/Am plecat de R practic-
la grădiniță, rutine acțională
Demonstrează conştientizarea simţurilor în -Să demonstreze capacitatea de a Joc senzorial Ghicește JALA Probă
acţiuni (recunoaşte obiecte ascunse prin pipăit, identifica prin pipăire și gustare diferite ce am în coș? -Ș practic-
fără să le vadă, execută mişcări la auzirea unor fructe și legume. acțională
comenzi, recunoaşte mirosuri etc.)
Demonstrează independenţă în igiena -Să meargă ordonat, respectând rutinele Trenulețul către baie!, ADP- Probă
personală (se spală şi se şterge singur pe mâini, grupului mers ordonat R practic-
îşi acoperă gura cu mâna când strănută, când -Să manifestă deprinderi de păstrare a acțională
tuşeşte, foloseşte independent toaleta, foloseşte igienei personale, folosind obiectele de Știu la ce folosește!, JALA
batista etc.) toaletă. obiecte de toaletă. -Ș Probă
-Să utilizeze corect obiectele de toaletă. orală

Demonstrează cunoaşterea regulilor de -Să utilizeze, printr-un joc de rol, structuri De-a familia!, joc de rol JALA Probă
siguranţă în jocul simbolic orale însușite în contexte familiare, practic-
cunoscute. acțională
și orală
Alt comportament particular copilului:
4.Dezvoltare cognitivă şi cunoaşterea lumii
Grupează obiecte care întrunesc două criterii -Să demonstreze capacitatea de Copilul alege... JALA Probă
concomitent identificare a obiectelor mari-mici (sau alt jetoanele/obiectele practic-
criteriu) și a culorii roșu, galben și mari-mici roșii, galbene acțională
albastru, denumind caracteristicile albastre!, joc de masă
acestora.
Matematică, joc logic ADE- probă
-Să demonstreze capacitatea de a Tabloul Toamnei. DȘ practic-
identifica forma, culoarea, mărimea, acțională
grosimea pieselor geometrice, acțiuni cu și scrisă
piesele logice.
Lucrează în grup pentru soluţionarea unei -Să demonstreze capacitatea de a pune Derdeluș pentru săniuș, JALA Probă
probleme, utilizând strategiile dezvoltate de piesele de construit unele peste altele, de a lucrare colectivă -C practic-
grup le îmbina, de a realiza tema colaborând acțională
unii cu alții.
Numără cu uşurinţă până la 10/20 -Să utilizeze numerele şi număratul în Joc de mișcare: Câte JALA Probă
activităţi de joc. unul, câte doi! practic-
acțională
Creează, copiază şi construieşte forme (cerc, -Să construiască diferite imagini cu Ne jucăm cu formele JALA Probă
pătrat, triunghi etc.) ajutorul formelor geometrice geometrice, joc motric practic-
acțională
Descrie şi compară nevoile de bază ale -Să demonstreze capacitatea de a Ce este o familie?, ADP- Probă
fiinţelor vii prezenta membrii familiei, viața în discuții libere ÎD orală
familie, discutând liber.

Descrie timpul probabil şi ilustrează o anumită -Să compare caracteristicile de toamnă cu Ce știu despre ADP- Probă
stare a vremii (utilizează semne convenţionale cele de iarnă, pe baza cunoștințelor toamnă/iarnă?, ÎD orală
pentru ape, ploaie, munţi, ninsoare, însușite convorbire
anotimpuri, zile ale săptămânii ADP-
-Să recunoască timpul probabil prin Calendarul naturii ÎD Probă
utilizarea jetoanelor/imaginilor practic-
reprezentând starea vremii, anotimpuri, acțională
zile ale săptămânii etc.
Alt comportament particular copilului: -Să demonstreze capacitatea de a - Completează ce ADE- Probă
identifica părțile corpului, observând și lipsește copilului!, joc DLC practic-
completând ce lipsește. didactic acțională.
5.Capacităţi şi atitudini în învăţare
Formulează întrebări referitoare la schimbările -Să exprimă impresii legate de grădiniță, Cum este la grădiniță?!, ADP- Probă
din jur punând întrebări, împărtășin cu ceilalți. convorbire ÎD orală și
-Să citească corect imagini cu acțiuni care practic-
se desfășoară într-o anumită ordine acțională
(programul unei zile în grădiniță)
Exprimă dorinţa de a învăţa să realizeze -Să demonstreze abilitatea de a modela Știu să modelez JALA Probă
anumite acţiuni de autoservire, să plastilina prin redarea crizantemei după o crizantema după -A practică
confecţioneze obiecte, jucării sau să găsească imagine dată. imagine!
informaţii despre subiecte de care este interesat
-Să utilizeze corect acțiuni de autoservire Gustarea ADP- Probă
și deprinderi specifice de ordine și R practic-
curățenie în timpil mesei. acțională
Face planul unei activităţi (din 3-4 paşi) şi îl -Să exprime verbal pașii pe care îi face -Joc liniștitor Cum JALA Probă
pune în practică pentru anumite activități, demonstrând construiesc o grădiniță! practic-
totodată. acțională
Se concentrează la o activitate 20 de minute, -Să demonstreze capacitatea de a forma Mai mulți frățiori sau ADE- Probă
fară supervizare mulțimi, de a le denumi, de a forma mai puțini?, matematică DȘ practic-
perechi prin corespondență, aprecieri - joc didactic acțională
cantitative. și scrisă
-să realizeze sarcinile date în fișa de lucru
Găseşte forme şi mijloace noi de exprimare a -Să execute mișcări, pași de dans după -Repetare cântecul ADE- Probă
gândurilor şi emoţiilor (prin muzică, desen, melodia și versurile cântecului. Bunicuții! (youtube) și DEC practic-
dans, joc simbolic) -Să își coordonează mișcările în funcție dans popular Alunelul acțională
de ritm, cadență, pauză, semnale sonore,
melodii.

