Caracterizare generală a pieţei monetare.

Piaţa monetară prezintă totalitatea relaţiilor dintre creditori (cei ce fac împrumuturi) şi debitori
(cei ce i-au în împrumut), interacţiunea cărora determină preţul de utilizare al monedei (rata
dobînzii), precum şi masa monetară aflată în circulaţie.

Existenţa relaţiilor de creditare este determinată de faptul că există agenţi economici care au
capacitatea de finanţare, adică veniturile monetare deţinute depăşesc cheltuielile înregistrate, iar
pe de altă parte există agenţi economici care au nevoie de finanţare, adică cheltuielile înregistrate
depăşesc veniturile obţinute.

Totalitatea relaţiilor de pe piaţa monetară pot fi reprezentate prin următoarea schemă:

Figura. Realatiile pe piața monetară

Cererea monetară prezintă dorinţa debitorilor de a avea o anumită cantitate de monedă lichidă,
într-o anumită perioadă de timp.

Astfel, cererea monetară este compusă din 2 categorii de cerere monetară:

1. Cerere monetară de tranzacţii este cantitatea de monedă pe care debitorul doreşte să o

deţină pentru efectuarea unor tranzacţii de cumpărarea a bunurilor şi serviciilor. Ea nu depinde
de nivelul ratei dobînzii, dar este influenţată direct de cantitatea şi de valoarea bunurilor care
sunt cumpărate. Grafic se prezintă astfel:
2. Cerere monetară pentru cîştig, care este acea cantitate de monedă pe care debitorul doreşte
să o deţină în scopul efectuării unor investiţii şi obţinerea unui cîştig, astfel aflîndu-se într-o
relaţie indirectă cu nivelul ratei dobînzii. Grafic se prezintă astfel:

Astfel cererea monetară totală este formată din cererea monetară de tranzacţii şi cererea
monetară pentru cîştig, iar grafic se prezintă astfel:

Cererea monetară este influenţată de următorii factori:

- nivelul ratei dobînzii, relaţie indirectă. Dacă rata dobînzii creşte, atunci cantitatea de monedă
va scădea.

- posibilitatea de autofinanţare a întreprinderilor, relaţie indirectă.

- ponderea bunurilor cumpărate prin credit, relaţie directă.

- dimensiunile deficitului bugetar al statului, relaţie directă.

Oferta monetară este cantitatea de monedă, care se află în circulaţie într-o anumită perioadă de
timp, numită şi masă monetară. Astfel, oferta monetară este compusă din 2 părţi:

1. disponibilităţile monetare, care sunt formate din mijloacele de plată imediate (cardul),
precum şi din moneda de hîrtie şi moneda divizionară (moneda metalică).

2. cvazi-moneda, reprezintă diverse active financiare, care pot fi transformate în monedă lichidă
(mijloace de plată imediată). Ele sunt reprezentate de cecuri, titluri de valoare.

În dependenţă de gradul de lichiditate al componentelor masei monetare în teoria economică se

evidenţiază 4 agregate monetare ce caracterizează structura şi lichiditatea masei monetare aflate
în circulaţie:

a. M1 – include moneda divizionară (biletele) şi mijloacele monetare aflate în conturile la vedere

(carduri);

b. M2 – format din M1 şi mijloacele monetare de pe conturile pe termen scurt;

c. M3 – compus din M2 şi mijloacele monetare aflate în conturile pe termen lung şi conturile

valutare;

d. L – compus din M3 şi titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni).

Într-o anumită perioadă de timp masa monetară aflată în circulaţie este o cantitate de monedă
strict determinată, care grafic se reprezintă astfel:

Oferta monetară este influenţată de 2 factori:

1. Politica monetar creditară a băncii centrale, care poate fi o politică restrictivă (are loc
reducerea cantităţii de monedă sau banii aflaţi în circulaţie) şi expansionistă (are loc creşterea
cantităţii de monedă sau banii aflaţi în circulaţie);

2. Viteza de circulaţie a monedei, este o relaţie indirectă, deoarece cu cît viteza de circulaţie a
monedei este mai mare cu atît şi cantitatea de monedă aflată în circulaţie va fi mai mică.
Totalitatea relaţiilor de pe piaţa monetară se realizează prin intermediul sistemul bancar, care
cuprinde banca centrală sau naţională şi băncile comerciale.

Banca este acea instituţie sau agent economic, care efectuează comerţ cu banii, îndeplinind 3
funcţii principale:

1. acumularea resurselor monetare provizoriu libere, este o funcţie pasivă a băncii şi ea se

realizează prin acumularea resurselor din mijloace proprii ale băncii (capitalul fondatorilor) sau
prin mijloace atrase din exterior (de la alte bănci, de la menaje, întreprinderi, stat, de la vinderea
titlurilor de valoare).

2. utilizarea resurselor monetare acumulate, este o funcţie activă a băncii şi se realizează prin
intermediul activităţilor de creditare. Acordarea de credite are la bază următoarele principii:

a. rambursabilitatea – capacitatea de întoarcere a sumei împrumutate;

b. garanţia – capacitatea de a garanta întoarcerea contravalorii împrumutate;

c. plata creditului – plata dobînzii.

3. acordarea de diverse servicii bancare – schimb valutar, plata serviciilor comunale, transferuri
băneşti, ş.a