Sunteți pe pagina 1din 2

Prevenirea contaminării cu agenţi nocivi (substanţe, microbi,

virusuri, ciuperci, viermi paraziţi etc.)


Art.95. La prevenirea contaminării cu agenţi nocivi a personalului care
desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii se vor respecta prevederile prezentelor
norme specifice de protecţie a muncii (Anexa 3), reglementările Ministerului
Sănătăţii, precum şi instrucţiunile proprii de lucru.
Art.96. Periodic se vor efectua deratizări. în sezonul cald, ferestrele
încăperilor vor fi prevăzute cu site de protecţie contra insectelor.
Art.97. Punctele de distribuire a apei potabile vor fi menţinute în stare
corespunzătoare.
Art.98. De la robinetele de apă potabilă se va bea numai cu paharul, fiind
interzis a se pune gura pe robinet.
Art.99. în unităţile sanitare, pentru stabilirea măsurilor de prevenire a
pericolului de îmbolnăvire se vor face determinări ale încărcăturii cu agenţi
patogeni prin autocontrol şi evaluare, conform reglementărilor Ministerului
Sănătăţii, precum şi în conformitate cu prevederile prezentelor norme - Art. 10.
Art.100. Personalul care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii va fi
instruit în vederea cunoaşterii şi aplicării regulilor de asepsie, conform
reglementărilor Ministerului Sănătăţii, astfel:
- dezinfecţia obiectelor de inventar din încăperile destinate activităţii
medicale, precum şi a pavimentelor şi pereţilor;
- regulile de igienă individuală şi colectivă;
- respectarea întocmai a procedeelor de lucru privind examinarea,
investigarea şi aplicarea tratamentelor.
Art. 101. Personalul medico-sanitar de toate specialităţile este obligat să-şi
spele mâinile cu apă şi săpun lichid, înainte şi după contactul cu fiecare bolnav
(examinare şi aplicare de proceduri terapeutice).
Art.102. Se interzice personalului medico-sanitar ca, în timpul desfăşurării
activităţii, să mănânce şi să-şi atingă gura sau faţa cu mâinile.
Art.103. Se interzice personalului medico-sanitar din alte secţii ale unităţii
sanitare să circule în secţia de boli infecţioase, tuberculoză, pediatrie şi dermatovenerice,
precum şi în laboratoarele de bacteorologie.
Legătura cu aceste secţii se va face prin persoane special desemnate de
conducerea persoanei juridice.
Art.104. Este obligatorie purtarea măştii de protecţie de unică folosinţă în
următoarele secţii:
- pneumoftiziologie (baciloscopie pozitivă);
- medicină internă, saloane cu tuşitori;
- pediatrie (sugari, terapie intensivă, otorinolaringologie, oftalmologie);
- boli contagioase;
- chirurgie - bloc operator;
- otorinolaringologie;
- oftalmologie.

S-ar putea să vă placă și