MANGAMENTUL PROIECTELOR

INFORMATICE
MASTER IE
Subsistemul : funcţie a unităţii beneficiare sau un domeniu de activitate din unitatea în care este conceput sistemul.
Aplicaţia : activitate
Unitatea funcţională (procedura logica): subactivitate sau sarcină.

Aplicaţia: pachet de programe ce serveşte la automatizarea prelucrării datelor aferente unei activităţi distincte din cadrul
unui domeniu de activitate (Ex. poate exista o aplicaţie pentru elaborarea statelor de plată, denumită aplicaţia “salarizare”).

Într-o aplicaţie pot fi implicate mai multe elemente de structură organizatorică.

Exemplu: în elaborarea statelor de plată este implicat nu numai biroul financiar, titular pentru această activitate, ci şi
serviciul personal, dacă sistemul de plată presupune pontaj, va fi implicat dispeceratul, secretariatul, etc.

Împlicarea mai multor elemente de structură organizatorică într-o aplicaţie complică schema funcţională a aplicaţiei, dar de
cele mai multe ori, prezenţa mai multor elemente este inevitabilă.

De regulă aplicaţiile se derulează ciclic, ciclul lor de viaţă se descompune în subactivităţi cum ar fi preluarea datelor şi
actualizarea bazei de date, elaborare liste de ieşire sau rapoarte, elaborare informaţii pentru alte aplicaţii, etc.
Procedura logică (unitatea funcţională) este corespondentul subactivităţii din cadrul unei aplicaţii din domeniul
informatizării.
La acest nivel se poate face uşor, trecerea directă de la structura logică a aplicaţiei la programe, ceea ce înseamnă că unei
proceduri logice (unităţi funcţionale) i se pot asocia, una sau mai multe proceduri automate (unităţi de prelucrare). Ultima
situaţie este necesară mai ales atunci când şi în cadrul unei unităţi de prelucrare, sunt implicate mai multe elemente de
structură organizatorică.
În contextul unităţilor funcţionale, elementele de structură organizatorică folosesc calculatorul în sesiuni de lucru când, de
cele mai multe ori, nu se rulează un singur program, ci una sau mai multe proceduri automate.

Procedura automată (unitatea de prelucrare) este o secvenţă bine definită de programe (module program), care odată
lansată în execuţie, se rulează după o schemă logică, fără întrerupere, până la sfârşit.
Exemplu: preluarea pe calculator, validarea şi stocarea fişelor de pontaj pentru salarii poate constitui o procedură în cadrul
aplicaţiei numită salarii.
Faptul că procedura se rulează întotdeauna până la sfârsit, nu înseamnă că programele care fac parte din procedură se vor
rula toate de fiecare dată; rostul schemei logice care stă la baza procedurii, este tocmai acela de a decide în funcţie de
parametrii introduşi de utilizator şi de felul cum decurge rularea, care program să se ruleze şi care să fie sărit, astfel încât
procedura să înfăptuiască un act coerent, raţional, să permită utilizatorului să controleze situaţia, mai precis să înfăptuiască o
etapă sau măcar acea parte dintr-o etapă din ciclul de viaţă al unei aplicaţii, care-i revine biroului sau secţiei din care face
parte utilizatorul respectiv.

Procedura manuală pregăteşte prelucrarea automată a datelor, sau după caz, finalizează această acţiune. Proiectantul
sistemului informatic, trebuie să ţină seama de procedurile manuale şi să facă referiri la ele în cadrul etapei de proiectare
logică şi fizică precum şi ulterior în cadrul manualelor de utilizare şi respectiv de exploatare, pentru că abia împreună cu
aceste proceduri sistemul informatic este complet.
Orice componentă a sistemului informatic presupune intrări, prelucrări şi ieşiri, relaţiile dintre componente se
realizează prin intermediul unei baze informaţionale, care există şi în sistemul informaţional, dar în condiţiile
informatizării, va fi reflectată în colecţii omogene de date ce pot fi organizate în baze de fişiere sau date în funcţie
de sistemul specific de gestiune a datelor (SGF sau SGBD).

