Tulburarea explozivă intermitentă

Prevalență

• Tulburarea explozivă intermitentă este prezentă în 4-6% din populație (Coccaro, Berman &
McCloskey, 2018).

• Un studiu recent realizat sub egida World Mental Health Surveys pe un lot de 88063 cazuri a
identificat o prevalență a tulburării de-a lungul întregii vieți între 0,1 și 2,7% (Scott et al.,
2016).

• Tulburarea a fost introdusă inițial în DSM IV, iar de atunci tabloul a fost rafinat în urma
cercetărilor.

Pot fi descrise trei modificări semnificative introduse in DSM V (Rynar & Coccaro, 2018).

• În primul rând a fost extinsă natura și frecvența comportamentului agresiv necesar pentru
diagnostic, el incluzând acum și persoanele care se angajează în comportamente agresive
foarte frecvente și de mică intensitate pe lângă cei care manifestă comportamente agresive
mai rare dar de intensitate foarte mare.

• În al doilea rând, criteriile de diagnostic precizează clar faptul că agresivitatea este de natură
impulsivă și nu premeditată. Datele de cercetare arată clar diferențe semnificative între
persoanele care se manifestă agresiv impulsiv și cele care fac asta premeditat, atât la nivel de
răspuns cortical la stimulii relevanți din punct de vedere emoțional (Coccaro, Lee &
McCloskey, 2014), cât și în ceea ce privește răspunsul la tratament (McCloskey, Berman,
Noblett & Coccaro, 2006).

• În al treilea rând, pentru a îndeplini criteriile pentru acest diagnostic este necesar ca individul
să acuze distres subiectiv sau disfuncții ocupaționale sau sociale asociate cu agresivitatea,
tulburarea fiind foarte frecvent comorbidă cu tulburări de dispoziție și anxietate, cu o
labilitate emoțională ridicată, ce cauzează distres (Fettich, McCloskey, Look & Coccaro, 2015),
precum și cu tulburări de personalitate și acțiuni de auto-rănire non-suicidare (Jenkins et al.,
2015).

Etiologie

• Studiile realizate pe loturi de pacienți diagnosticați cu tulburare explozivă intermitentă au

relevat anormalități de natură biologică la nivelul neurotransmițătorilor centrali, în special un
nivel scăzut al secreției de serotonină (Coccaro, Fanning, Phan, & Lee, 2015), al marker-ilor
biologici periferici (Fanning, Lee, Gozal, Coussons-Read & Coccaro, 2015) și al structurii și
funcționării creierului, mai exact o activare semnificativ mai mare a nucleului amigdalian
(McCloskey et al., 2016).

• Mai mult, studiile recente sugerează faptul că traumele din viața timpurie sunt asociate cu
inflamații ale marker-ilor biologici periferici, la fel și un istoric de comportament agresiv al
individului sau prezența agresivității ca trăsătură de personalitate. Aceleași efecte biochimice
sunt produse și de abuzul suferit de-al lungul copilăriei și de stilul de parenting autoritar
(Fanning et al., 2015).
 • Într-un studiu publicat în anul 2016, McCloskey și colaboratorii au comparat activarea
corticală într-un grup de 20 de subiecți care îndeplineau criteriile DSM V pentru tulburare
explozivă intermitentă cu un grup de control de 20 de subiecți atunci când le erau prezentate
fețe furioase.

• Ambelor loturi li s-au prezentat imagini alb-negru cu expresii faciale ale diferitelor emoții
(furie, bucurie, neutru), iar activitatea corticală a fost măsurată prin metoda imagistică
funcțională prin rezonanță magnetică.

• Rezultatele au arătat că indivizii din grupul diagnosticat cu tulburare explozivă intermitentă

prezintă o activare superioară a nucleului amigdalian drept la vederea imaginilor cu fețe
furioase, iar frecvența de-a lungul vieții a actelor agresive experimentate corelează direct cu
această modificare corticală (McCloskey et al., 2016).

Sugestii de diagnostic

• ICD-11- nu are corespondent

• DSM-V – Tulburarea explozivă intermitentă

Tabloul simptomatologic al tulburării explozive intermitente

• Conform criteriilor stabilite de American Psychiatric Association în 2010 (DSM-V) un copil

poate fi diagnosticat ca având tulburare explozivă intermitentă dacă:

A. Prezintă episoade (accese) repetate de comportament agresiv (exploziv) rezultate din

incapacitatea sa de a-și controla impulsurile agresive, manifestate prin oricare din următioarele:

• 1. Agresiune verbală (e.g. accese de furie, tirade, controverse sau conflicte verbale) sau
agresiune fizică îndreptată împotriva bunurilor, a animalelor sau a altor persoane, care apar
de două ori pe săptămână timp de 3 luni. Agresiunea fizică nu duce la deteriorarea sau
distrugerea bunurilor și nu determină rănirea unor animale sau a altor persoane.

• 2. Trei episoade de comportament agresiv (exploziv) care au loc într-o perioadă de 12

luni și care includ avarierea sau distrugerea bunurilor și/sau violență fizică cu rănirea unor
animale sau a unor persoane.

B. Amploarea agresivității exprimate în cursul episoadelor de mânie este mult disproporționată

față de provocare sau față de orice factor de stres psihosocial precipitant.

C. Accesele agresive repetate nu sunt premeditate și nu urmăresc obținerea unor obiective

tangibile.

D. Accesele agresive repetate determină disconfort pentru copil.

E. Vârsta cronologică este de cel puțin 6 ani.

F. Accesele agresive repetate nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare.