CORECTITUDINEA NOTĂRII – ASPECTE PSIHOLOGICE

-articol de specialitate-

Într-una din lucrările consacrate evaluării este citată următoarea remarcă a unui
profesor: ,,Când aud de evaluare, îmi scot creionul roșu”. Desigur, evaluarea este legată de creionul
roșu cu care profesorii corectează, notează, adnotează lucrările elevilor. Dar a evalua înseamnă mult
mai mult decât atât. Evaluarea nu este doar o altă activitate a profesorului, care trebuie să-și dea
seama de rezultatele activității de predare și să măsoare randamentul școlar. Evaluarea trebuie să-l
ajute pe elev să-și formeze o reprezentare justă despre nivelul activității lui școlare și să-și
contureze interesele, aspirațiile, opțiunile școlare și profesionale.
De aceea, evaluarea este una dintre acțiunile pedagogice cu cel mai mare impact asupra
elevului și familiei sale. Note, calificative, examene, clasamente sunt cuvinte aflate pe buzele
tuturor atunci când vine vorba de școală.
Părinții și copiii se bucură, se entuziasmează, se întristează sau se revoltă în fața carnetelor
de note. Nimeni nu rămâne indiferent. Fiecăruia îi place să creadă că o reușită punctuală deschide
viitorul, tot viitorul.Obținerea unui calificativ bun sau a unei note mari sunt considerate condiții nu
numai ale succesului școlar, ci și ale celui profesional și social.
Nu este de mirare, așadar, că teme precum corectitudinea notării, valoarea examenelor și a
clasamentelor rezultate, metodele de evaluare, erorile de notare și apreciere și cauzele acestora sunt
viu discutate în medii sociale dintre cele mai diverse: familie, grup de prieteni, grupuri profesionale.
Mulți psihopedagogi consideră că problema centrală a evaluării școlare, cea care stârnește și
cele mai aprige controverse, este corectitudinea notării, obiectivitatea sa.
Problema corectitudinii notării s-a pus atât în cazul evaluării interne, adică a acelei evaluări
întreprinsă de aceeași persoană/instituție care este direct implicată și a condus activitatea de învățare
la clasă( de exemplu, învățătorul sau profesorul clasei), cât și în cazul evaluării externe, realizată de
o altă persoană/instituție, alta decât cea care a asigurat derularea predării și învățării, așa cum se
întâmplă în cadrul concursurilor sau a examenelor.
Foarte mulți psihopedagogi care au chestionat elevi foarte bine pregătiți la disciplinele de
examen, au constatat că aceștia merg totuși la examenul de bacalaureat sau de admitere la facultate
cu o îngrijorare excesivă, nu doar pentru că au emoții și se tem de surprize, de eșecuri nemeritate,
cât și din cauză că nu sunt siguri cum li se va puncta un anumit subiect, a cărui rezolvare poate fi
interpretată în diverse feluri de profesorii examinatori (exemplu, în cazul eseelor libere sau
structurate). Această temere a lor reflectă faptul că ei iau în calcul și ipoteza unei subiectivități a
notării din partea profesorilor.
Elevii familiarizați cu examenele au descoperit de multă vreme importanța contrastelor, mai
ales în cazul probelor orale susținute la bacalaureat: să vii imediat după un candidat foarte bine
pregătit este defavorabil; să urmezi după unul mai slab decât tine poate fi avantajos, cu condiția ca
mediocritatea răspunsurilor pe care le-a primit examinatorul să nu-i fi creat o dispoziție prea
răuvoitoare. Pe scurt, ordinea în care se face aprecierea sau notarea prezintă importanță.
Desigur, oricine poate recunoaște că evaluarea nu e doar o problemă de tehnică a notării sau
de docimologie, de standarde obiective și precise, ci și o problemă de ordin psihologic, legată foarte
mult de personalitatea profesorului.
Indiscutabil, există o subiectivitate în evaluare, manifestată cel mai mult în cazul evaluărilor
interne, efectuate la clasă. Au fost identificați și factorii perturbatori, cei care cauzează o notare a
elevilor în mod subiectiv, acei factori subiectivi ai evaluării, despre care se spune că țin de profilul
moral al profesorului. Este vorba de efectul ,,halo”, exprimat în tendința evaluatorului de a face
aprecieri asupra unor rezultate sau însușiri în funcție de impresia generală cu privire la cel evaluat;
la efectul ordine – un efect datorat poziției sau locului ocupat de o lucrare într-un set de lucrări
supuse evaluării, sau la efectul de similaritate care constă în tendința profesorului de a-și evalua
elevii prin raportare la propria persoană. Astfel, el se raportează fie la propria experiență școlară
