Sunteți pe pagina 1din 13

T: Bună!

Dialogul începe cu o scurtă prezentare a celor doi


participanți, unde aflăm vârsta clientului. Din începutul
M: Bună! conversație putem observa o ușoară distanță și rigiditate, din
partea clientului, atunci când ne spune despre problema lui.
T: Cum te numești? Te rog să-mi spui doar prenumele tău.
Acesta a venit cu o problemă mai sensibilă, susținând că își
M: Mădălin. urăște viața, deoarece nu are sens pentru că suntem trecători,
dorind un alt sens de la viață. Putem observa o tristețe, spunând
T: Eu sunt Alexandra. Îmi pare bine. că se simte sclav în propria viață.
M: Și mie îmi pare bine. Îi pun pacientului întrebări de acomodare pentru a crea
o atmosferă plăcută, pentru a încerca să îl fac să se simtă bine
T: Mădălin, ce vârstă ai? în cadrul acestei discuții, eliminând posibila tensiune care s-ar
M: Urmează să fac 24 de ani. fi putut crea. Apoi încerc să pun repet lucrurile pe care le
spune, întrebările pe care le pune, pentru a îi arăta că îl înțeleg
T: Mulți înainte. și că încerc să mă pun în locul lui, arătându-i că problema lui
este importantă pentru mine.
M: Mulțumesc.
T: De ce ai venit astăzi aici?
M: Îmi urăsc viața.
T: De ce îți urăști viața?
M: Pentru că nu are sens.
T: De ce consideri că viața nu are sens?
M: Pur și simplu, suntem temporari.
T: Și nu ți se pare normal? Ți-ar plăcea eternitatea?
M: Nu chiar, dar mi-ar plăcea un alt sens, nu știu.
T: Ce înțelegi prin alt sens?
M: Să nu mai fim sclavi în propriile vieți.
T: De ce te consideri sclav în propria viață? În continuare putem observa că acesta se simte limitat
de ceilalți, spunând că oricât ai vrea să faci ceva, mereu vor
M: Nu poți să faci mai mult, oricât ai vrea. Ești tot timpul ținut apărea limite, ceea ce înseamnă că el simte că nu poate fi el
în loc de ceilalți. însuși pentru că normalitatea l-ar limita să fie exact ca ceilalți.
Când este întrebat dacă dorește să schimbe ceva urmează un
T: Și consideri că e vina societății sau așa e viața în general?
moment de tăcere în care acesta și-a mutat privire de la mine,
M: Nu e neapărat vina societății, așa au evoluat lucrurile din la peretele din spatele meu, căzând pe gânduri pentru câteva
trecut până în prezent. secunde. Răspunsul lui arată că deși se simte limitat,
schimbarea ar putea să fie una neplăcută, cu efecte pe care nu
T: Și crezi că se putea schimba în vreun fel totul? și le-ar dori.
M: Da. În alt mod sigur se poate schimba. În continuare apare în discuție trecutul lui, un trecut
despre care spune că și-ar dori să îl schimbe total, dar în special
T: Și tu cum ai vrea să schimbi toată treaba asta? copilăria și greutățile ei, ceea ce înseamnă că nu este total
(tăcere) împăcat cu trecutul pe care îl are, aruncând oarecum vina pe
ceea ce s-a întâmplat deja.
M: Nu știu dacă aș vrea să o schimb. Ar putea avea și efecte
pozitive și efecte negative. Încerc să îi pun clientului întrebări mai profunde pentru
a încerca să îi înțeleg mai bine problema, pentru a îi arăta că
T: Ce efecte negative crezi că ar putea apărea dacă ai schimba empatizez cu el, încercând pe cât posibil să fiu alături de el.
ceva în viața ta ca să nu ți se mai pară că ești sclav?
M: Nu știu, dar mă refeream la viața tuturor, nu neapărat viața
mea. Ce aș schimba la viața mea? Nu știu…tot timpul am
schimbat câte ceva.
T: Și ce schimbare din viața ta, ți-a modifica complet sensul
vieții și parcursul acesteia? Consideri că ceva din trecutul tău?
M: Păi cam tot trecutul.
T: Ceva din trecutul tău ce?
M: Păi, nu știu…copilăria….greutățile din copilărie.
T: Cum te simți când vorbești de copilărie și te gândești la Când a fost întrebat despre ceea ce simte când se
copilărie? gândește și când vorbește despre acea perioadă, am observat o
ușoară tendință de a ascunde anumite lucruri, anumite detalii,
M: A fost frumos, adică atunci nu realizam chestiile nasoale. având grijă să răspundă doar cu ceea ce consideră el ca este
Vedeam doar părțile bune, mă jucam, nu aveam condiții, nu mai potrivit. Spune despre copilăria sa că a fost frumoasă
aveam nimic. pentru că principalele sale obiective erau joaca, dar și pentru că
nu aflase încă despre greutățile vieții. Consideră că a avut o
T: Consideri că ai avut o copilărie bună?
copilărie bună, spunând că putea să fie și mai rea. Din
M: Da. Se putea și mai rău. Mult mai rău. greutățile pe care le-a trăit, singura concluzie pe care a tras-o a
fost aceea că nu trebuie să ai încredere în oameni, ceea ce
T: Dacă spui că se putea și mai rău, înseamnă că ai avut parte și înseamnă că a fost pus în niște situații mai grele din cauza unor
de rele, nu? oameni de care probabil era apropiat.
M: Da, am avut parte și de rele. El consideră ca viața ar fi mai bună dacă ar putea să
facă ceva care să rămână după el, un fel de moștenire, ceva
T: Ai învățat ceva din relele acelea? semnificativ. Consideră că a trecut perioada când putea să facă
M: Da. Să nu ai încredere în oameni. ceva important și decisiv pentru viața lui, iar când a fost
întrebat de ce consideră asta, pentru că încă este tânăr, pur și
T: Există totuși ceva care te-ar putea face să nu mai consideri simplu a rămas fără cuvinte și cu privirea ațintită într-un singur
că viața este nasoală? punct.