Utilizează sau combină materiale şi strategii în -Să demonstreze deprinderi practice de a Pliant cu ADE- Probă
modalităţi noi pentru a explora sau rezolva decupa și lipi, de a încadra o imagine într- fructe/legume/flori/cara DOS practică
probleme un spațiu dat, realizând o temă dată. cteristici de toamna,
activitate practică
Alt comportament particular al copilului: -Să identifice elementele caracteristice Joc didactic Ce știu DȘ Probă
ale unor fenomene/relaţii din mediul despre grădiniță? orală
apropiat.

Întocmit
Educatoare,
Corciovei Tatiana

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR, SĂPTĂMÂNA 10-14 IANUARIE 2022

Tema anuală de studiu Tema proiectului Subtema Săptămână independentă


- - Evaluare sumativă
semestrială
Ce am învățat!

Data/Ziua Repere orare/Tipul


activității Activități de învățare

LUNI 8.00-9.00 Tema Grădinița


JALA+ADP -Primirea copiilor – salutul.
-Bună dimineața! Am venit la grădiniță! Deprinderea de a saluta
colegii, educatoarea, personalul grădiniței.
-Joc liber, socializare. Se observă comportamentul copiilor. Dacă
interacționează din proprie inițiativă și se joacă împreună cu alți
copii, interesul pentru un anumit tip de activitate sau joc.
-Exerciții de gimnastică Să creștem mari!.
9.00-11.30 -ÎD Cum este la grădiniță?! Exprimă impresii legate de
JALA+ADE+ADP grădiniță.
-Gustarea. Deprinderi de autoservire, de ordine și curățenie la
masa, folosirea coșului de gunoi.
-Grupare/regrupare Hai, cu scaune cu tot, să ne aşezăm la loc!
B – Știu să ,,citesc” la grădiniță. Lucru cu cartea, citire de
imagini din cărțile de povești.
C –Am învățat să construiesc! Capacitatea de a construi, de a
suprapune/îmbina piesele, cuburile etc.
Ș –Știu la ce folosește!, obiecte de toaletă.
-Mers ordonat Trenulețul către baie!. Deprinderea copiilor de a
merge ordonat, respectarea rutinelor grupului, manifestă
deprinderi de păstrare a igienei personale.
DȘ – Joc didactic Ce știu despre grădiniță?, probă orală.
Capacitatea copiilor de a observa ce îi înconjoară, de a denumi
obiecte. Identifică elementele caracteristice ale unor
fenomene/relaţii din mediul apropiat.
-Dans popular Alunelul.
DPM – Concurs Întrecere la grădiniță!, probă practic-
acțională. Deprinderi motrice de bază învățate-mers, săritură,
alergare, dacă participă la activităţi fizice variate, adecvate
nivelului lui de dezvoltare.
-Joc liniștitor pe covor Cum construiesc o grădiniță!
11.30-12.30 -Povestea zilei Zânele florilor (youtube).
JALA+ADP -Joc cu surpriză Ce este în sac?
-Joc motric Ocolește jucăria!
Participă la activitățile de grup, la activitățile de joc.
12.30-13.00 -Joc liber, socializare - se observă comportamentul copiilor.
JALA+ADP -Plecarea copiilor acasă. Deprinderi de ordine, de a se îmbrăca și
încălța singur.
MARȚI 8.00-9.00 Tema Copilul
JALA+ADP -Primirea copiilor – salutul.
-Copilul politicos! Deprinderea de a folosi cuvintele/formulele
de politețe.
-Joc liber, socializare. Se observă comportamentul copiilor. Dacă
interacționează din proprie inițiativă și se joacă împreună cu alți
copii, interesul pentru un anumit tip de activitate sau joc.
-Exerciții de gimnastică Să creștem mari! Execută la comandă
exerciții fizice.
9.00-11.30 -ÎD Îmi place să mă joc cu....! Capacitatea copiilor de a
JALA+ADE+ADP identifica colegii pe gen, de a-i numi, de a spune propriul nume.
-Mers ordonat Trenulețul către baie!. Deprinderea copiilor de a
merge ordonat, respectarea rutinelor grupului, manifestă
deprinderi de păstrare a igienei personale.
-Gustarea.Deprinderi de autoservire, de ordine și curățenie la