SGF
SGBD
Intrările : acele modificări ale sistemului informaţional care produc schimbări în colecţiile de
date, adică tranzacţiile externe. Adeseori, modificările pe care tranzacţiile externe le produc
direct colecţiilor de date induc şi un al doilea val de modificări ale acestora, sub forma
tranzacţiilor interne.
Exemplu: O factură ce însoţeşte o tranşă de materiale venite de la furnizor este o tranzacţie
externă, pentru că modifică soldul materialelor cuprinse în factură, dar ea induce şi o modificare
a soldului furnizorului respectiv, ceea ce este o tranzacţie internă.
Tranzacţiile externe provin din exteriorul sistemului electronic de calcul, în timp ce tranzacţiile
interne sunt produse de procedurile de actualizare şi exploatare a colecţiilor de date.
Este de datoria analistului de sisteme informatice să identifice încă din etapa de proiectare
logică efectele secundare ale intrărilor în sistem şi să consemneze necesitatea procedurilor care
vor materializa aceste efecte asupra colecţiilor de date, adică vor efectua tranzacţiile interne ce
se impun logic.
Prelucrările sistemului informatic: sunt efectuate de procedurile sistemului informatic; prin ele se urmăreşte să se
realizeze actualizarea şi exploatarea colecţiilor de date.
Dacă baza informaţională este formată din ansamblul entităţilor informaţionale şi a atributelor pe care acestea le au,
colecţiile de date preiau numai mulţimea atributelor entităţilor din baza informaţională, aşa numitul nucleu de
informaţii.
Legăturile dintre entităţi apar atunci când ele au atribute comune. Mulţimea entităţilor informaţionale din baza
informaţională trebuie să fie unică şi neredundantă. Ea trebuie să asigure un fond centralizat de informaţii care să
asigure obţinerea ieşirilor solicitate de beneficiarul sistemului informatic.
Ieşirile sistemului informatic, sunt grupate în patru categorii:
c1) indicatori sintetici (ex. cifra de afaceri, profitul brut, fondul de rulment, capitalul propriu, rata rentabilităţii,
etc.);
c2) liste sau situaţii de ieşire, care grupează indicatori sintetici sau analitici sub formă de tabel;
c3) grafice care redau dinamica indicatorilor sintetici sau analitici;
c4) indicatori sintetici şi analitici stocaţi pe suporturi magnetice care urmează a fi transmişi altor sisteme
informatice.
Dată fiind complexitatea actului de elaborare a unui sistem informatic, de-a lungul timpului în acest domeniu s-au
aplicat diferite paradigme şi metodologii.
 Baza informaţională
BAZA INFORMAÞIONALÃ

NUCLEU DE
Nucleu de informaţii
INFORMAÞII

PRELUCRÃRI

SGBD sau SGF

COLECÞII DE DATE
ORGANIZATE IN
FIª IERE SAU IEŞIRI
IEª IRI
INTRĂRI
INTRÃRI BAZE DE DATE
TRANZACÞ II EXTERNE
LISTE SITUAÞ II
TRANZACÞ II INTERNE DE IEª IRE
OBÞ INUTE DE
SISTEMUL
DOCUMENTE PROCEDURI INFORMATIC
CREARE EXPLOATARE
DE INTRARE ACTUALIZARE LISTARE
IN SISTEMUL
INFORMATIC

MODIFICÃRI LISTE DE
ERORI

REGLAREA
FENOMENELOR ª I PROCESELOR ECONOMICE
DIN UNITATEA BENEFICIARÃ.
Modelarea este reprezentarea într-un mediu controlat, a proprietăţilor şi/sau fenomenelor şi proceselor care
caracterizează un obiect sau un sistem real.
Modelarea presupune abstractizare şi aducerea în atenţie numai a unor aspecte ale realităţii studiate : aspecte care
prezintă interes pentru modelator.
(Unul din mediile controlate în care se poate reproduce realitatea, deci unul în care se pot face modele, este
calculatorul. Pe calculator se realizează modele informaţionale).
Modelul informaţional este o abstracţie a unei entităţi care poate fi făcută fie pentru a crea un model general (de
referinţă) care să fie apoi folosit pentru a crea exemple concrete de sisteme informatice (cazul arhitecturilor de
referinţă), fie pentru a crea modelul informatic al unei entităţi anume, deci un model de transpunere.
La crearea modelului intervine viziunea analistului despre realitatea pe care o studiază, adică paradigma.
Paradigma reprezintă filtrul prin care analistul vede sistemul informaţional real, acela pe care vrea să-l modeleze, dar
nu toate viziunile sau concepţiile analiştilor ajung să fie considerate paradigme.
In prima etapă a existenţei sistemelor informatice, atenţia analiştilor a fost concentrată spre latura funcţională a
activităţii umane studiate. Deoarece o funcţie a unui birou sau secţie nu putea fi analizată şi nici prelucrată în bloc, ea a
fost descompusă în activităţi (rezultând aplicaţiile informatice), activităţile au fost descompuse în subactivităţi
(rezultând procedurile), care la rândul lor au fost descompuse în operaţii, cărora le corespondeau modulele program.
S-a dezvoltat în aceste condiţii o abordare funcţională a sistemelor informaţionale.

În informatica industrială funcţiei îi corespunde procesul, ceea ce a dus la abordarea orientată spre proces.
Ulterior, locul fişierelor a fost luat de bazele de date şi locul sistemelor de gestiune a fişierelor a fost luat de
sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD).
Pe parcursul perfecţionării SGBD-urilor, s-a trecut la baze de date relaţionale, creându-se impresia că elementul
principal pe baza căruia trebuie perfecţionate SGBD-urile îl reprezintă structura datelor. Avem astfel de a face cu
o abordare orientată spre date.
Când s-a pus problema aplicaţiilor în timp real, factorul cel mai important a devenit evenimentul. A apărut astfel
abordarea orientată spre evenimente.
Structurarea programelor a evoluat şi ea odată cu metodele de analiză, dar era din ce în ce mai greu de ţinut pasul
cu metoda de analiză, mai exact cu orientarea abordării sistemelor informatice.
Preocupările analiştilor-programatori pentru a pune în concordanţă structura programelor cu metoda de analiză a
sugerat o nouă abordare şi anume legarea evenimentelor de obiect şi a programelor (numite de astă dată metode)
de evenimente.
A apărut astfel abordarea orientată pe obiecte, numai că spre deosebire de celelalte abordări, ea se extinde şi în
alte domenii de activitate, devenind un mod de a concepe realitatea, adică o paradigmă.
Abordarea ascendentă (bottom-up) are ca punct de plecare nivelul operaţional (aflat la baza piramidei ierarhice)
şi, prin realizarea informatizării la fiecare nivel în parte, se ajunge la un SI care poate atinge nivelul superior al
piramidei. În acest caz în faza finală ajungem să avem informatizarea completă a unui sistem informaţional-
organizaţional, specific unui organism economic supus analizei. Apărătorii acestei abordări avansează argumentul
că este mai bine să acţionezi progresiv, decât să mizezi pe ipoteza nerealistă că un proiect global poate fi ţinut
permanent la zi.
Abordarea descendentă (top-down) constă în a coborî, pe scara piramidei ierarhice până la bază, realizând
totodată şi o analiză. Această viziune consideră că un anumit domeniu este compus din părţi corelate între ele şi cu
legături cu exteriorul, fiind caracteristică pentru toate sistemele informaţionale. Adepţii acestei abordări consideră
că este mai bine să se creeze şi să se realizeze din start un SI care să ţină cont de obiectivele planificate, abordată
într-o manieră globală, decât să se încerce a se integra a posteriori subsisteme informatice independente.
Metodologia elaborării sistemelor informatice : un ansamblu de principii şi indicaţii, tehnici şi metode
grupate şi ordonate spre realizarea sistemului informatic; un set de reguli aplicabile unui domeniu restrâns
din cadrul unei metodologii.
In prezent metodologia este setul finit, particular definitoriu al unei metode (metodă de abordare a
sistemelor informatice), prin intermediul unui sistem coerent de formulare şi/sau procese informatice,
necesare pentru modelarea şi formalizarea totală a unui sistem informatic.
Metodologiile evoluează odată cu tehnologia informaţiei, dar o metodologie de realizare a sistemelor
informatice trebuie să cuprindă:
 etapele/procesele de realizare a unui sistem informatic structurate în subetape , activităţi sarcini precum şi
conţinutul lor;
 fluxul realizării acestor etape sau procese, subetape şi activităţi;
 modalitatea de derulare a ciclului de viaţă a sistemului informatic;
 modul de abordare a sistemului;
 strategiile de lucru/metodele de realizare;
 regulile de formalizare a componentelor sistemului informatic;
 tehnicile, procedurile, instrumentele, normele şi standardele utilizate;
 modalităţile de conducere a proiectului (planificare, programare, urmărire) şi modul de utilizare a
resurselor financiare, umane şi materiale.
Ciclul de viaţă al sistemelor informatice (CVSI) : intervalul de timp cuprins între decizia
de elaborare a sistemului informatic şi decizia de abandonare sau de înlocuire cu alt sistem
informatic.

Ciclul de dezvoltare a sistemului informatic (CDSI) se extinde de la decizia de elaborare a

sistemului informatic până la momentul intrării sistemului în exploatare. Ciclul de dezvoltare
a SI este inclus în ciclul de viaţă al SI.
Exemplu: trei exemple de metodologii şi etapizare ale ciclului de dezvoltare; Aceste etape,
sau altele (depinde de paradigma prin care vedem sistemul informaţional şi de modelul ales
pentru CVSI ), trebuie respectate la o scară corespunzătoare şi în cazul aplicaţiilor.
 Metoda SSADM Metoda MERISE Metoda ICI (Romania)

- studiul de - studiul de evaluare; - elaborarea temei de

fezabilitate; - modelarea globală; realizare;
- analiza cerinţelor; - modelarea conceptuală; - proiectarea de ansamblu;
- specificarea - modelarea organizaţională; - proiectarea de detaliu;
cerinţelor; - logică; - elaborarea programelor;
- specificarea logică; - fizică; - implementarea sistemului.
- proiectare fizică - implementarea (inclusiv
(inclusiv programarea).
programarea);