M: Cred că da. În urma ultimei întrebări pe care am adresat-o, clientul


a devenit trist, dându-și seama de faptul că timpul de relaxare și
T: Ce? perioada fără probleme și griji a trecut, trezindu-se în viața de
adult; realizare de care era conștient, dar la care nu vrea să se
M: Să am…..ceva făcut, nu știu, să fi făcut ceva semnificativ.
gândească pentru a nu se întrista și a nu deveni anxios.
T: Ți se pare că e prea târziu ca să mai faci ceva semnificativ?
M: Eu așa cred.
T: Păi de ce? Ești încă tânăr.
(tăcere)
M: Știu, dar am intrat deja în circuitul acesta prematur al Clientul consideră că odată ce ajungi la maturitate, toată
îmbătrânirii. Sunt ținut la muncă, ținut mereu ocupat cu alte lumea intră într-un circuit care constă în anumite lucruri și care
prostii și nu mai am libera imaginație pe care o aveam odată. nu-ți oferă posibilitatea să fi original, diferit. El vede această
maturizare ca pe ceva ce îi oprește imaginația, lăsând-o să
T: Deci consideri că ai rămas fără imaginație din cauză că ai acționeze doar până într-un punct, principalul motiv fiind lipsa
intrat în circuitul acesta al maturizării? timpului, care este ocupat cu activități de oameni mari. Însă
singurul lucru pe care l-ar face dacă ar avea mai mult timp, ar fi
M: Nu că am rămas fără imaginație, doar că e cumva stopată
acela că ar face ceva mai bun, pentru generațiile care vin.
pentru că nu mai am timp pentru mine, nu mai am timp așa
mult cum aveam odată. Nu are un plan anume pe care ar vrea să acționeze,
susținând că este o persoană complexă, dar o persoană care s-a
T: Și dacă ai avea mai mult timp, ce ai schimba la viața ta ca să
gândit să își pună gândurile pe o foaie, însă a renunțat tot din
fie mai acceptabilă?
cauza lipsei de timp. Părerea mea este că această lipsă de timp,
M: Aș face ceva mai bun pentru mai departe, asta vreau să fac. de care tot aduce în discuție, nu este altceva decât principalul
motiv al nefericirii sale, principalul motiv pentru care susține
T: Te-ai gândit pe ce plan? că-și urăște viața.
M: Mai multe planuri. Sunt destul de complex. În continuare, el devine ușor distant, pentru că probabil
subiectul copilăriei este unul sensibil, motiv pentru care
T: Planurile sunt legate de pasiunile tale? răspunsurile lui sunt scurte, clare și el devine mai puțin
M: Da. cooperant.

