TEST

MASTER, Anul II
Educaţie Muzicală+Compoziţie, Muzicologie, Jazz, Dirijat

1. Ce se înţelege prin aleatorism în muzică?

Tehnică de compoziție legată de numele americanului John Cage, în care

alegereasunetelor și intervalelor, a ritmuluii a ordinii evenimetelor muzicale sunt
lăsate în seama întâmplării. Această tehnică nu trebuie confundată cu cea a
improvizației.
Termenul a fost lansat de Werner Meyer-Eppler, la cursurilede vară la
Dermstadt (Germania) în anii 50.
În muzica aleatorică o parte din componentele de limbajsunt prestabilite
decompozitor, iar restul depind de interpret și de momentul execuției.
Aleatorismul, după cum am menționat, este curentul care dă frâu liber mai
mult sau mai puțin hazardului. Noțiunea desemnează muzica postserială unde a
apărut relația mai accentuată între compozitor și interpret. Derivă de la latinescul
alea =zar. Este legat de fenomenul larg al improvizației, menționat încă din
tratatele secolului al XVI-lea, unde apare cu denumirea de
 sortisatio =muzicăîntâmplătoare, în opoziție cu compositio= muzică fixată.
Reprezentanți:
- Jon Cage – Music of Changes (1951)
- Witold Lutoslawski (compozitor polonez 1913-1994)
- Pierre Boulez (compozitor și dirijor francez, n. 1925)

2. Când a apărut această orientare stilistică şi care au fost cauzele apariţiei ei ?

3. Enumeraţi principalele aspecte de concepţie şi scriitură muzicală legate de

curentul aleatoric : elemente de vocabular sonor, sintaxă verticală, timbralitae şi
semiografie etc.
În faţa diversităţii şi libertăţii sintactice, se vine cu libertatea totală a
structurilor, profilându-se aşa numita muzică aleatorică, care lasă tot mai mult
interpretului sarcina înlănţuirii sau completării unor structuri.
Metoda aleatorismuluiconstă în realizarea unor agregări sonore şi succesiuni la
întâmplare, constituind desfăşurarea sonoră în acelaşi mod ca la zaruri. I se lasă
interpretului libertatea de a înlănţui cum vrea segmentele sonore, propuse de
compozitor, sau să cânte ceea ce îi trece prin minte. În acest caz nu se mai poate
vorbi de o idee directoare, de o modalitate de structură, nici măcar de existenţa
unei teme asupra căreia să improvizeze variaţiuni. Este o transferare a actului
creator de la compozitor la interpret, faptul devenind şi mai neînţeles atunci
când mai mulţi interpreţi sunt lăsaţi să-şi etaleze concomitent, într-un adevărat
“dicteu automat”, tot ceea ce le trece fiecăruia prin minte.

4. Ce se înţelege prin arhetip ?

Arhetipul este în sine un element vid, formal, nimic altceva decât o

posibilitate dată a priori de forme de reprezentare. Arhetipurile sunt elemente de
neclintit ale inconștientului, dar ele își schimbă permanent forma. Există atâtea
arhetipuri, câte situații tipice există în viață. Înainte de toate, experiențele umane
elementare ca nașterea, căsătoria, maternitatea, moartea au o ancorare arhetipală
în sufletele oamenilor, ele au produs în toate timpurile și în toate culturile
imagini similare.
Trebuie diferențiat arhetipul, noțiune abstractă care se referă la un
conținut psihic, dificil de definit, de reprezentările arhetipale, forme materiale,
concrete, de expresie ale acestuia. Niciun arhetip nu poate fi redus la o simplă
formulă. Simbolul este cea mai bună modalitate de exprimare a unui conținut
inconștient bănuit, dar încă necunoscut; el are marele avantaj de a fi capabil să
combine factori eterogeni, incomensurabili, într-o unică imagine sugestivă.
deoarece orice dat psihic este preformat, sunt de asemenea pre-formate și
funcțiunile lor separate, mai ales acelea care provin nemijlocit din
disponibilitatea inconștientului. Între ele ele află, înainte de toate, fantezia
creatoare.
Prin arhetip muzical înțeleg, conținuturi generale, comune, elementare,
„absolute" ale psihicului uman, provenind din inconștientul colectiv, care sunt
întruchipate prin gesturi muzicale „relative“, variabile regional și temporal,
conforme unui anumit „limbaj muzical“ localizabil spaţial şi temporal. Ambii
factori, ca și conexiunea lor, sunt esențiali. Arhetipurile sunt deci obiective,
fundamentale, mai mult „natură“ decât „cultură“, dar forma lor de exprimare
concretă reprezintă un proces pur cultural. Substratul arhetipal al unei opere de
artă precede recepția și interpretarea ei la nivel semantic sau estetic, care se
bazează pe date culturale, deoarece el corespunde unei dimensiuni generale a
psihicului uman ce se manifesta mai ales inconștient. De aici rezultă faptul că
muzica poate fi considerată un „limbaj universal“ doar la nivel arhetipal.

5. Enumeraţi câteva arhetipuri muzicale.

6. Daţi exemple de compozitori români contemporani care au excelat în
compoziţiile lor prin recursul la arhetipuri.

Compozitori români care au excelat în compozițiile lor prin recursul la

arhetipuri sunt: Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Horaţiu Rădulescu,
Iancu Dumitrescu, Octavian Nemescu, Doina Rotaru

7. Cum aţi caracteriza o compoziţie “arhetipală”? Aveţi un exemplu concret?

Dacă nu, realizaţi un comentariu general.

8.Ce se înţelege prin muzică minimal-repetitivă?

Muzica minimal-repetitivă are următoarele caracteristici: repetare

îndelungată (deseori a unor fraze muzicale scurte, cu variații minime), ostinato-
uri sau stasis-uri (deseori sub forma unor sunete joase și/sau lungi); accentuarea
armoniei consonante; un puls constant; efect hipnotic; uneori sunt folosite
schimbări de fază, în care undele sonore ies din sincronicitate una cu alta puțin
câte puțin. 

9. Explicaţi care este diferenţa – din punctul de vedere al minimalismului

repetitiv – între compozitorii americani şi cei europeni ? Daţi câteva exemple de
compozitori minimalişti-repetitivi aparţinând culturilor muzicale menţionate.

Prof. univ. dr. Gheorghe Duţică