1
(experiența de elev sârguincios, ordonat, disciplinat), fie la experiența sa de părinte ce își evaluează
proprii copii.
S-au identificat și ipostazele notării defectuoase pe care o poate realiza un profesor: ,,notarea
strategică” – practicată la începutul activității pentru a ține elevii ,,în frâu”, sub amenințarea notelor
slabe sau a nepromovării; ,,notarea sancțiune” care nu are nimic de-a face cu achizițiile sau
performanțele elevilor, ci are doar rol de a-l pedepsi pe elev pentru că a șoptit, a întârzit la oră sau a
copiat.; ,,notarea etichetă”, adică notarea pe termen lung după aceleași păreri formate sau în
concordanță cu celelalte note ale elevului.
Fără discuție că toți acești factori subiectivi în evaluare trebuie să fie evitați, însă există
uneori și situații deosebite, de care trebuie să se țină cont.
De pildă în cazul evaluării și notării elevilor la clasă, riscul pierderii echilibrului între
obiectivitate și subiectivitate este foarte mare. Dau un singur exemplu: elevi care nu dispun de
condiții materiale egale pentru pregătirea lecțiilor. Regimul zilnic în familie este foarte diferit. Unii
nu au spațiul și liniștea necesară unei pregătiri, nu au acasă un mediu propice învățării, provin din
familii dezorganizate sau poate sunt atât de săraci, încât nu au cu ce se hrăni.
Cum e ,,principial” a proceda în cazurile acestea ? Cum să fie notați astfel de elevi? Evident,
a da note bune unor elevi care nu au cunoștințele necesare este neprincipial, dar nici nu ar fi drept să
fie sancționați prin note rele pentru lipsurile de care nu sunt vinovați.
Stabilirea exigenței pentru unii elevi deschide o portiță periculoasă, dar și ,,principialitatea”
rigidă e periculoasă, sub masca ei ascunzându-se adesea rigiditatea și lipsa de înțelegere pentru
viața copiilor. Principialitatea este operantă în limitele condițiilor egale și în acest scop cadrele
didactice trebuie să-i ajute pe toți elevii, iar aici un rol important îl poate avea și organizarea
consultațiilor și a meditațiilor la școală, iar notele să se acorde cu precădere pentru activitățile
desfășurate în școală, deci în condiții egale.
Cea mai de condamnat însă este subiectivitatea atunci când își face loc și în timpul
evaluărilor la examen, fiind datorată stilului personal al evaluatorului. Se întâmplă ca în cazul
subiectelor de tip eseu liber sau structurat, fiecare profesor să aibă propria lui grilă de apreciere, fie
bazată pe reproducere cantitativă, fie pe originalitate. Alții notează mai generos, alții mai exigent,
fapt ce poate avea consecințe neplăcute.
Practica docimologică scoate în evidență numeroase disfuncții și dificultăți în evaluarea
corectă și obiectivă. Una dintre cauzele care înlătură obiectivitatea notării este alegerea defectuoasă
a metodelor și a strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării ( ceea ce se evaluează –
calitatea sau cantitatea lucrării) sau cu obiectivele evaluării ( ce se dorește să se realizeze).
Corectitudinea notării se bazează deci pe obiectivitatea acesteia. Fiecare notă trebuie să fie
rezultatul unei examinări atente, judicioase, bine organizate, să se bazeze pe răspunsuri concludente.
Examinatorul trebuie să urmărească cu atenție răspunsurile elevilor, să le raporteze la cerințele
programei și la standardele de evaluare. El trebuie să înlăture orice factor perturbator al
obiectivității în notare. Să renunțe la zgârcenia de a da notele maxime sub motivul absurd că aceste
note ar fi rezervate pentru profesori sau autori de manuale. Să nu uite că scara celor zece note este
integral pentru elevi. Înlăturarea acestor note din sistemul de notare al unui profesor nedreptățește
pe elevi, clasându-i în poziție de inferioritate față de alți elevi, unde s-a folosit corect sistemul celor
zece note.
Corectitudinea notării se impune într-un grad foarte mare în cadrul Evaluării Naționale de la
clasa a VIII-a, care este un examen cu un pronunțat caracter selectiv și social, prin intermediul lui
selectându-se elevii cel mai bine pregătiți, apți și merituoși să fie admiși la licee renumite. De aceea,
trebuie să fie făcute mai multe demersuri în direcția perfecționării practicii evaluative, prin
instruirea riguroasă a cadrelor didactice în acest sens.

AUTOR: PROFESOR, DĂNESCU IULICA-GEORGETA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 BUDEASA
LOCALITATEA BUDEASA, JUDEȚUL ARGEȘ