T: Te-ai gândit să-ți pui gândurile pe o foaie?


M: Da, de multe ori.
T: Și ce te-a oprit?
M: Nu știu, pur și simplu, nu am timp.
T: Nu ai nimic de făcut ca să schimbi chestia asta cu timpul?
Să îți faci mai mult timp?
M: Aș putea, dar nu știu, uneori nu îi văd rostul.
T: Nu vezi rostul să ai mai mult timp?
M: Nu, nu văd rostul schimbării. Timp am, dar nu pentru îl am În continuare putem observa că susține că schimbarea
alocat pentru ceea ce ar trebui să fac. ar fi inutilă deoarece oamenii din jurul lui nu ar aprecia acea
schimbare, susținând că este înconjurat de oameni cu o
T: De ce nu vezi rostul schimbării? educație limitată. Se consideră diferit, ceea ce îi dezvăluie un
sentiment de superioritate față de ceilalți, considerând că este
M: Pentru că sunt înconjurat de oameni cu o educație limitată.
diferit tocmai din prisma pasiunilor pe care le are.
T: Păi și fi tu diferit de ei.
Tot din pricina trecutului susține că a căpătat o
M: Mereu am fost diferit și dacă m-aș duce tot mai mult spre înclinație spre violență, pe care înainte nu o avea, punând acest
diferit m-aș pierde tot mai mult de realitate. lucru pe seama bătăilor din copilărie, dar și din cauza
episoadelor de violență repetată la care susține că a fost expus,
T: Ce te face să crezi că ești diferit? ceea ce înseamnă că el este produsul mediului înconjurător, un
mediul care l-a influențat și modelat mai mult decât ar fi vrut.
M: Nu știu. Felul de a fi, pasiunile.
În continuare clientul rămâne tot distant, fără să
T: Diferit în bine sau diferit în rău? coopereze, dovadă fiind răspunsurile sale scurte și tonul folosit
M: Habar nu am, nu îmi dau seama. Uneori mă văd în bine, ( un ton calm, constant, care nu trădează nici o emoție ).
alteori mă văd în rău, unii mă percep în bine, alți mă percep în
rău, alții nu mă percep deloc. Nu știu.
T: De ce crezi că ești diferit în rău?
M: Am o înclinație spre violență.
T: Ai avut mereu înclinația asta spre violență?
M: Nu
T: Un eveniment din trecutul tău te-a făcut să fi violent?
M: Da. Bătăile din copilărie.
T: Ai fost expus la multe episoade de violență?
M: Da.
T: Trăite pe propria persoană sau văzute cu ochii tăi? Când a fost întrebat dacă violența și bătăile au fost trăite
sau a fost doar martor la astfel de lucruri, putem observa că
M: Da. răspunsul lui sugerează un singur lucru (,,da”): nu și-a vindecat
rănile din trecut, unele amintiri fiind mult prea dureroase și în
T: Crezi că violența e bună în educația unui copil?
prezent, fiind astfel foarte atent la cum se poartă oamenii din
M: Depinde. jurul lui, dar fiind și foarte agresiv vând cineva greșește.