masa, folosirea coșului de gunoi.
- Joc muzical Jocul degețelelor.
JR-De-a copiii la grădiniță!, observarea sistematică a
comportamentului copiilor în jocurile de rol.
JM – Copilul alege... jetoanele/obiectele roșii, galbene
albastre!, Capacitățea de identificare a obiectelor mari/mici (alt
criteriu) și a culorii roșu, galben și albastru.
NK-Copilul. Observarea comportamentului copiilor la joaca cu
nisip. Deprinderi de ordine și curățenie, redarea formei copilului
prin desen/modelare în nisip, folosirea instrumentelor necesare.
-Numărătoare cu mers ritmat și bătaie din palme Unu, doi, trei!.
DLC-Joc didactic Completează ce lipsește copilului!, probă
practic-acțională. Capacitatea copilului de a identifica părțile
corpului, de a observa și completa ce lipsește.
-Cântec pentru mâna mea (Youtube).
DEC-Desen Acesta sunt eu!, probă scrisă. Capacitatea copilului
de a ține creionul în mână, de a reda linii/forme/elemente pe o
foaie, de a folosi culori corespunzătoare, de a reda propria
imagine/corp. Își promovează imaginea de sine, prin
manifestarea sa ca persoană unică, cu caracteristici specifice.
-Joc sportiv Copiii la start!, alergare/întrecere între copii.
11.30-12.30 -Povestea zilei Pisica magică (youtube).
JALA+ADP -Joc de atenție Zboară, zboară...!
-Cântec Chipul meu.
Participă la activitățile de grup, la activitățile de joc.
12.30-13.00 -Joc liber, socializare - se observă comportamentul copiilor.
JALA+ADP -Plecarea copiilor acasă. Deprinderi de ordine, de a se îmbrăca și
încălța singur.
MIERCURI 8.00-9.00 Tema Familia
JALA+ADP -Primirea copiilor – salutul.
-Jucăriile la locul lor! Deprinderea de a strânge jucăriile după ce
s-au jucat.
-Joc liber, socializare. Se observă comportamentul copiilor. Dacă
interacționează din proprie inițiativă și se joacă împreună cu alți
copii, interesul pentru un anumit tip de activitate sau joc.
-Exerciții de gimnastică Să creștem mari! Execută la comandă
exerciții fizice.
9.00-11.30 -ÎD Ce este o familie?, Capacitatea copiilor de a se exprima, a
JALA+ADE+ADP descrie, a prezenta membrii familiei lor.
-Gustarea. Deprinderi de autoservire, de ordine și curățenie la
masa, folosirea coșului de gunoi. Exersează, cu sprijin, asumarea
unor responsabilități specifice vârstei, în contexte variate.
-Joc muzical Deschide urechea bine.
JR-De-a familia! Observarea sistematică a comportamentului
copiilor în jocurile de rol. Utilizează structurile orale însușite în
contexte familiare, cunoscute.
A-Desen Familia mea. Capacitatea de a ține pensonul în mână,
de a folosi acuarelele, de a picta pe foaie, de a folosi culori
corespunzătoare, de a reda imaginea membrilor familiei.
B-Trasare de linii pe un contur punctat dat Gardul casei mele.
Capacitatea copiilor de a asimila unele elemente de scris, de a
trasa linii, de a ține creionul în mod corespunzător, de a avea o
poziție corectă.
-Joc de atenție Unde s-a ascuns frățiorul/surioara? Capacitatea
copiilor de a identifica pozițiile spațiale.
DȘ-Matematică - joc didactic Mai mulți frățiori sau mai
puțini?, probă practic-acțională și probă scrisă, dacă se folosește
fișa de lucru. Capacitatea de a forma mulțimi, de a le denumi, de
a forma perechi prin corespondență, aprecieri cantitative-unde
sunt mai multe, mai puține, tot atâtea. Efectuează operaţii de
seriere, grupare, clasificare, măsurare a obiectelor
-Recitativ ritmic Am o surioară frumușică, frumușea/ Vreau să
cânt și să ma joc cu ea!
DEC-Repetare cântecul Bunicuții! (youtube) și dans popular
Alunelul, probă orală și practic-acțională. Capacitatea de a reda
