Psihologia muncii

Curs 1
1. Activitatea de munca - definire
2. Psihologia muncii (PM) - definire si obiect de studiu
3. Relatiile PM cu alte discipline stiintifice

1. Activitatea de munca - definire

Munca reprezinta:
 un raport intre om si natura, un schimb intre om si obiectele activitatii sale, adica o interactiune
intre om, masina si mediul inconjurator; ea transforma datele mediului si modifica insusi omul;
 un raport social: este o activitate colectiva si genereaza raporturi interumane;
 un comportament dobândit prin invatare: deprinderile pe care le implica munca sunt transmise si
invatate prin educatie;
 o valoare la nivel social;
 o sursa de identitate: ceea ce facem (muncim) ne defineste in mare masura;
 o sursa de relatii in afara familiei: relatiile cu colegii sau superiorii ne definesc si ne influenteaza
modul in care vedem lumea;
 o activitate obligatorie (care obliga): constringerile de timp si activitatile obligatorii pe care le
presupune munca ne structureaza viata de zi cu zi; in lipsa acestora, activitatile cotidiene ni se pot parea
ca umplandu-ne timpul fara rost (scop);
 o sursa de autonomie: munca ne ofera bani, bunuri pe care le putem achiziona cu acesti bani si
sentimentul de “a fi pe propriile picioare”, sentimentul de independenţă;
 o oportunitate de a ne dezvolta abilitatile si creativitatea;
 un scop in viata: munca ne ofera sentimentul ca avem un scop in viata; schimbarea prioritatilor in
viata femeilor (casatorie, familie, munca) sugereaza ca importanta activitatii de munca este in crestere;
 o sursa de realizari care ne ofera sentimentul ca suntem valorosi si ne influenteaza stima de sine;
 o sursa de venit si de siguranta, prin banii pe care ii câstigam; banii reprezinta un sistem de masura
aproape universal folosit pentru a evalua, masura realizarile;
 ceea ce confera altor activitati (ex. activitati de timp liber) un sens, o semnificatie (Brett &
Drasgow, 2002).
Munca reprezintă totalitatea manifestărilor umane conştiente, mentale şi/ operaţionale, prin care
omul acţionează asupra mediului, asupra lui însuşi şi a celorlalţi oameni în vederea satisfacerii
trebuinţelor, intereselor, aspiraţiilor, realizării unor scopuri etc. Ea presupune efort (consum energetic,

1
utilizarea resurselor fizice şi psihice), organizare (este structurată, implică proceduri şi reguli) şi o
finalitate (realizarea unui bun, eficienţă, satisfacţie, siguranţă) (Popa, 2008).
Munca reprezintă „exercitarea unui efort şi aplicarea cunoştinţelor şi abilităţilor în vederea
realizării unui scop” (Armstrong, 2006, apud Popa, 2008). Ea este „o activitate instrumentală care are
drept obiectiv oferirea de bunuri, servicii pentru a susţine viaţa sau pentru a produce valoare pentru alţii”
(Greenhaus & Singh, 2004, apud Popa, 2008).
Caracteristici ale muncii (Tabachiu, 1997):
 munca este o activitate învăţată: munca nu este un simplu răspuns al organismului la stimuli de
moment sau la solicitări ale instinctului, ci o activitate de îndeplinire a unor sarcini;
 prin muncă omul îşi produce bunurile materiale necesare subzistenţei şi pe cele spirituale, deci în
consecinţă ea este un factor esenţial în procesul de umanizare, socializare şi culturalizare a fiinţei
umane;
 este o activitate deliberată întrucât atât produsul, rezultatul muncii, cât şi scopul sarcinii de muncă
au fost construite mai întâi în plan mental, cu participarea întregului sistem psihic uman. Scopul
este elementul esenţial care declanşează, susţine şi determină felul activităţii de muncă.