T: Depind de ce? Cu toate că violența nu a fost lipsită din copilăria lui, el


crede că totuși aceasta nu este așa de rea, dar depinde de
M: E discutabil. Îți poate da curajul necesar sau îți poate da persoane, pentru că pentru unii poate însemna acel moment
nebunia aia care să te ducă la autodistrugere. care declanșează schimbarea și care le oferă încrederea de care
au nevoie pentru a reuși în viață, dar pentru alții poate fi
T: Deci consideri că este potrivită într-o oarecare măsură? momentul care înclină balanța în sens negativ, ajungând astfel
M: Da. Adică eu am fost, în trecut, genul care nu avea deloc să se închidă în sine. În cazul lui, putem spune că este vorba de
tendințe spre violență și m-am răzvrătit din cauza asta și m-am un ușor amestec între cele două situații, susținând că din cauza
axat prea mult pe violență și am devenit prea irascibil. violenței s-a răzvrătit și a căzut prea mult în acea zonă de
agresivitate, care vine la pachet cu irascibilitate. Acum
T: Și acum percepi că partea asta de irascibilitate face parte din consideră că așa este el, că aceste lucruri fac parte din el, iar o
tine? schimbare nu ar fi imposibilă, dar ar fi destul de complicată,
ceea ce sugerează că lui îi place mai mult așa, decât cum era
M: Da. înainte, dovadă fiind că dacă ar putea, nu ar exclude violența
din viața lui.
T: Și crezi că nu ai putea să te schimbi niciodată?
El rămâne distant, însă la un moment dat, acesta
M: Ba da, dar e destul de complicat.
încearcă o ușoară deschidere, începând să vorbească mai mult
T: Dacă ai putea să schimbi ceva din copilăria ta și din partea despre trecutul lui, devenind ușor emoționat atunci când aduce
asta de violență, ai schimba? în discuție perioada în care era mai puțin agresiv.

M: Nu.
T: Ai lăsa totul exact așa cum e?
M: Da.
T: De ce?
M: Dacă nu aș fi trecut prin chestiile alea atunci, aș fi trecut, Urmează o contradicție între spusele lui, susținând că
probabil, mai târziu și probabil mi-ar fi fost mult mai greu. este mulțumit cu ceea ce este, dar că încearcă să fie mai bun,
iar când este întrebat de ce să se mai schimbe dacă el este
T: Deci consideri că parcursul pe care l-ai avut până acum a mulțumit, urmează iar acel moment de blocaj al limbajului, cu
fost benefic pentru tine? Datorită lui ai ajuns cine ești astăzi? privirea într-un singur punct. După acele câteva secunde de
liniște, pune această dorință de schimbare pe seama faptului că
M: Da.
este mai ok din punct de vedere legal, spunând că ,, nu ar fi
T: Și ești mulțumit de ceea ce ești? convenabil să îl lovesc pe unu și să ajung la pușcărie pentru
repercusiuni”.
M: Da. Încerc să fiu o persoană mai bună, dar sunt mulțumit și
cum sunt acum. Un lucru interesant mi s-a părut faptul că el vrea să-și
educe viitorul copil sau viitori copii, tot prin violență, însă nu
T: De ce crezi ca trebuie să fi mai bun, dacă ești mulțumit cu prin a o aplica asupra lor, dar prin a îi învăța să răspundă la
ceea ce ești tu ca persoană? violență tot cu violență ,,bă tu dacă îmi vi acasă bătut, te mai
bat și eu o dată; înseamnă că ești prost”. Consideră că educația
(tăcere) nu are nici o șansă în fața violenței ,, adică prefer să știu că
M: Pentru că legal nu e ok să fi foarte impulsiv și să faci chestii vine întreg acasă, decât să știu că a vorbit civilizat, dar avenit
la nervi. Spre exemplu pentru mine nu ar fi convenabil să îl lovit”.
lovesc pe unu și să ajung la pușcărie pentru repercusiuni. Clientul devine din ce în ce mai cooperant, dovadă fiind
T: Am înțeles. Dacă ai fi pus în situația în care viitorul tău răspunsurile mai lungi, răspunsuri care lasă loc de o
copil ar avea parte de violență, cum l-ai învăța să treacă peste? interpretare, răspunsuri care pot face conversația mai lungă.
Răspunzând tot cu violență sau lăsând de la sine? Putem observa că atunci când subiectul a fost schimbat, de la
copilărie la educație, a devenit mai relaxat, tensiunea
M: Păi o să îi zic chestia asta tot timpul ,,bă tu dacă îmi vi reducându-se semnificativ.
acasă bătut, te mai bat și eu o dată; înseamnă că ești prost”.
T: Deci consideri că e mai bine să răspundă la violență tot cu
violență?
M: Da, pentru că oamenii degeaba au educație, pentru că atunci
când apare violența, nu prea poți să îi răspunzi cu educație.
Adică prefer să știu că vine întreg acasă, decât să știu că a
vorbit civilizat, dar avenit lovit.
T: Deci violența depășește educația în zilele noastre? În ciuda faptului că susține că violența este destul de
importantă și în același timp necesară, spune că niciodată nu și-
M: E necesară, e necesară. De aia există războaie, de aia există ar învăța copilul să înceapă primul un act de genul acesta,
ofensivă și defensivă. Tot timpul trebuie să fi pregătit și să știm dorind să fie ultima soluție.
să fim și violenți.
Urmează un alt moment în care clientul ne dezvăluie un
T: Ți-ai încuraja copilul să înceapă acte de violență? alt lucru de care este nemulțumit, pe lângă
agresivitate/violență. Este vorba despre faptul că oamenii sunt
M: Nu. Aș vrea să știe că aia e ultima soluție.
foarte închipuiți, dând un exemplu din viața sa personală, de zi
T: Deci ar trebui să primeze educația. cu zi: oamenii se cred ceea ce nu sunt de fapt, iar când se
lovesc de realitate, bat în retragere.
M: Da.
În continuarea prezintă o ușoară reținere, dar în
T: Ești de părere că în zilele noastre e folosită mai des educația momentul în care îi adresez o întrebare care îi permite să-și
decât agresivitatea? exprime părerea, acesta devine foarte deschis, spunând tot ce
are pe suflet, legat de acest subiect al violenței. Întrebările mele
M: Nu, este fix invers. au rolul de a îi oferi șansa să se deschidă, realizând că am atins
(tăcere) un subiect de care este interesat.

