Psihologia muncii

Curs 12
Oboseala si accidentele de munca
1. Oboseala in munca
2. Accidentele de munca

1. Oboseala in munca
Oboseala in munca reprezinta o stare fiziologica ce semnalizeaza epuizarea rezervelor
energetice ale organismului si scaderea capacitatii de munca. Ea este un fenomen psihofiziologic
normal, reversibil, ce apare ca urmare a efortului prelungit in munca, se manifesta prin simptome
obiective si subiective si se remite prin odihna. Exista insa si o oboseala cu caracter patologic, ce se
instaleaza prematur, ca urmare a unor solicitari inadecvate sau irationale ale organismului.
Surmenajul reprezinta o forma de oboseala ireversibila, ce presupune tratament medical pentru
recuperare.
Oboseala indeplineste o functie de protectie a organismului, semnaland ca au fost atinse limitele
de solicitare pe care organismul nu le poate depasi. Senzatia de oboseala poate fi mai mult sau mai
putin vaga: o slabiciune generala, ce nu poate fi definita si localizata, variind de la sentimentul ca
este nevoie de repaus pana la stari chinuitoare.
“Oboseala este un fenomen de dezadaptare, constind in tulburarea raportului optim intre
randament si consumul energetic, sub nivelul minim necesar desfasurarii in mod eficient a
activitatii” (Jurcau, 2003, apud Sava, 2004, p. 184).
Dacă odihna pasivă sau activă nu reuşeşte să refacă o capacitate de muncă diminuată, pot sa
apara sindromul de surmenaj, astenie nervoasă şi chiar depresie. Măsurile care se iau în această
situaţie sunt: întreruperea temporară a activităţii (concediu de odihnă sau concediu medical),
schimbarea temporară sau definitivă a locului de muncă, schimbarea temporară sau definitivă a
profesiei, pensionare pe caz de boală.
Burnout și oboseală cronică. În timp ce toți ne putem simți uneori fără energie, oboseala
constantă, asociată cu sindromul burnout, este cu totul alta. Spre deosebire de oboseala cronică care
se resimte în plan fizic, cu simptome psihice secundare, burnout-ul se resimte în plan psihic, cu
manifestări fizice secundare. După o perioadă de repaus oboseala cronică poate lua sfârșit, în timp
ce la burnout acest lucru nu ameliorează situația. În literatura medicală, oboseala cronică este
asociată cu factorii dispozanți din interiorul unei persoane, pe când la burnout nu au fost identificate
astfel de corelații semnificative (Popa, 2008).
În mai 2019, sindromul burnout a fost inclus în a 11-a Revizuire a Clasificărilor
Internaționale a Bolilor (ICD-11) ca fenomen ocupațional, nu drept condiție medicală. Acesta este
1
descris ca fiind specific domeniului profesional și nu poate fi generalizat în alte arii ale vieții
private. Conform ICD-11, sindromul burnout se caracterizează prin trei caracteristici importante:
sentimentul de epuizare, sentimente de negativism sau cinism legate de locul de muncă și eficacitate
profesională redusă (WHO).
Cauzele oboselii includ o varietate de factori legati de:
 factorul uman: deficiente de ordin fizic, biologic, fiziologic, deficiente la nivelul proceselor
si calitatilor psihice, probleme de sanatate, temperament melancolic, experienta profesionala
redusa, stari afectiv-motivationale negative;
 factorul tehnic (utilaje, masini): starea utilajului, camp informational bogat, gradul de
automatizare a functionarii, sistem de comenzi dificil de utilizat, semnale de control si
reglare neergonomice;
 caracteristici ale mediului: particularitati fizice si chimice ale mediului (temperatura,
iluminat, zgomot, trepidatii, umiditate), particularitati ale mediului social (munca in conditii
de izolare, relatii conflictuale, aplicare nejudicioasa a sistemului de pedepse si recompense).
 sarcina de munca: munca in tempo impus, supra- sau subsolicitare, responsabilitate mare,
monotonia muncii.
Exista mai multe forme ale oboselii:
 musculara (periferica) este determinata de solicitarea si suprasolicitarea musculaturii;
 senzoriala (vizuala, auditiva) are in vedere starea organelor senzoriale;
 generala este provocata de solicitarea intregului organism;
 nervoasa este generata de solicitarea functiilor psihomotorii;
 oboseala mintala/intelectuala este generata de munca intelectuala;
 cronica rezulta din insumarea unor influente nefavorabile de lunga durata; se manifestă
prin: instabilitate emoţională, alterarea capacităţii de comunicare, stări de anxietate, scăderea
interesului şi iniţiativei, alterarea capacităţii de concentrare a atenţiei, tulburări de memorie,
tulburări de somn, tulburări de apetit alimentar şi sexual, izolare;
 afectiva este determinata de emotii puternice si greu de suportat.
Consecintele oboselii pot fi identificate la mai multe niveluri (Tabachiu, 2003; Sava, 2004):
 fiziologic: scaderea tonusului, respiratie accelerata, crestarea consumului de oxigen, dureri
musculare, modificari in activitatea glandelor endocrine, acumularea unor substante toxice,
modificari ale pulsului si ale tensiunii arteriale, scaderea rezistentei organismului;
 psihologic: disconfort psihic, senzatie de slabiciune, somnolenta, tonalitate afectiva
negativa, tulburarea motricitatii, iritabilitate, agitatie, diminuarea functionarii cognitive;