2. Psihologia muncii – definire si obiect de studiu

Psihologia muncii (PM) este definita ca ramura speciala, aplicata a psihologiei, care se ocupa de
conditiile psihologice si de consecintele muncii. Psihologia muncii se ocupă cu studiul fenomenelor şi
particularităţilor psihice implicate în activitatea de muncă a omului (Iosif, 1996). Psihologia muncii este
ştiinţa care studiază comportamentul omului în activitatea de muncă (Tabachiu, 1997).
Psihologia muncii se centreaza pe doua aspecte:
a) adaptarea omului la muncă/masina: formarea si orientarea vocationala, recrutarea si selectia
profesionala, formarea si dezvoltarea profesionala;
b) adaptarea muncii/masinii la om: analiza parametrilor fiziologici ai activitatii umane, aspecte
legate de proiectarea masinilor si dispozitivelor, influenta ambiantei fizice a muncii, aspecte legate de
medicina muncii.
Psihologia muncii este disciplina care vizeaza “analiza si explicarea antecedentelor psihologice
necesare pentru demararea unei activitati productive, a factorilor psihologici implicati in realizarea
activitatii propriu-zise si a consecintelor psihologice ale muncii” (Constantin, 2004).
Obiectul de studiu al psihologiei muncii il reprezinta sistemul om-masina-mediu. Termenii de
“masina” si “mediu” sunt ginditi in sens larg. “Masina” desemneaza orice tip de obiect fizic, dispozitiv,

2
echipament sau orice obiect pe care oamenii il utilizeaza pentru realizarea unei activitati de munca, iar
“mediul” vizeaza contextul tipic in care se desfasoara munca.
Psihologia muncii urmareste in teorie si practica optimizarea sistemului/subsistemelor om – masina –
mediu si cresterea gradului lor de siguranta functionala.
Sfera de cuprindere a domeniului PM poate fi circumscrisa de activitatile psihologului din acest
domeniu. McCollum (1959, apud Bogáthy, 2004) enumeră astfel de activitati: selectia de resurse umane;
formarea profesionala, tehnologia umana (proiectarea utilajelor si realizarea planurilor), studiul
productivitatii (activitati legate de oboseala indusa de munca si de conditiile generale ale muncii), altele
(accidente si securitatea muncii, relatii de munca).
In domeniul PM, psihologul incearca sa rezolve probleme legate de:
 cresterea productivitatii muncii si a randamentului uman, prin: optimizarea metodelor de lucru,
elaborarea procedeelor de lucru, contributia la realizarea instrumentelor si masinilor;
 securitatea muncii: reducerea riscurilor de imbolnavire, reducerea monotoniei, tensiunii psihice, a
oboselii, stresului, promovarea sanatăţii ocupaţionale;
 stabilirea cerintelor meseriilor, functiilor, locurilor de munca: identificarea abilitatilor,
aptitudinilor pe care le implica munca, aprecierea indivizilor in functie de gradul in care poseda aceste
abilitati, orientarea lor spre anumite meserii, locuri de munca sau domenii profesionale;
 cresterea satisfactiei legate de munca.

3. Relatiile PM cu alte discipline stiintifice

Terminologia de specialitate poate fi uneori confuza. Astfel ca unii autori, atunci cind vorbesc de
cercetari realizate in domeniul muncii, folosesc fie denumirea de PM, fie pe cea de psihologie
industriala. PM este o notiune mai cuprinzatoare, investigind din punct de vedere psihologic activitatile
de munca desfasurate in diverse domenii: agricultura, transporturi, comert etc., in timp ce psihologia
industriala se ocupa doar de problemele psihologice ale muncii industriale. In functie de caracteristicile
activitatii sau de domeniile de aplicare a PM, se poate vorbi de psihologia industriala, psihologia
transporturilor, psihologia aeronautică, psihologie militară etc. Schultz (1982) afirma ca in sens larg,
psihologia industriala (sinonima cu PM, in acest context) vizeaza “aplicarea metodelor, faptelor si
principiilor stiintei comportamentului uman la oamenii aflati in procesul muncii” (apud Bogathy, 2004, p.
21).
In SUA, termenul uzitat este cel de psihologie industrial-organizationala (Industrial/Organizational
Psychology, abreviat I/O Psychology). In 1973, Asociatia Psihologilor Americani (APA) inlocuieste