în grup sau individual un cântecel, de a executa mișcări, pași de
dans după melodia și versurile cântecului. Își coordonează
mișcările în funcție de ritm, cadență, pauză, semnale sonore,
melodii.
-Dramatizare Căsuța din oală.
-Joc de mișcare: Câte unul câte doi
11.30-12.30 -Povestea zilei Cinci bobi de mazăre.
JALA+ADP -Muzică și mișcare pe melodia Gummy Bear (youtube).
Capacitatea copiilor de a executa mișcări după o melodie, de a se
mișca și dansa liber. Demonstrează simț muzical ritmic, armonic
prin cântec și dans.
-Repetare poezia Mâinile bunicuței!. Capacitatea de a reda
expresiv o poezie învățată.
Participă la activitățile de grup, la activitățile de joc.
12.30-13.00 -Joc liber - socializare - se observă comportamentul copiilor.
JALA+ADP -Plecarea copiilor acasă. Deprinderi de ordine, de a se îmbrăca și
încălța singur.
JOI 8.00-9.00 Tema Toamna
JALA+ADP -Primirea copiilor – salutul.
-Fructe spălate și multă sănătate! Deprinderea de a spăla
fructele și legumele înainte de a le consuma. Deprinderi igienice.
-Joc liber, socializare. Se observă comportamentul copiilor. Dacă
interacționează din proprie inițiativă și se joacă împreună cu alți
copii, interesul pentru un anumit tip de activitate sau joc.
-Exerciții de gimnastică Să creștem mari! Execută la comandă
exerciții fizice. Se observă capacitatea copiilor de efort.
9.00-11.30 -ÎD Ce știu despre toamnă? Capacitatea copiilor de a prezenta
JALA+ADE+ADP caracteristici de toamnă, de a se exprima liber.
-Mers ordonat Trenulețul către baie!. Deprinderea copiilor de a
merge ordonat, respectarea rutinelor grupului, manifestă
deprinderi de păstrare a igienei personale.
-Gustarea. Deprinderi de autoservire, de ordine și curățenie la
masa, folosirea coșului de gunoi.
-Alergare spre diferite direcţii cu opriri şi porniri la semnal
Fuga, fuga în grădină,/Să aducem traista plină!
B-Povestim după imagini despre toamnă!
Ș-Joc senzorial Ghicește ce am în coș?. Capacitatea copiilor de
a identifica prin pipăire și gustare diferite fructe și legume.
A-Știu să modelez crizantema după imagine! Abilitatea
copilului de a modela plastilina, de a reda imaginea crizantemei
după o imagine dată.
-Joc motric De-a rostogolul!
DȘ-Matematică, Joc logic Tabloul Toamnei, probă practic-
acțională și scrisă dacă se folosesc fișele de lucru. Capacitatea
copiilor de a identifica forma, culoarea, mărimea, grosimea
pieselor geometrice.
-Cântec Toamna.
DOS-Activitate practică Pliant cu
fructe/legume/flori/caracteristici de toamna, probă practică.
Deprinderi practice de a decupa și lipi, de a încadra o imagine
într-un spațiu dat, de a realiza o temă dată.
-Hora legumelor și fructelor.
11.30-12.30 -Povestea zilei - vizionare Povestea vântului (youtube).
JALA+ADP -Dans liber după un cântecel ales.
-Joc motric Ne jucăm cu formele geometrice
Participă la activitățile de grup, la activitățile de joc.
12.30-13.00 -Joc liber, socializare - se observă comportamentul copiilor.
JALA+ADP -Plecarea copiilor acasă. C-Deprinderi de ordine, de a se îmbrăca
și încălța singur.
VINERI 8.00-9.00 Tema Iarna
JALA+ADP -Primirea copiilor – salutul.
-Dulăpiorul fermecat! Deprinderea de a pune lucrurile personale
la locul lor.
-Joc liber, socializare. Se observă comportamentul copiilor. Dacă
interacționează din proprie inițiativă și se joacă împreună cu alți
copii, interesul pentru un anumit tip de activitate sau joc.
-Exerciții de gimnastică Să creștem mari!. Execută la comandă
exerciții fizice. Se observă capacitatea copiilor de efort.
9.00-11.30 -ÎD Îmi place iarna!. Capacitatea copiilor de a împărtăși emoții,
JALA+ADE+ADP trăiri cu ceilalți.
-Mers ordonat Trenulețul către baie!. Deprinderea copiilor de a
merge ordonat, respectarea rutinelor grupului, manifestă
deprinderi de păstrare a igienei personale.
-Gustarea. Deprinderi de autoservire, de ordine și curățenie la
masa, folosirea coșului de gunoi.
-Joc motric Balonul zburător!, se dau copiilor câteva baloane să
se joace împreună cu educatoarea.
JR-De-a Moș Crăciun/Moș Nicolae!
C-Derdeluș pentru săniuș, lucrare colectivă. Capacitatea
copiilor de a pune piesele de construit unele peste altele, de a
realiza tema, de a colabora unii cu alții.
JM-Puzzle Obiceiuri de iarnă. Demonstrează capacitatea de a
realiza o imagine din bucăți. Identificarea obiceiurilor de iarnă
din imagini.
-Cântec Săniuța-mers ritmat, bătăi din palme.
DLC-Joc exercițiu Spune mai departe!, completarea
propoziției, probă orală. Capacitatea de a găsi cuvintele potrivite
și a completa propoziția dată, exprimarea în propoziție.
Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a
valorificării ideilor, emoțiilor, semnificațiilor etc.
-Cântec/joc muzical Ursul doarme și visează (youtube).
DOS-Unde ne jucăm iarna? C -Capacitatea de a acționa corect
în anumite contexte, de respectare a unor reguli sociale.
-Joc distractiv Cursa șosetelor.
11.30-12.30 -Povestea zilei La urat (youtube), de I Creangă.
JALA+ADP -Hora omuleților de zăpadă.
-Joc liniștitor Primește și dă mai departe!
Participă la activitățile de grup, la activitățile de joc.
12.30-13.00 -Joc liber - socializare - se observă comportamentul copiilor
JALA+ADP -Plecarea copiilor acasă. Deprinderi de ordine, de a se îmbrăca și
încălța singur.
Luni 13.00-16.00 -Pregătirea Centrului tematic, pregătirea materialelor pentru
Marți activități, realizarea de fise de lucru (la matematică, educarea
Activitate metodică limbajului punerea lucrărilor în mapele copiilor, completarea
Miercuri
Joi caietului educatoarei, realizarea unui articol pentru publicare,
Vineri realizarea unui proiect didactic, studierea unei teme pentru
consilierea părinților, participare la o activitate extracurriculară,
participare la un simpozion, studierea Curriculumului pentru
Educație timpurie, studiere Repere fundamentale în dezvoltarea
copilului.
-Proiectarea curriculară, proiectarea și pregătirea activității
zilnice, studiul individual, confecționarea materialului didactic,
consemnarea observaţiilor asupra copiilor în Caietul de
observații/Observator şi a progresului individual al copiilor în
Fişele de apreciere a progresului individual al copilului înainte
de intrarea în clasa pregătitoare sau în alte instrumente de
monitorizare/înregistrare avizate de MEN, proiectarea
activităților extrașcolare sau a unor activități din cadrul
proiectelor educaționale derulate, amenajarea sau reorganizarea
ambientului educațional, organizarea de expoziții cu produse ale
activităţii copiilor, conceperea unor fișe de lucru pentru copii,
participări la cursuri de formare, la activități ale comisiei
metodice, la întâlniri metodice, la schimburi de experiență, la
activități în parteneriat cu familia sau cu alți parteneri
educaționali etc.
Activitatea zilnică, de pregătire metodicoștiințifică, se poate
desfășura și în afara spațiului grădiniței: bibliotecă, altă unitate
preșcolară/școlară, centre de pregătire în educație etc., în scopul
schimbului de bune practici.

Planificare preluată din cartea


ACTIVITĂȚI PROIECTATE PENTRU PREȘCOLARI, 5-6 ANI, autor Corciovei
Tatiana.
https://www.facebook.com/groups/mijloace.de.invatamant.activitati.gradinite/posts/
1055471511579275/

S-ar putea să vă placă și