T: Deci consideri că trăim într-o societate prea violentă și prea


puțin educată?
M: Da. Violentă în sensul în care, nu știu cum să spun…pot să-
ți dau un exemplu, din cele pe care le întâlnesc mereu, una din
situațiile pe care le-am întâmpinat: mă întâlnesc cu oameni,
care pur și simplu cred că sunt șefi și fac legea peste tot și fac
ce vor ei, din cauza lipsei de educație și eu fiind cu o educație,
minima cel puțin și fost sportiv de performanță și nu prea le
permit să își ducă jocul până la capăt, iar atunci când ei mă văd
că sunt super pornit și super stăpân pe mine dau înapoi. Adică
și violența asta, dacă ar fi combinată cu educație și disciplină,
s-ar vedea, dar la majoritatea e lipsă de educație și lipsă de
disciplină, e doar pur violență. Nu știu cum să mă exprim.
Exact ca animalele alea în junglă care se cred mai puternice, Nu crede în schimbare în ceea ce privește acest aspect
dar când se văd atacate, fug. al oamenilor, spunând că așa sunt oamenii, fără să spună că nu
este și cazul lui, ceea ce înseamnă ca în unele situații face parte
T: Deci consideri oamenii din ziua de astăzi se cred mai buni, din această categorie de oameni. Aduce in discuție ideea de
când de fapt nu sunt? corupție, spunând că țara așa merge, posturile fiind ocupate de
oameni pe care îi numește habarniști, iar ce care merită, nu
M: Da. Deci am dat de persoane de genul acesta aproape zilnic
reușesc din cauza lor.
și știu ce spun.
El consideră că este posibil ca toate astea să fi început
T: Și crezi că există vreo șansă ca lucrul acesta să se schimbe?
de foarte mult timp, România trecând printr-o serie de
M: Nu, pentru că așa suntem. schimbări de ordin politic care, după părerea lui, nu au făcut
altceva decât să deruteze poporul, oamenii învățând doar să
T: Așa consideri că este ființa umană? arunce vina de la unul la altul.
M: Nu neapărat că asta e ființa umană, dar tot ce s-a construit Întrebarea ,,Mondial sau cum îți este mai ușor să
în țara asta merge pe corupție, toți credem că știm ceva, dar de răspunzi” este o întrebare care are menirea să îi arate clientului
fapt nu știm nimic, toate locurile sunt ocupate de habarniști și că sunt deschisă să empatizez cu el, probleme și sentimentele
toți cetățenii care cred că știu totul nu știu nimic, nici lui fiind importante pentru mine.
drepturile, nici limitele, nimic. Eu cât am încercat să învăț, mi-
am învățat și drepturile și tot mă ciocnesc de oameni care nu
știu nimic. Există oameni cu care poți să te înțelegi, dar sunt
foarte puțini. Toți putem, dar unii nu vor mai mult.
T: Când crezi, după părerea ta, că a început tot procesul acesta
de prostire și ignoranță al poporului? Sau consideri că așa au
fost oamenii de la început?
M: N-am studiat istoria așa de mult, nu știu. În România sau
mondial?
T: Mondial sau cum îți e mai ușor să răspunzi.
M: Cel puțin în România întotdeauna au fost orbiți, adică au
fost băgați în comunism, au ieșit din comunism, au crezut că
sunt liberi, a venit democrația care nu oferă nimic. S-a vândut El consideră că asta e principala problemă a societății.