3
numele de psihologie industriala cu cel de psihologie industrial-organizationala. Aceasta disciplina este
reprezentata in cadrul APA prin Divizia 14 – Society for I/O Psychology (SIOP) - http://www.siop.org/.
În Europa funcţionează EAWOP - European Association of Work and Organizational Psychology
(Asociaţia Europeană de Psihologia Muncii şi Organizaţională) (http://www.eawop.org/web/). Există şi în
România o asociaţie a psihologilor care profesează în domeniul organizaţional – APIO (Asociaţia de
Psihologie Industrială şi Organizaţională) - http://www.apio.ro/.
In Romania sunt utilizate separat sintagmele “PM” si “psihologie organizationala”, denumind
discipline de sine statatoare, dar interconectate.
PM a primit mai multe denumiri de-a lungul timpului: “psihologie industriala”, “psihologia muncii
industriale”, “psihologia sociala a muncii”.
PM are relatii strânse cu alte ramuri aplicate ale psihologiei, unele desprinse chiar din domeniul ei de
studiu si devenite specializari de sine statatoare, dar si cu alte stiinte. Astfel, psihologia generala ii
furnizeaza informatii despre cognitie, personalitate, aptitudini, temperament etc. Psihologia vârstelor,
psihologia educaţiei oferă informaţii despre specificul diverselor categorii de vârstă, despre legile
dezvoltarii psihice in procesul educatiei scolare, ajutând la înţelegerea modului de formare a deprinderilor
de munca si de dezvoltare a lor.
Spre deosebire de PM, care urmareste adaptarea omului la masina si a masinii la om, managementul
resurselor umane (aparut initial in cadrul stiintelor economice) abordeaza realitatea organizationala din
dubla perspectiva (psihologica si manageriala/economica), punand accent pe angajat ca persoana
individuala recrutata, selectata, integrata, formata si motivata pentru a da un randament cat mai bun.
Psihologia organizationala pune accent pe aspectele colective, de grup, urmarind reactiile colective
sau dominantele grupului in raport cu solicitarile, ambianta sau recompensele organizationale. Psihologia
inginereasca are ca domeniu de interes proiectarea masinilor, utilajelor, dispozitivelor industriale, astfel
incât sa corespunda parametrilor fiziologici umani. Ergonomia este interesata de ambientul fizic al
muncii si de impactul pe care acesta il are asupra eficientei muncii.
Fiziologia muncii ofera date despre modificarile fiziologice aparute in organismul uman in timpul
muncii. Igiena muncii investigheaza influenta conditiilor fizice ale muncii (vibratii, zgomote, temperaturi
extreme) asupra indivizilor. Economia si sociologia influenteaza PM. Stiintele economice ofera date
despre pregatirea procesului de fabricatie, masurarea timpului de lucru si controlul tehnic de calitate.
Sociologia muncii informeaza despre evolutia tehnicii si influenta ei asupra vietii sociale, despre
categoriile socio-profesionale si specificul lor si despre organizarea profesionala a organizatiilor.
In concluzie, in mediul organizational, psihologul face parte dintr-o echipa interdisciplinara, incluzind
sociologi, medici, ingineri, economisti, juristi etc.

4
 Bibliografie
Bogáthy, Z. (2004). Obiectul, sarcinile şi istoria psihologiei muncii şi organizaţionale. In Bogáthy, Z. (coord). Manual de
psihologia muncii şi organizaţională (pp. 19-34). Polirom.
Brett, J. M. & Drasgow, F. (2002). Introduction. In Brett, J. M. & Drasgow, F. (eds.). The Psychology of Work. Theoritically
Based Empirical Research. Lawrence Erlbaum.
Constantin, T. (2004). Evaluarea psihologică a personalului. Polirom.
Iosif, G. (1996). Fiabilitatea umanǎ în sistemele sociotehnice. Editura Studenţeascǎ.
Popa, M. (2008). Introducere in psihologia muncii. Polirom.
Tabachiu, A. (1997). Psihologia muncii. Universitatea Politehnică din Bucureşti.