2
  social: probleme in familie cauzate de iritabilitate, costuri economice de refacere, tulburari
de integrare in grupul de munca;
 profesional: scaderea randamentului, oscilatia performantelor, cresterea erorilor, risc marit
de comitere a accidentelor de munca, scăderea capacităţii creatoare în muncă, scaderea
motivatiei, a satisfactiei cu munca.
Preventia oboselii se poate realiza printr-o serie de metode profilactice generale, cum ar fi:
 organizarea rationala a muncii, tinindu-se cont de curba randamentului si a oboselii zilnice si
saptamanale (la inceputul zilei si al saptamanii se realizeaza activitati mai usoare pentru ca
organismul sa se poata adapta la munca dupa perioada de repaus, iar la sfarsitul zilei si al
saptamanii se pot proiecta de asemenea activitati mai usoare);
 ameliorarea conditiilor de mediu fizic si a climatului din grupul de munca;
 orientarea, selectia si pregatirea profesionala facute corect si la timp.
Pentru refacerea capacitatii de munca, modalitatea cea mai eficienta este odihna, atat sub forma
pasiva, cat si sub forma activa. Repausul pasiv este reprezentat de somn, iar cel activ de activitati
mai usoare si mai atractive, cu rol compensator fata de activitatea profesionala de baza.

2. Accidentele de munca
“Accidentele de munca sunt evenimente neprevazute care survin in timpul desfasurarii
activitatii de productie si care pot avea consecinte daunatoare atat pentru om, cat si pentru
echipamentele tehnice cu care acesta lucreaza” (Tabachiu, 2003, p. 206).
“Accidentul reprezinta un eveniment fortuit (intamplator), cu consecinte negative
ireversibile si care marcheza o grava disfunctionalitate in cadrul sistemului om-masina-mediu; spre
deosebire de accident, incidentul profesional desemneaza un eveniment negativ cu efecte
recuperabile” (Cristea, 1992, p. 98).
“Accidentele sunt definite ca evenimente fortuite in care actiunea sau reactia unui obiect, a
unei substante sau a unei persoane se soldeaza cu prejudicii fizice asupra unei persoane” (Heinrich,
1931, apud Sava, 2004, p. 186).
Legea securitatii si sanatatii in munca (nr. 319/2006)
(http://www.securitatea-muncii.ro/legi/legea-319-2006.pdf) ofera urmatoarele definitii:
 „accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta
profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de
serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;

3
  accident usor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai
acordarea primelor ingrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai
mica de 3 zile;
 incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau
a unui echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care
nu a afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea urmari si/sau a cauzat ori ar fi
fost posibil sa produca pagube materiale”.
Conform Art. 31. al aceleiasi legi, „accidentele de munca se clasifica, in raport cu urmarile
produse si cu numarul persoanelor accidentate, in:
a) accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, cand sunt accidentate cel putin 3 persoane in acelasi timp si din aceeasi
cauza”.
Accidentele pot fi grupate in patru categorii: mecanice (taieturi, striviri, caderi, lovituri),
termice (arsuri), chimice (arsuri provocate de acizi) si electrice (provocate de atingerea unor cabluri
electrice).
Factorii care provoaca accidente si incidente se grupeaza in:
 factori psihologici: incompatibilitate intre aptitudinile persoanei si exigentele profesiei,
incapacitate de decizie, instabilitatea atentiei, motivatie redusa pentru activitate, mobilitate
redusa a atentiei, timp de reactie prea lung sau prea scurt, emotivitate excesiva, lipsa de
echilibru si autocontrol, anxietate, stres, sentimente de insecuritate, conflicte personale,
interpersonale, oboseala accentuata, suprasolicitare, coordonare defectuoasa a miscarilor,
trasaturi caracteriale negative (neglijenta, indisciplina, superficialitate), stari disfunctionale
periodice (legate de bioritm, stari fiziologice firesti);
 factori de natura tehnica si tehnologica: proiectare inadecvata a masinilor, distrugerea sau
disfunctionalitatea unor dispozitive, sistem informational necorespunzator, desfasurare
incorecta a procesului tehnologic, folosirea unor materii prime sau auxiliare
necorespunzatoare, particularitati specifice ale procesului tehnologic ce implica o anumita
periculozitate;
 factori de mediu: conditii de munca necorespunzatoare;
 factori de natura organizationala: discontinuitati si blocaje in fluxul de productie,
circulatie defectuoasa a informatiilor, lipsa unor masuri adecvate de protectie, lipsa de
control asupra desfasurarii activitatii.

4
 O caracteristica a accidentelor de munca este absenta legaturii dintre intensitatea cauzelor si
marimea efectelor. Cauze minore se pot solda cu consecinte foarte grave, iar in alte cazuri,
deficiente majore de functionare pot duce la accidente mai putin grave.
Cauzele primare ale accidentelor sunt factorul uman si factorul tehnic, iar cauzele secundare
sunt reprezentate de acte periculoase (generate de om) si conditii periculoase (determinate de
factorul tehnic).

Factor uman Acte periculoase

ACCIDENTE DE
Factor tehnic Conditii periculoase MUNCA

Fig. 1 Schema cauzala a accidentelor de munca

Investigarea cauzelor unui accident trebuie sa depaseasca nivelul cauzelor secundare,
ajungand la cel al cauzelor primare. Aproape intotdeauna exista mai multi factori ce genereaza
accidente. Cca. 20% din accidentele de munca sunt provocate de factorii tehnici si cca. 80% de
factorul uman.
Predispozitia spre accidente este un concept ce insumeaza o serie de factori de natura
psihologica, ce caracterizeaza o persoana predispusa spre accidente. Acesti factori includ:
 viteza de reactie mai mare decat viteza de perceptie;
 emotii puternice dezadaptative (panica, spaima in situatii neprevazute sau stresante);
 probleme familiale sau financiare care afecteaza capacitatea de concentrare a atentiei;
 hiperkinezie;
 deficiente senzoriale sau probleme de sanatate;
 lipsa aptitudinilor si a experientei profesionale;
 inteligenta sub medie si inteligenta practica slaba;
 oboseala accentuata;
 atitudine inadecvata, de neglijare a mijloacelor de protectie;
 incredere exagerata in posibilitatile proprii;
 nerabdare, impulsivitate.
Unii autori propun inlocuirea acestui concept cu expresii precum “risc personal” sau
“susceptibilitate pentru accidente”, luandu-se astfel in calcul si gradul de periculozitate a activitatii,
nu numai factori de natura personala, individuala.
Prevenirea accidentelor presupune eliminarea cauzelor secundare sau primare care le
genereaza, prin masuri tehnice, medicale, psihologice. Masurile tehnice includ: reducerea gradului

5
de utilizare manuala a utilajelor, dotarea aparatelor cu dispozitive de siguranta, proiectare
ergonomica a masinilor, dispozitive de blocare a agentilor nocivi, imbunatatirea conditiilor de
munca. Masurile medicale vizeaza examinari periodice ale personalului, profilaxia imbolnavirilor.
Masurile psihologice includ perfectionarea procesului de orientare, selectie si perfectionare
continua a personalului, adaptarea muncii la posibilitatile angajatului, ameliorarea propagandei de
protectie a muncii. Trainingurile pe tema securitatii la locul de munca sunt eficiente daca ofera
oamenilor posibilitatea de a face greseli din care sa invete. Studiul atitudinilor si in special al
atitudinii fata de risc au un rol important in lupta impotriva accidentelor de munca.
Bibliografie
Cristea, D. (1992). Psihologie industrială. Compendiu şi lucrări aplicative. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Legea securitatii si sanatatii in munca (nr. 319/2006) (http://www.securitatea-muncii.ro/legi/legea-319-2006.pdf).
Popa, M. (2008). Psihologia muncii. Polirom.
Sava, F. (2004). Oboseala, stresul şi accidentele de muncă. in Bogáthy, Z. (coord). Manual de psihologia muncii şi
organizaţională (pp. 179-194). Iaşi: Polirom.
Tabachiu, A. (2003). Psihologie ocupaţională. Bucureşti: Editura Universităţii Titu Maiorescu.
World Health Organization. Burn-out an "occupational phenomenon": International Classification of Diseases.
https://www.who.int/mental_health/evidence/burn-out/en/.