tot. Am fost sub conducerea rușilor sub acoperire. Toată lumea Acesta mizează pe faptul că dacă oamenii ar fi mai
îl înjura pe Ceaușescu, apoi toată lumea îl înjură pe Iliescu și responsabili, lucrurile s-ar schimba de la sine. Însă când vine
tot așa. În loc să ne mobilizăm, să trăim cum trebuie și să vorba să aleagă doar un singur lucru care-l nemulțumește, îi
facem lucrurile cum trebuie, trebuie să găsim mereu un țap este practic imposibil.
ispășitor.
El vede posibilă schimbarea doar dacă folosește
T: Asta este problema societății? Că se aruncă vina de la unu la violență, spunând din nou că violența este răul necesar.
altul?
M: Cred că da. Nu știu, dacă am fi mai responsabili cred că s-ar
schimba ceva.
T: Și totuși care e principalul aspect care te nemulțumește la
viață, pe lângă faptul că suntem trecători?
M: Ce mă nemulțumește la viață?
T: Da.
M: Multe chestii, mult mai multe.
T: Și tot ce am enumerat până acum se regăsește în motivele
tale?
M: Să zicem. Astea sunt chestii de zi cu zi, nu știu, pur și
simplu te izbești de ele, este inevitabil să nu întâlnești proști și
situații nasoale.
T: Cum ai face tu lumea un loc mai bun pentru urmași tăi, dacă
ai avea puterea să schimbi ceva?
(tăcere)
M: Păi cred că tot prin forță. Nu știu, nu văd o schimbare în
mai bine fără violență.
M: Un om care nu face nici un efort pentru a înțelege tot ce îl
înconjoară.
T: Consideri că violența poate să aducă binele?
Este nemulțumit de ceea ce vede în jurul lui, de cum
M: Da. Este răul necesar. Nu știu, nu-mi place nimic de ceea ce evoluează lucrurile, timpurile, persoanele, trendurile, practic
văd. este nemulțumit de tot ce este în jurul lui, dar și de direcția
acestora. Totuși este dispus să se sacrifice pe sine pentru a reuși
T: La tot ce te înconjoară sau la persoane?
să schimbe lucrurile în mai bine pentru generațiile care vor
M: La persoane, la trenduri, la lipsa de respect, le evoluția veni, susținând că este oarecum normal, pentru că și oamenii
lucrurilor. din trecut au făcut acest lucru, la rândul lor. Este dispus să se
sacrifice pentru binele viitor chiar dacă este conștient că vor
T: Dar dacă efectele violenței, pe care vrei tu să o folosești, ca exista și oameni care nu vor aprecia, punându-și totuși speranța
să faci o lume mai bună, se răsfrâng asupra ta? că vor fi și alte persoane, pe lângă el, care vor vrea o schimbare
în bine. Pe oamenii care nu doresc schimbare îi numește
M: În ce sens? secături, adică persoane care trăiesc orbește, fără să îi
T: Adică dacă toate efectele pe care le poate aduce violența, or intereseze de nimic, un om fără educație, fără originalitate și
să se resimtă asupra ta și celor apropiați ție? Ești dispus să-ți perspectivă.
asumi riscul acesta, de a te sacrifica, pentru mai bine? În continuare, putem observa o ușoară tendință a
M: Da. Chiar da. clientului de a deveni retras, alegând să se închidă în el,
devenind ușor anxios, dar revenind din nou pe linia de plutire,
T: Și dacă vei ști că nu va ține, tot ești dispus să te sacrifici? unde reușește să coopereze și să comunice cu ușurință.

M: Da, pentru că și alți au făcut-o în trecut și măcar așa poate,


nu știu, ar rămâne ceva mai recent pentru viitorii, dacă s-ar
gândi și ei să facă ceva mai bine.
T: Și dacă viitori nu vor valorifica ceea ce vrei tu să schimbi și
vor strica totul?
M: Cu siguranță or să fie și care or să vrea mai bine, nu o să
existe mereu doar secături.
T: Am înțeles. Ce înseamnă pentru tine o secătură?
T: Un om care trăiește orbește? În continuare putem observa că discuția se întoarce tot
la educație și violență, aceste două aspecte fiind principalele
M: Un om fără educație, fără originalitate, fără perspectivă. motive pentru care clientul a venit la aceasta ședință. În
perspectiva lui, educația ar putea schimba radical lumea, însă
T: Deci din perspectiva ta educația, dacă ar fi învățată și
în ceea ce privește poporul român, este de părere că nu ne este
înțeleasă așa cum trebuie, ar putea să schimbe radical toată
de ajuns doar educația, că avem nevoie de o doză de violență
situația?
ca să reușim să schimbăm ceva, tocmai din cauză că ne lipsește
M: Clar, dar la noi nu merge cu educație pentru că e de mult la responsabilitatea. Principala schimbare pe care ar face-o la
pământ și toți oamenii educați sunt dați la o parte, tot din cauza educația ar fi introducerea educației civice și acordarea unor
violenței. Singura scăpare ar fi violența. merite mai mare acestei materii, iar pentru oamenii care ar
refuza dezvoltarea acestui simț civic, ar aplica pedepse prin
T: Deci dacă ai putea, ai schimba totul prin violență și apoi ai ordinul legii, oferind un exemplu pe care îl întâlnim
ridica educația la nivelul la care ar trebui să fie. mereu: ,,atunci când parchezi neregulamentar, primești
amendă”.
M: Da, dar ar trebui schimbată total. De fapt totul ar trebui
schimbat total. Singura concluzie pe care a reușit să e extragă din
această scurtă conversație, este aceea că societatea trebuie
T: Ce schimbare majoră ai face la educație? schimbată, pentru o lume mai bună.
M: La educație? Aș introduce educația civică. Însă concluzia pe care o trag eu este puțin mai diferită,
T: Consideri că simțul civic ar trebui să fie mai dezvoltat la în sensul în care eu îl percep pe el ca o persoană bună, cu un
oameni? trecut destul de dur, pe care nu-l merita, pentru că nimeni nu
merită un trecut greu, cu o copilărie mai dificilă, dar totuși o
M: Sigur. O națiune civilizată e foarte importantă. persoană care lasă totul să fie influențat de ceea ce a pățit și nu
mai poate schimba, lucru care o să-l împiedice o bună perioadă
T: Și dacă unii oameni nu ar ține cont de tot ceea ce încerci să de timp să se dezvolte armonios și să aibă relații strânse cu alte
îi înveți prin civică și prin toate lucrurile de natură etică, ce ai persoane. De asemenea, poate fi încadrat și în rândul
face cu oamenii ăia, dacă ai avea această putere? persoanelor care nu vor să-și asume responsabilitatea pentru a
face schimbarea de care au nevoie, punând totul pe seama
M: Păi ar exista contravenții, logic. Atunci când parchezi
societății care ar putea avea influențe majore asupra lui,
neregulamentar, primești amendă.
oprindu-i astfel schimbarea și evoluția. El consideră că trecutul
T: Ai aplica pedepse prin ordinul legii? este vinovat pentru tot ceea ce trăiește în prezent, dar și pentru
alegerile pe care le face.
M:100%
(tăcere) În concluzie, am încercat să îi adresez clientului o serie
de întrebări care să-l ajute să fie mai deschis, care să creeze o
T: Poți să tragi o concluzie din tot ce mi-ai povestit până acum? atmosferă mai plăcuta, o serie de întrebări care să îi arate că
empatizez cu problema lui, că îl înțeleg. Comportamentul
M: Să trag eu o concluzie?
clientului a fost unul complex, la început fiind distant,
T: Da. Să rezumi tot ce ai schimba, ca să ți se pară viața mai necooperant și ușor anxios, apoi devenind mai relaxat, mai
acceptabilă. cooperant și deschis.

M: Societatea, asta aș schimba. (nota 9)

T: Mulțumesc pentru discuție.


M: Cu plăcere.

S-ar putea să vă placă și